PORTRETE ROMANE IMPERIALE

DESCOPERITE LA APULUM
MIHAI GRAMATOPOL
Asupra activitatii edilitare si artistice de la Apulum stau marturie numeroasele si interesantele piese
conservate în lapidariul Muzeului din Alba Iulia.
Pâna la Marcus Aurelius orasul, desi dezvoltat economic si urbanistic, nu primeste rangul de
municipium pe care îl va capata probabil între cele doua razboaie marcomanice ale împaratului (cea
mai veche mentiune în 180), iar mai târziu va avansa la rangul de colonia.
A doua asezare de la Apulum, municipium Septimium, nu stim daca va . ajuns în situatia de colonia,
oricum însa, convietuirea lor este atestata epigra. c. Bogatia si frumusetea celor doua asezari
presupune prezenta unor antreprenori de constructii cu echipe proprii care foloseau sculptori si
pictori (numele unora ni s-au mai pastrat). Interesanta este prezenta destul de numeroasa a unor
greci sau orientali grecizati la Apulum printre care se vor . numarat mestesugari specializati si
artisti.
Pe lânga multele atestari sculpturale si epigra.ce ale unor culte romane, orientale si sincretiste, la
Apulum vor . existat desigur edi.cii consacrate cultului împaratilor. Portretele pe care le interpretam
mai jos sunt si în acest sens un util indiciu alaturi de cantitatea apreciabila de inscriptii
APULUM. ARHEOLOGIE, ISTORIE, ETNOGRAFIE. ACTA MUSEI APULENSIS, XIII, ALBA
IULIA, 1975, PP. 183–198. P I 18472.
dedicate acestora (pentru totalitatea chestiunilor referitoare la viata urbanasi istoricul asezarii a se
vedea foarte utila lucrare a cunoscatorului erudit al vietii romane a provinciei, prof. D. Tudor,
Orase, târguri si sate în Dacia romana, Bucuresti, 1968, pp. 144–170).
Antoninus Pius (. g. 1–2; inv. 821). Cap de calcar, marime naturala, sustinut de un gât prelung
marcat de pliuri ale pielii, indicând senectutea. Partea din spate a capului este taiata, iar vârful
nasului lipseste. Înaltimea piesei, 36 cm; distanta maxima a pro. lului, 20,5 cm; latimea maxima din
fata, 17,5 cm. Descoperit la Apulum pe locul cimitirului roman, la Dealul Furcilor, în 1908.
Înregistrat de B. Cserni. Pe frunte parul e dispus în acolada. Fruntea e strabatuta de trei riduri
paralele orizontale. Ochii au pupilele si irisul bine marcate; pleoapele sunt precis trasate. Privirea
este îndreptata în sus, dând portretului un caracter apoteotic. Mustatile se unesc cu barba. Limita
dintre masa capilarasi piele este puternic si precis trasata. Parul e lucrat super. cial în bucle mai largi
în vreme ce mustata si barba sunt redate mai riguros, în suvitemarunte.
Ilustrul arheolog italian Silvio Ferri, cu prilejul rapidei promenade arheologice pe Dunare, a vazut
acest portret la Alba Iulia si i-a apreciat expresivitatea întrezarind chiar, cu binecunoscuta-i
imaginatie, un procedeu arhaic al mesterului în redarea cârliontilor parului în zona urechii1. N-a
remarcat însa asemanarea, dupa noi frapanta, cu portretele de batrânete ale lui Antoninus Pius.
Macar ca informatiile asupra descoperirii indica unul din cimitirele romane de la Apulum, nu este
exclus faptul ca piesa sa . fost transportata acolo accidental chiar în vremurile recente când, dupa
cum stim, a fost des.intata, în plin sec. XIX, aproape totalitatea numeroaselor ruine ale orasului
antic.
În afara aspectului general al portretului în chestiune care sugereaza identi.carea sa cu Antoninus
Pius, câteva detalii caracteristice certi.ca atribuirea noastra. În primul rând privirea ridicata ce indica
ipostaza de divus a imperialului personaj. În al doilea rând aspectul neîngrijit al prelucrarii partii din
spate {qluetip title=[ ] } D. Tudor, dans Apulum, VI, 1967, pp. 209–229, avec toute la
bibliographie.{/qluetip}Arte romana sul Danubio, Milano, 1933, p. 332, .g. 435, 436 si p. 334.Fig.
