Munţii Altai (din turcă Altay, „munte de aur”) este un lanţ muntos în zona de graniţă între Kazahstan,

Rusia (Siberia), Mongolia şi China. Acest lanţ muntos este subdivizat în trei părţi cu direcţia nord-vest,
sud-est pe o lungime de 2.100 km: Altaiul rusesc, Altaiul mongol şi Altaiul Gobi.

http://www.sciencephoto.com/media/540174/view

Credit: NATURAL HISTORY MUSEUM, LONDON/SCIENCE PHOTO LIBRARY

Caption: Rose plant fossils. At left are fossilised leaves of the rose plant Rosa hilliiae
(Lesquereux), from the Oligocene period (23 to 35 million years ago), and found in Colorado,
USA. At right is a thorns of the rose plant Rosa penelopes (Unger), from the Miocene (5 to 23
million years ago), and found in Styria, Austria. These specimens are part of the collections held
at the Natural History Museum, London, UK.

Release details: Model release not required. Property release not required.
http://christadelphianevolution.blogspot.ro/2015/05/fossil-thorns-they-exist-and-they.html
Fossil flowering plants are usually preserved as leaves, as in this fossil rose leaf (Rosa
hilliae) from Oligocene rocks in Oregon. The scale bar is 1cm. (Photo by B. Carter.
http://itc.gsw.edu/faculty/bcarter/histgeol/paleo/plants3.htm

A rock showing a distinct rose fossil imprint..... Such fossils have been found in a
number of European, Asian and North American sites - a few dating back as far as
the Eocene era nearly 35 million years ago.
This specimen is on display at the American Museum of Natural History, New
York

Antichitatea este cea de-a doua epocă a istoriei. A început în

jurul anului 3000 î.Hr., când a fost inventată scrierea
cuneiforma, și a durat până în jurul anului 476, când a căzut
Imperiul Roman de Apus. Reprezintă epoca în care s-au
dezvoltat cultura, arta, religia și marile civilizații.

Pământul are aproximativ 4.55 miliarde ani vechime. Cele mai vechi roci s-a format pe Pamant
acum 4.2 miliarde ani și si au fost gasite în nord-vestul Canadei. Cele mai vechi dovezi privind
aparitia vietii pe Pamant dateaza de aprox. 3,0 miliarde ani – microfosile vechi.

Este foarte dificil pentru majoritatea oamenilor să aprecieze o atat de mare perioada de timp care
a trecut de la formarea Pamantului. Ne putem gandi cu usurinta la o perioada scurta de timp: un
an, o viata de om sau la istoria unei civilizatii, luand ca intreg “o lunga perioada de timp”, dar
istoria Pamantului este pe o scara cu totul diferita. Putem face o analogie pentru a vizualiza mai
eficient aceasta uriasa perioada de timp, incercand sa reducem intreaga istoria a Pamantului la
numai un an calendaristic. Vom ajunge la urmatoarea imagine:

01 ianuarie – formarea Pamantului;

25 februarie – aparitia vietii –

15 decembrie – apar dinozaurii;

26 decembrie – dinozaurii sunt pe cale de disparitie;

31 decembrie – 11,30 pm – Homo sapiens apare si incepe sa evolueze spre specia umana actuala.

Pentru a explica mai bine timpul, geologii au intocmit un tabel in care sunt mentionate unitatile
mari denumite: eon, epoci, perioade si ere. Divizarea se bazeaza pe evenimente geologice sau
palentologice majore, cum ar fi explozia vietii in Cambrian, extinctii in masa si schimbarile de
mediu. Multe perioade geologice sunt denumite dupa locul in care au fost studiate rocile din acea
perioadă: Jurasic, după muntii Jura (lant muntos situat intre vaile Isere si Aare din Franta si
Elvetia); Permian, dupa provincia Perm, din Rusia; Cambrian, dupa numele roman al Tarii
Galilor. Altele sunt numite după o caracterisica importanta a rocilor din acea perioadă:
Carbonifer, pentru straturile sale de carbune; Cretacic, de la latinescul pentru creta (creta) dupa
depunerile masive de creta din acea vreme.

