Religia metodistă îşi are originea în Anglia.

Astfel, trezirea metodistă a fost cea de a treia trezire

spirituală din Anglia, având loc după Reforma din secolul al XVI-lea şi după puritanismul din secolul al
XVII-lea. Ea a fost declanşată de John Wesley (1703-1791), care a dominat secolul în domeniul
religiei. Istoricii sunt de acord că alături de Revoluţia Franceză şi de Revoluţia Industrială, metodismul
este unul din marile fenomene instorice ale secolului, şi unii susţin că predicile lui Wesley au salvat
Anglia de o revoluţie similară cu cea care a avut loc în Franţa în 1789. Metodismul a fost pentru
anglicanism ceea ce pietismul a fost prentru luteranism.

Mai devreme, in Ţara Galilor, trezirea spirituală venise prin Howell Harris (1714-1773), un profesor
din Talgarth, şi Griffith Jones (1683-1761), un pastor. Biserica calvinistă din Ţara Galilor a luat fiinţă
din această trezire. De asemenea, Jones a înfiinţat sistemul predicării circuite.

Metodismul a fost o reacţie contra bisericii de stat din Anglia - Biserica Anglicană. Deseori, predicile
în biserica de stat erau doar lungi prelegeri pline de platitudini morale. Clerul înalt, era bine plătit, în
timp ce clerul de jos, în peste cinci mii de biserici, avea un venit mic, de la douăzeci la cinzeci de lire
pe an, şi deci nu i se prea putea pretinde să fie eficient. Prea adesea membrii clerului de jos
deveneau dependenţi de nobilul local şi participau împreună cu el la distracţii grosolane şi chefuri.
Morala era la un nivel scăzut. În prima jumătate a secolului a crescut mult rata moratalităţii,
deoarece ginul ieftin îi ucidea pe mulţi, iar pe alţii îi trimitea la "azil". Jocurile de noroc erau în floare.
Se spune că Charles James Fox, un lider politic, ar fi pierdut o sută de mii de lire până la vârsta de
douăzeci şi patru de ani. Hăituirea de tauri, urşi, vulpi şi cocoşi erau distracţii obişnuite, şi o serie de
execuţii prin spânzurare pe dealul Tyburn erau o ocazie festivă pentru întreaga familie. A fost cu
adevărat "un veac bolnav", neîncrezător în teologie şi lipsit de zel.

Wesley era al cinsprezecelea copil din cei nouăsprezece copii născuţi în familia lui Samuel şi
Susannah Wesley. El abia a scăpat cu viaţă când casa lor a ars în 1709. Datorită acestei experienţe, el
spunea adeseori despre sine că este "un tăciune aprins smuls din foc". A intrat la Oxford în 1720 cu
bursă. Din 1726 până în 1751, s-a aflat la Colegiul Lincon, şi a fost ordinat ca preot în 1728. După doi
ani, în timpul cărora şi-a ajutat tatăl să slujească la o a doua parohie

învecinată, Epworth,el s-a întrors la datoriile sale de cercetător. Apoi a devenit conducătorul
"Clubului Sfânt" în care era şi fratelele lui, Charles. Membrii acestui club erau porecliţi de către
studenţi "metodişti" datorită studiului lor metodic al Bibliei, datorită rugăciunii lor regulate şi a
eforturilor lor repetate de a face sevicii sociale în închisorii şi în casele săracilor. Între 1735 şi 1737,
Wesley se afla în Georgia ca şi capelan în colonia lui Oglethorpe. Ideile sale ritualiste, religioziatea
strictă, simplitatea şi francheţea în relaţiile sale cu femeile i-au creat dificultăţi atât de mari cu
enoriaşii săi încât a fost obligat să plece acasă în 1737. La 24 mai 1738, în timp ce asculta citirea
prefaţei lui Luther la "Comentariu asupra cărţii Romani", inima lui Wesley a fost "miraculos încălzită"
şi atunci şi-a pus încrederea cu exclusivitate în Christos pentru mântuire. Fratele său Charles avusese
o experienţă asemanătoare cu două zile înainte. Datorită comportamentului curajos am moravienilor
într-o furtună pe mare în drum spre Georgia şi eforturilor lui Peter Bâhler, toate acestea fiind
influenţe imporatnte în convertirea sa, Wesley a făcut o vizită la Herrnut pentru a studia mai
îndeaproape Biserica Moraviană.

În 1739, George Whitefield (1714-1770), l-a rugat pe Wesley să se angajeze în lucrarea de

predicare în aer liber din Bistrol. Astfel a început cariera de predicator a lui John Wesley, în timpul
căreia a călătorit peste 200000 de mile pe cal în Anglia, Scoţia şi Irlanda, a predicat în jur de 42000 de
predici, a scris 200 de cărţi şi şi-a organizat adepţii. El a organizat o societate metodistă şi a construit
o capelă la Bristol în anul 1739. În acelaţi an a cumpărat la Londra clădirea "Foundery", pe care a
folosit-o ca şi cartier general al lucrării sale. Whitefield, care devenise creştin în 1735, a început să
predice în aer liber în 1739, a organizat convertiţii în societăţi, a folosit predicatorii laici şi a făcut
lucrări de binefaceri prin orfelinatul lui. În 1740 Whitefield şi Wesley au rupt relaţiile deoarece unul
credea în predestinare şi celălalt în liberul arbitru.

