STUDII DIVERSE
1. PREISTORIE GENERALĂ
Preistoria este perioada de timp cuprinsă între apariția
omului și a primelor izvoare scrise 1. Este, de asemenea,
știința care se bazează cel mai mult pe descoperirile
arheologice și studiază evoluția umană pe suprafața
pământului în corelație și cu alte discipline precum
paleontologia, antropologia, stratigrafia, arheologia ș.a 2.
Ritmul preistoriei a fost determinat de succesiunea
perioadelor glaciare, interglaciare din zonele temperate și
montane, cu perioadele ploioase și secetoase din zonele
subtropicale respectiv schimbările climatice, care au
influențat transformarea Saharei în deșert.
Preistoria se întinde pe 2 milioane de ani de la apariția
oamenilor în Africa, evoluția lui Homo sapiens sapiens
în Orientul Apropiat (35.000), scindarea omenirii în
grupe (30.000), limbajele articulate, producția agricolă
din Orientul Apropiat (8000).
Oamenii din preistorie au construit locuințe din paiantă,
zidărie de lut, cărămidă, lemn, dar și piatră.
La finalul preistoriei se petrece apariția popoarelor și
limbilor indo-europene (2000 î.Hr), de la celtică la
toharică de la vest la est3.
Formarea Pământului este plasată de istorici în urmă
cu 5 miliarde de ani, în urma solidificării și răcirii
climei, precum și a influențelor exercitate de radiațiile
solare și cosmice, care au favorizat apariția vieții și a
forței de gravitație, specifice Terrei4.
În perioada cuprinsă între 800 și 1,8 milioane de ani, s-au
desfășurat mai multe ere, astfel în Era Primară (540-
245 milioane) s-au format lanțurile muntoase și s-a
diversificat regnul animal; în Era Secundară (245-65
milioane) au apărut reptilele, mamiferele și dinozaurii; în
Era Terțiară (65-1,8 milioane) s-au format oceanele
Atlantic și Indian, s-au dezvoltat Alpii prin încrețirea
scoarței terestre, au apărut primii strămoși ai omului -
australopitecii; în Era Cuaternară s-au petrecut
glaciațiunile, iar ființele umane au populat continentele
Terrei5.
Glaciațiunile Günz, Mindel, Riss, Wurm:
(600.000-25.000) reprezintă perioada de timp marcată de
o răcire accentuată a climei, care a determinat extinderea
masivilor muntoși și acoperirea teritoriilor nord-europene
cu un strat gros de gheață, de la Alpi și Pirinei până în
zona Carpaților și Himalayei, cu aceleași probleme se
confruntau America de Nord și Groenlanda6.
1
Valentina Bilcea, coord., Istoria românilor. O sinteză
cronologică, București, Editura Meronia, 2015, p. 13.
2
Enciclopedie de istorie universală - deAgostini, trad.
Alexandru Balaci, Mădălina Chelemen, Radu Gâdei, Sorina
Veiner, București, All Educational, 2003, p. 1043.
3
Imanuel Geiss, Istoria lumii: din preistorie până astăzi,
trad. Dragoș Dinulescu, Matei Iagher - Ed. 3, rev.,
București, All Educational, 2012 , p. 29-30.
4
Ibidem, p. 30-31.
5
Georges Duby, trad. Lia Decei, Atlas istoric Duby,
București, Corint Logistic, 2015, p. 10-11.
6
Gordon Childe, trad. Florica-Eugenia Condurachi, De la
preistorie la istorie, București, Editura Științifică, 1967, p.
42-43.
În perioada glaciațiunilor, ghețarii din munții Scoției,
Irlanda, Anglia, Scandinavia și zona Berlinului s-au
extins, iar pe teritoriul Europei Centrale a fost atestată
prezența unor animale precum hipopotamii, tigrii, calul
pitic cu trei degete, elefanți, mamuți și rinoceri lânoși 7.
În Pleistocen (1.000.000 - 10.000) se petrece
antropogeneza, adică evoluția de la prehominizi
(Australopithecus, Homo habilis) la hominizi (Homo
erectus, Homo neanderthalensis, Homo sapiens)8.
Paleoliticul (1.000.000 - 10.000) se suprapune cu era
geologică a Pleistocenului și corespunde perioadei în
care au trăit Australopitecii din Africa (4-2 milioane: A.
anamensis, afarensis - Lucy, bahrelghazali - Ciad,
garhi, africanus) și Homo habilis9 care a inventat
cultura de prund în valea Riftului din Kenya10, ceea ce
marchează începuturile civilizației umane în preajma
primei glaciațiuni Günz11.
În Paleoliticul inferior (1.000.000 - 100.000) trăiește
Homo erectus care știa să folosească focul și să
confecționeze unelte12. Au existat două ramuri ale lui H.
erectus - Pithecanthropus la care a fost atestată prima
oară vorbirea și Sinanthropus din China13.
Între 1.000.000 - 500.000 de ani, H. erectus inventează
cultura de prund reprezentată de unelte confecționate
prin cioplirea bolovanilor de silex găsite pe malurile
râurilor14.
Culturile Paleoliticului inferior sunt caracterizate a fi „de
așchii” și „de miez”, adică modul prin care își prelucrau
materia primă:
Abbeviliană (550.000-440.000: cultură de miez, unealta
specifică este toporașul de mână), Clactoniană
(540.000-240.000: cultură de așchii), Levalloisiană
(480.000-40.000: cultură dezvoltată în Europa
mediteraneană și India, a realizat vârfuri și răzuitoare
din așchii late) și Acheuleană (440.000-120.000:
cultură de miez, a evoluat în Europa, Africa și Asia,
unealta reprezentativă este toporașul de mână cu forme
triunghiulare, migdaloforme, foarte bine finisate)15.
În Paleoliticul mijlociu (100.000 - 50.000) trăiește Omul
de Neanderthal, care a reușit să se adapteze la clima
arctică, avea o poziție verticală accentuată, se ocupa cu
vânătoarea animalelor sălbatice și trăia în peșteri16.
Cultura Musteriană a fost dominantă în faza mijlocie a
epocii de piatră17, era o cultură de așchii, moștenitoare a
culturilor Levalloisiană și Acheuleană, ai cărei
reprezentanți au confecționat unelte de cuarțit și
7
Ovidiu Drimba, Istoria culturii și civilizației, vol. I, Editura
Saeculum I.O., București, 2013, p. 17.
8
Andrei Oțetea, Istoria lumii în date, București, Editura
Enciclopedică Română 1969, p. 1.
9
Duby, Atlas istoric, p. 12-13.
10
Geiss, Istoria lumii, p. 42.
11
Drimba, Istoria culturii, p. 17-18.
12
Ibidem, p. 18.
13
Childe, De la preistorie, p. 44-46.
14
Oțetea, Istoria lumii, p. 6.
15
Oțetea, Istoria lumii, p. 2.
16
Childe, De la preistorie, p. 48-49.
17
Bilcea, Istoria românilor, p. 13.
 STUDII DIVERSE
cremene, precum vârful de mână cu două tăișuri și
răzuitorul retușat18.
