Preistoria

Preistoria (însemnând "înaintea istoriei" și provenind din cuvintele latine pre - "înainte" și historia
- "istorie"), reprezintă prima epocă din istoria societății omenești și se referă la intervalul de timp
de la primele urme umane, până la apariția documentelor istorice scrise. Ea se mai numește
și epoca străveche.
Epoca preistorică a durat de o mie de ori mai mult decât celelalte epoci istorice luate la un loc,
aproximativ 6 milioane de ani. Ea începe odată cu apariția lui Australopitecus și se termină cu
apariția orașelor și scrierii. În viziunea evoluționistă, preistoria se consideră că ar fi începutul
procesului de antropogeneză (transformarea unor specii de maimuțe antropoide în oameni) și a
durat până la apariția scrisului sau a primelor state. Alte teorii despre originile omului pun în
lumină repere temporale diferite; antropologia reprezintă astăzi o variantă aproape unanim
acceptată de lumea științei, fiind, de departe, teoria cea mai bine documentată arheologic.
Procesul de antropogeneză se explică ca urmare a schimbărilor climei, florei și faunei
Pământului.
Cele mai vechi urme au fost descoperite pe teritoriul Africii, având o vechime de peste 2,5
milioane de ani, în zona Riftului. În această zonă, soții Louis (1907-1972) și Mary Leakey au
identificat primul craniu aproape complet al unui hominid, aparținând genului Australopithecus,
denumit „maimuța din sud”, datând precis între 1,9 -1,7 milioane de ani. Creierul acestui hominid
era o treime din cel al omului actual. Forma craniului indică un mers biped (în două picioare),
membrele anterioare nefiind folosite pentru obținerea echilibrului, ca în cazul maimuțelor. Aici, în
Valea Riftului, au fost depistate peste 50 de cranii (la Olduvai), fenomen care ar indica acest
spațiu ca fiind centrul de apariție al speciei hominizilor[1].

Antropogeneza[modificare | modificare sursă]

Evoluția umană

Comparație între cranii

Proconsul

Cea mai realistă și disputată teorie a apariției omului, este teoria evoluționista a lui Charles
Darwin. Teoria presupune că speciile evoluează nu atât datorită mutațiilor, care sunt rezultatul
hazardului, ci datorită adaptării la mediu. Presiunea mediului duce la selecție naturală; speciile
care nu pot să se adapteze la noile condiții pot să dispară, lăsând loc celor care au, în parte,
datorită mutațiilor, acest potențial adaptiv.
Factorii care au influențat antropogeneza au fost: varietatea mediului înconjurător, sursele de
hrană, concurența cu alte specii pentru habitat, comportamentul general al primatelor, gradul de
izolare/contact între populații. La nivel anatomic, schimbările care indică evoluția spre umanitate
au fost: schimbarea poziției în mers și adoptarea mersului biped; modificarea membrelor și a
coloanei, ceea ce a permis dezvoltarea brațelor și eliberarea mâinilor de rolul lor în deplasare
pentru a le face apte pentru activități dedicate mâinilor; lărgirea bazinului și adâncirea acestuia
(modifică durata de sarcină și mecanica nașterilor); coborârea laringelui - ce va permite
posibilitatea formării unor sunete mai complexe, dezvoltându-se limbajul; creșterea cutiei
craniene - ce va permite deținerea unui volum cerebral mai crescut. La nivel cerebral, schimbările
pot fi identificate pe baza modificărilor cutiei craniene. Aceasta indică creșterea ariilor anterioare
(lobii frontali) după evoluția occipitalului, precizarea ariilor corticale, dezvoltarea creierului prin
apariția circumvoluțiunilor. La nivel comportamental, schimbările par mai dramatice. Ele vizează
comportamentul legat de obținerea hranei (vânătoarea diurnă și cooperativă, prezența uneltelor,
repartiția sarcinilor pe sexe), comportamentul de grup (raportul dintre adulți, raportul dintre adulți
și copii, tipul de comunicare), abilitățile de comunicare (limbajul/apariția elementelor de gândire
abstractă).
Folosind focul pentru gătit, acesta era asemeni unui stomac extern pentru a descompune
alimentele, eliberând mai multe calorii și obținând mai multă energie. Înainte de stăpânirea
focului, oamenii erau nevoiți să mestece și să digere cu greu carnea, iar focul a contribuit la
diminuarea digerării, scăderea în volum a stomacului și a maxilarului și la dezvoltarea altor
organe, precum creierul.[2]

