Edictul de La Turda 1565

„Credi
nța este darul lui

kiwifi / septembrie 26, 2013
Dumnezeu” – Edictul de toleranță de la

Turda și importana
ț sa
15 Votes
Turda este cunoscută ca fiind unul din capetele controversatei autostrăzi Bechtel, capitala cepei, și pentru celebra salină
(pe care eu, trebuie să recunosc, spre rușinea mea, nu am vizitat-o încă). Puțini însă știu că chiar aici, în inima Ardealului,
la Turda, s-au scris două din cele mai puțin cunoscute, dar importante și influente capitole din istoria modernă a Europei:
pe de o parte, primul edict real de toleranță religioasă al continentului, într-o vreme când era profund divizat de războaie
confesionale și când otomanii erau la apogeul puterii lor, dând frisoane întregului Occident, și pe de alta, nașterea unei
noi religii, a unei biserici protestante cu sute de mii de adepți în toată lumea. Cum a fost posibil acest lucru? Este o
poveste absolut fascinantă, însă teribil de complicată și cu nenumărate ramificații. Alegeți-vă, așadar, un loc comod, cu o
cafea sau un ceai alături, un fundal muzical potrivit, și citiți-o.
Turda. Vedere
generală
Cuprins
1. Context
1.1 Europa și creștinismul
1.2 Reforma și cauzele acesteia
1.3 Alte edicte de toleranță
2. Transilvania anilor 1500
2.1 Situația din Regatul Ungariei
2.2 Reforma în Transilvania
2.3 Edictul
2.4 Analiză
2.5 Urmări
Mulțumiri. Referințe. Note
1. Context
1.1 Europa și creștinismul
Europa Evului Mediu se înțelegea pe sine ca fiind lumea creștină. Această identitate era în
opoziție cu musulmanii, cu care era în război pe două fronturi: în Spania (terminat odată cu
încheierea Reconquistei în 1492) și în Orient (inițial Cruciadele, apoi războaiele otomane), precum
și cu evreii, universal detestați fiindcă era vorba despre cei care l-au omorât pe Hristos și nu i-au
urmat. Pe lângă Biblie, celelalte dogme creștine au fost stabilite la cele 7 sinoade ecumenice din
primul mileniu de creștinism. Esențiale erau crezul niceo-constantinopolitan, conceptul Sfintei
Treimi, natura duală a lui Hristos și nașterea sa miraculoasă, succesiunea apostolică, venerarea
Fecioarei Maria și a sfinților și sacramentele. În ciuda diferențelor majore de natura filosofică și
politică apărute încă de pe atunci între Est și Vest, atât catolicismul, cât și ortodoxismul sunt
fundamentate, alături de Biblie, pe aceste dogme. Au existat însă și grupuri creștine care nu au
acceptat integral sinoadele ecumenice și s-au despărțit timpuriu de Biserica încă unita
(ex. armenii). Limba liturgică a Vestului era latina, și bisericile ortodoxe din Europa foloseau
greaca clasică și slavona.
Relațiile intre stat și religie erau foarte strânse, episcopii și mănăstirile au ajuns sa acumuleze
puteri și bogății foarte mari și s-a creat o interdependență puternică între autoritățile de stat și
cele religioase. Așadar, autoritățile religioase, atât cele catolice, cât și cele ortodoxe, făceau tot
posibilul pentru a își menține statutul și pentru a înăbuși, uneori brutal, orice fel de idei care nu
corespundeau cu dogma și care puteau deranja stabilitatea sistemului.
înapoi la cuprins
1.2 Reforma și cauzele acesteia

Reforma a început în Wittenberg, în Germania de astăzi, când pe 31 octombrie 1517
tânărul Martin Luther, revoltat de decăderea bisericii, a bătut în cuie celebrele 95 de teze pe ușa
catedralei. El dorea să reformeze biserica, să o apropie de oameni, să purifice credința și să
îndepărteze ceea ce el considera a fi decadența bisericii și invențiile nebiblice. Datorita apariției
tiparului, ideile lui, care au generat foarte multa vâlvă pe plan local, s-au răspândit fulgerător, și
au atras și pe alții. Nemulțumirile majore ale populației față de ierarhia catolică și schimbările de
optică rezultate odată cu marile descoperiri geografice au făcut ca noile idei să cadă pe un teren
foarte fertil, și reacția vitriolică a Papalității, împreună cu excomunicarea lui Luther, nu au făcut
cedat să ajute cauza protestantă sa câștige numeroși adepți. O altă cauză a fost accentul pe
limbile vorbite, pe un limbaj curent, accesibil oricui. De exemplu, doar odată cu Reforma au
început să se facă și să circule la scară largă traduceri ale Bibliei în limbile vorbite.
Catedrala din
Wittenberg
Cei mai importanți teologi ai Reformei au fost Luther, Philipp Melanchthon, Ulrich Zwingli, Jean
Calvin și John Knox. Ei au inițiat așa-numita reformă magisterială. În scurt timp, regatele
Danemarcei, Suediei și Scoției, Țările de Jos, și o parte din statele germane și cantoanele
elvețiene [1] au trecut în bloc la Reformă, fie la calvinism, fie la luteranism. Ruptura dintre cei doi
s-a bazat atât pe divergențe teologice, cât și pe intoleranța și indisponibilitatea pentru dialog a lui
Calvin. În același timp, și Anglia s-a rupt de Roma, întemeindu-și biserica națională. După
numeroase războaie religioase, exilări și execuții pentru erezie, s-a stabilit la Augsburg în 1555
principiul „cuius regio, eius religio” – religia conducătorului devine religia statului. Asta a făcut ca în
teritoriile protestante toleranța pentru catolici să fie minimă, și viceversa. Se practicau la scară
largă conversiile forțate, execuțiile și exilările.
Este însa important de retinut faptul că acești reformatori nu s-au opus în principiu fundamentelor
teologiei, stabilite în consiliile ecumenice, tot ce doreau era să purifice biserica. Au apărut însă o
serie de reformatori mai radicali, care propovăduiau chiar regândirea naturii lui Hristos, a
botezului, sau a altor principii considerate fundamentale. Aceștia au fost rapid considerați eretici
și condamnați, atât de către catolici, cât și de către protestanți. Pentru aceștia din urmă era
necesar să păstreze unitatea, să prevină răspândirea sectarismului și să nu înfurie și mai tare
Biserica Catolică. Unul din acele grupuri, anabaptiștii, s-a constituit pe mai vechile idei ale
cehului Jan Hus. Urmașii lor, amish-ii, menoniții și quaker-ii trăiesc și astăzi în Statele Unite și în
câteva comunități minuscule din Germania și Olanda. Alt grup, numit antitrinitarian și cu un rol
important în povestea noastră, nega existența Duhului Sfânt și divinitatea lui Hristos,
considerându-l om – divin doar prin faptele sale și prin faptul că el a fost ales de Dumnezeu. Prin
negarea însăși a Treimii, antitrinitarienii și-au atras foarte mulți dușmani.
Unul din primii care a răspândit cu succes idei antitrinitariene a fost spaniolul Miguel Servetus.
Acesta a combătut public doctrinele lui Calvin, și a fost executat în 1538, chiar la comanda
acestuia, pentru tezele sale. Materialele lui au continuat însa să circule, să genereze discuții și să
atragă adepți, în special în Polonia, Tarile de Jos și orașele-stat din Italia. Reformatorii radicali, în
special anabaptiștii, au fost primii care s-au bazat pe ideea de liber arbitru, libertate de decizie și
de conștiință, separare a statului de religie.
înapoi la cuprins
1.3 Alte edicte de toleranță

Ca să vedem cât de puține au fost edictele de toleranță până inclusiv în secolul XVI, iată o
listă exhaustivă a celorlalte astfel de acte.
• 1264: Statutul de la Kalisz (Polonia, ulterior extins și pentru Lituania) Acesta prevedea egalitate socială
pentru evrei, inclusiv în legislația penală, libertate de mișcare și activitate economică și dreptul la
un cod civil propriu. A fost reconfirmat de numeroase ori și extins ulterior pentru ortodocși (1341)
și armeni (1346).
• 1524-1526: Articolele de la Ilanz, Graubünden, Elveția (pe atunci Graubünden era o republică
independentă aliată cu Elveția) Se elimină privilegiile lumești ale Bisericii Catolice și se acordă
comunităților dreptul de a își alege preotul (mulți adopta reforma lui Calvin). Graubünden este și
astăzi unul din singurele trei cantoane elvețiene mixte religios [2].
Satul Ilanz
• 1573: Confederația de la Varșovia (Polonia-Lituania) Aceasta prevede libertate totală de religie de jure, dar
nu face altceva decât sa legifereze situația deja existentă de facto. Libertățile protestanților și ale
ortodocșilor sunt însa treptat restrânse începând cu anii 1600, și odată cu scăderea toleranței față
de reforma radicală anabaptiștii și husiții fug în Țările de Jos, și unitarienii în Tarile de Jos și
Transilvania.
• 1579: Uniunea de la Utrecht (actul care unește provinciile olandeze și inițiază războiul de independență împotriva
Spaniei) Se legiferează libertatea totală pentru toate tipurile de protestantism și pentru evrei, dar
se interzice practicarea publică a catolicismului (ierarhia catolică a fost restabilită abia în 1853).
• 1593: Constituzione Livornina (Livorno, Italia) Din motive economice, în acest oraș-stat portuar
independent s-au tolerat și alte credințe.
• 1598: Edictul de la Nantes (Franța): După sângeroasa Noapte a Sfântului Bartolomeu și alte masacre,
calviniștii francezi au primit libertatea de a își practica religia.
În afară de Transilvania, toate libertățile au fost restrânse masiv sau eliminate odată cu
Contrareforma.
Imperiul Otoman a fost un caz particular: Chiar dacă încuraja conversia la islam și acorda privilegii
pentru musulmani, supușii de religie avraamică (monoteiști și neidolatri: deci creștinii și evreii)
erau în general lăsați în pace să se administreze după legea lor și sa își practice credința, sub o
autoritate religioasă și civilă proprie (asa-numitul millet). Pentru ortodocși aceasta era Patriarhia
Ecumenică de la Constantinopol. Mai existau millet-ul evreiesc și cel armenesc. Administrațiile lor
erau sub un control strict de stat, dar exista libertatea de a practica religia. Singura lor obligație
era plata unei taxe suplimentare (jizya). Nu exista millet catolic pe atunci, fiindcă erau prea puțini.
O situație similara a fost și în Iberia musulmană, dar după Reconquista musulmanii și evreii au
fost alungați. Astfel, în lumea musulmană, evreii aveau o situație mult mai bună decât în Europa
creștină, cu excepția Poloniei.
Abia prin anii 1600-1700 a început o liberalizare timidă în Anglia și unele state germane. Tocmai
intoleranța religioasă a mânat mulți coloniști spre Lumea Nouă. Până în anii 1800, odată cu
răspândirea ideilor Revoluției Franceze și ale celei americane și a filosofiei lui John Locke, Adam
Smith, Descartes, Leibniz și Voltaire, toleranța religioasă și, cu atât mai mult, libertatea de a
practica deschis, au rămas o raritate. Asta face cu atât mai interesant cazul Transilvaniei.
înapoi la cuprins
2. Transilvania anilor 1500

2.1 Situația în Regatul Ungariei
În acest timp, Ungaria este dominată clar de Biserica Romano-Catolica, introdusă și organizată ca
religie de stat de întemeietorul regatului, regele Ștefan I [3]. În ciuda autonomiei, sașii și secuii se
supun aceleiași structuri ecleziastice ca și restul supușilor catolici. Românii ortodocși în schimb
aveau o situație semnificativ mai dificilă. Primul ierarh ortodox menționat este Ghelasie de la
Râmeț, în 1377. Sunt menționați, de-a lungul timpului, mai mulți ierarhi (episcopi sau mitropoliți)
„schismatici” sau „ai valahilor”, deci ortodocși, cu diverse sedii, de obicei la mănăstiri: Peri,
Hunedoara, Geoagiu, Prislop, Vad, Feleac, Sâmbăta. Este foarte posibil ca o parte din acești
episcopi sa fi fost „episcopi ambulanți”, fără un sediu stabil, care își petreceau cariera călătorind
prin eparhii, învățând, predicând și hirotonind. Această ierarhie se afla sub ascultarea canonică a
Patriarhiei (sau Mitropoliei) de la Peć (Serbia).
În timp ce ideile reformei încep să se răspândească încetul cu încetul și în Regatul Ungariei,
Imperiul Otoman o învinge decisiv la Mohács în 1526: regele și o mare parte a nobilimii pier în
bătălie, și statul intră în haos. Ungaria era deja puternic slăbită după răscoala lui Gheorghe Doja
din 1514, înăbușită de nobili sub conducereavoievodului Transilvaniei Ioan Zápolya și de căderea
Belgradului în 1521. În vidul de putere rezultat, cu centrul Ungariei aflat sub ocupație militară
otomană, doua diete [4] concurente aleg simultan doi regi ai Ungariei: la Pozsony (Bratislava de
astăzi) pe Ferdinand de Habsburg, și la Székesfehérvár chiar pe Zápolya, care este și încoronat
imediat. Saborul (dieta) Croației [5] a optat din motive strategice pentru Ferdinand. Teritoriul
Ungariei rămas la Habsburgi (aproximativ sfertul vestic Ungariei de astăzi și cea mai mare parte a
Slovaciei) a ajuns sub administrația militară directă a Vienei, fapt care a provocat mari
nemulțumiri în rândurile nobilimii. Luptele între Habsburgi și otomani au continuat, culminând
în asediul Vienei din 1529.
Ioan Zápolya
În 1538 Zápolya se înțelege cu Ferdinand să îi lase moștenire titlurile, inclusiv Coroana Ungariei.
Însă, în 1540, la moartea sa, dieta de la Rákos îl alege rege pe fiul sau, nou-născutul Ioan II
Sigismund Zápolya, și acordă regența mamei sale Isabella și cardinalului George Martinuzzi,
consilierul tatălui său, care era în același timp episcopul Oradei. Otomanii îl recunosc imediat ca
rege și ca vasal al lor. Ferdinand se pregătește să intervină militar, otomanii însă ocupa în același
an Buda și integrează centrul Ungariei în Imperiu, creând Pașalâcul de la Buda, urmat ulterior și
de altele. Lui Ferdinand nu-i mai rămâne decât să accepte situata.
În 1541, la dieta de la Debrețin, cele trei stări (nobilimea, sașii și secuii) îi jură fidelitate lui Ioan
Sigismund, recunosc suzeranitatea (pur teoretică) a Imperiului Otoman, se obliga să îi plătească
tribut și constituie sistemul de legi al Principatului Transilvaniei. Apoi administrația se mută de la
Buda la Alba Iulia, în fostul palat episcopal catolic (rămas gol odată cu reforma). Zece ani mai
târziu, datorită intrigilor lui Martinuzzi, Ferdinand intră cu armata în Alba Iulia, unde o obligă pe
Isabella să îl recunoască rege al Ungariei și să îi dea Coroana și bijuteriile de încoronare, în
schimb el creează Principatul Transilvaniei, cu Ioan Sigismund vasal. Martinuzzi este asasinat în
același an. Isabella și fiul ei nu au renunțat însă niciodată la pretențiile teritoriale asupra întregii
Ungarii, și el a folosit în continuare titlul de „Rex Hungariae”. Ca o curiozitate, conform unei
legende Isabella a lăsat blestem că nimeni de sânge maghiar nu va mai fi vreodată încoronat cu
ea. Pana în momentul scrierii acestora, este valabil.
În 1699, prin pacea de la Karlowitz, Ungaria otomană și Transilvania ajung la Habsburgi, în 1716 și
Banatul (Pașalâcul Timișoarei). Acesta este începutul contrareformei, ale cărei rezultate au fost
însa limitate.
înapoi la cuprins
2.2 Reforma în Transilvania