1. Fig. 2. a capului sugereaza plasarea statuii careia apartinea portretul într-o nisa a unui edi. ciu
dedicat poate cultului imperial.
În . ne, o serie întreaga de detalii iconogra. ce, speci.ce .zionomiei si portretisticii lui Antoninus
Pius, întaresc opinia rezultata dintr-o prima examinare a piesei. Ridurile orizontale de pe frunte sunt
caracteristice multor portrete ale împaratului, ele aparând foarte puternic trasate pe bustul de la
Muzeul national din Neapole (inv. 6078)2, deopotriva cu mesele de parlasate pe centrul fruntii si
stilizate pe piesa de la Apulum printr-un iesind sub forma de acolada a masei capilare.
Cutele de pe gât (cinci sau sase pe portretul de la Apulum) sunt înregistrate de iconogra.a târzie a lui
Antoninus Pius, bineînteles nu de cea cu caracter exclusiv o. cial. Un cap conservat la Muzeul din
Olimpia (Grecia) si descoperit
2 Max Wegner, Die Herrscherbildnisse in antoninischer Zeit, Berlin, 1939, p. 135, pl. 4b.
în 1878 la sud de exedra lui Herodes Atticus, se foloseste si de acest procedeu pentru a indica vârsta
înaintata a imperialului reprezentat3 (se naste în 86, moare în 161).
Barba lui Antoninus Pius prezinta o anumita particularitate. Sub buza inferioara se a.a o „musca“,
facând, câtiva centimetri mai jos, corp comun cu zona barbii de pe barbie. Evident ca un astfel de
detaliu nu-l putea reda artistul care tratase într-un chip atât de sumar, dar în acelasi timp perfect
individualizant, portretul imperial de la Apulum. Oare amintitul detaliu sa . disparut în iconogra.a
târzie a lui Antoninus deoarece nu-l înregistreaza nici capul colosal de la Muzeul national din Atena
(inv. 3563)4 si nici capul de pe baza Columnei antonine a.ata la Vatican (Giardino della Pigna, inv.
223)5?

Nasul spart al portretului ce-l publicam nu ne priveaza de un indiciu esential. El poate . dealtfel usor
reconstituit întrucât baza sa si mijlocul sunt înca pastrate. Din fata el se prezinta aidoma totalitatii
iconoga. ei împaratului, iar din pro. l nu face câtusi de putin exceptie de la trasaturile e. giilor
monetare atât de bogate si atât de clare pe care credem ca le va . urmat si artistul din Dacia atunci
când a pastrat aceeasi structurare a volumelor si echilibru al proportiilor pentru portretul pe care l-a
lucrat.
Marcus Aurelius (. g. 3–4; inv. 796). Starea de conservare a piesei cât si calitatea executiei este
inferioara. Cap de calcar, laureat (urmele cununii sunt vizibile deasupra fruntii, iar ale panglicilor pe
partea din spate, jos), înalt de 16,5 cm; distanta maxima a pro. lului, 11,5 cm; latimea maxima din
fata, 11 cm. Descoperit la Apulum, nu se stie în ce loc. Singura cununa de laur ne indica apartenenta
piesei la iconogra. a imperiala. Structura generala, din pro.l si din fata, fruntea usor bombatasi nasul
în continuarea acesteia, partea de jos a fetii mai îngusta prin raport cu fruntea si implicit barba
ascutita, impun o singura identi. care posibila: Marcus Aurelius.
Din pricina proastei conservari a piesei si a sumarei ei executii nu putem lua în discutie nici un
detaliu, dar parcurgând
3 Ibidem, p. 136, pl. 9b.
4 Ibidem, p. 125, pl. 9a.
5 Ibidem, p. 145, pl. 7.

Fig. 3. Marcus Aurelius. Fig. 4. Marcus Aurelius (pro.l).

toate portretele acestui împarat cât si iconogra. a sa monetara6 constatamca sculptura nu face nota
discordanta cu nici unul din chipurile cunoscute ale . lozofului a. at în fruntea Imperiului.
Nici un alt personaj imperial pâna la Septimius Severus nu s-a bucurat de o atare popularitate, de o
lunga perioada de guvernare, de o unanima apreciere încât portretul sa-i .e interpretat chiar de
mesteri umili, în materiale comune. Ca apartine vremii indicate ne spune si conceptia clasicizanta,
rigorista care a stat la baza executiei, vadita în ciuda lipsei mijloacelor artistice prin pastrarea
nealterata a organicitatii . gurii, fapt o data mai mult impus de redarea însasi a unui chip imperial.
