FIGURA BIBLIOTECARULUI TRANSILVAN ÎN EPOCA LUMINILOR.

STUDIU DE CAZ: IMRE DÁNIEL1

ANDREEA MÂRZA

Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Dep. Blaj

e-mail: dejka78@yahoo.com
The Transylvanian Librarian during the Enlightenment. Case study: Imre Dániel

In Transylvania, one can only speak of librarianship as a profession from the eighteenth century, more
exactly from the second half of it. Though in Western Europe the status of librarianship had been clarified several
centuries before, in this part of the Habsburg Empire the political events following the battle of Mohács, until the
inclusions of Transylvania in the empire, prevented such noble concerns.
Appointing Ignác Batthyány as bishop of Transylvania in 1780 and his cultural activity and concerns gave
new impulse to scientific life. The prelate’s passion for manuscript and printed books led to him establish a scientific
library in Alba Carolina (Alba Iulia), for which the bishop also found a librarian. He was Imre Dániel, a Catholic
Armenian from Dumbrăveni/Elisabethopolis, who helped Batthyány buy books ever since he was a student in
Vienna or later, when he was sent by the prelate for a two-year long research trip to Italy. The activity of this
librarian in the bishop’s service was interesting, but, as one knows so far, short lived.
Future research on Imre Dániel’s profile and status as a librarian might reveal new data, unknown so far due
to the fact that the archive material from 1754-1804, i.e. during Dániel’s life span, is especially vast and
incompletely researched.

Key words: librarian, Transylvania, Imre Dániel, bishop Batthyány, cultural activity

Indiferent de care regiune din Europa am vorbi, epoca Luminilor a reprezentat pe întregul
continent şi o perioadă de deschidere culturală în afară de schimbările survenite în administraţie,
justiţie, finanţe sau Biserică. Reformele din interiorul Bisericii au fost multe şi anevoioase, însă
au dus la apariţia de noi orizonturi care au avut repercusiuni pe plan cultural. Deşi în Europa
apuseană deschiderea culturală a avut loc anterior decât în zona periferică a Imperiului

1
Studiul a apărut în Petru Maior şi prietenii. Lucrările Simpozionului Naţional desfăşurat la Reghin în perioada 28
februarie-1 martie 2014, Laura Stanciu (ed.), Cluj-Napoca, ed. Mega, 2015, p. 161-169.
habsburgic, adică Transilvania, la care ne vom referi în continuare, legătura dintre cele două
spaţii geografice nu trebuie deloc trecută cu vederea.
Această „renaştere” culturală poate fi remarcată în Apusul Europei şi prin apariţia
ghidurilor de călătorie, de data aceasta nefiind vorba de cunoscuta peregrinatio academica a unor
studenţi, ci de călătorii prezentate de diferiţi învăţaţi (spre exemplu, Charles Patin încă din
secolul al XVII-lea sau Dom Martène şi Dom Durand la începutul secolului al XVIII-lea 2 etc.),
care aveau scopul de a arăta modul de viaţă, felul în care sunt surprinse locurile din diferite
regiuni ale Europei apusene, ajungându-se uneori la descrieri deosebit de interesante ale
monumentelor culturale locale. Printre aceste aşezăminte culturale sunt descrise şi unele
biblioteci care aveau - până în epoca Luminilor - imaginea de “tezaur”; acestea mai pot fi numite
şi „biblioteci-muzeu” unde cărţile ajungeau să fie expuse din motive de vizibilitate culturală 3. În
marea majoritate a cazurilor bibliotecile au fost cercetate; de fapt şi în zilele noastre ne lovim de
acelaşi lucru, de un public învăţat format din intelectualii acelei epoci: preoţi, dar şi laici,
aristocraţi sau mici burghezi care au reuşit să se deprindă cu ştiinţa şi erau preocupaţi de diferite
domenii de la teologie, la literatură, matematică, astronomie, zoologie, istorie, filosofie etc. Ţara
bibliotecilor rămâne Italia, iar oraşul bibliotecilor rămâne Roma 4, atât atunci, cât şi în prezent.
Chiar dacă unele biblioteci au avut o existenţă efemeră, servind la constituirea altora, iar în urma
reformelor iozefine ordinele religioase au fost desfiinţate, cartea adăpostită într-o bibliotecă sau
aflată pe raftul unui intelectual şi-a continuat parcursul său deţinȃnd informaţii preţioase şi utile
pentru publicul doritor de frumos.
Profilul bibliotecarului în secolul al XVIII-lea poate fi destul de bine conturat, fiind ales
din preoţi sau clerici care erau angajaţi de marile familii aristocratice, atât ca să educe copii, cât şi
să se ocupe de biblioteca familială, achiziţionând cărţi, redactând cataloage, purtând
corespondenţă cu diferiţi intelectuali pentru a îmbogăţi colecţiile cu ultimele apariţii tipografice,

