Paleontologie

Elaborat: Manole Andrian

Gr.333
 Definiție
• Paleontologia este știința care
studiază ființele, plante și
animale, precum și resturile și
urmele activității de viață ale
organismelor care au trăit de-
a lungul timpului geologic din
momentul apariției vieții.
Acesta include studiul fosilelor
pentru clasificarea
organismelor și studiul
interacțiunilor între ele și
mediile lor (paleoecologia lor).
 Paleontologia se află la granița
dintre biologie și geologie și
Date generale  diferă de arheologie prin
faptul că exclude studiul
oamenilor anatomic moderni.
Astăzi folosește tehnici
extrase dintr-o gamă largă de
științe, inclusiv biochimie,
matematică și inginerie.
Folosirea tuturor acestor
tehnici a permis
paleontologilor să descopere
o mare parte din istoria
evolutivă a vieții, aproape tot
drumul până când Pământul a
devenit capabil să sprijine
viața, acum aproximativ 3,8
miliarde de ani.
Paleontologia

Seriile filogenetice

Resturile de fosile

Formele fosile de trecere


Seriile filogenetice
• Reprezintă diferite grupe de
organisme fosile, care au menirea
să elucideze evoluţia unei specii
actuale (de exemplu, a calului);
•  Arată calea evolutivă posibilă a
unei specii.
Evoluția calului:
Stramosul calului din aceea perioada era Hyracotherium
numit de unii si Eohippus, care se hranea cu frunze si
fructe din padure. Marimea sa era de 20 de cm înaltime
la umar. Hyracotherium se deosebea mult de calul de
azi: era de marimea unei vulpi sau caprioare, avea
spinarea încovoiata, gâtul, botul si picioarele erau scurte,
piciorul era asemanator labei de câine (cu degete),
craniul si creierul erau mici.
În urmă cu circa 50 de milioane de ani urmeaza un
proces lent de evolutie, perioada de trecere de la
Hyracotherium la Orohippus. Aceasta se produce prin
hranirea mai variata, ce determina o modificare a
dentitiei. Din Orohippus ia nastere forma urmatoare a
calului (ca.47 miloane de ani) Epihippus. Dintii devin mai
tari si mai bine fixati, fapt explicat prin schimbarea
hranei datorita schimbarii climei din America de Nord
(clima uscata), prin reducerea zonei padurilor si aparitia
stepei, stramosul calului adaptându-se la vegetatia
specifica de iarba a stepei.
 Continuare evoluției
calului:
• Mesohippus (Heinrich Harder, 1920)Faza urmatoare de evolutie a
calului Mesohippus a aparut în urma cu 40 de milioane de ani. Acest
stramos al calului era mai mare, înaltimea la greban (umar) fiind de 60
cm, spinarea mai putin încovoiata, gâtul, picioarele si botul mai lungi,
numarul degetelor de la picior redus la 3 degete. În urma cu cca. 35
milioane de ani apare Miohippus, care era mai mare si cu craniul mai
lung decât forma precedenta.
• În urma cu 24 milione de ani, în familia calului se diferentiaza forme
variate, dar unele forme dispar, incapabile sa se adapteze la noile
conditii de mediu. Linia care a supravietuit, adaptata la hranire cu
frunze si cu iarba (greu digerabila fiind bogata în silicati) a fost
Opalphytolith, la care în evolutia dintilor, apar dinti robusti, mai
rezistenti la tocire. Aceste animale au picioare mai lungi si pot sa alerge
mai repede pe vârfurile degetelor pe zonele întinse de stepa. Varianta
urmatoare în evolutia cabalinelor este Parahippus, ce apare în urma cu
23 miloane de ani: animalul are înca trei degete, poseda însa dinti mai
lungi ca predecesorii lui. Și apoi a apărut calul domestic.
 Resturile de fosile 
• Sunt reprezentate prin diverse oase (ale
animalelor vertebrate) sau amprente în piatră
(ale animalelor nevertebrate şi plante), găsite
în rocile Pământului;
• Particularităţile resturilor fosile indică legăturile
de rudenie dintre diferite grupe sistematice de
organisme.
Exemplu: Resturile scheletului fosil au fost descoperite
în sectorul Stația de Salvare a lacului Valea Morilor și ocupă
suprafața de aproximativ 15 X 45 m.  AIci, la o anumită
distanță, au fost descoperite oase fosile de la un alt individ
apreciat, in prealabil, a fi un mastodont sau mamut. Un al
treilea punct cu descoperiri de oase fosile de la Valea
Morilor a permis identificarea unor oase de la mandibulă și
un dinte de mamut.
 • Mumifierea-are loc in conditii de climat cald si arid cand
cadavrele sunt supuse deshidratarii rapide si complete.
• Tipare-Resturile fosile prinse in sedimente pot fi distruse prin
Continuare dizolvare ,ramanand imprimate in roca tiparele suprafetelor
interne sau externe.
• Impresiuni-In roci fine,pelitice se pastreaza imprimate partile
moi ale corpului animalelor (meduze,viermi,insecte,pesti) sau
frunzele si alte parti ale plantelor.
Formele fosile de trecere
• Sunt reprezentate de organisme care posedă
trăsături distincte pentru diferite grupe
sistematice (arheopterixul - formă de trecere
de la reptile la păsări; tereodontul - formă de
trecere de la reptile la mamifere; psilofitele
(rinofitele) - formă de trecere de la plantele
acvatice la cele de uscat);
• Indică legăturile de rudenie dintre diferite
grupe sistematice de organisme.
Arheopteryx a avut mai multe în comun cu alți
dinozauri mici mezozoici decât cu păsările moderne. În
special, avea următoarele caracteristici comune cu
dromaozauridele și troodontidele: fălcile cu dinții
ascuțiți, trei degete cu gheare, coada lungă osoasă,
degetul secundar hiperextensibil („gheara ucigătoare”),
pene (care sugerează, de asemenea, sânge cald) și
diverse caracteristici ale scheletului.
 Tiktaalik este un gen de dispărut
sarcopterygian (pește cu înotătoare de
lob) din târziu Devonian perioadă, cu
multe caracteristici asemănătoare cu
cele ale tetrapodelor (animale cu patru

Tiktaalik picioare). Este una dintre mai multe linii

de sarcopterygieni antici de a dezvolta

roseae
adaptări la habitatele de apă superficială
sărace în oxigen din timpul său -
adaptări care au dus la evoluția
tetrapodelor.
Spre deosebire de multe fosile de
tranziție anterioare, mai asemănătoare
peștilor, „aripioarele” din Tiktaalik au
oase de bază ale încheieturii mâinii și
raze simple care amintesc de degete.
Poate că au fost greutate. La fel ca toate
tetrapodele moderne, avea oase de
coaste, un gât mobil cu o centură
pectorală separată și plămâni, deși avea
branhii, solzi și aripioare ale unui pește.
 Concluzie
• Cand ne uitam la lumea inconjuratoare, este greu sa ne
imaginam faptul ca locurile familiare aratau cu totul altfel
acum sute de milioane de ani in urma. Unele dintre ele nu
existau deloc. Pentru a determina cum a fost viata pe
Pamant in diferite perioade de timp, paleontologii studiaza
fosile. Acestea sunt resturi sau urme biologice care au o
vechime de mai bine de 10.000 de ani in istoria Pamantului.
Datorita paleontologiei am reusit nu doar sa intelegem mai
bine cum a fost viata in vechile timpuri, ci si cum am ajuns
sa existam pe aceasta planeta si cum s-a dezvoltat viata asa
cum o stim acum.