Pertinax (. g. 5–7; inv. 51). Statuie imperiala din marmura vinetie, marime naturala, conservata
fragmentar. Înaltimea totala, 138 cm. Capul în general bine pastrat, cu exceptia nasului si a unui
fragment din obrazul
6 Ibidem, pl. 59 k–m si pl. 60 a–m.
drept care lipsesc. Înaltimea capului, 27 cm; distanta maxima a pro.lului, 24 cm; latimea maxima
din fata, 18 cm. Jumatatea din spate a capului nu este lucrata ca dealtfel si spatele statuii, bine
.nisata însa în ceea ce priveste lorica si faldurile paladumentum-ului, aruncate pe umarul stâng.
Bratele si picioarele nu s-au mai pastrat. Piesa a intrat în colectia Muzeului din Alba Iulia provenind
de la Bathyaneum. Descoperirea ei la Apulum e atestata de cea mai veche bibliogra. e care si
identi.ca personajul imperial cu Marcus Aurelius7. B. Cserni reluând monumentul în a sa Monogra.
e a judetului Alba de Jos, epoca romana8, crede a . vorba de Antoninus Pius. Mai recent, autoarea
.sei respective din catalogul expozitiei de la Köln9 presupune ca, dupa par si barba, monumentul ar
reprezenta un împarat din sec. III, Gordian I sau Trebonianus Gallus. Acestei datari târzii i se opun
o serie întreaga de caracteristici ale portretului, care privit frontal îsivadeste toate particularitatile
sale alterate altfel de ne. nisarea jumatatii din spate a capului si implicit de masivitatea neprelucrata
a acestuia care schimba echilibrul proportiilor.
La rândul ei marmura vinetie cu vinisoare estompeaza relieful detaliilor cum ar . de pilda în cazul
barbii a carei valoare o reduce, aplatizându-o, în vreme ce cercetata de aproape se arata a . lucrata
cu grijasi comportând o apreciabila bogatie capilara.
Destinata unei nise, statuia imperiala impune prin frontalitatea ei, aceasta .ind si directia pe care
sculptorul si-a axat dealtfel toate preciziunile individualizante ale portretului.
Identi.carea noastra cu Publius Helvius Pertinax, nascut în 126 în Liguria si adus la putere pentru
trei luni de catre garda pretoriana la 1 ianuarie 193 pentru a-i cadea apoi victima
7 Franz X. Hene, Beiträge zur dakischen Geschichte, Sibiu, 1836, pp. 166–168. 8
Alsofehéevármegye története a római korban, Aiud, 1901, pp. 328–329, . g. 37. 9 Römer in
Rumänien, Ausstellung des Römisch — Germanischen Museums Köln
und des Historischen Museums Cluj, Köln, 1969, p. 247, pl. 74, G 99 (Lucia Teposu– David).

Fig. 5. Pertinax. Fig. 6. Pertinax (detaliu).

Fig. 7. Pertinax (pro.l).

din pricina exigentelor strictei discipline ce o impusese, se bazeaza tocmai pe bogatia capilara
abarbii de care nu dau dovada portretele lui Gordian I si Trebonianus Gallus. De altfel moda este a
barbii bogate si lungi (iconogra. a monetara sta marturie), asa cum o purtau Didius Iulianus,
Pescenius Niger, Clodius Albinus si în . ne Septimius Severus. Stim ca acestuia din urma i-a placut
sa se înfatiseze ca restaurator al ordinei publice sirazbunator al asasinarii lui Pertinax în cel de al
67-lea an al vietii sale.
Capul statuii de la Apulum reprezinta o senectute senina, apoteotica, caracteristica unui portret
postum. Scurta guvernare a lui Pertinax si conditiile tragice ale sfârsitului sau au fost su. ciente
motive pentru ca iconogra.a postuma sa .e mai numeroasa decât cea antuma. Aceasta prima victima
nevinovata a unei garzi pretoriene redevenita omnipotenta dupa mai bine de un secol, s-a bucurat de
portrete comemorative si în categoria pietrelor gravate. O camee din colectia Academiei10, poate
mai putin precisa ca document iconogra. c, este în tot cazul o dovada a simpatiei pe care memoria sa
a stârnit-o în epoca.
