01 Arheologia Medievala I 1996

https://biblioteca-digitala.
ro
Muzeul de Istorie al Judeţului Caraş-Severin Asociaţia Arheologilor Medievişti din
Resita
, , România
,...,
ARHEOLOGIA MEDIEVALA
I
18 8 6
Editura BANATICA
Reşiţa, 1996
https://biblioteca-digitala.ro
Volum îngrijit de membrii Consiliului Ştiinţific al
Asocia,fiei Arheologilor Medievişti din România,
sub redactia
'
ADRIAN ANDREI RUSU

DUMITRU TEICU
'
ISSN t 224 - 8304

• Consilier editorial: PETRU CĂLIN •
Pentru orice corespondenţă. legată. de Pentru orice corespondenţă. legată. de

acest volum, vă. rugam să. vă. adresaţi Muzeului publicaţie şi colaboră.rile la ea vă. rugam să. vă.
de Istorie al judeţului Caraş-Severin, 1700 adresaţi
Asociapei Arheologilor Medievişti din
Reşiţa B-dul Republicii 1O. România
Secretar: dr. Adrian Andrei Rusu,
3400 Cluj Napoca, B-dul Eroilor nr.32, ap.21,
tel:064/43.02.60
Coperta I: Medalion de sticlă, veneto-biuntin, de la Vin,tu de jos

(jud. Alba) (sec.XIII)
SUMAR - SOMMAIRE - CONTENTS - INHALT
ADRIAN ANDREI RUSU, Pledoarie pentru arheologia medievală .......................... 5
ISTORIA ARHEOLOGIEI MEDIEVALE ÎN ROMÂNIA
DUMITRU ŢEICU, Forschungen mittelalterlicher Archăologie im Banat .................. 9
STUDII
VICTOR SPINEI, Generalităţi privind geneza oraşelor medievale din Moldova ..... 35
(Generalites concernant la genese des villes medievales en Moldavie) ......... 42
MATERIALE ARHEOLOGICE
NICOLAE M. SIMINA, Căldări de lut din Transilvania şi Crişana cu însemne

pe buză ........................................................................................................ 55
(Tonkessel aus SiebenbGrgen und Crişana mit Zeichen auf dem oberen Rand) 61
PARASCHIVA VICTORIA BATARIUC, Cahle descoperite în locuinţe de orăşeni
la Suceava .................................................................................................... 69
(Carreaux de poeles decouvertes dans des habitations urbaines a Suceava) 104
ADRIAN ANDREI RUSU, Cahle din Transilvania (li) ........................................... 125
(Kacheln aus SiebenbGrgen) ....................................................................... 135
ALEXANDRU ARTIMON, Ceramica fină de uz comun din secolele XIV-XV
descoperită în centrele urbane din sud-vestul Moldovei ...................... „ ..... 155
(la ceramique tine usuelle de XIV-XV e siecles decouverte dans Ies centres
urbaines de sud-ouest de la Moldavie) ....................................................... 161
.
INGRID POLL, GHEORGHE MĂNUCU ADAMESTEANU, Brâtâri de sticlâ medievale .
descoperite în România .............................................................................. 171
(Les bracelets medievales, en verre, decouvertes en Roumanie) .................. 178
RADU LUPESCU, Un monument funerar inedit în biserica din Densus .
(jud. Hunedoara) ........ :............................................................................... 180
(Ein unbekannter Grabstein in den Kirche von Densus, Kr. Hunedoara) ....... 182
'
TOPOGRAFIE ARHEOLOGICĂ
SANDA MIHAELA SALONTAI, Consideraţii privind identificarea amplasa-

mentului unor mânăstiri dominicane din Transilvania ............. „ .................. 187
(Quelques remarques sur l'identiflcation des certains couvents dominicains en
Transylvanie) ................................................................. „ •.•••••••.••••••••......... 191
CRONICĂ
Constituirea Asocia,fiei Arheologilor Medievişti din România (Adrian Andrei

Rusu) ......................................................................................................... 195
Statutul Asocia,fiei Arheologilor Medievişti din România ................................. 196
Simpozionul ştiinţific "Ceramica medievală din România" (Cluj-Napoca, 9-1 O
noiembrie 1995) (Adrian Andrei Rusu) ...................................................... 198
Simpozionul "Artă şi civilizaţie medievală". Ediţia a li-a (Suceava, 24-25 noiembrie
1995) (Paraschiva Victoria Batariuc) ............................................................ 199
Arheologia medievală la a XXX-a Sesiune Naţională de rapoarte privind rezultatele
cercetărilor arheologice. Campania t 995 (Brăila, 2-5 mai t 995)
(Adrian Andrei Rusu) ................................................................................. 200
Colocviul national "Ceramica fină cenusie din Moldova în secolele XIV-XV"
' '
(Roman, 19-20 aprilie 1996) (Alexandru Artimon) .......................................... 202
RECENZII
PETRU BONA, Biserica medievală din Caransebeş. Caransebeş t 993.

(Cosmin C. Rusu) ....................................................................................... 204
DUMITRU ŢEICU, Arheologia satului medieval din Banat. Reşiţa, t 996.
(Ioan C. Roman) ......................................................................................... 207
IONEL CÂNDEA, Brăila. Origini şi evolu,fie până la jumătatea secolului al XVI-iea.
Brăila, Muzeul Brăilei, Editura lstros, t 995, 329 p.+86 fig. (Emil Lupu) .......... 209
Arheologia Medievalei
Pledoarie pentru
arheologia medievală
ADRIAN ANDREI RUSU
Arheologia şi-a dezvoltat progresiv compartimentele pe ma.sură ce necesitatea lor

a fost înţeleasă. Arheologia medievală este cea mai tânără dintre aceste compartimente.
Chiar dacă a avut preliminarii ce pot fi invocate încă din vremurile începuturilor
creştinismului instituţionalizat (ex.: Descoperirea Sfintei Cruci, Descoperirea capului
Sfântului Ioan Botez.ătorul), ea nu a dobândit consistenţă reală decât atunci când a fost
înzestrată cu limite precise de activitate, cu o metodologie particulară. Aceste din urmă
condiţii s-au întrunit târziu în perimetrul european, către sfârşitul perioadei interbelice şi,
mai ales, după cel de-al doilea război mondial. De atunci, până astăzi, acumulările au fost
spectaculare, traducându-se în rezultate vizibile prin numeroase monografii şi studii,
publicaţii, unele specializate, manuale, cursuri în universităţi, congrese speciale (generale,
pentru aşezări dispărute, oraşe, monumente creştine, cetăţi, ceramică etc). Arheologia
medievală a devenit nu doar pregnant independentă, ci şi înzestrată cu capacităţi care
să-i asigure succesul şi respectabilitatea.
În România, disciplina are istoria ei proprie, istorie care va fi reconstituită treptat şi
critic, poate şi cu ajutorul acestei noi publicaţii. Aici nu ne propunem nici măcar să încercăm
o schiţare a acestei istorii. Ceea ce este mult mai important decât evaluările ori nostalgiile
istoriste este, credem, evaluarea etapei în care ne gasim. Nu vom ezita să denumim
arheologia medievală ca arheologia na,fională. Dacă acest concept, pe deplin adevărat, ar
fi fost vreodată pronunţat atât de net, destinul acestei subdiscipline istorice ar fi fost,
poate, şi în România, cu totul altul.
Dacă spunem că istoria românilor în Evul Mediu este mult prea sărăcită de izvoare
scrise, nu facem decât să repetăm un lucru pe deplin conştientizat. Pentru Ţara Românească
şi Moldova, primele cinci veacuri ale mileniului nostru posedă documente interne care nu
depăşesc patru tomuri! Pentru Transilvania, cu forurile ei specifice, catolice, mai harnice
emitente de documente relativ timpurii şi cu mult mai numeroase, realităţile româneşti,
periferizate datorită specificului lor, mai ales social şi religios, au continuat să fie totuşi,
esenţialmente arheologice, până la limita vremurilor premoderne. Chiar dacă am fi
beneficiat de izvoare scrise mai generoase, mesajul acelora ar fi fost la fel de unilateral de
nemulţumitor pentru ceea ce face astăzi substanţa reconstituirilor istorice. Aşa cum se află
ea, - spunem noi, puţin dincolo de vremurile adolescenţei, - arheologia medievală
românească a produs deja dovada potenţelor sale. Cum ar putea fi atunci neglijată o
5
Pledoarie pentru arheologia medievala
uriaşă posibilitate de întregire istorică, de un asemenea calibru? A nu vedea aportul ei ori

a face deliberată abstracţie de ea, înseamnă, nici mai mult, nici mai puţin, a nu scrie istorie
de calitate.
O zăbovire asupra patrimoniului cultural construit, convinge repede asupra uriaşelor
necesităţi în care el se găseşte, datorită neglijării sau deliberatei delăsări în care este
păstrat. Dacă atitudinile politicii culturale, de stat, nu sunt prea vizibile, în schimb, alte
necesităţi, care vor fi în primul rând economice, vor face din ce în ce mai marcate interesele
pentru valorificarea ori repunerea în valoare a monumentelor. Castele, cetăţi, biserici se
vor cere restaurate şi puse ori repuse în funcţiune. Or, operaţiunile de acest fel nu vor
putea ocoli rosturile şi contribuţiile arheologilor medievişti. Conjuncturile vor fi de aşa
natură, încât, comanda socială se va aglomera primordial către arheologia medievală.
Dacă ne-am rezuma doar la aceste două argumente fundamentale, am avea deja
temeiurile pentru care arheologia medievală ar trebui să deţină o poziţie solidă,
instituţionalizată ori prin forţa dată de calitatea şi numărul specialiştilor în cadrul cercetărilor
din România. Din păcate însă, lucrurile nu stau, nici pe departe, astfel. Deocamdată, ne
aflăm în situaţia în care necesităţile practice impun „deturnarea" unor specialişti pregătiţi
pentru alte perioade arheologice ori în acea situaţie în care forurile decizionale, din mai
multe sisteme institutionalizate (Academie, Cultură, Învătământ). rezistă cu inertie la
' ' '
cerinţele ori presiunile aceloraşi necesităţi.
O primă cauză a fost şi va rămâne încă, un timp oarecare, modalitatea prin care
specialiştii acestei meserii s-au format şi se mai formează încă. A fost aproape un slogan
acela care proclama învăţarea arheologiei „pe furate", de la maeştrii. Modalitatea, amintind
frapant de pedagogia breslelor medievale, nu s-a practicat numai pentru că avea o adevărată
valenţă iniţiatică, alături de conştiinţa primară, niciodată recunoscută, de clan. ci pur şi
simplu datorită numărului mic de specialişti experimentaţi, capabili a-şi asuma
responsabilităţi formative şi care să dispună concomitent de cadre minime de învăţământ
oficializat. Abia în ultimii doi-trei ani, universităţile din Bucureşti, Iaşi şi Cluj au introdus
cursuri speciale de arheologie medievală. Meritul de a le susţine aparţine unor specialişti
mai tineri, din generaţia următoare marilor „pionieri". Curajul lor se bazează, în bună
parte şi pe o apreciabilă bibliografie internaţională, care ajută consistent la închegarea
paginilor de curs, chiar în lipsa bibliografiei generale ori speciale româneşti. Exemplul
universităţilor tradiţionale a fost urmat şi în unele institute de învăţământ superior nou
înfiinţate (Alba Iulia, Sibiu, Timişoara etc.). În acest mod, arheologia medievală devine
obiect teoretic de studiu, pas important în consolidarea statutului ei.
În anii din urmă, instituţiile muzeale au simţit din ce în ce mai acut lipsa cadrelor
de specialitate pentru arheologia evului mediu. Mai ales este situaţia muzeelor situate în
afara teritoriului fostei Dacii, acolo unde cercetarea arheologică are, în mod fatal, doar
două componente: cea preistorică şi cea medievală. În structurile administrative ale unor
muzee există încă numeroase opinii rezistente la rosturile şi, în final, credibilitatea,
arheologiei medievale. Realitatea se prelungeşte din concepţii ale istoricilor medievişti
care repudiază arheologia ca şansă serioasă de obţinere de izvoare medievale, sau din
concepţii venite din cealaltă extremă, care refuză un loc onorabil arheologiei medievale
între preocupările generale de arheologie. Cel puţin în cazul Clujului, vina acestei izolări
între medievistica de cabinet şi alte arheologii, provine dintr-o serie de cauze subiective,
printre care, nu cea din urmă, este tocmai a acelora care au practicat meseria, dar nu au
ştiut să o impună şi să-şi atragă astfel respectul celorlalţi colegi istorici ori arheologi.
6
Arheologia Medievală
** *
Ca orice disciplină tânără, arheologia medievală românească şi slujitorii ei îşi caută

nu doar justificările, ci mai ales afirmarea. Tocmai prospeţimea ei ar trebui să o ajute la
stabilirea canoanelor deontologice pentru practicarea şi scrierea ei. Criteriile de valoare
sunt cele mai bune chingi de cenzură drastică. Primul cadru exclusiv al specialiştilor a fost
creat prin constituirea la Cluj, în noiembrie 1995, a Asocia,fiei Arheologilor Medievişti din
România. Acum vede lumina tiparului şi tribuna acestei asociaţii, revista Arheologia
Medievală. Pe calea unor comunicări constante, arheologii medievişti au a se învăţa
reciproc, a-şi împărtăşi temerile, căutările, succesele; au apoi posibilitatea de a-şi uniformiza
limbajul propriu disciplinei lor; de a construi critic istoria culturii materiale şi de a sancţiona
impostura şi diletantismul; au de pus la punct fundamentele băncilor de date care vor
guverna analizele totalităţii descoperirilor ce vor urma; de a discuta şi lucra efectiv pentru
viitorul disciplinei ştiinţifice în care s-au înregimentat, la cadrele ei instituţionalizate, la
legislaţia necesară, la formele de protecţie a statutului lor; de stabilit racorduri şi legături
cu colegii lor din Europa, cu rezultatele şi manifestările lor internaţionale.
Dacă ne mărginim doar la obiectivele pe care arheologia medievală din România
ar trebui să le rezolve, lista ar fi impresionantă. Listarea nerealizărilor trebuie întreprinsă
mai ales din considerente stimulative. În primul rând, nu avem încă o cronologie între
care să operăm cu convingerea că ne aflăm în Evul Mediu. Dacă ne raportăm la istoria
Europei atunci ar trebui să privim în jos către secolul al Vl-lea. Din secolul al XVII-iea, s-ar
cuveni, de asemenea, să introducem măcar noţiunea tranzitorie de epocă premodernă.
Limita secolului al XVIII-iea este împărtăşită de mai mulţi colegi, fie şi numai datorită
preluării, din acel moment, a culturii materiale de către etnografie. Problema este nu
numai de natură strict arheologică şi ar fi trebuit să fie imediat pusă în discuţie, din clipa în
care chinga succesiunii societăţilor cu moduri de producţie definite după criterii marxiste
a putut fi înlăturată fără represalii.
Ce se ştie, de pildă despre societatea locală de la sfârşitul mileniului I şi de la
începuturile mileniului li? Nu numai că bagajul de date este foarte limitat, dar, nici un fel
de program de perspectivă nu şi-a propus vreodată să investească în mod serios într-o
cercetare de acest tip. Nici un om de ştiinţă serios nu poate considera continuitatea
românească axiomatică. Ceea ce ştim este prea limitativ şi, mai mult decât rezonabil,
considerat un dat cu pregnanţe autohtone fără vreo definire conceptuală, cât mai mult
formală, de dragul adormirii celor vigilenţi la păstrarea limpezimii de cristal a istoriei şi la
eroica rezistenţă, de tip charismatic, a străromânilor. Datul arheologic a fost sistematic
solicitat la o demonstraţie istorică favorabilă, uitându-se că el are graniţe calitative care nu
pot fi depăşite decât, eventual, după acumulări cantitative foarte serioase. Concluziile
majore, cu implicaţii existenţiale pentru românitatea carpato-dunăreană, au trebuit să
iasă din fiecare pagină publicată. Din fiece sondaj nu se poate însă scrie istorie românească!
Ce garanţie de credibilitate poate avea o cronologie bazată doar pe ceramică? Ce garanţie
de credibilitate poate avea o atribuire etnică pe bază de ceramică ori oricare alt obiect de
cultură materială? Există legi de interpretare valabile doar pentru istoriografia românească?
Ce ştim cu adevărat despre formele primare de organizare, din vremurile prestatale?
Despre ele nu posedăm nici un fel de element arheologic. S-a întrebat oare cineva dacă
7
Pledoarie pentru arheologia medievală
felul în care au fost căutate aceste forme este adecvat? Stie, cu adevârat, cineva dintre
'
arheologii români, cum arâtau aceleaşi forme în alte contexte, similare, europene. Poate
sâ indice cineva, spre analogie ori diferenţiere, o aşezare, sat, mormânt, ori obiect aflat în
folosinţa vlahilor sud-dunâreni?
Pentru cultura materialâ medievalâ abia dacă ne putem lega de ceva. Foarte rar, au
fost folosite, drept substitute, elemente din istoria artei, eventual analogii europene, şi în
cazul extrem, adeseori nefericit, modele etnografice. Existâ elaborate, pânâ în acest mo-
ment, tipologii de unelte, ustensile, arme? Ce ştim despre progresele unor tehnologii
meşteşugâreşti, despre circulaţia unor importuri? Poate face cineva vreo serie concludentâ
din resturi de încălţâminte, vase de lemn, obiecte de iluminat? Multe, prea multe materiale
zac în depozite, nepublicate, pentru că descoperitorii lor, mai vechi ori mai noi, nu ştiu
cum sâ le încadreze şi considerâ ruşinos sâ le publice fârâ sâ poatâ scrie ce gestioneazâ
sau au descoperit. Aceasta ar însemnna oare că, de fiecare datâ, când sâpâturile scot la
luminâ lucruri noi, sâ aşteptâm râbdâtori, - uneori ani, - pânâ când o nouâ descoperire
fericitâ ori accesul la o analogie, aduce cuvenitele desluşiri?
O oarecare cantitate de obiective medievale au fost atinse de cercetâri. Multe
dintre ele sunt monumente-cheie pentru istoria noastrâ. Pe aceste monumente s-au fâcut
însâ experienţe de cercetare, nu recoltâri de documente arheologice. Dar câte au cercetâri
exhaustive şi, în egalâ mâsurâ. publicări sistematice? Atât timp cât încă monumentele
sunt sâpate pe lângâ ziduri, fârâ nici cel mai mic interes pentru stratigrafia în relaţie cu ele,
cum am putea oare sâ sperâm în restituiri de astfel de cercetâri fârâ serioase dubii de
interpretare? Sâ ne întrebâm câte sâpâturi de biserici, cetâţi ori cimitire ar putea fi citate
drept modele metodologice pentru uzul generaţiilor care vor urma?
Dacă ne referim la auxiliarele arheologiei medievale, atunci, un lector al acestor
pagini, îngrijorat ori de-a dreptul revoltat, de tonul prea grav şi critic care le însoţeşte, ar
putea imediat face remarca că nu ne mai aflâm în faţa unor carenţe specifice. ci ale unora
mai generale, de care suferă aproape toate compartimentele cercetărilor arheologice
româneşti. Desigur ar avea dreptate, dar nu ne putem aştepta ca alţii decât cei interesaţi
în problemele evului mediu sâ stabilească graficul dendrocronologic al actualelor teritorii
româneşti, să aibâ graficul evoluţiei climatice, cu oglindirea sa în soluri, să aibâ identificate,
prin mijloace aero-foto, lista şi planul preliminar al monumentelor dispărute ori foarte
ruinate, analizele rezultate din resturile zoologice, chimia mortarelor comune şi de frescă,
compoziţiile ceramicii, a smalţurilor, a pieselor de bronz ori sticlâ.
Transpunerea dezideratelor în realitatea paginilor publicate, va putea fi cea mai
categorică validare a arheologiei medievale din România şi a celor care o practică. Această
publicaţie va încerca sâ materializeze parte din ceea ce a fost aici spus, într-un spirit care
trebuie să fie legat de restaurata tradiţie critică, nonconvenţională şi constructivâ, să sprijine
adoptarea unor noi atitudini faţă de arheologia medievală din România, atitudini venite
atât din interiorul, cât şi din exteriorul ei.
Modelele pe care le avem în faţâ nu sunt puţine: Archaeologia Historic.a (Cehia şr
Slovacia), Archeologia Medievale (Italia), Archeologie Medievale (Franţa), Medieval Ar-
chaeology (Anglia), Zeitschrift filr Archaologie des Mittelalters (Germania), toate cu
periodicitate care numâră deja peste douâ decenii. În conjuncturile culturale actuale,
' ' .
existenta revistei va fi nu numai o chestiune de vointe si creatii colective materializate.
'
Din acest motiv, periodicitatea sa va depinde de mersul vremurilor. Dacă vom reuşi o
frecvenţă, atunci cel mai modest deziderat al nostru, în această privinţă, va fi atins.
8
Forschungen mittelalterlicher
Archăologie im Banat
DUMITRU TEICU
'
Das Banat ist die historische Provinz im SOdwesten des rumănischen Raums, die
natOrlich begrenzt wird vom Unterlauf der Mureş im Norden, der TheiB im Westen und
der Donau im SOden. Gegen Osten wird das Banat durch eine Reihe hoher Berge von
SiebenbOrgen getrennt.
Die geografische Lage dieser Region am Unterlauf der Donau, eine Kontaktzone
zwischen Mittel- und SOdosteuropa, begOnstigte eingangs des Mittelalters das
lneinanderwirken zweier groBer kultureller EinfluBsphăren: der byzantinisch-balkanischen
und der westeuropăischen 1 • Das Interesse fOr das Kennenlernen und die archăologische
Erforschung des Banats bekam 1872 mit der GrUndung, in Temeswar(fimişoara, der
Gesellschaft fOr Geschichte und Archăologie einen institutionalisierten Rahmen. Die
Zeitschrift, welche fast ein halbes Jahrhundert lang von der Archăologischen Gesellschaft
herausgegeben wurde, hat immer prompt die archăologischen und numismatischen
Entdeckungen aufgezeigt. Hervorhebenswert die historiografischen Beitrăge von I. Berkeszi
und Felix Milleker2 •
ln Tschanad/Cenad, in der nordwestlichen Ecke des Banats, entdeckte man 1868,
als die Ruinen der alten katholischen Kirche abgerissen wurden (um der heute stehenden
neuen Platz zu machen) die Grundmauern ălterer Bauten, welche vor dieser Kirche den
Platz eingenommen hatten. Der Bericht von I. Henselmann hăit die Bemerkungen und
Entdeckungen fest, die man anlăBlich des Aushubs der Graben fOr die Fundamente der
neuen Kirche machte3 . Man schătze ein, daB die Fundamente des viereckigen Baus, die
man unter dem Schiff der abgerissenen Kirche entdeckt hatte, die Spuren eines griechischen
Klosters waren, das Ahtum zu Beginn des XI. Jh. errichten lieB. Da umfangreiche und
systematische archăologische Forschungen in Cenad fehlen, lassen die damaligen
Aufzeichnungen und die neueren Daten, Ober die wir verfOgen, viele unbeantwortete
Fragen im Raum, Fragen betreffs der GrOndung und der Entwicklung der kirchlichen
1. R. Theodorescu, Bizan,t. Balcani, Occident la începuturile culturii medievale româneşti (secolele X-XIV),
Bucuresti, 1974, S. 60-61.
2
' · Tortenelmi es regeszeti ertesito Temesvarott ( 1877-1917); L. Kakucs, in Banatica, 4, 1977, S 475-478; A.
Scherer, Felix Milleker ( 1858-1942) MUnchen, 1983.

3· I. Henszelmann, in ArchKozlem, 8, 1971, S. 2-34.
9
Forschungen mittelalterlicher Archăologie im Banat
Denkmaler, die es hier zu Beginn des Mittelalters gab4 •

Die archaologische Erforschung mittelalterlicher Spuren im Banater Raum Ende
des vergangenen und zu Beginn dieses Jahrhunderts hatten meist einen zufalligen
Charakter, obzwar die positivistische Geschichtsforschung im Aufwind war. Diesen
Aufschwung markierten aber eher die Veroffentlichung und Verwertung geschichtlich
diplomatischer Quellen des Mittelalters. Und auch rur die Zwischenkriegszeit kann man
keine merklichen Fortschritte oder bezeichnende Akkumulationen feststellen.
Vermerkenswert allein die Forschung, die der Kunsthistoriker Ioachim Miloia bei den Ruinen
der gotischen Kirche in Cavaran betrieb 5 •
Den eigentlichen Beginn archaologischer Forschungen in mittelalterlichen Habi-
tats des Banater Raums kann man erst um die jahre 1968-1970 verzeichnen. Das Sud banat,
also die montane und hugelige Gegend dieser Provinz, der Raum zwischen Donau und
Mittellauf der Timiş/Temesch erfuhren einen gewissen Umfang mittelalterlicher
archaologischer Forschungen im Vergleich zur Gegend der Ebene im Norden.
Die mittelalterliche Siedlung von Gornea auf der Donauterrasse in der Liubcovaer
Senke wurde zuerst zwischen 1973-1978 erforscht. ln derselben Zeitspanne untersuchte
man auch die zeitgleichen Nekropolen6 . Obwohl zwei Jahrzehnte der dortigen· Forschungen
inzwischen vergangen sind, konnte nur ein Bruchteil der mittelalterlichen Siedlung(en)
und ihrer zeitgleichen Nekropole(n) archaologisch freigelet werden. Sondierungsgrabungen
im unweit gelegenen mittelalterlichen Siedlungsfeld von Moldova Veche/ Altmoldowa
zeigten auf, daB dort zehn mittelalterliche Komplexe zu untersuchen sind. 7 Die ihnen
zeitgleiche Nekropole ist leider von gegenwartigen Anlagen teilweise zerstort oder
verdeckt worden 8 .
1969 begannen die archaologischen Grabungen in llidia, einer Siedlung am Ostrand
der Orawitzaer/Oraviţa Senke, am FuB der Aninaer Berge/Munţii Aninei. Die Forschungen
in llidia, die mit Unterbrechungen bis 1985 dauerten, hatten sowohl die mittelalterliche
Siedlung als auch den Feudalsitz am Obliţa-Hugel zum Ziel 9 • Die
Bodenverbesserungsarbeiten, die zwischen 1986-1990 fast im gesamten Banater Raum
durchgefGhrt wurden, begunstigten auch eine Reihe von Entdeckungen und
archaologischen Forschungen in Berzovia, Bocşa/Bokschan, Şopotu Vechi und in anderen
Gegenden des Banats 10 • Mittelalterliche Archaologie in der Banater Ebene betrieb man in
Remetea Mare, Hodoni, Voiteg und Făget. Man erforschte Nekropolen aus dem X.-XI. Jh
in Hodoni, Timişoara-Cioreni und Voiteg, mittelalterliche Wohnungen in Remetea Mare
und Festungsanlagen sowie kultische Denkmiţler in Făget, Satchinez und Mănăştur 11 •
· P. lambor, Şt. Matei, A. Bejan, inZiridava, 14, 1982, S. 89-108; A. Bejan, Banatul fn secolele/V-XI/, Timişoara,
4
1995, S. I 12-115.
5· I. Miloia, in AnB, 1930, 4,7, S. 26-53.
6 · I. Uzum, in Banatica, 4, I 977, S. 2 I 7-22 I; Idem, fn Banatica, 3, I 975, S. I 31- I 43; Idem, in Banatica, 6,
1981, s. 182-187.
7
· Idem, in Banatica, 5, 1979, S. 227-232.
· D. Ţeicu, in Bana.tica, 12/1. 1993, S. 293.
8
· Şt. Matei, in BanatiCil, 2, 1973, S. 314-317; I. Uzum, in RMM.MIA, 2, v 1988, S. 44 hat eine geringe,
9
Prăsentierung, mit sehr vielen Ungenauig keiten gemacht; D. Ţeicu, in Banatica, 9, 1987, S. 327.
· D. Ţeicu, in Banatica, 10, 1990, S. 268-269; Idem, in Crisia, 21. 1991, S. 307-310.
10
11
A. Radulescu, in Materiale, I 980, S. 579-586 und 524-529; A. Bejan, a.a.O. S. I 37; FI. Draşovean, D. Ţeicu,
M. Muntean, Hodoni. Locuirile neolitice şi necropola medievală timpurie, Reşiţa, 1996, S.
10
Arheologia Medievala
Eine erste Bilanz mittelalterlicher archăologischer Forschungen im Banat der letzen

drei jahrzehnte beweist die Tendenz des globalen Angehens des mittelarterlichen Habi-
tats, so wie ihn die Geschichtsschreibung definiert 12 • Die geringen materiellen Mittel und
die beschrănkte menschliche Kraft, die zur archăologischen Forschung eingespannt werden
konnten bewirkten, daB nur sehr wenige der Forschungen abgeschlossen werden konnten
und einen exchaustiven Charakter haben. Die unvollstăndigen archăologischen
lnformationen haben die geschichtlichen Einschătzungen Gber den Beginn des Mittelalters
im Banat negativ beeinfluBt.
Die mittelalterlichen Dorfanlagen des XII. - XIV. Jh. wurden mit einiger lntensităt
bloB in Gornea, llidia und Moldova Veche erforscht. Das ist extrem wenig, wenn man
weiB, daB durch Feldforschung inzwischen rund 90 mittelalterliche Dorfanlagen identifiziert
wurden.
Beispiel Gornea: die mittelalterliche Dorfanlage wurde in ihrer Ausdehnung in den Fluren
Zomoniţă - Ţărmuri festgelegt. entlang des Cameniţa-Baches, und bedeckte eine Flăche
von 350 x 200 m. Von dieser Flăche sind bis zur Stunde archăologisch bloB etwa 10%
erforscht, unter anderen 14 Wohnungen, die zum GroBteil aus dem XII. - XIII. Jh.stammen 13 •
Die mittelalterliche Dorfanlage von llidia aus dem XIII. - XIV. jh. lag in cier Gegend Sălişte
am Ufer des Vicinic - Baches, am FuB des Obliţa - Hilgels (Abb. 2). Gruppen von Wohnungen
wurden in verschiedenen Teilen der Au untersucht auf einer Flăche von insgesamt mehreren
Hektar.
Allgemeine und oberflăchliche lnformationen sammelte man durch Sondierungen
im Rahmen der bisher bekannten Banater Dorfanlagen aus dem Mittelalter. Allein in cier
Oraviţaer Senke sind an 20 Stellen Bewohnungsspuren aus dem XI. - XIV. Jh. entdeckt
worden die alte in den Auen cier Băche und FIGsse liegen, welche die Senke queren 14 • ln
cier HUgelgegend am Rande dieser Senke - die Hilgel sind 400 - 500 m hoch - liegen die
Siedlungen aus dem XII. - XIV. Jh. meist am Ausgang von FIGssen oder Băchen in den
ebenen Teii. Dies gilt filr llidia - Sălişte, Ciclova Română - Sălişte, Cârnecea. Lagen die
Siedlungen am Unterlauf cier Gewăsser in noch hilgeliger Gegend, dann meist in
unmittelbarer Năhe des Wassers. Das gilt filr Ciuchici, Racăşdia, Vrăniuţ und Rusova 15 •
Diese fruchtbaren Tăier waren die bevorzugte Anlagestelle filr mittelalterliche Dorfer im
Banat. Das mittelalterliche Mehadia aus dem XII. - XIV. Jh. tag am Ufer der Belareka, an
einer engen Stelle derselben. Die Siedlung aus dem XII. - XIII. Jh. von Şopotu Vechi in cier
Almăj - Senke lag am Ausgang aus den Bergen des Şopot - Baches, unweit von dessen
ZusammenfluB mit cier Nera. Die mittelalterlichen Siedlungen aus dem XIV. Jh. am Mittellauf
der Bârzava, in Şoşdea, Berzovia, Gherteniş, Ramna lagen alle am FuB cier HGgel, die
unmittelbar an den FluB grenzen. ln cier Ebene des Banats lagen alle bisher bekannten
Siedlungen aus dem Mittelalter an den Ufern von Timiş. Bega oder Bârzava 16 • Leider
· A. Rădulescu, in Materiale, 1980, S. 579-586 und 524-529; A. Bejan. a.a.O. S. 137; FI. Draşovean, D. Ţeicu,
11
M. Muntean, Hodoni. Locuirile neolitice şi necropola medievală timpurie, Reşiţa, 1996, S. 35-42
12
R. Popa, în SCll64, 30, 4 1979, S. 555-561.
· D. Ţeicu, Gh. Laz.arovici, Cornea. Din arheologia unui sat medieval din Clisura Dunării, Reşiţa. 1996.
13
· D. Ţeicu, in BanatiCil, 9, 1987, S. 320.

14
15
· Ibidem, S. 320, 327, 336 und Abb. 2.
16
· Die archaologischen Untersuchungen sind teilweise neu und gehoren den Forschern A. Medeleţ, Gh.
Laz.arovici und FI. Draşovean an.
ll
Forschungen mittelalterlicher Archaologie im Banat
bleibt bis zur Stunde die vollstăndige Erforschung einer mittelalterlichen Dorfanlage ein
unerfilllter Wunschtraum.
Ein Bild einer mittelalterlichen Wohnung sowie von Wirtschafts - oder technischen
Anlagen in einem mittelalterlichen Dorf im Sudbanat, die der Dorfgemeinschaft dienten,
wie etwa eine Topfereiwerkstatt oder eine Schmiede, kann man sich aus den Grabungen
von Gornea machen (Abb. 3 und 4). ln Gornea hat man neben den 14 Wohnungen auch
zwei Werkstătten erforscht, die aus dem XII. - XIV. Jh. stammen. Die Forschungen, die wir
im mittelalterlichen Dorf llidia durchfilhrten, brachten eine Gruppe von vier Wohnungen
aus dem XIV. Jh. zutage und eine aus dem XII. - XIII. Jh.17. Die Wohnungen hatten alle
einen ins Erdreich vertieften Teii, den wir archăologisch in Form einer Grube identifiziert
haben. Die Wohngrube war rechteckig oder oval, die Dimensionen waren verschieden,
die Grube war 40 bis 80 cm tief. Die Nutzflăche einer Wohnung schwankt zwischen 4 und
25 qm. Wănde und Dach stGtzten sich direkt auf den Boden. Die Wohnungen mit leicht
vertieftem FuBboden 18 , wie man sie in der Geschichtsschreibung nennt, haben eine lange
Tradition. Im Banater Raum sind sie archăologisch belegt seit der spătromischen Zeit (IV.
Jh.) und bis ins Mittelalter hinein. Das ortlich vorhandene Baumaterial und vor aliem die
Bautradition spielten dabei eine groBe Rolle. Deshalb sind die Verănderungen im
Wohnungsbau auch sehr langsam geschehen 19 •
Die mittelalterliche Wohnung war als einheitliche Einraumwohnung konzipiert.
Archăologisch konnte aus der inneren Anordnung gewohnlich die Herdstelle ausgemacht
werden, die als offene Herdstelle sich direkt am FuBboden befand. ln Gornea sind auch
sechs Backofen gefunden worden, die auBerhalb, aber in unmittelbarer Năhe der
Wohnungen stehen oder auf einem gewissen Terrain gruppiert waren. Die Herdstelle
maB zwischen 0,80 und 1,30 m im Durchmesser und hatte einen halbkugelformigen
Uberbau, den man durch Grabung in der lehmigen Erde realisierte. Auch dieser Ofentypus
hat eine zeitlich lange Karriere und er war in ganz Mittel - und Sudosteuropa stark
verbreitet 20 •
ln Gornea wurde auch eine Hafnerwerkastatt und eine Werkstatt zum
Eisenschmelzen gefunden, die aus dem XII. Jh. stammen 21 • Die Topferwerkstatt funktionierte
in einem Raum, der identisch war mit den anderen Wohnungen, also mit leicht vertieftem
FuBboden und den Dimensoinen t ,40 x 2 m. Der runde Brennofen filr die Topferware ist
bis zu einer Hohe von 90 cm erhalten geblieben und hatte einen Durchmesser der
Herdstelle von 70 cm. Typologisch ist es ein Topferofen mit zwei Brennkammern und
senkrechtem Zug 22 • Die Analyse der glasierten Keramik aus dem XIII. - XIV. Jh. aus den
Dorfsiedlungen von Gornea, llidia oder anderen Banater Ortschaften bewies, daB die
17
D. Ţeicu, a.a.O., S. 327, Abb. 6-7.
18
·V. Spinei, Realităp etnice şi politice fn Moldova Meridională fn secolele X-XIII. Romani şi Turanid, laşi. 1985,
S. I 03; V. Neamţu. in Civilapa medievală şi modernă româneasc.ă, Cluj-Napoca, 1985, S. 64-70.
19
Fr. Braudel, Structurile cotidianului, li, Bucuresti, 1984, S. 6-7.
· N. Constantinescu, Coconi. Un sat din Cfmpia Română fn epoca lui Mircea cel Bătrân, Bucureşti, 1972, S. 46;
20
.O.Ol. Teodor, Teritoriul est Câ!piltiC fn secolele V-XI. laşi. 1978, S. I 05; O. Toropu, Romanitatea târzie şi străromânii fn Dada
traiană sud-Câ!piltiG:f. Craiova, 1976, S. 153; M. Rusu, in Apulum, 9, 1971, S. 721; D. Minie, in Sirmium, 11, 1980, S. 9.
21
I. Uzum, D. Ţeicu, in ActaMN. 15, 1978. S. 297-305; D. Ţeicu, Arheologia satului medieval din Banat,
Reşiţa. 1996. S. 83-93.
22
Duhamel, inActaPA. 9/10, 1978/1979. S. 72; S. Baraschi, inSCIVA, 25, 3, 1974, S. 464-470; N. Parady,At.
94, 1967, s. 36.
12
Herstellungstechnologie dieser Keramik in den Banater Ortschaften bereits im XIII. Jh.

assimiliert wurde und daB Gornea anscheinend ein Zentrum der Produktion dieser Keramik
byzantinischer Tradition war23 •
Die Metallurgiewerkstatt aus dem XII. Jh. von Gornea funktionierte ebenfalls in
einer ahnlich gebauten Wohnung mit vertieftem FuBboden. Sie maB 3,20x2,30 m. Erhalten
geblieben sind Spuren der metallurgischen Tatigkeit, Gebrauchs- und glasierte Keramik
sowie die Reste des Erzschmelzofens în der SOdostecke des Raums. Solcherart Ofen sind
bisher sehr selten gefunden worden, in Rumanien bloB in Ghelar und in Dăbâca. Dieser
Typus archaischer Schmelzofen hat in der Zeit lange Oberdauert.
Die Erforschung der den mittelalterlichen Siedlungen zeitgleichen Nekropolen ist
ein wichtiges Segment zum Kennenlernen des mittealaterlichen Habitats einer Gegend 24 •
Auf dem Gebiet des Banats hat man bisher 45 Ortschaften identifiziert, die auch Nekropolen
vom Beginn des Mittelalters haben. ln den letzten beiden Jahrzehnten hat man
Sondierungsgrabungen geringen Umfangs durchgefuhrt, vor altern in den Nekropolen
aus dem X. - XI. Jh. von Hodoni, Voiteg und Temeswar- Cioreni. Letztere ist aufgrund von
Bodenverbesserungsarbeiten entdeckt worden, wonach 20 Graber freigelegt worden sind.
Die Kriegergraber, mit ihrem spezifischen Inventar, machen etwa ein Viertel der Graber
aus. Daneben sind Graber mit christlichen Grabbeigaben gefunden worden. Die Graber
von Timişoara- Coi reni sind als dem Ende des X. jh. zugehorig identifiziert worden. Einige
stammen auch von der ersten Halfte des XI. jh 25 • Eine geringe Zahl von Grabern ist in
Voiteg erforscht worden. Sie gehorten berittenen Kriegern, wie die spezifischen
Grabbeigaben es bezeugen. Die Graber gehoren sicher zu einem groBeren Graberfeld aus
dem X. Jh 26 • Aus der Nekropole von Hodoni, die dem XI. Jh. zugeordnet wird, sind bisher
18 Graber bekannt, drei davon mit dem spezifischen Inventar der berittenen Krieger27 •
(Abb. 5). Die fruhmittelalterlichen Graber von Hodoni, Voiteg und Temeswar konnen vom
ethnischen Standpunkt den magyarischen Eroberern zugeordnet werden.
Die archăologischen Forschungen im lntramontanbereich des SOdbanats in Gornea,
Şopotu Vechi und Cuptoare brachten Grăber aus dem XII. - XIII. Jh. zum Vorschein mit
interessanten Beigaben. Die Dokumente weisen fur diesen Raum eine kompakt siedelnde
homogene rumanische Bevolkerung aus. Die Grabbeigaben bestehen aus Schmuck în
byzantinisch-balkanischer Tradition, byzantinischen und magyarischen MOnzen und sie
zeugen von den Beziehungen dieses Raums an der unteren Donau zur sudost - und
mitteleuropaischen Umgebung28 • (Abb. 7). Die archaologische Dokumentation, die man
anlăBlich der Erforschung dieser Grăber anlegen konnte ist von erstrangiger Bedeutung
auch fur die ethno-demografische Entwicklung des Banats zu Beginn des Mittelalters.
(Abb. 5, 7).
Mit Beginn des XIII. Jh. und im Laufe des XIV. Jh. entwickelten sich rund um die
23 · D. Ţeicu, in Kulturraum Mittlere und Untere Donau. Traditioen und Perspektiven des Zusamenlebens, Reşiţa,
1995, s. 143-145.
24 · R. Popa, a.a.O., S. 557.
25 · lnformationen von A. Rădulescu.
26 · Untersuchungen: FI. Medeleţ und A. Rădulescu. Die Grăber sind neu. Freundliche lnformationen von A.
Rădulescu.
27
· A. Bejan, M. Moga, in nbiscus, 5, 1979, S. 155-168; FI. Draşovean, D. Ţeicu, M. Muntean, a.a.O., S. 34-54.
28 D. Ţeicu, a.a.O., S. 230-270.
13
gemauerten Kirchen von llidia, Cârnecea, Reşiţa, Obreja, Berzovia dorfliche und knesiale
Nekropolen. Fast keine sind bisher systematisch, exchaustiv erforscht worden und
wissenschaftlich entsprechend ausgewertet29 • Die Nekropole von Cuptoare, eine der
groBten im Banater Raum, mit 347 bisher bekannten Grăbern, ist zwei jahrzehnte nach
Beginn der Grabungen bloB durch einen summarischen Forschungsbericht erfaBt und die
Chancen fOr eine groBere Arbeit daruber sind ăuBerst gering.
Die im letzten Vierteljahrhundert gemachten Forschungen zur mittelalterlichen
Archăologie im Banat lieferten auch lnformationen ersten Ranges fOr das Kennenlernen
des Beginns der kirchlichen und Befestigungsbaukunst im Banat. Exklusiv der Archăologie
verdanken wir das Bild, das wir uns Ober die Banater mittelalterliche Baukunst heute
machen konnen. Kirchen und Kloster sind vor aliem im Bergland des Banats erforscht
worden, im Suden der Provinz, in llidia, Cârnecea, Reşiţa, Berzovia, Obreja, Mehadia und
Caransebeş. Forschungsansătze hat es sicherlich auch in der Banater Ebene gegeben, im
Nordbanat. Vor vier jahrzehnten noch war das Banat von diesem Standpunkt in weiBer
Fleck, inzwischen hat die Archăologie aber einige brauchbare Ansatzpunkte geliefert30 •
Magyarische und byzantinische Quellen vom Ende des X. und Beginn des XI. jh.
suggerieren die Beziehungen des Sudbanats zum byzantinischen Raum jenseits der Donau.
Auch Missionsarbeit bzw. ecclesiastische Prăsenz von sudlich der Donau wird vermerkt
im Raum zwischen Donau, Mureş und TheiB. Ahtum, der Banater Adlige mit turanischem
Namen, der im bulgarischen Widin getauft worden ist, brachte orthodoxe Monche, welche
in Morisena/Cenad am Ufer der Mures, ein Kloster errichteten. Das Kloster Morisena, eine
Stiftung Ahtums, sowie ein ălteres Bistum in Caransebeş(fibiscum, das in einem der
Dokumente des Hofs von Basileios li erwăhnt wird, bezeugen die ecclesiastische
Abhăngigkeit des Banats von Kirchen und Klostern aus dem byzantinischen Raum und
Ritus im Rahmen des Bistums von Ohrida. Dies schon Ende des X. jh 31 • Die Archăologie
hat noch keine Antwort auf die Frage nach dem Beginn des Kirchenbaus im feudalen
Banat geben konnen. Die Kultbauten der Banater Feudalherrn aus dem X. - XI. jh. sind
weitgehend ein Geheimnis geblieben, das noch auf seine Luftung wartet.
FUr die Entwicklung der Kirchenarchitektur im XIII. - XIV. Jh. hat die Archăologie
allerdings schon einige Anhaltspunkte freigemacht. (Abb. 10) Eine Saalkirche von der
Mitte des XIII. Jh. kennen wir aus llidia32 • Das Denkmal von llidia-"Cetate" (Burg) hatte
einen einfachen GrundriB. Das Schiff maB innen 12,50x7 m, der rechteckige Altarraum
4,SOxS,30 m. (Abb. 10/4). Zwei Pfeiler im Westteil des Schiffs stUtzen einen Turn. Die
Grabbeigaben des Friedhofs bei der Kirche sowie die Stratigrafie plădieren fOr die zweite
Hălfte des XIII. Jh. ln einem Kanzleidokument wird llidia 1223 erstmals erwăhnt als
konigliches Besitzum, das zur Aussteuer der ehemaligen byzantinischen Kaiserin Margareta
gehort hatte 33 • Im selben Raum, in Cârnecea, wurde eine weitere Saalkirche identifiziert.
lhr Schiff maB innen 9x7,75 m und der Altarraum 6x3,75 m. (Abb. 10/2, 12). Die
Kanzleidokumente des XIV. jh. sprechen auch hier von einem rumănischen Raum. Die
29
· Ibidem, S. 229.
30 · V. Vataşianu, Istoria artei feudale fn Ţările Rom.1.ne, Bucureşti, 1958.
3 1. R. Theodorescu, a.a.O„ S. 74-75, 114; M. Gyony, în Revued'histoirecomparee, XV, 1947, S. 48-49.
32 · St. Matei, I. Uzum, in ActaMN. 9, 1972, S.
33
· DIR. C, I (1075-1250), S197
14
Kirche war Ende des XIV. - Anfang des XV. Jh. errichtet worden 34 • Die Grabungen von
Berzovia ergaben am Nordufer der Bârzava, unweit der Ruinen des Romercastrums, die
Oberreste einer mittelalterlichen Kirche mit viereckigem Sanktuarium. Das Schiff maB
innen 11x6,55 m, der Altarraum 6,50x4,50 m. Am Nordrand des Altarraums gabs eine
Sakristei. Gemauerte Contreforts sti.itzten das Schiff vom Westen und lăngsseits. (Abb.
9). ldentifiziert wurde die Ruine aufgrund der dokumentarischen Zeugnisse als Kirche des
verschwundenen Dor fes Remetea35 • Ein Kanzleidokument von 1414, das einen Besitzstrerit
zwischen den Adligen Himffy aus Remetea und den Adligen aus Ghertenis beschrieb und
zu schlichten suchte, spricht von der Kirche von Remetea/Berzovia36 • Man schătzt, daB
diese Kirche in der zweiten Hălfte des XIV. Jh. errichtet wurde. Nordlich von Mehadia
kann man noch die Ruinen einer Saalkirche sehen, die sich in der Năhe eines
mittelalterlichen Dorfes befand, am Ufer des Belareka-Baches. Das Schiff maB 7,60x7,40
m, der Altarraum 6x5,20 m. An dessen Nordseite ist spăter eine Sakristei angebaut worden.
(Abb. 10/3). Die Grabbeigaben der Grăber rund um die Kirche sprechen fi.ir das XIV. jh 37 •
Ein kultisches Denkmal kleineren Umfangs, mit einem Altarraum von 3x3 m und
einem Schiff von 5x6 wurde am Oberlauf der Bârzava, bei Reşiţa, entdeckt. (Abb. 10/ 1).
Es war eine Hofkapelle im Rahmen eines rumănischen Knesensitzes aus dem XIV. jh 38 .
1969 - 1972 entdeckte man in llidia- Oblita im Rahmen eines mittelalterlichen Hofs die
'
Ruinen einer Kirche vom Zentraltypus. lhr GrundriB war auBen rund und innen viereckig39 •
Die Grabbeigaben der Grăber rund um die Kirche auf dem Obliţa-Hi.igel plădieren fi.ir das
spate XIV. Jh., obwohl man anfangs dazu neigte, das Denkmal dem XII. - XIII. jh.
zuzordnen 40 •
Die schriftlichen Geschichtsquellen dokumentieren fi.ir den Banater Raum auch
Klosterkirchen der katholischen Orden aus dem XIII. - XIV. Jh., obwohl bisher extrem
wenig auch tatsăchlich identifiziert und erforscht worden sind. Zweifelsohne aber konnen
die Ruinen der Kirche von Caransebeş als Ruinen der Kirche des Franziskanerklosters aus
dem XIV. Jh. identifiziert werden, Ober die es klare schriftliche Belege gibt. Der Bau war
beachtlich, schon weil er sicherlich dem Bedarf eines groBen Ordens gerecht werden
muBte. Das Schiff maB 15x8,40 m, der lăngliche Chor hatte die lnnenmaBe 5,90x5,50 m.
Strukturiert wurde der Bau auch durch die halbkreisfOrmige Absis. Vier Paar Contreforts
sti.itzten das Schiff, an der Westseite gab es weitere zwei quergestellte Contreforts41 •
Urspri.inglich haben die Autoren, die die Ausgrabungen von Caransebeş beschrieben haben,
die Kirche der ortlichen orthodoxen Gemeinschaft zugeschrieben. lnzwischen hat sich
aber eine Meinung durchgesetzt, die der Wahrheit viei năher liegt: es handelt sich eindeutig
um die Ruinen des Franziskanerkonvents aus dem XIII. - XIV. Jh42 • DaB der Franziskanerorden
34
D. Ţeicu, a.a. O., S. 59-60
·
35
· Ţeicu, în Banat/ca, 1O, 1990, S. 272.
D.
36
· Ortvay T. (under der Redaktion von Pesty Fr.), Okleve/ek Temesvarmegye es Temesvavaros rortenetehez,
Budapest, 1896, S. 488-489.

· Untersuchungen: D. Ţeicu und St. Matei
37
38
·0. Ţeicu, a.a.O., S. 5-14
39
St. Matei, în Banatic.a, 2, 1973, S.317
40
· Ibidem, S.317
1. P. Bona, Biserica medievală din Caransebeş. Reşiţa, 1993, S. 58-62, 97-101.

4
· R. Popa, în SC!~. 40, 4, 1989, S. 359-370

42
15
wăhrend des XN. Jh. im SOdbanat in Orşova, Sebeş, Cuieşti und an anderen Orten K.Joster
und Kirchen unterhielt, in einem kompakten rumănischen Raum und mit cier erklărten
Absicht cier Konvertierung cier Einheimischen zum Katholizismus, steht fest43 . Zweifelsohne
hat die Architektur cier katholischen Monchsorden im Banat auch die Architektur
einheimischer Kirchen beeinfluBt. Die bisher erforschten kultischen Denkmăler stammen
aus dem Xll.-XIV. Jh., waren aus Stein und Brennziegeln errichtet, wobei Mortei als
.
Bindemittel diente. Die bei Berzovia, Caransebes und Mehadia in cier Năhe befindlichen
romischen Ruinen sind ebenfalls als Baumaterialquelle benutz worden. ln den Dokumenten
aus dem XIV. Jh. werden im Tal cier Caraş Kirchen erwăhnt, die teils aus Stein, teils aus
Holz sind.
Im Banater Dorf des XIl.-XIV. Jh. kann die Dominanz cier Saalkirche festgestellt
werden. Nach einfachen, archaischen Plănen errichtet, die bereits vom Ende des
vorangegangenen Jahrtausends bekannt sind, sind diese Kirchen Ober weite Răume Mittel-
und SOdosteuropas verbreitet undim Banater orthodoxen Raum angepaBt worden 44 • Die
Kirchen waren bescheiden, allein die aus Sebeş und Caran sind groB - doch die waren
Klosterkirchen verschiedener Monchsorden45 • Der Chor cier Kirchen war rechteckig oder
quadratisch und dieses archaische Element ist sporadisch bis spăt erhalten geblieben 46 •
Allein die Saalkirche von llidia hatte einen Glockenturm, cier sich Ober dem Kirchenschiff
erhob. Wir kennen leider nur den GrundriB alldieser Kirchen und sehr wenige andere
architektonische Elemente, etwa vom DeckenabschluB. Deshalb muB man vorsichtig sein,
wenn man Spekulationen Ober die Adaption gotischer Spitzbogen an romanische
Architektur anstellt.
ln llidia ist u.a. auch ein quadratischer Turm entdeckt worden, 11x11 m im GrundriB, aus
Stein und Brennziegeln und Mortei, der durch eine Zwischenmauer in zwei Răume geteilt
war. (Abb. l 3b). Aufgrund des gefundenen lnventars ist er cier zweiten Hălfte des XII. Jh.
zugeordnet worden 47 • Die Entdeckung von llidia hat filr den rumănischen Raum des Banats
die Diskussion Ober den Augenblick des Auftauchens solcher Befestigungsbauten wieder
angekurbelt. Hervorragende Studien verdanken wir R.Popa, G.Anghel und A.A.Rusu, die
sich mit Genesis, Typologie und Verbreitung solcher Wohn- und VerteidigungstOrme im
Banat und in SiebenbOrgen befaBt haben48 • Einstimmig stellte man fest, daB dieser Bautyp
in der zweiten Hălfte des XIII. Jh. filr die genannten Răume typisch ist. Diese typische
Befestigung hat ihren Ursprung in Westeuropa, im XL-XII. Jh. und verbreitete sich von
hier Richtung Osten ab dem XIII. Jh49 • Im Sonderfall llidia zeigt sich cier EinHuB derTatsache,
daB diese SOdbanater Gegend immer starken westeuropăischen EinHOssen ausgesetzt
43
· /bidem,; S. Papacostea, Românii in secolul al XIII-iea. Între cruciadă şi imperiul mongol, Bucureşti, 1993, S.
70-83.
44
· V. Vatasianu, a.a. O., S. 120; E. Greceanu, în SC/A, 18, 1, 1971, S. 26; V. Dragut, în SC/A, 12, 2, 1965, S.
301-303; C. Popa, în Pagini de veche artă româneasc.ă, 4, 198 I, S. 66.

45 · V. Vatasianu, a.a.O., S. 149; Idem, în Istoria artelor plastice in România, S. 209.
46 · E. Greceanu, a.a.O., S. 36; V. Vatasianu, a.a.O., S. 244; C. Popa, a.a.O., S. 66.
· D. Ţeicu, a.a.O., S. 78.

47
48 · R. Popa in /BI Bulletin, 34, 1978, A 115-126; G. Anghel, in Apulum, 18. 1980, S 95-11 O; A. A. Rusu, in Acta
MN, 17, 1980, S 177-197.

49
· M. de Bouard, Manuel D 'archeologie medievale. De la fouil/e a /'histoire. Paris, 1975, p. 113-114; Fr.
Enaund, in /BI Bulletin, 43, 1985, p.49; M. de Bouardin AM, 3-4, 1973-1974, S 106-11 O; V. I. Nekuda, ). Unger, Hradky
a tvrzenaMorave, Brno, 1981, p.357-360;). Holl in AAH, 22 1970, S 386-390; N. Paradyin AAH, 34, 1982, S 131-149.
16
war, die hier mit den byzantinisch-balkanischen EinHussen zusammentrafen. Deshalb ist
llidia auch ein so interessanter Anhaltspunkt fi.ir das Studium der Architektur dieses
Befestigungstyps im Banat und in Siebenburgen. Und zwar scheint es der erste in diesem
Raum gewesen zu sein. Wohnturme in mehr oder weniger starkem Ruinenstadium gibt
es auch in Mehadia, Turnu Ruieni, Ciacova{fschakowa, Svinita, Werschetz/Vrsac .
(Jugoslawien)(Abb. t 3- t 4). jene von Ciacova und Sviniţa stammen vom Ende des Xlll.-
Anfang des XIV. Jh., Mehadia und Turnu Ruieni aus dem XIV. Jh 50 • Der Bau von Mehadia
hatte ein Sechseck als GrundriB, mit Seitenlangen von 6,50 bis 7, 70 m. Aus archaologischen
und dokumentarischen Quellen kann der Bau aufs XIV. Jh. datiert werden. Die ungarischen
Konige lieBen ihn in einem Raum errichten, welcher wichtig war als DurchzugsstraBe der
Heere Richtung Walachei. Auch die Turme von Sviniţa und Vrsac wurden als Notwendigkeit
der ungarischen Konige errichtet. Die Turme von Turnu Ruieni und Reşiţa sind als Bedarf
der Einheimischen rumanischen Bevolkerung errichtet worden 51 •
Die archaologische Erforschung der mittelalterlichen Befestigungsanlagen des
Banats hat in kleinen Schritten einige Erkenntnisse erbracht uber das Xlll.-XIV. jh„ aufgrund
der Grabungen von Pescari/Coronini, Mehadia, jdioara und Vrsac. ln Pescari/Coronini
(Abb. t SB) wurde eine Ummauerung freigelegt, mit einem Torturm, die aus dem XIII. Jh.
stammen 52 • Der Anlageplan der koniglichen Burg von Jdioara, den man ebenfalls
archaologisch orten konnte, bestand aus einer Ummauerung von 40x20 m, die von zwei
Turmen flankiert war. Der Bau stammt vom Ende des XIII. Jh., spatestens vom Beginn des
XIV. Die archaologischen Sondierungen der Befestigungsanlagen von llidia und Bocşa
lieferten bisher nur summarische und Teilerkenntnisse uber deren Topografie und
Chronologie. (Abb.16).
Die mittelalterlichen Bauherrn haben bei der Errichtung ihrer Burgen und
Wohnturme des Xlll.-XIV. Jh. die Vorteile des Terrains aufs hochste genutzt: Hugel mit
schroffen Hangen, strategisch geschickt ausgewahlt. Das Relief des Nordbanats bot dazu
ausgezeichnete Bedingungen. (Abb. t 5- t 6)
Das mittelalterliche Habitat konnte durch die Forschungen der Archaologen im
letzen Vierteljahrhundert nur unvollkommen und ungleichmaBig durchleuchtet werden.
lmmerhin steht fest, daB diese primare Quelle der Erforschung der Geschichte des Banats;
zum Beginn des Mittelalters intensiver genutzt werden muB.
50
St. Matei in Studii de istoria artei, Cluj Napoca, 1982, S 108-11 O.
5
D. Telcu, a.a.O., S 12, flg.3.
1.
52
· St. Matei, a.a.O., S. 106.
17
•.
,. .• > ...._.-
18
Arheologia Medievalâ
LEGENDA:
1. Cenad
2. Sînnicolau Mare
3. Satchinez
4. Hodoni 15. Vrăniuţ
5. Remetea Mare 16. Oraviţa
6. Timişoara 17. Cuptoare

7. Lugoj 18. Ciclova Romănă
8. Soşdea 19. llidia

9. Berzovia 20. Zlatlţa
10. Boc.şa 21 . Dalboşeţ
11. Obreja 22. Şopotu Vechi

12. Caransebeş 23. Moldova Nouă
13. Turnu Ruieni 24. Pescari

14. Vărădia 25. Gornea
q____)lkm
Abb. 1 Ortschaften des Banats, wo zwischen 1970 - 1996 archaologische Forschungen

betrieben wurden.
19
Abb. 2 llidia. Lageplan mit der mittelalterlichen Dorfanlage und dem Feudalsitz
20
1 2
Abb. 3 llidia. Plan einer mittelalterlichen Wohnung
21
Abb. 4 llidia - Funii. Wohnung aus dem XII. - XIII. Jh.
22
00
Abb. S Hodoni. Schmuck aus der Nekropole vom XI. Jh.
23
Abb. 6 Şopotu Vechi. Archăologische Forschungen in der Nekropole aus dem XII. - XIII. Jh.
24
M8 M12
i
I I ;
~~i:
10 M 13
5 ~4"1
~
o
I
M16
7
~
I
I
I
' '
I
I
I 13 M 20 14 15
; I ' I
I
~ ~
12
M
dI
Abb. 7 Şopotu Vechi. Schmuck aus der Nekropole
25
ATE.NEU
Abb. 8 Reşiţa - Moroasa. Lageplan des Feudalsitzes, XIV. Jh.
26
Abb. 9 Berzovia. Lageplan des feudalhofs und des verschwundenen Dorfes Remetea
27
E
o
.-
.....
Abb. 1O Saalkirchen aus dem Banat
28
Legenda
~Fundaţie
- .
Elevatie
IJ
tzZZZQ).
o.., ..... J .... 1w11pm
D
D
D
B
D
Abb. 11 A - Caransebes. Plan der Franziskanerkirche (nach P. Bona)

'
B - Plan der Kirche von Caravan (XV. Jh.)
29
Abb. 12 Cârnecea. Grabungen an cier Saalkirche aus dem XIV. - XV. Jh.
30
Abb. 13 Wohntilrme von Vrsac und llidia
31
Abb. 14 Turnu Ruieni. Wohnturm (XIV. Jh.)
32
-.............---:-: --
o'", ,1,~ "'I10
Abb. 15 A - Mehadia. Plan der mittelalterlichen Festung

B - Pescari (Coronin). Plan der mittelalterlichen Festung (XIII. - XV. Jh.) - nach Şt. Matei
33
Abb. 16 Bokschan/Bocşa. A - Ruinen cier mitterlalterlichen Befestigungsanlage nach einer

Zeichnung aus ciem Archiv L. F. Marsigli
B - Plan cier Festung Cuieşti (XIV. Jh.)
34
Generalităţi privind geneza oraşelor

medievale din Moldova
VICTOR SPINEI
În antichitate, spaţiul est-carpatic nu a cunoscut, cu mici excepţii, decât forme

incipiente de viaţâ urbană. La adăpostul fortificaţiilor puternice, unele cetăţi ale geto-
dacilor din secolul I î.l.Ch. - I d.l.Ch., situate pe înălţimi dominante, au constituit centre cu
populaţie numeroasă, care a ridicat sanctuare şi diverse alte construcţii publice. Cercetări
arheologice cu caracter metodic, cu rezultate mai elocvente, au fost întreprinse în ultimele
decenii la Brad (corn. Negri, jud. Bacău), Bîtca Doamnei - Piatra Neamţ (jud.Neamţ),
Poiana (corn. Nicoreşti, jud. Galaţi), Răcătău (corn. Horgeşti, jud. Bacău) etc. Aceste cetâţi
nu au supravieţuit râzboaielor daco-romane din primii ani ai secolului li şi nu au fost
refăcute, chiar dacă Imperiul roman nu şi-a extins hotarele şi asupra regiunilor unde ele
erau răspândite 1 •
Administiaţia romană a fost implantatâ numai în extremitatea meridională a
Moldovei, care nu a fost inclusă în provincia Dacia, ci în Moesia Inferior. În zona respectivă
romanii au găsit o importantă aşezare portuarâ - Tyras -, ridicată încă de la mijlocul
mileniului I î. I. Ch. la gurile fluviului omonim de către coloniştii din Milet. Perioada sa
maximă de dezvoltare se situează în vremea stăpânirii Romei. În afară de metropola de la
Tyras, castellum-ul de la Barboşi-Galaţi (jud. Galaţi) (România) şi aşezarea de la Orlovca
(Cartal)(Aliobrix)(raionul Reni, reg. Odessa)(Ucraina~ tindeau să dobândească un nivel ur-
ban. Dinamizarea migraţiei goţilor, carpilor şi a altor triburi, în a doua jumătate a secolului
al III-iea, a dus la distrugerea şi părăsirea acestor aşezări de la nordul gurilor Dunării şi la
replierea hotarelor Imperiului pe cursul marelui fluviu 2 • ,
Aceleaşi evenimente au condus la părăsirea Daciei de administraţia romanâ în
vremea împăratului Aurelian, ceea ce a lăsat pradă atacurilor barbarilor toate oraşele, care
au fost distruse în timp foarte scurt3 • Derularea cadenţatâ a nenumăratelor valuri de migratori
germanici, iranieni, turanici, slavi şi unguri, cu cortegiul lor de urmări nefaste, a împiedicat
1
N. Gostar, Cetăţi dacice din Moldova, Bucureşti, 1965; V. Căpitanu, Noi contribuţii la cunoaşterea dviliz.:iţiei
geto-dacice fn bazinul Siretului mijlociu. Cetatea dacic.ă de la R.ic.ătău (antiCiJ. Tamasidava}, în CiJrpiCil., XXIII, 1992, 1
(Omagiu savantului Vasile Pârvan}, p. 131-192; V. Ursachi, Zargidava. Cetatea dadcJ de la Brad, Bucureşti, 1995.
2
AntiCnaja Tira i srednevekovyj Belgorod, red. princip. P.O. Karyskovskii, Kiev, 1979; S. Sanie, Civiliz.:iţia
romană la est de Cârpaţi şi romanitatea pe teritoriul Moldovei. Secole li i.e.n.-111 e.n., laşi, 1981; I. Ioniţă, Din istoria şi
dviliz.:iţia dadlor liberi. Dacii din spaţiul est-Cil.rpatic În secolele li-IV e.n., laşi, 1982.
3 N. Gostar, Soarta oraşelor din Dacia după anul 271, în Moldova, laşi, III, 2(11), p.2-5.
35
Generalităţi privind geneza oraşelor medievale din Moldova
renaşterea vieţii urbane. Tradiţia vieţii de caracter citadin a dispărut la daco-romani, fără
ca triburile de migr~tori, care proveneau în cea mai mare parte din regiuni unde astfel de
tradiţii lipseau, să fie în măsură să stopeze acest proces. De altfel, şi stadiul precar în care
decăzuse societatea locală din punct de vedere economic, cultural şi politic făcea
nerealizabilă refacerea centrelor urbane. Această situatie s-a mentinut cvasineschimbată
' '
vreme de un mileniu.
.
O anumită evolutie s-a conturat totusi în extremitatea nordică si nord-estică a
' '
teritoriului Moldovei, unde se stabiliseră enclave de populaţie slavă, cărora li se datorează
ridicarea mai multor cetăţui, fortificate cu valuri de pământ şi palisade masive din lemn,
oferind protecţie unor aşezări prospere, cu numeroşi meşteşugari şi negustori. O parte
.
dintre ele, de la Revna (raionul Cotmani/Kitzmani), DobronăutijDobronivtzi (raionul
Zastavna), Carapciu/Karapeiv (raionul Vijniţa/Viznitykoe) etc. (reg. Cernăuţi/
.
Cernovtzi)(Ucraina), din secolele VIII-X, grupate în nordul Bucovinei, au fost puse pe seama
croaţilor4. O altă parte a lor, de la Alcedar (raionul Şoldăneşti), Echimăuţi (raionul Rezina),
Rudi (raionul Donduşeni) etc. (Republica Moldova), datate în secolul al X-lea, se localizau
.
în nord-estul Basarabiei, între râurile Raut si Nistru, fiind atribuite tivertilor.
'
urmă au căzut victimă atacurilor triburilor turanice de stepă - probabil pecenegilor - la
Acestea din
sfârşitul secolului al X-lea sau la începutul veacului următor 5 •