Transilvania medievală
Ideile lui Luther încep să circule foarte repede în Transilvania. În 1519 deja erau atestate cărțile
sale printre sașii ardeleni, lucru facilitat de limba comună. Sub influenta brașoveanului Johannes
Honterus, școlit la Viena, Regensburg, Cracovia, Nürnberg și Basel, care deschide o tipografie în
1533, aceștia se convertesc în bloc la luteranism. În 1553 este întemeiată la Brașov episcopia
luterană al sașilor ardeleni (mutată în 1570 la Biertan și în 1868 la Sibiu) și se formează repede o
simbioză între administrația civilă și cea ecleziastică.
Bi
serica-cetate de la Biertan
Soția lui Zápolya, Isabella, era fiica regelui Poloniei Sigismund I Jagiełło cu Bona Sforza. Era cultă,
citită, școlită în teologie și în ideile renașterii și umanismului italian, și vorbea patru limbi. Prin ea
și curtea ei au ajuns în Transilvania ideile toleranței religioase. Ea cocheta deja cu
antitrinitarismul, dar din motive social-politice nu putea să fie o susținătoare fățișă a reformei
radicale. Medicul personal și consilierul fiului ei, bolnăviciosul Ioan II Sigismund Zápolya,
italianul Giorgio Biandrata, ajuns în 1558 în Polonia la inițiativa Bonei Sforza și în 1563 în
Transilvania la cererea tânărului rege, era parte a unui cerc de antitrinitarieni italieni din Geneva,
asistând la dezbaterea lui Calvin cu Servetus și la omorârea celui din urmă, și intoleranța lui
Calvin l-a făcut sa fugă în Polonia. Rețineți numele lui Biandrata, căci el va juca un rol important în
drumul până la proclamarea Edictului.
Prima pagină a Apostolului lui
Coresi
În 1544 apare la Sibiu prima carte tipărită în limba română, Catehismul Luteran, la tipografia lui
Filip Moldoveanul, urmat, în 1559, de Catehismul Mare și de o Evanghelie tradusă din latină, toate
acestea pe cheltuiala sașilor, cu intenția de a atrage românii la reformă. Acest lucru nu a reușit
însă, dar odată spartă gheața se înmulțește rapid numărul tipăriturilor (în prima fază religioase) în
limba română. Apar, pe rând, prin munca de la Brașov a diaconului Coresi, în 1561
Tetraevangheliarul, în 1563 Faptele Apostolilor, în 1570 Psaltirea și Liturghierul [6], dar și multe
altele.
Un alt motiv pentru ignorarea ortodocșilor era faptul că aceștia erau total în afara elitei statului.
Până atunci, religia oficială a Regatului Ungariei era catolicismul, ceea ce automat impunea
conversie celor care doreau să urce în ierarhia socială, să ocupe funcții în stat sau să locuiască în
orașe [7]. Majoritatea românilor (nobili sau înnobilați ulterior) care s-au convertit la catolicism au
fost însa asimilați, fiindcă reprezentau întotdeauna un număr mic în rândul nobilimii, deci
ortodoxismul a rămas doar religia unei parți de jos a societății. Nu trebuie însă omis faptul că și
numeroși maghiari se aflau în aceeași situație (țărani, iobagi, fără drepturi civice).
O altă tentativă de reformare a românilor are loc în 1564, când „Agenda Calvină” a lui Heltai
Gáspár si „Tâlcul Evangheliilor” al lui Calvin sunt traduse din maghiară în română. Din „Agenda
Calvină”:
Nu vine legea nici de la Ierusalim, nici de la Roma, nici din țara grecească, nici
nemțească, nici românească, nici leșească, nici de la moschicească, ci e lăsată și
locuită de la Isus Hristos. Nu trebuie să ne rugăm sființilor fiindcă ei nu aud
rugăciunea noastră, ci numai lui Isus Hristos. Cum nu ne pot ajuta nouă morții, nu
le putem nici noi ajuta lor.
Scopul oficial declarat este de a elimina „ereziile și superstițiile” din rândul românilor, și de a
introduce limba română ca limbă cultică. Și această încercare s-a lovit, însă, de eșec. Legile
aprobate la dieta de la Turda din 1566 menționează însă un „episcop al valahilor” (cel mai
probabil calvinist) numit de principe, Gheorghe din Sângeorz. Acesta cheamă preoții ortodocși la o
dezbatere teologică publică pe baza Bibliei.
Dávid Ferenc (născut 1510 la Cluj), se întoarce în 1551 ca preot luteran în zona Bistriței după
studii teologice la Wittenberg și Frankfurt. Câștigă mulți adepți și își face un renume de predicator
abil și cult. În 1555 se întoarce la Cluj, unde își va petrece tot restul vieții. Întors, devine imediat
predicatorul de curte al Principelui. Doi ani mai târziu, la Aiud, protestantismul este recunoscut
oficial și Dávid Ferenc devine primul episcop luteran al Transilvaniei, la Cluj. Sașii ardeleni, care
aveau deja o structură bisericească luterană de limbă germană, au fost lăsați în pace. Doar doi
ani mai târziu începe deja să cocheteze cu reforma lui Calvin (mai radicală decât a lui Luther) și
să predice ideile ei, apare deci o ruptură în nucleul protestant.
După numeroase dezbateri, dieta din 1563 de la Aiud, recunoaște faptul că este imposibil de
ajuns la consens și recunoaște două biserici protestante distincte, una luterană și una calvinistă, al
cărei conducător devine chiar Dávid Ferenc. Se impune libertatea individuală a parohiilor de a
alege cărei învățături îi aderă și se stabilește o dublă structură administrativă, două biserici
independente. Însă, cu excepția satelor maghiare din zona Brașovului, și a câtorva comunități
mici (ajunse sub episcopia săseasca), maghiarii protestanți trec la calvinism, deci episcopia
luterană dispare [8]. Biandrata a fost prezent la dezbaterile de la Aiud și a rămas impresionat de
oratoria și erudiția lui Dávid Ferenc. În urma numeroaselor discuții cu acesta și a radicalizării sale
crescânde, David Ferenc reneagă în 1566 Treimea . Spre deosebire de reformatorii antitrinitarieni
din alte părți, nu este însă rău primit sau acuzat de erezie.
Biserica Sf. Mihail din Cluj. Aceasta a fost între 1545-1558 luterană, 1558-1568 calvinistă,
1568-1716 unitariană, apoi din nou catolică
Odată cu creșterea popularității sale și a doctrinei sale se organizează o serie de dezbateri oficiale
de stat, publice, unde Dávid Ferenc, împreună cu Biandrata și adepții lor să își susțină punctul de
vedere împotriva învățaților calviniști ai vremii, în frunte cu episcopul de Debrețin, Peter Melius,
unul din cei mai populari și respectați predicatori. Acestea au loc în latină în 1566 la Turda, și
1568 în palatul principelui din Alba Iulia și generează foarte multă atenție publică. După
dezbaterea din 1568, Clujul se convertește la unitarianism. Cea mai mare parte a secuilor adoptă
de asemenea unitarianismul, pe când majoritatea nobililor rămân calviniști.
înapoi la cuprins
2.3 Edictul
Dávid Ferenc dezbătând unitarianismul