Comparatia cu bustul din Rotonda Vaticanului (nr. 556)11 este elocventa pentru stabilirea identitatii
statuii de la Apulum. Aceeasi pieptanatura, mai groasa pe crestetul capului, aceleasi arcade
puternice si pleoape bine conturate, aceeasi privire precis redata de marcarea pupilelor. Nasul, cel
putin dupa urma lasata pe fata portretului de la Alba Iulia, pare a . identic cu cel al bustului amintit
de a carui certa apartenenta iconogra.ca Paribeni nu este sigur12.
Barba lunga dar rotunjita la vârf a bustului de la Vatican si a statuii de la Apulum, spre deosebire de
reprezentarile monetare în cazul carora apare cu vârful netaiat, precum si
10 Mihai Gramatopol, Les pierres gravées du Cabinet numismatique de l'Académie Roumaine,
Bruxelles, 1974, p. 23 si nr. 664.
11 J.J. Bernoulli, Römische Ikonographie, Berlin, 1894, vol. II/3, p. 5, pl. III.
12 Roberto Paribeni, II ritratto nell'arte antica, Milano, 1934, pl. 286.
atmosfera generala identica a celor doua piese mentionate, diferite de presupusele portrete de la
Luvru, ne îndreptatesc a crede ca este vorba de Pertinax, cu atât mai mult cu cât dupa începutul sec.
III comandamentele portretului roman sunt altele. Lorica si paludamentum, comune celor doua
monumente, par a . în cazul de fata mai degraba o precizare biogra.ca decât
o simpla coincidenta.
Identi. carea propusa e con.rmata de un cap de marmura din sectia antica a Muzeului Albertinum
din Dresda, considerat al unui necunoscut si datat la începutul sec III, cap care se aseamana întru
totul portretului de la Alba Iulia, ambele monumente întregindu-si astfel reciproc semni.catia.
Septimius Severus (. g. 8–9, inv. 5; . g. 10–11, inv. 799). 1. Cap de calcar cu cununa de laur, poate
cu medalion deasupra fruntii (spartura), plasata pe o coafura bogata, modelata amplu si adâncita cu
sfredelul. Înaltime, 34 cm; distanta maxima a pro. lului, 19 cm; latimea maxima din fata, 26 cm.
Parul, barba si mustatile alcatuiesc o masa înalta prin raport cu fata mult micsorata. Nasul este spart;
ochii au pleoapele conservate si bine trasate precum si pupila marcata. Partea din spate a capului,
începând imediat de deasupra cununei, este nelucrata. Jumatate din frunte este ascunsa sub par, iar
ochii sunt foarte apropiati de baza nasului. Capul a fost descoperit la Apulum în jurul anului 1950,
nu se stie în ce zona a orasului antic.
2. Cap de calcar aidoma celui de mai sus, mai mic însasi mai deteriorat (barbia, gura, mustata, nasul
si întreaga fata mult erodata). Înaltime, 26 cm; distanta maxima a pro. lului, 17 cm; latimea maxima
din fata, 21 cm. Ochii sunt apropiati la baza nasului si au pupilele marcate. Descoperit la Apulum
înaintea ultimului razboi mondial.
Aceste doua piese atrag pe buna dreptate atentia cercetatorului mai întâi prin conceptia artistica în
virtutea careia au fost executate. Este vorba de întrebuintarea exuberanta a procedeului reliefului
negativ, folosit pentru prima oara pe un monument sculptural major cum este coloana lui Marcus
Aurelius de la Roma. Aceasta maniera urmareste obtinerea efectelor plastice nu prin dozarea
reliefului sia volumelor, ci prin contrastul de luminasi umbra obtinut prin saparea adânca în masa
pietrei a unor fose având ca efect aparitia unor pete închise.

Fig. 8. Septimius Severus (1). Fig. 9. Septimius Severus (1)

(pro.l).
S-ar putea presupune ca cele doua capete laureate îl reprezinta pe Jupiter sica nu au nimic comun cu
Septimius Severus sau .ii sai. Nu cunoastem însa printre materialul sculptural roman din Dacia
redari analoage ale chipului lui Jupiter, cu barba rotunjita. Pe de alta parte portretele sunt
individualizante asa cum este dealtfel si cel al lui Marcus Aurelius în ciuda sumarei realizari
artistice.
Pe reliefurile triumfale ale arcului cvadrifrons de la Leptis Magna, orasul de bastina al lui Septimius
Severus, acesta apare în mai multe scene . e ca Jupiter, . e ca Pontifex Maximus, . e ca triumfator în
cvadriga alaturi de Caracalla si Geta, cu chipul aidoma celor doua capete de la Alba Iulia.