Frédéric Barbier, Histoire du livre en Occident. Troisième edition revue, corrigée et augmentée, Paris, Armand
2

Colin, 2012, p. 197; Emmanuelle Chapron, “Voyageurs et bibliothèques dans L’Italie du XVIIIe siècle: des mirabilia
au débat sur l’utilité publique”, în Bibliothèque de l’École des Chartes 162, no 2 (2004), p. 455-456; Gilles Bertrand,
“Voyager dans l’Europe des années 1680-1780”, în Pierre-Yves Beaurepaire et Pierrick Pourchasse (ed.), Les
circulations internationales en Europe années 1680-années 1780, Rennes, Presses Universitaires de Rennes, 2010, p.
240.
3
Dorit Raines, “La cultura libraria della Reppublica di Venezia nel Settecento”, în Frédéric Barbier, Andrea de
Pasquale (ed.), Un’istituzione dei Lumi: la biblioteca. Teoria, gestione e pratiche biblioteconomiche nell’Europa dei
Lumi. Convegno Internazionale, Parma, 20-21 maggio 2011, Parma, Museo Bodoniano, 2013, p. 86.
Maria Pia Donato, “Honneur, service, savoir: les bibliothécaires romains (XVIIe-XVIII siècles)”, în Anne
4

Béroujon, Elisabeth Décultot, Maria-Pia Donato et al. (ed.), Histoire des bibliothécaires, Lyon, 2003, p. 66.
supraveghind vizitatorii etc. Cariera tipică a unui tânăr din secolul XVII, respectiv XVIII a
constat în terminarea studiilor - la acea vreme din orice domeniu - şi angajarea ca bibliotecar sau
ajutor de bibliotecar în oraşul natal de către un aristocrat sau prelat. „Ştiinţa” bibliotecilor a
apărut spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, în momentul în care bibliotecarul a devenit un
profesionist, cu competenţe în materie de bibliografie şi în comerţul cu cărţi, distingându-se astfel
de nobilii care îşi îmbogăţeau bibliotecile din plăcere. Potrivit istoricului Mario Rosa,
bibliotecarul reprezintă un important mediator cultural între omul Bisericii, deci aparţinând
universului savant, şi lumea tipografilor5. Spaţiul italian, dar nu numai, ci şi cel german, francez
sau ceh au oferit numeroase astfel de exemple: Angelo Maria Bandini 6, Giusto Fontanini,
Domenico Giorgi, Giovanni Gaetano Bottari, Ferdinando Giovannucci 7, Johann Joachim
Winckelmann8, Gabriel Prunelle9, František Martin Pelcl, Jan Bohumír Gottfried Dlabač, Carl
Raphaël Ungar10 etc. De obicei, funcţia de bibliotecar era una temporară, iar dacă persoana în
cauză dădea dovezi de erudiţie, putea face în continuare o carieră de prelat.
În spaţiul transilvan profilul bibliotecarului a început să se contureze mai clar abia în
secolul al XVIII-lea, mai corect spus spre a doua jumătate a secolului, totul fiind strâns legat de
situaţia politică a regiunii. Din punct de vedere cultural, statutul politic în care s-a aflat
Transilvania după bătălia de la Mohács (1529), a lăsat urme în lumea cărţilor. Nu doar războaiele
continue, ci şi schimbarea religiei majorităţii locuitorilor au dus la prăbuşirea sistemului
instituţiilor culturale, după cum afirma István Monok. Transformările din secolul al XVI-lea au
determinat ca rolul cultural avut de curtea regală ungară care nu mai exista după Mohács, să fie
preluat atât cât s-a putut de curţile nobililor. Aceştia însă au înţeles să-şi asume rolul de
organizatori ai culturii abia după anul 1658, când turcii şi tătarii au distrus capitala Principatului.
Aşa au apărut în cadrul curţilor nobiliare ale familiilor Bethlen de la Criş, Teleki de la Gorneşti,

