Reforma in Elveţia

Din Germania ideea de Reformă Bisericească a ajuns şi în Elveţia. La

vremea respectivă Elveţia făcea parte din Imperiul German şi se bucura de o
oarecare independenţă. Cele 13 cantoane ce formau Elveţia au fost unite într-o
confederaţie. Elveţia era cea mai liberă ţară din Europa, fiind renumită pentru
mercenarii ei. Pe plan cultural umanismul a pătruns mai ales la Basel,
influenţând mult Reforma din această ţară. O altă cauză a Reformei a fost de
natură politică, în sensul că autorităţile locale au avut tăria să se ridice împotriva
fiscalităţii exagerate practicate de clerul catolic.
In Elveţia au activat doi Reformatori: Huldrich Zwingli şi Jean Calvin.
Zwingli s-a născut pe 1 ianuarie 1484 în localitatea Wildhaus. Tatăl său
era judele satului, iar un unchi de-al său ce era preot l-a îndemnat să meargă la
studii. A studiat la Basel, Berna, Viena, iar la Basel sub îndrumarea profesorului
Witenbach şi-a însuşit învăţătura despre “Sola Scriptura” şi s-a ridicat împotriva
indulgenţelor papale. La sfârşitul studiilor este numit preot în localitatea Glarus,
unde exista şi o garnizoană a armatei elveţiene. Zwingli era capelan al acestei
garnizoane. Aici s-a ridicat împotriva folosirii elveţienilor ca mercenari.
Reputaţia lui creşte după ce este mutat la Parohia din Einsiedeln în 1516.
Viaţa lui morală nu a fost lipsită de reproş, mai ales în ceea ce priveşte votul
castităţii. Pleacă la Zürich unde poporul îl alege ca preot. Aici a început să-Ii
familiarizeze pe ascultători cu scrierile Sfintei Scripturi, citindu-le chiar din
comentariile lui Luther. Activitatea sa reformatoare începe prin 1522, dar el nu
trece printr-o criză spirituală aşa cum s-a întâmplat cu Luther. Acţiunea lui
împotriva Bisericii a început atunci când câţiva cetăţeni, citându-l pe Zwingli au
refuzat să mai postească. Episcopul de Zürich a încercat să-i excomunice pe
aceşti creştini, dar s-au opus autorităţile cantonale.
Zwingli învăţa că autoritatea supremă o are autoritatea locală, atunci când
aceasta acţionează în conformitate cu Sfânta Scriptură. Au urmat 3 discuţii
publice pe această temă: în ianuarie 1523, în octombrie 1523 şi în ianuarie 1524
prilej cu care Zwingli şi-a expus învăţăturile. Dintre învăţăturile lui amintim:
1. Evanghelia îşi are autoritatea de la sine şi nu de la Biserică;
2. Mântuirea se realizează doar prin credinţă nu şi prin fapte bune;
3. Liturghia nu are caracter sacrificial (nu se prefac în realitate Trupul şi
Sângele) ci poate fi socotită un simbol;
4. Hristos este singurul cap al Bisericii;
5. Celibatul nu există, el însuşi căsătorindu-se cu văduva Ana Reinhart;
6. Icoanele şi crucile nu sunt necesare în Biserică
Aceste învăţături şi le expune în lucrările “Cuvântări finale” şi
“Introducere creştină scurtă” apărute în 1523.
Având sprijinul autorităţilor locale Zwingli a pornit o acţiune de
confiscare a averilor mănăstireşti şi de transformare a acestora în şcoli. Adepţii
lui Zwingli în 1525 resping autorităţile episcopale, iar Missa este abolită. Ideile
şi le expune în lucrarea intitulată “Adevărata şi Falsa religie” în 1525. Mişcarea
lui Zwingli ia avânt şi în alte cantoane.
 Zwingli şi Luther se aflau în multe puncte comuni, dar erau
temperamental diferiţi. Diferenţa esenţială între ei consta în învăţătura lui
Zwingli care nega orice fel de prezenţă a lui Hristos în Sfânta Euharistie, în timp
ce Luther accepta prezenţa reală, el folosind pentru prima dată termenul de
impanaţie (in panem, cum panem, sub panem).