Arcul de la Leptis este cu foarte putin posterior anului 202 când au fost sarbatorite decennalia lui
Septimius Severus si întoarcerea triumfala la Roma dupa cucerirea Mesopotamiei. Pe reliefurile
arcului mentionat13, Septimius Severus are .gura încadrata de o barba bogata, de o coafura masiva
pe frunte, podoaba capilara exploatând la maximum procedeul reliefului negativ. Cununa de laur
este si ea prezenta, iar ipostaza împaratului ca Jupiter si a Iuliei Domna ca Juno este explicita cel
putin în scena în care cuplul imperial .gureaza încadrat de Tyhe (a orasului) si de Minerva14.
Daca din punct de vedere politic Septimius s-a considerat urmasul lui Marcus Aurelius, primele sale
portrete o.ciale insinuând o astfel de .liatie, din punct de vedere religios a acreditat propria-i
participare la numen-ul divin al lui Jupiter-Serapis, iar iconogra. a lui se pliaza acestei identitati
începând cu anul 203–204.
H. P. L'Orangel5 face o deosebire neta între tipul portretistic cu buclele pe frunte care decurge din
politica religioasa a împaratului, de asimilare cu Serapis, si tipul cu fruntea descoperita. Trecerea de
la cel din urma la tipul Serapis are
13 Ernesto Vergara Caffareli si Giacomo Caputo, Leptis Magna, Verona, 1964, . g. 35 (cvadriga
triumfala), .g. 37 (Pontifex Maximus — identitate iconogra.ca cu portretele de la Alba-Iulia), .g. 40,
43.
14 Ibidem, . g. 46.
15 Apotheosis in Ancient Portraiture, Oslo, 1947, p. 73 si urm.
loc între 203, data foarte probabila a arcului de la Leptis si 204, data limita superioara a Portii
zara.lor de lânga Forum Boarium de la Roma, unde portretul lui Septimius Severus apare pentru
prima data cu buclele lui Serapis pe fruntel6.
Deci portretele cu fruntea descoperita sunt încadrabile cronologic între 193 si 203, perioada careia îi
revin printre altele chipurile de pe arcul de la Leptis si eventual cele doua capete de la Alba Iulia.
Trei categorii pot . distinse în cadrul grupului pomenit: portrete realiste cu barba scurta, portrete
realiste cu barba lungasi portrete idealizate17. Portretele de la Apulum ar putea . socotite ca
apartinând primei subgrupe.
O recenta repunere în discutie a iconografiei lui Septimius Severus18 aduce noi precizari care
întaresc identi.carea noastra. Printre monumentele inedite susceptibile de a arunca
o mai edi.catoare lumina asupra iconogra.ei împaratului, este si un bust apartinând frontonului unei
aedicula, a. at în parcul de cultura de la Izmir19 si care se remarca prin barba bogatasi
rotunjitasiparul abundent, lasat pe frunte, însa nu în suvite, ci aidoma portretelor de pe arcul de la
Leptis si implicit acelora pe care le publicam.
Acelasi studiu mentioneazasi un bust de teracota de mici dimensiuni a.at la Institutul de arheologie
al Universitatii Karl Marx din Leipzig, de provenienta alexandrinasi reprezentând un Serapis cu
modius în care Hornbostel crede a recunoaste pe Caracalla20. Este adevarat ca dispunerea barbii, a
mustatii sia parului este asemanatoare cu cea a capetelor de la Apulum.
Pe vremea Severilor Dacia a cunoscut o perioada de liniste si în.orire, .ecare asezare urbana
întrecându-se în
16 Luisa Franchi, Ricerche sull'arte di età Severina in Roma, în Studi miscellanei, 4, 1960-1961,
Poarta zara.lor o dateaza dupa inscriptie între 10 dec. 203 si 9 dec. 204.
17 Cesare Saletti, Un ritratto di Settimio Severo a Palazzo Pitti, nuovo contributo alla prima
iconografia dell'imperatore, în Athenaeum, vol. 44, fasc. III–IV, 1966, pp. 251–260.
18 Wilhelm Hornbostel, Severiana. Bemerkungen zum Porträt des Septimius Severus, în Jahrbuch
des deutschen archäologischen Instituts, vol. 87, 1972, pp. 348–387.
