Arheologie Studenteasca

CAIETELE
C.I.V.A.
1

DOUĂ DECENII DE ARHEOLOGIE STUDENȚEASCĂ
LA ALBA IULIA

‐ VOLUM JUBILIAR ‐

Două decenii de arheologie studenţească la Alba Iulia
Reproducerea integrală sau parţială a textului cărţii, prin orice mijloace, fără
acordul coordonatorilor şi al editurii, este interzisă.

Seria ISTORIE‐ARHEOLOGIE

Coordonator științific al C.I.V.A.: Lect. Univ. Dr. Cristian Ioan Popa

Colegiul de redacție:
Florin Ciulavu – masterand anul II
Ioan Oprea ‐ masterand anul II
Mihaela Bleoancă ‐ masterand anul II
Gligor Borza – masterand anul I
Tiberiu Polgar ‐ student anul III
Coperta: Călin A. Şuteu (desen Ştefan Andrei)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Două decenii de arheologie studenţească la Alba Iulia: volum jubiliar /
coord.: Florin Ciulavu, Ioan Oprea; pref.: Cristian Ioan Popa. – Alba Iulia:
Aeternitas, 2012
Bibliogr.
ISBN 978‐606‐613‐057‐8

I. Ciulavu, Florin (coord.)
II. Oprea, Ioan (coord.)
III. Popa, Cristian Ioan (pref.)
902(498 Alba Iulia)
© Coordonatorii, 2012

Editura Aeternitas
Universitatea „1 Decembrie 1918”
Str. Nicolae Iorga, nr. 13
RO 510009 Alba Iulia
Tel: 004‐0258‐811412/106
Fax: 004‐0258‐812630
E‐mail: editura_aeternitas@yahoo.com
www.editura‐aeternitas.ro
Cercul de Istorie Veche şi Arheologie, Alba Iulia
E‐mail: civarh@gmail.com
Web: http://www.aciva.ro/
2
Volum jubiliar
CERCUL DE ISTORIE VECHE ȘI ARHEOLOGIE
CAIETELE C.I.V.A.
1

Florin CIULAVU Ioan OPREA
(coordonatori)

DOUĂ DECENII DE ARHEOLOGIE STUDENȚEASCĂ
LA ALBA IULIA

‐VOLUM JUBILIAR ‐

Prefaţă de Lect. univ. dr. Cristian Ioan Popa
3
4
Volum jubiliar

CUPRINS

PREFAŢĂ

Lect. univ. dr. Cristian Ioan POPA, Între student şi profesor. Sau cum poţi iubi
arheologia. ................................................................................................................. 9

MEMENTO...

Dr. Cătălin RIŞCUŢA, Periegheză sentimentală .................................................... 15

CERCUL DE ISTORIE VECHE ŞI ARHEOLOGIE.
CRONICĂ ÎN TIMP

Florin CIULAVU, Ioan OPREA, Cercul de Istorie veche și Arheologie la împlinirea a
două decenii de existență......................................................................................... 21
The Ancient History and Archaeology Association at the celebration of two decades
of existence......................................................................................................................... 21

Rumyana YORDANOVA, C.I.V.A. through a stranger’s point of view............... 147

STUDII ŞI ARTICOLE

Mihaela BLEOANCĂ, Reprezentări ale zeului familiei la egipteni ...................... 153
Representation of the Egypthian family god .............................................................. 196

Mircea LAZĂR, Omoplaţi crestaţi din os în cadrul culturii Noua din România..201
Bone scapula jagged in the Noua culture in Romania............................................... 243

Ioan OPREA, Consecinţele unui teatru de război: trupele auxiliare dacice din
armata Imperiului roman ................................................................................. 265
Consequences of a theater of war: Dacian auxiliary troops from the Roman Empire’s
army.................................................................................................................................. 276
5

Tiberiu‐Pavel POLGAR, O cărămidă romană descoperită la Mihalţ................... 279
A Roman brick discovered at Mihalț ........................................................................... 282

Gligor Adrian BORZA, O cărămidă romană descoperită în cetatea Tăuți (jud.
Alba) ..................................................................................................................... 285
A Roman brick discovered in the fortress of Tăuţi (Alba County) .......................... 288

Florin CIULAVU, Reforma monetară a lui Vladislav al II‐lea al Țării Românești
(1447‐1448; 1448‐1456). Bilanțul cercetărilor ..................................................... 289
Monetarry reform to Vladislav II of Wallachia (1447‐1448; 1448‐1456). Balance of
researches......................................................................................................................... 308

Gligor Adrian BORZA, Valea Lungă în cartarea Iosefină................................... 317
Valea Lungă in Josephine Mapping ............................................................................. 319

PREZENTĂRI DE CARTE

Beyond the Veil. International Archaeology Student Conference on ʺSpirituality in
Pre‐ and Protohistoryʺ, 3‐5 april 2009, Edited by Cristian Ioan Popa, Daniel
Marius Tentiș, Otis Crandell, Alba Iulia, Editura Aeternitas, 2011, 132 p.
(Raluca BUIAMA)................................................................................................. 327

Radu Ciobanu, Pictura murală romană, Cluj‐Napoca, Editura Grinta, 2011,
168 p. (Andrei BUTA) ......................................................................................... 329

LISTA ABREVIERILOR ................................................................................................. 335
LISTA AUTORILOR....................................................................................................... 338

6
Volum jubiliar

PREFAŢĂ
7
8
Volum jubiliar

ÎNTRE STUDENT ŞI PROFESOR.
SAU CUM POŢI IUBI ARHEOLOGIA

A face arheologie poate fi sinonim cu a încăleca pe un cal frumos,
sortit a fi însă unul sălbatic. Ţine de ştiinţa ta să îl îmblânzeşti, să îl struneşti
ca să te poarte acolo unde doreşti. Dacă nu, te poate izbi oricând de pământ.
Această ştiinţă este pentru cei aleşi, pentru cei conştienţi că „drumul
calului” înseamnă şi vuietul ameţitor al galopului în bătălii, înseamnă
victorii dar şi eşecuri. Şi, de prea puţine ori, momente de răgaz între lupte.
Mai mult, astăzi, nedorit, înseamnă a fi şi mercenar. Mercenar într‐o luptă
care nu îţi aparţine.
Pentru tânăra arheologie universitară albaiuliană, pe care acelaşi
destin a hărăzit‐o să „încalece” una dintre cumpenele de milenii, împlinirea
a 20 de ani de existenţă a cercului studenţesc de arheologie reprezintă un
moment de bilanţ. Un bilanţ necesar, gândit în paginile acestui volum prin
ochii şi cu mintea celor care au contribuit efectiv la fondarea şi la ridicarea
sa şi pentru care a fost destinat dintru început: studenţii. Mă număr şi eu cu
modestie printre ei, ca fost student trecut prin „furcile caudine” ale
şendinţelor unde, alături de profesorii noştri, a căror memorie cu respect o
purtăm, am trăit, pot spune, ultimele zvâcniri ale arheologiei romantice
româneşti.
Ideea editării unui volum omagial la acest ceas aniversar, indiferent
de modul în care a fost gândită ar trebui să ne bucure. Prin urmare, nu pot
decât să apreciez efortul mai tinerilor noştri masteranzi şi studenţi şi să îi
felicit pentru munca depusă în apariţia sa. Timpurile actuale ne obligă să
fim exigenţi cu noi înşine şi cu ceea ce se întâmplă, din nefericire, în jurul
nostru. Dar, poate, nu cer prea mult să fim mai îngăduitori cu cei tineri şi să
le apreciem efortul. Să vedem, deci, în paginile care urmează acestei prefeţe
latura bună a lucrurilor, dar şi oglinda unei realităţi. Avem în faţă un
9
moment al realizărilor studenţeşti cărora, dacă le găsim un cusur, o parte
din vină trebuie să o căutăm şi în neputinţa noastră de a câştiga lupte cu
propria identitate arheologică. Neputinţă pe care ar fi bine să ne‐o asumăm.
Sperăm ca în paginile strânse în cronica cercului să se regăsească, de
ce nu cu nostalgie, toate generaţiile care au trudit în celebrele deja subsoluri
ale Universităţii apulense. Soarta nu mai este atât de darnică nici cu
arheologia, nici nu arheologii de aici, dar acest fapt nu trebuie să producă o
teamă, ci dimpotrivă, ar trebui să motiveze, să genereze mai multă ambiţie.
Cine nu cunoaşte „subsolul” arheologilor nu cunoaşte o fărâmă
importantă din istoria Universităţii. Desigur, de la primele şedinţe ale
cercului din Palatul Princiar la cele ale subsolului, consacrate a se ţine
ulterior în sala de seminar cu „bizon” au trecut deja două decenii, peste care
s‐au aşternut nenumărate amintiri. Şi cum omul sfinţeşte locul, subsolul a
devenit un loc pe deplin „antropizat”: săli de curs şi seminar, sală de
expoziţie, depozit arheologic, birouri ale arheologilor. Tot aici funcţionează
în prezent şi sediul Cercului de Istorie Veche şi Arheologie (C.I.V.A.), a cărei
vârstă a tinereţii ajunsă la maturitate o aniversăm acum.
„Subsolul”, sortit parcă pe vecie ca loc de coabitare al arheologilor
de aici, nu trebuie privit în aceste momente mai dificile ale existenţei sale şi
a celor care se străduie să îi mai dea viaţă, ca pe o împărăţie a lui Hades, ca
pe un tărâm al zeului infernului. Cu toate că soarta este aceeaşi cu cea a
legendarului personaj grec, înghiţit de tatăl său şi apoi dat afară. Parabola o
lăsăm pe seama altora să o dezlege, să o înţeleagă. Să nu uităm însă că, deşi
pronunţarea numelui de Hades era socotită aducătoare de nenorociri, exista
un al doilea nume dat de romani pentru stăpânul lumii subpământene: cel
de Pluton, zeul bogăţiilor. Şi cum bogăţiile cele mai strălucitoare doar din
subsol se scot la lumină, să vedem în asta o bucurie şi, în acelaşi timp, o
speranţă. Pe acelaşi fir al frumoasei mitologii a aheilor făuritori de istorie şi
păzitori de ziduri, ne rămâne, dacă nu speranţa în mai bine, măcar dorinţa
de a rămâne o voce nestinsă în cetate. Nutrim convingerea că doar cei care
pleacă de jos, chiar din „subsolurile” imaginate sau reale ale lumii în care
trăim vor şti să aprecieze cu adevărat beneficiul luminii. Şi, într‐un joc al
cuvintelor, al pildelor, ne îngăduim să afirmăm că vechiul mit, pomenit, al
grecilor minte. Cei care au coborât în întunericul infernului (recte
subsolului) nu au rămas proscrişi. Ei au reuşit să rupă blestemul ancestral şi
să iasă la lumină, ducând cu ei în lume tainele pământului, pe care doar ei le
cunosc. Şi ce taine...
Mă adresez aici celor tineri, cu îndemnul gândit cu ceva ani în urmă
ca slogan al C.I.V.A.: „Trecutul are un prezent şi, prin voi, poate avea un
10
Volum jubiliar
viitor!”. Veniţi, deci, şi nu vă fie teamă să urmaţi exemplul celor aici evocaţi,
fiindcă întotdeauna se va găsi o lumină cât de mică în Subsolul universităţii
apulense să vă îndrume, să răzbiţi şi să ieşiţi glorioşi. Fiindcă, nu uitaţi,
Hadesul era şi tărâmul destinat eroilor şi a celor virtuoşi, cu celebrele‐i
Câmpii Elizee!

Lect. univ. dr. Cristian Ioan Popa
(Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia)

11
12
Volum jubiliar

MEMENTO...

13

14
Volum jubiliar

PERIEGHEZĂ SENTIMENTALĂ

Nici nu ştiu când au trecut douăzeci de ani! Începutul anilor ’90 ai
secolului trecut a fost o perioadă bună. Descătuşarea energiilor scăpate din
chingile organizării comuniste a condus la o efervescenţă nemaivăzută în
plan cultural şi educativ. În acest context a reînviat un deziderat mai vechi,
respectiv întemeierea unei universităţi în Cetatea Marii Uniri, obiectiv
realizat în 1991. Şi putem afirma, fără să greşim, că la înfiinţarea
Universităţii apulense arheologii au avut o contribuţie covârşitoare, iar
primul rector a fost regretatul arheolog şi profesor Iuliu Paul. Corpul
profesoral al Facultăţii de Istorie cuprindea, în acei ani de început, reputaţi
arheologi precum Iuliu Paul, Ioan Alexandru Aldea, Adrian Andrei Rusu,
Vasile Moga, Horia Ciugudean, Ioan Andriţoiu sau Zeno Karl Pinter. Am
făcut parte din prima generaţie de studenţi la istorie şi, asemenea colegilor
mei, urma să devin profesor. Cei care conduceau destinele Universităţii
aveau însă alte planuri pentru noi, astfel încât după primul an a trebuit să
optăm pentru una dintre cele două specializări, respectiv istorie sau
arheologie. Eu am ales arheologia, iar opţiunea mea şi a colegilor de grupă a
fost firească, pentru că aveam de la cine să învăţăm această meserie
frumoasă.
Aşa cum am spus, primii ani după evenimentele din 1989 au fost ani
prolifici pentru viaţa cultural–ştiinţifică. Producţia de carte atinsese cote
uriaşe, iar internetul încă nu‐şi făcuse simţită dominaţia în domeniul
informaţiei. Edituri prestigioase precum Humanitas începuseră să traducă şi
să publice lucrările autorilor occidentali, ceea ce deschidea calea unor noi
corelări şi interpretări inclusiv pentru arheologia românească. Participările
noastre pe şantiere ca studenţi în practică ne‐au familiarizat cu metodele şi
tehnicile folosite în arheologie. Perieghezele pe care le făceam la sfârşitul
fiecărei săptămâni, sau de câte ori aveam ocazia, se soldau cu descoperirea
unor situri noi, ori a unor piese arheologice deosebite. Toate acestea se
cereau valorificate într‐un fel, dincolo de cadrul trasat de programa
universitară. Doream să ne exprimăm şi să arătăm profesorilor şi colegilor
noştri ce am descoperit în cercetările de teren sau ce interpretări poate avea
o anumită categorie de artefacte. Soluţia firească era crearea unui cadru în
care să ne putem exprima arheologic, iar ideea înfiinţării unui cerc de
arheologie a fost adoptată cu mare interes.
15
Un gând pios se îndreaptă acum spre un împătimit al arheologiei,
regretatul nostru coleg Nicolae Marcel Simina, cel care alături de profesorii
noştri a reuşit să ne inoculeze „microbul” arheologiei. N‐am cunoscut încă
un alt om care să fie atât de „pornit” spre această profesie. Orice discuţie cu
el începea cu arheologia şi sfârşea tot acolo. Dumnezeu să‐l odihnească!
Cercul de Arheologie s‐a întemeiat în 1992 din iniţiativa profesorului
Adrian Andrei Rusu şi a colegului Marcel Simina. Şi, în mod firesc, Simina a
fost ales primul conducător al cercului de arheologie. Cercul n‐a avut de la
început un „patron” spiritual, numele magistrului arheologiei româneşti,
Vasile Pârvan fiindu‐i ataşat în anul universitar 1996‐1997.
Cercul de Arheologie era locul unde ne puteam „da cu părerea”
despre arheologie. În acele vremuri, în cadrul cercului, se prezentau
rezultatele cercetărilor noastre de teren care aveau nu odată, aşa cum am
arătat, rezultate neaşteptate prin descoperirea de noi puncte arheologice,
unele dintre acestea, cum s‐a dovedit mai târziu, extrem de importante în
demersurile ştiinţifice. Temele prezentate nu erau de mare anvergură, iar cei
care nu dispuneau de materiale arheologice descoperite în cursul
cercetărilor proprii îşi alegeau spre analiză fie o categorie de obiecte
arheologice, fie elemente de suprastructură socială şi „chibiţau” pe
marginea bibliografiei de specialitate. De asemenea, se făceau şi prezentări
de carte. Cel mai important câştig a fost însă faptul că Cercul de Arheologie
a constituit cadrul în care erai obligat să îţi însuşeşti şi să utilizezi un limbaj
riguros, ştiinţific, în termeni de specialitate. Trebuia să te exprimi coerent şi
sintetic şi să răspunzi punctual întrebărilor colegilor. Acolo învăţai modul în
care se structurează o lucrare ştiinţifică sau regulile de construcţie a
aparatului critic. Trebuie amintită aici şi contribuţia profesorilor noştri care
urmăreau îndeaproape activitatea cercului. Ne‐am bucurat nu odată de
prezenţa profesorilor Iuliu Paul, Ioan Alexandru Aldea, Adrian Andrei
Rusu sau Ioan Andriţoiu.
Cercul de Arheologie constituia, totodată, laboratorul unde se
„cocea” participarea studenţilor istorici albaiulieni la sesiunile ştiinţifice
studenţeşti. Prima sesiune studenţească s‐a desfăşurat la Alba Iulia în
noiembrie 1993, la un an după întemeierea cercului. Efervescenţa cercetării
arheologice studenţeşti era atât de intensă încât, îmi aduc aminte, într‐un an
se discutase ca toţi cei care doreau să participe la sesiunea din decembrie, şi
care erau foarte mulţi, să‐şi prezinte „producţiile” în cadrul cercului, iar
profesorii noştri să facă o selecţie a celor mai bune lucrări. Bineînţeles că
până la urmă s‐a renunţat la această triere, căci altfel s‐ar fi stârnit o furtună
de nemulţumiri.
16
Volum jubiliar
Miza activităţii din cadrul cercului era nu numai participarea la
sesiunea ştiinţifică organizată de Universitatea apulensă, ci şi la
manifestările ştiinţifice studenţeşti similare, organizate în centrele
universitare de tradiţie sau mai noi, precum Cluj‐Napoca, Sibiu, Timişoara
sau Târgovişte. Peste tot competiţia era acerbă, căci în joc era nu doar
prestigiul studenţesc, ci era angrenat uneori şi orgoliul profesorilor
coordonatori. Fiecare încerca să‐şi adjudece un premiu sau o menţiune, ceea
ce echivala cu recunoaşterea eforturilor depuse. Prezentările erau susţinute
cu patos, dezbaterile erau aprinse, se întindeau „capcane”, iar întrebările
„colţuroase” erau menite să pună în dificultate „adversarii”. Discuţiile
continuau multă vreme după prezentarea lucrărilor, dar totul sfârşea
amiabil în cadrul agapelor finale patronate de zeul Bachus.
În primăvara lui 1994 i‐am succedat lui Marcel Simina la „şefia”
cercului de arheologie. Alegerea mea pentru conducerea activităţii cercului
a constituit o mare onoare de care m‐am străduit să fiu demn. În primul
rând am încercat să păstrez frecvenţa întâlnirilor din cadrul cercului, iar în
programul fiecărei întâlniri am reuşit să avem cel puţin două contribuţii ale
membrilor cercului şi câte o prezentare de carte. A fost creat un afiş
standard al Cercului de Arheologie şi am încercat să atragem noi membri.
N‐a fost nevoie de eforturi prea mari, căci studenţii din anii următori erau
chiar mai înclinaţi decât noi spre arheologie. Dovadă că mulţi dintre colegii
de an, dar şi cei din anii mai „mici” au făcut o carieră arheologică. Toţi şi‐au
început activitatea ştiinţifică în cadrul Cercului de Arheologie.
După cea de‐a doua sesiune anuală studenţească din 1994 s‐a decis
ca cele mai bune lucrări studenţeşti prezentate să fie publicate într‐un anuar
numit Buletinul Cercecurilor Ştiinţifice Studenţeşti (BCŞS). Astfel, la sesiunea
din 1995 ne‐am prezentat cu primul număr al revistei care cuprindea
lucrările de arheologie şi istorie ale studenţilor din mai multe centre
universitare. Anuarul a fost una dintre primele publicaţii ştiinţifice
studenţeşti apărute după 1989. Din postura de şef al Cercului de Arheologie
am fost şi primul secretar de redacţie al noii publicaţii. În toamna anului
1995 conducerea Cercului de Arheologie a fost preluată de colegul Daniel
Iancu, iar activitatea a continuat pe aceleaşi coordonate.
Odată cu apariţia anuarului studenţesc se încheia o importantă
etapă, anume perioada de constituire a cadrului necesar desfăşurării
activităţii ştiinţifice. Studenţii istorici albaiulieni aveau un loc unde se
puteau exprima pe teme arheologice şi dispuneau de o revistă de
specialitate în care puteau să‐şi publice lucrările ştiinţifice.
17
Şi iată că au trecut două decenii de activitate neîntreruptă a Cercului
de Arheologie din cadrul Universităţii apulense! Se poate spune că evoluţia
acestuia a urmat, în general, o linie ascendentă, fapt reflectat şi de lucrările
studenţilor albaiulieni publicate în BCŞS. Publicaţia studenţească a reuşit
astfel să strângă 17 apariţii succesive, ceea ce nu este uneori nici la
îndemâna unor instituţii cu vechime în cercetarea istorică.
Acum, la momentul unui nou bilanţ, putem spune, eu şi colegii mei,
că suntem mândri de a fi contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea cadrului de
exprimare ştiinţifică a studenţilor istorici din Universitatea „1 Decembrie
1918”, respectiv Cercul de Arheologie şi anuarul Buletinul Cercurilor
Ştiinţifice Studenţeşti. Se cuvine să mulţumim profesorilor noştri, cei care
ne‐au îndrumat şi sprijinit în toate demersurile. Iar tinerei comunităţi
academice albaiuliene, Cercului de Arheologie şi anuarului BCŞS, nu putem
decât să le urăm, asemeni profesorului Iuliu Paul în Cuvântul înainte al
primului număr al publicaţiei, urarea latină „Vivat, crescat, floreat!”.

Dr. Cătălin RIŞCUŢA
Deva, 17.11.2012

18
Volum jubiliar
CERCUL DE ISTORIE VECHE ȘI ARHEOLOGIE.
CRONICĂ ÎN TIMP
19
20
Volum jubiliar

CERCUL DE ISTORIE VECHE ȘI ARHEOLOGIE
LA ÎMPLINIREA A DOUĂ DECENII DE EXISTENȚĂ

FLORIN CIULAVU
IOAN OPREA

Cercul de Istorie Veche şi Arheologie (C.I.V.A.) a fost înfiinţat în
anul 1992, de către un grup din prima serie de studenţi ai universtităţii
apulense, „1 Decembrie 1918”, evoluând ulterior într‐o asociaţie cu
personalitate juridică, de tip O.N.G., din anul 2007.
De atunci şi până astăzi, C.I.V.A. funţionează ca o asociaţie cu
drepturi şi sarcini egale, concretizate în participarea studenţilor la
comunicări ştiinţifice naţionale şi internaţionale, nenumărate şantiere
arheologice sistematice şi preventive, periegheze şi excursii de studiu etc.
Asociaţia a fost în permanenţă deschisă, nu numai persoanelor specializate
în domeniu, ci şi pasionaţilor de arheologie, istorie şi publicului larg. Astfel,
de‐a lungul celor două decenii, C.I.V.A. a devenit o asociţie cu tradiţie,
recunoscută la nivel naţional, iar mulţi foști membri au ajuns arheologi de
marcă ai lumii ştiinţifice româneşti.
Pe lângă activităţile teoretice şi cele practice, studenții s‐au implicat
tot mai mult în dezvoltarea cercului, contribuind chiar la organizarea primei
Sesiuni de Comunicări Știinţifice Studenţeşti de la Alba Iulia, desfăşurată
între 29‐30 noiembrie 1993. Ulterior membrii cercului s‐au implicat în
organizarea sesiunilor anuale de comunicări ştiintifice studenţeşti,
organizate sub egida catedrei de Istorie, precum și în editarea Buletinului
Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti (B.C.Ş.S), şi a unui număr special al B.C.Ş.S.
în anul 2011, Beyond the Veil.
Contextul în care C.I.V.A. a luat fiinţă a fost unul cât de se poate de
propice pentru arheologia albaiuliană. Aici, pe fundalul activităţii
cunoscuţilor arheologi Iuliu Paul, Valentin Vasiliev, Dumitru Protase,
Cloşca Băluţă, Gheorghe Anghel, Vasile Moga, Horia Ciugudean, Ioan
Alexandru Aldea, Ioan Andriţoiu, în ultimul deceniu al secolului trecut a
21
luat fiinţă C.I.V.A., fiind în prezent cea mai veche organizaţie studenţească
de acest tip din ţară.
Cei 20 de ani de bogată activitate a membrilor Cercului, ne‐au
motivat să consemnăm întreaga evoluţie a organizaţiei şi a acţiunilor
întreprinse de toţi membrii în acest interval de timp, după cum vom arăta în
paginile următoare. Până acum cronica Cercului a apărut aproape anual în
B.C.Ş.S., fiind redactată de conducerea revistei şi cuprindea activitatea
membrilor pe ultimul an universitar. Cronicile apărute până în acest
moment sunt semnate de:

 Cristian Ioan Popa, Activitatea Cercului de Istorie Veche şi
Arheologie „Vasile Pârvan” (Anul universitar 1995‐1996)
 Roxana Stăncescu, Activitatea Cercului de Arheologie „Vasile
Pârvan”(Anul universitar 1996‐1997)
 Activitatea Cercului de Istorie Veche şi Arheologie „Ion Berciu”
(Anul universitar 1997‐1998)
 Activitatea Cercului de Istorie Veche şi Arheologie „Ion Berciu”
(Anul universitar 1998‐1999)
 Cristinel Plantos, Cercul de Istorie Veche şi Arheolgie „Ion
Berciu”. Un deceniu de la înfiinţare
 Ioan Alexandru Bărbat, Activitatea Cercului de Istorie Veche şi
Arheologie „Ion Berciu”, pe anul universtar 2003‐2004
 Otis Norman Crandell, Cercul de Istorie Veche şi Arheologie în
anul universitar 2004‐2005
 Otis Norman Crandell, Sebastian David, Cercul de Istorie Veche
şi Arheologie în anul universitar 2005‐2006
 Daniel Marius Tentiş, Cercul de Istorie Veche şi Arheologie în
anul universitar 2007‐2008
 Ioan Oprea, Florin Ciulavu, Cercul de Istorie Veche şi Arheologie
în anii 2010‐2012

Pe lângă cronici, tot în B.C.Ş.S., au fost publicate şi scurte rezumate
ale experienţelor de studiu şi practică arheologică ale membrilor în afara
ţării:

 Roxana Stăncescu, Date despre bursa „Socrates” la University of
Durham, Anglia, 2000
 Raluca Antal, Experienţa mea din Bochum, 2002
 Sebastian David, „Willkommen in Bochum mein Herr ...”, 2008
22
Volum jubiliar
 Ferencz Robert Horvath, Liviu Dumitraşcu, Experienţa noastră
Erasmus, 2008
 Ioan Oprea, Malta 28 iunie‐28 septembrie 2012, 2012

Şedinţele C.I.V.A. au fost organizate periodic în cursul anului
universitar. În cadrul lor, studenţii îşi expuneau activitatea de cercetare
ştiinţifică şi prezentau rezultatele şantierelor arheologice, naţionale şi
internaţionale, la care participau. Ne propunem, ca în următoarele pagini să
expunem activitatea și contribuțiile ştiinţifice ale membrilor C.I.V.A., în
ordine cronologică, după cum urmează:

Anii universitari 1992‐1994

Deținem foarte puține informații despre perioada primilor ani (1992‐
1993, 1993‐1994) a Cercului de Istorie Veche și Arheologie, fiind de notat
faptul că însăși organizarea universității apulense era într‐un stadiu
incipient. Mediul universitar albaiulian, în care a luat naștere cercul
studențesc, așa cum am amintit mai sus, a oferit imboldul potrivit
studenților în crearea unui cadru de cercetare specific studențesc,
universitatea având ca rector chiar un renumit arheolog, Prof. Univ. Dr.
Iuliu Paul.
De fondarea cercului în anul universitar 1992‐1993, se leagă numele
regretatului Nicolae Marcel Simina și al Prof. Adrian Andrei Rusu.
Perioada acestor doi ani coincide cu organizarea primelor activități
arheologice teoretice și practice: organizarea primelor ședințe, împărțirea
sarcinilor adminstrative pentru asigurarea funcționării și pe viitor a
cercului, efectuarea primelor periegheze, excursii documentare etc.
Un afiş păstrat din anul 1992 ne permite să amintim cele mai vechi
comunicări pe care le avem consemnate, susţine în cadrul şedinţei cercului
din data de 26 noiembrie 1992 (Mihai Căstăian, Noi aşezări neolitice în zona
Orăştie şi Cătălin Rişcuţa, recenzie la periodicul clujean Ephemeris
Napocensis).
În anul 1993, pe 29‐30 noiembrie, a fost organizată la Alba Iulia
prima ediție a Sesiunii Științifice Studențești, la care cercul a fost co‐
organizator. Studenții au avut posibilitatea de a se promova și de a se
afirma profesional.
La prima şedinţă de cerc din anul 1994, întrunită în data de 23
martie, s‐au prezentat următoarele:

23
‐ Nicolae Marcel Simina, Cercetări arheologice la castelul Martinuzzi‐
Vinţu de Jos (1993);
‐ Iosif Vasile Ferencz, Cristian Ioan Popa, Sanctuarele geto‐dacilor pe
teritoriul României.

Anul universitar 1994‐1995

În decursul acestui an membrii Cercului au contribuit la organizarea
sesiunii studenţeşti de la Alba Iulia şi au participat la două sesiuni de
comunicări:

I. Sesiunea Națională a Cercurilor Științifice Studențești de Istorie,
Ediția a II‐a, „Unitate şi Continuitate în Istoria Românilor, Alba Iulia, 25‐27
noiembrie 1994”.

1. Ştefan Dorondel, Preistoria unui simbol: „Coloana cerului”;
2. Cristinel Fântâneanu, Patru piese de aramă de la Drăgăneşti‐Olt;
3. Cristian Ioan Popa, Contribuţii la cunoaşterea perioadei de tranziţie
de la eneolitic la epoca bronzului pe valea Cugirului;
4. Mihai Gligor, Aspecte privitoare la sfârşitul culturii Coţofeni în
Transilvania;
5. Cătălin Rişcuţa, Tipologia formelor şi ornamentelor ceramicii din
aşezarea Wietenberg de la Sibişeni‐„Deasupra satului”;
6. Gabriel Rustoiu, Tipologia „capetelor de băţ” aparţinând culturilor
bronzului timpuriu din România;
7. Iosif Vasile Ferencz, Hermes Mercurius la Sarmizegetusa Regia;
8. Matei Drâmbărean, Noi informaţii despre „Colonia Aurelia
Apulensis”;
9. Marcel Simina, Despre „cultura Ciugud”;
10. Mihai Căstăian, Cetatea medievală de la Cucuiş‐„Colnic”.

La finalul sesiunii, pe 27 noiembrie, s‐a oferit participanţilor, de către
organizatoirii albaiulieni, o excursie documentară în Ţara Haţegului, la
Ulpia Traiana Sarmizegetusa, biserica de la Densuş, Strei, Strei‐Sângiorgiu şi
Orăştie.

II. Sesiunea Ştiinţifică Studenţească a Cercurilor de Arheologie de la
Facultăţile de Istorie, Timişoara, 8‐9 aprilie 1994.
24
Volum jubiliar

1. Mihai Căstăian, Istoricul cercetărilor arheologice şi antropologice din
castrul Cioclovina;
2. Cristian Ioan Popa, Kogaionon‐Muntele sfânt al geto‐dacilor.
Încercare de localizare;
3. Marcel Simina, Noi descoperiri feudale timpurii la Tărtăria.

Activitatea studenţilor din cadrul Cercului în decursul acestui an a
fost coordonată de către Prep. Univ. Adrian Ursuţiu.


Au fost prezentate în cursul acestui an universitar, la Sesiunea
Naţiunală a Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti de Istorie, „Unitate şi
continuitate în istoria românilor”, ediţia a III‐a, Alba Iulia, 28‐30 noiembrie
1995, următoarele lucrări:

1. Ştefan Dorondel, Mircea Eliade şi „universul imaginar” neolitic;
2. Mihai Gligor, Contribuţii la cunoaşterea ceramicii Petreşti din
aşezarea de la Lumea Nouă (jud. Alba);
3. Mihai Căstăian, Adriana Badea, Constantin Inel, Mihaela
Coza, Daniel Petriş, Voica Istrate, Mihai Gligor, Sondaje stratigrafice la
Ciumbrud;
4. Cristian Ioan Popa, Reprezentări soleiforme antropomorfizate pe
ceramica de tip Coţofeni şi Baden din Transilvania şi Crişana. Conexiuni
indoeuropene;
5. Cristinel Fântâneanu, Implicaţii ale pătrunderii populaţiilor
stepice asupra începutului Bronzului timpuriu în Muntenia;
6. Gruia Fazecaş, Descoperiri recente apârţinând culturii Monteoru
pe teritoriul localităţii Băileşti‐Aldeni (jud. Buzău);
7. Gabriel Rustoiu, Câteva piese de metal preistorice aflate în colecţia
muzeului din Agnita (jud. Sibiu);
8. Iosif Vasile Ferencz, Morminte celtice cu car din Transilvania;
9. Bordi Loránd, Un mâner de cuţit avaric din os de la Târnăveni;
10. Radu Totoianu, Un pinten medieval timpuriu descoperit la Vinţu
de Jos – „Podei”;
11. Marcel N. Simina, Căldări de lut din Transilvania şi Crişana cu
însemne pe buză.

25
La Simpozionul de ceramică medievală din România, desfăşurat la

Cluj‐Napoca în noiembrie 1995, a participat şi Marcel N. Simina, cu lucrarea
Ceramica de secol XVI de la Vinţu de Jos‐Castelul Martinuzzi.

Lucrările susţinute la Sesiunea Naţională a Cercurilor Ştiinţifice
Studenţeşti de Arheologie, Timişoara, 5‐6 aprilie 1996, au fost:

1. Cristian I . Popa, Observaţii privind atestarea cultului solar în
peşteri în perioada de tranziţie spre epoca bronzului;
2. Gruia T. Fezecaş, Interferenţe şi sincronisme culturale în mediul
culturii Otomani;
3. Cristinel Fântâneanu, Câteva observaţii privind ritul şi ritualul
funerar în epoca bronzului pe teritoriul Olteniei;
4. Gabriel Rustoiu, Rit şi ritual funerar în bazinul mijlociu al
Mureşului în epoca bronzului;

Lucrări susţinute la Sesiunea Internaţională de Comunicări a
Studenţilor de la Istorie, Cluj‐Napoca, 1‐5 mai 1996:

1. Gruia T. Fazecaş, Contribuţii privind tipologia tiparelor din
aşezarea hallstattiană de la Teleac (jud. Alba);
2. Cristian I. Popa, Noi date privind locuirea dacică în bazinul
Cugirului (jud. Alba);
3. Mihai Gligor, Obiecte de os şi corn prelucrat din colecţia
arheologică a Muzeului de Istorie din Aiud;

Lucrări susţinute în cadrul unor sesiuni muzeale:

A. Oradea, aprilie 1996:

1. Marcel N. Simina, Căldări de lut din Transilvania şi Crişana cu
însemne pe buză.

B. Zalău, Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice: Istorie şi Civilizaţie în
Nord‐Vestul României, 9‐10 mai 1996:

1. Cristian I. Popa, Reprezentări solare antropomorfizate pe ceramica
Coţofeni din România;
26
Volum jubiliar
2. Iosif V. Ferencz, Noi precizări privind mormântul celtic cu car de
la Cristuru Secuiesc.

C. Constanţa‐Mangalia/Olimp‐Tulcea: Al VII‐lea Congres
Internaţional de Tracologie, 20‐26 mai 1996:

Bursă de participare: Cristinel Fânâneanu, Gabriel Rusoiu,
Cristian Ioan Popa, Iosif Vasile Ferencz.

Comunicare: Cristinel Fântâneanu, A few consideration on the
funeral rite and ritual of the Early and Middle Bronze Age in the Oltenia
area.

Tot în acest an s‐au mai prezentat în şedinţele C.I.V.A., alte două
lucrări:

1. Petrică Stânea, Un idol zoomorf din marmură descoperit la Lumea
Nouă (jud. Alba);
2. Marcel N. Simina, Descoperiri aparţinând feudalismului timpuriu
la Tărtăria (jud. Alba).

O parte a lucrărilor prezentate au fost publicate în periodice
importante de profil din România şi în primul număr al B.C.Ş.S.:

A. Apulum:

1. Cristian I. Popa, Contribuţii la cunoaşterea perioadei de tranţie de
la eneolitic la epoca bronzului pe valea Cugirului (jud. Alba), XXXII, 1995;
2. Iosif V. Ferencz, Mercurius la Grădiştea Muncelului, XXXII,
1995.

B. Acta Musei Napocensis:

1. Nicolae M. Simina, Contribuţii la cunoaşterea feudalismului
timpuriu pe teritoriul comunei Vinţu de Jos (jud. Alba), XXXII/1, 1995.

C. Buletinul Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti, I, 1995:

1. Ştefan Dorondel, Preistoria unui simbol: coloana cerului;
27
2. Mihăi Căstăian, Contribuţii la repertoriul arheologic al zonei

Orăştie;
3. Idem, Cetatea medievală de la Cucuiş‐„Colnic”;
4. Cătălin Rişcuţa, Obiecte din os şi corn din cultura Wietenberg;
5. Gabriel Rustoiu, Tipologia „capetelor de băţ” aparţinând
culturilor bronzului mijlociu din România;
6. Idem, Un topor de bronz de la Câmpia Turzii;
7. Matei Drâmbărean, Monede imperiale descoperite recent la
Apulum;
8. Claudia Băluţă, Inscripţii‐instrumentum de la Apulum;
9. Marcel N. Simina, Despre „cultura Ciugud”;
10. Doina Hendre‐Biro, Aspecte privind restaurarea unei textile
arheologice.


Prezentăm pentru acest an universitar un raport de activitate,
întocmit de Cristian Florescu:

„Dare de seamă pe anul universitar 1996‐1997 asupra cercului științific
stundețesc de istorie veche și arheologie:

În anul 1996‐1997, în cadrul cercului au avut loc o seama de activități
științifice de cercetare și intruire a membrilor cercului.
Începând cu problemele legate de organizarea cercului, în ședința
cercului din 17 octombrie 1996, a avut loc primirea noilor membri, studenții
din anul I de la specializările istorie‐arheologie și cei de la Tehnica
conservării și restaurării patrimoniului muzeal. Aceștia au fost în număr de
20, ei alăturându‐se celorlalți studenți din anii II, III, IV și V. După ce noii
membri s‐au prezentat, s‐a trecut la următorul punct pe ordinea de zi, și
anume prezentarea de către unul din membri a unor imagini din Italia,
adunate într‐o expunere sub numele de Fascinația Italiei.
Tot în această ședință s‐a mai discutat proiectul de statut al cercului.
Acesta a fost dezbătut, aducându‐i‐se îmbunătățiri, s‐au făcut unele
modificări și a fost votat în unanimitate.
Trecând la problemele științifice, în sedința din 30 octombrie 1996,
așa cum se poate vedea și din procesul verbal întocmit, am avut pe ordinea
de zi și două puncte ce s‐au desfășurat întocmai, dar și existând un neajuns.
S‐au prezentat rapoarte preliminare privind șantierele arheologice ale
28
Volum jubiliar
universității din campania 1996, Șeușa, Bernadea, de către studenții

participanți. Cum studenții participanți la șantierul Alba Iulia‐Poarta
castrului nu au fost prezenți, prezentarea acestui șantier nu s‐a făcut.
În ședința din 20 noiembrie 1996 a avut loc prezentarea lucrărilor
unor membri ai cercului pentru selectarea acestora la sesiunea de
comunicări științifice studențești ce s‐a desfășurat în Alba Iulia, 26‐28
noiembrie 1996.
La ședință a participat, pe lângă coordonatorul cercului, domnul
Prep. Univ. Marius Ciută și domnii profesori Ioan Alexandru Aldea și Ioan
Andrițoiu. Așa cum reiese din procesul verbal, lucrările au fost susținute și
discutate, fiind acceptate să participe la sesiune.
În prima ședință a cercului din anul 1997, desfășurată în 19 februarie,
s‐au discutat obiectivele cercului pe durata semestrului II, precum și
planificarea pentru următoarele sesiuni de comunicări studențești.
În ședința din 6 martie 1997, a avut loc prezentarea sesiunii de
comunicări de la Sibiu, desfășurata între 13‐15 decembrie 1996, de către
studenții participanți. Tot în această ședință s‐au prezentat și diapozitivele
de pe șantierul studențesc de la Limba‐Bordane, desfășurat în august 1996.
Au prezentat studenții participanți și coordonatorul cercului.
În ședința din 20 martie 1997 s‐a continuat cu prezentarea sesiunii de
la Oradea de către studenții care au reprezentat cercul la această sesiune.
Tot aici s‐a făcut și prezentarea lucrărilor care urmau a fi susținute la
Sesiunea de Comunicări de la Iași.
Pe ordinea de zi a ședinței s‐a aflat și prezentarea de către
coordonatorul cercului‐Marius Ciută, a unor diapozitive referitore la
descoperirea făcută în Alpi despre omul ghețurilor‐Ötzi.
Activitatea cercului a cuprins și alte acțiuni în afara ședințelor.
Astfel, la inițiativa coordonatorului cercului și sub îndrumarea acestuia, s‐
au desfășurat periegheze și vizite la diferite obiective istorice (vizită cu
ghidaj în Sibiu). O altă excursie s‐a făcut la cetatea țărănească de la Câlnic.
Amintim între activitățile cerului și lansarea cărții domnului dr. Volker
Wollmann, sub titlul Mineritul metalifer, extragerea sării și carierele de piatră din
Dacia Romană.
Menționăm participarea unor membrii ai cercului și în tabăra
studențească de arheologie de la Limba‐Bordane, desfășurată în vara acestui
an. Totodată, membrii cercului au desfășurat o activitate de cercetare și
instruire în spațiile amenajate ale universității.
În concluzie, se poate spune că în acest an universitar, activitatea
membrilor cercului de istorie veche și arheologie a fost rodnică, existând
29
rezultate bune, unele obiective propuse la începutul anului fiind atinse,
altele urmânda fi realizate în perioada următoare.
Ceea ce trebuie subliniat este faptul că toată această activitate nu s‐ar
fi putut desfășura fără bunăvoința și eforturile depuse de coordonatorul
cercului, domnul Marius Ciută, care de multe ori a trecut cu vederea unele
scăpări pe care noi, chiar subsemnatul, le‐a avut.
9.10.1997, Florescu Cristian”

Fila 1
30
Volum jubiliar

Fila 2
31

Fila 3
32
Volum jubiliar

Fila 4

Anexa 1. Proces‐verbal al şedinţei cercului de arheologie din 23.11.1996
33
Activitatea C.I.V.A. în acest an a fost, de asemenea, una rodnică,
stundenţii participând la numeroase săpături arheologice preventive şi
sistematice, prezentând şi publicând rezultatele cercetărilor în cadrul a
patru sesiuni ştiinţifice studenţeşti:

A. Lucrări susţinute la Sesiunea Naţională a Cercurilor Ştiinţifice
Stundeţeşti, Alba Iulia:

1. Paula Mazăre, Industria osului şi a cornului în aşezările neolitice
de la Alba Iulia‐„Lumea Nouă”, Limba‐„Bordane” şi Limba‐„Şesu Orzii”;
2. Cristinel Fântâneanu, Credinţe şi practici magico‐religioase
funerare în bronzul timpuriu şi mijlociu pe teritoriul Olteniei;
3. Gabriel Rustoiu, Câteva consideraţii privind cronologia bronzului
târziu în bazinul mijlociul al Mureşului;
4. Gruia Fazecaş, Aspecte privind aşezările culturii Otomani;
5. Sanda Crişan, Adrian Gligor, Constantin Inel, Marius
Voinaghi, Descoperiri arheologice la Şeuşa‐„La cărarea morii” (com.
Ciugud, jud. Alba);
6. Iosif Vasile Ferencz, Căteva precizări privind primul orizont
celtic din sud‐vestul Transilvaniei;
7. Matei Drămbărean, Căteva observaţii privind noi piese ceramice
descoperite pe teritoriul Coloniei Aurelia Apulensis;
8. Cristian Ioan Popa, Descoperiri prefeudale şi feudale timpurii în
vatra satului Gligoreşti (com. Luna, jud. Cluj).

B. Lucrări susţinute la Conferinţa Naţională a Studenţilor din
Facultăţile de Istorie, Sibiu, decembrie 1996:

1. Cristian Florescu, Câteva consideraţii privind uneltele de piatră
şlefuită descoperite în staţiunile de la Alba Iulia‐„Lumea Nouă” şi Limba‐
„Bordane”;
2. Cristian Ioan Popa, Consideraţii privind influenţele vučedoliene
în mediul Coţofeni din Transilvania;
3. Gruia Fazecaş, Sincronisme culturale ale culturii Otomani.

C. Lucrări susţinute la Sesiunea Ştiinţifică studenţească, Oradea,
martie 1997:

34
Volum jubiliar
1. Cristian Ioan Popa, Bronzul timpuriu în sud‐vestul Transilvaniei
în lumina unor descoperiri recentei;
2. Gruia Fazecaş, Marius Voinaghi, Aspecte privind cronologia
culturii Otomani.

D. Lucrări susţinute la Sesiunea Naţională a Cercurilor Studenţeşti
de Istorie, Iaşi, aprilie 1997:

1. Cristian Ioan Popa, Noi descoperiri de tip Petreşti în sud‐vestul
Transilvaniei;
2. Carmen Ignat, Restaurarea unui altar din situl arheologic de la
Alba Iulia‐„Lumea Nouă”;
3. Iosif Ferencz, Aşezări La Téne timpurii şi mijlocii în bazinul
central al Mureşului.

Dintre aceste lucrări au fost publicate următoarele studii:

1. A. Badea, M. Căstăian, M. Coza, M. Gligor, V. Istrate, D.
Petriş, Sondaje stratigrafice la Ciumbrud (jud. Alba);
2. Ştefan Dorondel, Mircea Eliade şi univesul imaginar;
3. Tuculin D. Gorovei, Noi descoperiri arheologice aparţinând
culturii Coţofeni, pe valea Vinţului (com. Vinţu de Jos, jud. Alba);
4. Cătălin Rişcuţa, Plastica antropomorfă a culturii Coţofeni;
5. Cristinel Fântâneanu, Implicaţii ale pătrunderii populaţiilor
stepice pentru începutul bronzului timpuriu în Muntenia;
6. Gabriel Rustoiu, Câteva obiecte de metal preistorice aflate în
colecţia Muzeului din Agnita;
7. Iosif Ferencz, Morminte celtice cu car din Transilvania;
8. Nicolae Marcel Simina, Descoperiri aparţinând feudalismului
timpuriu la Tărtăria (jud. Alba).


În cursul acestui an s‐au desfășurat 12 ședințe de lucru, în cadrul
cărora studenții și‐au prezentat direcțiile de cercetare și au abordat teme
privind diferite epoci istorice, rezultate ale cercetărilor de teren, realizate în
cadrul Cercului și individual, recenzii, materiale foto și video referitoare la
anumite aspecte ale activității de pe șantierele arheologice, prezentări de
reportaje etc.
35
Cercetările de teren au inclus vizite în siturile de la Călan, Câlnic,
Cut, Răhău, Valea Nandrului etc.; vizite la monumente și obiective istorice:
cetatea țărănească de secol XIII de la Câlnic, Muzeul și cetatea medievală
din Sighișoara etc.
În cursul acestui an, membrii C.I.V.A. au luat parte și la cercetările
arheologice întreprinse la Șeușa‐„La cărarea morii”, Călan‐„La podină”,
Limba‐„Bordane”, Sibișeni‐„Deasupra satului”, Alba Iulia‐Partoș (șantier
arheologic internațional).
În anul 1998, titulatura C.I.V.A. și‐a schimbat denumirea din Cercul
de Istorie Veche și Arheologie „Vasile Pârvan” în Cercul de Istorie Veche și
Arheologie „Ion Berciu”.

Sesiuni și comunicări:

A. Sesiunea Națională a Cercurilor Științifice Studențești, Alba Iulia,
27‐29 noiembrie 1997:

1. Paula Mazăre, Câteva considerații asupra spiralei ca motiv
decorativ în cultura Starčevo‐Criș;
2. Cristian Florescu, Câteva considerații asupra sistemelor de
periodizare ale culturii Vinča;
3. Ștefan Andrei, Tudor Roșu, Cercetări arheologice de suprafață în
așezarea de la Călan‐„La Sălcii”, jud. Hunedoara;
4. Tuculin Gorovei, Un idol zoomorf găsit la Alba Iulia „Lumea
Nouă” și legăturile sale cu Orientul;
5. Marius Breazu, Emilia Pop, Cercetări de suprafață în așezarea de
la Câlnic‐„În vii”;
6. Beatrice Daisa, Ștefan Bogdan, Considerații asupra industriei
litice din așezarea eneolitică de la Câlnic‐„În vii” (jud. Alba);
7. Radu Totoianu, Materiale arheologice de la Sighișoara ‐
„Wietenberg” din colecția Haldenwang;
8. Lucian Savonea, Cercetări de suprafață efectuate pe Valea
Nandrului (jud. Hunedoara);
9. Dan Anghel, Aspecte tehnologice ale prelucrării ceramicii;
10. Petronela Fotea, Dan Anghel, Aspecte diferite în restaurarea a
două piese de fier.

B. Conferința Națională a Studenților din Facultatea de Istorie, Sibiu,
11‐14 decembrie 1997:
36
Volum jubiliar

1. Dan Anghel, Marius Breazu, Studiu asupra metodelor de
prelucrare utilizate la confecționarea unor vase ceramice.

C. Lucrări susținute în cadrul ședințelor cercului din anul 1998:

1. Dana Gurgu, Recenzie la Sabin Adrian Luca, Așezări neolitice
pe Valea Mureșului. Habitatul turdășean de la Orăștie;
2. George Pataki, Castrul roman‐generalități și particularități;
3. Leontin Negru, Geto‐dacii în armata romană;
4. George Marta, Cosmin Todea, Considerații asupra materialului
ceramic descoperit la Ampoița: morminte tumulare;
5. Mădălina Mărgineanu, Enigmaticele plăcuțe gravate de la Jerf el
Ahmar;
6. Oana Caragiu, Recenzie la M. Askenasy, Canibalismul de la
sacrificiu la supraviețuire.

D. Sesiunea Națională Studențească, Oradea, 13‐15 martie 1988:

1. Szába Csaba, Anubis sau Upuarte. Simbolul șacalului în
panteonul egiptean;
2. Marius Breazu, Considerații asupra grupului cultural cu ceramică
pictată „Lumea Nouă”.

E. Sesiunea Națională de Comunicări a Cercurilor Științifice
Studențești, Târgoviște, 10‐11 aprilie 1988:

1. Andrei Ștefan, Lucian Savonea, Observații asupra unor
materiale arheologice inedite aparținând complexului cultural Starčevo‐Criș,
descoperite la Călan, jud. Hunedoara;
2. Beatrice Daisa, Câteva observații asupra riturilor funerare din
cadrul neoliticului timpuriu pe teritoriul României.

F. Sesiunea Științifică Internațională, Chișinău, 4‐6 mai 1998:

1. Paula Măzăre, Cristian Florescu, Particularitățile fortificației
hallstattiene de la Teleac, jud. Alba;
2. Dan Anghel, Continuitatea unei fortificații. De la castrul roman
Apulum la cetățile medievale din Alba Iulia.
37


Pe lângă activitățile teoretice și practice inițiate de C.I.V.A., membrii
cercului și‐au exprimat pentru prima oară dorința de a trece la un statut
juridic, sub forma de organizare O.N.G., demers care nu s‐a putut însă
finaliza atunci. Această inițiativă a fost dusă la bun sfârșit abia în anul 2007,
însă despre care vom vorbi la momentul potrivit.
Activitatea C.I.V.A., în cursul acestui an, s‐a concretizat prin 13
ședințe, în cadrul cărora s‐au prezentat rezultatele perieghezelor, șantierelor
și excursiilor de studiu. Tot în acest an a fost organizată o expoziție de
fotografii de pe șantierele arheologice, intitulată „De la silex la ... Kodak!”.
Activitățile de cercetare la care au participat membrii cercului, în
anul universitar 1998‐1999, au fost:

1. Cercetări perieghetice în Podișul Secașelor, 12‐23 iulie 1999;
10 studenți au efectuat periegheze în zona centrală a Podișului
Secașelor (Roșia de Secaș), sub coordonarea Asit. Univ. Marius Mihai
Ciută;
2. Cercetări perieghetice pe Valea Geoagiului (jud. Hunedoara),
19‐30 iulie 1999. Șapte studenți au efectuat cercetări de teren în zona
Balșa‐Mada, sub conducerea Prep. Univ. Cristian I. Popa;
3. Șantierul arheologic de la Șeușa‐„La cărarea morii”, 6‐15
august 1999. Cinci studenți au participat la săpăturile arheologice sub
coordonarea Asist. Univ. Marius Ciută;
4. Șantierul arheologic de la Limba‐„Bordane”, 16 august‐20
septembrie 1999. Șase studenți și doi masteranzi au participat la
săpăturile arheologice sub conducerea Prof. Univ. Dr. Iuliu Paul și
Asist. Univ. Marius Mihai Ciută;
5. Proiectul arheologic „APVLVM 1999”. Șapte studenți și un
masterand au luat parte la activitățile desfășurate în cadrul
proiectului, cu ocazia șantierului internațional de la Alba Iulia‐Partoș
(Colonia Aurelia Apulensis). La proiect au participat și studenți de la
universitățile din Londra (Birbeck College), Berlin (Humboldt
Universität), Cluj‐ Napoca (Universitatea „Babeș‐Bolyai”);
6. Șantierul arheologic Racoșul de Jos (jud Brașov), 15 iulie‐22
august 1999. Patru studenți au participat la săpăturile arheologice sub
îndrumarea Dr. Florea Costea (Muzeul de Istorie din Brașov);
38
Volum jubiliar
7. Șantierul arheologic Micești‐„La Cigașe”, 10‐24 septembrie

1999. Șapte studenți și un masterand au participat la cercetările
arheologice sub conducerea Cercet. Adrian Ursuțiu (Institutul de
Arheologie și Istoria Artei, Cluj‐Napoca).

Lucrări susținute în cadrul unor sesiuni studențești naționale la care
au participat și primii masteranzi ai universității apulense:

A. Sesiunea Națională a Cercurilor Științifice Studențești, Alba Iulia,
19‐21 noiembrie 1998:

1. Oana Caragiu, Particularități ale amplasamentului așezărilor neo‐
eneolitice de pe Valea Mureșului;
2. Dan Anghel, Implicații social‐economice ale prelucrării ceramice
în neolitic;
3. Marius Breazu, Aspecte privind tehnologia de confecționare și
decorare a ceramicii pictate aparținând grupului cultural „Lumea Nouă”;
4. Mihai Gligor, Câteva considerații cu privire la așezările
aparținând culturii Petrești din Valea Mureșului Mijlociu;
5. Adrian Gligor, Viața spirituală a comunităților culturii Coțofeni
din bazinul mijlociu al Mureșului;
6. Mădălina Mărginean, Costel Cioancă, Câteva considerații
asupra statuetelor din lut ars descoperite în necropola de la Cârna;
7. Lucian Savonea, Obiecte de cupru și bronz din colecția muzeului
din Sebeș;
8. Gabriel Rustoiu, Un depozit de bronzuri, inedit, descoperit la
Cugir (jud. Alba).

B. Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești, Oradea, martie
1999:

1. Bogdan Ștefan, Particularității ale așezărilor culturii Wietenberg
din Valea Mureșului Mijlociu.

C. Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești, Cluj‐Napoca, mai
1999:

1. Dan Anghel, Experiment privind realizarea unei arderi
reducătoare.
39


A. Sesiunea Naţională a Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti, Ediţia a
VII‐a, „Unitate şi Continuitate în Istoria Românilor”, Alba Iulia, 26‐27
noiembrie 1999:

1. Ionuţ Băltean, Câteva consideraţii asupra unui vârf de mână
descoperit la Limba;
2. Mădălina Mărgineanu, Câteva consideraţii asupra capetelor de
piatră de la Gura Baciului;
3. Beatrice Daisa, Un vas cu destinaţie cultică descoperit în aşezarea
neolitică de la Limba‐„Şesu Orzii”;
4. Izabela Băbuţ, Călin Şuteu, Cercetări arheologice de suprafaţă
efectuate pe teritoriul satului Păuca (jud. Sibiu);
5. Paula Mazăre, Aspecte privind tehnologia de prelucrare a
materialelor dure animale;
6. Dan Anghel, Influenţa condiţiilor de ardere asupra ceramicii
neolitice;
7. Călin Ghemiş, Piese preistorice inedite din aur din colecţia
muzeului Ţării Crişurilor;
8. Ovidiu Ghenescu, Cercetări arheologice de suprafaţa în aşezarea
Coţofeni de la Sebeş‐„Deasupra Râpii”;
9. Gruia Fazecaş, Vânătoarea la comunităţile Otomani;
10. Roxana Stăncescu, Câteva consideraţii asupra culturii Basarabi
în Transilvania. Situl de la Sibişeni;
11. Cristinel Plantos, O nouă aşezare a dacilor liberi la Pradaiş (jud.
Bacău);
12. Marius Breazu, Restaurarea‐conservarea unui vas ceramic pictat
aparţinând grupului cultural „Lumea Nouă”;
13. Dan Anghel, Consecinţele metodelor de prelucrare asupra stării
de conservare a unor vase neo‐eneolitice pictate.