5
Ibidem, 69-70. Emmanuelle Chapron, “Le métier de bibliothécaire au XVIIIe siècle: Angelo Maria Bandini à
Florence (1726-1803) ”, în Revue d’histoire moderne et contemporaine, 2004, 2, no. 51-52, p. 86.
6
Ibidem, p. 58-87.
7
Ibidem, p. 70-78.
8
Élisabeth Décultot, “Un bibliothécaire en rupture avec les livres? Johann Joachim Winckelmann”, în Anne
Béroujon, Elisabeth Décultot, Maria-Pia Donato et al. (ed.), Histoire des bibliothécaires, Lyon, 2003, p. 53-64.
9
Mireille Vial, “Gabriel Prunelle (1777-1853): médecin, bibliophile et érudit à l’origine de la Bibliothèque de la
Faculté de medicine de Montpellier”, în Anne Béroujon, Elisabeth Décultot, Maria-Pia Donato et al. (ed.), Histoire
des bibliothécaires, Lyon, 2003, p. 89-99.
10
Claire Madl, “Trois bibliothécaires des Lumières et leur participation à la construction des bibliothèques
<<bohêmes>>”, Anne Béroujon, Elisabeth Décultot, Maria-Pia Donato et al. (ed.), în Histoire des bibliothécaires,
Lyon, 2003, p. 36-43.
Appáfi de la Iernut şi biblioteci, chiar dacă numele bibliotecarilor sau al celor care au îndeplinit
un astfel de rol s-au piedut în timp11.
Odată cu includerea Transilvaniei în Imperiul habsburgic, situaţia a început să se
modifice, mai ales că asaltul Contrareformei a fost puternic. Biserica catolică împreună cu
împăraţii habsburgi au adus pe scena ecleziastică, dar şi politică şi culturală o serie de
personalităţi, dintre care una s-a remarcat în spaţiul transilvan mai mult decât toate celelalte în
secolul al XVIII-lea. Este vorba de episcopul romano-catolic Ignác Batthyány (1741-1798), care
în perioada păstoririi sale şi prin activitatea întreprinsă în Transilvania s-a străduit să ridice
cultural această regiune.
Aşezământul cultural pe care l-a creat la Alba Carolina trebuia să cuprindă o bibliotecă, o
tipografie, un observator astronomic şi o societate ştiinţifică – Societas Litteraria Assiduorum –
în care urmau să fie atrase personalităţi şi intelectuali de seamă ai epocii. Situaţia financiară a
momentului i-a permis să organizeze mai întâi biblioteca şi observatorul, urmând ca ulterior să fie
cumpărată de la Cluj fosta tipografie a iezuiţilor12. Prelat bibliofil, dar lipsit de timp datorită
funcţiei, Batthány a dorit să realizeze în Transilvania un aşezământ de tip bibliotecă ştiinţifică,
aşa cum văzuse deja la Trnava, Graz, Roma unde a studiat sau cel puţin în Ungaria. Aici
colecţiile de carte ale prelaţilor sau aristocraţilor au fost adunate, creându-se biblioteci ştiinţifice
de tip occidental: la Pécs – biblioteca episcopului György Klimó -, Eger – biblioteca contelui
Károly Eszterházy – sau Oradea – biblioteca episcopului Adam Patachich etc. De obicei crearea
unei biblioteci s-a datorat vreunui principe, unor ordine călugăreşti, unui cleric sau unei persoane
particulare; modelul italian, căci Italia reprezintă ţara bibliotecilor, a fost preluat în Franţa şi apoi
s-a răspândit în toată Europa13.
Piatra de temelie a viitoarei sale biblioteci din Alba Carolina a fost pusă în anul 1792
când, în urma desfiinţării ordinelor călugăreşti, prelatul a reuşit să cumpere fosta biserică