19 Ibidem, p. 381, . g. 21.
20 Ibidem, p. 384, . g. 22.
a dedica împaratului si .ilor sai asociati statui, altare si alte monumente21. La Apulum se întemeiaza
în jurul castrului legiunii XIII Gemina un al doilea oras, municipium Septimium Apulense pe lânga
mai vechea colonia Aurelia Apulensis, fapt legat direct de vointa lui Septimius Severus. Dupa
moartea acestuia, Caracalla, preocupat de problemele întaririi granitelor Imperiului se îngrijeste si
de Dacia pe care chiar se pare ca o viziteaza însotit de Iulia Domna, Mater castrorum22 (resturile
unei statui de bronz a . ului acesteia au fost descoperite la Porolissum, oras în care au poposit
augustii oaspeti).
Fara a exclude deci cu desavârsire identi. carea capetelor de la Apulum cu portretul lui Caracalla
(intentionând a sublinia asemanarea cu tatal si prin aceasta legitimitatea platita cu atâtea asasinate
culminând cu fratricidul din 212), înclinam catre atribuirea lor iconogra. ei lui Septimius Severus
pentru similitudinile ce le au în arta majora a Tripolitaniei romane.
Interesante asupra aspectelor vietii culturale ale asezarii romane de pe valea Muresului sunt cele
doua portrete si sub raportul amintitului procedeu al reliefului negativ, al înrudirii plastice atât de
apropiate cu panourile arcului de la Leptis pe care suntem tentati a o explica printr-o origine
comuna în sensul climatului artistic.
Severus Alexander (. g. 12–13; inv. 798). Cap de marmura având jumatatea din spate retezata.
Înaltimea, 26 cm; distanta maxima a pro.lului, 9,5 cm; latimea maxima din fata, 14,5 cm. Arcada
dreapta, nasul, buzele si barbia sunt sparte. Ochii au pleoapele bine trasate, iar irisul si pupila sunt
precis marcate, privirea . ind îndreptata înainte. Parul bogat este lucrat în suvite masive, sumar
tratate. Descoperit la Apulum, provine din depozitul Bibliotecii Bathyaneum.
Capul . ind taiat imediat în spatele urechilor, ne lipseste de precizarile legate de forma craniului,
totusiramân su. ciente indicii care sa îndreptateasca identi. carea propusa.
21 Mihail Macrea, Viata în Dacia romana, Bucuresti, 1969, pp. 78–79.
22 Ibidem, p. 86.
De aproape un secol iconogra. a lui Severus Alexander a format pe drept cuvânt un inepuizabil
subiect de controverse. Nascut pe la 208, este aclamat imperator în 222 la moartea lui Elagabal,
având deci vârsta de 14 ani. Guvernarea lui dureaza pâna în 235 când este ucis lânga Moguntiacum
(Mainz) de o conjuratie militara condusa de Maximinus, în al 27-lea an al vietii. Lovit de damnatio
memoriae, tânarul împarat a avut o politica binevoitoare fata de Dacia, lui datorându-i-se crearea
adunarii provinciale, consilium trium Daciarum cu sediul în colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa
care primeste cu acest prilej denumirea onori.ca de metropolis, precum si o serie de masuri
economice si strategice ca arendarea salinelor si pasunilor din provincie, apartinatoare domeniului
împaratului, unor arendasi particulari, localnici înstariti.
Portretele reprezentându-l foarte tânar nu-l deosebesc de chipul lui Filip . ul, tip în cadrul caruia
sunt înca foarte greu de delimitat23. O serie de imagini însa, atât în ronde bosse cât si în relieful
monetar24 care se refera la Severus Alexander ca Augustus, concorda iconogra. c între ele si
întrunesc toate trasaturile portretului pe care-l publicam. Arcadele oculare sunt puternice si mari,
buzele, din urmele sparturilor, le intuim mari, carnoase, ca ale capetelor din Muzeul national din
Roma, de la Luvru si de la Vatican25. De asemenea barbia, din pacate sparta în cazul piesei de la
Apulum, pare sa . fost ascutita când era privita din fata si împinsa înainte, din pro. l, aidoma
imaginilor mai sus citate. Parul tuns scurt dar totusi bogat, cobora pe frunte asa cum indica de altfel
si capul de la Alba Iulia. O exigua barbula distinge unele imagini sculpturale sau monetare ale
împaratului, probabil ca ultimele în ordinea cronologica. Aceasta apare si în gliptica, cum e cazul
unei camee în sardonix de la British Museum26, în care Walters recunoaste chipul idealizat al lui
Severus Alexander.