B. Sesiunea „Ştiinţă, cultură, civilizaţie”, Ediţia a V‐a, Oradea, 14‐
16 aprilie 2000.

1. Cristinel Plantos, Ovidiu Ghenescu, Descoperiri Latène şi
medievale timpurii la Lancrăm‐„Glod”.

40
Volum jubiliar
B. Sesiunea Naţională Ştiinţifică Studenţească, istorie‐arheologie,

Timişoara, aprilie 2000:

1. Emil Moldovan, Trepanaţia craniană în culturi preistorice din
Transilvania;
2. Viorel Ştefu, Un complex Wietenberg de la Sibişeni‐„Deasupra
Satului”.

C. Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești, Cluj‐Napoca,
mai 2000:

1. Cristinel Plantos, Descoperiri aparţinând celei de a doua epoci a
fierului la Vinţu de Jos „Lunca Fermeiʺ, jud. Alba.

În vara anului 1999 a fost organizată, timp de o săptămână, o
expediţie arheologică în hotarul comunei Balşa (jud. Hunedoara),
coordonată de Asist. Univ. Cristian I. Popa, în colaborare cu Muzeul
Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Au participat patru studenţi de la
specializarea arheologie. Cosmin Todea, Cristinel Plantos, Ovidiu Ghenescu
şi Viorel Ştefu.

Lucrări publicate în B.C.Ș.S., 6, 2000:

Articole
1. Beatrice Daisa, Un vas cultic descoperit la Limba‐Șesu Orzii;
2. Paula Mazăre, Aspecte privind tehnologia de prelucare a
materiilor osoase animale;
3. Călin Șuteu, Izabela Băbuț, Cercetări arheologice de suprafață
efectuate pe teritoriul satului Păuca (jud. Sibiu);
4. Ovidiu Ghenescu, Daniel V. Sana, Viorel Ștefu, Cercetări
arheologice de suprafață în sectorul Vințu de Jos‐Tărtăria (jud. Alba);
5. Critinel C. Plantos, Descoperiri aparținând celei de a doua epoci a
fierului la Vințu de Jos‐„Lunca Fermei” (jud. Alba);
6. Dan Anghel, Influența condițiilor de ardere asupra ceramicii;
7. Marius Breazu, Restaurarea‐conservarea unui vas ceramic pictat
de tip „Lumea Nouă”.

Recenzii
41
1. Ioan Andrițoiu, Aurel Rustoiu, Sighișoara‐Witenberg.

Descoperirile preistorice și așezarea dacică, Biblioteca Thracologica, XXIII,
București, 1997, 325 p., 134 fig., 14 pl. (Cristinel Plantos).


Avem puţine informaţii păstrate despre activitatea întreprinsă în
decursului acestui an; consemnăm însă participarea în cadrul:

A. Sesiunii Naţionale a Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti „Unitate şi
Continuitate în Istoria Românilor”, Ediţia a VIII‐a, Alba Iulia, 29‐
30 noiembrie 2000:

1. Marius Breazu, Consideraţii asupra evoluţiei interne a „Grupului
cultural Lumea Nouă”, din perspectiva tehnologiei de pictare a ceramicii;
2. Dan Anghel, Precursoare eneolitce ale roţii olarului;
3. Lucian Savonea, Tehnici de turnare în epoca bronzului în bazinul
Mureşului Mijlociu;
4. Cosmin Todea, Noi cercetări privind epoca timpurie a bronzului
pe valea Geoagiului (jud. Hunedoara);
5. Monica Bodea, Gropi rituale în contexte nefunerare din epoca
bronzului transilvănean;
6. Ştefan Bogdan, Locuinţa în spaţiul intracarpatic în bazinul
mijlociu al Mureșului;
7. Dana Gurgu, Elemente caracteristice descoperirilor de tip Basarabi
din zona piemontană a Banatului;
8. Cristinel Plantos, Prezenţe sau influenţe scordisce pe teritoriul
Transilvaniei?;
9. Florin Filip, Dovezi ale răspândirii creştinismului în Oltenia;
10. Dan Anghel, Acţiunea viciilor tehnologice asupra stării de
conservare a ceramicii arheologice;
11. Petronela Fotea, Restaurarea unei aplice din bronz din secolul al
XVIII‐lea.

B. Sesiunea Ştiinţifică Studenţească a studenţilor de la istorie,
Târgovişte:

1. Daniel V. Sana, O colecţie arheologică din aşezarea Wietenberg de la
Derşida;
42
Volum jubiliar
2. Ilie Lascu, Materiale aparţinând culturii Wietenberg de la Dumitra.
3. Cristinel Plantos, Observaţii cu privire la două piese din bronz din
dava getică de la Răcătău (jud. Bacău).

C. Sesiunea Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva:

1. Cristinel Plantos, Câteva importuri romane de epoca republicană
târzie din Dacia preromană.


În cursul acestui am membrii cercului s‐au remarcat activ îndeosebi
prin participarea lor la sesiunile ştiinţifice studenţeşti de la Alba Iulia şi
Bucureşti, cât şi prin publicarea unor articole.

A. Sesiunea Naţională a Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti, Ediţia a IX‐
a, 29 noiembrie 2001:

1. Daniel Sana, Aspecte generale ale metalurgiei în nord‐vestul
României la sfârşitul epocii bronzului;
2. Dana Gurgu, Consideraţii asupra metalurgiei bronzului în
Hallstattul din Banat;
3. Cristinel Plantos, Antonia Costea, Observaţii privind un cap de
berbec din bronz din aşezarea getică de la Răcătău;
4. Ovidiu Ghenescu, Tăviţele de lut medievale timpurii pe teritoriul
Transilvaniei;
5. Marcela Băieţan, Propuneri de restaurare şi conservare a unor piese
metalice de sec. XIV‐XV.

B. Conferinţa Naţională a Studenţilor în Istorie şi Ştiinţe Socio‐
Umane din România, Bucureşti, 15‐17 martie 2002:

1. Emil Moldovan, Trepanaţia craniană în culturi preistorice din
Transilvania;
2. Cristinel Plantos, O gemă cu reprezentarea lui Jupiter Tonans de la
Alburnus Maior;
3. Ovidiu Ghenescu, Consideraţii asupra prezenţei „vetrelor portative”
în aşezările din secolele VI‐X de pe teritoriul Transilvaniei;

43
C. Sesiunea Naţională a Cercurilor Ştiinţifice de Istorie, Ediţia a VIII‐
a, „Istorie, cultură şi civilizaţie în Europa Centrală şi de Sud‐Est”, Timişoara,
mai, 2002:

1. Cristinel Plantos, O reprezentare antropomorfă din dava de la Răcătău.

Pentru acest an universitar consemnăm în rubrica de activităţi ale
membrilor C.I.V.A., următoarele publicații din B.C.Ș.S., 8, 2002:

1. Ovidiu Ghenescu, Observații supra prezenței platourilor de lut în
așezările din secolele VI‐X de pe teritoriul Transilvaniei;
2. Beatrice Daisa, Aplicații ale studiilor paleoetnobotanice în
domeniul arheologiei. Aspecte metodologice.

În cursul acestui an universitar a fost luată iniţiativa invitării unor
profesori din afara centrului universitar albaiulian, care să susţină prelegeri
în cadrul cercului. Au dat curs invitaţiei începând cu acest an şi în cei care
au urmat:

1. Dr. Gelu Florea, Arta europei barbare în epoca Latène (Cluj‐
Napoca;
2. Dr. Aurel Rustoiu, Cetatea dacică de la Divici (Cluj‐Napoca);
3. Dr. Adrian Ursuţiu, Prima epocă a fierului în Transilvania (Cluj‐
Napoca);
4. Pr. Dr. Nicolae Dănilă, Misterul giulgiului de la Torino (Sebeş);
5. Dr. Gheorghe Pavelescu, Magia la români (Sibiu).


În acest an, membri ai C.I.V.A., au participat la Sesiunea Naţională de
Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti. Arheologie‐Istorie‐Muzeologie, Ediţia a X‐a,
Alba Iulia, 28‐29 noiembrie 2002:

1. Ionuţ Băltean, Materialul litic cioplit de la Porț (jud. Sălaj);
2. Beatrice Daisa, Contribuţii la reconstituirea paleomediului
comunităţiilor Vinča din Bazinul mijlociu al Mureşului. Consideraţii asupra
unor amprente vegetale descoperite în situl de la Limba;
3. Anca Ileş, Ana‐Maria Cârstea, Bodgan Bobână, Şantierul
arheologic‐şcoală de la Şeuşa Gorgan. O abordare metodologică;
44
Volum jubiliar
4. Horiana Raica, Adela Frunză, Consideraţii asupra locuirii de tip
Tiszapolgár de la Şeuşa‐Gorgan;
5. Bogdan Bândac, Paul Avram Mihai, O amenajare cu destinaţie
specială (altar‐grânar), aparţinând epocii eneolitice;
6. Angela Costescu, Radu Arcuş, Locuirea Coţofeni de la Şeuşa‐
Gorgan;
7. Adela Dugulan, Despre semnificaţia sceptrelor din os şi corn din
cultura Wietenberg;
8. Dan Sana, Aşezările grupului cultural Cehăluţ;
9. Roxana Stăncescu, Reprezentări ornitomorfe în Hallstatt‐ul
mijlociu;
10. Dan Anghel, Ceramica preistorică: formă, utilitate, structură,
terminologie;
11. Adriana Ţuţuianu, Simbolistica apei şi obiceiurile la naştere;
12. Cristinel Plantos, Imitaţii de „boluri deliene” în La Tène‐ul târziu
din Transilvania;
13. Emilia Covaci, Din nou despre un relief cu zeul Pan, păstrat în
muzeul Sebeş;
14. Maria Căbulea, Un opaiţ roman din aşezarea dacică de la Ardeu‐
Cetăţuie (jud. Hunedoara);
15. Mihaela Benga, Un tipar inedit pentru turnarea ramelor de
oglinzi păstrat în colecţiile muzeului din Sebeş;
16. Ovidiu Ghenescu, Consideraţii asupra ţesturilor din evul mediu
timpuriu transilvănean;
17. Paul Avram Mihai, Incinta şi necropola bisericii medievale din
Sântimbru, din perspectiva campaniei arheologice a anului 2002;
18. Alexandra Băieţan, Propuneri de restaurare şi conservare a două
piese arheologice din fier.


La sesiunile ştiinţifice organizate în cursul acestui an au participat
următorii membrii C.I.V.A.:

I. Alba Iulia, Sesiunea Naţională a Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti.
Arheologie‐Istorie‐Muzeologie, Ediţia a XI‐a, 26‐28 noiembrie 2003:

1. Ionuţ Băltean, Un Homo sapiens sapiens timpuriu descoperit în
Banat;
45
2. Luminiţa Sobaru, Răzvan Andrei, Vase antropomorfe în

culturile neo‐eneolitice de pe teritoriul României;
3. Horiana Raica, Paul Mihai, Gropi cu „destinaţie specială” în
spaţiul neo‐eneolitic intracarpatic şi în Banat;
4. Petronela Straja, Locuirea Coţofeni de la Ardeu;
5. Adela Dugulan, Contribuţii la cunoaşterea încălţămintei în
cultura Wietenberg;
6. Mihaela Benga, Consideraţii privind sfârşitul Hallstatt‐ului şi
începutul La Tène‐ului în Transivania;
7. Maria Căbulea, Cu privire la „calapoadele” din lut dacice;
8. Cristinel Plantos, Despre unele importuri din Dacia preromană.
Situlele de tip E 18;
9. Dan Sana, Turnul roman de la Zalău;
10. Cristian Măgureanu, Monede romane imperiale cu tematică
medicală din colecţia Nagy Bela‐Baia Mare.

II. Piteşti, Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice, Ediţia a 2‐a,
„Cercetarea studenţească în mileniul III”, 12‐14 decembrie 2003.

1. Paul Avram Mihai, Consideraţii cu privire la locuirea eneolitică
de la Sibişeni;
2. Cristinel Plantos, O brăţară La Tène târzie din muzeul orăşenesc Blaj.

III. Sesiunea Naţională a Cercurilor Ştiinţifice de Istorie, Ediţia a X‐
a, „Istorie, cultură şi civilizaţie în Europa Centrală şi de Sud‐Est”,
Timişoara, 14‐16 mai 2004.

1. Mihaela Benga, Adela Dugulan, Vas roman inedit cu
reprezentări de peşti, provenit de la Apulum.


Dintre activitățile importante ale membrilor C.I.V.A. din anul
universitar 2004‐2005, amintim:

A. Șantiere arheologice:

1. Șeușa‐„Gorgan”, campania 2004, Coord. Lect. Univ. Dr.
Marius Mihai Ciută;
46
Volum jubiliar
2. Cetea‐„La Pietri”, campania 2004, Coord. Lect. Univ. Drd.

Cristian Ioan Popa;
3. Alba Iulia‐„Bulevardul Horia”, Coord. Lect. Univ. Drd.
Cristian Ioan Popa.

B. Lucrări prezentate în cadrul ședințelor cercului:

1. Cristian Dima, Cristina Oargă, Descoperiri din pereghieza de la
Șeușa și Drâmbar (jud. Alba);
2. Răzvan Andrei, Luminița Sobaru, Materiale inedite din așezarea
preistorică de la Ampoița‐„La Pietre” (jud. Alba);
3. Mihaela Benga, Morminte aparținând culturii Basarabi de pe
teritoriul României;
4. Ancuța Ileș, Un fragment de figurină antropomorfă descoperit la
5. Ioan Alexandru Bărbat, Materiale preistorice descoperite pe
teritoriul localității Lunca Târnavei.

C. Lansări de carte:

1. Aurul la romani (Alba Iulia, 2005). Autor: Conf. Univ. Dr.
Vasile Moga.

D. Cercetări de suprafață:

1. Hotarul localității Șeușa;
2. Hotarul comunei Drâmbar;
3. Fortificația hallstattiană de la Teleac;
4. Cetea‐„La Pietri”.

E. Șantiere arheologice:

Cercetări sistematice:

1. Balta Sărată (jud. Caraș‐Severin);
2. Steierdorf‐„Peștera Hoților” (jud. Caraș‐Severin);
3. Rapoltu Mare‐„Măgura Uroiului” (jud. Hunedoara);
4. Piatra Roșie (jud. Hunedoara);
5. Piatra Craivii (jud. Alba);
47
6. Șeușa‐„Gorgan” (jud. Alba);
7. Cetea‐„La Pietri”(jud. Alba);
8. Cheile Turzii (jud. Cluj).

Cercetări preventive:

1. Alba Iulia‐„Dealul Furcilor”;
2. Alba Iulia, Strada Decebal nr. 25;
3. Alba Iulia‐Partoș;
4. Alba Iulia‐„Lumea Nouă”;
5. Alba Iulia‐Q 1 Auto S.R.L.;
6. Alba Iulia‐„Monolit”;
7. Alba Iulia‐Strada Brândușei.


În decursul anului universitar 2005‐2006, pe lângă activitățile
specifice, s‐a reluat inițiativa dobândirii unui statut juridic de tip O.N.G.
pentru C.I.V.A., după ce în prealabil, s‐a obținut din partea Universității, un
sediu propriu pentru desfășurarea diferitelor activități.
Tot în acest an, C.I.V.A. a fost membru fondator al Asociației
Naționale a Studenților de la Arheologie și Istorie, înființată cu scopul unei
colaborări profesionale de lungă durată, la nivel național, cu organizațiile
studențesți din domeniu, din întrega țară, presupunând schimburi de
experiențe, informații și conceperea unor proiecte comune. În Universitate,
C.I.V.A. a conceput și susținut funcționarea unei pagini web a Catedrei de
Istorie (www.arhist.uab.ro), pentru a facilita accesul studenților, și
potențialilor studenți, la informațiile de interes despre facultate.
În încercarea de a o oferi idei noi arheologilor și alternative
studenților, C.I.V.A. a început o colaborare cu Universitatea „Ovidius” din
Constanța, pentru demararea unui curs de arheologie subacvatică.
O altă realizare, deosebit de importantă din punct de vedere științific
a C.I.V.A., a fost organizarea Conferinței Internaționale Studențești din 24‐
26 noiembrie 2006. Organizarea acestei manifestări s‐a făcut prin eforturile
apreciabile ale tuturor membrilor cercului, sprijiniți de asemenea de Catedra
de Arheologie și Istorie.
Membrii C.I.V.A. au luat parte în acest an la conferințe de
comunicări științifice din țară și din străinătate:

48
Volum jubiliar
1. Caransebeș (Conferința Anuală de Arheometrie);
2. Alba Iulia (Sesiunea Științifică Anuală organizată de Muzeul
Național al Unirii);
3. Pitești;
4. Iași;
5. București;
6. Oradea;
7. Nitra (Slovacia);
8. Ungaria (International Conference on Experimental Archaeology
and Archaeological Parks, Százhalombatta).

O parte a contribuțiilor științifice studențești au fost publicate în
B.C.Ș.S. 11, 2005:

1. Ioan Alexandru Bărbat, Materiale preistorice descoperite pe
teritoriul localității Lunca Târnavei (jud. Alba);
2. Anca Ileș, Un fragment de figurină antropomorfă descoperit la
3. Luminița A. Sobaru, Răzvan M. Andrei, Noi informații privind
locuirea preistorică de la Ampoița‐La Pietre;
4. Ioan Alexandru Bărbat, Unelte din os și corn din cultura
Coțofeni. Metode de prelucrare;
5. Mihaela Benga, Tipologia inventarului funerar din mormintele
culturii Basarabi de pe teritoriul României.

Tot în acest an, C.I.V.A. a devenit membru oficial și reprezentantul
Alba Iuliei în International Student of History Asscociation (I.S.H.A.).
În acest an membrii cercului au participat pe șantiere arheologice,
naționale sau internaționale: Alba Iulia, Cetea, Șeușa, Piatra Craivii, Arad,
Hunedoara, Ungaria (Százhalombatta), Ucraina și Statele Unite ale Americii.
Rezultatele cercetărilor au fost publicate în reviste de specialitate din țară și
străinătate.
În cadrul excursiilor de studiu, au fost vizitate așezările Coțofeni de
la Ampoița, biserica medievală de la Șard și peșterile cu locuire preistorică
din zona Băilor Herculane; de asemenea, a mai fost organizată și o petrecere
de absolvire a studenților de la arheologie, în Munții Trascăului.


49
În anul acesta au fost iniţiate procedurile necesare pentru obținerea
statului de O.N.G., în vederea extinderii activităţilor şi participarea oficială
ca parteneri, alături de alte organizaţii şi instituţii la diverse proiecte. În
anul 2007 s‐a inaugurat sediul cercului în cadrul Universității, oferind
spațiul adecvat pentru desfășurarea activităților specifice C.I.V.A.:
prelucrare și cercetare de material arheologic, ședințe de lucru, dezbateri pe
teme de interes arheologic și, cel mai important, un loc de întâlnire și
comunicare între membri.
Un alt moment important, care merită consemnat, este implicarea
membrilor cercului în organizarea conferinței internaționale a studenților.
Tot în acest an, cu ajutorul studentului Teodor Muntean, membru al
cercului, a fost realizat primul site al Asociației (www.civa.uv.ro), pentru
facilitarea accesului la informații legate de activitățile întreprinse. Din anul
2013, noul site al C.I.V.A. este www.aciva.ro.


Cel mai important aspect de reținut din cursul acestui an, este cel
privitor la dobândirea actului juridic oficial al Cercul de Istorie Veche și
Arheologie, după cum se regăsește în statutul asociației:

„TITLUL I

CAPITOL I

Art. 1. Cercul de Istorie Veche și Arheologie, denumit în continuare
C.I.V.A., este o asociație studențească, non‐guvernamentală, apolitică, cu
sediul în cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Art. 2. C.I.V.A. este o asociație studențească, înființată în baza
ordonanței guvernamentale nr. 26/2000, publicat în Monitorul Oficial nr. 39
din 31.01.2000 și nr. 37/2003, publicat în Monitorul Oficial nr. 62 din
01.02.2003.

Art. 3. C.I.V.A. are o durată de funcționare nelimitată.
Art. 4. C.I.V.A. are un profil cultural științific, care urmărește prin
activitățile sale dezvoltarea socio‐profesională a studenților și a publicului
larg.

50
Volum jubiliar
Art. 5. C.I.V.A. are ca obiective:
 Prezentarea descoperirilor noastre.
 Împărțirea informațiilor privind arheologia și istoria veche.
 Modernizarea cercetării și interpretării arheologice.
 Promovarea studenților la participarea în domeniul academic
profesional.
 Implicarea studenților în elaborarea unor proiecte și cercetări
științifice și culturale în domeniile arheologie și istorie veche.
 Îmbunătățirea nivelului academic al studenților prin crearea
unor posibilități pentru organizarea de ateliere didactice,
invitarea unor specialiști la prezentări și excursii.
 Dezvoltarea simțului civic, profesional și cultural al
studenților.
 Creșterea interesului marelui public față de arheologie și
educarea acestora privind cercetarea arheologică și
responsabilitatea arheologilor.

Art. 7. C.I.V.A. desfășoară activități cu caracter profesional, științific,
cultural‐educativ și de angajare civică.

TITLUL II

CAPITOLUL I, Membri

Art. 1. În componența C.I.V.A. intră următoarele categorii de
membrii:
a) Membrii universitari
b) Membrii colegi
c) Membrii ordinari
d) Membrii de onoare
e) Membrii fondatori

Art. 2. Calitatea de membru reprezintă elementul de bază al
apartenenței la C.I.V.A., condiția principală a participării la acțiunile inițiate
de aceasta și a folosirii avantajelor ce decurg din aceste activități.

Art. 3. Membru universitar al C.I.V.A. poate fi orice student (inclusiv
masteranzi și doctoranzi).

51
Art. 6. Membru coleg al C.I.V.A. poate fi orice cadru didactic, angajat
al unui muzeu sau membru din alte organizații sau instituții cu scopuri
similare.

Art. 9. Membru ordinar al C.I.V.A. poate fi orice persoană din
publicul larg.

Art. 12. Calitatea de „Membru de onoare” se atribuie acelor persoane
ale societății civile care s‐au distins prin servicii deosebite aduse C.I.V.A.,
prin contribuția lor la dezvoltarea vieții sociale, profesionale, culturale și
studențești.

Art.16. Membru fondator este acela care a depus eforturile la
înființarea C.I.V.A. și este semnatar al actului constitutiv și al statutului
asociației.

CAPITOLUL II, Drepturile și obligațiile membrilor

Art. 1. Membrii C.I.V.A. au următoarele drepturi:
 De a alege și de a fi ales, excepție făcând membrii de onoare
care nu au acest drept.
 De a participa la activitățile C.I.V.A.
 Dreptul la opinie în cadrul C.I.V.A.
 De a beneficia de avantajele ce decurg din calitatea de
membru, de adresa cereri, propuneri sau reclamații
Consiliului Executiv.
 De a fi informați și consultați asupra activităților C.I.V.A.
 De a avea acces la mijloacele de informare C.I.V.A. (în
condițiile stabilite prin normele care guvernează activitatea
acestora).
 De a face parte din alte organizații care nu contravin statului,
programului și intereselor C.I.V.A.
 De a renunța la calitatea de membru.

Art. 2. Membrii C.I.V.A. au următoarele obligații:
 De a respecta Actul Constitutiv, Statutul, Regulamentul de
Ordine Interioră și hotărârile adoptate de forurile de
conducere.
52
Volum jubiliar
 De a nu angaja C.I.V.A. în nicio activitate fără a avea un
mandat din partea Consiliului Executiv.
 De a promova valorile asociției în mediul studențesc.
 De a cotiza lunar cu suma prevăzută de Adunarea Generală.
 De a nu acționa contrar intereselor și obiectivelor C.I.V.A.

CAPITOLUL III, Organizarea și funcționarea C.I.V.A.:

Art. 1. Organele C.I.V.A. sunt:
a) Adunarea Generală (A.G.).
b) Consiliul director, denumit în continuare Consiliul Executiv (C.
E.).
c) Cenzorul sau, după caz, comisia de cenzori.

Art. 2. Adunarea Generală este organul de conducere alcătuit din
totalitatea membrilor aderenți C.I.V.A.

Art. 3. Competența Adunării Generale cuprinde:
 Stabilirea strategiei și a obiectivelor generale ale C.I.V.A.;
 Stabilirea cotizației lunare a membrilor C.I.V.A.;
 Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, a bilanțului
contabil;
 Alegerea si revocarea membrilor Consiliului Executiv;
 Alegerea și revocarea membrilor comisiei de cenzori/cenzor;
 Modificarea actului constitutiv și a statutului;
 Lichidarea și dizolvarea asociției, precum și stabilirea
destinației bunurilor rămase după lichidare.

Art. 5. Hotărârile luate de Adunarea Generală, în limitele legii, ale
statutului, sau ale Regulamentului de Ordine Interioară sunt obligatorii
chiar și pentru membrii care nu au luat parte la Adunarea Generală sau au
votat împotrivă.

Art. 10. Consiliul Executiv este organul de conducere care asigură
executarea hotărârilor Adunării Generale, fiind compus din:
 1 președinte;
 1 vicepreședinte;
 1 secretar;
 2 consilieri.”
53

Alte aspecte de reținut din decursul acestui important an pentru
C.I.V.A., sunt cele legate de activitățile tradiționale ale cercului: opt întâlniri
de lucru, șantiere arheologice, sesiuni științifice de comunicări, excursii,
perieghieze, prelucrarea primară a materialelor arheologice (spălare,
resturare, desenare).
Șantierele arheologice preventive și sistematice, pe care au participat
membrii C.I.V.A. în acest an universitar au fost:

 Alba Iulia‐Partoș (epocă romană și medievală);
 Alba Iulia‐Dealul Furcilor (necropola romană);
 Alba Iulia‐Capela Lazo și Palatul Episcopal Romano ‐Catolic
(Ev Mediu);
 Alba Iulia‐„Lumea Nouă” (așezare neolitică);
 Sebeș‐Protopopiatul Ortodox (Ev Mediu);
 Oradea‐Sântion‐Sere (jud. Bihor,‐preistorie, sec. III‐IV, Ev
Mediu);
 Piatra Craivii (jud. Alba; așezare și fortificație dacică);
 Doh‐Râturi (jud. Sălaj; Epoca neolitică);
 Uivar‐Tell (jud. Timiș);
 Frumușeni‐Mănăstirea Bizere (jud. Arad; mănăstire
medievală).

La Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești, din acel
an, organizată la Alba Iulia, universitatea apulensă a fost reprezentată de
cinci studenți, toți fiind membrii C.I.V.A.:

1. Marius Râza, Noi date despre habitatul grupului Pișcolt. O
locuință cercetată la Sântion‐Sere (jud. Bihor);
2. Mihai Bica, Modele de ambarcațiuni neolitice în Transilvania și
problema navigației pe Mureș în preistorie;
3. Adrian Frum, Transilvania și Micene. O imagine asupra
războinicului epocii bronzului;
4. Cătălin Borangic, Fenomenul dacoman. Origini, traseu,
actualitate;
5. Daniel Marius Tentiș, Un tip inedit de locuință medievală
timpurie de la Alba Iulia.

54
Volum jubiliar
Comunicările au fost susținute și în cadrul ședințelor de lucru
C.I.V.A.
Sub îndrumarea coordonatorului C.I.V.A., Cristian Ioan Popa, au
fost întreprinse excursii documentare la diferite situri arheologice:

 Teleac‐fortificația hallstattiană;
 Cigmău‐castrul roman;
 Cetățile dacice din Munții Orăștiei‐Ardeu, Sarmisegetuza,
Costești.

Rezultatele perieghezelor de la Piatra Tomii, Cheile Feneșului, Piatra
Secuiului și Valea Ampoiului, au fost prezentate în cadrul întâlnirilor
cercului.
După obținerea statului juridic, membrii cercului au conceput o serie
de proiecte de interes arheologic:

 Arheologie Publică (promovarea arheologiei în rândul
publicului larg); acest proiect a fost derulat din anul 2007
până în prezent, fără întrerupere, de către coordonator și o
parte din membrii C.I.V.A.;
 Organizarea unei sesiuni internaționale de comunicări a
cercului (începând din anul 2009).

În cursul acestui an, trei studenți (David Sebastian, Dumitrașcu Liviu
și Horvath Robert) ai Facultății de Istorie și Filologie, membrii ai cercului,
au studiat prin intermediul programului Erasmus (grant de studiu), în
Germania, la Bochum, și în Polonia, la Rzeszów.


Anul universitar 2008‐2009 a fost unul, oarecum, modest pentru
C.I.V.A., cu un număr redus de activități. Membrii asociției s‐au reunit în
ședința din 19 martie 2009 pentru rezolvarea problemelor de ordin strict
organizatoric și administrativ. Motivul principal pentru care activitatea
asociației a stagnat, a fost cauzat de schimbarea generațiilor de studenți și
masteranzi, cu statut activ în C.I.V.A., și înlocuirea parțială a lor cu noi
membri, și care a dus implicit la apariția unui interval de timp, lipsit de prea
multe activități, necesar transmiterii și schimbului de informații dintre
respectivele generații.
55
Prezența studenților pe șantierele arheologice a fost de asemenea

mai redusă; amintim doar participarea a șapte studenți pe șantierul
preventiv de pe Dealul Furcilor‐necropola romană, Alba Iulia.
În vara anului 2009, în timpul practicii de specialitate, șase studenți
și masteranzi au participat în tabăra de castelologie de la Râșnov, jud.
Brașov, activitățile principale constând în instruirea acestora în scopul
obținerii unor cunosțiinte elementare despre arheologie și ghidaj.


În anul 2009‐2010, membrii asociației s‐au întrunit în trei ședințe
importante:

 4 noiembrie 2009: stabilirea traiectoriei teoretice și practice
pentru noul an universitar, precum și chestiuni de ordin
administrativ;
 10 martie 2010, prezentarea primei monografii de sit a unui
șantier arheologic școală al Universității 1 Decembrie 1918:
Marius Mihai Ciută, Cercetări arheologice la Șeușa‐La Cărarea
Morii. I. Locuirile preistorice;
 17 martie 2010, Situl Apulum‐urbanism, topografie,
arheologie; Anca Timofan (Muzeul Național al Unirii Alba
Iulia), Proiectul de cercetare arheologică sistematică Apulum‐
Ravelinul Sf. Francis de Paola. Sectorul de sud‐est al așezării civile
a castrului legiunii XIII Gemina. Campania 2009.

În al doilea semestru al acestui an universitar, doi membri ai
C.I.V.A., Ioan Oprea și Diana Ciubucana, au studiat în Rzeszów, Polonia.
Aceiași studenți au participat în vara lui 2010, pe șantierul arheologic
internațional de la Zvolen‐Pustý Hrad (eneolitic și Ev Mediu timpuriu),
Republica Slovacă. În vara aceluiași an, în cadrul șantierului arheologic
sistematic de la Râșnov (epoca bronzului, perioada dacică și medievală),
amintit în cronica anului anterior, a mai participat doar un membru
C.I.V.A., și care a luat parte în luna septembrie la lucrările de pe șantierul
arheologic Rupea (perioda medievală și modernă), jud. Brașov.
La Sesiunea Națională a Cercurilor Științifice Studențești de la Alba
Iulia, ediția a XVII‐a, noiembrie 2009, a participat un singur student:
 Florin Ciulavu, Circulație monetară și sistem monetar în vremea
lui Vladislav al II‐lea al Țării Românești.
56
Volum jubiliar


Începutul anului universitar 2010‐2011 a fost la fel de stagnant ca și
anul universitar 2008‐2009, motiv pentru care conducerea administrativă a
organizaţiei s‐a schimbat în luna martie 2011, fiind înlocuită cu o echipă
nouă, formată din studenţi şi masteranzi din toţi cei cinci ani de studiu, cu
scopul de a asigura pe viitor transmiterea, la un nivel mai elaborat, a
cunoştiinţelor administrative şi profesionale ale organizaţiei. În anul
universitar 2010‐2011 numărul membrilor C.I.V.A. a crescut, fiind
înregistraţi peste 15 de noi membri, studenţi şi masteranzi de la
specializările Arheologie, Istorie şi Muzeologie, dar şi patru studenţi de la
alte facultăţi, pasionaţi de arheologie.
Sediul C.I.V.A. a fost reamenajat în decursul anului 2011 şi i s‐au
adăugat în inventar noi materiale de studiu şi cercetare, precum: hărţi, cărţi,
reviste, cataloage, albume, materiale ceramice, calculator etc. Programul
şedinţelor a fost reluat şi menţinut pe tot parcursul anului, exceptând
ultimele două luni din anul universitar când majoritatea membrilor erau
deja pe diferite şantiere arheologice. Lucrările prezentate în șase şedinţe au
tratat teme de arheologie socială, funerară, urbană etc., reprezentând în
mare parte segmentul cronologic pe care studenţii respectivi își urmau
specializarea.
Tot în cadrul şedinţelor s‐au hotărât şi chestiunile organizatorice ale
C.I.V.A., s‐au discutat ideile membrilor privind actualitatea arheologiei sau
promovarea ei în cât mai multe medii, s‐au făcut prezentări de carte, ori s‐au
stabilit noi locaţii pentru excursiile de studiu, s‐au fixat întâlniri pentru prelucrarea
primară a numeroaselor materiale provenite din şantierele arheologice anterioare
sau chiar din cursul aceluiaşi an; şedinţele au vizat şi încurajarea membrilor de a
participa la sesiuni de comunicări şi şantiere arheologice.

Sesiunile la care au participat membrii C.I.V.A. au fost:

I. Alba Iulia, 2nd International Student Archaeology Conference,
Human Activities, Crafts and Artisans in Pre‐ and Protohistory, 20‐22
May 2011, organizată de Cercul de Istorie Veche și Arheologie:

1. Otis Crandell, Lithic Raw Materials Acquistion in the Neolithic of
the Banat Region. Evidence of Specialized Occupations (în colaborare cu
Florentina Martiș);
57
2. Otis Crandell, Chert Mining and Processing at Piatra Tomii,

Romania;
3. Laura Drașovean, Chaîne Opératoire: The Biography of Knapped
Lithic Artifacts;
4. Ioan Oprea, Manufacturing Techniques of Spondyllus Gaederopus
Shell Objects and their Importance and in Society;
5. Dănuț Prisecaru, Bronze Age Spinning and Weaving within the
Modern Territory of Romania;
6. Daniel Marius Tentiș, Extraction and Processing of Stone in the
Dacian World.

II. Alba Iulia, Sesiunea Națională a Cercurilor Științifice Studențești,
Ediția a XVIII‐a, 22 aprilie 2010:

1. Florin Ciulavu, Fenomenul falsificării de monedă în Țara
Românească și Moldova (secolele XIV‐XV).

III. Alba Iulia, Sesiunea Națională a Cercurilor Științifice Studențești,
Ediția a XIX‐a, noiembrie 2010:

1. Ioan Oprea, O mie de daci în Britannia: Cohors Prima Aelia
Dacorum milliaria.

IV. Oradea, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești
„Conferința Umaniștilor”, ediția I, 20‐21 mai 2011:

1. Florin Ciulavu, Reforma monetară a lui Vladislav al II‐lea al Țării
Românești (1447‐1456).

Lucrări publicate în acest an:

1. Florin Ciulavu, Circulație monetară și sistem monetar în vremea
lui Vladislav al II‐lea al Țării Românești, în Buletinul Cercurilor Științifice
Studențești. Arheologie‐Istorie‐Muzeologie, 16, 2010.

Ședințele de cerc au vizat în decursul acestui an comunicările,
cercetările aflate în curs, excursiile de studiu și aspectele organizatorice ale
asociației:

58
Volum jubiliar
3 martie 2011:
‐ Alin Țambă, Cetatea dacică de la Căpâlna;
‐ Adrian Gligor Borza, Săpături arheologice la Râșnov, iulie 2010.
16 martie 2011:
‐ Film documentar: Gumelnița. Bucșani‐O nouă lume, același început.
26 martie 2011:
‐ Planificare și organizare pentru excursia de studiu la cetatea dacică
de la Căpâlna.
31 martie 2011:
‐ Prezentare de carte:, Constantin Petolescu, Dacia‐Un mileniu de
istorie (Cătălin Borangic);
‐ Prezentarea perieghezei de la Teleac;
‐ Vizionarea fotografiilor din excursia de studiu de la cetatea dacică
de la Căpâlna.
7 aprilie 2011
‐ Prezentare Lect. Univ. Dr. Cristian Ioan Popa: Alba Iulia. Între
Antichitate și zorii epocii moderne (viziuni și metode de cercetare actuale).
4 mai 2011
‐ Vizionare film documentar: Kathedralen Steinzeit, filmat de
televiziunea ZDF, cu secvențe turnate în „Peștera Bolii” de la
Bănița (România)‐prezentare și comentarii Lect. Univ. Dr. Cristian
Ioan Popa.

În decursul acestui an universitar, stundenții au participat pe
următoarele șantiere arheologice, preventive și sistematice:

1. Alba Iulia‐Lumea Nouă (aşezare neolitică şi eneolitică), trei
șantiere preventive;
2. Alba Iulia‐Dealul Furcilor (necropolă romană), trei șantiere
preventive;
3. Alba Iulia‐Palatul guvernatorului celor trei Dacii (epocă
romană);
4. Alba Iulia‐Principia castrului legiunii XIII Gemina (epocă
romană, medievală, modernă);
5. Petreşti, Alba‐Groapa Galbenă (situl eponim; aşezarea neolitică
şi eneolitică), două șantiere preventive;
6. Moigrad‐Porolissum, jud. Sălaj (epocă romană; proiect
internaţional).

59

Acest an universitar s‐a remarcat printr‐o bogată activitate științifică
(șantiere arheologice preventive și sistematice, sesiuni științifice de
comunicări, publicații, excursii de studiu, periegheze), deși în ultimii ani
numărul studeților a continuat să scadă.
Activitatea C.I.V.A. din anul universitar 2011‐2012 a constant din:

Participări la Sesiuni de Comunicări Științifice:

I. Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, Unitate, Continuitate și
Independență în istoria poporului român. 93 de ani de la Marea Unire, 23‐
24 noiembrie 2011:

1. Ioan Oprea, Tipuri noi de ștampile tegulare din principia castrului
legiunii XIII Gemina;

II. Sebeș, Centrul Cultural Lucian Blaga, Multiculturalitate și
patrimoniu istoric în Transilvania, Ediția a IV‐a, 8 iunie 2012:

1. Florin Ciulavu, Monedele bătute în monetăria de la Alba Iulia în
secolul al XVIII‐lea.

Lucrări publicate:

1. Florin Ciulavu, Doi ducați munteni emiși de Mircea cel Bătrân, în
Terra Sebus. Acta Musei Sabesinsis, 4, 2012;
2. Florin Ciulavu, Falsificări de monedă în Țara Românească și Moldova
secolelor XIV‐XV, în Buletinul Cercurilor Științifice Studențești. Arheologie‐
Istorie‐Muzeologie, 17‐18, 2011‐2012;
3. Florin Ciulavu, Monede romane imperiale descoperite în necropola de
la Alba Iulia‐„Dealul Furcilor”, în Sargetia. Acta Musei Devensis, S.N., 3, 2012.

Șantierele arheologice la care au participat membrii C.I.V.A. în
decursul acestui an universitar, sunt:

1. Alba Iulia‐Principia castrului legiunii XIII Gemina (epocă
romană, medievală, modernă);
2. Alba Iulia‐Dealul Furcilor (necropolă romană);
60
Volum jubiliar
3. Casimcea (jud. Tulcea)‐Parcul eolian Casimcea (epoca neolitică
și epoca bronzului‐tumuli);
4. Jurilovca (jud. Tulcea)‐epoca bronzului (tumuli);
5. Răhău (jud. Alba)‐săpături arheologice pe tronsonul de
autostradă Alba (epocile: neolitic, eneolitc, bronz, migrații (necropolă
gepidică), Ev Mediu timpuriu și târziu);
6. Autostrada, Tronsonul Lugoj‐Deva;
7. Alba Iulia‐Str. Vasile Alecsandri, nr. 27‐canabele romane, Ev
Mediu, epocă modernă;
8. Alba Iulia‐Lumea Nouă, șantier sistematic (epocă neolitică).

Șantier de restaurare piatră:

1. Carei (jud. Satu Mare)‐Castelul Karolyi.

Practică arheologică în afara țării:

1. Ioan Oprea‐practică arheologică prin intermediul grantului
Erasmus practică în insulele malteze (Malta, Gozo);
2. Adrian Mareș‐practică arheologică prin intermediul grantului
Erasmus practică în insulele malteze (Malta, Gozo);
3. Florin Ciulavu‐șantier arheologic de epocă romană în
Cokermouth, Marea Britanie.

Excursii de studiu:

1. Templele megalitice de la Ġgantija, Gozo, Malta;
2. Zidul lui Hadrian, Marea Britanie;
3. Cetatea și muzeul Histria, jud. Constanța;
4. Cetatea Argamum (Orgame), jud. Tulcea;
5. Cetatea Halmyris, jud. Tulcea;
6. Cetatea și muzeul Carsium, Hârșova, jud. Constanța;
7. Cetatea Enisala (Heraclea), jud. Tulcea;
8. Cetatea Noviodunum, jud. Tulcea;
9. Cetatea Salsovia, jud. Tulcea;
10. Cetatea Ibida (Slava Rusă), jud. Constanța;
11. Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea, jud. Tulcea;
12. Basilica paleocreștină de la Niculițel, jud. Tulcea;
13. Cetățile Tăuți și Vurpăr.
61

În ședințele C.I.V.A. s‐au comunicat și discutat următoarele:

 20 octombrie 2011:
‐ Primirea noilor membri în asociație;
‐ Chestiuni organizatorice pentru anul în curs;
‐ Stabilirea planului anual de activități (sesiuni, comunicări,
excursii, periegheze etc).
 22 noiembrie 2011:
‐ Ioan Oprea, Tipuri noi de ștampile tegularei descoperite în
principia castrului de la Apulum;
‐ Ancuța Pop, Practică și cercetare arheologică: Malta 2011.
 28 noiembrie 2011:
‐ Andreea David, Locul unde omul devine zeu: Teotihuacan;
‐ Pe ordinea de zi: International Student Conference.
 16 ianurie 2012:
‐ Nicolae Beldiman, Arkaim‐Cetatea Soarelui;
‐ Cosmin Galdău, De la pagus‐ul antic Alburnus Maior la
actuala așezare Roșia Montană;
‐ Tiberiu Polgar, O tegulă romană descoperită la Mihalț.
 23 februarie 2012:
‐ Ioan Oprea, Echipamentul militar al legionarului roman
(prezentare armură);
‐ Florin Ciulavu, Prețuri practicate în Provincia Dacia.
Tăblițele cerate de la Alburnus Maior.
 7 martie 2012: prezentări de carte:
‐ Vasile Pârvan, Dacii la Troia‐Studii de protoistorie a Daciei,
Ediție îngrijită de Ioan Oprișan, București, Editura
Saeculum, 2011, 560 p. (Tiberiu Polgar);
‐ Octavian Oct. Iliescu, Monetele lui Mircea cel Bătrân, Ediție
îngrijită, note și anexă bibliografică de Ernest Oberländer‐
Târnoveanu și Ionel Cândea, Brăila, Editura Istros, 2008,
356 p. (Florin Ciulavu).
 28 martie 2012:
‐ Film documentar: Iceman Murder Mistery, cu o scurtă
prezentare de Gligor Borza.

În loc de concluzii ...
62
Volum jubiliar

Așa cum am încercat să arătăm, într‐un mod cât mai cuprinzător în
cronica celor 20 de ani de cercetare și arheologie studențească, activitatea
specifică întreprinsă în cadrul Cercului de Istorie Veche și Arheologie a
conferit studenților și masteranzilor pasionați de arheologie, un cadru
amiabil și care și‐a pus amprenta în formarea multora ca arheologi, ca nume
de marcă ale arheologiei românești. Acest cadru, aflat în permanență sub
coordonarea unui profesor, a reprezentat și a constituit în toți acești ani o
expresie a muncii studențești.
Cronica de față nu se dorește a fi o operă finală a activității C.I.V.A.,
un altar funerar, ci mai degrabă un altar onorific depus muncii înteprinse în
cele două decenii și un impuls pentru noile generații care ne vor înlocui și,
care, sperăm că vor conduce noi și noi activități specifice ale acestei asociații.
63
64
Volum jubiliar

CRONICA C.I.V.A. ÎN IMAGINI
65
66
Volum jubiliar

Fig. 1. Ședința de lucru din 26 noiembrie 1992‐
cel mai vechi afiș păstrat în arhiva C.I.V.A.
67

Fig. 2. Afiş ‐ şedința de lucru din 23 martie 1994
68
Volum jubiliar

Fig. 3. Afişul primei sesiuni ştiinţifice studenţeşti de istorie, ediţia I,
Alba Iulia, 1993
69

Afiş ‐ şedința de lucru din 20 noiembrie 1995

Fig. 4. Afiş ‐ şedința de lucru din 17 octombrie 1996
70
Volum jubiliar

Fig. 5. Afiş – lansare de carte, 19 noiembrie 1996
71

Fig. 6. Afiş ‐ şedința de lucru din 10 decembrie 1997
72
Volum jubiliar

Fig. 7. Afiş ‐ şedința de lucru din 14 ianuarie 1998
73

Fig. 8. Afiş ‐ şedința de lucru din 18 februarie 1998

74
Volum jubiliar


75

Fig. 10. Afiş ‐ şedința de lucru din 12 aprilie 2000
76
Volum jubiliar

Fig. 11. Afiş ‐ şedința de lucru din 08 mai 2001
77

Fig. 12. Afiş al sesiuniii extraordinare a C.I.V.A. –
profesor invitat Dr. Gelu Florea, 2001

78
Volum jubiliar

Fig. 13. Afiş ‐ şedința de lucru din 22 noiembrie 2005

79


80
Volum jubiliar

Fig. 15. Afiş ‐ şedința de lucru din 18 aprilie 2006
81

82
Volum jubiliar

83

84
Volum jubiliar

85

86
Volum jubiliar

87

88
Volum jubiliar

Fig. 23. Afiş ‐ şedinţa de lucru din 10 mai 2007
89

90
Volum jubiliar

91

Fig. 26. Afiş ‐ şedinţa de lucru din 12 martie 2008
92
Volum jubiliar

93

Fig. 28. Afiş ‐ şedinţa de lucru din 2 aprilie 2008
94
Volum jubiliar

95

96
Volum jubiliar

97

Fig. 32. Afiş ‐ şedinţa de lucru din 12 decembrie 2011
98
Volum jubiliar

Fig. 33. Afiş ‐ şedinţa de lucru din 23 februarie 2012
99

100
Volum jubiliar

Fig. 35. Deschiderea anului universitar 1994‐1995, patronată de prof. univ.
dr. Iuliu Paul, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Fig. 36. Deschiderea anului universitar 1999‐2000, patronată de prof. univ.
dr. Iuliu Paul, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia
101

Fig. 37. Prima promoție de master în arheologie, 1999

Fig. 38. Banchet de absolvire, grupa de arheologie, 2002
102
Volum jubiliar

Fig. 39. Excursie la Cugir‐Prislop, 1994

Fig. 40. Şantierul arheologic Orăştie‐Dealu Pemilor, 1994
103

Fig. 41. Excursie la Hunedoara‐Castelul Huniazilor, 1995

Fig. 42. Excursie la Potaissa, 1995

104
Volum jubiliar

Fig. 43. Excursie la cetatea Blidaru, 1995

Fig. 44. Excursie la cetatea Mălăieşti, 1995
105

Fig. 45. Excursie la cetatea Costeşti‐Cetăţuie, 1995

Fig. 46. Şantierul arheologic Turdaş‐Luncă, 1995
106
Volum jubiliar

Fig. 47. Şantierul arheologic Limba‐Şezu Orzii, 1996

Fig. 48. Şantier arheologic Alba Iulia‐Lumea Nouă, 1995

107

Fig. 49. Şantierul arheologic Gligoreşti‐Holoame, 1995

Fig. 50. Şantierul arheologic Gligoreşti‐Holoame, 1996
108
Volum jubiliar

Fig. 51. Şantierul arheologic Gligoreşti, 1995

Fig. 52. Lansare de carte Volker Wollmann, Alba Iulia, 1996
109

Fig. 53. Împreună cu colegii clujeni, la Sesiunea Ştiinţifică Studenţească de la
Cluj‐Napoca, 1996

Fig. 54. Întâlnire în barul Universităţii, 1996
110
Volum jubiliar

Fig. 55. Participare la Congresul Internaţional de tracologie de la
Olimp/Constanţa, 1996 – excursie la Tropaeum Traiani

Fig. 56. Şantier arheologic Şeuşa‐La Cărarea Morii, 1997
111

Fig. 57. Plecarea de pe şantier, Şeuşa‐La Cărarea Morii, 1997

Fig. 58. Şantier arheologic Limba‐Bordane, 1997
112
Volum jubiliar

Fig. 59. Participare la Sesiunea ştiinţifică studenţească de la Oradea, 1997

Fig. 60. Susţinerea lucrărilor primei generaţii de masteranzi,
la specializarea arheologie, 1999
113

Fig. 61. „De la Silex la Kodak” ‐ colţ expoziţional în subsolul de „La grote”,
1998

Fig. 62. Vernisajul expoziţiei arheologice organizate cu prilejul Sesiunii
Ştiinţifice Studenţeşti, Alba Iulia, 1999
114
Volum jubiliar

Fig. 63. Arheologie experimentală, 1998
115


116
Volum jubiliar


Fig. 67. Şantier arheologic Limba‐Bordane, 1999
117

Fig. 68. Vernisajul expoziţiei arheologice „Idoli”, Alba Iulia, 1999

Fig. 69. Vernisajul expoziţiei arheologice, Alba Iulia, 2000
118
Volum jubiliar

Fig. 70. Şantier arheologic Limba‐Vărar, 2000

Fig. 71. Şantier arheologic Limba‐Vărărie, 2001
119

Fig. 72. Şantier arheologic Pâclişa‐La Izvoare, 2001

Fig. 73. Şantier arheologic Sebeş‐Râpa Roşie, 2001
120
Volum jubiliar

Fig. 74. „Sacrificiu!” – Sarmizegetusa Regia, 2002

Fig. 75. Șantier arheologic Ardeu, 2002

121



122
Volum jubiliar

123


124
Volum jubiliar

Fig. 81. Șantier arheologic Cetea (tabăra), 2004

Fig. 82. Șantier arheologic Cetea, 2005
125


126
Volum jubiliar

Fig. 85. Şantier arheologic Alba Iulia‐Curtea Universităţii, 2007

127


Fig. 88. Inaugurarea sediului C.I.V.A., 2007
128
Volum jubiliar

Fig. 89. Excursie la Sarmizegetusa, 22 mai 2009

Fig. 90. Excursie la cetatea dacică de la Căpâlna, 20 noiembrie 2009
129

Fig. 91. Şantier arheologic Răcătău‐Piatra Tomii, 2010

Fig. 92. Şantier arheologic Răcătău‐Piatra Tomii, 2010
130
Volum jubiliar

Fig. 93. Șantier arheologic Pustý Hrad, Slovacia 2010

Fig. 94. Șantier arheologic Porolissum, 2011
131

Fig. 95. Excursie la Piatra Craivii, 2011

Fig. 96. Excursie și periegheză la fortificația hallstattiană de la Teleac,
19 martie 2011
132
Volum jubiliar

Fig. 97. Excursie la Piatra Craivii, 2011

133

Fig. 98. Șantier arheologic Alba Iulia‐Lumea Nouă, 2011

134
Volum jubiliar

Fig. 99. Ședință de cerc din anul 2011

Fig. 100. Promovarea arheologiei în licee, Blaj 2012
135

Fig. 101. Șantier arheologic Casimcea, 2012

136
Volum jubiliar



137



138
Volum jubiliar

Fig. 107. Măsurători topografice la Jurilovca (jud. Tulcea), 2012

Fig. 108. Excursie la Cetatea Argamum (Orgame), 2012
139


140
Volum jubiliar

Fig. 111. Excursie la Cetatea Enisala, 2012

Fig. 112. Excursie la Cetatea Noviodunum, 2012
141

Fig. 113. Excursie în Malta ‐ morminte în stâncă, 2012

Fig. 114. Excursie la Porolissum, 2012
142
Volum jubiliar

Fig. 115. Excursie în Gozo, Malta 2012

143

Fig. 116. Ședință de cerc în anul 2012

Fig. 117. Șantier arheologic în Cockermouth, Anglia 2012
144
Volum jubiliar

Fig. 118. Excursie la Zidul lui Hadrian (Anglia), 12 septembrie 2012

145
146
Volum jubiliar
C.I.V.A. THROUGH A STRANGER’S POINT OF VIEW

RUMYANA YORDANOVA
Ruse/Bulgaria
20.11.2012

Let me introduce myself. My name is Rumyana Yordanova and
archaeology has been my passion since I was at high school. I was
absolutely fascinated how people “hold” the past in their hands and soon
“digging” became a dream and subsequently a way of life for me. I had
been studying archaeology for six years, at bachelor and master
programmes at “St. Cyril and St. Metodius” University of Veliko Tarnovo,
Bulgaria. It is one of the oldest universities in the country and it offers
various opportunities for professional training in different areas. Through
my studying I gained a lot of theoretical and practical knowledge for all
archaeological periods in Bulgaria, I had the chance to be taught by
outstanding scholars and participate in various expeditions where I got
extremely valuable experience. Gradually my interests to prehistory
increased so I decided to improve my professional skills in this field.
Besides practical activities I have successfully defended a bachelor and a
master diploma thesis. Both of them are dedicated to a specific type of
artifact – the house models (and other relevant finds). They are widespread
in Bulgaria and Romania which have had close relations in prehistory.
Hence examining Romanian prehistory was an integral part of
understanding prehistoric processes in Bulgaria.
I decided to participate in Erasmus programme in 2011 and after I
explored all possibilities, I chose “1 Decembrie 1918” University of Alba
Iulia. My choice was founded on several arguments. First of all, the
university offers interesting master programme based on prehistory. This is
an undeniable advantage in comparison with most of other universities
(including mine) where it is studied archaeology in general. Secondly, I was
nicely surprised by the presence of student archaeological organization
(C.I.V.A.). I hoped to meet collegues with the same passion to archaeology
as mine, to see their points of view, to hear their stories and interests. And
last but not least, I really wanted to visit Transylvania – the mystic land of
147
world‐famous legends. Honestly I had not heard anything about Alba Iulia
before I applied to go there but as I subsequently saw the city is the best
example for Transylvanian town with rich history and I do not regret for my
choice.
When I arrived I realized that my expectations are completely sound.
The city is perfect for students and I had very good impressions from the
university administration. I was nicely surprised of the well organized
welcome ceremony for the incoming Erasmus student. I think it is a gesture
of friendship which I suppose is exceptional in other universities. I had the
chance to meet some of the teachers from Department of History,
Archaeology and Museum Sciences who in my opinion are great
professionals and are truly concerned about the future of their department. I
had chosen different subjects from the bachelor and master programme of
the university but all related to archaeology. One of them concerned
conservation and restoration of artifacts. I had studied a similar discipline in
Bulgaria but mostly theoretically so I am grateful to Călin Anghel who gave
me the opportunity to attend and participate in their practical training in
restoration. It was priceless experience which I wasn’t able to take in my
university and I really enjoyed it. I had the chance to meet and attend
lectures of excellent archaeologists like Prof. Florin Drașovean and Mihai
Gligor. I learnt a lot about Romanian prehistoric cultures as well as the other
synchronic cultures in Europe and I had the chance to see some of the
materials “de vizo” which was extremely helpful for fully understanding
the specifics of Romanian prehistory. I consider that such combination of
theoretical and practical knowledge is the best example of modern
archaeological education.
One of the best experiences during my staying in Romania is the
contact with Ancient history and archaeology student organization. There is
a similar organization at my university called Club of Archaeology so I was
curious what Romanian students do. All romanian students I met were
open‐minded and very kind. Firstly, I was impressed by the fact that they
really enjoy their activities at university and have strong interests in
different spheres of archaeology. Each has the possibility to express them
with a paper, presentation or even living presentations during the meetings
of the association. Another interesting fact is that relations between students
and teachers are extremely friendly which helps students to reveal their
potential and to develop their professional skills.
I was absolutely astonished at the two archaeological exhibitions in
the university. The exhibits were wholly excavated in the sites near Alba
148
Volum jubiliar
Iulia and restored at the university laboratory. Most of the artifacts were
restored by students themselves. This proves that university has developed
different training bases with various specialists who work together and help
students be more confident in every sphere of archaeological activity.
An important advantage of CIVA is their self‐dependence. Ancient
history and archaeology student organization is created by students for
students so there is less possibility to get boring and compulsory. It was
established to increase the knowledge of the archaeology students and to
give them a chance to get more experience in archaeological training. They
have close relations to the relevant organizations like museums, university
administration which creates preconditions for common projects in favour
to both sides.
The main goals of the association are working. The present
leadership does really good job to improve its activity. The president of
C.I.V.A. Ioan Oprea (or as he calls himself John) and the vice‐president
Florin Ciulavu are very sociable persons dedicated fully to the organization.
They spend their time at the office every day and are ready to help whoever
is interested in.
I would say that one of the best advantages of CIVA is that they have
their own office which was given by the university. Although it is a bit
isolated it perfectly fits the archaeology needs. The students can stay as long
as they need no matter the working time of the university, they can decorate
it as they like and bring what they want. There they can talk, discuss, ask or
even have a friendly chat for everything they are interested in. It is also a
calm place to gather your mind in a friendly atmosphere far from the noisy
hostels. I took advantage of its calmness more than once to write my paper
works and make my presentations. I think it is the perfect studying place
because there is a small library in there, it is close to the university library
and also to the museum where you can also borrow books. The teachers’
rooms are near‐by so it is always possible to contact them if you have any
questions. This rich choice of possibilities is what perfectly describes their
association.
In conclusion, I would say that archaeological activities at “1
Decembrie 1918” University of Alba Iulia are on very high level, and more
importantly serve entirely the students’ needs. I had the possibility to be
involved in a part of them and it was extremely valuable experience for me
as a student and as an archaeologist.
149
150
Volum jubiliar

STUDII ȘI ARTICOLE

151
152
Volum jubiliar

REPREZENTĂRI ALE ZEULUI FAMILIEI
LA EGIPTENI

MIHAELA BLEOANCĂ

Egiptul este una dintre cele mai fascinante civilizaţii ale lumii antice.
Prin descoperirile arheologice efectuate în ultimele decenii, s‐au făcut paşi
importanţi în scoaterea la lumină și descifrarea multor mistere şi secrete,
care nu erau cunoscute decât din legende. Dintre cele mai importante
monumente, învăluite cu această aură, pot fi amintite: temple (Karnak,
Luxor, Teba şi Abu Simbel), piramide (platoul Gizeh), „mormintele
hipogee”1 din Valea Regilor (mormântul lui Tutankamon) și Valea
Reginelor (Hatşepsut, Tiye), statui ale faraonilor (Akenaton, Ramses al II‐
lea, Seti I) şi ale zeilor (Tot, Anubis, Bes, Bastet, Set, Sobek, Sehmet) etc.
Cultura egipteană a fost pusă în valoare în primul rând prin stilul
arhitectural specific, fiind poziționat la loc de cinste în cadrul culturilor
antichității.
În ceea ce privește bogăţia spirituală, plină de credinţe, mituri şi
legende, se poate spune că au contribuit semnificativ la dezvoltarea culturii
egiptene2, fiind cunoscut un număr mare de zei, majoritatea unici în
panteonul universal.
În Egiptul Antic, miturile şi legendele au legătură cu o serie de
evenimente care făceau referire la crearea universului, învingerea lui Osiris
de către Set, lupta dintre Apophis şi zeul Ra, dar şi credinţa în viaţa de după
moarte, care este reprezentată în scena din papirusul lui Ani3.