11
István Monok, “Qui peut-on appeler bibliothécaire du XVIe au XVIIIe siècle en Hongrie? ”, în Anne Béroujon,
Elisabeth Décultot, Maria-Pia Donato et al. (ed.), Histoire des bibliothécaires, Lyon, 2003, p. 24.
12
Andreea Mârza, “Începutul unei legături în lumea cărţilor: Batthyány Ignác şi Dániel Imre”, în Transilvania, nr. 5-
6 (2013), p. 64; eadem, “Imre Dániel în slujba episcopului transilvănean Ignác Batthyány”, în Apulum, L (2013),
series Historia & Patrimonium, p. 447.
13
Rita Csala, “Institutul teologic romano-catolic din Alba Iulia: organizarea şi biblioteca”, în Buletinul cercurilor
ştiinţifice studenţeşti, 7 (2001), p. 182; István Monok, Qui peut-on appeler, p. 30; Idem, “Identité culturelle, identité
nationale: les bibliothèques institutionnelles en Hongrie et en Transylvanie au XVIIIe siècle”, în Frédéric Barbier,
Andrea de Pasquale (ed.) Un’istituzione dei Lumi: la biblioteca. Teoria, gestione e pratiche biblioteconomiche
nell’Europa dei Lumi. Convegno Internazionale, Parma, 20-21 maggio 2011, Parma, Museo Bodoniano, 2013, p.
217-218; Barbier, Histoire, p. 196.
trinitariană din localitate şi să o transforme într-un aşezământ cultural. Până la momentul mutării
cărţilor personale cu care a venit în Transilvania sau pe care le-a cumpărat de când s-a aflat aici,
acestea au fost adăpostite în trei încăperi din casa numită Baussner pe care episcopul le deţinea la
Sibiu. Momentan, nu se cunosc prea multe informaţii despre acest fapt, totuşi există un catalog al
cărţilor de la Sibiu14. Însă, ceea ce este cunoscut, a fost dorinţa şi pasiunea cu care prelatul a
achiziţionat cărţi atât personal15, cât şi prin agenţi16, persoane însărcinate special pentru aceasta
sau studenţi aflaţi la studii în străinătate17.
În calitate de fost bibliotecar - căci Batthyány a fost bibliotecar al colegiului
Sant’Apollinare pe când se afla la Roma la studii18 - episcopul şi-a dat seama că o bibliotecă de
calitate presupunea o persoană care să aibe atribuţii biblioteconomice. Ca prelat bibliofil,
Batthyány a apelat la o persoană cunoscută deja, cu care s-a aflat în contact, presupunem că încă
înainte de anul 1780 (după cercetările noastre de până acum). Persoana în cauză este Imre Dániel
(1754-1804), armean catolic din Dumbrăveni (jud. Sibiu), pe care l-a susţinut financiar pe
parcursul studiilor la Viena şi în care a crezut că a găsit persoana potrivită pentru funcţia de
bibliothecarius. Faptul că Batthyány i-a încredinţat lui Dániel în septembrie 1780 dificila sarcină
de copiere a unui manuscris din opera sf. Gerhard, ne determină să credem că legătura dintre cei
doi este anterioară acestei prime date de contact identificate până în prezent în fondurile
bibliotecii Batthyaneum19.
În Ungaria şi în Transilvania funcţia de bibliotecar s-a impus ca ocupaţie (meserie) abia în
secolul al XVIII-lea. De obicei cei ce deveneau bibliotecari erau fie secretari personali interesaţi
de ştiinţă, fie familiares ce trăiau la curte20. Însă situaţia lui Dániel nu se încadrează în acest tipar