De retinut este însa un fapt comun si caracteristic iconogra. ei certe a împaratului pe care de altfel se
insista ca pe un detaliu individualizant: maniera speci.ca de redare a liniei care uneste baza nasului
cu arcadele oculare într-o frumoasa curba ce contureaza depresiunea adâncasi larga în care sunt
asezate globurile oculare.
Este un aspect care, coroborat cu celelalte deja amintite, da cele mai multe sanse de verosimilitate
identi.carii propuse.
Gallienus? (. g. 14–16; inv. 801). Cap de marmura cu gât prelung. Înaltime, 19,5 cm; distanta
maxima a pro. lului, 13 cm; distanta maxima din fata, 9 cm. Vârful nasului, o parte a arcadei drepte,
partea din stânga a maxilarului si vârful urechii drepte sunt usor avariate. Ochii au irisul si pupila
marcate. Masa parului a fost taiata pe frunte în acolada, redata .ind super. cial prin lovituri de dalta.
Urmând acelasi pro. l ea a fost restrânsa, fara ca zona ce urma a . scoasa sa . e total eradicata.
Mustata a fost super. cial lucrata cu dalta precum si acea portiune a barbii cu care aceasta
23 Bianca Maria Felletti-Maj, Iconogra.a romana imperiale da Severo Alessandro a
M. Aurelio Carino (222–285), Roma, 1958, pp. 85–91. 24 Ibidem, pl.I, nr. 2–3. 25 Ibidem, p. 92, pl.
IV/8–9; p. 94, pl. IV/11. 26 Ibidem, p. 101, pl. V/14.

se uneste. Nasul a fost scurtat la vârf, iar suprafata .erastruita polisata fara a se marca narile,
creându-se astfel o distanta de cca. 0,5 cm între partea superioara a mustatii si acesta. Spre
deosebire de coafura, barba este mai reliefatasi redata cu suvite ceva mai profund modelate.
Descoperita la Apulum, piesa provine din depozitul Bibliotecii Bathyaneum. Silvio Ferri noteaza cu
obisnuita-i graba ca împreuna cu capul identi. cat de noi drept Antoninus Pius, se dateaza catre
jumatatea sec. III . ind de traditie aulica si insigni. ant ca realizare artistica27. Autorul .sei din
catalogul expozitiei de la Köln28 a.rma ca nu exista nici un indiciu care sa poata îndreptati identi.
carea cu portretul unui anume împarat. Ideea ca este totusi vorba de un personaj imperial se degaja
din însasi însemnatatea operei, deloc insigni.anta cum se exprima Silvio Ferri.
27 Silvio Ferri, op. cit., 334, . g. 434.
28 Römer in Rumänien, p. 249, pl. 68, G 106 (Radu Florescu).

Admitând ca este vorba de portretul celebrativ sau funerar al unei notabilitati locale (destul de
tânara de altfel), ne întrebam de ce o astfel de comanda, urmând a . prin însasi natura sa un portret
individualizant, comporta transformarile mai sus mentionate si comportându-le cum va fi fost ea
acceptata de bene.ciar?
În cazul unui portret imperial lucrurile ar sta cu totul altfel. Chipul celui reprezentat putea sa nu .
fost cunoscut exact dintr-un început, mai ales în vremuri tulburi, daca propunerea noastra are sorti
de a . acceptata.
Împrejurari similare si grabnice cerinte au pus uneori administratia centrala a imperiului în situatia
de a gresi29, astfel ca erorile iconogra. ce survenite în provincii, din cele mai bune intentii, sunt
departe de a . imposibile sau macar reprobabile.
Reajustarea portretului unui împarat în vederea unei mai mari asemanari nu putea . decât o dovada
de . delitate din partea comunitatii care-l comandase.
Caracterele faciale generale se cereau a . respectate, detaliile capilare sau calitatea artistica a redarii
particularitatilor sunt fapte care tineau de resursele plastice ale o. cinei, provinciale în cazul nostru
si deci bucurându-se de „circumstante atenuante“ în ce priveste exprimarea acelei „renasteri
galienice“.
29 Mihai Gramatopol, Decimus Caelius Balbinus, Cos. P. P., în Latomus, Bruxelles, 1966, vol. 24,
fasc. 4, pp. 824–830.

Pro. lul partii din spate a capului, si numai el, ne îndreapta catre o apropiere cu portretele lui
Gordian III, nimic însa în afara de aceasta nu ar . permis o atare legatura.
