Sunteți pe pagina 1din 54

EXPANSIUNEA ARABĂ

Istoria românilor și universală


Clasa X
Arabii

 Arabii sunt popoare din grupa popoarelor


semitice care locuiau pe Peninsula Arabică (sud-
estul Asiei, între Marea Roșie, Golful Persic și
Oceanul indian)
 Arabii sunt de religie musulmană.
 Religia islamică întemeiată de către profetul
Mahomed, născut în 570 în orașul Mecca.
 Perceptele religiei islamice sunt incluse în Coran.
Mahomed, înainte de a muri, 632, și-a
exprimat dorința de a extinde islamul.
Expansiunea arabă s-a realizat în numele
religiei, care propovăduia djihad – războiul
sfânt, dictat de Alah pentru supunerea
necredincioșilor.
Succesorul lui Mahomed a fot Abu-Bahr, care
și-a luat titlul de calif (locțiitor al profetului).
Califii erau șefi religioși, politici și militari ai
statului numit califat.
În timpul califului Omar (634-644) arabii încep
seria marilor cuceriri: atacă Imperiul Bizantin,
ocupă Siria, Palestina, Egiptul. Supun Irakul și
Persia.
În timpul dinastiei Omeiazilor (661-750),
Califatul Arab va cunoaște maximă expansiune,
asemuindu-se ca întindere cu Imperiul Roman.
Arabii cuceresc o parte a Indiei și Africa de Nord.
În 1711 arabii trec Gibraltarul, cucerind regatul
vizigoților din Spania. În Europa arabii erau numiți
sarazini.
Înaintarea arabilor a fost oprită de regele
francilor Carol Martel (732)
Perioada de apogeu a Califatului arab, cu
capitala la Bagdad, este considerată perioada
domniei lui Harun al Rașid (786-809)
Începând cu sec. IX Califatul Arab va intra
într-o perioadă de declin, accentuindu-se
fărâmițarea politică a statului.
Decăderea califatului de la Bagdad se va
accentua în sec. XI, când turcii selgiucizi,trecuți
la islamism, preiau conducerea statului.
Consecințe
Pe plan politic:
 cuceririle arabe au determinat
reacția puterilor creștine, care trec
la contraofensivă în Spania –
Reconquista, și în Orientul apropiat
– Crucidele.
Consecințe
Pe plan economic:
 la început au întrerupt legăturile
comerciale maritime din Marea
Mediterană, între Orient și Occident;
 Din sec. VII negustorii occidentali au
contact cu cei arabi.
Consecințe

Pe plan cultural:
 În jurul anilor 1000 arabii erau un popor
avansat cultural – literatură, artă,
arhitectură, filozofie, științe exacte;
 Europenii redescoperă moștenirea
greco-romană prin intermediul arabilor.
Astăzi lumea arabă
Cr uciadele medievale

Istoria românilor și universală, Cl. a X-a


 Fenomen major al evului mediu occidental
 Născute dintr-un sentiment moral-religios
care s-a suprapus unor interese materiale,
cruciadele au fost rând pe rând privite când ca
o epopee eroică, când ca o exaltare mistică
sau formă de agresiune justificată de unii ( un
contradjihad ) ori ca o simplă dorință de
cucerire
 Ele sunt şi o întregire a procesului de
colonizare petrecut în Europa, la ele
participând toate păturile sociale
 Pot fi comparate cu o coliziune majoră între
lumea occidentală, bizantină şi islamică
Termenul de
Cruciat sau cruciadă
este ulterior
evenimentului şi derivă
de la semnul crucii
cusut pe vesmintele
luptătorilor
Creştinismul şi Islamul
• Islamismul (apărut în sec VII la arabi) va cunoaşte o
nouă perioadă de înflorire în sec XI datorită turcilor
selgiucizi, care:
• I-au ameninţat atât pe arabi, cât şi pe bizantini.
• Au realizat numeroase cuceriri, luând în stăpânire şi Palestina

• Cruciadele - au fost expediţii militare creştine împotriva


statelor musulmane din răsăritul Mării Mediterane. Scopul
lor a fost eliberarea Ţării Sfinte şi stoparea expansiunii
Islamului.
CAUZELE CRUCIADELOR
RELIGIOASE ECONOMICE POLITICE
* Dominaţia * Controlul * Creşterea
musulmanilor drumurilor autorităţii papei
asupra Locurilor comerciale dintre * Problemele
Sfinte Occident şi Imperiului
* Ameninţarea Orient Bizantin
pelerinajelor * Interesele * Refacerea
* Spaima negustorilor unităţii Bisericii
Judecăţii de occidentali în creştine sub
Apoi Marea autoritatea papei
* Expansiunea Mediterană
islamică
FORŢE PARTICIPANTE
Nobilimea
Evul mediu a creat prototipul cavalerului fară frică
Oamenii de rând
Cruciadele au dezvăluit societăţii că şi omul de rând e
capabil de bravură, iar curajul nu este numai apanajul
exclusiv al cavalerului
Cruciada a fost acceptată de toate păturile sociale, deoarece
ea a unit un crez politic cu idealul cavaleresc de aventură şi
năzuinţa micilor producători spre emancipare
ORDINE CAVALEREŞTI CREATE PENTRU
APĂRAREA ŢĂRII SFINTE:

TEMPLIERII

Fondat: 1119
Fondator: Hugues de Payens
Vestimentatie: Manta albă cu o cruce roșie

Cei mai bine echipaţi, disciplinaţi şi


antrenaţi războinici din perioada
cruciadelor
Benedictinii
Cel mai vechi ordin călugăresc din lume
Fondat: 529
Fondator: Sfântul Benedict de Nursia.
Vestimentatie: Îmbrăcăminte monahală neagră
Primirea în ordinul călugăresc era foarte strict
verificată și se realiza după trecerea
unor verificări prin care se probau seriozitatea și
sinceritatea candidatului.
Rasa benedictină este de culoare neagră cu margine
de culoare albă lângă glugă, mâneci sau la poale.
Regula benedectină reprezintă o sinteză a tradițiilor
monastice anterioare. Esența acesteia constă în sfințirea
călugărului prin viața comunitară și prin rugăciune.
IOANIŢI ( OSPITALIERII )
• Cunoscuţi şi sub numele de
cavalerii de Rodos sau
Malta au avut ca misiune
principală – protecţia
pelerinilor în Ţara
Sfântă.
În secolul al XVI-lea, Ordinul
Ospitalierilor a devenit
Ordinul Cavalerilor de Malta.
CAVALERII TEUTONI

Fondat: 1099
Fondator: Doi comercianți peregrini
Vestimentatie: Veșminte albe cu cruce neagră
• Simbol crucea neagră
• Din secolul al XIII lea rătăcesc prin
Europa
–Ţara Bârsei (1211- 1225 ) şi apoi Prusia
Orientală
CAVALERII ORDINULUI ECVESTRU
AL SFÂNTULUI MORMÂNT
• Legat de activitatea
Bisericii Sf. Mormânt

şi protecţia Patriarhiei
Latine de la Ierusalim
KRAK DE CHEVALIERS
( castelul cavalerilor ) – HOMS (
SIRIA )
• După T.E. Lawrence
este cel mai admirabil
şi mai bine păstrat
castel din lume.
• Actualmente este
inclus în patrimoniul
U.N.E.S.C.O. şi
aparţine Siriei
Papa - iniţiatorul cruciadelor

Conciliul de la Clermont Papa Urban al II-lea


CRUCIADA I (1096-1099)
• 1095 – Conciliul de la Clermont – papa Urban al II-lea
propune organizarea primei cruciade
• participă armate din Franţa, Germania şi Italia
• Expediţia sărăcimii, condusă de Petre Pustnicul şi Walter
cel Sărac, incheiata cu un esec;
• Expediţia cavalerilor grupaţi în patru corpuri principale de
oaste, conduse de Geoffroi de Bouillon,
• Cuceriri – Niceea, Edessa, Antiohia, Ierusalimul
• este creat regatul Ierusalimului
Cucerirea
Antiohiei
Cei patru șefi ai
cruciadei: Godefroy de
Bouillon, Boemund de
Taranto, Raimond al IV-
lea de Toulouse și
Tancred de Taranto.
Cruciații au ajuns în preajma Ierusalimului la 7 iunie 1099, găsind orașul
sub control musulman și păzit de o garnizoană egipteană.

Mulți musulmani s-au refugiat în Moscheia Al-


Aqsa, unde, în conformitate cu o însemnare din
Gestă, "...măcelul a fost așa de mare, că oamenii
noștri se bălăceau în sânge până la
glezne..." După cum scria Raymond de
Aguilers "...oamenii călăreau în sânge până la
genunchi și la brida frâielor."
Cruciada I ( 1096-1099 )
 Singura finalizată cu succes
 Cruciații au cucerit Antiohia şi Ierusalimul
Este creat Regatul IERUSALIMULUI după model
apusean ( primul monarh - Godefroy de Bouillon ),
pentru apărarea căruia au fost create
ordinele militaro-călugăreşti
 Alte formațiuni statale întemeiate :
Principatul de Antiohia
Comitatul de Tripoli
Cruciada ţăranilor

Cruciada copiilor
CONRAD AL III-LEA

CRUCIADA A II-A (1147-1149)


• 1146 – musulmanii recuceresc Edessa si
Ierusalimul
• Aceasta a fost cauza organizării celei de a doua
cruciade de către papa Eugen al III-lea.
• participanţi – Conrad al III-lea, împăratul
german
- Ludovic al VII-lea, regele
Franţei
• cruciada se încheie cu un eşec

LUDOVIC AL VII-LEA
Cruciada a II-a a fost organizată între 1147-1148 pentru că musulmanii au recucerit o
mare parte din teritoriile pierdute, inclusiv Ierusalimul.