14
Elenchus librorum excellentissimi Domini Comitis et Episcopi Transylvaniensis, Domini Ignatij de Batthyan in
Bibliotheca Sua Cibiniensi reperebilium de anno 1782 [cota XI 265]. V. şi studiul interesant al lui Jakó Zsigmond,
“Batthyány Ignác, a tudós és a tudományszervező”, în Erdély Múzeum, Kolozsvár, LIII (1991), p. 88.
15
Un exemplu concludent ar fi cele două manuscrise primite de la conducerea bisericii evanghelice: Catalogus
concinnus librorum manuscriptorum bibliothecae Batthyányanae exaratus per Robertum Szentiványi, Szeged, 1958,
nr. 83, nr. 189.
16
Cumpărarea unui lot mai mare de manuscrise şi incunabule care au aparţinut bisericii sf. Iacob din Levoča (Spiš),
bibliotecii conventului dominican din Košice sau plebaniei din Bardejov. Cf. Eva Selecká, Stredoveká Levočská
Knižnica, Martin, Matica Slovenská, 1974, passim; Eva Selecká Mârza, A középkori Lőcsei könyvtár, Szeged,
Scriptum Kft., 1997, passim.
17
Andreea Mârza, “Achiziţii de cărţi în spaţiul central-european. Cazul Ignác Batthyány”, în Transilvania, nr. 5-6
(2014), p. 77-82.
18
Eadem, “Începutul unei legături”, p. 63.
19
Ibidem, 64-65; Jakó, “Batthyány Ignác”, p. 82-83.
20
Monok, “Qui peut-on appeler”, p. 31.
utilizat de István Monok, deşi un fel de familiaris datorită legăturii cu prelatul Batthyány tot ar
putea fi considerat.
Imre Dániel s-a născut în anul 1754 la Dumbrăveni/Elisabethopolis, într-o familie de
armeni care avea legături de rudenie cu celălalt important oraş armenesc din Transilvania,
Gherla/Armenopolis. Un unchi de-al său, Nicolaus Dániel, a ocupat funcţia de primarius iudex,
înaltă funcţie oficială în administraţia locală în anul 1784 care ar echivala astăzi cu cea de
primar21. Există o adevărată istorie legată de numele de Dániel prezentată amănunţit de Nicolae
Gazdovits, istorie pe care o vom prezenta pe scurt aici. Numele armean al familiei a fost Thoros,
care în Moldova s-a tradus în corespondentul românesc Todor. Unul dintre străbunii familiei,
Chenganosz Thoroszi, a fost ales de regele Carol al III-lea (1711-1740) în funcţia de consiliarius
pentru problemele armene din Transilvania. Însă, în anul 1726, acesta a ajuns primar al Gherlei,
ocazie cu care a trebuit să-şi schimbe numele în maghiară. Pentru că a ştiut greşit că prenumele
armenesc de Chenganosz, care în latină ar corespunde cu Longinus, ar trebui să dea în maghiară
Dániel şi neţinând cont că în maghiară se scrie întâi numele de familie şi apoi prenumele, în actul
de confirmare în funcţia de primar s-a scris: Dániel Todor. Aşadar consilierul şi primarul
Longinus Teodor a devenit întemeietorul unei noi familii. Familia avea proprietăţi în localitatea
Németi, azi înglobată în Gherla; de aceea familia s-a mai scris şi Németi-Dániel; pentru că în
Transilvania erau şi alte localităţi Németi, familia a precizat şi mai bine localizarea, ajungându-se
la Szamosújvár-Németi Dániel. O ramură a familiei Dániel s-a mutat în Banat, în zona numită
Torontal; în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, unul dintre membrii familiei a participat la
acţiunile de asanare a terenurilor mlăştinoase din Banat şi Bácska, care au fost cunoscute sub
numele de „Planul de asanare Dániel, Becicherec-Bega-Tisa-Dunăre” 22. Un străbun al familiei,
Teodor Daniel, care a devenit primul primar-şef al „Companiei Armene” aşezate în Transilvania,
a fost cel care i-a sfătuit pe armenii din Moldova să se refugieze în Transilvania, în urma
evenimentelor din a doua jumătate a secolului al XVII-lea23. Tot Teodor/Tódor Dániel s-a numit
şi primarul Gherlei din anul 1757, cel care împreună cu alţi armeni, a suportat cheltuielile
construcţiei bisericii care azi este biserica franciscană din localitate. În cadrul aceleiaşi familii a

