CONSECINȚELE IZOLĂRII ÎN EVOLUȚIA UNOR

POPULAȚII UMANE

FACULTATEA DE ISTORIE – ID

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN – CUZA”, IAȘI

STUDENT: IONIȚĂ PETRU

 ANTROPOGENEZA

Lumea și timpul au avut același început. Lumea nu a fost creată în timp, ci odată cu
timpul. - Sfântul Augustin, 417 d.Hr.

Prima apariție a omului este datată ca fiind aproximativ acum 65 de milioane de ani în
timpul erei geologice a Terțiarului, când și planeta noastră se îndrepta oarecum spre
înfățișarea actuală. Apar Munții Pirinei, Apenini, Alpi, Carpaţi, Caucaz, Himalaya, Atlas,
Cordilieri, Anzi etc. În acestă perioada apar maimuțele simieni care în neogen evoluează în
forme superioare de hominoide printre care și strămoșii direcți ai omului.
Conform tabelului de corelare dintre etapele geocronologiei, antropogenezei și a
perioadelor istorice, prima formă de antropoid apare în neogen, și anume driopitecul care a
trăit în perioada 20.000.000 – 8.000.000 î.Hr. și reprezintă punctul de plecare spre evoluția la
genul Homo. Driopitecul a trăit în vremuri cu climă caldă și era o maimuță arboricolă (trăia în
vârful arborilor pentru a se apăra de prădători) și se hrănea cu fructe și frunze.
În urma răcirii climei arborii înalți care aveau o adaptare la clima cu temperaturi
ridicate au dispărut și au fost înlocuiți cu plante cu frunze căzătoare, astfel, driopitecul nu mai
era protejat și a fost nevoit să-și schimbe locul de trai și modul de hrănire. Deși a rămas tot
erbivor, driopitecul care acum este în proces de adaptare la noile condiții impuse de climă se
hrănește cu scoarță de copac, semințe, rădăcini ș.a.
Schimbarea modului de hrană a adus schimbări fizice, acum, driopitecul avea o altă
formă a corpului și a crescut în dimensiuni. Aceste schimbări fiind înfluențate și de nevoia de
apărare în fața prădătorilor. De la driopitec pornesc două ramuri; una fiind ponginae
(maimuțele actuale – urangutanul, gorila, cimpanzeul) și una fiind hominidae din care posibil
a evoluat și omul.
În vederea stabilirii urmașului driopitecului părerile sunt împărțite și nu se poate stabili
exact dacă ramapiteculul ar putea face parte din ramura hominidae, însă ce este neîndoielnic
este faptul că australopitecul face parte din marea familie a hominidelor.
Australopitecus este un primat ce a început să existe acum 4.500.000 de ani și sunt
cunoscute mai multe specii: autralopitecus ramidus, anemensis, aferensis, bahrelghazali,
africanus, boisei și robustus, însă în prezent nu se cunoaște care dintre aceste specii a dus spre
evoluția omului modern.
Primul exemplar de australopitecus a fost descoperit în Taung (Africa de Sud), în anul
1925 într-o carieră de calcar și este vorba despre rămășițele unui copil din care s-a putut
remarca craniul aproape întreg. Acest exemplar descoperit a fost considerat a fi de specie
africanus. Tot în sudul africii a existat și o specie de australopitecus mai puternică și anume
robustus. Toate aceste ființe aveau ca și trăsături generale mersul biped, poziție verticală,
dantură de tip uman și capacitate craniană mică.
Conform antropogenezei, următorul gen după australopitecus este genul homo, gen în
care se află și omul modern.
Genul Homo a evoluat începând cu cel puţin 2.300.000 de ani în urmă. Ei difereau de
australopiteci printr-un creier mai mare. Evoluţia sa a fost împărţită tradiţional în: timpurie,
mijlocie şi târzie. Perioada timpurie s-a încheiat pe la 2.000.000-1.800.000 de ani în urmă,
când a început perioada mijlocie. Tranziţia de la perioada mijlocie la cea târzie s-a făcut cu
cca. 200.000 de ani în urmă..
Homo habilis (omul abil)
A trăit în Africa de sud între 2.000.000 şi 1.600.000 de ani în urmă, poate chiar de pe
la 2.400.000 de ani. La Olduvai Gorge (Tanzania) au fost găsite mandibule, dinţi, cranii şi
oase datate între 1.850.00 şi 1.650.000 de ani în urmă. Prezenţa sa a mai fost semnalată la
Hadar şi Omo (Etiopia), Kanapoi şi pe malul estic al Lacului Turkana (Kenya).
Homo ergaster (muncitorul)
Este specia de homo erectus timpurie apărută în Africa acum aproximativ 2.000.000
de ani în urmă și avea o capaciatate craniană de 800 până la 850 cm3 , dinţi mici şi oase
craniene fine.
Homo heidelbergensis
Inițial a fost subspecie extinctă (dispariția tuturor membrilor speciei) a homo erectus,
însă la sfârșitul secolului XX a fost clasificată ca specie proprie. Homo heidelbergensis a fost
descoperit în Heidelberg, Germania (de aici vine și denumirea speciei) și este datată acum
500.000 de ani.
Homo erectus (maimuța-om verticală)