Geologii au impartit primele patru miliarde de ani de istorie a Pamantului an 3 eonuri: Hadean,
Arhaic și Proterozoic. Toate aceste trei eonuri impreuna, au fost mult timp cunoscute ca
Precambrian dar acest nume, in prezent, nu mai este acceptat stiintific (termenul a fost retinut
pentru ca este utilizat inca pe scara larga). In Arhaic (incepand cu 3,8 miliarde de ani in urma)
viata nu a avut nici o evolutie spectaculoasa si nici nu a fost prea variata. Singura forma de viata
o reprezenta organismele unicelulare – archaebacterii (sau bacterii vechi), care au fost mai
primitive decat celulele bacteriilor din prezent. Sub forma de archaebacterii și bacterii
unicelulare viata a continuat timp de peste un miliard de ani, pana cand organismele
multicelulare au aparut si s-au dezvoltat. Cel mai „tanar eon este Phanerozoicul, care acoperă
perioada incepand de acum 542 milioane ani, pana in prezent. Phanerozoic este împartit în
erele:Paleozoic, Mezozoic și Cenozoic.

Sa privim insa cum arata toate aceste perioade mari de timp intr-un calendar intocmit pentru un
an terestru:

Eonul Precambrian s-a intins pe o perioada enorma de timp, mai exact intre 4,55 miliarde – 542
milioane de ani in urma. Pe o harta a timpului redusa la numai un an calendaristic actual, aceasta
perioada s-ar intinde de la 1 ianuarie si pana la 16 noiembrie. In Precambrian au avut loc
evenimente ca: individualizarea scoartei terestre, formarea atmosferei, formarea hidrosferei,
aparitia primelor organisme.

Precambrianul Timpuriu – luna ianuarie, februarie si 1-3 martie.

Inca de la formare, Pamantul a fost bombardat de bucati mari de roci venite din spatiu numite
meteoriti.

Precambrianul Tarziu – pe calendarul intocmit de noi ar cuprinde: 4-31 martie, aprilie, mai,
iunie, iulie, august, septembrie, octombrie si 1-16 noiembrie. Existau mai multe bucati de uscat,
raspandite pe intreaga suprafata a planetei. Primele forme de viata au aparut in urmă cu 3,8
miliarde de ani.

Eonul Proterozoic – era Paleozoica – 18-30 noiembrie, 1-11 decembrie. Uscatul era format dintr-
o singura bucata, toate masele de pamant ale planetei fiind unite intr-un singur supercontinent –
Pangeea, intins pe cele doua emisfere cu orientare E-V, inconjurat de singurul ocean –
Panthalasa.

Animale încep să-se diversifice iar fosilele descoperite (pana acum) ne arata formele pe care
viata le-a capatat in aceasta perioada de timp. Plante, cum ar fi mușchi, ferigi, și coada-calului de
asemenea, au inceput sa se raspandeasca si sa cuprinda cat mai mult teren, apoi s-au alaturat lor,
mai intai, insectele și arahnidele, iari apoi amfibienii și reptilele. La sfarsitul Paleozoicului a avut
loc cea mai mare extinctie in masa de pe Pamant, in care aproximativ 90 la suta din speciile
marine și aproximativ 70 la suta din speciile terestre, au disparut. Explicatia cea mai des uzitata:
eruptia fara precedent a vulcanilor si emanarea, intre altele, si a unei cantitati imense de vapori
de mercur care a dus la otravirea intregului mediu („moartea alba”).

Mezozoic .- 12-21 decembrie. Exista tot o singura bucata de uscat – Pangeea, orientata pe axa N-
S insa. La sfarsitul Triasicului bucata unica de uscat s-a despartit in doua supercontinente:
Eurasia – in emisfera nordica, care cuprindea: America de Nord, Europa si Asia si, in emisfera
sudica Godwana, care cuprindea: America de Sud, Africa, Australia, Madagascar, India si
Antarctica. S-a format Oceanul Atlantic mijlociu in Sud si Marea Tetis in Nord.