1 Mormintele hipogee sunt mormintele săpate în stâncă. Ele se găsesc în văile
laterale ale Nilului, pe o distanță de zeci de kilometri. O parte dintre ele formează
Valea Regilor sau mormintele regale, datând din a treia perioadă intermediară
secolele XVI‐VI B.C. (Golfin 1970, p. 23).
2 O prezentare succintă a divinităților Egiptului antic, la Iorga 1968, p. 154‐157.
3 Ani a fost scrib regal, care a trăit în jurul anilor 1300 B.C. la Teba. În acea perioadă,
Teba era capitala imperiului. O altă atribuție a sa era aceea de a supraveghea
darurile care erau oferite zeilor de la Teba şi Abydos. Principala sa sarcină era de a
stabili textele şi de a împărţii dreptatea printre cei săraci. Pregătirea scribilor, care
153
Zeul Bes (care apare frecvent trecut sub numele de Bisu), a fost
„importat” în mitologia egipteană din Nubia sau Africa4. P. Pieret5 aduce în
discuție originea acestui zeu, afirmând că „înainte de a fi adus în Egipt a
fost venerat în Arabia”. De la S. Gsell6 aflăm că în Fenicia, Bes este
confundat cu o divinitate numită Chousôr7. Acest zeu s‐a bucurat de o
popularitate foarte mare, iar figura sa a fost sculptată în lemn, bronz, argilă8,
aur etc.
În ceea ce priveşte numele său (Fig. 1), se spune că în lumea nubiană
a fost asociat cu cel al unei pisici, fiind astfel privit ca zeu‐pisică. Pentru
egipteni, pisicile au jucat un rol important, deoarece erau văzute ca ființe
care îi apărau de șerpi și alte creaturi în lumea de dincolo9. Astăzi, numele
Bes este utilizat pentru a denumi un grup de zeităţi cu înfăţişări
asemănătoare dar cu nume diferite10.
În continuare, ne vom îndrepta atenţia asupra zeului Bes ‐ protector
al familiei, copiilor, dar şi al viselor, fiind venerat o perioadă îndelungată,
până la ultima dinastie.

Cultul zeului

Cultul acestui zeu a fost preluat de la nubieni. Mai târziu, el a fost
împumutat și de alte popoare, însă, se observă diferențe semnificative între
aceste culturi și religii. Analizând aceste aspecte, putem vedea diferențele
între modurile de venerare ale zeului la aceste popoare.
După analizarea bibliografiei, constatăm că Bes a fost singurul zeu
importat din altă religie. Odată intrat în rândul zeilor egipteni, el a ocupat,
treptat, un loc în casa fiecărui egiptean, devenind astfel protector al
femeilor, al copiilor şi al căminului. Toate femeile egiptene, indiferent de
statutul lor social, s‐au aflat sub protecția lui Bes ori a eiței Thoueris, care, la

începea la vârsta de 12 ani, consta din copierea textelor egiptene vechi. Scribul era
reprezentat ca fiind „ochii şi urechile” faraonului, dar era considerat şi omul pe care
se baza întrega administraţie egipteană. (http://www.isciv.ro/Cele‐mai‐
citite/papirusul‐lui‐anicalatorie‐catre‐lumea‐de‐dincolo‐osiris‐cartea‐mortilor.html).
4 Kozma 2006, p. 308.
5 Pierret 1866, p. 199.
6 Gsell 1920, p. 344.
7 Chousôr‐nume găsit în Africa, pe o inscripție latină. (Gsell 1920, p. 344.)
8 Champfleury 1879, p. 31.
9 Hart 2005, p. 46.
10 Britanica 2010, p. 223.
154
Volum jubiliar
fel ca Bes, proteja femeile11. G. Hart12 îl înfăţişează pe Bes ca fiind zeul care
aducea noroc şi prosperitate pentru cuplurile căsătorite şi pentru copiii lor.
Într‐o lucrarea a sa, F. Compte13 îl prezintă pe Bes ca fiind un bufon al
zeilor14. Aşa cum este el descris de unii autori15, are o înfăţişare urâtă, iar în
comparaţie cu ceilalţi zei, este pitic. Este cunoscut faptul că zeii erau
impunători, însă Bes făcea excepție. De cele mai multe ori, este reprezentat
ca un „pitic cu picioare scurte”, având o barbă lungă, limba scoasă și urechi
de vacă16 sau de leu17. Coada care atârnă înaintea picioarelor este de leopard,
iar pe spate poartă o piele de leu sau de panteră. Pe cap poartă pene de
struț. El mai este descris ca având „faţa lată, ochi mari, o barbă stufoasă
peste care îi iese limba, burta umflată, picioare scurte şi arcuite, purtând pe
cap pene de struţ şi fiind acoperit cu piele de leu sau de panteră”18. Figura
sa trebuie să inspire bucurie şi să ţină departe durerea şi supărarea, iar
datorită urâţeniei, alunga spiritele rele19.
A. R. David20, îl descrie și el pe Bes ca fiind un „pitic urât purând pe
cap o coroană din pene, care protejează copiii și femeile la naștere, fiind
considerat zeul căsătoriei și veseliei”. Numărul mare al statuetelor care îl
reprezintă pe acest zeu arată că a fost venerat, iar cultul lui poate avea și
descendenți moderni21.
Unul dintre aspectele foarte importante îl reprezintă cultul zeului.
Neavând informaţii suficiente, vom încerca să prezentăm pe scurt templul
în care acesta a fost venerat.
Zahi Hawass22 ne vorbeşte despre cultul zeului Bes. Acesta a devenit
popular în Noul Regat, dar originile lui se ştiu încă din timpul Vechiului
Regat23.

11 Vartavan 2005, p. 80.
12 Hart 2005, p. 50.
13 Compte 2006.
14 Compte 2006, p. 127.
15 Comte 2006, p. 127; Hart 2005, p. 50.
16 Vartavan 2005, p. 80.
17 Hart 2005, p. 49.
18 Compte 2006, p. 127.
19 Britanica 2010, p. 223.
20 David 1998, p. 105.
21 Daniels, Stevans 2003, p. 1343.
22 Hawass 2000, p. 169.
23 Hawass 2000, p. 169.
155
Pentru a putea vorbi de cultul acestui zeu, trebuie să amintim că
există doar un singur templu, care i‐a fost dedicat în întregime, acesta fiind
descoperit în anul 1988. Templul a fost construit în „oaza Bahariya”24 în
perioada greco‐romană, dar există dovezi că acesta a funcţionat până în
secolul al IV‐lea BC25. În urma cercetărilor efectuate aici, s‐a constatat că
aleea care ducea la templul lui Bes era placată de sfincşi.
Una dintre cele mai frumoase camere unde a fost venerat Bes, a fost
decoperită de James E. Quibell, în Nordul Saqqarei, unde este înfîțișată o
femeie care și‐a ridicat brațele spre o statuie care îl reprezenta pe acest zeu26.
Divinitatea cunoscută din imagini, prezente în templele din Oaza Baharia,
Dakhala27 și Karga28, fiind considerat unul din zeii deșertului.
Un alt spaţiu care a fost amenajat pentru venerarea zeului Bes, este
templul mortuar al lui Seti I. Pe altarele cultului domestic Bes era întâlnit
sub forma unor figurine29.
În papirusul Heidelberg este reprezentat festivalul local din
Dendera, unde erau venerați zeii Bes și Thyphon, iar la Fayum, era
festivalul dedicat lui Sobek30. De regulă, aceste festivaluri locale de cult erau
ținute pentru celebrarea zeilor Sobek, Bes, Typhon și Kronos31.

Reprezentări ale zeului

Despre acest zeu putem spune că a jucat un rol important în cultura
și civilizația egipteană. Unul dintre cele mai importante aspecte care trebuie

24 Bahariya este o oază care se află situată la 200 km Vest de Nil. Aceasta a fost
ocupată în perioada timpurie a Noului Regat. Cel mai important sit din această
regiune este grupul de morminte care fac parte din dinastia a XXVI‐a (Shaw,
Jameson 1999, p. 102).
25 http://www.egiptul.ro/oaza‐bahariya.php
26 Vartavan 2005, p. 80.
27 Oaza Dakhala este localizată la 213 mile S‐E de Oaza Farafra. Acest sit are o
semnificație istorică deosebită. Aici există un tempul dedicat zeului Amon, care a
fost descoperit de Ain Birdiyela. Acest tempul este înconjurat de mormintele‐
mastaba, care datează din dinastia a‐VI‐a (2323‐ 2150 B.C.) ( Bunson 2002, p. 284).
28 Oaza Karga este Oaza exterioară sau Oaza de Sud, fiind localizată la 77 mile S‐V
de Assiut. Acest sit conține temple dedicate zeităților Hibis și Nadura. Este
considerată o bijuterie miniaturală, deoarece vegetația de lux a Oazei Karga a fost
dedicată zeului Amun‐Ra (Bunson 2002, p. 284‐285; Kaper 2003, p. 126).
29 Compte 2006, p. 127.
30 Frankfurter 1998, p. 56‐57.
31 Frankfurter 1998, p. 62.
156
Volum jubiliar
luate în considerare, face referire la reprezentări. Imaginea foarte răspândită
a acestuia ne arată ca el a fost adoptat pe un teritoriu vast ce cuprinde zone
din: Iranul, Levantul, Siria și Cipru Cipru32.
Se pare că zeul Bes a fost onorat și pe insula Ebusus33, unde a avut și
un cult oficial. Ca și imagine, zeul a fost reprezentat pe monedele care
circulau în această insulă. El a fost descris ca un pitic bărbos, având pe cap o
coroană cu pene, ținând într‐o mână un șarpe iar în cealaltă un obiect care
seamăna cu un băț scurt34. Într‐o altă lucrare, autorii C. L. Daniels și C. M.
Stevans35 îl reprezintă pe Bes ca fiind deformat, pus mereu în legătură cu
Horus36.
Primele reprezentări ale zeului apar pe pepereții dormitoarelor și pe
mobilier, însă cele mai importante decorațiuni le întâlnim pe picioarele
paturilor care au avut forma lui Bes37.
Imaginea zeului, preluată de la o altă civilizaţie, a fost reprezentată
pe peretele dormitorului regal al lui Amenhotep al III‐lea (Akenaton al III‐
lea) de la Malkata, fiind folosită și ca element decorativ pe tăblițele de la
picorarele patului sau pe rezemătoarele de cap folosite ca pernă38. Alte
reprezentări ale zeului au fost scoase la lumină de Fernand Compte39 care
afirmă că „Bes apare deopotrivă pe zidurile caselor de naştere din «templele
mammisis»40 unde veghează travaliul divin”. Pe mobila depusă în
mormântul „reginei Tiy”41, s‐a descoperit o reprezentare a zeului care lovea

32 Counts, Toumazou 2006, p. 598‐602.
33 Gsell 1920, p. 345.
34 Gsell 1920, p. 345
37 Szpakowska 2008, p. 36.
38 Hart 2005, p. 50.
39 Compte 2006, p. 127.
40 Templul mammisi era cel mai important templu din Egipt unde se celebra ziua
primului fiu al faraonului. Aici a fost celebrată și căsătoria între Isis și Hator, iar
zidul din templu a fost decorat cu scene ale regelui și reginei. Numele copt al
tempului mammisi pentru zilele de naștere provine dintr‐un mic templu, în care se
comemora ziua zeului (Remler 2000, p. 117).
41 Regina Tiy a făcut parte din dinastia a XVIII‐a, fiind căsătorită cu Amenhotep al
III‐lea. A fost fiica lui Yuya care ocupa titluri cum este cel de supraveghetor al cailor
regelui sau de tată al zeului, iar mama sa a fost Thuya, care a purtat titlul de
cântăreață a lui Hathor și a lui Amon, dar a fost și conducătoare a preoteselor lui
Amon și ale lui Min. Tiy a devenit una dintre cele mai puternice consoarte regale.
Cartușul ei a fost legat de al soțului ei atât în mormintele private cât și în
157
o tamburină. Aceeași reprezentare a apărut cu 1000 de ani mai târziu pe
templul de pe insula Philae. De cele mai multe ori, zeul Bes era sculptat pe
pereţii templului din Teba. Unul din rolurile pe care acesta le avea de
îndeplinit, era acela de a participa la naşterile regale.
Efigia zeului a apărut şi pe ramele oglinzilor, pe flacoanele cu
parfum, şi pe vasele pentru farduri de ochi42 (Fig. 2). Acest zeu a fost asociat
cu ustensile cosmetice, apărând scupltat pe suporturi de farduri43. În timpul
dinastiei a XXV‐a44, Bes a fost reprezentat pe elemente de susținere
arhitecturale, cum sunt abacile și coloanele templelor.
În Egiptul Ptolemaic şi Roman, zeul a fost reprezentat pe stele
funerare (Fig. 3), coloane (Fig. 4), amulete (Fig. 5) și temple. Perioada greco‐
romană îl înfățișează pe Bes într‐o postură diferită. Această nouă
reprezentare îl diferențiază mult față de modul în care a fost el prezentat
până acum. Într‐o lucrare relativ recentă45, Bes este descris ca având o
privire feroce, purtând săbii și cuțite, cu rolul de protecție în războaie și
împotriva răului.
Toți zeii egipteni erau reprezentați din profil. Singurul care făcea
excepție de la această regulă era Bes, care, de fiecare dată, a fost reprezentat
din față. Un aspect foarte important legat de modul de reprezentare al
zeului, este acela că, spre sfârşitul perioadei Ptolemaice, Bes a fost îmbrăcat
de către romani într‐o uniformă de legionar.

Concluzii

Un aspect foarte interesant cu privire la acest zeu este modul în care
el a fost preluat din alte culturi, fiind acceptat cu ușurință în rândul
divinităților egiptene. Zeul Bes s‐a bucurat de o mare venerație în rândul
egiptenilor, fiind acceptat repede de toți locuitorii. Mulți dintre autorii care
l‐au descris, l‐au înfățișat ca pe un demon, sau ca pe un pitic urât care are o
figură grotească. Cu toate acestea, el a reușit să îndeplinească un rol
important în viaţa cotidiană, protejând mamele și copiii, alungând spiritele
rele și visele urâte, fiind ocrotitor și protector al familiilor.

mormintele publice. Singurul rol pe care regina Tiy nu l‐a îndeplinit a fost cel de
soție a zeului (Tyldesley 2007, p. 115‐120).
42 Compte 2006, p. 127.
43 Hart 2005, p. 50.
44 Dinastia a XXV‐a a fost întemeiată de către Piankhi. Este perioada nubiană careia i
s‐a dat și numele de dinastia kușită (Pascal Vernus, Jean Yoyotte 1998, p. 160).
45 Kozma 2006, p. 309.
158
Volum jubiliar
Imaginea sa a fost asimilată de către egipteni foarte repede, prin
obiectele pe care era reprezentat. În timp, aceștia i‐au dat înfățișări diferite.
Acestui zeu i‐a fost închinat și un templu de cult, construit în Oaza Baharia.
Reprezentări ale zeului întâlnim și în alte temple, care fac parte din Oazele
Dakhala și Kharga.

Fig. 1. Numele zeului Bes scris în egipteana veche
(sursa: http://www.egyptianmyths.net/bes.htm)

Fig. 2. Vas de faianţă pentru fard de ochi, în forma zeului Bes, cca. 1400‐1300
B.C. (Compte 2006, p. 127)

159

Fig. 3. Stelă de calcar cu reprezentări ale zeului Bes (sursa:
http://www.britishmuseum.org/explore/highlights/highlight_objects/aes/l/li
mestone_stela_with_three_fig.aspx)

Fig. 4. Reprezentarea lui Bes pe coloană de templu
(sursa: http://www.disclose.tv/forum/the‐god‐bes‐and‐ancient‐dwarf‐
people‐t36517.html)

Fig. 5. Amuletă din perioada Ptolemaică
(sursa: http://www.disclose.tv/forum/the‐god‐bes‐and‐ancient‐dwarf‐
people‐t36517.html)
160
Volum jubiliar

Anexă

Amulete

1. a. The Metropolitan Museum of Art, London
b. Amuletă Bes
c. Egipt, Nordul Egiptului de Sus, Deir el Ballas
(probabil)
d. Regatul Nou
e. cca. 1550‐1295 B.C., dinastia XVIII
f. Faianță
g. H: 2,4 cm
h. Bibliografie:
http://www.metmuseum.org/Collections/search‐the‐collections/100016039

b. Amuletă Bes
c. Egipt, intrarea zonei Fayum, Sidmand‐el‐
Gebel (Sedment)
d. Regtul Nou
f. Carneol
g. –
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt, Egiptul de Sus, Teba, Deir‐el‐
Bahri, Templul lui Hatșepsut
d. Regatul Nou
e. cca. 1473‐1458 B.C. (domnia lui
Tutmosis al III‐lea și Hatșepsut), dinastia
XVIII
f. Faianță
g. –
h. Bibliografie:
161

b. Amuletă a zeului Bes cu o tamburină
c. Egipt, Egiptul de Sus, Teba, Malqata, Satul
de Sud
d. Regatul Nou
e. cca. 1390‐1353 B.C., dinastia XVIII, în timpul
domniei lui Amenhotep al III‐lea
f. Faianță
g. H: 1,6 cm
h. Bibliografie:

b. Amletă a zeului Bes
c. Egipt, Egiptul de Sus, Teba, Malqata, Satul de Sud
d. Regatul Nou
e. cca. 1390‐ 1353 B.C., dinastia XVIII, în timpul
f. Faianță
g. H: 3 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă a zeului Bes
c. Egipt, Egiptul de Sus, Malqata, Palatul lui Amenhotep
al III‐lea
d. Regatul Nou
e. cca. 1390‐1353 B.C., dinastia XVIII, în timpul domniei
lui Amenhotep al III‐lea
f. Faianță albastră
g. H: 1,4 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes cu tamburină
c. Egipt, Egiptul de Sus, Malqata, Palatul lui Amenhotep al III ‐lea
162
Volum jubiliar
d. Regatul Nou
f. Faianță, măr verde
g. H: 1,8 cm
h. Bibliografie:
http://www.metmuseum.org/Collections/search‐the‐
collections/100008853

b. Amuletă: Bes cu tamburină
c. Egipt, Egiptul de Sus, Teba, Malqata, Palatul lui
Amenhotep al III –lea
d. Regatul Nou
f. Faianță
g. H: 1,6 cm
h. Bibliografie:
http://www.metmuseum.org/Collections/search‐thecollections/100017036

b. Amuletă Bes
Amenhotep al III‐lea
d. Regatul Nou
e. cca. 1390‐1353 B.C., dinastia XVIII, în timpul domniei lui
f. Faianță, maro
g. H: 1,7 cm
h. Bibliografie:
http://www.metmuseum.org/Collections/search‐the collections/100008830

b. Amuletă Bes
d. Regatul Nou
163
e. cca. 1390‐1353 B.C., dinastia XVIII, în timpul domniei lui Amenhotep al
III‐lea
f. Faianță
g. H: 1,3 cm
h. Bibliografie:

d. Regatul Nou
f. Faianță
g. H: 1,8 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
d. Regatul Nou
f. Faianță
g. H: 1,6 cm
h. Bibliografie:

d. Regatul Nou
f. Faianță
164
Volum jubiliar
g. H: 1,2 cm
h. Bibliografie:

Amenhotep al III‐le
d. Regatul Nou
f. Faianță
g. H: 1,5 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă azeului Bes cu tamburină
c. Egipt, Egiptul de Sus, Teba, Malqata, Satul de Sud
d. Regatul Nou
f. Faianță
g. H: 1,5 cm
h. Bibliografie

b.Amuletă a zeului Bes cu tamburină
c. Egipt, Egiptul de Sus, Teba, Malqata, Satul de Sud,
d. Regatul Nou
f. Faianță
g. H: 1,5 cm
h. Bibliografie:

165
b. Amuleta zeului Bes care bate la tamburină
c. Egipt
d. Regatul Nou
e. cca. 1390‐1295 B.C., dinastia XVIII, târzie
f. Faianță albastră
g. H: 3,1 cm
h. Bibliografie:

b. Amuleta zeului Bes care bate la
tamburină
c. Egipt
d. Regatul Nou
f. Faianță
g. H: 3,5 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt
d. Regatul Nou, perioada ramassidă
e. cca.1295‐ 1070 B.C., dinastiile XIX‐XX
f. Faianță
g. –
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt, Regiunea Memfis, Cimitirul Lisht Nord,
MMA
d. Regatul Nou (perioada ramassidă)
f. Faianță
g. H: 0,9 cm
h. Bibliografie:
166
Volum jubiliar

b. Amuletă Bes
c. Egipt, Regiunea Memfis, Cimitirul Lisht Nord
e. cca. 1295‐ 1070 B.C., dinastiile XIX‐XX
f. Faianță
g. H: 0,7 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt, Regiunea Memfis, Cimitirul Lisht Nord
f. Faianță
g. H: 3,8 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă cu Bes dansând
c. Egipt
f. Faianță
g. –
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes dansând
c. Egipt
e. cca.1295‐1070 B.C., dinastiile XIX‐XX
f. Faianță
g. –
167
h. Bibliografie:

b. Amuletă din faianță a zeului Bes
c. Egipt
d. A treia perioadă intermediară
e. cca. 1090‐1000 B.C., dinastiile XX‐XXI
f. Faianță acoperită cu aur și argint
g. H: 7,1 cm
h. Bibliografie: Keel, Uehlinger 1998, p. 221, Fig. 224a.

c. Egipt
f. Aur și Argint
g. H: 5,3 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă din faianță a zeului Bes
c. Egipt
f. argilă
g. H: 4,7cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt
e. cca. 1070‐712 B.C., dinastiile XXI‐XXIV
f. Faianță
168
Volum jubiliar
g. H: 3,7 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt, Delta de Est, Tell‐el‐Rataba (Ramses)
e. cca. 1070‐664 B.C., dinastiile XXI‐XXV
f. Faianță
g. H: 63 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt
d. A treia perioadă intermediară sau târzie
f. Carneol
g. L: 1,9 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă cu zeul Bes
c. Egipt
d. Perioada târzie
e. cca. 712‐343 B.C., dinastiile XXV‐XXX
f. Faianță
g. H: 6 cm

c. Egipt
d. Perioada târzie (macedoneană)
e. 664‐332 B.C., dinastiile XXVI‐XXX
169
f. Faianță
g. –
h. Bibliografie:

c. Egipt
e. 664‐332 B.C., dinastiile XXVII‐XXX
f. Faianță
g. H: 2 cm
h. Bibliografie:

c. Egipt
d Perioada târzie (macedoneană)
f. Faianță
g. H: 7,2 cm, l: 4,6 cm; D: 2,3 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă reprezentând capul lui Bes
c. Egipt
f. Faianță
g. H: 2,47 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă zeului Bes
c. Egipt
d. Perioada târzie
170
Volum jubiliar
f. Faianță
g. H: 5 cm
h. Bibliografie:

c. Egipt
d. Perioada târzie (ptolemaică)
f. Faianță
g. –
h. Bibliografie:

c. Egipt
d. Perioada târzie (elenistică)
f. Aur și argint
g. 3,1x1,5x0,9 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă a zeului Bes (?)
c. Egipt
d. Perioada târzie
f. Faianță
g. –
h. Bibliografie:

40. a. The Metropolitan Museum of Art,
London
171
c. Egipt
d. Perioada târzie
f. Faianță
g. –
h. Bibliografie:

b. Amuletă reprezentând zeul Bes
c. Egipt
d. Perioada târzie
f. Faianță
g. –
h. Bibliografie:

c. Grecia, Marea Egee, insula Melos
e. 664‐30 B.C., dinastiile XXVI‐XXXI
f. Faianță
g. –

b. Amuletă Bes (Besis)
c. Egipt
f. Faianță
g. H: 3,2 cm
h. Bibliografie:

172
Volum jubiliar
b. Amuletă Bes
c. Egipt
e. 664‐30 B.C., dinastiile XXVI‐XX
f. Faianță
g. H: 5,8 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt
f. Faianță
g. H: 6 cm

b. Amuleta lui Bes
c. Egipt
f. Faianță
g. H: 5,2 cm
h. Bibliografie:
……..

b. Amuletă Bes
c. Egipt
f. Faianță verde și albastră
g. H: 3,9 cm
h. Bibliografie:
173

b. Amuletă Bes
c. Egipt
f. Faianță
g. –
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt
f. Faianță
g. H: 2,9 cm
h. Bibliografie: Andrews 1994, p. 20, Fig. 15d.

b. Amuletă Bes
c. Egipt
d. Perioada târzie
f. Faianță
g. H: 2,4 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt
d. Perioada târzie
f. Faianță
g. H: 2,3cm
h. Bibliografie:
174
Volum jubiliar

b. Amuletă Bes
c. Egipt
d. Perioada târzie
f. Faianță
g. H: 1,8 cm
h. Bibliogafie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt
d. Perioada târzie
f. Faianță
g. H: 1,6 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt
d. Perioada târzie
f. Faianță
g. H: 3,2 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt
d. Perioada târzie
f. Faianță
g. H: 1,9 cm
175
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt
d. Perioada târzie
f. Faianță
g. H: 3 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt
d. Perioada târzie
f. Faianță
g. H: 3,1 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt
d. Prima perioadă (persană târzie)
f. Faianță verde și albastră, argintiu
g. H: 5 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt
f. Faianță
176
Volum jubiliar
g. H: 4,6 cm x 3 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt
f. –
g.‐
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt
f. Faianță
g. H: 7,7 cm
h. Bibliografie:

b. Amuletă Bes
c. Egipt
d. Perioada romană
e. 30 B.C.‐ 364 AD.
f. Faianță
g. –
h. Bibliografie:

Aplici

b. Aplică cu Bes flancată de figura lui Taweret
c. Egipt
177
d. Regatul Nou
f. Aur
g. –
h: Bibliografie:

Baghete46

1. a. The British Museum, London
b. Baghetă magică
c. Egipt, Teba
d. Regatul Mijlociu
e. cca. 1750 B.C., dinastia XII
f. Fildeș
g. L: 37 cm
h: Bibliografie: Pinch 1994, p. 131, fig. 70; Hayes, Christopher 1960, 249,
Fig, 159.
http://www.britishmuseum.org/explore/highlights/highlight_objects/aes/a/a
potropaic_wand.aspx

b. Baghetă magică pentru protecție
c. Egipt, Maspero 1885‐1886
d. Regatul Nou
e. cca. 1850‐1640 B.C., dinastiile XII‐XIII
f. Fildeș
g. L: 28 cm
h: Bibliografie: Hayes, Christopher 1960, p. 249, Fig. 159.

Capiteluri

Conform descrierilor făcute de William Hayes și William Christopher (Hayes
46
Christopher, 1960, p. 249) și Christian Vartavan (Vartavan 2005, p. 81), piesele
prezentate pe site‐ul Muzeul Metropolitan de Arta din Londra ca fiind baghete, ar fi
de fapt cuțite în formă de amuletă. Pe site‐ul British Museum o astfel de piesă este
descrisă ca și cuțit magic. Judecând după formă, rămânem la opinia că aceste piese
sunt baghete.
178
Volum jubiliar
b. Capitel de coloană care îl reprezintă pe zeul Bes
c. Egipt, Bubastis
d. Macedoneană (Ptolemaică)
e. 332‐30 B.C., dinastia XXXI
f. Calcar
g. H: 39,5 cm, D: 21,5 cm
h. Bibliografie: Keel, Uehlinger 1998, p. 221, Fig. 224c.

b. Bes în picoare pe un capitel papiriform
c. Egipt
f. Bronz sau aliaj de cupru
g. –
h. Bibliografie:

b. Bes pe o coloană
c. Egipt
f. Bronz
g. –
h. Bibliografie:

b. Zeul Bes cu copil
c. Egipt
d. A treia perioadă intermediară (târzie)
f. Faianță
g. 11,5 cm
h. Bibliografie:
179

b. Papirus pilon surmontat de zeul Bes, cu o antilopă
c. Egipt
f. Bronz
g. –
h. Bibliografie:

Clopot

b. Clopot în forma zeului Bes
c. Egipt
g. H: 5,8 cm
h. Bibliografie:

Coliere

b. Colier cu amuleta lui Bes
c. Egipt (Egiptul de Sus, Teba, El‐Asasif, Carnarvon)
d. A doua perioadă intermediară (Regatul Nou)
e. cca. 1991‐1450 B.C.
f. Faianță galbenă, verde și albastră
g. L: 40 cm
h. Bibliografie:

180
Volum jubiliar
b. Lanț împletit cu medalion la încuietoare si un pandantiv de aur
reprezentând pe zeul Bes
c. Egipt
d. –
e. Secolul II A.D.
f. Aur
g. L: 44 cm
h. Bibliografie:

Vase Cosmetice

1. a. Metropolitan Museum of Art, London
b. Recipient Kohl decorat cu imaginea lui Bes
c. Egipt
d. Regatul Nou
e. cca. 1400 B.C., mijlocul dinastia XVIII, Thutmosis al IV‐lea
f. Steatit verde cu geam
g. H: 6 cm, D: 3,6 cm
h. Bibliografie: Hayes 1978, p. 192. Fig. 107.

2. a. Musée du Louvre, Paris
b. Recipient pentru fard de ochi
c. Egipt
d. Regatul Nou
e. cca. 1400‐1300 B.C., mijlocul dinastiei XVIII
f. Faianță
g. –
h. Bibliografie: Comte 2006, p. 127, Fig.1.
http://www.louvre.fr/oeuvre‐notices/pot‐kohol‐dieu‐bes

3. a. Musée du Louvre, Paris
b. Recipient în forma zeului Bes
c. Egipt
f. Faianță
g. H: 17,50, L: 11,50cm
181
h. Bibliografie:
http://www.louvre.fr/oeuvre‐notices/vase‐en‐forme‐de‐dieu‐bes

b. Recipient cosmetic în forma zeului Bes
c. Egipt
d. Perioada târzie (persană)
f. Faianță
g. H: 9,2 cm, D: 3,9 cm.
h. Bibliografie:

Discuri

b. Disc Bes
c. Egipt
f. Faianță
g. –
h. Bibliografie: Keel, Uehlinger 1998, p. 221, Fig. 224c.

b. Disc care îl reprezintă pe Bes
c. Egipt
f. Faianță
g. diam: 5,1 cm
h. Bibliografie:

b. Disc
c. Egipt
182
Volum jubiliar
f. Ceramică
g. –
h. Bibliografie: Keel, Uehlinger 1998, p. 221, Fig. 224c 225 e.

b. Disc cu capul lui Bes și scena cu Isis și Horus
pe verso
c. Egipt
d. Perioada târzie (persană)‐macedoneană
f. Steatit
g. –
h. Bibliografie:

Inele

b. Inel cu zeul Bes cu tamburină
c. Egipt
d. Regatul Nou
f. Aur
g. D: 2,06 cm
h. Bibliografie: Hayes, Christopher 1960, p. 185, Fig.102.

Mărgele

b. Șirag cu mărgele și amuletă (ochii lui wedjat, amuletă Bes)
c. Egipt, Egiptul de Sus, Teba, el‐Ssasif
e. cca. 1070‐343 B.C., dinastiile XXI‐XXX
f. Faianță
g. –
h. Bibliografie:
183

b. Șirag de mărgele și amulet cu Bes
c. Egipt, Egiptul de Sus, Teba, el‐Asasif,
Mormântu 825, 1929‐1930
f. Faianță
g. –
h. Bibliografie:

Mânere oglinzi

b. Parte a unui mâner de oglindă cu reprezentarea
zeului Bes
c. Egipt
d. Regtul Nou
f. Faianță
g. H: 4,5 cm
h. Bibliografie:

b. Mâner de oglindă în forma zeului Bes
c. Egipt
d. Regatul Nou (perioada ramasidă)
e. cca. 1295‐1070 B.C., dinastiile XIX‐XX
f. Fildeș
g. –
h. Bibliografie:

Matrițe

184
Volum jubiliar
b. Matriță pentru amuleta zeului Bes
c. Egipt
d. Regatul Nou
f. Teracotă
g. L: 4,6 cm
h. Bibliografie:

b. Matriță pentru amuleta zeului Bes care bate
la tamburină
c. Egipt, Egiptul de Mijloc, Tel‐El‐Amarna
d. Regatul Nou
domniei lui Akenathon
f. Ceramică
g. H: 2,5 cm
h. Bibliografie:

b. Matriță pentru amuleta zeului Bes cu o tamburină
c. Egipt, Egiptul de Sus, Teba, Malqata
d. Regatul Nou
domniei lui Akenathon
f. Ceramică
g. D: 4,8 cm
h. Bibliografie:

c. Egipt, Egiptul de Sus, Teba, Malqata, Khor de Vest a
taberei sau E. S. Satului
d. Regatul Nou
185
f. Ceramică
g. H: 3,1 cm
h. Bibliografie:

c. Egipt, Egiptul de Sus, Teba, Malqata
d. Regatul Nou
f. Ceramică
g. L: 4 cm
h. Bibliografie:

b. Matriță Bes
c. Egipt, Egiptul de Sus, Teba, Malqata,Palatul lui
Amenhotep III
d. Regatul Nou
f. Ceramică
g. L: 2,5 cm
h. Bibliografie:

b. Matriță a zeului Bes cu tamburină
d. Regatul Nou
f. Ceramică
g. –
h. Bibliografie:
186
Volum jubiliar

b. Matriță reprezentând capul zeului Bes
c. Egipt
d. Regatul Nou
f. Ceramică
g. –
h. Bibliografie:

Pandantive

b. Pandantiv Bes și Tawret
c. Egipt
d. Regatul Nou
e. cca. 1550‐1295 B.C.
f. –
g. –
h. Bibliografie:

b. Colier‐pandantiv cu capul zeului Bes
c. Egipt
d. Perioada Macedoneană (Ptolemaică)
f. Aur
g. –
h. Bibliografie:

3. a.The Metropolitan Museum of Art, London
b. Pandantiv capul lui Bes
c. Egipt
f. Aur
187
g. H: 2,5 cm
h. Bibliografie:

Plăci

b. Plăci din palatul lui Ramses al II‐lea care îl reprezintă zeul Bes
c. Egipt, Delta de Est, El‐Qantir, Palatul lui
Ramses al II‐lea, apartamentul privat
d. Regatul Nou (perioada ramasidă)
e. cca. 1279‐1213 B.C., dinastia XIX
f. Faianță
g. L: 27,5 cm; G: 2,3 cm
h. Bibliografie:

b. Fragment de perete al unui potir cu fața zeului Bes
c. Egipt
e. cca. 1070‐664 B.C., dinastii XXI‐XXV
f. Faianță
g. H: 1,5 cm
h. Bibliografie:

c. Egipt, Egiptul de Sus, Teba, El‐Asasif,
Mormântul 825, 1929‐1930
d. perioada târzie
f. Faianță
g. –
h. Bibliografie:

Relief
188
Volum jubiliar

b. Relief Bes
c. Egipt
d. Prima perioadă persană (târzie)
f. Steatit
g. H: 9,8 cm x 8 cm
h. Bibliografie:

b. Relief cu Bes și Harsomtous
c. Egipt, Nordul Egiptului de Sus,
Dendera
d. Perioada romană, 98‐117 AD.,
dinastiile XXVII‐XXX
f. Piatră de nisip
g. 62,5 cm x 28 cm
h. Bibliografie:

Scarabei

b. Scarabeu Bes
c. Egipt
d. A treia perioadă intermediară (perioada târzie)
f. Steatit
g. L: 3,3 cm
h. Bibliografie:

b. Scarabeu privat cu imaginea lui Bes
c. Egipt
d. Regatul Nou
189
f. Faianță
g. –
h. Bibliografie: Keel, Uehlinger 1998, p. 221, Fig. 226b.

Scaune

b. Scaunul lui Hatnefere cu imaginea lui Bes
c. Egipt, Egiptul de Sus, Teba, mormântul lui
Hatnefrer
d. Regatul Nou
f. lemn, chiparos, abanos
g. H: 53 cm, D: 42 cm . H: 24,5 cm
h. Bibliografie: Hayes 1978, p 201, Fig. 115.

2. a. –
b. Scaunul lui Hatnefere cu imaginea lui Bes
c. Egipt
d. Regatul Nou
f. lemn
g. –
h. Bibliografie:
http://anubis4_2000.tripod.com/SpecialExhibits/YuyaTuyu.htm

Sigilii

b. Ștampilă‐sigiliu, cartuși aparținând lui Men‐keper‐re
c. Egipt
d. Regatul Nou
domniei lui Thutmosis al III‐lea
f. Piatră
g. H: 0,61 x 1,3 x 1,7cm
190
Volum jubiliar
h. Bibliografie:

b. Inel sigiliu
c. Egipt, Egiptul de mijloc, Tel‐El‐Amarna
d. Regatul Nou, Amarna
e. cca. 1353‐1323 B.C., dinastia XVIII, domnia lui
Akenaton
f. Aur
g. D: 2,3 cm, H: 2,1 cm
h. Bibliografie:

b. Sigiliu
c. Egipt
f. Steatit
g. 2,6 cm
h. Bibliografie:

b. Sigiliu
c. Egipt, Egiptul de Sus, Teba
e. cca. 664‐30 B.C., dinastiinle XXV‐XXX
f. Calcar
g. –
h. Bibliografie: Hayes 1978, p. 125, Fig. 66; Keel, Uehlinger 1998, p. 221,
Fig. 224c.

Statuete

b. Statuetă feminină a zeului Bes
191
c. Egipt (Regiunea Memphis, Cimitirul Lisht Nord, Cimitir la Sud de
Piramide)
d. Regatul Mijlociu‐ Regatul Nou (timpuriu)
e. cca. 1950‐1850 B.C., începutul dinastiei XII
f. Aur
g. H: 1,5 cm
h. Bibliografie:

b. Statuetă feminină a zeului Bes
c. Egipt, Regiunea Memphis, Cimitirul Lisht Nord
d. Regatul Mijlociu
e. cca. 1981‐1640 B.C., dinastiile XII‐XIII
f. Lemn
g. H: 10,7 cm; D: 2 cm
h. Bibliografie:

b. Imagine a zeului Bes
c. Egipt
d. Perioada târzie intermediară
e. cca. 1070‐712 B.C.
f. Faianță (?)
g. –
h. Bibliografie: Keel, Uehlinger 1998, p. 221, Fig. 224b.

b. Figura zeului Bes
c. Egipt, nordul Egiptului de Sus, Abydos, Mormântul
D 14 E
d. Regatul Nou
f. Faianță, pastă
g. H: 7,9 cm
h. Bibliografie:
192
Volum jubiliar

5. a. The British Museum, London
b. Figura lui Bes, joc tamburină
c. Egipt, Teba
d. Regatu Nou
e. cca. 1300 B.C., dinastia XVIII
f. lemn
g. H: 28 cm
h. Bibliografie: Kozma 2005, p. 309, Fig. 7.
http://www.britishmuseum.org/explore/highlights/highlight_objects/aes/w/be
s_figure_playing_tambourine.aspx

b. Bes cu un berbec pe umeri
c. Egipt
d. Perioada târzie (ptolomaică)
e. cca. 664‐30 B.C., dinastiile XXVI‐XXX
g. –
h. Bibliografie:

b. Bes cu tamburină
c. Egipt
e. cca. 664‐30 B.C., dinstiile XXVI‐XXX
g. –
h. Bilbiografie:

b. Bes dansează alături de triou‐ul așezat astfel: o cântăreață, un personaj
care cântă la pipă dublă, și altul care cântă la o liră cu un plectrum
c. Egipt
e. 332‐30 B.C., dinastia XXX
193
f. Teracotă
g. H: 9,5x8,6 cm
h. Bibliografie:

b. Capul lui Bes
c. Egipt, Regiunea Memphis
d. Perioada Târzie
e. cca. 712‐343 B.C., dinastiile XXVI‐XXX
f. Faianță
g. H: 2,1 cm
h. Bibliografie:

b. Bes‐imagine a zeului Hor‐Asha‐Khet
c. Egipt
d. Ptolemaică târzie
e. 4‐2 B.C.
f. –
g. H: 16,8 cm; D: 6,7 cm
h. Bibliografie:

Stele

1. a.The Metropolitan Museum of Art, London
b. Stelă a zeului Bes
c. Egipt
d. Ptolemaică sau Perioada romană
e. Sec. IV B.C.‐Sec. I AD.
f. Calcar, vopsea
e. H: 38,7 cm
h. Bibliografie: Hart 2005, p. 49.

2. a. The British Museum of Art, London
b. Stelă a zeului Bes cu sabie
194
Volum jubiliar
c. Egipt
d. Ptolemaică sau Perioada romană
e. 100 B.C.‐ 100 AD.
f. Calcar
e. H: 34,4 cm; L: 40,6 cm
h. Bibliografie: Dasen 1993.
http://www.britishmuseum.org/explore/highlights/highlight_objects/aes/
l/limestone_stela_with_three_fig.aspx

Tetiere

1. a. The British Museum of Art, London
b. Tetieră
c. Egipt, Akhmin
d. Regatul Nou, dinastia XVIII
e. 1225 B.C.
f. Lemn
e. H: 19,2 cm
h. Bibliografie: Russmann et alii 2001.
http://www.britishmuseum.org/explore/highlights/highlight_objects/aes/
f/folding_wooden_headrest.aspx

2. a.‐
b. Tetieră
c. Egipt, Valea Regilor, Mormântul lui
Tutankamon
d. Regatul Nou, dinastia XVIII, Tutankamon
e. 1341‐1324 B.C.
f. Fildeș
e. –
f. –
h. Bibliografie: http://www.squidoo.com/egyptian‐god‐bes

Vase

b. Două mânere de jar și un capac cu capul lui Bes
c. Egipt, Egiptul de Sus, Teba
d. Regatul Nou, din. 18
195
e. cca. 1390‐1352 B.C.
f. Calcar, vopsea
g. H vas: 24,4 cm; H capac: 5,4 cm
h. Bibliografia: Hayes, Christopher 1960, p. 277, Fig. 169.

Representation of the Egypthian family god
(Abstract)

In this study we have tried to analyze the cult of the family god in Ancient
Egypt and the ways he was depicted. The god Bes, although being borrowed from
other religions, became very popular among Egyptians, who venerated him as a
true protector, and, in time, the cult was borrowed by other populations.
With the passing of time, he began to occupy a place in every egyptian
home, becoming the protector of women, children and the household. The god is
described in specialized literature as bringing luck and prosperity to newlywed
couples and to their children. Regarding his looks, he is described as being ugly,
and of short stature. He is shown from the front, compared to the other gods witch
are shown in profile. A temple was dedicated to this god in the “Bahariva oasis”,
witch functioned until IV B.C., however, he was depicted in other temples as well,
an example of this being that of Seti I, where he is found in the form of figurines.
Images of the god also appeared in the temples from the Dackhla and Kharga oasis’.
Bes was being depicted in royal palaces, columns, temples, furniture,
statues etc. Most of the statues that represent Bes can be found in famous museums
all over the world, such as Louvre, British Museum, The Metropolitan Museum of
Art etc. In the catalog at the end of this study I’ve included information about the
objects on which this god is depicted: amulets, wands, capitals, bells, necklaces,
cosmetics, discs, rings, beads, mirror handles, matrices, pendants, plates, reliefs,
scarabs, seals, statues, headrests and pots.
Explanation of figures

Fig. 1. The name of the god Bes written in ancient Egyptian writing.
Fig. 2. Tile pot used for eye makeup, in the form of Bes cca. 1400‐1300 B.C.
Fig. 3. Limestone figurines with depictions of the god Bes
Fig. 4. Depictions of Bes on a column.
Fig. 5. Amulet from the Ptolemaic period.

196
Volum jubiliar
Abrevieri bibliografice

Andrews 1994 ‐ Carol Andrews, Amulets of Ancient Egypt, London,
Britsh Museum Press, 1994.
Britanica 2010 ‐ Enciclopedia universală Britanica, vol. II, Bucureşti,
Editura Litera, 2010.
Bunson 2002 ‐ Margaret Bunson, Enciclopedia of Ancient Egipt,
revised edition, New York, 2002.
Champfleury 1879 ‐ Jules Champfleury, Histoire de la Caricature
Antique, vol. I, Éditeur Libraire de la Société des
Gens de Lettre, Paris, 1879.
Compte 2006 ‐ Fernand Compte, Mitologiile Lumii, Bucureşti,
Editura Rao, 2006.
Counts, Toumazou 2006 ‐ Derek Counts, Michael Toumazou, New Light on
the Iconography of Bes in Archaic Cyprus, în Carol
Mattusch, A. Donohue, Amy Brauer, (ed.)
Proceedings of the XVI th International Congress of
Classical Archaeology Boston, August 23–26, 2003,
Oxford, 2006, p. 598‐602.
Daniel, Stevens 2003 ‐ Cora Linn Daniels, C. M. Stevans, Encicplopedia of
superstitions. Folklore and Occult Sciences of the World,
vol. III, University Press of the Pacific, Honolulu‐
Hawaii, 2003.
Dasen 1993 ‐ Véronique Dasen, Dwarf in ancient Egypt and
Greece, Oxford, Clarendon Press, 1993.
David 1998 ‐ Anne Rosalie David, The Hendbook to life in Ancient
Egypt, Oxford‐New York, 1998.
Frankfurter 1998 ‐ David Frankfurter, Religion in Roman Egypt,
Princeton University Press, New Jersey, 1998.
Golfin 1970 ‐ Marin Nicolau Golfin, Istoria Artei, ediție
îmbunătățită, București, Editura Didactică și
Pedagogică, 1970.
Gsell 1920 ‐ Stéphane Gsell, Histoire Ancienne de L’Afrique du
Nord, Tome IV, La Civilisation Cartaginoise, Paris,
1920.
Hart 2005 ‐ George Hart, The Routledge Dictionary of Egiptian
Gods and Goddesses, London‐New York, ediția a II‐a,
Editura Routledge, 2005.
Hawass 2000 ‐ Zahi Hawass, Valley of the golden mumies, Cairo,
The American University in Cairo Press, 2000.
Hayes, Christopher 1960 ‐ William Hayes, William Christopher, The scepter of
Egypt. A Background for the Study of the Egyptian
Antiquities in the Metropolitan Museum of Art from the
197
Earliest Times to the End of the Middle Kingdom, Part I,
New York, Plantin Press, 1960.
Hayes 1978 ‐ William Hayes, The scepter of Egypt. A Background
for the Study of the Egyptian Antiquities in the
Metropolitan Museum of Art, Part. II, The Hyksos
Period and the New Kingdom, New York, Plantin
Press, 1978.
Iorga 1968 ‐ Nicolae Iorga, Materiale pentru o istoriologie umană,
fragmente inedite publicate de Liliana N. Iorga,
București, Editura Academiei, 1968.
Kaper 2003 ‐ Olaf E. Kaper, The Egyptian God Tutu: a Study of the
Sphinx‐ God and Master of Demons with a Corpus of
Monuments, OLA, Louvain, Peeter Publishers, 2003.
Keel, Uehlinger 1998 ‐ Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods,
Goddesses and Images od God in Ancient Israel,
Michigan, Fortress Press, 1998.
Kozma 2006 ‐ Chahira Kozma, Historical Review. Dwarfs in
Ancient Egypt, în AJMG, 140, 2006, 4, p. 303‐311.
Matouk 1977 ‐ Fouad Selim Maotuk., Corpus du Scarabée Egyptien.
Analyse thématique, Beyrouth, 1977.
Pierret 1881 ‐ Paul Pierret, Le panthéon Égyptien, Paris, 1881.
Pinch 1994 ‐ Geraldine Pinch, Magic in Ancient Egypt, London,
The British Museum Press, 1994.
Remler 2000 ‐ Pat Remler, Egyptian Mythology A to Z, New York,
Chelsea House Press, 2000.
Russmann et alii 2001 ‐ Edna Russmann, Thomas Garnet, Ienry James,
Eternal Egypt: Masterworks of Ancient Art from the
British Museum, University of California Press, 2001.
Shaw, Jameson 1999 ‐ Ian Shaw, Robert Jameson, A Dictionary of
Archaeology, USA, Editura Blackwell Publishing,
1999.
Szpakowska 2008 ‐ Kasia Szpakowska, Nightmares in Ancient Egypt, în
Le Cauchemar dans le Sociétés Antiques, De Boccard,
Strasbourg, Jean‐Marie Husse, Alice Mouton (ed.),
ÉAHA, 2008, p. 21‐39.
Tyldesley, 2007 ‐ Joyce Tyldesley, Cronica reginelor egiptului. De la
primele dinasti la moartea Cleopatrei, traducere Liana
Stan, București, Enciclopedia Rao, 2007.
Vartavan 2005 ‐ Christian Vartavan, Bes, the Bow‐Legged Dwarf of
the Ladies’ Companion, în BPMOS, I, 2005, p. 81‐95.
Vernus, Yoyotte 1998 ‐ Paul Vernus, Jean Yoyotte, Dicționarul faraonilor,
traducere și note de Marie‐Jeanne Vasiloiu,
București, Editura Artemis, 2005.
198
Volum jubiliar

Surse interenet:

http://www.britishmuseum.org/explore/highlights/highlight_objects/aes/l/limeston
e_stela_with_three_fig.aspx
http://www.disclose.tv/forum/the‐god‐bes‐and‐ancient‐dwarf‐people‐t36517.html
http://www.egyptianmyths.net/bes.htm
http://www.isciv.ro/Cele‐mai‐citite/papirusul‐lui‐anicalatorie‐catre‐lumea‐de‐
dincolo‐osiris‐cartea‐mortilor.html

Cuvinte‐cheie: zeul Bes, zeul familie, Egiptul antic
Keywords: The god Bes, The god of familyʹs, Ancient Egypt
199
200
Volum jubiliar

OMPOLAŢI CRESTAŢI DIN OS ÎN CADRUL CULTURII NOUA DIN
SPAȚIUL ROMÂNIA

MIRCEA LAZĂR

I. Cultura Noua. Caracteristici generale

Începutul bronzului târziu a fost marcat de o schimbare majoră, nu
doar culturală, ca urmare a extinderii spre vest a complexului cultural
Sabatinovka‐Noua‐Coslogeni, în cadrul căruia cultura Noua este, o
manifestare culturală specifică perioadei de final a epocii bronzului.
Aria de răspândire a culturii Noua cuprinde un teritoriu vast,
delimitat la est de cursul mijlociu şi superior al Nistrului, la vest de Munţii
Apuseni, în nord cuprinde şi regiunea subcarpatică a Ucrainei, iar în sud
integrează zona de stepă şi silvostepă a Moldovei1. Fenomenul cultural
întâlnit în zona meridională a României (Muntenia de nord‐est şi nord‐vest
şi cele două maluri ale Dunării), care aparţine bronzului târziu, este
cunoscut în istoriografie sub numele de grupul Coslogeni, fiind considerat
un aspect local al culturii Noua sau un grup al culturii Sabatinovka, cu
răspândire şi în Dobrogea şi nord‐estul Bulgariei2. Aria de difuziune a
culturii Noua se suprapune peste un teritoriu compartimentat în perioada
anterioară, din perioada mijlocie a epocii bronzului, de o serie de culturi
bine delimitate între ele: Wietenberg, în Transilvania, Belopotok‐Costişa, în
nordul Moldovei, a Republicii Moldova şi nord‐vestul Ucrainei, Monteoru
în jumătatea de sud a Moldovei şi grupa vestică a culturii catacombelor, în
regiunea din dreapta Niprului inferior3.
Noţiunea de cultura Noua a fost introdusă în literatura de
specialitate, în anul 1933, de către Ion Nestor, cel care a considerat ca
obiectiv eponim descoperirea făcută în anul 1901 de D. Bârseanu la Noua
(suburbie a oraşului Braşov) şi cercetată în acelaşi an de J. Teutsch4. Anii ce

1 Andriţoiu, Vasiliev 1993, p. 121; Florescu 1964, p. 162.
2 Petrescu‐Dîmboviţa et alii 1999, p. 606; Florescu 1964, p. 196‐197.
3 Florescu 1964, p. 162‐164; Cavruc 1996, p. 67.
4 Florescu 1995, p. 206.
201
au urmat celui de al II‐lea război mondial în preocupările arheologice
pentru cercetarea culturii Noua (pe care Ion Nestor a încadrat‐o în perioada
prescitică şi emitea prima ipoteză în legătură cu asemănările dintre aşezările
culturii Noua şi aşezările de tipul „zolnikii”, specifice bronzului târziu din
regiunea Niprului mijlociu5) s‐au intensificat atât în Transilvania, prin K.
Horedt (cercetările de la Teiuş, Moreşti)6, Z. Székely (Nicoleni, Zoltan), T.
Soroceanu (Obreja)7, I. Andriţoiu (Sebeş, Sibieşeni8), cât şi în Moldova, prin
M. Petrescu‐Dîmboviţa, (Truşeşti9), A. C. Florescu (Andrieşeni, Piatra‐
Neamţ)10 etc., cercetări care au avut ca şi obiectiv identificarea elementelor
ce definesc cultura Noua ca entitate culturală specifică bronzului târziu.
Aşezările culturii Noua sunt locuiri deschise, pe terase joase (Sebeş,
Sibişeni, Nicoleni, Corlăţeni, Cîndeşti), pe martori de eroziune, grinduri de
pe albia majoră a râurilor (Peteni, Rotbav, Fântânele) sau mai rar pe pantele
line ale dealurilor şi podişurilor (Mereşti)11. Perioada de final a epocii
bronzului se caracterizează, din punct de vedere al organizării sociale, prin
tendinţa de repliere a comunităţilor, sub presiunea triburilor venite din
stepele cursului mijlociu al Nistrului, care în înaintarea lor spre vest
provoacă acest „declin” al organizării sociale, specific perioadei mijlocii a
epocii bronzului de pe teritoriul României, şi nu numai. Acest fenomen se
datorează, în bună măsură, confruntării dintre autohtoni şi noii veniţi,
eveniment ce a determinat dispariţia compartimentării teritoriale specifice
bronzului mijlociu şi la apariţia pe arii mai mari a unor complexe culturale
relativ uniformizate, dar de o pregnantă individualitate.
Astfel, noile aşezări care apar în perioada de final al bronzului din
aria culturii Noua sunt adaptate deplin la noul mod de viaţă şi la noul tip de
economie, în care ponderea principală o are creşterea animalelor, urmată de
agricultură12. În literatura de specialitate acest tip de aşezare este întâlnit sub
denumirea de cenuşar (zolniki), datorită faptului că în stratul de cultură al
aşezării locuinţele sunt observate şi identificate sub forma unor pete de
cenuşă.