21
Biblioteca Batthyaneum, LXX/55, 16 februarie 1784; A. Mârza, “Începutul unei legături”, p. 64.
22
Nicolae Gazdovits, Istoria armenilor din Transilvania (de la începuturi până la 1900), Bucureşti, Ararat, 1996, p.
385-387.
23
Historia Armenorum Transsilvaniae a primordiis gentis usque nostrum […] elaborata per Christophorum Lukacsi,
Viennae, 1859, p. 17. Gazdovits, Istoria armenilor, p. 387.
lui Tódor Dániel a poposit în anul 1773 împăratul Iosif al II-lea în timpul uneia din călătoriile
sale în Transilvania. Familia Dániel a obţinut şi titlul de nemeş maghiar printr-o diplomă de
nobilitate24. Familia Dániel de Szamosújvár şi Németi a fost înnobilată la data de 3 iulie 1725 de
către regele Carol al III-lea, titlul fiind reconfirmat la data de 19 iunie 1786 de Iosif al II-lea 25.
Am precizat toate aceste amănunte pentru a sublinia, încă o dată, faptul că există o legătură de
rudenie între cele două familii armeneşti. Robert Szentiványi a prezentat foarte pe scurt
activitatea lui Imre Dániel, precizând în dreptul numelui de Dániel numele anterioare:
Chenganos, respectiv Longinus26.
Revenind la activitatea lui Imre Dániel, până în prezent am aflat că a studiat teologia la
Viena, fapt reieşit din corespondenţa cu Batthyány27. În timpul studenţiei a fost ajutat financiar de
episcop28, care l-a sfătuit şi asupra direcţiei de studiu, îndemnându-l să pregătească un doctorat în
istoria bisericii şi arhivistică, deoarece Batthyány a crezut că a găsit în Dániel persoana potrivită
pentru biblioteca sa29; încă din anul 1781 prelatul a avut astfel de planuri pentru Dániel30.
Colaborarea dintre cei doi s-a strâns şi mai mult deoarece şederea lui Dániel la studii în
străinătate i-a permis acestuia să afle mult mai repede noutăţile în materie de vânzare-cumpărare
de cărţi, informaţii transmise binefăcătorului său. Cu ajutorul lui Dániel a aflat episcopul
Batthány că la Viena urma să fie vândută biblioteca cardinalului Migazzi; în continuare s-a
discutat cu Michael Johann Denis, importantă personalitate în lumea didactică vieneză, fiind
profesor la Therezianum, iar din anul 1784 custode al Bibliotecii Imperiale din Viena. Denis i-a
transmis că manuscrisele cardinalului se vor vinde împreună cu tipăriturile. Catalogul cu cărţile
pe care urma să le cumpere de la cardinal i-a parvenit lui Batthyány în anul 1782, ele fiind