Mezozoic sau “viața de mijloc”, a cuprins perioada de timp cuprinsa intre 252 – 65 milioane de
ani si include, la randul ei, epocile: Triasc, Jurasic și Cretacic. Palentologii definesc era
Mezozoica ca “era dinozaurilor “. Dinozaurii au inceput sa evolueze pe Pamant acum
aproximativ 230 milioane ani si, in cea mai mare parte, au convietuit cu reptilele zburatoare si
reptilele acvatice. Mamiferele, pasarile si plantele cu flori de asemenea au evolutat in Mezozoic,
in toate cele trei perioade. Epoca s-a încheiat cu dispariția a 50 la suta dintre toate speciile,
inclusiv dinozauri, dar si a multor reptile zburatoare si reptile marine. Explicatia cea mai des
folosita: lovirea Pamantului de un meteorit cu diametrul de 10 km in peninsula Yukatan (Mexic),
activarea vulcanilor din zona India, cu consecintele de rigoare (cutremure de mare intensitate,
formarea unui nor urias de praf si cenusa vulcania ce a aruncat Terra intr-o noapte lunga de peste
un an s.a).

Cenozoic. – 22-31 decembrie. Continentele au capatat deja forma lor actuala.

Cenozoic sau era “viața nouă”, include perioadele Tertiar si Cuaternar. Geologii au împărțit
Tertiarul („Timpul Cald”) în cinci epoci: Paleocen (66 – 55 milioane de ani), Eocen (55 – 34
milioane de ani), Oligocen (în urmă cu 34 – 23 milioane de ani), Miocen (23-5,3 milioane de
ani), si Pliocen (5,3 – 12000 ani în urmă) și, Quaternarul („Timpul Rece”) in: Pleistocen (1,8
milioane de ani- 12.000 de ani) si Holocen (12000 – până în prezent). Odată cu dispariția
dinozaurilor de la sfarsit Mezozoic, mamiferele și pasarile s-au diversificat în mii de specii,
prezente si in zilele noastre. (Surse: cunostinte proprii, cu care am “rasadit” informatiile luate din
Wikipedia si Muzeul Burke – Seattle WA).

De mentionat ca in Pliocen (5 milioane de ani) apar primele forme de hominizi, desprinse din
stramosul comun cu al cimpanzeilor (Pan troglodytes si Pan paniscus – „Bonobo”) iar in urma cu
1,8 milioane de ani a aparut si s-a dezvoltat Homo Sapiens. Despre toate acestea insa, cu ocazia
unui alt articol.

Evoluţia plantelor în erele geologice

de Adrian Senciuc

Categorie: Biologie

Publicat: 14 Noiembrie 2012

 Accesări: 6201

Odată cu istoria Pământului s-a desfăşurat şi istoria dezvoltării

plantelor. Apariţia primelor condiţii de viaţă datorate transformărilor prin care au trecut bazinele
marine şi continentele au permis dezvoltarea şi evoluţia plantelor de-a lungul erelor geologice.

La începutul istoriei Pământului, când s-au format mările şi oceanele au apărut şi primele zone
de uscat. De atunci suprafeţele continentale s-au modificat continuu, s-au ridicat lanţuri
muntoase, s-au format văi sau câmpii întinse, fiind create o varietate de medii în care plantele şi
animalele au putut să se dezvolte şi să evolueze. Structura şi condiţiile mediului s-au modificat,
apărând forme noi de viaţă, mai evoluate şi mai perfecţionate.

În scoarţa Pământului s-au păstrat urme din erele trecute, cunoscute sub numele de fosile.
Datorită straturilor din scoarţă, de la cele mai vechi la cele mai noi, s-a putut rescrie istoria
Pământului, fiind descoperite plante şi animale păstrate de milioane de ani. Aceste fosile au
oferit posibilitatea înţelegerii în ce fel de mediu au trăit plantele şi animalele străvechi, ce forme
şi dimensiune aveau şi cum au evoluat de-a lungul timpului.