5 Florescu 1964, p. 143.
6 Horedt 1953, p. 798‐810.
7 Soroceanu 1973, p. 498‐500.
8 Andriţoiu 1986, p. 31‐45.
9 Petrescu‐Dîmboviţa 1953, p. 443‐480.
10 Florescu 1959, p. 329‐336; Florescu 1960, p. 121; Florescu 1964, p. 143‐203.
11 Florescu 1964, p. 146; Andriţoiu 1992, p. 64; Andriţoiu, Vasiliev 1993b p. 122.
12 Florescu 1995, p. 206‐207.
202
Volum jubiliar
Descoperirile cu caracter funerar din arealul culturii Noua pot fi
structurate în două categorii: necropole şi înmormântări izolate, în ambele
tipuri de descoperiri predominând inhumaţia, în gropi simple, puţin adânci,
în poziţie chircită pe stânga sau pe dreapta, având capul orientat, în funcţie
de cazuri, spre nord‐vest sau nord‐est. Astfel de necropole s‐au descoperit la
Cluj‐Napoca (35 de morminte), Truşeşti (126 morminte)13, Teiuş, Archiud14,
Tărtăria etc. Situaţii atipice, ce ţin tot de ritul inhumaţiei, sunt descoperirile
cu caracter funerar de la Moreşti, Rotbav şi Caşolţ, unde apar înmormântări
în ciste de piatră, duble sau chiar triple (Caşolţ). Tot la Caşolţ este atestată
singura necropolă tumulară Noua din Transilvania15. Într‐un număr mult
mai mic de morminte este atestat şi ritul incineraţiei, atât în faza I cât şi în
faza a II‐a a evoluţiei culturii Noua. Este întâlnită în mormintele plane în
urnă (Apahida, Brăduţ) dar şi în cistă în urnă (Caşolţ) sau fără urnă funerară
(Archiud). În tumulii de la Caşolţ, urna era plasată la marginea tumulului,
în poziţie secundară. Atât la Caşolţ cât şi la Rotbav, s‐au depus resturi
incinerate, peste mormintele de inhumaţie în ciste16. Descoperiri izolate cu
caracter funerar aparţinând culturii Noua sunt semnalate la Alba‐Iulia,
Sebeş, Vinţul de Jos, Vinerea17. Inventarul mormintelor cuprinde: ceramică
(ceşti cu toarta supraînălţată şi buton18), artefacte de piatră (topoare, cuţite
de silex) şi bronz, cochilii de scoici19. Tot aici pot fi încadrate şi
înmormântările în gropile „menajere” de copil, cu schelete care nu se află în
conexiune anatomică exactă, depuse în poziţie chircită pe stânga, şi
orientate cu capul spre sud‐est20.
Ceramica culturii Noua, în funcţie de compoziţia pastei dar şi a
modului de utilizare, se poate grupa în două categorii:
a) ceramică de uz comun grosieră, cu pereţii mai groşi, din pastă
poroasă (nisip cu granulaţie mare şi uneori şi cioburi pisate), de culoare

13 Necropola Noua de la Truşeşti este singura cercetată integral (Petrescu‐Dîmboviţa
et alii 1999, p. 557‐610).
14 Marinescu 1986, p. 46‐55.
15 Andriţoiu, Vasiliev 1993, p. 124‐126; Florescu 1995, p. 207.
16 Andriţoiu, Vasiliev 1993, p. 126‐127.
17 Andriţoiu 1992, p. 64‐65.
18 Acest tip de vas specific culturii Noua este prezent aproximativ în toate
mormintele culturii Noua (excepţie făcând mormintele care nu au inventar), în
aşezări fiind foarte puţin atestat (Florescu 1964, p. 148‐150; Florescu, Florescu,
Florescu 1990, p. 69).
19 Andriţoiu, Vasiliev 1993, p. 127; Petrescu‐Dîmboviţa et alii 1999, p. 586‐605.
20 El Susi 2000, p. 199; Buzea 2006, p. 72.
203
variabilă între cărămiziu‐cenuşiu şi negru‐cenuşiu. Tipic pentru această

categorie este vasul borcan sau în formă de sac de dimensiuni mijlocii;
b) ceramică fină lucrată dintr‐o pastă de bună calitate, de culoare
negricioasă sau brun închisă, acoperită cu slip şi lustruită la exterior21.
Repertoriul formelor ceramice si decorul ceramicii suferă unele schimbări
de‐a lungul celor două faze de evoluţie a culturii Noua. Astfel, pentru faza I,
faza de cristalizare a culturii Noua, se constată eliminarea prototipurilor
caracteristice culturilor Monteoru, Wietenberg, Komarow, păstrându‐se
doar ceştile cu una sau două toarte, borcane, strachini sau căni, cu trăsături
unitare pe cuprinsul întregii arii a culturii Noua, începând cu faza a II‐a a
culturii. Un fenomen asemănător se observă şi în evoluţia gamei de motive
decorative a ceramicii, care în prima fază de evoluţie păstrează unele motive
decorative specifice bronzului mijlociu, însă odată cu sfârşitul fazei I se
conturează formele ceramice şi motivele de decorare a ceramicii ce vor
deveni elemente definitorii pentru faza a II‐a a culturii Noua22. Astfel, ca şi o
completare la cele enunţate anterior, pentru faza I a culturii Noua, în siturile
transilvănene de la Rotbav, Simoneşti şi Nicoleni, pe ceramica de tip Noua
s‐au identificat motive decorative caracteristice culturilor Monteoru, Tei şi
Komarow, pe când în aşezările Noua din Moldova apar motive Wietenberg,
Tei, Komarow, precum la Gârbovăţ23 şi Cândeşti24.
Plastica antropomorfă este reprezentată de statuete de lut masculine,
descoperite în stare fragmentară sau întregi, la Nicoleni25 sau Cîndeşti.
Aceste descoperiri cu caracter religios (sacru), sunt sugestive prin faptul că
semnalează cu certitudine apariţia modelării plastice a „marelui zeu”, care
s‐a impus în locul cultului „zeiţei mamă”, acesta având doar „atribuţii
limitate”26.
Foarte des întâlnite în aşezări sunt fusaiolele din lut ars, mai rar
prelucrate într‐un mod excepţional din os, fiind de obicei lenticulare şi
arareori bitronconice, decorate, în unele cazuri, cu cercuri alternând cu
şiruri de împunsături dispuse concentric sau cu caneluri radiale.
Tot în complexele de locuire Noua specifice etapei I dar şi celei din
etapa Noua II au fost descoperite câteva miniaturi de roţi de car, cu bucşă,
lucrate din lut ars, asemănătoare pieselor semnalate în aşezările specifice

21 Andriţoiu 1992, p. 65.
22 Florescu 1995, p. 207.
23 Florescu 1991, p. 72.
24 Florescu, Florescu 1990, p. 67‐69.
25 Székely 1961, p. 187‐188.
26 Florescu, Florescu 1990, p. 71.
204
Volum jubiliar
culturilor bronzului mijlociu din spaţiul carpato‐dunărean: Monteoru,

Wietenberg sau Otomani27.
Din categoria uneltelor de piatră, frecvent întâlnite în stratul de
cultură al aşezărilor, sunt cuţitele curbe (cosoare), lucrate din rocă dură sau
cu o textură medie şi foarte rar din roci cu duritate mică, de tipul silicolitelor
sau marnelor. Utilajul litic mai cuprinde: seceri, râşniţe sau percutoare28.
Artefactele de bronz sunt întâlnite atât în necropole, mai ales ca
elemente de podoabă (brăţări, inele, spirale de păr aurite, ace cu
protuberanţă) dar şi în aşezări (unelte: seceri cu cârlig, celt, daltă, ace de
cusut, cârlig de undiţă; arme: pumnale, vârf de lance; obiecte de podoabă:
ace cu protuberanţe (Warzennadel); ace cu capătul uşor lăţit şi rulat
(Rollennadel); ace cu ambele capete ascuţite, mijlocul îngroşat şi secţiunea
transversală rectangulară; ace cu capătul inelat)29. De remarcat este faptul că
numărul pieselor de bronz descoperite în Transilvania este mult mai mare
comparativ cu numărul de piese de bronz descoperite din Moldova, deşi
numărul siturilor cercetate în ultima regiune, aparţinând culturii Noua, este
mai mare. Situaţia se datorează faptului că Transilvania era cunoscut ca un
mare centru metalurgic încă din bronzul mijlociu, astfel că la pătrunderea
lor în Transilvania, comunităţile Noua au „preluat” producţia metalurgică30.
Sub aspect cantitativ, dintre toate categoriile de unelte şi artefacte,
cele din os depăşesc de departe celelalte categorii de artefacte şi unelte.
Această abundenţă a materialului osteologic, în straturile de cultură din
aşezările Noua, este un element definitoriu pentru cultura Noua. Tipologic
industria materiilor dure animale (IMDA) în cadrul culturii Noua cuprinde:
unelte, arme, podoabe, elemente receptoare sau alte piese diverse31.
Omoplaţii crestaţi de animal (vită, cal, foarte rar de porc), având marginea
cavităţii glenoidei crestate sunt elemente specifice în cadrul IMDA a culturii
Noua, fiind prezenţi frecvent în stratul de cultură a aşezărilor. Este
caracteristic şi culturii Sabatinovka, fiind întâlnit în aşezările din faza finală
a culturii Tei şi foarte rar în cultura Coslogeni32. O altă unealtă de os
specifică comunităţilor Noua este secerea‐tupik, prelucrate din maxilar de
porc sau cornute mari. Acest tip de unealtă nu este specific spaţiului

27 Florescu, Florescu 1990, p. 61‐62.
28 Florescu 1964, p. 157‐158; Florescu, Florescu 1990, p. 60; Andriţoiu, Vasiliev 1993,
p. 124.
29 Florescu 1964, p. 159; Florescu, Florescu 1990, p. 61.
30 Andriţoiu, Vasiliev 1999, p. 124.
31 Beldiman 2001.
32 Florescu 1964, p. 159; Morintz 1979, p. 156; Andriţoiu 1992, p. 66.
205
carpato‐dunărean, fiind adoptată de comunităţile Noua, odată cu

pătrunderea elementelor Srubno‐Hvalinsk33. Apar mai rar unelte prelucrate
din os care imită pe cele de bronz, cum sunt secerile de os descoperite în
aşezarea de la Valea Lupului şi Andrieşeni, care pot fi considerate copii ale
celor de bronz de la Ulmi‐Liteni, sau cele de la Mahala (aşezare aparţinând
culturii Noua din Republica Moldova)34. O altă categorie de artefacte de os
ce imită prototipul din bronz, este cea a acelor cu protuberanţă sau cu
mijlocul îngroşat, capete ascuţite şi secţiune transversală rectangulară,
specifice fazei a doua a culturii Noua35. Tot în această categorie a artefactelor
de os se încadrează piesele de harnaşament din os, piesele lucrate din coaste
de mărimi diferite: dălţi (dăltiţele‐răzuitoare, lucrate din os masiv, cu tăişul
arcuit, prevăzute cu o perforaţie longitudinală pentru înmănuşare36), cuţite
(unele imită pe cele din bronz), răzuitoare, lustruitoare, ace, piepteni și
patine. La categoria materiale speciale din os intră o figurină zoomorfă cu
cap de şarpe, în reprezentare tricefală descoperită la Truşeşti‐Movilă37.
Alături de cuţitele de os, menţionate mai sus, din categoria armelor mai fac
parte vârfurile de săgeată din os şi corn, conice cu manşon, specifice
nivelului de locuire a etapei Noua I şi cele piramidale, cu baza triunghiulară
şi tijă cilindrică alungită specifice fazei a doua38.
Studiul numărului mare de resturi, unelte, artefacte osteologice de
origine animală, din aşezările Noua, a permis elaborarea unor concluzi cu
privire la tipul de economie a comunităţilor Noua. Astfel în urma analizelor
arheozoologice, s‐a constatat că purtătorii cultura Noua se ocupau îndeosebi
cu creşterea animalelor, în special taurine, ovicaprine, porcinele şi ecvidele,
având un rol secundar. Tot din analiză lotului osteologic s‐a constatat că
vânătoarea era practicată, dar la o scară redusă. Chiar şi în aşezările plasate
întru‐un mediu favorabil practicării vânătorii, speciile sălbatice sunt
întâlnite într‐un procent mai mare dar care nu depăşeşte 13% din materialul
osteologic al aşezării. „Dezinteresul” pentru practicarea vânătorii, mai ales
în regiunile joase, este explicat prin practicarea unor lucrări de defrişare
intensă a pădurilor cu scopul obţinerii de terenuri agricole, fenomen ce a
alungat vânatul spre alte zone. De asemenea, factorii geografici, altitudinea,

34 Florescu 1964, p. 159‐161.
35 Florescu 1964, p. 162; Petrecu‐Dîmboviţa 1999, p. 634.
36 Florescu 1991 p. 30.
37 Florescu, Florescu 1990, p. 59‐60; Andriţoiu 1992, p. 67; Petrescu‐Dîmboviţa et alii
1999, p. 634.
38 Beldiman 2002, p. 115‐129.
206
Volum jubiliar
clima, au influenţat şi modul de producţie în procesul de creştere a
animalelor. Spre exemplu, în siturile Noua din regiunile joase din Moldova,
de la Gârbovăţ, Cavadineşti, Valea Lupului, datorită condiţiilor geografice
prielnice, se remarcă creşterea vitelor şi porcinelor, mai intensă în raport cu
ovicaprinele. În restul aşezărilor Noua, pe locul secund se plasează
ovicaprinele (Zoltan, Piatra‐Neamţ).
Astfel, putem conclude că economia comunităţilor Noua, avea ca
ramură principală creşterea animalelor, a bovinelor pentru lapte, piei, carne,
forţă de muncă, porcinele fiind exploatate pentru carne şi grăsime,
ovicaprinele pentru lapte, piei, lână iar cabalinele erau utilizate într‐o bună
măsură atât în alimentaţie cât şi utilitar39.
Cu privire la evoluţia internă a culturii Noua, discuţiile nu s‐au
încheiat, iar cercetătorii fenomenului nu au ajuns la un numitor comun cu
privire la acest subiect. O ipoteză, emisă în urma analizei comparative a
complexelor funerare specifice epocii bronzului mijlociu şi târziu din spaţiu
carpato‐nistrean, a demonstrat că unul dintre factorii care stau la baza
formării culturilor Noua şi Sabatinovka (cele două culturi fiind înrudite
genetic), este stratul sau fondul reprezentat de cultura ceramicii cu multe
brâuri (CCMB). Această cultură precede cultura Noua în spaţiul carpato‐
nistrean şi prezintă contacte, cu cultura Komarov şi într‐o măsură mai
redusă, cu purtătorii culturii Monteoru care apar mai rar în această zonă. La
vest de Prut, rolul pe care la avut CCMB în formarea culturii Noua este mai
puţin vizibil, substratul genetic principal este format de cultura Monteoru
începând cu faza Ic3, elemente ale CCMB se observă mai ales la ritul funerar
al comunităţilor Monteoru40.
În concluzie CCMB nu a participat doar direct la formarea culturii
Noua, ci şi indirect prin exercitarea unor influenţe anterioare asupra culturii
Monteoru. Totodată în modificarea aspectului social şi economic al
comunităţilor bronzului târziu (sedentarizarea, modificarea raselor de
animale domestice, apariţia unor specii noi de animale), au avut un rol
semnificativ în formarea unui „strat” cultural nou pe o arie aşa de vastă41. În
cea ce priveşte aportul culturilor bronzului mijlociu din spaţiul carpato‐
dunăreano‐nistrean la formarea culturii Noua, pe baza cercetărilor actuale s‐
a emis ipoteza conform căreia au existat câteva focare genetice care au avut
un rol semnificativ la formarea culturii Noua. Astfel, primul focar este

39 El Susi 2002, p. 160‐162; Haimovici 1991, p. 160‐166; Haimovici 2006, p. 228‐229.
40 Cavruc 1990, p. 125‐126; Cavruc 1996, p. 68.
41 Haimovici 1990, p. 126‐127.
207
cunoscut sub denumirea de grupul Bolinteşti‐Gârbovăţ (Noua‐Monteoru),

care a ocupat zona de sud şi sud‐vest a Moldovei. Un al doilea focar (grup),
situat în zona Prutului mijlociu, constituie un aspect mixt, Komarov‐
Costişa‐CCMB, presărat cu elemente Monteoru.
La începutul bronzului târziu, în Ţara Bârsei şi în pasurile din
Carpaţii Răsăriteni apar primele urme ale pătrunderii comunităţilor Noua I
în sud‐estul Transilvaniei, prezentând influenţe de tradiţie Tei, Costişa,
Wietenberg, Monteoru. Pătrunderea acestor elemente ce stau la baza culturii
Noua în sud‐estul Transilvaniei, s‐a produs din două direcţii: din sud‐vestul
Moldovei şi din nordul Munteniei. Acest amestec cultural de elemente ale
bronzului mijlociu, vor fi adoptate şi adaptate, astfel încât sud‐estul
Transilvaniei v‐a constitui un alt focar de extindere a culturii Noua spre
vest42.
Referitor la momentul pătrunderii comunităţilor Noua în
Transilvania, M. Rusu şi K. Horedt susţin ipoteza conform cărei
comunităţile Noua pătrund în Transilvania abia în faza a II‐a a culturii
Noua. Punct de vedere susţinut şi de faptul că în partea sud‐vestică a
Transilvaniei, aşezările Noua sunt foarte rare (Sebeş, Sibieşeni), iar grosimea
stratului de locuire este subţire, cea ce dovedeşte o locuire sporadică de
scurtă durată. Pe baza materialului arheologic provenit din necropola de la
Teiuş şi din aşezarea de la Sebeş‐Podul Pripocului, K. Horedt susţine
existenţa unei a III‐a faze a culturii Noua, denumită Noua‐Teiuş fiind
contemporană (parţial) cu cultura Gáva a Hallstatului transilvănean43.
Un punct de vedere asemănător cu privire la faptul că pătrunderea
comunităţilor Noua în Transilvania s‐a făcut într‐o fază „avansată a
evoluţiei lor”, îl susţine şi M. Bădău‐Wittenberger, dar într‐un alt context.
Ipoteza înaintată de acesta, susţine că comunităţile Noua s‐au suprapus nu
peste comunităţile Wietenberg, ci peste o sinteză Otomani‐Wietenberg‐
Suciu, orizont cultural atestat arheologic în vestul Podişului Transilvaniei şi
a Câmpiei Transilvaniei de pe cursul inferior al Mureşului. Astfel, în urma
acestei sinteze, pe arealul cuprins între bazinul Someşului Mare spre nord, a
Oltului spre sud şi a Mureşului spre sud‐vest se dezvoltă un nou orizont
cultural, denumit de autor Buza‐Teiuş, fiind posterior sintezei Winterberg‐
Otomani (Deva‐Bădeni), dar anterior culturii Gáva44.

42 Cavruc 1996, p. 71.
43 Horedt 1967, p. 152‐153.
44 Bădău‐Wittenberger 1994a, p. 155.
208
Volum jubiliar
O altă ipoteză este susţinută de A. C. Florescu, conform căreia
procesul de formare a culturii Noua s‐a produs în tot arealul său inclusiv
Transilvania45. Punct de vede împărtăşit şi de Z. Szekely, aducând ca şi
argument materialul arheologic provenit din aşezările cercetate în
Transilvania (Nicoleni, Peteni, Ţichindeal)46 care prezintă mai multe niveluri
de locuire specifice atât fazei I cât şi a II‐a a culturii Noua47.
În evoluţia culturii se disting două faze de evoluţie: I de formare
(cristalizare) în care diferite elemente ale culturilor (autohtone specifice
bronzului mijlociu carpato‐dunărean) se contopesc într‐o unitate culturală,
etapă care este încadrată cronologic în a doua jumătate a secolului XIV şi
prima jumătate a secolului al XII‐lea BC; a II‐a fază, de dezvoltare deplină a
culturii, încadrată cronologic în a doua jumătate a secolului al XIII‐lea şi
secolul XII‐lea B.C. Pentru a stabili o cronologie absolută a culturii Noua dar
şi pentru a stabili momentul când comunităţile Noua pătrund în
Transilvania, A. Lászlo a rediscutat datele C14 pentru straturile IIa şi IIb de la
Mahala, care corespund fazelor Noua I şi Noua II. Astfel, A. Lászlo, datează
începutul complexului Noua‐Sabatinovka‐Coslogeni în secolele XVII‐XV
(1680‐1430)48. Date nesusţinute din punct de vedere arheologic, deşi
Nicolaus Boroffka acceptă această datare, însă cu mari rezerve, aducând ca
argument datarea cu C‐14 a complexului Wiemberg (faza C) de la
Sighişoara „Cartierul Viilor” în secolele XVII‐XVI (1685‐1524 BC), complex
din care provin artefacte care prezintă elemente Noua49. În acelaşi studiu, A.
Lászlo, susţine pe baza datelor C14 că sfârşitul complexului Noua‐
Sabatinovka‐Coslogeni s‐a întâmplat la sfârşitul secolului al XII‐lea B.C.
Această datare fiind mai apropiată de descoperirile arheologice. Aceste date
au fost corelate, cu datarea în secolul al XI‐lea, a unui ac de os trompetiform
cu patru protuberanţe de tip Noua, descoperit la Kastanas în Grecia,
asemănător cu acele de os descoperite într‐unul din cenuşarele aşezării de la
Mahala50. Prezenţa în Hallstattul timpuriu a culturii Noua ar fi dovedită de
descoperirea unor piese de bronz în stratul de cultură Noua din aşezarea de
la Şercaia şi Ţigău datate în Bronz D‐Hallstat A51.

45 Florescu 1964, p. 196‐198.
46 Borofffka, Popa 1996, p. 51‐62.
47 apud Andriţoiu 1992, p. 67.
48 Lászlo 1993, p. 23‐42.
49 Borofffka, Popa 1996, p. 55‐56.
50 Petrescu‐Dîmboviţa et alii 1999, p. 607.
51 Andriţoiu, Vasiliev 1993, p. 134; Petrescu‐Dîmboviţa et alii 1999, p. 607.
209
II. Industria materiilor dure animale din cultura Noua.

Caracteristici generale

Problematica industriei materiilor dure animale (IMDA) a fost prea
puţin cercetată şi din această cauză o sistematizare a datelor cu privire la
materiile dure animale din cultura Noua este foarte dificilă. Deşi s‐au
efectuat o serie de analize arheozoologice asupra materialului provenit din
aşezările Noua din Moldova, de la Bârlad, Piatra‐Neamţ52, Gârbovăţ53, Poşta
Elan54 sau din Transilvania, de la Zoltan55, studii utilizând metode moderne
de cercetare asupra IMDA din cultura Noua sunt foarte puţine56.
Speciile de animale care au „furnizat” lotul osteologic descoperit în
aşezări, în ordinea cantitativă descrescătoare a artefactelor sunt, cu unele
excepţii57: bovinele, ovicaprinele, suinele, ecvideele, cerbul, căpriorul,
lamelibranhiatele, gasteropodele. Predomină speciile domestice, aceasta
fiind o caracteristică definitorie a IMDA în cadrul culturilor preistorice, care
aveau o economie cu caracter productiv. Speciile sălbatice, după cum se
poate observa şi din cele enunţate mai sus, ocupă o poziţie inferioară în
cadrul materiei prime utilizate, iar procentul pe care îl reprezintă în cadrul
loturilor osteologice, nu depăşeşte 13%. Alături de speciile sălbatice
enumerate mai sus se mai întâlnesc, într‐un procent foarte mic, şi alte specii:
iepure, castor şi urs58. În lotul osteologic provenit din aşezările culturii
Noua, se întâlnesc următoarele categorii scheletice: oase lungi de mamifere
domestice şi sălbatice (metapodii, radius, humerus, femur, ulma, fibulă),
oase late de mamifere domestice şi sălbatice (omoplat, mandibulă, coxal,

52 Haimovici 1964, p. 218‐233.
53 Haimovici 1991, p. 153‐166.
54 Haimovici 2006, p. 223‐234.
55 El Susi 2002, p. 153‐172.
56 De fapt, doar cele efectuate de C. Beldiman asupra materialului osteologic
provenit din aşezarea de la Zoltan (Beldiman 2001, p. 345‐349; Beldiman 2002, p.
115‐152).
57 Descoperirile de oase de animale în morminte de inhumaţie Noua de la Brăieşti,
jud. Botoşani, sunt puse pe seama ofrandelor depuse la înmormântarea defunctului.
Deşi apar şi fragmente de omoplat (de ovicaprine), acestea nu prezintă urme de
prelucrare. Astfel materialul osteologic provenit din necropole sau morminte
izolate a ajuns acolo ca urmă a ofrandelor deci, nu îl putem considera ca făcând
parte din IMDA (Haimovici 2000‐2001, p. 361‐371).
58 El Susi 2002, p. 160‐162; Haimovici 1964, p. 218‐233; Haimovici 1991, p. 160‐166;
Haimovici 2000‐2001, p. 361‐371; Haimovici 2006, p. 228‐229.
210
Volum jubiliar
corp costal, corn de cervideu), dinţi de ierbivore (incisiv, molar), valve
(lamelibranhiate‐scoici), cochilii (gasteropode‐melci)59.
Structura tipologică, rezultată în urma analizei materialului
osteologic provenit din aşezarea culturii Noua de la Zoltan cuprinde cinci
categorii: prima cea a uneltelor (după numărul efectiv de artefacte), urmată
de cea a armelor, a pieselor de podoabă, iar ultimele doua categorii reprezintă
elementele receptoare şi piese tehnice şi de utilitate incertă.
În categoria uneltelor predomină netezitoarele, care se împart în trei
grupe: prima, dominantă, este formată din netezitoarele realizate pe
segment de os costal cu partea activă laterală, a doua cuprinde piesele
realizate pe fragment de os lung fasonat distal şi piese amenajate pe
segment proximal de omoplat crestat. După netezitoare, ca număr, urmează
vârfurile, care sunt la rândul lor împărţite pe trei grupe: prima grupă
cuprinde vârfurile lucrate pe fibulă, cu sau fără epifiză, şi vârfurile realizate
pe fragment de os lung fasonat distal; a doua are în componenţă acele pe
fibulă şi vârfurile realizate pe metapod lateral; a treia cuprinde: vârf pe
fragment proximal de os lung fasonat distal, vârf pe os lung fasonat
integral, vârf pe fragment de corp costal, vârf pe semimetapod distal de
ovicaprine, vârf pe ulna. Cantitativ, urmând, vârfurilor sau
străpungătoarelor urmează patinele cu perforaţie axială sau mai rar întâlnite
cu perforaţie transversală. Acestea se executau numai din metapodii de cal,
deoarece sunt mai dure şi se rup mai greu. Parte anterioară a patinelor o
reprezintă epifiza inferioară a metapodului, la care s‐au executat două
perforaţii bilaterale, diafiza este şlefuită pe ambele părţi, iar în zona
superioară a artefactului, după eliminarea epifizei superioare s‐a făcut o
gaură dreptunghiulară. Este posibil ca prin acele găuri erau legate cu sfori
de origine vegetală sau animală. În situl de la Valea Lupului s‐au descoperit
o pereche de patine întregi, iar metapodiile, din care au fost prelucrate
patinele, reprezintă două metacarpe, dreptul şi stângul, posibil aparţinând
aceluiaşi individ cabalin60. Alte categorii de unelte sunt reprezentate de
acele de cusut realizate pe fibulă şi a dăltiţelor (chasse‐lame)61. O altă
categorie care atestă practicarea agriculturii de către comunităţile Noua,
sunt secerile‐tupik, realizate dintr‐o jumătate de maxilar inferior
(mandibulă), provenit de diferite specii, bovine, suine, ecvideu. Prin

59 Beldiman 2001, p. 346.
60 După dimensiuni, se pare că ar fi fost utilizate de către copii sau femei (Haimovici
2006, p. 229).
61 Beldiman 2001, p. 346‐347.
211
cioplire, ramul montat al osului, este transformat în mâner, iar corpul
mandibulei devine prin şlefuirea marginii superioare şi eliminarea dinţilor,
tăişul acestei unelte. Se cunosc cazuri (Gârbovăţ), unde dinţii jugali, care
sunt mai duri decât osul mandibulei, au fost şlefuiţi62.
În grupa armelor se disting vârfurile de săgeţi din os şi corn.
Predomină vârfurile de săgeţi realizate din corn cu peduncul lung,
majoritatea cu partea distală piramidală, urmate de vârfurile de săgeţi din
os cu peduncul scurt. Tipul de os, utilizat la fabricarea vârfurilor de săgeţi
provenea din fragmente diafazare, relativ mici, rezultate în urma
fragmentării oaselor lungi de mamifere, probabil domestice (bovine,
ovicaprine). Părţile de corn de cervidee utilizate ca materie primă în
fabricarea vârfurilor de săgeată, reprezintă acele fragmente groase,
prelevate de pe segmente de ax, provenind de la animale mature. În
procesul de fabricare a vârfurilor de săgeată din os şi corn se disting două
procedee distincte, care se întâlnesc şi în cazul procesului de fabricare a
celorlalte tipuri şi categorii de artefacte din materii dure animale, debitajul
şi fasonarea63.
Ca utilaj înregistrăm folosirea toporului şi cuţitului metalic, a
polizorului mobil (galet) sau fix (lespede de gresie)64. Tot în această
categorie, a armelor, intră şi toporul‐ciocan din corn de cerb.
Categoria podoabelor este reprezentată de acele de păr sau
pentru prinderea veşmintelor, unele fiind decorate, urmate de valve
perforate central şi cochilii de melc. Categoria pieselor tehnice şi de utilitate
incertă cuprinde, piese tehnice şi de utilitate incertă, incisivi crestaţi pe
coroană, fragmente de oase lungi, este eterogenă şi are în componenţă
elemente scheletice diverse de os şi corn de cervide, materii prime, eboşe.
Tehnicile şi procedele de debitaj şi fasonare sunt comune, în
principiu, tuturor categoriilor de artefacte, însă aplicarea într‐o anumită
ordine a acestor tehnici şi procedee se face şi în funcţie de natura materiei
dure (os, corn, cochilie). Astfel în cazul osului s‐a recurs la percuţie directă
şi despicare, ca procedee aplicate în majoritatea cazurilor (debitaj
longitudinal şi axial), urmărindu‐se fragmentarea (spargerea) elementului
scheletic (os lung sau plat). Un grad de dificultate mai ridicat îl reprezintă
fragmentarea segmentelor de corpuri costale prin metoda combinată a
percuţiei, pentru înlăturarea marginilor şi a despicării. Alături de aceste

62 Florescu 1964, p. 159‐161; Haimovici 2006, p. 229.
63 Beldiman 2002, p. 126‐128.
64 Beldiman 2002, p. 126‐128.
212
Volum jubiliar
procedee tehnice adeseori se recurgea la tăiere transversală. Utilajul

întrebuinţat la astfel de operaţii şi procedee tehnice se compune din
percutor litic (piatră e râu), topor, cuţit, ferăstrău, toate metalice. În cazul
cornului de cervidee, în prealabil imersat în apă minim 24 de ore, se aplică o
schemă mai complexă65. În cadrul procesului de fabricare, pentru unele
tipuri de artefacte, cum este cazul patinelor, al podoabelor pe valve şi
cochilii, al incisivilor crestaţi, etapa debitajului lipseşte.
La fel ca şi în cazul debitajului sau al fasonării se disting o serie de
operaţii şi procedee tehnice, ce sunt aplicate în funcţie de tipul artefactului
dar şi de natura sa (os sau corn). În procesul de fasonare al artefactelor de os
şi corn se disting două etape. Prima, de fasonare şi transformare parţială a
materiei prime, cu păstrarea în proporţii diferite a volumelor anatomice.
Cea de a doua etapă implică fasonarea integrală a artefactelor, după scheme
operatorii complexe, care determină eliminarea totală a morfologiei
anatomice a materiei prime cum este cazul vârfurilor de săgeată, rondelelor
din corn de cerb şi al acelor. Astfel, pentru os s‐a recurs la următorul lanţ
operator: percuţie directă pentru obţinerea formei brute a artefactului;
retuşare directă sau inversă pentru regularizarea marginilor; cioplire
razantă; abraziune multidirecţională (axială, oblică, transversală) pentru
regularizarea feţelor, a marginilor şi a amenajării extremităţilor; perforarea
unilaterală sau bilaterală, transversală sau axială prin rotaţie alternativă sau
continuă, însoţită de scobire pentru înlăturarea ţesutului spongios, urmată
de gravare; crestarea pentru realizarea decorului, cu ajutorul cuţitului
metalic (ornamente dispuse oblic) sau a ferăstrăului (dispunere paralelă a
marginilor crestăturii). Procedeul crestării cu ferăstrăul metalic este utilizat
în deosebi la amenajarea părţii active a netezitoarelor pe segment proximal
de omoplat. În cazul artefactelor de corn de cerb, procedeele aplicate pentru
transformarea integrală a materiei prime sunt asemănătoare celor amintite
anterior, în cazul vârfurilor de săgeată66. O ultimă etapă în procesul de
fabricare a artefactelor din materii dure animale include şi aplicarea unei
reţete de tratament termic, prin coacerea artefactelor în cenuşă fierbinte.
Obiectivul urmărit prin această operaţie era acela de a elimina curbura
anatomică a materiei prime, sau de a sporii duritatea părţii active a

Beldiman 2001, p. 348.
65
Prezentare succintă a etapelor: 1. cioplirea razantă; 2. tăierea transversală; 3.
66
abraziune multidirecţională; 4. gravare; 5. crestare; 6. perforare unilaterală sau
bilaterală, transversală sau axială prin rotaţie alternativă sau continuă, urmată de
operaţia de scobire pentru înlăturarea ţesutului spongios (Beldiman 2001, p. 348).
213
artefactelor. În urma tratamentului termic artefactele dobândeau o culoare

brun‐deschisă sau închisă, uniformă sau cu pete negre cenuşii.
Majoritatea artefactelor sunt de tip compozit, fiind fabricate din
minim două materii prime organice diferite cum este cazul unei părţi a
vârfurilor şi a netezitoarelor de os, vârfurilor de săgeţi, patinele, obiectele de
podoabă, mânere. Fixarea în suport se făcea în două moduri:
1. fixare de tip pozitiv (artefactul este înglobat în suport);
2. fixare de tip negativ (artefactul este prevăzut cu o scobitură,
perforaţie destinată introducerii suportului ; cel mai frecvent este cazul
fixării artefactelor din materii dure animale în coadă, mâner sau în cazul
săgeţilor pe tijă, toate realizate din lemn sau legate pentru susţinere cu fibre
vegetale sau animale).
Obiectele de podoabă (valve, cochilii, rondele) se montau (înşiruite)
pe un fir sau se fixau prin coasere. Mai există posibilitatea ca rondelele de os
sau corn să fie elemente de decor al capătului de mâner al spadelor de
bronz. Pe baza materialului osteologic analizat, provenit din aşezarea de la
Zoltan, s‐a constatat că fabricarea uneltelor din materii dure animale se
făcea în contextul domestic al fiecărei gospodării, neexistând atestate
arheologic ateliere specializate. Tot în urma analizei lotului osteologic, dar
de această dată a urmelor de utilizare (localizate la nivelul părţii distale sau
active), tocire, lustruire, striuri, fracturi de impact, s‐au putut decela
anumite ocupaţii ale comunităţilor Noua: prelucrarea pieilor, ţesălarea
cailor, asamblarea pieilor şi a materialelor textile prin coasere, împletitul
fibrelor vegetale, prelucrarea lemnului, prelucrarea prin cioplire indirectă a
materialelor litice (silex, obsidian), deplasare pe gheaţă (patine), utilizarea
arcului cu săgeţi şi a toporului‐ciocan ca arme de vânătoare sau în
conflictele inter‐tribale, utilizarea obiectelor de podoabă şi de port (ace)67.

III. Omoplaţii crestaţi

Problematica omoplaţilor crestaţi a fost dezbătută în literatura de
specialitate destul de „superficial” făcându‐se doar afirmaţii generale în
legătură cu acest tip de unealtă. Faptul că nu s‐a putut stabili un punct de
vedere general în legătură cu scopul sau modul de întrebuinţare al
omoplaţilor crestaţi, este o consecinţă a lipsei unor studii, aplicând metode
de cercetare moderne, care pot aduce unele lămuriri.

67 Beldiman 2001, p. 348.
214
Volum jubiliar
În legătură cu originea acestui artefact, este cunoscut faptul că apare
în aşezările culturii Tei, ultima fază (Fundeni Doamnei, Otopeni68), şi este
caracteristic pentru aria de răspândire a culturii Noua, prezent în aşezările
de tip cenuşar69, având o continuitate până în cultura Coslogeni, unde
apariţia lor în complexele de locuire este destul de rară70. Deşi apare în
nivelele de locuire ale culturii Tei, ultima fază, omoplaţii crestaţi nu sunt un
element definitoriu sau propriu culturii Tei, probabil aceste artefacte
ajungând pe cale economică sau de altă natură (?) în aşezările culturii Tei de
la Fundenii Doamnei şi Otopeni. Cu siguranţă, tot sub aspect comercial,
putem să punem și descoperirea unor exemplare de omoplaţi crestaţi în aria
culturii Coslogeni71. Acest tip de unealtă nu este caracteristic şi nici întâlnit
în aria culturilor bronzului clasic din spaţiul carpato‐dunărean, fiind
întâlnită în culturile bronzului din regiunea nord‐pontică şi a Mării Azov72.
Originea comună a celor două culturi ale epocii bronzului târziu, din spaţiul
carpato‐dunăreano‐nistrean, Noua (iar mai târziu cultura Coslogeni) şi
Sabatinovka este dată de elementele comune ce stau la geneza acestor două
culturi dar şi de elementele comune ale repertoriului cultural ce definesc
aceste două culturi printre care şi omoplaţii crestaţi73.
Din punct de vedere al modului de realizare a acestui tip de artefact,
întâlnim aceleaşi procedee, debitaj şi fasonare, caracteristic pentru întreg
lotul de materii dure animale a culturii Noua. Speciile care au furnizat lotul
osteologic pentru acest tip de unealtă, sunt cele domestice: în special bovine,
mai rar de ecvideu sau suine. Sunt întâlnite excepţii când unele exemplare
de omoplaţi crestaţi au fost prelucraţi din loturi osteologice ce provin de la
speciile sălbatice: cerb şi mistreţ74, sau puţin atipice, cum este situaţia
copitelor crestate de la Jigodin75 şi Brăiliţa76.
Scapula este un os lat de formă triunghiulară, care se situează în
părţile laterale ale toracelui. Ea este formată din cap, col şi corp. Sunt

68 Morintz 1979, p. 156.
69 S‐au întâlnit şi situaţii în care, în urma cercetării cenuşarelor (Olteni, Lemnia),
omoplaţii crestaţi să nu apară în stratul de locuire (Buzea 2006, p. 72; Székely 1996,
p. 180; Székely 2000, p. 179).
70 Morintz 1979, p. 156.
71 Morintz 1979, p. 136‐137. Florescu 1991, p. 150‐151.
72 Florescu 1964, p. 171.
73 Florescu 1964, p. 159, p. 171; Morintz 1979, p. 156, Cavruc 1996, p. 68‐69.
74 Haimovici 2006, p. 228.
75 Florescu 1991, p. 83.
76 Florescu 1991, p. 41.
215
observabile doua feţe: una laterală (spre exterior) şi una medială (spre
interior), trei margini: cervicală, toracică şi vertebrală şi trei unghiuri:
cervical, toracic si glenoid. Acolo unde se găseşte unghiul glenoid se
observă şi cavitatea glenoidă (fosa articulară), care este rotunjită şi care
prezintă o incizură glenoidă largă şi o tuberozitate supraglenoidă, apropiată
de cavitatea glenoidă. Ciocul apofizei coracoide este şters. Transformările pe
care le suferă scapula în urma prelucrării se regăsesc la nivelul capului
scapular.
Aceste intervenţii antropice se află în cea mai mare parte la nivelul
marginilor fosei articulare scapulare, parte articulară la extremitatea
proximală a humerusului. Astfel, la nivelul marginilor fosei articulare, s‐au
realizat o serie de crestături perpendiculare pe aceasta, ducând la formarea
unor suprafeţe de formă relativ trapezoidală (cu baza mare în jos şi cu baza
mică în partea de sus), care au fost denumiţi „dinţi”. Forma iniţială a
dinţilor era probabil dreptunghiulară, iar forma actuală uşor trapezoidală
trebuie să fi rezultat probabil în urma folosirii îndelungate. Frontal se poate
observa că baza mică a dinţilor (muchia) este dreaptă sau uşor rotunjită la
colţuri. Profilul lor exterior este relativ drept în partea de jos şi uşor curbat
în partea de sus. Pe partea superioară curbată (muchia dinţilor) se pot
distinge mai multe faţete plane77.
Prin debitaj se urmărea, utilizând percuţia directă ca procedeu şi
tehnica tăierii transversale, folosind percutorul litic sau ferăstrăul metalic,
înlăturarea părţii distale a omoplatului şi obţinerea unei eboşe, partea
proximală a artefactului, a cărei cavitate glenoidă urmează să fie prelucrată,
devenind partea activă a omoplatului. Crestarea ca şi tehnică de amenajare‐
fasonare se realiza cu ajutorul ferăstrăului metalic. Crestăturile sunt dispuse
paralel, pe marginea părţii active a segmentului proximal de omoplat78. Mai
rar însă, partea opusă părţi active (crestate), este prelucrată şi
„transformată” în daltă sau cuţit răzuitor79.
Pentru a putea să ne pronunţăm cu privire la modul de întrebuinţare
a omoplaţilor crestaţi nu putem face abstracţie de locul descoperiri lor cât şi
a contextul arheologic în care au fost descoperiţi. În rapoartele de săpătură
foarte rar întâlnim precizări în legătură cu contextul arheologic în care au
fost descoperiţi (în interiorul locuinţei, stratul de locuire, gropi menajere
etc.). Deseori apar în rapoartele de săpătură menţionaţi alături de celelalte

77 Bălăşescu, Dietrich 2009, p. 32.
78 Beldiman 2001, p. 348.
216
Volum jubiliar
artefacte de os şi corn, fără a preciza contextul arheologic sau nivelul de
cultură (Noua I, Noua II). Din datele pe care le deţinem, omoplaţii crestaţi,
„apar frecvent în toate complexele de locuire”. Un aspect important de
lămurit ar fi acela al lipsei acestor artefacte în interiorul locuințelor de tip
cenuşar. În urma analizei lotului osteologic de la Zoltan, C. Beldiman
susţine că activitatea de prelucrare a osului şi a cornului de către
comunităţile Noua se făcea în mediul casnic (domestic), deoarece în cadrul
aşezării nu s‐au descoperit ateliere specializate în prelucrarea materiilor
dure animale80. Rreferindu‐ne la contextul arheologic în care au fost
descoperiţi omoplaţii crestaţi, două cazuri mai deosebite atrag atenția.
Primul este cel de la Buza (jud. Cluj), unde într‐o groapă din apropierea
unei locuinţe, a fost identificat un omoplat crestat. După starea în care se
află, deteriorat în urma utilizării(?), există posibilitatea să fi fost abandonat81.
Cel de‐al doilea caz este cel de la Sântioana (jud. Mureş), unde în stratul de
cultură Noua s‐a identificat o groapă menajeră, care prezenta alături de
fragmente ceramice, oase de bovine şi ecvideu cu urme de prelucrare, şi un
omoplat crestat82. Din contextul arheologic prezentat, în ambele cazuri,
putem deduce că prezenţa omoplaţilor crestaţi în asemenea complexe
arheologice (gropi menajere) este datorată abandonului, în urma uzurii,
pentru primul caz, sau a unor rebuturi, în urma prelucrări în al doilea caz.
Cu privire la modul de utilizare, cercetătorii disting mai multe
„întrebuinţări”. Ipoteza cea mai des întâlnită este aceea că omoplaţii crestaţi
erau utilizaţi la prelucrarea pieilor de animale, cu ajutorul lor fiind curăţată
grăsimea şi îndepărtată de pe piele83. O altă ipoteză, este cea a utilizări
omoplaţilor crestaţi la prelucrarea preliminară a suprafeţei vaselor de lut84.
M. Petrescu‐Dâmboviţa are o altă opinie în legătură cu modul de utilizare a
omoplaţilor crestaţi, susţinând că nu au fost cu siguranţă „piepteni pentru
ceramică”, ci mai curând ar fi fost folosiţi pentru bătut la războiul de ţesut.
Aducând în sprijinul acestei ipoteze un exemplar de omoplat descoperit la
Rusenii Noi, care prezintă o a doua serie de crestături, în formă de dinţi de

80 Beldiman 2001, p. 349.
81 Este cunoscut faptul că gropile din apropierea locuinţelor au fost făcute cu scopul
de a excava lutul necesar pentru construcţia şi repararea locuinţelor, iar mai apoi
umplute în grabă cu resturi menajere (Florescu, Florescu 1990, p. 57; Bădău‐
Wittenberger 1994b, p. 368).
82 Bădău‐Wittenberger 1994a, p. 152.
83 Florescu 1964, p. 159; Andriţoiu 1986, p. 39; Beldiman 2002, p. 349; Bălăşescu,
Dietrich 2009, p. 37.
84 Székely 1961, p. 187; Florescu 1964, p. 159; Andriţoiu 1992, p. 39.
217
pieptene, pe partea plată de la extremitatea opusă85. O altă ipoteză, propusă
de S. Haimovici, susţine utilizarea omoplaţilor crestaţi ca pe nişte „răboaje”
pentru numerotarea animalelor din turmă86 sau utilizarea lor ca ştampile87.
Dintre ipotezele menţionate mai sus, credem că prima ar fi cea mai
plauzibilă, având ca argument faptul că popilațiile Noua sunt crescătoare de
animale într‐un mod „intensiv” iar morfologia uneltei permite utilizarea ei,
în scopul raderii şi curăţării pieilor de grăsime. De asemenea, patina
(rezultată în urma utilizării) care este prezentă aproape pe toată suprafaţa
lui, poate fi explicată prin faptul că unealta intra în contact cu toate părţile
componente, partea activă cu pieile de animal prelucrate, iar „mânerul”
omoplatului cu mâna „meşterului”. De asemenea, s‐au găsit analogii de
astfel de unelte la amerindienii nord‐americani. Acestea erau produse mai
ales din tibia de cal. O parte a capătului tibiei era îndepărtată, iar cealaltă
urma a fi crestată. După jupuirea şi uscarea pieilor, aceste unelte de os se
foloseau pentru a netezi partea interioară a pieilor în vederea procesului de
argăseală şi pentru tăbăcire. Utilizarea artefactelor de os, cu crestături, dar şi
de altă natură (lemn sau metal) în prelucrarea pieilor de animal este
cunoscută încă din neolitic iar tradiţia se păstrează până în Evul Mediu88.
Atât în cazul prelucrării primare a ceramicii cât şi în cazul bătutului
la războiul de ţesut, nu se explică de ce era nevoie de o crestare
semicirculară a cavităţii glenoidei a omoplatului, pentru că în ambele cazuri
nu se putea utiliza doar partea frontală a omoplatului. Folosirea lui ca
„răboaje” pentru a contabiliza numărul indivizilor din turme, nu poate fii
susţinută deoarece atunci numărul omoplaţilor în aşezări ar trebui să fie
mult mai mare, iar modul de realizare al crestăturilor se putea face pe toată
cavitatea circulară, nu doar semicircular.
De asemenea, considerăm ca nefondată teoria utilizării lor ca
ştampile, întrucât astfel de modalități de ornamentare lipsesc pe ceramică
sau alte obiecte. În egală măsură, urmele de folosire nu au fost produse prin
apăsarea capului crestat, ci mai degrabă prin frecarea faţetelor exterioare ale
dinţilor.
După A. Bălăşescu utilizarea omoplaţilor crestaţi în cadrul
procesului de prelucrare a pieilor aveau probabil două funcţionalităţi: erau
folosite pentru a îndepărtă apa reţinută în piele în urma argăselii sau pentru

85 Petrescu‐Dîmboviţa 1953, p. 445.
86 Haimovici 2006, p. 228‐229.
87 Apud Bălăşescu, Dietrich 2009, p. 31.
88 Bălăşescu, Dietrich 2009, p. 36‐37.
218
Volum jubiliar
a netezi pielea în vederea tăbăcirii. Însă anatomia pieselor implică două
posibile moduri de utilizare: prima variantă presupune ţinerea omoplatului
oblic, cu procesul scapular aflat la încheietura degetelor arătător şi mare.
Omoplatul se putea folosi astfel când pielea era întinsă pe jos şi funcţiona
probabil prin împingere; a doua variantă implică ţinerea omoplatului cu
procesul scapular în podul palmei. Omoplatul se putea folosi când pielea
era agăţată şi funcţiona cel mai probabil prin tragere de sus în jos. Pe baza
observaţiilor experimentale s‐a concluzionat că prima variantă este cea
corectă, fiind argumentată de faptul că majoritatea exemplarelor de
omoplaţi crestaţi prezintă fracturi la nivelul corpului, lungimea actuală fiind
de 9‐15 cm, fracturi datorate apăsării repetate89. Prelucrarea pieilor de către
comunităţile Noua este atestată şi prin alte tipuri de unelte executate din os
care prezintă creste cum ar fi netezitoarele realizate pe segment de os costal
cu partea activă laterală. Toate acestea arată o preocupare aparte a
comunităţilor Noua pentru o economie bazată în principal pe creşterea
animalelor, animale care asigurau nu doar hrana comunităţilor sau folosirea
la muncile agricole, dar erau totodată şi principala sursă de materii prime a
industriei materiilor dure animale.

III. Concluzii

Omoplatul crestat, element caracteristic culturii Noua, este întâlnit
mai ales în nivelele de locuire ale aşezărilor. Prezenţa lui în nivelele de
locuire aparţinând fazei Noua I atestă faptul că apariţia acestui tip de
unealtă, în spaţiul carpato‐dunăreano‐nistrean al Bronzului târziu, s‐a făcut
odată cu pătrunderea comunităţilor de păstori originari din zona nord
pontică şi a Mării de Azov90. De asemenea, prezenţa unor exemplare de
omoplaţi crestaţi în aşezările culturii Tei, faza IV, de la Otopeni şi Fundeni
Doamnei91 trebuie pusă pe seama influenţelor culturale, care după cum se
poate observa arheologic, au fost reciproce mai ales în prima fază din
evoluţia culturii Noua92.
Modul de realizare a omoplaţilor crestaţi nu este unul foarte
complex, iar descoperirea lor în complexele de locuire ne duce la concluzia

89 Bălăşescu, Dietrich 2009, p. 37.
90 Florescu 1964, p. 171; Cavruc 1996, p. 68‐69.
91 Morintz 1979, p. 156.
92 Influenţele culturii Tei se regăsesc mai ales în motivele decorative de pe ceramica
Noua I (Florescu, Florescu 1990, p. 67‐69).
219
că aceştia, ca şi alte artefacte realizate din materii dure animale, erau
produse în mediul casnic, arheologic nefiind semnalate „ateliere” de
prelucrare a osului şi cornului în cadrul aşezărilor93.
Asupra modului de utilizare şi a funcţionalităţi omoplaţilor crestaţi
se impune într‐un mod indubitabil ipoteza utilizării lor la prelucrarea
primară a pieilor de animale. Crestarea cavităţii glenoidei doar parțial
(semicircular), precum și ruperea în majoritatea cazurilor, a „mânerul”
uneltei, datorită forţei exercitate asupra lui în timpul procesului de
prelucrare a pieilor sunt argumente care susţin această ipoteză. Un alt
element care ar trebui luat în considerare este forma cavităţii glenoidei, care
permite o răzuire şi curăţare primară eficientă.
Prezenţa în aşezări a unui număr destul de mare94 de astfel de
artefacte nu este întâmplătoare, deoarece comunităţile Noua fiind mari
crescătoare de animale, aveau nevoie de astfel de unelte95în cadrul
procesului de prelucrare a pieilor. Numărul mare de piese se poate datora şi
faptului că artefactele se deteriorau destul de repede în urma utilizării, în
unele cazuri fiind nevoie de o reamenajare a „dinţilor”, fenomen ce se poate
observa pe unele exemplare.
Totuşi, pentru a avea o imagine mai completă asupra acestui tip de
unealtă şi a rolului său funcţional considerăm că este necesară efectuarea de
studii moderne, analitice, asupra unor mai multe loturi osteologice mai mari
aparţinând culturii Noua de pe întreg arealul său. Numărul mic de astfel de
studii ne îndreptăţeşte să generalizăm aceste ipoteze.

IV. Repertoriul siturilor arheologice unde s‐au descoperit omoplaţi
crestaţi

Repertoriul cuprinde doar aşezări Noua în care au fost atestaţi şi
menţionaţi în rapoartele de săpătură sau studii, omoplaţi crestaţi, de pe
teritoriul României. Repertoriul are următoarea structură: toponimul cu
descrierea geografică; tipul cercetării, numele cercetătorului şi anii în care s‐

93 Beldiman 2001, p. 349.
94 În rapoartele de săpătură numărul lor este de puţine ori precizat. Numai în cadrul
situl de la Rotbav s‐au descoperit peste 23 de exemplare (Bălăşescu, Dietrich 2009,
p. 31).
95 De asemenea, cantitatea de răzuitoare predomină în raport cu celelalte tipuri de
unelte şi artefacte din materia dure animale în cadrul aşezărilor Noua (Beldiman
2001, p. 347).
220
Volum jubiliar
au desfăşurat cercetările; descrierea piesei/lor şi a contextului arheologic;

locul de depozitare; bibliografie.

1. Andrieşeni, com. Andrieşeni, jud. Iaşi

În zona centrală a vetrei satului, în urma a două campanii de
cercetări sistematice efectuate de Adrian Florescu între anii 1956‐1957 s‐a
identificat o aşezare Noua II, care cuprindea şase cenuşare‐zolniki, fiind
suprapusă de o locuire hallstattiană timpurie. Dintre cele şase cenuşare‐
zolniki au fost „secţionate” doar două, iar materialul arheologic rezultat
cuprinde, în cea mai mare parte, oase de animale şi ceramică, caracteristică
fazei Noua II. Lotul osteologic cuprindea: omoplaţi crestaţi, „seceră‐tupik”,
buton decorat cu un motiv central cruciform realizat din dispoziţia
asimetrică a patru cercuri. Alături de piesele de os şi corn inventarul
săpăturii mai cuprinde şi artefacte litice: fragment de topor cu ceafă
cilindrică (posibil sceptru) şi două topoare‐ciocan fragmentare.
Artefactele provenite de pe şantierul arheologic de la Andrieşeni se
află în colecţia Institutului de Arheologie din Iaşi.
Bibliografie: Florescu 1959, p. 329‐336; Florescu 1991, p. 25.

2. Apahida, com. Apahida, jud. Cluj

Situl este poziţionat în punctul „Râtul satului”, aflat la nord‐est de
sat, în zona de intersecţie a drumului Apahida‐Avram Iancu cu calea ferată,
pe un grind din albia majoră a râului Someşul Mic. Este o aşezare care
datează din prima perioadă a evoluţiei culturii Noua. Inventarul acestei
aşezări este constituit din ceramică (prezintă influenţe Wietenberg),
artefacte de bronz (ac cu protuberanţe) şi cinci omoplaţi crestaţi. Un caz mai
aparte este descoperirea unui mormânt de incineraţie în interiorul aşezării.
Într‐un al punct al localităţii Apahida, numit „Râtul viţeilor” s‐a
descoperit în anul 1901, o necropolă de incineraţie, a cărei inventar
cuprindea şase vase.
Materialul arheologic ce aparţine celui de al doilea punct, face parte
din colecţia Muzeului din Cluj‐Napoca (cinci dintre vase) şi Muzeului din
Turda (nr. inv. 551).
Bibliografie: Florescu 1991, p. 26.

3. Apreşu de Jos, sat Deuşu, com. Chinteni, jud. Cluj

221
Situl aflat în zona de confluenţa a două pâraie, Apreşu de Jos este un
spaţiu ideal pentru o aşezare aparţinând culturii Noua. Aşezarea de la
Apreşul de Jos capătă o importanţă deosebită, deoarece în imediata
vecinătate se găsesc alte câteva aşezări Noua (Lunga, Baciu, Fundu Mitrului,
Băbuţ şi o necropolă în punctul Ciutaia). Aşezarea a fost semnalată în urma
unei periegheze dar cercetarea ei a început în anul 2000. În cursul campaniei
2000 au fost trasate două secţiuni de câte 10 m lungime, la o distanţă de 20
de metri. Fără să intrăm în detalii, trebuie să remarcăm faptul că stratigrafia
din S. 1 şi S. 2 este identică. În ambele secţiuni a fost scoasă în evidenţă un
singur nivel de locuire. Acesta oscilează ca grosime de la 0,15 m la 0,8 m. În
secţiunea nr. 1 au fost identificate două complexe. Ambele par anexe ale
unei locuinţe. Este vorba despre o mică groapă, cu material ceramic spart în
antichitate şi de o platformă din pietre de râu, uşor adâncită în pământ. Pe
această platformă au fost descoperite fragmente de vatră de foc, ceramică,
râşniţe fragmentare şi o mare cantitate de cenuşă.
Materialul arheologic din locuinţa denumită L. 1, cât şi din
complexele din S. 1, se compune din mobilier ceramic tipic Noua, dar şi din
ceramică de factură Wietenberg. Materialul osteologic este cel uzual în
aşezările Noua (spatule, omoplaţi crestaţi), iar cel din metal este reprezentat
de un vârf de suliţă, încadrabil în seria Uriu‐Domăneşti. Materiale culese,
înainte de anul 2000 de pe situl de la Apreşul de Jos, din acest obiectiv au
ajuns în custodia MNIT prin donaţia Vasile Suciu.
Bibliografie: http://www.archweb.cimec.ro/Arheologie/Cronica
CA2001/rapoarte/058_Deusus.htm.

4. Archiud, com Teaca, jud. Bistriţa‐Năsăud

În punctul numit „Fundătura” s‐a cercetat o aşezare Wietenberg‐
Noua de către Dumitru Protase şi Ştefan Dănilă. În urma cercetărilor a
rezultat un bogat material ceramic, doi omoplaţi crestaţi şi un ac de tip
Rollenadel. Materialul se păstrează la Muzeul din Bistriţa.
Bibliografie: Marinescu 1986, p. 55‐56.

5. Bărboasa, com. Onceşti, jud. Bacău

Pe teritoriul satului Bărboasa, în punctul „Dealul Bărboasa” sau
„Dealul Bisericii”, pe un mamelon situat în albia majoră a râului Berheciu, s‐
a identificat o aşezare Noua I, în cadrul căreia au fost identificate cinci
cenuşare‐zolniki, dintre care unul a fost cercetat integral iar două parţial,
222
Volum jubiliar
precizându‐se două nivele de locuire. În cadrul cenuşarelor s‐au identificat
locuinţe de suprafaţă, datorită urmelor lăsate: platforme de lut crud,
fragmente de lut provenite de la lipitura pereţilor aflate în diferite stadii de
calcinare şi vetre. Inventarul aşezării era format din artefacte de os
(omoplaţi crestaţi, cuţite‐răzuitoare din coastă, „pieptene‐răzuitoare” din
costă de animal, denticulate la un capăt sau la ambele; dăltiţe‐răzuitoare,
lucrate din os masiv, cu tăişul arcuit, prevăzute cu o perforaţie longitudinală
pentru înmănuşare; străpungătoare şi ace de os; un buton de secţiune plan‐
convexă decorat cu un motiv cruciform realizat prin patru semicercuri).
Ceramica prezintă influenţe de tip Monteoru şi Belopotok‐Costişa, mult mai
frecvente în primul nivel de locuire şi mai restrâns în cel superior. Tot de
aici provin fusaiole bitronconice, un fragment din partea inferioară a
piciorului unei statuete antropomorfe, artefacte de bronz, ace de secțiune,
un ac cu protuberanţe și utilaj litic foarte sărac.
Materialul arheologic rezultat în urma cercetării de la Bărboasa face
parte din colecţia Muzeului din Bacău.
Bibliografie: Florescu, Căpitanu 1968, p. 35‐47; Florescu 1991, p. 29‐
30.