Multe din cetăţile din nordul Bucovinei şi-au încetat, de asemenea, existenţa spre
sfârşitul secolului al X-lea, dar în locul celor părăsite au apărut altele noi, care au supravieţuit
până la marea invazie mongolă din 1240-1241. Acestea din urmă, între care menţionăm
pe cele de la Vasileu/Vasiliv (raionul Zastavna), Neporotove (raionul Secureni/Sokiriani) şi
Lencăuţi-Cernăuţi (regiunea Cernăuţi) (Ucraina), erau totodată centre urbane cu caracter
incipient6. Ele s-au dezvoltat în zona meridională a Rusiei de Halici-Volynia, într-un mo-
ment de maximă e)$tensie a acestui cnezat, dar odată distruse nu s-au rvai refăcut atunci
când nordul Bucovinei a intrat în componenţa statului moldovenesc.
În cea mai mare parte a teritoriului carpato-nistrian ridicarea unor centre urbane nu
era posibilă datorită atât nivelului precar de dezvoltare în care se aflau comunităţile lo-
cale, cât şi a instabilităţii întreţinute de migraţiile pecenegilor, uzilor, cumanilor şi mongolilor.
De-abia după constituirea statului Hoardei de Aur se produc schimbări consistente în
viaţa economică şi politică a regiunilor de la Nordul Mării Negre şi a Dunării de jos.
La scurtă vreme după crearea Imperiului mongol, mentalitatea aristocraţiei nomade
începe să se modifice, aceasta devenind conştientă că administrarea chibzuită a zonelor
cu populaţie sedentară şi prot~jarea comerţului sunt de natură să le furnizeze însemnate
venituri, infinit superioare celor obţinute de pe urma creşterii animalelor, ocupaţia lor
tradiţională. Această schimbare de optică a generat modificări în politica economică a
hanilor şi emirilor mongoli. Ei au permis şi sprijinit refacerea oraşelor din regiunile cucerite,
4
B.O. Timoscuk. SlovJani PivniCnoi Bukovini V-~ st., Kiev, 1976; Idem, A~ri slave fn Bucovina de Nord.
Uzgorod, 1976.
5 G.B. Feclorov, Drevnerusskaja ku/'tura PodnestrovJa (X-XII w.), în Drevnjaja ku/'tura Moldavii, reci. V.S.
Zelenciuk, Chişinău, 1974, p. I 09-126; G.B. Fedorov, G.F. Cebotarenko, Pamjatniki drevnich s/avjan (VI-Xiii w.)
(Archeologieeskaja karta Moldavskoj SSR. 6), Chişinău, 1974; DravnejSie pamjatniki rodnogo kraja gorodiSca severnoj
Moldav/I), Chişinău, 1987.
6 B.0. Timoscuk, PrivniCna Bukovina - zmelja s/ovJans'ka, Uigorod, 1969; Idem. Davn'orus'ka Bukovina
(X-pe!Sa po/ovina XIV st.), Kiev, 1982.
36
iar curând după aceasta au patronat ridicarea unor centre urbane noi. Stabilitatea politică
· impusă de mongoli într-un areal geografic uriaş, cu importante disponibilităţi economice,
a oferit condiţii propice de desfăşurare activităţilor meşteşugăreşti şi comerciale, în care
erau angrenate populaţii de origine diversă 7 •
De schimbările politice majore din estul Europei au profitat cu abilitate cele două
metropole maritime italiene, Genova şi Veneţia, aflate într-un moment de viguroasă
expansiune comercială. În secolul al XIII-iea sporul demografic, inovaţiile tehnice,
dezvoltarea unor ramuri meşteşugăreşti, impulsionarea navigaţiei, activizarea
prozelitismului romano-catolic etc. au imprimat dinamism şi vitalitate lumii occidentale,
manifestate în mod perceptibil şi în Italia, care, cu toată fărâmiţarea politică şi în pofida
rivalităţilor regionale, cunoaşte o remarcabilă prosperitate. În timp ce Florenţa şi Milano
îşi orientează cu prioritate activitatea în regiunile continentale, Veneţia şi Genova preiau
controlul arealurilor acvatice est-mediteraneene, încercând să monopolizeze comerţul cu
Orientul.
Dacă veneţienii nu au reuşit decât în mică măsură să profite de poziţiile privilegiate
pe care le deţineau în cadrul Imperiului latin de Ra.sărit pentru a se infiltra în Marea Neagră,
în schimb, după restaurarea Imperiului bizantin în t 26 t, rivalii lor, genovezii, s-au arătat
mult mai stăruitori şi eficienţi în această privinţă. Punctul de demarare a expansiunii lor
comerciale în bazinul pontic l-a constituit privilegiile ce li s-au concedat de împăratul
Mihail VIII Paleologu! la Nymphation, cu numai câteva luni înainte ca armatele sale să reia
Constantinopolul de la latini 8 . Tratatul încheiat în oraşul din vestul Asiei Mici, ce oferea
genovezilor mari facilităţi comerciale în cuprinsul teritoriilor bizantine, nu însemna însă
decât parcurgerea unei jumătăţi de drum. Cealaltă jumătate a sa a fost acoperită de-abia
odată cu intrarea în contact cu autorităţile Hoardei de Aur şi obţinerea dreptului de a face
comerţ şi a concesiunilor teritoriale pe litoralul pontic, evident prin cointeresarea
mongolilor9 •
Poziţiile avantajoase ale genovezilor în zona Mării Negre în raport cu acelea ale
veneţienilor, dobândite în a doua jumătate a secolului al XII-iea şi consolidate în cursul
secolului următor, nu s-au datorat- precum pretind unii istorici - numai stipulaţiilor tratatului
de la Nymphaion şi a altor acorduri ulterioare încheiate cu bizantinii, ci şi obstinaţiei cu
care ei au ţinut să se angajeze în comerţul din arealul menţionat. Nu trebuie uitat că, la
scurt timp după t 26 t - atât datorită dezamăgirii faţă de cursul raporturilor cu Genova cât
şi din teama de a nu susceptibilita pe veneţieni -, Bizanţul a oferit acestora din urmă
multe din facilităţile acordate rivalilor lor din Liguria, fără însă ca ele, din diverse motive,
7
B. Spuler. Die Go/dene Horde. Die Mongolen in Russland, 1223-1502, ed. a 2-a, Wiesbaden, 1965,
p. 264-270, 426-434; G.A. Fedorov-Davydov, St.!idte der Goldenen Horde an der unteren Wof.g"a, Munchen, 1984,
p. 11-30; V.L. Egorov, lstoriCeskaja geografija Zolotoj Ordy v XIII-XIV vv., Moscova, 1985, p. 75-150; V. Spinei, La
genese des vi/Ies du sud-est de la Moldavie et Ies rapports commerciaux des XllF-Xtll' siedes, în Balkan Studies, 35,
1994, 2, p. 206-211.
8
fus Graecoromanorum. Nove/ae et aureae bul/ae imperatorum post justinianum, I, ed. J. Zepos şi P. Zepos,
Athena, 1931 , p. 488-495.
9
W. Heyd, Geschichte des Levantenhandels im Mittelalter, I, Stuttgart, 1879; G.I. Brătianu, Recherches sur
le commerce genois dans la Mer Noire au XllF siede; Paris; 1929. Colocviul romJno-italian ·eenovezii fa Marea-
Neagră fn secolele XIII-XIV: Bucureşti 27-28 martie 1975, reci. Şt. Pascu, Bucureşti, 1977; M. Balard, La Romanie
genoise (XIF- debut du XII' siecle}, 1-11. Roma, 1978; idem, La mer Noire et la Romanie genoise(XllF-XV siedes),
(Variorum reprints), Londra, 1989; Cienova e la Buf.g"aria ne/ Medioevo, ed. G. Pistarino, Genova, 1984; Etatetcolonisation
au Moyen Age et d la Renaissance, red. M. Balard, Lyon, 1989.
37
să He valorificate în mod corespunzător 10 •

Succesele expansiunii comerciale a genovezilor în bazinul pontic ar H fost de
neconceput dacă nu s-ar H uzat de bogata experienţă a grecilor şi dacă nu s-ar H reiterat
aceleaşi trasee şi centre de schimb folosite anterior, dar decăzute în decursul perioadei
migraţiei nomazilor turanici 11 • Unul din aceste centre se găsea în limanul Nistrului, în
apropierea punctului de vărsare al fluviului omonim, exact în acelaşi loc unde în antichitate
se afla oraşul Tyras. Numele prin care l-au denumit italienii - Moncastro/Mocastro -,
derivat de la grecescul Maurocastron, sugerează faptul că în acest loc se perindaseră şi
navigatorii şi negustorii bizantini. Sud-estul Moldovei - aşa numitul Bugeac -, unde se
localiza Cetatea Albă (Asprocastron, Maurocastron, Moncastro, Akkerman, Belgorod),
intrase în stăpânirea mongolilor în urma marii invazii din 1236- t 242. Înainte de aceasta
regiunea în discuţie se găsea sub dominaţia triburilor turanice (pecenegi, uzi, cumani),
care determinaseră comunităţile agricole româneşti să se replieze spre ţinuturile deluroase
de la nord şi nord-vest 12 •
Geneza Cetăţii Albe, cel dintâi centru urban medieval de pe teritoriul Moldovei,
menţionat pentru prima dată în izvoare în anul t 290 sub forma Malvocastro, dar apărut
probabil cu vreo două decenii mai înainte, se leagă nemijlocit de interesele economice
ale genovezilor şi ale Hoardei de Aur 13 • Aportul genovezilor în transformarea sa în oraş.
ca şi măiestria dovedită în construirea mai multor cetăţi de-a lungul ţărmurilor Mării Negre,
explică de ce tradiţia cronicărească le atribuie ridicarea altor câtorva oraşe din Moldova 14 •
Cetatea Albă deţinea o poziţie favorabilă prin faptul că se găsea la extremitatea văii Nistrului,
care facilita legătura cu ţinuturile Europei Centrale.
Informaţiile scrise şi arheologice relevă caracterul cosmopolit al acestui centru
portuar, la fel ca şi al celorlalte oraşe de pe litoralul Mării Negre. Populaţia sa era compusă
din italieni, greci, mongoli, bulgari, români, evrei şi armeni 15 • Din punct de vedere
arhitectural construcţiile de la Cetatea Albă prezintă analogii cu acelea din alte oraşe ale
Hoardei de Aur, dar şi din Imperiul bizantin, în timp ce obiectele descoperite sunt de o
provenienţă foarte diversă, ceea ce reflectă contacte cu zone mai apropiate sau mai
îndepărtate din estul şi sud-estul Europei şi chiar din Asia 16 .(Hg. t-2).
Dacă în cazul Cetăţii Albe iniţiativa de a-i conferi un caracter urban a aparţinut cu
prioritate genovezilor, în schimb pentru alte centre din jumătatea răsăriteană a Moldovei
1
° F. Thiriet, Les Venitiens en Mer Noire. OrganiSiltion et tralics (Xllf-XV siedes), în Archeion Pontou, 35,
1979, p. 38-40.
11
N. Oikonomides, Hommes d'affaires grecs et /atins a Constantinople (Xllf-XV siecles), Montreal-Paris,
1979; A.E. Laiou-Thomadakis, The ByZill1tine Economy in the Mediterranean Trade System: Thirteenth - Fifteenth
Centuries, în Dumbarton Oaks Papers, 34-35, 1980-1981, p. 177 şi urm.
12
V. Spinei, Realltâ,fi etnice şi politice fn Moldova Meridionalâ fn secolele X-Xlll Români şi turanid, laşi,
1985, p. 147-149, 156-157.
13
N. Iorga, Studii istorice asupra Chiliei şi Cetâ,tii Albe, Bucureşti, 1899; G.I. Brătianu, Recherches sur Vidna
et Cetatea Albă. Bucureşti, 1935, p. 99-126; V. Spinei, op. dt., în Balkan Studies, 35, 1994, 2, p. 215-241.
14
Misail Călugărul, în Grigore Ureche, Letopise,tu/ Ţârii Moldovei, ed. P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1955, p. 55;
Simion Dascălul, Letopise,tul Ţârii Moldovei pdnâ la Aron Vodâ ( 1359-1595) fntocmit dupâ Grigore Ureche vornicul,
lstratie logofâtul şi a~tii, ed. C. Giurescu, Bucureşti, 1916, p. 16, nota 2. Cf. şi N. Iorga, op. dt., p. 233.
15
G.I. Brătianu, Recherches sur Vidna ... , p. 99 şi urm.; V. Spinei, Restructurâri etnice la nordul gurilor Dunârii
in secolele XIII-XIV. Tn CdrpiGil, XXIV, 1933, p. 41-53.
16
Gr. Avakian, Sap.iturile de Id Cetatea Albă, lh Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice. Sec,tia pentru
Basarabia, III; 1931, p. 47-104; A.A. Kraveenko, Srednevekovyj Belgorod na Dnestre (konetz XIII-XIV v.), Kiev, 1986.
38
aceasta a fost asumată de cei ce dominau din punct de vedere politic regiunea, adica de
mongoli. Chiar daca, la scurtă vreme după constituirea Hoardei de Aur, ei s-au edificat de
avantajele de a dispune de o reţea citadină, posibilităţile materiale aflate la îndemâna
hanilor nu le-a permis decât în decursul mai multor decenii sa-şi sporească. zestrea urbană.
În pofida faptului ca în zona Dunării de jos au intrat în posesia oraşului Isaccea (Saqci) -
devenit pentru o vreme reşedinţa întreprinzătorului han Nogai -, extremitatea vestica a
Hoardei resimţea necesitatea unor centre urbane atât pentru rosturi economice cât şi
administrative, confesionale etc.
Existenţa unor centre active de schimb şi meşteşugăreşti era reclamată şi de
comunităţile agricole din zona est-centrală a Moldovei, care, profitând de pax Mongolica
instituită după campania din 1236-1242, cunoscuseră o dezvoltare ascendentă, valorificând
disponibilităţile agricole din regiune. În acest context, în al doilea sfert al secolului al XIV-
iea au apărut - din necesităţile evocate - oraşele Orheiul Vechi pe râul Râut 17 şi Costeşti pe
râul Botna 18 • În decursul a circa jumătate de secol de existenţă, ele au avut o evoluţie
rapidă, inexplicabilă fără sprijinul înaltelor autorităţi politice ale Hoardei de Aur.
În cuprinsul celor două oraşe au fost descoperite, între altele, moschei,
caravansaraiuri, băi şi diferite edificii din piatră cu destinaţie publică în zona lor centrală şi
locuinţe-ateliere în cartiere ale meşteşugarilor etc. Numărul mare al monedelor recupe-
rate - peste 900 la Orheiul Vechi şi peste 100 la Costeşti, unde săpăturile au fost mai puţin
extinse - reflectă rolul lor important în cadrul tranzacţiilor comerciale. La fel ca şi la Cetatea
Albă, marea lor majoritate erau emisiuni ale Hoardei de Aur. Pe lângă piesele bătute în
reşedinţa hanului de pe Volga, precum şi în alte câteva centre de la nordul Mării Negre,
în sud-estul Moldovei au circulat şi monede mongole locale, emise probabil la Orheiul
Vechi. Numele oriental al acestuia, înscris în legenda monedelor, era de Şehr al-Djedid,
denumire care în arabă are sensul de „Orasul Nou" 19 • .
Spre deosebire de Cetatea Albă, care nu era înconjurată de aşezări rurale, Orheiul
Vechi şi Costeştii se găseau în ţinuturi cu o concentraţie demografică relativ ridicată 20 •
Dezvoltarea lor s-a putut realiza în mare parte datorită legăturilor cu numeroasele sate
din apropiere de unde procurau alimente şi unde comercializau unelte agricole, ceramica
şi alte produse meşteşugăreşti. Caracteristicile unora din aceste mărfuri relevă că
meşteşugarii care le produceau nu erau localnici, ci proveneau din alte regiuni ale Hoardei
de Aur.
Instituirea „păcii mongole" nu s-a arătat benefică din punctul de vedere al impulsului
pentru apariţia centrelor citadine din regiunile vestice, nordice şi centrale ale Moldovei.
De-abia după ce în aceste teritorii s-a prefigurat crearea unor organisme statale capabile
să asigure stabilitate şi protecţie s-au putut reliefa germenii vieţii urbane. Crearea oraşelor
în aceste regiuni a fost patronată de principii locali, al căror program de guvernare trebuia
17
E. N. Abyzova, P.P. Bîrnea, A.A. Nudelman, Drevnosti Starogo Orcheja. Zolotoordynskij period, Chişinău,
1981; Archeologiceskieissledovanija vStarom Orchee, rect. P.P. Bîrnea, Chişinău, 1991.
16
L.L. Polevoi, P.P. Bîrnea, Srednevekovye pamjatniki XIV-XVII vv. (ArcheologiCeskaja karta Moldavskoj SSR.
7), Chişinău, 1974, p. 13-24, 28-30.
19
L.L. Polevoi, OCerki istoriCeskoj geografii Moldavii XIII-XV vv., Chişinău, 1979, p. 69; E.A. Abyzova,
P.P. Bîrnea, A.A. Nudelman, op. cit., p. 81-88; A.A. Nudelman, OCerki istorii monetnogo obrascenija v Dnestrovsko-
Prutskom regione (s drevnejSich vremen do obrazovanija feodal'nogo Moldavskogo gosudarstva}, Chişinău, 1985.
20
L.L. Polevoi, P.P. Bîrnea, op. cit., p. 24-42.
39
să se afte în consonanţă cu necesităţile generale ale societăţii româneşti.

Comerţul internaţional era, de asemenea, interesat de a dispune de puncte
intermediare între epicentrele sale. După ce Coroana polonă a anexat Rusia Haliciană în
1349, sprijinind colonizarea germană în regat, reprezentanţii Hansei şi ai patriciatului
levantin au intuit utilitatea stringentă a consolidării punţilor de legătură dintre Marea
Baltică şi Marea Neagră. Aceste punţi au trebuit deplasate pe teritoriul Moldovei în condiţiile
în care domeniile Hoardei de Aur deveniseră mai puţin sigure îndeosebi după declanşarea
războaielor civile la începutul deceniului al 7-lea21 •
Dincolo de aceste condiţii externe favorizante, apariţia oraşelor în regiunile est-
carpatice, la fel ca şi cele din spaţiul dintre Carpaţii Meridionali şi Dunăre, reprezenta în
mod prioritar urmarea firească a dezvoltării globale a societăţii locale, care în secolul al
XIV-iea cunoaşte o remarcabilă evoluţie ascendentă. Spre deosebire de situaţia din sud-
estul Moldovei, geneza oraşelor din părţile sale vestice şi centrale nu a mai constituit
rezultatul aportului esenţial al structurilor politice, demografice şi economice alogene,
chiar dacă coloniştii germani, unguri, armeni etc. au alcătuit o pondere consistentă a
populaţiei primelor aşezări citadine. Aceşti colonişti proveneau îndeosebi din Transilvania
şi din Polonia de sud-est. fiind atraşi în Moldova probabil prin diferite privilegii acordate
de domnie.
Cele mai vechi centre urbane din jumătatea vestică a Moldovei au apărut la Baia22 ,
Siret {fig. 3-6) şi Suceava24 • Ele au luat naştere prin evoluţia progresivă a unor aşezări
23
rurale, care au atins etapa citadină în al treilea sfert al secolului al XIV-iea. Încercările
recente de a fixa cronologic acest moment încă în prima jumătate a veacului amintit sau
chiar mai înainte 25 nu sunt convingătoare, analiza lipsită de prejudecăţi a materialelor
arheologice disponibile în acest moment opunându-se punctului de vedere evocat. Nu
este deloc întâmplător că aceste trei localităţi se grupează în zona în care s-a constituit
nucleul iniţial al satului modovenesc de sine stătător. Cursul dezvoltării lor a fost stimulat
de fixarea vremelnică a reşedinţelor voievodale în perimetrul respectivelor oraşe.
21
P.P. Panaitescu, Interpretări romaneşti. Studii de istorie economică şi socială, Bucureşti, 1947, p. 106-129;
H. Weczerka, Das mittelalterliche und fruhneuzeitliche Deutschtum im Furstentum Moldau, Mi.inchen, 1960, p. 45-67;
Ş. Papacostea, Începuturile politicii comerciale a Ţării Româneşti şi Moldovei (secolele XIV-XVI). Drum şi stat, în SMIM,
X, 1983, p. 35-56.
22
E. Neamţu, V. Neamţu, S. Cheptea, Oraşul medieval Baia fn secolele XIV-XVII. laşi, I, 1980; li, 1984; V.
Neamţu, Die Ortschaft Moldenmarkt (Baia) im Kontext ihrer Handelsbeziechungen zum osteuropăischen Rnum in der
Zeitspanne vom Ende des 13. bis zur ersten Ha"/fte des 14. jahrhunderts (Beitriige}, în Historia Urbana, li, 1994, 1,
p. 43-50.
23
L. Chiţescu, Cercetări arheologice din oraşul Siret, în Revista muzeelor şi monumetelor, XII, 1975, 3, p. 48-
53; V. Spinei şi C. Asăvoaie, Date preliminare privind rezultatele s.ipăturilor din 1992 de la Siret, în Arheologia Moldovei,
XVI, 1993, p. 215-227; N. Ciocan, Siretul fn evul mediu. Sch~tă istorkă, în Siretul- vatră de istorie şi cultură româneasc,J,
coord. I. Popescu-Sireteanu, laşi, 1994, p. 77-90.
24
M.D. Matei, Contribuţii arheologice la istoria oraşului Suceava, Bucureşti, 1963; Idem, Civilizaţie urbană
medievală românească. Contribuţii (Suceava până la mijlocul secolului al XVI-iea), Bucureşti, 1989; E.I. Emandi, M.Ş.
Ceauşu, Să nu dărâmi dacă nu ştii s.i construieşti (Contribuţii de morfologie urbană la cunoaşterea oraşului Suceava,
1388-1988), R.ldăuţi-laşi, 1991.
25
M.D. Matei, Probleme fundamentale ale genezei vieţii urbane medievale fn Ţara Românească a Munteniei şi
Ţara Românească a Moldovei, în R de /, 40, 1987, 3, p. 233-234; Idem, Probleme ale genezei şi evoluţiei oraşului
medieval pe teritoriul României, în R de/, 42, 1989, 12, p. 1175-1176. Cf. şi C.C. Giurescu, Tdrguri sau oraşe şi cetă,tl
moldovene din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-iea, Bucureşti, 1967, p. 68-
79.
40
Un grup mult mai mare de oraşe au luat naştere în ultimul sfert al secolului al XIV-
iea şi în secolul următor: laşi (fig. 7), Cernăuţi, Roman, Bârlad, Piatra lui Crăciun, Bacău,
Ţeţina, Târgu Trotuş, Hârlău, Dorohoi, Târgu Neamţ, Orheiul Vechi (fig. 8-9), Botoşani,
Vaslui, Lăpuşna, Adjud, Ştefăneşti, Tighina etc. 26 Situaţia Hotinului ne este mai puţin
clara, concluziile celor care au efectuat săpături în localitate nefiind susţinute prin publicarea
corespunzătoare a materialelor arheologice relevante27 • Dacă în jumătatea vestică a statului
moldovenesc, cea dintre Carpaţii Orientali şi Prut, distribuţia centrelor urbane era în ge-
neral uniforma, în schimb, în jumătatea sa răsăriteana, dintre Prut şi Nistru, reţeaua lor era
mult mai neregulată şi rară. Acest fapt se explică prin concentraţia demografică mai redusă
din zonă şi prin ameninţarea potenţială pe care o reprezenta învecinarea cu lumea
învolburată a stepelor nord-pontice.
Oraşele din vestul şi centrul Moldovei au luat fiinţă pe cursul râurilor, care
corespundeau cu traseele drumurilor cele mai importante. De altfel, multe din acestea au
preluat numele cursului de apă pe care s-au dezvoltat. Cercetările arheologice întreprinse
în ultimele decenii au relevat că cel puţin o parte dintre ele au evoluat din aşezări săteşti.
Originea lor rurala este sugerată şi de trama stradala nesistematizata şi lipsită adesea de
artere dominante. Presupunerea potrivit căreia oraşele mai vechi din spaţiul carpato-
nistrian ar fi constituit centre ale unor formaţiuni politice româneşti anterioare statului de
sine stătător nu a fost, cel puţin până în prezent, dovedita pe cale arheologică.
Spre deosebire de oraşele din alte ţari ale continentului european, o mare parte a
asezărilor similare din tinuturile est-carpatice nu erau prevăzute, după câte se pare, cu
f~rtificaţii, ceea ce exp~nea pe locuitori la numeroase pericole venite din interior şi exte-
rior. În cele câteva oraşe care dispuneau de un sistem de apărare (Siret, Suceava), acesta
era compus dintr-un val circular de pământ, cu palisadă de lemn, şi dintr-un şanţ adiacent,
astfel că nu reprezenta un obstacol deosebit de eficient. Alte oraşe aveau în imediata
apropiere o cetate de piatră sau din pământ (Suceava, Târgu Neamţ, Roman).
Cu excepţia unei zone centrale, cu edificii publice şi clădiri ale patriciatului precum
şi a cartierelor meşteşugăreşti, oraşele moldoveneşti aveau un aspect rural, cele mai multe
din locuinţe nedeosebindu-se aproape prin nimic de acelea din sate. În jurul caselor se
mai aflau mici loturi agricole, completate de altele, mult mai întinse, situate la marginea
oraşelor. Preocupările agricole ale locuitorilor fac dovada că veniturile obţinute de pe
urma comercializării produselor meşteşugăreşti nu erau suficiente pentru a le asigura
subzistenta.
'
Administraţia oraşelor a adoptat anumite metode întâlnite în ţările de vest, o parte a
terminologiei corespunzătoare - de origine germana - reflectând influenţa coloniştilor veniţi
din Transilvania şi sud-estul Poloniei. În organele administrative se aflau atât reprezentanţii
patriciatului urban cât şi ai domnului, stăpânul de jure al oraşului 28 •
Succinta prezentare a datelor de mai sus relevă că geneza centrelor urbane de la
est de Carpaţii Orientali nu s-a produs în mod sincron, aceasta situaţie decurgând din
statutul politic deosebit al sud-estului Moldovei, inclus până în jurul anului 1370 în
componenţa Hoardei de Aur. Procesul de apariţie a oraşelor s-a aflat în congruenţă cu
factorii politici predominanţi interni şi externi. Aspectul lor planimetric şi arhitectural a
26
· C.C. Giurescu, op. dt., passim; L.L. Polevoi, op. dt., p. 43-65.
27
B.0. Timoscuk, Seredn'oviCnq Hotin, ln Archeologqa, 22, 1977, p. 29-39.
41
purtat amprenta contextului politic şi cultural în care erau amplasate. Astfel, în timp ce
Cetatea Albă avea caracteristicile localităţilor de pe litoralul nord-pontic, iar Orheiul Vechi
şi Costeştii al celor orientale, în oraşele din vestul şi centrul Moldovei predominau trăsăturile
mediului local, cu numeroase analogii în estul continentului, dar şi cu influenţe central-
europene. Calitatea lor de centre urbane le era conferită în mai mică măsură de dimensiuni
sau de fizionomia exterioară, cât de atributele lor pe planul producţiei meşteşugăreşti şi al
comertului 29 .
'
Generalites concernant la genese des villes

medievales en Moldavie
(Resume)
Apres la destruction des villes romaines situees sur la rive gauche du Bas-Danube
durant la seconde moitie du IW siecle, la vie urbaine a disparu a I' est des Carpates Orientales
pendant environ un millenaire.
Dans la plus grande partie du territoire carpato-dniestrien, l'elevation des centres
urbains n'etait pas possible a cause du niveau precaire de developpement des
communautes locales, mais aussi a cause de l'instabilite entretenue par Ies migrations
des Petchenegues, des Ouzes, des Coumans et des Mongols. C' est a peine apres la
constitution de l'Etat de la Horde d'Or qu'il se produit des changements consistans dans
la vie economique et politique des regions du nord de la Mer Noi re et du Bas-Danube. La
stabilite politique imposee par Ies Mongols dans un areal geographique immense, avec
d'importantes disponibilites economiques, a offert des conditions propices de deroulement
aux activites artisanales et comerciales, ou etaient entraînees des populations d'origine
diverse.
Des changements politiques majeurs de l'est de !'Europe ont profite avec habilete
Ies deux metropoles maritimes italiennes, Genes et Venise, qui se trouvaient alors dans
une periode de vigoureuse expansion commerciale. Les succes de l'expansion comerciale
des Genois dans le bassin pontique aurait ete inconcevable si l'on n'avait pas use de la
28
Din bogata literatură dedicată în ultimele decenii problemelor legate de geneza oraşelor medievale din
Moldova, cf. P.P. Panaitescu, Oraşele, în V. Costăchel, P.P. Panaitescu, A. Cazacu, Via,ta feudalâ in Ţara Româneasc.f şi
Moldova (sec. XIV-XVII), Bucureşti, 1957, p. 413-444; H. Weczerka, op. dt.; M.D. Matei, Contribu,fii... ;ldem, Studii de
istorie orâşeneasc.f medievalâ (Moldova, sec. XIV-XVI), Suceava, 1970; Idem, Probleme ale genezei... , p. 1169-1191;
C.C. Giurescu, op. dt.; L.L. Polevoi op. cit., p. 43-99, 114-118; Al. Ungureanu, Oraşele din Moldova. Studiu de geografie
economic.f, Bucureşti, 1980, p. 23-29, 38-41; P.P. Bîrnea, Moldavskij srednevekovyj gorod v Dnestrovsko-Prutskom
meidureC 'e (XV-natalo XVI v.). Chişinău, 1984; Al. Andronic, laşii pânâ la mijlocul secolului al XVII-iea. Cenez,i şi
evolupe, laşi, 1986; V. Spinei, Moldavia in the I I th - /4th Centuries, Bucureşti, 1986, p. 155-161; R. Mohlenkamp, Die
Entstehung und Entwicklung der mittellalterlichen moldauischen St.!idte bis Ende des XVI. /ahrundert, în Românii in
istoria universalâ, III, 1, coord. I. Agrigoroaiei, Gh. Buzatu, V. Cristian, laşi. 1988, p. 911-974; P. Cocîrlă, Târgurile sau
oraşele Moldovei fn epocii feudalâ, sec. XV-XVIII, Chişinău, 1991; Al. Artimon, Considerapi istorico-arheologice privind
geneza şi evolupa oraşelor medievale din sud-vestul Moldovei, în Carpic;a, XXIV, 1993, p. 67-90; V. Neamţu, Das
Werden der Hauptstadt im Furstentum Moldau, în Hauptstădte in Sudosteuropa, ed. Heppner, Viena-Koln-Weimar,
1994, p. 55-68.
29
Desenele după materiale arheologice inedite de la Siret şi laşi-"Nicolina"au fost executate de Aneta Corciova
de la Seminarul de Arheologie de pe lângă Facultatea de Istorie a Universităţii "Al. I. Cuza' şi de Waltraud Delibaş şi
Emilia Drumea de la Institutul de Arheologie din laşi.
42
riche experience des Grecs et si I' on n 'avait pas reitere Ies memes trajets et centres
d'echange employes anterieurement, mais tombes en desuetude au cours de la periode
de migration des nomades touraniens. Un deces centres etait situe sur le liman du Dniestr,
pres de l'embouchure du fleuve homonyme, au point meme ou pendant l'Antiquite se
trouvait la ville de Tyras. Le nom que lui ont donne Ies Italiens-Moncastro/Mocastro-,
derive du grec Maurocastron, suggere le fait qu'en cet endroit s'etaient succede aussi Ies
navigateurs et Ies commer~nts byzantins.
La genese de Cetatea Albă, le premier centre urbain medieval du territoire de la
Moldavie, mentionne pour la premiere fois dans Ies sources en 1290 sous la forme
Ma/vocastro, mais qui s'etait probablement forme quelque deux decennies auparavant,
est lie directement aux interets economiques des Geenoise et de la Horde d'Or.
L'existence de centres actifs d'echange et artisanaux etait reclamee egalement
par Ies communautes agricoles de la zone est-centrale de la Moldavie, lesquelles, tout en
profitant de pax Mongolica instituee apres la campagne de 1236-1242, avaient connu
une evolution ascendante, par la valorisation des disponibilites agricoles de la region.
Dans ce contexte au cours du deuxieme quart du xve siecle sont apparues - des necessites
evoquees - Ies villes Orheiul Vechi (I' Ancien Orkhei) sur la riviere Răut et Costeşti sur la
riviere Botna. Le long d'environ un demi-siecle d'existence, elles ont eu une evolution
rapide, inexpliquable sans l'appui des hautes autorites politiques de la Horde d'Or.
L'institution de pax Mongolica ne s'est pas averee benefique du point de vue de
l'impulsion donnee en fav~ur de l'apparition des centres citadins des regions d'ouest, de
nord et centrales de la Moldavie. Ce n'est qu'a peine ulterieurement a la prefiguration de
certains organismes etatiques a meme d'.issurer stabilite et protection que Ies germes
d'une vie urbaine ont pu apparaître. La creation des villes dans ces regions a ete patronnee
par Ies princes du pays, ciont le programme de gouvernement devait se trouver en
consonnance avec Ies necessites generales de la societe roumaine.
Outre ces conditions exterieures favorisantes, I' appariti"n des villes dans Ies regions
est-carpatiques, de meme que celles de l'espace d'entre Ies Carpates Meridionales et le
Danube, representait tout d'abord la consequence naturelle du developpement global
de la societe locale, qui au XIVe siecle connaît une remarquable evolution ascendante. A
la difference de la situation du sud-est de la Moldavie, la genese des villes dans ses
parties d'ouest et centrales n'a plus constitue le resultat de l'apport essentiel des struc-
tures politiques, demographiques et economiques allogenes, meme si Ies colons
allemands, hongrois, armeniens, etc. ont donne un poids consistant dans la population
des premiers etablissements citadins. Ces colons provenaient surtout de Transylvanie et
du su~est de la Pologne, etant attires en Moldavie probablement par differents privileges
accordes par Ies voivodes.
Les plus anciens centres urbains de la moitie d'ouest de la Moldavie sont apparus
a Baia, a Siret et a Suceava. lls ont pris naissance par l'evolution progressive de certains
etablissements villageois, qui ont atteint l'etape citadine pendant le troisieme quart du
XIVe siecle. Un autre groupe de villes, beaucoup plus grand, ont pris naissance dans le
dernier quart du XIV siecle suivant: Iaşi, Cernăuţi, Roman, Bîrlad, Piatra lui Crăciun, Bacău,
Ţeţina, Tirgu Trotuş, Hîrlău, Dorohoi, Tirgu Neamţ, Orheiul Vechi, Botoşani, Vaslui, Lăpuşna,
Adjud, Ştefăneşti, Tighina, etc.
La genese des centres urbains de I' est des Carpates Orientales nes' est pas produite
43
d'une maniere synchrone, cette situation etant la consequence du statut politique different
du sud-est de la Moldavie, inclus jusu'autour de l'anee 1370 dans le cadre de la Horde
d'Or. Le processus d'apparitions des villes s'est trouve en congruence avec Ies facteurs
politiques predominants interieurs et exterieurs. Leur aspect planimetrique et architec-
tural a porte l'empreinte du contexte politique et culturel ou elles se trouvaient situees.
De la sorte, alors que Cetatea Albă presentait Ies traits caracteristiques des localites du
litoral nord-pontique, et Orheiul Vechi et Costeşti, celles des localites orientales, dans Ies
villes de l'ouest et du centre de la Moldavie predominaient Ies traits du milieu local, avec
de nombreuses analogies dans l'est du continent, mais avec des influences central-
eur<;>peennes aussi. Leur qualite de centres urbains etait conferee en moindre mesure par
Ies dimensions ou par I' aspect exterieur, que par leur role dans le plan de la production
artisanale et du commerce.
(Traduit par MICHAELA SPINEI)
L~gendes des figures

Fig. 1. Ceramique non-emaillee a usage menager des Xllle-XIVe siecles decouverte
a Cetatea Albă (apuci A.A. Kravcenko, 1986).
Fig. 2. Ceramique emaillee de provenance byzantine et orientale des XIW-XIVe
siecles decouverte a Cetatea Albă (apud A.A. Kravcenko, 1986).
Fig. 3. Ceramique rougeâtre ( 1, 2, 6, 7) et grisâtre (3-5) des XIVe-xve siecles
decouverte dans Ies habitations 7( 1-3, 6, 7) et 1(5) et dans la fosse 1(4) de Siret.
Fig. 4. Ceramique grisâtre ( 1-5, 7-9) et rougeâtre (6) des XNe-xve siecles decouverte
dans la fosse 6(1) et dans Ies habitations 6(2-4, 8), 7(5,9) et 12(6, 7) de Siret.
Fig. 5. Ceramique brique archaique (2), grisâtre ( 1, 3, 5-7, 9, 1O, 12) et rougeâtre
(4, 8, 11) des x1ve-xve siecles decouverte dans la fosse 1( 1, 2, 7. 10) et dans I 'habitation
12(3-6, 8, 9, 11, 12) de Siret.
Fig. 6. Ceramique grise ( 1-3, 5-14) et rougeâtre (4) des XIV-XV siecles decouverte
dans la fosse 1 de Siret.
Fig. 7. Ceramique du Xllle siecle decouverte dans l'habitation 1 de laşi-"Nicolina".
Fig. 8. Etriers en fer du XVe siecle decouverts a Orheiul Vechi (apud P.P. Bîrnea,
1984).
Fig. 9. Objets en fer du XVe siecle decouverts a Orheiul Vechi (apud P.P. Bîrnea,
1984).
•
44
* 4
.
5
7
/
/
-~ 8
I I I
Fig. 1. Ceramică nesmălţuită de uz gospodăresc din secolele Xlll-XN descoperită la Cetatea

Albă (apud A.A. Kravcenko, t 986).
45
~
~
o
r.
Fig. 2. Ceramica smălţuită de provenienţă bizantină şi orientală din secolele XIII-XIV

descoperită la Cetatea Albă (apud A.A. Kravcenko, 1986).
46
Fig. 3. Ceramică roşietică (1, 2, 6, 7) şi cenuşie (3-5) din secolele XN-XV descoperită în
locuinţele 7(1-3, 6, 7) şi 1(5) şi în groapa 1(4) de la Siret.
47
········-. .. .. ... ~.„_
..,,.;.,„„·,.i.u .••.,.,,,,,,,,„ •.. .-.-.,,,,1„:,;,...,.;,;;;.._

. ····'·'····-··'.1.:.:..::.....:_,Yi.\.••
................. „ ....... ..:•
. . . ·.·~
/"
- - -5-
-:.'",~.r.:~
(
\.:
Fig. 4. Ceramică cenuşie (1-5, 7-9) şi roşietică (6) din secolele XIV-XV descoperită în
groapa 6(1) şi în locuinţele 6(2-4, 8), 7(5,9) şi 12(6,7) de la Siret.
48
Arheologia Medieval.â
''.}~I~~~~!Wfţ1:f~N:~~{·r~.-~~::5
. ·, ~~·-.- ..
\
-2--\
_l_
... '· .'~~;?!~1,~:~~f ~ţ!;: ·:·;;\~~~:~:;:;~ ~;r/(i'ţ:·~?.'

_;:··=·:"··-··--·..-·::-:.
•.:··
_7 _
_tQ___
Fig. 5. Ceramică cărămizie arhaică (2), cenuşie (1, 3, 5-7, 9, 10, 12) şi roşietică (4, 8, 11)
din secolele XIV-XV descoperită în groapa 1(1, 2, 7, 10) şi în locuinţa 12(3-6, 8, 9, 11, 12)
de la Siret.
49
- - ·5-
- - -8
.iP - - -12
- - - -- - 14 --
Fig. 6. Ceramica cenuşie ( 1-3, 5-14) şi roşietica (4) din secolele XIV-XV descoperita în
groapa 1 de la Siret.
50
Arheologia Medieva&iă
s- -
10
11
Fig. 7. Ceramică din secolul al XIII-iea descoperită în locuinţa 1 de la laşi - "Nicotina".
51
I
c:J?t 7 P'· t ... >?2ZZJ>
..___.___L--_..;
I 3
~_.---
_,.
- -- ---
L
..J 4
--
------ .............. _......
..... ..... ......
Fig. 8. Pinteni din fier din secolul al XV-iea descoperiţi la Orheiul Vechi (apud P.P. Bîrnea,
1984).
52
G-
4 5 ,6 7
I!
Fig. 9. Piese din fier din secolul al XV-iea descoperite la Orheiul Vechi (apud P.P. Bîrnea,
1984).
53
54
CâJdâri de lut din Transilvania Sl•

'
Crisana cu însemne pe buză
'
NICOLAE MARCEL SIMINA
Unul dintre subiectele pe marginea cărora s-au purtat numeroase discuţii în rândul
cercetătorilor care s-au ocupat de feudalismul timpuriu, l-a constituit cel al căldărilor de
lut. Deşi dispunem de o bogată bibliografie referitoare la acestea, stadiul actual al cercetării
lasă să se întrevadă existenţa unor aspecte mai puţin evidenţiate. Unul dintre acestea îl
constituie, după părerea noastră, prezenţa în Transilvania şi Crişana a unor fragmente de
căldări de lut prevăzute pe buza vasului, mai precis pe urechea de prindere, cu anumite
însemne.
Preocupările anterioare ale diferiţilor cercetători, pentru tema de faţă, s-au rezumat
la simpla semnalare a unor asemenea descoperiri. Prima menţiune în acest sens s-a
consemnat în anul 1975, când era publicat un fragment dintr-o ureche de prindere,
descoperit la Sfântu Gheorghe, ştampilat între cele două orificii. Caracterul insolit al
fragmentului datorat ştampilei a determinat republicarea acestuia cu diferite ocazii. Cea
de-a doua semnalare provine dintre materialele de la Sânnicolau de Beiuş şi constă
dintr-un fragment ceramic pe baza căruia .s-a putut reconstitui grafic întreg vasul. Din
desenul fragmentului respectiv reiese că acesta este însemnat pe urechea de prindere.
Numărul mic al descoperirilor menţionate mai sus s-a putut completa cu o serie de
descoperiri recente, făcute cu diverse prilejuri, la Vinţu de jos (jud. Alba). Deoarece de
acum am putea vorbi despre o serie întreagă de asemenea descoperiri, ne mărturisim
intenţia de a o delimita şi, pe cât posibil, a ajuta la înţelegerea ei.
Catalogul descoperirilor:
A. Căldări de lut Însemnate pe buză Înainte de arderea vasului:

l Însemnul realizat prin incizare:
1.Sânnicolau de Beiuş - "Dealul Bisericii", jud. Bihor, (fig.1/1).
Muzeul 'Ţării Crişuri lor", Oradea. Din publicaţii nu reiese dacă fragmentul respectiv
este inventariat sau nu. Deşi autorii cercetării arheologice de la Sânnicolau de Beiuş au
publicat în două rânduri desenul fragmentului: Popa et alia 1984, fig.12/g şi Popa-Chidioşan
55
Căldări de lut din Transilvania şi Crişana cu însemne pe butii
1986, fig.5/g; în text nu se face nici o referire directă la acesta. Includerea în acest catalog
se bazează numai pe desenul fragmentului, care ni se pare, totuşi, a fi convingător. Datarea
este asigurată în secolele XI-XII, pe baza datării întregului edificiu medieval timpuriu de la
Sânnicolau de Beiuş.
Din reconstituirea grafică a vasului reiese că între perforaţiile verticale ale urechii
de prindere a vasului se găsesc trei linii drepte, de dimensiuni aproximativ egale, paralele
între ele. Modul îngrijit în care acestea sunt realizate vine în sprijinul ipotezei că ele au
fost executate în lutul moale prin incizie.
2. Vinţu de Jos -"Podei", jud. Alba, (fig. 1/2; pi. 1/1 ).
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, nr.inv. F.7883. Descoperit cu ocazia unei
periegheze. Bibliografie: Simina 1995, p. 475, fig. 7/2. Datarea: secolul XII-prima jumătate
a secolului XIII.
Pasta, de bună calitate, are culoarea roşietică. Ca degresant s-a utilizat nisipul cu
bob mic, mai rar pietricelele de dimensiune mijlocie. Fragmentul ceramic în discuţie provine
de la o ureche de prindere, fiind incizat între cele două orificii verticale cu două linii
drepte aranjate în formă de X.
3. Vinţu de Jos -"Podei", jud. Alba, (fig. 11/1; pi. 1/2).
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, nr. inv. F. 7884. Descoperit cu ocazia unei
periegheze. Inedit. Datarea: secolul XII-prima jumătate a secolului XIII.
Pasta, bine arsă, are un aspect cenuşiu-albăstrui în interior, iar în exterior o nuanţă
roşietică. Conţine ca degresant nisip, pietricele mici şi mijlocii. Pe baza fragmentului păstrat
se observă că, între cele două perforaţii verticale ale urechii de prindere, vasul a fost
prevăzut cu două linii drepte aşezate în formă de X.
li.Însemne realizate prin ştampilare:
4. Vinţu de Jos-"Deasupra satului", jud. Alba, (fig. 11/2; pi. 1/3).
Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia, neinventariat. Descoperit cu ocazia
efectuării unui sondaj de salvare într-o locuinţă medievală timpurie ce prezenta două
nivele de amenajare. Fragmentul provine din nivelul superior de amenajare. Bibliografie:
Simina 1995, p. 475, fig. 7/3. Datare: secolul XII - prima jumătate a secolului XIII.
Pasta compactă, bine arsă, are în interior o culoare cenuşiu-albăstruie, iar în exte-
rior un aspect roşietic. Există urme de ardere secundară pe peretele exterior al vasului. Ca
degrasant s-a utilizat nisipul, dar şi rare pietricele de dimensiune mijlocie. Fragmentul
este ştampilat pe partea stângă a urechii de prindere, în imediata apropiere a unuia dintre
orificii. Ştampila, aplicată în lutul moale, redă un cerc cu diametrul de 13,8 mm, în care
sunt înscrise cinci raze, dintre care patru sunt grupate câte două, formând două diametre
separate la care se adaugă cea de-a cincea rază.
5. Sfântu Gheorghe-"Bedehazi malom", (fig. 111/1).
Muzeul Judeţean Sfântu Gheorghe. Din publicaţii nu reiese dacă este inventariat
sau nu. A fost descoperit de către Ferencz Laslo în anul 1912, împreună cu doi pinteni de
fier databili în feudalismul timpuriu. Bibliografie: Szekely 1975, p. 59 şi 66, fig. 3/3; Szekely
1977, p. 66 şi 7 4; Takâcs 1986, p. 73, nr. 187, fig. 84/ 1. Datare: secolul al XI-iea- începutul
celui de-al XII-iea.
Deşi fragmentul a fost publicat în repetate rânduri, nu dispunem de anumite detalii
de natură tehnică. Descoperirea a fost considerată multă vreme drept unicat, datorită
prezenţei unei ştampile, ce redă un cerc, în care sunt înscrise şase raze, situată pe urechea
56
de prindere a vasului, mai precis chiar între cele două orificii.

B. Căldări de lut Însemnate pe buză după arderea vasului:
6. Vinţu de jos-"Podei", jud. Alba, (fig. 111/1; pi. 1/4):
.
Muzeul National al Unirii Alba Iulia, nr. inv. F. 7885 .
Descoperit în periegheză. Bibliografie: Simina 1995, p. 475, fig. 7 /1. Datare: secolul XII-
prima jumătate a secolului XIII.
Pasta este compactă, de culoare roşietică. Conţine ca degresant nisip, mică şi
pietricele de dimensiune mijlocie. Fragmentul păstrează jumătatea stângă a unei urechi
de prindere, observându-se că, după ardere, s-a realizat incizarea celor două linii drepte,
.
asezate în formă de X 1 •
** *
Descoperirile prezentate mai sus provin din următoarele aşezări medievale timpurii:
Sânnicolau de Beiuş(1 ). Sfântu Gheorghe(1) şi Vinţu de jos(4). Aria geografică
delimitată de aşezările respective ne întăreşte convingerea existenţei şi a unor descoperiri
similare, nepublicate, de care nu avem cunoştinţă 2 •
Cu toate că aria de răspândire a căld~rilor de lut ocupă, în general, un vast teritoriu,
după cunoştinţele noastre nu se cunosc analogii pentru căldările de lut din Transilvania şi
Crişana cu însemne pe buză, respectiv pe urechea de prindere.
O problemă aparte o reprezintă cea a semnificaţiilor ce se pot da însemnelor din
catalogul prezentat. Despre existenţa unor anumite semne distincte pe vasele medievale
timpurii, în special pe fundul vaselor-borcan, dispunem de o bogată literatură de
specialitate, formulându-se diferite opinii, care, în general, pot fi rezumate la următoarele
interpretări:
a) sunt simple ornamente;
b) sunt semne
.
c) au o semnificaţie magico-religioasă;
.
("mărci") ale mesterilor olari;
A considera însemnele de pe buza căldărilor de lut drept simple ornamente impune

în primul rând compararea lor cu elementele decorative întâlnite pe celelalte vase medievale
timpurii, cu predilecţie ale celor din aşezările de unde provin aceste fragmente de căldare
de lut. Principalele tipuri de vase din Crişana şi Transilvania pe care se întâlnesc moti~e
ornamentale, în feudalismul timpuriu, sunt: vasul-borcan, căldarea de lut şi castronul.
Cât priveşte căldările de lut, acestea sunt decorate în exterior, pe pereţii vasului, cu simple
incizii executate cu un instrument ascuţit, linii orizontale dar şi în val, impresiuni făcute cu
rotita .
, dintată etc.
La Sânnicolau de Beiuş căldările de lut sunt de regulă lipite de decor. Doar
excepţional apare, în exterior, sub buză, fascicolul de linii în val tras cu pieptenul (Popa et
'- Într-un articol precedent menţionam că semnul "X" de pe fragmentul în discuţie a fost executat înainte de
arderea vasului (Simina 1995, p. 475. fig. 7/1). Profitam de acest prilej pentru a face cuvenita rectificare în sensul că
acest semn ·x· a fost incizat după ardere.
2
Prin informaţia amabilă a d-lui Adrian A. Rusu. ştim că într-o spărtură efectuată în anul 1991 la Alba Iulia,
lângă palatul Apor, într-o locuinţă datată cu monede în a doua jumătate a secolului al XII-iea, au fost găsite căldări de lut
cu anumite însemne pe urechea de prindere.
57
Căldâri de lut din Transilvania şi Crişana cu însemne pe buză
alia 1984, p. 3, fig.12/a şi b). Caracterul succint al informaţiilor pe care le deţinem despre
aşezarea medievală timpurie de la Sfântu Gheorghe nu lasă să se întrevadă existenţa unor
căldări de lut decorate pe pereţii vasului. Din aşezarea medievală de la Vinţu de Jos nu se
cunoaşte până în prezent nici un fragment de căldare de lut decorat pe peretele exterior
al vasului. Prin urmare, putem considera că în cele trei aşezări din Transilvania şi Crişana
cu descoperiri de căldări de lut însemnate pe buza vasului, în general, numărul căldărilor
de lut decorate pe pereţii vasului este mic. Până în prezent nu s-a consemnat, pentru cele
trei aşezări medievale timpurii, existenţa unor elemente de decor sau a unor anumite
semne distincte pe fundul căldărilor de lut, observaţie ce poate fi dealtfel generalizată
pentru întreg teritoriul Transilvaniei şi Crişanei. Despre căldările de lut descoperite în
Moldova s-a afirmat că, aproape întotdeauna sunt prevăzute cu elemente decorative, ele
găsindu-se mai ales pe jumătatea superioară a pereţilor (Spinei 1982, p. 182). În schimb,
în Transilvania şi Crişana, se pare că predomină căldările de lut lipsite de elemente deco-
rative pe pereţii vasului. Pornind de la acest fapt, s-ar putea vorbi, pentru Transilvania şi
Crişana, de o compensare a numărului mic de asemenea elemente decorative prin
amplasarea lor şi pe buza căldărilor de lut. În acest sens menţionăm descoperirile de
căldări de lut din Transilvania prevăzute cu elemente decorative pe buză de la Alba lulia3
(fig. IV/3), Cluj-Mănăştur (lambor-Matei 1979, fig. IV/5), Vinţu de Jos4 (fig. IV/1-2).
Descoperiri de asemenea căldări de lut decorate pe buză nu avem cunoştinţă că ar exista
pe teritoriul Crişanei 5 • De pe teritoriul Moldovei dispunem de o singură astfel de
descoperire, respectiv cea de la Bârlăneşti (corn. Epureni), unde pe un fragment dintr-o
căldare cu toartă în interior întâlnim, chiar pe toartă, trei linii în val (Spinei 1985, fig. 23/
11) (fig. IV/4). Căldări de lut cu decofpe buză apar şi în zona Volgăi, la Sarkel (Balint 1990,
pi. 1/2-3, 2/1-2, 4/3) şi Loznovskij (Balint 1990, fig. 2/2), precum şi la Vrsac-"Crvenka" în
Voievodina (Takacs 1986, p. 31, fig. 3/1) (fig. N/6). De notat că buza căldării de lut constituie
partea exterioară a vasului cea mai expusă la vedere, dar şi cea mai adăpostită la inerentele
depuneri de fum rezultate în urma plasării vasului deasupra ori lângă o sursă de încălzit.
Modul distinct în care au fost realizate însemnele de pe buza căldărilor de lut - în
special cele realizate prin imprimarea unor ştampile - nu pare a pleda, după opinia noastră,
pentru interpretarea lor doar ca simple ornamente. Mai mult, ele sunt rare şi par a nu se
aplica decât o singură dată, astfel că contribuţia lor la estetica vaselor este insignifiantă.
Aşa numitele "mărci de olar" 6 , sunt considerate semne în relief, ce apar pe unele
vase medievale timpurii, lucrate la roată, fiind situate pe fundul unor vase-borcan (Comşa
1961, p. 291), dar şi pe strachini şi opaiţe (Diaconu-Vâlceanu 1972, p. 131). Până în
prezent se cunoaşte existenţa unor asemenea "mărci de olar" pe căldările de lut descoperite
pe teritoriul României la Castelu (Dobrogea) (Comşa - Radulescu - Harţuchi 1962, p. 655,
· Fragmentul a fost descoperit în punctul "Monetărie" de către studentul Dan Băcueţ de la Universitatea "1
3
Decembrie 1918" Alba Iulia.

· Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, nr. inv. F7886-7887.
4
5· De la Sânnicolau de Beiuş provine un fragment al unui vas-borcan, decorat interior, pe buză cu un şir de
incizii executate cu un instrument ascuţit. Deşi în raportul de săpătură de la Sânnicolau de Beiuş fragmentul respectiv
este încadrat ca vas-borcan, Mikl6s Takâcs îl include în rândul descoperirilor de căldări de lut cu corpul sferoidal şi cu
buza răsfrântă în afară (Takacs 1986, p. 74). Afirmaţia lui Takâcs pare a veni în contradicţie cu realităţile din Transilvania
şi Crişana întrucât acest tip nu este, cel puţin deocamdată, cunoscut aici.
6 · Despre originea şi practica mărcilor de olar vezi mai recent (Diaconu 1992) cu trimiterile respective.
58
fig. 5), în Ungaria la Esztergom- "Szentkiraly" (Takacs 1986, p. 32, pct. 9, fig. 5/1).
Dintre însemnele de pe buza căldărilor de lut descoperite în Transilvania şi Crişana
pot fi interpretate, după părerea noastră, ca "mărci" ale unor meşteri olari, cele două
ştampile de la Vinţu de jos şi Sfântu Gheorghe care redau un cerc cu şase, respectiv cinci
raze. Asupra sensului ce se poate acorda acestor două ştampile, cel mai probabil ni se
pare a le considera ca semne distinctive ale unor meşteri olari, dacă nu chiar "embleme"
de oficină.
Pentru însemnele de pe buza căldărilor de lut, cu predilecţie a celor situate pe
urechea de prindere a vaselor, cele mai apropiate analogii le constituie semnele ce apar
pe corpul unora dintre căldările de lut. Astfel, la Zăbrani-Sătuţ (jud. Arad) s-a descoperit
un fragment dintr-o căldare de lut, mai precis din partea inferioară a peretelui, care a fost
incizat după ardere cu un semn în formă de X (Boroneanţ 1976, p. 61 , fig. 3/ 12). Semne
distincte, asemănătoare cu cel în discuţie, se întâlnesc şi pe fundul unor căldări de lut. Ele
sunt cunoscute până în prezent, la Dinogetia, unde apare un semn în forma unui sfert de
cerc ce întretaie braţele unui unghi drept (Ştefan et alia 1967, p. 221), dar şi pe teritoriul
Basarabiei. Aşezarea cu cele mai numeroase descoperiri de acest gen din Basarabia este
cea de la Hansca, unde s-au identificat următoarele semne: două triunghiuri isoscele
unite între ele printr-un vârf, două romburi unite la vârf, precum şi unele în formă de X, de
romb, unul de la care s-au păstrat două linii paralele. Descoperiri similare cu cele de la
Hansca s-au înregistrat şi la Moleşti, unde întâlnim un semn în formă de triunghi simplu,
iar un al doilea redă probabil două triunghiuri ce se unesc între ele la un vârf (Postică
1994, p. 42-43). În ultima lucrare publicată, în care se face referire la însemnele de pe
fundul căldărilor de lut descoperite pe teritoriul Basarabiei, acestea sunt interpretate ca
probabile semne-tamgale care îi desemnau pe proprietarii căldărilor de lut, fiind executate
de către olari la comandă (Postică 1994, p. 43).
Pe lângă semnele distincte de pe corpul şi buza unor căldări de lut, a ştampilelor
de pe fundul unor vase-borcan, străchini, opaiţe, acestea apar şi pe alte tipuri de vase
contemporane sau cel puţin apropiate cronologic. Dintre acestea amintim descoperirile
de ulcioare de la Păcuiul lui Soare (Diaconu-Vâlceanu 1972, p. 108, fig. 47; p. 110, fig.
46/4), Calfa (apuci Postică 1994, p. 55); ştampila de pe un fund de castron de la Orhei-
"Petruha" (apuci Spinei 1985, p. 131, fig. 16/12), precum şi pe o serie de amfore de la
Dridu (Zaharia 1967, p. 89-90), Dinogetia-Garvăn (Barnea 1954, p. 514-521, fig. 1-2,
4/1-3,5), Cigârleni (Postică 1994, p. 59, fig. 35/1) etc.
Asupra înţelesului pe care l-au avut semnele de pe corpul şi buza căldărilor de lut,
în stadiul actual al cercetării nu credem că acestea pot fi puse în legătură cu semnele
alfabetiforme, sau cu cele interpretate drept rune. Mult mai plauzibil ni se pare a le considera
ca un reflex asupra căldărilor de lut, al prezenţei unor ştampile şi a unor însemne - cunoscute
sub denumirea de "mărci de olar" - pe fundurile de vas-borcan şi al celorlalte tipuri de
vase imediat înrudite specifice feudalismului timpuriu.
Prezenţa unor semne distincte pe vasele medievale timpurii a fost pusă în legătură
şi cu anumite practici magico-religioase. Un semn format din trei linii incizate, aşezate
uşor înclinat spre dreapta, dar aproape paralele între ele, a fost descoperit la Dinogetia pe
un fragment provenit de la umărul unui vas-borcan datat tot în feudalismul timpuriu (Ştefan
et alia 1967, p. 220). Semnul cel mai des întâlnit pe urechile de prindere a căldărilor de lut
îl constituie cel format prin incizarea a două linii drepte, aşezate în formă de X. Deşi. până
59
Câldâri de lut din Transilvania şi Crişana cu însemne pe buză
în prezent, nu poate fi precizată semnificaţia pe care a avut-o acest semn în feudalismul

timpuriu, s-a considerat că el nu trebuie neapărat pus în legătură cu simbolurile creştine
(Florescu et alia, p. 219). Realizat prin incizii, semnul X este cunoscut pe unele vase
medievale timpurii descoperite, pe lângă cele deja menţionate din aşezările de la Zăbrani
"Sătuţ" şi Hansca, la Dinogetia, unde apare pe trei funduri de vas (Ştefan et alia 1967,
p. 220-221 ). Semnul X apare frecvent şi pe ştampilele în relief de pe fundul vaselor.
Cunoscute ca semne sub denumirea de "roţi cu spiţe", ştampilele în forma unui
cerc în interiorul căruia apar cinci până la opt raze, se întâlnesc ca simboluri magice abia în
feudalismul timpuriu (Ştefan et alia 1967, p. 206), fiind puse în legătură cu activitatea
olarului, respectiv cu utilizarea focului (Comşa 1961, p. 299). Fără a avea cunoştinţă despre
descoperirea unor instrumente care să fi servit la realizarea impresiunilor respective,
credem că acestea se asemănau cu aşa-numitele prescurnicere (pitandere) de secol IV-V
descoperite la Alcedar III (raionul Rezina, regiunea Nistrului Mijlociu) (Teodor 1991,
p. 80), jabăr (jud. Timiş) şi Palatca (jud. Cluj) (Gudea-Giurco 1988, p. 141-142).
Încercarea de a surprinde eventualele semnificaţii magico-religioase ale unora dintre
însemnele de pe buza căldărilor de lut, rămâne tributară numărului mic al acestor
descoperiri, dar şi a modului sumar în care a fost tratată în literatura de specialitate,
problematica semnelor distincte de pe vasele medievale timpurii.
Rândurile de faţă, referitoare la unele însemne de pe buza unor căldări de lut din
Transilvania, nu pot trece peste o serie de neajunsuri informative şi metodologice. Pe
lângă raritatea unor asemenea descoperiri, majoritatea pieselor din catalogul prezentat
sunt fragmentare şi provin din periegheze. Chiar şi în cazul celor cu condiţii de descoperire
clare, lipsesc datele precise de ordin stratigrafic şi de încadrare cronologică mai strânsă.
Toate acestea fac ca în stadiul actual al cercetării să nu putem preciza o serie de probleme
cum ar fi originea, evoluţia, aria de răspândire etc. Indiferent de motivaţia şi semnificaţia
ce va fi oferită însemnelor respective de către cercetarea viitoare, lucrarea de faţă îşi
atinge obiectivul dacă le scoate din anonimat.
Abrevieri bibliografice
Balint 1990 Cs. - Balint, Ober einige Tonkessel aus der Umgebung von Sarkel, în
Die Keramik der Saltovo Maja/d Kultur und ihrer Varianten, Budapest, 1990.
Barnea 1954 - I. Barnea, Amforele feudale de la Dinogetia, în SC/V, V, 3-4, 1954, p.
513-530.
Boroneanţ 1976 - V. Boroneanţ, Sondajul arheologic privind feudalismul timpuriu
de la Zăbrani-''Sătu,t': în Ziridava, VI, 1976, p. 57-69.
Comşa 1961 - M.Comşa, Cu privire la semnifica,tia mărcilor de olar din epoca
feudală timpurie, în SC/V, XII, 2, 1961, p. 291-305.
Comşa- Rădulescu - Harţuchi 1962 - M. Comşa, A.Rădulescu, N.Harţuchi, Necropola
de incinerape de la Castelu, în Materiale, VIII, p. 649-659.
Diaconu 1992 - P. Diaconu, Despre originea şi practica mărcilor de olar, în Pontica,
XXV, 1992, p. 355-358.
60
Diaconu -Vîlceanu 1972 P. Diaconu, D-tru Vălceanu, Păcuiul lui Soare. Cetatea
biZi111tină,
voi.I, Bucureşti, 1972.
Aorescu et alia 1972 - Gr. Florescu, R. Florescu, P. Diaconu, Capidava. Monografie
arheologicd, voi.I, Bucureşti, 1958.
Gudea - Ghiurco 1988 - N. Gudea, I. Ghiurco, Din istoria crestinismului
, la români.
Mărturii arheologice, Oradea, 1988.
lambor - Matei 1979 - P. lambor, Şt. Matei, lndnta fortific.a.tă de la C/uj-Mănăştur
(sec.IX-XN}, în ActaMN, XVI, 1979, p.599-620.
Popa et alia 1984 - R. Popa, N. Chidioşan, A. Lukacs, O reşedin,tă feudală din
secolele XI-XII la Sânnicolau de Beiuş, în RMM Ml, XV, 2, 1984, p. 21 -34.
Popa - Chidoşan 1986 - R. Popa, N. Chidoşan. O reşedin,tă feudală din secolele XI-
X/I la Sânnicolau de Beiuş, pe Crişul Negru (jud. Bihor), în Materiale, XVI, 1986, p.225-
234.
Postică 1994 - Gh. Postică, Românii din codrii Moldovei fn evul mediu timpuriu.
Studiu arheologic pe baza ceramidi din aşez;irea Hâ11sc.a., Chişinău, 1994.
Simina 1995 - N. M. Simina, Contribu,tii la cunoaşterea feudalismului timpuriu pe
teritoriul comunei Vin,tu de jos (jud.Alba), în ActaMN, 32/1, 1995, p. 473-488.
Spinei 1982 - V. Spinei, Considera,tii cu privire la popula,fia loc.a.fă din zona centrală
şi meridională a Moldovei fn secolele XI-XII, în CI, XII-XIII, 1981- 1982, p. 173-203.
Spinei 1985 - V. Spinei, Realită,ti etnice şi politice fn Moldova meridională fn secolele
X-Xlll Români si, turâl1ici, lasi,
' 1985.
Szekely 1975 - Z. Szekely, Sud-Estul Trâ11silvâ11iei fn secolele VI-XIII e.n., în Aluta,
VI-VII, 1974-1975, p. 57-73.
Szekely 1977 - Z. Szekely, Contribu,fii la problema fortific.a.,fiilor şi formelor de locuire
din sud-estul Trâ11silvâ11iei, în Aluta, VIII-IX, 1976-1977, p. 52- 1 1O.
Ştefan et alia 1967 - Gh. Ştefan, I. Barnea, M. Comşa, E. Comşa, Dinogetia, voi.I,
Bucuresti, 1967.
'
Takacs 1986 - M. Takacs, Die arpadenzeitlichen Tonkessel in Karpatenbecken,
Budapesta, 1986.
Teodor 1991 - D.Gh. Teodor, Creştinismul la est de Carpa,fi. De la origini şi până fn
secolul al XN-lea, lasi, 1991.
'
Zaharia 1967 - E. Zaharia, Săpăturile de la Dridu. Contribu,fie la arheologia şi istoria
perioadei de formare a poporului român, Bucureşti, 1967
Tonkessel aus Siebenbilrgen und Crişana mit