În Paleoliticul superior (50.000 - 10.000) își face
apariția Homo sapiens, tipul uman actual în Europa,
Africa, Palestina și China, având trăsături asemănătoare
neanderthalienilor. H. sapiens a evoluat în trei grupe
fizice și rasiale - Combe-Capelle cu cap rotund, Cro-
Magnon înalți și puternici și Grimaldi cu pielea
negroidă19 - respectiv - Europoizii răspândiți dinspre
Peninsula Arabă spre Asia Mică și Europa (semiți -
akkadieni, arameeni, arabi, indo-europeni - hitiții,
iranienii, mezii, alanii din Orientul Apropiat și India,
respectiv tracii, lidienii, frigienii, filistenii sau aheii care
au ajuns în Palestina, Asia Mică și Europa în perioada
2000-1900 î.Hr) - Negroizii (piele negroidă ca reacție la
razele ultraviolete ale soarelui, au migrat spre India,
Africa - pigmei, boșimani, Noua Guinee - papuași,
Australia - aborigeni și Noua Zeelandă - maori) -
Mongoloizii (mongolii, chinezii, japonezii din Asia
Centrală și de Est, indienii din America, ce au dezvoltat
cultura porumbului și a cartofului, strămoșii civilizațiilor
mayașă, aztecă și incașă)20.
Uneltele erau realizate din cremene, silex, os și fildeș
din care scotea așchii lungi și înguste, cu ajutorul cărora
își asigura existența prin cules, pescuire și vânătoarea
renilor, bizonilor, mamuților și altor animale mari care
trăiau prin câmpiile Rusiei și Europei Centrale.
În Paleoliticul superior, Homo sapiens dezvoltă trei
culturi arheologice importante precum: Aurignacianul
(40.000-18.000: apare în Europa de Vest și se
răspândește până în Orientul Apropiat, în cadrul acesteia
apare gravura animalieră și sculptura celebră- Venus din
Willendorf), Solutreanul (18.000-15.000: evoluează și
se răspândește din Apusul Europei până în Răsărit, iar
unealta principală este vârful în formă de lauri) și
Magdalenianul (15.000-10.000: evoluează în Europa
Vestică și Centrală, realizează unelte prin prelucrarea
osului și cornului și dezvoltă primele picturi rupestre în
peșterile de la Altamira, Niaux, Font de Gaume)21.
Credința lui Homo sapiens în nemurire este dovedită de
practica îngropării cadavrului alături de uneltele sau
chiar animalele sale, în urma unui ritual religios condus
de un vrăjitor sau șaman, ajutat de bocitoare și alți
participanți care murmurau în diverse feluri, imitând
glasul animalelor, iar la final, defunctul era îngropat și
presărat cu ocru roșu, simbolizând sângele, lichidul
vieții22.
În perioada Mezoliticului/ Epipaleoliticului (10.000 -
7000) are loc trecerea de la Pleistocen la Holocen care
s-a tradus prin încălzirea climei, popularea pădurilor și
poienilor de către grupurile umane care își asigurau
existența prin vânătoare și pescuit23, respectiv dispariția
faunei glaciare, domesticirea câinelui și porcului,
miniaturizarea și geometrizarea uneltelor de piatră
18
Oțetea, Istoria lumii, p. 2.
19
Childe, De la preistorie, p. 50-51.
20
Geiss, Istoria lumii, p. 51-52.
21
Oțetea, Istoria lumii, p. 2.
22
Drimba, Istoria culturii, p. 26-30.
23
Childe, De la preistorie, p. 56.
realizate de Homo sapiens fossilis de tip Cro-Magnon
oriental. În perioada de trecere de la Paleoliticul superior
la Mezolitic, economia era reprezentată de vânătoarea
bovinelor, cerbilor, mamuților și cailor sălbatici,
tranziția de la cules la cultivarea plantelor și prin
schimburile comerciale între diferite comunități umane 24.
Câinele a fost atestat în Asia Mică, Europa,
Mesopotamia, Egipt, Portugalia sau Crimeea ca o ființă
evoluată din șacal sau lup și era folosit la vânătoare25.
Culturile mezoliticului sunt Azilianul (9000-7000: artă
marcată de schematism și simbolism, care a influențat
manifestările din Insulele Britanice și Asia Centrală),
Tardenoisianul (6000-3000: apare pe teritoriul Franței și
se răspândește în Peninsula Iberică, Peninsula Italică și
Europa Centrală, iar grupurile de vânători difuzează
îngroparea morților și acoperirea lor cu ocru roșu),
Maglemose (7000-5000: grup cultural care a răspândit
toporul înmănușat din Danemarca până în Anglia,
Belgia, Franța și Polonia, principala activitate a acestora
era pescuitul), Ertebölle (4500-3000: apariția ceramicii
și a toporului cu tăișul șlefuit) și Swiderianul (7000-
5000: grupurile de vânători din Polonia pătrund în
Carpați și Volga, difunzând vârfurile de săgeți în formă
de frunză salcie, specifice acestei culturi)26.
Tot în această perioadă, H. sapiens populează teritoriile
Europei, Asiei, Orientului Apropiat, insulele
Pacificului, Madagascar, Australia și ajunge în
America prin trecerea strâmtorii Bering.
În Neolitic (7000 - 3000), oamenii încep să trăiască în
colibe, numite tell-uri amenajate pe coline sau câmpii,
așa cum o arată descoperirile arheologice din Grecia,
Asia Mică, Iran sau în stepele Siriei27, ceea ce va da
naștere primelor orașe din istorie, precum Ierihonul de
pe valea Iordanului care a fost fondat pe la anul 7000
î.Hr. și era apărată de o fortificație săpată în stâncă 28 - și
Çatal Hüyük, unde au fost descoperite case construite
din cărămidă, cu o cameră centrală și pereții pictați,
fiecare fiind dispusă foarte aproape una de cealaltă, iar
pentru depunerea morților foloseau platforme de lut,
figurinele sculptate indică existența unui cult al
strămoșilor29. Acum se dezvoltă agricultura în Asia,
Marea Mediterană și Europa Alpină prin cultivarea
cerealelor, apar uneltele agricole în zona muntelui
Carmel din Palestina și are loc domesticirea și creșterea
animalelor: caprele din Asia de S-V, oile din Asia
Centrală și Iran, boul din Grecia și Asia Centrală folosit
ca animal de tracțiune. Poate cel mai important aspect al
neoliticului este apariția ceramicii, inițial a fost un
Neolitic aceramic/ Protoneoliticul (mileniile 9-7) în
care comunitățile din Orientul Apropiat nu cunoșteau
ceramica, însă în faza târzie/ Chalcoliticul (mileniile 5-
4) aceștia au început să modeleze vase din argilă cu roata
olarului din Mesopotamia, astfel s-au dezvoltat culturile
Bandkeramik (Moravia, Austria, reg. Parisului),
Dimini (așezări fortificate în Tesalia),
24
Giurescu, Istoria României, p. 10-11; Bărbulescu et alii,
Istoria României, p. 16.
25
Drimba, Istoria culturii, p. 39.
26
Oțetea, Istoria lumii, p. 3.
27
Childe, De la preistorie, p. 62.
28
Ibidem, p. 63.
29
Klaus Berndl, Markus Hattstein, Arthur Knebel,
Hermann-Josef Udelhoven, Istoria ilustrată a lumii.
Preistoria. Lumea antică, vol. I, București, Litera, 2016, p.
9.
 STUDII DIVERSE

Hamangia, Starčevo-Criș, Trichtenbecher (N Europei) emise primele monede. Cultura Latene s-a răspândit în
și civilizația megalitică din Mediterana occidentală și Insulele Britanice, Peninsula Iberică și Peninsula
Anglia cu ansambluri circulare cu menhiri30. Balcanică35.
Perioada de tranziție la Epoca bronzului (2200 - 1800)
este marcată de pătrunderea indo-europenilor în
Europa care au folosit pentru prima dată unelte de bronz
și argint, foloseau carul tras de cai. În urma contactului
dintre autohtoni și indoeuropeni se produce formarea
marilor popoare indo-europene precum hitiții, sciții,
sarmații, balto-slavii, tracii, ilirii, elinii sau celții,
menționați în izvoarele scrise ale antichității. Acești
oameni practicau incinerația în tumuli, de obicei
membri unei familii erau înmormântați în aceeași
movilă31. Schema evoluției umane.