În acest context s-a întrunit imediat după dezbaterea de la Alba Iulia Dieta Transilvaniei la Turda,
pentru a legisla în materie de religie.
Urunk ő felsége miképen ennek előtte való gyűlésibe országával közönséggel
az religió dolgáról végezött, azonképen mostan és ez jelen való gyűlésébe
azont erősiti, tudniillik hogy mindön helyökön az prédikátorok az
evangeliomot prédikálják, hirdessék, kiki az ő értelme szerént, és az község
ha venni akarja, jó, ha nem penig senki kénszerítéssel ne készerítse az ű lelke
azon meg nem nyúgodván, de oly prédikátort tarthasson, az kinek tanitása ő
nékie tetszik. Ezért penig senki az superintendensök közűl, se egyebek az
prédikátorokat meg ne bánthassa, ne szidalmaztassék senki az religióért
senkitől, az elébbi constitutiók szerént, és nem engedtetik ez senkinek, hogy
senkit fogsággal, avagy helyéből való priválással fenyögessön az tanitásért,
mert az hit istennek ajándéka, ez hallásból lészön, mely hallás istennek igéje
által vagyon.
Majestatea sa domnul nostru, indiferent de cum a legislat pana acum în domeniul religiei impregna cu
alte diete ale tarii, la fel acum, la această dietă, confirmă că în orice loc predicatorii să predice și
explice Evanghelia fiecare după înțelegerea sa, și dacă comunitatea dorește să accepte, bine, însă dacă
nu, nimeni să nu îi oblige cu forța, ca sufletele lor să nu fie satisfăcute, ci să își țină un predicator ale
cărui învățăminte le agreează. De aceea nimeni dintre superintendenți sau dintre ceilalți să nu abuzeze
predicatorii, nimeni să nu insulte pe altcineva pentru religie, conform statutelor anterioare, și nu este
permis nimănui sa amenințe cu închisoarea sau izgonirea de la post pentru învățătura sa, căci credința
este darul lui Dumnezeu și vine din auzire, și auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu.
Originalul se găsește în biblioteca Muzeului Brukenthal din Sibiu, sub numele Art. Diaet. Authent.
Transylv.
înapoi la cuprins
2.4 Analiză
Chiar dacă prevederile nu par a fi spectaculoase pentru zilele noastre, este totuși vorba de primul
act din Europa care garantează libertatea totală de a predica și de a venera, în privat și în
public. Din cauza structurii sociale specifice, însă, aceste drepturi au existat doar la nivel colectiv:
o comunitate era liberă să treacă de la o confesiune la alta și să își aleagă preotul conform
confesiunii dorite. Pe de altă parte, însă, cineva de o confesiune minoritară era liber sa plece și să
se așeze într-o localitate de confesiunea dorita. Era nefezabilă în majoritatea localităților existența
a mai mult de o biserică, datorită populației scăzute.
Cu toată libertatea nou-primită, Dávid Ferenc totuși nu dorește să stabilească o biserică separata
împreuna cu adepții lui, el se vede doar ca un continuator și împlinitor al reformelor începute de
Luther, și are pretenția de universalitate, sperând ca, în timp, toți creștinii care îmbrățișează
reforma să i se alăture. Conform libertăților date de edict, în unele parohii de limbă maghiară se
predica doctrina lui, în altele, doctrina lui Calvin. Abia mai târziu, în 1577, odată cu alegerea de
către calviniști a lui Sándor András ca episcop, are loc ruptura definitivă, urmată de construirea
unei structuri organizaționale și a unei teologii formale proprii. Acest lucru poate fi văzut ca actul
de naștere al Bisericii Unitariene.
Un aspect esențial și cu siguranță nu întâmplător al textului edictului este citatul biblic, Romani
10:17: „Prin urmare, credința este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos”. Nu se face diferența de
formalism al credinței, de dogmă: importantă este auzirea, receptarea și respectarea mesajului
divin. În plus, este vorba doar de actul de a predica și explica Scriptura în edict, nu așa mult de
aspectele de suprafață. Strict credința în Hristos și în mesajul sau, și receptarea acestuia, sunt un
dar de la Dumnezeu. Teologii sunt liberi să dezbată cât doresc doctrine și detalii, dar pot accepta
că, atâta vreme cât rămân credincioși, unii acceptă interpretări diferite ale Scripturilor. Acest
lucru dorește să accentueze încă odată identitatea protestantă a noului stat, unul din principiile
de bază ale protestantismului, acceptat și de Dávid Ferenc, este mântuirea doar prin
credință, „sola fide” (Romani 4), fără a fi nevoie de „ajutor” prin penitențe, post, etc [9]. Tocmai de
aceea, atunci când există credință nu ar trebui să existe impedimente nici măcar la căsătorii
mixte sau comunități de confesiuni diferite trăind împreună în aceeași localitate. În plus, toți
teologii, indiferent de confesiune, sunt unanim de acord că Epistola către Romani reprezintă
capodopera lui Pavel și este una din lucrările fundamentale pe care se bazează creștinismul și
viziunea sa asupra lumii.
Ioan II Sigismund Zápolya
Trebuie remarcat că din toate edictele de toleranță ale vremii, doar acesta se bazează exclusiv pe
justificări teologice și filosofice pentru a garanta libertatea de religie. Nu se menționează nici
situația geopolitică, nici mărinimia monarhului, nici dorința de a păstra unitatea internă a statului,
nici alți factori. Cu siguranță, și aceștia au jucat însă un rol hotărâtor: elita tânărului stat
transilvan îl percepea deja ca pe o putere protestantă, ținea foarte mult la independența relativă
dobândită recent, și dorea să fie un factor care să țină în șah ambiția expansionistă a lui
Ferdinand de Habsburg. Dezamăgirea față de țările catolice, care în repetate rânduri nu au ajutat
Ungaria împotriva „necredincioșilor”, politica religioasă a otomanilor și ideile radicale ale lui Dávid
Ferenc au avut cel mai probabil de asemenea un rol în luarea acestei hotărâri revoluționare. Au
fost relevante și interpunerea unei puteri străine între Transilvania și centrele de putere (Buda,
Viena, Roma) și legăturile strânse cu Polonia liberala.
Este menționat în text și un „episcop valah” (protestant) și nemulțumirea la faptul ca românii nu
doresc să se convertească și perseverează cu “idolatria”. Sunt reconfirmate de asemenea
privilegiile sașilor și secuilor și fidelitatea acestora față de Ioan Sigismund.
De ce oare, nu au fost atrași românii de reformă? Pot exista mai multe ipoteze: O explicație ar fi
că pentru români (în Transilvania acelor vremuri aproape exclusiv țărani, oameni simpli, fără
carte) erau mult mai importante aspectele superficiale, de „superstiție” ale religiei: postul, cultul
morților, sfinții, praznicele, etc. Aici avocatul diavolului va spune însă: „dar nici țăranii simpli de
limbă maghiară nu erau mai rafinați în ceea ce privește subtilitățile religiei!”. Este adevărat, însă
aceștia aveau de partea lor școli și un întreg aparat de stat, o întreagă ierarhie bisericească, aptă
să le vorbească în limba lor, să le explice și să îi convingă. În plus, pentru țăranul maghiar ierarhia
religioasă catolică era mai degrabă o instituție inamică, asupritoare și abstractă, pe când preoții
români se aflau în aceeași situație defavorabilă ca și mirenii, deci solidaritatea reciprocă era mult
mai pronunțată. Mai poate fi vorba și de faptul că reforma, care a început ca o mișcare antisistem
a catolicilor, încerca să atingă anumite tare semnificative ale organizației Bisericii Catolice, care
puteau fi evidente oricui, însă nu aborda problemele specifice ale Bisericii Ortodoxe. Lipsa de
interes a românilor pentru reformă se vede clar din faptul că materialele traduse din slavonă se
bucură de o cerere mult mai mare decât cele traduse din limbi occidentale.
Ortodocșii sunt însă menționați în diverse legi ale timpului (ca „valahi”, “schismatici” sau „eretici”
de obicei), și sunt curtați asiduu spre convertire. În ciuda situației lor sociale, politice și
economice precare, ei erau un factor demografic semnificativ, deci ar fi întărit caracterul
protestant și independent al principatului: se poate zice că, pentru prima oară, autoritatea avea
nevoie reală de românii ardeleni, motiv pentru care s-au și investit așa mulți bani și energie în
traduceri și tipărituri. Preoții ortodocși au fost chiar convocați la Aiud în 1569, ca să fie instruiți de
noul episcop calvinist al românilor în ceea ce privește liturghia, împărtășania, și scriptura. Li se
spune că trebuie păstrat doar ce are temei în scriptură.
Nu în ultimul rând, odată cu apariția de materiale tipărite în limba română, circulate mai târziu și
din partea cealaltă a Carpaților, preoții, episcopii și învățătorii se culturalizează, încep să
înțeleagă teologia și filosofia și să o transmită populației.
Nici în textul edictului, nici în alte legi și statute din acea perioadă nu apare menționat
catolicismul. Atât de radicală și rapidă a fost trecerea la reformă, încât în scurt timp, nu a mai
rămas aproape nimic din Biserica Catolică a Transilvaniei. Episcopia catolică de la Alba Iulia
rămâne vacantă, cu scurte întreruperi, până în 1618. Numărul catolicilor, la fel ca și numărul
preoților, era în cădere liberă, mai rămânând încă relativ puțini: doar o parte din Secuime și satele
de iobagi de pe moșiile nobililor romano-catolici. Era însă necesară păstrarea aparențelor, pentru
a nu înstrăina și înfuria papalitatea, casa de Habsburg și puterile catolice: libertatea de credință
pentru puținii catolici ramași nu afecta cu absolut nimic aparatul protestant de stat.
înapoi la cuprins
2.5 Urmări
Situați
a geopolitica în anul 1572
În 1569 a avut loc încă o dezbatere publică pe tema religiei, de această dată în maghiară.
Aceasta a fost urmată de conversia lui Ioan Sigismund la unitarianism și de susținerea explicită
de către el a libertății de conștiință. Numărul tipăriturilor unitariene explodează.
În 1570, la Dieta de la Speyer se elimină ciudata situație prin care Ungaria (din care cea mai mare
parte era oricum sub stăpânire otomană directă) avea doi regi și două diete. Se parafează oficial
situația de facto din teren: Habsburgii devin regi ereditari ai Ungariei întregi și unite, inclusiv
Croația-Slavonia (chiar dacă ei controlau la acel moment maxim un sfert din teritoriul pretins).
Ioan Sigismund [10] abdică, primește în schimb titlul de „Principe al Transilvaniei și Suveran al Unor Părți
ale Regatului Ungariei” – „Princeps Transsylvaniae ac Dominus Partium Regni Hungariae” (de acolo a intrat în
istorie numele de Partium) pentru el și urmașii lui și recunoaște suzeranitatea casei de Habsburg.
Mai vechiul titlu de voievod al Transilvaniei, devenit în practică irelevant după 1540, este abolit.
Pe baza principiului uti possidetis rămâne însa cu dreptul de autoguvernare internă și suveranitatea
asupra teritoriilor controlare în acel moment, renunță însă la orice alte pretenții teritoriale și
recunoaște indivizibilitatea Regatului Ungariei.Chiar dacă pare o înțelegere proastă la prima
vedere, era esențială pentru recunoașterea internațională a statului și pentru consolidarea
protestantismului de stat și apărarea acestuia în fața Habsburgilor catolici.
Urmări ale acestei împărțiri a suveranității au rămas în continuare: nord-estul Ungariei, teritoriu
care a scăpat până în 1714 de stăpânirea habsburgică directă, a rămas predominant protestant
până în ziua de astăzi, pe când în restul Ungariei domina catolicismul. Debreținul este considerat
„mica Romă” a reformaților maghiari.
Religiile în
Ungaria de astazi, majoritatea absolută/localitate. Tonalitatea culorii indică ponderea: deschis sub
50%, mediu 50-66%, închis peste 66%. roșu = romano-catolici, portocaliu = greco-catolici, verde
= luterani, albastru = reformați, maro = altele, galben = fără religie
Este interesant că, după moartea fără urmași a lui Ioan Sigismund în 1571, dieta (dominată de
protestanți, inclusiv unitarieni radicali) îl alege principe pe romano-catolicul Ștefan Báthory. Din
cauza numărului nesemnificativ de catolici rămași în țară, a dispariției ierarhiei catolice și a
cunoscutei sale toleranțe, acesta nu a fost perceput ca un pericol la adresa reformei. Alegerea s-a
bazat pe motive geopolitice: averea, prestigiul și poziția sa socială, și viziunea sa independentistă
și antihabsburgică. Cu aceeași ocazie, dieta de la Tg. Mureșreconfirmă libertăț ile și privilegiile
religioase stabilite la Turda.
Dieta din 1572 interzice inovațiile religioase, recunoscând însă situația de facto. Motivația este că
sectarismul în creștere și apariția multor mișcări radicale, pietiste, anabaptiste, nonviolente și
pacifiste riscă să destabilizeze statul, să îi pună în pericol funcționarea și existenta și să
înstrăineze Transilvania și de puterile protestante. Cultele și grupurile religioase existente înainte
de această dată rămân însă libere să își continue nestingherite activitatea.
Tot atunci, prin lege, Mitropolia Ortodoxă a Ardealului se stabilește la Alba Iulia. Primul mitropolit
cu sediul acolo este Ioan de la Prislop. În 1595 este trecută sub supravegherea superintendentului
calvinist. Merită menționat faptul că această mitropolie s-a unit cu Roma în 1698, sub Atanasie
Anghel, formând Biserica Greco-Catolică. Actuala episcopie greco-catolică de Alba Iulia și Făgăraș,
cu sediul la Blaj, este deci continuatoarea canonică directă a acelei eparhii. Structura
organizațională ortodoxă actuală este de dată mai recentă (sârbul Dionisie Novacovici, creat
episcop în 1761, inițial în Șcheii Brașovului, apoi la Rășinari).
Între timp, în Polonia, fratele Isabellei, Sigismund II Jagiełło, este neutru față de chestiunea
religioasă: nu încurajează, dar nici nu împiedică activitățile reformatoare. Neavând însă urmași,
hotărăște transformarea Poloniei în monarhie electivă, unește Polonia cu Lituania (uniunea de la
Lublin) și decretează, pentru a se păstra unitatea statului, libertatea de religie. După câțiva ani
de anarhie și certuri interne, Seimul reușește să îl aleagă în 1576 pe Ștefan Báthory (căsătorit cu
fiica lui Sigismund II) rege al Poloniei. Acesta, chiar dacă este catolic activ, continuă să apere
libertatea de religie, cum făcuse și ca principe al Transilvaniei: „Eu nu sunt regele conștiințelor
voastre!”.
În același an, principele Transilvaniei Ștefan Báthory invita iezuiții din Polonia în Transilvania, însă
spre furia Vaticanului și Vienei, aceștia nu intră în Transilvania sub conducerea lor, ci a regelui
Poloniei Ștefan Báthory (aceeași persoană!). Iezuiții întemeiază școli și biblioteci, aduc cărți,
hirotonesc preoți și chiar instalează temporar un episcop catolic la Alba Iulia, succesele și
popularitatea lor rămânând însă limitate. Tot ei întemeiază și prima universitate la Cluj (închisă
din păcate după plecarea lor). Tot în timpul domniei lui se renunță oficial la ideea de a îi converti
pe români, și aceștia sunt mai departe lăsați în pace. Creșterea activității misionarismului catolic
și a disponibilității carților religioase în limba română vor duce însă, la peste un secol mai târziu,
la impulsul austriecilor, la unirea cu Roma și apariția bisericii greco-catolice.
În 1578, Dávid Ferenc merge mai departe: începe să aibă dubii cu privire la necesitatea venerării
lui Hristos, și începe să pună tot mai mult accent pe Vechiul Testament. El susține că venirea lui
Hristos nu a avut rolul de a elimina respectarea legilor Vechiului Testament, ci doar să aducă
și gentilii (ne-evreii) la lege și la mântuire, și să îi transforme astfel în fii și fiice ai lui Dumnezeu.
Aceste idei sunt însa aspru combătute până și de către aliatul și prietenul său Biandrata, și îl pun
în opoziție cu legea de interzicere a inovațiilor religioase. După câteva dezbateri publice și un
proces, este condamnat pentru inovație și pentru erezie și închis în castelul din Deva, unde moare
în următorul an. Totuși, și ideile acestea circula și găsesc adepți, în special în rândul secuilor,
dintre care unii se convertesc.
În 1588 se formalizează ca o ramură nouă în cadrul bisericii unitariene. Aceștia, numiți
sabatarieni și centrați în jurul Cristurului Secuiesc, devin în timp tot mai asemănători evreilor în
obiceiuri (kashrut, sanctitatea sabatului, etc., însă nu și circumcizia) și comunități mici
supraviețuiesc, în ciuda persecuției foarte agresive căreia i-au fost supuși cea mai mare parte a
istoriei. În anii 1600 erau vreo 20.000, dar persecuțiile și conversiile forțate i-au tot împuținat.
Odată cu recunoașterea legală a iudaismului, în anii 1870, ultimele 30-40 de familii rămase în
această credință, comunitatea din Bezidul Nou, se convertesc formal la iudaism. Comunitatea s-a
dezintegrat în Holocaust, și supraviețuitorii au emigrat în Israel. Istoria lor a pierit definitiv odată
cu dispariția satului sub lacul de acumulare, în 1988.
Aceste idei s-au răspândit și în Polonia, de unde au ajuns în Țările de Jos și în Anglia, fiind unul din
punctele de plecare în apariția adventiștilor de ziua a șaptea.
Ruinele bisericii catolice