În lungul proces de dezvoltare a lumii vii, fosilele plantelor au putut oferi date despre dezvoltarea
vegetaţiei pe pământ, dovedind că plantele au evoluat de la forme inferioare spre cele superioare,
că a existat o dezvoltare cronologică a diferitelor grupe de plante, caracteristic perioadelor
geologice.

Era paleozoică

Se consideră că primele forme de viaţă apărute au fost bacteriile şi algele în mediul marin din
precambrian şi cambrian, perioade de la începutul erei paleozoice.

În stratele (de pământ din scoarţa terestră) ce aparţineau ordovicianului, în unele regiuni de pe
teritoriul Estoniei, s-a descoperit o algă fosilă, având celulele înconjurate de o membrană groasă
şi grupate în colonii foarte mici, numită Gloeocapsomorpha. Descoperirea acestei alge dovedeşte
că regnul vegetal a apărut din cele mai vechi timpuri cu forme de alge unicelulare, apoi
pluricelulare.
În acea perioadă continentul uscat era lipsit de viaţă. Fără vegetaţia care să creeze condiţii optime
nu au apărut nici animalele. Spre sfârşitul silurianului au apărut modificări în scoarţa terestră,
continuate în devonian. Aceste mişcări ale scoarţei au determinat apariţia munţilor Caledonici
din nordul Europei, dar şi a unor munţi din America de Nord sau Africa. Prin ridicarea scoarţei
terestre, apele s-au retras şi au apărut ţinuturi mlăştinoase şi alte medii noi. Multe dintre algele
străvechi au murit din cauza uscăciunii, altele însă au început să se adapteze treptat la condiţiile
de viaţă terestră suferind transformări în morfologia internă şi structura externă. Astfel au apărut
la exterior ţesuturi care să protejeze celula şi în interior s-au format organe speciale care să
absoarbă apa şi sărurile minerale. De asemenea, s-au format şi primele organe de reproducere ce
au permis răspândirea în mediul terestru. De la sfârşitul silurianului şi până la începutul
devonianului multe dintre algele străvechi au reuşit să cucerească uscatul prin transformarea
organismului. Noile plante au apărut pe ţărmul mărilor, marginea mlaştinilor sau în locurile
umede pentru ca mai târziu să apară noi funcţii pentru adaptarea în mediile uscate continentale.

Primele plante terestre cu tulpini s-au găsit în stratele silurianului superior şi ale devonianului
inferior. Ele au aparţinut unei grupe de plante vasculare primitive, numite Psilophytales
(psilofite), care au dispărut aproape complet la sfârşitul devonianului mediu.

Vegetaţia în Devonian

După fosilele de psilofite descoperite, s-a reconstituit mediul cu prima vegetaţie în trecere de la
mediul acvatic la cel uscat. Aceste plante alcătuiau pâlcuri verzi de plante scunde, răspândite în
mediile cu umezeală multă. Printre primele psilofite se numără Zosterophylium, din silurianul
superior al Australiei şi devonianul din Europa şi America. Planta avea o structură simplă cu
ramuri drepte şi fără frunze, iar pe unele ramuri conţinea sporangi. O altă plantă din devonianul
inferior şi mijlociu, Psilophyton, avea dezvoltată epiderma pentru protecţie şi stomate pentru
schimbul de gaze. În vârfurile ramificate ale tulpinii se aflau sporangii. Aceste caractere
descoperite susţin ipoteza că această plantă era terestră.