În Epoca Bronzului (mileniile 2 - 1 î.Hr.), descoperirea
aramei, cultivarea viței de vie și a pomilor fructiferi,
precum și irigarea culturilor agricole, ori folosirea
animalelor ca forță de tracțiune au produs nașterea
primelor civilizații în Mesopotamia, Egipt sau chiar
Grecia în jurul anului 3000 î.Hr32. Exploatarea
zăcămintelor de cupru a început în Creta, Cipru, Sardinia
și Sicilia a rezultat apariția metalurgiei bronzului și
decăderea uneltelor de piatră și os, dezvoltarea armelor și
podoabelor. În Europa de Sud-Est s-au dezvoltat
culturile Bubanj-Hum, Cernavodă-Ezero și Pecs, Pământul în timpul glaciațiunilor.
precum și Marea migrație egeeană care cuprinde întreaga
Mediterană orientală în secolele XIII-XII. În Europa de
Vest și Centrală evoluează culturile Glockenbecher,
Schnurkeramik și cultura câmpurilor de urne. În
Europa de Nord, Răsăriteană și Asia de Nord
grupurile de pescari și vânători au început să se ocupe cu
creșterea vitelor și are loc evoluția culturilor Amforelor
sferice, Andronovo și Fatianovo în Polonia și regiunea
Mării Caspice33.
În Epoca Fierului (mileniile 2 î.Hr. - 1 d. Hr.)
micenienii din Creta au fost ruinați de pătrunderea
barbarilor, Grecia a devenit o importantă putere maritimă Unelte de tip Acheulean.
și centrul democrației, Roma a devenit principala putere
a Europei mediteraneene și un imperiu puternic prin
cucerirea Italiei, Spaniei, Siciliei, Africii și Greciei. În
același timp, Confucius predica în China, iar Buddha
punea bazele religiei budiste în India. Nu în ultimul rând,
merită menționat faptul că în Israel profeții Amos, Osea
și Isaia îl vesteau pe Iahve ca singurul Dumnezeu, în
timp ce Zarathustra vestea religia lui Ahura Mazdă către
iranieni, ș.a34.
În Prima epocă a fierului/ Hallstatt (mil. 1 î.Hr) se
generalizează metalurgia fierului în Europa Apuseană și
Sud-Estică și se dezvoltă cultura Hallstatt caracterizată
de un inventar bogat de arme și podoabe realizate sub Tavanul pictat al peșterii de la Altamira,
influența sciților și cimerienilor, precum și cristalizarea Spania.
grupurilor indo-europene în Europa: ilrii și tracii în
Balcani, slavii în E, latinii și etruscii în Pen. Italică,
germani în N Europei.
A doua epocă a fierului/ Latene (sec. I î.Hr. - I d. Hr.)
se dezvoltă în Europa Centrală și Nordică în teritoriile
locuite de celți, care sub influența etruscilor, romanilor,
grecilor și sciților au generalizat utilizarea fierului în
realizarea uneltelor, foloseau roata olarului și au fost

30
Oțetea, Istoria lumii, p. 3-4.
Gânditorul și Femeia, cultura Hamangia
31
Bilcea, Istoria Românilor. O sinteză, p. 15.
32
Childe, De la preistorie, p. 82-83.
33
Oțetea, Istoria lumii, p. 4-5.
34
Childe, De la preistorie, p. 188-195.
35
Oțetea, Istoria lumii, p. 5-6.
 STUDII DIVERSE
1.1. PREISTORIA ÎN ROMÂNIA
În Paleoliticul inferior (1.000.000 - 100.000), Homo
erectus populează și teritoriul României, aducând și
dezvoltând cultura de prund, în care uneltele erau
confecționate prin cioplirea unor bolovani de silex găsiți
pe malurile râurilor36. Unelte de tip oldowaian,
abbevilian, clactonian și acheulean au fost descoperite
pe Valea Dârjovului, Bugiulești în bazinul Oltului,
Valea Dâmbovnicului (jud. Argeș), Căpușu Mic (jud.
Cluj) și în Depresiunea Sibiului37. Printre uneltele
realizate de purtătorii culturilor abbeviliană, acheuleană
și clactoniană mai pot fi amintite răzuitoarele, așchiile
și străpungătoarele găsite pe V. Dârjovului, Ripiceni
(jud. Botoșani) și Valea Lupului (jud. Iași)38. Nu pot fi
trecute cu vederea nici cele realizate de reprezentanții
tipului levalloisian, atestate la Giurgiu, Slatina (jud. Olt)
și Ripiceni39.
În Paleoliticul mijlociu (100.000 - 50.000) trăiește
Omul de Neanderthal/ Homo neanderthalensis, care
avea o poziție verticală accentuată, membre masive,
capacitate craniană deosebită40. Grupurile de
neanderthalieni au populat inițial peșterile din Carpații
Meridionali și ulterior, întregul teritoriu al României 41.
Cultura Musteriană a fost dominantă în faza mijlocie a
epocii de piatră, iar reprezentanții acesteia au realizat
unelte de cremene și de cuarțit (vârfuri, răzuitoare)
precum cele găsite la Ocna Sibiului, Baia de Fier
(Oltenia), Nandru (Transilvania), Ripiceni-Izvor (jud.
Botoșani) sau peșterile „La Izvor” și „La Adam” din
Dobrogea. Omul de Neanderthal știa să aprindă focul, era
vânător și culegea plante42. Urme osteologice ale unui
individ aparținând acestui tip au fost descoperite la
Ohaba Ponor, iar testarea cu C14 a demonstrat că
vechimea uneltelor și a falangelor neanderthaliene este
între 40.000-45.000 de ani43.
În Paleoliticul superior (40.000 - 10.000) se încheie
procesul antropogenezei prin apariția lui Homo sapiens
fossilis, care avea un craniu de mărime medie, marcat de
o frunte dreaptă și înaltă44. Acești oameni erau organizați
pe sistemul gintei matriarhale/ înrudirea sângelui,
locuiau în peșteri ori pe terase, iar uneltele erau
obținute prin microlitizare, adică cioplirea osului,
cornului și fildeșului, realizând și podoabe frumoase prin
36
Andrei Oțetea, Istoria lumii în date, București, Editura
Enciclopedică Română, 1969, p. 6.
37
Idem, Istoria poporului român, București, Editura
Științifică, 1970, p. 19; Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant et
alii, Istoria României, București, Corint, 2014, p. 15.
38
Constantin Giurescu (coord.), Istoria României în date,
București, Editura Enciclopedică Română, 1972, p. 9-10.
39
Ibidem, p. 6.
40
Bilcea, Istoria românilor, p. 13.
41
Bărbulescu et alii, Istoria României, p. 15.
42
Giurescu, Istoria României, p. 10; Oțetea, Istoria poporului,
p. 20.
43
Bărbulescu, Istoria României, p. 15.
44
Bilcea, Istoria românilor, p. 13-14.
exploatarea scoicilor marine sau a dinților de animale 45.
Piesele litice găsite pe teritoriul României corespund
culturilor Aurignaciană (Baia de Fier, Cremenea - Sita
Buzăului, Cheia), Gravettiană (Ceahlău, Malu - Roșu -
Giurgiu) și Szeletian (Iosășel, Nandru, Cetățuia -
Ceahlău)46. Urme osteologice ale omului modern au fost
atestate prin găsirea unui craniu în peștera de la
Cioclovina47.