din Bezidul Nou
Doar în 1595, dieta de la Alba Iulia, prezidata de Ștefan Báthory, stabilește cele patru „religii
recepte”:catolicismul, luteranismul, calvinismul și unitarianismul. Doar cei de aceste religii pot fi
nobili și orășeni sau ocupa funcții publice. Ortodocșii (nu însă și armenii și evreii) sunt
menționați ca religie tolerată. Aceeași dietă hotărăște și alungarea și exproprierea iezuiților.
Singurele lor stabilimente permise sunt Alba Iulia, Cluj, Mănăștur și Oradea, fără a avea însă
dreptul la misionariat. Se reconfirmă interzicerea inovațiilor religioase. Ortodocșii primesc de la
stat dreptul de a avea episcopi la Alba Iulia, care pot sa își inspecteze bisericile, să hirotonească
preoți, și să distribuie tipărituri. Din punct de vedere juridic, episcopii ortodocși sunt echivalați
inspectorilor de stat.
Az mi a religio dolgát nézi, végeztük országúl, hogy az recepta religiok, tudniillik
catholica siue romana, lutherana, caluinistica et ariana libere mindenütt
megtartassanak.
În ceea ce privește chestiunile religioase, decretăm că apartenența la religiile
recepte, adică cea romano-catolică, cea luterană, cea calvinistă și cea ariană
[unitarienii] este liberă oriunde.
Numele „unitarianism” pentru confesiunea întemeiată de Dávid Ferenc apare abia în 1600, la
Dieta de la Leț:„unitaria religio”. Pana atunci, aceasta era numita „Confessio Kolozsvariana”, în paralel
cu „Confessio Augustana” (luteranism) și „Confessio Helvetica” (calvinism). Abia în 1638, în dieta de la
Dej, s-a formalizat catehismul și declarația de credință a lor. Acest lucru era necesar pentru a
elimina suspiciunile conducerii și pentru a nu putea fi acuzați de inovare.
Situația geopolitică
în anul 1683
În 1606, în pacea de la Viena, prin care s-a încheiat o revolta în Ungaria de Sus (Slovacia de
astăzi) se garantează libertatea de religie pentru toată Ungaria (inclusiv teritoriile habsburgice).
Însă odată cu creșterea puterii habsburgice, obținerea dominației directe asupra Transilvaniei, și
cu contrareforma, se strânge lațul: drepturile colective dispar, și sunt înlocuite cu drepturi
individuale: protestanții pierd dreptul de a predica în public, pierd multe biserici, școli, biblioteci și
centre parohiale, însă își păstrează tot timpul dreptul privat la libertate de religie, între cei patru
pereți ai casei. Pana atunci, luteranii și calviniștii fuseseră neoficial tolerați în Ungaria
habsburgica, însă orice mișcare radicală (deci inclusiv unitarianismul) era aspru înăbușită. Acesta
a fost un enorm pas înapoi față de situația dinainte. Ceea ce a făcut ca, înainte să plece în
America, unitarienii din Ungaria Centrală [11] [12] să fugă în Anglia, Țările de Jos și… ați ghicit, în
Transilvania noastră.
înapoi la cuprins
_____________________________________________________________
[1] Regatul Danemarcei cuprindea Danemarca, Norvegia, Islanda, Groenlanda, Feroe și sudul
Suediei. Regatul Suediei cuprindea Suedia, Finlanda, Estonia, Letonia și Pomerania. Statele
componente ale Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (majoritatea monarhii ereditare)
aveau autoguvernare internă totală, autoritatea împăratului fiind mai mult simbolică și onorifică.
Elveția era atunci doar o alianță militară și economică de cantoane independente, foarte diferite
ca structură și guvernare (un fel de UE+NATO de astăzi). Țările de Jos erau, similar Elveției, un
grup de state independente, aflate atunci încă sub dominație habsburgica. înapoi
[2] Celelalte doua cantoane mixte sunt Glarus și Geneva. Fostul canton Appenzell s-a rupt în doua
din cauza reformei și a rămas divizat pana în ziua de astazi în cele două cantoane Appenzell-
Innerrhoden si Appenzell-Außerrhoden. Cantoanele mixte St. Gallen și Aargau s-au format mult
mai târziu prin fuziuni de teritorii uniforme confesional. înapoi
[3] Episcopiile catolice ale Ungariei medievale erau, în ordinea înființării: Veszprém (1001),
Esztergom (1001) – arhiepiscopul-primat al Ungariei, Eger (1001), Kalocsa (1009) – arhiepiscop,
Pécs (1009), Ardeal (1009), Győr (1009), Vác (1009), Bihar (1030), Csanád (1030), Nyitra
(1105). înapoi
[4] Dieta poate fi văzută ca un predecesor al parlamentelor moderne. Cu câteva excepții (Anglia,
Polonia și puținele și micile state cu sistem republican) dietele erau convocate și dizolvate după
bunul plac al monarhului, și nu serveau decât la parafarea deciziilor acestuia, puterea lor reala
fiind redusa. Unul din puținele ei atribute era alegerea unui nou monarh în perioade de criză
dinastică. De obicei participanții erau nobilii, clerul, și, uneori, reprezentanți ai orașelor. Ungaria și
Polonia, țările cu cel mai ridicat procentaj de nobili în populație (7%, respectiv 10% – procentajul
de obicei era de cam 1%) aveau deci dietele cu cea mai largă legitimitate populara. Transilvania a
avut o dieta proprie. Aceasta s-a constituit în 1542 la Tg. Mureș, și s-a autodizolvat în 1868 la Cluj.
În mod atipic pentru acea vreme, înainte de 1699 (trecerea sub suzeranitate habsburgică), dieta
era mult mai puternică decât principele. înapoi
[5] Croația a fost din anul 1102 în uniune personală cu Ungaria, însă și-a păstrat întotdeauna
statutul separat. Pana și în statul ungar centralizat, post-1867, Croația-Slavonia a avut propriul
parlament și autonomie internă. Chiar dacă era parte a Țărilor Coroanei Sf. Ștefan, era o entitate
juridică distinctă de Ungaria propriu-zisă, similar cu statutul actual al Scoției în Marea
Britanie. înapoi
[6] Autoritățile religioase din Țara Românească au interzis apariția oricăror materiale religioase în
altă limbă decât slavona, însă la Brașov i s-a permis sa tipărească și distribuie carte de limbă
română. înapoi
[7] Orașele libere regale din Ungaria medievală nu se aflau sub controlul nobililor și aveau
anumite privilegii (printre altele, dreptul de a bate monedă și de a avea tribunale proprii cu
judecători aleși de oraș, unde puteau inclusiv să condamne la moarte). Acestea erau, în această
perioadă:
Nagyszombat / Tyrnau / Selmecbánya / Schemnitz / Banská
Esztergom / Gran
Trnava Štiavnica
Korpona / Karpfen /
Sopron / Ödenburg Zólyom / Altsohl / Zvolen
Krupina
Besztercebánya / Neusohl / Banská
Eperjes / Prešov Lőcse / Leutschau / Levoča
Bystrica
Bártfa / Bartfeld / Baradejov Szakolca / Skalitz / Skalica Körmöcbánya / Kremnitz / Kremnica
Kolozsvár / Klausenburg /
Kassa / Kaschau / Košice Bakabánya / Pukanz / Pukanec
Cluj
Pozsony / Pressburg / Kisszeben / Zeben / Újbánya / Königsberg an der Gran / Nová
Bratislava Sabinov Baňa
Trencsén / Trentschin /
Buda / Ofen Libetbánya / Libethen / Ľubietová
Trenčín
Pest Bélabánya / Dilln / Banská Belá
Orașele săsești aveau în practică același statut, chiar dacă nu erau recunoscute ca atare:
Hermannstadt / Nagyszeben / Sibiu; Broos / Szászváros / Orăștie; Mühlbach / Szászsebes /
Sebeș; Bistriz / Beszterce / Bistrița; Schässburg / Segesvár / Sighișoara; Kronstadt / Brassó /
Brașov; Mediasch / Medgyes / Mediaș. înapoi
[8] Aceasta a fost reînființată abia în 1886, pe linie etnica, pentru maghiarii și slovacii luterani.
Inițial a funcționat la Arad, apoi s-a mutat la Cluj. înapoi
[9] Teologia protestanta clasica se bazează pe „cele 5 sola-uri”: „sola scriptura” (Biblia este singura
autoritate religioasă), „sola fide” (credința adevărată, din suflet, este singura necesară pentru a
obține grația divină și mântuirea), „sola gratia” (mântuirea are loc exclusiv prin grația lui
Dumnezeu), „solo Christo” (Hristos este suficient pentru a ajunge la grație și la mântuire, nu este
nevoie de sfinți, icoane, etc.), „soli Deo gloria” (totul se întâmplă doar prin și pentru gloria lui
Dumnezeu). Tot textul Edictului este îmbibat de această ideologie, și aceasta formează motivația
filosofic-teologică pentru emiterea edictului: credința sinceră și profundă, în orice fel s-ar
manifesta, este suficientă. înapoi
[10] Ioan II Sigismund Zápolya a fost unul din singurii doi regi ai Ungariei care nu a fost încoronat
cu Sfânta Coroană. Celalalt a fost Iosif II. Ferdinand de Habsburg a organizat o încoronare rapidă
după ce i-a luat coroana, în 1551. înapoi
[11] Comunități unitariene au apărut în Ungaria otomana datorită indiferenței administrației față
de mișcările religioase creștine și datorită interzicerii condamnărilor pentru erezie (nu exista în
codul civil otoman în ceea ce ii privește pe creștini). După o revoltă antiprotestantă în Tolna în
1548, autoritățile otomane au decretat că „Predicatorii noii religii inventate de Luther au voie să
predice Evanghelia oriunde tuturor, oricine vrea să asculte să fie liber și fără frică să o facă și toți
maghiarii și slavii care doresc să poată asculta și primi în siguranță cuvântul lui
Dumnezeu.” înapoi
[12] și cei din Polonia (unde libertățile erau în scădere masiva) înapoi
Sursa fotografii: Wikimedia Commons.
Mulțumiri lui G. E., Sz. F. si B. K. pentru lectură și feedback-ul pozitiv. Mulțumiri lui Sz. F. pentru indicațiile bibliografice.
Mulțumiri lui Olahus pentru tărăgănare. Fără ajutorul jor, acest text nu ar fi putut ajunge la forma sa de acum.
Bibliografie:
Balázs Mihály: Tolerant country, misunderstood laws. Interpreting sixteenth-century
Transylvanian laws concerning religion. Hungarian Historical Review 2, 1 (2013):85-108
Gillespie, Michael Allan: The antitrinitarian origin of liberalism. Univ. Chicago Religion & Culture Web
Forum, May 2013
Morse Wilbur, Earl: Our unitarian heritage. Boston, Beacon Press, 1925
Pásztori-Kupán István: The spirit of religious tolerance – a Transylvanian “Extra Calvinisticum”.
in Kovács, Ábráhám (ed.): Calvinism on the peripheries. Religion and civil society in Europe. Budapest,
L’Harmattan, 2009: 155-179
înapoi la cuprins
Dă la tot poporu'
• Twitter
• Tumblr
• Reddit
• Email
• Listare
• Facebook240
•
Object 1
septembrie 26, 2013 in Istorii fără isterii. Etichete:edictul de la

Turda, Toleranţă, transilvania, Turda, unitarieni
Articole similare
Supriza muzicala de Craciun (ACUM, publica)
Cum am devenit tolerantă
Gay Pride vs Hungarian Pride
Navigare articole
58 de gânduri despre “„Credința este darul lui Dumnezeu” –

Edictul de toleranță de la Turda și importanța sa”
1. Ovidiu
septembrie 26, 2013 la 21:54

„Nici în textul edictului, nici în alte legi și statute din acea perioadă nu apare menționat
catolicismul. Atât de radicală și rapidă a fost trecerea la reformă, încât în scurt timp, nu a
mai rămas aproape nimic din Biserica Catolică a Transilvaniei.”
Straniu fenomen social. Greu de imaginat, greu de inteles cum se poate pierde o
confesiune asa rapid si „in masa”. Ar merita o explicatie, oamenii sunt de obicei
conservatori cand e vorba de religie.
„libertatea de credință pentru puținii catolici ramași nu afecta cu absolut nimic aparatul
protestant de stat.”
OK, acum inteleg. Ma miram initial de unde atat toleranta in epoca dar de fapt e usor sa
fi tolerant si generos atunci cand „opozitia” a fost (practic/real) eliminata.
„Era însă necesară păstrarea aparențelor, pentru a nu înstrăina și înfuria papalitatea,
casa de Habsburg și puterile catolice”
Catolicismul a fost sustinut de Habsburgi in acea perioda tulbure a Europei, una plina de
(foarte sangeroase) conflicte politico-religioase.
Asadar, Catolicismul era asociat in mintea claselor politice („unio-trio”) politice Ardelene
cu Imperiul Habsburgic. Adica era asociat cu principalul dusman politic al Principatului
transilvanean. E vorba aici de conflict deschis, inclusiv armat, asa ca nu se mai pune
problema a „nu mai supara” si a „nu infuria”.
Razboiul cu Habsburgii s-a purtat atat pe plan ideologic-doctrinar (opozitia deschisa fata
de Biserica Catolica) cat si militar. Iar, desigur, cele doua „dimensiuni” se „ajutau”
emotional una pe alta. Nimic mai util pentru atingerea unui scop politic decat „captarea”
si intrebuintarea belicoasa a fanatismului religios.
–De ce oare, nu au fost atrași românii de reformă ?
Intrebarea corecta ar fi fost „De ce oare, nu au trecut românii la Catolicism ?”- fiindca
asta ar fi fost interesul lor in acel context istoric-politic.
• olorand

Mai peste tot reforma avea un rol politic, vezi si cazul lui Luther, poate pleca liber de la
dieta de la Worms dupa ce este excomunicat, este „rapit” de principele Saxoniei si
adapostit. Ma gindesc oare ce scop politic urmareau sasii care au fost primii pe calea
reformei (biserica lor, predicatorii de origine sasa David Ferenc, Heltai Gaspar). Oare sasii
sa fi vrut sa-si intareasca autonomia fata de „statul Ungar” (principatul Transilvaniei)
catolic?
Excelent articol, mersi foarte mult!
• kiwifi

„Oare sasii sa fi vrut sa-si intareasca autonomia fata de “statul Ungar” (principatul
Transilvaniei) catolic?”
Eu aș zice „față de statul ungar, indiferent de religia acestuia”. Ei au ținut întotdeauna cu
dinții de privilegiile lor și de statutul lor separat.
• Ovidiu

Lorand– Oare sasii sa fi vrut sa-si intareasca autonomia fata de “statul Ungar”
(principatul Transilvaniei) catolic ?
Da, exact asta, am scris deja mai jos. Ei au fost si primii cu Reforma (varianta Luther). Ei
aveau deja o lunga istorie de tensiuni cu ierarhia Catolica.
Nobilimea maghiara au urmat, dar din alte motive (situatia post-Mohacs, anti-
Habsurgice) dar au avut grija sa se diferentieze de sasi (au adoptat Calvisnismul) iar apoi
au facut pace intre ei- au devenit „toleranti” intre ei- fiindca aveau un dusman comun.
Sa nu fi existat Mohacs-1526 nobilimea maghiara ar fi ramas Catolica si iar fi macelarit
pe sasi (pe liderii acestora) ca ‘schismatici’, ‘eretici’, etc…dar asa, „gand la gand cu
bucurie”, aveau un interes comun in a fi toleranti si prieteni unii cu altii.
De fapt, vezi tot mai jos, Protestantii devenit toleranti pana si fata de Musulmani. Pare
ceva incredibil, ceva ce mergea impotriva istoriei Europei de pana atunci, ceva ce se
intampla in plina perioada de expansionism Islamic-Ottoman in estul Europei.
Dar „Politics makes strange bedefellows”, politica duce la aliante ciudate.
Tot ce conteaza in astfel de situatii pe axa „toleranata vs. adversitate” e cine dusmanul
cel mai apropiat/imediat, cel mai periculos. In cazul asta erau Habsurgii-Catolici.
Iar romanii ardeleni au inceput un proces treptat de apropiere de adversarii directi ai
nobilimii maghiare ardelene, adica de Catolici-Habsburgi.
Ceva (iar) logic in context, Habsburgii erau cei la care puteau apela pentru a
contrabalansa acea presiune exercitata asupra lor care era cea mai imediata/apropiata.
• olorand

Sa vezi si sa nu crezi: sint de acord, Ovidiu!
• fanciedsciences

trebuie notat momentul, se mai intampla si minuni (ca tot vorbim de religie)
2. Tirimineanu