în anul 1891, fizicianul olandez Eugène Dubois a descoperit în Indonezia primul
schelet de Homo erectus, numit atunci Pithecanthropus erectus („maimuţa-om verticală"). Se
consideră că Homo erectus ar fi apărut în Africa din Homo ergaster şi s-a răspândit în Asia
între 1,8 şi 1,5 milioane de ani în urmă. Homo erectus avea cutia craniană joasă, rotunjită,
alungită din faţă spre spate şi cu o capacitate de la 800 până la 1.250 cm3.
Homo sapiens (om înțelept)
In mod tradiţional paleoantropologii plasează cel mai timpuriu Homo sapiens pe la
500.000 ani în urmă. Mulţi cred că el a evoluat din Homo erectus, alţii includ şi Homo
neanderthalensis în linia evolutivă a omului modern. Această denumire actuală a omului îi
aparține lui Cari Linne (1707-1778).
Homo neanderthalensis (sapiens)
Avea postura perfect verticală, capacitate craniană de cca. 1500 cm3, craniu
voluminos, lung, larg și gros , mandibula abruptă cu dinţi voluminoşi şi un comportament
cultural complex ce cuprindea ritualuri simbolice şi primele înmormântări și s-au răspândit în
Europa şi Orientul apropiat, dar au dispărut în Wiirm II. în linii generale se consideră că ei au
evoluat între 200.000 şi 36.000 de ani în urmă. Una din ultimele descoperiri este cea de la
Arcy-sur-Cure (Franţa), datată 30.000 î.Hr.
Homo sapiens sapiens a apărut aproximativ acum 250.000 de ani, capacitatea sa medie
craniană medie a ajuns la 1.350 cm3. Dintre cele mai importante descoperiri menţionăm pe
cele de la Singha (Sudan), Omo (Etiopia), şi Skhûl Cave (Israel). Homo sapiens a evoluat la
început numai în Africa, apoi s-a răspândit în toată lumea prin Orientul Apropiat. In Europa el
a ajuns în jur de 40.000 ani în urmă. În Orientul Apropiat homo sapiens sapiens a evoluat din
Homo de Galileea (apărut pe la 150.000 î.Hr.) şi Proto-Cro-Magnon (cea. 80.000 î.Hr.). în
timpul glaciaţiunii Wurm aceştia s-au răspândit în Europa ca Homo Cro-Magnon (prezent la
Perigord în Franţa cu 30.000 ani în urmă), în acelaşi timp neandertalienii europeni au migrat
spre est la Saccopastore (Italia) şi s-au aşezat în Orientul Apropiat şi Mijlociu la Shanidar
(Irak).
 FINALUL PREISTORIEI ȘI ÎNCEPUTUL ISTORIEI
Preistoria studiază cea mai lungă perioadă a istoriei universale, perioadă în care a luat
naștere societatea umană. Durata preistoriei se măsoară în milioane de ani.
De remarcat pentru această temă este termenul de paraistoriei definit în cartea lui
Attila Laszlo – De la prima familie la primele state (2005) ca fiind o transpunere a preistoriei
în contemporaneitate. Se vorbește de paraistorie ca fiind existența unor triburi ca cele din Asia
de sud-est, Australia, Africa sau continentul american care trăiesc pe lângă istoria propriu-zisă
care a început odată cu primele forme de scris.
Când vom vorbi despre izolarea unor populații și despre consețințele ei în evoluția
omului ne vom referi la izolarea care survine din punct de vedere geografic, adică la
comunitățile aflate pe insule, în munți sau în jungle în care nu exista căi de acces rutiere,
media ș.a., apoi vom mai vorbi despre un alt tip de izolare și anume o ruptură voită de
civilizație și de progres, fie din lipsa de educație, fie din principiile străvechi care guvernează
acel grup.
Conform definițiilor preistoriei și istoriei, aceasta din urmă se rupe de preistorie atunci
când omul a început să stăpânească scrisul, odată cu care s-a început progresul accelerat al
civilizației umane.
Prima civilizație care a folosit scrisul și care a dat startul evoluției omului sunt
sumerienii care erau așezați pe cursul inferior al râurilor Tigru și Eufrat (Irak) și care au reușit
la mii de ani după revoluția agricolă să combată problemele matematice și de stocare a
datelor, probleme cu care se confruntau oamenii de dinainte care începeau treptat să fie mai
numeroși. Tot datorită sumerienilor au apărut primele așezări dezvoltate – orașele. Aceste
orașe au fost: Ur, Uruk, Kis, Lagaș, Nippur și Eridu. Sumerienii au inventat irigațiile, au
întreprins și primele schimburi comerciale cu alte popoare, au inventat roata olarului, au
dezvoltat tehnologii de prelucrare a metalelor, au inventat matematica, astronomia,
calendarele, cuiele, morile, sandalele și multe altele.
Astfel, conform definițiilor preistoriei și istoriei, putem afirma că istoria se desparte de
preistorie datorită sumerienilor care au descoperit scrisul și care au dat posibilitatea
protagoniștilor evenimentelor istorice să se exprime și să lase dovezi clare urmașilor lor.
 ORGANIZARE TRIBALĂ ÎN CONTEMPORANEITATE