Zeichen auf dem oberen Rand
(Zusammenfassung)
Obwohl wir, was die Tonkessel anbetrifft uber eine weite bibliografische Informa-
tion verfGgen, lăBt das aktuelle Stadium der Nachforschung einige Aspekte zum Vorschein
kommen, die bis jetzt nicht hervorgenhoben worden sind. Ein solcher Aspekt bildet unserer
61
Cildări de lut din Transilvania şi Crişana cu însemne pe buzâ.
Meinung nach die Anwesenheit in Siebenburgen und Crisana einiger Fragmente von
Tongefassen die auf dem oberen Rand mit bestimmten Zeichen versehen sind. Ăltere
Anzeigen solcher Entdeckungen (Sfântu Gheorghe und Sânnicolau de Beiuş) konnten
durch eine Reihe von neueren Entdeckungen, die bei verschiedenen Gelegenheiten in
Vinţu de jos gemacht worden sind, vervollstăndigt werden.
Obwohl das Ausbreitungsgebiet cier Tonkessel im allgemeinen ein grosses
Teritorium umfaB, sind nach unseren Kenntnissen Analogien fGr die Tonkessel aus
SiebenbGrgen und Crişana mit Zeichen am oberen Rand nicht bekannt. Eine besonderes
Problem ist das cier Bedeutungen, die man den Zeichen aus dem vorgestellten Katalog
verleichen kann. Sehr plausibel erscheint uns die_ lnterpretation dieser Zeichen als "Zeichen
cier Topfer", insbesondere die zwei Stempel aus Vinţu de jos und Sfântu Gheorghe, die
wahrscheinlich sogar Sinnbilder fur Werkstătten bildeten. Im aktuellem Stadium cier
Nachforschung glauben wir nicht, dass diese Zeichen in Verbindung mit dem alfabetiformen
Zeichen, oder mit denen die als Runen interpretiert werden, gesetzt werden konnen.
Annehmbarer scheint mir, dass wir sie als einen Reflex cier Tonkessel, der Anwesenheit
einiger Stempel und einiger Zeichen auf dem Grund des Tiegel - Gefasses oder auf anderen
ăhnlichen Gefasstypen, die dem Feudalismus spezifisch.sind, betrachten.
Abgesehen davon, was fGr eine Motivation und Bedeutung den betreffenden
Zeichen von cier zukGnftigen Nachforschung verliehen wird, die vorliegende Arbeit bringt
ihre Mission zu Ende, diese besonderen Kessel zum Vorschein zu bringen.
Abbildungsverzeichnis
Abb. I - Tonkesseln die in Sânnicolau de Beius - "Dealul bisericii" ( t) und in Vintu de

' '
jos - "Pociei" (2) entdeckt wurden.
Abb. II - Tonkesseln die in Vinţu de jos - "Pociei" entdeckt wurden.
Abb. III - Tonkesseln die in Sfântu Gheorghe - "Bedezcizi malom" ( t) und in Vinţu
jos - "Deasupra satului" entdeckt wurden.
Abb. IV - Tonkesseln mit ornamentierten Rand, die in Vinţu de jos - "Pociei" ( t, 2) ;
Alba Iulia - "Monetarie" (3); Bârlăleşti (4) ; (nach Spinei V.) ; Cluj -Mănăştur (5) (nach P.
lambor und St. Matei - es fehlt cier MaBstab) und Vrsac- "Crvenka" (6) (nach M. Takâcs- es
fehlt cier MaBstab) entdeckt wurden.
Taf. I - ln Vinţu de jos - "Pociei" ( 1, 2, 4) und in Vinţu de jos - "Deasupra satului" (3)
entdeckte Tonkesseln.
62
- -- --
Fig. I. Căldări de lut descoperite la Sânnicolau de Beiuş - "Dealul Bisericii" ( 1) şi Vinţu de jos
- "Pociei" (2).
63
Câldari de lut din Transilvania şi Crişana cu însemne pe butii
. : ··.
-- - --
X
Fig. li. Căldări de lut descoperite la Vinţu de jos - "Pociei".
64
~·
•
' ; '· ", ,'. " ," .' '":"!·'::' ' ·" ,,
I '··.11·11;'1'' "
·
' 1 .<,';" •VJ!'I'.';

,·
I li '
... ! I
"1;';//j,''·l/_„,„„1111·
.„ ·1~/ .~· ':1 '\
·t.' .' „.' J ,,_:„„ .I'
I I I I 11 I
. „„,... ,,, /I , ' : 111 i)·I I
i.ff[.IUJ.1„
'1
,
1
n{, · 1 ,
'
.
I
1'1" 1
11''1 11_
. ' Xi : • ,/"
",I,
kl.•/\:,
) • 11 ""
'/. 1( 111 1 1 /',_// IJ~ i,;~j\.\Jl,1/
1/' I . i~; ;_ ·/·-· .1
:1' I 11~! I l·1.;.1u.Mt1J1i'"'. ///',/,//,/'_/.1·1 ; '
•
I
11 '
,
'! I 'I
Jo• ,1·· ..
·.
( /
''/_I
/.J///
1: ,''
i 'I
'l,~ :1, .... " ' .. ,, „,

, ,, 1. I
- -----
Fig. III. Câldâri de lut descoperite la Sfântu Gheorghe - "Bedehâzi malom" ( l) şi Vinţu de
jos - "Deasupra satului" (2).
65
Câldari de lut din Transilvania şi Crişana cu însemne pe butii
,-- - - - - - - - - - - -----1
~
I
I
Fig. N. Căldări de lut decorate pe buză descoperite la Vinţu de Jos- "Podei" (1,2), Alba Iulia
- "Monetărie" (3), Bârlăneşti (4) (după V. Spinei), Cluj -Mănăştur (5) (după P. lambor şi Şt.
Matei - lipseşte scara) şi Vrsac -"Crvenka" (6) (după M. Takacs - lipseşte scara).
66
PI. I. Căldări de lut descoperite la Vinţu de jos- "Pociei" ( 1,2,4) şi Vinţu de jos - "Deasupra
Satului" (3).
67
68
Cahle descoperite în locuinţe de orăşeni

la Suceava
PARASCHIVA - VICTORIA BATARJUC
Cercetările arheologice efectuate la Suceava, începute la sfârşitul secolului trecut,

reluate în anul 1951 şi continuate până în prezent, alături de descoperirile întâmplătoare,
au dus la găsirea unui important volum de mărturii privitoare la istoria culturii şi civilizaţiei
' .
medievale românesti. Între acestea se detasează ceramica monumentală, cunoscută sub
forma discurilor, a cărămizilor care împodobeau faţadele unor edificii, a plăcilor pavimentale,
a cahlelor şi a plăcilor de perete, dintre care cahlele au fost menţionate sau au făcut
subiectul unor diverse studii1.
Descoperiri de ceramică monumentală - şi este de remarcat că la Suceava au fost
găsite toate speciile ceramicii monumentale - au fost făcute în locuinţe şi complexe
arheologice de pe întreg teritoriul oraşului, ca şi la monumente legate de domnie, precum
Curtea Domnească, Cetatea de Scaun, "casa domniei" de pe Câmpul Şanţurilor.
Ne propunem în paginile care urmează să prezentăm tipurile constructive şi
motivele decorative întâlnite pe cahlele datând din secolele XN-XVll, descoperite în locuinţe
şi complexe de pe teritoriul oraşului Suceava, cahlele găsite în cuprinsul Curţii Domneşti 2 ,
Cetăţii de Scaun şi a complexelor de pe Câmpul Şanţurilor urmând să formeze subiectul
unei lucrări viitoare.
* * *
Cantitatea deosebit de mare, bogăţia formelor constructive şi varietatea

. impresionantă a motivelor decorative de pe cahlele descoperite la Suceava, exclud, pentru
1. K. A. Romstorfer, Cetatea Sucevii descris.f pe temeiul propriilor cercetări făcute intre anii 1895 şi 1904,
Bucureşti, 1913, p. 77 - 81, pi.V, VI, VII; R. Gassauer, în BCM/, XXVIII, 1935, p. 145 - 164; B. Slătineanu, în BCM/, XXX.
1937, p. 135 - 142; M. Nicorescu, în ArhMold, IV, p. 317 - 325; M. D. Matei şi E. Emandi, în SCJiijţ, 28, 1977, 4,
p. 553 - 576; R. Popa, Monica Mărgineanu-Cârstoiu, Mărturii de civiliza.fie medievală româneasc.â. O cas.f a domniei şi
o sobă monumentală de la Suceava din vremea lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1979; P. V. Batariuc, în Suceava, VIII,
1981, p. 111- 120; eadem, în Suceava, X, 1983, p. 245 - 254; eadem, Catalogul co/ec,fiei Romstorfer - ceramica
ornamentală, în ms.
z. Excepţie o vor face cahlele descoperite în cele patru locuinţe distruse în urma incendiului din vara anului
14 76, locuinţe peste care s-a construit zidul de nord al Curţii Domneşti, cf. M. D. Matei, E. I. Emandi, Cetatea de Scaun
şi Curtea Domnesc.3 din Suceava, Bucureşti, 1988, p. 144 şi M. D. Matei, Civiliza.fia urbană medievală româneasG:f.
Contribu,fii (Suceava până la mijlocul secolului al XVI -/ea}, Bucureşti, 1989, flg. 9.
69
Cahle descoperite în locuinţe de orăşeni la Suceava
cea mai mare parte a exemplarelor, ipoteza formulatâ în trecut de unii istorici, despre
originea strâină, de import, a acestor produse 3 •
Atât discurile, butonii ornamentali, plăcile pavimentale, cât şi cahlele, în marea lor
majoritate, au fost lucrate în Moldova, chiar la Suceava.
Faptul că unele motive ornamentale de pe plăcile pavimentale sunt identice cu
cele utilizate pe olâria de uz casnic smâlţuitâ şi decoratâ, lucratâ la Suceava4 , vine sâ
confirme această afirmatie.
'
Descoperiri fâcute încă la sfârşitul secolului trecut arâtau existenţa la Stupea, la
circa 20 km de Suceava, a unor cuptoare în care se ardeau cahle nesmâlţuite, identice cu
cele gâsite la Cetatea de Scaun 5 • Dar cuptoarele perfecţionate, rectangulare, de mari
dimensiuni, cu douâ camere, una pentru arderea vaselor şi a doua pentru foc, în care se
puteau arde cahle sau conducte pentru apâ, au fost descoperite şi la Suceava, într-unul
din cartierele olarilor, în zona Parc6 .
Pe de altâ parte, o serie de trâsâturi stilistice apropie între ele o mare parte a
cahlelor si a discurilor lucrate la sfârsitul secolului al XV -lea în Moldova. Este concludent,
' '
în acest sens, aerul comun, de familie dat de capul mare, cu bârbia, nasul şi pomeţii
proeminenţi, trâsâturi pe care le prezintâ Sfântul Gheorghe, Melusina, dansatorii, îngerii
pseudo-tenanţi din stema dinastică a Moldovei, ba chiar şi Manticora 7 • Aceste trâsâturi
comune pledează pentru realizarea modelelor dupâ care s-au realizat tiparele folosite la
confecţionarea cahlelor şi discurilor respective, de către acelaşi meşter, într-un anume
atelier, probabil atelierul de la Suceava care lucra pentru domnie, şi difuzarea lor pe întreg
teritoriul Moldovei. De altfel, ilustrarea pe cahle a stemei dinastice a Moldovei, cu
prezentarea celor mai noi modificări pe care aceasta le înregistrează în diverse etape
istorice8 , exclude ideea creârii modelelor şi tiparelor pentru aceste cahle în alt mediu
decât în ţarâ, chiar dacă la Cristuru- Secuiesc au fost descoperite fragmente de cahle din a
doua jumâtate a secolului al XV -lea, pe care este reprezentat capul de bour9 • Cunoscute
fiind relatiile dintre aceastâ zonâ si Moldova nu este exclus fenomenul invers, anume
' '
folosirea în Secuime a unui tipar, sau mai precis a unui model pentru tipar, realizat la est
de Carpaţi.
Nu este exclus ca modelele pentru o serie de cahle, cum sunt cele decorate cu
însemnele heraldice ale Huniazilor, să fi fost confecţionate în Ungaria, unde producerea
cahlelor a cunoscut o frumoasâ tradiţie şi sâ fi fost aduse în Moldova odatâ cu alte motive
decorative central-europene precum leul "rampant", cavalerul în turnir, grifonul, leul bârbos
care pâzeşte un copac 10 • Deşi relaţiile politice dintre Ungaria şi Moldova vor fi mai restrânse
în prima parte a domniei lui Ştefan cel Mare 11 , legâturile comerciale între Moldova şi
Transilvania se vor dezvolta continuu, mesteri din Brasov, Sibiu, Bistrita vor veni la est de
' ' '
3· j. Bielz, în Deutsche forschung im Sildosten, 1942, p. 262, fig. 1 - 5. Profesorul R. Manolescu în lucrarea
Comerţul Ţării Româneşti şi Moldovei cu Braşovul(secolele XIV - XVI), Bucureşti, 1965, prezintă pe o pagină cu ilustraţii
cahle descoperite în casa din zona "B" de pe Câmpul Şanţurilor, Suceava cu următoarea legendă: "cahle lucrate în
Transilvania în a doua jumătate a secolului al XV -lea descoperite la Suceava".
4
· P. V. Batariuc, în Suceava, XI - XIII, 1984 - 1985, p. 47 - 53.
5 · K. A. Romstorfer. op. dt„ p. 77.
6
· M. Nicorescu, în SC/V, 16, 1965, 1, p. 103, fig. 5/ 1-2.
7· R. Popa, M. Mărgineanu-Orstoiu, op. dt„ p. 139.
s. L. Bătrâna şi A. Bătrâna, în A/IA, laşi, XXIV/1. 1987, p. 99 - 114.

9
Benko Elek, Ughi lstvân, SzekelykeresztUri kJ/yhacsempek, Bucureşti. 1984, p. 52 - 53, fig. lOşi p. 67, fig. 49.
10
· P. Voit, I. Holl. Alte ungdrische Ofenkifcheln, Budapesta, 1963, fig. 15; I. Holl, în BR, XVIII, 1958, fig. 73, 74, 81.
70
Carpaţi sau îşi vor trimite mărfurile 12 • Nu trebuie scăpat din vedere faptul că unii tineri
moldoveni vor merge în Transilvania sau în Ungaria spre a învăţa o meserie, ori pentru
a-şi face călătoria de calfă şi a obţine certificatul necesar promovării lor ca meşteri 13 , şi nu
este exclus ca o serie de modele pentru tipare de cahle, cu motive decorative comune
Europei centrale, să fi ajuns în Moldova şi pe această cale, după cum nu este de respins
ipoteza existenţei unor meşteri itineranţi.
Din analiza tehnicii de lucru, a repertoriului ornamental şi a execuţiei artistice se
poate deduce existenţa la Suceava a mai multor categorii de ateliere, care executau, la
comandă, ceramică monumentală 14 • Ceea ce trebuie subliniat este faptul că, în aceleaşi
ateliere se produceau ceramică de uz casnic -nesmălţuită şi smălţuită- cât şi diferitele
categorii de ceramică monumentală 15 •
Cele mai frecvente erau atelierele care executau cahle-oală, cahle-castron, deco-
rate la interior cu motive geometrice, cahle traforate, cahle triunghiulare şi convexe, în
general cahle folosite în mod curent la realizarea unor sobe simple, des întâlnite în locuinţele
orăşenilor de la Suceava 16 • Aceleaşi ateliere, pe care le-am numit periferice sau populare,
executau şi unele cahle cu decor figurativ, în variante mult simplificate, care degajă un aer
naiv, amintind de arta populară 17 •
Un alt grup îl formau atelierele care produceau cahle cu decor în relief, nesmălţuite.
Execuţia artistică a acestor cahle vădeşte acea depersonalizare a produsului de serie,
detaliile nu sunt evidenţiate, iar eventualele defecte nu sunt retuşate. Am numit aceste
ateliere, ateliere orăşeneşti, prezente în mai toate centrele urbane din Moldova, lucrând
pentru orăşeni înstăriţi şi pentru micii boieri 18• Unele detalii de finisare a cahlelor descoperite
în casa de orăşean de pe strada Petru Rareş sau în casa din zona "B" de pe Câmpul Şanţurilor
pledează pentru producerea acestor exemplare în acelaşi atelier 19 •
Un loc aparte îl ocupă atelierul care lucra pentru domnie şi pentru comanditarii
. .
înstăriti, de felul lui Luca Arbure 20 , Ioan Tăutu 21 , Gavril Trotusan 22 . Acest atelier executa
discuri ornamentale şi cahle smălţuite, mai costisitoare decât cele simple23 -, dovadă că,
de altfel, numărul cahlelor smălţuite descoperite în locuinţele orăşenilor este redus- decorate
cu un bogat repertoriu ornamental. Execuţia tehnică şi artistică dovedesc o mare măiestrie,
detaliile anatomice şi de costum sunt redate cu mare acurateţă, cromatica variată
contribuind la sporirea efectului decorativ al cahlelor. Sunt remarcabile cahlele
1
1.ş. Papacostea, în Rde/, 5 - 6, 1982, p. 620.
12
·R. Manolescu, legăturile economice Intre ,tările romdne fn secolele XIV-XV/, în Studii de istorie a napona/ită,tii
germilf1e şi a fnfră,tirii ei cu napunea romJnă, voi. I, Bucureşti, 1976, p. 209 - 218.
13
În anul 1436 croitorul Ioan din Roman îşi trimitea fiul la Braşov pentru a învăţa acolo meşteşugul tunderii
postavului (Hurmuz;rchi, XV/I, p. 22), iar la 22 iunie 1472 din Suceava se cerea judelui Bistriţei, Georg Eyben, un
certificat de origine pentru un tânăr care a îndeplinit anii de ucenicie în meşteşugul tăbăcăriei (Ibidem, p. 77).
14
P. V. Batariuc, în SC/VA, 43, 1992, 2, p. 207 - 223.
· N. N. Puşcaşu, V-M. Puşcaşu. în RMMI. 2, 1983, p. 35 - 36.
15
16
· P. V. Batariuc, M. Andronic, în Suceava, XVII - XIX, 1990 - 1992, p. 3 7 - 61 .
17
· P. V. Batarluc, op. dt., p. 219 - 220, fig. 2/4.
18
· Ibidem, p. 213, 215, fig. 2/1-3; 3; 5/4.
· I. Nestorşi colab., în Materiale, V, fig. 6/2; M. D. Matei şi E. Emandi, în SC/VA, 28, 1977, 4, fig. 7/1.
19
20
· P. Oprea, în SC/A, 2, 1965, p. 330, fig. 3, 4.
2 1. M. Andronic, în Suceava, XIII - XIV, 1986 - 1987, p. 77.
22
· P. V. Batariuc, în SCJl&t, 45, 1994, I, p. 76 - 78, fig. 2/3, 4.
23
H. Fabini, Sibiu/gotic, Bucureşti, f.a., p. 40, nota 196.
71
dreptunghiulare cu decorul executat în tehnicile sgraffito şi champleve, descoperite la

Suceava, complexe legate de domnie 24 , ca şi cele cu decor traforat, atât cu'Tozase gotice
ca şi cu leul "rampant" şi Sfântul Gheorghe.
În secolul al XVII -lea, încep sa fie importate cahle şi sa fie utilizate placi de perete
de la lznik25 •
Din Polonia sunt aduse a.şa numitele cahle lituaniene26 , decorate cu motive vegetale,
dar nelipsind nici reprezentările zoomorfe, acoperite cu smalţ policrom: albastru ultra-
marin, albastru caeruleum, verde de peruzea, galben sulf, alb. Este de remarcat ca cele
mai numeroase fragmente de asemenea cahle au fost descoperite la Cetatea de Scaun -
unde se pare ca formau cel puţin o soba - de la Curtea Domneasca provenind doar câteva
fragmente. Motivele decorative de pe cahlele lituaniene - într-un mare numar de variante,
mult simplificate faţa de originale - se întâlnesc pe exemplare nesmălţuite sau acoperite
cu smalţ verde ori brun, comun otariei de uz casnic din acea perioada, ceea ce ne face sa
presupunem ca au fost produse la Suceava, concluzie la care ne conduce şi cantitatea
deosebit de mare descoperita din aceasta categorie de piese ca şi răspândirea lor, chiar şi
în mediul rural 27 •
Pentru confecţionarea cahlelor se întrebuinţau, în general, trei mari categorii de
pasta: o pasta grosolana, prost fărâmiţata, având ca degresant nisip cu bobul mare şi
pietricele; o pasta ordinara, asemănătoare cu cea din care se executa otaria de uz casnic a
epocii respective, în cazul secolului al XV -lea, având ca degresant nisip, fiind omogena,
bine frământata şi prezentând du pa ardere o suprafaţa aspra la pipăit, în timp ce în secolul
XVII se folosea o pasta omogena - cu nisip cernut şi granule de calcar-, şi pasta fina,
având ca agregate nisip cernut, foarte bine frământata, prezentând dupa ardere , o suprafaţa
neteda la pipait.
Pasta grosolana şi cea foarte fina au fost puţin utilizate. Din prima categorie se
confecţionau soclurile, iar din a doua ancadramentele, cuiele şi unele piese de la
coronamentul sobei, în timp ce din pasta ordinara, comuna olăriei de uz casnic, se lucra
marea majoritate a cahlelor folosite la realizarea sobei.
Cea mai mare parte a cahlelor a fost confecţionata prin asamblare, cât lutul mai era
moale, din doua parţi executate în doua tehnici diferite: modelarea cu ajutorul tiparului şi
roata olarului.
Toate picioarele de montare ale cahlelor au fost lucrate la roata, fie sub forma unor
oale tronconice, care înainte de uscare au fost modelate cu ajutorul unui cadru pentru
obţinera unei deschideri cvasipatrate, fie sub forma unor cilindrii taiaţi în doua parţi egale,
pe verticala, în cazul cahlelor dreptunghiulare. Tot la roata au fost lucrate şi o serie de
cahle precum cele oala, castron, cuiele şi o parte a celor de coronament ca turnurile,
cahlele convexe şi cele zoomorfe, în forma de pasări, care însa au necesitat şi alte intervenţii
manuale ca decuparea, modelarea, incizia şi/sau excizia pentru subliniera unor detalii.
IA R. Popa, M. Mărgineanu-Cârstoiu, op. cit„ p. 57 - 82, fig. 36 - 68.

25
· C. Nicolescu, în ArhMo!d, V, p. 295 - 299.
26
E. Neamţu, în SC/V, 21, 1970, 4, p. 697 - 702.
·
27
Descoperiri inedite făcute cu ocazia cercetărilor de teren la Todireşti - "La ziduri", llişeşti - "La curte", Liteni
·
- Silişte", Vorniceni - !abia scurtă", Frătăuţii Vechi - 'La cimitir'. Informaţii colegul Emil I. Emandi, căruia fi aducem
mulţumirile noastre.
72
Pentru realizarea motivelor ornamentale la cahlele oală si , castron se foloseau, combinate

pe aceeaşi piesă, incizia, decuparea ori modelarea în cazul alveolelor realizate impresiuni
făcute cu degetul în pasta moale.
Cu ajutorul unor tipare din lemn sau din ceramică au fost executate părţile
ornamentale ale cahlelor-, atât cele cu decor în relief, cât si cele cu decor traforat - iar în
'
unele cazuri, pentru a se sublinia anumite detalii anatomice ori de costum, sau spre a se
corecta unele defecte de imprimare, se foloseau incizia şi excizia.
Unele cahle cum sunt cele de la soclul sobei, ancadramentele si Halele au fost
'
executate exclusiv prin presare, cu ajutorul tiparului.
În cazul cahlelor dreptunghiulare, cu decorul realizat în relief plat, acesta se obţinea
prin desen cu mâna liberă, dovadă în acest sens asimetria unor motive ornamentale, în
special a palmetelor, fiind executat în tehnicile sgraffito şi champleve, de cele mai multe
ori combinate, completându-se pe aceeaşi piesă.
Cahlele de colţ, care se prezintă sub forma unor cavete dispuse vertical, au fost
realizate prin îmbinarea la 90" a două picioare de montare, motivul decorativ fiind realizat
prin modelare cu mâna liberă, prin răsucirea şi împletirea unor cilindrii de lut.
Înainte de uscare, părţile componente ale unei cahle erau asamblate prin presare,
astfel că pe spatele multor piese se găsesc numeroase amprente. Pe spatele unor categorii
de cahle, cum sunt cele dreptunghiulare sau de colţ au fost aplicate pastile mai mari ori
mai mici de lut, cu scopul de a le asigura stabilitatea şi trăinicia.
La o bună parte din cahle, al doilea capitol al decorului constă în culoarea de smalţ
a unei părţi din suprafaţa piesei, în special partea ornamentală. Trebuie spus, însă, că cea
mai mare parte a cahlelor nu este smălţuită, doar o parte - şi aceasta mai cu seamă în
secolul al XVII -lea - fiind acoperită cu smalţ.
Alături de cahlele nesmălţuite, ca şi de cele smălţuite, se mai întâlneşte şi o categorie,
şi anume aceea a cahlelor acoperite cu angobă, în cele mai dese cazuri de culoare albă,
cu diverse nuanţe, de la alb-gălbui la alb-roşcat.
Smălţuirea cahlelor a fost precedată, în cea mai mare parte a situaţiilor, de acoperirea
suprafeţei vizibile a pieselor cu un strat de angobă albă. Peste angobă s-a aşternut un strat
de smalţ, culorile utilizate fiind verdele, galbenul şi brunul, cu diferitele lor nuanţe, datorate
arderii, mai frecvent folosit fiind, de exemplu, în secolul XV, smalţul verde. În unele cazuri,
fondul alb al angobei, acoperit cu smalţ incolor, era stropit cu pete ori vrâste de culoare
contrastantă, de obicei verde, care sublinia anumite detalii anatomice sau de costum, ori
ritma suprafaţa decorată a piesei.
Există piese acoperite cu smalţ policrom şi piese cu două sau chiar mai multe
culori ori nuanţe de smalţ, asociate pentru realizarea decorului. Astfel, la cahlele
dreptunghiulare cu decorul obţinut în tehnicile sgraffito şi champleve, fondul îl constituie
o culoare mai închisă, de obicei verde-crom, motivele incizate ori excizate fiind realizate
în mai multe nuante ale culorii de fond.
'
Se cunosc si cahle - si cele mai numeroase sunt cele din secolul XVII - care au fost
' '
smălţuite fără a fi în prealabil acoperite cu angobă, asemenea cahle întâlnindu-se, însă, şi
în epocile anterioare, cum sunt, de pildă, cahlele-soclu din secolul al XV -lea.
Cercetări arheologice şi descoperiri fortuite făcute pe întreg teritoriul oraşului
Suceava au dus la găsirea unei game foarte largi de cahle, de categorii şi tipuri diverse, de
la cele simple, la cele diversificate, destinate diferitelor compartimente ale corpului sobei,
73
lucrate în tehnici variate, cu un bogat repertoriu decorativ: motive geometrice, vegetale,

zoomorfe, subiecte religioase, elemente heraldice, scene inspirate de viaţa de curte şi de
eposul cavaleresc.
După locul ocupat în structura sobei, piesele desemnate cu termenul generic de
cahle 28 pot fi grupate în două mari categorii: piese cu rol preponderent în încălzire sau
cahle propriu-zise - în această categorie intrând toate tipurile de cahle care participă la
. .
alcătuirea camerei de ardere si a camerei de încălzire - si piese al căror rol în încăzire este
neglijabil, având mai ales virtuţi structive sau decorative, în această categorie înscriindu-
se cahlele soclu, ancadrament, cui, de coronament.
Criteriile pentru stabilirea unei tipologii a cahlelor sunt diferite. Astfel, cahlele se
pot departaja în funcţie de rolul îndeplinit în structura sobei, după forma plăcii cu decor
ori a piciorului de montare, după dimensiuni, după tehnica de obţinere a decorului, după
motivele decorative etc.
Realizarea. unei tipologii a cahlelor descoperite în Moldova medievală - şi implicit
la Suceava - se poate face îmbinând mai multe criterii de departajare, cum ar fi forma
cahlei şi a piciorului de montare, locul pe care piesa îl are în structura sobei, tehnica de
obţinere a decorului, deosebindu-se astfel mai multe tipuri, cu subtipuri şi variante.
Pentru clasificarea cahlelor, tipurile au fost notate cu cifre romane, subtipurile cu
majuscule, iar variantele cu minuscule29 •
Cahlele propriu-zise, care participă la alcătuirea camerei de ardere şi a celei de
încălzire, se pot grupa în mai multe tipuri formale, care la rândul lor cunosc mai multe
subtipuri şi variante:
Tipul I Cahle-oală, cu deschiderea rectangulară, picior de montare tronconic.
IA Cahle-oală cu deschiderea pătrată;
IA a Cahle simple;
IA b Cahle cu aplicaţii triunghiulare, cu aspectul deschiderii în formă de
floare;
IB Cahle cu deschiderea dreptunghiulară;
I Ba Cahle simple;
IBb Cahle cu aplicaţii traforate;
Tipul li Cahle cu deschiderea pătrată, picior de montare cilindric;
Tipul III Cahle cu deschiderea cvadrilobată, picior de montare tronconic;
Tipul IV Cahle castron, cu deschiderea rectangulară, picior de montare
tronconic scurt;
IV A a Cahle simple;
IVAb Cahle decorate pe fund, la interior;
Tipul V Cahle nişă, cu deschidere dreptunghiulară;
Tipul VI Cahle convexe;
VIA Cahle convexe, cu corpul sferic;
VIB Cahle convexe cu corpul semisferic;
Tipul VII Cahle triunghiulare;
28
R. Popa, M. Mărgineanu-Cârstoiu, op. dt., p. 97.
·
29
P. V. Batariuc, Tipologia cahlelor din Moldova medieval.I Secolele XIV - XVII, comunicare susţinută la
·
sesiunea Muzeului Judeţean Botoşani, 25 noiembrie 1992.
74
Tipul VIII Cahle cu faţa pătrată;

VIII A Cahle cu faţa pătrată, decor în relief, fără picior de montare;
VIII B Cahle cu faţa pătrată, picior de montare tronconic;
VIII Ba Cahle cu faţa pătrată, decor în relief;
VIII B b Cahle cu faţa pătrată, decor traforat;
Tipul IX Cahle dreptunghiulare;
IXA Cahle dreptunghiulare, cu picior de montare semicilindric;
IX A a Cahlă cu faţa dreptunghiulară, decor în relief;
IXA b Cahlă dreptunghiulară, decor traforat;
IX Ac Cahlă cu faţa dreptunghiulară, cu decor realizat în tehnicile sgraffito
şi champleve;
IX B Cahle cu faţa dreptunghiulară, cu câmpul încadrat de chenar dispus
oblic, picior semicilindric;
IX Ba Cahle dreptunghiulare, cu decor în relief;
IX B b Cahle dreptunghiulare, cu decor traforat;
IXC Cahle dreptunghiulare, cu picior de montare rectangular, scurt;
Tipul X Cahle de colţ;
XA Cahle cu chenarul de contact în torsadă.
Cahlele care au un rol mai ales decorativ sau structiv, se grupează în următoarele tipuri:
Tipul XI Cahle soclu;

Tipul XII Cahle de coronament;
XII A Cahle rectangulare, cu suprafaţa tratată cu goluri de tragere;
XII B Cahle cu partea superioară crenelată;
XII C Cahle cu un plan în formă de dusină;
Tipul XIII Cahle turn;
XIII A Cahle turn cu acoperiş conic;
XIII B Cahle turn cu drum de strajă;
Tipul XIV Cahle fiale;
XIVA Cahle fiale antropomorfe;
XIV B Cahle fiale zoomorfe;
Tlpul XV Cahle în formă de păsări
Ultimele patru tipuri de cahle au fost folosite pentru realizarea coronamentului sobei.
Cele mai vechi cahle descoperite la Suceava, datând de la sfârşitul secolului al XIV
- lea şi de la începutul secolului următor sunt cahlele simple, nedecorate ori decorate cu
motive geometrice, nesmălţuite, aparţinând tipurilor I-VII, cu numeroase subtipuri şi
variante, atât în ceea ce priveşte forma cât şi dimensiunile. Toate aceste tipuri de cahle au
fost folosite pe tot parcursul secolului al XV - lea, aşa cum o demonstrează marea majoritate
a descoperirilor arheologice făcute pe întreg teritoriul oraşului Suceava30 •
Odată cu deceniul opt al secolului al XV -lea - aşa cum o atestează descoperirile
făcute în locuinţe de lângă zidul nordic al Curţii Domneşti, distruse de incendiul din anul
30· P. V. Batarluc, M. Andronic, op. dt.
75
1476 31 -încep sa fie folosite şi cahle cu decor în relief, împodobite cu numeroase elemente
ornamentale: motive zoomorfe, heraldice, hagiografice, scene inspirate de eposul
cavaleresc şi de viaţa de curte, cahle care, însă, se vor generaliza la sfârşitul acestui secol,
fără a înlocui producerea unor piese simple, necesare pentru executarea sobelor mai
puţin pretenţioase, în casele orăşenilor de rând.
Cahlele cu decor în relief ca şi cele traforate, cunoscute atât sub formă de exemplare
nesmăltuite - mai numeroase, deoarece erau mai ieftine32 - cât si sub forma celor smăltuite,
' ' '
se întâlnesc şi în edificii legate de domnie - Cetatea de Scaun, Curtea Domnească,
complexele de pe Câmpul Şanţurilor - la unele curţi boiereşti, în locuinţe de orăşeni, dar
şi în alte complexe, descoperite pe întreg teritoriul oraşului Suceava.
În prima jumătate a secolului al XVI -lea se continuă producerea de cahle cu decor
în relief sau traforat, cu un bogat repertoriu ornamental, după cum o probează descoperirile
de la Arbore 33 şi Părhăuţi 34 . Sunt preferate cahlele dreptunghiulare mari, de tipul IX, cu
subtipurile A şi B, în numeroase variante.
În a doua jumătate a secolului XVI apar, sub influenţa central-europeană a cahlelor
tapet, cu motive ornamentale preluate de la ţesăturile italiene, cahle dreptunghiulare
mici, subtipul IX C, care se vor generaliza în secolul al XVII -lea. Motivele decorative sunt,
de preferinţă, geometrice şi vegetale, mai rar întâlnindu-se povestiri hagiografice, scene
din viaţa de curte ori însemne heraldice. Acest subtip de cahlă - IX C - a avut o lungă
existenţă, fiind utilizat până în a doua jumătate a secolului al XVIII -lea, după cum o indică
piesele descoperite în cuprinsul Casei Domneşti de la Mănăstirea Putna 35 • ·
Cele mai simple şi în acelaşi timp cele mai vechi cahle de la Suceava au fost
descoperite la Curtea Domnească, în pivniţa casei de lemn, construită în timpul domniei
lui Petru 13 6 . Aici au fost găsite cahle aparţinând mai multor categorii constructive, de
tipurile I, IV, VII, VIII, folosite atât la corpul sobei, cât şi la coronament. Aceleaşi categorii
de cahle, alături de altele, au fost descoperite pe întreg teritoriul oraşului, în locuinţe, dar
şi în alte complexe arheologice, datate în secolul al XV -lea 37 •
Cel mai răspândit tip de cahlă îl constituie tipul I - cahlă-oală (îopfkachel) - cu
picior de montare tronconic, faţa deschisă, pătrată şi/sau dreptunghiulară, încadrată de
un chenar de circa 2- 2,5 cm lăţime (fig. 1/4). Ca subtip poate fi considerat grupul de
cahle cu piciorul de montare tronconic, faţa deschisă, pătrată, mărginită de un chenar,
având aplicat pe mijlocul fiecărei laturi un triunghi, astfel ca, în ansamblu, faţa cahlei să
aibă aspectul unei flori cu patru petale (fig. 1/6). Asemenea cahle au fost descoperite pe
întreaga suprafaţă a oraşului medieval Suceava, la Şipot38 , în zonele străzii Curţii Domneşti 39 ,
1. M. D. Matei, E. I. Emandi, Cetatea de S<Aun şi Curtea Domneasc.ă din Suceava, Bucureşti, 1988, p. 144. De
3
remarcat că la Suceava, în casa din zona "B" de pe Câmpul Şanţurilor, datată la sfârşitul secolului al XV -lea, au fost găsite
cahle decorate cu Sfântul Gheorghe omorând balaurul identice cu cele din locuinţa LIV de la Baia, complex datat în
perioada 1467 - 1476, cf. L Bătrâna şi A. Bătrâna, în Suceava, XI - XII, 1984 - 1985, p. 148 - 149, 156, 161 , fig. 8.
32
· Vezi supra, nota 23.
33
· P. Oprea, op. cit.
34
· P. V. Batariuc, în SC/VA, 45, 1994, I, p. 76 - 78, fig. 2/3, 4.
· Material inedit, în colecţiile Muzeului Naţional al Bucovinei, Suceava.

35
· L Chiţescu, în CA, I, 1975, p. 245 - 246, fig. 5.

36
37
· M. Nicorescu, în ArhMold, IV, p. 317 - 320, fig. 1-2; P. V. Batariuc, M. Andronic, op. dt, fig. 6; 7/4-6.
38
· Ibidem, p. 44.
39
· Ibidem, p. 37 - 38.
76
Stefan cel Mare40 , Petru Rares41 , Vasile Alecsandri 42 , IRC 43 , Internatul Liceului de Bciieti
' '
(ILB) etc. De asemenea, foarte răspândit este tipul li -cahle cu piciorul de montare cilindric,
.
continuat cu un trunchi de piramidă, cu muchiile arcuite, deschiderea pătrată, trecerea de
la trunchiul de piramida la cilindru fiind marcată la interior de o nervură proeminentă44
(fig. 1/5). Mai puţin frecvent se dovedeşte a fi tipul III - cahle cu deschiderea cvadrilobată
şi picior de montare tronconic, descoperit într-o locuinţă din zona Şipot45 (fig.2/6).
O altă categorie de cahle, cunoscând numeroase variante în tratarea decorului, o
constituie cele cu aspect de castron sau pateliforme (Schilselkachel), care se încadrează în
tipul IV, cu pereţii scunzi, faţa deschisă, cvasi pătrată, mărginită de un chenar mai mult sau
mai puţin pronunţat, fundul rotunjit, cu interiorul decorat cu motive geometrice. Astfel de
cahle au fost descoperite la Şipot46, în zona străzilor Vasile Alecsandri 47 , Petru Rareş48 ,
Curtii Domnesti 49 , Stefan cel Mare 50 • Se întâlnesc cahle având la interior cercuri concentrice
' ' '
incizate (fig. 1/1), cercuri concentrice incizate şi apoi alveolate (fig. 1/2), cercuri concentrice
peste care s-a incizat o floare cu patru petale (fig.1/3), spirale crestate (fig. 2/5).
Tot în categoria cahlelor simple se încadrează şi cele aparţinând tipurilor V, VI, VII,
descoperite şi ele în case de orăşeni de la Suceava. Cahlele de tipul V, cahle nişă
(Nischenkachel), cu faţa deschisă, dreptunghiulară şi piciorul de montare semicilindric, au
fost descoperite în locuinţele de la intersecţia străzilor Dimitrie Dan cu Petru Rareş 51
(fig. 2/1 ), iar cele de tipul VII - cahlele triunghiulare (fig. 2/2) provin de la Şipot 52 • Cahlele
de tipul VI - convexe - au piciorul de montare cilindric şi corpul tronconic, terminat cu un
bulb semisferic simplu (fig. 2/3), sau având în centru un buton conic înconjurat de o
nervură proeminentă. Asemenea cahle au fost descoperite în locuinţele de la Şipot53 şi
din zona străzii Petru Rares 54 •
'
Toate aceste tipuri de cahle se datează la sfârşitul secolului al XIV -lea şi la începutul
celui următor, fiind curent folosite pe tot parcursul veacului al XV -lea, după cum o
demonstrează descoperiri făcute în locuinţe de orăşeni de la Suceava şi Baia, dar şi în
prima jumătate a secolului al XVI -lea55 •
Cahlele cu faţa rectangulară, decorată cu motive geometrice traforate şi având
piciorul de montare tronconic, se încadrează în tipul VIII, varianta B b. O cahlă cu faţa
40· Ibidem, p. 41 .
4
M. D. Matei şi E. I. Emandi, în SCll64, 28, 1977, 4, p. 572.
1.
42
· P. V. Batariuc, M. Andronic, op. dt., p. 43 - 44.
43 · V. Vătăşianu, în Materiale, VII, p. 610.
• E. Neamţu, V. Neamţu, S. Cheptea, Oraşul medieval Baia fn secolele XIV - XVII, voi. I, laşi, 1980, p. 132, fig.
44
102/6; 103/1-2; P. V. Batariuc, M. Andronic, op. dt., fig. 6/5.

45
· E. Neamţu, V. Neamţu, S. Cheptea, op. dt, p. 134, fig. 107/l; P. V. Batariuc, M. Andronic, op. dt., fig. 7/4.
46· Ibidem, p. 44, fig. 6/8.
47
· Ibidem, p. 43 - 44.
· M. D. Matei şi E. Emandi, op. dt, p. 571 - 572, fig. 9/2; P. V. Batariuc, M. Andronic, op. dt, p. 47 - 48, fig. 6/7.
48
49 · Ibidem, p. 37 - 38.
50
· Ibidem, p. 41 - 42.
5 1. Ibidem, p. 47, fig. 6/3.
52 · Ibidem, p. 44, fig. 6/6.

53 · Ibidem, p. 44, fig. 7/6.
54
· Ibidem, p. 47, fig. 7/5.
55 · E. Neamţu, V. Neamţu, S. Cheptea, op. dt., p. 21 - 38 şi voi. li, laşi, 1984, p. 16 - 44; E. Busuioc, în Suceava,
V, 1978, p. 179- 190; G. D. Smirnov, în lzvestija, Chişinău, 31, 1956, p. 75 - 87.
77
pătrată are în câmp o placă în formă de stea cu opt raze, cu mijlocul în cruce greacă, în
negativ, cruce încadrată de cercuri concentrice 56 (fig. 3/2). O altă cahlă, cu deschiderea
pătrată încadrată de un chenar lat, are marginile decorate cu semicercuri compuse dintr-
o bandă de lut incizată cu cercuri concentrice, dispuse alternativ, câte două pe laturile de
sus şi de jos şi câte unul pe cele laterale, în centru aflându-se o placă circulară cu o cruce
în negativ 57 (fig. 3/1 ). Asemănătoare este o cahlă dreptunghiulară, tipul IX, varianta A b,
care prezintă pe una din laturile lungi trei, iar pe cealaltă două semicercuri incizate cu
cercuri concentrice 58 (fig. 3/4). Toate aceste cahle au fost descoperite în perimetrul cartierului
olarilor, între cuptoarele de ars ceramică din zona Parc - Ana lpătescu 59 . În aceea.şi grupă
a cahlelor traforate se încadrează un exemplar găsit în zona centrală a străzii Ştefan cel
Mare (sediul RENEL). având în câmp o floare cu patru petale cu colţurile rotunjite, care
acoperă toată suprafaţa piesei (fig. 3/3).
Utilizată de la sfârşitul secolului al XIV -lea, această grupă de cahle va fi folosită în
tot cursul secolului al XV -lea60 şi chiar şi în primele decenii ale secolului următor6', după
cum au arătat-o şi descoperirile arheologice întreprinse.
Din secolul al XV -lea datează şi alte grupuri de cahle cu decor geometric,
descoperite în diverse puncte din oraş, precum Şipot, curtea Hanului Domnesc, ILB, dar şi
de la Curtea Domnească. O primă categorie, încadrându-se în tipul IX, varianta A a, întâlnită
sub forma unor exemplare nesmălţuite, acoperite cu angobă alb-gălbuie, dar şi smălţuite
în verde şi brun se prezintă cu decorul constând din baghete care se întretaie desenând
romburi (fig. 5/2). Altă categorie de cahle, aparţinând variantei VIII B a are suprafaţa
acoperită cu şiruri de triunghiuri în relief (fig. 2/4). Se cunosc numai exemplare smălţuite
în galben, verde şi brun. Aceste cahle vor fi folosite de-a lungul întregului secol al XV-iea,
după cum o probează descoperirile de la Baia, datate în prima jumătate a acestui secol 62 ,
sau cele de la Curtea Domnească de la Vaslui, din a doua jumătate a aceluia.şi secol 63 •
În grupul de patru locuinţe distruse în incendiul din anul 1476, locuinţe peste care
s-a construit apoi zidul de nord al Curţii Domneşti 64 , au fost descopeite câteva cahle
aparţinând tipului VIII, varianta B a. O cahlă prezintă, pe laturile scurte câte o torsadă ce
încadrează câmpul, unde se află o rozetă înconjurată de un cerc realizat dintr-o torsadă,
mărginit de un pătrat format din arce de cerc, totul înscris într-un cerc cu raze (fig. 4/4). O
altă cahlă are suprafaţa împărţită în pătrate, în fiecare dintre ele aflându-se un cerc în care
au fost înscrise rozete cu şase petale (fig. 4/5). Ambele variante sunt nesmălţuite.
Dintr-un complex din curtea bisericii Sfântul Nicolae65 • dar şi de la Curtea Domnească,
provin fragmente de cahle de tipul IX, varianta A a, atât smălţuite în verde, cât şi
nesmălţuite. Unele cahle au faţa încadrată de un chenar lat, în câmp găsindu-se o roată
solară de tip "morişcă" cu marginile înconjurate cu "dinţi de ferăstrău" (fig. 4/2), iar altele
56 ·M. Nicorescu, op. dt., p. 318, fig. 1/1.

57
Ibidem, p. 318, fig. 1/2.
·
58· Ibidem, p. 319, fig. 2.
59
· Ibidem, p. 317.
60 P. V. Batariuc, M. Andronic, op. dt., G. D. Smirnov, op. dt.
6
1. G. D. Smirnov, op. dt.
62· E. Neamţu, V. Neamţu, S. Cheptea, op. dt., fig. 107/3.
63
· Al. Andronic, E. Neamţu şi FI. Banu, în Măteriale, VIII, p. 97, fig. 14/1.
· M. D. Matei, E. I. Emandi, Cetăfeă de Sc.aun şi Curteă Domneasd din SuceiJVă, Bucureşti,

64
1988, p. 144.
65 · M. Nicorescu, op. dt., p. 320.
78
au, în câmp, pătrate în care diagonale în relief delimitează triunghiuri şi o roată solară
"morişcă" (fig. 4/1 ). Ca şi în cazul altor cahle, şi acestea se pot data, datorită tipului de
pastă şi a culorii de smalţ, în a doua jumătate a secolului al XV -lea66 •
Din zona IRC provine un fragment de cahlă smălţuită în verde, care se încadrează
în varianta IX B a. Chenarul este decorat pe părţile laterale cu un vrej cu frunze puternic
stilizate. În câmp, trese oblice şi ovoidale, compuse din benzi de linii susţin o stea cu raze
numeroase (fig. 5/1).
Din grupul de locuinţe de pe latura de nord a Curţii Domneşti, locuinţe distruse în
urma incendiului din vara anului 1476, provin câteva cahle care se încadrează în varianta
IX A b, nesmălţuite, cu decor geometric. Câmpul cahlei a fost divizat în două registre: în
cel superior se află o rozasă, având în centru o floare cu şase petale, iar în cel inferior se
găsesc grupate patru deschideri dreptunghiulare terminate cu arce ogivale67 (fig. 5/4).
Din secolul al XVII -lea datează unele cahle nesmălţuite, cu decor geometric,
descoperite la mănăstirea Zamca68 , Şipot, dar şi la Cetatea de Scaun69 şi Curtea Domnească.
Aceste cahle se încadrează în subtipul IX C, şi sunt decorate cu motive geometrice. Unele
cahle au în câmp o cruce încadrată de dreptunghiuri, în care se găsesc linii frânte, curbe,
triunghiuri7° (fig. 5/3). Pe alte cahle, în câmp, se găsesc linii curbe, sugerând un semn de
întrebare, mărginite de un chenar format din linii frânte 71 (fig. 6/2).
Din punctul de vedere al ornamenticii, o altă mare grupă o formează cahle deco-
rate cu motive vegetale.
Din deceniul nouă al veacului al XV -lea datează cahle aparţinând tipului IX, varianta
A c, ornamentate în tehnicile sgraffito şi champleve, acoperite cu smalţ verde în mai
multe nuanţe, cele mai reprezentative piese fiind descoperite în "casa domniei" de pe
Câmpul Şanţurilor72 • Pe teritoriul oraşului Suceava au fost găsite câteva fragmente la Curtea
Domnească şi în complexul din curtea bisericii Sfântul Nicolae, ornamentate cu palmete şi
semipalmete cu lobii rotunjiţi.
O gamă variată de motive vegetale se întâlneşte pe cahlele ce se încadrează
subtipului IX C, datând din secolele XVI - XVII, descoperite pe întreg teritoriul oraşului
.
Suceava, dar sila mănăstirea Zamca73 , Cetatea de Scaun 74 sau Curtea Domnească75 •
Cahlele sunt atât nesmălţuite - cele mai numeroase în oraş - cât şi acoperite cu
smalţ verde, galben, brun, precum şi într-o combinaţie de culori întâlnită pe cahlele polono-
lituaniene: alb, galben sulf, verde de peruzea, albastru ultra marin şi albastru caeruleum 76 •
Cel mai frecvent motiv întâlnit îl formează frunza de acant, care va cunoaşte în
tratare mai multe variante, fiind reprezentată mai mult ori mai puţin crestată. Cahlele au
66
· R. Popescu, în AMM, III - IV, 1981 - 1982, p. 111 - 113, fig. 1 - 12.
67
· Ibidem, p. 1 13, fig. 13/2.
68
· B. Mitrea şi colab„ în SC/V. 6, 1955, 3 - 4, fig. 38.
69 · K. A. Romstorfer, op. dt, pi. VII.
10
· P. V. Batariuc, în Suceava, VIII, 1981, p. 1 15, pi. 3/3.
7 1. B. Mitrea şi colab„ op. dt, fig. 38.
72 · R. Popa, M. Mărgineanu-Orstoiu, op. dt., p. 57 - 82, fig. 36 - 68.
73
· B. Mitrea şi colab„ op. dt., fig. 38.
74
· K. A. Romstorfer, op. dt„ fig. 73/b-h; 76/w.
75 · P. V. Batarluc, op. dt, p. 1 12, pi. 2.
76
· E. Neamţu, în SCN. 21, 1970, 4, p. 697 - 702, fig. 1
79
câmpul încadrat de un chenar format dintr-o baghetă în relief. În centru, se află un buton
din care pleacă patru frunze de acant dispuse în cruce, pe diagonala cahlei găsindu-se
câte o frunză foarte adânc crestată pe partea interioară, cu aspect dantelat, diagonală ce
se termină cu un mugure 77 (fig. 6/4). Cea mai frecventă variantă a acestui motiv decorativ
are frunzele mai puţin crestate, iar diagonala se termină cu un boboc de floare, triunghiular
(fig. 6/3).
În zona Şipot, ca şi în interiorul construcţiei din secolul XVII de pe strada Petru
Rareş considerată a fi "bolniţa" zidită de mitropolitul Anastasie Crimca78 , au fost descoperite
cahle aparţinând subtipului IX C, atât smălţuite, cât şi acoperite cu smalţ galben cu vrâste
verzi. În câmp, o vază în care sunt aşezate simetric albăstrele şi lalele. Vaza este încadrată
de câte un lujer de clopoţei7 9 (fig. 7 /5).
Pe unele cahle găsite la mănăstirea Zamca80 , elemente de decor vegetal se împletesc
cu elemente geometrice. Astfel, pe cahle nesmălţuite, se află un chenar compus din două
linii frânte care se continuă cu câte două linii curbe, ce încadrează două volute formate din
frunze crestate, susţinând o floare. Chenarul liniar este încadrat, la rândul său, de volute
mici (fig. 6/1).
O altă grupă de motive decorative întâlnite pe cahle o constituie cea a elementelor
zoomorfe, folosite cu precădere în secolul al XV -lea, secolele următoare fiind caracterizate
mai ales prin predilecţia arătată pentru ornamentul geometric şi vegetal.
Animalele reprezentate pe cahlele decorate cu motive zoomorfe pot fi cuprinse în
două grupe: animale reale şi animale fantastice.
Dintre animalele reale, cel mai frecvent reprezentat pe cahle a fost leul şi descoperiri
făcute în locuinţele de pe strada Dimitrie Dan 81 şi Petru Rareş82 dar şi la Cetatea de Scaun83 ,
Curtea Domnească84 , "Casa domniei"85 şi casa din zona "B"86 de pe Câmpul Şanţurilor vorbesc
despre preferinţa arătată acestui subiect decorativ. Este vorba de o cahlă aparţinând tipului
VIII, cu variantele Ba - cu faţa plină şi decor în relief- şi B b - cu decor traforat. Se întâlnesc
piese nesmălţuite - cele mai frecvente-, acoperite cu angobă alb-gălbuie, ca şi smălţuite
în verde sau cu smalţ incolor vrâstat cu verde. În câmp a fost reprezentat un leu "rampant"
cu o coamă bogată, care-i acoperă până la jumătate corpul zvelt, cu botul căscat, labele
terminate cu gheare puternice. Coada lungă şi arcuită urcă deasupra spatelui, are ramificaţii
cu aspect vegetal şi se termină printr-o floare stilizată, care umple întreg colţul superior
stâng al cahlei (fig. 7 /4). Prezenţa acestui m~tiv decorativ în compoziţia sobei din "casa
domniei" permite datarea cahlei în deceniul nouă al secolului al XV -lea87 •
Din secolul al XVII -lea datează o altă reprezentare a "regelui animalelor" pe o cahlă
nesmălţuită, fragmentară88 • Într -un chenar compus din "dinţi de fierăstrău" este figurat un
n. Al. Andronic, E. Neamţu şi M. Dinu, în ArhMold, V, p. 247 - 248, fig. 54 - 55.

· E. I. Emandi, M. Şt. Ceauşu. în Suceava, XV, 1988, p. 156.
78
79
· Cahle asemănătore au fost descoperite la Curtea Domnească din Piatra Neamţ (C. Matasă, în SC/V. 6, 1955,
3 - 4, p. 829, fig. 8) şi la Baia (E. Neamţu, V. Neamţu, S. Cheptea, op. dt., voi. I, p. 113).
· B. Mitrea şi colab., op. dt, fig. 38.
80
9
1. P. V. Batariuc, M. Andronic, op. dt., p. 48.
82 M. D. Matei şi E. Emandi, în SC/VA, 28, 1977, 4, p. 571.
· K. A. Romstorfer, op. dt., ftg. 76/u şi pi. V.

83
84 · P. V. Batariuc, în Suceava, X, 1983, p. 248.
· R. Popa, M. Mărgineanu-Qrstoiu, op. dt„ p. 48, fig. 26.

85
· I. Nestorşi colab., op. dt., fig. 6/4.

86
· R. Popa, M. Mărgineanu-Cârstoiu, op. dt., p. 27 - 29.

87
80
leu "passant" cu corpul mai mic decât în cazul cahlelor descrise mai sus, capul nediferenţiat
de trup, coama redată sub forma unor şiruri paralele, ce amintesc crestăturile în lemn,
labele rotunde, fără gheare, iar coada, remarcabil de lungă, se răsuceşte în spirală în jurul
piciorului stâng şi se termină cu un pămătuf. Este o reprezentare a ceea ce se numeşte un
leu de tip oriental, cu aspect canin (fig. 9/1).
Din curtea bisericii Sfântul Nicolae, provine un fragment de cahlă pe care este
redat un urs masiv, cu corpul robust, gheare puternice, botul căscat lăsând săi se vadă
limba, arcuită (fig. 7/1 ). Este o reprezentare deocamdată singulară pe cahlele din Moldova89 •
Un alt animal real figurat pe cahle este cerbul. În grupul de locuinţe de pe latura de
nord a Curţii Domneşti, distruse de incendiul din anul 1476, au fost găsite cahle lucrate
dintr-o pastă cu mult nisip, aspră la pipăit, nesmălţuite, care aparţin subtipului VIII A. În
câmp este reprezentat un cerb cu corpul suplu, coarne rămuroase, păşind lent spre dreapta,
încadrat de câte un copac redat schematic, poate un brad 90 (fig. 8/2).
În construcţia de pe strada Petru Rareş. considerată a fi bolniţa ctitorită de Anastasie
Crimca, au fost descoperite două fragmente de cahle nesmălţuite, încadrându-se subtipului
IX C, datând din secolul al XVII -lea. Pe un fragment este figurată o pasăre cu picioare
lungi şi subţiri, corp masiv şi o coadă lungă, probabil un păun (fig. 7 /3), iar pe cealaltă este
redat un lup (?), c.lergând, cu botul căscat (fig. 7/2).
Pe alte cahle au fost înfăţişate animale fantastice.
Unul dintre animalele fantastice redate pe cahle este Manticora, monstrul mâncător
de oameni din scrierile lui Ctesias, care apare reprezentat în două tratări diferite. Cahle şi
fragmente de cahle care se încadrează în prima tratare, aparţinând variantei VIII B a, au
fost descoperite în grupul de locuinţe de pe latura de nord a Curţii Domneşti, distruse în
incendiul din anul 147691 şi la Cetatea de Scaun92 • Aici monstrul a fost figurat cu trup de
felină, aripi ca nişte arce de cerc, cap antropomorf cu părul strâns într-o coadă(?), încoronat
cu o coroană cu trei fleuroni, totul încadrat de vrejuri stilizate (fig. 8/4). Cea de a doua
tratare, asemănătoare până la identitate cu reprezentările de pe discurile ornamentale de
la Hârlău, Popăuţi, Bălineşti sau Sfântul Nicolae din Dorohoi 93 , este documentată de cahle
descoperite în locuinţele de orăşeni de pe străzile Dimitrie Dan94 şi Petru Rareş 95 , dar şi în
"casa domniei" de pe Câmpul Şanţurilor96 • Cahlele aparţin variantei VIII Ba şi se cunosc
exemplare nesmălţuite, acoperite cu angobă alb-gălbuie cât şi cu smalţ incolor cu vrâste
de culoare verde. În câmp a fost reprezentat un patruped păşind spre dreapta, cu trup de
taur cu atribute virile, aripi mari, cap antropomorf încoronat, redat cu corpul din profil, iar
capul şi aripile frontal. Capul şi aripile se remarcă prin minuţia cu care au fost desenate:
capul încoronat cu o coroană regală cu cinci fleuroni, cu faţa ovală, prelungă, pomeţii
88
· R. Gassauer, op. dt., p. 161 , fig. 3 7.
89
·P. V. Batariuc. C3hle decorate cu motive zoomorfe descoperite fn Moldova, comunicare prezentata la
sesiunea Institutului de Arheologie, laşi, 29 mai 1991.
· M. D. Matei, E. I. Emandi, Cetatea de Scaun şi Curtea DomneaSGi din Suceava, Bucureşti, 1988, fig. 25.
90
9
1. Ibidem, p. 144, fig. 25.
· P. V. Batariuc, Catalogul colec,tiei Romstorfer - ceramica ornamentală, în ms.

92
93
· Eadem, în SC/A, 1995, sub tipar.
94
· P. V. Batariuc, M. Andronic, op. dt., p. 48.
95
· M. D. Matei, E. Emandi, în SCILQ4, 28, 1977, 4, p. 569, fig. 9/1.
· R. Popa, M. Mărgineanu-Orstoiu, op. dt., p. 51, fig. 27, 29.

96
81
proeminenţi, încadrată de firele de păr care o înconjoară ca nişte raze, iar aripile, mari, cu
penele individualizate. Coada, arcuită, se termină cu un nod cu trei ramificaţii. În partea
superioară a cahlei, în dreptul aripii stângi, este desenată o semilună culcată străbătută de
coada unei securi duble, iar în partea inferioară se aHă o Hoare cu lujer lung şi câteva
frunze dispuse în evantai {fig. 8/3). Existenţa acestui motiv decorativ în compoziţia sobei
din "casa domniei" ca şi prezenţa aceleaşi reprezentări pe discurile ornamentale, permite
datarea acestui tip de piesă în ultimele două decenii ale secolului al XV -lea.
Din aceeaşi grupă de locuinţe de pe latura nordică a Curţii Domneşti, distruse în
urma incendiului din anul 1476, provine o altă cahlă, nesmălţuită, care aparţine tipului IX,
varianta A a. În câmp a fost reprezentat un grifon cu trup de felină, aripi redate sub forma
unui fascicul de linii curbe paralele între ele, cu gheare puternice, cap de lup cu urechi
ciulite şi o coadă cu aspect vegetal 97 (fig. 9/2).
Pe cahle nesmălţuite, aparţinând tipului VIII, varianta B a, descoperite la Şipot, în
zona ILB şi în curtea bisericii Sfânta Cruce din Părhăuţi, a fost figurat un animal cu trup de
pasăre, cu gheare puternice, cap încoronat, posibil un Basilisc98 (fig. 8/1 ).
O grupă de cahle descoperite la Suceava prezintă, se pare, ilustrarea unor povestiri
moralizatoare ori cu înţeles simbolic. Astfel, pe o cahlă de tipul VIII, varianta Ba, nesmălţuită,
găsită în zona străzii Mihai Viteazu 99 , un leu "rampant" cu corpul zvelt şi coama bogată,
este "atacat" de un mic animal diform, cu o coadă cu aspect vegetal care ţine în labe o
lance îndreptată spre leu (fig. 10/3). Această cahlă datează de la sfârşitul secolului al XV -
lea. Din secolul al XVII -lea datează un fragment de cahlă, încadrându-se subtipului IX C,
nesmălţuit, descoperit în perimetrul străzii Petru Rareş, unde un leu masiv calcă în picioare
un balaur 100(fig. 10/ 1). Ştiind că în simbolistica medievală leul este asimilat lui Iisus Christos,
fiind în acelaşi timp considerat ca o personificare a curajului şi devotamentului, micile
animale terifiante ca şi reptilele, pot fi interpretate drept întruchipări ale viciilor sau forţelor
infernale, învinse de reprezentarea binelui 101 •
Numeroase cahle şi fragmente de cahle, executate în tehnici diferite şi decorate cu
motive zoomorfe, descoperite la Suceava ne vorbesc despre preferinţa arătată pentru
aceste motive ornamentale. Preferinţa arătată decorului zoomorf îşi are originea în gândirea
medievală. Natura - animale, Hori, pietre preţioase - ca şi istoria sacră sunt marile domenii
ale simbolismului medieval. Animalele reale ca şi cele fantastice, în lumina Physiologului
şi a Bestiariilor, ajung să simbolizeze unele virtuţi creştine, dar mai ales viciile şi forţele
infernale. Pe de altă parte, animalele exotice, făpturile legendare sau monstruoase satisfac
gustul omului medieval pentru necunoscut, pentru ţinuturile ireale, plăsmuite, care
înregistrau imaginea lumii cunoscute 102 •
Din marea categorie a cahlelor cu decor figurativ, o grupă distinctă - dar nu prea
numeroasă - o constituie cele ornamentate cu reprezentări zoomorfe, inspirate cu
97
M. D. Matei, E. I. Emandl, Cefdleil deSGJunş/CultedDomne.JSGldinSucaivc1, Bucureşti. 1988, p. 144, ftg. 25.
·
98
·P. V. Batar1uc, Ccihle d«orc1te cu motive zoomorfe descoperite ln Moldovei, comunicare prezentat.I la
sesiunea Institutului de Arheologie, !aşi, 29 mal 1991.
99
· M. Nlcorescu, op. dt., p. 323, fig. 5/2: 6.
· P. V. Batar1uc, op. dt
100
· L. Re.tu, L ·1conogrcrphkde/"iUtch~titm, Parts, 1955, voi. I, p. 88.

101
ioz. P. V. Batarluc, op. dt.
82
probabilitate de opere literare - fabule şi/sau poveşti cu animale.

În grupul de locuinţe distruse în urma incendiului provocat de asediul turcesc din
vara anului 1476, locuinţe peste care s-a construit apoi zidul de nord al Curţii Domneşti 103 ,
într-un complex de pe strada Mitropolit Dosoftei şi la Cetatea de Scaun au fost descoperite
câteva fragmente de cahle aparţinând tipului VIII, varianta B a, nesmălţuite şi smălţuite în
verde, decorate cu o reprezentare mai puţin întâlnită în Moldova. Într-un decor vegetal,
probabil o pădure sau o luncă, decor indicat de câţiva copaci cu coroane rotunde şi conice,
o vulpe-călugăr sprijinită într-un toiag şi ţinând rozariul, îmbrăcată cu o rasă din a cărei
glugă lăsată pe spate îşi iţesc capetele două gâşte, plasată în faţa unui lutrin pe care este
deschisă o carte groasă, predică unor gâşte pline de evlavie, adunate într-un ţarc rotund
(fig. 10/2).
De la sfârşitul veacului al XV -lea datează mai multe cahle şi fragmente de cahle
descoperite în locuinţele de pe străzile Dimitrie Dan 104 , Petru Rareş 105 , Nicolae Bălcescu,
precum şi în "casa domniei" 106 şi în casa din zona "8" 107 de pe Câmpul Şanţurilor. Sunt cahle
de tipul VIII, varianta Ba, nesmălţuite - cele mai frecvente - , ca şi acoperite cu angobă
alb-gălbuie sau smalţ verde. În câmp, fără nici un alt element, un cerb masiv, cu coarne
rămuroase, păşeşte lent spre stânga. La gât are o zgardă din verigi de mari dimensiuni,
de care este prins un văl, purtat de vânt, ale cărui capete îi depăşesc trupul (fig. 10/4).
Vălul şi mai ales zgarda ne determină să avansăm ipoteza că ne găsim în faţa ilustrării pe
cahle a unei poveşti cunoscute din culegerea fraţilor Grimm despre cei doi fraţi orfani,
dintre care băiatul, bând din urma unui cerb, se transformă si , el în cerb. Sora tânărului-
cerb îi prinde de gât legătoarea de aur a ciorapului, prinţul cerb fiind salvat datorită
devotamentului acestei surori, devenită între timp soţia unui rege 108 •
Cahlele decorate cu subiecte inspirate de fabule şi poveşti cu animale descoperite
în medii diverse - locuinte de orăseni, cetăti, curti domnesti - chiar dacă nu sunt deosebit
, t ' ' t
de numeroase, atestă respectarea acestor motive ornamentale, dar în acelaşi timp ne

sugerează că în Moldova evului mediu această literatură moralizatoare era gustată şi
înteleasă.
'
Cahlele-decorate cu subiecte religioase - teme biblice, hagiografice - sunt deosebit
de numeroase, cunoscând diferite variante.
Dintre temele hagiografice, cel mai des întâlnit motiv decorativ îl constituie
momentul uciderii balaurului de către Sfântul Gheorghe, patronul de pretutindeni al
cavalerilor, ceea ce vorbeşte despre preferinţa arătată acestui subiect, încărcat de valenţe
simbolice: lupta victorioasă dintre sfânt şi balaur semnificând şi înfruntarea biruitoare a
bisericii împotriva necredinţei şi a necredincioşilor 109 •
Din grupul de locuinţe distruse în incendiul din anul 1476, peste care s-a construit
zidul nordic al Curţii Domneşti, provin câteva cahle şi fragmente de cahle, de tipul VIII,
103
M. D. Matei, E. I. Emandi, op. dt., p. 144: Em. I. Emandi, M. Şt. Ceauşu. op. dt.. fig.50/2: P. V. Batariuc, în
AT,V, 1995,fig.1/l.
104
P. V. Batariuc, M. Andronic, op. dt.. p. 48.
·
105
M. D. Matei şi E. Emandi, în SC/164, 28, 1977, 4, p. 570, fig. 8/1.
·
· R. Popa. M. Mărgineanu-C.\rstoiu, op. dt, p. 48, fig. 25.