Minunatele imnuri pe care Charles Weley (1701-1788) le-a scris au fost de un real ajutor la adunări.
Charles a scris peste şase mii de imnuri religioase, între care "Domn al sufletului meu, mă primeşte-n
braţul Tău", "Iubire divină sfântă, din cer jos te-ai coborât", "Auzi, corul îngeresc", sunt şi astăzi
cântări favorite universale. Urmând calea deschisă de Issac Watss (1674-1748), teologul
congregaţionalist şi "părintele imunologiei engleze", Charles a scris imnuri care se deosebeau de
pasajele versificate din Scriptură care fuseseră folosite până atunci drept text pentru cântecele de
biserică.

Wesley nu a voit să rupă relaţiile cu Biserica Anglicană, şi de aceea şi-a organizat adepţii în societăţi
asemănotoare cu collegia pietas ale lui Spener. Societăţile au fost subdivizate, în 1742, în clase de 10-
12 membrii cu un conducător laic, care supraveghea spiritual clasa. În 1744, s-a ţinut la Londra prima
conferinţă anuală a predicatorilor metodişti, iar în 1746 Wesley a împărţit Anglia în şapte circuite. În
1784 a ordinat ca pastori doi bărbaţi, şi l-a numit pe Thomas Coke ca superintendent al Bisericii
Metodiste din America. În acelaşi an, Actul de Declaraţie legaliza deţinerea de proprietăţi de către
ascociaţia metodistă, cum ar fi capelele lor metodiste. Biserica din America şi-a stabilit propria sa
organizaţie naţională în acel an. Abia după moartea lui Wesley în 1791 s-au organizat metodiştii din
Anglia într--o biserică metodistă separată de Biserica Anglicană. Influenţa anglicană în Biserica
Metodistă consta din organizarea episcopală şi din primirea Comuniunii în timpul îngenucherii la
altar.

Biserica Metodistă a acceptat o teologie arminiană după despărţirea lui Wesley de Whitefield, dar
doctrina majoră pe care punea accent Wesley era justificarea prin credinţă, printr-o experienţă
instantanee de regenerare. De asemenea, el punea un mare accent pe doctrina perfecţiunii creştine
sau a iubirii perfecte. Aceasta este o credinţă în posibilitatea prefecţiunii creştine absolute în această
viaţă, deoarece dragostea pentru Dumnezeu umple în aşa măsură inima credinciosului încât iubirea
Lui exclude păcatul şi promovează sfinţenia absolută a vieţii. Acest progres trebuie iniţiat printr-un
act de credinţă. Wesley a afirmat clar că aceasta nu este perfecţiune fără păcat sau infailibilă, ci mai
degrabă posibilitatea ca motivaţiile unei persoane să fie fără păcat, când inima acelei persoane este
total umplută de dragostea lui Dumnezeu. Greşelile de judecată încă mai pot avea ca rezultat
consecinţe morale rele, dar există posibilitatea de a ajunge la ideal. Aceasta pare să fie învăţătura
scrisorilor şi a cărţii sale O prezentare simplă a perfecţinii creştine.

Wesley insista că Evanghelia trebuie să aibă impact asupra societăţii, şi nimeni nu poate nega
impactul trezirii metodiste asupra societăţii engleze. El era împotriva alcoolului, a sclaviei şi a
războiului. Există motive să se creadă că şi Anglia ar fi avut o revoluţie a muncitorilor asemănătoare
cu cea din Franţa dacă englezii nu ar fi fost câştigaţi la Christos. Majoritatea conducătorilor
muncitorilor de mai târziu au acumulat experienţă vorbind la întrunirile claselor lor de studiu biblic. A
fost oprit traficul cu gin, în parte datorită trezirii. Wesley era un susţinător al abolirii sclaviei şi un
prieten al primilor aboliţionişti. Pasiunea lui pentru îngrijirea medicală l-a făcut să înfiinţeze primul
dispensar gratuit din Anglia, în 1746. El a avut o influenţă asupra lui Robert Raikes, populizatorul
mişcării şcolii duminicale asupra lui John Howard, conducătorul reformei închisorilor. Spre sfârşitul
vieţii lui Wesley, exista în Statele Unite o puternică Biserică Metodistă. În jur de 70.000 de adepţi din
Anglia s-au organizat într-o biserică naţională la scurt timp după moartea sa. Acest om mic, ordonat,
corect , ager şi harnic a transformat sub călăuzirea lui Dumnezeu viaţa religioasă a muncitoarilor din
Anglia. Trezirea evanghelică din biserica anglicană, rezultatul trezirii metodiste, urma să transforme
clasa de sus din Anglia şi să ajute Anglia să devină marea conducătoare a popoarelor şi păstrătoarea
păcii lumii în timpul secoluluii al XIX-lea. Whitefield a fost profetul, John Wesley organizatorul şi
Charles cântăreţul trezirii metodiste.