24
Kristóf Szongott, Orasul liber regal Gherla (1700-1900). Metropola armeano-maghiară, vol. III, ed. Lucian
Nastasă, traducere de Andrea Ghiţă, Bucureşti, Ararat, 2012, p. 125, 129, 272.
25
Gazdovits, Istoria armenilor, p. 385; http://www.banaterra.eu/magyar/H/heraldika/roman/nobili.htm (accesat la 15
decembrie 2013).
26
Catalogus concinnus librorum manuscriptorum bibliothecae Batthyányanae, p. 322.
27
Biblioteca Batthyaneum, LXX/92, LXX/94; A. Mârza, “Imre Dániel”, p. 448.
28
V. Biblioteca Batthyaneum, LXX/98: la 23 oct. 1781 episcopul scria din Alba Carolina: “[…] et ad me prescribes,
quantum mihi solvendum sit, una te volo adjicere, quantum per annum habere velis, ut commode vivas, et studÿs
vacare possis, reliquum deinde curae, et sollicitudini meae commenda”; LXX/99 (21 nov. 1781) sau LXX/105: la 26
iun. 1782 episcopul scria din Vinţu de Jos: “[…] proximo cursore mittam tibi pecuniam pro intertione tuo, nescio
autem an a D[omi]no Izzekuz pecuniam levaveris, et quantam?”. A. Mârza, “Imre Dániel”, p. 448.
29
Jakó, “Batthyány Ignác”, p. 86, în special nota 36: 26 oct. 1780: “[…] in diocese redundet utilitas, sive ad
doctoratum accipiendum te prepares, sive antiquitatibus ecclesiasticis, reique diplomaticae incumbens doctus evades.
Scripsi etiam, quod mentem alias uberius declarabo”. A. Mârza, “Începutul unei legături”, p. 65.
30
Biblioteca Batthyaneum, LXX/101, Sibiu, 1 dec. 1781: “In Calendario Dioecesano te ut bibliothecarium meum
imprimi iussi”.
împachetate de Dániel în 51 de lăzi şi expediate pe calea apei până în Transilvania, fiind întâi
depozitate la Sibiu31.
Dániel nu a avut în grijă doar problema cărţilor cardinalului Migazzi, ci a achiziţionat
pentru episcop şi alte cărţi atât de la Viena, Buda, Pesta, cât şi din Italia 32. Deosebit de interesantă
este călătoria în Italia pe care a întreprins-o la cererea episcopului, care avea nevoie de informaţii
despre istoria Ungariei şi a Transilvaniei pentru activitatea sa ştiinţifică, iar aceste informaţii se
găseau numai acolo, fapt cunoscut de prelat datorită studiilor efectuate în peninsulă, perioadă în
care a avut vreme să se familiarizeze cu conţinutul bibliotecilor locale. Informaţiile legate de
călătoria sa (drumul, locurile vizitate, persoanele întâlnite, evenimentele speciale la care a luat
parte, curiozităţile zonelor etc.) urmau să fie prezentate într-un jurnal numit Diarium itineris
Italici, care datorită bogăţiei informaţiilor a ajuns să fie format din două volume 33. Deşi jurnalul
lui Dániel are un caracter mai special şi precis, el se încadrează totuşi în literatura de călătorie,
care a apărut în Europa încă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, avându-i precursori pe
Charles Estienne, Jean-Aymar Piganiol de la Force, Claude-Sidoine Michel, Louis-Charles
Desnos, Thomas Nuget, Louis Dutens34etc.; trebuie făcută doar precizarea că unii dintre aceştia
au oferit informaţii despre mai multe zone ale Europei, nu ca Dániel care s-a oprit la Italia şi la
drumul său până acolo.
La întoarcerea din Italia (ianuarie 1786), Dániel a revenit în Transilvania, dar activitatea
sa în cadrul bibliotecii, - în cazul în care a existat o activitate? - ramâne încă neelucidată. Avem o
oarecare îndoială faţă de activitatea sa, deoarece în fondul Bibliotecii Batthyaneum se află o
scrisoare din data de 30 decembrie 1786, trimisă de episcop lui Dániel. Aici prelatul vorbeşte
despre greutăţile pe care le-a avut cu Dániel, care, de când a revenit din Italia, a fost mai mult
timp plecat (că i-a fost bolnav tatăl, că s-a dus acasă la o nuntă, la culesul viilor etc.), iar acum l-
ar fi anunţat pe Batthyány că vrea să plece de la bibliotecă pentru a preda la seminarul teologic,
unde s-a eliberat un post de retorică35. Argumentele prelatului pentru a-l împiedica să plece sunt