Kiwifi.
Am reusit numai sa „rasfoiesc” acest articol, care este de apreciat, dar am impresia ca
sursele tale sunt mai mult „protestante”. Voi reveni altadata pe subiectul bibliografiei si
despre cum au privit catolicii si nu numai acestia, edictul de toleranta. (George Baritiu,
de exemplu, scria ca cele doua cuvinte „Libertatea constiintei” ale protestantilor,
inseamna de fapt secularizarea averilor Episcopiei Romano – Catolice de la Alba Iulia,
capitlului si manastirilor catolice, din care, cele mai multe, s-au impartit familiilor
aristocrate protestante din tara). Probabil lucrurile nu au fost chiar atat de frumoase
pentru toti.
In mod concret, acum ma refer la un singur aspect, probabil nu prea important, care,
dupa aceasta „rasfoire”, „mi-a sarit in ochi”. Ai afirmat: „Este interesant că, după
moartea fără urmași a lui Ioan Sigismund în 1571, dieta (dominată de protestanți,
inclusiv unitarieni radicali) îl alege pe unchiul său, romano-catolicul Ștefan Báthory,
principe. Din cauza numărului nesemnificativ de catolici rămași în țară, a dispariției
ierarhiei catolice și a cunoscutei sale toleranțe, acesta nu a fost perceput ca un pericol la
adresa reformei. Alegerea s-a bazat pe motive geopolitice: averea, prestigiul și poziția sa
socială, și viziunea sa independentistă și antihabsburgică.”
In anul 1571, Stefan Bathori nu est nici un unchi a lui Ioan Sigismund. In anul 1575, cand
devine rege al Poloniei si se casatoreste cu o sora a Isabellei, mama lui Ioan Sigismund,
poate putem vorbi de „unchi”, dar nu in anul 1571. (Nu mai intru in amanunte cine au
fost parintii lui Stefan Bathori si a lui Ioan Sigismund)
De asemenea, parerea unora este ca alegerea facuta de Dieta nu a avut nici o
importanta. Dupa Samuil Micu Klein (sursa romaneasca, dar mai sunt si altii), Stefan
„placu” si lui Maximilian, imparatul habsburg, in primul rand pentru ca era catolic (intre
1565 – 1567 a fost si prizonier la Viena), dar si sultanului Selim, pentru ca era considerat
un apropiat al lui Ioan Sigismund. Prin urmare, unii istorici considera ca numirea ca si
conducator al Transilvaniei s-a facut de turci fara a astepta deciziile Dietei din 25 mai
1571 de la Alba Iulia. Aceasta a ales de fapt un om desemnat de Poarta, dorind, aceasta
Dieta, sa-si exprime astfel dreptul de libera electio, dar fara nici o importanta in ochii
Portii.
Stefan Bathori nu a purtat titlul de principe. Acesta a purtat titlul de voievod, pentru ca
ambasadorii imperiali (austrieci) au obtinut de la Sultan sa poarte si conducatorul
Transilvaniei acelasi titlu ca cei din Tara Romaneasca si Moldova.
.
• kiwifi

Tirimineanu:
a. relatia de rudenie intre Ioan Sigismund si Stefan Bathory. Mea culpa, imi asum
raspunderea pentru greseala.
b. exproprierile manastirilor s-au facut peste tot unde s-a trecut la reforma. Tocmai
puterea prea mare si perceputa ca nelegitima a autoritatilor religioase a fost una din
cauza. Multe manastiri si multi episcopi se comportau ca niste seniori feudali, avand in
subordine mosii enorme si sate intregi de iobagi. Faptul ca in Transilvania, la fel ca intr-o
parte din statele germane, mosiile alea au fost impartite primtre nobili nu a fost, intr-
adevar, o decizie fericita. In Anglia, de exemplu, toate mosiile manastiresti si episcopale
au ajuns la Coroana.
c. am spus ca a existat si o motivatie geopolitica pentru alegerea lui Bathory principe.
Poate, insa, nu am fost suficient de clar. Am mentionat in mai multe randuri ca pastrarea
catolicismului cu statut oficial a avut ca motivatie principala sa nu infurie habsburgii, sa
nu si-i faca dusmani. Poate arfi trebuit sa formulez altfel.
O intrebare, ce mi-a venit acum in minte: oare din ce motiv otomanii atunci nu au
inglobat cele trei principate/voievodate? Aveau lejer toata puterea sa o faca, si ii
incercuiau din trei parti.
• Ovidiu

Kiwi
„Am mentionat in mai multe randuri ca pastrarea catolicismului cu statut oficial a avut ca
motivatie principala sa nu infurie habsburgii, sa nu si-i faca dusmani. Poate arfi trebuit sa
formulez altfel”
Ar fi trebuit sa formulezi ca erau deja dusmani asa ca nu mai aveau ce sa ii infurie. Eu nu
inteleg de ce insisti sa repeti (si) greseala asta.
Infrangerea de la Mohacs din 1526, urmata de dezintegrarea autoritatii regatului ungar, a
generat o lunga confruntare armata intre cei doi pretendenti la conducerea teritoriilor
ramase necucerite, voievodul Zapolya al Transilvaniei si Ferdinand de Habsburg al
Austriei. Confruntare solutionata prin intelegerea de la Oradea în anul 1538.
Conflictul a reizbucnit în 1540 (dupa moartea lui Zapolya). Nici chiar reocuparea Budei la
29 august 1541 de catre turci si transformarea Ungariei central-sudice in pasalac nu au
stopat aceste confruntari militare, cele două tabere Crestine disputandu-si suprematia in
Transilvania timp de alte cateva decenii.
Nu ti se pare ca erau deja destul de infuriati si dusmani unii cu altii ?
Din acest context de conflict geo-politic politic rezulta si succesul Reformei in
Transilvania. Reforma, promovarea ei in Transilvania de catre catre aristocratia unio-trio
ardeleana, a fost una motivata politic; reforma fiind, in esenta, o miscare anti-Catolica si,
prin implicatie, anti-Habsburgica, fiind una de afirmare a propriei independente fata de
Habsburgi.
„….Din ce motiv otomanii atunci nu au inglobat cele trei principate/voievodate ?Aveau
lejer toata puterea sa o faca”
Daca prin „inglobare” intelegi transformarea loc in pasalacuri, in teritoriu islamic (dar-al-
islam) administrat dupa legea islamica (Sharia) cum au facut cu Balcanii, Banatul si cu
parte din Ungaria, atunci raspunsul ar fi ca nu au considerat ca aveau atunci puterea
necesara sa inglobeze atat de multa populatie crestina si teritoriu.
Teologic, dupa legea Islamica a razboiului (Jihad), chiar aveau aceasta obligatie sa o faca
oriunde era posibil.
3. István

“De ce oare, nu au trecut românii la Catolicism ?”- fiindca asta ar fi fost interesul lor in
acel context istoric-politic.
Când și-au dat seama de acest lucru s-a născut:http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Rom
%C3%A2n%C4%83_Unit%C4%83_cu_Roma,_Greco-Catolic%C4%83#De-
a_lungul_timpului
4. Tirimineanu

Istvan.
Zenovie Paclisan intr-o carte despre istoria Bisericii Greco – Catolice afirma ca una dintre
cele mai importante cauze care nu a facut ca,romanii sa treaca in masa la calvinism a
fost faptul ca ierarhia calvina (clerici si mireni) nu au gasit o formula in care sa se
combine ortodoxismul cu calvinismul, cum a facut ierarhia catolica in jurul anului 1700.
Combinatia din ultimul an a fost Biserica Greco – Catolica.
Au fost si alte cauze, cum ar fi Rusia Ortodoxa si Imperiul Otoman, la ultimul fiind
subordonate Transilvania si cele doua entitati statale ortodoxe de dincolo de Carpati..
Ultimele erau foarte sensibile la situatia ortodocsilor din Transilvania., iar „paratu”l la
Inalta Poarta se facea pe scara larga.i
Am siunele dubii ca nobilimea calvina ar fi dorit ca iobagimea de pe mosiile lor sa fie
toata calvina, prin urmare sa aiba aceleasi drepturi cu credinciosii calvini, Dorinta de
trecere a romanilor la calvinism a fost la nivel inalt, dar pana la Dumnezeu te cam
mananca sfintii.
• kiwifi

Foarte buna observatie, multumesc frumos!
5. FERENCZ GABOR

Emlekezzunk a regiekre -Szkitiabul kijottekre.––Sa ne amintim de cei vechi cei iesiti din
Scitia.Sufletul ,esenta celor relatate foarte corect si complex mai sus nu se afla numai in
Turda –-se afla si acolo. Acest suflet este sufletul monoteistului nativ.Ce vreau sa va spun
ca HUNO SCITII nu au invatat de la nimeni monoteismul .EI SUNT MONOTEISTII
NATIVI.Nimeni nu cunostea limba latina ,greaca-dar nu a negat contributia pozitiva A
ROMEI, BIZANTULUI asupra sentimentului monoteist adus de Sciti din stepele largi ale
Asiei in IMPERIUL ROMAN MULTITEIST.IN TIMP insa monoteismul Roman si si GREC a
pierdut esenta––in mod natural a urmat Reforma–-dupa care Contra reforma.Cum am
scris sa ne amintim de sciti ca semn al respectului nostru FATA DE PRIMII MONOTEISTI DE
PE PAMANT SA ne amintim de cele cinci paliere ale culturii lor religioase- 1- SZKITA-omul
simplu de rand 2-GARABONCIAS–DISCIPOLUL ,INVATACELUL 3–TUDOS––OMUL DE STIINTA
4–-TALTOS–SUPRAOMUL SAU ANIMALUL–CALUL– 5–MEGVALTO -MANTUITORUL. Aztazi se
cheama religia Bon -religia care sta la baza crestinismului de orice
fel,judaismului,islamismului sintoizmului,–cu un cuvant monoteizmelor de orice fel din
lume.Numele acestei religi bon sa dedus din cuvantul garaboncias-gara sau cara
insemnand negru iar bon-preot.Iata de cand se imbraca preotii in negru–Emlekezzunk a
regiekre-Szkitiabul kijottekre––-Sa ne amintim de cei vechi de cei iesiti din Scitia–-SPRE
BINELE NOSTRU––MINDANYIUNK JAVARA.
• Ovidiu

I-a fulgerat deodată-n gând
Să râdă, căci vedea plângând
O lume-ntreagă-n rugăciuni. –
„În faţa unei gropi s-aduni
Atâta lume de nebuni!
Să mori râzând…
6. Laszlo

Foarte interestant articol – mă gândeam despre un alt aspect despre care nu prea am
găsit informaţii în nici o carte de istorie şi m-aş bucura să aflu mai mult despre acest
lucru dacă ştie cineva.
se pare că turcii otomani erau destul de toleranţi faţă de protestantism, poate chiar
încurajau tacit răspândirea acestuia. Oare pur şi simplu nu-i păsa de (sau nu înţelegeau)
subtilităţile teologice creştine, sau vroiau să profite de slăbirea catolocismului (şi prin
urmare a puterii habsburgilor), sau era şi o chestiune ideologică: protestantismul (mai
ales cel unitarian) este totuşi mai apropiat de islam decât catolocismul, prin negarea
divinităţii lui Isus, etc. Oare vedeau ei astfel de diferenţe între creştini, şi oare vedeau
protestanţii vreo afinitate cu islamul? (am văzut că secta sabatarianilor a ajuns până la
urmă la iudaism).
• kiwifi

Turcilor nu le pasa, pur si simplu. Protestantii erau nemusulmani, isi plateau jizya, si gata
(a se vedea si nota de subsol 11). Tot ce era important pentru Istanbul era ca fiecare
religie sa aiba o autoritate clara bine organizata, prin care Poarta sa colecteze aceasta
taxa si care sa judece cauzele civile si familiale (mosteniri, casatorii, etc.): practic un fel
de „outsourcing” a responsabilitatii in ceea ce ii priveste pe supusii de alta religie.
Spun insa sincer, nu stiu (poate o sa caut) cum au fost administrati supusii neortodocsi
(1541-1714), fiindca nu a existat millet decat pentru ortodocsi. Millet-uri catolice si
protestante au aparut abia in secolul 19.
Este insa foarte posibil sa fi fost constienti, pe baza experientelor istorice mai vechi, ca o
dezbinare a crestinilor ii avantaja, tot la fel cum o dezbinare a Islamului in imperiu (religia
de stat era islamul sunni, scoala de jurispridenta hanafi) putea sa avantajeze dusmanii
acestuia, indiferent de religie (persanii, de exemplu, erau tot musulmani, dar siiti).
• Ovidiu

Laszlo–„nu prea am găsit informaţii în nici o carte de istorie”
Gasesti foarte multa informatie de pe tema asta pe internet, e drept ca in limba engleza.
Protestantii au cautat sprijin si cooperare cu lumea Musulmana, erau amndoi in opozitie
cu „Sfantul Imperiu Romano-Catolic” ce domina Europa-Centrala. Iar Ottomanii erau
fericiti sa-i poata ajuta, Habsburgii erau dusmanul comun.
• Ovidiu

Iar Habsburgii au cautat sa contrabalanseze situatia si sa se alieze cu Shiitii-Iraninei !
http://www.fouman.com/Y/Get_Iranian_History_Today.php?artid=1311
7. atol

,,De ce oare, nu au fost atrași românii de reformă? Pot exista mai multe ipoteze: O
explicație ar fi că pentru români (în Transilvania acelor vremuri aproape exclusiv țărani,
oameni simpli, fără carte) erau mult mai importante aspectele superficiale, de
“superstiție” ale religiei: postul, cultul morților, sfinții, praznicele, etc”
kiwifi, aceste aspecte nu sunt superficiale sunt elemente esentiale al ortodoxismului.
Superficiale sunt ,, aspectele” protestante. S-a trezit Martin Luther cu fata la cerceaf si s-
a produs o trezire spirituala.Apoi s-a trezit dimineata suparat si Calvin si s-a pus de o
noua trezire spirituala. Apoi o gramada de indivizi s-au trezit dimineata cu fata la cerceaf
si au aparut culte neoprotestante fara numar.
• Ovidiu