În perioada Mezoliticului/ Epipaleoliticului (10.000 -
7000) are loc trecerea de la Pleistocen la Holocen care
s-a tradus prin încălzirea climei, popularea pădurilor și
poienilor de către grupurile umane care își asigurau
existența prin vânătoare și pescuit48, respectiv dispariția
faunei glaciare, domesticirea câinelui și porcului,
miniaturizarea și geometrizarea uneltelor de piatră
realizate de Homo sapiens fossilis de tip Cro-Magnon
oriental. Descoperirile făcute la Porțile de Fier au arătat
că speranța de viață a oamenilor epipaleolitici din acest
spațiu era de până la 28 de ani49. Structura culturală era
una eterogenă, astfel au coexistat două grupe culturale -
una care aparținea Paleoliticului superior (Moldova,
Muntenia, Banat) și cea a culturilor alogene - Azilian
(Porțile de Fier), Tardenoisian (Muntenia, Moldova,
Transilvania), Campignan (Lapoș, jud. Buzău)50,
vânătorii swiderieni veniți din Polonia în Carpații
Orientali (Scaune - Ceahlău, jud. Neamț), precum și
vânătorii și pescarii aparținând grupului cultural
Romanelo - Azilian (Porțile de Fier - Cuina Turcului -
Dubova, Peștera Hoților - Băile Herculane, jud. Caraș
- Severin, Ostrovul Banului - Gura Văii, jud.
Mehedinți)51.
Cercetările efectuate la Schela Cladovei, jud. Mehedinți
cu C14 au demonstrat vechimea microlitelor (vârfuri de
săgeți, răzuitoare, harpoane) undeva între 7700 și 8570
de ani. Atelierele de prelucrare a silexului au fost
identificate în localitatea Lapoș, jud. Buzău, au fost
confecționate obiecte de podoabă (coliere din dinți de
animale), idoli feminini din os și s-au materializat ideile
omului mezolitic prin picturile rupestre din peștera
Cuciulat, jud. Sălaj cu reprezentarea unui cal și a unei
feline. Trecerea de la Epipaleolitic spre Neolitic s-a făcut
într-un mod violent prin masacrele din Defileul Dunării
și pătrunderea influențelor sud-balcanice din care se va
naște Neoliticul aceramic52.
În Neolitic (5500 - 2200), comunitățile umane erau
organizate pe sistemul clanurilor matriliniare, pe baze
de rudenie, care vor deveni patriliniare în perioada
eneoliticului. Ei practicau inhumația ghemuită, copiii
45
Giurescu, Istoria României, p. 10.
46
Oțetea, Istoria lumii, p. 6; Bărbulescu, Istoria României, p.
15-16.
47
Oțetea, Istoria poporului, p. 20.
48
Childe, De la preistorie, p. 56.
49
Bărbulescu, Istoria României, p. 16.
50
Oțetea, Istoria lumii, p. 6.
51
Giurescu, Istoria României, p. 10-11.
52
Ibidem, p. 16.
 STUDII DIVERSE
erau îngropați sub locuințe, iar craniile erau pictate cu
ocru roșu53.
În perioada Neoliticului timpuriu/ vechi (5500 - 3500),
influențele culturale anatoliene au pătruns adânc în
Europa de Sud - Est, aducând cu ei modul de viață
neolitic, caracterizat prin agricultura cerealelor (grâu,
orz), creșterea animalelor (oaia, capra, porcul, boul),
apariția tipului rasial mediteranoid și evoluția culturilor
Starčevo-Criș (Oltenia, Muntenia, Transilvania -
originară din Asia de Vest: ceramică pictată cu motive
brune, albe, negre pe fond roșu), Vinča-Turdaș
(Banat, Oltenia, Transilvania - originară din Serbia și
V Bulgariei: vase antropomorfe și zoomorfe) și cultura
ceramicii liniare (Transilvania, Moldova, S-E
Munteniei - originară din Europa Centrală: benzi de
linii paralele și motive spiralice)54. Un aspect cultural
interesant îl are grupul Gura Baciului - Cârcea, care era
alcătuit dintr-o populație originară din zona tesaliană/
macedoneană și care a realizat microlite de obsidian și
o ceramică monocromă - alb pe fond roșu - de tip
Protosesklo din Thessalia55.
În faza mijlocie a neoliticului (3500 - 3000) se dezvoltă
o altă serie de culturi ceramice importante precum
Cultura ceramicii liniare cu note muzicale (Moldova,
E și centrul Transilvaniei), Hamangia (Dobrogea -
originară din Asia Mică și E Mediteranei: statuete
antropomorfe - Gânditorul), Precucuteni (Moldova -
au avut contacte cu triburile c. Boian și cer. lin. cu note
muzicale), Gumelnița (așezări de tip tell, ceramică
neagră cu decor incizat). Este bine de știut că la Iclod,
jud. Cluj, a fost descoperită o așezare fortificată cu val,
șanț, palisade și avea în jur o necropolă de inhumație. De
asemenea, în Transilvania a fost dezvoltată ceramica
pictată de către reprezentanții grupului Cheile Turzii -
Lumea Nouă și Petrești, ori plastică antropomorfă și
zoomorfă de tip Vădastra56.
În perioada Neoliticului târziu/ Eneoliticului (3000 -
2200) avem atestate primele podoabe și topoare
confecționate din cupru, idoli de aur de tip Tiszapolgar
și Bodrogkeresztur, sunt construite case din bârne și
lut la Parța, jud. Timiș și adevărate sate precum tell-ul
de la Hăbășești, jud. Iași, unde au fost descoperite 40
de case de lemn organizate în jurul unui spațiu de
adunare, specific ariei culturale Cucuteni. Cea mai
importantă cultură de la sfârșitul neoliticului este
Cucuteni, numită inițial Ariușd - Cucuteni - Tripolie,
care s-a răspândit din S-V Moldovei în S-E
Transilvaniei, caracterizată de un decor geometric în
spirală pe fundaluri de roșu, alb sau negru57.
Pătrunderea unor influențe dinspre Asia Mică și
Mediterana de est a fost posibilă datorită indo-
europenilor care prin amestecul cu populațiile
53
Bărbulescu, Istoria României, p. 17-18.
54
Oțetea, Istoria lumii, p. 6; Giurescu, Istoria României, p.
12-13.
55
Bărbulescu, Istoria României, p. 18.
56
Giurescu, Istoria României, p. 12-13; Ibidem, p. 17-18.
57
Ibidem, p. 12-13.
locale a provocat sfârșitul neoliticului de pe teritoriul
României58.
Perioada de tranziție la Epoca Bronzului (2200 -
1800) este marcată de pătrunderea triburilor nomade
indo-europene dinspre est și zonele nord-pontice în
spațiul carpato-dunărean59. Indo-europenii i-au asimilat
pe autohtoni și au format popoarele de tip indo-
european: sciți, sarmați, traci, iliri, elini, celți ș.a.
Indoeuropenizarea a produs schimbări precum apariția
mormintelor de incinerație60 și culturile Cernavodă
(jud. Constanța - unelte de aramă și bronz, calul
domestic - răspândire în Dobrogea, S-E Munteniei și S
Moldovei) și Coțofeni (jud. Dolj - obiecte de aramă -
Transilvania, Banat, Oltenia și V Munteniei)61.
În Epoca Bronzului (1800 - 800), comunitățile umane
de pe teritoriul României erau organizate sub forma
gintei patriarhale, economia se baza pe activitățile
pastorale și au adoptat cultul solar și incinerația, în urma
schimburilor culturale cu lumea helladică și miceniană.
Epoca timpurie a bronzului (1800 - 1600) este faza în
care își fac apariția culturile Cernavodă în Dobrogea și
Glina (unelte de aramă și bronz, regresul ceramicii,
vehiculul cu patru roți) în Muntenia, Oltenia și S-E
Transilvaniei.