Aborigenii sunt primii locuitori cunoscuţi ai unei regiuni și erau stabiliți în acel loc
înainte de a sosi primii coloniști. Cuvântul provine latinescul aborigine care însemnă de la
început.
Cei mai cunoscuți aborigeni din contemporaneitate sunt aborigenii australieni care în
acest moment conform Australian Bureau of Statistics reprezintă o proporție de aproximativ
3% din populația țării (713.306 locuitori indigeni). Aceștia au o venit din Asia de sud și sud-
est și s-au stabilit aici acum aproximativ 40.000-50.000 de ani, erau vânători-culegători și
practicau o viață nomadă.
Odată cu sosirea englezilor din 1788, populația aborigenilor australieni s-a înjumătățit
fie din cauza bolilor aduse de coloniști, fie de conflictele violente cu aceștia.
În prezent, aproximativ 75% din populația aborigenă australiană a adoptat stilul de
viață european datorită politicii de asimilare dusă de către autorități. Restul aborigenilor care
nu au fost asimilați, în special cei din Teritoriul de Nord (un sfert din populația aceste regiuni
sunt aborigeni) vorbesc limbi izolate (un astfel de exemplu este limba tiwi).
Același Australian Bureau of Statistics a publicat o serie de statistici îngrijorătoare cu
privire la calitate scăzută a vieții în rândul populațiilor aborigene. Din cauza izolării în care
trăiesc s-au evaluat următoarele probleme: nu au acces la sistemul sanitar, carențe în educație,
probleme cu consumul de droguri și alcool, criminalitate crescută (21% dintre deținuții
australieni din 2004 erau aborigeni), speranță de viață scăzută (cu 11 ani mai mică pentru
bărbați și cu 9 ani mai mică pentru femei decât pentru restul populației non-aborigenă).
În prezent au fost puse în aplicare numeroase politici menite să reducă inegalitățile
sociale care afectează persoanele aborigene, cu scopul de a le moderniza și de a le garanta un
viitor mai bun. Comunitatea aborigenă recunoaște aceste progrese politice și se așteaptă ca
efectele lor să fie resimțite. Acest lucru dovedește că și aborigenii doresc să se modernizeze și
să intre în procesul firesc al evoluției.
 BIBLIOGRAFIE

Darwin, C. (1871), The Descent of man and selection in relation to sex, vol. I, ed. John
Murray, Londra

Dr. Mircea, N. (2004), Preistorie generala și arheologie I, ed. Fundației România de mâine,
București

Laszlo, A. (2005), De la prima familie la primele state, ed. Demiurg

Leakey, R. (1994), Originea omului, ed. Humanitas, traducere de Ion Oprescu & Ana Maria
Glavce – 1995

Australian Bureau of Statistics https://www.abs.gov.au/statistics