„S-a trezit Martin Luther cu fata la cerceaf si s-a produs o trezire spirituala. Apoi s-a trezit
dimineata suparat si Calvin si s-a pus de o noua trezire spirituala”
Oamenii au „treziri spirituale” cand un interes sa le aiba, cand le serveste la ceva.
Ideile lui Martin Luther, Calvin, etc. au avut succes nu pentru ca reprezentau ceva
remarcabil teologic ci pentru ca venise timpul pentru ca ele sa aiba success, pentru ca
intre timp aparusera destui care aveau un interes in a „crede” altceva, oricealtceva.
A fost ca si cum cineva a apasat cu degetul un zid care statea sa cada.
Protestantismul a fost o contestare a structurilor de putere dominante in Europa de
atunci. Structuri vechi, ele s-au format in Europa dupa caderea Imperiului Roman (unele
au aparusera-incipient deja in perioada tarzie a imperiului). Structuri care, ca in orice
ordine social-politica, ajunsesera in timp sa avantajeze masiv pe unii (pe cei de la
„centru”, cei care controlau) si sa ii dezavantajeze pe altii (cei de la „periferie”, cei
controlati).
Aparusera deci destule grupuri de nemultumiti gata sa se revolte, grupri gata sa se
„entuziasmeze” pentru orice ar fi reprezentat o contestare a legitimitatii puterii centrale,
iar legitimitate politica era conferita de religie, in acele timpuri.
A fost deci o contestare a autoritatii politico-teologice a timpului de catre diferite grupuri
ce aveau un interes sa o faca, grupuri care doreau astfel sa se „disocieze” de sub
controlul autoritatii centrale pentru a-si putea promova mai bine propriile interese de
grup.
In Principatul transilvanean (de exemplu, mai elocvent ar fi fost sa vorbim de Olanda).
Relatiile dintre Biserica sasilor si ierarhia Catolică din regat Ungar devenisera permanent
tensionate cu mult timp inainte de perioda Reformei. Asta a dus la faptul ca sasii, prin
forul lor superior, Universitatea din Sibiu, si din dorinta de a-si consolida propriul statut
juridic autonom, au fost cei dintai locuitori ai Transilvaniei care au aderat la Reforma, mai
exact la Lutheranism.
Nobilimea maghiara avea propriile interese in noul context politic dupa Mohacs-1526,
anume acea de independenta fata de dominatia Habsburgilor-Catolici cu care erau deja
in conflict militar..Asa ca si ei au imbratisat cu entuziasm Reforma dar- nefiind sasi- au
cautat sa se diferentieze de acestia astfel incat (mare majoritatea dintre ei) au adoptat
Calvinismul nu Lutheranismul.
Iar in cazul romanilor ardeleni. Prin simpla logica a intereselor adversariale de clasa/grup
(social/etnic) pe care le aveau cu maghiarii transilvaneni ei nu puteau avea vre-un
interes pentru Reforma. Logica intereselor ar fi dictat o apropiere a romanilor de
Habsburgi si Catolicism. Lucru ce nu s-a intamplat in epoca dar, asa cum observa Istvan
mai sus, asta s-a intamplat mai tarziu prin Greco-Catolicism. Iar apoi G-C a jucat apoi un
rol important in promovarea intereselor romanilor ardeleni (Scoala ardeleana, Micu-Klein,
etc.)
• Covasneanul

„Oamenii au „treziri spirituale” cand au interes sa le aiba, cand le serveste la ceva.”-
primitiva mentalitate. Ovidiu, sper ca nu vorbesti serios! Sper, ca nu vrei sa afirmi, ca
„trezirea spirituala” de ex. a lui Newton,Einstein,Darwin aveau la baza vreun interes
material sau de alta natura.
• olorand

Covasneanu: de data asta sint de acord cu Ovidiu
Poate Luther nu avea interese majore (poate insa era si el om cu conflicte interne in
biserica catolica – tot interes!).
Dar SUPPORT-ul unor principi, neexecutarea ordinului papal de a-l executa pe Luther,
adapostirea lui, toate aveau un interes politic in relatiile statale de atunci. Iar fara acest
suport (=a fi contrar Romei) reforma nu s-ar fi raspindit poate.
Din cite stiu, Calvin avea interese si el, nu doar treziri spirituale.
• Covasneanul

Pe mentalitati asemanatoare se bazeaza si intentiile unora de a tot taragana reformarea
statului, sau a o face astfel, incat aceasta sa serveasca interesele unora in detrimentul
intereselor generale ale cetatenilor romani.
In legatura cu „trezirile spirituale” ati cam confundat scopul cu efectul.
• olorand

Covasneanul: scopul initial al lui Luther a fost reformarea UNOR practici a bisericii
catolice, doar mai tirziu s-a produs ruptura. Ruptura insa nu s-a fi produs fara scopurile
politice ale altora….
• Ovidiu

Covasneanu : „Ovidiu, sper ca nu vorbesti serios! Sper, ca nu vrei sa afirmi, ca “trezirea
spirituala” de ex. a lui Newton,Einstein,Darwin”
Covasneanule,si eu sper ca tu nu vorbesti serios si chiar crezi ca Newton, Darwin,
Einstein, etc. au avut revelatii religioase, ca „Mecanica teoretica” e o varianta a
Lutheranismului, si caladirea Politehnicii o biserica unde la cursul (predica) de „mecanica
fluidelor” se studiaza daca apa sfintita are alte propietatii hidrodinamce decat apa de la
robinet, sau cea de ploaie.
• Covasneanul

OK, dar in momentul „trezirii spirituale” oare Luther a avut intentia de a se ajunge la
aceea ruptura? Din acele comentarii cu „trezirea spirituala” nu se vede altceva, decat ca
Luther prin actiunile sale, chiar de la inceput, a urmarit anumite interese personale. Deci
intentia lui de a schimba anumite „practici”, care intr-adevar nu au nimic in comun cu
spiritualitatea( ca de ex.vanzarea iertarii pacatelor pe bani-scarba), era motivata pur
personal. Ca ulterior aceste idei de reformare a bisericii au fost folosite de altii in alte
scopuri, da este adevarat.Dar, faptul ca reforma a avut un efect pozitiv prin aparitia unor
alte „biserici” cred ca este indiscutabil. Biserica catolica fost si ea nevoita sa faca
anumite reforme, si dupa cum se vede, in urma anumitor scandaluri, de anumite reforme
ar mai fi nevoie si astazi.
• olorand
Covasneanul: multi au (avut) treziri spirituale. Insa din pacate doar acelea au reusit care
au venit intr-un moment propice, restul fiind catalogati ca idealisti, nebuni…
Are dreptate bancul: Optistul spune ca traim in cea mai buna lume din toate posibile,
pesimistul spune ca „ma tem, ca este adevarat”.
Si asta ti-o spune un optimiat incurabil -:)
• Covasneanul

Stii care e diferenta intre un barbat pesimist si unul optimist?
Barbatul pesimist spune ca: „of, fiecare femeie e c…a!”
Optimistul: spera acest lucru.
• kiwifi

Încă o chestie: rupturi între creștini au avut loc de mult mai demult. Să ne gândim la
Consiliul Ecumenic de la Calcedon, din 451, când a avut loc o ruptură teologică majoră
între cei care i-au acceptat dogmele (Roma+Constantinopol) și cei care nu (Armenia,
Siria, Egipt, Etiopia, Valea Nilului). Politica a fost și acolo unul din motive, nu doar
teologia. Necalcedonienii erau atunci majoritari, dar au ajuns în număr mic din cauza
expansiunii Islamului, și fiindcă nu au avut unde crește, de unde să obțină conversii noi,
din motive geografice și politice, pe când calcedonienii au reușit să convertească toată
Europa și nu numai. Motivul pentru care apoi Biserica Ortodoxă Georgiană a fost
recunoscută ca autocefală în 476 și arhiepiscopului de Mtskheta i s-a dat titlul de
Catholicos de Kartli (ridicat la rangul de patriarh-catholicos în 1010) a fost politic în mare
parte: dorința de a nu îi înstrăina de lumea ortodoxă, de a evita să o ia pe calea vecinilor
lor armeni și de a ține Georgia independentă ca aliat al Bizanțului.
8. Tirimineanu

Kiwifi.
A. Am spus pe undeva mai sus ca te-ai folosit de bibliografia protestanta. Nu stiu daca
este bine sau rau, dar uite ce scriu Joszef Marton si Tamas Jakabffy in Veacurile
catolicismului transilvanean, 2007 (mi se pare ca amandoi sunt profesori universitari, de
primul stiu ca este si preot romano – catolic):
1. „In Transilvania, rapida raspandire a reformei nu se explica in primul rand prin
nepregatirea preotimei. Preotimea catolica era in secolul al XVI-lea mai instruita si plina
de zel decat cea din secolele precedente.” (Prin urmare avem o preotime catolica
„instruita” si „plina de zel”).
2.”Credinciosii laici s-au incadrat cu mult spirit in viata religioasa.” (Aminteste de
regulamentul din anul 1503, aprobat de episcopului Bacskai, in care sunt impartite
sarcinile in dieceze intre laici si clerici).
3. Cauza reala a raspandirii reformei este procesul de secularizare, aparut in cadrul
societatii. ” Daca in epoca angeviva, cei care doreau sa-si faca loc in viata publica erau
nevoiti sa adopte haina preoteasca – din pricina unei uniuni intre indatoririle bisericesti si
cele sociale -, in conditiile schimbarii de optica ce a avut loc in perioada Renasterii
vechea practica, in buna parte, s-a descompus. (…) Sfera de prezenta sociala din
domeniul bisericii si cea din domeniul social incep, incetul cu incetul , sa se desparta
intre ele, iar aceasta duce, din partea suveranilor, la o expropriere a averilor bisericesti,
urmand sa-i recompenseze pe laicii prezenti in politica. Patura aristocratica daruita cu
imobile episcopale, capitulare, manastiresti, parohiale „nationalizate” in 1556, deveni
acum, fie chiar si din interes material, adepta a noului sistem religios, totodata validitand
in mediul celor supusi ei norma europeana a lui „cuius regio, eius regio””
4. „Asa-numita „declaratie referitoare la libertatea religioasa” pronuntata in ziua de 6
ianuarie 1568 la Turda asigura de fapt libertatea predicii:” In toate locurile, Predicatorii sa
predice, sa vesteasca Evanghelia, fiecare asa cum o intelege, iar daca o comunitate vrea
s-a accepte e bine, iar daca nu, nimeni sa nu constranga prin vreo siluire…””
Citatele de mai sus sunt din varianta romaneasca a cartii, inaintea acesteia existand
varianta maghiara, din cate imi aduc aminte mult mai detailata. Pentru exemplificarea
faptului ca „istoricii Bisericii Romano – Catolice”, vad cu totul altceva decat cei
protestanti ce s-a intamplat la Turda sau in alte parti in perioada respectiva, pot aduce si
alte citate din lucrarile acestora.
B. Despre lucruri nu prea importante.
1. Ai facut afirmatia: „Apoi administrația se mută de la Buda la Alba Iulia, în fostul palat
episcopal catolic (rămas gol odată cu reforma).”Moare episcopul Statileo in 8 aprilie
1542, dar palatul a ramas gol?!
A fost hotararea Dietei de la Targu – Mures din iunie 1542, dar de exemplu Karoly Vekov,
Locul de adeverire din Alba- Iulia, 2003, vorbeste despre „ocupare” si conflictul izbucnit
cu membrii capitlului.
Un profesor de la institutiile romano – catolice de invatamant din Alba Iulia in perioada
interbelica, C.H. Economu, scrie despre faptul ca clericii au fost dispusi in partea de est a
asezamantului, iar regina si curtea acesteaia in partea de vest. (Palatul actualmente are
trei careuri, in vremea respectiva avand numai doua).
2 Ai facut afirmatia:”Isabella și fiul ei nu au renunțat însă niciodată la pretențiile
teritoriale asupra întregii Ungarii, și el a folosit în continuare titlul de “Rex Hungariae” ”
Din cate inteleg, acesta a purtat titlul de „Rex Hungariae” pentru ca nu a renuntat la
pretentiile teritoriale asupra intregii Ungariei Nu cumva in 7 iulie 1940 s-a nascut Ioan
Sigismund, iar Ioan Zapolya, regele Ungariei, moare la Sebes in 21 iulie 1540? Si nu
cumva in octombrie 1540, Ioan Sigismund, la varsta de vreo patru luni, a fost incoronat
rege al Ungariei, cu acordul Sultanului si la interventia Poloniei la Inalta Poarta? Si ce sa
faca Sultanul dupa ce a acceptat ca Ioan Sigismund sa poarte acest titlu, in esenta
onorific? Sa-l retraga?
Prin urmare, acesta a purtat titlul de rege al Ungariei, pentru ca avea titulatura de rege al
Ungariei si cred ca nu are nimic in comun acest titlu cu ce pretentii teritoriale i-ar fi trecut
prin minte. De fapt ca minor, nu stiu daca se gandea la pretentii teritoriale.
Pentru mine, lucrarea ta mi-a facut o placere deosebita si pentru ca am dorit, din
anumite motive, sa vad si cum privesc protestantii ce s-a intamplat in
perioada respectiva.Ca aveti voi dreptate si nu catolicii, lucrurile acestea ma cam
depasesc.
Ce am mai scris despre perioada respectiva le-am luat numai din surse catolice maghiare
si din cele romanesti. Prin urmare, lipseau protestantii.
• kiwifi

Pentru exemplificarea faptului ca “istoricii Bisericii Romano – Catolice”, vad cu totul
altceva decat cei protestanti ce s-a intamplat la Turda sau in alte parti in perioada
respectiva, pot aduce si alte citate din lucrarile acestora.
Tirimineanu, chiar te rog frumos să o faci, însă aș prefera să nu fie citate, ci rezumate.
9. Tirimineanu

Kiwifi.
Nu am timpul necesar acum, dar exista pe Internet articolul Toleranta si intoleranta
religioasa in Transilvania de dr. Jozsef Marton, preot romano – catolic si profesor
universitar dupa cum am mai spus . Recunosc ca din nou nu am avut timpul necesar sa-l
citesc, dar sunt convins si dupa cate il cunosc pe autor, ca incearca sa aduca unele
lamuriri asupra modului cum privesc unii toleranta religioasa din timpul lui Ioan
Sigismund.
10. Ovidiu