Sosirea cruciaţilor la Constantinopol


CRUCIADA A III-A (1189-1192)
• Saladin, sultanul Egiptului cucereşte Ierusalimul;
• Organizatorul cruciadei este papa Clement al III-
lea;
• Participanţi - Filip al II-lea August (Franţa)
- Richard Inimă de Leu (Anglia)
- Frederic Barbarossa;
• Rezultate – cucerirea oraşului Acra.
Cruciada a III este și cruciada regilor:

Frederic Barbarossa
Filip al II lea August

şi prototipul regelui cavaler


Richard Inimă de Leu, care
recucerește cetatea Akra
Richard Inimă de Leu, în drum spre Ierusalim
AKRA - Cheia Palestinei
CRUCIADA A IV-A (1202-1204)
• este legată de numele puternicului pontif Inocenţiu al
III- lea şi de politica sa de a-şi impune supremaţia
asupra întregii lumi creştine, occidentale şi orientale
• Apar interese politice şi economice promovate de
dogele Veneţiei, Henric Dandolo;
• 1204 – cruciaţii cuceresc Constantinopolul;
• (1204 – 1261) – Imperiul Latin de Răsărit.
Cruciada a V-a (1217-1221)
• Papa Honoriu al III-lea, îl însărcină pe
arhiepiscopul Acrei, Jacques de Vitry să
propovăduiască “războiul sfânt” în Siria
şi Palestina.
• Participanti: ducele de Austria, Leopold al
VI-lea, regele Ungariei, Andrei al II-lea
• Cruciada este un eșec
Cruciada a VI-a (1228-1229)
• Papa Grigore al IX-lea îl excomunicase pe Frederic al II-lea în anul 1227,
din cauza vieţii imorale pe care o ducea şi a raporturilor sale prieteneşti
cu sultanul Malin al-Kamil.
• Papa îi interzise să conducă cruciada, dar fără a ţine seamă de papă
Frederic al II-lea se îmbarcă şi pleacă în Siria la în iunie 1228.
• Se ajunge la încheierea tratatului din 18 februarie 1229, prin care
Ierusalimul era cedat cruciaţilor (acum împăratul german fiind şi rege al
Ierusalimului ), împreună cu oraşele Bethleem şi Nazareth.
• În martie 1229, Frederic al II-lea intră în Ierusalim unde este încoronat
ca rege al Ierusalimului.
Cruciada a VI-a – atacul asupra Egiptului

Ludovic al IX-lea, regele Franţei


în cea de-a VII-a cruciadă
CRUCIADA A VII (1248-1250)
• In 1244, după recuerirea Ierusalimului de către musulmani, patriarhul din
Ierusalim trimisese emisari la principii şi regii din Occident, cerându-le
organizarea unei noi cruciade generale.
• Vara anului 1248 Ludovic al IX-lea părăsi Parisul îmbarcându-se pentru
insula Cipru
• Frederic al II-lea care continua să aibă legături strânse cu sultanul Egiptului
si Damascului, informa curtea din Cairo despre toate aceste lucruri.
• Vestea morţii sultanului ajunse şi în tabăra cruciaţilor. Porni apoi marşul de
la Damietta spre Cairo.
• Trupele cruciate se aleseseră cu o pradă bogată.
Cruciada a VIII-a (1270)
• Răspunsurile la apelurile papii referitor la o nouã cruciadã îl dã Ludovic
al IX-lea, regele Frantei.
• În loc sã ajungã la Acra, care îsi trãia ultimele ceasuri, cruciatii au ajuns
în Tunisia unde nu cãutau decât noi cuceriri si jafuri. Sultanul mameluc
al Egiptului oferã ajutor emirului Tunisiei. Regele Frantei, Ludivic al IX-
lea, moare în luptã, iar putinii cruciati rãmasi în viatã s-au înapoiat în
Franta.
• Rând pe rând statele din Orient au fost recucerite de musulmani. În
1268 a fost recuceritã Antiohia, în anul 1289 Tripoli, iar în anul 1291,
Acra, ultimul centru de rezistentã al cruciatilor. Doar regatul Ciprului a
rãmas în mâna "latinilor" mai multã vreme, el fiind cucerit de turcii
otomani abia în 1571.
Urmările cruciadelor
RELIGIOASE ECONOMICE SOCIALE POLITICE CULTURALE

* Scade * Dezvoltarea * Slăbirea * Creşterea * Au favorizat


autoritatea şi comerţului şi a puterii nobilimii autorităţii contactele
prestigiul navigaţiei regilor culturale dintre
Bisericii Catolice * Europenii au Orient şi
* Dezvoltarea preluat de la *Centralizarea Occident
* Au adâncit oraşelor orientali statală
ruptura dintre anumite * Lărgirea
ortodocşi şi elemente ale *Configurarea
catolici modului de ideii unităţii orizontului
viaţă în europene, prin geografic
* Au reafirmat îmbrăcăminte, mobilizarea
spiritul alimentaţie oamenilor, * Redobândirea
expansionist indiferent de marilor valori
musulman neam, în jurul ale culturii
(războiul sfânt- unui ideal antice prin
djihad) filieră arabă
Cruciadele au contribuit însă la
configurarea în perspectivă a ideii unității
europene, care-şi găsește originile în Evul
Mediu, prin mobilizarea oamenilor
indiferent de neam, în jurul unui ideal.

S-ar putea să vă placă și