Universitatea “ Valahia” din Targoviste

Facultatea de Stiinte Umaniste

Specializarea Istorie
Anul lll

Referat la Arheologie Teoretica

Student: Pavliuc Valeriu Dan

 Dezbaterea asupra vechimii omenirii a culminat, in anul 1855, cu publicarea
Teoriei evolutiei si selectiei naturale a lui Charles Darwin si verificarea
contemporaneitatii oamenilor vechi cu animalele disparute, prin aparitia teoriei
stratigrafiei geologice care stipula ca straturile mai adanci sunt mai vechi, teorie care
confera soliditate stiintifica observatiilor empirice de pana acum.
Charles Darwin (1809-1892) a inceput sa-si formuleze teoriile ca rezultat al unei
expeditii stiintifice de cinci ani in jurul lumii, la bordul navei Beagle, intre anii 1831-
1836. Intors in Anglia, Darwin si-a adancit si mai mult cercetarea in ceea ce el a numit
probleme ale speciilor.
El a realizat ca teoria sa implica faptul ca variatiile favorabile acumulate in
organismele vii in perioade lungi de timp trebuie sa rezulte in nasterea a noi specii si in
stingerea celor vechi. Fiind un om timid, Darwin a amanat publicarea rezultatelor sale,
dar teoria sa -; evolutionismul -; a tinut piept (mai mult decat uniformitarianismul)
interpretarii sacrosante a Creatiei din Geneza. El si-a mentinut parerile timp de 20 de ani,
pana cand, un alt biolog, Alfred Wallace, i-a trimis un eseu in care ajungea la aceeasi
concluzie. Darwin a schitat o forma preliminara a lucrarii, intituland-o Asupra originii
speciilor (1859).
Aceasta lucrare stiintifica clasica descrie evolutia si selectia naturala dand o
explicatie teoretica pentru diversitatea formelor vii de viata si a fosilelor. Evolutia prin
selectie naturala nu explica, desigur, in totalitate, fenomenele naturale, dar da un mod de
interpretare pentru schimbarile biologice din decursul timpului.
Previzibil, teoria lui Darwin a facut furori, ingrozind multa lume prin aceea ca
fiintele umane se trag din maimute. In curand, teoria sa a fost acceptata de comunitatea
stiintifica si a format baza teoretica pentru unele descoperiri arheologice importante.
Descoperirea artefactelor umane asociate cu oase de animale disparute nu erau
noutati la acea data (1859) deoarece multe din obiecte fusesera anuntate ani de zile de
catre sapatorii amatori entuziasti. Unul dintre cei mai insistenti a fost ofiterul vamal
francez Jacques Boucher de Perthes, care a colectionat unelte de piatra si oase de animale
din mormintele de pe raul Sômme si in valea acestuia, langa Abbeville, in nordul Frantei,
intre anii 1837-1860.
 El a fost ridiculizat de catre oamenii de stiinta cand a afirmat ca cei care au
folosit toporasele de mana au trait inainte de potopul biblic. Dar a insistat, iar colectia sa
a atins o dimensiune impresionanta in anul 1859.
Vesti despre obiectele gasite de acesta au ajuns la urechea anticarului John Evans
si a geologului Joseph Prestwich. Ei l-au vizitat pe de Perthes si au examinat colectia sa si
siturile descoperite. Intr-un loc, J. Evans a descoperit un toporas de mana in acelasi loc cu
un os de hipopotam. Cei doi vizitatori ai lui de Perthes au fost convinsi ca cele gasite de
el constituie dovada unei lungi antichitati a omenirii, concluzie posibila intelectual
datorita existentei teoriilor uniformitarianiste si evolutioniste. Acceptarea rapida a acestei
idei a devenit, imediat, inevitabila.
Imediat s-a pus problema identitatii, a modului in care arata, stramosul direct al
omului. Raspunsul a venit cand in anul 1856 s-a descoperit, intr-o pestera de langa
Düsseldorf, in regiunea germana Neanderthal (valea Neanderthal), un craniu uman
primitiv. Acesta avea arcadele proeminente si o portiune de craniu turtita asemanatoare,