6. Bârlad, jud. Vaslui

La aproximativ 500 m est de oraşul Bârlad, pe o terasă inferioară din
dreapta Bârladului, în apropierea fabricii de cărămidă a oraşului, în anul
1957 s‐a identificat, în urma unei periegheze efectuate de V. Palade, o
aşezare Noua cu cenuşare‐zolniki, dintre care unul a fost parţial cercetat de
către M. Davidescu.
Materialul arheologic este dominat cantitativ de lotul osteologic, în
cadrul căruia se remarcă omoplaţi crestaţi şi o harpună de os, urmat de
ceramică specifică fazei finale Noua I.
Materialul arheologic se află în colecţia Muzeului din Bârlad.
Bibliografie: Haimovici 1964, p. 218‐233; Florescu 1991, p. 34.

7. Brăiliţa, Mun. Brăila, jud. Brăila

Pe terasa superioară a Dunării, în zona periferică de nord a
municipiului Brăila, în cartierul Brăiliţa, la aproximativ 200 de metri, sud de
aşezarea gumelniţeană, s‐a identificat o aşezare Noua. Cercetările au fost
efectuate în anul 1966 de N. A. Harţuchi, F. Anastasiu, în urma cărora s‐a
descoperit: material ceramic, din care menţionăm o ceaşcă cu toartă supra
223
înălţată cu creastă şi un vas globular decorat cu motive triunghiulare
realizate prin incizie. Din lotul osteologic se remarcă un omoplat crestat şi o
copită de cal crestată. Materialul se află în colecţia Muzeului din Brăila.

8. Buza, com. Buza, jud. Cluj

Situl Noua s‐a dezvoltat pe terasele joase ale văii Buza. Cercetările
arheologice au debutat în anul 1964 şi au fost conduse de către M. Rusu.
Rezultatele cercetărilor nu au fost publicate. În anul 1988 în urma unei
descoperiri fortuite Muzeul de Istorie a Transilvaniei a deschis un sondaj de
verificare. Inventarul unei gropi cuprinde fragmente ceramice aparţinând
culturii Noua şi un fragment de omoplat crestat. În anul 1994 săpăturile au
fost reluate, cercetându‐se de această dată două locuinţe a căror inventar
este caracteristic comunităţilor Noua: vetre de foc mărginite cu bolovani şi
având în partea superioară o cantitate însemnată de ceramică; ceramică fină,
semifină şi grosieră de culoare negru‐cenuşiu şi brun‐roşcat de diferite
tipuri: vase‐borcan, căni, ceşti. Ceramica prezintă elemente de decor
specifice culturii Wietenberg, Otomani şi Suciu (împunsături late,
proeminenţe canelate şi ceramică striată).
Bibliografie: Bădău‐Wittenberger 1994a, p. 15; Bădău‐Wittenberger
1994b, p. 367‐371.

9. Cavadineşti, com. Cavadineşti, jud. Galaţi

Aşezarea se află în punctul numit „Râpa Glodului” la aproximativ 4
km de localitate, fiind tăiată de cursul pârâului Glodului, situată de o parte
şi de cealaltă a acestuia. Semnalarea sitului s‐a făcut în urma unei
periegheze efectuate de M. Petrescu‐Dâmboviţa în anul 1939, iar cercetarea
sistematică a sitului s‐a făcut între anii 1957‐1958 de către I. T. Dragomir.
Aşezarea prezintă două nivele de locuire, Noua I şi Noua II, acestea
fiind suprapuse de un strat de locuire hallstattiană timpurie. Materialul
arheologic rezultat în urma săpăturilor este caracteristic aşezării de tip
cenuşar, în care predomină oasele de animale, artefactele din os şi corn:
omoplaţi crestaţi (unul dintre ei prezintă o prelucrare mai îngrijită, cu
dentilaţie fină la capătul opus), cosor‐tulpik realizat din mandibulă de
animal, pieptene‐răzuitor din coastă de animal, patru psalii din corn (una
provine din primul nivel iar celelalte din nivelul al doilea de locuire) şi un
vârf de săgeată din corn de formă triunghiulară. Din categoria podoabelor
224
Volum jubiliar
menţionăm: ace duble de formă romboidală, ac uşor îngroşat la capătul
opus, şi cu o perforaţie parţială longitudinală, mâner de corn (aflat într‐o
fază de prelucrare), un buton de os decorat cu cercuri concentrice,
pandantiv de colţ de mistreţ. Repertoriul litic de pe şantierul de la
Cavadineşti, este destul de sărac şi înregistrează: un cuţit curb de piatră şi
două lame de silex retuşate pe ambele feţe. Materialul arheologic se află în
colecţia Muzeului din Galaţi.
Bibliografie: Florescu 1991, p. 44‐45.

10. Cândeşti, com. Dumbrăveni, jud. Vrancea

Deşi a fost semnalată încă din 1968, aşezarea Noua de la Cândeşti a
fost cercetată doar mai târziu datorită faptului că principalul obiectiv din
zonă, necropola monteoreană, a avut întâietate. Primele cercetări ale aşezării
Noua au început în 1977 şi au continuat până în 1982, timp în care s‐au
identificat cinci cenuşare. Locuinţele întâlnite în aceste cenuşare erau
construite pe solul de călcare, având o podină de lut bătătorit, aplicată peste
un strat de pietre sau prundiş. Scheletul era realizat din împletitură de
nuiele, dispuse într‐o reţea foarte densă, peste care a fost aplicată un strat de
lipitură. Materialul arheologic prezent în cadrul locuinţelor este caracteristic
culturii Noua : vetre, material ceramic şi osteologic. Materialul osteologic
predomină cantitativ, fiind prezent, în ambele nivele, Noua I şi Noua II
cuprinzând: omoplaţi crestaţi, prezenti în toate complexele de locuire,
seceri‐tupik, cosoare de os lucrate din aşchii, cuţite de os, dăltiţe şi spatule
lucrate din coaste, ace simple sau cu protuberanţă. Inventarul artefactelor
din bronz cuprinde: lamă de cuţit, trei seceri de bronz, ace simple, cu capul
inelar sau cu protuberanţă, împungătoare. De remarcat, deşi sunt cazuri
excepţionale, prezenţa unor complexe de cult. În cenuşarul 2, în zona
centrală s‐a identificat un prim loc de cult cu o amenajare aproape identică a
locuinţelor din cenuşar. Groapa a fost săpată cu două trepte şi avea
diametrul de 1,2 m, trei lipituri succesive aplicate atât pe trepte cât şi pe
zona interioară a gropii, care a devenit „vatră”. Pe treapta superioară era
depus un borcan susţinut la bază de o apărătoare (căţel de vatră) iar pe cea
inferioară o ceaşcă. Resturile, rezultate în urma „ceremoniilor”, de cărbune
şi de cenuşă ce se aflau pe fundul gropii au fost acoperite cu un vas depus
cu gura în jos. Un al doilea complex de cult descoperit în apropiere de limita
estică a aşezării era situat la o distanţă de 30 m de cenuşarele 2 şi 3. Groapa
de cult era rotundă, având diametrul de 2,5 m şi o adâncime ce atingea
probabil 1,5 m de la baza solului cenuşiu. Separarea gropii a fost făcută cu
225
grijă pentru a se obţine un prag semicircular, înalt de 30 cm, faţă de bază, cu
trei trepte de acces, orientate spre est. Groapa a fost „placată” cu o lipitură
groasă de 15 cm din lut galben nisipos, care după o ardere puternică s‐a
transformat într‐o platformă cărămizie. În zona centrală a complexului de
cult s‐a observat existenţa unui loc de delimitat cu ajutorul unei gardini
constituită din trei lipituri dispuse concentric, cea interioară având
diametrul de 50 cm. Cărbunele şi cenuşa fuseseră strânse într‐un borcan cu
capac, care se afla la intrare şi care a fost spart în urma intervenţiilor
ulterioare din nivelul de locuire La Tène.
Bibliografie: Florescu, Florescu 1990, p. 49‐76.

11. Cernat, com. Cernat, jud. Covasna

Aşezarea se află în partea de sud‐vest a comunei, în valea pârâului
Cernat. Această vale şi împrejurimile ei formează un platou care se ridică
deasupra comunei şi este cunoscut sub denumirea „Róberttang”. Între anii
1962‐1965, situl a fost cerecetat de Muzeul din Sfântu Gheorghe. Cu această
ocazie s‐a stabilit şi stratigrafia așezării. Primul nivel (inferior) aparţine
culturii Ariuşd‐Cucuteni, al doilea epocii bronzului mijlociu şi târziu
(Wietenberg, Monteoru şi respectiv Noua), penultimul nivel aparţine La
Téne‐ului dacic iar ultimul epocii medievale timpurii (sec. V‐VI). După
caracteristicile materialului ceramic aşezarea poate fii încadrată în prima
fază de evoluţie a culturii Noua, influenţele venite din partea culturilor
bronzului mijlociu (Wietenberg, Monteoru) fiind prezente în decorul
ceramicii culturii Noua. Materialul osteologic destul de bogat, cuprinde
fragmente de omoplaţi crestaţi, cuţite şi străpungătoare. S‐au descoperit și
trei artefacte de bronz.
Bibliografie: Székely 2002, p. 175‐182.

12. Corlăteni, com. Corlăteni, jud. Botoşani

Aşezarea aparţinând culturii Noua de pe teritoriul localităţii
Corlăteni este situată în punctul numit „Pe Ţarină”, pe o terasă joasă a Jijiei.
Cercetarea sitului s‐a făcut între anii 1949‐1951, sub conducerea lui I. Nestor
şi E. Zaharia. Stratigrafia sitului cuprinde: un strat consistent de depuneri
Cucuteni, faza AB, urmate de un strat cu descoperiri sporadice de elemente
de tradiţie Belopotok‐Costişa; apoi urmează nivelul de locuire Noua, cu cele
două faze Noua I şi II, suprapus de două nivele de locuire hallstattiene
timpurii.
226
Volum jubiliar
Materialul arheologic ce provine în urma cercetării sitului cuprinde:
ceramică, care pentru nivelul Noua I prezintă influenţe de origine
Belopotok‐Costişa şi Komarow. În rest, materialul ceramic se caracterizează
prin predominanţa vaselor sac în diferite variante. Artefactele de bronz sunt
puţine. Fiind deja o caracteristică a siturilor Noua ca materialul osteologic să
predomine cantitativ, în cadrul acestuia menționăm că cele mai bine
reprezentate categorii de artefacte de os sunt: uneltele (omoplaţi crestaţi,
cuţit răzuitor, copită de cal în curs de prelucrare, probabil răzuitor).
Inventarul litic, foarte sărac, este compus, dintr‐un polizor (galet) de piatră
şi cosoare de silex. Materialul se află în colecţia Institutului de Arheologie
Bucureşti şi Muzeul Naţional Bucureşti.

13. Epureni, com. Epureni, jud. Vaslui

Aşezarea este situată la aproximativ 500 m nord de gara Epureni, în
punctul „Șoldăneşti”. În urma cercetării de suprafaţă (periegheze) au fost
culese fragmente ceramice şi obiecte de os, printre care şi omoplaţi crestaţi.
Materialul arheologic se păstrează în colecţia Muzeului „Vasile Pârvan” din
Bârlad.
Bibliografie: Rotaru 1983, p. 74.

14. Floreni, oraş Murgeni, jud. Vaslui

În partea de sud‐vest a satului, la aproximativ 1,5 km depărtare de
acesta, în punctul numit „Măgeana” a fost identificată o aşezare Noua.
Aşezarea este una de mici dimensiuni din care provin puţine artefacte de os
(printre care şi un omoplat crestat). Din stratul de cultură provin foarte
multe pietre, asemănătoare celor existente în ravenele vecine, care însă
prezintă urme de arsură. Materialul arheologic se păstrează în colecţia
Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad.

15. Gârbovăţ, com. Ghidigeni, jud. Galaţi

Aşezarea Noua de la Gârbovăţ, a fost identificată la aproximativ 1,5
Km de sat, pe un platou întins, numit „Zahareasca”, mărginit la nord şi la
vest de pante înclinate. Cercetările au fost conduse de către Adrian Florescu,
între anii 1960‐1963 şi au condus la dezvelirea unei aşezări Noua I, care
cuprindea 11 cenuşare‐zolniki, cu diferite nivele de locuire, ce variază în
227
funcţie de cenuşar de la unu la patru, comasate în două aglomerări, patru în
sectorul nord‐vestic al aşezării, şase în sectorul sud‐estic iar unul izolat aflat
la o distanţă de 70 m vest de grupa de sud‐est. Au fost cercetate trei
cenuşare, unul integral şi două parţial, rezultând astfel un material
arheologic care cuprinde: podine de locuinţe, lipituri de pereţi calcinaţi,
vetre, cuptoare, oase de animale, ceramică, unelte şi obiecte de os şi corn,
bronz, lut ars, piatră şi silex, toate aparţinând fazei de evoluţie Noua I.
O excepţie pentru siturile Noua din Moldova, o reprezintă
activitatea metalurgică şi numărul pieselor de bronz. Activitatea
metalurgică este atestată de descoperirea unor tipare de şamotă pentru
turnat topoare, vârfuri de lance şi ace. Dintre piesele de bronz mai
menţionăm o seceră fragmentară, o daltă de bronz cu mâner de înmănuşare
din os, un pumnal de bronz de tip răsăritean, o zăbală din bronz și piese de
podoabă: ace de tip cipriot, ace cu rombică şi vârful rulat, ace cu capul rulat,
cu protuberanţă, cu capul inelar şi ace simple, brăţări (cu unul din capete
subţiat), inele de buclă, de tipul celor specifice inventarelor necropolelor
Monteoru târzii. Inventarul artefactelor de os cuprinde un număr mare de
piese de os (aproximativ 1500), finite sau în curs de prelucrare, din care
menţionăm: omoplaţi crestaţi, seceri‐tupik, cuţite‐răzuitoare, piepteni‐
răzuitori prelucraţi din coastă sau os masiv, denticulaţi lateral sau la ambele
capete, străpungătoare, săpăligi întregi sau fragmentare de os, brăzdar de
os, spatule, patine, psalii, îngrijit lucrate, cu protuberanţe şi decor excizat,
figurină de os. Materialul arheologic provenit din săpăturile de la Gârbovăţ
se află în colecţia Muzeului din Tecuci şi a Institutului de Arheologie Iaşi.

16. Gligoreşti, com. Luna, Jud. Cluj

Satul Gligoreşti este aşezat la limita administrativă a trei judeţe: Cluj,
Mureş, Alba. Obiectivul arheologic este situat în dreapta drumului ce duce
de la gara Gligoreşti spre sat, la aproximativ 500 m, în punctul numit
„Holoame”. Aşezarea este situată pe un grind sau o fostă insulă, aflată la
aproximativ 500 de metri de Arieş şi 3 km de Mureş. Situl a fost cercetat
pentru prima dată în anul 1990 de o echipă condusă de M. Rusu, având ca
obiectiv stabilirea stratigrafiei sitului. Cercetările arheologice au fost reluate
în anul 1994 şi au continuat până în anul 1997. Stratigrafia sitului a fost
stabilită destul de dificil datorită nuanţelor asemănătoare de pământ şi a
numeroaselor nivele care nu se regăsesc constant pe toată suprafaţa movilei.
Stratigrafia este următoarea: primul nivel cel roman, cu o grosime de 15 cm,
228
Volum jubiliar
a fost distrus de lucrările agricole; cel de al doilea nivel de cultură este
reprezentat de slabe urme de locuire hallstattiană având aproximativ 80 cm,
şi conține elemente de tip Noua și Wietenberg; mai multe complexe ale
acestor comunităţi penetrează straturile aparţinând celorlalte niveluri
inferioare ajungând până pe steril; cel de al patrulea nivel, aparţine locuirii
bronzului timpuriu şi are o grosime ce variază de 20‐50 cm; cel de al cincilea
nivel aparţine culturii Coţofeni, iar grosimea nivelului variază între 20‐40
cm; ultimul nivel arheologic aparţine neoliticului târziu, iar grosimea
acestuia variază. Stratul cel mai consistent este reprezentat de locuirea
Noua‐Wietenberg. Materialul arheologic provenit din acest strat cuprinde
un repertoriu ceramic care cuprinde vase‐sac, oale cu gura răsfrântă,
străchini, căni, castroane, decorate cu împunsături late şi ascuţite, brâuri,
triunghiuri realizate şi umplute cu incizii, caneluri oblice şi orizontale;
alături de acest material ceramic s‐a remarcat şi prezenţa unui număr mare
de omoplaţi crestaţi.
Bibliografie: Gogâltan et alii 2004, p. 61‐75.

17. Giurcani, com. Găgeşti, jud. Vaslui

În marginea de nord a satului Giurcani a fost identificată o aşezare
aparţinând culturii Noua. Tot de pe teritoriul acestui sat, dar în partea de
sud‐vest de această dată, s‐au identificat urmele unei alte aşezări. Ambele
situri au fost reperate în urma unor cercetări de suprafaţă de către T.
Udrescu şi M. Rotaru. Din aceste situri provin fragmente ceramice, unelte
de os (omoplaţi crestaţi), percutoare de piatră, idol antropomorf din lut ars,
precum și o piesă de piatră, ovală, de dimensiuni mici, pe care este redată o
faţă umană.
Bibliografie: Rotaru 1983, p. 74; Rotaru, Gheorghe 2006, p. 131.

18. Jigodin, oraş Miercurea Ciuc, jud. Harghita

Aşezarea este situată pe o terasă din dreapta Oltului, în punctul
numit „Capătul Digului”. În urma cercetărilor efectuate de Z. Székely, între
anii 1946‐1963, s‐au stabilit limitele aşezării Noua, datată în prima etapă din
evoluţia culturii (Noua I). Ceramica prezintă influenţe de tradiţie
Wietenberg, iar inventarul osteologic cuprinde, ca şi material special, o
copită de cal crestată şi un împungător din os bine şlefuit cu perforaţie
longitudinală pentru înmănuşare. Materialul arheologic se află în colecţia
Muzeului din Miercurea Ciuc.
229

19. Larga Jijia, com. Movileni, jud. Iaşi

Pe un grind din albia majoră a Jijiei, aflat în partea estică a satului, în
urma unei periegheze efectuate de A. Niţu şi Z. Székely, în anul 1951, s‐a
identificat urmele unei aşezării Noua. Săpăturile efectuate de A.
Alexandrescu, tot în acel an, au dezvelit o aşezare Noua II cu cenuşare‐
zolniki, care suprapune o aşezare Precucuteni II. În partea superioară a
cenuşarului secţionat s‐au identificat sporadic şi fragmente ceramice
hallstattiene. Inventarul aşezării cuprinde ceramică specifică fazei Noua II şi
omoplaţi crestaţi. Materialul arheologic se găseşte în colecţia Institutului de
Arheologie din Bucureşti şi Iaşi.

20. Lăţeşti, oraş Murgeni, jud. Vaslui

Aşezarea a fost descoperită cu ocazia săpăturilor agricole din zonă,
fiind poziţionată în stânga râului Sărata la aproximativ 2 km sud‐est de sat.
S‐au recoltat o serie de materiale arheologice dintre care menţionăm
fragmente ceramice, fusaiolă de lut ars şi artefacte de os (printre care şi
omoplaţi crestaţi).

21. Lichitişeni, com. Vultureni, jud. Bacău

Pe o terasă inferioară a Râului Bahluiului, în punctul numit „Pe
Tablă”, aflat la aproximativ 400 m vest de sat, s‐a identificat şi cercetat de
către M. Florescu şi V. Căpitanu, între anii 1961‐1964, o aşezare Noua I,
având patru cenuşare‐zolniki, din care unul a fost cercetat integral iar
celelalte trei au fost doar secţionate. Aşezarea prezintă două nivele de
locuire, semnalate arheologic de fragmente de podine de lut crud şi vetre,
fragmente de lipituri de pereţi calcinate cu amprente de nuiele pe una din
feţe.
Inventarul ceramic este specific fazei I, de cristalizare din evoluţia
culturii Noua, şi prezintă influenţe Monteoru regăsite mai ales în motivele
de decorare a ceramicii. Tot legat de ceramică mai amintim şi prezenţa unei
statuete zoomorfe, ce reprezintă probabil o reptilă, descoperită în nivelul
superior de locuire. Artefactele de bronz se reduc la un singur ac de bronz
230
Volum jubiliar
cu mijlocul îngroşat şi secţiunea transversală rectangulară, iar cele de piatră
şi silex sunt şi ele sporadice.
Relativ numeroase sunt artefactele din os şi corn. Cea mai bine
reprezentată categorie este cea a uneltelor care cuprinde: omoplaţi crestaţi,
seceri‐tupik, cuţite‐răzuitoare din creastă de animal sau din os lat, pieptene‐
răzuitor din coastă, denticulată pe una din laturi şi diferite tipuri de dăltiţe
şi ace. Materialul arheologic provenit de pe situl de la Lichitişeni se află în
colecţia Muzeului din Bacău.
Bibliografie: Florescu, Căpitanu 1968, p. 35‐46; Florescu 1991, p. 87‐
88.

22. Nicoleni, com. Simoneşti, jud. Harghita

Aşezarea Noua de la Nicoleni se află la aproximativ 1,5 km nord vest
de sat, în punctul numit „Panta cu Şuri”. Existenţa unui complex arheologic
în zona respectivă a fost semnalată, în anul 1958, de către directorul şcolii
din localitate, C. Molnár. Un an mai târziu au fost întreprinse şi primele
cercetări arheologice de către Zoltan Székely. În urma cercetărilor s‐au
identificat resturile unei locuinţe de formă ovală, adâncită, având în mijloc o
vatră circulară şi multă cenuşă. În vecinătatea vetrei s‐au găsit fragmente
ceramice caracteristice pentru culturile Wietenberg şi Noua, o râşniţă, un
topor de piatră cu gaură de înmănuşare, un cuţit curb de piatră
(Krummesser), ace şi sule de os, omoplat crestat, doi idoli antropomorfi, un
buton din toarta unui vas, având reprezentat un cap de om. Tot din locuinţă
provin şi două tipare de turnat obiecte din bronz şi două ace de bronz.
Materialul arheologic se află în colecţia muzeului din Sfântu Gheorghe.
Bibliografie: Székely 1961, p. 187‐188; Székely 2000, p. 177‐178;
Florescu 1991, p. 97‐98.

23. Ormeniş, com. Mirăslău, jud. Alba

Spre nord de sat în punctul numit „Sărătură” s‐a identificat, în urma
unei periegheze, urmele lăsate de o locuire Noua‐Wietenberg96 (fragmente
ceramice Wietenberg şi Noua). Ceramica Noua predomină cantitativ, are o
culoare cărămizie sau neagră, deseori grosieră, fiind decorată cu caneluri,
proeminenţe conice, brâuri simple, crestate sau alveolate. Tipul de vas care

96 Soroceanu 1973, p. 497.
231
predomină este vasul‐sac. Alături de fragmentele ceramice s‐au mai

descoperit o greutate de lut şi un fragment de omoplat crestat.
Bibliografie: Ciugudean 1979, p. 75.

24. Peteni, com. Zăbala, jud. Covasna

Descoperirea aşezării s‐a făcut cu ocazia cercetării unui cimitir
medieval din secolele XII‐XIII. Necropola medievală a suprapus aşezarea
Noua. În campania din 1979, în cadrul aşezării s‐a cercetat o locuinţă de
formă dreptunghiulară, având podina din lut bătătorit, cu vatra de lut de
formă circulară. Inventarul locuinţei prezintă mai multe tipuri de vase
ceramice lucrate cu mâna din pastă poroasă sau compactă, vase cu buza
dreaptă, bitronconice şi cu fundul plat fără decor. Din aşezare mai provin
vase cu toarte supraînălţată, trase din marginea vasului, fiind decorate cu o
creastă sau buton cilindric. Inventarul osteologic cuprinde unelte de os (ace,
sule, capete de omoplat crestat) iar cel litic, lame de silex, răzuitoare, râşniţă.
După aspectele şi caracteristicile ceramicii aşezarea de la Peteni a fost datată
ca aparţinând fazei Noua I.
Bibliografie: Székely 1980, p. 129; Székely 2000, p. 179.

25. Popeni, com. Găgeşti, jud. Vaslui

Cu ocazia unor cercetări de suprafaţă efectuate de M. Rotaru în sud‐
estul judeţului Vaslui au fost identificate mai multe aşezări aparţinând
culturii Noua printre care şi cea din punctul „Cerchez”, aflat pe teritoriul
satului Popeni. Din acest sit provin fragmente ceramice, unelte şi artefacte
de os (printre care şi omoplaţi crestaţi) şi o valvă de turnat celturi.
Materialul arheologic se află la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad.
Bibliografie: Bibliografie: Rotaru 1983, p. 72; Rotaru, Gheorghe 2006,
p.129.

26. Poşta Elan, com. Vutcani, jud. Vaslui

În urma unor periegheze, desfăşurate în partea de nord a satului
Poşta Elan, la confluenţa râurilor Mălăieşti şi Elan s‐au identificat urmele
unei aşezări Noua de tip cenuşar, fiind culese următoarele piese de
inventar: fragmente ceramice şi obiecte de os precum omoplaţi crestaţi,
dălţi, împungătoare. Materialul arheologic se află păstrat la Muzeul „Vasile
Pârvan” din Bârlad.
232
Volum jubiliar
Bibliografie: Rotaru 1983, p. 72; Rotaru, Gheorghe 2006, p.131.

27. Rai‐Hulubăţ, jud. Vaslui

Aşezarea se află la confluenţa râurilor Hulubăţ şi Elan, în punctul
„Gura Hulubăţului”, pe un bot de deal. Urmele aşezării au fost descoperite
în urma perieghezei efectuate de T. Udrescu. Materialul arheologic cuprinde
fragmente ceramice, artefacte de os (omoplaţi crestaţi), un tipar pentru
turnat artefacte de bronz şi urme de zgură compactă. Materialele
arheologice fac parte din colecţia Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad.
Bibliografie: Udrescu 1974, p. 23; Rotaru 1983, p. 74; Rotaru,
Gheorghe 2006, p. 129.

28. Ripiceni, com. Ripiceni, jud. Botoşani

La aproximativ 100 m nord‐vest de cariera de la Stânca, pe terasa
inferioară a Prutului, în zona de confluenţă a acestuia din urmă cu pârâul
Ghirenilor, pe locul numit „La Izvor”, s‐a identificat o aşezare Noua, care
suprapune aşezarea paleolitică de la Ripiceni. Pe baza materialului
arheologic, rezultat în urma săpăturii efectuate de A. Păunescu între anii
1963‐1964, aşezarea a fost datată în etapa Noua II, iar ca material special
menţionăm un omoplat crestat şi un grator de silex. Materialul arheologic
de pe situl de la Ripiceni se află în colecţiile Muzeului Săveni, Muzeului din
Botoşani dar şi în colecţia Institutului de Arheologie Bucureşti.

29. Rotbav, com. Feldioara, jud. Braşov

Aşezarea se află în partea de sud‐est a satului, în dreapta drumului
Feldioara‐Rotbav, în albia majoră din dreapta Oltului. Cercetarea
obiectivului s‐a făcut de către Z. Székely în anul 1964. Din această aşezare
provin: fragmente de vase cu toarte supraînălţate, care prezintă elemente de
tradiţie Wietenberg, Monteoru, Tei şi Belopotok‐Costişa, fusaiole, un
fragment de valvă de tipar, un ac de bronz cu cap discoidal, un mâner de
pumnal din os cu decor de plasă, un împungător de os şi omoplaţi crestaţi.
Între anii 1970‐1973 situl a fost supus unor noi cercetări sistematice
conduse de către Al. Vulpe şi M. Marcu. Au fost trasate şapte secţiuni, cu
lungimi cuprinse între 24 şi 105 m, şi lăţimi de 1,5 m, însumând 1300 m2. În
suprafaţa cercetată au fost dezvelite 149 de complexe arheologice, în
233
majoritate gropi, cu material aparţinând culturilor Coţofeni, Wietenberg

(fazele I‐III), Noua şi Gáva. În august 2005 au fost reluate săpăturile în
staţiunea arheologică, pentru a se verifica stratigrafia şi pentru a se obţine
date mai concludente privind structura aşezării. Cercetările au fost
concretizate prin descoperirea necropolei Wietenberg, în partea nord‐vestică
a aşezării, şi prin dezvelirea mai multor complexe aparţinând acestei culturi
în centrul staţiunii. În septembrie 2006 au fost continuate cercetările
arheologice din centrul staţiunii, în sistemul casetelor de 5 x 5 m, cu martor
de 1 m între ele. Scopul cercetării în suprafaţă, sub formă de reţea, a fost
dezvelirea unei suprafeţe cât mai mari din aşezarea preistorică şi observarea
structurii acesteia prin corelarea stratigrafiei orizontale cu cea verticală.
Rezultatele cercetării au fost fructuoase, confirmându‐se astfel densitatea
mare a locuirii preistorice din centrul staţiunii. Au fost dezvelite în total 14
complexe cu material din epoca bronzului (culturile Wietenberg, fazele I‐III
şi Noua). În campania 2007 au fost cercetate patru suprafețe de 5x5 m: sub
stratul vegetal, cu adâncimea de până la ‐0,40 cm, fiind conturat un strat de
cultură Noua, cu material ceramic şi osteologic extrem de bogat. Ceramica
cuprinde atât un repertoriu bogat al formelor aparţinând categoriei grosiere,
cât şi o cantitate impresionantă de ceramică fină. Ultimei îi aparţin şi vasele
cu două torţi supraînălţate şi butoni, aşa numitele kantharos, prezente în
aproape toate staţiunile aparţinând culturii Noua. Varietatea mare a
formelor în cadrul acestui tip este surprinzătoare pentru aşezările Noua din
Transilvania. Cea mai mare parte a lor este nedecorată, rar apare o decoraţie
simplă, cu linii incizate sau caneluri. Categoria grosieră este reprezentată
mai ales de vasele mari şi mijlocii, cu suprafaţa prost netezită, decorate cu
brâu simplu, alveolat sau crestat. Sub stratul cu materiale Noua se află un
strat de cultură cu materiale aparţinând culturii Wietenberg, distrus parţial
în partea superioară de locuirea Noua. Acesta este format din depuneri de
aceeaşi culoare şi e marcat de mai multe niveluri de călcare. Formele şi
decorurile ceramicii din acest strat se încadrează în spectrul binecunoscut.
Este prezentă atât ceramica fină, cu suprafaţa lustruită sau bine netezită, cu
o varietate mare de forme şi decoruri (mai ales spirale şi zig‐zaguri realizate
în tehnica inciziei sau canelurii) cât şi ceramica grosieră. Dată fiind
descoperirea aşezării de tip cenuşar în campania din anul 2007, cercetarea s‐
a concentrat în campania anului 2008 pe dezvelirea unei părţi cât mai mari
din aceasta. Au fost deschise trei secţiuni pe cenuşar şi a putut fi observată
marginea lui nord‐estică. Se poate aprecia că cenuşarul de la Rotbav are
formă ovală şi un diametru cuprins între 15‐20 m, fiind cercetat aproximativ
o treime din el. Obiectivul campaniei din 2009 a fost întregirea profilului de
234
Volum jubiliar
50 m din centrul staţiunii, din care lipseau 12 m, pentru a completarea
observaţiilor privind suprapunerea straturilor de cultură în această parte a
aşezării.
Inventarul rezultat din această ultimă campanie a fost deosebit,
datorită varietăţii și probabil unicităţi lui. Inventarul a fost foarte bogat. S‐a
putut recolta o mare cantitate de ceramică şi obiecte de os. Se remarcă
numărul mare al împungătoarelor şi acelor de os, dar şi apariţia unor
omoplaţi crestaţi. Foarte interesantă este descoperirea unor obiecte cu
caracter special, aflate pe podeaua unei locuinţei şi care prezentau urme
secundare de ardere. Este vorba de un ac de os şi un suport de os, ambele
decorate precum şi un alt obiect de os cilindric perforat, reprezentând
probabil un fluier.
Bibliografie: Florescu 1991, p. 113; Székely 2000, p. 117; Vulpe et alii
2008, p. 262‐263; Vulpe et alii 2010, p. 166‐167.

30. Sântioana, com. Ţaga, jud. Cluj

Deşi nu s‐au identificat complexe de locuire Noua la Sântioana,
există un strat de cultură şi o groapă cu resturi animaliere. Ceramica este
asemănătoare ca şi caracteristici cu cea provenită de la Buza, jud. Cluj,
prezentând aceleaşi influenţe de tradiţie Wietenberg în decor. Inventarul
gropii este alcătuit din resturi osteologice care prezintă urme de prelucrare,
dintre care remarcăm un omoplat crestat aflat în stare fragmentară.
Bibliografie: Bădău‐Wittenberger 1994a, p. 152.

31. Sebeş, jud. Alba

La Sebeş, aşezarea Noua din punctul „Podul Pripocului”, prezintă
mai multe nivele de locuire. Nivelul inferior aparţine culturii Wietenberg
(faza II), suprapus de cel Noua, urmat de un nivel ce aparţine Hallstattului
mijlociu, respectiv cultura Basarabi. Grosimea nivelului de locuire
aparţinând comunităţilor Noua este forte subţire de aproximativ 0,20‐0,25
cm cea ce denotă o locuire de scurtă durată. Inventarul aşezării cuprinde
ceramică (ceşti, vase‐borcan), unelte de os (omoplați crestați şi
împungătoare).
Bibliografie: Andriţoiu 1986, p. 31‐45; Popa, Totoianu 2010, p. 182, pl.
58/1‐5.

32. Sibişeni, com. Vinţu de jos, jud. Alba
235

Aşezarea se află plasată pe o terasă întinsă, denumită de localnici
„Deasupra Satului” care mărgineşte spre est localitatea Sibieşeni (azi
încorporată în comuna Vinţu de Jos). Sub aspect geografic, ea reprezintă a
doua terasă de pe malul stâng al Mureşului, fiind flancată spre sud de a
treia terasă a acestui curs de apă.
Cercetarea sistematică a sitului s‐a făcut între anii 1994‐1998, iar
obiectivele cercetărilor, cel puţin în prima fază a campaniei, au avut în
vedere sondarea întinsei suprafeţe a terasei pentru cunoaşterea intensităţii
de locuire în diferite zone din cuprinsul acesteia.
Pe suprafaţa mare a platoului lui „Deasupra satului” (1.200 x 600 m),
locuirile în diferite perioade istorice au ocupat, în principal, partea sa
vestică, pe marginea terasei, cu o concentrare în zona centrală şi cu
pătrunderi spre interior (est) de aproximativ 150 m. O prezenţă constantă în
toate secţiunile trasate a fost cultura Wietenberg faza II şi III, pe când
celelalte culturi sunt prezente în diferite secţiuni după cum urmează:
(eneolitic în S IVA, Coţofeni în S X, bronz târziu în S VIII, Basarabi în S VIII,
La Téne în S VIII şi X, roman în S II, IV, în suprapuneri aleatorii. În anul
1996, în secţiunea S VIII, trasată pe botul nordic al terasei, au fost surprinse,
urmele unei locuinţe de suprafaţă. Locuinţa avea, în urma dezvelirii
aproape în întregime, o formă patrulateră, cu dimensiunile de 3,71 x 2,17,
orientată pe direcţia sud‐vest‐nord‐est. Inventarul locuinţei cuprindea
materiale de tip Noua: două vase cu două torţi, cu secţiunea triunghiulară,
prevăzute cu creastă, șase vase‐sac, un omoplat crestat, cât şi unele piese
ceramice de tradiţie Wietenberg (două vase de provizii de mari dimensiuni,
prevăzute pe pântec în zona mediană cu două torţi puternice.
Din stratul de cultură provin numeroase fragmente ceramice
specifice descoperirilor de tip Noua din Transilvania: vase bitronconice
prevăzute cu două torţi, vase‐sac, străchini, precum şi omoplaţi crestaţi din
os.
Bibliografie: Andriţoiu et alii 2004, p. 141‐152.

33. Simoneşti, com. Simoneşti, jud. Harghita

În marginea de nord a satului se află situată aşezarea Noua.
Cercetările au fost efectuate de Z. Székely între anii 1967‐1968, suprafaţa
cercetată efectiv fiind de 1500 m2. Pe baza materialului ceramic descoperit,
aşezarea a fost catalogată ca făcând parte din faza Noua I, materialul
ceramic prezentând elemente decorative de tradiţie Wietenberg. Alte
236
Volum jubiliar
artefacte de lut descoperite la Simoneşti sunt o fusaiolă piriformă cu gură
incompletă și o fusaiolă discoidală cu „bucșă”. Artefactele de bronz sunt
documentate printr‐un exemplar de ac din bronz, cu placă rombică, având
tija de susţinere circulară. Inventarul artefactelor de os este alcătuit din
omoplaţi crestaţi, un fragment de seceră‐tupik, o daltă‐împungător cu tăişul
oblic, înpungător din corn de cerb. Materialele se află în colecţia Muzeului
din Sfântu Gheorghe.
Bibliografie: Florescu 1991, p. 119; Székely 1970, p. 312‐313.

34. Şuletea, com. Șuletea, jud. Vaslui

Datorită unor periegheze efectuate de T. Udrescu au fost identificate
două aşezări Noua. Prima aşezare a fost identificată în partea de sud‐est a
satului, în punctul numit „Şipote” sau la „La Şipot”, de unde au fost culese
unelte şi obiecte de os (printre care şi omoplaţi crestaţi), fragmente ceramice
şi percutoare de piatră. Din cel de‐al doilea punct, aflat la aproximativ 2 km
spre sud de acel sat, numit „La Brăiţeni” s‐au recoltat mai multe fusaiole de
lut, fragmente ceramice şi artefacte de os printre care şi omoplaţi crestaţi.
Materialul arheologic se păstrează la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad.
Bibliografie: Rotaru 1983, p. 74; Rotaru, Gheorghe 2006, p. 133‐139.

35. Tanacu, com. Tanacu, jud. Vaslui

La aproximativ 2 km est de sat, în punctul „Stiubeeni”, se află situată
aşezarea Noua. În anul 1968 în această zonă s‐a efectuat un sondaj
arheologic de către C. Buzdugan şi V. Căpitanu, în urma căruia din
materialul arheologic rezultat în urma săpăturilor este un omoplat crestat,
având celălalt capăt cioplit în formă de daltă. Acesta se află în colecţia
Muzeului Bacău.

36. Tăvădăreşti, com. Dealul Morii, jud. Bacău

Poziţionarea geografică a aşezării Noua de la Tăvădăreşti se află pe o
terasă inferioară a râului Berheciului, la aproximativ 500 m nord de sat, în
punctul „Banca”. Aşezarea se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 1 ha,
fiind identificate trei cenuşare‐zolniki, din care doar un singur complex a
fost cercetat integral,alte două fiind săpate doar parțial, stabilindu‐se două
nivele de locuire specifice celor două etape de evoluţie a culturii, Noua I şi
237
Noua II. Cercetările au fost efectuate de M. Florescu şi V. Căpitanul între
anii 1963‐1964. În cenuşare s‐au identificat locuinţe cu o structură specifică
culturii Noua: podini din lut, cu fragmente de lipituri de lut calcinate și
vetre în interiorul locuinţelor. Ceramica prezintă, pentru nivelul Noua I
elemente de tradiţie Monteoru, Belopotok‐Costişa şi Wietenberg. Acestea nu
se mai regăsesc în nivelul al doilea. Într‐un mod asemănător, pe nivele de
locuire, putem prezenta şi artefactele de bronz. Pentru nivelul Noua I: două
brăţări de secţiune plan‐convexă, ac cu patru protuberanţe dispuse în cruce,
ace cu mijlocul îngroşat, de secţiunea transversală, ace cu capul lăţit şi rulat
(Rollenadel). Pentru nivelul Noua II: ac cu patru protuberanţe dispuse în
cruce, îngroşat în partea superioară, ac cu capul lăţit şi rulat (Rollenadel), ac
cu mijlocul îngroşat uşor, cu secţiunea transversală rectangulară, ac cu patru
protuberanţe dispuse în cruce, capul semisferic şi prevăzut cu o gaură
longitudinală, un celt de bronz, cu o urechiuşă, varianta răsăriteană a
tipului transilvănean.
Inventarul artefactelor de os cuprinde: omoplaţi crestaţi (ambele
nivele de locuire), cuţit‐răzuitor din coastă, fusaiolă de os. Artefactele de
piatră sunt mai restrânse numeric, dar prezente în ambele nivele de locuire.
Astfel din nivelul inferior provin trei topoare dintre care unul cu tăişul
puternic curbat iar celălalt cu ceafa cilindrică. Materialul arheologic se află
în colecţia Muzeului Bacău.
Bibliografie: Florescu, Căpitanu 1968, p. 35‐46; Florescu, Căpitanu
1969, p. 58‐74; Florescu 1991, p. 129.

37. Târpeşti, com. Petricani, jud. Neamţ

În marginea de nord‐est a satului, pe un promontoriu desprins din
terasa medie aflată la stânga pârâului Topliţa, în punctul „Râpa lui Bodai”,
cu ocazia săpăturilor efectuate în vederea cercetării aşezării precucutiene, de
către S. Marinescu‐Bâlcu, între anii 1961‐1966, s‐au identificat urme de
locuire aparţinând unei aşezări Noua I. Fragmentele ceramice prezintă
elemente decorative de influenţă Wietenberg şi Belopok‐Costişa. Din aceste
complexe de locuire mai provin un omoplat crestat şi patru ace de bronz,
dintre care un ac cu capul lăţit şi rulat, două ace de tip „cipriot”
(Scleinfenadel) şi o tijă de ac cu placă torsionată la partea superioară.
Materialul arheologic se află în colecţia Institutului de Arheologie din
Bucureşti.

238
Volum jubiliar
38. Truşeşti, com. Truşeşti, jud. Botoşani

Aşezarea Noua se află la o distanţă considerabilă de sat, la
aproximativ 5 km sud‐est, în punctul numit „Movila” din Şesul Jijiei, pe un
martor din terasa inferioară la dreapta Jijiei. Aşezarea Noua, cu cenuşare‐
zolniki este suprapusă de o locuire hallstattiană timpurie, fiind distrusă
parţial de apele Jijiei. Au fost identificate patru cenuşare‐zolniki, în urma
cercetării întreprinse de M. Petrescu‐Dâmboviţa şi G. Dănilă din anul 1952.
Între anii 1953‐1955 săpăturile au fost continuate de A. C. Florescu. În urma
celor două campanii de cercetări, cele patru cenuşare‐zolniki au fost
cercetate aproape integral iar un altul doar secţionat.
Stratul de locuire, în primul cenuşar, este foarte consistent, atingând
o grosime de aproximativ 1‐1,10 m, şi cuprinde trei nivele de locuire.
Primele două nivele, aparţin fazei Noua I, iar ultimul, nivelul trei din
primul cenuşar aparţine fazei Noua II. Cel de‐al doilea cenuşar, doar sondat,
prezintă doar un singur nivel de locuire, Noua II. Locuinţele sunt conturate
prin fragmentele de lipituri vitrifiate şi de prezenţa vetrelor. Inventarul
ceramic pentru primele două nivele sunt specifice primei faze de evoluţie a
culturii şi prezintă influenţe de tradiţie Tei şi Belopotok‐Costişa.
Inventarul lotului osteologic cuprinde: omoplaţi crestaţi, prezenţi în
toate nivelele de locuire, pieptene‐răzuitor realizat din coastă de bovină
având una din laturi denticulate, două cuţite‐răzuitore din os lat, bine
şlefuite, provenite din nivelul corespunzător fazei Noua II. Tot din acest
nivel provin un vârf de săgeată din os, piramidal cu baza triunghiulară,
având tijă de înmănuşare scurtă şi cu două mici proeminenţe și un vârf de
săgeată din corn, piramidal cu baza rectangulară şi peduncul cilindric. Din
primele două nivele ale aşezării provin trei vârfuri de săgeată din corn,
conice, cu manşon la partea superioară şi baza dreaptă.
Inventarul artefactelor de bronz este restrâns din punct de vedere
cantitativ, dar variat, cuprinzând un ac cu placă rombică având jumătatea
superioară rulată şi un ac cu capul lăţit şi rulat (nivelul al doilea de locuire).
Pentru ultimul nivel de locuire numărul pieselor de bronz este mai mare: ac
cu capul inelar, ac cu mijlocul îngroşat şi secţiune transversală rectangulară,
cercel, ac cu capul lăţit şi rulat. În zona de nord a primului cenuşar, cel care
a fost săpat integral, s‐a găsit un mormânt de incineraţie, constând dintr‐o
urnă în formă de sac cu brâu în relief simplu, în interiorul căruia se aflau
depuse fragmente de oase, ale unui individ matur şi cenuşă fără alte
elemente de inventar. Materialul arheologic se află în colecţia Institutului de
239
Arheologie din Iaşi, a Muzeului de Istorie a Moldovei din Iaşi şi a Muzeului
Naţional din Bucureşti.
Bibliografie: Florescu 1991, p. 135‐136; Petrescu‐Dâmboviţa 1999, p.
603‐607.

39. Ţichindeal, com. Nocrich, jud. Sibiu

Aşezarea a fost descoperită „accidental” în urma cercetării aşezării
romane şi post‐romane dintre anii 1982‐1986. Sub cele două nivele a fost
descoperit şi un nivel de locuire Noua. Aşezarea din epoca bronzului
cuprinde trei niveluri, iar în zona centrală mai apare şi un al patrulea nivel.
Materialul arheologic este caracteristic culturii Noua, cuprinzând ceramică:
vase de tip kantharos, castroane, vase‐sac, oală cu profil în formă de S; piese
lucrate din os şi corn din care nu lipsesc omoplaţii crestaţi. Importanţa
aşezării este dată de materialul ceramic de tradiție Monteoru care atestă
prezenţa comunităţilor Noua în Transilvania încă din prima fază de
evoluţie.
Bibliografie: Boroffka, Popa 1996, p. 51‐56.

40. Urdeşti, com. Viişoara, jud. Vaslui

În marginea de sud a satului Urdeşti se află o aşezare Noua,
identificată în urma unor cercetări de suprafaţă efectuate de M. Rotaru, pe a
cărei suprafaţă au fost identificate aproximativ 10 cenuşare. De aici au fost
culese: fusaiole de lut, împungătoare şi dălţi de os, omoplaţi crestaţi,
fragment cosor silex, un vas întreg miniatural alături de mai multe
fragmente ceramice. Materialul arheologic provenit în urma cercetării de
suprafaţă de pe teritoriul satului Urdeşti se află în colecţia Muzeului „Vasile

41. Valea lui Darie, com. Roşieşti, jud. Vaslui

În urma unei periegheze efectuate de M. Rotaru pe teritoriul satului
s‐au identificat urmele unei aşezări Noua cu şapte cenuşare, de dimensiuni
reduse. Din acest areal provin fragmente ceramice, fragmente de corn de
cerb şi omoplaţi crestaţi. Materialul arheologic rezultat în urma cercetărilor
de suprafaţă de pe teritoriul satului Valea lui Darie se află la Muzeul „Vasile
240
Volum jubiliar

42. Valea Lupului, Iaşi, jud. Iaşi

La sud de şoseaua Iaşi‐Roman, pe terasa inferioară din stânga
Bahluiului, pe locul unde a fost construită fabrica de antibiotice, s‐a
identificat o aşezare Noua care a fost suprapusă de o locuire hallstattiană
timpurie. În urma cercetărilor de salvare efectuate de M. Dinu în anii 1953‐
1955, s‐a stabilit că aşezarea Noua de la Valea Lupului prezintă două nivele
de locuire ale comunităţilor Noua.
După analiza materialului ceramic, care prezintă influenţe în
motivele decorative de tradiţie Belopotok‐Costişa, s‐a stabilit că aşezarea
făcea parte din prima fază a evoluţie culturii Noua. Materialul osteologic
cuprinde secere‐tupik din os lat, pieptene‐răzuitor de os realizat din coastă,
denticulat la unul din capete, daltă spatulă din os masiv, patine din os şi
omoplaţi crestaţi. Inventarul litic cuprinde cuţite curbe de piatră şi un topor
cu ceafă cilindrică. Materialul arheologic de pe situl de la Valea Lupului se
află în colecţia Institutului de Istorie şi Arheologie din Iaşi şi Muzeului de
Istorie din Iaşi.
Bibliografie: Florescu 1991, p. 139; Dinu 1957, p. 169‐170.

43. Văleni, com. Săcuieni, jud. Bacău

În partea estică a satului, pe o pantă de deal înclinată spre sud şi
mărginită tot pe acea latură de pârâul Şarpelui, în punctul „La Moară” sau
„La Morişcă”, au fost semnalate primele descoperiri fortuite atribuite
culturii Noua. Zona unde s‐au descoperit urme sporadice de locuire Noua a
fost cercetată de către Al. Vulpe şi V. Ursache între anii 1959‐1963.
Materialul arheologic rezultat în urma cercetărilor arheologice, dar mai ales
cel ceramic, prin trăsăturile sale indică faptul că aşezarea face parte din faza
a culturii Noua. Artefactele de bronz sunt prezente într‐un număr destul de
mare, comparativ cu nivelul de locuire foarte subţire: ac de tip cipriot‐
Schleifenadel, ac cu mijlocul îngroşat, de secţiune rectangulară, ac cu capul
discoidal, ac cu capul semisferic, prevăzut cu patru protuberanţe dispuse în
cruce şi găuri longitudinale la partea superioară, ac cu capul inelar. Uneltele
de os sunt şi ele reprezentate de un omoplat crestat, un cuţit‐răzuitor din
coastă de animal, un ac cu capătul uşor îngroşat şi cu perforaţie
longitudinală la partea superioară. Materialul arheologic de pe şantierul de
la Văleni se află în colecţia Muzeului din Roman.
241
Bibliografie: Ursachi 1970, p. 165‐170; Florescu 1991, p. 140‐141.

44. Viişoara, oraş Bistriţa, jud. Bistriţa‐Năsăud

La ieşirea din localitate, în dreapta şoselei ce duce la Bereclean, în
anul 1981, cu ocazia unor lucrări pomicole în zonă s‐a deranjat un complex
de locuire a bronzului mijlociu şi târziu. Materialele au fost adunate de C.
Gaiu şi au fost atribuite culturii Wietenberg şi culturii Noua. În afară de
materialul ceramic s‐a mai recuperat un omoplat crestat şi un buton de
bronz.
Bibliografie: Marinescu 1993, p. 27.

45. Vinţu de Jos, com., jud. Alba

În locul numit „Lunca Fermei” a fost descoperit, cu prilejul unei
cercetări de teren, un omoplat crestat. Aşezarea din care provine conţine
atât ceramică de tip Noua, cât şi ceramic Wietenberg târzie. Deocamdată,
această piesă este cea mai vestică apariţie a unui omoplat crestat din aria
descoperirilor Noua cunoscute până în momentul de faţă.
Bibliografie: Ghenescu et alii 2000, p. 80‐81, pl. IV/10.

46. Zoltan, com. Ghidfalău, jud. Covasna

Cercetările arheologice din aşezarea plasată pe teritoriul satului
Zoltan, au fost iniţiate de Zoltán Székely (1971‐1972); ele s‐au reluat sub
conducerea lui Valeriu Cavruc (Muzeul Carpaţilor Răsăriteni, Sf.
Gheorghe), desfăşurându‐se fără întrerupere pe parcursul a cinci ani, în
perioada 1996‐2000. Aşezarea se află la 500 m est de albia actuală a Oltului,
pe un promontoriu la marginea de nord a satului. Se întinde pe suprafaţa de
cca 500 x 300 m. Stratigrafia sitului se întinde pe o perioadă de timp destul
de mare, cuprinzând toată epoca bronzului. Grupului Iernut îi aparţine un
complex al cărui caracter în stadiul actual al cercetărilor nu poate fi definit.
El constă dintr‐o groapă de dimensiuni neobişnuit de mari (cel puţin 26 x 9
m, adâncă de 2 m), înconjurat de urme de o construcţie de piatră. Din acest
complex provine material arheologic bogat, care prin cantitatea şi varietatea
sa depăşeşte toate descoperirile aparţinând acestui grup cultural din
Transilvania: unelte de silex, os şi lut ars, precum şi peste 5.000 de
fragmente ceramice.
242
Volum jubiliar
Materialele din bronzul mijlociu provin dintr‐o depunere care

suprapune direct umplutura complexului din bronzul timpuriu. Materialul
ceramic din această depunere prezintă forme şi ornamente de factură certă
Costişa, precum şi elemente de tip Wietenberg, Monteoru şi Tei.
Nivelului Noua îi aparţine un „cenuşar” care suprapune stratul din
bronzul mijlociu, precum şi peste 30 de gropi „menajere”. Sub „cenuşar” au
fost sesizate câteva „platforme” de lut, mai mult sau mai puţin arse. În
partea de sud, dinspre pantă, au fost surprinse urmele unui zid de piatră,
care delimita „cenuşarul”. Aici, în zona în care panta terenului este mai
accentuată, grosimea maximă a „cenuşarului” este de cca 3 m. După
observaţiile stratigrafice, în interiorul său se constată cel puţin 12 depuneri
succesive, care uneori sunt despărţite de niveluri mai mult sau mai puţin
intense de arsură. În straturile inferioare, mai ales, marea majoritate a
materialului descoperit prezintă urme puternice de ardere, printre care şi un
număr redus de fragmente de oase de animale calcinate având, datorită
oxidului de cupru, culoarea verzuie. Câteva fragmente de oase sunt umane
şi aparţin unor copii cu vârsta cuprinsă între câteva luni şi 2‐4 ani.
Materialul arheologic descoperit în cenuşar, de cele mai multe ori este foarte
fragmentat şi constă din zeci de mii de fragmente ceramice, oase de animale,
precum şi din unelte de bronz, os (două fragmente de omoplat crestat,
vârfuri de săgeată din os, disc de os perforat în mijloc) şi silex (vârf de
săgeată din silex). Câteva forme ceramice au fost întregite, printre care şi un
splendid „kantharosʺ cu două torţi cu butoni supraînălţate, ornamentat cu
caneluri, de culoarea neagră cu un luciu metalic. Materialul arheologic se
păstrează la Muzeul Carpaţilor Răsăriteni din Sf. Gheorghe, cu excepţia
vasului „kantharosʺ amintit, care se află la Muzeul Naţional Secuiesc din Sf.
Gheorghe.
Bibliografie: Székely 2000, p. 178‐179; Cavruc 2001.

Bone scapula jagged in the Noua culture in Romania
(Abstract)

In the context of this work is to discuss the issues raised by the functionality
of the scapula jagged discover in the Noua culture. Specific parts of this cultural
environment, they had received different interpretations. In the opinion of the
author, the shoulder blades cristatus, were used in the processing of animal skins,
the arguments being formed, traces of wear, and analogies of the premises
etnologice current cultural diverse.
243
On this occasion were discussed and other general issues of the Noua
cultureʹs presence, along with a repertoire of sites in which the scapula jagged occur
in Romania.
Cu acest prilej au fost discutate şi alte probleme generale al prezenţei
culturii Noua, alături de un repertoriu al siturilor în care omoplaţii crestaţi apar pe
teritoriul României.

Explicația ilustrației

Pl. I. Ceramică Noua din aşezări: 1,9, 10‐ceşti cu toarta supraînălţată; 6‐8‐
ceşti cu toarta supraînălţată prevăzute cu butoni; 2, 3, 5‐vase‐sac; 4, 11‐
vase‐sac cu toartă; 1‐Brăiliţa; 2‐4 Doina; 5‐Truşeşti; 6‐11 Feldioara
(după A.C. Florescu).
Pl. II. Inventar din necropolele Noua: 1‐ ac de bronz; 2‐inel de buclă din aur;
3, 7‐8, 10‐11, 13, 15‐18 ‐vase ceramice; 4‐6, 9, 12‐14‐brăţări de bronz; 1‐9‐
inventarul necropolei de la Cluj‐Napoca; 10‐18‐inventarul necropolei
de la Teiuş (după A. C. Florescu).
Pl. III. Podoabe şi artefacte din bronz: 1‐mărgele de calcar; 2‐brăţară din
spirală de bronz; 3‐buton; 4, 6, 7, 13‐14‐pandantive; 5‐brăţară; 8‐
pumnal; 9, 11‐dălţi; 10‐celt; 12‐seceră; 15‐cuţit; 16‐19 ace; 20‐ac cu
mâner din os; 21‐fragment de lamă de seceră; 22‐pumnal; 23‐27‐ace; 28‐
zăbală; 1‐15‐piese de bronz din aşezarea Noua II de la Ulmi‐Liteni
(după M. Florescu); 16‐19‐piese de bronz din aşezarea Noua II de la
Văleni (după A. C. Florescu); 21‐29‐piese de bronz provenite din
aşezarea Noua I de la Gârbovăţ (după A. C. Florescu).
Pl. IV. Artefacte din piatră: 1‐5‐fragmente de topoare litice; 6‐topor litic; 7, 11,
13‐lame de silex; 8‐grator; 9, 10, 12, 16‐vârfuri de săgeţi; 14‐15‐cosoare
din silex; 1, 4‐Andrieşeni (Noua II); 2‐Ulmu (Noua‐Coslogeni); 3, 6‐
Tăvădăreşti (Noua I); 5‐Pietroiu (Noua‐Coslogeni); 7, 9‐10, 12, 16‐
Gârbovăţ; 9‐Ripiceni; 11‐Dorobanţu; 13‐Cavadineşti; 14‐ Probota; 15‐
Ghireni (după A. C. Florescu).
Pl. V. Unelte şi arme din os şi corn: 1, 5‐omoplat crestat; 2‐copită de cal
crestată; 3, 6‐piepteni răzuitoare; 4, 7‐8‐împungătoare; 9‐12‐vârfuri de
săgeţi din MDA; 1‐2, 8‐Rai‐Hulubăţ (după M. Rotaru şi Gh. Gheorghe);
3‐7‐Popeni‐Cerchez (după M. Rotaru şi Gh. Gheorghe) 9‐12‐Zoltan
(după C. Beldiman).
Pl. VI. Omoplaţi crestaţi: 1‐Andrieşeni; 2‐Cavadineşti; 3‐Nicoleni; 4‐Valea
Lupului; 5‐Corlăţeni; 6‐Cândeşti; (1‐5 după A. C. Florescu; 6, după M.
Florescu).
Pl. VII. Omoplaţi crestaţi – 1‐15: 1‐Lupşanu; 2‐Cavadineşti; 3‐Ruseni Noi; 4‐
Gârbovăţ; 5‐Tanacu; 5‐6‐copite de cal crestate: 5‐Brăiliţa; 6‐Jigodin
(după A. C. Florescu).
244
Volum jubiliar
Pl. VIII. Omoplaţi crestaţi: 1‐3‐Apahida; 4‐Brăiliţa; 5‐Bărboasa (după A. C.