În Epoca mijlocie a bronzului (1600 -1300) evoluează
culturile prototracice care trec la metalurgia bronzului
prin exploatarea zăcămintelor de Cu din Transilvania,
Oltenia și Dobrogea, favorizând astfel apariția culturilor
Tei (Muntenia), Verbicioara, Gârla Mare (Dunărea
mijlocie - cimitire de incinerație, ceramică cu decor
spiralic și geometric, plastică antropomorfă), Pecica
(Banat), Monteoru (Sărata-Monteoru, jud. Bihor - vase
rituale cu ofrande, inhumația sub ringuri de pietre - N-E
Munteniei, Moldova), Wietenberg (Dealul Turcului,
Sighișoara - așezări fortificate cu val și șanț, ceramică
cu motive spiralice și meandrice) și Otomani (jud.
Bihor - locuințe mari cu vetre și cuptoare, inhumație în
gropi simple - Transilvania, Moldova, N-E Munteniei) 62.
În Epoca târzie a bronzului (1300 - 800) se desfășoară
tranziția spre Epoca Fierului printr-o înflorire
spectaculoasă a metalurgiei bronzului. Caracterul
războinic al epocii este demonstrat de topoarele și lăncile
de bronz, apariția așezărilor întărite, săbiile de tip
micenian, topoarele de aur de la Țufalău. Contactele
cu lumea egeo-anatoliană sunt mult mai intense ca
urmare a marii migrații din sec. XIII-XII și are loc, în
ultima fază, prima diferențiere între tracii nord-
dunăreni (ceramică cu caneluri) și cei sud-dunăreni
(ceramică imprimată)63.
58
Bărbulescu, Istoria României, p. 18-20.
59
Oțetea, Istoria lumii, p. 7.
60
Bilcea, Istoria românilor, p. 15.
61
Giurescu, Istoria României, p. 14.
62
Ibidem, p. 7; Giurescu, Istoria României, p. 14-16.
63
Bărbulescu, Istoria României, p. 18-20.
 STUDII DIVERSE
Tipuri de vase aparținând culturii Wietenberg.
În cadrul Primei epoci a fierului/ Hallstatt (1200 - 800)
începe exploatarea zăcămintelor de fier locale și
delimitarea lingvistică, etnică și culturală traco-ilirică,
precum și desprinderea geto-dacilor din populația
tracilor. În această perioadă se petrece generalizarea
metalurgiei fierului, individualizarea tracilor nord-
dunăreni care vor fi numiți geto-daci și întemeierea
cetăților grecești Histria, Tomis și Callatis în sec. VII-
VI64. Metalurgia fierului - al treilea metal după aramă și
bronz a pătruns în spațiul carpato-dunărean dinspre Asia
Mică peste Caucaz prin intermediul cimmerienilor, dar se
poate să fi ajuns aici și prin Marea Egee65. Hallstatt-ul
timpuriu (Ha A-B: 1150-750) a debutat printr-o
tranziție la metalurgia fierului a cărei tehnologie a fost
transmisă pe filiera Greciei și Asiei Mici favorizând
dezvoltarea culturilor Gava (ceramică ornamentată cu
caneluri), Insula Banului (Dunăre), Babadag, Brad-
Cozia (Moldova) și Saharna-Solonceni (Basarabia). În
prima fază a fierului se petrec schimbări importante
precum perfecționarea metalurgiei bronzului și a
obiectelor de podoabă realizate din aur precum cele
din tezaurul de la Hinova (jud. Mehedinți - 5 kg: o
diademă, 14 brățări, mărgele) cu aur preluat din mina
de la Brad (jud. Hunedoara). Tot acum apar primele
sisteme de fortificații la Teleac (jud. Alba), Babadag,
Beidaud (jud. Tulcea), Mediaș, Șeica Mică (jud. Sibiu),
cu suprafețe de până la 35 ha.
Hallstatt-ul mijlociu (Ha C: sec. VIII-VII) este
caracterizat de apariția culturii Basarabi (Banat, Câmpia
Română, S Moldovei, bazinul Mureșului) unde au fost
descoperite depozite de prelucrare a bronzului la Alba
Iulia - Partoș, Vințu de Jos, jud. Alba, Bâlvănești, jud.
Mehedinți. Spiritualitatea primei epoci a fierului stă sub
semnul cultului solar reprezentat prin ceramica decorată
cu motive spiralice, geometrice și caneluri, realizarea
unui car miniatural din bronz la Bujoru (jud. Teleorman)
și ornamentații cu capete de păsări acvatice.
Hallstatt-ul târziu (Ha D) este caracterizat de
pătrunderea influențelor scitice asupra fondului
cultural și material autohton. Sciții au adus în spațiul
românesc actual arta animalieră, stilul zoomorf de
reprezentare, respectiv piese de metal decorate cu motive
animaliere: cerb, căprioară, iepure, cal, feline, vulturi ș.a.
Expansiunea ilirilor prin S-V României a provocat
schimbarea ritului funerar, întoarcerea de la inhumație la
incinerație prin secolele VI-V, putând fi amintită aici
necropola tumulară de la Balta Verde (jud. Mehedinți).
Prezența sciților agatârși a fost atestată de Herodot în
bazinul Mureșului, care era o entitate omogenă și un
caracter războinic, prin faptul că la venirea lor așezările
64
Bilcea, Istoria românilor. O sinteză, p. 16; Giurescu, Istoria
României, p. 17.
65
Giurescu, Istoria României, p. 17.
întărite de la Teleac, Șona și Șeica Mică au încetat să mai
funcționeze66.
Cultura Basarabi s-a dezvoltat în secolele VIII-VI în
teritoriile locuite de traci și geți, mai ales cele din S-V și
E României cu elemente preluate de la culturile
Monteoru, Gârla Mare, Wietenberg și Noua care au
primit influențe ilirice în E și traco-cimmeriene în V,
fiind caracterizată de ritul incinerației, viața pastorală
intensă și ornamentația spiralică și geometrică aplicată pe
ceramica realizată67.
Tot în acest timp se intensifică contactele cu lumea
mediteraneană prin intermediul coloniilor grecești și
generalizarea incinerației și ornamentelor spiralice și
geometrice specifice culturii Basarabi68. În Hallstatt-ul
mijlociu (800 - 600) apar primele centre metalurgice
locale și pătrunderea influențelor culturale ilire și scitice
asupra fondului autohton din Transilvania.
Hallstatt-ul final (600 - 450/ 300) a reprezentat o
perioadă de tranziție către Epoca fierului/ Latène în
timpul căreia s-au manifestat numeroase influențe
grecești, scitice și celtice în zona istro-pontică,
Dobrogea, S Moldovei, Munteniei și Olteniei, circulația
monedelor și apariția primelor surse scrise despre geto-
daci ca ramură a tracilor69. În secolele VII-VI, teritoriul
Dobrogei a luat parte la Marea colonizare greacă (750)
prin întemeierea a peste 90 de colonii și orașe pe
țărmurile sudice și vestice al Pontului Euxin (Sinope,
Heraklea Pontica, Byzantion, Dionysopolis, Olbia,
Tyras), printre cele mai importante fiind Histria (657),
Callatis (întemeiate de coloniștii din Milet) și Tomis,
fondat de coloniștii din Heraklea Pontica. Coloniile de pe
țărmul Mării Negre erau organizate democratic după
modelul polisului - adunarea cetățenilor, sfatul (organ
consultativ) și colegiile de magistrați (rol executiv).
Cetățile grecești importau vin, ulei, arme, ceramică
pictată, podoabe, cereale, piei, blănuri, sclavi din Milet,
Samos, Rodos și Atena70.