doar in parte, craniului rotund al lui Homo sapiens. Oamenii de stiinta s-au impartit in
doua tabere. Cei mai multi dintre ei au considerat craniul de la Neanderthal ca fiind cel al
unui idiot patologic modern
A doua grupare, o minoritate in cadrul careia il putem gasi si pe biologul englez
Thomas Huxley, a considerat ca acel craniu provenea de la o fiinta umana primitiva,
probabil a uneia dintre acelea care au facut primele unelte din piatra. Huxley insusi nu
numai ca a sustinut teoria evolutionista, dar a si exprimat una dintre problemele
fundamentale cu care arheologii se confrunta: constatarea locului pe care omul il ocupa in
natura si relatia sa cu universul lucrurilor. In timpul in care el exprima aceste cuvinte,
oamenii de stiinta realizau ca trecutul dinaintea marturiilor scrise putea fi cunoscut si ca
omenirea a evoluat biologic si cultural de-a lungul unei perioade foarte lungi de timp.
Teoria evolutionista a lui Darwin a aparut pentru multi ganditori ca o extensie a
doctrinelor progresului social. Noile teorii au deschis o perioada enorma de timp
preistoric pe care arheologii perioadei victoriene trebuiau sa o umple cu fapte. Cele mai
vechi obiecte au fost gasite de Boucher de Perthes in valea raului Somme. Mai tarziu au
fost descoperite -; datand tot din preistorie -; marile pesteri din Sud-vestul Frantei
databile intr-un timp in care mai traiau in Europa hipopotamii sau renii. Si mai tarziu s-au
dovedit a fi, din punct de vedere cronologic si cultural, descoperirile de sate preistorice
gasite pe fundul lacurilor elvetiene intre anii 1853-1854.
Aparitia si evolutia omului
Omul a aparut pe Pamant acum 1,8-2 milioane de ani.
Ca oricare alta vietuitoare omul apartine imensei lumi organice (regnului animal).
Procesul de antropogeneza a inceput cu milioane de ani in urma.
Acum 70 de miloane de ani a aparut ordinul primatelor ,care s-a desprins din
mamiferele arboricole si care s-au diversificat in mai multe linii evolutive ,din care s-au
desprins Hominoizii . Din acestia s-au dezvoltat Pongidele ,stramosii maimutelor
autropoide de astazi si Hominidele . Din Hominide cu aproximativ 15 milioane de ani in
urma s-au desprins Ramapitecii ,din care s-au separat acum 5 milioane de ani 4 ramuri
importante ,una din ele fiind ramura Ancestralus ,la care se integreaza si ustrolopitecii.
Din Austrolopiteci se desprind 2 ramuri : Austrolopitecii robusti si Austrolopitecii
omnivore .
Austrolopitecii robusti,vegetarieni sunt reprezentati prin tipul Paraantropus
descoperit in Africa-Kenya. La acest grup se integreaza si Megaantropus Din aceasta
grupa au decins 2 tipuri de urmasi: Sinantropul in China si Pitecantropul robust din insula
Jawa Din Pitecantropul robust s-a format Pitecantropul cu mers drept si apoi Homo
Soelensis. Sinantropul si Pitecantropul au dat nastere grupului mongol.
Australopitecii omnivore are ca tip de baza Australopitecus africanus. Tot aici
apartine si Pleisanthropus transpalensis si deasemenea Australopitecus Prometheus-
resturile au fost descoperite in stratul inferior Oldway(Africa N-E).
Dupa Australopiteci urmeaza Arhiantropicii cunoscuti sub numele de Homo
erectus-aveau mersul vertical; Homo habilis -stau la originea oamenilor moderni. Homo
erectus si Homo habilis au reprezentat grupari bine definite care au avut o larga
raspindire in Asia si Africa.
Paleontropii- grupa lui Homo sapiens neanderthalensis -reprezinta forme evoluate
si care au atins maximul de dezvoltare in perioada glaciara Wur. Ei foloseau focul si
aveau limbaj. Aveau capacitatea craniana de 1625 cm cub.
 Neontropii- homo sapiens sapiens intra in filiatie directa catre oamenii actuali. Ei
au disparut in urma cu 30000 de ani , iar disparitia lor a coincis cu aparitia „omului de