Zwingli moare în 1531 pe câmpul de luptă (lângă localitatea Kappel), în bătălia
dusă de el împotriva unor cantoane ce nu voiau să înlăture catolicismul din ţară.
Acţiunea lui a fost preluată, continuată şi sistematizată de Jean Calvin
(1509-1564).
Calvin s-a născut pe 10 iulie 1509 în localitatea Noyon în provincia
Picardia din Franţa. Tatăl său era secretar episcopal şi jurist consult. El a fost
crescut doar de tată, mama sa murind de tânară, într-o austeritate severă, lucru ce
l-a marcat pe viaţă. A studiat în Paris, Orleans şi Bruges dreptul, filozofia şi
umanismul clasic. Prin 1532 îi apare o lucrare numită “Comentariu la tratatul
despre revelaţie a lui Seneca”.
Pentru că concepţia sa religioasă a fost influenţată de umaniştii parizieni,
Calvin a trebuit să fugă din Franţa, pentru că aici Biserica Romano-Catolică era
mai puternică şi s-a ridicat împotriva umaniştilor. Calvin ajunge în Elveţia şi se
stabileşte la Geneva. Impotriva calomniilor aduse de Curtea franceză umaniştilor
cum că ar fi eretici, Calvin le răspunde în 1535 prin lucrarea “Instituţiile religiei-
creştine”. Acest lucru face din Calvin un om al protestantismului francez, în
sensul că lucrarea este o prezentare populară a doctrinei protestante. Fără ideile
lui Luther aceasta nu s-ar fi putut realiza. Calvin a fost influenţat de Cathehismul
Mic al lui Luther.
In lucrarea sa vorbeşte despre libertatea creştinilor şi a voinţei şi arată că
supunerea faţă de voia lui Dumnezeu este datoria de căpătâi a omului. Omul a
fost creat de Dumnezeu bun şi era supus lui Dumnezeu. Dar atât bunătatea cât şi
supunerea le-a pierdut prin căderea în păcat şi astfel a ajuns o epavă, stare pentru
care este condamnat de Dumnezeu. Din această stare, doar cei predestinaţi sunt
mântuiţi de Hristos, care a plătit pentru păcatele lor. Răscumpărarea îşi are
originea în dragostea lui Dumnezeu şi are valoare pentru individ doar în clipa în
care devine o posesiune personală prin Duhul Sfânt. Calvin spune “suntem
îndreptaţi nu fără faptele bune, dar nu prin faptele bune”. El pune accentul pe
legi precise care trebuie să călăuzească viaţa creştinului. Prin aceste legi însă el
impune o adevărată tiranie a disciplinei în Biserică.
El a încercat să organizeze comunitatea din Geneva în baza acestor legi,
dar acţiunea lui a produs tulburare şi a trebuit împreună cu prietenul său Farel să
plece la Strasburg, apoi la Basel, iar în 1541 se întoarce în Geneva.
După el există trei instituţii creştine: Biserica, Tainele şi Autoritatea
Civilă. In Biserică sunt 4 oficii: pastori, învăţaţi, diaconi şi bătrânii. Misiunea
pastorilor era aceea de a ţine conferinţe publice şi de a-I examina pe cei care
doreau să adere la noua învăţătură. Misiunea învăţaţilor era aceea de a-i forma
pe noii prozeliţi după principiile impuse de legi. Diaconii aveau sarcini pentru
săraci şi vizitarea spitalelor. Bătrânii ce erau aleşi dintre laici împreună cu
pastorii formau “Consistoriul disciplinar”.
 In privinţa Tainelor acceptă doar două la fel ca Zwingli: Botezul şi
Euharistia. In ceea ce priveşte Euharistia, Calvin respingea prezenţa reală a lui
Hristos, dar accepta prezenţa spirituală. El spune că adevăratul Hristos în
Euharistie este primit doar de cei predestinaţi. Valoarea Tainei este strict
dependentă de valoarea condiţiei umane. Cultul a fost mult simplificat
reducându-se la predică, rugăciuni şi cântări de psalmi. Impărtăşania se făcea
doar de 4 ori pe an.