În anul 514, Darius cel Mare inițiază o expediție
împotriva sciților și cimmerienilor de la Pontul Euxin,
singurii care au opus rezistență fiind geții menționați
prima oară de către Herodot. În secolele VI-V, grupurile
sciților iranieni au pătruns în regiunile carpato-dunărene
și au adus metalurgia fierului în zonele locuite de geto-
daci. În secolul V, scriitori greci precum Sofocle,
Herodot și Tucidide ne-au lăsat informații despre geții de
la Dunărea de Jos, iar scriitorii romani (Caesar, Trogus
Pompeius, Strabon, Horațiu, Vergiliu) au vorbit despre
daci, care potrivit lui Strabon vorbeau aceeași limbă și
erau politeiști (Zalmoxis, Gebeleizis, Bendis)71.
În a doua epocă a fierului/ Latene (450 î.Hr. - 106
d.Hr.) se dezvoltă mai departe metalurgia fierului
precum brăzdarul de plug și securi, s-au desfășurat relații
politico-comerciale între geto-daci și greci, precum și
circulația monedelor.
66
Bărbulescu, Istoria României, p. 24-26.
67
Giurescu, Istoria României, p. 17.
68
Oțetea, Istoria lumii, p. 7;
69
Ibidem, p. 7.
70
Giurescu, Istoria României, p. 17; Horia Matei, O istorie a
lumii antice, București, Editura Albatros, 1984, p. 151.
71
Ibidem, p. 61; Giurescu, Istoria României, p. 17-19.
 STUDII DIVERSE
În perioada 450-400, Histria a bătut monedă proprie de
argint, Sitalces (431-424) a domnit peste odrisii din
Dobrogea și a fost atestat Tezaurul de la Agighiol (400)
aparținând unui comandant militar get (coif, piese de
argint și aur, harnașament)72.
În secolul III, celții pătrund în Transilvania, Oltenia și
Muntenia, Rex Histrianorum împiedică fără succes
pătrunderea sciților lui Ateas (339) învinși de Filip al II-
lea care anexează Scythia Mikra la Macedonia.
Într-un alt scenariu, Ateas a apelat la Filip al II-lea
pentru a-i supune pe geți cu promisiunea că-l va lăsa
să stăpânească și asupra Sciției. După ce Ateas a învins
rezistența geților, acesta nu le-a plătit serviciul
soldaților ci chiar a înaintat în teritoriul deținut de Filip.
În cele din urmă, Filip a intervenit, a învins oastea lui
Ateas, a luat 20.000 de prizonieri și a preluat Dobrogea
în stăpânirea sa.
Regatul lui Sitalces și a fiului său, Seuthes, se întindea
din S Traciei până la vărsarea Dunării în Marea
Neagră. Puterea acestui regat era una însemnată,
deoarece Grecia plătea tribut 400 de talanți către
aceștia, iar această stare a permis cetăților grecești să se
dezvolte și baterea de monedă proprie la Histria73.
Alexandru cel Mare (335) a inițiat o campanie contra
tribalilor fără succes, iar Zopyrion (326) a pierit în
încercarea de a cuceri cetatea Olbia74.
În perioada 300 - 100 î.Hr., cetățile grecești Odessos,
Mesambria, Apollonia și Callatis se răscoală împotriva
diadohului Traciei - Lisimah - care intră în conflict cu
formațiunea dacilor condusă de Dromichaites (300-292)
pentru ajutorul dat grecilor, fiind luat prizonier alături de
fiul său, Agathocles, ulterior eliberați în urma unei
alianțe matrimoniale75.
În sec. III, Zalmodegikos din NV Dobrogei eliberează
60 de ostatici din Histria, Rhemaxos protejează Histria
de atacurile tracilor lui Zoltes și Oroles împiedică
expansiunea bastarnilor în E Transilvaniei și S Moldovei
(200)76.
La cumpăna secolelor I î.Hr. - I d.Hr., Histria, Tomis și
Callatis recunosc suzeranitatea regelui Pontului -
Mithridates al VI-lea Eupator - și se constituie Regatul
Dac din Munții Orăștiei care a construit un sistem de
fortificații și avea o stratificare socială (tarabostes,
comati, sclavi)77.
Big Bang. Imanuel Geiss clasificând teoriile referitoare
la cosmogonie, prezintă o ipoteză în care este pusă
afirmația religioasă în balanță cu cea științifică, conform
căreia lumea și Universul au fost create de Dumnezeu,
după care s-a petrecut explozia primordială a materiei
(Big Bang), care prin structurarea atomilor și moleculelor
au generat formarea galaxiilor, stelelor și planetelor.
Tabloul propus de Geiss este structurat pe 11 puncte
de reper: 1. „integrarea creației” sub orice nume
(natură, Univers, Cosmos); 2. „unitatea naturii” (Carl
F. v.
Weiszocker) exprimă valabilitatea legilor Universului
atât pentru Pământ cât și pentru oameni, dar și modul în
72
Giurescu, Istoria României, p. 20; Bilcea, Istoria românilor.
O sinteză, p. 18-19.
73
Hadrian Daicoviciu, Dacii, București, Editura pentru
literatură, 1968, p. 66-67.
74
Giurescu, Istoria României, p. 22.
75
Bilcea, Istoria românilor. O sinteză, p. 20-21.
76
Giurescu, Istoria României, p. 23-25.
77
Oțetea, Istoria lumii, p. 61-52.
care influențele naturale și umane acționează asupra
Terrei; 3. „principiul cosmologic” arată că Universul
arată la fel din orice parte ar fi privit; 4. „mecanismele
istorice” se bazează pe colaborarea dintre științele naturii
și cele istorice; 5. etapizarea evoluției de la Big Bang la
om prin câțiva pași intermediari - a) acum 15 miliarde de
ani s-a declanșat Big Bang-ul prin dezvoltarea
particulelor subatomice; b) evoluția atomilor și
moleculelor care a permis aglomerărilor de materie să se
transforme în stele, galaxii sau supergalaxii; c) în urmă
cu 5 miliarde de ani s-a format Sistemul Solar, planetar și
Terra, care a necesitat trecerea printr-o perioadă de
solidificare și răcire, pentru ca prin trecerea de la
anorganic la organic să apară condițiile necesare vieții ca
urmare a influențelor solare, cosmice și atragerea
materiei prin forța gravitației. 6. succesiunea ciclurilor
- natura Universului este dominată de fenomene ciclice
de apariție/ dispariție, expansiune/ lărgire, colaps/
prăbușire; 7. principiul rotației ciclice - rotația Căii
Lactee și Soarelui în centrul galaxiei se desfășoară în 200
de ani, traversarea Norului lui Oort de către Pământ se
petrece în 26 milioane de ani, rotația Pământului în jurul
Soarelui pe parcursul a 365 de zile sau a Lunii în jurul
Pământului în timpul a 30 de zile. 8. forța de gravitație
este valabilă în cazul atomilor, surselor de lumină, ajută
la determinarea sunetelor și a căldurii. 9. relația
dialectică de atracție - centru/ periferie, producere/
distrugere, viață/ moarte; 10. domenii de tranziție - de la
fizic la chimic, de la anorganic la organic, apariția vieții
pe o suprafață răcită și solidificată; 11. structura
centru-periferie - valorificarea centrului și negativitatea
periferiei, relativitatea factorilor și evenimentelor care se
petrec pe pământ, comparații structurale precum fracțiile
unde numitorul comun este sub linie, iar cifrele de
deasupra fac diferența (Imanuel Geiss, Istoria lumii din
preistorie până astăzi, trad. Dragoș Dinulescu, Matei
Iagher, București, All Educational, 2012, p. 30-33).