Florescu).
Pl. IX. Omoplaţi crestaţi: 1‐Ormeniş (după H. Ciugudean); 2‐Nicoleni; 3‐Valea
Lupului; 4‐7‐Gligoreşti; 8‐Lichitişeni; 9‐Lupşanu (după H. Ciugudean;
A. C. Florescu‐2‐3, 8‐9; Fl. Gogâltan et alii‐ 4‐7).
Pl. X. Omoplaţi crestaţi: 1‐Truşeşti; 2‐Târpeşti; 3‐4‐Ţichindeal; 5‐Viişoara; 6‐
12‐Sebeş (după A.C. Florescu‐1‐2; N. Borofka, D. Popa‐3‐4; G.
Marinescu‐5; I. Andrițoiu‐6‐12).
Pl. XI. Omoplaţi crestaţi: 1, 4, 7‐Giurcani; 2‐Epureni; 3‐Adjudul Vechi; 5‐
Popeni; 6‐Archiud (după M. Rotaru).
Pl. XII. Omoplaţi crestaţi : 1‐3‐Rotbav (după Adrian Bălăşescu, L. Dietrich); 4‐
9‐Poşta Elan (după M. Rotaru).
Pl. XIII. Ceramică: 1‐9; omoplaţi crestaţi: 10‐11; 1‐8‐Brădut; 9‐11‐Zoltan; 1‐8 –
Băduţ; 9‐11 ‐ Zoltan (după Z. Székely).
Pl. XIV. Modalități de utilizare a omoplaţilor crestaţi (după Adrian Bălăşescu,
L. Dietrich).
Pl. XV. Harta‐repertoriu cu siturile în care s‐au descoperit omoplaţi crestaţi
din arealul culturii Noua de pe teritoriul României.


Andriţoiu 1986 ‐ Ioan Andriţoiu, Contribuţii la cunoaşterea culturii
Noua în sud‐vestul Transilvaniei, în Thraco‐Dacica,
VII, 1986, p. 31‐45.
Andriţoiu 1992 ‐ Ioan Andriţoiu, Civilizaţia Tracilor din sud‐vestul
Transilvaniei în epoca bronzului, Bibliotheca
Thracologica, II, Bucureşti, 1992.
Andriţoiu, Vasiliev 1993b ‐ Ioan Andriţoiu, Valentin Vasiliev, Câteva
consideraţii privind cultura Noua în Transilvania, în
Apulum, XXVII‐XXX, 1990‐1993, p. 121‐146.
Andriţoiu et alii 2004 ‐ Ioan Andriţoiu, Cristian Ioan Popa, Nicolae
Marcel Simina, Raport de săpătură. Şantierul
arheologic Vinţu de Jos‐„Deasupra Satului” (jud. Alba)
(1994‐1998), în ActaMP, XXVI, 2004, p. 141‐192.
Bădău‐Wittenberger 1994 ‐ M. Bădău‐Wittenberger, Consideraţii despre cultura
Noua în Transilvania, în ActaMN, 31/I, 1994, p. 151‐
155.
Bădău‐Wittenberger 1994b ‐ M. Bădău‐Wittenberger, Şantierul arheologic Buza
(jud. Cluj), în ActaMN, 31/I, 1994, p. 367‐370.
Bălăşescu, Dietrich 2009 ‐ A. Bălăşescu, L. Dietrich, Observaţii privind
utilizarea omoplaţilor crestaţi din cultura Noua, pe baza
245
materialului de la Rotbav, jud. Braşov, în AB, XVII,

2009, p. 31‐44.
Beldiman 2001 ‐ Corneliu Beldiman, Zoltan, com. Ghidfalău, jud.
Covasna. Industria materiilor dure animale în aşezarea
aparţinând culturii Noua: privire generală, în CCA,
2001, p. 345‐349.
Beldiman 2002 ‐ Corneliu Beldiman, Vârfuri de săgeţi din materii dure
animale în aşezarea culturii Noua de la Zoltan, jud.
Covasna, în Angustia, 7, 2002, p. 115‐152.
Boroffka, Popa 1996 ‐ Nicolaus Boroffka, Dumitru Popa, Consideraţii
privind cultura Noua. Aşezarea de la Ţichindeal, jud.
Sibiu, în SCIVA, 47, 1996, 1, p. 51‐61.
Buzea 2006 ‐ Dan Buzea, Descoperirile arheologice de la Olteni, jud.
Covasna, în Corviniana, 10, 2006, p. 70‐73.
Cavruc 1990 ‐ Valeriu Cavruc, Noi contribuţii la problema genezei şi
atribuirii etnice a culturii Noua, în SympThrac, Satu
Mare‐Carei, 1990, p. 125‐126.
Cavruc 1996 ‐ Valeriu Cavruc, Câteva consideraţii privind originea
culturii Noua, în Angustia, 1, 1996, p. 67‐78.
Cavruc et alii 2001 ‐ Valeriu Cavruc, Galina Cavruc, Dan Buzea, Zoltan,
com. Ghidfalău, jud. Covasna, în CCA, 2001.
http://www.cimec.ro/Arheologie/
CronicaCA2001/indici/indici_maine.htm (ultima
verificare făcută în data de 25.05.10).
Ciugudean 1979 ‐ Horia Ciugudean, Noi descoperiri arheologice pe
teritoriul judeţului Alba (II), în Apulum, XVII, 1979, p.
75‐76.
Dinu 1957 ‐ Marin Dinu, Şantierul arheologic Valea Lupului, în
Materiale, III, 1957, p. 169‐171.
El Susi 2000 ‐ Georgeta El Susi, Date antropologice referitoare la
mormântul de copil descoperit la Zoltan, în Angustia, 5,
2000, p. 199‐200.
El Susi 2002 ‐ Georgeta El Susi, Cercetări arheozoologice în aşezarea
de epoca bronzului (cultura Noua) de la Zoltan (jud.
Covasna), în Angustia, VII, 2002, p. 153‐172.
Florescu 1959 ‐ Adrian C. Florescu, Săpăturile de salvare de la
Andrieşeni, în Materiale, V, 1959, p. 329‐336.
Florescu 1960 ‐ Adrian C. Florescu, Săpăturile de la Andrieşeni, în
Materiale, VI, 1960, p. 117‐126.
Florescu 1964 ‐ Adrian C. Florescu, Contribuţii la cunoaşterea
culturii Noua, în ArhMold, II‐III, 1964, p. 143‐203.
Florescu 1991 ‐ Adrian C. Florescu, Repertoriul culturii Noua‐
Coslogeni din România/ CCDJ, IX, Călăraşi, 1991.
246
Volum jubiliar
Florescu, Căpitanu 1968 ‐ M. Florescu, Viorel Căpitanul, Câteva observaţii

privitoare la sfârşitul epocii bronzului în lumina
ultimelor cercetări arheologice efectuate de Muzeul de
Istorie din Bacău, în Carpica, I, 1968, p. 35‐47.
Florescu, Căpitanu 1969 ‐ M. Florescu, Viorel Căpitanu, Cercetări arheologice
de la Dealul Morii, în Carpica, II, 1969, p. 58‐74.
Florescu, Florescu 1990 ‐ M. Florescu, Adrian C. Florescu, Unele observaţii cu
privire la geneza culturii Noua în zonele de curbură ale
Carpaţilor Răsăriteni, în ArhMold, XIII, 1990, p. 49‐75.
Florescu 1995 ‐ Marilena Florescu, Cultura Noua, în Comori ale
epocii bronzului din România, Bucureşti, 1995, p. 206‐
208.
Ghenescu et alii 2000 ‐ Ovidiu Ghenescu, Daniel V. Sana, Viorel Ştefu,
Cercetări arheologice de suprafaţă în sectorul Vinţu de
Jos‐Tărtăria (jud. Alba), în BCŞS, 6, 2000, p. 69‐85.
Gogâltan et alii 2004 ‐ Florin Gogâltan, Ioan Alexandru Aldea, Adrian
Ursuţiu, Raport preliminar asupra investigaţiilor
arheologice de la Gligoreşti‐„Holoame”, com. Luna, jud.
Cluj (1994‐1996), în Apulum, XLI, 2004, p. 61‐75.
Haimovici 1964 ‐ Sergiu Haimovici, Studiu asupra resturilor de faună
descoperite în aşezările aparţinând culturii Noua de la
Bârlad şi Patra‐Neamţ, în ArhMold, 2‐3, 1964, p. 218‐
233.
Haimovici 1990 ‐ Sergiu Haimovici, Caracteristicile socio‐economice ale
purtătorilor culturii Noua, reieşite din studiul
materialului arheologic, în SympThrac, Satu Mare‐
Carei, 1990, p. 126‐127.
Haimovici 1991 ‐ Sergiu Haimovici, Materialul faunistic de la
Gârbovăţ. Studiu arheozoologic, în ArhMold, 14, 1991,
p. 153‐166.
Haimovici 2000‐2001 ‐ Sergiu Haimovici, Materialele arheozoologice din
siturile de la Brăteşti. Prezentare de caz, în ArhMold,
XXIII‐XXIV, 2000‐2001, p. 361‐371.
Haimovici 2006 ‐ Sergiu Haimovici, Studiul materialului faunistic în
situl de cultură Noua de la Poşta Elan (jud. Vaslui),
corelat cu cel găsit în alte situri, în ArhMold, XXIX,
2006, p. 223‐234.
Horedt 1953 ‐ Kurt Horedt, Cercetări arheologice din regiunea
Hoghiz‐Ugra şi Teiuş, în Materiale, I, 1953, p. 798‐810.
Horedt 1967 ‐ Kurt Horedt, Problemele ceramicii din perioada
bronzului evoluat, în StComB, 13, 1967, p. 137‐156.
247
Lászlo 1993 ‐ Atilla Lászlo, Dates radiocarbone et chronologie de la
civilisation Noua‐Sabatinovka culture, în CCDJ, X,
Călăraşi, 1993, p. 23‐42.
Marinescu 1986 ‐ George Marinescu, Necropola de la sfârşitul epocii
bronzului (cultura Noua) de la Archiud, comuna Teaca,
judeţul Bistriţa‐Năsăud, în Thraco‐Dacica, VII, nr. 1‐2,
1986, p. 46‐58.
Marinescu 1993 ‐ George Marinescu, Cercetări şi descoperiri
arheologice de epoca bronzului în nord‐estul
Transilvaniei, în Revista Bistriţei, VII, 1993, p. 5‐27.
Morintz 1978 ‐ Sebastian Morintz, Contribuţii arheologice la istoria
tracilor timpurii, I, Bucureşti, 1978.
Petrescu‐Dîmboviţa 1953 ‐ Mircea Petrescu‐Dîmboviţa, Contribuţii la problema
sfârşitului epocii bronzului şi începutului epocii fierului
în Moldova, în SCIV, 4, 1953, 3‐4, p. 443‐480.
Petrescu‐Dîmboviţa et alii 1999 ‐ Mircea Petrescu‐Dâmboviţa, Marilena Florescu,
Adrian Florescu, Truşeşti. Monografie arheologică,
Bucureşti‐Iaşi, 1999.
Popa, Totoianu 2010 ‐ Cristian Ioan Popa, Radu Totoianu, Aspecte ale
epocii bronzului în Transilvania (între vechile și noile
cercetări), BMS, I, Sebeș, 2010.
Rotaru 1983 ‐ Marin Rotaru, Noi descoperiri de la sfârşitul epocii
bronzului în bazinul Elanului, în Thraco‐Dacica, IV, nr.
1‐2, 1983, p. 73.
Rotaru, Gheorghe 2006 ‐ Marin Rotaru, Gh. Gheorghe, Unelte din os din
aşezările Noua situate în partea de sud‐est a judeţului
Vaslui, în ActaMT, 1, 2006, p. 129‐147.
Soroceanu 1973 ‐ Tudor Soroceanu, Descoperirile din epoca bronzului
de la Obreja, în ActaMN, X, 1973, p. 498‐500.
Székely 1961 ‐ Zoltan Székely, Săpăturile executate de Muzeul
regional din Sf. Gheorghe, în Materiale, VII, 1961, p.
187‐199.
Székely 1970 ‐ Zoltan Székely, Săpăturile executate de Muzeul din
Sf. Gheorghe (1959‐1966), în Materiale, IX, 1970, p.
317‐324.
Székely 1980 ‐ Zoltan Székely, Consideraţii arheologice privind
aşezarea din epoca bronzului de la Peteni (jud. Covasna),
în Materiale, XIV, 1980, p. 129‐133.
Székely 1996 ‐ Zsolt Székely, Aşezarea din epoca bronzului târziu de
la Lemnia (jud. Covasna), în Cumidava, XX, 1996, p.17‐
25.
Székely 2000 ‐ Zsolt Székely, Cultura Noua pe valea Oltului şi a
Târnavei, în Angustia, V, 2000, p. 177‐192.
248
Volum jubiliar
Székely 2002 ‐ Zsolt Székely, Noi descoperiri arheologice din epoca

bronzului târziu de la Cernat, jud. Covasna, în
Angustia, VII, 2002, p. 175‐182.
Udrescu 1974 ‐ T. Udrescu, Descoperiri arheologice în jumătatea
sudică a Moldovei cu privire la cultura Noua, în
Carpica, IV, 1973‐1974, p. 17‐42.
Ursachi 1970 ‐ Vasile Ursachi, Săpăturile arheologice de la Văleni, în
Materiale, IX, 1970, p. 265‐270.
Vulpe et alii 2008 ‐ Alexandru Vulpe, C. Ştefan, L. Dietrich, O.
Dietrich, Tobias Moertz, Al. Ţârlea, M. Vernescu, A.
Bălăşescu, V. Radu, Rotbav, com. Feldioara, jud.
Braşov, Punct: Pârâuţ, în CCA (campania 2007), Iaşi,
2008, p. 262‐263.
Vulpe et alii 2010 ‐ Alexandru Vulpe, C. Ştefan, L. Dietrich, O.
Dietrich, C. Ţuţu, Rotbav, com. Feldioara, jud. Braşov,
în CCA (campania 2009), Suceava, 2010, p. 166‐167.

Cuvinte‐cheie: omoplaţi crestaţi, cultura Noua, epoca bronzului
Keywords: scapula jagged, Noua culture, Bronze Age

249
Pl. I. Ceramică Noua din aşezări: 1,9, 10‐ceşti cu toarta supraînălţată; 6‐8‐ceşti cu
toarta supraînălţată prevăzute cu butoni; 2, 3, 5‐vase‐sac; 4, 11‐vase‐sac cu toartă; 1‐
Brăiliţa; 2‐4 Doina; 5‐Truşeşti; 6‐11 Feldioara (după A.C. Florescu)
250
Volum jubiliar
Pl. II. Inventar din necropolele Noua: 1‐ ac de bronz; 2‐inel de buclă din
aur; 3, 7‐8, 10‐11, 13, 15‐18 ‐vase ceramice; 4‐6, 9, 12‐14‐brăţări de bronz; 1‐9‐
inventarul necropolei de la Cluj‐Napoca; 10‐18‐inventarul necropolei de la Teiuş
(după A. C. Florescu)
251
Pl. III. Podoabe şi artefacte din bronz: 1‐mărgele de calcar; 2‐brăţară din
spirală de bronz; 3‐buton; 4, 6, 7, 13‐14‐pandantive; 5‐brăţară; 8‐pumnal; 9, 11‐dălţi;
10‐celt; 12‐seceră; 15‐cuţit; 16‐19 ace; 20‐ac cu mâner din os; 21‐fragment de lamă de
seceră; 22‐pumnal; 23‐27‐ace; 28‐zăbală; 1‐15‐piese de bronz din aşezarea Noua II de
la Ulmi‐Liteni (după M. Florescu); 16‐19‐piese de bronz din aşezarea Noua II de la
Văleni (după A. C. Florescu); 21‐29‐piese de bronz provenite din aşezarea Noua I de
la Gârbovăţ (după A. C. Florescu)
252
Volum jubiliar
Pl. IV. Artefacte din piatră: 1‐5‐fragmente de topoare litice; 6‐topor litic; 7,
11, 13‐lame de silex; 8‐grator; 9, 10, 12, 16‐vârfuri de săgeţi; 14‐15‐cosoare din silex;
1, 4‐Andrieşeni (Noua II); 2‐Ulmu (Noua‐Coslogeni); 3, 6‐Tăvădăreşti (Noua I); 5‐
Pietroiu (Noua‐Coslogeni); 7, 9‐10, 12, 16‐Gârbovăţ; 9‐Ripiceni; 11‐Dorobanţu; 13‐
Cavadineşti; 14‐ Probota; 15‐Ghireni (după A. C. Florescu)
253
Pl. V. Unelte şi arme din os şi corn: 1, 5‐omoplat crestat; 2‐copită de cal
crestată; 3, 6‐piepteni răzuitoare; 4, 7‐8‐împungătoare; 9‐12‐vârfuri de săgeţi din
MDA; 1‐2, 8‐Rai‐Hulubăţ (după M. Rotaru şi Gh. Gheorghe); 3‐7‐Popeni‐Cerchez
(după M. Rotaru şi Gh. Gheorghe) 9‐12‐Zoltan (după C. Beldiman)
254
Volum jubiliar
Pl. VI. Omoplaţi crestaţi: 1‐Andrieşeni; 2‐Cavadineşti; 3‐Nicoleni; 4‐Valea Lupului;
5‐Corlăţeni; 6‐Cândeşti; (1‐5 după A. C. Florescu; 6, după M. Florescu)
255
Pl. VII. Omoplaţi crestaţi – 1‐15: 1‐Lupşanu; 2‐Cavadineşti; 3‐Ruseni Noi; 4‐
Gârbovăţ; 5‐Tanacu; 5‐6‐copite de cal crestate: 5‐Brăiliţa; 6‐Jigodin (după A. C.
Florescu)
256
Volum jubiliar
Pl. VIII. Omoplaţi crestaţi: 1‐3‐Apahida; 4‐Brăiliţa; 5‐Bărboasa (după A. C. Florescu)
257
Pl. IX. Omoplaţi crestaţi: 1‐Ormeniş (după H. Ciugudean); 2‐Nicoleni; 3‐Valea
Lupului; 4‐7‐Gligoreşti; 8‐Lichitişeni; 9‐Lupşanu (după H. Ciugudean; A. C.
Florescu‐2‐3, 8‐9; Fl. Gogâltan et alii‐ 4‐7)
258
Volum jubiliar
Pl. X. Omoplaţi crestaţi: 1‐Truşeşti; 2‐Târpeşti; 3‐4‐Ţichindeal; 5‐Viişoara; 6‐12‐Sebeş
(după A.C. Florescu‐1‐2; N. Borofka, D. Popa‐3‐4; G. Marinescu‐5; I. Andrițoiu‐6‐12)
259
Pl. XI. Omoplaţi crestaţi: 1, 4, 7‐Giurcani; 2‐Epureni; 3‐Adjudul Vechi; 5‐Popeni; 6‐
Archiud (după M. Rotaru)
260
Volum jubiliar
Pl. XII. Omoplaţi crestaţi : 1‐3‐Rotbav (după Adrian Bălăşescu, L. Dietrich); 4‐9‐
Poşta Elan (după M. Rotaru)
261
Pl. XIII. Ceramică: 1‐9; omoplaţi crestaţi: 10‐11; 1‐8‐Brădut; 9‐11‐Zoltan; 1‐8 – Băduţ;
9‐11 ‐ Zoltan (după Z. Székely)
262
Volum jubiliar

Pl. XV. Harta‐repertoriu cu siturile în care s‐au descoperit omoplaţi crestaţi din
arealul culturii Noua de pe teritoriul României
263
264
Volum jubiliar

CONSECINŢELE UNUI TEATRU DE RĂZBOI: TRUPELE AUXILIARE
DACICE DIN ARMATA IMPERIULUI ROMAN

IOAN OPREA

Dacii, asemenea altor popoare care s‐au confruntat cu Imperiul
Roman şi au pierdut în faţa acestui antic colos militar, au suferit o serie de
acţiuni cu rol militar, administrativ şi social. Toate aceste acţiuni erau
aplicate de către romani în majoritatea teritoriilor stăpânite, cu mai bine de
două secole înainte de cucerirea Daciei. Roma urmărea prin astfel de tactici
să subjuge orice fel de rezistenţa a învinşilor, să exploateze la maxim
teritoriul cucerit şi, nu în ultimul rând, să facă din noul spaţiu inclus în
Imperiu o frontieră bine delimitată şi sigură, sau, aşa cum vom vedea, să
asigure printr‐o nouă provincie întărirea altor provincii şi frontiere.
Existenţa trupelor auxiliare cu efective dacice este o consecinţă
directă a instaurării controlului militar roman în teritoriul indigen al dacilor;
crearea trupelor auxiliare şi repatrierea imediată a lor era o acţiune cu
caracter exclusiv militar, aplicată de către romani în cel mai scurt interval de
timp posibil de la cucerire, şi urmărea două scopuri: în primul rând
eliminarea ultimelor forţe care s‐ar mai fi putut organiza împotriva lor, iar
pe de altă parte, noile trupe recrutate înlocuiau efectivele pierdute în război
şi erau trimise în castrele de unde au fost aduse trupe pentru participarea la
război.
Aceste episoade militare, deşi nu atât de abundente în informaţii,
ilustrează câteva scene spectaculoase cu daci, cohorte şi ale de daci aflaţi în
diferite structuri ale Imperiului Roman, departe de ţinuturile natale şi unde
îşi apară valorile etnice, se integrează în lumea romană şi au adeseori o
evoluţie ascendentă în cadrul ei. Informaţiile pe care le avem despre aceste
episoade provin din diferite diplome militare, din inscripţiile monumentelor
votive sau funerare şi din dovezile arheologice. Totodată aceste informaţii
întregesc tabloul civilizaţiei dacice din spaţiul carpato‐dunăreano‐pontic,
oferă date despre indicele demografic al populaţiei după războaiele
împăratului Traian şi atestă existenţa acesteia şi în afara cadrului
265
strămoşesc. De altfel, cunoaşterea şi prezentarea trupelor auxliare de daci
reprezintă o secvenţă integrantă în cunoaşterea civilizaţiei şi istoriei Daciei,
şi un alt mod de existenţă, evoluţie şi etnogeneză a dacilor, departe de
ţinuturile natale.
Situaţia trupelor auxiliare dacice nu a fost dezbatută în lumea
ştiinţifică atât de mult precum ar merita acest capitol din mai multe motive:
locurile în care trupele au fost cantonate sunt foarte îndepărtate, din Anglia
până în Turcia şi Egipt, şi mai ales pentru că bibliografia din ţările orientale,
de unde ar putea proveni, poate, cele mai spectaculoase informaţii, nu este
accesibilă decât într‐o foarte mică măsură, şi aceasta în cazul fericit în care
arheologi sau istorici, din Egipt de exemplu, au tratat probleme legate de
trupele dacice de acolo. La noi situaţia trupelor auxiliare cu efective dacice a
fost abordată de către Ioan I. Russu1, Constantin Petolescu2 şi Dan Dana3 în
studii mai amănunţite; bibliografia străină e la fel de sărăcăcioasă: Tony
Wilmott4, Jean Balty5, Michael Dodgean și Samuel Lieu6, Valerie Maxfield7,
John Spaul8, Eugen Cizek9, Eric Birley10, Nigel Pollard11 şi alţii.
Acest capitol atât de sensibil, prea puţin atestat epigrafic şi
arheologic, este însă un veritabil reper în cunoaşterea lumii războinicului
dac dezrădăcinat din munţii săi, trimis să lupte şi să apere un nou stăpân,
Roma, în teritorii mult diferite faţă de cele în care se născuse; capitol care,
credem că, va continua prin viitoarele cercetări să ofere informaţii, pe bună
măsură, spectaculoase despre daci, despre situaţia lor concretă după
cucerirea din 106 A.D. şi despre evoluţia lor sub şi cu noua stăpânire
romană.
Motivaţi de informaţiile extrem de preţioase pe care aceste acţiuni
militare le oferă în cercetarea sistemului militar roman şi în cercetarea
corpurilor militare dacice, am încercat să adunăm şi să sintetizăm în

1 Russu 1980.
2 Petolescu 2002.
3 Dana 2003; Dana, Popescu 2006.
4 Wilmott 1997, vezi Cohors Prima Aelia Dacorum milliaria pe care am exclus‐o
intenţionat.
5 Balty 1993, p. 260‐262.
6 Dodgean, Lieu 1991, p. 343.
7 Maxfield 1981, p. 236‐249.
8 Spaul 2000, p. 340‐346.
9 Cizek 1983, p. 515.
10 Birley 1988, p. 45.
11 Pollard 2000, p. 262‐266.
266
Volum jubiliar
rândurile următoare cât mai multe informaţii despre trupele auxiliare de
daci: alae, cohortes, vexillationes, precum şi despre alte trupe care au
funcţionat cu rol militar, cu un număr mai mic de soldaţi şi, deci, şi de o mai
mică importanţă. Am exclus intenţionat din lucrarea de faţă situaţia cohortei
Prima Aelia Dacorum milliaria, tratată îndelung de către arheologii britanici12.
Trupele auxiliare cu efective dacice, care au făcut parte din armata
Imperiului Roman, şi care au fost atestate până acum sunt următoarele:

1. Ala I Ulpia Dacorum

Este una dintre primele trupe recrutate oficial din Dacia; Ala I Ulpia
Dacorum13, a fost înfiinţată la scurt timp după cucerirea Daciei, de către
împăratul Traian şi cantonată în provincia romană Asia Minor, în sudul
Podişului Anatoliei unde a staţionat în permanenţă la Cappadocia şi a avut
un efectiv de 480 de călăreţi. În titulatura unităţii se regăseşte epitetul
imperial Ulpia, de la numele împăratului M. Ulpius Traianus; epitetul
Dacorum desemnează originea etnică a trupei. Durata existenţei trupei Ala I
Ulpia Dacorum este incertă14.
Este amintită într‐o inscripţie de la Roma, în care este menţionat
conducătorul trupei C. Iulius Erucianus Crispus praefectus alae primae Ulpiae
Dacorum amico optimo şi care a comandat lucrarea ei în onoarea fostului
guvernator al Cappadociei, L. Aemilius Carus (147‐150 A.D.)15.
Următoarea referire la unitatea de cavalerie provine de la Apamea,
Siria, fort roman cu poziţie strategică asupra drumului comercial care lega
Cappadocia de restul drumurilor importante din zonă; aici, un grup de
cercetători belgieni, conduşi de arheologul J‐Ch. Balty, au descoperit peste
70 de inscripţii aparţinând legiunilor şi unităţilor militare care au fost
cantonate în castru din anul 70 B.C. şi până în secolul III A.D. Printre acestea
se numără şi epitaful mormântului lui Asterios, tribun al unităţii auxiliare
Numerus Dacorum, şi pe care au identificat‐o cu Ala I Ulpia Dacorum16; este
posibil însă ca trupa să fie confundată cu Cohors I Ulpia Dacorum.
Existeţa unei Ala II Ulpia Dacorum este incertă, deşi numărul de
ordine sugerează existenţa ei17.

12 Wilmott 2000, p. 103‐122.
13 Petolescu 2002, p. 47.
14 Russu 1980, p. 28.
15 Petolescu 2002, p. 147; a se vedea şi Russu 1980, p. 28.
16 Balty 1993, p. 102; a se vedea şi Pollard 2000, p. 262‐266.
17 Istoria Românilor 2010, p. 150.
267

2. Cohors I Ulpia Dacorum

Unitate auxiliară de pedestraşi, organizată tot din ordinul
împăratului Traian în timpul luptelor din Orient cu parţii, această cohortă a
fost trimisă în provincia Syria imediat după înfiinţare18.
Prima menţiune despre această trupă datează din anul 129 A.D.,
când este atestată într‐o diplomă militară care prezintă eliberarea primelor
contingente recrutate în trupă; dacă luăm în considerare efectuarea unui
serviciu militar de 25 de ani, cât aveau de efectuat soldaţii din trupele
auxiliare, am putea stabili data formării cohortei dacice între anii 104‐10619.
Cohors I Ulpia Dacorum mai este atestată într‐o diplomă militară din 157‐158
A.D., dar în care sunt menţionate şi alte unităţi din această provincie20, şi în
care este atestat legatul Attidio Corneliano, probabil în strânsă legătură şi cu
cohorta dacică; inscripţia de pe epitaful tribunului Asterios Dacus din secolul
IV A.D. menţionează încă existenţa dacilor aici, dar reorganizaţi într‐o
unitate de tipul numerus21.
Guvernatorul provinciei de la începutul celei de a doua jumătăţi a
secolului II, Arian (95‐175 A.D.), îi menţionează pe soldaţii din Cohors I Ulpia
Dacorum, şi precizează că pe lângă faptul că au fost lăsaţi să lupte în stilul
propriu, ei, sub influenţa sciţilor, au introdus tehnica de luptă a cavaleriei în
unghi; era o îmbunătăţire bine primită de către guvernator în timpul
măsurilor luate împotriva alanilor, neam sarmatic, care pătrundeau tot mai
mult în teritoriile romane22. Tot el precizează stindardul cu cap de lup şi
coadă de şarpe pe care dacii îl purtau în timpul luptelor.
Câteva decenii mai târziu, titulaturii iniţiale a trupei i se mai adaugă
si epitetul Claudiana23; nu se ştie însă în urma căror acţiuni a primit acest
epitet imperial, sau, probabil i s‐a adăugat datorită localităţii Claudiana, în
castrul căreia a fost mutată în a doua jumătate a secolului II A.D.24.
Cohorta participă la construirea unui drum prin Macedonia sub
comanda lui Marcus Valerius Lollianus, prefect roman, iar pe baza unei
inscripţii de lângă Byllis (astăzi în Republica Macedonia), cohorta a fost

18 Glodariu 1997, p. 10.
19 Dana, Popescu 2006, p. 199.
20 Petolescu 2002, p. 148.
21 Russu 1980, p. 29.
22 Izvoare 1964, p. 595.
23 Dodgean, Lieu 1991, p. 343.
24 Petolescu 2002, p. 148.
268
Volum jubiliar
presupusă şi ca fiind Cohors III Dacorum25. Este puţin probabil deorece nici
măcar o Cohors II Ulpia Dacorum nu este menţionată până în prezent.
Cohors I Ulpia Dacorum are o existenţă cronologică aproape similară
cu cea a unităţii regulare Cohors Prima Aelia Dacorum din provincia romană
Britannia. Începând probabil cu prima decadă a secolului IV, Cohors I Ulpia
Dacorum este restructurată şi în urma acestor modificări, forma şi numele îi
sunt schimbate în Numeri Dacorum; nu se ştie la cât timp după acest episod
fiind mutată într‐o altă provincie romană, şi anume Aegyptus, de unde ne
parvin câteva informaţii despre ea. Trupele de numerus s‐au format pe
fondul trupelor iregulate sau pe fondul trupelor denumite nationes, ambele
formaţiuni recrutate din populaţiile cucerite; primele trupe numerus sunt
fixate cronologic la începutul secolului II A.D., în timpul războaielor lui
Traian cu dacii. Cu siguranţă trecerea timpului a redus numărul dacilor
încorporaţi în Cohors I Ulpia Dacorum, iar romanii i‐au reorganizat în altă
formaţie de luptă, iregulată şi de dimensiuni mai mici.
În secolul VI A.D., un papirus din anul 531, surprinde un aspect
comun din viaţa cotidiană/militară din care aflăm detalii despre existenţa
trupei în Egipt: centurionul Flavius Menodoros, numit şi Apa Ol îi
împrumută lui Flavius Menos Georgios, din trupa iregulată Numerus
(Fortissimorum) Dacorum, 13 solidus. Luând în considerare valoarea a 13
solidius, monede de aur introduse în timpul lui Diocletianus în anul 301
A.D., cu o greutate de 4,5‐5,5 grame, valoarea împrumutului era foarte
mare, 13 solidus la vremea respectivă echivalau cu aprox. 1300 de denari.
Datorită acestui episod de natură socială, aflăm şi locul unde staţiona trupa
la momentul respectiv, şi anume la Arsinoe, localitate identificată astăzi cu
Ardscherúd, un sat situat în extremitatea nordică a Golfului Suez; fiind un
oraş‐port, este probabilă şi ipoteza ca Numerus (Fortissimorum) Dacorum să fi
fost un detaşament auxiliar al unei flote navale etc26. În ceea ce priveşte
provenienţa etno‐geografică a soldaţilor din acestă trupă, cercetătorii susţin
legătura acestora cu poporul dac, doar prin descendenţă, fiind puţin
probabil ca aceşti soldaţi să fi văzut vreodată Dacia27.
A doua scenă din care mai aflăm despre existenţa trupei Numeri
Dacorum, este tot dintr‐o scenă socială, mai exact dintr‐un act de donaţie din
secolul VI, consemnat tot într‐un papirus. În acesta se aminteşte că Ioanes,
soldat din Numeri Dacorum, a fost unul dintre martorii actului de donaţie a

25 Russu 1980, p. 31.
26 Radu 1990, p. 206‐207.
27 Russu 1980, p. 36.
269
unui anume Stephanos, care renunţa de bunăvoie la pământurile sale de
lângă localitatea Gubbio (sau vechiul nume Iguvium), reperată în nord‐estul
actualei provincii italiene Umbria, şi le dăruia unei biserici din Ravenna28.
Cele mai importante aspecte pe care le surprinde actul de donaţie a lui
Stephanos sunt următoarele: trupa Numeri Dacorum mai exista la începutul
acestui secol, deşi alte informaţii despre ea nu ne mai parvin, iar al doilea
aspect important este acela referitor la locul în care trupa staţiona în
momentul discutat: adică în zona oraşului Ravenna. Nu se ştie din ce
motive Numeri Dacorum a fost mutată, probabil înainte de mijlocul secolului
VI, din Egipt în Italia, la Ravenna, sau dacă mai este vorba despre aceeaşi
trupă sau de o altă unitate cu acelaşi etnonim, situaţia politico‐militară fiind
cu totul schimbată faţă de cea de la începutul secolului II A.D.
Papirusul de la Ravenna este ultima menţiune referitoare la unitatea
iregulată Numeri Dacorum.

3. Cohors II Augusta Dacorum (pia fidelis miliaria equita)

Existenţa acestei trupe este atestată în inscripţia de pe un altar votiv
din Teutoburgium, din Pannonia Inferior; inscripţia reprezintă dedicaţia votivă
a unui tribun, a cărui nume nu s‐a păstrat. Avea un efectiv militar de 1000
de soldaţi pedestraşi, şi care erau susţinuţi de 500 de călăreţi; la sfârşitul
secolului III A.D. trupa era probabil auxiliară legiunii a VI‐a Herculia,
cantonată aici29.
Titulatura augusta nu înseamnă că unitatea a fost recrutată şi
înfiinţată în perioada augustiană, deoarece aceasta nu a putut fi recrutată
decât după cucerirea completă a Daciei. În asemenea cazuri titulatura
augusta era folosită pentru a desemna o calitate particulară în semn de
onoare. Trupele primeau acest epitet onorific în urma unor acte de bravură,
şi renunţau la titulatura convenţională în favoarea acestuia, mult mai
apreciat; o practică comună şi des întâlnită în rândul trupelor auxiliare era şi
aceea de a păstra cele două epitete sau titulaturi simultan. Abia din secolul
III A.D. unităţile militare obişnuiau să îşi adauge frecvent, pe lângă numele
oficial, unul care le desemna actele de bravură sau personalitatea ilustră a
împaraţiilor care le‐au înfiinţat30.

28 Stefano 2005, p. 202.
29 Barnea et alii 1984, p. 212
30 Maxfield 1981, p. 236‐249.
270
Volum jubiliar
Nu se cunoaşte până în momentul de faţă o Cohors I Augusta
Dacorum pia fidelis miliaria equita, deşi numărul de ordine i‐ar presupune
existenţa şi un efectiv militar tot de 1000 de soldaţi31.

4. Cohors II Aurelia Dacorum

Această trupă este o altă dovadă a continuităţii sistemului de
recrutare din Dacia, trupa regulată Cohors II Aurelia Dacorum fiind înfiinţată
din ordinul împăratului Marcus Aurelius, la scurt timp după proclamarea
sa ca împărat. Deşi ar fi trebuit sa aibe un efectiv de 1000 de soldaţi, cât
număra o cohortă de acest tip, unitatea avea doar 500 de soldaţi32.
Locaţia cohortei este cunoscută datorită unei inscripţii de la Poetovio,
în Panonia (astăzi actualul Ptuj, Slovenia). Oraşul este atestat din anul 69
A.D., când Vespasian a fost ales împărat de legiunile de pe Dunăre. În anul
103 A.D. împăratul Traian acordă aşezării titlul de Colonia Ulpia Traiana
Poetovio. Cohorta a fost stabilită aici în timpul lui Marcus Aurelius pentru a
întări protecţia oraşului33.
Existenţa unei Corhors I Aurelia Dacorum este probabilă în Pannonia
Superior după indicaţia numărul de ordine al auxiliei amintite anterior34.
Se presupune că şi‐a încetat existenţa cu aproape un secol şi jumătate
înainte de distrugerea oraşului de către huni pe la jumătatea secolului V
A.D.

5. Cohors Gemina Dacorum milliaria

Locul în care această auxilia milliaria a fost cantonată se cunoaşte din
inscripţia votivă de la Civitas Montanensium (Montana), din Moesia Inferior35
(azi un sat din nord‐vestul Bulgariei). Cohorta se pare că a fost formată în
timpul lui Marcus Antonius Pius Gordianus, din contopirea altor două
cohorte de daci, aflate undeva pe graniţa dintre Moesia Superior şi Dalmatia,
cantonate anterior aici şi despre care nu avem informaţii clare36. Trupa şi‐a
mai adăugat în titulatură şi numele împăratului aflat la conducere, după
momentul contopirii, şi anume Gordiana, iar despre o parte dintre soldaţii

31 Istoria Românilor 2010, p. 150.
32 Russu 1980, p. 33.
33 Stoicescu 1993, p. 109.
34 Spaul 2000, p. 340‐346.
35 Russu 1980, p. 33.
36 Boia 1976, p. 8.
271
acestei cohorte se ştie că au fost recrutaţi din cetăţile dacice Cumidava,
Drobeta, Praetorium (undeva pe malul Oltului) şi din zonele aferente
acestora37. Titulatura Gemina provine, se pare, de la legiunea XIII Gemina,
care a avut un castru în zonă, sau sugerează contopirea a două formaţii
auxiliare38.
Referitor la probabila existenţă a altor unităţi de daci aici, inscripţiile
sunt confuze şi pot, de asemenea, să indice provenienţa etnică şi a altor
neamuri a căror etnonim începe cu DA, de exemplu DA[LM(ATARUM)].
Desemnarea trupei cu epitetul milliaria putea să însemne, pe lângă ideea că
unitatea avea numărul normal de soldaţi dublat, şi că două trupe au fost
contopite, din diverse motive, într‐una singură. În aceeaşi zonă mai sunt
menţionate două cohortes Sacorum, despre care doar se bănuieşte că au
origine dacică sau cel puţin au fost recrutate dintr‐un alt neam existent în
teritoriul dacic (saccii)39.
După primele trei decenii ale secolului III A.D., cohorta nu mai
exista. Cohors Gemina Dacorum milliaria este amintită pentru actele de
bravură dovedite în luptele pentru protecţia oraşului Montanensium.

6. Vexillatio Dacorum Parthica

Unitate militară iregulată, cu un efectiv de 500 de soldaţi, Vexillatio
Dacorum Parthica a fost trimisă după înfiinţare în una dintre extremităţile
Imperiului, în Mesopotamia, între Tigru şi Eufrat. Probabil, efectivul militar
de 500 de soldaţi să fi fost doar partea de cavalerie, o unitate militară de tip
vexillatio având de obicei cca. 1000 de soldaţi pedestraşi, cărora li se adăugau
500 de călăreţi, şi era formată ad hoc pentru aplanarea unui conflict izbucnit
pe neaşteptate sau pentru a face faţă unei crize militare neaşteptate.
Vexillationes erau ataşate unei legiuni, şi purtau însemnele acesteia pe toată
durată existenţei. Este o soluţie aplicată des de către romani, mai ales la
sfârşitul secolul III A.D., când Imperiul trecea printr‐o puternică criză
militară; numărul de vexillationes se ridica în această perioadă la peste 29040.
Vexillatio Dacorum Parthica a fost organizată din ordinul lui Lucius
Septimius Severus, pentru susţinerea campaniilor militare întreprinse de

37 Berciu‐Drăghicescu et alii 1995, p. 34.
38 Petolescu 2002 p. 153.
39 Russu 1980, p. 34.
40 Giurescu 1972, p. 66.
272
Volum jubiliar
Roma împotriva parţilor între 197 A.D. şi 199 A.D.41. Având în vedere
modul de formare ale acestor unităţi, care cuprindeau aproape întotdeauna
soldaţi de mai multe neamuri, elementul daco‐get este doar parţial prezent.
Se cunoaşte comandantul acestei vexillatio, anume C. Iulius
Corinthianus. Informaţiile despre el ne provin de pe monumentul său
funerar, ridicat la Apulum, şi pe care urmaşii şi liberţii săi i‐au consemnat
decoraţia militară; C. Iulius Corinthianus, originar din Theveste (Numidia), a
fost, după cum arată inscripţia de pe monumentul funerar ridicat de Marcus
Arrianus, Iulius Clinias şi Iulius Pisonianus, un ofiţer cu o carieră militară
glorioasă (quattuor militae), decorat cu corona muralis, basta pura et vexillum
argenteum, şi că, în timpul războaielor Romei cu parţii (197‐199 A.D.) a
condus în luptă o vexilaţie de trupe din Dacia; monumentul îi mai
consemnează vârsta în momentul morţii, 39 de ani etc. Reprezentarea unei
dona militaria pe monumentul său funerar arată strânsa legătură dintre acest
însemn şi defunctul căruia i‐a fost acordată; astfel de monumente sunt un
bun exemplu pentru ilustrarea aspectelor militare şi a impactului pe care
acestea l‐au exercitat în viaţa socială42.
Despre formarea trupei există două ipoteze: prima ilustrează curajul
şi dibăcia militară a dacilor, care făceau parte dintr‐o formaţiune anterioară
(despre care nu ne parvin informaţii) trimisă aici, motiv pentru care
Septimius Severus i‐a ales pentru luptele împotriva parţilor; această primă
ipoteză este susţinută şi de importanţa pe care împăratul o acordă Daciei,
numindu‐l pe fratele său, P. Septimius guvernator al provinciei43. Cea de a
doua ipoteză surprinde o revoltă a acestor daci, motiv pentru care din
ordinul lui Septimius Severus sunt reorganizaţi într‐o formaţie de tip
vexilatio şi trimişi, înaintea legiunilor, împotriva parţilor44.
După retragerea administraţiei şi armatei romane din Dacia Superior
din 273 A.D. menţiunile despre unităţile de daci recrutate în armata romană
se răresc, dar se pare că nu dispar. Denumirea trupelor cu efective militar de
etnie dacă se schimbă de regulă în formaţii de tip numeri la care se adăuga
etnonimul Dacorum, Daci, sau Dacisci. Elementul dacic chiar dacă nu mai era
integral după secolul III A.D. există încă într‐o proporţie mare; efectivele
pierdute au fost înlocuite cu altele de altă etnie şi alt loc de proveninţă, ceea
ce a dus la diminuarea treptată a elementului dacic al unităţilor, iar în final,

41 Istoria Românilor 2010, p. 150‐151.
42 Sonoc 2007, p. 97‐98.
43Protopoescu 2004, p. 9‐11.
44 Cizek 1983, p. 515.
273
la înlocuirea lui totală cu alte efective din alte etnii. Cu excepţia unităţii
Cohors Aelia Primae Dacorum din provincia romană Britannia, existenţa
trupelor care aveau daci în componenţa lor se stinge până la mijlocul
secolului IV A.D. Aşadar, cel mai probabil după jumătatea secolului IV A.D,
denumirile Daci sau Dacisci puteau aminti doar de zona de provenienţă de
altă dată a soldaţilor din efectivele cu denumirea în cauză sau făceau, poate,
referire la recrutarea lor din provincia Dacia Ripensis, din sudul Dunării. Nu
se poate afirma cu exactitate provenienţa etnică şi geografică a soldaţilor din
unităţile militare care aveau în titulatură etnonimul Daci, Dacisci sau
Dacorum.

7. Auxilium Primorum Daciscorum

Găsim menţiuni despre aceste trupe în zone apropiate fostei mari
provincii Dacia. De exemplu, în Dacia Ripensis (sau „Dacia de pe malurile
Dunării”), care făcea parte în timpul lui Traian din Moesia Superior, este
menţionată o trupă Auxilium Daciscorum. Prezenţa trupei aici nu este ceva
deosebit, deoarece după retragerea administraţiei şi a armatei în anul 273
A.D. din fosta mare provincie Dacia, aici au fost mutate legiunile XIII
Gemina şi V Macedonica, prima la Ratiaria (azi Artar, Bulgaria), cea din urmă
la Oescus (azi Gigen, Bulgaria), împreună cu marea parte a trupelor auxiliare
şi a populaţiei care a părăsit Dacia. Auxilium Primorum Daciscorum se afla
sub comanda unui dux Daciae Ripensis cu capitala la Ratiaria, sub comanda
căruia se aflau şi restul trupelor din provincie, inclusiv cele două legiuni;
responsabilitatea lui şi a trupelor sale era de a apăra limesul dunărean.
Unitatea staţiona la Drobeta, întru‐un castru de piatră bine întărit cu turnuri
de colţ în formă de arc de cerc ieşite în exterior, şi unde îşi mai avea
garnizoana şi un cuneus equitum Dalmatarum Divitensium, o trupă de
infanterie. Auxilia Primorum Daciscorum a fost o trupă de cavalerie înfiinţată
probabil în timpul împăratului Diocletianus. Numărul de soldaţi care făceau
parte din aceste detaşamente este necunoscut; s‐au identificat însă în castru
84 de barăci pentru soldaţi45. În prima jumătate a secolului V castrul este
distrus de către huni iar menţiunile despre Auxilium Primorum Daciscorum
încetează definitiv46.

8. Auxilium Secundorum Daciscorum

45 Boia 1976, p. 40.
46 Zahariade 1997, p. 178‐182.
274
Volum jubiliar

Era unitatea soră a trupei Auxilium Primorum Daciscorum. Dacii
încorporaţi în această trupă proveneau din fosta provincie Dacia şi, ulterior,
din Dacia Ripensis. Este menţionată în Notitia Dignitatum împreună cu
Auxilium Primorum Daciscorum şi alte opt formaţii de auxilium cantonate în
provincia Dacia Ripensis pe limes‐ul dunărean; în total 10 formaţii de
auxilium staţionau în provincie. Auxilium Secundorum Daciscorum era tot o
trupă de cavalerie şi era cantonată la Burgo Zono (în nordul actualei
Bulgaria). Ca şi prima Auxilium Daciscorum, la momentul înfiinţării (tot în
timpul împăratului Diocletianus), trupa se afla sub comanda aceluiaşi dux
Dacie Ripensis. Existenţa trupei încetează până la începutul secolului IV
A.D.47
Trupele Auxilium Primorum Daciscorum şi Auxilium Secundorum
Daciscorum ar putea proveni şi din cohortele I şi II Aurelia Dacorum.

9. Milites Dacisci

Trupele de milites au început să apară după reformele şi
restructurările unităţilor de cohortes din perioada tetrahiei; erau trupe cu un
număr de soldaţi mai mic, formate după modificarea unor mai vechi unităţi
de cohortes, care imitau într‐o anumită măsură o cohortă şi a căror atribuţii
îşi depăşeau uneori spectrul militar. Împăratul Valerius Aurelius
Constantinus este creatorul acestor trupe şi care a pus accent pe imporţanţa
lor şi distribuirea acestora în zonele de frontieră, pentru o pază permanentă;
în cazul nostru avem astfel de trupe pe limes‐ul dunărean. După cum este
menţionată în Notitia Dignitatum, trupa Milites Dacisci, era cantonată la
Mediolana, în Moesia Secunda, undeva între actualele localităţi bulgăreşti
Mečka‐Stălpište şi Ruse. Dacii, sau soldaţii de alt neam al acestei trupe, au
fost recrutaţi din provincia Moesia Secunda. Nu se cunoşte numărul de
soldaţi din această/aceste trupe, ci doar că se aflau sub comanda unui ducis
Moesiae Secundae48.
Existenţa trupei Milites Dacisci este aproximată din a doua decadă a
secolului IV A.D. până la începutul secolului V A.D.

Trupele auxiliare dacice din armata Imperiului Roman reprezintă
unul dintre cele mai interesante şi spectaculoase capitole din istoria militară

47 Russu 1980, p. 36‐39.
48 Birley 1988, p. 45.
275
a Daciei şi a neînfricaţilor ei războinici. Dacii din aceste trupe şi‐au arătat
valoarea militară şi în afara spaţiului lor natal, luptând sub egida Romei în
cele mai periculoase provincii ale Imperiului, ameninţate în permanenţă de
atacuri sau invazii. Supravieţuirea lor în astfel de condiţii este o expresie a
dârjeniei şi a tenacităţii spiritului dacic. Cohortele şi alae‐le dacice
reprezintă, pe de altă parte, un indice demografic pozitiv şi de necontestat al
situaţiei populaţiei din Dacia după terminarea războaielor şi care exclude
aşa zisa ei exterminare în şi după cele două războaie traianice.
Nu se cunosc până acum soldaţi reîntorşi în Dacia după terminarea
serviciului militar, însă se admite că aceste trupe au fost alimentate până la
sfârşitul secolului II A.D. cu soldaţi din patria din care au fost recrutate, caz
bine ilustrat în provincia Britannia. Astfel de informaţii ar putea proveni din
cercetarea castrelor din Egipt, aici aflându‐se încă necercetat un volum uriaş
de surse epigrafice şi nu numai.
Până la sfârşitul secolului IV A.D. informaţiile şi dovezile
continuităţii trupelor auxiliare dacice se restrâng până la dispariţia totală.
Ele au reprezentat, pe lângă alte sute de trupe auxiliare, un aport militar pe
care romanii au învăţat să şi‐l însuşească din fiecare popor cucerit şi au
constituit o dovadă a pragmatismului militar roman, un sistem complex de
organizare a armatei romane şi net superior tuturor armatelor antice ale
Europei.
Viaţa militară şi socială a trupelor auxiliare dacice este o imagine şi o
sursă de descifrare a realităţii spaţiului dacic natal, şi care întregeşte
informaţiile despre cultura, societatea şi spiritualitatea lor.

Consequences of a theater of war: Dacian auxiliary troops from the Roman
Empire’s army
(Abstract)

After AD 106, when Dacia was defeated by Rome, several auxiliary units of
soldiers have been recruited from this lands and sent in the most dangerous places
to defend the Empire’s borders. One cavalry unit and five cohorts have been raised
from Dacia in the period that followed the conquest: ala I Ulpia Dacorum, cohors I
Ulpia Dacorum, cohors II Augusta Dacorum, cohors II Aurelia Dacorum, cohors Gemina
Dacorum milliaria, cohor I Aelia Dacorum milliaria (intentionally excluded from here).
Among this units we also count other smaller units like vexillatio Dacorum Parthica,
auxilium Primorum Daciscorum, auxilium Secundorum Daciscorum, milites Dacisci, and,
in the same time, a big number of individual soldiers, Dacians or at least born in
Dacia, were enrolled in legions, Praetorian guards, naval fleet etc.
276
Volum jubiliar
This enrollment of Dacians in the Roman army describe the real situation of
defeated Dacia and help us to reconstruct the portrait of the famous Dacian
warriors, theirs habits, beliefs and national identity.


Balty 1993 ‐ Jean Charles Balty, Apamea in Syria. The winter
quarters of Legio II Parthica: Roman gravestones from
the military cemetery, tradusă în engleză de Walter E.
H. Cockle, Bruxelles, Vub Press, 1993.
Barnea et alii 1984 ‐ Ioan Barnea, Istoria Militară a poporului român, din
cele mai vechi timpuri până în secolul al XIV‐lea, vol. I,
Bucureşti, Editura Militară, 1984.
Berciu‐Drăghicescu et alii 1995 ‐ Adina Berciu‐Drăghicescu, G. D. Iscru, T. Velter,
A. David, Tricolorul României, Bucureşti, Editura
Sigma, 1995.
Birley 1988 ‐ Eric Birley, The Roman Army: Paper 1929‐1986
(Mavors Roman Army Researches), Amsterdam, J.c.
Gieben Publisher, 1988.
Boia 1976 ‐ Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească,
în RMM, 13, 1976, p. 3‐20.
Cizek 1983 ‐ Eugen Cizek, L’époque de Trajan, Circonstances
politiques et problèmes idéologiques, Bucureşti‐Paris,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică – Belles lettre,
1983.
Dana 2003 ‐ Dan Dana, Les Daces dans les ostraca du désert
Oriental de l’Egypt. Morphologie des nomes daces, în
Zeitschrift Für Papyrologie Und Epigraphik, 143, 2003,
p. 165‐186.
Dana, Popescu 2006 ‐ Dan Dana, Florian Matei Popescu, Lés recrutement
de Daces dans l’armée romaine sous l’empereur Trajan,
în Dacia, N.S., 50, 2006, p. 195‐206.
Dodgean, Lieu 1991 ‐ Michael Dodgean, Samuel Lieu, The Roman Eastern
Frontier and the Persians wars AD. 226‐363, Londra,
1991.
Gaspari 2005 ‐ Stefano Gaspari, Alto medioevo mediterraneo,
Firenze, Firenze University, 2005.
Giurescu 1972 ‐ Constantin Giurescu, The Making of Romanian
people and language, Bucureşti, Editura Meridiane,
1972.
Glodariu 1977 ‐ Ion Glodariu, Istoria României. Transilvania, vol I,
Cluj‐Napoca, Editura George Bariţiu, 1997.
277
Izvoare 1964 ‐Izvoare privind istoria României – Fontes ad historiam
Daco‐romaniae pertinentes, I, (coord. Gheorghe
Ștefan), Bucureşti, 1964.
Istoria Românilor 2010 ‐Istoria Românilor. Daco‐Romani, Romanici, Alogeni,
vol. II, ediţia a II‐a, revăzută şi adăugită (coord.
Dumitru Protase, Alexandru Suceveanu), Bucureşti,
Editura Enciclopedică, 2010.
Maxfield 1981 ‐ Valerie Maxfield, The military decorations of the Roman
Empire, California, University of California Press
Berkeley and Los Angeles., 1981.
Petolescu 1995 ‐ Constantin Petolescu, Scurtă Istorie a Daciei
Romane, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1995.
Pollard 2000 ‐ Nigel Pollard, Soldiers, Cities & Civilians in Roman
Syria, Michigan, Univesity of Michigan Press, 2000.
Protopopescu 2004 ‐ Vlad Protopopescu, Despre imaginea românilor.
Dacii şi Romanii, în Buletin de Informaţii al Românilor
din Australia, anul 50, nr. 2, Mar‐Apr, 2004, p. 9‐11.
Russu 1980 ‐ Ioan Rusu, Daco‐geţii în Imperiul Roman, Bucureşti,
Editura Academiei, 1980.
Spaull 2000 ‐ John Spaull, Cohors: The Evidence for, and a Short
History of the Auxilliary Infantry Units of the Imperial
Roman Army, în BAR, 841, 2000, p. 340‐346.
Stan 1990 ‐Radu Stan, Enigma insulei sau călătorie peste şapte
milenii, București, Editura Getica, 1990, p. 206‐207.
Stoicescu 1993 ‐ Nicolae Stoicescu, The continuity of Romanian
people, vol. 2, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1993.
Wilmott 1997 ‐ Tony Wilmott, Birsoswald Excavations of a Roman
Fort on Hadrian’s Wall and it’s Successors Settlements;
Excavation 1987‐92, în EHAR, 14, 1997, p. 189‐191.
Wilmott 2001 ‐ Tony Wilmott, Birdoswald Roman Fort, 1800 years
on Hadrian’s Wall, Gloucesteshire, Editura Tempus,
2001.
Wilmott 2001 ‐ Tony Wilmott, Cohors I Aelia Dacorum: A Dacian
Unit on Hadrian’wall, în ActaMN, 38/I, 2001, p. 103‐
122.
Zahariade 1997 ‐ Mihail Zahariade, The Late Roman Drobeta. I. The
cruciform building and the fort garrison in the 4th
century A. D., în ActaMN, 34/I, 1997, p. 167‐182.