106
107
· Inedite, în colecţiile Muzeului Naţional al Bucovinei, Suceava.
108
· Fraţii Grimm, Poveşti alese. Bucureşti, 1960, p. 229 - 238 şi P. V. Batariuc, op. dt
109
· L. Reau, op. dt., voi. 111/11, Paris, 1958, p. 572 - 573.
83
varianta B a, nesmălţuite, decorate cu două tratări iconografice distincte ale legendei

Sfântului Gheorghe. În cazul primei variante, în câmp, sfântul, reprezentat ecvestru, cu
faţa aproape dreptunghiulară, purtând un coif ascuţit, îmbrăcat cu o tunică cu falduri dese
şi strânsă în talie de o centură, are pantofi cu vârful ascuţit şi pinteni cu duriţa rotundă.
Sfântul ţine cu o mână lancea, iar cu cealaltă frâul. Calul, desenat stângaci, cu coama
învolburată, neavând altă piesă de harnaşament decât frâul, păşeşte spre dreapta. În partea
inferioară a cahlei, balaurul, înfăţişat cu un corp cilindric, striat de dungi oblice care sugerează
solzi, cu labele terminate cu gheare şi capul prelung, cu botul căscat, străpuns de lance. În
partea dreaptă a cahlei, în picioare, prinţesa, îmbrăcată într-o rochie cu falduri şi strânsă în
talie cu un cordon, poartă pe cap o coroană cu numeroşi fleuroni. În stânga, în spatele
sfântului, o construcţie rectangulară, cetatea pustiită de monstru 110(fig. t t /2)
Cea de a doua variantă a temei Sfântului Gheorghe prezentă în locuinţele de pe
latura de nord a Curţii Domneşti, distruse în anul 1476, a mai fost descoperită în casa din
zona "B" de pe Câmpul Şanţurilor 111 , la Şipot şi în zona IRC. Întreaga compoziţie degajă un
aer de stângăcie. Sfântul, care apare cu părul lung şi drept, este îmbrăcat cu o tunică
strânsă în talie de o centură. Calul, de proporţii corecte, are o mişcare nefirească, amintind
caii de lemn. Balaurul, care ocupă partea inferioară a cahiei, are un corp segmentat, cu
aripile strânse pe spate, amintind o insectă apocaliptică, al cărui bot, căscat, este străpuns
de lance. În stânga, sus, aflate într-un chenar ce indică o cetate, privesc două personaje
încoronate - regele şi regina din cetatea Beyruthului, părinţii prinţesei. În dreapta, îmbrăcată
într-o rochie cu falduri, purtând peste părul lung revărsat pe umeri o coroană, este prinţesa
salvată de sfânt (fig. 1 t /3). Descoperită în grupul de locuinţe de pe latura de nord a Curţii
.
Domnesti, distruse în incendiul din anul 1476, această variantă, care se dovedeste , a fi una
din cele mai timpurii reprezentări ale povestirii despre Sfântul Gheorghe de la Suceava, a
fost utilizată până la sfârşitul secolului al XV -lea, după cum o atestă prezenţa sa în casa
din zona "B" de pe Câmpul Şanţurilor 112 •
În locuinţele de orăşeni de pe străzile Dimitrie Dan 113 şi Petru Rareş 114 , dar şi la
Cetatea de Scaun 115 şi "casa domniei" 116 au fost descoperite cahle şi fragmente de cahle
aparţinând tipului VIII, varianta Ba şi B b. Se cunosc exemplare nesmălţuite, acoperite cu
angobă alb-gălburie, ca şi exemplare acoperite cu smalţ verde, ori smalţ incolor cu pete
verzi. În câmp, în prim plan, sfântul, ecvestru, în luptă cu balaurul. Sfântul are faţa ovală,
cu pomeţii şi bărbia proeminente, părul scurt şi ondulat, este îmbrăcat cu o platoşă carenată,
jambiere de metal cu încheietura genunchiului marcată, pantofi de fier cu vârful ascuţit
(solerets a la Poulaine) şi pinteni cu tija lungă, ţinând în mâna dreaptă frâul şi în cea stângă
lancea. Toată partea inferioară, a cahlei este ocupată de balaur, redat sub forma unei
şopârle uriaşe cu corpul acoperit de striuri oblice ce reprezintă solzii, cu botul căscat
110
· M. D. Matei, E. I. Emandi, Cetatea de Se.Jun ii Curtea Domneasc.ă din Suceava, Bucureşti, 1988, fig. 27;
P. V. Batariuc, în SC/A, 39, 1992, p. 34, figl/1.
111
I. Nestor şi colab., op. dt., fig. 6/3. Cahle asem.!nătoare au fost descoperite în locuinţa LIV de la Baia, cf.
L. Bătrâna şi A. Bătrâna, op. dt., p. 156, 161, fig. 8.
112
I. Nestor şi colab., op. dt., p. 604.
113
· P. V. Batariuc, M. Andronic, op.dt., p. 48.
· M. D. Matei şi Em. Emandi, în SC/1&4, 28, 1977, 4, p. 568 - 569, fig. 8/2.
114
· K. A. Romstorfer, op. dt., p. 79, ifg. 75/q; pi. V.

115
· R. Popa, M. Mărglneanu-CArstolu, op. dt., p. 46 - 47, fig. 23 şip. 88, fig. 73.
116
84
lăSc1nd sa se vadă un şir de dinţi ascuţiţi, gura fiind străpunsă, fără un efort vizibil, de
lancea cu care sfântul îl ţintuieşte. Calul, robust, corect desenat, este redat în mişcare spre
stânga, călcând în picioare balaurul. În partea superioară stângă a cahlei, un personaj
feminin îngenunchiat, cu mâinile împreunate în rugăciune, este prinţesa care urma sa fie
devorata de monstru, iar în dreapta, în spatele unui zid crenelat, două personaje încoronate,
regele şi regina din cetatea pustiită de balaur - părinţii fetei salvate de sfânt (fig. 11/4).
Prezenţa acestui motiv decorativ în compoziţia sobei din "casa domniei" permite încadrarea
sa cronologică în deceniul nouă al secolului al XV -lea.
De la Şipot şi din zona străzii 6 Noiembrie· 117provine o variantă a acestui motiv
decorativ la care amănuntele au fost mult simplificate, tratate stângaci, degajând un aer
naiv, posibil produsul unui atelier periferic (fig. 11/1).
Secolul al XVIII-iea va cunoaşte alte tratări ale legendei Sfântului Gheorghe. Astfel,
din zona străzii Nicolae Bălcescu nr. 1118 , provine un fragment de cahlă, smălţuit în verde,
ce se încadrează în subtipul IX C. În câmp este figurat Sfântul Gheorghe ecvestru. Sfântul
poartă un pieptar din plăci metalice, are la brâu o sabie cu lama curbă, iar la picioare
pinteni. Calul, redat schematic, păşeşte spre dreapta, călcând în picioare balaurul, cu un
corp umflat, coada filiformă, încolăcită, cu aripi sugerate de nişte nervuri şi având un cap
cu urechi ascuţite, cu un bot ca un cioc de raţă (fig. 12/1).
Din secolul al XVII -lea datează şi alte fragmente decorate cu legenda Sfântului
Gheorghe, descoperite pe întreg teritoriul oraşului Suceava, dar dimensiunile reduse ale
acestor piese fac imposibilă reconstituirea schemei ornamentale.
O altă temă hagiografică, care se cristalizează în secolul al XV -lea este legenda
Sfântului Hubertus, episcop de Liege 119 •
De la Şipot, din curtea Hanului Domnesc, dar şi de la Curtea Domnească 120 , provin
cahle şi fragmente de cahle, de tipul IX, varianta Ba, cu faţa încadrată de un chenar dispus
oblic faţă de câmp, decorat cu o baghetă pe care se înfăşoară un vrej cu frunze lanceolate.
În câmp, în fundal, în stânga, un castel cu ziduri crenelate, în dreapta, copaci cu coroane
rotunde şi Sfântul Hubertus, în veşminte preoţeşti, aureolat, plasat în faţa intrării unei
biserici. În prim plan, un cerb cu trupul robust, în salt spre dreapta, purtând între coarnele
rămuroase crucea (fig. 12/3). Prezenţa chenarului decorat cu baghete şi vrejuri, dispus
oblic faţă de câmpul cahlei permite datarea acestei piese şi implicit a motivului decorativ
în jurul anilor 1490-1500 121 • Neţinându-se cont de iconografia reprezentării, aceasta a
fost considerată recent "o presupusă imagine a zonei curţii domneşti din Suceava redată
pe o cahlă din secolul al XV -lea" 122 •
La Şipot 123 , în complexul din curtea bisericii Sfântul Nicolae 124 , în casa din zona "B"
de pe Câmpul Şanţurilor 125 au fost descoperite cahle şi fragmente de cahle nesmălţuite,
117
P. V. Batariuc, op. dt., p. 36, fig. 2/1.
·
118
Ibidem, p. 37 - 38, fig. 2/2.
· L. Reau, op. dt., p. 659 - 661.
119
120
B. Mitrea şi colab., op. dt., fig. 30.
12
1. R. Franz, Der Kachelofen. Entstehung und kunstgeschichtliche Entwicklung vom Mlttelillter bis zum Ausgang
des Klassizismus, Graz, 1969, fig., 106 - 111 .

122
· Em. I. Emandi, în Europa XXI, tom. I - li, 1992 - 1993, p. 79.
m. P. V. Batariuc, în AT, IV, 1994, p. 11 7 - 118, fig. 1I1.

124
· Ibidem, p. 117 - 118.
· l.Nestor şi colab„ op. dt., fig. 6/1.

125
85
care se încadrează în tipul VIII, varianta B a, datate la sfârşitul secolului al XV -lea şi la

începutul celui următor 126 • În câmp, o femeie nudă este ţinută de fiecare mână de câte un
bărbat, ambii fiind îmbrăcaţi cu o tunică strânsă în talie, pantaloni pe picior şi pantofi cu
vârful ascuţit - solerets a la Poulaine (fig. 12/2). Considerăm scena ca o ilustrare a povestirii
despre virtuoasa Susana şi cei doi bătrâni. Dacă interpretarea noastră este corectă, avem
de-a face cu o scenă inspirată de Vechiul Testament, mai precis de cartea proorocului
Danii I.
Dintre legendele ciclului evanghelic, avem ilustrate pe cahle câteva teme.
Pe câteva fragmente de cahle aparţinând tipului IX varianta A a, descoperite în
câteva Iocuinte din zona de nord-est a Curtii Domnesti 127 , la Curtea Domnească 128 si la
' ' , '
Cetatea de Scaun 129 este reprezentată scena Buneivestiri. Se întâlnesc cahle nesmălţuite,
ca şi acoperite cu angobă alb-roşietică. În centru, în faţa unui lutrin pe care se aHă o carte
deschisă, este figurată Maria, aureolată, în picioare, cu braţele încrucişate pe piept. În
stânga, arhanghelul Gavriil, îngenunchiat, îmbrăcat cu o haină simplă, cu multe falduri
agitate, are în mâna dreaptă o filacteră, iar în cea stângă Hoarea de crin. Din colţul superior
stâng, unde este figurat Dumnezeu-Tatăl, coboară, pe un fascicul de raze un copil gol ce
ţine în mâini o cruce - aluzie la Întrupare (fig. 12/4). Cahle asemănătoare au fost descoperite
şi în locuinţa L 9 de la Baia, datată în prima jumătate a secolului al XV -lea şi distrusă de
incendiul din anul 1467 130 • Cahlele de la Suceava, prin caracteristicile lor tehnice: pasta cu
mult nisip, aspră la pipăit, omogenă, acoperită cu angobă alb-roşietică, ca şi grosimea
plăcii cu decor, pot fi datate în a doua jumătate a secolului al XV -lea.
Din zona Şipot, din complexul din curtea bisericii Sf.intui Nicolae 131 şi de la Cetatea
de Scaun 132 , provin căteva fragmente de cahle, aparţinând tipului IX varianta A a,
cunoscându-se exemplare nesmălţuite ca şi acoperite cu smalţ verde sau brun-auriu. Pe
aceste fragmente este reprezentată Fecioara Maria, în glorie, cu Pruncul Iisus în braţe.
Într-un decor arhitectural sugerat de un portal în arc în acoladă, susţinut de coloane cu
nişe, şi de linii care se întretaie desenănd plăci pavimentare într-o timidă încercare de
redare a perspectivei, Fecioara, tronând, îmbrăcată cu o amplă rochie cu multe falduri,
încoronată, aureolată, îl ţine pe genunchi pe Pruncul Iisus, reprezentat gol, aureolat,
întinzând mâinile spre mărul oferit de mama Sa (fig. 13/4).
Legaje strict de ciclul hristologic avem câteva fragmente de cahle pe care a fost
ilustrat un moment din Închinarea Magilor. Astfel de fragmente au fost descoperite în
complexul din curtea bisericii Sfântul Nicoloae 133 şi la Cetatea de Scaun 134 • Este vorba de
fragmente de cahle aparţinănd tipului IX, varianta A a, cunoscându-se atăt exemplare
nesmălţuite cât şi acoperite cu smalţ verde. În partea dreaptă a cahlei, un scutier îmbrăcat
126
· Ibidem, p. 604.
127
Gh. Diaconu, în SM/M, I, 1956, p. 276, nota 3.
·
· Inedite, în colecţiile Muzeului Naţional al Bucovinei, Suceava.

128
· K. A. Romstorfer, op. dt, pi. V; R. Gassauer, op. dt., p. 161, fig. 25; P. V. Batarluc, op. dt, p. 118, fig. 2/2.
129
110 - E. Neamţu, V. Neamţu. S. Cheptea, op. dt., voi. li, p. 242, fig. 107/5.
13 1. P. V. Batariuc, op. dt, p. 118 -119, fig. 3/1.

132
· K. A. Romstorfer, op. dt., pi. V.
m. M. Nicorescu, op. dt, p. 321 - 322, fig. 4/2; P. V. Batarluc, op. dt, p. 122, fig. 4/1.
· K. A. Romstorfer, op. dt, pi. VI.
134
86
cu o tunică cu glugă, struneşte un cal minuţios desenat, în mişcare tumultoasă spre dreapta.
În stânga, în prim plan, Magul Melchior, îngenunchiat, îmbrăcat cu o tunică peste care
poartă o mantie fără mâneci, amplă, solerets cu pinteni cu tija lungă, având la picioare o
coroană cu mulţi fleuroni, oferă cutia cu aurul destinat Pruncului Divin 135 (fig. 13/2). Prezenţa
scutierului, în plin efort, strunind calul, conferă imaginii caracterul unei scene de gen, ceea
ce a şi făcut să fie interpretată ca ilustrând un moment din viaţa de curte, cu reprezentarea
unui voievod 136 , Complexul din curtea bisericii Sfântul Nicolae se datează la sfârşitul
secolului al XV -lea şi la începutul c~lui următor, perioadă când au fost utilizate şi cahlele
amintite.
De la Şipot, din zona străzii Petru Rareş şi din curtea bisericii Sfântul Nicolae, provin
câteva fragmente de cahle pe care a fost figurat boul înaripat - simbolul Sfântului Evanghelist
Luca. Fragmentele, de mici dimensiuni, nu lasă să se întregească scena reprezentată (fig.
t 3/1). Presupunem că ne găsim în faţa unor fragmente de cahle asemănătoare, dar nu
identice, cu cele din soba de la Hohensalzburg, reprezentând, într-un scut încadrat de
simbolurile Evangheliştilor, instrumentele Patimilor (Passionswappen) 137 •
Din secolul al XVII -lea datează cahle şi fragmente de cahle, aparţinând subtipului
IX C, descoperite în zona ILB 138 , Cetatea de Scaun 139 , Curtea domnească 140 • Se cunosc
exemplare nesmălţuite, ca şi acoperite cu smalţ verde. Câmpul cahlei este divizat în două
părţi egale de câte două frunze de acant, în fiecare parte se află înscrisă o jumătate de
cvadrilob, în care pluteşte un înger înaripat, drapat într-o haină amplă, cu falduri agitate,
şi susţinând un boboc de trandafir de mari dimensiuni (fig. 13/3). Se întâlnesc şi cahle
înguste, de colţ, cu câte un singur înger înaripat 141 •
Demn de reţinut este faptul că, deşi descoperite într-o ţară ortodoxă, cea mai
mare parte a scenelor cu subiecte inspirate de istoria sacră figurate pe cahle au fost
executate conform gustului occidental, în limitele iconografiei catolice, ceea ce indică
atât sorgintea lor central-europeană, cât şi faptul că au fost receptate şi acceptate în Moldova
pentru mesajul lor general creştin 142 •
Deosebit de numeroase sunt cahlele decorate cu subiecte inspirate din eposul
cavaleresc şi de viaţa de curte: cavaleri, turnire, vânători, scene de dans, perechi de
îndrăgostiţi.
Dintre cahlele decorate cu subiecte inspirate de eposul cavaleresc, cele mai
numeroase - şi în acelaşi timp şi cele mai realizate din punct de vedere artistic - se dovedesc
a fi cele cu cavaleri în armură, în atitudine de luptă, în turnir.
În diverse puncte din oraş, precum Şipot, zona Parc, IRC, în curtea Hanului
Domnesc 143 , în complexul din curtea bisericii Sfântul Nicolae, dar şi la Cetatea de Scaun 144
135
L. Reau, op. dt„ voi. li, Paris, 1957, p. 242.
136
M. Nicorescu, op. dt„ p. 321; Al. Andronic, în C:upiUJ, X, 1978, p. 256.
137
R. Franz, op. dt„ p. 59, fig. 129.
138
R. Gassauer, op. dt„ p. 161, 162, fig. 27.
139
· K. A. Romstorfer. op. cit., p. 79, fig. 76/v.
140· P. V. Batariuc, în Suceava, VIII, 1981, p. 119 - 120, pi. 5/2.
1
n R. Gassauer, op. dt„ fig. 28.
· P. V. Batariuc, în AT. IV, 1994, p. 129 - 133.
142
143
Eadem, în Suceava, XIII - XIV, 1986 - 1987, p. 147 - 148, fig. 1/1, 3.
· K. A. Romstorfer, op. dt„ pi. V; VI; V. Vătăşianu, Istoria artei feudale fn ,tările române, voi. I, Bucureşti, 1959,
144
p. 728, fig. 683; C. Nicolescu, Arta in epOUJ lui Ştefan cel Mare, în volumul Cultura moldovenească in timpul lui Ştefan
cel Mare. Bucureşti, 1964, p. 331, fig. 36.
87
şi la Curtea Domnească 145 au fost descoperite numeroase cahle şi fragmente de cahle,

care se încadreazâ în tipul IX, variantele B a şi B b. Se întâlnesc piese nesmălţuite, piese
acoperite cu angobă ca şi piese smălţuite în verde, galben, brun, cu diferitele lor nuanţe.
Câmpul cahlei a fost încadrat de un chenar lat de 4 - 5 cm, dispus oblic, reprezentat sub
forma unei nişe terminate cu o fleşă, nişă care adăposteşte statuia unui personaj nud ori
îmbrăcat cu o tunică strânsă pe corp - asemănătoare, această nişă, cu baldachinele de pe
faţadele catedralelor gotice - personaj care priveşte spre interiorul cahlei. În câmp, într-un
decor arhitectural gotic sugerat de o faţadă cu ferestre înalte, cu ancadramente ajurate şi
un portal terminat cu un pinaclu ornamentat, se află figurat un cavaler călare, îmbrăcat în
armură, cu coif "bacinet" cu pănaş, ţinând într-o mână un scut mobilat cu un leu, iar în
cealaltă o lance de turnir, cu vârful tocit - "curtenitoare". Calul, în galop, este reprezentat
respectându-se proporţiile dintre cap, corp şi membre, cu coama învolburată de efort, iar
frâul şi şaua cu crupiera în reţea au fost desenate cu grija pentru detalii (fig. 14/3, 4).
Cahlele au cavalerul redat în mişcare spre dreapta sau stânga, pentru ca puse în operă, în
corpul sobei, faţă în faţă, să sublinieze ideea de înfruntare 146 •
Motivul decorativ al cavalerului în turnir, plasat într-un decor arhitectural gotic, a
cunoscut o mare difuzare în timp şi spaţiu 147 , cahlele de la Suceava se pot data în a doua
jumătate a secolului al XV -lea şi în primul deceniu al celui următor, mai precis după anul
1475, deci după reluarea bunelor relaţii dintre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin 148 , având
ca posibil prototip reprezentările din soba cu cavaleri din palatul de la Pecs al episcopului
Ernuszt Zsigmond de Csaktornya, realizată în intervalul 1498 - 1500 149 •
Într-o locuinţă de lângă zidul de nord al Curţii Domneşti, distrusă de incendiul din
anul 1476 a fost descoperit un fragment de cahlă de tipul IX, varianta A a, acoperit cu
smalţ brun-auriu cu pete verzi. Într„un decor având drept fundal o cetate cu un bastion
circular, cu zidul străpuns de ferestre şi acoperişul crenelat, se găseşte un cavaler călare,
îmbrăcat în armură, cu o cască "celata" cu panaş, ţinând într-o mână lancea lungă, cu vârful
tocit, iar în cealaltă frâul. Calul, păşind lent spre stânga a fost desenat cu minuţiozitate
(fig. 14/1). Demn de notat că fragmente de cahle pe care este reprezentată cetatea cu
bastionul circular au fost descoperite şi la Şipot, Hanul Domnesc şi în curtea bisericii
Sfântul Nicolae.
În grupul de locuinţe distruse de incendiul din vara anului 1476, peste care s-a
construit zidul de nord al Curţii Domneşti a fost descoperită o cahlă fragmentară de tipul
VIII, varianta B a, nesmălţuită 150 • În prim plan, un personaj călare, cu faţa ovală, nasul lat,
ochii oblici şi o mustaţă cu vârfurile lăsate în jos - "pe oală" - , purtând pe cap un acoperământ
conic şi fiind îmbrăcat cu o tunică cu falduri, strânsă în talie cu o centură lată, cu pantofi cu
vârful ascutit' - solerets a la Poulaine - , tine
, în mâini un arc (?) ori o arbaletă (?) si
, o
145
P. V. Batariuc, în Suceava, X, 1983, p. 249, pi. 2/1-2.
146
1. Holl, op. dt., fig. 81.
·
· P. Voit, I. Holl, op. dt„ harta anexă li.

147
148· ş. Papacostea, op. dt„ p. 620.

149
· I. Holl, op. dt„ p. 296 - 297, fig. 96.
· M. D. Matei, E. I. Emandi, Cetatea de Scaun şiCurte.:J Domnea.sc.5 din Suceava, Bucureşti,

150
1988, p. 144, fig. 25.
88
săgeatâ. Calul, naiv desenat, cu un corp alungit nefiresc, 'fJâşeşte lent spre dreapta. Ca
elemente de harnaşament se disting frâul şi şaua arcuitâ. În faţa calului, un copac cu
ramurile râsfirate. Trâsăturile feţei personajului, ca şi arma folositâ - arcul - par sâ indice un
tătar (fig. 14/2).
În construcţia de piatră de lângă biserica Sfântul Ioan Botezâtorul ( Biserica Coconilor),
consideratâ de descoperitori a fi fost reşedinţa primilor mitropoliţi ai Moldovei 151 , s-au
gâsit fragmente de cahle încadrându-se subtipului IX c, nesmălţuite cât şi acoperite cu
smalţ verde. În câmp a fost figurat un personaj călare, încoronat, ţinând în mâini o lance şi
un scut triunghiular, asimetric, decorat în centru cu un motiv geometric (fig. 15/2).
Caracteristicile tehnice - pasta cu nisip şi granule de calcar, culoarea de smalţ - cât şi cele
morfologice, forma piciorului de montare, rectangular, scurt, permit datarea acestor
fragmente în secolul al XVII -lea.
Alâturi de turniruri, o altâ ocupaţie favoritâ a cavalerilor, vânâtoarea, va fi şi ea
figuratâ pe cahle descoperite la Suceava 152 •
Din zona IRC provine un fragment de cahlâ, aparţinând subtipului IX C, acoperit cu
smalţ verde deschis, pe care este figurat un cavaler călare, purtând pe pumn un şoim (fig.
16/2). Acest fragment dateazâ din secolul al XVII -lea.
Ilustrând fastuoasele ospeţe de la curţile feudale, scenele de dans sunt destul de
frecvente pe cahlele de la Suceava, distingându-se mai multe variante, datând din epoci
diferite.
În curtea bisericii Sfânta Cruce 153 , a fost descoperită o cahlă nesmălţuită de tipul
VIII, varianta Ba. În stânga cahlei, chiar lângâ chenar, apare un arbust cu frunze lanceolate.
Lângâ arbust, un tânâr - cu faţa ovalâ, pârul buclat, îmbrâcat într-o tunică închisâ cu nasturi,
strânsă în talie cu o centură şi terminatâ cu falduri - o ţine cu ambele mâini pe fată, redată
frontal, prezentată cu capul descoperit, părul lung căzându-i pe umeri, îmbrăcată cu o
rochie amplâ, cu falduri, strânsâ în talie cu un cordon. În dreapta, se află cel de-al doilea
tânăi, cu faţa rotundă, părul 'tung şi drept, îmbrăcat cu o tunică strânsă în talie, ţinând cu
ambele mâini pe fata care-şi întinde braţele. Între cele două personaje din partea stângâ a
cahlei se aflâ o floare de crin stilizată, iar capul fetei este încadrat de vrejuri cu frunze
lanceolate (fig. 15/3). Cele trei personaje se mişcă încet, sugerând un dans lent, poate o
pavanâ.
O variantâ a acestei teme prezintâ, în locul tânârului dansator din dreapta, pe un
cântâreţ dintr-un fel de cimpoi cu burduful mic şi ţeava în formă de lulea, îmbrâcat, şi el,
ca şi dansatorul din stânga cahlei, cu o tunică strânsâ de o centurâ compusâ din plâcuţe
pătrate. Între tânărul dansator şi fată se află un arbust cu frunze lanceolate. Fragmente de
cahle cu acest subiect decorativ au fost descoperite în zona IRC, la Cetatea de Scaun 154 şi
la Curtea Domnească, precum şi în numeroase alte locuri din Moldova 155 , fiind un motiv
care cunoaşte o lungă utilizare în timp, dupâ cum o demonstreazâ descoperirile de Ia
Mânâstirea Bistrita, datate înainte de 1476, ca si cele de la Probota, de la sfârsitul secolului
' ' '
15
1. M. D. Matei, Em. I. Emandi, Gh. Sion, în RM/, 1993- 1994, p. 102- 107; Em. I. Emandi, M. Şt. Ceauşu. op.
dt., fig. 39/5; 50/l.
152
· P. V. Batariuc, în Suceava. XIII - XN, 1986- 1987, p. 150, fig. 2/4, 4/1.
153
R. Gassauer, op. dt., p. 162, fig. 32; P. V. Batariuc, op. dt, fig. 3/4.
154
· K. A. Romstorfer, op. dt., pi. V; R. Gassauer, op. dt., p. 162, fig. 35.
155
· P. V. Batariuc, op. dt., p. 151.
89
al XV -lea 156 •
Din construcţia descoperitâ în curtea Bisericii Coconilor, provine o cahlă fragmentară,
nesmălţuită, aparţinând subtipului IX C. Câmpul cahlei este încadrat de un chenar liniar,
compus din baghete, dublat în stânga de un şir de "dinţi de fierăstrău". În câmp, trei
personaje văzute frontal. Cel din partea stângă, îmbrăcat cu o tunică strânsă pe talie şi
având pe cap o căciulă (?) ascuţită, cântă dintr-un cimpoi cu burduful lunguieţ şi ţeava
foarte lungă. Celelalte două personaje, un tânăr şi o fată, dansează, ţinându-se de mână;
se pare că fata este în dreapta cahlei (fig. 16/1). Tiparul folosit pentru confecţionarea
acestei cahle este uzat, ceea ce explică faptul că detaliile nu se disting 157 • Tipul de cahlă,
cu picior de montare rectangular, scurt, ca şi pasta din care a fost lucrată, cu nisip fin şi
granule de calcar, pledează pentru datarea sa în secolul al XVII -lea.
Sub influenţa poeziei şi mai ales a romanelor cavalereşti, au apărut şi numeroase
reprezentări de îndrăgostiţi, figuraţi în miniaturi, tapiserii, sculpturta în fildeş, cahle.
De la Suceava se cunosc două variante ale temei "perechea de îndrăgostiţi" (das
Liebespaar), cunoscută şi sub denumirea de "cavaler şi doamna sa", "cavaler şi jupâniţă" ori
"arborele vieţii", ultima denumire fiind justificată de prezenţa constantă a unor elemente
vegetale, care însă sugerează mai degrabă peisajul unde se întâlnesc cei doi tineri, con-
form gustului vremii, şi mai puţin celebrul motiv decorativ asiatic 158 •
În grupul de locuinţe distruse de incendiul din vara anului 14 76, peste care mai
apoi s-a construit zidul de nord al Curţii Domneşti 159 a fost descoperită o cahlă nesmălţuită,
de tipul IX , varianta A a. În câmpul cahlei, unde ~ndalul îl formează copaci cu coroana
rotundă şi tronconică, în stânga este reprezentat cavalerul, cu părul buclat încadrându-i
faţa ovală, cu ochii mari, îmbrăcat cu o tunică strânsă de o centură, pantaloni pe picior,
pantofi cu toc mic, cu mâna întinsă spre fată, care are chipul oval încadrat de părul
neacoperit, lăsat pe umeri, purtând o rochie cu falduri ample, strânsă în talie cu un cor-
don, ţinând în mâna stângă o coroniţă (fig. 15/4). Lipsa unui acoperământ de cap subliniază
că nu este vorba de o femeie măritată, ci de o fată tânără. '
Cea de a doua variantă, mai simplificată, a fost descoperită în locuinţele de pe
.
străzile Dimitrie Dan 160 , Petru Rares 161 , IRC, la Cetatea de Scaun 162 , în "casa domniei" 163 si în
casa din zona "B" 164 de pe Câmpul Şanţurilor. E.ste vorba de cahle şi fragmente de cahle de
'
tipul VIII, varianta B a, cunoscându-se exemplare nesmălţuite ca şi smălţuite în verde. În

partea stângă a cahlei a fost reprezentat personajul masculin, cu faţa ovală, pomeţii puternic
marcaţi, bărbia proeminentă, părul scurt şi buclat, îmbrăcat cu o tunică încheiată în faţă cu
numeroşi nasturi globulari, strânsă în talie şi continuată cu falduri dese, până aproape de
genunchi. Mâna dreaptă şi-o sprijină în şold, iar cu cea stângă o ţine pe tânăra femeie,
înfăţişată cu o siluetă gracilă, faţa ovală, ochii mari, părul lăsat pe umeri, îmbrăcată cu o
156
Ibidem,
·
157
Eadem, în SC/VA, 43, 1992, 2, fig. 8/1.
·
· P. Petrescu, Motive decorative celebre, Bucureşti, 1971, p. 39 - 85.

158
'
· L. Bărtânaşi A. Bătrâna, op. dt., p. 150, 161 - 164, fig. t.

159

160
161
M. D. Matei şi Em. Emandi, in SC/VA, 28, 1977, 4, p. 568, fig. 1/1.
· P. V. Batariuc, Cil.talogul colecţiei Romstorfer - cerdmic.d ornamentiJ/ă, în ms.
162
· R. Popa, M. Mărgineanu-Cârstoiu, op. dt., p. 47 - 48, fig. 24.

163
· I.Nestorşi colab., op. dt., fig. 6/2.

164
90
rochie cu mâneca rascroită pe umeri ca la ie, lungă până la glezne, cu numeroase falduri,
strânsă în talie cu un cordon. De sub faldurile rochiei se disting pantofii mici, cu toc abia
schiţat. Între cele două personaje se află o floare de crin stilizată, cu vârful în jos
(fig. 16/4). Această variantă a temei "perchea de îndrăgostiţi" se datează la sfârşitul secolului
al XV-iea, mai precis în deceniul nouă al acestui veac, după cum o atestă prezenţa sa în
corpul sobelor din "casa domniei" sau din casa din zona "B" de pe Câmpul Şanţurilor.
Produsul unui atelier periferic se dovedeşte a fi fragmentul descoperit la Şipot, cu
o tratare naivă a celor doi protagonişti, simplificată, amintind crestăturile în lemn
(fig. 15/1 ).
Din secolul al XVII -lea datează cahlele şi fragmentele de cahle decorate cu o pereche
de nobili, descoperite la Mănastirea Zamca 165 , sector IRC, dar şi la Cetatea de Scaun 166 şi
Curtea Domnească 167 , încadrându-se subtipului IX C, cunoscându-se atât exemplare
nesmălţuite ca şi smălţuite în verde şi brun. În partea stângă a cahlei a fost reprezentat
cavalerul, purtând beretă, îmbrăcat cu o vestă cu guler "fraise", pantaloni bufanţi până la
genunchi, cizme, mănuşi, iar la şold o sabie. Mâna dreaptă şi-o ţine în şold, iar pe cea
stângă o întinde spre doamnă. Doamna, la fel de înaltă ca şi cavalerul, poartă şi ea o
beretă cu pene, o rochie cu guler înalt, cu corsajul pe talie, mâneci ample, o fustă amplă
brodată. Ţinuta este completată de mănuşi (fig. 16/3). Există şi cahle cu câte un singur
personaj - la Curtea Domnească a fost descoperit un exemplar pe care este figurat doar
personajul feminin 168 • Detaliile de costum duc la concluzia că perioada de elaborare a
modelului pentru tiparul acestei cahle a fost sfârşitul secolului al XVI -lea 169 , cahlele fiind
utilizate în cursul secolului următor, mai precis cu ocazia modificărilor întreprinse la Curtea
Domnească şi la Cetatea de Scaun în vremea lui Vasile Lupu.
S-a remarcat că în cazul temei perechilor de îndrăgostiţi, acele variante unde tânărul
apare figurat cu mâna în şold, într-o atitudine "marţială", ar putea să reprezinte tot atâtea
scene de dans, unde această poziţie este curentă 170 •
În repertoriul iconografic al cahlelor din Moldova, motivele decorative inspirate
din viaţa de curte ocupă un loc însemnat, frecvenţa descoperirilor vorbind despre preferinţa
arătată acestor teme, cunoscute într-o diversitate de variante şi provenind din diverse
medii: cetăti si curti domnesti, case domnesti din incinta unor mănastiri, curti boieresti,
• ' ' ' , ' t
locuinte de oraseni. Preferinta arătată pentru acest gen de subiecte decorative, care, alături
. ' ' '
de elementele heraldice şi de temele religioase, se întâlnesc frecvent în Moldova, indică
receptarea ambianţei gotice, vădită nu numai în arhitectura laică ori religioasă, dar şi în
unele aspecte curente ale vieţii cotidiene precum veşmintele, podoabele, interioarele de
locuinţe.
Întrebuinţarea pe cahlele descoperite la Suceava, ca de altfel în întreaga Moldovă
a motivelor decorative inspirate de viaţa cavalerească ne informează despre apariţia şi
165
B. Mitrea şi colab .• op. dt.. fig. 38.
·
166
K.A. Romstorfer, op. dt., fig. 75/s; R. Gassauer, op. dt., p. 158, fig. 33.
·
167
· P. V. Batariuc. în Suceava, VIII, 1981, p. 115. 119, pi. 6/2.
168
· lbided). p. 119. pi. 5/3.
· A. Nanu, Altă, stil, costum, Bucureşti, 1976, p. 92 - 93.

169
· P. V. Batariuc, FI. Hău, Momente din via,ta de culte ilustrate pe c.ahle descoperite in Moldova - scenele de
110
dans, comunicare prezentată la sesiunea Muzeului de Istorie, Piatra Neamţ, 24 - 25 iunie 1995.
91
circulaţia pe spaţii largi a anumitor subiecte şi teme ornamentale, despre preferinţa arătată
unor subiecte care au cunoscut o mare răspândire şi o diversitate de variante, ca şi despre
trăsăturile, specifice, locale, ale acestor teme sau despre contribuţia meşterilor autohtoni
la crearea ori remodelarea lor.
O altă mare grupă de cahle descoperite la Suceava o constituie grupa cahlelor
decorate cu motive heraldice - stema Moldovei, a familiei Corvineştilor, sau alte teme.
Cele mai numeroase ca şi cele mai realizate exemplare le reprezintă cahlele deco-
rate cu stema dinastică a Moldovei, cunoscute în mai multe tipuri şi variante, descoperite
atât în complexe legate de domnie, cât şi în locuinţele unor orăşeni.
În grupul de locuinţe distruse în urma incendiului din vara anului 1476, peste care
a fost construit zidul nordic al Curţii Domneşti a fost descoperită o cahlă fragmentară 171 ,
aparţinând tipului IX, varianta A a, acoperită cu smalţ verde închis. În câmp, capul de
bour, masiv, văzut din faţă, gâtul spre dreapta 172 , are sub gât un coif "bacinet" conturat,
care timbrează un scut despicat, mobilat în cartierul prim cu zece flori de crin, iar în cel
secund cu şapte(?) fascii. Capul de bour este încadrat de doi îngeri pseudo-tenanţi 173 , cu
aripile strânse pe spate, cu haine cu falduri agitate, sugerând zborul (fig. 17/2). Florile de
crin şi fasciile apar în scut în reprezentări heraldice din vremea lui Ştefan cel Mare pe
stemele din anii 1476 şi 1479 de la Cetatea Albă' 74 ca şi pe unele cahle descoperite la
Baia, în locuinţa LV 175 , pentru ca în anul 1477 stema dinastică a Moldovei să fie remaniată,
scutul despicat fiind mobilat în primul câmp cu crucea dublă, iar în cel secund cu floarea
dublă de crin 176 • Deci, această variantă de stemă, care se datează între anii 1476 - 1477
este cea mai veche reprezentare a stemei dinastice a Moldovei, figurată pe cahle 177 •
La Şipot şi în zona străzii Ştefan cel Mare 178 au fost găsite fragmente de cahle
decorate cu stema dinastică a Moldovei, smălţuite în verde sau cu smalţ incolor. Este
vorba de cahle de tipul VIII, varianta B a. În câmp, capul de bour văzut din faţă, cu gâtul
înalt orientat spre dreapta, între coarnele scurte purtând o stea cu şase raze, la stânga
soarele reprezentat ca o stea cu şase raze, iar la dreapta semiluna conturată, figurată
antropomorf. Sub gâtul bourului, din care se desprind lambrechini, se află un coif îndreptat
spre stânga, care timbrează un scut. Scutul, culcat, cu partea inferioară în migdală, este
despicat, mobilat în secţiunea dextră de o rozetă cu şase petale care asupreşte o cruce
dublă cu capetele ancorate (croix double encree) aşezate în pal, în secţiunea senestră
floare de crin cu piciorul dezvoltat asupreşte o roză cu şase petale, aşezată în pal. Capul
de bour este încadrat de doi îngeri pseudo-tenanţi, văzuţi lateral, cu faţa rotundă, cu
pomeţii proeminenţi. părul scurt şi buclat, cu aripile strânse pe spate, îmbrăcaţi în câte o
dalmatică cu falduri ample, cu poziţia corpului marcată de o uşoară genunflexiune (fig.
17/3). Prezenţa unor anumite mobile în scutul heraldic - crucea cu capete ancorate, floarea
17
1. M. D. Matei, E. I. Emandi, Cetatea de Scilun şi Curtea Domned5Gl din Suceava, Bucureşti, 1988, fig. 22.
in Dreapta în sens heraldic, adică rn st.\nga privitorului.
· Tenanţli susţin rn mod obişnuit scutul şi nu dmler-ul unei steme, d. M. Strurdza Săuceştl. HerilfdiGa,
173
Bucureşti. 1974, p. 119.

174
· M. Berza, în SC/A, 1 - 2, 1955, p. 74, fig. 3, 4.
· L. Mtr.\na şi A. BătrAna, în Al/A, laşi. XXJV/1, 1987, p. 99 - 101, fig. 1, 2.

175
176
· M. D. Matei, rn SC/V. 24, 1973, 2, p. 323 - 331 • fig. 1.
· L. Mtr.tna şi A. Mtr.tna, op. dt.,

177
i a. P. V. Batarluc, M. Andronic, op. dt, p. 41 - 42, fig. 5/4.

7
92
de crin dublă, roza - permite datarea acestei cahle în perioada 1480 - 1481 , anul construirii
"casei domniei" 179 ori a pisaniei de pe turnul de intrare de la Mănăstirea Putna şi 1492,
anul stemei cu pisanie descoperită la Cetatea de Scaun 180 , perioadă de utilizare a acestei
variante a stemei dinastice a Moldovei1 81 •
În complexul din curtea bisericii Sfântul Nicolae 182 şi la Cetatea de Scaun 183 au fost
găsite cahle şi fragmente de cahle, de tipul IX, varianta B a. Se cunosc exemplare
nesmălţuite, acoperite cu angobă alb-roşietică, cât şi exemplare smălţuite în galben, verde
şi brun. Câmpul, încadrat de un chenar dispus oblic, decorat cu o baghetă pe care se
înfăşoară un vrej cu frunze lanceolate, este împărţit în două registre. În registrul superior
a fQSt încadrat un înger, într-o postură oarecum de cimier, văzut frontal, cu faţa ovală,
senină, încadrată de păr lung, bogat, cu bucle în formă de ciorchine, îmbrăcat cu o haină
cu falduri ample şi având aripile deschise, cu penele atent redate. În registrul inferior, este
reprezentat un scut "francez", mobilat cu un cap de bour masiv, decolat, văzut din faţă,
având între coarnele arcuite semiluna culcată, suprapusă de o stea cu şase raze (fig. 17/
4). Prezenţa acestei cahle în complexul din curtea bisericii Sfântul Nicolae, care se datează
la sfârşitul secolului al XV -lea şi la începutul celui următor 184 , permite încadrarea acestui
motiv în aceeaşi perioadă.
Din zona străzii Mitropolit Dosoftei şi din grupul de locuinţe distruse de incendiul
din 1476 peste care s-a construit zidul de nord al Curţii Domneşti1 85 , provin cahle şi
fragmente de cahle, de tipul VIII, varianta Ba, nesmălţuite şi smălţuite în verde. În câmp,
un scut "polonez" având la partea superioară două scobituri laterale şi terminat în acoladă.
În scut, plasate liber, fără partiţiuni, o roză cu cinci rânduri de petale, asupreşte un corb din
profil spre stânga, aşezat pe o ramură de copac, cu o coroană cu trei fleuroni şi ţinând în
cioc un inel. Scutul este încadrat de doi tenanţi îmbrăcaţi cu tunici scurte, pantaloni colanţi
şi "solerets a la Poulaine" (fig. 18/4). Este vorba de unul din însemnele heraldice care au
aparţinut stemei familiei Huniazilor, concedat de regele Sigismund de Luxemburg în anul
1409 lui Voicu şi familiei sale 186 •
În zona străzii Ştefan cel Mare a fost descoperit un mic fragment de cahlă 187 care
poate fi încadrat în tema decorativă respectivă. Este un alt însemn heraldic care a aparţinut
lui Iancu de Hunedoara, primit de la regele Ladislau Postumul în anul 1453 188 : un scut în
care este înscris un leu "rampant" care susţine cu labele anterioarte o coroană regală.
179
· R. Popa, M. Mărgineanu-Orstoiu, op. dt., p. 46, fig. 22 şip. 27 - 29.
180
· Şt.
S. Gorovei, în Recueil du XI -e Congres lnternational des Sciences Cienea/ogiques et Heraldiques, Liege,
29 mai - 2 juin, 1972, Praga, 1973, p. 269. Alţi cercetători datează această stemă în perioada t 500 - 1502, cf. C. Bălan
şi Şt. Olteanu, în BMI, 1, 1970, p. 61.
1. L. Bătrâna şi A. Bătrâna, op. -dt.,
18
182
· M. Nicorescu, op. dt., p. 317, 320 - 321. fig. 4/ I.
183
· K. A. Romstorfer, op. dt., pi. VI; R. Gassauer, op. cit., p. 157, 162, fig. 30.
lS4. M. Nicorescu, op. dt., p. 317.
· Inedită, în colecţiile Muzeului Naţional al Bucovinei, Suceava.

185
· C. Mureşan. Iancu de Hunedoara, Bucureşti, 1968, p. 42.

186
· P. V. Batariuc, M. Andronic, op. dt., p. 4 t - 42, fig. 5/2; Cf. şi L. Bătrâna şi A. Bătrâna, în Suceava, XI - XII,
187
1984 - 1985, p. 153, fig. 3.

· C. Mureşan, op. dt., p. 178.
188
93
Din zona Parc 189 şi de la Cetatea de Scaun 190 , provin câteva fragmente de cahle
nesmălţuite, aparţinând probabil tipului IX, varianta B a. În câmp, un scut asimetric, cu
partea superioară cu scobituri laterale şi cea inferioară puternic bombată. Întrega suprafaţă
a scutului este acoperită de segmente de cerc, amintind solzi, la mijloc se află doi peşti
încrucişaţi. Scutul timbrat de coif(?) spre stânga, este încadrat de vrejuri cu frunze şi flori
de crin (fig. 17/1 ). Chenarul oblic care încadrează faţa cahlei permite datarea acestor
fragmente în perioada 1490 - 1500, iar descoperirea unor fragmente identice la curtea de
la Părhăuţi a logofătului Gavril Trotuşan şi datate în deceniul trei al veacului al XVI -lea 191 ,
demonstează marea longevitate a acestui motiv.
Cu valoare emblematică por fi considerate cahlele si fragmentele de cahle
'
descoperite în casele de orăşeni de pe străzile Petru Rareş 192 şi Dimitrie Dan 193 şi decorate
.
cu o pasăre bicefală. Este vorba de cahle de tipul VIII, varianta Ba, nesmălţuite, ori acoperite
cu angobă alb-gălbuie. În câmp este reprezentată o pasăre fantastică, cu corpul cordi-
form, acoperit cu pene desenate asemeni unor ramuri de brad, având aripile deschise şi
două capete inegale ca mărime, cu câte o coroană cu trei fleuroni, cu gâturile şi ciocurile
lungi, amintind mai mult de cocor decât de vultur 194 (fig. 18/5).
Cahle cu însemne heraldice - stema de stat sau dinastică a Moldovei - ca si stemele
'
unor familii nobiliare au fost descoperite, la Suceava, atât în locuinţele unor orăşeni, cât şi
în cuprinsul unor complexe legate de domnie: Cetatea de Scaun, Curtea Domnească,
"casa domniei" de pe Câmpul Şanţurilor.
Iniţial, practica folosirii stemelor în împodobirea unor cahle se limita la utilizarea
armoariilor comanditarului respectiv 195 , pentru ca, mai apoi, odată cu răspândirea sobei în
mediul urban, acest tip de motiv decorativ să cunoască o mare răspândire, atât în cazul
constructiilor aulice, cât si în casele orăsenilor 196 •
' ' '
Dacă prezenţa cahlelor cu stema dinastică a Moldovei în "casa domniei", la Cetatea
de Scaun şi Curtea Domnească se explică prin caracterul aulic al acestor construcţii, caracter
care este subliniat şi de către aceste însemne heraldice, existenţa în acelaşi mediu a unor
însemne nobiliare, ca şi descoperirea stemelor de stat şi dinastică a Moldovei, a Corvineştilor
sau a Poloniei în locuinţele unor orăşeni probează părăsirea caracterului pur heraldic al
acestor piese şi transformarea lor în simple motive decorative, descărcate de orice mesaj
emblematic, înscriindu-se într-o adevărată modă, care va cuprinde Europa celei de a
doua jumătăţi a secolului al XV -lea. Aceluiaşi curent îi aparţin şi discurile decorate cu
stema Moldovei cu unul şi/sau doi pseudo- tenanţi care susţin capul de bour ca cimier al
unui coif, scutul lipsind. Aceste discuri apar atât pe bisericile ctitorite de Ştefan cel Mare,
în perioada 1488- 1496, ca şi la biserica din Bălineşti, construită de logofătul Ioan Tăutul 197 •
O altă mare categorie o formează cahlele al căror rol în încălzire este redus, având
fie o funcţie constructivă, precum sunt cahlele soclu sau cele de ancadrament, destinate a
189
M. D. Matei, în Materiale, IX, p. 375.
·
190
!'. V. Batariuc, C:italogul colecpei Romstorfer - ceramica ornamentală, în ms.
·
191
Eadem, în SC/VA, 45. 1994, 1, p. 78, fig. 1/2.
· M. D. Matei şi E. Emandi, în SC/VA, 28. 1977, 4, p. 570, fig. 7/2.
192
193
· !'. V. Batariuc. M. Andronic, op. cit.. p. 48.
· Compară capetele păsării bicefale cu capetele de cocor de pe cahlele cu decor sgrafitat din "casa domniei",
194
R. Popa, M. Mărgineanu-Cârstoiu, op. cit., fig. 63.

195
· I. Holl, op. cit., fig. 21 - 23. 60 - 63.
· L. Bătrâna şi A. Bătrâna, op. cit., fig. 3, 4.

196
197
· !'. V. Batariuc, în SC/A, 1995, sub tipar.
94
masca sistemul de montare a pieselor în corpul sobei, cât şi una decorativă, cum sunt
cahlele de coronament.
Într-o locuinţă de pe strada Ştefan cel Mare (Hotel Central} 198 a fost descoperit un
fragment de cahlă-soclu, fragment acoperit cu angobă alb-vioriu şi smalţ incolor. Cahlele
de tipul IX cunosc două variante: cahle de câmp şi cahle de colţ. Ambele variante sunt
piese masive, decorate cu baghete rotunjite, dispuse în trepte, legate între ele prin
segmente concave şi încadrate de o mică bază dreaptă, în partea inferioară, şi în plan
oblic, la partea superioară.
Cahle de colţ, subtipul X A au fost descoperite pe teritoriul oraşului Suceava, într-
un loc neprecizat, dar şi la Cetatea de Scaun 199 , "casa domniei" 200 şi Curtea Domnească201 •
Ele se prezintă compuse din două feţe plane de cahlă, zona de contact fiind tratată sub
forma unei torsade (fig. 19/7}.
Cahlele de coronament cunosc câteva tipuri constructive.
Tipul XII cuprinde cahle care se pot grupa în mai multe subtipuri şi variante, cele
mai frecvente fiind cele tratate sub formă de zid de cetate. În cazul cahlelor aparţinând
subtipurilor XII A şi B, acestea se reprezintă sub forma unor plăci dreptunghiulare, deco-
rate în maniere diferite, având sau nu un picior de montare, un cilindru aplatisat, modelat
la roată şi aplicat cu întărituri de pastile de lut pe spatele plăcii, la partea inferioară202 ·
În una din locuinţele distruse de incendiul din anul 1476, peste care s-a construit
zidul de nord al Curţii Domneşti au fost descoperite cahle fragmentare, nesmălţuite, subtipul
XII B. Faţa cahlei a fost tratată în două registre, separate între ele de o torsadă, registrul
inferior fiind dispus în plan retras în raport cu cel superior. Registrul inferior a fost divizat în
trei metope aproximativ pătrate decorate cu câte o rozetă cu petale ajurate, iar registrul
superior a fost tratat în formă de zid de cetate cu trei merloane prevăzute cu streaşini
proeminente (fig. 18/2}.
Un alt subtip al cahlelor de coronament, XII A prezintă suprafaţa unitară, tratată
sub forma unui zid cu goluri de tragere dreptunghiulare, aproximativ deasupra fiecărui
gol aflându-se câte o streaşină puternic profilată (fig. 19/4). Astfel de fragmente au fost
descoperite în zona străzii Vasile Alecsandri 203 , Şipot, curtea Hanului Domnesc, IRC 204 . La
Şipot, dar şi la Siliştea Şcheii 205 au fost găsite fragmente de cahle de coronament aparţinând
subtipului XII A, într-o variantă care prezintă la partea superioară merloane triunghiulare
(fig. 19/1 ). O altă variantă a subtipului XII A, descoperită la Şipot, strada Mitropolit Dosoftei,
curtea bisericii Sfântul Dumitru 206 prezintă partea superioară decorată cu arce de cerc care
se întretaie formând mici baghete încrucişate în X (fig. 19/2}.
Cahlele de coronament din secolul al XVII-iea, de subtipul XII C au un registru
bombat, tratat ca o dusină, separat printr-un şir de denticuli de registrul în plan retras.
198
P. V. Batariuc. M. Andronic. op. dt. p. 41 - 42; Cf. R. Popa, M. Mărgineanu-Cârstoiu, op. dt, p. 44 - 45, fig. 21.
·
199
K. A. Romstorfer, op. dt„ pi. VII.
·
zoo. R. Popa, M. Mărgineanu-Cârstoiu, op. dt„ p. 82 - 83, fig. 68.

201
P. V. Batariuc, în Suceava, X, 1983, p. 252, pi. 4/3.
zoz. R. Popa, M. Mărgineanu-Cârstoiu, op. dt„ p. 90 - 91, fig, 76.
203
· P. V. Batariuc, Tipologia cahlelor de coronament din Moldova, comunicare susţinută la sesiunea Muzeului
204
de lstoie, Piatra Neamţ, 11 - 12 noiembrie 1994.

205
· Ibidem.
206· Ibidem.
95
Din zona Şipot şi din perimetrul străzii Mihai Viteazul provin cahle care au registrul
superior decorat cu un şir de linii oblice, paralele între ele, iar în registrul dusinâ se gâsesc
volute adosate, încadrate de câte un cartuş în care au fost înscrise "mâsline" (fig. 18/1).
Cahle asemânâtoare au fost descoperite la Cetatea de Scaun 207 şi Curtea Domneascâ208 •
Pe o altâ cahlâ încadratâ subtipului XII C, smâlţuitâ în verde, descoperitâ în fundaţiile
cinematografului "Modern'', în registrul inferior se aflâ o frizâ de frunze de stejar, iar în
registrul superior, dispus retras faţâ de cel inferior au fost figuraţi doi inorogi afrontaţi, cu
partea posterioară transformatâ într-o palmetâ otomanâ - rumi 209 (fig. 18/3).
Tipul XIII este format de cahle turn, o altâ categorie de cahle de coronament. Se
cunosc două subtipuri cu diferite variante: cahle turn cu acoperiş conic (XIII A) şi cahle
turn cu drul'tl de strajâ (XIII B). Cahlele din prima grupâ au forma unor cilindri cu baza uşor
lârgitâ şi corpul perforat de deschideri, care figureazâ uşi şi ferestre dispuse pe mai multe
niveluri. Ferestrele, simetrice, câte patru pe nivel, sunt dispuse alternativ, astfel încât
deasupra unei deschideri se aflâ un spaţiu plin, iar deasupra unui spaţiu plin, o deschidere.
Acoperişul de formă conicâ, are suprafaţa fie bombatâ, uşor concavă; streaşina, ieşită în
afară, are marginile rotunjite şi se termină cu o fleşă (fig. 19/5). Asemenea cahle şi
fragmente de cahle au fost descoperite în casa de orâşean de pe strada Petru Rareş 210 , în
zona străzii Vasile Alecsandri 211 , în fundaţiile noii bând Bancpost212 , cât mai ales în "casa
domniei" 213 •
Cahlele cu drum de strajâ - subtipul XIII B - se prezintâ cu un corp uşor tronconic,
cu ferestre dreptunghiulare dispuse pe registre. Cilindrul se continuâ în partea superioarâ
cu o terasă în consolă, terasă cu zidul crenelat, sugerând un drum de strajâ. Fragmente de
la astfel de cahle au fost descoperite la IRC, în fundaţiile bâncii Bancpost214 şi în "casa
domniei" 215 de pe Câmpul Şanţurilor.
Datarea acestor cahle de coronament în formâ de turn în întregul secol al XV -lea
este asiguratâ de descoperirile de la Bancpost216 şi de la "casa domniei" 217 •
Din rândul cahlelor de coronament fac parte şi Halele, de tipul XIV, cunoscute în
formâ antropomorfă şi zoomorfâ. Cahlele fiale se compun din elementul decorativ propriu
zis şi dintr-un picior de montare lamelar, de formâ triunghiularâ.
Cahle fiale antropomorfe au fost descoperite în zona Parc218 şi în "casa domniei" 219 •
Fragmentul de cahlă din zona Parc se prezintă sub forma unui cap de bărbat, cu faţa ovalâ,
încadrată de părul scurt, buclat, cu ochii mari, nasul proeminent, gura frumos desenatâ,
207
·K. A. Romstorfer. op. dt., fig. 74/n
208 · P. V. Batariuc, în Suceava, VIII, 1981. p. 115, pi. 4/2.
· E. Neamţu, în SC/V, 2 t. 1970, 1, fig„ I/ 11.
209
· M.D. Matei şi E. Emandi, op. dt, p. 572.

210
211
P. V. Batariuc, M. Andronic, op. dt, p. 43, fig. 6/1.
212
P. V. Batariuc, npologia Cilhle/or de coronament din Moldova, comunicare susţinută la sesiunea Muzeului
de Istorie, Piatra Neamţ. 1 I - 12 noiembrie 1994.
rn. R. Popa, M. Mărgineanu-<:ârstoiu, op. dt„ p. 91 - 93, fig. 77.
214
· P. V. Batariuc, op. dt.
· R. Popa, M. Mărgineanu-Cârstoiu, op. dt„ p. 93, fig. 78.

215
216
· P. V. Batariuc, op. dt.
· R. Popa, M. Mărgineanu-<:ârstoiu, op. dt., p. 27 - 29.

217
218
· M. Nicorescu. op. dt., p. 319, fig. 3.
· R. Popa, M. Mărgineanu-Cârstoiu, op. dt., p. 89, fig. 75.

219
96
cu o mustaţă lăsată în jos, care se uneşte cu barba bogată. Personajul poartă un caftan (?)
cu un guler de blană (fig. 19/6). În aceeaşi grupă a cahlelor- fială fac parte şi ''împăraţii" din
"casa domniei" figuraţi încoronaţi, cu barbă, mustăţi şi plete, o transfigurare tridimensională
a portretului lui Sigismund de Luxemburg de pe o cahlă din cetatea Buda220 .
Din zona Şipot221 , provine un fragment de cahlă-fială, de subtipul XIV B, cu o
reprezentare zoomorfă, descris drept "vultur". Personal, înclinăm să credem în animalul
figurat un grifon, cu botul căscat, urechile ciulite, penele redate ca nişte solzi, zburlite (fig.
19/3).
La Suceava au fost descoperite şi alte piese de coronament, sub forma unor figu-
rine zoomorfe, cu corp globular, înfăţişând păsări fie reale, fie fantastice - tipul XV.
Deocamdată asemenea cahle-păsări au fost găsite în cuprinsul "casei domniei" 222 dar este
posibil ca unele mici fragmente de obiecte cu corp globular, care nu par a fi vase (?)
provenind din zona IRC să aparţină unor asemenea piese.
* * *
Soba de cahle, cunoscută în Europa centrală în a doua jumătate a secolului al

XIII -lea sau de la începutul celui următor, într-o formă realizată din cahle-oală îngropate
într-o structură de lut 223 , va cunoaşte, după mijlocul veacului al XIV-iea, o evoluţie
spectaculoasă, vădindu-se preocupări artistice în evoluţia cahlelor şi răspândindu-se treptat
din mediile aulice în locuinţele orăşenilor.
În mediul românesc, sobele din cahle au fost folosite în resedinte voievodale încă
' '
de la mijlocul secolului al XIV -lea 224 , spre sfârşitul aceluiaşi veac acest sistem de încălzire
începe să se generalizeze 225 , mai mult chiar, acum apărând şi soba din cahle cu decor
figurativ 226 •
În economia ornamentală a spaţiului de locuit soba juca un rol important, chiar
dacă era compusă numai dintr-un singur tip de cahle. Însăşi forma sa, cu corpul structurat
în două volume distinctive: soclu, camera de ardere, camera de încălzire şi coronamentul,
juca un rol decorativ. Apariţia cahlelor de forme diferite şi împodobite cu o mare gamă de
motive ornamentale a dus la sporirea aportului decorativ al sobei în ansamblul locuintei.
'
Soba de cahle era nu numai un element de confort urban, o simplă instalaţie de încălzit, ci,
220
I. Holl, op, cit., fig. 67.
·
221. E. I. Emandi, în AMM, V - VI, 1983 - 1984, p. 387 - 391, fig. 1, unde se susţine că fragmentul respectiv a
fost descoperit pe Câmpul Şanţurilor.
222
R. Popa, M. Mârgineanu-Cârstoiu, op. cit., p. 93 - 95, fig. 79.
m.1, Holl, op. cit„ p. 211 -215, fig.1, 2; R. Franz, op. cit„ p. 16- 18, fig. 4-6.
· Cele mai vechi cahle de pe teritoriul României au fost găsite în locuinţe ale coloniştilor de la Sighişoara
224
datate la sfârşitul· secolului al XIII -lea (R. Popa, Gh. Baltag, in SC/VA, 31, 1980, 1, p. 41 ). În mediul românesc cele mai
vechi cahle, datate la mijlocul secolului al XIV -lea au fost descoperite in reşedinţele voievodale de la Cuhea - Maramureş
(R. Popa, in SC/V, 24, 1973, 4, p. 671 - 679) şi la Curtea de Argeş (N. Constantinescu, Curtea de Argeş (I ZOO - 1400).
Asupra inceputurilor Ţării RomJneşti, Bucureşti, 1984, p. 137 - 139, fig. 65).
· Datând de la sfârşitul secolului al XIV -lea sunt sobele de la Curtea de Argeş (L. Bâtrâna şi A. Bâtrâna, in CA,
225
IV, 1981, p. 166- 167, fig. 14; idem, in CA, V, 1982, p. 103, pi. VII), Polata- Bârseşti (V. Râdulescu şi I. Câmui, în CA,
VIII, 1986, p. 108, fig. 4/1; 6/1-2), Curtea Domnească din Suceava (L. Chiţescu, op. cit.), Baia (E. Neamţu, V. Neamţu,
S. Cheptea, op. dt„ voi.I, p. 24 - 30, 128 - 139, fig. 1O I - 111 ), Târgu Neamţ (cercetâri inedite semnalate de L. Bâtrâna
şi A. Bâtrâna, in Suceava, XI - XII, 1984 - 1985, p. 148, nota 3).
· N. Constantinescu şi C. Ionescu, in SC/VA, 31, 1980, 1, p. 57 - 73, fig. 8.
226
97
prin varietatea volumelor constructive şi a pieselor care o compuneau, reprezenta un

adevărat monument de arhitectură, cu un pronunţat caracter decorativ.
O constantă a majorităţii locuinţelor de orăşeni de la Suceava o reprezintă prezenţa
sobei de cahle 227 , compusă în mare parte din cahle simple, dar şi din cahle cu un bogat
repertoriu decorativ. Nu este exclus ca în unele locuinţe să se fi găsit cuptoare lucrate în
parte din cahle, aşa cum sunt cele descrise de Paul de Alep: "În fiecare casă este un cuptor
[fuma] - care are pe dinafară un fel de horn din lut [vopsit] verde sau roşu - iar la cei bogaţi
din faianţă (posibil din cahle, n.n.), pentru a opri fumul, şi care se sprijină [în partea
anterioară] pe doi stâlpi; deasupra este o bară de fier; numele lui în limba lor este kubtor
cuptor. Sunt multe cuptoare. În timpul iernii casele sunt mai calde decât băile 228 •
Din observaţiile făcute de noi cu ocazia descoperirilor arheologice prilejuite de
lucrările edilitare din deceniul trecut a reieşit că cel mai frecvent întâlnite erau sobele
lucrate din cahle simple, funcţionale, decorate cu motive geometrice229 , sobe ce erau
mereu refăcute, în urma distrugerilor suferite, cu aceleaşi tipuri de cahle, situaţie remarcată
în cazul locuinţelor găsite în fundaţia blocului nr. 9 de pe strada Curtea Domnească 230 •
Deşi la Suceva a fost descoperit un număr impresionant de cahle, de o varietate
remarcabilă, condiţiile de găsire nu au permis reconstituirea grafică decât a unei singure
sobe, şi anume cea din "casa domniei" de pe Câmpul Şanţurilor; este o sobă evoluată, care
se încadrează în marea grupă a sobelor gotice târzii. Anumite particularităţi în aşezarea
cahlelor în corpul sobei, "rost pe rost", ca şi folosirea pieselor roşii, nesmălţuite, de
ancadrament în asamblarea cahlelor propriu-zise au dus la reconstituirea unei reţele de
culoare contrastantă, care îi conferă acestui tip de sobă un caracter de unicat în marea
grupă a sobelor gotice târzii, putându-se vorbi deci de existenţa unui tip moldovenesc al
sobei de cahle 232 • Cahle ancadrament au fost descoperite şi la curţile domneşti de la
Hârlău 233 şi Vaslui 234 şi într-o locuinţă de la Orheiul Vechi 235 , ceea ce pledează pentru
frecvenţa în secolul al XV -lea a tipului moldovenesc al sobei de cahle.
În condiţiile în care nu s-au făcut încercări de reconstituire a unor sobe din cahle
simple descoperite la Suceava, datând din secolele XIV - XV, putem presupune, pe baza
analogiilor oferite de reconstituirea grafică a sobei din casa de orăşean de la Râmnicu
Vâlcea236 , existenţa unei carcase din lut amestecat cu pleavă, bine frământat, omogen, cu
suprafaţa îngrijit sclivisită. În această carcasă din lut, cu suprafaţa modelată în relief, în
forma unor corpuri geometrice237 , au fost încastrate cahle-oală în corpul inferior al sobei,
m. P. V. Batariuc, M. Andronic, op. dt.