Covasneanu : „in momentul “trezirii spirituale” oare Luther a avut intentia de a se ajunge
la aceea ruptura?”
Nu poti spune asta cu certitudine fara sa cunosti mai multe detalii despre Luther insusi.
Nu vorbim aici nu de nobili cu burta mare, calare pe cal cu sabia sau biciul, si mari
amatori de politica proprie autonoma, nici de mase de iobagi nededucate, subjugate si
exploatate pentru beneficiul aristocratilor, si nici de comercianti iritati de dari, taxe,
monopoluri si interdictii.
Vorbim de un om foarte educat si un teolog. Trebuie sa ii stii biografia sa ii intelegi
motivele personale.
Idea e ca nu conteaza sa stim care au fost motivele pentru el personal pentru intelegerea
fenomenului Reformei.
O analogie ar fi cu Laszlo Tokes si Timisoara. Tokes avea motivele lui, refuzul de parasi
localitatea (parohia) desi primise ordin de mutare la Oradea, dar nu Tokes a cauzat
evenimentele la Timisoara si nu cred se astepta si credea ca o sa rastoarne sistemul
comunisto-ceausist. Pentru Tokes si cei cativa (10-15) simpatizanti ai lui acolo din jurul
casei parohiale din Piata Maria (aveam rude care locuiau la cativa zeci de metrii de casa
lui) era o problema „maghiara”, un conflict biserica (maghiara) -stat.
Dar situatia lui oferit un pretext, un pseudo-motiv pentru locuitori sa declanseze revolta
generala anti-comunista. Cine a trait in Timisoara in lunile acelea din toamna lui 1989
stie ce atmosfera aparuse in oras : meciul Dinamo-Poli din septembrie cand s-au strigat
lozinci anti-stat, marsul de la sfaristul lui octombrie de la Podul Michelangelo~5000 de
oameni- si sute de politisti/jandarmi- cand s-a auzit prima data „Jos Ceausescu” dar
numai pentru cateve minute (ne uitam la jandarmi si ne „flexam muschii” pentru
confruntarea ce urma sa vina, confruntare considerata inevitabila, stiam cu totii de la
Europa Libera ce se intampla in tarile socialiste din jur , stiam cu toti ca urma inevitabil
sa se intample si la noi. Dupa cum si stiam (vedeam) la TVR ca Ceausescu nu dorea, nu
urma, sa faca nici-o concesie. Sau lozincile anti-comuniste/anti-sistem ce apareau
aproape zilnic pe ziduri in lunile acelea.
Tensiunea/motivele existau deja, nu le-a creat Tokes, atmosfera era pregatita in oras de
cateva luni, urma sa apara un pretext care sa precipite evenimentele. Iar pretexul asta a
fost agitatia din jurul casei lui Tokes. Cred ca de fapt Tokes a ramas uluit cand a auzit
„Desteapta-te romane” afara in fata casei.
Probabil ca si Luther a ramas uluit cand a vazut ce furtuna europeana a declansat, dar
probabil ca nu a fost asa de naiv incat chiar sa creada ca el a creat-o si cauzat-o direct
prin preocuparile (revelatiile) lui teologic-intelectuale.
Adica, nu stiu siugur ce motive avea Luther, posibil ca nu avea de gand nici-o revolutie
anti-Catolica ci avea propriile preocupari abstract-teologice si dorea reforma
Catolicismului (ar trebui sa stiu, e ceva de cultura generala, dar nu am studiat subiectul
pana acum).
• Covasneanul

Ovidiu! Cum se face ca, comentariul tau de ieri seara nu mi-a aparut astazi inca nici pe la
ora 12, atunci cand am inceput sa scriu comentariul de mai jos? Deci, ca nu am tinut
cont de al tau, e din aceasta cauza.
Multumesc pt. ce mi-ai scris, e interesant, nu cunosteam amanunte despre situatia din
Timisoara din acele luni. Dar hai sa-ti povestesc si eu ceva, de care probabil nu ai auzit.
In vara anului 1989 am vazut un reportaj facut cu Tokes la MTV1, in emisiunea Panorama,
in care el vorbea deschis despre situatia generala a populatiei din Romania, despre
lucrarile deja incepute de „reorganizare teritoriala”, etc.Probabil a mai facut si alte lucruri
„urate”, si din cauza asta vroia Securitatea sa-l „mute” in acel satuc( parca Mineu, in
Salaj). Sigur ca nu el personal a declansat sau organizat revolutia, dar infruntand
Securitatea el si-a asumat niste riscuri mari, pe care 9999 din 10000 de cetateni romani
nu au avut curajul sa le asume. Si-a pus practic viata si familia in pericol, cu toate ca era
deja cunoscut in Occident, si deci Securitatea nu si-a permis sa faca chiar orice cu el. Si
acest lucru nu pt. o chestie de genul unei majorari de salariu sau vacanta in Hawai. Deci
nu in scopuri strict personale. Au trecut 20 de ani, a primit aceea decoratie, si vin acum
persoane, care pe vremea aceea erau mandri probabil ca au fost fotografiati alaturi de
Ceausescu, sau altii care inainte de ’89 se ascundeau si in gaura sarpelui de frica sa nu
fie luati in colimatorul Securitatii, sau altii care dupa ’89 au fost condamnati pt.
incalcarea unor legi( furt, spalare de bani,coruptie etc.) si isi permit sa conteste
legitimitatea detinerii acelei decoratii de catre Tokes. Jalnic!
La fel Luther si-a asumat niste riscuri mari infruntand papalitatea si bineinteles, daca era
dupa el nu se mergea atat de departe.Dar nici nu s-a consemnat de catre nimeni, ca prin
aceasta reforma urmarea lucruri marunte, interese personale, cum ca eventual fierbea
testosteronul in el, vroia deci sa se casatoreasca, si de aceea urmarea renuntarea la
celibat. De ce nu putem accepta ca a avut intentii bune, a dorit sa reformeze biserica in
interesul credinciosilor si chiar a bisericii, si deci sa nu vorbim despre el in stilul „ca s-a
trezit cu fata la cearceaf”, chiar daca „nu-i de-al nost’ „?
11. Covasneanul
Ceea ce vroiam sa spun este urmatoarea: dupa parerea mea este gresita ideea ca
justificarea reformei in aceea vreme se rezuma doar la interesele personale ale lui Luther
sau ale altora.Era un interes mai general, si anume aducerea religiei mai aproape de
credinciosi. Si asta in conditiile in care in aceea vreme slujba religioasa era un fel de
show spectaculos cu elemente vizuale menite sa impresioneze „spectatorii”, cu altare si
preoti imbracati efectiv in aur, si care preoti cantand vorbe goale pt. marea majoritate a
spectatorilor necunoscatori al limbii latine. La fel, era nevoie de reformarea unor practici
bisericesti menite mai mult sa serveasca interesele materiale ale preotilor decat
mantuirea sufletului credinciosilor. Astfel de practici mai exista si astazi la unele biserici,
si sunt criticate de persoane mai „luminate”, chiar daca acestia nu „s-au trezit cu fata la
cearceaf”. Deci reforme ar mai incapea si in aceste situatii.
Pe langa secularizarea averii bisericii catolice au fost efecte mai importante ale
reformei.Religia a ajuns astfel sa fie un cod de conduita personala, credinciosii devenind
constienti de importanta actiunilor individuale. Actiuni ce trebuie facute, in loc de
asteptarea producerii minunilor, pe de alta parte constientizarea faptului ca pacatele
comise cu ocazia acestor actiuni nu pot fi iertate cu una cu doua de niste reprezentanti ai
bisericii, ci numai de divinitate.S-au format ca urmare comunitati de credinciosi uniti intre
ei prin credinta, si nu doar formal, prin rit.
Mi se pare interesant ca aceste diferente dintre protestanti si catolici seamana cu
diferentele dintre musulmanii suniti si siiti. La suniti religia se bazeaza pe credinta
individuala, la siiti deja apar sfintii si persoane cu rolul de a „ajuta” credinciosii,
bineanteles pe bani, sau alte foloase materiale, plus functii inalte in societate. La suniti
credinciosul se adreseaza direct divinitatii prin rugaciune. La siiti divinitatea nu se ocupa
cu astfel de „chestii slabe” ca ascultatul credinciosului. Acesta din urma este nevoit sa
apeleze la „intermediari”, cum ar fi sfintii, dar acestia la randul lor nu pot fi „contactati”
decat de alti intermediari care sunt preotii. Si uite asa isi fac unii meserie din credinta, si
se impotrivesc oricaror eventuale tendinte de reforma, care ar periclita statutul lor.
Cu „trezirea spirituala” a lui Newton,Darwin,etc.(mai putin Einstein) vroiam sa spun ca si
acestia au avut la un moment dat revelatii, in urma carora s-au nascut niste idei contrare
cu dogmele bisericesti. Autorii acestor idei au intrat de multe ori in contradictie cu
biserica( au ajuns unii chiar sa fie executati ca eretici), dar nu au facut aceste lucruri pt.
nu stiu ce interese personale, ci din convingere. Si vorbim astazi despre ei cu stima, ca
fata de niste personalitati care au contribuit la dezvoltarea omenirii, in conditiile in care
ei la randul lor nu au avut altceva decat de suferit din cauza ideilor lor.
12. Ovidiu

Covasneanu–„Mi se pare interesant ca aceste diferente dintre protestanti si catolici
seamana cu diferentele dintre musulmanii suniti si siiti”
Sunt de acord… chiar daca invers .
Shia-Islam, promovarea acestei „erezii”, a fost o actiune a persanilor, si a fost facuta in
mod precis pentru a se „disocia” politic de Califat, pentru a scapa de dominatia araba.
Pare o disputa religioasa dar substratul ei istoric, motivul real, e clar unul etno-politic.
• Ovidiu
„pentru a scapa de dominatia araba”
si apoi Ottomana, dupa ce Istanbul a devenit capitala Califatului :
„The Safavid conversion of Iran from Sunnism to Shiism made Iran the spiritual bastion of
Shia Islam against the onslaughts of Sunni Islam, and the repository of Persian cultural
traditions and self-awareness of Iranianhood, acting as a bridge to modern Iran…
Through their actions, the Safavids reunified Iran as an independent state in 1501 and
established Twelver Shiism as the official religion of their empire, marking one of the
most important turning points in the history of Islam.”
• Covasneanul

Cum adica invers? Poate in ordine cronologica. Sunitii sunt musulmani mai „vechi” si mai
multi. Dar cei cu sfintii sunt siitii. Nu?
• Covasneanul

Dar cum ii cheama pe cei care-s majoritari in Arabia Saudita? Nu-mi aduc aminte de ani
de zile, de cand am vazut acel documentar despre Coran.
• Ovidiu

Covasneanul -„Cum adica invers? ”
In sensul ca in Islam varianta „de baza”- Sunni- seamana cu Protestantismul iar cea care
au aparut si s-a afirmant mai tarziu -Shiia- seamana cu Catolicismul (sfinti, imagini, etc.).
Adica nu merge argumentul tau „aducerea religiei mai aproape de credinciosi” pentru a
explica aparitia Shiia-Islam.
Dar nici nu e cazul sa cautam o explicatie religioasa, ce conteaza aici e doar ca difera, ca
astfel se contesta autoritatea Sunni si implicit autoritatea sistemului telogico-politic al
Califatului.
De asta aveau nevoie Persanii, de un pretext teologic ca sa scape de dominatia Araba (si
apoi Turca) ca astfel sa reconstituie Persia independenta ce fusese -in sec. 7- anihilata,
islamizata, si inglobata de Arabi in super-statul islamic/Califatul imaginat de Mohamed.
• Covasneanul

OK, asa stiam si eu, ca sunitii sunt mai vechi, mai multi si mai „normali”.
Ce sa-i faci? Mai sunt si lucruri care nu evolueaza ci devolueaza:)
13. Covasneanul

Ceva, ce am uitat pana acum: felicitari lui Kiwi pt. articol! Am citit si articolul „Vise umede
cu Ardealul”, si am ajuns la concluzia ca: il vreau pe Preda inapoi (pe blog)!
• kiwifi

Mersi fain! Si eu mersi fain tuturor comentatorilor, au fost adaugiri si completari foarte
bune.
Cu preda e mai cu skepsis: ar fi pentru noi un efort prea mare sa citim, pricepem si
moderam fiecare comentariu in parte.
Dar chiar, de ce l-ai vrea inapoi? E prea plictisitor pe aici fara el?
• Covasneanul
octombrie 2, 2013 la 12:47

Nu e vorba de plictiseala, ci de ceea ce ai amintit si tu, ca Preda a reprezentat un factor
de echilibru si moderatie. Apoi am mai citit ieri si comentariile pe marginea altor articole,
si nu mai sunt chiar asa de sigur pe mine. Problema e atunci cand, cum se spune(?) s-a
pus pata pe cineva, pe acela nu-l mai lasa. Si in aceasta situatie chiar ca aveti ce
modera.
14. Tirimineanu

Kiwifi.
Si mie imi este dor de Preda.
Probabil ca te pasioneaza istoricul confesiuniilor calvine si unitariene dn Ardeal si eu intr-
un caz mai particular al acestei istorii si datorita necunoasterii limbii maghiare, avansez
destul de greu. Cu scuzele de rigoare, daca ai si timpul necesar, te rog sa ma cauti pe e-
mail. Fiind un caz particular, nu intereseaza prea multa lume.
• kiwifi

Sunt interesat de tot ce tine de istoria Transilvaniei, si de teologie. Am sapat pe subiectul
acesta cu mare placere si mult interes, tocmai fiindca imbina aceste doua interese
personale ale mele, sursele mi-au fost in mare parte in engleza.
15. olahus

„“Oamenii au “treziri spirituale” cand au interes sa le aiba, cand le serveste la ceva.”-
primitiva mentalitate. Ovidiu, sper ca nu vorbesti serios”
MENTALITÁTE, mentalități, s. f. Fel particular de a gândi al unui individ sau al unei
colectivități.
Covasneanu, din punctul meu de vedere te-ai apropiat foarte mult de atacul la persoana
in acest comentariu. Te rog mult sa iti alegi mai atent cuvintele data viitoare!
http://dexonline.ro/definitie/mentalitate
• Covasneanul