Psilofitele au fost cele mai vechi plante terestre şi au făcut trecerea de la talofite (plante fără
rădăcină, tulpină sau frunze) la pteridofite (plante mai evoluate, din care fac parte ferigile).
Psilofitele „au cucerit” pământul pentru 20 – 30 de milioane de ani, evoluând de la sfârşitul
Silurianului şi până la mijlocul devonianului, când a început declinul, ca la sfârşitul perioadei să
dispară complet. Odată cu apariţia şi dezvoltarea psilofitelor, au apărut pe Pământ o serie de
plante răspândite pe malurile mlăştinoase. Totuşi, psilofitele rămân în istoria plantelor, marcând
începutul vegetaţiei terestre ce va cucerii întinderile vaste de uscat.

În timpul devonianului mijlociu, flora a devenit mai bogată şi mai variată. Plantele se înălţau mai
sus pentru a capta radiaţia solară, formând primele „păduri” pe lângă malurile apelor. Spre
devonianul mijlociu rar se mai întâlneau psilofite, unele ajungând la un metru, altele la 2 metri
înălţime, sub forma unui arbore lipsit de frunze. Acestea au evoluat spre criptogame vasculare,
plante vasculare cu spori ce ajungeau la 6 metri înălţime.
În straturile devonianului a fost descoperită o grupă de plante fosile denumită Primofilices, ce au
făcut trecerea de la psilofite la ferigi. Treptat, psilofitele au fost înlocuite de specii de coada-
calului şi alte ferigi, care vor atinge un vârf al evoluţiei în Carbonifer.

Vegetaţia în carbonifer

Datorită condiţiilor prielnice în carbonifer în multe părţi de pe suprafaţa pământului ferigile erau
în plin proces de evoluţie. Printre criptogamele vasculare arborescente din acea perioadă se
numără Lepidodendron, cu o tulpină ce ajungea la 40 de metri înălţime. Trunchiul se ramifica,
iar frunzele cădeau lăsând o cicatrice de formă romboidă pe tulpină.

O altă criptogramă vasculară este Sigillaria, înaltă de 30 de metri. Ramificaţia era redusă, iar în
vârf prezenta frunze lungi. Pe lângă ferigile arborescente impunătoare prin înălţimea lor, existau
şi ferigi mai scunde. Acestea formau tufişuri joase sau se agăţau şi trăiau pe ramurile celor înalte,
formând păduri întinse şi luxuriante.

La sfârşitul ciclului de viaţă, aceste plante picau în apele mlaştinilor din jur. De-a lungul miilor
de ani, în mâlul acestor ape s-au acumulat cantităţi uriaşe de materie organică vegetală, care, prin
procesul de carbonificare s-a transformat în zăcămintele uriaşe de cărbuni exploatate astăzi.

În timpul carboniferului au apărut pteridospermele, plante asemănătoare ferigilor, dar care aveau
seminţe. Acestea sunt considerate cele mai vechi spermatofite – plante cu flori şi seminţe.
Pteridospermele au evoluat spre primele plante cu seminţe golaşe (gimnospermele), cum a fost
Cordaites, înalt de 30 – 40 m cu frunze numeroase, asemănându-se cu coniferele de astăzi.

Vegetaţia din Permian

La sfârşitul perioadei carbonifere şi începutul Permianului clima umedă începe să devină uscată,
aridă cu stepe şi deşerturi. În aceste noi condiţii, vegetaţia din carbonifer ce popula mlaştinile şi
alte locuri umede începe să dispară, menţinându-se doar lângă locurile cu apă, unde forma
„insule verzi” înconjurate de zone aride şi nisipoase.

Aceste condiţii mai puţin prielnice pentru vegetaţie au produs o serie de modificări în structura
plantelor, perfecţionându-se organele producătoare de seminţe. Se dezvoltă plantele cu flori şi cu
seminţe lipsite de fruct asemănătoare cu coniferele de azi. Apariţia acestor seminţe a avut o
importanţă deosebită pentru dezvoltarea plantelor deoarece asigurau răspândirea şi perpetuarea
speciei în condiţiile mai vitrege din mediu. Din permian se cunosc Walchia piniformis şi Voltzia
heterophzlla, strămoşii coniferelor actuale. Ambele specii aveau seminţele depozitate în conuri şi
au stat la originea unor specii de conifere din era mezozoică şi neozoică.