Cro-magnon", care a fost descoperit in 1868 intrun adapost din Dordagne.
Formarea omului nu s-a produs intr-un anumit punct de pe glob ci pe o suprafat
destul de intinsa care cuprinde: centrul S-V al Europei, Asia Mica, Asia de S-V, Africa de
N, Nordul indiei,cu o clima relativ calda. Omul nu a aparut intr-o arie linistita , ci acea
perioada se caracterizeaza prin transformari de natura tectonica (se forma Marea Rosie),
procese de vulcanism, miscari de cutare alpina. De asemenea clima se schimba de la
calda la rece si totodata si invelisul vegetal.
Din intinsa arie a antopogenezei s-a desfasurat o populare lenta a tuturor
regiunilor planetei noastre. Aceasta populare a avut la inceput un caracter nomand, in
conditii geografice dintre cele mai diferite. Timp de milenii principala preocupare a
omului a fost aceea de a-si procura hrana. In aceasta lupta continua pentru existenta,
impotriva elementelor mediului natural mai putin ospitalier la inceput, omul si-a largit
aria de locuit, iar conditiile sale de trai au devenit tot mai variate.
Cresterea numerica a populatiei a insemnat o sansa de supravietuire. Intr-un timp
destul de scurt populatia globului a ajuns la 6 miliarde de locuitori, fata de epoca de
piatra cand populatia era de numai 5 milioane locuitori.
Adaptarea activa a omului la conditiile geografice
Procesul de populare a planetei noastre demonstreaza faptul ca omul este unica
fiinta care a reusit sa se adapteze activ la conditiile naturle cele mai diverse, din zona
calda pana la zonele reci, atat in tinuturi cu relief inalt ,cat si in sesuri mai mult sau mai
putin ospitaliere.
Regiunile geografice populate, in interiorul carora se dezvolta o activitate umana-
productiva si de schimb -se numesc oicumene. Regiunile polare, cum sunt partile de Nord
ale Americii de N, ale Siberiei, cele desertice, cele muntoase inalte si altele, unde desi se
desfasoara o activitate economica productiva sau de schimburi populatia este mai rara, iar
modul de viata prezinta forme elementare de organizare, sunt cunoscute sub denumirea
de zone suboicumene, iar cele nelocuite sunt denumite anoicumene.
 Comunitatea trasaturilor psihice si fizice
Din punct de vedere biologic umanitatea este formata dintr-o singura specie careia
ii este caracteristica comunitatea trasaturilor psihice si fizice mai mult decit diversitatea
lor rasiala.
Dupa comunitatea trasaturilor fizice, distingem trei mari rase si anume :
europeana, mongoloida si ecuatoriala. La contactul acestor grupe se intilnesc forme
intermediare.
Contactul dintre populatii a generat forme noi, complexe la dezvoltarea carora au
contribuit miscarile de populatii ce au avut loc mai ales in primul mileniu al erei noastre
si indeosebi miscarile din perioada marilor descoperiri geografice. In aceasta din rma
perioada, europenii patrund in diferite regiuni ale Globului,ducand o lupta inversunata de
dominare. Pe alocuri, populatia bastinasa a fost exterminata, in alte regiuni bastinasii au
intrat in contact cu populatiile colonizatoare sau ambele populatii s-au dezvoltat pararel.
Populatiile din majoritatea continentelor, cu exceptia Europei, cuprind o puternica
populatie metisata. Apar, astfel, mulatrii, cholos din amestecul dintre metisi si indieni.

Bibliografie

Ambrose, S., A Manual of Lithic Classification and

Identification, în Anthropology, nr. 352, 1992.

Allsworth-Jones, Ph., The Szeletian and the Transition from Middle to

Upper Palaeolithic in Central Europe, Ed.
Clarendon, Oxford, 1986.
Anderson-Gerfaud, P., Helmer, D., L’emmanchement au moustérien, în La Main et
L’Outil: manches et emmanchements
prehistoriques, TMO, 15, Lyon, 1987, p. 37-62.
.