Originile omenirii[modificare | modificare sursă]

Primatele, mamifere placentare, apărute în urmă cu 60-70 milioane de ani în urmă [3], majoritar
arboricole, sunt cele mai apropiate de om din punct de vedere genetic. Elementele principale:
reducerea volumului feței în raport cu scheletul cranian; dezvoltarea regiunii corticale anterioare;
orbite frontale; poziție verticală a trunchiului în poziție șezândă; 5 degete; mâini prehensile (care
au capacitatea de prinde, de a apuca); degete cu unghii plate (nu sub forma ghearelor ); 2
mamele în poziție pectorală; dimorfism sexual limitat.[4]
Acum 14-12 milioane de ani se desprinde Grupul Hominidae-Ramapithecus, acesta fiind primul
exemplar cu o clară poziție bipedă, chiar dacă accidental sau de scurtă durată.[5] Apar grupuri
care se individualizează în cadrul primatelor, ca Prosimienii, ce se caracterizau prin bot alungit,
creier relativ mic, perioadă activă nocturnă. Familiile grupului includ: Lemuridae, Indridieni,
Daubentonieni din Madagascar; Lorisidiene în Africa și Asia; Tarsidieni
în Indonezia și Filipine. Simienii, a doua clasă de primate apărută, se segmentează în două mari
grupe: platirhinieni - grupă prezentă în America de Sud și catarhinieni - prezenți în restul lumii,
care se împarte în Cynomorphae, Ponginae (Hylobates, Pongidae) și grupul Hominidae. Primele
exemplare ale acestei familii sunt; Aegyptopithecus Zeuxi; Dryopithecus în Europa; Proconsul în
Africa; Sivapithecus în India.
Acum 10 milioane de ani, formarea lanțurilor muntoase (ca Himalaya) sau formarea Marelui Rift
African [6] au perturbat tiparele meteorologice, provocând o răcire sistematică a planetei, ceea ce
avea să devină o situație favorabilă pentru apariția acestei noi specii care va domina planeta.
Acum 7 milioane de ani, strămoșii noștri, primatele, trăiau în liniște, în copaci, la tropice,
în junglele dese africane. Dar zona lor avea să fie invadată de iarbă. În Africa de Est, pajiștile au
invadat habitatul tradițional de pădure al primatelor. Cu copaci tot mai puțini și spații cât mai
întinse între ei, primatele au fost nevoite să se adapteze. Fiind tot mai multe primate în copaci și
cât mai puțină hrană, primatele au fost nevoite să meargă de la o sursă de hrană la alta, separate
de pajisti. Căutând hrană disponibilă, multe primate coboară din copaci și se adaptează noului
habitat, adoptând, treptat și lent, mersul biped, având membrele superioare cu care vor putea
modela istoria și construi civilizația.
Acum 6-7 milioane de ani, se presupune că din Sahelanthropus tchadensis s-au desprins două
ramuri, una a condus spre omul modern (Homo sapiens) [7], iar cealaltă spre primatele superioare
- cimpanzeul, urangutanul și gorila.

Leagănul African[modificare | modificare sursă]

Acum 4 milioane de ani, genul Australopitec [8] a evoluat și s-a dezvoltat în Africa de Est,
răspândindu-se pe întregul continent, până la dispariția sa de acum 2 milioane de ani.[9] Pe
parcursul acestei perioade de timp, au existat diferite forme de Australopithecus:

 Australopithecus (acum 4–1.8

milioane): anamensis, afarensis, africanus, bahrelghazali, garhi, sediba;
 Kenyanthropus (acum 3–2.7 milioane): platyops;