Calvin a fost mai radical decât Luther, dar ţinea calea de mijloc între
Zwingli şi Luther. In ceea ce priveşte relaţia cu autoritatea civilă Calvin era
pentru cooperarea Bisericii cu autorităţile de stat în aşa fel încât autonomia
Bisericii să fie păstrată. Puterea politică avea putere şi asupra Bisericii.
Calvin a avut o serie întreagă de dispute cu cei care nu împărtăşeau ideile
sale. Dintre opozanţii săi îi amintim pe Sebastian Castellio şi Mihail Servede .
In timpul unei dispute, Servede – care susţinea unitarianismul, a fost omorât şi s-
a generat unul dintre cele mai deplorabile scandaluri din istoria Reformei.
Din Geneva protestantismul calvin s-a răspândit în întreaga Elveţie, două
treimi din populaţie trecând la noua învăţătură. Din 1536, atunci când Bulliger,
un apropiat al lui Zwingli, a trecut la calvinism s-a realizat şi fuziunea dintre
adepţii lui Zwingli şi cei ai lui Calvin. In acelaşi an a apărut un Cathehism al lui
Calvin.
Teologia calvină s-a dezvoltat şi un ucenic de-al lui Calvin pe nume
Theodor Beza (mort în 1605) prin Academia Teologică din Geneva a reuşit să
dea calvinismului o formă unitară. În 1559 a apărul o “Confesio helvetica
prior”- o mărturisire de credinţă în care se expun principalele învăţături calvine.
Din Elveţia calvinismul pătrunde şi în Franţa unde protestanţii s-au numit
“hughenoţi”. Ei au avut mult de suferit pe vremea dinastiei de Valois. Cu toate
acestea numărul lor creşte în continuu şi în 1559 a avut loc un sinod al Bisericii
Calvine din Franţa unde s-a publicat o Mărturisire de credinţă, cunoscută sub
numele de Confesio Galicana.
Intre catolici şi calvini au loc numeroase ciocniri, una dintre cele mai
sângeroase fiind pe 23-24 august (numită şi noaptea Sfântului Bartolomeu) 1572
când au fost omorâţi peste 20 000 de hughenoţi.
Până la urmă pe tronul Franţei ajunge Henric al IV-lea, acesta acordând
libertate calvinilor prin edictul de la Nantes din 1598.
Tările de Jos au dat cei dintâi martiri pentru cauza protestantă. In 1559
apare o Confesio Belgica. In Tările de Jos urmează un război civil şi datorită
cruzimii lui Carol al V-lea şi a ducelui de Alba, şapte districte din Nord sub
conducerea lui Wilhelm de Orania alungă stăpânirea germană şi pun bazele
Olandei. Si aici s-a răspândit calvinismul.
Calvinismul a penetrat şi în Ungaria datorită acţiunii lui Gaspar Heltai.
Acesta reuşeşte să ajungă şi în Transilvania. Se ştie că prin 1567 la Debrecen a
avut loc un sinod al calvinilor unguri ce au acceptat calvinismul ca religie
receptă şi s-a acceptat Confesio helvetica drept “Confesio hungarica”.48% dintre
unguri au acceptat calvinismul.
In Transilvania, nestatornicia religioasă a principelui Ioan Sigismund
Zaploya a favorizat pătrunderea calvinismului. Dieta de la Aiud în 1565 acceptă
calvinismul ca religie receptă în Ardeal. Gaspar Heltai supărat că nu a fost ales
primul super-intendent a promovat o învăţătură nouă – unitarianismul- (care
nega Sfânta Treime), şi în 1568 Dieta din Cluj acceptă şi unitarianismul ca
religie receptă în Ardeal.
S-a mai răspândit sporadic în Polonia şi Cehia (mai ales printre husiţi)