Cuvinte‐cheie: unităţi auxiliare, daci, cohorte, frontiere.
Keywords: auxilliary units, Dacians, cohortes, borders.
278
Volum jubiliar

O CĂRĂMIDĂ ROMANĂ DESCOPERITĂ LA MIHALȚ

TIBERIU‐PAVEL POLGAR

Inscripţiile tegulare romane au fost adunate şi cercetate, alături de
restul materialelor epigrafice, în marile sinteze ale civilizaţiei romane
C.I.L.49. Un aspect care s‐a interceptat total greşit de către cercetătorii
romanişti se datorează abundenţei materialului tegular ştampilat, ce a
condus la devalorizarea materialul epigrafic tegular şi, adeseori, lăsarea lui
la urma cercetărilor sau clasificărilor epigrafice. Tegulele ştampilate,
descoperite pe cuprinsul Daciei romane, au fost prezentate şi analizate în
volumele 1‐8 ale I.D.R.50, oraşul Apulum beneficiind de cea mai mare
atenţie51.
Importanţa inscripţiilor tegulare constă în reliefarea unor indici
edilitari, dar şi culturali, care oferă informatii despre etapele romanizării
Daciei. Într‐o ordine restrânsă de idei, inscripţiile tegulare denotă nivelul de
educaţie al militarilor, de răspândire a scrisului şi cititului în rândurile
producătorilor de materiale de construcţie. Urmărirea acestor indici mai
oferă informaţii despre circularea materialelor de construcţie în provincie,
dar, mai ales, despre executanţii şi comanditarii lor52.
În prezenta lucrare vom face descrierea unei cărămizi romane
descoperită cu ocazia lucrărilor de extracție a nisipului, ca materie primă
pentru produse de balastieră, care au avut loc în zona de confluență a
râurilor Mureș și Târnava, din apropierea comunei Mihalț, pe malul stâng al
Mureșului. O identificare exactă a locului de proveniență a acestei cărămizi
este aproape imposibil de făcut. O ipoteză a provenienței cărămizii aflată în
discuție, este aceea că în această zonă să fi existat o așezare romană, care pe
parcursul timpului a fost acoperită de apele râurilor, iar prin lucrările de

49 CIL.
50 IDR 1‐8.
51 IDR III/6, p. 7.
52 IDR III/6, p.7.
279
balastieră care au loc în zona descrisă să se excaveze părți din acest sit, doar
astfel se poate explica proveniența sa în acest loc.

Descrierea cărămizii
Cărămida este de formă dreptunghiulară, cu următoarele
dimensiuni: lungime 41 cm, lățime 29 cm, grosime 4 cm. Spre una din
laturile scurte a fost imprimată o ștampilă, în cartuș dreptunghiular,
formată din trei litere: CΛM. Ștampila în cartuș dreptungiular, lungime 12,6
cm, înălțime 3,5 cm, înălțimea literei 2,5 cm și lungimea textului 10 cm.

Fig. 1. Cărămidă romană descoperită la Mihalț,
în malul stâng al Mureșului

Inițialele care sunt cuprinse în această ștampilă nu sunt separate prin
interpunctio, fiind bine delimitate, așezate simetric, iar litera A este
reprezentată fără hastă orizontală.
Cel mai probabil, ștampila aparține unui meșter privat (particular),
nefiind însoțită de numele niciunei unități militare. Este posibil ca cele trei
280
Volum jubiliar
litere să reprezinte, fie inițialele producătorului (trinomen ?), fie abrevierea
numelui, fapt mai puțin probabil.

1

2

Fig. 2. Detaliu cu cartușul și ștampila
(1‐foto, 2‐desen)

Dat fiind că nu cunoaștem analogii în Dacia romană pentru acest tip
de ștampilă, nu putem emite considerații privitoare la oficina din care
provine. Tocmai dat fiind caracterul de unicat al piesei, considerăm că
merită semnalată, aducând contribuție la cunoașterea oficinelor particulare
de materiale tegulare din zona Apulumului, aducând contribuții importante
pentru evidențierea industriei tegulare, pe lângă oficinele militare, precum
și cele artizanale53.
În ceea ce privește importanța, aceste inscripții, în forme și pe
suporturi atât de diversificate, nu putem decât să scoatem în evidență
importanța lor pentru cunoașterea structurilor și dezvoltarea societății

53 IDR III/6, p. 9.
281
antice din perioada ocupării romane de pe teritoriul României54. Tot odată,
deși caracterul lor este unul fragmentar, fără să aibă continuitate, inscripțiile
care apar pe materialele tegulare, determină, împreună cu restul
inscripțiilor, întregul cadru, precum și posibilitatea emiterii unor concluzii
în ceea ce privește istoriografia modernă privind Dacia romană55.

Fig. 3. Harta zonei în care s‐a descoperit cărămida

A Roman brick discovered at Mihalț
(Abstract)

Recently, in the area of Mihalț village (Alba county) was found, incedently,
a brick, probably from the Roman period, with an unique and unknown tegular
stamp. We suppose the initials may belong to a civilian producer of bricks.

Abrevieri bibliografie

CIL ‐ Corpus Inscriptionum Latinarum, I, Berlin, 1863 sqq.
IDR III/3 ‐ Inscripțiile Daciei romane, volumul III: Dacia
Superior 3 (IDR III/3), Adunate, însoțite de
comntarii și indice, traduse de Ioan I. Russu, în
colaborare cu Ocatvian Floca, Volker Wollmann,

54 IDR III/3, p. 7.
55 IDR III/3, p. 7.
282
Volum jubiliar
București, Editura Academiei Republicii Socialiste

România, 1984.
IDR III/6 ‐ Inscripțiile Daciei romane, volumul III, Dacia
Superior 6 (IDR III/6), Adunate, însoțite de
comentarii și indice, traduse de Cloșca L. Bălută,
București, Editura Academiei, 1999.

Cuvinte‐cheie:
Keywords: Roman Epoch, tegula, stamp, inscription

283
284
Volum jubiliar

O CĂRĂMIDĂ ROMANĂ DESCOPERITĂ ÎN
CETATEA TĂUŢI (JUD. ALBA)

GLIGOR ADRIAN BORZA

În prezenta lucrare vom face o scurtă descriere a unei cărămizi
romane descoperită întâmplător în zona cetăţii Tăuţi (jud. Alba). Ea a fost
găsită în şanţul săpat în stâncă, în partea de vest a fortăreţei (Fig. 1).
Ruinele cetăţii Tăuţi se găsesc pe o culme de 660 m, situată în partea
dreaptă a râului Ampoi. Stânca pe care este aşezată fortificaţia are trei laturi
prăpăstioase iar a patra greu acesibilă1. Această descoperire confirmă, încă o
dată, că în Evul Mediu refolosirea de materiale de romane de construcţie era
foarte frecventă. Până în acest moment (2012) nu se cunosc alte cărămizi
romane descoperite în zona cetăţii Tăuţi. Gheorghe Anghel în prezentarea
fortificațiilor medievale de la Tăuţi, nu aminteşte despre refolosiri de
cărămizi romane2.
În Repertoriul arheologic al judeţului Alba sunt amintite descoperiri
răzleţe de materiale romane, dar nu din zona cetăţii3. Același reportoriu, dar
și Tabula Imperii Romani ne spun că pe raza localităţii Tăuţi s‐ar afla un turn
roman (?)4. De aceea este important ca această descoperire să fie amintită şi
analizată. Cărămida prezintă o ştampilă tegulară militară, făcând parte din
larga gamă tipologică fără antroponim5.
Cărămida prezintă urme de arsură în partea stângă sus, probabil de la
explozia care a avut loc în cetatea Tăuţi, la 1553, astfel cetatea fiind scoasă
din funcţionaliate6. În colţul din stânga jos, se pot observa două urme de
degete care o traversează. Tegula este ruptă în partea dreaptă. Lungimea
totală a cărămizii este de 30 cm în partea de sus, iar în partea de jos s‐au
păstrat 27 cm. Lățimea medie păstrată prin fragmentare este 13,5 cm, iar
grosimea de 4,5 cm (Fig. 2).

1 Anghel 1986, p. 180.
2 Ibidem, p. 180‐189.
3 Moga, Ciugudean 1995, p. 187‐188.
4 TIR, L34, p. 110.
5 IDR III/6, p. 7.
6 Rusu 2005, p. 26.
285

Fig. 1. Planul cetăţii Tăuţi (apud Gh. Anghel) cu indicarea locului
descoperirii

Ştampila este imprimată pe o cărămidă dreptunghiulară. Cartuşul
este păstrat fragmentar. Lungimea actuală a cartuşului este de 10,2 cm, iar
înălţimea este de 3,3 cm. Literele au înălţimi şi grosimi variabile şi sunt
dispuse relativ ordonat. Înălţimea lor este cuprinsă între 2‐2,2 cm. Literei L îi
lipseşte braţul scurt; din E s‐a păstrat doar cel lung şi o mică parte din cel de
jos; literele G sunt reprezentate în formă de C şi au dimensiuni diferite; cifra
X are braţele egale, iar cifra III este redată prin linii egale (Fig. 3).
Ştampila este imprimată pe o cărămidă dreptunghiulară. Cartuşul
este păstrat fragmentar. Lungimea actuală a cartuşului este de 10,2 cm, iar
înălţimea este de 3,3 cm. Literele au înălţimi şi grosimi variabile şi sunt
dispuse relativ ordonat. Înălţimea lor este cuprinsă între 2‐2,2 cm. Literei L îi
lipseşte braţul scurt; din E s‐a păstrat doar cel lung şi o mică parte din cel de
jos; literele G sunt reprezentate în formă de C şi au dimensiuni diferite; cifra
X are braţele egale, iar cifra III este redată prin linii egale (Fig. 3).

286
Volum jubiliar

Fig. 2. Cărămidă romană ştampilată de la Tăuți (foto)

Fig. 3. Cartuşul cu inscripţia Leg(io) XIII G(emina)

Refolosirea materialului de construcţie roman a fost foarte frecvent
în Evul Mediu, servind, de obicei, complementar la diverse zidării7.

7 Rusu 2005, p. 114.
287

A Roman brick discovered in the fortress of Tăuţi (Alba County)
(Abstract)

In this paper I make a description of a Roman brick discovered in 2012 near
the fortress Tăuţi (village Tăuţi, Alba County). The present discovery shows once
again that Roman building materials were reused in medieval constructions. It can
be connected to a Roman tower (?) located near the village.
The brick length is 30 cm, average width is 13.5 and 4.5 cm thick. It has a
military stamp and is part of the typological range without antroponim. The
cartridge contains the inscription Leg(io) XIII G(emina). Letters heights and
thicknesses is variable and they are located relatively ordered.
This discovery demonstrate that Roman building materials reuse was
common in the Middle Ages.


Fig. 1. Tăuţi fortress plan (after G.Anghel), showing the discovery location.
Fig. 2. Stamped Roman brick at Tăuți.
Fig. 3. Cartridge with the inscription Leg(io) XIII G(emina).


Anghel 1986 ‐ Gheorghe Anghel, Fortificaţii medievale de piatră din
secolele XIII‐XVI, Cluj‐Napoca, Editura Dacia, 1986.
IDR III/6 ‐ Cloşca L. Băluţă, Inscripţiile Daciei Romane. Dacia
Superior (6). Apulum. Instrumentum Domesticum,
Bucureşti, Editura Academiei, Vol. III/6, 1999.
Moga, Ciugudean 1995 ‐ Vasile Moga, Horia Ciugudean, Repertoriul
arheologic al judeţului Alba, Alba Iulia, BMA, II, 1995.
Rusu 2005 ‐ Adrian Andrei Rus, Castelarea carpatică. Fortificaţii
şi cetăţi din Transilvania şi teritoriile învecinate (sec.
XIII‐XIV), Cluj‐Napoca, Editura Mega, 2005.
TIR, L34 ‐ Tabula Imperii Romani. Aqvincvm‐Sarmisegetusa‐
Sirmivm, L 34, Budapesta, 1968.

Keywords: Roman brick, Stampe, Middle Ages, fortification, Roman building
materials.
288
Volum jubiliar

REFORMA MONETARĂ A LUI VLADISLAV AL II‐LEA AL ȚĂRII
ROMÂNEȘTI (1447‐1448; 1448‐1456). BILANȚUL CERCETĂRILOR

FLORIN CIULAVU

Reforma monetară a lui Vladislav al II‐lea a fost, și încă mai este, un
subiect de interes în literatura de specialitate românească, chiar dacă nu a
fost întotdeauna discutată la un nivel adecvat. Considerăm că este
momentul realizării unui bilaț al cercetărilor cu privire la această temă, și, în
general, la activitatea monetară a domnitorului muntean. Așadar, în acest
studiu vom analiza activitatea monetară a lui Vladislav al II‐lea, și vom
încerca să stabilim dacă Țara Românească a cunoscut sau nu o perioadă de
intensă activitate monetară în timpul domniei acestui voievod.
Deși intervalul de timp pe care îl analizăm este unul relativ scurt
(1452‐1456)1, acesta are o importanță în ceea ce privește dezvoltarea
economiei monetare pe teritoriul Țării Românești. În această perioadă a avut
loc o reformă monetară prin care ducatul a crescut atât în greutate cât și în
calitatea metalului prețios2, rolul negustorilor munteni în tranzacțiile din
zonă a crescut, iar relațiile cu cei din țările vecine au ajuns la un nivel mai
înalt; străinii aveau mai multe facilități în Țara Românească și puteau
tranzita țara mult mai ușor, iar plata vămilor se făcea în moneda munteană.
În acest studiu vom analiza, în primul rând, din mai multe unghiuri,
problema realizării unei reforme monetare în timpul lui Vladislav al II‐lea,
reformă susținută de cea mai mare parte a cercetătorilor. Apoi, ne vom
concentra atenția asupra economiei monetare din această perioadă și vom
încheia cu pătrunderea și circulația asprilor otomani în principatul

* Acest studiu este un capitol din lucrarea de licență cu titlul Aspecte privind
circulația monetară în Țara Românească la mijlocul secolului al XV‐lea, pe care am
susținut‐o în anul 2011 la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia (coordonator
științific Lect. Univ. Dr. Cosmin Popa‐Gorjanu), la care am adus unele modificări.
1 Vladislav al II‐lea a domnit între 1447 (după 4 decembrie)‐1448 (sfârșitul lui
septembrie) și noiembrie 1448‐1456. Vezi în acest sens Cazacu 1971, p. 139.
2 Iliescu 1970, p. 22. Pentru o tipologie a ducaților lui Vladislav al II‐lea, vezi
Ciulavu 2010, p. 15‐24.
289
muntean, asprul devenind principala monedă în circulație, pentru o

perioadă destul de mare.
Activitatea monetară a voievozilor Țării Românești dispune de o
bibliografie bogată, dar contribuțiile referitoare la monetăria domnitorului
mai sus amintit sunt în număr destul de mic, astfel încât unele probleme au
rămas deschise discuțiilor.
Tema a mai fost abordată în istoriografia românească, în mai multe
rânduri, prin Constantin Moisil3 și Octavian Iliescu4, dar și de alți autori,
precum Costin Kirițescu5, Paraschiva Stancu6, Aurel Vîlcu și Steluța
Gramaticu7, Bogdan Costin8 ș.a. Unii dintre cei care au publicat monede
emise în această perioadă, au intervenit sumar pe marginea problemei, iar o
parte din piesele publicate cu mulți ani în urmă au fost atribuite eronat lui
Vladislav al II‐lea.
Prima lucrare în care sunt publicate monede medievale românești a
apărut în anul 1872, autorul fiind Dimitrie A. Sturdza9. Lucrarea cuprinde
un număr mic de piese muntene și moldovenești (53 de piese), o parte
dintre ele fiind atribuite eronat unor domnitori10. Ne îndreptăm atenția
asupra monedelor atribuite lui Vlad al II‐lea Dracul11, care, judecând după
iconografie, legendă și aspectele metrologice, sunt emisiuni ale lui Vladilsav
al II‐lea. Cele două monede publicate fac parte din colecția personală a
autorului12 și din colecția imperială de monede de la Viena (Kaiserliche
Münzsammlung in Wien)13.

3 Moisil 1911, p. 17‐18; Moisil 1913, p. 194‐229; Moisil 1921, p. 40‐41; Moisil 1924‐
1925, p. 107‐159.
4 Iliescu 1975, p. 147‐148; Iliescu 1983‐1985, p. 257‐289.
5 Kirițescu 1964, p. 90.
6 Stancu 1996, p. 169‐174.
7 Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 181‐188.
8 Costin 2006‐2007, p. 311‐319.
9 Sturdza 1872, p. 44‐129. Vezi și Moisil 1914a, p. 42‐48.
10 Iliescu 1956, p. 289. O altă lucrare, una dintre primele care au apărut, cu privire la
monedele medievale românești, a fost publicată tot de către Dimitrie A. Strurdza
(Sturdza 1893), fiind un scurt studiu asupra monedelor medievale românești. Aici
au fost descrise 56 de monede muntene (17) și moldovenești (39), care au fost
atribuite greșit anumitor domnitori.
11 Sturdza 1872, p. 99‐101.
12 Sturdza 1872, p. 101, nr. 47.
13 Sturdza 1872, p. 101, nr. 48.
290
Volum jubiliar
Într‐un articol din anul 190814, una dintre primele lucrări în care sunt
amintite monede de la Vladislav al II‐lea, au fost publicate emisiuni ale Țării
Românești, atribuite de George Manolescu voievozilor Vladislav I, Radu I,
Radu al II‐lea Prasnaglava, Vladislav al II‐lea și Radu al III‐lea cel Frumos.
După analizarea legendelor și a descrierii, Aurel Vîlcu și Steluța Gramaticu
au observat că monedele atribuite lui Radu al II‐lea Prasnaglava și Radu al
III‐lea cel Frumos, aparțin de fapt lui Radu I, iar cele atribuite lui Vladislav
al II‐lea, aparțin lui Vladislav I15.
În anul 1911, Constantin Moisil a publicat 11 piese, pe care le‐a
interpretat ca fiind emise de Vladislav al II‐lea16, între acestea regăsindu‐se
și monedele publicate de George Manolescu. Conform descrierii, acestea au
fost atribuite mai târziu lui Vladislav I17.
În anul 1913, tot Constantin Moisil a publicat nouă monede18, pe care
le‐a atribuit unui Vladislav. Două dintre acestea au fost emise de Vladislav
I19, însă următoarele șapte, au fost atribuite, în funcție de descriere și
legendă, lui Vladislav al II‐lea20. Un an mai târziu, același autor a atribuit, de
data aceasta pe bună dreptate, o monedă din colecția Dimitrie A. Sturdza,
lui Vladislav al II‐lea21.
Același Constantin Moisil a discutat emisiunile monetare ale lui
Basarab al II‐lea și Vladislav al II‐lea, numindu‐le „încercări de a bate
monete naționale”22. Tot el menționează că „aceste încercări”, din cauza
stării economice a țării și numărului mic de piese păstrate, au eșuat23. La
data publicării articolului, într‐adevăr, erau cunoscute foarte puține monede
emise de Vladislav al II‐lea, și, pe bună dreptate, Constantin Moisil a făcut
aprecierea conform căreia monedele emise de cei doi voievozi amintiți au
fost doar niște încercări de a emite noi monede naționale. Astăzi sunt
sunoscute mai multe piese care au fost atribuite lui Vladislav al II‐lea, însă,
după cum vom vedea mai departe, și acum sunt în număr destul de mic,

14 Manolescu 1908, p. 40‐43.
15 Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 182.
16 Moisil 1911, p. 17‐18.
18 Moisil 1913, p. 205‐206, nr. 100‐108.
19 Mosil 1913, p. 205, nr. 100‐101; Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 182.
20 Mosisil 1913, p. 205‐206, nr, 102‐108; Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 182.
21 Moisil 1914b, p. 8.
22 Moisil 1921, p. 40.
23 Moisil 1921, p. 41.
291
fapt ce nu ne permite aprecierea că domnitorul muntean a avut o intensă
activitate monetară.
Mai târziu, Constantin Moisil a realizat o monografie a monetăriei
din Țara Românească24, fiind analizate probleme privitoare la organizarea și
activitatea monetăriei muntene, începând de la Vladislav I până la Vladislav
al II‐lea. Vom analiza însă informațiile oferite în această lucrare, cu privire la
activitatea monetară a lui Vladislav al II‐lea, la momentul potrivit.
Monedele bătute după sfârșitul domniei lui Mircea cel Bătrân erau
realizate dintr‐un aliaj care conținea argint în proporție din ce în ce mai
mică25. Acest fapt îl determină pe Costin Kirițescu să judece comparativ
fenomenul mai sus amintit drept „reviriment economic”. Argumentele sale
în favoarea acestei afirmații sunt de ordin metrologic: titlu ridicat, față de cel
al emisiunilor similare ale predecesorilor săi, și greutatea de 0,60 g, potrivit
unei rațio de 350 de bucăți la marca de 210 g26. Tot aici, se vorbește despre
faptul că reforma monetară a fost de scurtă durată, în timpul lui Radu cel
Frumos încetând baterea monedelor proprii ale Țării Românești27.
Într‐un studiu publicat în anul 197528, Octavian Iliescu amintea două
scrisori ale lui Ioan de Hunedoara, care ajută la încadrarea cronologică a
emisiunilor monetare ale lui Vladislav al II‐lea. Astfel, spunea Iliescu, „noua
monedă a fost emisă cu siguranță între 1448 și 1452, cum dovedesc două
scrisori adresate brașovenilor de către Iancu de Hunedoara”29. În prima
scrisoare, datată 7 martie 1448, trimisă de la Timișoara, Ioan de Hunedoara
declara că a luat hotărârea ca moneda ungurească30 să circule și în

24 Moisil 1924‐1925, p. 107‐159.
26 Iliecu, Ultimele emisiuni monetare proprii în Țara Românească. Modificări aduse
sistemului monetar în Moldova. Situația monetară din Transilvania în secolul al XV‐lea;
răscoala de la Bobâlna, în Kirițescu 1964, p. 90. În acest sens vezi și Iliescu 1970, p. 15;
Iliescu 1975, p. 147, nota 99, precum și Tabloul sinoptic – Schema emisiunilor monetare
ale Țării Românești de la 1365 la 1481 (Iliescu 1983‐1985, p. 279). Valoarea ponderală
de 350 de ducați bătuți dintr‐o marcă de 210 g, nu mai fusese atinsă de moneda
munteană de la sfârșitul domniei lui Radu I (Iliescu 1975, p. 147‐148).
27 Kirițescu 1964, p. 90. Pentru greutatea ducaților lui Vladislav al II‐lea, vezi
Tabelul 1.
28 Iliescu 1975, p. 139‐152.
29 Iliescu 1975, p. 147.
30 Se pare că este vorba de obolii ungurești bătuți în monetăria de la Brașov (Iliescu
1975, p. 147, nota 94). Pentru obolii bătuți la Brașov în această perioadă, vezi CNH,
nr. 159.
292
Volum jubiliar
principatul muntean; astfel, le cerea negustorilor să încheie toate tranzacțiile
în această monedă și le interzicea folosirea florinilor și a asprilor31, însă, nu
este amintită moneda valahă. În cea de‐a doua scrisoare, datată 24
octombrie 145232, Ioan de Hunedoara declara că dorea introducerea unei noi
monede, care să circule în tot regatul, în Țara Bârsei și în toate ținuturile
ungurești. Cu acest prilej, le cerea negustorilor brașoveni să nu mai
folosească aspri și moneda voievodului Țării Românești, și nici alte monede
mai vechi. Moneda munteană este aminită în această scrisoare, dar acest
lucru nu înseamnă că Vladislav al II‐lea a emis noii săi ducați între 1448‐
1452. Faptul că moneda domnitorului muntean nu mai este amintită și în
alte documente, după anul 1452, când pentru tranzactiile încheiate sunt
pomeniți aspri33, nu ne permite să intuim că după acest an, Vladislav al II‐
lea nu ar fi emis monedă.
Tot Octavian Iliescu afirma că domnul muntean a avut o intensă
activitate economică34, materializată prin emiterea a trei tipuri de ducați,
piesele fiind „cele mai masive de după 1420”. Este adevărat că după anul
1420, până la Vladislav al II‐lea, s‐a emis monedă în cantitate foarte mică, cu
titlul argintului destul de scăzut, dar, și după reformă, dacă ne raportăm la
piesele publicate, cantitatea de monedă era aproximativ aceeași (vezi
Tabelul 1), schimbarea fiind dată doar de parametrii metrologici care s‐au
îmbunătățit, și de iconografia monedelor. În aceste condiții, nu putem vorbi
despre o activitate monetară intensă. Apoi, raportându‐ne la documentele
care s‐au păstrat, în număr mic, nu putem vorbi de o activitate economică
prosperă, deoarece, în această perioadă tranzacțiile efectuate au fost în
număr foarte mic.
Într‐un studiu publicat în 199635, Paraschiva Stancu consideră că
Vladislav al II‐lea a emis noii săi ducați după Tratatul de la Adrianopole,
din anul 1452, încheiat între Regatul Ungariei și Imperiul Otoman, ratificat
la Seghedin, tratat pentru care a mijlocit și Vladislav al II‐lea. Autoarea
consideră că din acest moment domnul Țării Românești a avut libertate de
acțiune pe plan politic, ce îi oferea și prilejul de a da mai multă atenție
situației economice a țării36. Astfel, au fost emise tipuri noi de ducați, de o
calitate superioară predecesorului său, Dan al II‐lea, argumentele fiind tot

31 Iliescu 1975, p. 147, care citează pe Docan 1909‐1910, p. 524‐526.
32 Hurmuzaki 1891, p. 15, doc. 11.
33 DRH, B, I, doc. 112, p. 132; DRH, D, I, doc. 315, p. 431‐432.
34 Iliescu 1983‐1985, p. 271.
35 Stancu 1996, p. 169‐174.
36 Stancu 1996, p. 170.
293
de ordin metrologic. În consecință, consideră autoarea, reforma monetară s‐
ar fi materializat prin emiterea a trei emisiuni succesive în perioada 1448‐
145237, preluând probabil ideea lansată de Octavian Iliescu în anul 197538.
Este greu de crezut că după Tratatul de la Adrianopole, domnul
Țării Românești a primit libertate pe plan politic, deorece el trebuia să își
respecte obligațiile de vasalitate față de Regatul Ungriei și să plătească
haraciul39 regulat către Imperiul Otoman. Apoi, autoarea încadrează aceste
emisiuni monetare în intervalul 1448‐1452; este adevărat că Vladislav al II‐
lea a emis monedă în cea de‐a doua domnie a sa, între 1448‐1456, dar anul
primei emisiuni monetare este 1452, după Tratatul de la Adrianopole, deci
emisiunile monetare ale domnului muntean se încadrează în intervalul
cronologic 1452‐145640.
Despre reforma monetară a lui Vladislav al II‐lea vorbește pe scurt și
Bogdan Murgescu41. Țara Românească fiind primul dintre statele române
care a intrat în sfera de influență politică și economică a Imperiului Otoman,
aici dominația turcească a fost mai accentuată decât în Moldova și
Transilvania, acest proces având și o evidentă componentă monetară42.
Subiectul a fost tratat și de Matei Cazacu43. Cu toate că ducații lui
Vladislav al II‐lea au fost emiși după sistemul instituit de către Vladislav I în
anul 136544, autorul subliniază faptul că reforma monetară a marcat
desprinderea de modelul monetar al Regatului Ungariei și alinierea la
sistemul monetar otoman. Totuși, este discutabilă această aliniere, deoarece
ducații lui Vladislav al II‐lea valorau doar 1/2 dintr‐un aspru emis în aceeași
perioadă de către Murad al II‐lea45, sau conform altor studii chiar 2/3 dintr‐

37 Stancu 1996, p. 170.
38 Iliescu 1975, p. 147.
39 Taxă percepută în toate posesiunile otomane din Europa (cf. Sachelarie, Stoicescu
1988, p. 214‐215); cu privire la plata haraciului, vezi Berza 1957, p. 7‐47.
40 Pentru începutul reformei monetare a lui Vladislav al II‐lea, vezi Costin 2006‐
2007, p. 311.
41 Murgescu 1996, p. 44.
42 Murgescu 1996, p. 44; a se vedea și Inalcik 1960, p. 411; Inalcik 1994, p. 271‐314.
43 Cazacu 1973, p. 170‐180.
44 Primii ducați ai principatului muntean au fost emiși după modelul ducaților
vienezi, care s‐au bătut începând cu anul 1202 (cf. Iliescu 1970, p. 14; Iliescu 1948‐
1972, p. 83‐89).
45 Această idee este împărtășită de Aurel Vîlcu și Steluța Gramaticu, și o considerăm
convingătoare (Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 185).
294
Volum jubiliar
un aspru46. Bogdan Murgescu susține și el că la 1452, ducații munteni
valorau mai puțin de 2/3 dintr‐un aspru47.
Aurel Vîlcu și Steluța Gramaticu susțin și ei ideea unei reforme
monetare48, fiind pusă pe seama faptului că Imperiul Otoman și‐a întărit
poziția față de Țara Românească, din punct de vedere politic și economic49.
Astfel, susțin ei, emisiunile monetare ale lui Vladislav al II‐lea se deosebesc
semnificativ de cele ale antecesorilor săi din secolul al XV‐lea, atât din punct
de vedere tipologic cât și metrologic50. Reforma monetară a lui Vladislav al
II‐lea a fost înfăptuită pe fondul unei economii „slab monetizată”51.
Într‐un studiu relativ recent asupra monedelor lui Ștefan cel Mare,
Ernest Oberländer‐Târnoveanu afirmă că reorganizările monetare din
Europa de Sud‐Est și Central‐Orientală au debutat în Țara Românească,
unde a avut loc reforma majoră a lui Vladislav al II‐lea, înfăptuită în 1452,
care a avut drept consecință restabilirea ducatului de argint de bună
calitate52. După această dată, până la încetarea emisiunilor proprii ale Țării
Românești, în timpul lui Basarab Laiotă53, monedele muntene și‐au păstrat
stabilitatea desenului monetar cât și o parte a parametrilor metrologici54.
Desenul monetar s‐a păstrat, în cele mai multe cazuri, însă, considerăm că o
stabilitate monetară este probată în primul rând de baterea și circulația

46 Raportul dintre ducatul muntean și asprul otoman a fost intens discutat în
literatura de specialitate românească. Octavian Iliescu susținea că monedele
muntene valorau 2/3 dintr‐un aspru otoman contemporan, iar greutatea și titlul
asprilor lui Mehmed al II‐lea erau mult mai mari decât monedele reformate ale lui
Vladislav al II‐lea (Iliescu 1975, p. 148; vezi și Oberländer‐Târnoveanu 2003‐2005, p.
320). O altă discuție asupra raportului ducat‐aspru, la Costin 2006‐2007, p. 317.
Considerăm că noi analize metalografice foarte atente asupra ducaților și asprilor
din această perioadă ar putea furniza date noi cu privire la raportul dintre cele două
monede.
47 Murgescu 1996, p. 44.
48 Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 184‐185.
50 Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 184. Autorii discută în amănunt problema emisiunilor
monetare ale antecesorilor lui Vladislav al II‐lea.
52 Oberländer‐Târnoveanu 2003‐2005, p. 333.
53 Basarab Laiotă (Basarab al III‐lea cel Bătrân) a domnit între nov.‐dec. 1473, 1474,
ian. 1475‐oct. 1476, dec. 1476‐nov. 1477.
54 Oberländer‐Târnoveanu 2003‐2005, p. 332. Pentru ducații lui Radu al III‐lea cel
Frumos și Basarab Laiotă, emiși în sistemul instituit de Vladislav al II‐lea, vezi
Iliescu 1970, p. 22.
295
monedei locale în cantitate mai mare, or, acest lucru în Țara Românească nu
s‐a întâmplat.
Relativ recent, Bogdan Costin a publicat două monede pe care le‐a
atribuit lui Vladislav al II‐lea55, un ducat56 de tip nou și singurul ban
cunoscut de la acest domnitor.
În anul 2010 am publicat un studiu asupra ducaților lui Vladislav al
II‐lea , în care am analizat în special grupele de ducați emiși de acest
57
domnitor, circulația monedei străine în această perioadă și aria de
răspândire a monedei locale. Cu privire la reforma monetară, la acea dată
avertizam asupra faptului că nu sunt motive să o susținem în continuare58.
După ce am aprofundat acest subiect, am constatat existența reformei
monetare, în privința parametrilor metrologici ai monedelor, însă, nu
suntem de acord cu afirmația că a fost o perioadă de intensă activitate
economică și monetară, această activitate neputând fi probată.
Totodată, considerăm că reforma monetară a lui Vladislav al II‐lea a
fost de scurtă durată, datorită faptului că emisiunile monetare ale urmașilor
săi59 la tron nu au avut importanța economică pe care au cunoscut‐o ducații
domnitorului reformator și au fost în număr mai mic. Prin importanță
economică, în acest caz, ne referim la faptul că monedele emise în perioada
1452‐1456 au fost ultimele din seria celor locale întrebuințate la plata
vămilor, deoarece după această perioadă monedele străine au pătruns
masiv în toate domeniile.
În ceea ce privește monedele bătute în timpul lui Vladislav al II‐lea,
am realizat o tipologie a lor într‐un studiu anterior60, așa încât, nu vom
reveni asupra acestui subiect. Dar, se cuvine să amintim cele trei tipuri de

55 Costin 2006‐2007, p. 311‐319.
56 Ducatul a fost prezentat ca fiind descoperit în anul 2005 în Bulgaria, în vecinătatea
estică a orașului Ruse (Costin 2006‐2007, p. 312). Recent, am găsit că această piesă a
fost vândută la licitație pe un site internațional, în anul 2004. Așadar, moneda a fost
achiziționată de către domnul Bogdan Costin de la un utilizator de pe eBay, din
Florida (Statele Unite ale Americii), înainte de 2005, anul în care ne spune că a fost
descoperită. Nu excludem posibila proveniență a piesei din Bulgaria, însă, sunt
suficiente indicii care conduc spre ideea că domnul Bogdan Costin a inventat anul și
locul de descoperire ale acestui ducat. Ne rezervăm dreptul de a analiza problema
într‐un articol dedicat acestei teme.
57 Ciulavu 2010, p. 15‐24.
58 Ciulavu 2010, p. 22.
59 Ocheșanu 1997, p. 193‐199; Costin 2008, p. 427‐445.
60 Ciulavu 2010, p. 15‐24.
296
Volum jubiliar
ducați și singurul tip de ban bătute de principele muntean61. Primul tip are
pe avers semiluna suprapusă de o stea în primul cartier al scutului, iar în cel
de‐al doilea cartier trei fascii (fig. 1); al doilea tip are semiluna poziționată
deasupra stelei, o variantă având coarnele spre dreapta (fig. 2), iar o altă
variantă spre stânga (fig. 3); tipul al treilea are în primul cartier trei fascii,
iar în cel de‐al doilea o floare crin (fig. 4). Banul62 lui Vladislav al II‐lea, ca
iconografie, este asemănător cu cel de‐al treilea tip de ducați, având fascii în
primul cartier al scutului și al doilea cartier plin. Pe revers se află coiful cu
acvila valahă, dar, spre deosebire de ducat, banul este anepigraf (fig. 5).
În tabelul de mai jos, am realizat lista descoperirilor monetare și a
monedelor aflate în colecții publice și particulare, cunoscute din literatura
de specialitate, atribuite lui Vladislav al II‐lea. Mai trebuie menționat faptul
că, pe lângă acestea, vom prezenta nouă monede de la acest domnitor, care
au fost vândute la licitații pe internet (sursa: www.eBay.com63). Considerăm
că este importantă și totodata utilă, menționarea acestor piese, dat fiind
faptul că, oricum, monedele atribuite lui Vladislav al II‐lea sunt cunoscute
din descoperiri într‐un număr destul de mic până în prezent64. O listă
completă a pieselor cunoscute nu poate fi întocmită decât coroborând datele
existente, cu cele obținute de pe site‐urile de licitații.

61 Prima clasificare a ducaților lui Vladislav al II‐lea a fost făcută de către Octavian
Iliescu în anul 1956 (Iliescu 1956, p. 308). Vezi mai recent și Vîlcu, Gramaticu 2002,
p. 182.
62 Pentru originea cuvântului ban, vezi Moisil 1920, p. 27‐34.
63 În prezent nu mai sunt disponibile pe eBay, însă, aceleași piese, pot fi găsite pe
adresa http://monederomanesti.cimec.ro/gentlewinds/vladislav2/vladislav2.htm.
Trebuie menționat faptul că nu avem certitudinea autenticității acestor ducați, atâta
vreme cât ei au apărut la licitații pe internet, însă, dacă ne raportăm la iconografie,
legendă și la datele metrologice, se încadrează în tipurile monetare atribuite lui
Vladislav al II‐lea.
64 Sunt cunoscute cu certitudine trei piese din descoperiri, iar dacă ar fi să
considerăm ducatul prezentat de Bogdan Costin ca fiind descoperit în Bulgaria, ar fi
patru ducați cunoscuți din descoperiri arheologice ori întâmplătoare.
297
Loc de Tip Nr. Greutate Diametru Observații

descoperire piese
Podolia
(localitate ducat 1 ‐ ‐
necunoscutã)65
Cârpiți66 ducat 1 ‐ ‐
Piua Pietrii67 ducat 1 0,64 g 13,5x14
mm
Ruse68 ducat 1 0,74 g 14 mm
(Bulgaria) ?
Bulgaria ?
(localitate ban 1 0,28 g 11 mm
necunoscutã)69
Croația
(localitate ducat 1 ‐ ‐ inedit
necunoscuta)
Ungaria‐Muzeul
Național de
Istorie ban 1 ‐ ‐ inedit70
Budapesta
Colecția D. A. ducat 1 0,568 g ‐
Sturdza71
Kaiserliche
Münzsammlung ducat 1 0,535 g ‐
in Wien72
Colecția D. A. ducat 1 ‐ ‐

65 Discuții asupra atribuirii acestui ducat domnitorului Vladislav al II‐lea, la
Oberländer‐Târnoveanu 2003‐2005, p. 348. Pentru tezaurul descoperit în Podolia,
vezi Sturdza 1878, p. 153 și 157.
66 Iliescu, Marin 1957, p. 342‐345; monedele din tezaurul de la Cârpiți au fost
reanalizate de către Ernest Oberländer‐Târnoveanu (Oberländer‐Târnoveanu 2003‐
2005, p. 334, nota 129).
67 Stancu 1996, p. 171.
68 Costin 2006‐2007, p. 312.
69 Costin 2006‐2007, p. 312‐313.
70 Costin 2006‐2007, p. 318, nota 33.
71 Sturdza 1872, p. 101, nr. 47.
72 Sturdza 1872, p. 101, nr. 48. Cele două monede publicate de Dimitrie A. Sturdza
au fost atribuite greșit lui Vlad al II‐lea Dracul.
298
Volum jubiliar
Sturdza73
Colecția G. ducat 1 0,62 g 14,4 mm
Severeanu74
Ibidem75 ducat 1 0,57 g 14 mm
Ibidem76 ducat 1 0,49 g 12,8 x 14,2
mm
Ibidem77 ducat 1 0,57 g 14,3 mm
Ibidem78 ducat 1 0,47 g 14,2 mm
BAR79 ducat 1 0,55 g 15 mm
Ibidem80 ducat 1 ‐ 15 mm rău conservată
Necunoscut86 ducat 1 ‐ ‐
‐ ducat 1 0,50 g 14 mm eBay
‐ ducat 1 0,40 g 13,5 x 14,5 eBay

73 Moisil 1914, p. 8.
74 Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 182, nr. 1; p. 183, fig. 2/1. Trebuie menționat faptul că
pentru ducații din colecția George Severeanu nu se cunoaște locul de descoperire.
75 Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 182, nr. 2; p. 183, fig. 2/2.
76 Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 182, nr. 3; p. 183, fig. 2/3.
77 Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 183, nr. 4, fig. 2/4.
78 Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 183, nr. 5, fig. 2/5.
79 Au fost publicate nouă monede, două dintre ele fiind atribuite greșit lui Vladislav
al II‐lea (Moisil 1913, p. 205‐206); vezi și Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 182. În tabel am
introdus cele șapte piese emise de domnitorul amintit.
80 Moisil 1913, p. 205, nr. 103.
81 Moisil 1913, p. 205, nr. 104.
82 Moisil 1913, p. 206, nr. 105.
83 Moisil 1913, p. 206, nr. 106.
84 Moisil 1913, p. 206, nr. 107.
85 Moisil 1913, p. 206, nr. 108.
86 Ducatul apare în lucrarea lui Octavian Iliescu dedicată monedelor lui Mircea cel
Bătrân, ‐ Monetele lui Mircea cel Bătrân, la secțiunea Monedele urmașilor lui Mircea cel
Bătrân. Această piesă nu are descriere, așadar nu i se cunosc greutatea, diametrul,
locul de descoperire și contextul. Judecând după iconografie, piesa face parte din
cea de a doua grupă de ducați ai lui Vladislav al II‐lea (Iliescu 2008, p. 356, fig. 78).
299
mm
‐ ducat 1 0,60 g 14,5 mm eBay
‐ ducat 1 0,50 g 14,5 x 15 eBay
mm
‐ ducat 1 0,50 g 14 x 15 eBay
mm
‐ ducat 1 0,50 g 14 x 15 eBay
mm
‐ ducat 1 0,65 g 14,5 x 15 eBay
mm
‐ ducat 1 ‐ ‐ Cimec87
‐ ducat 1 0,60 g ‐ Transylvanian‐
Numismatics88
‐ ducat 1 0,63 g ‐ Transylvanian‐
Numismatics89
‐ ducat 1 ‐ ‐ vcoins90

Tabelul 1. Lista descoperirilor de monede atribuite lui
Vladislav al II‐lea91

87http://monederomanesti.cimec.ro/gentlewinds/vladislav2/SREDNIOWIECZNA%20M
OLDAWIA%20%28127823025%29%20‐%20Allegro.jpg.
88 http://transylvanian‐numismatics.com/portal/modules/myalbum/photo.php?lid=7797.
90 http://www.vcoins.com/en/stores/tony_fein/60/product/wallachia_ar_ducat_
144756_vladislav_ii_fine_family_of_dracula_the_impaler/395362/Default.aspx.
91 Pentru variantele cunoscute ale legendelor de avers și revers vezi Anexa 1 și
Anexa 2. Se pare că Octavian Iliescu a amintit de existența a peste 80 de variante de
ducați, ceea ce presupune un număr important de piese (cf. Vîlcu, Gramaticu 2002,
p. 186, nota 7). Bogdan Costin reia discuția asupra acestor ducați, și, făcând
trimitere la un manuscris al lui Octavian Iliescu din anul 1974 (Corpus Nummorum
Valachorum), vorbește despre 105 ducați emiși de Vladislav al II‐lea, între care 15
piese sunt fragmentare și foarte uzate. Așadar, rămân 90 de piese păstrate în stare
bună, care pot fi identificate cu certitudine (Costin 2006‐2007, p. 318, nota 30). Ne
întrebăm dacă este vorba de aceleași piese amintite de Aurel Vîlcu și Steluța
Gramaticu, sau sunt alte exemplare. Întrebarea care se naște este de ce au fost
publicate atât de puține monede de la Vladislav al II‐lea, dacă există un număr așa mare de
piese? Domnul Bogdan Costin ne‐a informat că în viitor se intenționează publicarea
300
Volum jubiliar

Conturarea listei cu monede emise de Vladislav al II‐lea este
dependentă de noi apariții, așadar, poate oricând suferi îmbunătățiri. Este
posibil ca monede de la acest domnitor să mai apară în diverse licitații.
Pentru alcătuirea în viitor a unei liste complete a emisiunilor monetare ale
acestui domn, se impune ca la lista realizată de noi să se adauge noile
descoperiri, piesele din colecțiile muzeale, cât și eventualele apariții pe
internet, sau, în diverse licitații din țară și din străinătate.
Analizând tabelul de mai sus, constatăm că un număr foarte mic de
piese atribuite lui Vladislav al II‐lea sunt cunoscute din descoperiri
arheologice, majoritatea făcând parte din colecții publice sau particulare,
pentru care nu se cunoaște contextul. Monedele sunt repartizate după cum
urmează: 33 de ducați și doi bani. Greutatea maximă pentru un ducat este
de 0,74 g, iar cea minimă este de 0,40 g; media greutății ducaților pentru
care cunoaștem aceste date este de 0,559 g. Singurul ban publicat până în
prezent cântărește 0,28 g, însemnând că este echivalent cu aproximativ 1/2
dintr‐un ducat, în ceea ce privește cantitatea de metal conținută. Mai trebuie
menționat faptul că avem dubii în ceea ce privește greutatea exactă a
monedelor prezente pe internet, atâta vreme cât aceasta este calculată cu o
singură zecimală. Așadar, media greutății ducaților poate fi mai mică sau
mai mare, în funcție de a doua zecimală a greutății fiecărei monede.
La vremea respectivă, Țara Românească, aflându‐se sub influență
maghiară, a întrebuințat și monede emise în regatul Ungariei. În urma
conflictelor dintre Imperiul Otoman și Ungaria92, desfășurate între anii 1443‐
1448, după victoria otomană asupra maghiarilor în 1448, turcii au recucerit
Giurgiu, Vladislav al II‐lea devenind vasal al imperiului. Acest lucru a
însemnat pentru otomani un pas mai departe pentru controlul în zona
Dunării93.
În aceste condiții, în paralel cu moneda locală, dar cu o pondere din
ce în ce mai mare, datorită supremației politice și economice a Imperiului
otoman, dar și a diferențelor de cantitate și calitate94, pe piața Țării
Românești a pătruns asprul otoman95 (fig. 6). Asprul a fost moneda
otomană a epocii, care la început cântărea 1,2 g, dar treptat și‐a modificat

monedelor atribuite lui Vladislav al II‐lea, care în prezent se află în colecția
Muzeului Național de Istorie a României.
92 Inalcik 1994, p. 271‐314.
93 Inalcik 1960, p. 411.
94 Ciulavu 2010, p. 19.
95 Vîlcu 2004, p. 42.
301
atât greutatea cât și concentrația de argint, de la 900 ‰, caracteristică
primelor emisiuni, la 350 ‰ spre sfârșitul secolului al XV‐lea96.
Din a doua jumătate a acestui secol, după sfârșitul domniei lui
Vladilslav al II‐lea, Țara Românească emite monedă în cantitate foarte
mică97, astfel încât, asprul otoman se impune total în circulația monetară a
vremii, fiind întrebuințat în toate domeniile98; dominația sa în principatul
muntean a durat până spre mijlocul secolului al XVI‐lea, când a pierdut
teren în fața altor monede otomane. Privitor la această realitate, Costin
Kirițescu afirma că, odată cu sfârșitul secolului al XV‐lea, moneda otomană
a fost impusă în circulația monetară din Țara Românească99, însă, ea s‐a
evidențiat datorită faptului că argintul era mai bun, și circula în cantitate
foarte mare.
Comparativ cu domniile anterioare, în această perioadă s‐au
dezvoltat vânzările de moșii, dar moneda de calcul era tot cea otomană.
Prețul unui sat se stabilea în aspri. Între anii 1451‐1480 s‐au vândut 14 sate,
prețul lor fiind aproximativ egal100.
Datorită faptului că din 1452 moneda munteană și‐a modificat
parametrii metrologici, nu putem respinge ideea unei reforme monetare,
dar pe lângă acești parametri, o reformă ar fi presupus, poate, și
funcționarea mai multor monetării, astfel, s‐ar fi produs o cantitate mai
mare de piese, lucru care nu ar fi permis pătrunderea masivă a celor străine
în țară. Or, după cum se știe, în Țara Românească a existat o singură
monetărie, care din mai multe motive nu putea emite o cantitate mai mare
de monedă.
În secolul al XV‐lea, Țara Românească nu a beneficiat de privilegii
comerciale din partea Imperiului Otoman. Prin tratatul dintre Ungaria și
Imperiul Otoman, încheiat la 20 noiembrie 1451, Valahia era plasată sub
dubla dependență a celor două puteri101. La jumătatea secolului al XV‐lea s‐a

96 Murgescu 1996, p. 74‐78; Ciulavu 2010, p. 19‐20.
97 Iliescu 1970, p. 22; Costin 2008, p. 427‐445.
98 Ascensiunea asprilor în circulația monetară din Țara Românească s‐a produs între
anii 1456‐1473 și a continuat în timpul voievozilor Basarab al III‐lea Laiotă și
Basarab cel Tânăr, iar din timpul domniei lui Vlad Călugărul, „mențiunile de
monede, în special aspri, sunt tot mai numeroase, reflectând o pătrundere mai
intensă a emisiunilor otomane” (Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 184).
100 Mioc 1980, p. 319; Iliescu 1995, p. 7‐30.
101 Rizescu 2003, p. 299.
302
Volum jubiliar
încercat o aliniere a sistemului monetar românesc la cel otoman, ceea ce
indică schimbări în orientarea economică și politică a țării.
În continuare, prin exemplificări, vom defini ceea ce înseamnă
activitate monetară intensă. Așadar, putem vorbi de o astfel de activitate
atunci când un voievod emite monede în cantitate mare și mai ales în
cantitate suficientă pentru a acoperi necesarul de monedă pe piața internă.
În aceste condiții, cele străine ar fi pătruns în cantitate mai mică în
principatul muntean. Precum se știe, principalele tranzacții, cum sunt cele
privitoare la moșii, se făceau în aspri otomani102, și adesea, în florini
ungurești.
Despre moneda utilizată în efectuarea tranzacțiilor care implicau
sume mari, aflăm informații din izvoarele diplomatice interne103. Actele de
vânzare‐cumpărare păstrate și publicate în colecțiile de documente
medievale, deși în număr redus, ne permit efectuarea unei analize cu
referire la tipurile de monede aflate în circulație și folosite la tranzacții. La
30 septembrie 1454, Vladislav al II‐lea întărește satul Negoești, cumpărat
pentru suma de 680 de aspri104. Actul vânzării satului este primul act din
vremea lui Vladislav al II‐lea care are prețul fixat în aspri otomani. Din acest
an, asprul devine moneda în care se efectuau vânzările de moșii105, și, se
poate spune, principala monedă în comerțul Țării Româneti.
Aspri mai sunt amintiți și într‐un alt document, datat 17 decembrie
1452, prin care Vladislav al II‐lea se adresează brașovenilor în legătură cu
niște porci furați și le promite acestora că va plăti el 4000 de aspri celor
păgubiți, cu condiția ca nimic să nu se afle despre cele întâmplate („și mai
mult despre acei porci să nu se pomenească”)106. Pentru prima dată, asprul
este pomenit într‐un document datat la 9 februarie 1433, când Alexandru
Aldea (1431‐1436) a dăruit mănăstirii Zograf de la Muntele Athos un
„obroc” anual de 3000 de aspri107. Este cunoscut faptul că tranzacțiile
importante se făceu în aspri, de aceea, considerăm că aceștia au fost
procurați pentru a face donația, întrucât, este greu de crezut că la acea dată
exista o cantitate așa mare de aspri în circulația monetară din Țara
Românească.

102 Pentru pătrunderea și dominația asprilor în Țara Românească, vezi Condurachi
1943, p. 63‐70.
103 DRH, B, I, doc. 112, p. 195‐196.
104 DRH. B, I, doc. 112, p. 132.
105 Kirițescu 1964, p. 93.
106 DRH, D, I, doc. 315, p. 431‐432.
107 DRH, B, I, doc. 74, p. 136‐137.
303
În legătură cu însemnata cantitate de monedă străină prezentă în
comerțul Țării Românești, Bogdan Costin spune că „depășește cu mult
întregul stoc de numerar local”108. Întrebarea care se naște este dacă, în
aceste condiții, mai putem vorbi de activitate monetară intensă în cazul lui
Vladislav al II‐lea? Pe lângă faptul că la acea dată Țara Românească era
dependentă pe plan politic și economic de Imperiul Otoman și de Regatul
Ungariei, nu putea emite monedă în cantitate mare și din cauza faptului că
nu exista materie primă, cel mai probabil argintul fiind cumpărat din
Transilvania. Considerăm că o activitate monetară intensă, în cazul Țării
Românești, se poate demonstra doar în dreptul domnitorilor Vladislav I109
(1364‐1377), Radu I110 (1377‐1383) și Mircea cel Bătrân111 (1386‐1418). Primul
a emis trei tipuri de monedă, fiecare împărțindu‐se în subtipuri, în total
fiind 32 de subtipuri112. Radu I a emis 42 de subtipuri113, iar Mircea cel Bătrîn
133 de subtipuri de ducați și bani114.
Pentru o viziune mai extinsă asupra problemei, putem exemplifica și
prin reforma din Moldova, care a fost începută de Petru al III‐lea Aron115 și
continuată de Ștefan cel Mare116. Pe lângă moneda reformată din punct de
vedere al parametrilor metrologici, Ștefan cel Mare a emis peste 150 de
tipuri de groși și jumătăți de groși. Greutatea medie a groșilor reformați ai
lui Petru Aron era de 0,61 g, iar cea a pieselor de o jumătate de groși, de 0,36
g. Concentrația de argint era de 534,50 ‰ pentru groși și 725,75 ‰ pentru
jumătățile de groși117. Se observă că greutatea pieselor moldovenești din
această perioadă era aproximativ egală cu cea a ducaților și banilor lui

108 Costin 2006‐2007, p. 317.
109 Iliescu 1948‐1972, p. 83‐89; Mititelu, Iliescu 1957, p. 439‐440; Iliescu 1985, p. 209‐
216.
110 Mititelu, Iliescu 1957, p. 439‐440.
111 Iliescu 1945, p. 25‐27; Mateescu 1960, p. 279‐286; Iliescu 1970, p. 20‐21; Grigoruță
1971, p. 247‐252; Iliescu 1978, p. 29‐31; Iliescu 1984, p. 85‐87; Stângă 1985, p. 145‐151;
Știrbu, Stancu 1987, p. 97‐118; Iliescu 1985‐1989, p. 179‐188; Iliescu 2008, p. 41‐279;
Oberländer‐Târnoveanu 2009, p. 721‐781; Nicolae 2010, p. 69‐83; Ciulavu 2012, p.
239‐242.
112 MBR, p. 7‐12.
113 MBR, p. 12‐16.
114 MBR, p. 18‐28.
115 Pentru reforma monetară a lui Petru Aron, vezi Iliescu 1964, p. 189; Kirițescu
1964, p. 92.
116 Iliescu 1964, p. 181‐234; Oberländer‐Târnoveanu 2003‐2005, p. 293‐399;
Oberländer‐Târnoveanu 2004, p. 63‐85; Pînzar 2006‐2007, p. 321‐367.
304
Volum jubiliar
Vladislav al II‐lea. Costin Kirițescu susținea că reforma monetară a lui Petru
Aron, continuată de Ștefan cel Mare, era o „încercare de aliniere a sistemului
monetar moldovenesc la cel în vigoare în Muntenia învecinată”118. Mai
târziu, această opinie este preluată și perpetuată de către Ernest Oberländer‐
Târnoveanu119.
Într‐un studiu mai vechi120, Constantin Moisil a analizat și noii ducați
ai lui Vladislav al II‐lea, despre care afirma că erau superiori ca execuție
celor dinaintea sa, dar că nu au reușit să restabilească moneda munteană121;
numărul foarte redus de piese păstrate sunt cea mai bună dovadă a unei
slabe activități monetare. Descoperirile numismatice sunt foarte importante
pentru perioada medievală, mai ales în condițiile în care sunt cunoscute
puține izvoare literare, astfel încât, ele pot constitui documente de o
deosebită importanță pentru înțelegerea modului în care se desfășura viața
economică.
S‐a afirmat, cu alt prilej, că Vladislav al II‐lea este singurul domn
muntean post 1420, care a emis monedă în cantitate semnificativă122. Parțial,
această afirmație este corectă, deoarece Radu al II‐lea Praznaglava și
Alexandru Aldea nu au emis monedă, iar Dan al II‐lea și Vlad Dracul au
emis în cantitate foarte mică123. Dan al II‐lea a domnit între 1420‐1431,
domnia fiindu‐i întreruptă în mai multe rânduri de Radu al II‐lea
Praznaglava, care era sprijinit de turci. Conform catalogului standard al
monedelor medievale românești124, Dan al II‐lea a emis un singur tip de
ducați, care după alcătuirea scutului de pe revers este împărțit în două
categorii, greutatea fiind de 0,255 g, iar diametrul de 13 mm125. Domnia lui
Vlad II Dracul este marcată de luptele pentru tron cu Alexandru Aldea,
astfel, el a condus țara între 1436‐1447 cu unele întreruperi. Emisiunile
monetare atribuite acestui voievod sunt bani anepigrafi. Greutatea lor
variază între 0,17 g și 0,41 g126, iar diametrul este de 11 mm.
Faptul că Vladislav al II‐lea a emis monedă în cantitate mai mare
decât predecesorii săi, nu ne permite să acceptăm aprecierea că a fost o

118 Kirițescu 1997, p. 87.
120 Moisil 1924‐1925, p. 107‐159.
121 Moisil 1924‐1925, p. 158.
122 Costin 2006‐2007, p. 311.
123 Iliescu 1956, p. 308; Iliescu 1960, p. 501‐505; Iliescu 1980, p. 111.
124 MBR, p. 29.
125 Iliescu 1983‐1985, p. 259‐261.
126 MBR, p. 31.
305
perioadă de intensă activitate monetară, sau să spunem că a emis monedă în
cantitate semnificativă. Pe baza descoperirilor monetare și a monedelor
cunoscute care se află în colecții publice și particulare, se poate spune că
acesta a emis monedă în cantitate mult mai mare decât ceilalți domnitori din
secolul al XV‐lea. Bogdan Costin afirmă că monedele locale erau emise cu
scopul plății taxelor vamale127. Monedele puteau fi procurate din punctele
vamale, la schimb cu monedele străine. În această situație, paritatea era
stabilită de către voievodul muntean, „realizându‐se și pe această cale
anumite câștiguri, care justificau emiterea unei monede locale”128.
Asupra taxelor vamale în perioada domniei lui Vladislav al II‐lea se
oprește și Adina Berciu Drăghicescu129. În această perioadă s‐au intensificat
activitățile comerciale în principatul muntean. Noile monede emise de
Vladislav al II‐lea, datorită cantității mari de argint pe care o conțineau, au
fost ușor acceptate în comerțul din Balcani130, astfel încât negustorii munteni
s‐au orientat mai mult spre Imperiul otoman131.
Una din consecințele reformei monetare întreprinse de Vladislav al
II‐lea și a statutului țării, de „dublă suzeranitate”, a fost integrarea țării în
curentele economice balcanice, mult mai intens decât până atunci, și,
totodată, a atras după sine dreptul de liberă circulație al negustorilor
munteni în imperiul otoman132.
Menționăm faptul că reforma monetară s‐a produs între anii 1452‐
1456, iar discuțiile privitoare la acest subiect, precum și la implicațiile sale
economice din această perioadă rămân deschise. Prin noi descoperiri
monetare și prin publicarea pieselor aflate în colecții muzeale și particulare,
se poate întări sau, poate, infirma ce am spus noi. În concluzie, putem vorbi
de reforma monetară a domnitorului muntean, dar, ar trebui respinsă ideea
unei intense activități monetare și economice, așa cum, adesea, specialiștii
au susținut și încă mai susțin.
Acest lucru poate fi explicat și prin costul de producție ridicat. O
monetărie mică, cum era cea din Țara Românească nu își putea permite să
bată monedă de argint în cantitate mare, deoarece costul de producție era
destul de ridicat; aici trebuie avut în vedere și faptul că argintul se cumpăra

127 Costin 2006‐2007, p. 318.
128 Costin 2006‐2007, p. 318.
129 Berciu Draghicescu 1979, p. 129‐148.
130 Berciu Drăghicescu 1979, p. 134.
131 Condurachi 1943, p. 63‐70.
132 Rizescu 2003, p. 299.
306
Volum jubiliar
din regatul Ungariei, care în anumite momente bloca exportul de metal
prețios către statele vecine.
Dacă ar fi să comparăm activitatea monetară a lui Vladislav al II‐lea
cu cea a voievozilor Vladislav I, Dan I sau Mircea cel Bătrân, putem spune
că domnul muntean a emis monedă în cantitate mică, iar ideea că a avut o
activitate monetară intensă nu poate fi susținută cu argumente solide, drept
pentru care nu suntem de acord cu ea. Cu toate că durata domniei este
relativ scurtă, de nouă ani, din care a emis monedă doar cinci ani, nu putem
vorbi despre o astfel de activitate. Un alt argument care vine împotriva
acestei idei, și poate cel mai important, este numărul mic de monede
descoperite atât în țară cât și în străinătate. Până în prezent, nu se cunoaște
nici un tezaur monetar de la Vladislav al II‐lea. Insă, este domnitorul cu cea
mai „bogată” activitate monetară din secolul al XV‐lea în Țara Românească.