Gallienus avea 35 de ani când tatalsau Valerianus a ajuns la tron si l-a asociat la domnie (253).
Portretul de la Apulum pare a oscila în jurul acestei vârste. În general iconogra.a împaratului se
împarte în doua grupe: tipul Gallienus tânar (253–260) si tipul Gallienus Augustus (260–268), dupa
disparitia lui Valerianus în prizonieratul partic.
În cadrul primei grupe careia i se integreazasi portretul de la Apulum, incertitudinile sunt destul de
mari. Cum însa solutia noastra e ea însasi susceptibila de reevaluare, nu avem decât de câstigat daca
atragem atentia asupra unor asemanari formale si stilistice cu câteva piese socotite deja ca
apartinând iconogra. ei împaratului.
Feletti-Maj care reia întreaga problematica a controversatei chestiuni, pare a acorda o mai mare
valoare de document capului de marmura de la Berlin30, asemanator cu capul de marmura din
Muzeul Capitoliului 31 si prin acesta cu bustul de la Muzeul Conservatorilor din Roma32, ambele
cu identi.carea bine asigurata.
Constatam astfel ca portretul de la Alba Iulia are acelasi gât lung ca cel de la Berlin, aceeasi
conformatie a partii posterioare a capului, aceeasi maniera de redare a parului (sumara), contrastând
cu modul plastic de prelucrare a barbii care coboara pe gât la ambele piese. În fata urechilor barba
este aidoma trasata, iar pe obraz, în apropierea mustatii, relieful ei înalt contrasteaza cu o zona
marcata doar prin ciupituri ale daltii. Buzele carnoase sunt identice la cele doua piese, iar baza
nasului este usor latitasi adâncita în raport cu linia fruntii, înalta,asa cum a recti. cat-o artistul pe
capul de la Apulum.
Privirea celor doua portrete este aceeasi, plina de gânditoare intensitate, pe linia traditiei antonine.
Remarca lui Felletti-Maj
30 B.M. Felletti-Maj, op. cit., p. 223, nr. 291, pl. XLI/135–136.
31 Ibidem, p. 223, nr. 290.
32 Ibidem, p. 222, nr. 289, pl. XL/134.

în legatura cu capul de la Berlin se aplica întru totul portretului ce-l discutam: „este accentuat
contrastul tonal între suprafata aspra abarbii si a mustatilor si netezimea carnii obrajilor. În
sobrietatea plasticasi în pieptanatura se remarca dorinta de a imita clasicismul augustan“33.
Evident, diferentele de atelier si de calitate a executiei, superioara pentru vremurile tulburi ale
Daciei în a carei situatie împaratul se a. a implicat, nu pot pune pe picior de egalitate cele doua
portrete mentionate. Cu atât mai remarcabila însa ne apare opera sculptorului de la Apulum în
peisajul artistic al acestui oras vestit prin bogatia locuitorilor si a edi.ciilor sale în deceniile de pace
si de prosperitate ale provinciei.
Împaratul, reprezentat în portretul ce i l-am atribuit, a avut a face fata, împreuna cu Valerianus, unor
împrejurari care amenintau imperiul cu dezmembrarea (cei 30 pretendenti la tron). În 257 duce
lupte la frontierele Daciei împotriva dacilor liberi aliati cu alte populatii (Dacicus maximus, titlu
asumat în acelasi an). Se pare însa ca situatia în aceasta parte a provinciei nu se degradeaza prea
mult, legiunile ramânând în vechile lor garnizoane (V Macedonica la Potaissa si XIII Gemina la
Apulum), astfel ca diversi cetateni continua a dedica împaratului si unor membri ai familiei sale
temple, altare, inscriptii34.
*
Portretele imperiale mai sus prezentate au fost produse cel mai probabil în atelierele sculpturale de
la Apulum. Unele din ele cel putin au o trasatura comuna de executie tehnica. Este vorba de
adâncirea cu sfredelul a colturilor ochilor de la radacina nasului, ca în cazul portretelor lui Marcus
Aurelius, Pertinax, Septimius Severus si Severus Alexander.
Activitatea sculptorilor de la Apulum poate . urmarita în numerosul material sculptural descoperit în
aceasta asezare; în domeniul portretisticii, categoria destul de bogata a reprezentarilor divine ca si a
persoanelor si personalitatilor locale ramâne înca un obiectiv de viitor al cercetarii de specialitate.
33 Ibidem, p. 224.
34 Mihail Macrea, op. cit., pp. 442–444.