OK, dar vreau sa fac o precizare: in momentul in care am scris asta chiar mi s-a parut ca
nu vorbeste serios, ci face aluzie la mentalitatea politicianului sau functionarului de
astazi(hai sa nu generalizez, nu toti,dar multi dintre ei), care vede lucrurile numai prin
prisma intereselor sale personale. Am incercat sa combat ideea si nu omul.Sau ar fi
trebuit sa spun astfel: „primitiva idee”? Ar fi fost mai putin aproape de atacul la
persoana? Si am folosit cuvantul primitiv, fiindca acest mod de gandire se bazeaza pe
instinctul de autoconservare a individului, deci este un instinct primar.
Altceva: aceea persoana caruia i se explica o data, de doua ori, de ….cinci ori, ca
ungurilor nu le trebuie Ardealul, fiinca nu au ce sa faca cu ea,si se aduc tot felul de
argumente cu UE, NATO, date demografice, financiare,etc.,etc., si dupa toate astea
spune ca autonomia este primul pas spre….nu mai stiu ce, e clar ca respectivul are
mania persecutiei. Deci, e un fel de paranoic, bine nu in sensul patologic al cuvantului.
Acelei persoane cum pot sa-i semnalez acest lucru, bineinteles fara sa fie atac la
persoana? Sau nicicum?
• Ovidiu

„Sau ar fi trebuit sa spun…”
ar trebui sa eviti calificativele „tari” -de genul geniala, primitiva, etc. Era suficient daca
spunei -„cred ca e gresita teoria ta, din urmatoare motive..”
• Covasneanul

OK, am sa incerc sa folosesc calificative mai soft pt.idei, teorii, mentalitati
Chiar daca nu stiu motive!
• Hamlet

Covasneanu @ „aceea persoana caruia i se explica o data, de doua ori, de ….cinci ori, ca
ungurilor nu le trebuie Ardealul, fiinca nu au ce sa faca cu ea,si se aduc tot felul de
argumente cu UE, NATO, date demografice, financiare,etc.,etc., si dupa toate astea
spune ca autonomia este primul pas spre….nu mai stiu ce, e clar ca respectivul are
mania persecutiei. ”
Nu mai aveam nici un chef sa ma bag – dar nu pot sa nu semnalizez faptul ca aici ai
apucat, demn si curajos (sau neatent si inconstient :-)?) insasi proverbialele castane din
foc.
Caci asta este cea mai mare problema de comunicatie – daca ar reusi oamenii sa
comunice in jurul acestor probleme sensibile fara a aluneca in extreme. (Extreme: de
pilda cand un Romana exprima o ingrijorare ca „asta nu este decat inceputul, si poate sa
existe o escalare” – iar maghiarul, care cel putin la modul individual sau al cercului de
cunostinte, este linistit ca nu poate fi vorba de escalare – vede „obsesia cu ne ia
Ardealul”. Poate insa era vorba de altceva, nu atat de ridicol, mai greu de exprimat,
demn de luat in serios. Situatii similare exista si in sens invers – nu stiu daca exemplul
este bun, dar merge in directia exprimarii dorintelor de pastrare a culturii si limbii din
partea maghiara, griji intemeiate. Iarasi o mica neintelegere aici, poate face ca romanul
sa aibe impresia de incorigibil etnocentrism si se aluneca in neintelegere. Cand desigur
ar fi mai frumos sa se gaseasca un prag de intelegere a unei minima moralia pentru
linistirea grijilor etnice si culturale, pentru a putea dezbate si ataca si unele probleme
COMUNE. Coruptia din tara, este esentialmente o astfel de problema.
Ma scuz ca m-am bagat in ciorba, dar aceasta mi se pare o constanta problema in acest
cerc, si in acest context. Deci nu numai una personala a ta – pana una alta, in lipsa de
alte solutii, poate este bine sa i se dea un nume, si de cate ori se loveste cate cineva de
ea – sa se poata referi la aceeasi cunoscuta problema a „echilibrului ingrijorarilor”,
despre care stiind ca produce enervare, nu mai este nevoie sa ne enervam de fiecare
data din nou.
Ma rog, o utopie poate – dar cert iti pot spune ca am mai trecut de o duzina de ori pe la
punctul acesta de potentiala neintelegere si saritu in extreme. Poate au moderatorii o
idee cum se poate evita aceasta enervare ciclica. Ce bine ca pe mine nu ma mai implica
16. Hamlet

mentalitate
17. Hamlet

Notă moderator kiwi: Acest comentariu este de la userul Preda, l-am recunoscut după IP.
Fiindcă nu conține atacuri la persoană, îl voi lăsa.
Covasneanu @ Frumos ce spui – si eu m-am gandit recent, ca nu mai lipsea mult si as fi
reusit sa iti comunic in cateva fraze, ceea ce lua la inceput lungi lungi dezbateri: ne-am
impartzit si castane reciproc, ne-am si apropiat. Un lucru INTERZIS pentru politic corectii
acestia – care ma tem ca au mari probleme cu dialogul critic, recurgand la cenzura in
lipsa de argumente.
Eu vreau sa va spun numai atat: aici nu este cazul, dar mai exista si mail, internetul nu
poate fi cenzurat ca Scanteia Pionierului. Iar despre dialog, parerea mea sincera este ca
individul isi pune personalitatea si cunostiintele la dispozitia dialogului – dar il lasa pe
Dumnezeu sa le foloseasca, fiind acesta care se adreseaza Dumnezeirii din Celalalt, dand
raspunsuri. Daca avem desigur umilinta si responsabilitatea de a ne arunca in dialog real
– Dumnezeu vorbeste in egala masura cu regi si cersetori, cu Iuda si cu Sfintii. Se mai
spune pe Romaneste si „Omul propune, Dumnezeu dispune” – nici in dialog nu este altfel.
Politic corectii au gusturi mai selective. De aceea eu nu am ce cauta aici – dar voi puteti
dezbate public, ce fel de dialog doriti sa aveti. Este tot ce pot sugera – si va urez la toti
numai bine din tot sufletul – reformati, sau ortodocsi, catolici sau pocaiti, evrei, oameni!
Chiar si politic corecti, in ultima instanta
18. Hamlet

PS: Am fost rugat sa scriu despre „Sanse si restrictii ale in dialogul in Internet”. O tema
interesanta, la care nu ma asteptam ca dimensiunea totalitara sa joace un rol atat de
important. Sper sa gasesc timp sa o tratez – vor sa imi trimita reumatismul la un
sanatoriu trei saptamani, daca am timp sa il iau cu mine. Atunci poate ma pot ocupa – ar
fi imbucurator ca si voi sa rezolvati problema!
• Covasneanul

Salut Hamlet! Adica Preda! Trei saptamani? Auleo, vezi ce faci in cele trei saptamani, ca
modeatorilor le-ai dat si pana acum mult de lucru:)! Da chiar, vezi sa nu uiti sa-ti iei cu d-
ta si reumatismul daca tot te duci la tratament:). Balaceala placuta, si numai bine!
19. Hamlet

Nota userului KiwiFi – acel comentariu al dumitale de mai sus este de prisos, pentru ca
toate presupusele atacuri la persoana pe care a incercat sa mi le impute dl Miu s-au
dovedit nule si neavenite. TOATE fara exceptie.
De fapt a existat un singur context in care, in mod incontestabil mi-am pierdut cumpatul
cu „ColtulCultural” – si a izbucnit o rafuiala care a facut sa ne putem intelege la sfarsit
doar mai bine. Fiind vorba de partea lui de uzul unor exprimari si idei care au ajuns sa i
se para firesti, dar de care a inteles din furia mea, care nu traiesc in Romania, ca in
limbaj normal contineau atacuri pausale la neamul romanesc, greu de acceptat, si la care
nici nu s-a gandit, si nici nu era dornic sa le faca. Cand am inteles ca intentiile sale nu
erau cele care reieseau din ce scrie, mi-a parut foarte rau si m-am scuzat in doua
randuri. Dar lucrul surprinzator si minunat a fost ca dl ColtulCultural, la randul sau si-a
cerut scuze, pentru ca a realizat, si cred in mod sincer, ca exista ceva in exprimarea sa,
care ii aparea fireasca, dar care de fapt poate fi deplasat.: provocand reactii ca a mea.
Deci am invatat amandoi ceva, si ne-am despartit in mod vadit impacati. Asta este dragi
tovarasi – cand cineva incearca sa se ridice peste dialogul oamenilor, chiar judecandu-i
cand in mod evident au stiut sa duca dialogul peste obstacole inspre o mai adanca
intelegere si impacare. Cand niste cenzori autonumiti vor sa distruga chiar si intelegerea
in numele „legii” numai de ei intelese, atunci pentru Hamplet este ceva putred in Regatul
Marcii acesteia.
Si iata ca se continua obiceiul si oamenii suntr tratati ca niste papusi din foi de tigare,
care se strica la prima adiere a unor vorbe nespus de dureroase precum „mentalitate
primitiva!” si trebuiesc aparati de moderatia invizibila.
Dragii mei moderatori, nu vreau sa va mai produc nedumeriri asupra deciziilor pe care sa
le luati fata de textele mele. In egala masura in care nu vreau sa mai tolerez lipsa de
buna cuviinta, prin care voi alegeti ce spuneti in spatele meu, eu fiind lipsit cumva de
drept de replica. Puteti fii pe pace, daca aceste contributii nu le stergeti, este de ajuns,
oamenii fiind toti maturi – si eu neavand timpul sau cheful sa imi mai exprim ganduri in
aceasta forma. Exista si altele!
Imi repet salutarile fata de prietenii dobanditi aici – semnaland faptul ca lucrul cel mai
important pe care l-am inceput aici si mi-a fost interzis de moderatie sa il clarific corect,
este expunerea parerilor mele despre curente de gandire istorica in Romania actuala. Aici
sunt intr-adevar revoltat de faptul ca unii insi mi-au manipulat fragmente de text. Dar nu
exista alta solutie decat sa stiti ca orice vor spune este fals – si daca va intereseaza
opinia mea, ma bucur daca scrieti un mail Nu este prea greu de descoperit.
Cum spunea amicul Nae Armeanul: Ura si la gara, ai nostri ca brazii!
• kiwifi

Preda, de gasit n-ar fi greu sa ne gasim intr-un fel sau altul mai devreme sau mai tarziu,
fiindca suntem colegi de breasla. Chiar daca eu m-am specializat intr-o alta nisa si, fortat
de imprejurari independente de vointa mea, sunt momentan departe de cercetare.
• Hamlet

kiwifi @ Eu am fost in primii 20 de ani departe de breasla, asta este, cicluri!
Dar zau, nu mai fiti asa de prapastiosi cu limbajul – nu exista criterii absolute de rea
vointa in limbaj, trebuie sa lasi sa curga ceva apa pe garla, si iti dai seama daca un om
este sovin ireductibil, sau doar foloseste elemente de limba mai „tari”, dar stie sa
inteleaga si sa se adapteze si chiar scuze daca este nevoie. In schimba exista oameni
care au o persistenta ingamfare si sunt incapabili sa se daruie unui schimb de idei –
pastrand aparentele perfecte ale formei. Cel putin cat nu te cobori la mintea lor, sa le
asterni si lor cateva coji de banana in drum, care sa ii faca sa isi iasa din prea aparenta
corectitudinii. Asta ca sfat prietenesc, eu am iesit din joc, nu mai este treaba mea – daca
ceilalti nu au probleme cu stilul, for the best in the best of all possible worlds.
In Finlanda il cuosc pe Metsänkilä la Turku – om foarte cald, s-a retras insa. Din scoala lui
erau Ernvall … si mai erau unu doi, de care stiu, dar cu care nu m-am intalnit. Metsänkilä
a fost student al lui Inkeri
Covasneanu @ S.ar putea chiar sa ma balacesc. Si ai dreptate, cel mai bine ar fi sa imi
iau reumatismul cu mine, si sa l-il las lor acolo in sanatoriu. Ca Romanul, naparlesc si le
las pielea jegoasa sa se descurce cu ea. Ce frumos ar fi, daca ar functiona asa!
Comentariile nu sunt permise.
← Bucureşti, al doilea oraş unguresc? Plus Secuii Noştri, documentar TVR. Feat. Sabina,
MaghiaRomânia. fata cu bentiţa →

Edictul de La Turda 1565

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Edictul de La Turda 1565

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

„Credi

nța este darul lui

Dumnezeu” – Edictul de toleranță de la

1.2 Reforma și cauzele acesteia

1.3 Alte edicte de toleranță

2. Transilvania anilor 1500

2.2 Reforma în Transilvania

Dávid Ferenc dezbătând unitarianismul

Ruinele bisericii catolice

septembrie 26, 2013 in Istorii fără isterii. Etichete:edictul de la

58 de gânduri despre “„Credința este darul lui Dumnezeu” –

septembrie 26, 2013 la 21:54

septembrie 28, 2013 la 13:37

septembrie 28, 2013 la 15:05

septembrie 28, 2013 la 18:27

septembrie 28, 2013 la 21:27

septembrie 28, 2013 la 22:37

septembrie 27, 2013 la 00:09

septembrie 27, 2013 la 11:38

septembrie 27, 2013 la 13:33

septembrie 27, 2013 la 00:49

septembrie 27, 2013 la 09:16

septembrie 27, 2013 la 11:40

septembrie 27, 2013 la 10:03

septembrie 27, 2013 la 10:21

septembrie 27, 2013 la 11:53

septembrie 27, 2013 la 12:42

septembrie 27, 2013 la 14:43

septembrie 27, 2013 la 15:23

septembrie 27, 2013 la 16:16

septembrie 27, 2013 la 17:24

septembrie 28, 2013 la 12:14

septembrie 28, 2013 la 13:49

septembrie 28, 2013 la 13:58

septembrie 28, 2013 la 14:08

septembrie 28, 2013 la 18:36

septembrie 28, 2013 la 19:44

septembrie 29, 2013 la 20:07

septembrie 28, 2013 la 15:02

septembrie 27, 2013 la 23:37

septembrie 28, 2013 la 15:11

septembrie 28, 2013 la 16:57

septembrie 28, 2013 la 21:37

septembrie 29, 2013 la 16:19

septembrie 29, 2013 la 13:57

septembrie 29, 2013 la 16:38

septembrie 29, 2013 la 16:42

septembrie 29, 2013 la 18:51

septembrie 29, 2013 la 20:17

septembrie 30, 2013 la 21:55

septembrie 30, 2013 la 22:13

octombrie 2, 2013 la 12:47

octombrie 1, 2013 la 16:58

octombrie 2, 2013 la 14:11

octombrie 1, 2013 la 22:14

octombrie 2, 2013 la 13:45

octombrie 2, 2013 la 14:03

octombrie 2, 2013 la 14:42

octombrie 2, 2013 la 17:59

octombrie 1, 2013 la 23:41

octombrie 2, 2013 la 13:29

octombrie 2, 2013 la 13:39

octombrie 2, 2013 la 14:11

octombrie 2, 2013 la 14:06