Anexa 1

Legende de avers cunoscute

1. + Iω BЛЯДHСЛЯ BOHД133
2. + Iω BЛЯДІСЛЯ BOIBOДГNb134
3. Iω BЛЯДИСЛЯ BOИBOД135
4. + Iω BЛЯДHCЛЯ BOНBOДЯГNb136
5. + Iω BЛЯДИCЛЯ BOИBOДЯГNb137
6. + Iω BЛЯДHCЛЯ BOНBOДГNb138
7. + Iω BЛЯДHCЛЯ BOНBДЯГNb139
8. + Iω BЛЯДHCЛЯ BOНBДГNb140
9. Iω BЛЯД[...]CЛЯ BOНBД141

133 Sturdza 1872, p. 101, nr. 47 și 48.
134 Moneda face parte din colecția Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”
București. Vezi Vilcu, Gramaticu 2002, p. 183, I.
135 Moisil 1913, p. 205, nr. 102.
136 MBR, nr. 257 și nr. 261a.
137 Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 182, nr. 1.
138 Moisil 1913, p. 206, nr. 105‐106 și 108; Moisil 1914, nr. 63; MBR, nr. 256, 258, 260 și
261; Stancu 1996, p. 170; Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 182, nr. 2, p. 183, nr. 3‐5.
139 Moisil 1913, p. 102‐103.
140 Aurel Vîlcu și Șteluța Gramaticu dau această legendă ca aparținând monedei nr.
107 din Moisil 1913 (Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 183, V), însă, aceasta diferă de
legenda la care se face trimitere. Vezi legenda nr. 6 din anexa noastră.
307
+ Iω BЛЯДHCЛЯ BOН[...]142
10.
11.
+ Iω BЛЯДHCЛЯ BOНBД143
+ Iω BЛЯ[...] BOIBД144
12.
13.
+ Iω BЛ[...] OДI145

Anexa 2

Legende de revers cunoscute

1. + Iω BЛЯДICЛЯ BOIBOДГNb146
2. + Iω BЛЯДICЛЯ BOIBOДГNb147
3. + Iω BЛЯДHCЛЯ BOНBOД148
4. + Iω BЛЯДHCЛЯ BOНBД149
5. + Iω BЛЯДHCЛЯ BOН Д150
6. + Iω BЛЯДHCЛЯ BOНД151
7. + Iω BЛЯДHCЛЯ BOД152
8. Iω B‐[?+ЛA] ДCЛ153

Monetarry reform to Vladislav II of Wallachia (1447‐1448; 1448‐1456).
Balance of researches
(Abstract)

141 Moisil 1913, p. 205, nr. 104.
142 Moisil 1913, p. 206, nr. 105.
143 Moisil 1913, p. 206, nr. 107.
144 Moisil 1913, p. 206, nr. 108.
145 Costin 2006‐2007, p. 312.
146 Sturdza 1872, p. 101, nr. 47 și Planșa III, Fig. 5.
147 Sturdza 1872, p. 101, nr. 48 și Planșa III, Fig. 4.
148 Moisil 1913, p. 205, nr. 102‐103, MBR nr. 256; Stancu 1996, p. 170.
149 Moisil 1913, p. 205, nr. 104, p. 206, nr. 106‐108; Moisil 1914, nr. 63; Vîlcu,
Gramaticu 2002, p. 182‐183, nr. 1‐3, 5.
150 http://www.vcoins.com/en/stores/tony_fein/60/product/wallachia_ar_ducat_
144756_vladislav_ii_fine_family_of_dracula_the_impaler/395362/Default.aspx.
151 MBR nr. 260‐261; Vîlcu, Gramaticu 2002, p. 183, nr. 4; o monedă cu această
legendă se află în colecția Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” București.
153 Costin 2006‐2007, p. 312.
308
Volum jubiliar
This study is a detailed analysis of monetary reform conducted by Vladislav
II of Wallachia, falling chronologically between 1452‐1456. We also discussed the
issue of intense economic activity and money during the Wallachian prince.
Thesis is built and sustained arguments based on detailed examination,
composition and context treasures discovered in Wallachia and published by
researchers, but also isolated monetary issues found in Moldavia, Podolia, Bulgaria
and unknown place. Some information on trade and currencies used in different
transactions or payment of fees can be recovered by studying existing documents
published by the systematic collection of series B and D of Documenta Romaniae
Historica.
For a better understand of the phenomenon, we used the comparison
between monetary activity during Vladislav II and during Vladislav I, Radu I and
Mircea the Elder, but also from currency reform drawn up by Vladislav II and that
in Moldavia, prepared by Stephen the Great around the same time.
In Wallachia was a monetary reform concerning in the metrological
parameters of coins, not in terms of their number. We agree with the idea of reform,
but we must reject the assertion that the Romanian country experienced during the
reign of Vladislav II, a period of intense economic activity. It is important to note
that Vladislav II was able to accomplish monetary reform under the Ottoman
Empire, which attempt to impose its political and economical supremacy in the area
and the foreign currencies is increasingly in the Romanian market from Wallachia.


Fig. 1. Ducat of Vladislav II, type A.
Fig. 2. Ducat of Vladislav II, type Ba.
Fig. 3. Ducat of Vladislav II, type Bb.
Fig. 4. Ducat of Vladislav II, type C.
Fig. 5. Ban (penny) of Vladislav II.
Fig. 6. Asper of Mehmed II.


Berciu Drăghicescu 1979 ‐ Adina Berciu Drăghicescu, Moneda în plata taxelor
vamale în sec. XV‐XVI în Țara Românească, în CN, II,
1979, p. 129‐148.
Berza 1957 ‐ Mihai Berza, Haraciul Moldovei și Țării Românești în
secolele XV‐XIX, în SMIM, II, 1957, p. 7‐47.
Cazacu 1971 ‐ Matei Cazacu, La Valachie et la Bataille de Kossovo
(1448), în RÉSÉE, 9, 1971, p. 131‐139.
Cazacu 1973 ‐ Matei Cazacu, L’impact ottoman sur les pays
roumains et ses incidences monétaires (1452‐1504), în
RRH, XII, 1973, 1, p. 159‐192.
309
Ciulavu 2010 ‐ Florin Ciulavu, Circulație monetară și sistem monetar
în vremea lui Vladislav al II‐lea al Țării Românești, în
BCȘS, 16, 2010, p. 15‐24.
Ciulavu 2012 ‐ Florin Ciulavu, Doi ducați munteni emiși de Mircea
cel Bătrân, în TS, 4, 2012, p. 239‐242.
CNH ‐ László Réty, Gunther Probszt, Corpus nummorum
Hungariae, Graz, 1958.
Condurachi 1943 ‐ Emil Condurachi, Începuturile penetrației economice
otomane în Balcani, în BSNR, 91, 1943, p. 63‐70.
Costin 2006‐2007 ‐ Bogdan Costin, O serie monetară necunoscută a Țării
Românești din secolul al XV‐lea, atribuită voievodului
Vladislav al II‐lea, în CN, 12‐13, 2006‐2007, p. 311‐319.
Costin 2008 ‐ Bogdan Costin, Ducatul muntean al voievodului Vlad
III Țepeș (1448, 1456‐1462, 1476), în CN, 14, 2008, p.
427‐445.
Docan 1909‐1910 ‐ Nicolae Docan, Studii privitoare la numismatica Țerii
Românești. I. Bibliografie și documente, în AARMSI,
32, 1909‐1910, 2, p. 524‐526.
DRH, B ‐ Documenta Romaniae Historica. B. Țara Românească,
vol. I, București, Editura Academiei, 1966.
DRH, D ‐ Documenta Romaniae Historica. D. Relațiile dintre
Țările Române, vol. I, București, Editura Academiei,
1966.
Grigoruță 1971 ‐ Maria Grigoruță, Monede de la Mircea cel Bătrân
descoperite la București, în MIM, 8, 1971, p. 247‐252.
Hurmuzaki 1891 ‐ Euxodiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la
istoria românilor, vol. II, partea a 2‐a (1451‐1517),
culese, adnotate și publicate de Nicolae
Densușianu, Bucuresci, 1891.
Iliescu 1945 ‐ Octavian Iliescu, Monete de aramă de la Mircea cel
Bătrân?, în CNA, 19, 1945, p. 25‐27.
Iliescu 1956 ‐ Octavian Iliescu, Cu privire la problema realizării
unui „corpus” al monedelor feudale românești, în
SMIM, I, 1956, p. 285‐323.
Iliescu, Marin 1957 ‐ Octavian Iliescu, Dinu Marin, Tezaurul monetar din
secolul al XV‐lea de la Cârpiți, în SCȘI, VIII, 1957, p.
342‐345.
Iliescu 1960 ‐ Octavian Iliescu, O nouă contribuție privitoare la
istoria monetară a Țării Românești, în secolul al XV‐lea,
în SCN, III, 1960, p. 501‐505.
Iliescu 1964 ‐ Octavian Iliescu, Emisiunile monetare ale Moldovei
în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, în Cultura
moldovenească în timpul lui Ștefan cel Mare, culegere
310
Volum jubiliar
de studii îngrijită de Mihai Berza, București,

Editura Academiei, 1964, p. 181‐234.
Iliescu 1948‐1972 ‐ Octavian Iliescu, 1365‐1965: șase veacuri de la
emiterea celei dintâi monede românești, în BSNR, 96‐
120, 1948‐1972, p. 83‐89.
Iliescu 1970 ‐ Octavian Iliescu, Moneda în România, 491‐1864,
București, Editura Meridiane, 1970.
Iliescu 1975 ‐ Octavian Iliescu, Ducații Țării Românești cu numele
lui Basarab voievod, în SCN, 6, 1975, p. 139‐152.
Iliescu 1978 ‐ Octavian Iliescu, Un tezaur de monede de la Mircea
cel Bătrân găsit în R.S.F. Iugoslavia, în CN, 1, 1978, p.
29‐31.
Iliescu 1980 ‐ Octavian Iliescu, Ducatul de argint emis de Basarab
al II‐lea, în SCN, VII, 1980, p. 109‐116.
Iliescu 1984 ‐ Octavian Iliescu, Un ducat rar emis de Mircea cel
Bătrân, în SCN, 8, 1984, p. 85‐87.
Iliescu 1983‐1985 ‐ Octavian Iliescu, Ducați necunoscuți emiși de doi
voievozi ai Țării Românești în secolul al XV‐lea, în
BSNR, 131‐133, 1983‐1985, p. 257‐289.
Iliescu 1985 ‐ Octavian Iliescu, Les hyperpères de Vlaicou Voda, în
RRH, 24, 1985, p. 209‐216.
Iliescu 1985‐1989 ‐ Octavian Iliescu, Ducații de cruciadă ai lui Mircea cel
Bătrân, în CCDJ, 5‐8, 1985‐1989, p. 179‐188.
Iliescu 1995 ‐ Octavian Iliescu, Evoluția valorilor bunurilor
funciare în Țările Române. A. Țara Românească (1454‐
1512), în SMIM, XIII, 1995, p. 7‐30.
Iliescu 2008 ‐ Octavian Iliescu, Monetele lui Mircea cel Bătrân,
ediție îngrijită, note și anexă bibliografică de Ernest
Oberländer‐Târnoveanu și Ionel Cândea, Brăila,
Editura Istros, 2008.
Inalcik 1960 ‐ Halil Inalcik, Mehmed the Conqueror (1432‐1481)
and His Time, în Speculum, 35, 1960, 3, p. 408‐427.
Inalcik 1994 ‐ Halil Inalcik, An Economic and Social History of the
Ottoman Empire, vol. I, 1300‐1600, Cambridge,
Cambridge University Press, 1994.
Kirițescu 1964 ‐ Costin C. Kirițescu, Sistemul bănesc al leului și
precursorii lui, vol. I, București, Editura Academiei,
1964.
Kirițescu 1997 ‐ Constin C. Kirițescu, Sistemul bănesc al leului și
precursorii lui, vol. III, Ediția a II‐a, București,
Editura Enciclopedică, 1997.
311
MBR ‐ Octavian Luchian, George Buzdugan, Constantin

C. Oprescu, Monede și bancnote românești, București,
Editura Sport‐Turism, 1977.
Manolecu 1908 ‐ George Manolescu, Câteva din monetele inedite ale
Țării Românești, în BSNR, I, 1908, 5, p. 40‐43.
Mateescu 1960 ‐ Corneliu N. Mateescu, Contribuție la studiul
monedelor lui Mircea cel Bătrân: Un ducat descoperit la
Vădastra, în SCN, 3, 1960, p. 279‐286.
Mititelu, Iliescu 1957 ‐ Ion Mititelu, Octavian Iliescu, Monede de la Vlaicu
Voda și Radu I găsite în Dobrogea, în SCN, 1, 1957, p.
439‐440.
Mioc 1980 ‐ Damaschin Mioc, Prețurile din Țara Românească în
secolele XV‐XVI și dinamica lor, în RI, 33, 1980, p. 317‐
325.
Moisil 1911 ‐ Constantin Moisil, Colecțiunea numismatică, în Caiet
selectiv de informare asupra creșterii colecțiunilor
Bibliotecii Academiei Române, Cabinetul Numismatic,
1911, p. 372‐385.
Moisil 1913 ‐ Constantin Moisil, Colecțiunea numismatică, în Caiet
selectiv de informare asupra creșterii colecțiunilor
Bibliotecii Academiei Române, Cabinetul Numismatic,
1913, p. 194‐229.
Moisil 1914a ‐ Constantin Moisil, Dimitrie A. Sturdza și
numismatica românească, în BSNR, XI, 1914, p. 42‐48.
Moisil 1914b ‐ Constantin Moisil, Caiet selectiv de informare asupra
creșterii colecțiunilor Bibliotecii Academiei Române,
Cabinetul Numismatic, 1914.
Moisil 1920 ‐ Constantin Moisil, Contribuțiuni la originea
cuvântului BAN, în BSNR, 15, 1920, p. 27‐34.
Moisil 1921 ‐ Constantin Moisil, Istoria monetei în România.
Ultimii domni munteni cari au bătut monete: Basarab
Voievod și Vladislav II, în CNA, II, 1921, 6‐8, p. 40‐41.
Moisil 1924‐1925 ‐ Constantin Moisil, Monetăria Țării Românești în
timpul dinastiei Basarabilor. Studiu istoric și
numismatic, în AIINC, III, 1924‐1925, p. 107‐159.
Murgescu 1996 ‐ Bogdan Murgescu, Circulația monetară în Țările
Române în secolul al XVI‐lea, București, 1996.
Nicolae 2010 ‐ Eugen Nicolae, Un tezaur din vremea lui Mircea cel
Bătrân descoperit la Titu, județul Dâmbovița, în SCN,
S.N., XIII, 2010, 1, p. 69‐83.
Oberländer‐Târnoveanu 2004 ‐ Ernest Oberländer‐Târnoveanu, Componenta
pontică în circulația monetară moldovenească din
312
Volum jubiliar
vremea lui Ștefan cel Mare, în RM, 40, 2004, 3, p. 63‐
85.
Oberländer‐Târnoveanu 2003‐2005 ‐ Ernest Oberländer‐Târnoveanu, Emisiuni monetare
bătute pe teritoriul Moldovei în vremea lui Ștefan cel
Mare (1457‐1504). O analiză critică, în CN, IX‐XI,
2003‐2005, p. 293‐399.
Oberländer‐Târnoveanu 2009 ‐ Ernest Oberländer‐Târnoveanu, Două tezaure
descoperite în secolul al XIX‐lea în Rusia și Italia și
începuturile numismaticii moderne românești, în
Cristian Luca, Ionel Cândea (ed.) Studia varia in
honorem professoris Ștefan Ștefănescu octogenarii,
București‐Brăila, 2009, p. 721‐781.
Ocheșanu 1997 ‐ Radu Ocheșanu, „Ducatul de cruciadă” al
voievodului Vlad Țepeș, în SCN, 12, 1997, p. 193‐199.
Pînzar 2006‐2007 ‐ Alexandru Pînzar, O abordare grafică a studiului
monedelor lui Ștefan III cel Mare, în CN, 12‐13, 2006‐
2007, p. 321‐367.
Rizescu 2003 ‐ Oana Rizescu, Construirea statului prin controlul
datoriilor. Chezășia și relațiile contractuale în Țara
Românească în secolele XV‐XVII. Partea I: sec. XV‐XVI,
în SMIM, XXI, 2003, p. 287‐309.
Sachelarie, Stoicescu 1988 ‐ Ovid Sachelarie, Nicolae Stoicescu, Instituții
feudale din Țările Române. Dicționar, București,
Editura Academiei, 1988.
Stancu 1996 ‐ Paraschiva Stancu, Monede rare descoperite la Piua
Pietrii, jud. Ialomița în campaniile arheologice din anii
1993 și 1994, în CN, VII, 1996, p. 169‐174.
Stângă 1985 ‐ Ion Stângă, Contribuții privind dezvoltarea
economico‐socială a Țării Românești la sfârșitul secolului
al XIV‐lea și începutul secolului al XV‐lea în lumina
unor descoperiri monetare în județul Mehedinți, în
Drobeta, 6, 1985, p. 145‐151.
Sturdza 1872 ‐ Dimitrie A. Sturdza, Ubersicht der Münzen und
Medaillen des Fürstenthums Romanien (Moldau und
Wallachei), NZ, IV, 1872, p. 44‐129.
Sturdza 1878 ‐ Dimitrie A. Sturdza, Bibliografia numismaticei
românești, în AAR, tom XI, secțiunea II, 1878, p. 105‐
157.
Sturdza 1893 ‐ Dimitrie A. Sturdza, Banii moldovenești și
muntenești, în Bogdan Petriceicu Hașdeu, Magnum
Etymologicum Romaniae, III, 1893, col. 2429‐2446.
Știrbu, Stancu 1987 ‐ Constanța Știrbu, Paraschiva Stancu, Date noi
privind emisiunile monetare ale lui Mircea cel Mare, în
313
Ion Pătroiu (ed.) Marele Mircea Voievod‐Monografie,

București, 1987, p. 97‐118.
Vîlcu, Gramaticu 2002 ‐ Aurel Vîlcu, Steluța Gramaticu, Despre ducații lui
Vladislav II, voievod al Țării Românești (1447; 1448‐
1456), în Simpozion, 2002, p. 181‐188.
Vîlcu 2004 ‐ Aurel Vîlcu, Stadiul cercetărilor de numismatică
otomană în România, în Călin Felezeu (coord.), Studii
și cercetări de turcologie contemporană. Omagiu
profesorului Mihai Maxim, Cluj‐Napoca, Editura
Tribuna, 2004, p. 41‐52.

Cuvinte‐cheie: Vladislav II, Ţara Românească, reformă monetară, ducat, ban,
aspru, activitate monetară intensă
Keywords: Vladislav II, Wallachia, monetary reform, ducat, penny (ban),
asper, monetary intense activity
314
Volum jubiliar

Fig. 1. Ducat de la Vladislav al II‐lea, tipul A (sursa:
http://monederomanesti.cimec.ro/vladislav2.htm, Colecţia Cabinetului
Numismatic al Bibliotecii Academiei Române)

Fig. 2. Ducat de la Vladislav al II‐lea, tipul Ba (Sursa:
http://monederomanesti.cimec.ro/gentlewinds/vladislav2/vladislav2.
htm)

Fig. 3. Ducat de la Vladislav al II‐lea, tipul Bb (sursa:
http://monederomanesti.cimec.ro/gentlewinds/vladislav2/vladislav2. htm)
315

Fig. 4. Ducat de la Vladislav al II‐lea, tipul C
(Apud Costin 2006‐2007, fig. 1)

Fig. 5. Ban de la Vladislav al II‐lea
(Apud Costin 2006‐2007, fig. 3)

Fig. 6. Aspru de la Mehmed al II‐lea (sursa:
http://www.forumancientcoins.com/gallery/displayimage.php?album=searc
h&cat=0&pos=4)
316
Volum jubiliar

VALEA LUNGĂ ÎN CARTAREA IOSEFINĂ

GLIGOR ADRIAN BORZA

În acest studiu vom aborda un fragment dintr‐o pagină a ridicării
topografice iosefine, mai exact folia numărul 1721 (Fig. 1). Interesul nostru
vizează localitatea Valea Lungă (jud. Alba), actualmente situată în lunca
Târnavei Mari, la graniţa dintre judeţele Alba şi Sibiu și la 11 km de oraşul
Blaj.
Cartarea iosefină a fost întocmită în perioada 1769‐1773, fiind
realizată de o echipă mare de topografi, pentru a fi folosită în scopuri
militare. Această lucrare poate oferi informaţii bogate pentru identificarea
unor biserici păstrate sau dispărute, a unor fortificaţii dar şi alte aspecte
cum ar fi parcelarea localităţilor, toponime şi alte aspecte care urmează să
fie discutate mai jos. Fiecare culoare de pe hartă marchează ceva anume. De
pildă, negrul reprezintă construcţiile din lemn, roşul reprezintă în principal
construcţiile din piatră. În lucrare apar reprezentate grafic bisericii, case,
mori de apă, drumuri, păduri, vii, dealuri şi râuri.
Harta poate fi utilizată ca izvor istoric întrucât din ea se pot extrage
foarte multe informaţii. Acest izvor vizual poate fi utilizat în corelare cu alte
surse, de exemplu statistici pentru a verifica realităţile din teren.
În privința toponimelor, harta ne oferă denumirile folosite în această
perioadă pentru localitatea Valea Lungă, şi anume în limba maghiară
(Hoszszuaszo) și germană (Langenthal) (Fig. 1). Alte două toponime indică
numele a două dealuri mai importante din sat. Unul dintre acestea este
Eisenberg (Fig. 2a), care s‐ar traduce prin Dealul Fierului, a cărui origine nu o
cunoaștem. Cel de‐al doilea toponim este Dialu Gÿllor, evident Dealul Viilor,
denumire care ne indică faptul că aici se aflau viile satului (Fig 2b).
Pe hartă pot fi distinse și siluetele a trei edificii religioase din piatră.
Una dintre bisericile reprezentate pe hartă este cea care a aparţinut
populaţiei de etnie maghiară, fiind una de rit romano‐catolic. Ea a suferit
modificări de‐a lungul timpului, dar este încă în picioare și astăzi (Fig. 3a).
O altă biserică schițată pe cartare prezintă o incintă, putând fi identificată cu

1 Ridicarea Iosefină (1769‐1773), Folia 172.
317
biserica foritifcată ce aparţine comunităţii săseşti din sat, de rit evanghelic,
păstrată şi ea până astăzi (Fig. 3b). Cel de al treilea aşezământ de cult schiţat
este unul dispărut azi. Aceasta aparţinea comunităţii româneşti din sat, la
acea vreme apartinând ritului greco‐catolic. Existența bisericii românești
este întărită de un izvor statistic din anul 1767, care o aminteşte2 (Fig. 3c).
Existența celor trei biserici arată faptul că populaţia comunei era mixtă,
formată fiind din saşi, români şi maghiari.
Pe hartă se mai pot observa formele caselor, destul de diverse,
acestea având planimetrii diferite: patrulatere, cruciforme simple şi duble,
toate gospodăriile benificiind de curţi interioare (Fig. 3d). Numărul
parcelelor care apar pe cartare este de 42, cifră care poate fi pusă în corelaţie
cu numărul de familii ce apar într‐un recensământ făcut de administraţia
austriacă în perioada 1760‐1762, unde la momentul respectiv se
înregistrează 42 de familii3. Faptul că în sat există un număr egal de familii
cu cel al numărului de parcele ne confirmă, încă o dată, acurateţea acestei
cartări. O altă informaţie care poate rezulta din numărul familiilor şi cel al
parcelelor este legată de populaţia aproximativă a satului ce poate fi
calculată conform unui procedeu realizat şi impus în istoriografie de Paul
Niedermaier4, prin înmulțirea numărului de familii cu cifra cinci,
reprezentând minimul de membrii ai unei familii. Rezultă, astfel, o
populaţie aproximativă a localităţii Valea Lungă de 210 persoane.
Pe hartă se poate observa de asemenea, un ansamblu de clădirii
dispărute astăzi (Fig. 3e), care după modul de sistematizare, înconjurat de o
incintă, indică o posibilă curie nobiliară.
Urmărind imaginile redate pe hartă se pot observa și două poduri,
care au fost construite probabil din lemn (Fig. 3f‐g), precum şi
spânzurătoarea, aflată pe un deal la sud de vatra satului (Fig. 3h). Pe cartare
mai poate fi observată o moară de apă plasată pe Târnava Mare, care a
dispărut între timp. Moara a aparţinut bisericii luterane din sat, încetând să
mai funcţioneze în anul 1910, după ce Târnava şi‐a croit o altă albie5 (Fig.
4a). O altă moară de apă apare pe hartă în locul numit astăzi de bătrâni „La
morişcă”, acest ultim aspect relevând, încă odată, importanţa toponimelor
în studierea aşezărilor şi a construcţilor care dispar cu timpul (Fig. 4b).

2 Dumitran et alii 2009, p. 206‐207.
3 Ciobanu 1926, p. 23.
4 Niedermaier 1976, p. 115‐198.
5 Comăniciu 2006, p. 22‐23.
318
Volum jubiliar
Conţinutul de informaţii care poate fi extras din ridicarea

topografică iosefină este de o valoare inestimabilă pentru reconstituirea
istoriei unor localităţi din perioada modernă, unele din ele dispărute astăzi.
Este ceea ce ne‐am propus, într‐un mod sintetic și noi prin această lucrare.

Valea Lungă in Josephine Mapping
(Abstract)

In this study I will analyze a fragment of topographic lifting of Joseph II,
namely sheet number 172. This paper has as subject the village of Valea Lungă
(Alba County). In this paper appear represented churches, houses, water mills,
roads, forests, vineyards, hills and rivers. The mapping of Joseph II was conducted
from 1769‐1773, today is stored, in original in the War Archives of Vienna.
The historical source can be used in conjunction with other sources such as
statistics to confirm the reality in the field. The content of information that can be
extracted from the topographic survey of Joseph II is invaluable to restore the
appearance of towns and cities in modern times, some of them missing today.


Fig. 1. Valea Lungă village in the topographic survey of Joseph II (1769‐1773),
Sheet number 172, (Aufnachmskarte des Grossfürstentum Sibenbürgen (1769‐
1773), Österreichisches Staatarchiv Wien, Kriegsarchiv, cota B IX a, Folia
172.).
Fig. 2. Hills toponyms: Eisenberg and Dialu Gÿllor.
Fig. 3. Roman Catholic Church (a); Evangelical fortified church (b); Greek Catholic
Church (c); Houses with various shapes (d); Missing buildings today (noble
curie?) (e); Water mills (f‐g); Gallows (h).
Fig. 4. Wooden bridges.


Ciobanu 1926 ‐ Virgil Ciobanu, Statistica românilor din Ardeal,
făcută de administraţia austriacă la anul 1760‐1762,
copiată din Arhiva de Război din Viena, în AIINC, III,
(1924‐1925), 1926.
Comăniciu 2006 ‐ Teodor Comăniciu, Valea Lungă‐străveche vatră
românească, Alba Iulia, Editura Altip, 2006.
Dumitran et alii 2009 ‐ Daniel Dumitran, Ana Dumitran, Florean‐Adrian
Laslo, Biserica românească din Transilvania în izvoarele
statistice ale anului 1767, Alba Iulia, Editura Altip,
2009.
319
Niedermaier 1976 ‐ Paul Niedermaier, Dezvoltarea urbanistică şi

arhitectonică a unor oraşe transilvănene din secolul al
XII‐lea până în secolul al XVI‐lea, în Studii, Bucureşti,
Editura Politică, 1976, Vol. I, p. 115‐198.
Ridicarea Iosefină (1769‐1773) ‐ Aufnachmskarte des Grossfürstentum Sibenbürgen
(1769‐1773), Österreichisches Staatarchiv Wien,
Kriegsarchiv, cota B IX a, Folia 172.

Cuvinte‐cheie: ridicări topografice iosefine, Epocă Modernă, localitatea Valea
Lungă, biserici, sursă istorică
Keywords: Topographic survey of Joseph II, Modern age, village of Valea
Lungă, churches, historical source.

320
Volum jubiliar
Fig. 1. Satul Valea Lungă pe harta iosefină (1769‐1773), Folia 172
321
a
b

Fig. 2. Toponime de dealuri din Valea Lungă
322
Volum jubiliar
a b c
d e
f g
h
Fig. 3. Biserica romano‐catolică (a); biserica fortificată evanghelică (b);
biserica greco‐catolică (c); tipologia caselor (d); ansamblu construit, astăzi
dispărut (curie nobiliară ?) (e); poduri de lemn peste văi (f‐g);
spânzurătoarea satului (h).

323
a
b
Fig. 4. Mori de apă (a‐b)
324
Volum jubiliar
PREZENTĂRI DE CARTE
325
326
Volum jubiliar
Beyond the Veil. International Archeology Student Conference on

„Spirituality in Pre‐and Protohistory”, 3‐5 april 2009, Alba Iulia, Romania,
Edited by Cristian Ioan Popa, Daniel Marius Tentiş, Otis Crandell, Alba
Iulia, Editura Aeternitas, 2011, 132 p.

Raluca BUIAMA

Volumul intitulat Beyond the veil
cuprinde lucrările prezentate la
conferinţa internaţională Spirituality in
Prehistory and Protohistory, care s‐a
desfăşurat în perioada 3‐5 aprilie 2009 în
Alba Iulia, în organizarea Cercului de
Istorie Veche şi Arheologie cu
participarea a 14 studenţi din Romania,
Polonia, Georgia, Macedonia şi Canada.
Cu această ocazie, Cercul
Studenţesc C.I.V.A. (format din studenţii
de la specializarea Arheologie din cadrul
Universitaţii 1 Decembrie 1918 Alba Iulia) a
organizat cea de‐a doua întâlnire
internaţională studenţească din
universitate care a avut ca temă
principală cercetarea arheologică. Ea vine în continuarea primei întâlniri
internaționale, desfășurată în anul 2006, în care s‐au abortat teme ce au adus
în discuție subiecte referire la globalizare şi studiul trecutului. La conferinţă
au participat studenţi din România, Statele Unite ale Americii, Canada,
Ungaria, Georgia, Anglia, Rusia, Slovacia şi din Republica Moldova.
Publicația este alcătuită din trei părţi şi anume: Studii și articole ce
cuprind lucrările participanţilor, Conference Abstracts, în care sunt cuprinse
rezumatele prezentate în conferinţă, şi Varia, ce conține două studii de caz,
urmate de lista de abrevieri şi lista bibliografică.
Volumul debutează cu o Introducere în care editorii fac o scurtă
prezentare a evenimentului. După aceasta, urmează lucrarea Einige
Bemerkungen betreffend die Forschung der Kultaltarchen aus dem frühyeitigen
Neolithikum und ein Überblick über die aus dem Süd‐westen Siebenbürgens, care
aparţine lui Ioan Alexandru Bărbat (România), în care autorul ne vorbeşte
despre viaţa spirituală din comunităţile de tip Starčevo‐Criş şi altarelor de
327
lut găsite în sud‐vestul Transilvaniei. Principalul scop al lucrării este de a
aduce noi date despre acest interesant aspect spiritual al vieţii spirituale din
neolitic.
Cea de a doua lucrare, Aspects Regarding the Wietenberg Funerary
Ceramics, aparţine Mădălinei Voicu (România). Studiul tratează aspectele
ceramicii funerare, mormintele şi în special inventarul funerar care aparţine
culturii Witenberg de pe teritoriul României. Autoarea ne vorbeşte despre
obiectele cu caracter ritualic găsite în morminte şi „laitmotivele” folosite la
decorarea ceramicii, cum ar fi spiralele, meandrele, triunghiurile şi cercurile.
A treia prezentare, Cart Burial in the South Caucasus in the third‐second
Milenium B.C., aparţine lui Dimitri Narimanishvili (Georgia). El vorbește
despre carele găsite în mormintele din sudul Georgiei, pe platoul Bedeni,
morminte încadrate în milienul al III‐lea B.C. Acestea aveau un caracter
simbolic, conform mitologiei prezentate în detaliu de către autor.
Următoarea lucrare, Burring Rituals in Barrows in South Caucasia
aparţine lui Zviad Sherazadishvili (Georgia). Autorul ne vorbeşte despre
tipurile de înmormântări întâlnite în cultura curganelor din sudul
Caucazului la mijlocul mileniului al II‐lea B.C., exemplificând cazurile
înmormântărilor tumulare. Ne sunt prezentate similitudinile identificate
între terasamentul în trepte şi ziguratele din Orientul Mijlociu, iar
drumurile pavate le aseamănă cu cele care duceau spre piramidele din
Egipt.
Prezentarea “Death of the Body a Life for the Human?”. Treating of a
Body After the Death as the Expression of a Rite of Passage, aparţine lui Tomasz
Michalik (Polonia), care ne vorbeşte despre semnificaţia religioasă şi despre
gândirea oamenilor în ceea ce priveşte trupul defunctului şi inventarul
funerar pus acestuia.
Ultimul studiu, A Sacred Place and the Concept of Landscape. A case from
Gzin, semnat de Dąbrówka Stępniewska (Polonia) ne vorbeşte despre Gzin,
o localitate din nordul Poloniei, unde se crede că se practica încă de la
începutul Epocii Fierului, canibalismul. Cea mai apropiată analogie
autoarea o găsește într‐o aşezare fortificată din Lossow, în Germania.
În a doua parte a volumului sunt inserate rezumatele studiilor și
articolelor publicate. Aici sunt incluse atât lucrările celor care au participat
la conferinţă, cât şi alte titluri şi prezentări ale lucrărilor participanţilor, care
din diferite motive nu au fost predate pentru publicat în formă extinsă: Ioan
Alexandru Barbat, Goce Naumov, Liviu Dumitraşcu, Zviad Sherazadishvili,
Dimitri Narimanishvili, Tomaz Michalik, Mădălina Voicu, Stępniewska
Dąbrówka, Jozsef Nagy, Daniel Marius Tentiş, Cătălin Borangic și Otis
328
Volum jubiliar
Norman Crandell. Cu această scurtă prezentare se încheie şi cea de a doua
parte a volumului, intitulată Conference Abstract şi începe ultima parte,
intitulată Varia.
În secțiunea Varia sunt incluse două studii de caz aparţinând lui
Adrian Frum şi Frencz Robert Horvath.
Primul articol aparţine lui Adrian Frum, fiind intitulat Between
Transylvania and Mycenae. The Image of the Bronze Age Warrior. Aici se
vorbeşte despre războinicul din Epoca Bronzului de pe teritoriul
Transilvaniei şi armele acestuia. Pe lângă text, Adrian Frum aduce şi
imagini, ceea ce face textul mult mai plăcut.
Cel de al doilea articol semnat de Ferencz Robert Horvath se
intitulează Bone and horn processing. Case study: Bone and horn combs (IV‐VII
century A.D). În acest studiu de caz, autorul ne vorbeşte despre
manufacturarea obiectelor din os, procesele tehnice şi metodele de
procesare ale acestor obiecte de toaletă din epoca migrațiilor.
La sfârşitul volumului regăsim lista de abrevieri, lista de autori şi
fotografii atât din timpul conferinţei, cât şi din excursia organizată la finalul
întâlnirii, Sarmisegetuza Regia, Costeşti‐Cetăţuie şi cetatea din Câlnic.
Personal, consider că această publicaţie stă drept mărturie a modului
de organizare a acestei conferinţe internaţionale studenţeşti pe tema Pre‐ şi
Protoistorie de catre studenţii Cercului de Istorie Veche și Arheologie
(C.I.V.A.) pe o tematică extrem de generoasă. Volumul este bine structurat,
lucrările au subiecte dintre cele mai interesante şi variate, iar lecturarea lor
este una plăcută şi captivantă.
În conluzie, Beyond the Veil merită să fie citit şi apreciat atât pentru
conţinut cât şi pentru munca studenţilor şi a profesorului coordonator.

Radu Ciobanu, Pictură murală romană, Cluj‐Napoca, Editura Grinta, 2011,
168 de pagini.

ANDREI BUTA

Autorul acestei lucrări este Radu Ciobanu, arheolog și cercetător al
Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, doctor în Arheologie şi Istoria
Artei, cu lucrarea Decorul monumental în Dacia romană.
329
Lucrarea este dedicată lui Alix Barbet şi în
memoria lui Radu Florescu, iar textul ei este
biling, în limba română şi în limba franceză.
Cartea este structurată în șapte capitole conținând
şi un glosar de mitologie şi nume proprii, precum
şi un glosar de termeni cu o bibliografie
majoritară franceză.
Introducerea exprimă argumentele
demersului întreprins de autor, şi anume
problema cu care se confruntă cititorul român
atunci când este interesat de acest domeniu.
Autorul încearcă să deschidă un nou orizont asupra subiectului analizat,
mărturisind că şi el a fost pus în situaţia în care se află majoritatea celor
interesaţi de pictura romană, aceea de a nu avea o literatură de specialitate
tradusă în limba română. Astfel, Radu Ciobanu încearcă să facă accesibilă
pictura romană şi publicului român, făcând un pas spre popularizarea
acestui domeniu.
În primul capitol autorul vorbeşte despre originile greceşti ale
picturii murale romane plasând acest început pe insula Thera (Santorini de
astăzi), la Akrotiri, apoi despre cunoscutului Pompei, evidenţiind
spectaculoasele fresce de aici, bine conservate, precum şi cele miceniene din
Palatul din Cnossos, neuitând să critice exageratele restaurări operate aici,
dar care atrag privitorii.
În cel de‐al doilea capitol, Radu Ciobanu prezintă cum percepea
societatea romană iscusinţa artiştilor, care sunt consideraţi mai degrabă
imitatori decât creatori, termenul cel mai folosit fiind acela de „artizani”. Ne
sunt prezentati câtiva pictori greci care au obţinut pe lucrările lor sume
uriaşe de bani (Aristides în secolul IV B.C. plăteşte 100 de talanţi pentru o
lucrare, 100 talanţi = 2,4 milioane sesterţi, 1 talant = 27 kg, sau Tiberius
plăteşte 6 milioane sesterţi pentru o pictură a celebrului atenian Parhasios).
Autorul spune că grecii deţineau un monopol asupra picturii, aceştia
semnându‐se pe lucrări.
Capitolul trei, cel mai vast, este împărţit la rândul lui în patru
subcapitole, cuprinzând stilurile decorative ale oraşului Pompei, un nume
care înseamnă practic începutul istoriei picturii romane. Se prezintă un scurt
istoric al oraşului până la acoperirea sa cu lava și cenușa vulcanului
Vezuviu din anul 79 B.C. Acest fenomen a permis conservarea foarte bună a
oraşelor Pompei şi Herculaneum, acestea fiind cercetate sistematic începând
cu secolul al XIX‐lea, când a început implementarea unui cod de numerotare
330
Volum jubiliar
a locuinţelor, pentru o mai bună mobilitate. Radu Ciobanu explică de ce
„pictura pompeiană” nu are stiluri, ci mai degrabă scheme de organizare ale
picturii murale, literatura de specialitate apelând la un sistem de referinţă
unanim acceptat, dar destul de imperfect terminologic ai celor 160 de ani de
picturi din Pompei şi Herculaneum.
Astfel, primul stil este constituit prin asocierea a două tehnici
decorative, pictură în frescă şi stuc, cu o evidentă trăsătură grecească numită
şi „zidărie aparentă”. Al doilea stil este cunoscut şi sub numele de „stil
arhitectural”, plasat cronologic între 90/80 – 20/10 B.C. care creează o iluzie
spaţială fiind o inovaţie tipic romană pornind chiar din Roma (Casa
Grifonilor), cu o arhitectură imaginară abandonând realismul primului stil.
Criticată de Vitruvius şi cunoscători, este apreciată de public şi comanditari
(clienţi).
Al treilea stil (20/10 B.C.‐50/60 AD.) acordă o atenţie sporită
detaliilor, fără un lux excesiv, încurajat de împăratul Augustus. Combinaţia
de culori este roşu‐negru‐galben şi este o arhitectură „imaginară”. Al
patrulea stil (55/60‐79 AD.) sintetizează toate celelalte stiluri. După
cutremurul din 62 AD., Pompeiul cunoaşte refaceri spectaculoase, edificiile
fiind redecorate, aristocraţia adoptând o modă luxuriantă precum împăratul
de atunci, Nero (Domus Aurea‐Bolta aurită).
Capitolul patru este dedicat tehnicii şi culorilor folosite în pictura
romană, începând cu descrierea etapelor pregătitoare şi de finalizare a
frescelor. Autorul descrie cum pictorul parietarius pregătea peretele iar
pictorul imaginarius aplica pictura, o echipă de trei sau patru oameni
muncind simultan la un perete, apa şi lumina naturală având un rol foarte
important în calitatea lucrărilor, precum şi în durata lor. Culorile erau
extrase din minerale şi atent sortate de meşteri. Se utilizau şi scoici sau
bucăţele de sticlă (Casa Fântânii, Casa Scheletului).
În capitolul cinci autorul trece în revistă câteva descoperiri
importante din provinciile romane, încercând să evidenţieze deplasarea
meşterilor prin Imperiu. Astfel, Galia este amintită ca fiind cea mai
apropiată de origini în tehnică, cu cele mai multe ansambluri de pictură
murală cunoscute şi conservate iar exemplele date sunt de un mare
rafinament artistic, începând cu stilul „candelabrelor” şi terminând cu
descoperirea unei armături de fier pentru aderenţa mortarului, practic un
predecesor al betonului armat de astăzi. În Britannia se manifestă un decor
numit „imitaţie de marmură” cu acelaşi motiv al „candelabrului”, neavând
însă o tradiţie a picturii murale până la cucerirea sa. În Hispania autorul
spune că întâlnim toate cele patru stiluri, precum şi imitaţia de marmură
331
sau ornamentele cu „candelabru”. În Germania nu se manifestă o pictură
elaborată, ci mai degrabă un decor banal, imitaţia de marmură cu motivul
„candelabrelor” fiind majoritară, cele mai multe descoperiri fiind cunoscute
din Colonia (Köln).
Din păcate, în Dacia avem puţine exemple de pictură romană sau de
mozaic cunoscute (Ulpia Traiana, Napoca, Porolissum, Apulum). La
Apulum avem „Sala cu picturi şi hypocaust” din aşezarea Apulum II şi cea
de la „palatul guvernatorului” acesta din urmă fiind însă distrus. Astfel,
spre deosebire de Galia sau Britannia, în Germania, Dacia sau Panonnia nu
se dezvoltă pictura murală în ateliere care să continue o tradiţie, ci sunt mai
degrabă nişte comenzi pornite de meşteri care s‐au stabilit însă în alte zone.
În capitolul şase autorul analizează comanditarii şi încearcă să
explice semnificaţia imaginilor comandate de aceștia pe monumente sau
înăuntrul propriilor case. Se pare că aceştia doreau să se facă cunoscuţi prin
asta, să afişeze cunoştinţe de mitologie, mimând pe sume importante de
bani rafinamentul şi punând adevărate poveşti pline de morală pe pereţi.
Mesajul unor ansambluri era urmărit de comanditar pentru a‐şi construi o
imagine cât mai favorabilă în comunitate. Aceştia aveau legătură directă cu
pictorii, făcând un contract în care erau puse la punct toate detaliile (preţul
lucrării, durata, penalizările, pigmenţii de culoare doriţi etc.). Autorul
apreciază că pictura romană este, astfel, un element al elitei sociale şi o
expresie a mentalităţii comanditarului, cu rol de propagandă.
În ultimul capitol, autorul ne informează asupra actualităţii picturii
romane, și despre modul cum au reuşit să influenţeze picturile Pompeiului
si Herculaneumului istoria artei contemporane vreme de două secole de la
descoperirea lor de sub cenusa şi lava Vezuviului, cum Domus Aureus a
influenţat arta Renaşterii, cum multe „vile” pompeiene au fost copiate de
diferiţi demnitari în secolele XIX‐XX la Sydney, în California sau Sighişoara
(Casa cu Cerb). Autorul spune că: „pictura murală a fost tocmai punctul de
plecare pentru o aventură artistică ce nu s‐a terminat şi probabil nu se va
termina niciodată, atâta vreme cât omul va învăţa mereu să privească”.
Cartea se încheie cu anexe utile, precum Anexa 1, în care avem un
„tabel sinoptic asupra unor pictori şi a picturilor executate de aceştia”,
Anexa 2 cu inscripţiile de pictori, cu bibliografia aferentă; împreună, aceste
anexe sunt un excelent ghid de deplasare prin materialele existente. Anexa 3
prezintă un studiu asupra „Sălii cu picturi şi hypocaust de la Apulum”,
urmată de un glosar de termeni şi de mitologie. Privită prin ochii cititorului,
cartea îşi atinge scopul pentru care a fost scrisă, cel de popularizare a
picturii murale în limba română şi chiar franceză, iar explicaţiile simple pot
332
Volum jubiliar
fi receptate uşor de publicul larg precum şi de studenţii aflaţi la început de
facultate, ajutându‐i să înţeleagă fenomenul, stârnindu‐le interesul şi
întregindu‐le cunoştinţele de istoria artei romane.

333
334
Volum jubiliar
LISTA ABREVIERILOR

AAR ‐ Analele Academiei Române
AARMSI ‐ Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii Istorice,
București
AB ‐ Analele Banatului. Muzeul Banatului, Timişoara
AIINC ‐ Anuarul Institutului de Istorie Națională Cluj, Cluj‐
Napoca
ActaMN ‐ Acta Musei Napocensis. Muzeul Naţional de Istorie a
Transilvaniei, Cluj‐Napoca
ActaMP ‐ Acta Musei Porolisenssis. Muzeul Judeţean Sălaj, Zalău
ActaMT ‐ Acta Musei Tutovensis. Muzeul „Vasile Pârvan”, Bârlad
AJMG ‐ American Journal of Medical Genetics, Washington
Angustia ‐ Angustia. Muzeul Carpaţilor Răsăriteni, Sf. Gheorghe
Apulum ‐ Apulum, Acta Musei Apulensis. Muzeul Naţional al
Unirii, Alba‐Iulia
ArhMold ‐ Arheologia Moldovei. Institutul de Arheologie Iași, Iaşi
BAR ‐ British Archeological Reports. International Series,
Oxford
BCȘS ‐ Buletinul Cercurilor Științifice Studențești. Arheologie‐
Istorie‐Muzeologie, Alba Iulia
BMA ‐ Bibliotheca Musei Apulensis, Alba Iulia
BMS ‐ Bibliotheca Musei Sabesiensis, Sebeș
BPMOS ‐ Bulletin of Parthian and Mixed Oriental Studies,
Academic Publisher London, London
BSNR ‐ Buletinul Societății Numismatice Române. Societatea
Numismatică Română, București
Buletin ‐ Buletin de Informaţii al Românilor din Australia,
Fairfield
Carpica ‐ Carpica. Muzeul Judeţean de Istorie „Iulian Antonescuʺ,
Bacău
CCA ‐ Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Bucureşti
CCDJ ‐ Cultură şi civilizaţie la Dunărea de Jos. Muzeul Dunării
de Jos, Călăraşi
CNH ‐ Corpus nummorum Hungariae, Graz
335
Corviniana ‐ Corviniana, Acta Musei Corvinensis. Muzeul Castelul

Corvineştilor, Hunedoara
Cumidava ‐ Cumidava. Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, Braşov
CN ‐ Cercetări Numismatice, București
CNA ‐ Cronica Numismatică și Arheologică, Societatea
Numismatică Română, București
Drobeta ‐ Drobeta. Muzeul Regiunii Porților de Fier, Drobeta
Turnu‐Severin
ÉAHA ‐ Études d’archéologie et d’histoire ancienne, Strasbourg
EHAR ‐ English Heritage Archaeological Reports, London
Materiale ‐ Materiale şi cercetări arheologice, Bucureşti
MIM ‐ Materiale de Istorie și Muzeografie, Muzeul de Istorie a
Municipiului București, București
NZ ‐ Numismatische Zeitschrift, herausgegeben von der
numismatischen Gesellschaft in Wien, Wien
OLA ‐ Orientalia Lovaniensia Analecta, Peeters
RI ‐ Revista de Istorie, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”,
București
RÉSÉE ‐ Revue des Études Sud‐Est Éuropéenes, l’Institut d’Études
Sud‐Est Européennes de l’Académie Roumaine, București
Revista Bistriţei ‐ Revista Bistriţei. Complexul Muzeal Bistriţa‐Năsăud,
Bistriţa
RM ‐ Revista Muzeelor. Centrul pentru Formare, Educație
Permanentă și Management în Domeniul Culturii,
București
RMM ‐ Revista Muzeelor şi Monumentelor, Bucureşti
RRH ‐ Revue Roumaine d’Histoire, Academia Română,
București
Simpozion ‐ Simpozion de numismatică organizat în memoria
martirilor căzuți în Valea Albă, la împlinirea a 525 de ani
(1476‐2001), Chișinău, 13‐15 mai 2001. Comunicări, studii
și note, București
SCIV(A) ‐ Studii şi cercetări de istorie veche (şi arheologie),
Bucureşti
SCN ‐ Studii și Cercetări de Numismatică. Institutul de
Arheologie „Vasile Pârvan”, București
SCȘI ‐ Studii și Cercetări Științifice. Istorie
SMIM ‐ Studii și Materiale de Istorie Medie. Institutul de Istorie
„Nicolae Iorga”, București
336
Volum jubiliar
Speculum ‐ Speculum, Cambridge Journals Online, Cambridge
Studii ‐ Studii de istorie a naţionalităţii germane şi a înfrăţirii cu
naţiunea română
StComB ‐ Studii şi Comunicări Brukenthal. Muzeul Național
Brukenthal, Sibiu
SympThrac ‐ Symposia Thracologica, Bucureşti
Thraco‐Dacica ‐ Thraco‐Dacica. Institutul Român de Tracologie, Bucureşti
TS ‐ Terra Sebus. Acta Musei Sabesiensis, Sebeș
337

LISTA AUTORILOR

Mihaela BLEOANCĂ, masterand anul II, Universitatea „1 Decembrie 1918”
Alba Iulia; mihaela.bleoanca@yahoo.com

Gligor Adrian BORZA, masterand anul I, Universitatea „1 Decembrie 1918”
Alba Iulia; gligor1290@gmail.com

Raluca BUIAMA, student anul II, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba
Iulia; raluca.buiama@yahoo.com

Andrei BUTA, student anul II, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia;
abuta@yahoo.com

Florin CIULAVU, masterand anul II, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba
Iulia; florinciulavu@yahoo.com

Mircea LAZĂR, absolvent Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia;
mircea_scipio@yahoo.com

Ioan OPREA, masterand anul II, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba
Iulia; dasandrius@gmail.com

Tiberiu‐Pavel POLGAR, student anul III, Universitatea „1 Decembrie 1918”
Alba Iulia; polgartiberiu@ymail.com

Rumyana YORDANOVA, masterand anul II, Universitatea „Sf. Chiril și Sf.
Metodiu” Tarnovo; rumyana_yordanova@abv.bg
338
Volum jubiliar
Au plecat prea devreme dintre noi ...

Prof. Univ. dr. Iuliu Paul (1930- Prof. Univ. dr. Ioan Andriţoiu

2009), primul rector al Universităţii (1940-2008), Universitatea
„1 Decembrie 1918” Alba Iulia „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Nicolae Marcel SIMINA Asist. univ. dr. Emil Moldovan

(1971-2003), arheolog, Muzeul (1978-2009), Facultatea de Arte
Municipal „Ioan Raica” Sebeş Universitatea de Vest din Timişoara
339

Arheologie Studenteasca

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Arheologie Studenteasca

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CAIETELE

La Simpozionul de ceramică medievală din România, desfăşurat la

2. Mihăi Căstăian, Contribuţii la repertoriul arheologic al zonei

universității din campania 1996, Șeușa, Bernadea, de către studenții

7. Șantierul arheologic Micești‐„La Cigașe”, 10‐24 septembrie

B. Sesiunea Naţională Ştiinţifică Studenţească, istorie‐arheologie,

1. Ioan Andrițoiu, Aurel Rustoiu, Sighișoara‐Witenberg.

2. Luminiţa Sobaru, Răzvan Andrei, Vase antropomorfe în

2. Cetea‐„La Pietri”, campania 2004, Coord. Lect. Univ. Drd.

Prezența studenților pe șantierele arheologice a fost de asemenea

2. Otis Crandell, Chert Mining and Processing at Piatra Tomii,

variabilă între cărămiziu‐cenuşiu şi negru‐cenuşiu. Tipic pentru această

culturilor bronzului mijlociu din spaţiul carpato‐dunărean: Monteoru,

carpato‐dunărean, fiind adoptată de comunităţile Noua, odată cu

cunoscut sub denumirea de grupul Bolinteşti‐Gârbovăţ (Noua‐Monteoru),

II. Industria materiilor dure animale din cultura Noua.

procedee tehnice adeseori se recurgea la tăiere transversală. Utilajul

artefactelor. În urma tratamentului termic artefactele dobândeau o culoare

au desfăşurat cercetările; descrierea piesei/lor şi a contextului arheologic;

predomină este vasul‐sac. Alături de fragmentele ceramice s‐au mai

majoritate gropi, cu material aparţinând culturilor Coţofeni, Wietenberg

Materialele din bronzul mijlociu provin dintr‐o depunere care

Pl. VIII. Omoplaţi crestaţi: 1‐3‐Apahida; 4‐Brăiliţa; 5‐Bărboasa (după A. C.

materialului de la Rotbav, jud. Braşov, în AB, XVII,

Florescu, Căpitanu 1968 ‐ M. Florescu, Viorel Căpitanul, Câteva observaţii

Székely 2002 ‐ Zsolt Székely, Noi descoperiri arheologice din epoca

București, Editura Academiei Republicii Socialiste

muntean, asprul devenind principala monedă în circulație, pentru o

Loc de Tip Nr. Greutate Diametru Observații

de studii îngrijită de Mihai Berza, București,

MBR ‐ Octavian Luchian, George Buzdugan, Constantin

Ion Pătroiu (ed.) Marele Mircea Voievod‐Monografie,

Conţinutul de informaţii care poate fi extras din ridicarea

Niedermaier 1976 ‐ Paul Niedermaier, Dezvoltarea urbanistică şi

Beyond the Veil. International Archeology Student Conference on

Corviniana ‐ Corviniana, Acta Musei Corvinensis. Muzeul Castelul

Nicolae Marcel SIMINA Asist. univ. dr. Emil Moldovan

S-ar putea să vă placă și