Citate importante:
1. Colonii la Pontul Euxin
„La poalele muntelui Haemus, aflăm un oraș căruia i se
spunea Mesembria, lângă pământul tracilor și al geților.
L-au colonizat calcedonienii și megarienii, pe vremea
expediției lui Darius împotriva sciților. Callatis este o
colonie a heracleoților, întemeiată în urma unui răspuns
dat de oracol. Cetatea Tomis a fost colonizată de
milesieni. În jurul lor locuiesc sciți. Vine orașul Istros,
care-și trage numele de la fluviul aflat acolo. A fost
întemeiat de milesieni pe vremea când oștirea barbarilor
sciți a trecut în Asia, ca să-i urmărească pe cimerienii
care trecuseră Bosforul” - Pseudo-Skymnos, Descrierea
pământului78
2. Despre traci și geto-daci
„După indieni, neamul tracilor este cel mai mare dintre
toate popoarele și dacă ar avea o singură conducere și ar
fi uniți în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînvins” -
Herodot, Istorii.
„Elenii îi consideră pe geți traci. Ei locuiau pe amândouă
malurile Istrului. Dacii și geții vorbesc aceeași limbă” -
Strabon, Geografia.
Minodora Perovici, Istoria universală în texte, București,
78
Corint, 2003, p. 56.

„Înainte de a ajunge la Istru, Darius îi supune mai întâi
pe geții care se cred nemuritori, căci tracii (..) numiți
skyrmiazi și nipsei i s-au închinat lui Darius fără niciun
fel de împotrivire. Geții însă, care luaseră hotărârea
nesăbuită de a-l înfrunta, au fost robiți pe dată, măcar că
ei sunt cei mai viteji și drepți dintre traci (Θρήκων
εόντες ανδρηιοτατοι και δικαιότατοι). Credința lor este
că ei nu mor, ci cel care piere se duce la Zalmoxis,
divinitatea lor. Tot în al cincilea an aruncă sorți și pe cel
pe care cade sorțul îl trimit ca solie la Z. încredințându-i
nevoile lor. Zalmoxia fiind om, ar fi trăit în în robie la
Samos ca sclav al lui Pitagoras, fiul lui Mnesarhos, apoi
câștigându-și libertatea s-a întors bogat printre ai lui…” 79
Mesopotamia este locul posibil de apariție
agriculturii neolitice și leagănul civilizațiilor sumeriană,
akkadiană, asiriană și babiloniană80. Numele este de
origine aramaică și akkadiană, folosit ulterior de scriitorii
greci și romani (Polybius) pentru a desemna teritoriul
dintre Tigru și Eufrat. Eufratul izvorăște din Munții
Armeniei și merge paralel cu Tigrul spre Golful Persic,
unindu-se la vărsare și având denumirea de Shatt al-
Arab81. Teritoriul mesopotamian era mărginit de
aluviunile celor două fluvii care au determinat evoluția
florei și faunei de aici. Fauna este alcătuită de pești,
păsări și porci, iar flora era formată din trestii și
importante culturi de orz care erau adăpate cu ajutorul
unui sistem de irigații care în urma inundațiilor făcea ca
apa să fie captată spre culturile agricole82.
Civilizația mesopotamiană este rezultatul contribuțiilor
culturale a trei popoare: sumerienii din sud, akkadienii
din centru și asirienii din nord83. Practicarea agriculturii
pe teritoriile actuale ale Irakului, Siriei, Israelului și
Egiptului, respectiv pe malurile fluviilor Tigru, Eufrat,
Oronte, Iordan și Nil a fost motivul pentru care istoricii
au acordat acestui spațiu denumirea de Semiluna
Fertilă84.
Până la începutul epocii Uruk (3000-2800) în sudul
Mesopotamiei au existat sate și așezări de tip tell
precum Eridu și El-Obeid înființate încă din Epoca
Bronzului, unde oamenii locuiau în colibe de trestie și
aveau în centru un sanctuar dedicat zeului Ea, așezări
care au stat la baza formării orașelor Uruk, Eridu, Lagaș,
Ur sau Akkad85. Primele așezări urbane au apărut în
Mesopotamia de Sud către anul 3100, datorită creșterii
demografice și practicarea agriculturii cu ajutorul
sistemelor de irigații dezvoltat de sumerieni, care se vor
individualiza printr-o cultură și civilizație mult
superioară86.
79
Herodot, Istorii. Cartea IV. Melpomene, trad. Felicia Ștef,
București, Universitas, 1999, p. 91-93.
80
Enciclopedie de istorie universală , p. 1043.
81
Horia C. Matei, O istorie a lumii antice, București,
Albatros, 1984, p. 34.
82
Childe, De la preistorie, p. 93-94.
83
Drimba, Istoria culturii, p. 72.
84
Francois Reynaert, Vincent Brocvielle, Le Petit Larousse
cultură generală, trad. fr. Anca Calangiu, București,
Litera, 2019, p. 35.
85
Childe, De la preistoriei, p. 94.
86
Geiss, Istoria lumii, p. 80-81.
STUDII DIVERSE
Sumerienii erau originari din zona munților Zagros,
aflați între Turcia și Iran și au populat S
Mesopotamiei, unde au constituit prima civilizație
urbană pe parcursul mileniilor IV-III, urmată de o fază
policentrică datorită orașelor-state care aveau fiecare
propria conducere și divinitate supremă87.
În Epoca Uruk (3000-2800), numită de istorici și
proto-sumeriană se dezvoltă primele forme arhitecturale
printre care pot fi amintite templul și ziguratul, realizarea
ceramicii cu ajutorul roții olarului și se petrece
individualizarea scrierii cuneiforme, derivată prin
stilizarea și schematizarea unor semne pictografice88.
În această perioadă, Urukul a devenit un oraș puternic și
bine organizat, avea o piață foarte mare unde se aflau
templele zeiței Inanna și a zeului Anu, care flancau
a ziguratul, înalt de 10 m89. Populația Urukului număra
peste 20.000 de persoane, în timp ce la periferia acestuia
se aflau între 15.000 și 20.000 de oameni90. Organizarea
ierarhică era pe sistemul dominației teocratice, prin
faptul că la conducere se afla un rege-preot (En), iar
dările și terenurile se aflau în administrarea templelor 91.
În această perioadă, fiecare oraș-stat avea în frunte un
despot (Lugal - rege, Ensi - principe) care exercita
întreaga putere politică și religioasă, ajutat de aristocrația
militară și clericală.
Meșteșugarii și țăranii reprezentau forța de muncă a
cetății și factorul care ajuta la dezvoltarea economică.
Un lucru important îl reprezintă calendarul sumerian în
care 1 an = 360 zile, 1 oră = 60 minute92.
Epoca Ur/ Lagaș (2500-2360). Această perioadă mai
este denumită de unii istorici și Epoca dinastică
timpurie datorită faptului că progresele economice,
sociale și culturale au permis apariția primelor forme de
conducere în orașul Ur și cele apropiate, reprezentată de
un rege (despot) și preoțime, între care deseori se iscau
neînțelegeri. Demn de menționat este faptul că
Mesannepadda fondează dinastia regală din Ur, iar Ur-
Nanșe pe cea din Lagaș. Acestora le urmează
Enmebaragesi și Mesilim din Kiș (2700), Eannatum
din Lagaș (2460) își extinde autoritatea asupra
Sumerului, Urukagina din Lagaș (2370-2360) propune
reforme sociale și politice pentru slăbirea puterii
aristocrației, fără succes, deoarece este înfrânt de
Lugalzaggisi (2360) care cucerește orașele Uruk, Ur,
Larsa și întregul Sumer, luând titulatura de „rege al
întregului Sumer”93.
