SALTURI EVULUTIVE ALE SPECIEI UMANE

Încununarea lungului si, adeseori dramaticului drum al evolutiei a fost,

incontestabil, aparitia omului.
Asadar, aparitia omului a fost precedatã de evolutia spectaculoasã a
primatelor, strãmosii comuni ai maimutelor antropoide de azi si ai omului.
Profesorul U. Howels de la Universitatea Harvard din SUA a confirmat în
ultimele sale lucrãri cã strãmosul general al maimutelor si al omului a fost
Driopithecus care trãia în miocen, deci cu circa 15-25 de milioane de ani în
urmã, în Europa, India, China, Africa. La sfârsitul miocenului si începutul
pliocenului s-au separat liniile pongidelor (incluzând strãmosii marilor
maimute antropoide actuale: gorila, urangutanul si cimpanzeul) – care vor
rãmâne legate de viata arboricolã din zone cu pãduri dense – de cele ale
hominidelor. Antropologul american E.L. Simons, profesor la Universitatea
din Yale, a reunit numeroase specii si chiar genuri de dropiteci descrise în
ultimele decenii în trei subgenuri, fiecare propriu altui continent: Driopithecus
(pentru Europa), Proconsul (pentru Africa), Sivapithecus (pentru Asia). O
varietate a sivapitecului, dupã opinia profesorului Simons, ar fi si
Gigantopthecus, rãspândit acum 2-3 milioane de ani în India si China. “Omul
zãpezilor”, faimosul si mult comentatul yeti, ar fi descendent direct al acestor
pongide uriase, care, concurate de om, s-au retras în zone inaccesibile ale
Himalayei si ale podisului Tibet.
Dintre driopiteci, acum 12-14 milioane de ani se separã Ramapithecus
(maimuta lui Rama – eroul epopeii hinduse Ramayana), primul antropoid la
care apar conturate unele trãsãturi specific umane.
O cauzã importantã a umanizãrii ramapitecilor o constituie mãrimea
suprafetei savanelor în detrimentul pãdurii tropicale, pricinuitã de o
importantã rãcire a climei în urmã cu 6 milioane de ani, fapt ce a condus la
perfectionarea mersului biped si implicit la dezvoltarea creierului, tot mai
solicitat sã dea rãspunsuri problemelor de existentã în conditiile unei
competitii din ce în ce mai aspre.
“Trebuie subliniat cã esential pentru linia umanizãrii - scrie N. Botnarciuc
în Biologie generalã – e faptul cã revenirea la viata terestrã s-a produs dupã
viata arboricolã, deci având mostenite adaptãrile acesteia din urmã. Aceastã
mostenire a adaptãrilor arboricole a deschis o serie de perspective evolutive cu
totul noi: posibilitatea statiunii bipede, cu eliberarea mâinilor de functia
locomotoare; opozabilitatea degetului mare, cu posibilitatea apucãrii, tinerii,