ZlB. Gflatori str.fini despre ,tarile romJne, voi. VI, Bucureşti, 1976, p. 27. Şi Petru Bogdan Baksic, care îşi face
vizitaţia sa în Moldova în anul 1641 descriind casele din oraşul laşi spunea că "pentru iarnă toate casele au sobe făcute
în aşa fel încât cuptorul de pâine şi soba sunt la un loc". Gfl.ftori str.fini despre ,tarile române, voi. V, Bucureşti, 1975, p.
233.
229
· P. V. Batariuc, M. Andronic, op. dt
uo. Ibidem, p. 37 - 38.

m R. Popa, M. Mărglneanu-Cârstolu, op. dt., p. 134 - 135.
m. Ibidem, p. 142.
233 · B. Slătlneanu, Ceril/11ica feudala româneilSGi şi originile el, Bucureşti, 1958, p. 194, fig. 124, unde este
considerat un ornament arhitectonic, folosit "la chenare pe perete".

234
· R. Popescu, op. dt., p. 115. fig. 18/1.
135· P. Bârnea şi P. V. Batariuc, ArhMo/d, XVII, p. 283 - 285, fig. 2/1.
· E. Busuioc şi M. Mărglneanu-Cârstolu, în Dada, XXIII, 1979, fig. 1 1.

236
98
cele cu marginea cvadrilobată ori traforate ca şi cele triunghiulare sau convexe în zona
superioară, în timp ce coronamentul era lucrat din lut.
Nu este exclus ca, şi la Suceava, să fi existat sobe realizate în întregime din cahle
cu faţa deschisă şi picior de montare cilindric - de tipul li -, asemănătoare cu sobele
reprezentate în gravuri germane, din secolul xv
şi XVl 238 •
În cazul în car.e corpul sobei se diferenţiază - ca în reconstituirea sobei de la vechea
Mănăstire a Humorului 239 - pentru corpul inferior, de ardere, se foloseau, probabil, cahle
castron de tipul IV, cu interiorul decorat cu motive geometrice. Pentru corpul median - de
încălzire - erau folosite cahle de tipul I, fie cu faţa simplă, ca şi cu marginile dantelate, sau
de tipul III, cu marginile cvadrilobate. Tot pentru realizarea corpului de încălzire erau
utilizate cahle traforate, de tipul VIII, varianta B b, ca şi cahle convexe, de tipul VII, în timp
ce pentru alcătuirea zonei superioare, de coronament, erau folosite cahle crenelate, de
tipul XII şi cele în formă de turn, de tipul XIII. De remarcat că, în cazul tipului de sobă de
la vechea Mănăstire a Humorului, carcasa de lut nu mai era vizibilă, lutul servind doar ca
liant între piesele componente 240 •
Descoperirea cahlelor ancadrament, sub forma unor plăci dreptunghiulare, de
dimensiuni variabile, plăci având în centru o torsadă, mai rară ori mai deasă, încadrată de
un chenar din linii drepte sau din "dinţi de fierăstrău" 241 , ca şi a unor cahle în forma unor
cuie cu cap sferoidal 242 , dovedeşte că, la un moment dat, în evoluţia sobei de cahle se
urmărea mascarea detaliilor constructive.
Asemenea sobe cu carcasa din lut şi cahle cu forme simple, ca şi sobe asemănătoare
cu cea descoperită la vechea Mănăstire a Humorului au funcţionat în construcţia de lemn
de la Curtea Domnească, ridicată de Petru I, ca şi în locuinţele de la Şipot, din zonele
străzilor Curtea Domnească sau Vasile Alecsandri 243 •
O etapă intermediară între soba din cahle simple şi soba din "casa domniei" o
constituie soba realizată în casa de orăşean de pe strada Petru Rareş 244 • La realizarea
acestei sobe - la care, probabil cahlele erau dispuse intercalat în şiruri succesive, astfel ca
rostul dintre două cahle învecinate de pe acelaşi rând să vină în dreptul mijlocului câte
unei cahle din şirurile învecinate - s-au folosit, alături de cahle cu decor geometric245 şi
cahle cu un bogat repertoriu decorativ: motive zoomorfe, elemente emblematice, teme
hagiografice, subiecte legate de viaţa cavalerească, precum şi cahle de coronament,
crenelate şi în formă de turn.
Observaţiile făcute cu ocazia descoperirii locuinţei de pe strada Petru Rareş au
relevat faptul că, aici, s-a găsit o cantitate relativ mică de lutuială 246 , care probabil că a
servit drept liant între cahle şi nu constituie o carcasă în care să se încadreze un număr
oarecare de cahle.
m. Ibidem, fig. 6/ 1; 7; 8.
· R.Franz, op. dt.. fig. 9.
238
239
E. Busuioc, M. Mărgineanu-Cârstoiu, op. dt.. fig. 25.
·
240
Ibidem.
·
241
R. Popa, M. Mărgineanu-Cârstoiu, op.cit., p. 54- 57, fig. 31 - 34.
242
· Ibidem, p. 57, fig. 35.
243 · P. V. Batariuc, M. Andronic, op. cit.
244
M. D. Matei şi E. Emandi, op. cit, p. 567 unde se avaneaz.ă ipoteza existenţei în această locuinţă a două sobe.
245
· Ibidem, p. 571 - 572, fig. 9/2.
· Observaţii făcute de autor, cu ocazia descoperirii locuinţei de pe strada Petru Rareş.

246
99
Soba descoperită în "casa domniei" - singurul monument de acest fel de la Suceava,

care a fost reconstituit grafic - se încadrează în marea grupă a sobelor gotice târzii în
formă de turn, - varianta moldovenească a acestui tip 247 •
Reconstituirea a arătat că această sobă - de dimensiuni impunătoare - se ridica pe
un soclu format din cahle speciale cu toruri şi cavete. Camera de ardere, de formă cubică,
era realizată din cahle pătrate, de tipul VIII, varianta B a, cu o mare gamă de motive
ornamentale: elemente heraldice, animale reale şi fantastice, scene religioase şi din viaţa
de curte. Baza corpului de încălzire, dispus retras faţă de corpul de ardere de formă
pătrată, era compus din cahle dreptunghiulare, de tipul IX, varianta Ac, cu decorul realizat
în tehnicile sgraffito şi champleve, într-o diversitate de motive ornamentale, neexistând
două cahle cu decor identic. Camera de încălzire, dispusă şi ea retras faţă de volumul
imediat inferior, în formă de poligon cu şaisprezece laturi, se compune din cahle traforate,
de tipul VIII, varianta B b şi IX, varianta A b, atât cele decorate cu rozase ca şi cele cu leul
"rampant" şi Sfântul Gheorghe. Pentru a masca sistemul de îmbinare a cahlelor în operă, s-
au folosit cahle-ancadrament decorate cu torsadă şi cahle-cui cu cap sferoidal. La realizarea
coronamentului s-au utilizat cahle crenelate, Hale antropomorfe, turnuri şi păsări248 •
Dimensiunile sale, volumele distincte din care a fost alcătuită, cât mai ales
coronamentul extrem de bogat şi variat decorat compoziţional a sugerat ipoteza că, în
realizarea sobei din "casa domniei", s-a dorit reprezentarea Cetăţii de Scaun de la Suceava,
cu cele două incinte ale sale249 .
De la Curtea Domnească şi de la Cetatea de Scaun, provin numeroase cahle identice.
cu cele găsite în "casa domniei", ceea ce îndreptăţeşte concluzia că acest tip de sobă nu
era un unicat şi nici un produs izolat. Desigur că dimensiunile sobelor variau în funcţie de
încăperile în care erau amplasate 250 , dar este posibil ca structura şi forma lor să fi fost
asemănătoare cu acea a sobei din "casa domniei".
Pe de altă parte, unele detalii de execuţie observate la soba din "casa domniei" -
anumite imperfecţiuni în realizarea decorului, cât mai ales felul neglijent de asamblare a
unor piese componente - au permis formularea ipotezei că această sobă a fost un exem-
plar replică a unei sobe confecţionată şi montată în jurul anului 1480 pentru nevoile domniei,
fiind alcătuită din cahle mai puţin realizate sub aspect artistic sau râmase după realizarea
altor sobe251 • Aceste constatări duc la concluzia că soba din "casa domniei" nu a reprezentat
nici cea mai reuşită şi nici cea mai spectaculoasă realizare de acest gen din clădirile de la
Suceava252 •
Este firesc ca cele mai izbutite cahle realizate în atelierul specializat, de la Suceava,
care lucra pentru domnie şi marii boieri şi care prin calităţile produselor lui se diferenţiază
247
R. Popa, M. Mărgineanu-Cârstoiu, op. dt, p. 142.
248
· Ibidem, fig. 93.
249
· R. Popa, în Bulletin. Institut lnterna,tiona/ des Chateaux Historiques, nr. 39, 1981 , p. 107 - 108.
250 · De dimensiuni relativ modeste erau sobele, tot în formă de turn, de la Ravensburg (R. Franz, op. dt., p. 49,
fig. 93) şi Erfurt - reconstituirea din Muzeul din Dresda (Ibidem, p. 33, fig. 102). De dimensiuni apropiate de cele ale
sobei din "casa domniei" este soba din "camera aurită" din castelul Hohensalzburg (Ibidem, p. 56 - 61, fig. 140).
m Este ipoteza formulată de R. Popa, M. Mărgineanu-Cârstolu, op. dt, p. 131 - 132.
zsz. Ibidem, p. 132.
100
de celelalte ateliere ceramice, să fi fost utilizate la confecţionarea unor sobe în încăperile

de reprezentare de la Cetatea de Scaun şi Curtea Domnească 253 •
Descoperirea la Cetatea de Scaun, la Curtea Domnească şi în diverse puncte din
oraş, a unor cahle şi fragmente de cahle decorate cu cavaleri în turnir, plasaţi într-un decor
arhitectural gotic, ca şi a unor cahle cu grifoni, cu leul hirsut care păzeşte un copac -
elemente componente ale "sobei cu cavaleri" de la Buda - ne fac să presupunem existenţa,
la Suceava, a unor sobe asemănătoare cu cele reconstituite de arheologii maghiari 254 •
Demn de remarcat este faptul că cele mai numeroase, dar şi mai diverse tipuri de
cahle, atât din punct de vedere al formei, cât şi din punct de vedere al decorului, se
datează în a doua jumătate a secolului al XV -lea, mai precis în timpul domniei lui Ştefan
cel Mare. În această perioadă, se întreprind lucrări de refacere la Cetatea de Scaun 255 şi la
Curtea Domnească 256 , refaceri care au impus reamenajarea şi a spaţiului interior, inclusiv a
sobelor. Pe de altă parte, evenimentele dramatice din anii 1476, 1485 şi 1497 au impus
orăşenilor să-şi refacă locuinţele distruse în urma repetatelor incendii 257 •
Un studiu relativ recent, despre un castel din Polonia, bazat pe cercetări arheologice
coroborate cu informaţii documentare, a arătat că, pentru perioada gotică, durata de
folosire a unei sobe era de 40 - 50 de ani, iar odată cu Renaşterea înlocuirea sobelor
începe să devină mai frecventă, la circa 30 de ani2 58 •
La Suceava, situaţia pare să fi fost următoarea: orăşenii erau obligaţi să-şi refacă
locuinţele şi implicit sobele în funcţie de distrugerile suferite, şi, de cele mai multe ori
erau reconstituite mereu aceleaşi tipuri de sobe, din cahle simple, după cum o lasă să se
vadă descoperirile arheologice 259 •
În cazul Curţii Domneşti avansăm ipoteza că, în urma incendiului din anul 1476,
odată cu lucrările de refacere întreprinse, au fost refăcute şi sobele, cahlele nesmălţuite şi
cele mai stângaci executate fiind înlocuite cu cahle asemănătoare cu cele utilizate la soba
din "casa domniei" sau cu cele din "soba cu cavaleri", realizate după cum se ştie, în jurul
anului 1480.
Despre sobele de la Cetatea de Scaun presupunem că au avut o viaţă mai lungă,
continuând a fi folosite şi în secolul XVI, până în anul 1564, când voievodul Alexandru
Lăpuşneanu părăseşte şi incendiază cetatea260 • Vasile Lupu, odată cu lucrările de refacere
întreprinse la Cetatea de Scaun şi Curtea Domnească, va modifica şi sobele respective,
folosind cahle polono-lituaniene, după gustul epocii. Cahlele cu decor figurativ se
împuţinează, fiind utilizate conform cu preferinţele vremii, cele cu decor geometric şi mai
ales vegetal.
Reconstituirea sobelor din secolul XVII este uşurată de existenţa unor exemplare
pătrate întregi 261 • Soba îşi menţine cele trei mari volume: camera de ardere, camera de
253
·Ibidem.
254
·I. Holl, op. dt., fig. 89, 96.
255
· M. D. Matei. Contribupi arheologice la istoria oraşului Suceava. Bucureşti. 1963, p. 125 - 128.
· Idem, Civiliza.fia urbană medievală românească. Contribu,tii(Suceava până la mijlocul secolului al XVI -/ea},
256
Bucureşti, 1989, p. 79.

257
· Gh. Diaconu, op. dt., p. 267 - 282.
258
· M. Zemigaa. Ogrzewanie piecowe na z.amku w Bo/esawcu nad ProsnaXIV - XVII w, Ossolineum, 1987, p. 94 - 95.
259
· P. V. Batariuc, M. Andronic, op. dt.,
· Gr. Ureche, Letopise,tul Ţării Moldovei, Bucureşti, 1955, p. 179.
260
101
încălzire şicoronamentul. Toate sunt de formâ paralelipipedică. Se observâ că la realizarea

zonelor de trecere de la soclu spre segmentele funcţionale ale corpului sobei se folosesc
cahle de coronament cu un registru în formă de dusinâ. Pentru construirea corpului sobei
se utilizeazâ un singur motiv decorativ - geometric sau vegetal -, aşa numitele cahle-
tapet262 şi mai rar cahle cu decor figurativ. Doar la coronament se mai întâlnesc cahle
diferentiate
' .
si anume cahle în formâ de zid de cetate, cu crenele si merloane263 . .
Cercetârile arheologice, ca şi descoperirile întâmplâtoare au avut ca rezultat gâsirea
la Suceava a unei mari cantitâţi de ceramică monumentală, de o mare diversitate tipologică
cât şi a motivelor decorative, atât în construcţii legate de domnie, dar şi în locuinţe din
oraş.
S-a observat că la Suceava cahle şi fragmente de cahle au fost descoperite pe

întreg teritoriul oraşului, atât în cursul unor cercetâri arheologice sistematice, cât mai ales
în urma unor lucrâri edilitare. Caracterul fortuit al celor mai multe descoperiri a limitat
cunoştinţele noastre despre natura sitului unde au fost gâsite aceste cahle. Doar rareori, în
cazul descoperirilor fortuite, s-a putut proceda la o sâpăturâ de salvare pentru a se obţine
informaţii suplimentare şi a se recupera o cantitate mai mare de material264 • Deşi am citat
în lucrarea noastrâ diverse puncte din oraş unde au fost gâsite cahle, putem sâ precizâm
că doar în cazul descoperirilor de la Hanul Domnesc, latura de nord a Curţii Domneşti,
strâzile Dimitrie Dan si Petru Rares, zona IRC este vorba de locuinte. În curtea Bisericii
' ' '
Sfântul Nicolae a fost găsit un complex, posibil un fost cuptor de ars oale, refolosit drept
groapă menajeră, unde au fost aruncate resturile unei sobe dezafectate, iar despre celelalte
puncte informaţiile noastre se reduc la existenţa în sine, a materialului brut.
O problemă care se pune este aceea cui au aparţinut aceste locuinţe. Erau ele
casele unor boieri sau au aparţinut unor orăşeni bogaţi, curteni, meşteşugari, negustori?
Pentru locuinţa de pe strada Petru Rareş - plasată în cartierul olarilor - s-a emis
ipoteza că ar fi aparţinut unui meşter care făcea cahle pentru nevoile domniei şi că o parte
din cahlele care formau soba - cele cu pasărea bicefală, considerată de descoperitori a fi
acvila imperială bizantină-. mai puţin izbutite, au fost dăruite de voievod slujitorului său,
meşterul olar265 .
Au fost considerate ca aparţinând unor negustori locuinţele cu pivniţă descoperite
încă în anul 1954 în zona de nord-est a Curţii Domneşti. care au necesitat resurse materiale
importante pentru construirea lor şi unde au fost găsite cantităţi apreciabile de cahle,
decorate cu motive geometrice, dar şi cu reprezentarea Fecioarei Maria266 .
Nu este exclusă nici posibilitatea ca cel puţin unele locuinţe - cum ar fi cele de la
Hanul Domnesc, din zona bisericii Sfântul Nicolae sau a strâzii Mitropolit Dosoftei - să fi
aparţinut unor biserici, cum ar fi acel Costea pârcălabul, care, împrumutându-i bani lui
Gheorghe heregariul intră în proprietatea caselor acestuia267 .
În grupul de locuinţe de pe latura de nord a Curţii Domneşti au fost descoperite
cahle decorate cu motive ornamentale precum cavaleri în turnir, Sfântul Gheorghe omorând
261 · R. Franz, op. dt, fig. 363; S. Maslikh, Russian ornamental titles, /Sth - /9thcenturies, Moscova, 1976, fig. 175.
262
R. Franz, op. dt., p. 61.
·
263 · r. V. Batariuc, Catalogul colec,fiei Romstorfer - ceramica ornamental.I, în ms.
264
Excepţia este locuinţa de orăşean de pe strada Petru
· Rareş.
265 · M. D. Matei şi E. Emandi, op. dt., p. 573 - 574.
266· Gh. Diaconu, op. dt., p. 267 - 282, şi p.276, nota3.
· DRH. A, voi. li, Bucureşti, 1976, nr. 4, p. 4 - 6.

267
102
balaurul, cerbul, stema dinastică a Moldovei şi cea a lui Iancu de Hunedoara, vulpea
predicând gâştelor, Manticora, unele dintre ele într-o tratare ce nu se va mai regăsi şi în
alte puncte de la Suceava ori Moldova. În cazul locuinţei de la Hanul Domnesc predomină
cavalerii în turnir, fiind de reţinut amănuntul că cei doi protagonişti, au fost figuraţi unul în
galop spre dreapta şi altul spre stânga, pentru ca, în corpul sobei, să sublinieze tocmai
înfruntarea, lupta. Cahlele din cele două locuinţe de pe latura de nord-vest a oraşului, de
pe străzile Dimitrie Dan şi Petru Rareş se încadrează în grupa celor utilizate la compunerea
sobei din "casa domniei" de pe Câmpul Şanţurilor.
Este de remarcat deci prezenţa unor motive decorate proprii numai unor anumite
locuinţe - cazul celor de pe latura nordică a Curţii Domneşti - dar şi motive decorative
comune întregului oraş: cavalerii, Sfântul Gheorghe, cerbul cu eşarfă, leul "rampant",
Manticora, stema de stat şi dinastică a Moldovei, care se regăsesc nu numai în locuinţe,
dar şi în complexe aulice, atât la Suceava cât şi în întreg teritoriul de la răsărit de Carpaţi2 68 •
Acest repertoriu decorativ variat se datorează unor ateliere diferite, care lucrau pentru
clienţi cu posibilităţi materiale diverse; ateliere care foloseau motive decorative proprii,
care le individualizezâ, cât şi motive decorative comune Moldovei şi/sau spaţiului cen-
tral-european269.
Este de remarcat că o serie de motive decorative întâlnite pe cahle descoperite la
Suceava - ca de altfel în întreaga Moldovă - sunt cunoscute pe spaţii întinse: cavalerul în
turnir, perechea de îndrăgostiţi, Sfântul Gheorghe, Fecioara tronând, stemele şi emblemele,
fabulele şi poveştile, animalele reale şi fantastice. Modelele pentru aceste cahle au fost
aduse în Moldova unde au fost folosite ca atare, sau remodelate după gustul local, după
cum, o serie de amănunte pledează pentru ideea realizării modelelor şi apoi a tiparelor
pentru unele cahle de genul celor folosite în compunerea sobei din "casa domniei" în
atelierul aulic care lucra aici, la Suceava, şi răspândirea lor în oraş şi în ţară fiind ulterioară.
Cantitatea remarcabilă de cahle descoperită la Suceava, atât forme simple dar şi
decorate cu un repertoriu ornamental variat probează utilizarea constantă în complexe
legate de domnie, dar şi în casele din oraş. a sobelor din cahle, produs utilitar, dar şi. în
acelaşi timp, cu un pronunţat aport decorativ în economia spaţiului de locuit. Analizând
harta oraşului Suceava cu zonele unde au fost descoperite cahle, se impune o constatare:
în secolele XV - XVII nu se poate vorbi de o diferenţiere a oraşului în zone periferice şi
rezidenţiale. Locuinţele unde au funcţionat sobe din cahle-oală au fost găsite în imediata
apropiere a Curţii Domneşti, după cum sobe bogat decorate au fost descoperite în zonele
de margine ale oraşului medieval, pe străzile Mitropolit Dosoftei, Petru Rareş ori Dimitrie
Dan.
Era preferată soba din cahle atât pentru confortul pe care îl oferea, dar şi pentru
virtuţiile sale decorative, fiind, prin forma sa structurală, fie ca o construcţie gotică - turn
de cetate sau de biserică - fie, sub aspectul unor corpuri geometrice logic îmbinate, un
somptuos monument de arhitectură laică, de interior, vorbindu-se despre gustul creatorilor
şi comanditarilor, dar şi indicând receptarea unor mentalităţi, care, poate, în lipsa ei, ar fi
rămas necunoscute.
268
· P. V. Batariuc, în Suceava. XX. 1993. p. 71 - 86.
269
· I. Holl. op. dt. R. Franz. op. dt.,
103
Carreaux de poele decouverts dans des

habitations urbaines a Suceava
(Resume)
Les recherches archeologiques effectuees a Suceava, tout comme Ies decouvertes

fortuites, ont menea la decouverte d'un important volume de carreaux, datant de la
periode des XIV - XVII -e siecles.
L ·auteur de cette etude se propose de presenter seulement Ies carreaux decouverts
dans des habitations et dans des complexes du territoire de la ville de Suceava, alors que
Ies carreaux decouverts a la Cour Prindere, a la Citadelle, et dans Ies complexes ayant
trait a la Cour formeront le sujet d'un futur ouvrage.
A force d'analyser la totalite des carreaux decouverts a Suceava, l'auteur considere
que ceux-ci ont ete faits sur place, dans plusieurs categories d'ateliers, et qu'on peut Ies
departager en fonction de la technique de travail, du repertoire ornamental et de
1·execution artistique. On distingue ainsi des ateliers peripheriques, qui produisaient pour
une clientele ordinaire, des ateliers urbains - pour Ies petits aristocrates et pour Ies citadins
aises et un atelier aulique, pour le prince et Ies grands aristocrates.
La plupart des carreaux ont ete faits en deux etapes: la plaque decoree etait
imprimee a l'aide d'un moule et le pied de montage etait fait a la roue; on connaît aussi
des carreaux faits seulement a la roue ou seulement imprimees dans le moule.
Les carreaux Ies plus frequemment decouverts dans Ies habitations urbaines ne
sont pas emailles - car c'etait moins cher - mais on connaît aussi des carreaux emailles de
vert, jaune et brun.
On propose egalement une typologie des carreaux, a partir de la forme de la
plaque decoree, de l'endroit que la piece avait dans la structure du poele, de la tech-
nique de production du carreau et on distingue 15 types, avec des sous-types et des
variantes.
Les carreaux Ies plus anciens decouverts a Suceava, datant de la fin du XIV -e
siecle et du debut du siecle suivant, ont des formes simples, fonctionnelles et la plupart
ne sont pas decores ou bien ils sont ornes de motifs geometriques.
A partir de la huitieme decennie du XV -e siecle, on commence a utiliser Ies carreaux
a decoration figurative, regroupes .dans quelques grands cycles ornamentaux:
vegetaux - des palmettes et des demi-palmettes, des feuilles d'acanthe, des vrilles;
zoomorphes: des animaux reels, comme le lion, rours, le cerf, le paon, mais aussi des
animaux fantastiques - la Manticore, le griffon, le "Basilisc", ou bien des representations
animalieres inspirees par des fables et par des contes de fees; heraldiques - Ies armoiries
de la dynostie de Moldavie; des sujets religieux: Saint Georges tuant le dragon, Saint
Hubert, Susanne et Ies vieillards, La Vierge sur le Treme, l'Adoration des Mages; ou bien,
inspire par I' epos chevaleresque et la vie a la cour - des chevaliers en tournoi, des scenes
de chasse et de danse, des couples d'amoureux.
Les conditions des decouvertes n'ont permis la reconstitution d'aucun poele, a
Suceava. Nous ne pouvons que supposer rexistence de poeles gothiques tardifs en forme
104
Arheologia Medievală.
de tour de forteresse et/ou d'eglise dans Ies habitations urbaines, aux XV - XVI -e siecles,
et sous la forme de parallelipipedes superposes, au XVII -e siecle.
Les motifs decoratifs des carreaux decouverts dans des habitations urbaines a
Suceava ont ete rencontres en Moldavie dans des milieux divers: maisons et cours
princieres, residences d'aristocrates, forteresses, monasteres, mais aussi dans tout l'espace
europeen qui a connu le poele fait de carreaux.
La quantite remarquable de carreaux decouverts a Suceava, Ies formes simples,
mais egalement Ies carreaux decores d'un repertoire ornamental varie, prouve l'utilisation
constante des poeles de carreaux dans Ies maisons urbaines, ou le poele est un produit
utilitaire mais, en meme temps, un monument d'architecture la"ique, d'interieur, ayant
un fort apport decoratif a I' economie de l'espace habite.
A force de regarder la carte de la viile de Suceava avec Ies zones ou Ies carreaux
ont ete decouverts, une constatation s'impose: aux XV - XVII -e siecles on ne saurait pas
parler d'une differenciation de la viile en zones peripheriques et zones residentielles. Des
habitations aux poeles de carreaux du type "pot" ont ete decouvertes dans la toute proximite
de la Cour Princiere, alors que d' autres, aux poeles richement decores, ont ete decouvertes
dans le zones peripheriques de la viile medievale, rues Mitropolit Dosoftei, Petru Rareş,
Dimitrie Dan.
Le poele de carreaux etait prefere aussi bien pour le confort qu'il offrait, que pour
ses vertus decoratives, car ii etait, par sa forme structuree, soit en construction gothique
- tour de forteresse ou d'eglise, soit sous !'aspect des corps geometriques logiquement
assembles, un somptueux monument d'architecture d'interieur, qui nous parle du goOt
de ses createurs ou de ses commenditaires mais qui indique aussi la reception de certaines
mentalites qui, en son absence, seraient peut-etre restees inconnues.
Explication des figures
Fig. 1/1 , 2 - Carreaux decouverts dans la zone de la rue Petru Rareş (XIV -e - XV -
e s); 3, 6 - carreaux decouverts a Şipot (XIV -e -XV -e s); 4, 5 - carreaux decouverts a IRC
(XN -e - XV -e s).
Fig. 2/ 1, 3 - Fragment de carreau et carreau decouverts dans la zone de la rue
Petru Rareş (XV -e s.); 3, 6- carreaux decouverts a Şipot (XIV -e -XV -e s); 4- fragment de
carreau decouvert dans la cour de l'eglise Saint Nicolas (XV -e s); 5 - carreau decouvert
rue Petru Rares (XV -e s).
'
Fig. 3/1, 2, 4 - Carreaux decouverts dans la zone du Parc (XV -e s); 3 - carreau
decouvert rue Stefan
, cel Mare (XV -e s).
Fig. 4/1, 3 - Fragments de carreaux decouverts dans la cour de l'eglise Saint
Nicolas (XV -e s); 4, 5 - carreaux decouverts dans la zone de la Cour Princiere (XV -e s).
Fig. 5/1 - Fragment de carreau decouvert a IRC (XV-e s); 2, 3 - fragments de carreaux
decouverts a Şipot (XV -e s); 4 - carreau decouvert dans la zone de la Cour Princiere (XV -e s).
Fig. 6/1, 2 - Carreaux decouverts au Monastere Zamca (XVII -e s); 3, 4 - carreaux
decouverts a Şipot (XVI -e - XVII -e s).
105
Fig. 7/1 - Fragment de carreau decouvert dans la cour de reglise Saint Nicolas
(XV -e s); 2, 3, 5 - fragments de carreaux decouverts dans la zone de la rue Petru Rareş
(XVII -e s); 4 - carreau decouvert rue Petru Rares (XV -e s).
'
Fig. 8/1 - Carreau decouvert a Şipot (XV -e s); 2, 4 - carreaux decouverts dans la
zone de la Cour Prindere (XV -e s); 3 - carreau decouvert rue Petru Rares (XV -e s).
'
Fig. 9/ t - Fragment de carreau decouvert a Suceava (XVII -e s); 2 - carreau decouvert
dans la zone de la Cour Prindere (XV -e s).
Fig. t 0/ t - Fragment de carreau decouvert dans la zone de la rue Petru Rareş
(XVII -e s); 2 - fragment de carreau decouvert dans la zone de la Cour Prindere (XV -e s);
3 - carreau decouvert rue Mihai Viteazu (XV -e s); 4 - carreau decouvert rue Petru Rares
'
(XV -e s).
Fig. t t / t - Carreau decouvert a Şipot (XV -e s); 2, 3 - carreau decouverts dans la
zone de la Cour Prindere (XV -e s); 4 - carreau decouvert rue Petru Rares (XV -e s).
'
Fig. t 2/1 - Fragment de carreau decouvert rue N. Bălcescu (XVII -e s); 2, 3 - carreau
decouverts a Şipot (XV -e s); 4 - carreau decouvert dans la zone de la Cour Prindere
(XV -e s).
Fig. t 3/1, 2, 4 - Fragments et carreau decouverts dans la cour de reglise Saint
Nicolas (XV -e s); 3 - carreau decouvert dans la zone ILB (XVII -e s).
Fig. 14/ 1, 2 - Fragment et carreau decouverts dans la zone de la Cour Prindere
(XV -e s); 3, 4 - carreaux decouverts dans la cour de I" Auberge Prindere (XV -e s).
Fig. 15/ l - Fragment de carreau decouvert a Şipot (XV -e s); 2 - fragment de
carreau decouvert a Şipot (XVII -e s); 3 - carreau decouvert dans la cour de l'eglise Saint
Nicolas (XV -e s); 4 - carreau decouvert dans la zone de la Cour Prindere (XV -e).
Fig. t 6/ 1 - Fragment de carreau decouvert dans la cour de r eglise Sait Jean -
Baptiste (XVII -e s); 2- fragment de carreau decouvert a IRC (XVII -e s); 3 - carreau decouvert
au Monastere Zamca (XVII -e s); 4 - carreau decouvert rue Petru Rareş (XV -e s).
Fig. t 7/ l - Fragment de carreau decouvert dans la zone du Parc (XV -e - XVII -e s);
2 - fragment de carreau decouvert dans la zone de la Cour Prindere (XV -e s); 3 - fragment
de carreau decouvert rue Stefan cel Mare (XV -e s); 4 - carreau decouvert dans la cour de
'
l'eglise Saint Nicolas (XV -e - XVI -e s).
Fig. 18/ 1 - Carreau decouvert a Şipot (XVII -e s); 2, 4 - carreaux decouverts dans la
zone de la Cour Prindere (XV -e s); 3 - carreau decouvert dans la zone du cinema
"Modern" (XVII -e s); 5 - carreau decouvert rue Petru Rareş (XV -e s).
Fig. 19/1 - Fragment de carreau decouvert a Şipot (XVII -e s); 2 - fragment de
carreau decouvert rue Mitropolit Dosoftei (XV -e s); 3 - fragment de carreau decouvert a
Şipot (XV -e s); 4, 5 - fragments de carreaux decouverts rue Vasile Alecsandri (XV -e s);
6 - fragment de carreau decouvert dans la zone du Parc (XV -e s); 7 - fragment de carreau
decouvert a Suceava (XV -e s).
106
1
2 3
...
. · ·'. f
.~ .·
~
., •:· ;.·~ .
"'11~'/~~ ''.'. " ~':),. ·'t ·: ._., . . .-·
., ..
4 ·~ ..
5
6
Fig. 1.: 1, 2 cahle descoperite în zona str. Petru Rareş (sec. XIV-XV); 3, 6 - cahle
descoperite la Şipot (sec. XIV-XV) ; 4 , 5 - cahle descoperite la IRC (sec. XIV-XV).
107
~---- ... ~-,-- __

: ,---.... •.... -, '
I I
I I
I
...
;~1~;: ®
I I I
I I I
I I
~·-.:
<\,
"t;~~<.:· · . .~·-
1 1 "~- .• ' ~ ••.
2
\:~~;~
3
Fig. 2.: t, 3 - Fragment de cahlă şi cahlă descoperite în zona str. Petru Rareş (sec. XV}; 3,
6 - cahle descoperite la Şipot (sec. XIV-XV}; 4 - fragment de cahlă descoperit în curtea
bisericii Sf. Nicolae (sec. XIV-XV); 5 - cahlă descoperită pe str. Petru Rareş (sec. XV) .
108
Arheoiogia Med ievală
.„
I :,
"
~.
"·
t~.~ "' •··'
1 2
Fig. 3.: 1, 2 , 4 - Cahle descoperite în zona Parc (sec. XV); 3 - cahlă descoperită pe str.
Stefan
, cel Mare (sec. XV).
109
Cahle descoperite în locuinţe de orâşeni la Suceava
1 2
4
5
Fig. 4.: 1, 3 - Fragmente de cahle descoperite în curtea bisericii Sf. Nicolae (sec. XV);
4 , 5 - cahle descoperite în zona Curţii Domneşti (sec. XV).
110
Arheologia Medievi\lă
Fig. 5.: 1 - Fragment de cahlă descoperit la IRC (sec. XV); 2, 3 - fragmente de cahle
descoperite la Şipot (sec. XV); 4 - cahlă descoperită în zona Curţii Domneşti (sec. XV).
111
Cahle descoperite în locuinţe de orâşeni la Suceava
3
4
Fig. 6.: 1, 2 - Cahle descoperite la Mănăstirea Zamca {sec. XVII): 3, 4- cahle descoperite
la Şipot {sec. XVI-XVII).
112
4
5
Fig. 7 .: 1 - Fragment de cahlă descoperit în curtea bisericii Sf. Nicolae (sec. XV); 2,
3, 5 - fragmente de cahle descoperite în zona str. Petru Rareş (sec. XVII} ; 4- cahlă descoperită
pe str. Petru Rareş (sec. XV).
113
Cahle descoperite în locui nţe de orăşeni.la.Suceava
. : ' ~ . . ,, ·.·..· .„· • ·.. . :· :.:',:.; .
3
4
Fig. 8.: 1- Cahlă descoperită la Şipot (sec. XV); 2 , 4 - cahle descoperite în zona Curţii
Domneşti (sec. XV); 3 - cahlă descoperită pe str. Petru Rareş (sec. XV) .
114
A rheologia Meclievalâ
2
t
3
4
Fig. 9. : 1- Fragment de cahlă descoperit la Suceava (sec. XVII) ;. 2 - cahlă descoperită în
zona Curtii Domnesti (sec. XV).
' '
c;:~:~~·ţ,~t~~~:~~~;:~~:~~~;.;.~i2;"i;i~~;~-~:~Li~~~d=!~-
• O:(P
t
2
Fig. 1O.: 1 - Fragment de cahlă descoperit în zona str. Petru Rareş (sec. XVII) ; 2 - fragment
de cahlă descoperit în zona Curţii Domneşti (sec. XV): 3 - cahlă descoperită pe str. Mihai
Viteazu (sec. XV); 4 - cahlă descoperită pe str. Petru Rareş (sec. XV).
l tS
1
2
3 4
Fig. 11.: 1 - Cahlă descoperită la Şipot {sec. XV); 2, 3 - cahle descoperite în zona Curţii
Domneşti (sec. XV); '4 - cahlă descoperită pe str. Petru Rareş (sec. XV):
116
·:.~ : ::.·-r- • · ·~ :--

- --·-·. -.-. · · ·-
• ... ,; ,„. . ~·- ._,... ·..... ..... .:--

.:·..-... ;;. :.:.: -~. ··. .·· ,. ~·..': :: .' ·
3 4
Fig. 12.: 1 - Fragment de cahlă descoperit pe str. N. Bălcescu (sec. XVII); 2, 3 - cahle
descoperite.-la Şipot (sec. XV); 4 - cahlă descoperită în zona Curţii Domneşti (sec. XV).
117
1 2
4
Fig .. 13.: 1, 3, 4 - Fragmente şi cahlă descoperite în curtea bisericii Sf. Nicolae (sec. XV);
3 - cahlă descoperită în zona ILB (sec. XVII)
118
1 2
3
4
Fig. 14.: 1• 2 - Fragment şi cahlă descoperite în zona Culţii Domneşti (sec. XV); 3, 4 - cahle
descoperite în curtea Hanului Domnesc (sec. XV).
l19
3
4
Fig. 15.: 1 - Fragment de cahlă descoperit la Şipot (sec. XV); 2 - fragment de cahlă
descoperit la Şipot (sec. XVII); 3 - cahlă descoperită în curtea bisericii Sf. Nicolae
(sec. XV); 4 - cahlă descoperită în zona Curţii Domneşti (sec. XV).
120
4
Fig. 16.: 1 - Fragment de cahlă descoperit în curtea bisericii Sf. Ioan Botezătorul (sec.
XVII); 2 - fragment de cahlă descoperit la IRC (sec. XVII); 3 - cahlă descoperită la Mănăstirea
Zamca (sec.„XVll); 4 - cahlă descoperită pe str. Petru Rareş (sec. XV).
121
Cahle descoperite în locuinţe de or~eni la Suceava
4
Fig. t 7.: t - Fragment de cahlă descoperit în zona Parc (sec. XV-XVI}; 2 - fragment de
cahlă descoperit în zona Curţii Domneşti (sec. XV}; 3 - fragment de cahlă descoperit pe
str. Ştefan cel Mare (sec. XV}; 4 - cahlă descoperită în curtea bisericii Sf. Nicolae (sec. XV-
.XVI}
122
1 2
5
4
Fig. 18.: 1 - Cahlă descoperită la Şipot (sec. XVII); 2, 4 - cahle descoperite în zona Curţii
Domneşti (sec. XV); 3 - cahlă descoperită în zona cinematografului "Modern" (sec. XVII);
5 - cahlă descoperită pe str. Petru Rareş (sec. XV).
123
3
5
4
6
7
Fig. 19.: 1 - Fragment de cahlă descoperit la Şipot (sec. XVII); 2 - fragment de cahlă
descoperit pe str. Mitropolit Dosoftei (sec. XV); 3 - fragment de cahlă descoperit la Şipot
(sec. XV); 4, 5 - fragmente de cahle descoperite pe str. Vasile Alecsandri (sec. XV); 6 -
fragment de cahlă descoperit în zona Parc (sec. XV); 7 - fragment de cahlă descoperit la
Suceava (sec. XV).
124
Cahle din Transilvania (li)*
ADRIAN ANDREI RUSU
Cahle descoperite în castelul din Hunedoara, în cursul secolului al XIX-iea.

Într-o foarte scurtâ notiţâ publicatâ la t 870, în revista Archaeologiai lrtesit6, au apârut
informaţii extrem de interesante, astâzi complet uitate. Autorul notiţei scria câ în aşa
numita groapâ a urşilor, au fost descoperite materiale arheologice diverse, din care, pe
primul loc sunt arâtate cahlele. Mai întâi se face referire la cinci piese întregi ori mai bine
pâstrate: douâ smâlţuite monocrom, una cu smalţ în trei culori, ultimele douâ nesmâlţuite.
Piesa policromâ avea decoruri decupate în forma unor flori de crini, iar din acest motiv era
bânuitâ ca aparţinând unui coronament. Alt fragment policrom, reprezenta pieptul şi
gâtul unui personaj considerat a fi profet ori evanghelist. În sfârşit acelaşi autor recunoaşte
pe alte fragmente crinul angevin şi o panglicâ. Cahlele au fost datate în secolul al XV-iea
şi considerate a fi importuri italiene 1 •
Locul descoperirilor nu aduce nici un fel de surpriză pentru prezenţa unora dintre
cele mai frumoase cahle ale Transilvaniei medievale din secolul al XV-iea. Surprinzător a
fost doar faptul câ de la Hunedoara ne-au râmas în istoriografia româneascâ nu ştiri despre
mai multe cahle, ci numai o singurâ imagine, despre o cahlâ întreagâ, cu cavalerul în
turnir2 , cu toate câ cercetâri arheologice au fost fâcute la castel în repetate rânduri, în
ultimii 30 de ani. Pentru piesele semnalate în revista sus-menţionată, datarea propusâ în
urmâ cu un veac, râmâne, în linii generale, valabilâ. Mai puţin de reţinut este aprecierea
privitoare la originea cahlelor, despre care se ştie astâzi, destul de bine, câ fuseseră
confecţionate în interiorul regatului.
Analiza repertoriului figurativ ar fi complet hazardată, cu toate câ, atât florile de
crin, cât şi cahlele cu reprezentări de profeţi, nu sunt necunoscute în secolul al XV-iea.
Dar, cât timp nu avem în faţă piesele 3 , orice fel de analogie ori apreciere suplimentară
este inutilă.
Cahle din oraşul medieval Oradea. În anul t 992, cu prilejul unor lucrări de
canalizare efectuate în piaţa din faţa actualei primării, pe malul stâng al Crişului Repede,
· Prima parte a seriei a fost publicată în Ziridava, 1996.

1. Schulez F., în: AE, li, 1870, p.65.
2
Semnalată prima dată de Moller I„ A. Vajdahunyadi varepitesi korai, în Magya5.Zdg miiemlekei. III. Budapest,
1913, p.87, fig.55.
· Nu ştim unde au ajuns materialele arheologice respective. Ne exprimăm totuşi nădejdea de a le redescoperi,
3
eventual în depozitele Muzeului Naţional Maghiar din Budapesta.
125
Cahle din Transilvania
au fost descoperite cuptoare de ars ceramica4 • Piesele descoperite în interiorul cuptoarelor,

multe şi interesante, nu formează obiectul acestei note. Toate se află în depozitele Muzeului
Ţării Crişurilor. Aici ne vom ocupa practic numai de două piese care au fost refolosite
pentru clădirea cuptorului marcat convenţional cu nr. 1.
I. Cahlă-oală informa unui bulb de ceapă. Piesa este aproape întreagă (inv. nr.
15.233). La mijloc se află bulbul (<j>= 13cm), uşor aplatizat, decorat cu patru caneluri aflate
la distanţă aproape egală una faţă de cealaltă. A fost aşezat apoi într-o cahlă oală cu gura
patrată, a cărei dimensiuni aproximative pot fi estimate la 20 x 20 cm. S-au păstrat doar
fragmente din trei laturi şi două colţuri. În fundul oalei a intervenit, de asemenea, o spărtură.
Lateral, pe corpul cahlei, mai există încă un orificiu care a fost practicat înaintea arderii ei.
În vecinătatea Oradiei cahle de forme aproape identice au fost descoperite la
Voievozi. Datarea lor este în secolele XIV-XV 5 •
2. Tipar pentru cahle decorate cu grifon. Astăzi tiparului nu-i lipseşte decât un colţ
mai important, cel din stânga sus, precum şi o mică parte a chenarului din dreapta. Este o
piesă masivă, confecţionată din pastă fină de lut, arsă la culoarea cenuşie. Măsoară 23,8 x
19 cm, cu grosimi inegale, de 3-4 cm (inv. nr. 15.232). Se mai remarcă faptul că negativul
are o uşoară formă curbată, ceea ce înlesnea operaţia de ştanţare.
Marginea este compusă din trei chenare succesive. Primul, dinspre exterior, este
cel mai înalt. Urmează o curbură accentuată spre exterior, urmată de celelalte două chenare
simple, despărţite de un spaţiu lat de 1,2 cm. În cadrul rămas ( 15, 5 x 14,5 cm), este
înfăţişat grifonul (fig. 1). Negativul orădean înfăţişează exemplul "clasic" al grifonului,
cunoscut din numeroase descoperiri. Presupus a fi introdus în Ungaria medievală prin
aşa-zisa sobă cu cavaler în turnir, în a doua jumătate a secolului al XV-lea6 , el se răspândeşte
repede, în formele iniţiale, dar şi în forma unor reproduceri epigonice, mai puţin realizate
artistic. Grifonul orădean, deşi foarte fidel prototipului, se prezintă fără decoraţia cu vrej
vegetal din interiorul chenarelor apropiate câmpului central. Oricum, până în prezent cel
puţin, exemplarul nostru reprezintă cea mai reuşită replică a prototipului de la Buda şi,
totodată, cel mai estic exemplar identificat din perimetrul regatului Ungariei. Generaţia
următoare, care a pierdut mult din fidelitatea contururilor, cu amplificarea elementelor
decorative secundare, o descoperim la Roşia (jud. Sibiu)7. În Moldova grifonul este semnalat
la Suceava, cu o tratare grafică stilizată. Datarea sa în secolul al XV-lea8 , este ori prea
timpurie, ori ar putea, eventual, trăda o filieră de pătrundere mai timpurie, poloneză.
Cahle din vechile colecţii ale Muzeului Unirii din Alba Iulia. În depozitele
Muzeului local din Alba Iulia se păstrează numeroase fragmente din cahle figurate. Unele,
mai mari, pot fi identificate şi publicate cu uşurinţă. A fost unul din criteriile folosite pentru
selecţia şi prezentarea lor. Operaţia, care se va cere continuată în mod sistematic, va fi
poate stimulată de această publicare, menită să le scoată dintr-un anonimat nemeritat.
4
· Şantierul de salvare a funcţionat în paralel cu cel de la cetatea Oradiei. Muzeul a încredinţat sarcina
supravegherii excavaţiilor. muzeografiei-arheolog Doina Ignat. Muncitorii au fost puşi la dispoziţie de şantierul din
cetate.
5
·R. Popa, A. Lukacs, D. Căpăţînă, în: Crisia, XVII, 1987. p. 93, 99.
6
·Holl 1., Kozepkori kdlyhacsempek Milgyarorszagon. l, în: BR. XVIII, 1958, p.264-266.
· T. Năgler, Un depozit de plăd ornamentiJle descoperite la Roşia (r. Sibiu}, în: Culegere de studii şi comuniGiri.
1
Braşov, I., 1967, p.146, 151, fig.1-2.

a RMM.MIA, XIX, nr.I, 1988, p.18, fig.12-13, 21-22.
126
Registrele de inventar sunt foarte lapidare în privinţa originii lor. Se notează aproape
constant că este vorba despre piese provenite din colecţia veche a muzeului, iar locul
descoperirii lor este necunoscut. Muzeul are tradiţie încă din secolul al XIX-iea, dar, pe
câte se pare, inventarele de atunci au fost f&:ute necorespunzător, ceea ce ar fi destul de
greu de crezut, având în vedere activitatea generală a lui Adalbert Cserny, ori chiar au
dispărut. Trebuie deci doar să bănuim că majoritatea cahlelor au provenit de pe teritoriul
oraşului, din cercetările sistematice ale deja menţionatului Adalbert Cserny, ori din altele
întâmplătoare, aduse în colecţie. Aria de provenienţă s-ar putea extinde astfel pe o rază
oarecare, în jurul oraşului. Nu putem exclude însă nici posibilitatea unor achiziţii de la
anticari.
1. Cahlâ cu Sfântul Cristofor(?). Este fragmentară (două bucăţi lipite, t 8, t cm - dar
lăţimea iniţială este estimabilă la 20,5 cm, - x t 3, 7 cm), care conservă colţul din dreapta
jos al unei piese (inv. nr. 4.307) confecţionate din pastă grosieră (gr = O, 7cm), cu miez
nears şi margine lipită ulterior, apoi căzută. A fost grosolan presată, cu degetele, într-o
ştanţă. Aceasta din urmă pare a fi executată din lemn, pentru că pe câmpul piesei se
observă striaţii ce amintesc de fibra vegetală. Este nesmălţuită, cu puţin praf de mică pe
faţă şi cu urme de folosire pe verso.
Dintr-un chenar bine înălţat ( t ,5 cm) se coboară în trei trepte succesive către câmpul
propriu-zis (I = t 5,8 cm). Din figuraţia iniţială se păstrează partea inferioară a unui personaj
masiv, înfăţişat cu o haină scurtă până la genunchi, din care curg fâşii de material. În
dreapta personajului se distinge o geantă de umăr de forma unui burduf, "împodobit" la
fel ca şi haina. Picioarele, goale, păşesc către dreapta. Redarea lor este stângace, fără
preocupări pentru fidelitatea anatomiei. Mâna stângă a personajului prinde, în dreptul
genunchilor, un toiag al cărui capăt inferior este despicat în două vârfuri (fig. 2).
Cahla nu are nici un fel de analogii cunoscute. Personajul însă ar putea să-l reprezinte
pe Sfântul Cristofor. Cele câteva reprezentări ale acestui sfânt, aflate pe cahle, descoperite
9
doar în Transilvania, la Rosia si, eventual, Sibiu, desi realizate altfel, tin seama de canoanele
• ' • ' t
iconografice de reprezentare ale sfântului: caracteristici de pelerin, ducând pe umăr pe

micul Iisus. Nici piesele din alte părţi, cu astfel de imagini, nu sunt diferite 10 • Pe cahla
noastră, picioarele goale, tolba şi toiagul ar putea să indice atribute de pelerin. Dacă nu ar
fi fost reprezentat un sfânt, imaginea ar fi de-a dreptul stranie.
Piesa ar putea fi cu greu datată. Ceea ce p~re a fi ceva mai sigur, este doar faptul
că, dacă, într-adevăr, ea îl reprezintă pe Sfântul Cristofor, atunci trebuie să o datăm sub
mijlocul secolului al XVI-iea.
2. Cah/â-placă cu grifon, în formă de scut ( t 2,5 x t 6 cm), din care lipseşte colţul
din stânga sus şi vârful de jos al scutului (inv. nr. 4.384). Cu miezul nears, cu smalţ de un
verde oliv, cu nuanţe de brun gălbui, deteriorat (gr. aprox. t cm). Pe verso sunt urme de
la presare în model cu ajutorul unei pânze şi de la un sistem de prindere, central. A fost o
piesă decorativă, nu funcţională, instalată, probabil, pe colţul tăiat al corpului inferior al
sobei ori undeva în preajma coronamentului.
Decorul este încadrat într-un chenar simplu (0,5 cm), uşor ridicat faţă de câmp. În
partea centrală domină un grifon bine executat, din care lipsesc capul, aripa şi laba dreaptă.
9
· Idem, op.dt., p.146-147 şi fig.8 şi 14.
10
·Vezi exemplarul din cetatea Strecno, datat în sec.XVI, în: Stredoveke kachlice. Bratislava, 1993, fig. I 5.
127
Restul câmpului este umplut cu buline de mărimi diferite, ordonate în funcţie de forma
chenarului (fig. 3).
Ne aflăm în faţa unuia dintre cele mai vehiculate motive decorative, aflate pe cahlele
epocii de la sfârşitul secolului al XIV-iea, p~nă la mijlocul secolului al XV-iea. Grifonul
apare adesea pe cahle din Ungaria actuală 11 • După cum am văzut, singura analogie din
România, care păstra cele mai multe din caracteristicile prototipurilor, provine din Oradea
(vezi mai sus). Deşi mai mic decât cel orădean, grifonul de la Alba Iulia este frapant de
asemănător. Tocmai această micşorare dă piesei un aspect particular. În literatura istorică
a fost semnalată şi o altă cahlă, care este foarte apropiată de aceea de la Alba Iulia. Ea
figura în colecţia Barbu Slătineanu şi era arătată ca provenind de la Hunedoara 12 • Are tot
forma unui scut, din care lipseşte doar vârful de jos. Cahla hunedoreană a intrat în studiul
general care stabilea circuitul influenţelor pornite de la Buda 13 • Datarea ei în secolul al
XV-iea, pare destul de facilă.
Din punct de vedere al formei, tipul de scut decorativ este datat şi el cu certitudine,
începând din secolul al XV-lea 14 • El continuă însă să fie utilizat până la sfârşitul secolului al
XVII-iea. O astfel de piesă decorativă, cu scena Adoraţiei Sfintei Dorotea, dar pe un scut
renascentist, a fost semnalată de curând la Bistriţa 15 • Scuturi târzii, aparţinătoare secolului
al XVII-iea, au fost semnalate la Cluj şi la Vinţu de jos. Decorul scutului clujean, este destul
de asemănător: un leu 16 •
3. Cahla-placă cu două sfinte regine, reconstituită parţial din două piese (inv. nr.
4.299, stânga, două fragmente lipite, şi inv. nr. 4.322, dreapta, două fragmente). Este
determinabilă o singură dimensiune (I = 16,5 cm). La grosin:iea de circa un centimetru,
marginile sunt uşor ridicate spre un chenar îngust (0,5 cm). Cahla este nesmălţuită, cu
ardere incompletă, presată neuniform în model de lemn şi cu urme de ardere secundară
pe verso.
Decorul este realizat destul de stângaci. În dreapta, într-un chenar sugerat spre
mijlocul cahlei de o torsadă, apare un personaj feminin, încoronat cu o coroană cu spini
neregulaţi şi margine perlată. Lângă faţă şi gât, costumaţia îi este redată cu pliuri dese. Pe
piept se distinge un şir de nasturi, dintre care se mai conturează bine doar şase. Trăsăturile
feţei foarte schematice, amintesc de o mască. În mâna stângă, uşor ridicată spre piept,
pare că ţine ori că arată o săgeată disproporţionat de mare, ori o lance. Vârful armei este
redat cu două aripi. Lângă mână mai apare un vârf asemănător ori penajul unei săgeţi, dar
mult mai mic. În mâna dreaptă ţine un obiect alungit, ce ar putea fi considerat o furcă de
tors.
La stânga cahlei apare un al doilea personaj feminin, mai mic, încoronat cu o
coroană cu trei spini asemănători crinului angevin. Costumul este asemănător primului
personaj, dar mai simplu tratat. Din trăsăturile feţei nu se distinge aproape de loc gura.
I
11
Holl I., Koszeg v.fra a kozepkorbdn. Budapest. 1992, p.4 I.
12 · B. Slătineanu, Ceramica feudală româneasc.ă. Bucureşti, 1958, p.190. fig. 76.
13
· Holl I., op.dt (//),în BR. XX, 1971. fig.138, p.174, 189.
14
· B. Szatmari S.. KJlyhacsempek a Tatai varb61 l în: Kom.from Megyei Muzeumok Kozlemenyei, Tata, li,
1986, p.80.
15
• L. şi A. Bătr.ina, Elemente de iconografie creştină fn ceramica monumenfăfăîn: SC/A., 40, 1993, p.45, flg.2.
16
· J. Herepei, în: Mrirki emlekkonyv. Cluj, 1927, p.93.
128
Nici mâinile nu se văd. În faţa personajului şi lângă torsada care mărgineşte primul personaj
descris, este redat un turn segmentat în mai multe nivele, surmontat de o galerie crenelată
şi un coif ascuţit (fig. 4).
Fără să aibă reprezentate nimburi, cele două personaje se recunosc uşor în Sfintele
Barabara, cea cu turnul, şi Ursula, cea cu săgeata. Deşi extrem de frecvente pe pictura de
icoane, cele două sfinte au fost rar văzute pe cahle, iar şi mai rar, împreună. O reprezentare
comună a celor două sfinte, împreună cu atributele lor iconografice, am întâlnit-o la
Breslau 17 • O reprezentare a Sfintei Ursula, aflată pe o cahlă descoperită la Plzen (Cehia),
păstrează aceeaşi formă a săgeţii 18 ca şi în cazul cahlei din Alba Iulia. Nu cunoaştem însă
nici un exemplar analog provenit din teritoriul României de astăzi, nici din ţările vecine.
4. Cahlâ cu cavaler in turnir. Fragment de cahlă-placă, cu dimensiunile de 15 x 19
cm, cu grosimea de O, 7 cm; confecţionată din pastă relativ bine arsă, cu mică presărată pe
suprafaţa figurată; urme puternice de ardere secundară pe ambele suprafeţe (inv. nr.
4.342). Nu se disting nici un fel de urme ale vreunei rame, pe verso.
Este colţul din stânga jos al piesei deja foarte cunoscute, a cavalerului regal în
turnir. Se disting destul de bine partea din faţă a calului, cu capul şi gâtul curbat, cu
picioarele din faţă în trap. Călăreţul nu mai are decât piciorul stâng. cu pintenul bine
vizibil, şi o parte din lance. Chenarul este restrâns la o singură margine simplă, de 0,5 cm
lăţime, cu două retrageri de grosime. Varianta de la Alba Iulia se apropie sensibil de cele
de la Pecs 19 şi Mălăieşti2°, aşa încât încadrarea ei la sfârşitul secolului al XV-iea, nu comportă
nici un fel de discuţie.
5. Cahlă cu personaj; fragmentară (aprox. 12,5 x 1O cm), destul de subţire (0, 7
cm), din pastă arsă omogen, nesmălţuită şi cu urme uşoare de micasare (inv. nr. 4.3 t 6).
Pe verso se disting urmele de la presare în tipar, cu ajutorul unei pânze, şi un şănţuleţ
făcut cu un instrument cilindric, folosit la perforarea marginilor, în vederea prinderii în
economia sobei.
Fragmentul păstrează în relief imaginea unui personaj îmbrăcat într-o scurtă solzoasă
(zale?), prinsă în talie cu o centură redată prin mici linii orizontale. În jurul gâtului se
distinge un guler larg şi încreţit. Faţa personajului este oval-alungită. Capul, fără
acoperământ, dă impresia unei pieptănături a părului spre spate. Ochii sunt migdalaţi,
fără pupile şi cu cearcăne. Urechile sunt redate vizibil, îndepărtate de cap; nasul lung,
gura redată prin buze unite; bărbia este împodobită cu o bărbuţa unită de o mustaţă
oblică.
Mâna stângă pare întinsă lângă corp, în timp ce dreapta descrie o curbă nefirească,
pentru a apuca un mâner lung şi oblic (sceptru, suliţă sau stindard) (fig. 5).
Tot din câmpul figurat face parte şi un decor geometric neregulat, compus din
chenare succesive, pornit din umărul stâng al personajului, şi o rozetă.
Nici această piesă nu are analogii de noi cunoscute. Costumaţia, împreună cu portul
părului şi al bărbii, oferă repere pentru cronologia cahlei. O datăm în a doua jumătate a
17
S. Ambrosiani, Zur Typologie der ălteren Kecheln. Stockholm, 1910, p.125, nr.83.
·
18
Z. Hazlbauer, Historicke kamnove kachle z Râbstejna nad Strelou. Praga, 1995, p.25, fig.22.
·
· Holl I„ BR. XVIII, 1958, p.271, fig.96/1.

19
· V. Eskenasy, Adrian A. Rusu, Cahlele cu cavaler in turnir din cetatea cnezială de la Mă/ăieşti (jud Hunedoara},
20
în Sargetia, XV, 198 t. p.111-116.
129
secolului al XVI-iea.
6. Cahlă-placă cu decor vegetal şi geometric stilizat: dimensiunile iniţiale de 23,5
x 21 cm, din care s-a conservat un fragment central de circa 20 x 18,5 cm. Prezenţa a
două chenare şi a unei rozete centrale au permis reconstituirea grafică. Grosimea este
adesea mai mare de un centimetru. Miezul a rămas nears. Piesa este nesmăltuită (inv. nr.
'
4.309).
Decorul este format exclusiv din modele vegetale şi geometrice, încadrate într-un
câmp mărginit de un chenar simplu (0,8 cm), fără ramă de prindere. În centru este puternic
reliefată o rozetă cu şase petale ascuţite, adunate într-o foarte mică protuberanţă. Între
petale sunt practicate adâncituri triunghiulare, cu laturi curbe. Urmează apoi un prim cerc
divizat cu benzi înguste şi oblice separat de un alt cerc exterior, figurat printr-un şanţ
adâncit. Îi succede un alt cerc, mai lat, al cărui decor interior imită o nervură mediană, cu
altele radiare. Colţurile câmpului central au fost umplute cu câte o mică plantă stilizată, cu
trei ramuri, cu Hori şi frunze la capete (fig. 6).
Decoraţia piesei nu este pr~tenţioasă. Ea face parte din categoria acelora care se
realizau uşor de către meşterii modelatori locali, al căror talent era adesea suplinit de
îndemânarea cu care mânuiau compasul, - ca în cazul cahlei noastre, - cuţitul ori alte
auxiliare. Asemenea produse nici nu aveau o circulaţie largă. Asemănările cu alte cahle
provin adesea din rezultatele identice pe care le produceau instrumentele de gravare a
ştanţelor. Datarea cahlei de la Alba Iulia este relativ dificilă. Ne pronunţăm pentru o datare
care să nu urce peste secolul al XVI-iea. Aceasta mai mult datorită lipsei ramei care să
însoţească placa.
7. Cahlă-placă cu o pasăre, păstrată cu o singură dimensiune certă ( 19 cm), iar cu
cealaltă fragmentară ( 14 cm). Pasta de confecţionare este destul de bună, dar arderea
este incompletă. Este nesmălţuită (inv. nr. 4.308). Grosimea plăcii este de aproximativ un
centimetru. Marginile sunt uşor ridicate spre un chenar simplu (I = O, 7 cm). Decorul este
realizat în relief bine conturat. Se distinge o aripă întreagă, deschisă spre stânga, iar
cealaltă este sugerată destul de stângaci în încercarea de a o reda în perspectivă, în planul
al doilea. Penele sunt fidel redate. Pentru umplerea câmpului din jur s-au folosit perechi
de frunze de stejar prinse în câte un ram tăiat la ambele capete (fig. 7).
Piesa nu are analogii. Este dificil de presupus ce anume pasăre ori animal fantastic,
înaripat se ascunde în partea care lipseşte. Inventarul muzeului o socoteşte ca aparţinând
secolului al XVI-iea, dar nu avem nici un fel de certitudine pentru această datare.
8. Cahlă-placă cu călăre,f'. aproape întreagă (17 x 24 cm, gr. 0,9 cm), decorată cu
mică (inv. nr. 4.314). Pe verso se observă amprente de la materialul textil cu care a fost
presată în tipar. apoi alte urme de apăsări ulterioare ori ale unor butoni de lut, pentru
uşurarea fixării, şi urma unei rame de prindere în corpul sobei.
Chenarul nu s-a păstrat decât în partea inferioară, într-o formă simplă, lată de circa
un centimetru. Decorul este compus dintr-un călăreţ modelat stângaci. Aşezat pe cal spre
dreapta, de la mijloc în sus se întoarce complet spre privitor. Capul are trăsăturile feţei
caricaturale. Meşterul a uitat să-i figureze bărbia şi gâtul. Are în schimb o mustaţă subţire
şi perfect orizontală. Pe cap poartă o cuşmă. Mâna dreaptă este întinsă de-a lungul umărului,
apoi din cot iese din fragmentul păstrat. Cea stângă este ridicată şi apucă mânerul unei
săbii fără gardă. Pe corp poartă o tunică decorată cu patru nasturi mari şi fireturi laterale,
drepte. La mijloc are o centură cu un nasture identic ca la tunică. Pantalonii strâmţi intră în
130
cizme cu partea din faţă a carâmbului modelată pe genunchi. La călcâi are fixat un pinten
cu spin lung, terminat cu o rozetă cu cinci colţuri. Peste piciorul drept a fost modelată o
teacă dreaptă. Calul are corpul masiv, picioarele încearcă să sugereze galopul, dar tratarea
lor, foarte puţin anatomică, dă mai curând senzaţia de încremenire. Este pintenat, dar
copitele nu sunt delimitate. Coama este bogată şi se prelungeşte peste frunte cu un moţ
lung. Coada, mult mai simplă, este uşor ridicată. Sub şa se află un acoperământ tivit în
forma unor ciucuri. Sub burta calului este căzută o lance cu vârf triunghiular, steguleţ
despicat şi un mâner de prindere aproape de capătul opus (fig. 8). Deasupra, între capul
calului şi mâna stângă ridicată a călăreţului, se păstrează urmele unui decor realizat cu
linii în relief foarte fine, astăzi greu vizibile. Ceea ce distingem este doar o formă rombică,
divizată median.
Reprezentarea este a unui husar. Asemenea militari, călări şi uşor înarmaţi, sunt
specifici mai ales pentru secolul al XVII-iea. Cahla de la Alba Iulia nu este o piesă de
calitate. Nu are nici analogii. Seamănă însă foarte mult cu o piesă inedită, de colecţie,
aflată în expoziţia de bază a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (inv.F. 3144 =
I. 3343). Ca tipuri apropiate, ne mărginim să mai cităm, din Transilvania, pe cele de la
21
Benţid şi Mihăileni (jud. Harghita) .
Cahlele de la Micăsasa (jud. Sibiu). În timpul unei vizite efectuate în anul 1993,
pe santierul arheologic roman de la Micăsasa, am avut prile1·u1 să recuperez câteva
• 22
fragmente de cahle figurate . Ele se aflau în ruptura unui drum de ţară care trecea prin
spatele grădiniţei din sat. Topografia accidentală a locului pledează nu pentru un sit
arheologic propriu-zis, ci mai curând pentru un loc de aruncare a unor reziduri medievale,
din care făceau parte şi resturile unei, sau unor, sobe. Ne mai foloseşte încă un argument,
acela al datării pieselor despre care va fi vorba. Din observarea lor, se pare că avem de-a
face cu o generaţie de cahle mai vechi, care se apropie de începuturile secolului al XVI-
iea, asociate cu alte piese ceva mai târzii. Toate piesele recuperate sunt fragmentare.
1. Cahlă-placă cu decor gotic. Este un fragment provenit de la o piesă cu dimensiuni
impresionante. Dacă fragmentul păstrat măsoară circa 18 x 15 cm, în schimb reconstituirea
grafică oferă o lungime mai mare de 32 cm, la o lăţime de circa 23 cm. Grosimea piesei
este de 1,2 cm. Arderea este bună, la roşu. Piesa nu este smălţuită. După scoaterea din
tipar, piesa a fost secţionată în diagonală, de la colţul din dreapta sus, iar apoi a fost arsă.
Chenarul a fost redat cu o singură margine, simplă. În câmp se redă profilul unui
fronton de portal gotic, realizat în acoladă şi cu fiale în extreme şi în centru. Fiala laterală
are două rânduri de ciubuce, redate schematic. Cea centrală este amplă, cu vrejuri la
bază. În stânga fialei centrale se disting două labe şi o coadă ondulată a unui animal. Pe
partea opusă exista o altă figură, dar nu identică cu cea din stânga (fig. 9)
Tipul decorativ a fost bănuit ca fiind originat în ancadramentele care însoţeau
cavalerul regal aflat în turnir. Câteva exemplare moldovene, cu cavaler în turnir, ilustrează
23
şi în spaţiile româneşti această opinie . Dar, pe de altă parte, ele seamănă frapant cu
zr. Benko E., Szekelykereszturi kJlyhacsempek. Bucureşti, 1984, fig.4, 74.