Era mezozoică
Majoritatea speciilor de plante şi animale din erele anterioare dispar până la sfârşitul
paleozoicului. Pentru planetă, era mezozoică a fost o perioadă de linişte relativă, deşi spre
sfârşitul acestei ere au început mişcările de formare a munţilor ce aveau să continue şi în era
următoare. Mişcările de ridicare şi coborâre pe verticală a scoarţei terestre au fost lente în
mezozoic, cauzând schimbări în forma şi întinderea continentelor, urmate de modificări ale
climei. În unele zone ale Pământului se formau zone cu vegetaţie luxuriantă, în altele se
întindeau pustiuri aride, mlaştini şi lacuri. Clima caldă era uscată în unele locuri, iar în altele
umedă. Aceste medii diferite au creat condiţii de viaţă diferite, ce au influenţat plantele şi
animalele din acea perioadă. Ferigile arborescente din carbonifer mai rezistau doar lângă
ochiurile de apă, în rest fiind dispărute.

Vegetaţia din triasic

Prima perioadă a erei mezozoice – în triasic, plantele mai păstrau asemănări cu permianul
superior. Astfel, în această perioadă puteau fi găsite în locurile umede ferigi: Pecopteris,
Danaeopsis sau Chiropteris. Pe lângă acestea mai apar şi unele specii noi ca: Macrotaeniopteris.
O plantă caracteristică pentru începutul triasicului a fost Pleuromeia, cu tulpină neramificată ce
avea în vârf un con mare cu spori.

Vegetaţia din jurasic

În perioada următoare după triasic gimnospermele încep să se dezvolte mult mai intens. Unele
dintre acestea aveau tulpini groase şi înconjurate de peţiolul frunzelor căzute. Aveau flori, iar
spre vârf se forma un buchet mare de frunze. Una dintre aceste plante este William soniella, cu
tulpina ramificată dihotomic (dintr-un ram se desprindeau alte două) şi cu flori aflate în capătul
unui pedicul lung. La aceste plante apare pentru prima dată un înveliş care cuprinde şi protejează
sămânţa, care, deşi se afla într-un con avea asemănări cu fructul angiospermelor (plante
superioare cu sămânţa închisă într-un fruct).

Vegetaţia din cretacic

În ultima perioadă a erei mezozoice, evoluţia plantelor a continuat într-un ritm mai alert. Astfel,
au apărut angiospermele, plante superioare cu seminţele protejate de un fruct. Până la apariţia
angiospermelor, flora era dominată de gimnosperme, ce au intrat în regres faţă de angiosperme.
Din acel moment, plantele superioare cu sămânţa închisă în fruct au început să domine peisajul;
inclusiv şi în zilele noastre formează componenta dominantă a florei

Era neozoică

Vegetaţia din era neozoică a fost asemănătoare cu cea din zilele noastre, doar că plantele aveau
altă răspândire pe glob datorată variaţiilor de climă. La începutul erei neozoice, pe teritoriul
actual al Groenlandei exista o climă temperată, fiind descoperite fosilele unor arbori de pădure:
stejar, ulm, paltin, plop sau fag.

În straturile ce aparţin neozoicului inferior au fost găsite resturi bine conservate ale unor conifere
ca Araucaria, un conifer ce putea ajunge la 50 m şi creştea în locurile cu climă mai rece. Alte
plante ce apar în era neozoică sunt Taxodium şi Seqoia, specii cu mare răspândire mai ales pe
continentele sudice. Pe teritoriul Europei au fost descoperite fosile din neozoic de ferigi, curmal,
cuişor sau laur, plante ce se dezvoltă în climatul subtropical.

În perioada cuaternară se dezvoltă flora ce se găseşte şi acum pe suprafaţa Pământului, plantele

dominante fiind angiospermele, ca rezultat al unui lung proces de evoluţie, desfăşurat odată cu
istoria Pământului.

Bibliografie
Atlas Botanic, L. Popovici, C. Moruzi, I. Toma