31
Jakó, “Batthyány Ignác”, p. 87-88.
32
A. Mârza, Achiziţii de cărţi”, passim.
33
Emericus Dániel, Diarium itineris Italici, t. I-II, fol. 398+396 (paginaţie Szentiványi).
34
Stéphane Blond, “N’oubliez pas le guide! L’Itinéraire d’une partie de l’Europe de Louis Dutens”, în Pierre-Yves
Beaurepaire et Pierrick Pourchasse (ed.), Les circulations internationales en Europe années 1680-années 1780,
Rennes, Presses Universitaires de Rennes, 2010, p. 260-262.
35
Biblioteca Batthyaneum, LXX/148, Alba Iulia, 30 dec. 1786: “[…] e dopo molti pensieri restai ormai convinto,
che lei Signor Bibliothecario stia ancora qualche tempo in questa carica sua da lei mai ben cominciata, giachè dopo il
pertinente, amintindu-i printre altele şi că a investit în el atâta, iar acum îi întoarce spatele:
„Chiunque sentirá che lei dopo tante spese fatte al profitto suo mi ha lasciato, non potrà far altro,
se non biasimarlo, ed dire che le spese sono fatte con poco frutto, cosa dira il card. Garampi, e
tanti altri?”36.
Interesant este faptul că această scrisoare conţine din păcate numai o ciornă scrisă de
Dániel, în care acesta încearcă să se apere, disculpându-se şi spunând că el ar vrea să combine
funcţia de bibliotecar cu cea de profesor de retorică, că jurnalul său va fi imediat gata şi va putea
fi tipărit în Annales typographici37. Această ciornă nu prezintă o rezolvare finală a problemei lui
Dániel, dar ridică câteva semne de întrebare atât asupra atitudinii prelatului, care avea nişte
planuri precise pentru bibliotecar, cât şi asupra atitudinii lui Dániel despre activitatea pe care
trebuia să o aibe în bibliotecă. În urma acestei scrisori Jakó Zsigmond a concluzionat că prelatul a
rămas singur începând cu anul 178738.
Având în vedere că în fondul Bibliotecii Batthyaneum mai există sute de documente
inedite legate de astfel de probleme „minore”, despre care până de curând nu s-a ştiut mare lucru,
merită cercetat şi restul fondului care conţine acte şi scrisori din a doua jumătate a secolului al
XVIII-lea până la data de 1 martie 1804 (dată la care a murit Dániel). Dacă el într-adevăr l-a
părăsit pe Batthyány şi a predat la seminarul din vecinătate, este posibil să găsim în acel fond
arhivistic informaţii care să elucideze definitiv activitatea de bibliotecar a lui Imre Dániel.

suo ritorno d’Italia poco tempo si fermó in casa mia, […] ma lasciam a parte tutto questo e vediamo un poco le
ragione per le quele lei vuole esser Professore”.
36
Biblioteca Batthyaneum, LXX/148, Alba Iulia, 30 dec. 1786.
37
Biblioteca Batthyaneum, LXX/148, Alba Iulia, 30 dec. 1786: “[…] ma nel richieder la promozione alla vacante
Professura, mi lusingavo di poter combinare l’Impiego onorifico di Bibliothecario colla carica di Professore di
Rettorica. […] Il Diario ben presto sarà terminato. L’Annales typographici s’incommincieranò testo che la Libreria
otterrà qualche ordine migliore”.
38
Jakó, “Batthyány Ignác”, p. 97.