22
Semnalările materialelor şi a locului în care au fost găsite, le datorez, cu mulţumiri, dr. Ioan Mitrofan,
·
cercetător-muzeograf la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.

23
· Vezi P. V. Batariuc, Cahle din secolul al XV-iea decorate cu scene inspirate din via,ta UJvalereasGi, în: Suceava,
Xlll-XN, 1986-1987, p.147-159.
131
forma nişelor sacre ale corurilor gotice. O piesă apropiată, dar de o calitate inferioară,
Provine din Cristuru! Secuiesc. A fost datată la sfcirsitul secolului al XV-iea, sau mai probabil
24 '
la începutul celui următor . Cele mai apropiate analogii externe ale acestei cahle le aflăm
în Polonia medievală. Două piese, descoperite la castelele din Ciehan6w şi Liw, prezintă
frapante asemănări cu decorul gotic din partea superioară. Cea de la Liw are şi dimensiunile
25
apropiate. Datarea lor este din perioada din jurul anului 1500 . Nici piesa de la Mica.sasa
nu este mult depărtată de începutul secolului al XVI-iea.
2. Clhlă-plaGi cu vultur. Două fragmente lipite ( 19 x 17 ,5 cm) compun mai puţin
de o treime dintr-o piesă cu dimensiuni probabile de 36 x 25 cm. Cahla a fost bine arsă,
la o grosime de un centimetru. Nu a fost smălţuită.
La un chenar simplu, lat de un centimetru, se adaugă un cc1mp figurat dominat de
partea inferioară a unei aripi deschise şi de o labă dreaptă, cu trei gheare puternice.
Penele sunt tratate individual, cu relief vizibil. Pasărea nu poate fi deccit una de pradă (fig.
10). În cadrul acestei categorii, în plastica decorativă medievală, vulturii au fost cei mai
frecvent reprezentaţi. Cauza a fost aceea a prezenţei lor pe simbolurile heraldice ale caselor
domnitoare, din secolul al XIV-iea, pcină în secolul al XVI-iea, de la Angevini, la jagelloni
şi Habsburgi. Dintre cele trei case menţionate, cel mai probabil, vulturul de la Micăsasa
înfăţişează blazonul jagellonilor. Alegerea noastră este argumentată de forma cahlei, care
nu este tipică pentru secolul al XIV-iea. Apoi, vulturul habsburgic apare reprezentat mai
tcirziu în Transilvania, cel mai devreme la mijlocul secolului al XVI-iea, cu două capete. Un
alt argument pentru alegerea noastră este acela al decorului gotic înfăţişat pe cahla-placă
precedentă, cu care, cahla cu vultur se asocia pentru a compune decoraţia unei sobe
unitare. Din punct de vedere stilistic, vulturul de la Mica.sasa are asemănări frapante cu
vulturul jagellon care decorase o parte din baluştrii vilei re~~le din Buda-Nyek, refăcută
de către regele Vladislav al II-iea, imediat după anul 1500 . Mai adăugăm că vulturul
27
jagellon, într-o formă foarte apropiată, apare pe cahle cehe, încă din secolul al XV-iea ,
probabil după instalarea aceluiaşi Vladislav ca rege ceh în 1471.
3. Clhla-plaGi cu reprezentarea unei crupe de Cili. Compusă din trei bucăţi lipite.
Are dimensiunile 14 x 7 ,5 cm. Grosimea este de O, 7 cm. Este bine arsă, la rosu, si este
'
nesmălţuită. Pe verso a fost ulterior lipită o ramă, din care s-au conservat doar vagi urme.
.
Se păstrează o parte din marginea din dreapta, cu un chenar lat de 0,5 cm. Din decorul
figurat se mai vede partea posterioară a unui cal. Realizarea plastică este stcingace: coada
lipseşte, picioarele nu au copite şi nici contururile elegante. Dacă nu ar fi fost prezent un
mic fragment de ham, interpretarea figurii ar fi fost dificilă. Sub cal mai este prezent un
element decorativ destul de complicat, care este mai mult sugerat, deccit de înţeles ori
descris (fig. 11).
4. Cahle cu inscrip,fii latine. Sunt două fragmente. Unul are aproximativ 5 x 3,5 cm,
la grosimea de 0,6 cm. Nu este smălţuit. Deasupra unei nervuri care provine de la un
chenar, apar în relief literele A şi Z (fig. 12/a). Forma literelor este tipică pentru scrierea
renascentistă, aspect care pledează pentru datarea piesei de provenienţă, cel mai devreme
24· Benko E., op.dt., p.14, fig.58.

25 · Apuci Holl I., Kozepkori k,J)yh.Jcsempek ~cVO!SZ.Won ll rn: BR. 22, 1971, p.188, fig.170.
26
· M. Horler, Les edilices dela vil/a roya/e de Buda-Nyek, în: AHA, 33, 1987-1988, p.143, 149, fig.34.
· J. RichterovA, Stredovekek.1chle. Praga, 1982, p.27, nr.67, tab.21, 4.

27
132
în secolul al XVI-iea. Un al doilea fragment provine dintr-un colţ de cahlă. Chenarul exte-
rior este bine marcat. Urmează apoi un spaţiu de 1,8 cm, după care apare un alt chenar
mai îngust. Spre câmpul central al cahlei se găsea un decor pe care nu îl putem recunoaşte.
Între cele două chenare apar literele ERB, uşor şterse (fig. 12/b).
5. Piesă decorativă (de coronament?). Cu dimensiunile de 7,5 x 4 cm şi grosimea
de un cm; nesmăltuită.
,
Decorul se dezvoltă în două registre aflate pe marginea piesei. Unul este continuu,
sugerând o scară. Celălalt este mai complicat: un decor identic cu cel anterior se opreşte
în dreptul unei buline din care pornesc, spre exteriorul celor două grupuri decorative,
nervuri în forma literei V. Dincolo de bulină, apare un nou decor, cu forma identică "scării",
dar cu "treptele" oblice (fig. 12/c). De-a lungul registrelor decorative se disting tăieri ale
piesei înainte de ardere. Tăieturile se opresc în preajma butonului, unde este clar o ruptură.
Aceste operaţii indică fie o piesă traforată, fie, mai probabil, o piesă cu aspectul unui
crenelaj, cu utilitate exclusivă într-un coronament.
6. Diverse co~turi. Primul la care ne vom referi are un decor stilizat. Cu dimesiunile
10,5 x 9,8 cm, grosimea de un centimetru. Este nesmălţuit.
Fragmentul face parte dintr-o zonă a unui chenar cu trei retrageri largi, care coboară
către câmpul central, la adâncime de doi centimetri. Decoraţia, realizată dintr-un şir de
impresiuni transversale, cu linii curbe şi neregulate (fig. 13/a), nu păstrează o logică pe
care să o putem urmări. Identificarea sa este posibilă numai prin comparaţii cu alte piese
întregi sau întregibile, descoperite, în alte cercetări inai fericite.
Un alt colţ de cahlă se prezintă cu chenar din trei şiruri de baghete. Fragmentul are
dimensiuni de 9, 7 x 5,5 cm, la care se adaugă o ramă simplă, lată de 5 cm, cu grosimea
de O, 7cm. Este nesmălţuit.
Chenarul se compune din trei rânduri succesive de baghete care coboară spre
partea centrală a cahlei. Baghetele sunt legate orizontal între ele cu mici treceri de grosime
apropiată (fig. 13/b).
Colţ de cahlă care provine din piesa cu inscripţia ERB. Din câmpul central păstrează
un mic fragment cu o frunză stilizată (fig. 14/a).
Colţ de cahlă cu decor. Dimensiunile fragmentului sunt de 12 x 7,5 cm, cu o ramă
bine lipită înainte de ardere de 3,7cm, grosimea de un centimetru. Este nesmălţuită.
După un chenar de 0,8 cm, câmpul se adânceşte oblic. La mijlocul acestui plan-se
distinge, cu destulă greutate, datorită estompării contururilor, un gen de brâu compus din
ceea ce aduce cu nişte nodozităţi. În preajma părţii centrale reapare un decor, pe care îl
putem descrie doar ca având aspectul unei nervuri subţiri, întreruptă de mici sfere. Din
una dintre aceste sfere iese, spre marginea oblică, un alt element decorativ în forma unei
micuţe cruci duble (fig. 15/a). La chenar se racordează şi un fragment ceva mai generos
din câmpul central al cahlei. Acolo întâlnim aceleaşi şiruri de nervuri cu mici sfere care
compuneau un decor complicat. Fragmentul conservat are ducturi care se aseamănă cu
conturul unei inimi. Subliniem încă o dată faptul că decorul a fost estompat, ceea ce se
adaugă, evident la mărimea meschină a fragmentului.
7. Fragmente de câmpuri. Unele din fragmente (fig. 14/b, 15/b), se asociau, probabil,
cu colţuri deja discutate (fig. 12/b, 14/a), în aşa fel încât decorul iniţial să poarte motivul
foarte cunoscut al vazei italiene. Exemplarele pe care le avem la îndemână, unele chiar cu
inscripţii în interiorul chenarelor, se datează mai ales în cursul secolului al XVII-iea.
133
Alt fragment conţine un decor central, format din nervuri de lut, cu imaginea unei
rozete stilizate, compusă dintr-un cerc în interiorul căruia sunt figurate petale (fig. 14/c}.
Un grupaj deosebit îl constituie fragmente cu imagini de aripi (fig. 15/a, d}, cap de
balaur (fig. 15/b} şi alte motive neidentificabile (fig. 15/c}. Chenarul unui fragment (fig.
15/a} ar putea fi asociat cu o altă piesă (fig. 13/b}.
8. Fragmente de cahlă-oală cu gura dreptunghiulară. Sunt două fragmente, dintre
care cel mai mare are un colţ şi o mică parte din fund. Piesa întreagă trebuie să fi fost de
dimensiuni mari. Între centrul fundului şi colţul gurii rezultă o diagonală de circa 18 cm.
Oala s-a confecţionat prin ardere la roşu în exterior, dar cu miezul necopt, cu grosimea de
0,8 cm. Pe spate, înainte de ardere, olarul e. trasat două linii şerpuite: una pe verticală, alta
aproximativ pe grosimea mediană. Prin dimensiune, cahla-oală pare a corespunde cahlelor-
plăci datate în timpul dinastiei Jagellonilor.
Cahlele de la Micăsasa par să provină din două loturi diferite. Numerele 1, 2 şi 8
au compus o sobă mai veche. Nu este exclus ca ele să fi fost refolosite, împreună cu
celelalte, pentru o nouă sobă, datată către mijlocul secolului al XVI-iea. Ca un centru
nobiliar comitatens (comitatul Târnavei} ce s-a aflat în E.vul Mediu, pare să ilustreze zona
până la care nu au pătruns produsele orăşeneşti săseşti, cel puţin până la limita de timp
îngăduită de datarea sobelor. Aceleaşi cahle trădează mai curând legături aulice, directe
ori indirecte.
Celelalte fragmente, deşi diverse, pledează pentru datări care sunt de plasat cândva
în secolul al XVII-iea. Numai unele dintre ele le recunoaştem. Problema este că, deşi apar
întotdeauna, în multe şantiere arheologice, de publicat se publică foarte puţine. Acesta
este şi motivul pentru care datările nu au fineţea pe care am fi îndreptăţiţi să o aşteptăm
de la materiale atât de târzii.
Cahlă din Ţara Haţegului. Localizarea destul de vagă a piesei despre care vom
vorbi în continuare, provine din incertitudinea provenienţei sale reale. E.a se afla ( 1994) în
Muzeul Sarmizegetusa (fără număr de inventar). După informaţia noastră 28 , ea a fost iniţial
în Muzeul oraşului Haţeg, adusă fiind de undeva din perimetrul districtului medieval,
eventual din Sălaşul de Sus. După desfiinţarea muzeului din Haţeg, soarta mai multor
cahle, aflate acolo, a fost vitregă. Numai dintr-o întâmplare, un fragment de cahlă figurată
a ajuns la Sarmizegetusa.
Ceea ce avem la îndemână este aproximativ un sfert, colţul din dreapta sus, al unei
plăci. E.ste estimabilă lăţimea ei (circa 24 cm). Grosimea este destul de serioasă. Miezul a
rămas nears complet. Nu a fost smălţuită, iar pe verso se disting puternice urme de
ardere secundară. Într-un chenar realizat printr-o margine uşor ridicată, care coboară în
două trepte spre o altă ramă mai înălţată, este cuprinsă o reprezentare mai insolită. Centrul
este ocupat de o cruce masivă, din care partea superioară este tratată ca o cruce greacă,
cu capete tăiate de braţe scurte. Braţele sunt decorate cu un motiv ce aminteşte de o
torsadă. Din cruce porneşte, către colţul cahlei, un decor asemănător unei plante stilizate,
cu floare terminală şi frunze mici. Sub braţul orizontal al crucii este figurat un personaj.
Într-o redare foarte schematică, se recunosc trăsăturile feţei, fără gură, în mijlocul unui.
cap rotund. Ceea ce ar fi de socotit ca un acoperământ de cap ori păr, seamănă cu o
bentiţă segmentată. Din ea, ies la iveală două perechi de pene (?} curbe. Mâinile par să
28
· Dată cu amabilitate de Emil Nemeş, directorul Muzeului Sarmizegetusa.
134
sugereze rugăciunea în poziţia orantei ori un gest de maximă surpriză. Din costumaţie se
distinge doar o linie care marchează mijlocul, sub care se mai distinge un decor semicir-
cular, cu mici proeminenţe, greu de identificat dacă a aparţinut unei costumaţii feminine
ori masculine (fig. 18).
Piesa prezentată nu este o noutate între cahlele medievale ale Haţegului sau a
vecinătăţilor sale. Pentru prima dată a fost semnalată la cetatea Malaieşti. Fragmentele ei
au fost acolo atât de mici, încăt nu au fost posibile nici un fel de reconstituiri grafice29 •
După aceste descoperiri, fragmente asemănătoare, dar mai mari, au fost recuperate din
cercetările arheologice de la Polata (jud. Gorj) 30 • Autoarea descoperirilor arheologice de
la Polata a acreditat ideea că ar fi vorba despre reprezentări ale Sfinţilor Constantin şi
Elena. Nu împărtăşim această opinie. Ar trebui, întâi de toate să avem convingerea că
iconografia ortodoxă românească agrea aceste forme figurate, de artă plastică. În ciuda
frecvenţei unor motive religioase de certă factură catolică, pe cahle moldovene, în spe-
cial, ar fi încă de demonstrat că acestea, odată transferate din atelierele unor mesteri
'
catolici ardeleni ori poloni, se foloseau doar în anumite medii, ale coloniştilor de aceeaşi
religie, ori dacă erau agreate şi de către cele ortodoxe, dacă acele cahle nu aveau
seminificaţia iniţială pierdută în favoarea alteia, cosmopolite şi laice. Apoi, decorul spe-
cific al cahlei haţegane, nu este suficient de convingător pentru o interpretare ca aceea a
perechii de sfinţi descoperitori ai Sfintei Cruci. Personajul înfăţişat pe fragmentul acum
publicat nu are, după opinia noastră, atribute clare de monarh. Podoaba capului aduce
prea puţin cu o coroană. Crucea ca atare, are rosturi decorative evidente. Negaţia noastră
nu o putem, din păcate, întregi cu o altă interpretare. Este, credem, mai prudent să
aşteptăm descoperiri noi, care să aducă lumini noi asupra interpretării fără dubii.
În legătura cu datarea piesei, ne limităm să punem în discuţie un posibil terminus
ante quem. Ştim destul de bine că în Haţeg arta ortodoxă a suferit un recul apreciabil, de
Ia mijlocul secolului al XVI-iea, când, sub influenţa directă a Reformei, au dispărut arta
parietală şi icoanele. Or, dacă cahlele ca aceasta de care ne-am ocupat, aveau reprezentarea
crucii, atunci ele au fost folosite şi agreate doar înainte de cenzura drastică pe care Reforma
a impus-o şi în simbolistica religioasă.
Kacheln aus Siebenbilrgen (li)

(Zusammenfassung)
Im vorliegenden Aufsatz wird die Veroffentlichung von vereinzelten mittelalterlichen
Kacheln fortgesetzt.
Die Kacheln von Hunedoara, die in der zweiten Halfte des 19. Jh. in einer knappen
lnformierung erwahnt wurden, die von der heutigen Geschichtsschreibung vollig vergessen
wurde, gehorten zu einer rur das 15. Jh. gut bezeugten Serie. lhre Neuinterpretierung
wird vom Verlust der Spuren der Stilcke verhindert.
Kacheln aus GroBwardein. Es geht um zwei Stilcke, die wiederverwendet in
29
Vezi V. Eskenasy, Adrian A. Rusu, Cetatea Mălăieşti şi cnez.atul Văii Sâlaşului (sec. XN-XVI/). în: Al/A. C/uj-
Napoca, XX, 1982, fig. l 0/c.
30
· V. Rădulescu, în: CA, 6, 1983, p.136.
135
der Wand eines Keramikofens vor dem jetzigen Rathaus der Stadt entdeckt wurden. Die
erste ist eine zwiebelformige Kachel, die in einer Topfkachel mit viereckigem Rand
angebracht wurde, die andere ist eine GieBform mir der Darstellung eines Greifs. Sie
werden ins 14.-15. bzw. um die Mitte des 15. Jh. datiert.
Kacheln aus dem Nationalen Museum der Vereinigung Alba Iulia. Dic Stilcke
gehoren zu den alten Sammlungen des Museums, mit angenommenem Fundort in der
Stadt an der Marosch, am Ende des 19. oder zu Beginn des 20. Jh. Die Serie ist sehr
vielfăltig, nicht nur durch die dekorative Plastik, sondern auch durch die Chronologie. Es
gibt Darstellungen von St. Christoph, Dorothea und Barbara ( 15. Jh.}, ein kleiner Greif auf
ţinem dekorativen Stilck ( 15. Jh.), ein Bruchstilck eines Ritters im Turn ier ( 15. Jh.), ein
anderes Bruchsttick eines Soldaten (16. Jh.), ein Husar (17. Jh.}, ein Fragment mit der
Darstellung eines Vogels (?), ein Sttick mit stilisiertem pflanzlichem und geometrischem
Muster.
Die Kacheln von Micăsasa wurden 1993 zufăllig im Bruch eines Landweges
entdeckt. Die sehr beschădigten Stticke umfassen eine ăltere Serie, darunter zwei groBe
figilrliche Stilcke, eines mit der Darstellung einer gotischen Einfassung, das andere mit
einem heraldischen Adler, der wahrscheinlich der koniglichen Familie der jagellonen
angehorte (Ende 15. Jh.- Anfang 16. Jh.). Sie sind mit Topfkacheln mit viereckigem Rand
in Verbindung. Die anderen Fragmente enthalten Teile von lnschriften der Renaissance,
ein Pferd, stilisierte Verzierungen, die ins 17. Jh. datiert werden konnen.
Kachel aus Haţeg. Das Sttick befindet sich im Museum Sarmizegetusa. Obwohl
beschădigt, kann darauf eine Verzierung entziffert werden, die von ălteren archăologischen
Entdeckungen in Hateg und dem Norden der Kleinen Walachei suggeriert wird. Sie
ermoglicht auch kurze Betrachtungen bezilglich der Benutzung der Stticke mit figilrlichen
Darstellungen im rumănischen orthodoxen Milieu, das gewohnlich von doktrinar-religiosem
Standpunkt aus diese Art Kunst nicht akzeptierte.
Abbildungsverzeichnis
Abb. 1. Kachel mit Greif (Positiv) (GroBwardein)
Abb. 2. Fragmentăre Kachel mit St. Cristoph (?) (Alba Iulia)
Abb. 3. Kachel mit Greif (Alba Iulia)
Abb. 4. Fragmentăre Kacheln mit St. Barbara und St. Ursula (Alba Iulia)
Abb. 5. Fragmentăre Kachel mit Person (Alba Iulia)
Abb. 6. Kachel mit stilisierter pflanzlicher und geometrischer Verzierung (Alba Iulia)
Abb. 7. Fragmentăre Kachel mit Flilgeln (Alba Iulia)
Abb. 8. Kachel mit Reiter (Alba Iulia)
Abb. 9. Kachel mit gotischem Dekor (Micăsasa)
Abb. 1O. Kachel mit Adler (Micăsasa)
Abb. 11. Kachel mit Pferdekruppe (Micăsasa)
Abb. 12. Fragmentăre Kachel mit lnschriften (a-b) und Kronungskachel (c) (Micăsasa)
Abb. 13. Ecken fragmentărer Kacheln (Micăsasa)
Abb. 14. Fragmentare Kacheln (Micăsasa)
Abb. 17. Fragmentare Topfkachel (Micăsasa)
Abb. 18. Fragmentare Kacheln aus Haţeg
136
r- -- -- - - -- - - -- -- - - - - - - - - - - - - - -
.:~'=.;•.' .:·:,_.„~. :._:I". :„; "";'.-"•.~'; •: ,t) >~ ~' ;:: :„ .',·:, .~:·-.:. ~ ~.°·! ."':;: :• :;•: „~- ~.' ; ·. . ·' •·.
··;~(,;/>;~':~;.'. ' .;;:• • ;. . F:/ o't!W''.'.)''''.''/\!•i >> •··• .;•· ''••,:·:;·<~/,' \'' .:p!J~.
• • ' ' • ,• , I jr. ," •' ·„ ,· '•I ' :. '•. ·: ..
' \
I . : .~ . . ., ~ .•·
I
I
I
I
I
/
= ;:~·:=~~~-~?~r::-~~·;: t;: ;~~:.)!:~.~~;:~-.:~~~~ ~?:=~.:: }'i.: l ~: -~·~:~„ :.~·~·~ ~„.„„ ~; : ~ ~

( - - - - ,·. ~::.;:~~-.~=~=~.,..~:~ ·:-: :··::··;-:· ~~· ,-~?-~-~- :·: „.
~----_!.....:..,::o~··~>~~'~~·~-'~·:~.·:..._~..:.:.:...::_.:_.:..:....::~_:_:_.:..:...:__:_:~__:..:.::.:::...:....:;~~~~~~~~~~-'-~~~~~~~~~~
Fig. 1. Cahla cu grifon (pozitiv) (Oradea)
137
.„. ~ .. ::.-: ~„.~ :~ ·. .„
.: „.: :.:-~·::· :· . ... „ .

..... :·. „.·.: „. ·~. ~
.:·
·.·:·.·.··-:: „ ····.·.· „.
•- „ . : : „. .. .: -. ·.· /.". -:·
~
•·· :.::··.
..•.
·:· „ -·.
.. :;
··. :.' ....
.. ·>. ·„ i:.
.• „ ••••.•
• \o'
„.
~:
· ..
..
• I
..
\
„.„
· ·..
,. ·.. .„.
.•
: :~
.• . ·'
.. · ...
. : . .·
.~ : : -
:•.
·.•
.·,;-
. :-: .
. :~.
·' .. „· .'
·.·
Fig. 2. Cahlă fragmentară cu Sfântul Cristofor (?) (Alba Iulia)
138
( " - ----- .......
r ... - -- - --- -
\
I
\
\ '\
--- --- --- -
\
\ \
\
\ \
\
\
\
\ „.·:;
\ '\ ..:: ·."'
',\
\ \
\
\ ....
~~
\ ·. :.t.·.
\ \ ....
.
\ 1 . ·· ..
\ I ... I
I
I
\
\ I
I I
\ I
I
I
I
'I ··„:
:. :
.·'\
\
I
I
I . ··:
...
.
•'. ·'
~ :~
„. ;,:;
. „ •.
.·.·
„
"
„
I'
Fig. 3. Cahlă decorativă cu grifon (Alba Iulia)
139
Fig. 4. Cahlă fragmentară cu Sfintele Barbara şi Ursula (Alba Iulia)
Fig. 5. Cahlă fragmentară cu personaj (Alba Iulia)
140
--------------,
I
L..~~'!!':~~~11--- - - ----- - - - - - - - - - - ---- - --- - - - - - ------ -- ... I
„. {'. . . . . , I
("~',
. . --:.:1,1~...
\
/
- ... ' I
I
----- - --' - - - ..._
,______
-----' ' ...
' ....:~----~
'
.... .... __,„},\ I'-
,. I
............. '
.~. . _.. . --..::>,_-~
,,,,,
. . --~',
-.....
''' \\"""\"..................
\ ,,\ . . . l ,. . ., , _,,,_.,,,,
{,"" ...
. . -;,.. '\ \,,
'
--„,---/,-- . . . . . ~,
•:
11
I/ li
li
„-::,,...-.,~~'
//
. . \._,\\
... ,4' \
li'''-
\\ )'~, I
I/,,
, 'a
\\
''
,'1 ,, // ,'/' ,>,•.;::,11 1\'' ~... ::~
,".,.' '~', ,, ' . ',
. '~~'t',\
·<„ . . .„...
' '
..._..-.,.."'
.,, """'
~-
','tl
I•' '
I \ \
,, 1' I
I I
I I
~ I I II
I I
1
.._ , _ -.)',, I11I \ ,\ ,

________ I1,I \\
"~
_____,-~·
, ,_ .)~
I).'
.,•1'\ ---""\\ \
\',,,
\I
' \'- "'' ,, ~I

'
.... : - - ___~ ,,1,fi\\ \ -\,.J
I
\
\ \\ ,, \ \
\-- - \VI I\\
t---:.-v
\ -\ 1
,1
11 ' I
::·.: :~. \., - I\ \ I~/ \\

;··! .•
1---..:::-- \ '11 ,,,
I - ... ~ ( 1 \\
....... -, I '/I I
„,~,:-, I\ ,'1 \t
''~\1 I h
·
·.. ;:_. : . ..
.. . .. "·
' I I/
,,•,, 1 'I
''I I " fi.. I I