1
manipulãrii diferitelor obiecte, a folosirii si apoi a fabricãrii uneltelor;
dezvoltarea unghiilor, care înlesnesc prehensia si-i sporesc puterea; dentitia
nespecializatã si hrana generalizatã (omnivorã); dezvoltarea vederii
stereoscopice; facilizarea si encefalizarea; cresterea mobilitãtii mâinii legatã
de reorientarea centurii scapulare; dezvoltarea vietii de grup, a apãrãrii în
cadrul grupului, a mijloacelor de comunicare între indivizi”.
Primul hominid, Australopithecus (“maimuta sudului”), a fost descoperit
în Africa de sud si de est în 1924. Se admite cã au existat trei specii:
Australopithecus africanus, A. robustus si A. boisei. Ei constituie strãmosii
directi ai speciei genului Homo. Analiza anatomicã a numeroaselor resturi de
australopiteci pledeazã pentru concluzia cã ei reprezintã linia evolutivã care a
pãrãsit definitiv viata arboricolã, umanizându-se.
Evolutia continuã a australopitecilor a dus la aparitia primelor forme de
arheantropi (oameni strãvechi), descoperiti mai întâi în insula Java, în 1891, si
apoi în multe colturi ale lumii si reuniti sub numele generic de Homo erectus
(“omul cu pozitie verticalã”). Arheantropii – care au trãit de acum un milion
de ani pânã acum 300.000-400.000 de ani – stiau, afirmã antropologul englez
L.B. Leakey, sã producã unelte pentru diferite folosinte (vânãtoare, apãrare,
jupuirea pieilor), stiau sã foloseascã focul aprins pe cale naturalã si sã-l
întretinã timp îndelungat. Pornindu-se de la faptul cã în dezvoltarea copiilor
actuali vorbirea apare când masa creierului este de aproximativ 750 g si,
aplicându-se legea biogeneticã fundamentalã, dupã care ontogenia repetã
filogenia, se poate sustine cã la arheantropi s-a produs si acest pas decisiv:
aparitia graiului articulat, deoarece capacitatea lor cranianã oscila cu
aproximatie între 800 si 1.200 cm³. Activitatea complexã a arheantropilor
(viata în grup, fabricarea de unelte, folosirea focului, vânarea unor animale
mult mai puternice), activitãti ce implicau bune mijloace de comunicare între
indivizi, pare sã motiveze aparitia celui de-al doilea sistem de semnalizare.
Arheantropii au dat nastere unor forme mai evoluate, paleantropii, care au
luat în stãpânire continentele în perioada cuprinsã între 300.000 si 400.000 de
ani în urmã. Ei sunt inclusi în specia Homo neanderthalensis, numitã si a
oamenilor de la Neanderthal, dupã numele Vãii Neanderthal, lângã
Düsseldorf, unde au fost gãsiti în 1856. Neanderthalienii, sau oamenii
pesterilor, se asemãnau prin multe trãsãturi cu oamenii de azi, dar se
distingeau usor de acestia prin fruntea joasã si tesitã, arcada sprâncenelor
accentuatã, dezvoltarea slabã a bãrbiei, gâtul scurt si masiv. Mergeau cu
genunchii putin îndoiti si cu capul aplecat înainte. Foloseau si produceau
focul, slefuiau pietrele, dându-le o întrebuintare variatã, erau buni vânãtori, îsi
confectionau din piei si vegetale îmbrãcãminte si încãltãminte, deoarece ei au
trãit în perioada glaciatiunilor.

2
 Dupã ce neanderthalienii se sting definitiv acum 30 000 de ani, se impun
pretutindeni neantropii, perfect asemãnãtori oamenilor de azi, cunoscuti si sub
numele generic de oameni de la Cro-Magnon (Homo sapiens fossilis),
deoarece primele resturi ale lor au fost gãsite în 1968 în localitatea Cro-
Magnon din Franta.

Cu câtiva ani în urmã, D.Wilson si V. Sarrich, cercetãtori de renume ai

Universitãtii din California, au pus la punct o metodã nouã si originalã de
datare, numitã hemoglobinicã. La baza acestei metode stau schimbãrile
(mutatiile) intervenite în gene, în acele timpuri îndepãrtate când maimuta
antropoidã si omul au început sã difere între ei. Mutatiile au afectat si
hemoglobina, aceastã proteinã care, ca toate proteinele, se aflã în strânsã
dependentã de activitatea genelor. Dupã cum indicã acest original “ceas
proteic”, dintre cele 287 unitãti chimice aflate în hemoglobina mamiferelor
doar una singurã se schimbã la 3,5 milioane de ani. Întrucât hemoglobina
omului contemporan diferã de cea a gorilei contemporane numai cu douã
unitãti, este evident cã separarea strãmosului lor comun a avut loc acum 4-5
milioane de ani. hemoglobina actualei maimute macac (Maccacus rhesus) se
deosebest însã d cea omeneascã cu 12 unitãti. Prin urmare, rezultãcã
protostrãmosul nostru comun a existat cu circa 30 de milioan de ani în urmã,
confirmându-se astfel intuitia lui Darwin care, fãrã a dispune de fosile, a
estimat cã primul om a apãrut acum 30 de milioane de ani, la mijlocul
oligocenului …
Apoi au mai urmat câteva imagini si emisiunea de pe canalul Discovery a
luat sfârsit.

Bibliografie : Enciclopedie Rizzoli-Larousse (Milano, 1978), Nasterea,

evolutia si expansiunea cosmicã a vietii – Tudor Opris.

Ce am învãtat?
mi-am perfectionat abilitatea de a povesti emisiuni de la Discovery si de a
realiza referate minunate ?
mi-am amintit unele lucruri foarte interesante care nu ar trebui uitate ?
dactilografiez din ce în ce mai rapid ?

3
 *Trupul mumificat al omului
preistoric gãsit în 1991 în
Muntii Alpi, “conservat” în
ghetarul alpin Similaun, la
granita Italiei cu Austria
(Tirol). Oamenii de stiintã au
stabilit cã a trãit acum 4000 de
ani în epoca bronzului –
Homo sapiens.

*Reconstituirea habitatului
acestui om, hainele, uneltele si
armele lui asa cum au fost
gãsite în “mormântul” de
gheatã.