·····. . . . . • "'' li
~!( ::.-:.:.<}}:>, ~' ;:
„.:· ' I .-1f
·. \ . '', ,'t .,,,,,,
~ \ 1,' I•\ ','vv'.,..'
;,„, •1
,,
\ ((1 I I\\ " ,'1
\ 1,
\ \ I
\I I .(
I
,,
\\
,~'
li
,..,, tl
\',
\\
\ \
\
\11"'' \ li
, ,''',,
,,~\,.............
/:_„,,..:..-7,,, ,,,,
\ \
I\
,, li
,\. :·
'• , ,
,._ ;
. . 1 •\,,„,//
li
,'1
--~11
I I
'I
I I
~\ ~ ~ )''-- -'/
'' •',. ,,!-----,/, I I •
\ \ .,,( li I
I\ I I
~\ I~ V':,',' I
I~
' "' ., , / ,, :;_,:„" ,. .;/ ~,\I
I
,''
'1
\
'" - ~I /~I .,,„,"",~----:_-:;~/ t \\\: :
\~-'~/
"!fi:-'
,~, <.... ,,.'] ,
,_--:.;.,.:_
,„,,,
,,' ,'~
, ,~' ;J:_;,"
_v-::.,,,..,..,_...._-_... _. .
„"":'
.,,"„' t~'\ , „,,
rr
,','
,\ \ \/ / ,,_=~.;=:!-:~=----<.<.... -,-,-:,." :„„J' ,' /,'
- ·-
•1 ,,
\\ „„ . . --..
\ \ ', l -'... ,
~ .....
........„ .......\,
.... _,, ,, '', .... .;:... ,, ,,
""'"':,.::::.'""'.... "'
,, ............ ....._............ .... .......... .,,,,,.
/,--„J, , ,
\ t.1~
- - -----.:J.i._ ---~,~~ __ : ~~ -;: .,,,--- ,,,
.,,, . ,. -',\,'I.„' ,. .
\,
I
- .... ).
~~'
.....
... -- _~
............ ....' , , ..,.____
\'\....--- .... ' , - - - --- - -- - --- c---...... ,~:.,
~„
. . --- . . -1;1 \
' I ... ~.„~ . .-
......--~
....... -,;,\„'' : I
\
' ...... ' \
::.:;: l ' .. ..,,1
I ,
„,
___________Iv ____________ -'I
---------~-----------
... ____ ------ ---- - --- --------- - -.- -- -- ------ - --- -- - - - --------------'
~~~-~=-:Jff/!;//J/J;;////lllllllllll/l///lllll/l//1!/!IJJ!/l/Jlll//$ll!/J
Fig. 6. Cahlă cu decor vegetal şi geometric stilizat (Alba Iulia)
141
.. ·
. . ~ ...
. . :: :·
q};//!llffU//ll//d
. Cahlă . . (Alba Iulia)

fragmen tară cu anp1
Fig. 7. 142
:;
... ·,·. f:
:·
.-·..„
'~ :
t .•.• ·
.
·',•
.·
:..
•· ...
. .·„.·.
<::.. .': ·-~ -:
·.·.·.·.·.·
Fig. 8. Cahlă cu călăreţ (Alba Iulia)
J43
I
I
I
I I
I
I I
I I
I I I
I I
I I I
I I I
I I I
I I I
I I
I
~ „ „;: ::-\ ,,L... I

' , " „ ,,
.. ,· • I - ... ' '
· .„„ ,'J' Ir .....1
::::· ) li ' I / / ' ' ' „
·: .: : ,1 ,' l// , , ,,~ ~c):
::::,11 /,'I/ ~~•?.I
.· \I I I I IJ 1I I I
11\ \' I I II I
I \\ \ , ' '... II I J I
I
I " ...~, 1I 11 /
'' IJ 1I
'' li I I
',,
'' 1 1I 1 II
\ \ I I I I
'\
\ \I I
\ \ I
\I I
I
II \
~~
I
I
I
„
I
I
\ \
\ \
I li I I I I I
\. -"'.:- .... , I1 1 I I
11 ..... , , , , I I I
-
li----
" - - - .....' ' \. ,.,.,vI
'' '
''~i'
' \
I I
I
I
I
I
I
\ \ I I
\ ,-'\I
' I I
\'""·h I I
I i: \I
I
I
I
I
I
~~
O 1 2 3 I.cm.
Fig. 9. Cahlă cu decor gotic (Micăsasa)
144
,.....;,,
F~',
t„ \ \ \
\ '~ ,, I
I
I
/" I
I „,
I
1
" 1„ ;I
~''i\
I \ I I I
'... I 1 I I I
~~ I
I
I
I I
' '(
I
I
I
I
I
I
I
\
„
',
„I
\
'•
I
I
•
\~
I
I
I
,' I
11 I
,I
\
I
I 'I . . , .I. "' I
,, '\ ,_„ l
I I
)
l /\ I
I
1
, 1 "-'I
1,
::::. I
-r--.o'"'" .. I
\
I~,
I~,
''J
), \
„ - ',' ' _„ ,' li
AtiilM91i!W. :;!• ·' \ ' • I I li
1
I I
.
\'„
I \"\ '\
,.·,,\,„; '' ·.....

' \)
1· I \ \
'-
I I
,,
._„„...,.,•. '·\' '·-.)I"' -• _J'
• 1, I
,.. I
\ \ \ ' I
<I
,
\
,, '" „ ' ', \
I),~,... „ „ ' \
....
11
I
I I
II
'•„"\ \. \
\
J-""'„ I
li li .... .... ... ,.J
'] ;..i..-"'.l.. f" \. - I
I I
I 1\
I
\
'
_,
I \
II I
'
, - , )
(,J'„J
'
I
\ ,_„
I, -fii'\._1,I
J I \„ ,1 I
,\ " '
L< ... „_, 1-., )„,
I
'.,..;1I I I
I I
I '.,,/
I"'-
r ''
'-'\ I
I
I
'
I I
·1 I
I
I
l'
I
\ \ I I I
\ ,_,,,.
.j I
O 1 2 3 4 cm.
Fig. 1O. Cahlâ cu vultur (Micăsasa)
145
.,.
··:·
.·.·. . . ...
....
... ', ..,• .
„·
I .
•'
.:· . .. .. .... .'
•',•I
0
rt •
.. ..
;
·.··
'
I o t'
·· ..
„ ••••
·..
. 'I'
.....
:· ·:::
.: 4
"'
·:
• . ..
·,
•'
:-··
.
:.:{. ..~ .„.·„
. ·: .....
. ,• •',•I I
...
.. .
...
.. .
'
. .... ·
. ·:
.
·::
'.. ·:.
.·.··
Fig. 11. Cahlă cu crupă de cal (Micăsasa}
146
---
. „. ~. >:~ :·. ......

„ :_"
.. .. . ' .·: ·-.~~::.:~ .;;;.~~·~~ :..•. ,., . . ·': .·'~f~~;.

b
Fig. 12. Cahle fragmentare cu inscripţii (a-b) şi de coronament (c) (Micăsasa)
147
=···.::·.· . ........ „ ••• ,„... '
.· .
... ,
,.
'·"::
'::
;~=
•.:
.„
..
'·'
:::•
:~., . ..... ~:
•.·
„ :•..- ·..
:
·.::;;
..,.. :
.: ·.
... .... ,,.
.•.,
·= •••• „
„
·•.
. ....
.·„~. ;~.:
···m..,.,,.
..
.·. ..
·.·„·.·..
Fig. t 3. Colţuri de cahle fragmentare (Micasasa)
148
:•Jt,':.:. !
.: „·....·· .\~:::·:::
...
.
·.· :.~:~
. ....~:
·.·.···:·. :;~w
;; :;J~I:\
. ~·
·-:;·,
..
b
a
Fig. 14. Cahle fragmentare (Micasasa)
149
Fig. 15. Cahle fragmentare (Micăsasa)
150
Fig. 16. Cahle fragmentare (Micăsasa}
151
..
.· ·~
::.„··.•.
.
·~
. ....
.....
......
...
·. :~
..·-~
·„~
.„
„·.·
---
Fig. t 7. Cahlă-oală fragmentară (Micăsasa)
152
. ~ . .. :
~
;f·~ ":
·....
,... ·.·.:
~---_-:_-_-~_======.====~~~~~-~---
. ~ =~ ==~-=--_-:_~-\1.J~)
Fig. 18. Cahlă fragmentară din Haţeg
153
154
Ceramica fina de uz comun din

secolele XIV-XV descoperita în centrele
urbane din sud-vestul Moldovei
ALEXANDRU ARTIMON
Cercetărilearheologice întreprinse timp de mai bine de douăzeci şi cinci de ani în

oraşele medievale Bacău, Tg.Trotuş şi Adjud au contribuit la clarificarea multor probleme
privind geneza şi evoluţia istorică în secolele XIV-XV.
Ca urmare a investigaţiilor arheologice, dar şi a studierii izvoarelor scrise ne-au
permis constatarea că ele erau centre de schimb, de producere şi desfacere pentru o
intensă zonă din partea de sud-vest a Moldovei.
Este unanim recunoscut, cum au sugerat unii istorici că oraşul medieval românesc
este produsul unui îndelungat proces intern social-economic şi politic, favorizat şi de
condiţiile istorice de la mijlocul secolului al XIV-lea 1 • În aceste condiţii primele nuclee
urbane au luat naştere în Moldova în acele zone unde au coexistat o mai mare densitate
demografică (dovedită de descoperirea a numeroase aşezări rurale în zonă), condiţii fizico-
geografice optime unei evoluţii ascendente a societăţii umane locale şi un minimum de
securitate politică 2 •
Pe acestă linie se înscriu şi oraşele Bacău, Trotuş şi Adjud care au beneficiat de o
piaţă unică, de condiţii fizico-geografice corespunzătoare, o densitate adecvată demografică
şi situate pe artera unor importante drumuri comerciale 3 •
Relaţiile comerciale intense şi permanente ale Moldovei cu alte ţâri în secolele
XIV-XV au avut însemnate urmări asupra dezvoltării acestor centre urbane4 •
La clarificarea multor probleme din istoria acestor oraşe a contribuit studierea
bogatului material arheologic recuperat în urma cercetărilor întreprinse şi care este for-
mat din ceramică de uz casnic şi ornamentală, unelte agricole şi meşteşugăreşti, piese de
uz gospodăresc, obiecte de podoabă, monede 5 •
1
M. D. Matei, în SC/V, 2 t, t 970, 3, p. 451-463.
2
Alexandru Andronic, Despre geneZil oraşului medieval românesc; Modelul laşilor, în Anuarul Muzeului
·
jude,tean Suceava, XI-XII, t 984- t 985, p.138- t 39.
3
Alexandru Artimon, Considera,tii istorico-arheologice privind geneZil şi evolupa oraşelor medievale din
sud-vestul Moldovei, în C,arpica, XXN, 1993, p.67-89.
· Alexandru Artimon, Rolul comerţului În dezvoltarea urbanâ a târgurilor din sud-vestul Moldovei În secolele
4
XV-XVII. în Analele Brâilei, 1993, Serie Nouă, An I, nr. I, p.245-264.

· Alexandru Artimon, Considera,tii „„ vezi notele de la acest articol cu cercetările întreprinse în aceste oraşe.
5
155
Ceramică fină de uz comun din secolele XIV-XV descoperită în centrele urbane din sud-vestul Moldovei
În acest articol ne vom referi numai la o parte din acest bogat material arheologic
şi anume la ceramica fină de uz comun din secolele XIV-XV, cu implicaţii deosebite în
istoria acestor orase.
'
Într-adevăr, cercetările arheologice întreprinse la Bacău au permis descoperirea
unei interesante categorii de ceramică lucrată dintr-un lut de foarte bună calitate în
amestecul căreia s-a folosit un nisip fin 6 • Lucrată la roata rapidă, această ceramică are
pasta foarte bine frământată, vasele prezentând în spărtură un amestec compact, fără
spaţii goale. Ea are feţele netede şi atent finisate.
În majoritatea cazurilor, ceramica din această categorie este de culoare cenuşie şi
mai rar rosie.
'
S-a observat că o parte din această ceramică are o culoare cenuşie pe toată suprafaţa
vaselor, iar o altă parte este de culoare mai închisă, aproape neagră, ca urmare a acoperirii
acestor ext:mplare cu o angobă foarte subţire, ce dă feţei exterioare o culoare mai închisă
fată de miez.
'
Din acest punct de vedere ceramica descoperită în zona Curţii domneşti, cu monedă
musatină (emisiune de la Petru I Musat) se aseamănă cu cea de la Roman 7 •
' '
O altă precizare ce se impune ca urmare a studierii ceramicii de la Bacău este
aceea că unele vase sunt lucrate dintr-o pastă foarte bună lut fin şi bine ales în care nisipul
este aşa de mărunt încât cu greu se poate marca, iar alte vase sunt lucrate dintr-o pastă
inferioară primei, în sensul că lutul este amestecat cu un nisip ceva mai mare. Aceeaşi
situaţie o întâlnim şi în descoperirile arheologice efectuate la Suceava şi în care ceramica
de acest tipe împărţită din punt de vedere al pastei în două mari categorii 8 .
Descoperirile de la Bacău au relevat faptul că ceramica cenuşie fină se compune
din fragmente provenind de la căni cu toartă şi gura trilobată, căni cu gura în formă de
cioc, ulcioare cu toartă, cupe şi pahare.
În cadrul cercetărilor de la Curtea domnească din Bacău 9 s-au descoperit cele mai
importante vase aparţinând ceramicii cenuşii. Astfel, în locuinţa din secţiunea XXXII, caseta
l , s-a găsit o parte dintr-un vas aparţinând cănilor cu gura tribolată lucrat la roata rapidă
din pastă cenuşie fină (fig. l / l ). Tot acestui tip de ceramică aparţine şi partea superioară a
unei căni găsite în locuinţa din secţiunea XXXIV, de tipul celor descoperite la Suceava şi
datate la sfârşitul secolului al XIV-iea - începutul secolului al XV-iea (fig. 1/2) 10 •
De asemenea în locuinta din sectiunea XXXII s-a reconstituit o cană a cărei buză si
' ' '
toartă lipseşte şi care are înălţimea de 0,24 m şi diametrul bazei de O, l Om (fig. l /3). Cana
este lucrată la roată rapidă, din pastă de culoare cenuşie şi ornamentată cu linii paralele şi
este de tipul celor cu gura trilobată.
O altă cană, lucrată la roata rapidă, din pastă cenuşie, decorată cu incizii orizontale
din care lipseşte buza, a fost descoperită în secţiunea XV (fig.2/1 ).
În zona cercetată s-a descoperit şi un ulcior, din care lipseşte buza şi toarta, ce are
6 · Vezi în special articolul redactat de Al. Artimon şi I. Mitrea. Aşezarea medievală din secolele XIV-XV de la
Curtea domneasGi - Bacău, în Carpic.a, VIII, 1976, p. 209 şi urm.

· Mircea O.Matei, Lucian Chiţescu, Probleme istorice fn legătură cu fortific.apa mu~tină şi aşezarea orăşeneasGi
7
militarcf. 1, 1968, Bucureşti, p.41

8 · Mircea O.Matei. Contribu,tii arheologice la istoria oraşului Suceava. Bucureşti, 1963, p.133-134
· Vezi art. Al.Artimon şi I.Mitrea, op.dt., p.209-217

9
10
· M.O.Matei, Contrlbu,tii „ .• p.137, fig.20
156
înălţimea de 22 cm şi diametrul bazei de 9,5 cm (fig.2/2).

Vasul este decorat la partea superioară cu incizii de linii orizontale, iar partea
exterioară este acoperită cu o angobă, astfel că are o culoare mai închisă (cenuşiu spre
negru). Acest tip de vas se aseamănă cu cele descoperite la Roman şi datate la sfârşitul
secolului al XIV-iea - începutul secolului al XV-iea 11 •
O interesantă cană s-a descoperit în locuinţa din secţiunea XXXII, caseta 1, dar
care are lipsă gura şi toarta, iar dimensiunile sunt de 20 cm înălţime şi diametrul bazei de
6,8 cm. Cana este lucrată dintr-o pastă cenuşie, acoperită la exterior cu o angobă şi e
decorată cu două incizii orizontale, după care urmează un decor cu rotiţă şi care este
şters, iar în continuare urmează două incizii orizontale (fig.2/3).
În locuinţe şi cuptoare cercetate în oraşul Bacău s-au decoperit numeroase funduri
de vase, de tipul celor drepte, profilate, concave, cu picior inelar, aparţinând unor vase
lucrate din pastă cenuşie fină, din care unele acoperite la exterior cu o angobă (fig.2/4, 5,
6; fig.3/1, 4, 5, 6).
Unele fragmente ceramice din această categorie aparţin unor cupe, pahare, probabil
capace (fig.3/3, 7, 9, 11, 12). Tot în locuinţe şi cuptoare s-au găsit numeroase torţi cu
muchia mediană, albiate şi plate aparţinând unor vase de diferite tipuri şi mărimi şi care
au apropiate analogii cu cel găsite la Suceava 12 şi Roman 13 (fig.4).
Decorul cel mai des întâlnit pe ceramica cenuşie fină constă din linii incizate, dispuse
orizontal şi paralele între ele (fig1 /1, 2, 3; fig.2/1, 2, 3, 4). Pe unele fragmente ceramice se
observă un decor format dintr-o succesiune de linii oblice, unele din ele întretăiate
(fig.5/1, 2).
O importanţă aparte prezintă descoperirea în locuinţa XXXII de la Curtea domnească
Bacău, a unei părţi dintr-o cană, cu gura trilobată, lucrată dintr-o pastă fină cenuşie şi la
care s-a realizat un decor, caracterizat prin motivul ştampilat cu figuri în relief. Acest
decor a fost realizat cu un rulou, pe care au fost săpate în negativ diferite figuri. Prin
rotirea acestui rulou pe umărul vasului rezultă un motiv ştampilat, ale cărui figuri în pozitiv
se repetă constant la o anumită distanţă ce corespunde perimetrului ruloului-ştampilă.
Încadrat între două rânduri de puncte pătrate adâncite se află stilizat un iepure, după care
urmează o vulpe în mers, întrerupt de un fond de plasă şi în continuare sunt redate două
păsări. Motivul ştampilat cu figuri în relief se repetă constant (fig.6).
Menţionăm că tipul de vase cu decor caracterizat prin motivul ştampilat au fost
descoperite în cetatea muşatină de la Roman 14 şi în oraşul Siret 15 •
Între piesele realizate cu ruloul, descoperite la Roman şi Siret, nu se întâlneşte
tipul de obiect descoperit la Bacău şi prezentat mai sus.
Tot din categoria ceramicii cenuşii fine s-a descoperit partea inferioară a unui vas
(baza), în cadrul locuinţei 32 şi care avea reprezentat un semn de olar sub forma unei
• 1. M.D.Matei, L.Chiţescu. Problemes historiques concernant la forteresse du tems de Musatin et retablisement

urbainedeRoman, în Dada, N.S.X., 1966, p.301, fig.7/2
12
· M.D.Matei, Contribupi ... , p.142-146
' M.D.Matei, L.Chiţescu, Problemes historiques ... , p.301

3
· Ibidem, p.306; L.Chiţescu, Ceramic.a ştampilifă de la Roman şi unele probleme ln legătură cu purtâtorii ei ln
14
Moldova, în SC/V. 15, 3, 1964, p.411 şi urm.

15
Stela Cheptea, Descoperirile arheologice din 1963 de la Siret, în Arh. Molei., VII, 1973, p.351 şi urm., fig.8.
157
cruci simple (fig.5/4).

Relevant pentru această ceramică, e şi fragmentul ceramic lucrat la roata rapidă,
din pastă de culoare cenuşie fină, cu o angobă la exterior şi care avea imprimat o cruce cu
braţele uniforme (fig.5/3). O cruciuliţă din metal, asemănătoare cu cea de pe fragmentul
ceramic menţionat, s-a desoperit la Suceava 16 , într-un mormânt din prima jumătate a
secolului al XV-iea.
În ce priveşte ceramica roşie fină, descoperirile de la Bacău au scos la lumină câteva
fragmente lucrate din pastă roşie, de calitate superioară şi datate la sfârşitul secolului al
XIV-iea - prima jl:Jmătate a veacului al XV-iea. Vasele din această categorie au fost supuse
unei arderi complete şi unitare.
Unul din fragmente ce provenea de la o cană este ornamentat cu un decor în reţea
(fig.5/5).
Alt fragment ce provenea de la o cană este decorat cu linii oblice paralele dispuse
în triunghiuri (fig.5/7).
De asemenea, menţionăm descoperirea unui fragment de buză ce provenea de la
o cană cu gura trilobată (iig.5/6).
În concluzie trebuie să arătăm că a doua categorie ceramică descoperită la Bacău
prezintă apropiate analogii cu ceramica de acelaşi tip de la Suceava 17 , Roman 18 , Baia 19 ,
Siret20 şi se încadrează cronologic în perioada cuprinsă între sfârşitul secolului al XIV-iea şi
prima jumătate a secolului al XV-iea.
O contributie deosebită la cunoasterea ceramicii fine de uz comun din secolele
' '
XIV-XV au adus-o cercetările arheologice întreprinse în această zonă, în vatra veche a
oraşului medieval Trotuş în perioad anilor 1975-1995 21 •
Şi la Tg. Trotuş s-au descoperit vase lucrate dintr-o pastă de foarte bună calitate în
amestecul căreia s-a folosit un nisip fin. Lucrate la roată rapidă, această ceramică are pasta
bine frământată, vasele prezentând în spărtură un aspect compact, fără spaţii goale. În
cadrul acestei categorii ceramice se întâlnesc vase ce au culoarea uniform cenuşiu pe
toată suprafaţa lor, iar altele au o culoare mai închisă, aproape neagră, ca urmare a acoperirii
acestor exemplare cu o angobă foarte subţire, fapt ce a dat ambelor feţe ale vaselor şi mai
ales celei exterioare, o culoare mai închisă faţă de miez.
Fragmentele ceramice din această categorie aparţin unor vase lucrate din pastă
cenuşie fină şi provin de la căni cu gura trilobată, urcioare, pahare, castroane cu analogii
în descoperirile de la Bacău 22 , Baia23 , Suceava24 , Roman 25 • Ea se caracterizează printr-un
decor imprimat cu ajutorul rotiţei dinţate sau a ruloului sculptat cu diferite motive.
· Alexandru Artimon. Cronologia mormintelor şi descoperirile monetare din complexul arheologic medieval
16
de la Biserica StDumitru din Suceava, în Studii şi materiale, Istorie, Suceava, 1973, p.141-142, ftg.2/7.
17
· Mircea O.Matei, Contribu,tii „. p.131-160.
· Mircea O.Matei, L.Chlţescu, Probleme historiques .. „ p.301-307.
18
· Dan Gh.Teodor şi Emilia Zaharia, Noi date arheologice referitoare la Tg.Bala, în Materiale, IX, p.359-360
19
20
· Stela Cheptea, op.cit„ p.347-356.
2 '- Vezi bibliografia asupra cercetărilor arheologice la Alexandru Artimon, Comiderapi „„ nota 43 de la p.77
u Al.Artimon şi I.Mitrea, op.cit., p.200-217.

· Eugenia Neamţu, Vasile Neamţu, Stela Cheptea, Oraşul medieval Baia fn secolele XIV-XVII, laşi, 1980,
23
p.111-122.
24 · M.D.Matel, Contribu,til „„ p.131-160. •
25 · M.D.Matei, L.Chiţescu, op.cit„ în Dada, N.S.X„ 1966, p.298-307.
158
Printre fragmentele ceramice găsite la Tg.Trotuş, decorate cu rotiţa dinţată,

menţionăm unul ce provine de la o cană lucrată în pastă cenuşie fină şi prezintă o suită
neîntreruptă de ramuri de brad, dispuse constant în poziţie verticală. Acest motiv denumit
ca atare "brăduţ" a fost descoperit la Suceava26 , la Roman 27 , şi în alte centre orăşeneşti din
Moldova (fig.7/1).
Un alt fragment ceramic ce provine de la o cană, lucrată dintr-o pastă foarte bine
frământată, de culoare cenuşie este decorată cu linii paralele verticale, întrerupte de
"x"-uri duble imprimate cu rotiţa şi după cum urmează o bandă de linii în val (fig. 7/2).
Exemplare aproape asemănătoare au fost descoperite la Suceava28 şi Baia29 •
O descoperire deosebită o reprezintă găsirea la Tg. Trotuş a unui fragment ceramic
provenind de la o cană cu gura trilobată şi care are culoarea cenuşie mai închisă, aproape
neagră, ca urmare a acoperirii cu o angobă subţire, fapt ce a dat ambelor feţe ale vasului
si mai ales celei exterioare, o culoare mai închisă fată de miez. Decorul acestuia este
' . '
caracterizat prin motivul ştampilat cu figuri în relief, realizat cu un rulou, pe care au fost
săpate în negativ diferite figuri. Între două rânduri de puncte pătrate, adâncite şi compuse
dintr-un fond de plasă se află două semne cu caracter gotic, înalte de 22 mm şi late de
4 mm. Fără a putea preciza în stadiul actual al cercetărilor dacă aceste semne reprezintă
sigur litere sau cifre şi nici sensul lor nu ne scapă constatarea că este vorba de o inscipţie
a cărei descifrare ar duce noi dovezi în înţelegerea acestor materiale (fig. 7/3).
Descoperiri similare s-au întreprins şi la Roman 30 , dar care prezintă mai multe
tipuri şi varinate.
De asemenea s-au găsit şi fragmente ceramice lucrate din pastă cenuşie fină cu
decor format din linii ce se întretaie şi formează triunghiuri (fig. 7 /4). Asemenea obiecte
s-au găsit şi la Bacău, din care unele şi pe ceramică roşie fină 31 •
O valoare deosebită o reprezintă găsirea în toamna acestui an, în cadrul unei locuinţe
cercetate şi care datează din secolele XIV-XV, a unor fragmente cenuşii din pastă fină,
aproape identice cu materialele analizate mai sus.
Între acestea, menţionăm un fragment ceramic decorat prin motivul ştampilat cu
figuri în relief, realizat cu un rulou, pe care au fost săpate în negativ diferite figuri. Între
două rânduri de puncte pătrate, adâncite şi compuse dintr-un fond de plasă se află un
semn cu caracter gotic, urmat de o floare cu şase petale, dispuse în formă de rozetă,
continuată de reprezentarea unui cap de bour şi terminată cu o cruce (fig.8). Datorită
faptului că se păstrează într-o stare fragmentară, nu putem deduce cu exactitate modul
de dispunere a figurilor în relief şi a semnelor, respective, conform ruloului ştampilă executat
iniţial. Cu toate acestea, precizăm că au fost descoperite unele piese aproape de acest tip
la Roman 32 , în diferite variante, fără însă a se apropia în modul de redare a figurilor în
relief.
26
M.D.Matei, Contribuţii .. „ p.146-147.
·
27
M.D.Matei, L.Chlţescu, în Studii, 1, 1968, p.43-44.
·
· M.D.Matei, Contribuţii .. „ p.148-149, fig.26/9 şi 27I12.
28
· Eugenia Neamţu, Vasile Neamţu, Stela Cheptea, op.cit., p.105, llg.62.

29
30· M.D.Matei, L.Chiţescu, în Studii ... , 1, 1968, p.44-45.

3 1. Al.Artimon şi I.Mitrea, op.cit., p.213, fig.18/1, 2; p.217, fig.18/7.
· M.D.Matei, L.Chiţescu, în Studii ... ,., 1968, p.44, fig.2/1.

32
159
În ce priveşte Adjudul3 3 , aici nu s-au descoperit decât foarte puţine fragmente

ceramice de acest tip, datorită şi faptului că vatra veche a oraşului a fost în mare măsură
distrusei de apa Siretului şi din cauza unor cercetări arheologice ce nu au căpătat amploarea
celor de la Bacău şi Tg.Trotuş.
Analiza întreprinsă de cercetătorii care s-au ocupat de ceramica cenuşie fină a
ajuns la concluzia că ea este nelocală. Ceramica decorată cu motivul ştampilat cu figuri în
relief şi dat fiind faptul că aceste materiale au fost descoperite în asociere cu cele
ornamentale cu brăduţ, linii verticale sau linii oblice, motive ce cunosc analogii în ţările
vecine şi de faptul că toate materialele ştampilate cu rotiţa sau ruloul sunt aplicate pe
aceleaşi forme, considerăm că ele au aceeaşi origine, aceeaşi purtători şi, în ultima instanţă,
prezintă aceleaşi implicaţii de ordin istoric.
Atât la Bacău, cât şi la Tg. Trotuş, ceramica ştampilată a fost găsită în complexe
închise (locuinte).
'
Cercetătorii au relevat caracterul nelocal al ceramicii ştampilate. Problema principală
care se pune e de unde vin şi cine sunt purtătorii acestor materiale în Moldova.
Unii specialişti au opinat că direcţia pătrunderii acestor materiale în Moldova nu
poate fi decât nordul, eventual Polonia34 •
Pe plan arheologic materiale decorate cu rotiţa dinţată se cunosc în număr destul
de mare, atât pe teritoriul Poloniei, cât şi pe cel al Cehoslovaciei, Ungariei, Austriei,
Germaniei, precum şi în fosta Iugoslavie, unde asemenea materiale sunt considerate ca
fiind nelocale şi atribuite unor colonişti germani.
Dacă în cazul Romanului, aceste materiale au fost atribuite unor militari 35 , în cazul
nostru de faţă, adică prezenţa lor în oraşele Bacău şi Trotuş, putem să o punem pe seama
prezenţei aici a unor colonişti germani, dar în acelaşi timp ar putea să fi fost aduse de
negustori străini, aşa cum rezultă şi din izvoare scrise, ce au fost prezenţi în aceste centre
urbane.
Prezenţa acestor materiale în ultimele două decenii ale secolului al XIV-iea şi în
primul sfert al secolului al XV-iea, relevă că acolo unde se întâlnesc elemente străine,
acestea la început trăiau după obiceiul adus din vechea lor patrie, iar ulterior o dată
adaptarea coloniştilor la condiţiile locale şi mai ales după uzarea obiectelor aduse de ei,
ele dispar.
În orice caz, prezenţa acestor materiale în oraşele din sud-vestul Moldovei (Bacău
şi Tg. Trotuş), ca şi în celelalte centre urbane dovedeşte încă odată importanţa social-
economică şi politică a iar, la sfârşitul secolului al XIV-iea - prima jumătate a secolului al
XV-iea.
-------------
33
· Vezi articolele: Al.Artimon, Contribu,tii ilrheologice la istoria Adjudului. în Carp/Cil, VIII, 1976, p.235-253:
Al.Artimon şi Anton Paragină. Descoperirile arheologice de la Adjudul Vechi şi semnifiCil,tia lor istoriGf, - lffancea. în
Studii şi comunlGiJi, Focşani, 1981 p.149-154.
34
· M.D.Matei, Die graue Keramik von Suceava und einige archJologischen Probleme des 14, und 15fh. in der
Moldau, in Ddcid, N.S„ VI, 1962, p.357 şi urm.
· M.D.Matei, L.Chiţescu, Probleme istorice „., p.48.
35
160
La ceramique fine usuelle de XIVe-XVe siecles

decouverte dans Ies centres urbaines
de sud-ouest de la Moldavie
(Resume)
Dans cet article, l'auteur presente la ceramique fine usuelle grisâtre et rougeâtre
de XIVe-XVe siecle decouverte dans Ies villes du moyen-âge de Bacău et Tg.Trotuş.
Les materiaux decouverts proviennent des brocs a l'anse et l'embouchure trilobee,
des brocs avec l'embouchure en bec, des cruches a !'anse, des coupes et des verres.
Les vases sont decorees avec des lignes horizontales indsees ou en reseau, des
lignes obliques paralleles disposees en triangle, des rameaux de sapin, des lignes paralleles
verticales interrompues des X et des bandes des lignes en vague.
Une valeur particuliere represente Ies vases decorees par un motif estampille avec
des figures en relief.
En conclusion, l'auteur montre que ces materiaux sont importes du nord,
eventuellement de Pologne et qu'elle appartiennent aux colons allemands.
Legende des figures
Fig.1. - Bacău - La Cour prindere. La ceramique d'usage menager fine.

Fig.4. - Bacău - La Cour prindere. Fragments d'usage menager fine.
Fig.6. - Bacău - La Cour prindere. La vase decoree d'un motif estampile a figures
en relief; 2-3. Details du vase nr.1
Fig.7. -Tg.Trotuş. Fragments ceramiques d'usage menager fine.
Fig.8. -Tg.Trotuş. Fragments ceramiques decore d'un motif estampile a figures en
relief.
161
Ceramică fină. de uz comun din secolele XIV-XV descoperită. în centrele urbane din sud-vestul Moldovei
162
2 3
Fig. 1. Bacău - Curtea Domnească. Ceramică cenuşie fină.
163
Fig. 2. Bacău - Curtea Domnească. Ceramică cenuşie fină.
164
..,
~ ·12 13
Fig. 3. Bacau - Curtea Domneasca. Ceramica cenuşie fina.
1'65
4
5
-·-.
. ...__ .......,„__
"
....._.
...
~"'"""''!
. .
-· ...
7 8 „ _,5<~
9
13
:1 t
Fig. 4. Bacău - Curtea Domnească. Fragmente de torţi provenind de la vase lucrate din
pastâ cenuşie finâ.
166
-
.. .· .. .
.· ·' ·::·.
. ...
. ' ... : : ._: .

. · . ..
.;.'· ...:•
· • •• J • ••
- -· .. :. ~
·- .·. ,..;. . :-
.
: : „
. ·.. ~ ::· ~ -.. :~:~·· . .. ,··.: „~.:. '
.A. • - -· .• ;, • ~~-. '!
Fig. 5. Bacău - Curtea Domnească. Ceramică de uz casnic.
167
Ceramica fina de uz comun din secolele XIV-XV descoperita în centrele urbane din sud-vestul Moldovei
Fig. 6. Bacău - Curtea Domnească. Vas decorat cu motiv ştampilat cu figuri în relief.
168
1 2
3 4
Fig. 7. Tg. Trotuş. Fragmente ceramice de uz casnic lucrate din pasfâ cenuşie finâ.
169
Ceramică finâ de uz comun din secolele XIV-XV descoperitâ în centrele urbane din sud-vestul Moldovei
Fig. 1. Tg. Trotuş. Fragment ceramic decorat cu motiv ştampilat cu figuri în relief.
170
Brătări de sticlă medievale

' A
descoperite In România
INGRID POLL, GHEORGHE MĂNUCU ADAMESTEANU

'
Brăţărilelucrate din pastă de sticlă sunt cunoscute la noi în ţară încă din perioada
geto-dacă: dintre acestea putem menţiona un fragment inedit de la o brăţară din pastă de
sticlă, de culoare albastru închis, decorată cu un motiv incizat, găsit de Dinu V. Rosetti în
perioada interbelică, pe raza oraşului Bucureşti în punctul "Ziduri între vii" (secolele II-I
î.e.n.) 1 şi descoperirile din Transilvania, de la Ghirbovn (sec. I î.e.n.)2. Din secolele 11-111 e.n.
putem aminti două fragmente descoperite pe teritoriul unor villae romane din Dobrogea3
- la Capaclia (din pastă de culoare albastru închis, decorată, prin torsionare, cu fire subţiri
de culoare roşie, albastră şi aurie) şi Niculiţel - care ne dovedesc că această categorie de
podoabă era prea puţin folosită. Din secolul IV cunosc o largă răspândire, fapt ilustrat prin
numărul mai mare de descoperiri dar şi prin aria geografică mult mai mare pe care se
întâlnesc: aşezări 4 (Isaccea, Argamum, Capidava) şi necropole5 (Mangalia, Piatra Frecăţei)
din Dobrogea, în aşezări din Banat6 (Greoni, Moldova Veche) sau în Transilvania, în
necropola 1 de la Bratei7. Ele vor fi folosite până în secolele VI-VII (printre cele mai târzi
descoperiri menţionăm piesa de la Sucidava - secol Vl) 8 , când în urma pătrunderii la
Dunărea de jos a slavilor şi bulgarilor, legăturile cu Bizanţul vor fi perturbate pentru o
lungă perioadă de timp 9 •
1. Materialele descoperite în acest punct se păstrează. în colecţiile Muzeului de Istorie şi Artă al Municipiului
Bucuresti si datează. din secolele 11-1 a Ch. - informatiile ne-au fost oferite cu multă amabilitate de către dr. Mioara Turcu.
' i'. Al. Aldea, în Apulum. X, 1972, p. 14, ftg. 10/2-3.
3
Capaclia - V. H. Bauman, Ferma romană din Dobrogea, Tulcea, 1983, p. 165, Anexa 2, A/7. Niculiţel - Gh.
Mănucu Adamesteanu, în Peuce, IX. 1984, p. 242, nota 42.
•· Isaccea - materiale inedite din cercetările arheologice efectuate de Gh. Mănucu Adamesteanu; Argarnum - un
fragment inedit, de culoare albastră, descoperit de Mihaela Mînucu Adameşteanu; Capidava - materiale inedite din
săpăturile arheologice efectuate de dr. Radu Florescu, care mi-a oferit spre Investigare şi publicare stida descoperită aici.
5
Constantin Preda, C3/latis. Necropola romano-biz.antină. Bucureşti. 1980. p. 52-53, datate în sec. IV; Petre
Diaconu, Dumitru Vâlceanu, Pâcuiu lui Soare. Cetatea bizantină. I. Bucureşti, 1972, p. 151, unde sunt datate la sfârşitul
sec. IV şi începutul sec. V; Piatra Frecatei - Aurelian Petre, în Asodation lnternationale d'ltudes de Sud-Est Europeean.
Bulletin, XVII-XVIII, 1987, p. 23. fig. 56 c, p. 38, fig. 106 bi, b2 - brăţări datate în sec. N.
6
D. Ţeicu, în ActaMN. XVIII, 1981, p. 493-494, nota 8.
1
· Ligia Barzu, Continuitatea popula,fiei autohtone fn Transilvania fn secolele IV-V (Cimitirul I de la Bratei).
Bucureşti, 1973, p. 69-70.

· D. Tudor, O. Toropu, C. Tătulea, M. Nica, Materiale, Tulcea, 1980, p. 362.
8
· Radu Vulpe, Ion Barnea, Din istoria Dobrogei. li. Romanii la Dunărea de jos, Bucureşti, 1986, p. 439-445.
9
171
Brăţări de sticlă medievale descoperite în România
Momentul unei noi etape îl marchează recucerirea Dobrogei în anul 971 de către
armatele bizantine conduse de către împăratul Ioan Tzmiskes 10 • Prezenţa bizantină crează
condiţii favorabile pentru importul unor brăţări lucrate în ateliere din Bizanţ care, destul
de repede, vor fi confecţionate şi în unele ateliere locale (Bulgaria, Serbia, Rusia sau
Dobrogea).
O primă menţiune, controversată în ceea ce priveşte cronologia, aduce în discuţie
un fragment descoperit la Bucov-Rotari pe care Maria Comsa, autoarea cercetărilor de
aici, îl plasează în secolele IX-X, dar analogiile pe care ni le oferă sunt din secolele X-Xl1 1 ,
pentru acest ultim interval cronologic pledează restul materialului arheologic - vase de
factură bizantină - aflat în dependinţa nr.4 de la Bucov-Rotari 12 , ca şi fragmentul găsit în
aşezarea de la Dridu 13 (secolele X-XI}; cele două aşezări din Câmpia Română, rămân,
deocamdată, singurele repere pentru această zonă geografică.
Situaţia se schimbă radical, la sud de Dunăre, în Dobrogea: cercetările de suprafaţă
sau săpăturile arheologice ce au vizat centrele fortificate de pe limesul dunărean au
confirmat că folosirea brăţărilor din pastă de sticlă cunoscuse o adevărată modă la populaţia
de aici fiind prezente în toate asezările: Capidava 14 , Hîrsova 15 , Cernavodă 16 , Piatra Frecătei 17 ,
' ' '
Măcin 18 , Troesmis 19 , Tulcea20 , Dunavăţul de Jos21 , în centrele care au beneficiat de o cercetare
mai îndelungată - Dinogeţia - Garvăn 22 , lsaccea23 sau Nufăru 24 - numărul (peste o mie de
fragmente şi piese întregi în fiecare aşezare) şi varietatea pastei şi a decorului sunt
impresionante. Numai în mod excepţional aceste podoabe sunt folosite şi de către locuitorii
din mediul rural (câte un fragment la Murighiol 25 şi la făclia, lângă Medgidia26 , în aşezări
datate la sfârşitul secolului X şi în prima jumătate a secolului XI).
Descoperirile din Banat conturează realităţi puţin diferite: numărul pieselor este
mult mai modest (numai câteva zeci}, dar cunoaşte o repartiţie ceva mai echilibrată, între
· Ion Barnea. Stefan Ştefănescu, Din istoria Dobrogei. III. Bizantini, r.omani şi bulgari, la Dunărea de jos,
10
Bucureşti, 1971, p. 71-79.

i 1. Maria Comşa. Cultura materială veche româneasc.ă. (Aşe.zările din secolele VIII-X de la Bucov-Ploieşti).
Bucureşti, 1978, p. 121; P. Diaconu. în SC/VA, 30, nr. 3, 1979, p. 474.

iz Eugenia Zaharia, Săpăturile de la Dridu. Con tribu.fie la arheologia şi istoria perioadei de formare a poporului
român. Bucureşti, 1967, p. 94.
13
· Petre Diaconu, Dumitru Vâlceanu, op. dt.• p. 150- 154; Petre Diaconu, în Byzantina, 8, Thessalonica, 1976,
p. 425, pi. 53/17-18.
· Grigore Florescu, Radu Florescu şi Petre Diaconu, Capidava. I. 1958, p. 237-238.
14
15
Materiale inedite aliate în colecţiile Muzeului de Istorie şi Arheologie al Municipiului Bucureşti şi ale Muzeului
de Istorie Naţională şi Arheologie, Constanţa.
16
Materiale inedite aliate în colecţia Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, Constanţa.
· Materiale inedite din săpăturile arheologice efectuate de Petre Aurelian şi care se aliă la ICEM Tulcea.
11
· Materiale inedite rezultate în urma unor periegheze succesive efectuate de Gh. Mănucu Adamesteanu şi
18
Sergiu losipescu; Gh. Stefan, I. Barnea, Maria Comşa. E. Cosmşa. Dinogetia. I. Aşezarea feudală timpurie de la Bisericu,ta
Qrvan, Bucureşti, 1967, p. 314, nota 139.
· Gh. Mănucu Adamesteanu. în Peuce, VIII, 1980, p. 234-238.
19
zo. Ioan Vasiliu, Gh. Mănucu Adamesteanu, în Peuce. IX, 1984, p. 149.
zi. Un fragment din pastă de stidă de culoare albastră, descoperit cu ocazia unei periegheze efectuată de Gh.
Mănucu Adamesteanu.
zz. Gh. Ştefan, I. Barnea, Maria Comşa. E. Cosmşa, op. dt., p. 302-315.
· lon Barnea, N. Anghelescu, în Materiale, IV. 1957, p. 167; Ion şi Al. Barnea, în Peuce, IX, 1984, p. 103; Ioan
23
Vasiliu, în Peuce. IX. 1984, p. 1 1O-1 1 1; Gh. Mănucu Adamesteanu, în Peuce, IX. 1984, p. 241-242.
24
Silvia Baraschi, Neculai Moghior, în SMMIM, 14-15, 1981-1982, p. 80-81, fig. I O; Gh. Mănucu Adamesteanu,
în Peuce, X, 1992, p. 515; Oana Damian, în SC/VA, 44, nr. 1, 1993, p. 96-98.
zs. Gh. Mănucu Adamesteanu, în Peuce, 10, 1992, p. 367.
z6 . E. Comşa. în Materiale, IV, 1957, p. 330.
172
aşezări şi necropole (exemplarele de aici continuă să fie totuşi ceva mai numeroase).
Enumerarea asezărilor - Gornea27 , Moldova Veche - "Rât" 28 , Cladova29 Cenad 30 (?) si a
' '
necropolelor - Pescari 31 (o brăţară), Şopotu-Vechi 32 (o brăţară), Caransebeş 33 (o
brăţară)Cuptoare-Sfogea34 ( t 3 bucăţi, dar trebuie să avem în vedere că aici au fost cercetate
374 de morminte faţăde numai câteva zeci, în toate celelalte localităţi), pare să ne sugereze
o disproporţie între descoperirile din nord şi cele din sudul Banatului, dar aceasta s-ar
putea datora şi unei insuficienţe în cercetarea arheologică a unor aşezări şi necropole din
această perioadă. Exemplarele din Banat par să provină din, cel puţin două ateliere 35 , care
aprovizionau sudul şi nordul provinciei şi se diferenţiază clar (prin pastă, decor etc.) de
cele găsite în Dobrogea36 • Singurul element comun îl constituie cronologia - secolelor
X-XIII-, după care pe teritoriul Banatului nu mai apar brăţări din pastă de sticlă.
Teritoriile învecinate - Crişana (două fragmente rezultate în urma cercetărilor mai
vechi întreprinse de M. Roska la cetatea Biharea) 37 sau Transilvania (un singur fragment la
Dăbica ?) 38 nu par să fi cunoscut folosirea acestui tip de podoabă.
Ultimele piese cunoscute provin din Moldova, teritoriu ce prezintă o situaţie
oarecum asemănătoare cu cea din Ţara Românească, Crişana sau Transilvania: descoperiri
izolate - Dodeşti 39 (un fragment din secolele X-XI), Nicolina-laşi 40 (un fragment din secolul
XIII) sau pe locul Curţii Domneşti din Iaşi 41 (o brăţară "cu capetele deschise"(?), caracteristică
pentru secolul al XIII-iea, dar găsită într-un nivel din secolul al XIV-iea, şi care rămâne
singura descoperire de acest fel semnalată pe teritoriul ţării noastre). Situaţia este oarecum
surprinzătoare pentru o zonă în care se întâlnesc atât importuri bizantine, cât şi din cnezatele
ruseşti, iar ineficienţa cunoaşterii aşezărilor şi necropolelor din această etapă cronologică
(secolele X-XIII), nu ne poate oferi o explicaţie satisfăcătoare.
27
I. Uzum, în Banatica. 4, 1977, p. ZZO-ZZ I, 224, fig. I /4-6, 6; idem, în Banatica, 5, 1979, p. 215-224, fig. 6;
idem, în Banatica, 7, 1983, p. 261-262.
28
· Ibidem, p. 250.
29
Piese inedite, rezultate în urma săpăturilor arheologice efectuate de către V. Boroneanţ.
30 · D. Ţeicu, în ActaMN, 17, 1981, p. 491, nota 6.
3 1. Idem, Necropole medievale (secolele X-XIV) din sudul Banatuluiîn Banatica, I ZI I. 1993, p. 247.
32
· Idem în Crisia, XXI. 1991. p. 307-310.
33 · E. laroslavschi, în Banatica, 3, 1975, p. 361.
· I. Uzum, în Banatica, 4, 1977, p. ZZO-ZZ 1; D. Ţeicu, op. cit., p. 247.

34
35 D. Ţeicu, în ActaMN. 18, 1981, p. 495; I. Uzum, în Banatica, 7, 1983, p. 262.
· Prin bunăvoinţa colegului D. Ţeicu, am putut vedea o parte din brăţările de sticlă, aflate în colecţiile Muzeului
36
din Reşiţa şi ele sunt total diferite de exemplarele găsite în Dobrogea.

· Informaţii despre condiţiile de descoperire ale acestor piese ne-au fost oferite de către D. Ţeicu: două
37
fragmente de brăţări simple se află în prezent în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti, unde le-am putut
vedea prin bunăvoinţa colegei Anca Păunescu. Pentru alte descoperiri de la Biharea, vezi Sever Dumitrascu, Biharea. I.
Săpături arheologice (1973-1980). Oradea, 1994, p. 47-48, despre săpăturile lui M. Roska, din anii 1924-1925.
· Se pare că în aşezarea de la Dăbîca, printre alte importuri bizantine, se află şi un fragment de brăţară de sticlă.
38
39
· Marin Matei Popescu, Podoabe medievale din Ţările Române, Bucureşti, 1970, p. 23, menţionează
descoperirea unor brăţări de sticlă la Suceava, informaţie confirmată şi de Emil Ioan Emandi în Suceava VIII. 1981, fig.
I /40, Z/ZZ. care le datează în secolele XI-XII. În realitate, este vorba de o confuzie între locul de păstrare - Muzeul din
Suceava - şi locul de descoperire: acest grup de brăţări provine din vechea colecţie a Muzeului Bucovinei din Cernăuţi
şi, cele peste 100 de fragmente şi brăţări întregite, au fost găsite într-o aşezare feudal-timpurie din nordul Bucovinei,
informaţie oferită de Victoria Paraschiva Batariuc şi confirmate de Victor Spinei, Moldova fn secolele XI-XIV, Bucureşti,
1982, p. 100, nota 147, fig. 16.
· Dan Gh. Teodor. Continuitatea popula,fiei autohtone la est de Carpa,fi fn secolele VI-XI e.n., laşi. 1984, p.
40
111, 113, 117,fig.61/14-15.

1. Piesă inedită, rezultată în urma săpăturilor arheologice efectuate de Victor Spinei.
4
173
Sintetizând informaţiile de care dispunem, se poate afirma ca brăţările de sticlă

încep să fie refolosite din secolele X-XI, cunosc o adevărată modă în secolele XI-XII (în
Banat şi mai ales în Dobrogea) şi dispar în cursul secolului al XIII-iea. Referindu-ne la
descoperirile din teritoriile învecinate - Bulgaria (colegii de aici apreciază că încep să fie
folosite încă din secolul al IX-lea42 ) Serbia, Macedonia43 , Rusia44 , Ungaria45 - constatăm o
încadrare în repere cronologice comune (ultimele piese cunoscute sunt din secolul al
XIII-iea).
După o lungă întrerupere, brăţările de sticlă reapar prin secolele XVII-XVIII. Dintre
piesele medievale, datate după secolul al XIII-iea, putem aminti două fragmente
descoperite la Giurgiu 46 (autorii nu precizează nici tipul şi nici încadrarea cronologică
exactă), două fragmente inedite găsite în oraşul Brăila, în contexte arheologice din secolele
XVlll-XIX47 (din sticlă de culoare albastră, cu secţiune triungulară şi cu nervuri în relief),
mai multe fragmente descoperite în nivele medievale târzii (secolele XVIII-XIX) - în aşezarea
rurală de la Nufăru (jud.Tulcea) 48 - majoritatea sunt identice cu cele de la Brăila, dar semnalăm
şi un fragment din pastă albă, transparentă, uşor torsionată, ce are la interior un fie subţire,
de culoare albastră 49 • Tot din judeţul Tulcea putem•aminti o descoperire izolată
(asemănătoare cu cele de la Brăila şi Nufăru) de pe teritoriul comunei Beidaud 50 , sau
brăţările depuse ca inventar funerar în cimitirele de la Niculiţel 51 (cinci exemplare de
culoare albastră şi neagră, unele cu nervuri în relief, datate în sec. XVIII) sau lsacea52 (două
brăţări de culoare albastră, dintr-un mormânt deranjat, databile în secolele XVIII-XIX).
Depunearea brăţărilor de sticlă în morminte se întâlneşte şi pe raza oraşului
Bucureşti. Prima menţiune se referă la necropola de la Ordoreanu 53 , punct aHat în amonte
pe Argeş, pe malul lacului Mihăileşti: aici, în jurul unei biserici cu două monumente con-
structive, s-a format o necropolă ce a funcţionat în a doua jumătate a secolului al XIX-iea:
în inventarul unui mormânt, s-a găsit o brăţară din pastă de sticlă, de culoare albastră,
decorată cu pastile de sticlă albă şi albastră, înglobate în pasta moale, piesa care rămâne
un unicat printre descoperirile de la noi din ţară, dar are analogii printre descoperirile de
pe teritoriul Ungariei 54 •
O altă brăţară a apărut în cursul săpăturilor de salvare de la mănăstirea Văcăreşti 55 :
la mormântul 2, la mâna dreaptă, s-a găsit o brăţară din pastă de sticlă, de culoare albastră,
semicirculară în secţiune şi cu grosimea barei destul de neregulată.
42
·Al Andronic, Eugenia Neamţu, M. Dinu, în Arh. Mold, 5, 1967, p. 198; Victor Spinei, /oe. dt, nota 148.
43
. Pentru o datare mai târzie, vezi Petre Diaconu, Dumitru Vâlceanu. op. dt, p. 151-152.
44
· Dusica Minie L' apparition et la diffuslon des bracelets en pate de verre, dans Ies localit5 de foullles medlevales
en Yougoslavie, p. 71-78, în Veffe medieval aux !Jdlkdfls (Ve-XVe s.}, Belgrade, 1975.
45
Petre Diaconu, Dumitru Vâlceanu, op. dt., p. 152-154.
46
· Ion Barnea, Paul Cernovodeanu. Constantin Preda, în Materiale, IV, 1957. p. 235.
47
· Brăţările au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice efectuate de către Ionel Cândea, de la Muzeul
din Brăila.
· Săpături arheologice întreprinse de Gh. Mânucu Adamesteanu - piesele se păstrează în colecţia Muzeului
48
din Tulcea.
· Este singura localitate de la noi din ţ.U:ă fn care se întâlneşte acest tip de brăţară.
49
50 Gh. Mânucu Adamesteanu, în Peuce, IX, 1984, p. 242-243.

5 1. Lia Bătrâna şi Adrian Bătrâna, în RMMMIA, XVII, nr. 2, 1986, p. 85-86.
· Ioan Vasiliu, în Peuce. XI, 1995, p. ~ - "în pământul de umplutură ce suprapunea mormintele" - desigur
52
însă că aceste brăţări au făcut parte din Inventarul unul mormânt deranjat - sublinierea ne aparţine.
53
· Aristide Stefânescu, în CA, IV, 1992, p. 257.
· H. Gyurky Katalln, Ovegek a koz~pkori Magyaro~on. Budapest, 1991, p. 17-18, 132, pi XLVl/4.
54
55 · Cristian llco, în CA, III, 1981, p. 251-252, fig. 4/7-8.
174
În anul 1974, Aristide Stefănescu a efectuat o cercetare în Bucureşti, str. Olimpului

17, la biserica Flămînda 56 , unde au fost descoperite 21 de morminte ce aparţin unor
momente cronologice diferite: prima biserică, din lemn, a fost construită în anul 1766, şi
refăcută, din piatră, în anul 1781; pe baza monedelor otomane, austriece şi româneşti, se
poate aprecia că aici s-au făcut înmormântări până în a doua jumătate a secolului XIX
.
(ultimele monede sunt emisiuni românesti de la 1867) 57 • Aici, la adâncimea de 0,40 m,
au fost găsite două brăţări din pastă de sticlă de culoare albastră, ce par să fi făcut parte
din inventarul unui mormânt de copil, deranjat de înmormântări mai noi (ele au diametrul
foarte mic, doar 45 mm, secţiunea semicirculară şi sunt lucrate destul de neglijent, dintr-
o pastă de culoare albastră; una dintre ele încearcă să se apropie de tipul cu secţiune
triunghiulară şi nervuri în relief).
În anul 1988, Panait I. Panait a făcut cercetări la biserica veche din Domneşti, lângă
Bucureşti, ocazie cu care au fost dezvelite mai multe morminte din cimitirul ce s-a format
în jurul bisericii 58 : la mormîntul 4, s-au găsit trei brăţări din pastă de sticlă de culoare
albastră, lucrate destul de neglijent, dintr-o bară de sticlă, cu lăţimea şi grosimea variabile;
una singură a fost executată cu ceva mai multă atenţie şi îndemânare şi este decorată cu
nervuri în relief. În mormânt s-au găsit cinici monede: două de argint - una ilizibilă şi una
de la Ferdinand I de Austria, bătută în monetăria de la Praga, în anul 184059 - şi trei
româneşti, de bronz: două piese de 5 bani şi una de 1O bani, toate fiind emise în anul
1867.
Ultima brăţară pe care o putem menţiona, s-a descoperit la Grozăveşti, în Bucureşti,
în anul 199560 : la mormântul 5, împreună cu o monedă ilizibilă, s-a găsit la mâna dreaptă,
o brăţară din pastă de sticlă, de culoare albastră, lucrată neglijent; pe baza descoperirilor
monetare de la cimitir - monede austriece de 2 si ' 6 kreutzeri, din 1849, 1851 si românesti,
de 10 bani, din anul 1867 - această brăţară se poate data în secolul XIX.
. .
Orizontului de necropole, cu descoperiri concentrate în zona oraşului Bucureşti şi
în Dobrogea, îi putem adăuga o prezenţă izolată din sudul Moldovei: cercetările arheologice
efectuate la Biserica Precista au pus în evidenţă existenţa unui cimitir, cu înmormântări
succesive din secolele XVI-XIX, în inventarul cărora au apărut şi brăţări lucrate din pastă
de sticlă61 •
Centralizând descoperirile cunoscute din secolele XVII-XIX, se poate constata că
brăţările din pastă de sticlă apar într-un număr mult mai mic şi pe o arie geografică restrânsă,
în comparaţie cu perioada feudalismului timpuriu (secolele X-XIII).
Brăţările se întâlnesc în aşezări urbane - Giurgiu, Brăila, sau rurale - Nufăru, Beidaud
(jud. Tulcea), dar şi în necropole - majoritatea sunt concentrate în zona oraşului Bucureşti,
câteva în Dobrogea, şi una în Moldova.
· Brâţârile sunt inedite şi ne-au fost cedate spre publicare de colegul Aristide Stefânescu; pentru alte descoperiri
56
de aici, vezi Aristide Stefânescu, în Glasul Biseridi, X:XXV, nr. 1-3, 1976, p. 179-183.
· Maria Grigoruţa, în Bucureşti. X. 1981. p. 212-213.
57
58 · Descoperirile din acest cimitir sunt încâ inedite, d-l Panait I. Panait, autorul sâpâturilor cedându-ne cu multâ
amabilitate aceste brăţâri, pentru publicare; o scurtă menţiune a acestor cercetâri, cf. Ionel Zănescu, în CA. N, p. 370.
59
· World Coins, 1985, p. 100, nr. 189 - identificarea monedei a fost făcutâ de Katiusa Pârvan de la Cabinetul
Numismatic al Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti.
· Gh. Mânucu Adameşteanu, în Cronicn cercetărilorc1rheologice. Campania 1995, Brâila, 1996, p. 18.
60
6 1. Lia Bătrâna şi Adrian Bâtrâna, op. dt., p. 85, nota 45.
175
Brâţâri de sticla medievale descoperite în RomcIDia
Caracteristic pare să fie tipul de brăţară cu secţiune triunghiulară, cu nervuri în

relief, care apare în toate zonele geografice (Brăila, Bucureşti, Nufăru), în timp ce în
necropole se întâlnesc brăţări lucrate neglijent. a căror factură grosolană ne sugerează că
au fost confecţionate special pentru a fi depuse în morminte şi nu pentru a fi purtate în
timpul vieţii (vezi descoperirile de pe raza oraşului Bucureşti sau de la Isaccea).
O categorie aparte o formează câteva fragmente 62 (două de culoare verde şi una
de culoare albastră) descoperite în cursul săpăturilor arheologice de la cetatea Oradei 63 ,
care se datează în secolul al XVII-iea: ele sunt lucrate îngrijit, decorate cu diverse motive
pictate, ce continuă în plin Ev Mediu, o bună tradiţie de factură bizantină; brăţările îşi
găsesc corespondenţe în descoperiri similare de pe teritoriul Ungariei 64 •
Brăţările lucrate din pastă de sticlă se mai întâlnesc şi în unele necropole din Bul-
garia la două din mormintele din interiorul bisericii armeneşti Sf. Ştefan din Provadia
(secolul XVll) 65 , la Gabrovo, (secolele XVlll-XIX) 66 - sau de pe teritoriul Serbiei 67 •
Deoarece în documentele vremii nu am întâlnit referiri la prelucrarea brăţărilor, iar
pe de altă parte existau analogii perfecte ale unor exemplare din locuri diferite (Bucureşti,
Brăila, Nufăru), am încercat să obţinem informaţii suplimentare prin efectuarea unor analize
a compoziţiei sticlei 68 • S-a folosit tehnica de analiză prin fluorescenţă de raze X (FRX) cu
dispersie energetică. Această metodă, în esenţă nedistructivă, constă în iradierea suprafeţei
probei de analizat cu un fascicul de radiaţii X şi detectarea razelor X caracteristice ale
elementelor componente, într-un detector. În acest caz a fost folosită o sursă de Am-241,
un detector de Si(Li) şi un analizor multicanal tip Canberra 80. Metoda permite punerea în
evidenţă şi măsurarea concentraţiilor elementelor-urmă precum staniu, stibiu, argint, aur,
cupru, zinc, plumb, arsen, mangan, fier, etc., la nivele de mai mult de 100 p.p.m.
(1 p.p.m. = 0,0001%)
În urma analizelor s-au pus în evidenţă următoarele aspecte:
- Sticlele sunt silico-calco-alcaline.
- Cu excepţia celor două brăţări de la Nufăru, la toate celelalte brăţări apar ca
elemente principale Cu, Ca şi Fe, ionii bivalenţi de Cu şi Fe fiind cei care conferă sticlei
culoarea albastră.
- Cele trei brătări de la Domnesti, diferite între ele ca mod de realizare (două
' '
simple şi una cu nervuri), au aceeaşi compoziţie - Cu şi Pb ca elemente principale. La
celelalte brăţări analizate, Pb apare în cantitate mult mai redusă.
- Cele două brăţări de la biserica Flămînda au o compoziţie asemănătoare cu cea
de la mănăstirea Văcăresti, dar diferă de cea de la Grozăvesti.
' '
- Cele două brăţări de la Nufăru au o compoziţie asemănătoare, cu excepţia CuO
din cea cu nervuri, oxid ce îi dă culoarea caracteristică - albastru-închis si a As din cea
'
de-a doua (albă, semitransparentă, cu fir interior).
62
Piesele se aflau la Muzeul din Oradea şi ne-au fost arătate de către Adrian A. Rusu, autorul descoperirilor.
·
63
Pentru rezultate preliminare ale săpăturilor de la Oradea, vezi Adrian A. Rusu, fn Oisia, XXIII, 1993, p. 59-84.
·
64
· Vezi nota 54.
65
· Ara Margos, în lzvestla, Vama, XII (XXVII), 1976, p. 137, pi. 111/1-2-3.
66
• Kina Kojceva, în GIW5V, Vama, XIV, 1988, p. 68, 70-72, fig. 12e.
· T.P. Boicevic, în Starinar, III, 1908, p. 164, fig. 1, d. Lia Bătrâna şi Adriana Bătrâna, op. dt., p. 86, nota 42.
67
· Până în prezent, singurele analize de compoziţie chimică a unor brăţări de stidă au fost făcute la Cluj, pe
68
câteva piese descoperite în Banat, cf. E. Stoicovici, în ActaMN, XVII, 1980, p. 495-500.
176
- Pentru comparaţie a fost luată în studiu şi o candelă de sec. XVIII-XIX descoperită

în necropola de la Căciulaţi, care conţinea aceleaşi elemente, dar în proporţii diferite,
predominând Ca şi As, şi având în plus Sn (aspectul sticlei era alb-lăptos).
- În urma acestor analize s-a stabilit că brăţările descoperite în necropolele de pe
raza oraşului Bucureşti, au la bază trei compoziţii diferite. În cadrul aceleaşi reţete întâlnim
brăţări diferite ca aspect (cele trei exemplare de la Domneşti), iar în alte cazuri, brăţările
identice ca aspect (cu secţiune triunghiulară şi cu nervuri în relief) au compoziţii diferite ce
indică existenţa mai multor ateliere, lucru sugerat şi de aria geografică mai mare pe care
au fost descoperite - Brăila, Bucureşti, Nufăru.
Aceste observaţii constituie un prim pas în încercarea de localizare a unor centre
din Ţara Românească şi Dobrogea pentru producerea brăţărilor de sticlă. În Bucureşti
avem documentată prezenţa unor meşteri sticlari, în a doua jumătate a secolului XVIII şi la
începutul secolului XIX, dar nu cunoaştem ce produse anume se executau aici 69 . Singurele
.
locuri de la noi din tară, atestate documentar, unde se obtineau brătări de sticlă, sunt
localităţile dobrogene Ostrov şi Nufăru, unde acest meşteşug a fost practicat până la
. .
începutul secolului XX 70 •
Brăţări de sticlă
descoperite în necropolele de pe raza oraşului
Bucureşti (secolele XVIII-XIX)
Analize calitative prin fluorescenţa de raze X
Proporţii Grozăveşti Domneşti 1 Domneşti 2 Domneşti 3 IBiserica Biserica Mănăstirea
elemente 1995 Flămânda 1 Flămânda2 Văcăresti
Principale Cu Cu,Pb Cu, Pb Cu, Pb Cu Cu Cu
Secundare Ca, Fe 1
Ca, Fe, K !ea. Fe. K Ca, Fe, K !Ca. Fe Ca, Fe ,Ca, Fe, K
Minore IK.Mn j Mn, îi iMn, îi IMn, îi IK, îi, As iK. As iMn, Pb
I Pb, îi, Sr I
I
I I
Urme lzn.Au i Zn, Sr Zn, Sr Zn, Sr Mn, Pb, Sr, RIJ Mn, Pb, Sr, Rb As
Brăţări de sticlă descoperite în România (secolele XVII-XIX)
Proporţii Brăila 1 Brăila 2 Nufăru 1 Nufăru 2

elemente lud. Tulcea lud. Tulcea
Principale Cu Cu Ca Ca
Secundare Ca, Fe, K Ca, Fe, K Fe, Pb, Co Fe, Pb, As
Minore Mn, Pb, As Mn, Pb, As K,Cu K,Cu
Urme Au Au Mn, Zn, Sr, Rb, Ti Mn, Zn, Sr, Rb
Principale = peste 3%
Secundare = 0,5 - 3%
Minore= 0,01 - O, 1%
Urme = p.p.m.- până la 0,01 %
100 p.p.m. = 0,01%
69
Istoria României. III, 1965, p. 644, nota 1: Istoria oraşului Bucureşti. 1965, I, p. 139-140.
·
70
Gh. Ştefan, I. Barnea, Maria Cosmşa, E. Cosmşa, op. dt, p. 313: Gh. Mânucu Adameşteanu, în Peuce. IX,
·
1984, p. 243.
177
Les bracelets medievales, en verre,

decouvertes en Roumanie
(Resume)
Les bracelets en verre sont bien connues dans notre pays depuis la periode geto-
dacique: on peut mentionner un fragment inedit decouvert sur le territoire de Bucarest, a
"Ziduri între vii" (lle-le s.av.j.C.) et Ies decouvertes de Transylvanie, a Ghirbov (le s.av.J.C.
le s. apres J.C.).
Depuis le lle-llle s., nous pouvons signaler quelques fragments decouverts en
Dobroudja, sur le territoire des "villae romane" - Capaclia, Niculitel, afin qu'a partir du IVe
s. ce type de parure connaisse un epanouissement progressif: dans Ies habitats de Banat
(IVe s.); Ies Vie-Vile s. marquent le fin d'une premiere etape cronologique (Dobroudja ou
Oltenia), afin qu'on Ies recontrera dans Ies Xe-Xle s. quand Ies armees byzantines,
commandees par l'empereur Jean Tzimiskes, reconqueront Dobroudja (971).
La presence byzantine au Bas-Danube assure des conditions favorables pour !'import
des bracelets produit dans Ies ateliers de l'Empire Bizantin, pieces qui seront confectionnees
aussi dans quelques ateliers locaux de Bulgarie, Russie, Dobroudja (?) etc.
Une premiere mention, controversee en ce qui concerne la cronologie, se rapporte
a un fragment decouvert a Bucov-Rotari, que Maria Cosma, l'auteur des recherches
archeologiques dans ce lieu, le place dans le IXe-Xe s., mais Ies analogies qu'elle nous
offre, sont du Xe-Xle s.
La decouverte d'un autre fragment a Dridu, appartenant au Xe-Xle s., nous oblige
de placer la piece de Bucov au Xe-Xle s., intervalle cronologique pour qui plaide aussi le
materiei ceramique qui accompagnait le fragment de bracelet.
La situation change sur I' autre cote du Danube, en Dobroudja, ou la presence
byzantine a contribue a une extraordinaire diffusion de ces parures en pâte de verre. Des
recherches de surface et Ies fouilles archeologiques ont releve leur presence dans tout Ies
habitats byzantins du "limes" danubien: Capidava, Hârsova, Cernavodă, Piatra Frecătei,
Măcin, Troesmis, Tulcea, Dunăvătul de jos, et dans Ies centres qui ont ete longtemps
etudies - Garvăn, Isaccea, Nufăru - leur nombre (plus de miile fragments et bracelets) et
variete est impressionnante. Exceptionnellement, ces parures sont utilisees par Ies habi-
tants du milieu rural (une seule piece decouverte a Murghiol et une autre a Făclia, pres de
Medgidia), toutes Ies deux datant de la premiere moitie du IXe s.
Les decouvertes de Banat nous offrent une image differente: le nombre des pieces
est reduit (seulement quelques dizaines) mais elles sont repandues plus equilibre, aux
habitats - Gornea, Cladova, Cenad, Moldova Veche "Rât", et necropoles - Şopotu Vechi,
Caransebeş, Pescari, Cladova, Cuptoare-Sfogea.
Les exemplaires de Banat semble provenir du moins de deux ateliers qui
aprovisionnaient le sud et le nord de la provincie et sont totalmente differents par la pâte
en verre.
Sur Ies territoires voinsin - Crişana (deux fragments provennant des fouilles plus
anciennes de la cite de Biharea) ou Transylvanie (un seul fragment de Dăbîca?), ne semble
pas qu'on a ete connue l'utilisation de ce type de parure.
178
Nous rencontrons une situation presque semblable en Moldavie: quelques

decouvertes isolees - Dodesti (un fragment du, Xe-Xle s.), Nicolina-lassy (un fragment du
Xllle s;) et lassy, sur la place de la Court Prindere (dans un niveau du XIVe s.). La situation
est surprenante puisque dans ce lieu on recontre beaucoup d'imports byzantins ou de
Russie, et la seule explication - l'insuffisante conaissance des habitats et necropoles de
cette periode (Xle-Xllle s.), n'est pas du tout satisfaisante.
Synthetisant Ies informations que nous disposons, on peut affirmer que Ies brace-
lets en verre sont rencontres de nouveau, au Xe-Xe s., conaissent une vraie mode au Xle-
Xlle s. (en Banat et sourtout en Dobroudja) et disparaissent pendant le Xllle s.
Ces realites presentant aussi des similitudes dans Ies territoires voisin - Bulgarie
(ou on estime que leur utilisation a commence au IXe s.), Serbie, Macedonie, Russie.
Exceptionnellement, Ies bracelets en verre seront utilises apres cette periode: en
Transylvanie dans la cite d'Oradea (XVlle s.) on a decouvert trois fragments soigneusement
executes et decores, qui ont des analogies avec Ies decouverts trois fragments
soigneusement executes et decores, qui ont analogies avec Ies decouvertes similaires sur
le territoires d'Hungarie.
Un autre groupe est constitue par Ies decouvertes de Valachie et Dobroudja: sur le
territoire de Bucarest - dans Ies cimetieres du XVllle-XIXe s. (Domneşti, l'eglise Flămînda,
la monastere de Văcăreşti, Ordoreanu Grozăveşti), a Brăila (deux fragments dans la niveaux
d'habitation du XVllle-XIXe s.) et en Dobroudja - Ies cimetieres de Niculitel et Isaccea, ou
bien dans Ies habitats de Nufăru, Beidaud, Ostrov.
Les bracelets decouverts dans Ies cimetieres sont mal executes, asimetriques et
nous suggere qu'il ont ete confectionnes seulement pour etre mis dans Ies tombeaux
(une situation similaire on rencontre en Dobroudja, pendant Ies Xle-Xlle s.)
Comme exeption, parmi tous Ies bracelets du fin du Moyen Âge, apparaît la piece
d'Ordoreanu, qui est decoree avec des pastilles en verre appliquees dans la pâte (ii a des
analogies en Hongrie).
Parmis Ies decouvertes, se detache un type commun, avec la section semicirculaire,
aux nervures en relief, qui apparaît en Bucarest, Brăila, mais aussi en Doboroudja, a Nufaru„.
Puisque dans Ies documents historiques nous n'avons pas rencontre de references
pour l'execution des bracelets, et d'autre part, ii existait des analogies parfaites des
exemplaires provenant de differents lieux (Bucarest, Braila, Nufaru), nous avons essaye
d'obtenir des informations supplementaires a l'aide des analyses de la composition du
verre 68. A la suite des analyses par fluorescence de rayons X (FRX), nous avons etabli
que Ies bracelets decouverts dans Ies necropoles situees sur le territoire de la ville de
Bucarest, appartiennent a trois compositions differentes. Dans le cadre de la meme recette
on rencontre des bracelets de differente et c;a indique leur execution dans plusieurs ate-
liers.
Ces observation nous aident a essayer la localisation des centres de production
des bracelets en verre, de Valachie (Muntenie) et Dobroudja. A Bucarest, Ies documents
signalent pour la deuxieme moitie du XVllle s., l'existence d'un atelier de verrerie, mais
on ne connait pas quelle sorte de produit etaient executes. Les seuls lieux atestes par Ies
documents pour la production des bracelets en verre, sont Ies localites de Dobroudja,
Ostrov et Nufăru, ou ce metier existait au debut du XXe siecle.
179
Un monument funerar inedit în biserica din Densu~ (jud. Hunedoara)
Un monument funerar inedit în

biserica din Densuş (jud. Hunedoara)
RADU LUPESCU
Biserica din Densuş este una din cele mai compozite lăcaşuri de cult din depresiunea
Haţegului. Acest fapt a suscitat interesul multor istorici încă din secolul al XVIII-iea, şi
reuşeşte să atragă şi să fascineze, cu aceaşi intensitate, şi în prezent. Probabil că nu se va
putea niciodată delimita cu precizie etapele sale de construcţie, deoarece nu dispunem
nici de izvoare, nici de analogii arhitectonice convingătoare. De asemenea, publicarea
cercetărilor arheologice a întârziat în asemenea măsură (aproape 30 de ani !), încât
speranţele de a le vedea sunt destul de scăzute. În situaţia de faţă orice element care ajută
la întregirea imaginii despre biserică constituie o verigă foarte importantă pentru înţelegerea
evoluţiei sale.
În biserica din Densuş se află zidit un bloc de marmură cu un decor specific, a cărei
analiză amănuntită constituie subiectul articolului de fată. Descrierea sa, dată de către
' '
Virgil Vătăşianu este valabilă şi astăzi: "drept lintou (al uşii de intrare în biserică, nn.) e
folosit un bloc de marmoră albă, înfrumuseţat cu un relief în partea dreaptă, care reprezintă
un cerc şi un punct în centru; dar evident acest ornament nu e în legătură cu decorul
faţadei bisericii, ci el avea rostul lui în funcţie de scopul pe care îl va fi împlinit în Ulpia
Traiana" 1• Blocul are lungimea de t 6 t cm, lăţimea 6 t cm, iar grosimea de 20,5 cm (fig. 3,
stânga). La descrierea citată mai trebuie să adăugăm că cele două muchii lungi ale pietrei
sunt teşite oblic. Lui Vătăşianu i-a scăpat însă un detaliu şi mai semnfificativ: în cerc se
afla o cruce a cărei braţe au fost martelate în mod şi astăzi vizibil (fig. 2, jos).
Despre înfăţişarea originală a blocului de marmură ne putem forma o imagine şi
mai corectă pe baza descrierii baronului Hohenhausen, care a vizitat biserica în t 767 2 • Pe
desenul pubicat de el (fig. 2, sus) se vede clar cercul de pe partea superioară a blocului, cu
crucea în interiorul ei.
Piesa în discuţie, cu înfăţişarea arătată mai sus, seamănă, de fapt, cu prima generaţie
de pietre funerare din evul mediu. Acestea sunt masiv documentate în lumea germană,
în special în zona Rinului de Mijloc3 • Forma mai arhaică a acestora o reprezintă tocmai o
1. Virgil Vătăşianu, Vechile biserici de piatră româneşti din jude.tul Hunedoara, în: ACMff Cluj, li( 1929), p. 3 7.
2
Hohenhausen, Die Alterthiimer Dadens in Siebenbiirgen, Wien, 1775, p. 85.
3
· Friedrich Karl Azzola, Die Scheibenkreuzplatte Im Ba/assa IM/int Museum zu Estergom (Gran), în: Magyar
egyhJztorteneti vJzlatok, 2, Budapest, 1990, p. 43-49.
180
cruce înscrisă într-un cerc. Ulterior, decorul s-a îmbogăţit cu o movilă peste care este
aşezată crucea amintită. Originea acestui simbol trebuie căutată în cristogram. Începând
cu arta paleocreştină, crucea era combinată cu predilecţie cu cristograma, iar toate
împreună, cuprinse de o coroană, simbolizau Învierea Mântuitorului. Motivul acesta era
folosit în catacombe şi s-a perpetuat de-a lungul întregului ev mediu timpuriu, suferind şi
anumite modificări. În cazul nostru, este vorba de pepetuarea crucii aşezată în coroană,
reprezentată de fapt sub forma unui simplu cerc. Astfel am ajuns la decorul de pe piatra
de mormânt de la Densuş. Analogii pentru piatra funerară din Densuş le găsim şi în zone
mai apropiate, la Horna Micina (Cehia) şi la Szekesfehervar (Ungaria) (fig. 3, dreapta) 4 •
Deoarece aceste tipuri de monumente funerare încă nu aveau inscripţii, iar decorul
lor era realizat destul de stilizat, datarea lor ridică probleme serioase. Cele din Germania
sunt datate în general în jurul anului 1200. Având în vedere decalajul existent în domeniul
artisitic, faţă de teritoriile german ca şi contextul propriu bisericii din Densuş. piatra noastră
funerară poate fi datată cel mai târziu la sfârşitul secolului al XIII-iea.
Locul original al poziţiei lespezii nu ne este cunoscut. Oricum aceste tipuri de
pietre aparţineau unor morminte situate în jurul bisericilor. Baronul Hohenhausen a
văzut-o în curtea bisericii, deci probabil în locul original. Nu cunoaştem nici data aşezării
ei drept lintou al uşii de la intrare. În jurul anului 1920, Virgil Vătăşianu a înregistrat-o deja
pe locul actual. Biserica a trecut însă prin mai multe lucrări de restaurare, dintre care mai
importante par a fi cele din anii 1889- 1890. Ni se pare foarte probabil că mutarea din
cimitir pe zidul lăcaşului a avut loc atunci, spre sfârşitul secolului al XIX-iea.
Piatra funerară se remarcă nu numai prin datarea ei timpurie, ci şi prin aflarea sa
într-un mediu românesc. Lespezi sepulcrale provenind din acelaşi mediu au mai fost
descoperite în săpături arheologice la Giuleşti (jud. Maramureş 5 ), respectiv Hălmagiu (jud.
Arad) 6 , ele fiind identice cu cele folosite de către maghiari şi de către saşi. Capitolul este
nou pentru mediile româneşti intracarpatice, deşi anumite sugestii, aşa cum am notat, au
apărut pentru o perioadă relativ timpurie, dar şi după aceea, chiar şi în Haţeg 7 , dacă ne
limităm doar la piesele aparţinătoare perioadei prerenascentiste.
În cazul în care datarea pietrei funerare de la Densuş este corect obţinem un nou
indiciu foarte important, care ne îndeamnă la datarea primei etape a bisericii în secolul al
XIII-iea. Această datare concordă de altfel cu acelea stabilite de către istoricii de artă.
4
Livia Varga-P. Li:ivei, Funeraty art in medieval Hungaty, in AHA. 3-4. XXXV ( 1990-92), p. 117.
·
5· Radu Popa-Mircea Zdroba, Ctitoria cnezilor Giuleşteni, în SC/V, 20, nr. 9, 1969, p. 267-285.
· Dan Căpăţânâ, Cercetări arheologice la Hălm<1giu şi Vârfurile (jud. Arad), în RMM, 2, 1976, p. 76-78.
6
· Adrian A. Rusu, M. Porumb, M. Sabâu-Tâtar, Ctitoria Sărăcineştilor din Sălaşul de Sus (jud. Hunedoara}, în
7
Al/A Cluj-Napoca, XXVIII, 1987-1988, p. 167-168.
181
Un monument funerar inedit în biserica din Densuş (jud. Hunedoara)
Ein unbekannter Grabstein in den Kirche von

Densus, (Kr. Hunedoara)
(Zusammenfassung)
ln der Kirche von Densuş gibt es einen Marmorblock, der bei der Einfassung der
Eingangsttir verwendet wurde. Seine Verzierung, die einen Kreis mit einem Punkt in der
Mitte darstellt, ist das Ergebnis der spateren Tilgung eines Kreuzes, das sich im selben
Kreis befunden hatte. Die ursprilngliche Form der Verzierung ist auf einem Stich erhalten,
der 1767 vom Baron Hohenhausen gearbeitet wurde. Der Marmblok mit der Darstellung
des Kreuzes in einem Kreis ist im Grunde ein Grabstein mit Analogien in Deutschland, der
Tschechei und Ungarn. Er kann spătestens an das Ende des XIII. Jh. datiert werden und
stellt somit eine wichtige Quelle fiir die Geschichte der Kirche von Densuş dar.
Abbild ungsverzeichnis
Abb. 1 - Die Lage des Sttickes in der Kirche von Densuş

Abb. 2 - Zeichnung des Grabsteins vor seiner Verwendung in der Kirche, gearbeitet
von Hohenhausen (oben)
Abb. 2 - Foto des Grabsteins von Densuş (unten)
Abb. 3 - Zeichnung des Grabsteins von Densuş (oben)
Abb. 3 - Analogien von Grabsteinen: Szekesfehervâr (unten)
182
Fig. 1. Poziţia pietrei funerare în biserica din Densuş.
183
Un monument funerar inedit în biserica din Densuş (jud. Hunedoara)
Fig. 2. (sus) Desenul pietrei funerare înaintea poziţionării ei în biserică, după br.
Hohenhausen.
Fig. 2. (jos) Fotografia pietrei funerare din Densuş.
184
d jO 20
Fig. 3. (sus) Desenul pietrei funerare din Densuş.

Fig. 3. (jos) Piatra funerară din Szekesfehervâr.
185
1'86
Consideraţii
privind identificarea
amplasamentului unor mănăstiri
dominicane din Transilvania
SANDA MIHAELA SALONTAI
Activitatea ordinului dominican în Transilvania voievodală s-a desfăşurat pe parcursul

a trei secole şi se integrează în vastul program de ofensivă catolică îndreptat împotriva
ereticilor sau păgânilor. Alături de celelalte ordine de călugări cerşetori, franciscanii şi
augustinienii, călugării dominicani, cunoscuţi şi sub numele de fraţi predicatori, se adresau
în special locuitorilor oraşelor.
În Transilvania au pătruns după anul t 22 t , întemeindu-şi treptat aşezăminte în
aproape toate localităţile urbane importante. Primul convent cunoscut, este cel de la
Sibiu, distrus de invazia tătară din anii t 24 t - t 242, iar apoi refăcut. Generalizarea Reformei
a atras după sine şi alungarea ordinelor călugăreşti, revenirea lor, deci şi a dominicanilor,
în Transilvania, petrecându-se mult mai târziu, în timpurile dominaţiei habsburgice, dar şi
.
atunci obstructionată de către mult mai favorizatii iezuiti. . .
În Transilvania, dominicanii au preferat în general oraşele libere regale, bine
fortificate, cu drept de autoadministrare şi cu însemnate privilegii economice, aşa cum ar
fi Braşovul, Clujul, Sibiul, Sighişoara şi Sebeşul. În alte cazuri, s-au aşezat în cetăţi regale,
ca Odorheiu! Secuiesc, oraşe episcopale, ca Alba Iulia sau târguri importante, aparţinătoare
tot regalităţii, ca Vinţu de jos. Din cele nouă conventuri bărbăteşti, astăzi se mai păstrează
fragmentar cele din Cluj, Sighişoara, Sibiu, Bistriţa şi Sebeş. În cinci dintre cele nouă localităţi
enumerate, documentele relevă existenţa unor mănăstiri de călugăriţe ale aceluiaşi ordin.
Conform unui document păstrat în arhiva centrală dominicană de la Roma, publicat de
lvânyi Bela 1 , în anul t 5 t O, lista cuprindea mănăstirea Sf. Egidiu din Cluj, cu 33 de călugăriţe,
mănăstirea Sf. Ioan din Braşov, cu t 8, mănăstirea Sf. Sebastian din Sighişoara, cu t 2,
mănăstirea Sf. Maria Magdalena din Sibiu, cu 24 şi Sf. Treime din Bistriţa, cu 22 de călugăriţe.
Despre aceste mănăstiri, informaţiile documentare converg spre ipoteza dispariţiei lor,
amplasamentele presupuse fiind, în majoritatea cazurilor, fără baze documentare. În afara
mănăstirilor din Sighişoara şi Bistriţa, ale căror amplasamente sunt cunoscute, cele de la
Cluj, Sibiu şi Braşov se află sub serioase semne de întrebare.
1· A szent domokos-rend romani kozponti /eveltJril, în Leve/tari kozlemenyek. Budapesta, 7, t 929, p. t 8.
187
Consideraţii privind identificarea amplasamentului unor manastiri dominicane din Transilvania
Acestea au fost motivele care ne-au determinat să întreprindem o operaţiune

sistematică de recuperare şi analiză a datelor care ar putea contribui la identificarea
obiectivelor, ca preliminarii obligatorii pentru stabilirea zonelor de interes pentru investigaţii
de arheologie medievală, în primul rând, investigaţii concepute ca singure metode posibile
de recuperare a patrimoniului medieval dominican dispărut.
La data redactării acestor pagini, este în curs cercetarea arheologică a unui obiectiv
de acest tip: mănăstirea dominicană de la Vinţu de Jos. Această cercetare a început tot cu
o identificare. Deşi sugerată într-o bibliografie mai veche, dar destul de greu accesibilă
cititorilor de limbă română, foarte puţini se referiseră la mănăstirea din acest vechi târg
săsesc ca la o realitate care trebuia să se afle pe/sau în locul ruinei castelului zis Martinuzzi,
din hotarul dinspre vest al localităţii. Cele cinci campanii de săpături arheologice desfăşurate,
sunt soldate cu date excepţionale privind arhitectura ordinului în secolul al XIV- lea, secol
destul de slab reprezentat pe monumentele păstrate în alte localităţi, şi încă foarte im-
portant, cu materiale arheologice contemporane mănăstirii, de natură să aducă lumini
nebănuite asupra vietii interne a acestor lăcasuri 2 •
' '
Ca o regulă destul de bine respectată, mănăstirile dominicane s-au amplasat iniţial
în vecinătatea imediată a primelor curtine ale oraşelor, alteori chiar pe colţuri (Bistriţa,
Cluj, Braşov, Sebeş, Sibiu).
Mănăstirea călugăriţelor dominicane din Cluj, pare că a constitiut o excepţie de la
"regula" pe care o întrevedeam mai sus. Dacă ascultăm informaţia documentelor, atunci
vom afla că la 1459, Margareta, văduva lui Ioan Schleffer, lăsa prin testament, câteva
bunuri ordinului predicatorilor din Cluj, printre care 1O florini de aur, claustrului Sf. Egidiu
aflat în afara oraşului, în "promontoriul viilor" 3 . În anul 151 O, după cum remarcasem,
mănăstirea Sf. Egidiu era atestată în documentele arhivei dominicane ca având 33 de
călugăriţe. După descriere, localizarea amplasamentului ar putea fi undeva pe dealul
Cetăţuia, în zona străzilor Emil Racoviţă - Crişan, destul de departe de cetate, caz rar
o
întâlnit pentru mănăstire de călugăriţe dominicane, care beneficiau zilnic de serviciile
liturgice ale unui preot venit din conventul călugărilor. În general, conventul bărbaţilor şi
mănăstirea femeilor erau construite la mică distanţă una de alta, înlesnind, prin acest
amplasament, interrelaţionarea activităţilor celor două colectivităţi ale ordinului.
Paul Niedermaier, în cartea sa despre evoluţia urbanistică şi arhitecturală a oraşelor
transilvane în secolele XII-XVI, plasează mănăstirea dispărută a călugăriţelor dominicane
din Cluj pe o parcelă situată foarte aproape de latura vestică a claustrului călugărilor, în
interiorul incintei fortificate4 • Ipoteza sa este conformă cu regula poziţionărilor celor două
construcţii, în vecinătatea şi la limita cetăţii medievale, dar, aşa cum am văzut, nu respectă
relatările documentare. În fata vechiului claustru dominican, din interiorul incintei orasului,
' '
săpături arheologice din ultimii ani, au scos la lumină şi ziduri medievale, de secol XIV-XV,
alături de două fântâni din aceeaşi perioadă. Dar, până acum cel puţin, nimic nu ne
îndreptăţeşte să avem vreo cât de mică bănuială că ar fi vorba despre urmele mănăstirii
de călugăriţe dominicane. Ele ar putea fi mai degrabă urme ale unor construcţii care
· Cercetările conduse de către dr. Adrian A. Rusu, de la Institutul de arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napopca.
2
Materialul litic recuperat va fi preluat şi publicat în comun.

3
· Jakab E.• Okleveltar rortenete, Buda, 1870, p. 197
· Paul Niedermaier, Siebenbiirglsche Stadte. Bucureşti, 1979, p. 89.

4
188
făceau parte din conventul călugărilor (infirmerie, noviciat). Continuarea săpăturilor ar

putea evidenţia aspecte interesante privind destinaţia acelor construcţii dispărute.
La Brasov au existat două asezăminte dominicane, un convent bărbătesc, cu hramul
' '
Sf. Petru şi Pavel, atestat prima dată documentar în anul 1323 5 , şi o mănăstire de femei,
cu hramul Sf.Ioan, despre care se ştie că în anul 151 O adăpostea 18 călugăriţe. Evidenţa
păstrată în arhiva centrală dominicană, privind starea clădirilor care au aparţinut ordinului
dominican în Transilvania, conţine un raport în care conventul Sf. Petru şi Pavel era, în anul
1717, în stăpânirea iezuiţilor6. Grav avariată în urma unui cutremur, construcţia a fost
demolată şi pe locul ei s-a construit actuala biserică parohială romano-catolică. Mănăstirea
dominicanilor ocupa o parcelă situată pe colţul nord-estic al incintei fortificate, pe fosta
Klostergasse (= uliţa Mănăstirii, I. germană).
Unde a fost însă amplasată mănăstirea Sf. Ioan? Istoricul braşovean Erich Jekelius,
aminteşte în lucrarea sa despre străzile şi pieţele Braşovului, o stradă perpendiculară pe
strada Mănăstirii, stradă care purta numele de johannesgasse (în 1520, Platea monialium,
în 1540, P/atea Sancti joannis) şi pe care se află în prezent biserica franciscană. Autorul
citat atribuie actuala constructie, transformată în stil baroc, în secolul al XVIII-iea,
'
călugăriţelor franciscane care ar fi construit acolo, înainte de reformă o mănăstire cu hramul
Sf. Ioan 7 • Acelaşi hram îl purta şi mănăstirea călugăriţelor dominicane din Braşov şi fără
îndoială, strada pe care se afla, îi purta numele. Mănăstirea franciscană era amplasată
foarte aproape de locul unde se afla claustrul dominicaniior şi nu exista nici un convent
franciscan în apropiere. În concluzie, există posibilitatea ca actuala mănăstire franciscană
din Braşov să fi aparţinut iniţial călugăriţelor dominicane, care l-au părăsit definitiv în jurul
anului 1530.
La Sibiu au existat de asemenea un convent şi o mănăstire aparţinând ordinului
dominican. Convertul bărbaţilor, distrus iniţial de invazia tătară, a fost refăcut pe acelaşi
amplasament, extra rouros, apoi reconstruit în anul 1474, în interiorul incintei fortificate.
În anul 1733, complexul a fost donat de primărie călugăriţelor ursuline, care au reconstruit
un nou claustru şi au transformat biserica în stil baroc8 .
În spatele daustrului dominicanilor se afla o mănăstire de călugăriţe, a cărei
construcţie datează din secolul al XIV-iea. Mănăstirea călugărilor franciscani se afla, înainte
de Reformă, pe strada Elisabeta, colţ cu strada Sării, biserica mănăstirii funcţionând până
în anul 1868, când a fost demolată. Tot pe strada Elisabeta, peste drum de aşezământul
călugărilor franciscani, se afla mănăstirea călugăriţelor franciscane, demolată în anul 19879 .
Mănăstirea călugăriţelor dominicane, cu hramul Sf. Maria Magdalena, trebuie să
se fi aflat undeva în apropierea conventului de călugări. Erich Michael Thalgott, în lucrarea
sa despre evoluţia urbanistică a oraşului Sibiu, considera că actuala biserică franciscană,
de lângă mănăstirea ursulinelor, ar fi aparţinut înainte de Reformă clariselor, fără să precizeze
sursa informaţiei 10 • Clarisele sunt însă varianta feminină a ordinului franciscan. Biserica,
5
· lvanyi Bela. Cieschichte des Dominikanerordens in Siebenbilrgen und der Ma/dau, în Siebenbilrgische
Vierteljahrschrift, 1939, p. 42.

6
· lvanyi Bela, op. dt. , p. 55.
· Erich jekelins. Kronstadts Gassen und Pliitze, în Das ButZenland. Braşov. 1928, p. 32.
7
8· E. M. Thalgott, Hermanstadt, Sibiu, 1933, p. 75 - 76.

9
Vezi P. Beşliu, Istoria unei biserid de mănâstire din Sibiu, în RM/, 1, 1991, p. 78 - 84.
·
10
· E. M. Thalgott, op. dt. , p. 22.
189
Consideraţii privind identificarea amplasamentului unor manâstiri dominicane din Transilvania
redecoratâ în stil baroc, are un plan tip salâ, cu un cor nu prea lung, format din două travei
şi absidă poligonală şi pare să fi aparţinut unei mănăstiri mai modeste. Paul Niedermeier
o atribuie călugăriţelor domincane 11 , variantă mai plauzibilă, având în vedere apropierea
de amplasamentul conventului dominicanilor din cetate. În sprijinul acestei ipoteze stă
descrierea făcută în anul 1754, de către fratele dominican Augustin Marics, care relateazâ
starea fostelor asezăminte dominicane din Transilvania. Potrivit acestei surse, biserica si
' '
claustrul călugăriţelor dominicane erau la acea dată în posesia călugărilor franciscani 12 •
Thalgott spune că ordinul franciscan a preluat complexul în anul 1716, primind o înfăţişare
barocă şi o extindere pe latura nordică a navei, prin amenajarea a două abside pentru
altare laterale.
La Alba Iulia exista deja un convent dominican în anul 1289, când este amintit
într-un document priorul ordinului predicatorilor 13 , iar în intervalul 1296-1301, dominicanii
şi augustinienii din Alba Iulia autentificau împreună cu capitlul episcopiei Transilvaniei, o
serie de documente regale 14 • Până la izgonirea definitivă a călugărilor, conventurile
dominicanilor şi augustinienilor din Alba Iulia apar în numeroase documente, în special la
sfârşitul secolului al XIII-iea şi prima jumătate a secolului al XIV-iea. În general, în documente
se menţiona apartenenţa conventului şi hramul bisericii. În anul 1300, Elisabeta, soţia
comitelui Herbord din Vinţu de jos, şi-a întocmit testamentul prin care lăsa"zece mărci
bisericii Sfintei Fecioare, zece fraţilor eremiţi ai Sfântului Augustin din conventul de la
Alba Iulia, pentru ajutorul bisericii Sf. Ştefan, primul mucenic. .. "15 • Putem identifica conventul
dominican într-un document din anul 1350, care conţine scrisoarea de adeverire a
capitelului din Alba Iulia, pentru priorul mănăstirii Sfânta Maria, care a vândut o vie comitelui
Wilhelm' 6 • Pe cât se pare, era nevoie de bani pentru reparaţii şi construcţii la clădirile
conventului, dar documentul nu specifică despre ce călugări este vorba, menţionând doar
hramul "Sfintei Fecioare Maria". Evident, aici este vorba despre mănăstirea predicatorilor.
Ce s-a întâmplat cu această clădire după plecarea călugărilor este, după părerea noastră,
o problemă neelucidată. Confuziile de identificare par a fi tipice pentru tot spaţiul transilvan.
Nici nu este de mirare, căci, după circa două secole, perioadă după care structurile bisericii
catolice au fost restaurate în forţă, memoria locurilor fusese fie uitată, fie pervertită de noi
elemente urbanistice, apărute între timp.
La Alba Iulia, documentele păstrate relevă o neconcordanţă care face dubitabilă
identificarea fostei mănăstiri dominicane. Un act emis în oras, la 12 februarie 1583, descrie
'
modul în care familia Bâthory "i-a aşezat pe iezuiţi în biserica Sf. Ştefan şi le-au dat de
asemenea şi mănăstirea ce este legată de această biserică, care odinioară a fost a
dominicanilor" 17 • Toate documentele de la sfârsitul secolului al XVI -lea evidentiazâ aceeasi
' ' '
neconcordanţă între hram şi ordinul călugăresc, cu excepţia unui document emis la Alba
Iulia în februarie 1582, continînd relatarea unui iezut care afirma următoarele:"au (iezuitii)
' '
o locuinţă confortabilă care odinioară fusese casa prepozitului, iar biserica aflată la mică
1
' Paul Nieclermaier, op. cit. , p. 110 - 111.
12
lvânyi Bela, Siebenbiirgische Viertejahrschrift. 1940. p. 38 - 39.
·
11
· Urkundenbuch zur Cieschichte der Deutschen in Siebenbiirgen, l, Sibiu, 1892.
14
· Ibidem, p. 196, 275.
15
· DIR.C., XIII, voi. 2. Bucureşti. 1952, doc. 522.
· Ibidem, XIV, Bucureşti, 1952, doc. 792.
16
· I. Şerban. Un monument de arhiteCtur.f gotiGl din cetatea AlbiJ Iulia, în Apulum. 15, 1977, p. 323 - 326.
11
190
distanţă, care pe vremuri fusese a augustinienilor împreună cu claustrul legat de ea, fiind
ruinată, a fost dată în întregime Societăţii pentru viitoare locuire ... "18 • Este unicul docu-
ment care artibuie augustinienilor eremiţi biserica cu hramul Sf. Ştefan, ulterior cunoscută
ca fiind biserica Bathory, până la sfârşitul secolului al XIX -lea, când a fost demolată. Fără
a neglija mărturiile păstrate din relatările călătorilor străini la Alba Iulia sau din actele
oficiale emise de oraş. înclin să optez pentru apartenenţa fostei biserici Bathory din Alba
Iulia la ordinul augustinienilor eremiţi, nu dominicanilor cum îndeobşte se afirmă în
literatura istorică nouă 19 • Arhitectura bisericii, dispărută la sfârşitul secolului trecut şi analizată
de către Ioan Şerban, nu este relevantă din punct de vedere al identităţii ei. Toate ordinele
cerşetoare au avut o arhitectură specifică, sensibil asemănătoare, bazată pe principiile de
austeritate ale cistercienilor şi un program adoptat contextului urbanistic medieval.
Presupunînd că biserica iezuiţilor (sf. sec.XVI) a aparţinut anterior conventului
augustinienilor, atunci unde a fost amplasat conventul dominicanilor? Pe planul cetăţii
Alba Iulia, întocmit de Giovanni Morando Visconti în anul 1711 , apare un grup de clădiri
ordonate în formă de careu, în apropierea porţii de est (Sf. Gheorghe). Reformaţii ar fi
putut prelua vechea mănăstire, aşa cum au făcut şi în alte cazuri (Braşov, Cluj, Sebeş.
Sighişoara), dar pe plan nu este figurată nici o biserică. Desigur ea putea fi demolată sau
transformată. Într-o monografie interbelică se menţionează că mănăstirea dominicanior
fusese amplasată pe locul actualei Bliblioteci Bathyaneum, fără să se specifice sursa acestei
informaţii 20 • Pe planul lui Visconti, la colţul nord-vestic al cetăţii, unde se află în prezent
biblioteca, nu există marcate construcţii, cu excepţia casei contelui Teleky. Ar fi un
amplasament credibil şi în spiritul dominicanilor, dar este lipsit de orice bază documentară.
În finalul acestor rânduri, constatăm că, dacă, în cazul a două obiective, aparţinătoare
călugăriţelor, la Braşov şi Sibiu, ar putea fi vorba despre simple confuzii, la Cluj şi Alba
Iulia, amplasamentele rămân necunoscute. La Cluj este doar sugerată prezenţa mănăstirii
călugăriţelor în afara vechii cetăti.
Quelques remarques sur l'identification des

certains couvents dominicains en Transylvanie
(Resume)
L 'ordre dominicain est arrive dans la principaute de Transylvanie, avec d'autres

ordres mendiants, au debut du Xine siecle. Apres 1221 , Ies freres dominicains, connus
aussi sous le nom de precheurs ou jacobins, se sont installes progressivement dans Ies
18
· Ibidem, p. 325.
19
· I. Şerban, op. cit. ; Gyorgffy Gy., Az Arpad-kori Magyaro1Szaag tortenelmi f61drajz.a. 2, Budapesta,
1984, p. 151; Balogh J., Koloszvari k6farag6 milhelyek. 16. sz.az.Jd. Budapesta. 1985, p. 203, 269.
· Alba Iulia. Descrierea istoriGi şi geografică a oraşului, Bucurteşti, 1922.
20
191
Consideraţii privind identificarea amplasamentului unor mănăstiri dominicane din Transilvania
plus importantes cites urbaines, presque toutes proprietees royales (Braşov, Cluj, Sibiu,
Bistriţa, Sighişoara et Sebeş}, dans le village de Vinţu de Jos, important centre commercial
medieval et dans la cite episcopale de Alba Iulia. A Braşov, Cluj, Sibiu, Bistriţa et Sighişoara,
le couvent des moines a ete seconde par un monastere de femmes, dont on connaît le
nombre de religieuses atteste en 151 O par un document qui se trouve dans I' archive
centrale des dominicains a Rome. Dans l'etude de l'historien hongrois lvânyi Bela, on
trouve le monastere St. Egide de Cluj avec 33 religieuses, St. Jean le Baptisseur a Braşov
avec 18, Ste. Marie Madeleine a Sibiu avec 24, St. Sebastien a Sighişoara avec 12 et Ste.
Trinite a Bistriţa avec 22 religieuses. Apparement ces monasteres ont ete demolis au
cours des siecles, surtout apres 1556 l'annee de la victoire du protestantisme dans la
principaute de Transylvanie.
La plupart des emplacementes des couvents et monasteres sont connus, sauf celui
du couvent de Alba Iulia et ce des monasteres de Sibiu, Cluj et Braşov. Presque dans
toutes Ies villes, Ies dominicains ont dresse leur cloître a la periferie du perimetre bâti en
se trouvant plus tard inclus dans la cite, souvent pres de la courtine, de preference dans
un coin du carre fortifie (par example a Bistriţa. Sebeş. Braşov).
Le monastere des femmes a Cluj, semble excepter a cette regie, selon le testa-
ment de la veuve du Jean Schleffer qui a laisse 1O florins d'or pour le cloître St. Egide
situe "en dehors de la viile sur le promontoire des vignards". La topographie de la viile
medievale nous indique le lieu connu aujourd'hui sous le nom de "Cetăţuia"(= la Citadelle
- d'apres le bâtiment de la citadelle autrichienne bâtie ici au debut du xvmesiecle) et qui
se trouvait jusqu'au XIXesiecle en dehors de Ia fortification et au dela du Someş. la riviere
qui traversse la viile moderne. L 'emplacement semble etrange a cause de la distance qui
le separte du couvent des moines qui se trouvait dans la cite fortifiee.
A Sibiu on suppose que l'emplacement de l'ancien monastere dominicain a ete
sur le lieu de l'actuelle eglise frarn;iscaine, hypotese plausible a cause de la proximite du
couvent des moines ciont l'eglise existe encore (fut prise par Ies Ursulines en 1734).
L 'eglise est dedie maintenant au St. Fran~ois d'Assisi (anciennement a Ste. Marie Madeleine
qui patronait le monastere dominicain). Donc, le monastere dominicain fut construit sur
cet emplacement soit ii fut bâti dans un autre endroit, reste inconnu.
Le couvent de Alba Iulia, deja actif en 1289 etait dedie a Ste. Marie Ia Vierge. II y
existait aussi le couvent des augustins dedie a St. Etienne qui fut quitte entre 1526 -
1556. Pendent trois annees, Ies dominicains re~urent le bâtiment des augustins et c'est a
cause de cette courte periode de temps quand Ies precheurs ont habite le couvent St.
Etienne que Ies documents de 1582-1583 font la confusion des deux bâtiments. Les
jesuites ont re~u en 1582 le couvent St. Etienne qui appartenait auparavant aux augustiniens
et pas aux dominicains, comme affirment ces documents. Alors, ci le couvent St. Etienne
a vecu comme colege des jesuites jusqu'a la fin du Xtxe siecle, le bâtiment St. Marie la
Vierge reste meconnu.
192
Fig. 1. Planul Cetăţii Cluj în secolul XVI
Fig. 2. Planul Cetăţii Sibiu în secolul XVI
Fig. 3. Planul Cetăţii Braşov în secolul XVI
Legenda
•' 21
Legenda: 1 mânăstire de câlugâri; 2 - mânăstire de călugăriţe.
193
Arheologie medievalâ
Cronică
Constituirea Asociaţiei Arheologilor Medievişti

din România
În luna mai a anului 1993, cu prilejul Sesiunii Naţionale de Rapoarte Arheologice,

desfăşurată la Constanţa. un mic grup de tineri arheologi medievişti ridicau, pentru prima
dată, problema constituirii unei asociaţii profesionale. Scopurile ei urmau să fie modelate
de necesităţile prezentului şi ale viitorului. Ea urma nu să se substituie unei Comisii Naţionale
de Arheologie, - care, atunci şi după aceea, dădea semne că nu-şi găsise făgaşurile reale,
de nouă activitate, în condiţii neconforme cu trecutul, - ci să devină o tribună de afirmare
profesională, de căutări de soluţii pentru cadre organizatoric instituţionalizate, în sfârşit.
cu întreg ansamblul de proiecte, vise şi deziderate realizabile, de care ar fi fost în măsură
să dea dovadă cei angrenaţi şi dispuşi să materializeze proiectul. La Constanţa proiectul
avusese forţa să dispună de un prim comitet de iniţiativă, format din Nicolae N.
Constantinescu, Victor Spinei şi Adrian Andrei Rusu, care s-au angajat să-l promoveze la
nivel provincial, până la transpunerea lui în realitate. Angrenarea iniţiatorilor în proiecte
personale diverse, a amânat concretizarea mai rapidă a proiectului, nu însă şi propagarea
rapidă a ideii şi îmbrăţişarea ei de către majoritatea covârşitoare a specialiştilor din domeniul
arheologiei medievale din România.
În anul 1995. paşi importanţi au fost făcuţi în direcţia realizării unui proiect de
statut. El a fost conceput cu toată seriozitatea şi competenţa judiciară necesară, astfel
încât. în datele de 9-1 O noiembrie 1995, el a fost supus atenţiei şi deciziei arheologilor
medievişti întruniţi la Cluj-Napoca. În urma dezbaterii sale, el a fost considerat ca docu-
ment adoptat. În lipsa quorumului necesar, la Cluj-Napoca, nu au fost făcute alegerile
prevăzute de statute. Procesul-verbal cu proiectul de statut adoptat, au fost prezentate
altor specialişti, spre consultare şi aprobare, la Suceava, laşi şi Bucureşti (noiembrie-
decembrie 1995). Primii semnatari s-au considerat membrii fondatori. Imediat s-au început
demersurile pentru înregistrarea oficială. În data de 4 mai 1996, la Brăila, arheologii
medievişti prezenţi, constatând că Asociaţia posedă 28 de membrii, din care erau prezenţi
mai mult de jumătate, au hotărât să aleagă pe responsabilii prevăzuţi de statut. Au fost
făcute câte două propuneri nominale pentru funcţia de preşedinte şi secretar, apoi încă
cinci propuneri pentru încă trei membri ai viitorului Consiliu Ştiinţific. În urma votului
secret, preşedintă a fost aleasă dr. Voica Maria Puşcaşu, secretar ştiinţific dr. Adrian Andrei
Rusu, membrii Paraschiva Victoria Batariuc, Dan Căpăţână, Dumitru Ţeicu. Comisia de
cenzori, aleasă prin vot deschis, se compune din Nina Neagu şi Virgil Niţulescu. Cu acelaşi
prilej s-a stabilit ca Sesiunea Anuală de Arheologie Medievală să aibă loc în octombrie
1997, la Giurgiu. Au fost discutate, în linii mari, direcţiile de activitate pe anul 1996/1997.
ADRIAN ANDREI RUSU
195
Cronică
Statutul Asociaţiei Arheologilor Medievişti din Romănia
Art. 1. Asociaţia Arheologilor Medievişti din RomAnia (AAMR), înfiinţată pe baza

prevederilor Legii 21/1924, art. 34, este o organizaţie profesională de nivel naţional, cu
caracter neguvernamental, nepolitic şi nelucrativ.
Art. 2. Sediul AAMR este în Bucureşti.
Art. 3. Durata de functionare a asociatiei este nelimitată.
' '
Art. 4. Scopul AAMR este promovarea cercetării, susţinerea, formarea şi
perfecţionarea specialiştilor în domeniul cercetărilor arheologice privind epoca medievală
si anume:
'
a. contribuie, împreună cu alte organe, organisme şi instituţii specializate în domeniu
sau domenii conexe, la organizarea şi elaborarea unei strategii a activităţilor specifice (în
funcţie de probleme, aspecte, zonele şi/sau etapele prioritare de cercetare);
b. initiază, stimulează si sustine, după caz, prin activitatea membrilor săi, lucrări
' ' '
specifice pe şantiere de cercetare sau în cadrul unor colocvii, seminarii, sesiuni de
comunicări;
c. iniţiază, stimulează şi promoveză - în cadrul unui program coerent - publicarea/
multiplicarea rapoartelor şi studiilor de specialitate;
d. organizează şantiere de cercetare care să permită formarea şi specializarea în
domeniu;
e. organizează tabere, concursuri şi orice alte forme legale de pregătire şi
sensibilizare/atragere a tinerilor (studenţi sau absolvenţi) spre cercetarea arheologică a
Evului Mediu;
f. elaborează codul deontologic în domeniul său de activitate şi urmăreşte aplicarea
acestuia de către membrii AAMR. ca şi răspândirea şi aplicarea acestuia (prin acceptare
liber consimţită a prevederilor sale) şi de alţi specialişti arheologi;
g. elaborează sau contribuie la realizarea unor instrumente de lucru (dicţionare de
termeni, repertorii, cataloage etc.);
h. propune obiective prioritare de cercetare organelor şi organismelor abilitate să
finanţeze şi să aprobe execuţia lucrărilor de cercetare arheologică;
i. facilitează orice activitate menită să contribuie la corecta şi promta informare de
specialitate a membrilor AAMR (prin comunicare verbală/scrisă, traduceri, mutiplicări etc.);
j. organizează concursuri pentru stimularea studenţilor activi în domeniul cercetărilor
arheologice privind epoca medievală;
k. organizează premierea anuală a celor mai valoroase contribuţii ştiinţifice în
domeniu.
Art. 5. Pentru punerea în practică a prevederilor art. 4 din prezentul statut, AAMR
va colabora cu toate organele/organismele de specialitate din ţară şi străinătate, cu uniuni
şi asociaţii profesionale şi alte persoane fizice sau juridice interesate să sprijine moral
şi /sau material activităţile AAMR. în condiţiile legii;
În sensul celor de mai sus, AAMR va elabora o strategie privind sponsorizarea
activitătilor asociatiei;
' '
Art. 6. Pot deveni membri ai Asociaţiei Arheologilor Medievişti cu activitate în
domeniu şi care îşi explimă liber adeziunea la principiile şi activităţile AAMR. prin cerere
196
Arheologie meclievalâ
scrisă, curriculum vitae şi după caz, recomandări;

Art. 7. AAMR cuprinde următoarele categorii de membrii:
a. membri fondatori;
b. membri onorifici;
c. membri.
Membrii onorifici ai AAMR nu sunt membri cotizanţi; ei pot contribui la cheltuielile
necesare activităţilor asociaţiei prin sume depuse sub formă de donaţii;
Art. 8. Înscrierea ca membru al AAMR se face prin adeziune scrisă, aprobarea
înscrierii de către Adunarea Generali} a AAMR şi plata cotizaţiei anuale.
Excluderea unui membru din cadrul AAMR se poate face la propunerea a trei
dintre membrii AAMR, aprobată de Adunarea Generală, pentru constatarea unor abateri
grave de la normele ştiinţifice şi deontologice ale AAMR.
Art. 9. Calitatea de membru AAMR poate fi pierdută în următoarele condiţii:
a. prin formularea în scris a unei cereri de retragere;
b. prin excludere.
Art. 1O. Membrii AAMR au următoarele obligaţii:
a. să respecte prevederile statutare;
b. să achite cotizaţia anuală;
c. să participe activ la activităţile AAMR;
d. să contribuie la activităţile de atragere a unor subvenţii, sponsorizări, donaţii sau
alte forme legale de susţinere a activităţilor asociaţiei;
e. să îndeplinească mandatele speciale cu care sunt investiţi de AAMR sau de
către conducerea acesteia.
Art. 1 1. Membrii AAMR au următoarele drepturi:
a. să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale AAMR;
b. să beneficieze de facilitătile oferite de activitătile AAMR;
' '
c. să partic!pe la toate activităţile organizate de AAMR.
Art. 12. Membrii AAMR, în totalitatea lor, formează Adunarea Generală a AAMR,
adunare care are următoarele atributii:
'
a. adoptă statutul AAMR, precum şi eventualele modificări ale prevederilor acestuia;
b. alege preşedintele AAMR anual, prin vot secret, cu majoritate absolută;
c. alege membrii Consiliului Ştiinţific, cu mandat de patru ani, prin vot secret, cll
majoritate absolută;
d. alege membrii Comisiei de cenzori, cu mandat de doi ani;
e. aprobă planul anual de activitate al AAMR;
f. aprobă planul anual de cheltuieli şi bilanţul anului precedent;
g. analizează activitatea membrilor propuşi spre exdudere şi aprobă sau respinge
excluderea din AAMR;
h. aprobă înscrierea noilor membri AAMR, propune şi aprobă lista membrilor
onorifici.
Art. 13. Consiliul Ştiinţific al AAMR, ales în condiţiile prezentului statut, este alcătuit
din 4 - 6 membri, din care unul va fi ales secretar si va avea următoarele atributii:
' '
a. elaborează şi propune aprobării Adunării Generale planul anual de activitate al
AAMR;
b. asigură aplicarea planului anual în intervalele dintre adunările generale;
197
Cronică
c. convoacă anual Adunarea Generală si, atunci când este cazul, convoacă adunări
'
generale extraordinare;
d. se întruneşte trimestrial şi, atunci când este cazul, la intervale impuse de
asigurarea bunei desfasurări a activitătilor asociatiei.
' ' '
Art. 14. Preşedintele AAMR. ales în condiţiile prezentului statut, are următoarele
atributii:
'
a. coordonează activitatea Consiliului Stiintific;
' '
b. participă la toate întrunirile Consiliului Ştiinţific;
c. reprezintă AAMR în relaţiile asociaţiei ~u organe/organisme interne sau
internaţionale de specialitate;
d. poate delega competenţele sale unui alt membru al Consiliului Ştiinţific.
Art. 15. Fondurile AAMR se constituie din taxa de înscriere, cotizatile anuale,
'
subvenţii, sponsorizari, donaţii etc. Cheltuiala fondurilor se face în funcţie de prevederile
planului de activitate al AAMR şi sunt controlate de Comisia de cenzori.
Bilanţul contabil anual se face în condiţiile legii.
Art. 16. Comisia de cenzori, alcătuită din trei membri, se alege bianual, în condiţiile
prezentului statut.
Simpozionul ştiinţific
Ceramica medievala din România

(Cluj-Napoca, 9-1 O noiembrie 1995).
A fost organizat din iniţiativa Institutului de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca.

Deşi se anunţaseră cu comunicări un număr de 27 de participanţi, iarna timpurie şi foarte
grea a obligat o serie întreagă de specialişti să renunţe la călătorie. Simpozionul a fost
deschis cu un salut, adresat în numele instituţiei organizatoare, de către dr. Marius Porumb,
directorul Institutului de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca. În continuare, ca un
preambul, Adrian A. Rusu a prezentat un text intitulat Ceramica medievală - subiectul
nostru. A fost un scurt inventar de probleme şi justificări pentru abordarea tematicii, cu
punctarea insistentă a aspectelor obscure ori necesare a fi tratate.
Totalitatea comunicărilor a fost grupată în patru mari compartimente, inegale ca
dimensiuni, derulate succesiv. Primul, intitulat Documente arheologice, mărturisea, prin
însăşi mărimea sa, disproporţionată faţă de toate celelalte, următoare, că ne aflăm în
stadiul în care izvorul arheologic ceramic trebuie încă înregistrat în mod primar, înainte de
a fi înseriat, tipologizat sau prelucrat din alte puncte de vedere, foarte speciale. Pentru
antecedentele ceramicii medievale, numită îndeobşte a "prefeudalismului", interesante
au fost preliminariile punctate de către Ioan Stanciu (lnst. Arh. Ist. Art. Cluj-Napoca),
pentru perioada de la sfârşitul mileniului I. Comunicarea mai atrăgea atenţia, dacă mai era
nevoie, asupra poziţiei cu totul speciale pe care o are la noi aşa-numita "arheologie
prefeudală", arheologie care, în alte contexte europene, aparţine, de fapt, Evului Mediu.
' ' .
Adrian lonită (lnst. Arheol. Bucuresti) a abordat ceramica asezarii de la Dridu-Metereze,
un lot destul de insolit în peisajul viitoarei Ţări Româneşti, atât prin vechime (sec. XI-XII),
cât şi prin raritate. Chiar dacă ceramica timpurie (sec. Xll-XHI), de la Orăştie, prezentată de
198
către Zeno K. Pinter (lnst. Cercet. Socio-Umane Sibiu), nu este foarte numeroasâ, ea are
beneficiul de a proveni din complexe destul de clare (fortificaţie timpurie, biserici romanice).
Ioan F. Pascu (Muz. Sighişoara)· a încercat sâ sugereze evoluţia ceramicii în perimetrul
oraşului Sighişoara, evoluţie care rezultâ cu greu din puţinul material arheologic, material
care este, totuşi, unul dintre cele mai bogate pe care le posedâm din ambianţe urbane
transilvane. Alexandru Artimon (Muz. Jud. Bacău) a grupat datele privitoare la ceramica
finâ de uz comun, îndeosebi cea cenuşie, a secolelor XIV-XV, descoperitâ în centrele
urbane din sud-vestul Moldovei, încă un semnal asupra acestei ceramici extrem de bine
lucratâ, cu decoraţii exterioare, a cărei provenienţâ în Moldova nu poate fi explicatâ din
lipsa documentelor arheologice similare din placa turnantâ a Transilvaniei. Douâ comunicari
s-au întâlnit fericit, cu subiecte destul de apropiate. Deşi Dana Mihai (Muz. Naţ. Bucureşti)
s-a ocupat de Oraşul de Floci, iar Doru Marta (Muz. 'Ţârii Crişurilor" Oradea), de ceramică
de import de la cetatea Oradea, s-a dovedit că, în cea mai mare parte era vorba despre o
ceramică venitâ prin filierâ otomanâ, ceramică care reamintea tehnici bizantine ori aducea
exotismul Orientului îndepârtat. Ultima comunicare a acestei pârţi, a fost susţinutâ de
către foarte tânârul Nicolae M. Simina (student-absolvent al Univ. Alba Iulia). Ea se ocupa
de studiul unui lot de ceramică comunâ, bine datat în a doua jumâtate a secolului al
XVI-iea şi la începutul secolului al XVII-iea, descoperit la Vinţu de Jos. Asemenea materiale
au intrat foarte rar în atenţia arheologilor.
Al doilea compartiment intitulat Tipuri şi tipologii, a inclus douâ comunicări care
priveau materiale ceramice anterioare secolului al XIV-iea. Mai generalâ, comunicarea lui
Petre lambor (Muz. Naţ. Cluj-Napoca), a cuprins o problematică evident mai vastâ, rezultat
al observaţiilor dintr-o experienţâ îndelungatâ, iar aceea a lui Ioan Crişan (Muz. 'Ţârii
Crişurilor" Oradea), doar pe acele vase care posedau un gât canelat. Despre Cahle, s-a
audiat procesul de recuperare a pieselor din mai vechile sâpâturi arheologice de la Castelul
Lâzarea, operat de Verena Rădulescu (Muz. Naţ. Bucureşti) şi despre acelea râzleţite ori
descoperite întâmplâtor, în diferite puncte din Transilvania, prezentate de către Adrian A.
Rusu. Ultimul segment, acela al Problemelor generale, a fost ilustrat prin intervenţia lui
Alexandru Rădulescu (Muz. Banatului Timişoara), care încerca sâ sistematizeze problema
ceramicii de uz casnic (tipologie, datare, semnificaţie istorică).
În cuprinsul simpozionului a avut loc şi masa rotundâ intitulatâ Prezent şi perspectivă
În arheologia medievală din România, moderatâ de Voica Maria Puşcaşu, Nicolae
Constantinescu şi Adrian A. Rusu. S-au evocat, foarte pe scurt, tradiţiile arheologiei
medievale din România, pe vechile provincii istorice, s-au dezbâtut problemele
contemporane, s-a hotârât înfiinţarea Asociaţiei Arheologilor Medievişti din România.
Ca un ultim aspect demn de relevat, a fost prezenţa masivâ a studenţilor, nu doar
ca auditori, dar şi ca preţioşi auxiliari ai organizârii simpozionului.
ADRJAN ANDREI RUSU
Simpozionul Artă si
, civilizatie
, medievală
• (Suceava 24 - 25 noiembrie 1995).
În perioada 24-25 noiembrie 1995 s-au desfâşurat la Suceava lucrârile celei de-a
doua ediţii a Simpozionului Artă şi civiliza,fie medievală, organizat de Inspectoratul pentru
Cronica
Cultură al judeţuluiSuceava, în colaborare cu Muzeul Naţional al Bucovinei.

Lucrările simpozionului au stat sub semnul aniversării a t 00 de ani de cercetări
arheologice la cetatea de scaun a Sucevei. În deschiderea festivă, vorbitorii: dr. Voica
Maria Puşcaşu (Ministerul Culturii), dr. Mircea D. Matei (Institutul de Arheologie "Vasile.
Pârvan", Bucureşti), dr. Vasile M. Demduc (Inspectoratul pentru Cultură al jud. Suceava) şi
dr. Constantin Şerban (Câmpulung Moldovenesc) s-au referit la acest important eveniment.
Simpozionul s-a desfăşurat pe trei secţiuni, secţiunea I însumând comunicările de
arheologie şi istoria artei medievale. Au fost susţinute, în ordine, următoarele comunicări:
dr. Mircea D. Matei, Sugestii metodologice în cercetările viitoare ale oraşului medieval,
dr. Voica M. Puşcaşu. Probota - 1995 - rezultatele cercetării arheologice, Ioan Crişan (Muzeul
'Ţării Crişurilor", Oradea), Cercetările arheologice în nord-vestul Transilvaniei, efectuate
până în anul 1940 (secolele X-XIII), Alexandru Rădulescu (Muzeul Banatului, Timişoara),
Moldova în secolele XII-XIV - întrebări şi răspunsuri, dr. Tereza Sinigalia (Institutul de
Istoria Artei "G. Oprescu", Bucureşti), Curtea Domnească de la Argeş intre real şi ipotetic,
Paraschiva - Victoria Batariuc (Muzeul National al Bucovinei, Suceava), Ceramic.a de im-
- '
port, din secolul al XIV-iea, descoperită la Suceava, Mugur Andronic (Muzeul Naţional al
Bucovinei, Suceava), O locuin,tă medievală şi un habitat medieval dispărut de pe cuprinsu/
comunei Zamoştea (jud. Suceava), Alexandru Artimon (Muzeul de Istorie "Iulian
Antonescu'', Bacău), Biseridle din zona de sud-vest a Moldovei (secolele XIV-xv,J, dr.
Adrian Andrei Rusu (Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca), Cahle figurate
din Transilvania (secolele XV-XVI}, Verena Rădulescu (Muzeul National de Istorie al
'
României, Bucuresti), Motivele decorative în ceramic.a medievală, Elena Ciubotaru
'
(Complexul Muzeal Piatra Neamţ), Atestări documentare şi arheologice referitoare la
aşez.ările din jude,tul Neam,t, Florin Hău, Ion Mareş (Muzeul Naţional al Bucovinei, Suceava),
Câteva date privind aşezarea medievală de la Nimirceni-Siliştea, com. Bosanci, jud.
Suceava. Comunicările prezentate au generat discuţii care au precizat fie noi detalii, fie au
subliniat importanţa descoperirilor prezentate. În ziua de 24 noiembrie a avut loc vernisarea
expoziţiei " l 00 de ani de cercetări arheologice la Suceava ( 1895-1995}', organizată de
secţia de arheologie a Muzeului Naţional al Bucovinei, şi lansarea lucrării Credin,tă şi cultură
în Moldova, voi. 1-111, Editura 'Trinitas", laşi, t 995, iar în ziua de 25 noiembrie a fost organizată
o excursie la Mănăstirea Putna.
PARASCHIVA - VICTORIA BATARIUC
Arheologia medievală la a XXX-a Sesiune Naţională de

rapoarte privind rezultatele cercetărilor arheologice.
Campania 1995 (Brăila, 2-5 mai t 995).
Aşa cum ne-am obişnuit, întâlnirile anuale ale arheologilor din România sunt, în
primul rând dovezi ale unor performanţe de organizare. Meritul a aparţinut, de astă dată,
inimoşilor colegi de la Muzeul Brăilei, alături de echipa tradiţională din Ministerul Culturii.
Ca şi în anul trecut, prin strădaniile merituoase ale Corneliei Stoica, a apărut mapa
documentară Cronic.a cercetărilor arheologice, Campania 1995, la care s-a adăugat şi o
200
Arheologie medievala
lucrare nouă, Situri arheologice cercetate În perioada 1983-1992. Dincolo de acest fapt,
rămân permanenţele: activitatea aproape invizibilă a Comisiei Naţionale de Arheologie,
incapacitatea de a stăpâni efectiv activitatea arheologică şi de a o înscrie pe făgaşuri de
rigoare şi profesionalitate.
Cercetările de arheologie medievală s-au repartizat în trei secţii (XI-XVIII), cu
avantajul de a fi fost, de astă dată, suficient de aproape ca loc de desfăşurare, pentru a
îngădui participanţilor o deplasare rapidă, în funcţie de interese ori preferinţe. Ca şi de
altă dată, cea mai vitregită a fost perioada migraţiilor ( 12 obiective). Evul Mediu, urcat
până în secolul al XVIII-iea, a avut 51 de obiective prezentate. Numai comparând acest
număr, cu totalitatea celorlalte obiective, aparţinând altor perioade istorice, se ajunge
repede la concluzia că obiectivele de arheologie medievală sunt aproape tot atât de
numeroase cât cele ale tuturor celorlalte epoci, luate împreună. Din analiza sintezei pe
nouă ani a cercetărilor care nu au fost cuprinse în volumele tradiţionale de Materiale ~i
cercetari arheologice, rezultă că, din 298 de localităţi cuprinse, au fost regăsite obiective
de arheologie medievală în nu mai puţin decât 136, adică aproape jumătate din numărul
total. Calculul, posibil şi pentru alte campanii, ar fi fost un semnal suficient de revelator
pentru grija cu care Comisia Naţională de Arheologie ar fi trebuit să-şi orienteze
componenţa şi, evident, politicile de cercetare. Aceleaşi cifre reprezintă un indicator extrem
de preţios pentru a informa asupra necesităţilor şi pentru a atrage atenţia asupra rolului
pe care arheologia medievală îl deţine la ora actuală.
Ca şi în anii trecuţi, mulţi absenţi, cu recidive. Pe lângă cei tradiţional absenţi, fără
nici cel mai mic interes faţă de astfel de sesiuni, din motive extrem de diverse, de la total
dispreţ, până la teama de confruntare cu opinia colegilor, absenţe şi în rândul celor înscrişi
iniţial (41 comunicări prezentate la Evul Mediu clasic, cu t t absebnţe). Pe lângă aceste
tipuri de atitudini, încă şi altele: prezenţe fizice, dar comunicări nesusţinute (ex. : Bartok
Botond, de la OJPCN Covasna, cu săpăturile de la biserica de la Vîrghiş, care a vrut probabil
să evite o nouă critică asupra felului de-a dreptul catastrofic în care a început cercetarea
acestui obiectiv, în urmă cu doi ani, ori poate numai pentru că specializarea domniei sale
este secolul IV). Transferuri de specialişti în realităţile medievale au provocat suficiente
semne de întrebare (ex. Florea Costea, Muz. Jud. Braşov, cunoscut specialist în epoca
dacică şi romană, a prezentat o săpătură la biserica Sf. Nicolae din Rîşnov, dar şi Gh.
Anghel, Muz. Unirii Alba Iulia, care după cum ne-a obişnuit cu numeroase cercetări de
monumente, s-a orientat către un cimitir biritual din secolul al Vlll-lea, de la Ghirbom,
săpat anterior, în cea mai mare parte, de către Mihai Blăjan). În plan general, constatăm
o oarecare "oboseală" a arheologiei medievale din Moldova, multă vreme aflată în fruntea
arheologiilor provinciale. Disciplina comunicării lasă încă suficient de mult de dorit. Adesea
este confundată litera şi rigoarea textului scris, cu aceea a esenţializării verbale a elementelor
fundamentale ale săpăturilor, noutăţilor, concluziilor. Deşi devenită o anume "modă", la
ultimele sesiuni de rapoarte arheologice, prezentarea de casete video este, deocamdată,
ineficientă ştiinţific şi foarte cronofagă. Mult mai eficient ar fi, după opinia noastră,
prezentarea planurilor şi profilelor pe folii ori dianegative. Se întăreşte convingerea că
săpăturile arheologice devin tot mai multe antreprize de colectiv, singuraticii fiind tot mai
rari, nu numai din motive strict financiare. Destul de pripită este, după părerea noastră,
includerea în colective de cercetare a studenţilor. Operaţia ar trebui să devină mai
responsabilă, în aşa fel încât, într-adevăr, ea să nu fie o simplă formalitate, ci o tendinţă
201
Cronică
spre recunoaşterea competenţei celor mai merituoşi şi, evident, includerea lor în toate
procesele actului de cercetare ştiinţifică, finalizat cu pârţi semnate individual. Spaţiul
discuţiilor, considerat secundar în programe mamut, a fost obţinut şi chiar destul de bine
folosit, din golurile lăsate de către comunicările absente. Monumentele joacă în continuare
rolul primordial în cercetarea arheologică medievalâ. Interesul arhitecţilor pentru arheologie
s-a simţit prin prezenţa a doi arhitecţi, cu probleme de monumente cercetate şi arheologic,
dar cu semne numeroase de întrebare (Eugenia Greceanu - Gurasada, Cristian Moisescu -
Densuş). Încă este un deziderat practicarea arheologiei de parament. Tereza Sinigalia a
înfăţişat şi un foarte dens text programatic pentru interrelaţia dintre istoria de artă şi
arheologia medievală.
Ca de fiecare dată, întâlnirile anuale ale arheologilor români sunt prilejuri de
experienţe profesionale şi umane dintre cele mai diverse, din care se poate vedea, suficient
de bine, nivelele la care ne aflăm.
ADRIAN ANDREI RUSU
Colocviul National
, Ceramica fină cenusie
,
din Moldova În secolele XIV-XV
În perioada t 9-20 aprilie t 996, s-a desfăşurat în municipiul Roman (jud. Neamţ),
sesiunea stiintifică Ceramica fină cenusie din Moldova În secolele XIV-XV, având ca
f f I
organizatori Consiliul Judeţean Neamţ şi Muzeul de Istorie din localitate.

La această manifestare au participat cercetători din Bucureşti, laşi, Suceava, Bacău,
Roman, Timişoara şi Chişinău (Republica Moldova).
Lucrările colocviului au început cu prezentarea referatului susţinut de prof. univ.
dr. Mircea D. Matei, pe tema Consideraţii generale asupra ceramicii fine din secolele XIV-
XV din Moldova. Autorul a evidenţiat că acest produs meşteşugăresc a fost descoperit la
Suceava, Siret, Baia, Rădăuţi, Roman, Bacău, Tg. Trotuş şi în alte localităţi. Predominantă
este ceramica cenuşie fină, decorată cu motivul ştampilat şi mai rară este cea roşie, şi
datată la sfârşitul secolului al XIV-iea, începutul secolului al XV-iea. În această problemă
trebuie avut în vedere un anumit tip de ceramică şi care să nu fie confundată cu cea locală
- imitaţie după acest produs străin. Acest lucru iese în evidenţă prin descoperirile întreprinse
la Suceava, dar mai ales la Roman şi care prin tehnica de execuţie aparţine unor colonişti
străini.
Autorul arată că ceramica de acest tip aparţine coloniştilor germani (ipoteză pe
care a evidenţiat-o cu ani în urmă) şi că ea pătrunde în Moldova din nord, eventual prin
Polonia. Acest produs ceramic se întâlneşte foarte mult în Polonia, Cehia, Boemia.
În cadrul manifestării ştiinţifice au mai prezentat comunicări Stela Cheptea, Ceramica
fină cenuşie din secolele XN-XV de la Baia; Rodica Popovici, Ceramica fină cenuşie din
secolele XN-XV de la Bornis-Neamt: Alexandru Rădulescu, Ceramica fină cenusie din
I I I
secolele XN-XV din Moldova-, Costică Asăvoaie, Realităţi istorice din Moldova şi producţia
ceramică la cumpăna veacurilor XIV-XV,· Pavel Bârnea (Chişinău}, Noi descoperiri de
ceramică fină cenusie din secolele XN-XV din zona ChisinăU; Anatol Gorodenco, Ceramica
I I
cenuşie din secolele XN-XV de la Orheiul Vechi; Viorel Câpitanu Un vas trilobat descoperit
202
la Răcătău-Bacău, Alexandru Artimon, Ceramica cenusie , fină din secolele XIV-XV din zona
de sud-vest a Moldovei; Florin Tău, Ceramica cenusie , fină din secolele XIV-XV de la Siret;
Domniţa Hordilă, Decorul de pe vasele cenuşii din secolele XIV-XV aflate În colecpa
Muzeului de Istorie Roman; Vasile Ursachi, Ceramica fină cenusie , din secolele XIV-XV de
la Tămăseni
, si
, Brad.
În cadrul dezbaterilor ce au avut loc pe marginea comunicărilor, a prezentării unor
materiale descoperite la Suceava, Siret, la.şi, Bacău, Tg. Trotuş, Roman, Tămăşeni, Săbăuani
. . .
etc, s-a evidentiat rolul deosebit al ceramicii cenusii fine în evolutia olăritului din Moldova
secolelor XN-XV şi a semnificaţiei care a avut-o în cultura materială din spaţiul est-carpatic.
ALEXANDRU ARTIMON
203
Recenzii
Recenzii
PETRU BONA, Biserica medievala din Caransebes,
,
1993, 108 p+20 PI.
În pofida unui titlu care ar indica, poate, o preocupare restrânsă la problematica
ridicată de o construcţie ecleziastică, lucrarea lui Petru Bona relevă totuşi, prin structura
ei, o cuprindere mai largă, o sferă de interes mai amplă, care o apropie de un studiu cu
caracter monografic.
Cuvântul fnainte, este locul unde autorul îşi prezintă obiectivele lucrării, respectiv
evidenţierea unor aspecte din istoria oraşului, a câtorva probleme legate de evoluţia unor
familii cneziale româneşti din districtul Caransebeş şi o serie de momente din viaţa religioasă
a lucuitorilor acestor zone.
Primul capitol. intitulat Oraşul Caransebeş până la fnceputul secolului al XVI-iea,
sintetizează, într-o scurtă prezentare, istoria perimetrului actualei urbe bănăţene.
Prezentându-i evoluţia din Paleolitucul Superior şi Neolitic, parcurgându-i etapele de
dezvoltare, autorul insistă, în mod firesc, mai mult asupra perioadei medievale. Dar, se
pare, se lasă atras în eterna capcană a relaţiilor româno-mc.ghiare din Evul Mediu. Cel
puţin două din aprecierile domniei sale ar mai putea fi discutate şi acestea nu din perspectiva
realităţii evidenţiate că întreaga zonă a Caransebeşului a fost în Evul Mediu o zonă tradiţional
românească, ci din punctul de vedere al relevării adevărului istoric. Astfel, aprecierile
domniei sale, cum că în banatul de Severin şi în districtul Caransebeşului, populaţia
românească s-ar fi găsit în proporţie de peste 95%, doar prin analogie cu celelalte spaţii
majoritar româneşti (Haţeg, Maramureş, Făgăraş). iar Caransebeşul ar fi fost un "centru
urban, permanent şi incontestabil românesc", o "mărturie vie a creaţiei urbane româneşti",
un "oraş şi cetate prin excelenţă româneşti" sunt evident exagerate. Întâi pentru că
majoritatea documentelor medievale definesc localitatea, aproape consecvent "oppidum",
deci târg (Vezi C. Suciu, Dicponar istoric.I, p. 121). Este adevărat că în perioada în care
Caransebeşul, se afla în ipostaza de târg, elemente româneşti erau menţionate relativ
frecvent, la toate nivelele sociale. Dar, până la a discuta de o "creaţie urbană românească",
este un drum foarte lung. Apoi, pentru că, dacă ne referim numai la un foarte interesant
studiu publicat în urmă cu ani, de către S. Goldenberg (Revue Roumaine d' Histoire, VIII,
nr. 3, 1969, p. 605-619), articol necunoscut autorului, se relevă pregnant caracterul destul
de eterogen al lumii comercianţilor din Caransebeşul celei de-a doua jumătăţi a secolului
al XVI-iea.
Capitolul al doilea, intitulat Trei familii cneziale româneşti din districtul Caransebeş,
reconstituie mentiunile documentare referitoare la familiile Mîtnic, Bizere si Măcicas,
' ' '
subliniind rolul pe care acestea l-au jucat în consolidarea şi menţinerea realităţilor româneşti
locale în acest district. Problema istorică are motivaţiile ei, însă, noi apreciem că, din
păcate, nu sunt temeiuri serioase pentru ca aceste familii să fie singurele care să aibă
dreptul la a fi puse ipotetic în conexiune cu biserica care constituie subiectul volumului.
Din acest motiv nu vom mai insista asupra conţinutului sau formei acestui capitol.
Cel de-al treilea capitol, Considerapi privind via,ta religioasa din Caransebeş până
fn secolul al XVI -/ea, prezintă succint realităţile puţin cunoscute ale evoluţiei creştinismului
204
Arheologie medievală
şi apoi ale raporturilor catolicism/ortodoxie în arealul bănăţean şi, în general, la Dunărea

de jos. Acest capitol este astfel structurat pentru a pregăti ultimul şi cel mai important
segment al lucrării. Viziunile istorice publicate de către autor sunt, credem, în bună măsură
exagerate de obstinaţia cll care domnia sa este convins că numai un ortodox poate fi
român si invers. Adevărul, demonstrat sistematic în cercetările ultimilor ani, arată foarte
'
clar prezenţa unei elite româneşti catolicizate, iar apoi trecută la Reformă. Pentru a sublinia
situaţia uşor ambarasantă în care autorul se pune, propagând realităţi mult prea tranşante,
este destul amintim că numele de Bona (fără nici un fel de legătură cu numele unuia
dintre cunoscuţii autori ai nu mai puţin cunoscute Istorii maghiare a Transilvaniei}, provine
din numele de botez Bonaventura, nume răspândit de către călugării iezuiţi printre românii
rămaşi catolici în Banat, la începutul secolului al XVII-iea.
În Biserica medievală din Caransebeş, ne întâlnim cu pagini întregi pe care le-am
mai citit deja, aidoma, în două variante de volumaşe anterioare Valorificarea noilor cercetări
in domeniul istoriei naponale. Caransebeş. 1989, p. 15-20, dar mai ales Caransebeş. 700
de ani de atestare documentară(contribuţii monografice). Caransebeş, 1990, p. 96-104).
Ni se descrie o biserică-sală, cu absidă semicirculară şi cu sacristie, descoperită întâmplător
în anul 1988, cu prilejul unor lucrări edilitare, şi după cum se susţine, cercetată arheologic
de către autor. Nava, dotată cu contraforţi şi turn-clopotniţă la nord, are, în opinia autorului,
două faze distincte, una la mijlocul secolului al XIII-iea, a doua la finalul aceluiaşi secol.
Săpătura a scos la lumină fragmente arhitectonice romanice şi gotice şi, de asemenea,
piese romane refolosite. Extrem de interesante şi de variate sunt inventarele unor
morminte, din care nu lipsesc spectaculoase piese de metal preţios, cu pietre scumpe,
alături de monede de secol XVI, fragmente de ţesături şi alt inventar funerar comun.
Din ceea ce ne este arătat, în text şi ilustraţia anexă, rezultă că s-a practicat o
secţiune şi alte şapte casete. În mod inexplicabil, secţiunea magistrală pe axa bisericii nu
a atins nici unul dintre pereţi, aşa încât trebuie să tragem concluzia că stratigrafia interiorului·
nu a fost, de fapt, relevată. Ceea ce autorul numeşte a fi stratigrafie, nu este decât descriere
de fundaţii. Singurele profile sunt cele ale unor ziduri în secţiune, operaţie din urmă care
trebuie să fi fost o adevărată performanţă tehnică, absolut inutilă, şi, de obicei, nepracticată
pentru a nu distruge vestigiile. Rămâne doar o mărturie de arheologie plană, cu limitele
ei recunoscute, care a scos în evidenţă mai ales structurile rezistente (zidurile). Din păcate,
ceea ce autorul numeşte a fi morminte, nu sunt decât schelete şi fragmente de schelete,
majoritatea ilar de uniforme. Apar astfel numerotate, de la 1 la 14, fie schelete, fie grupuri
de oase sau cranii, fără nici un alt indiciu, eventuale urme de gropi de morminte, de
sicrie, piese de inventar (menţionate totuşi în text, dar fără corespondenţe în planşe),
locul şi adâncimile de decoperire, situarea lor într-un plan de ansamblu, etc. Pe aceste
temeiuri documentare, autorul trebuie să se considere fericit dacă vreun cititor avizat,
specialist sau nu în arheologie medievală, ar putea pune preţ pe concluziile domniei sale.
Lucrul cel mai important, care va rămâne, este doar evidenţa materialelor arheologice, în
majoritate covârşitoare din secolul al XVI-iea, dar şi cu alte piese mai vechi, a căror încadrare
cronologică trebuie judecată cu maximă prudenţă, dat fiind modul deficitar în care ele au
fost recuperate.
În pofida celor arătate, interpretările date de Petru Bona ansamblului arhitectonic
şi inventarului arheologic, apar relativ tranşate. Astfel, cu toate că menţionează, lapidar
doar, ipoteza atribuirii edificiului descoperit, ordinului călugărilor franciscani, el afirmă că
205
Recenzii
.
totusi biserica este una românească, ortodoxă,. fiind cea dintâi de acest fel, construită din
zid într-un "mediu urban", dacă ea se raportează la întregul teritoriu al Transilvaniei şi al
Banatului. Aserţiunea este deja de natură să sublinieze un caracter de excepţie. Autorul
.
mai afirmă că atunci când românii au ridicat biserica, alături de mesteri transilvăneni (!),
pe locul unei biserici mai vechi de lemn, au găsit morminte pe care, ştiind că au fost ale
înaintaşilor lor, evident tot români, "le-au reînhumat cu grijă în spaţiile dintre contraforturi".
Interpretarea nu convinge, cu atât mai mult, cu cât astfel de situaţii nu mai sunt semnalate
în dreptul altor monumente. O altă motivare a atribuirii bisericii românilor este datorată şi
faptului "că ei au format majoritatea populaţiei oraşului de-a lungul veacurilor şi până
astăzi". Ne aflăm deja în domeniul istoriei axiologice, având în vedere faptul că autorul, ca
şi o mare parte dintre predecesorii sau contemporanii săi istorici, îi consideră români doar
pe ortodocşi. Dar să vedem şi elementele mai concrete.
În interpretarea sa, Petru Bona admite, la un moment dat, că biserica a făcut parte
dintr-un ansamblu mănăstiresc. Contradicţia dintre planul ciudat şi ritul ortodox este şi ea
.
rezolvată: nu există abside semicirculare la edificii catolice! Asertiunea a fost contrazisă
însă de Radu Popa, care a invocat analogii de monumente catolice cu abside semicirculare.
A rămas deschisă problema sacristiei şi a complexului de clădiri care se dezvoltau către
nordul bisericii. Acelaşi Radu Popa a arătat, încă în 1989 (SC/VA, 40, nr. 4, p. 365-368), că
descoperirea de la Caransebeş aparţinea complexului mănăstirii franciscane. De aceeaşi
părere se arăta a fi şi Adrian A. Rusu (Ars Transilvaniae, III, 1993, p. 141-142), atunci când
se ocupa de biserica fostei mănăstiri franciscane de la Haţeg. Dacă articolul din urmă a
apărut aproape concomitent cu volumul pe care îl recenzăm, este neconformă practicii
ştiinţifice eludarea, prin neglijenţă ori, şi mai grav, deliberată, a unui studiu la temă, semnat
de o autoritate şiinţifică reputată, studiu care conţinea păreri contrare. Menţionarea sa era
obligatorie fie şi numai pentru a combate ceea ce se considera a fi nepotrivit din punct de
.
.vedere stiintific.
' .
Avertizat astfel, autorul ar fi evitat ultima interventie care, fără a avea
limbajul şi cadrul unei exprimări ştiinţifice. era menită să-i conteste întreaga demonstraţie
istorică, dar exact cu ceea ce lipseşte: glasul documentelor. Fragmentul din cronica noii
mănăstiri a franciscanilor, redactată la 1764, a ajuns la cunoştinţa noastră printr-o foaie
volantă tipărită de parohul catolic al Caransebeşului. Un capitol special al acestei cronici,
intitulat Despre aşez.area vechiului convent şi mutarea locuin,tei noastre, notează "conventul
dintâi de aici (Caransebeş - n.n.) a stat dincolo de stradă din timpuri străvechi, cum stau
mărturie ruinele aparente şi până în zilele noastre. Fundaţiile lui apar întinse oblic faţă de
mănăstirea de astăzi şi în acel timp, unde se află astăzi strada, pe atunci nu era, ci era
clădirea mănăstirii. .. " (Vezi Documentele despre biserica parohială romano-catolică din
Guansebeş cu hramul Neprihănitei limisliri a Maicii Domnului..., p. 2). Concluziile istorico-
arheologice par să se concentreze astfel la aceea că, în mediul românesc al districtului
bănăţean, a fost construită, cândva, în cursul secolelor XIII-XIV, o mănăstire franciscană,
cu sau fără antecedente mai vechi (care ar fi rezultat dintr-o cercetare profesională de
arheologie), menită să-i convertească pe românii ortodocşi, iar mai apoi, să le facă slujbe
celor convertiţi, rămaşi· însă tot români. După mijlocul secolului al XVI-iea, comunitatea
.
românească catolică a trecut la Reformă, mănăstirea fiind secularizată si transformată,
probabil în biserică parohială, cu rosturi funerare pentru elitele româneşti reformate, de
astă dată, pe cale de maghiarizare.
Lucrarea lui Petru Bona are o serie întreagă de neajunsuri. Explicarera lor în contextul
206
modestei afirmări a arheologiei medievale româneşti, nu este suficientă. Autorul este un

bun patriot local, dar nu este, în nici un caz, un arheolog şi, pe cât rezultă, doar un modest
istoric medievist. Informaţiile speciale pot scăpa oricui, nu însă metodologia de lucru şi
interpretările. Acestea două din urmă nu trebuie redescoperite în momente conjuncturale,
care oferă posibilitatea de a da consistente subiecte istoriografice, ci trebuie îndelung
practicate, exersate şi validate de comunitatea ştiinţifică.
COSMIN C. RUSU
DUMITRU ŢEICU, Arheologia satului medieval din Banat,

Reşiţa, 1996, 107 p.
Lipsa de bani, dezinteresul sau, în unele cazuri, chiar reaua credinţă, au afectat şi
apariţia lucrărilor de specialitate. Astfel de greutăţi au fost depăşite de către Dumitru
Ţeicu care reuşeşte performanţa de a publica un volum de strictă specialitate. El este
editat sub patronajul Muzeului de Istorie din Reşiţa şi se prezintă într-o formă grafică cu
totul onorabilă.
Structural, volumul este alcătuit din mai multe studii cu tematici diferite, studii pe
care autorul le-a conceput pentru a-şi formula concluziile cercetărilor şi observaţiilor de
arheologie medievală efectuate în anii din urmă. Dintre acestea o parte sunt reluate din
reviste stiintifice.
' '
La începutul primului capitol-articol, intitulat O reşedin,tă feudală romanească la
Începutul Reş~tei medievale, autorul face o descriere geografică a zonei cursului superior
al văii Bârzavei. Aici, în perimetrul oraşului Reşiţa, pe malul stâng al Bârzavei, în apropierea
confluenţei cu Predova, pe un promontoriu, s-au desfăşurat în anii 1869, 1970, 1976, iar
apoi între 1983- t 985, cercetări arheologice care au adus la lumină fundaţiile unei biserici
sală şi ale unui turn-locuinţă. Ultimul interval de cercetări, conduse de către autor, au dat
informaţii în măsură să dateze întregul complex în intervalul secolelor XIV-XV. Pornind de
la analiza documentelor medievale, arheologul atribuie această reşedinţă familiei cnezale
de Ţerova. Datele istorice rămase până la noi, privitoare la această familie, sunt de asemenea
menţionate. Planşe însoţitoare limpezesc situaţiile arheologice descrise anterior.
Al doilea capitol, Gîteva observa,fii În legătură cu cetatea şi districtul medieval
Cuieşti, pune în discuţie problema ruinelor cetăţii de la Bocşa-Buza Turcului. Acele ruine
au fost des semnalate în literatura istorică, încă de la finele veacului trecut. Asupra lor s-a
zăbovit în repetate rânduri, de către istorici şi arheologi, fără să se întreprindă o cercetare
metodică de teren. Pe baza cercetărilor din anul t 986, autorul a considerat că se poate
repune în discuţie problema ruinelor. Cetatea a fost construită după un plan adaptat la
terenul pe care a fost amplasată, formând un poligon neregulat. Alte elemente de
fortificatie, demne de mentionat, sunt cele două turnuri aflate în interiorul incintei. Pe
' '
baza analogiilor, se presupune că data ridicării cetăţii a fost intervalul secolelor XIII-XIV.
Noi cercetări, mai ales arheologice, vor aduce precizări şi completări suplimentare. În
continuare, Dumitru Ţeicu prezintă un scurt istoric al cetăţii. El identifică ruinele de la
Bocsa-Buza Turcului, cu cetatea Cuiesti, mentionată în documentele secolului al XN-lea,
' ' ,
207
Recenzii
cu prima menţiune din anul 1331. Aflată în administraţie regală, ea a fost implantată în
acestă zonă a Banatului în mediul feudal românesc, legându-se strâns de zăcămintele de
fier din Munţii Dognecei. Şi aici desenele şi planşele, din finalul articolului, completează în
mod fericit informaţiile prezentate în lucrare. Următoarea contribuţie (Cercetări de
arheologie medievală la Berzovia) prezintă situaţia din satul Berzovia, unde, cu ocazia
unor săpături arheologice organizate la castrul roman, au fost dezvelite şi fundaţiile unei
construcţii situată la nord de sat. Din cercetarea arheologică ulterioară s-a pus în evidenţă
o biserică-sală cu un sanctuar patrulater. Ar mai fi de semnalat prezenţa contraforturilor,
dispuşi simetric, la mijlocul laturilor lungi şi la extremităţile laturii de vest. O mare parte a
materialului folosit a fost scos din ruinele castrului roman. În interiorul bisericii, cât si în
'
jurul ei, a fost identificată o necropolă. Aceasta a avut o fază anterioară bisericii, dar din
datele obţinute nu s-a putut preciza momentul de început, durata ei de funcţionare şi
raportul cronologic dintre ea şi construcţiile bisericii. Corelând informaţiile arheologice cu
cele documentare, Dumiru Ţeicu atribuie ruinele de la Berzovia bisericii parohiale a satului
medieval Remetea. Aşezarea a fost identificată de lucrările istorice anterioare, în hotarul
actualului sat Remetea -Pogănici. Pe baza noilor informaţii, la care se adaugă şi o mai
atentă cercetare a documentelor, arheologul ajunge la concluzia că satul medieval dispărut
se situează în hotarul actualului sat Berzovia-Pătruieni.
În Observapi privind geografia istorică a Văii Bistrei la Începutul secolului al XV-iea,
ne sunt prezentate realităţile istorice din această zonă. Valea, mai precis culoarul Bistrei,
face legătura între Depresiunea Caransebeşului şi cea a Haţegului. În secolul al XV-iea
s-au aflat acolo stăpânirile familiei nobiliare româneşti Bizere. Autorul ne prezintă
evenimentele legate de istoria acestei familii. Documentele i-au permis lui Dumitru Ţeicu
să prezinte conflictele patrimoniale din sânul numitei familii. Tot pe baze documentare, se
încearcă localizarea topografică a satelor ce au aparţinut de acel domeniu.
În Biseric.a medievală de la Cârnecea, sunt expuse săpăturile întreprinse în anii
1992-1993 şi 1995, din localitatea numită. Cu acest prilej s-a scos la lumină planul unei
biserici-sală, cu altar rectangular, şi o parte din necropola înconjurătoare. Biserica aparţine
cu certitudine veacului al XV-iea, fiind ridicată de comunitatea locală. Descrierea sumară
a mormintelor şi a inventarului funerar găsit, dezvăluie că necropola a avut o fază de
înmormântări anterioară construcţiei bisericii. Informaţiile documentare despre sat sunt
târzii şi foarte sumare, dar din ele putem să aflăm că în secolul al XVIII-iea, vechea biserică
dispăruse, locul ei fiind luat de o biserică de lemn. Urmează Despre Începuturile arhitecturii
de fortific.api din Banat Aici autorul vizează aspectul particular al turnului-locuinţă. Pornind
de la o descoperire arheologică mai veche, făcută la llidia, Dumitru Ţeicu face o nouă
interpretare a ei, considerând-o nu simplă locuinţă, ci un turn-donjon, construit în secolul
al XII-iea. Cu această datare, pare că avem de-a face cu o cronologie ceva mai timpurie a
acestor tipuri de construcţii, până acum considerate ca fiind ridicate doar din secolul al
XIII-iea. Atelierul metalurgic din secolul al XII-iea de la Gornea, formează subiectul ultimei
' .
contributii. Cercetat în urmă cu două decenii, a fost mentionat doar în treacăt, în cadrul
unui raport de săpătură. Este datat în secolul al XII-iea şi reprezintă, deoca~dată, singura
amenajare de acest tip, cunoscută din cadrul aşezărilor contemporane din Banat. Este
dată o descriere a atelierului şi a inventarului descoperit. Tipul de cuptor este arhaic, cu
antecedente preistorice.
Toate părţile volumului sunt însoţite de o serioasă documentare arheologică, care
208
porneşte de la hărţi vechi, planuri topografice de ultimă oră, apoi secţiuni şi profile, piese
desenate. Din păcate, tehnicile tipografice, ori poate doar calitatea hârtiei, ne împiedică,
şi aici, să vedem aşa cum ar trebui, fotografiile. Vom încheia recenzia cu câteva observaţii.
Volumul deschide uşi spre multe necunoscute din Evul Mediu bănăţean. Precum se
cunoaşte, evenimentele istorice speciale, au provocat în Banat distrugeri incalculabil mai
mari decât în alte părţi din România actuală. Recuperarea acestor vechi realităţi este o
treabă de arheolog. Dumitru Ţeicu este dintre puţinii care o face cu modestie şi
profesionalitate. Ceea ce domnia sa ne arată este o lume care va putea să fie mai uşor
pusă în comparaţie cu Haţegul v~cin, mai privilegiat din punct de vedere arheologic.
Nu am înţeles logica care a condus la gruparea componentelor interioare ale
volumului. A fost folosit vreun criteriu anume? Ar fi fost de asemenea, foarte necesar, ca
autorul să semnaleze părţile pe care le-a republicat, neschimbate ori revizuite. De
asemenea, denJtant este titlul volumului, foarte puţin propriu.· Ca o sugestie, ar fi fost,
poate, mai potrivit, un titlu ca Cercetâri de arheologie medievalâ in Banatul de Est.
IOAN C. ROMAN
IONEL CÂNDEA, Brăila. Origini şi evolu/ie până la

jumătatea secolului al XVI -/ea. Brăila, Muzeul Brăilei,
Editura lstros, 1995, 329 p.+ 86 fig .

.
Lucrarea monografică lansată cu ocazia celei de-a XXX-a Sesiuni Naţionale de
Rapoarte Arheologice, desfăşurată la Brăila în zilele de 2-5 mai 1996, se constituie într-o
nouă şi totodată importantă contribuţie a cunoscutului arheolog Ionel Cândea. Structurată
în patru capitole mari (I - Introducere, II - Brâila şi pnutul inconjurâtor din secolul X, pânâ
la constituirea raia/~i. III - Ora.şui Brâila din secolul al XIV -/ea, pânâ la constituirea raialei
(circ.a 1540), IV - Concluzii), lucrarea îşi propune să prezinte evoluţia aşezării şi teritoriului
înconjurător dintr-o perspectivă nouă, aceea determinată de descoperirile arheologice
aparţinând secolelor IX-XVI.
După cele două monografii închinate oraşului-port de către Nicolae Iorga şi
Constantin C. Giurescu, demersul lui Ionel Cândea ar fi putut fi considerat cu puţine şanse
de a aduce o contribuţie substanţială la acest subiect. După titlul care incită la cunoaşterea
lucrării, în primul capitol, se face o trecere în revistă a izvoarelor problemei, operându-se
o evaluare a şantierelor şi descoperirilor efectuate pe teritoriul şi în hinterlandul localităţii,
în ultimele dece11ii. Acest aspect .. care prezintă de altfel unghiul din care va fi preponderent
abordată evoluţia perimetrului Brăilei, este principalul element de noutate al lucrării, ca şi
concluziile la care s-a ajuns. Familiarizaţi fiind cu monografiile lui Nicolae Iorga şi Constantin
C. Giurescu, ştim că zone cronologice mari din trecutul oraşului (între care şi cea a apariţiei
acestuia), nu au fost decât succint tratate, deoarece lipsea suportul informaţional necesar
pentru înţelegerea lor. Deşi începuturile târgului şi portului dunărean sunt plasate de
Ionel Cândea abia în veacul al XIV-iea, analiza critică a descoperirilor de la Chişcani,
Baldovineşti, Brăila, Sihleanu şi Tichileşti. ce se datează în perioada de maturitate şi finală
a culturii Dridu, duce la concluzia că acestea, măcar parţial, aparţin unei populaţii româneşti
209
Recenzii
ce se concentra deja, în secolele IX-XI, în preajma zonei portuare de mai târziu.

Analiza materialului antropic, în relaţie dinamică cu cel geografic, este continuată
şi pentru secolele XII-XIII (din care sunt semnalate morminte ce aparţin doar populaţiilor
turanice târzii), descoperirile arheologice fiind localizate în perimetrul judeţului Brăila,
însă la distanţe apreciabile faţă de târgul de mai trâziu.
Dincolo de influenţa spiritului lui Petre Diaconu şi Victor Spinei, resimţită în
aprecierile privind secolele IX-XIII, atribuirea etnică sau localizarea unor evenimente
.
mentionate în izvoare scrise bizantine, care au fost analizate cu acribie de către autor, ar
putea fi pusă în discuţie, atâta vreme cât desfăşurarea lor este plasată în zona Brăilei.
Pentru perioada secolelor XIII-XIV, tot în cadrul capitolului li, sunt prezentate
rezultatele cercetărilor arheologice de pe strada Cetăţii 70, care fuseseră deja publicate în
volumul Istoricul oraşului Brăila, dar a căror interpretare şi datare în secolele XI-XIV, s-a
făcut prin lărgirea ariei analogiilor posibile şi prin acceptarea faptului că poziţia palmelor
pe lângă corpurile unora din cei înhumaţi ar putea fi de considerat un element peremtoriu
pentru datarea întregii necropole.
La aceste descoperiri funerare, ce jalonează existenţa unei locuiri umane în vremea
primei atestări documentare a Brăilei, se adaugă descoperirea unei alte necropole
medievale, cu ocazia restaurării bisericii Sf. Arhanghel Mihail din vechea piaţă a oraşului,
care a fost datată în cursul secolului al XV-iea, având la bază ".. .lipsa totală a monedelor în
morminte, a inventarului, de unele aspecte ale practicii ritului creştin (poziţia braţelor pe
lângă corp este încă prezentă) ... precum şi de numărul mic de suprapuneri înregistrate ... "
(p. 97), în condiţiile în care puţinele piese de port descoperite ca inventar au o cronologie
relativă, cuprinsă între secolele XIV şi XVIII. Este notabilă cercetarea interdisciplinară
efectuată la această necropolă, analiza antropologică a scheletelor descoperite relevând
situaţii interesante cu privire la populaţia din perimetrul aşezării actuale, ce deţine prezenţe
rasiale diverse, ca orice zonă portuară.
O a treia necropolă cercetată de autorul monografiei, prezentată în acest capitol,
este cea descoperită pe strada Orientului la numărul 24. Datarea acesteia s-a făcut pe
baza unei monede poloneze de secol XVI. aflată deasupra nivelului de înmormântări.
Partea a treia a capitolului li a fo·st rezervată pentru prezentarea aspectelor economice ale
vieţii care s-a desfăşurat în preajma Brăilei în veacurile X-XVI. Fiind o preluare îmbunătăţită
a capitolului IV din lucrarea Istoricul oraşului Brăila, acesta relevă, din perspectiva
descoperirilor arheologice, prezenţa unor ocupaţii tradiţionale, cum ar fi agricultura şi
creşterea animalelor, vânătoarea şi pescuitul, meşteşugurile şi comerţul.
Capitolul III se ocupă de Evolupa oraşului Brăila din secolul al XIV -/ea până la
constituirea raialei (circa 1540), având subcapitole de maxim interes, cum este acela care
trece în revistă metodologia de abordare a genezei oraşelor medievale româneşti, ca şi
constatările de până acum ale istoriografiei româneşti în această problemă, sau o analiză
toponimică. Un studiu de evoluţie urbanistică, bazat pe cartografierea tuturor descoperirilor
arheologice, coroborate cu izvoare scrise, a relevat autorului că nucleul aşezării urbane se
afla între punctele investigate arheologic de pe străzile Cetăţii, Calea Călăraşilor, Gh.
Marinescu şi Pieţele Poligon şi Traian. Este o contribuţie deosebită această constatare, la
care s-a ajuns după mai mulţi ani de cercetare, în condiţiile absenţei unei legislaţii care să
faciliteze investigaţiile arheologice de salvare din perimetrele urbane, însă acesta rămâne
valabil doar pentru veacurile XIV-XV, în vreme ce estimările privind planimetria unui nucleu
210
de secol XIII, indiferent de caracterul său, pot fi considerate doar supoziţii de lucru.
Subcapitolul "D" se raportează la o problemă larg dezbătută în istoriografia română, respectiv
aceea a determinării apariţiei şi afirmării oraşelor medievale în funcţie de drumurile
comerciale; în cazul de faţă, este pusă în discuţie în primul rând axa comercială dintre
Braşov şi gurile Dunării, apoi sunt prezentate câteva dovezi monetare privind posibila
cuprindere a nord-estului Munteniei în sfera de influenţă a tătarilor.
În subcapitolul privind Oraşul Brăila, centru meşteşugăresc şi comercial, sunt din
nou tratate atestările arheologice ale prezenţei unor meşteşuguri importante, cum este
olăritul. Acesta a fost pus în evidenţă la Brăila, pentru secolele XV-XVI, prin descoperirea
unor tripozi folosiţi la realizarea ceramicii smălţuite şi a unor materiale ceramice rebutate.
Sunt apoi categorisite şi prezentate principalele specii şi forme ceramice descoperite în
cursul cercetărilor efectuate de către Ionel Cândea de-a lungul anilor, o parte din piesele
alese pentru prezentare grafică fiind deja publicate în lucrări anterioare. Expunerea autorului
şi metoda de datare a pieselor, prin analogie, operând cu metode critice atunci când este
cazul, ca de exemplu în cazul sfeşnicelor, lasă încă o dată să se întrevadă necesitatea
elaborării unei tipologii a ceramicii medievale de pe teritoriul României. Asupra datării
unor piese, făcută în volumul Istoricu/ oraşului Brăila din 1993, s-a revenit în lucrarea de
faţă, ea putând comporta în continuare discuţii. Alte meştuşuguri puse în evidenţă sunt
prelucrarea metalelor, orfevrăria, meşteşugurile casnice. Intensitatea comerţului în această
epocă este pusă în evidenţă şi de numeroasele descoperiri monetare, iar prezenţa altor
ocupaţii de bază pentru această epocă şi localitate, respectiv pescuitul şi comerţul cu
peşte, este de asemenea cuprinsă pe cale arheologică.
Concluziile finale ale lucrării, sunt bazate pe întreaga documentare arheologică şi
istorică realizată de autor de-a lungul timpului, astfel că acesta poate afirma ferm că data
de început a aşezării nu trece mai jos de 1300. Aceleaşi surse l-au ajutat să refacă, în
limitele unei juste aproximări, cadrul în care s-a cristalizat organizarea acestei localităţi
care a jucat un rol atât de important în istoria Ţării Româneşti şi a României. Evoluţia sa
urbană, până la etapa otomană, a fost deja aproximată, tot datorită cercetărilor arheologice
efectuate în ultimul deceniu, fapt care reprezintă o necesară contribuţie a unui arheolog
în plină maturitate, la istoria urbanismului românesc, un domeniu nou, încă pentru mulţi
dintre noi.
Anexele, care ocupă un spaţiu impresionant în lucrare, sunt binevenite, deoarece
aduc un plus de informaţie concretă, sistematizată, privind necropolele cercetate de Ionel
Cândea, şi asigură o cunoaştere directă a inventarului arheologic descoperit, necesar pentru
eventuale analogii.
EMIL LUPU
211
Lista abrevierilor
Abreviations bibliographiques
Abkurzungen
AAH - Acta Archaeologica Academiae Scientianum Hungariae, Budapesta

ACMIT - Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice. Secţia Transilvania, Cluj
ActaMN - Acta Musei Napocensis. Cluj-Napoca
Acta PA - Acta Praehistorica et Archaeologica
AE - Archeologiai Ertesito. Budapesta
AHA - Acta Historiae Artium. Budapesta
AHA Cluj-Napoca - Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie. Cluj-Napoca
AHA lasi - Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie. laşi
'
AM - Archeologie Medievale, Caen
AMN - Acta Musei Meridionalis. Vaslui
AnB - Analele Banatului. Timisoara
'
ArchKozlem - Archaelogiai Kozlemenyek. Budapest
ArhMold - Arheologia Moldovei. Iaşi
AT - Ars Transsilvaniae. Cluj-Napoca
BCMI - Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. Bucuresti
'
BR - Budapest Regisegei. Budapesta
CA - Cercetări Arheologice. Muzeul Naţional de Istorie. Bucureşti
CI - Cercetări Istorice. laşi
Dacia - Dacia. Nouvelle Serie. Revue d'Archeologie. Bucureşti
GMSV - Gosisnik na lenzeite ot Sverna Balgaria
Hurmuzaki - E. Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria Românilor.
I- Bucureşti
Materiale - Materiale şi Cercetări Arheologice. Bucureşti
Rdel - Revista de Istorie. Bucuresti
'
RMI - Revista Monumentelor Istorice. Bucuresti
'
RMM.MIA - Revista Muzeelor şi Monumentelor. Monumente Istorice şi de Artă.
Bucuresti
'
SCIA - Studii si Cercetări de Istoria Artei. Artă Plastică. Bucuresti
' '
SCIV(A) - Studii şi Cercetări de Istorie Veche (şi Arheologie). Bucureşti
SMIM
.
- Studii si Materiale de Istorie Medie. Bucuresti
'
212
ISSN 1224 - 8304
Tehnoredactare: S.C. lnterGraf SRl. Reşiţa

Ilustraţii foto:
Tiraj: 700 exemplare Apărut: 1996
Tiparul executat la S.C. lnterGraf SRl. Reşiţa

România

01 Arheologia Medievala I 1996

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

01 Arheologia Medievala I 1996

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

https://biblioteca-digitala.

ADRIAN ANDREI RUSU

ISSN t 224 - 8304

Pentru orice corespondenţă. legată. de Pentru orice corespondenţă. legată. de

Coperta I: Medalion de sticlă, veneto-biuntin, de la Vin,tu de jos

ADRIAN ANDREI RUSU, Pledoarie pentru arheologia medievală .......................... 5

ISTORIA ARHEOLOGIEI MEDIEVALE ÎN ROMÂNIA

DUMITRU ŢEICU, Forschungen mittelalterlicher Archăologie im Banat .................. 9

NICOLAE M. SIMINA, Căldări de lut din Transilvania şi Crişana cu însemne

SANDA MIHAELA SALONTAI, Consideraţii privind identificarea amplasa-

Constituirea Asocia,fiei Arheologilor Medievişti din România (Adrian Andrei

PETRU BONA, Biserica medievală din Caransebeş. Caransebeş t 993.

ADRIAN ANDREI RUSU

Arheologia şi-a dezvoltat progresiv compartimentele pe ma.sură ce necesitatea lor

uriaşă posibilitate de întregire istorică, de un asemenea calibru? A nu vedea aportul ei ori

Ca orice disciplină tânără, arheologia medievală românească şi slujitorii ei îşi caută

Scherer, Felix Milleker ( 1858-1942) MUnchen, 1983.

Denkmaler, die es hier zu Beginn des Mittelalters gab4 •

Eine erste Bilanz mittelalterlicher archăologischer Forschungen im Banat der letzen

· D. Ţeicu, in BanatiCil, 9, 1987, S. 320.

Herstellungstechnologie dieser Keramik in den Banater Ortschaften bereits im XIII. Jh.

Budapest, 1896, S. 488-489.

1. P. Bona, Biserica medievală din Caransebeş. Reşiţa, 1993, S. 58-62, 97-101.

· R. Popa, în SC!~. 40, 4, 1989, S. 359-370

301-303; C. Popa, în Pagini de veche artă româneasc.ă, 4, 198 I, S. 66.

46 · E. Greceanu, a.a.O., S. 36; V. Vatasianu, a.a.O., S. 244; C. Popa, a.a.O., S. 66.

· D. Ţeicu, a.a.O., S. 78.

MN, 17, 1980, S 177-197.

5. Remetea Mare 16. Oraviţa

6. Timişoara 17. Cuptoare

8. Soşdea 19. llidia

10. Boc.şa 21 . Dalboşeţ

11. Obreja 22. Şopotu Vechi

13. Turnu Ruieni 24. Pescari

Abb. 1 Ortschaften des Banats, wo zwischen 1970 - 1996 archaologische Forschungen

Abb. 3 llidia. Plan einer mittelalterlichen Wohnung

Abb. 4 llidia - Funii. Wohnung aus dem XII. - XIII. Jh.

Abb. S Hodoni. Schmuck aus der Nekropole vom XI. Jh.

Abb. 7 Şopotu Vechi. Schmuck aus der Nekropole

Abb. 8 Reşiţa - Moroasa. Lageplan des Feudalsitzes, XIV. Jh.

Abb. 1O Saalkirchen aus dem Banat

o.., ..... J .... 1w11pm

Abb. 11 A - Caransebes. Plan der Franziskanerkirche (nach P. Bona)

Abb. 13 Wohntilrme von Vrsac und llidia

Abb. 14 Turnu Ruieni. Wohnturm (XIV. Jh.)

o'", ,1,~ "'I10

Abb. 15 A - Mehadia. Plan der mittelalterlichen Festung

Abb. 16 Bokschan/Bocşa. A - Ruinen cier mitterlalterlichen Befestigungsanlage nach einer

Generalităţi privind geneza oraşelor

În antichitate, spaţiul est-carpatic nu a cunoscut, cu mici excepţii, decât forme

sfârşitul secolului al X-lea sau la începutul veacului următor 5 •

(X-pe!Sa po/ovina XIV st.), Kiev, 1982.

să He valorificate în mod corespunzător 10 •

să se afte în consonanţă cu necesităţile generale ale societăţii româneşti.

Generalites concernant la genese des villes

L~gendes des figures

Fig. 1. Ceramică nesmălţuită de uz gospodăresc din secolele Xlll-XN descoperită la Cetatea

Fig. 2. Ceramica smălţuită de provenienţă bizantină şi orientală din secolele XIII-XIV

········-. .. .. ... ~.„_

..,,.;.,„„·,.i.u .••.,.,,,,,,,,„ •.. .-.-.,,,,1„:,;,...,.;,;;;.._

... '· .'~~;?!~1,~:~~f ~ţ!;: ·:·;;\~~~:~:;:;~ ~;r/(i'ţ:·~?.'

Fig. 7. Ceramică din secolul al XIII-iea descoperită în locuinţa 1 de la laşi - "Nicotina".

CâJdâri de lut din Transilvania Sl•