Alți cercetători au numit această epocă și Djemet-Nasr,
datorită unei culturi arheologice cu același nume. În
acest timp se dezvoltă meșteșugurile, olăritul,
metalurgia, apare carul cu două roți, iar administrația
orașelor era de acum în mâinile unui rege pentru fiecare
oraș.
87
Enciclopedie de istorie, p. 1200-1201.
88
Drimba, Istoria culturii, vol. I, p. 74.
89
Childe, De la preistorie, p. 95.
90
Berndl, Hattstein, Knebel, Udelhoven, Istoria ilustrată, p. 11.
91
Geiss, Istoria lumii, p. 80-81.
92
Matei, O istorie, p. 36-37.
93
Matei, O istorie, p. 38.
 STUDII DIVERSE

Orașele sumeriene aveau diferite roluri, Ur și Uruk erau Elam și face față primului atac lansat de tribul gutilor
centre politico-administrative, Eridu și Nippur aveau la granițele estice și a amoriților la frontierele de N-
importanță religioasă. Lagaș-ul se impune prin V. La moartea lui s-au declanșat o anarhie puternică ce
Eannatum care cucerește Sumerul, Lugalzaggisi din va caracteriza criza imperiului. Pe vremea domniilor lui
Umma întemeiază regatul Sumerului, care va cădea în Dudu (2226-2205) și Șu-Durul (2191) teritoriul statului
fața lui Sargon al Akkadului94. Apariția conducerii se reduce la Akkad și presiunea politică și militară a
dinastice a fost primită negativ de preoțime, au existat gutilor își spune cuvântul, deoarece Sumerul și Akkadul
numeroase conflicte între Templu și Palat, pentru sunt cucerite și stăpânite de aceștia103.
stăpânirea principalelor resurse economice: irigațiile,
Dominația gutilor (2160-2050) a durat vreme de 125 de
terenurile agricole95.
ani, vreme în care orașele sumeriene s-au salvat prin
plătirea tributului către invadatori104. Gutii erau
Akkadienii sunt o populație semitică care a pus capăt
originari din zona muntoasă a Iranului105.
dominației sumerienilor asupra regiunii Tigrului pe
Renașterea sumeriană (2065-1955). După perioada de
timpul lui Sargon I (2350), iar fuzionarea sumerienilor și
dominație a gutilor, pe parcursul secolelor XXI-XVIII,
akkadienilor a rezultat fondarea Babilonului96.
teritoriul a fost divizat din nou în orașe-state/
Akkadienii erau triburi de origine semitică, erau grupuri
principate independente până când și-au făcut apariția
de păstori nomazi care au venit dinspre Arabia în
două centre de putere importante: Assur și Babilon106.
centrul Mesopotamiei, așezându-se între Sumer la S și
Este strâns legată de dinastia a III-a din Ur (2111-
Asiria la N, unde a fost întemeiat orașul Akkad97.
1955) când prin sinteza dintre culturile sumeriană și
Triburile akkadiene au ajuns în centrul Mesopotamiei la
akkadiană s-a restaurat vechiul imperiu în care limba
începutul mileniului III î.Hr. și au întemeiat mai multe
sumeriană era folosită în ritualurile religioase, în timp ce
orașe precum Akkad, Kiș, Babilon, ș.a98.
akkadiana a devenit limba diplomatică a Orientului
Sargon I (2371, după alții 2340-2284) a fost, inițial, un
Apropiat și folosea scrierea cuneiformă. Conflictele
slujitor al regelui Urzababa din Kiș pe care l-a
interne dintre amoriți și elamiți au stat la baza
detronat și a cucerit Sumerul prin înfrângerea lui
decăderii ulterioare a Urului în jurul anului 1955107.
Lugalzagizzi din Umma (Matei, O istorie, p. 39). El este
Asiria a fost întemeiată în N Mesopotamiei, iar orașul
întemeietorul orașului Akkad și a statului akkadian,
Assur a cunoscut o înflorire comercială deosebită, ca
fondat pe la 233499.
urmare a schimburilor cu Anatolia, ceea ce a permis
Dominația akkadiană a însemnat unificarea celor
formarea unui întins imperiu în secolele XIV-XIII108.
două state Sumer și Akkad, îmbunătățirea sistemelor
Asiria a apărut în bazinul mijlociu al Tigrului pe timpul
de irigații în scopul creșterii economice, intensificarea
în care Sargon I ocupa Sumerul și după sfârșitul dinastiei
relațiilor comerciale și înființarea unei armate
III din Ur. Avea proporții teritoriale reduse, a avut
permanente din care făceau parte cca. 5400 de soldați.
libertate pentru 150 de ani, apoi a căzut sub dominația
Prin acțiunile sale, Sargon I a extins influența akkadiană
hitiților și huriților. După 1365, Imperiul Asirian
prin campaniile din Siria și Liban către Arabia și India în
Mijlociu a devenit puternic pe vremea lui Tiglatpalassar
dorința de a controla drumurile comerciale care
I și s-a remarcat prin deportarea populațiilor cucerite.
treceau prin Mesopotamia100.
Conflictele interne au provocat decăderea Asiriei și
Naram-Sin (2291-2254/ 2272-2235) i-a urmat pe tron
ascensiunea Babilonului în jurul anului 900109. Asirienii
lui Sargon I. Perioada domniilor lui Sargon și Naram-Sin
erau o populație din V Asiei și erau un amestec de
se traduc prin expansiunea teritorială în N Peninsulei
semiți din sud și kurzi din Caucaz. La început au fost
Arabe, întreține relații comerciale cu Arabia, Asia
dependenți de sumerieni, apoi au căzut sub dominația
Mică, Creta și India, iar limba akkadiană devine
akkadiană și incluși în regatul Babilonului pe vremea lui
limba diplomatică și o înlocuiește pe cea sumeriană 101.
Sargon I. În secolele XX-XVIII, au devenit un stat
Imperiul Akkadian a fost caracterizat de impunerea
independent cu capitala la Assur, au fondat colonii
unui tribut asupra popoarelor supuse, lucru pe care-l
comerciale în Anatolia, însă au căzut sub stăpânirea
vor face și celelalte state orientale care vor urma, dar la
statului Mitanni (sec. XV), fiind eliberați pe vremea lui
moartea lui Naram-Sin conflictele dintre orașele-state,
Assur-Urbalit I (1363-1328). Tiglatpalassar I (1117-
slăbirea militară și socială vor permite gutilor să
1087) a ajuns până aproape de Mediterană și Marea
cucerească și să domine Mesopotamia102.
Neagră, Tukulti-Ninurta (1243-1207) a anexat
În ultimii ani ai stăpânirii akkadiene în Mesopotamia
Babilonul, iar Tiglatpalassar al III-lea (746-727) a
Șarkalișarri (2254-2230) se confruntă cu răscoale în
îndreptat campaniile spre Siria și Egipt. Sargon al II-lea
(721-705) a supus Israelul, Sennaherib (704-681) a
94
Drimba, Istoria culturii și civilizației, p. 74-77.
95
Geiss, Istoria lumii, p. 81. 103
Matei, O istorie, p. 40.
96
Enciclopedie de istorie, p. 187. 104
Drimba, Istoria culturii, p. 78.
97
Matei, O istorie, p. 39. 105
Berndl, Hattstein, Knebel, Udelhoven, Istoria ilustrată, p.
98
Drimba, Istoria culturii, p. 77.
13.
99
Berndl, Hattstein, Knebel, Udelhoven, Istoria ilustrată, p. 13. 106
Duby, Atlas istoric, p. 25.
100
Drimba, Istoria culturii, p. 77. 107
Geiss, Istoria lumii, p. 81-82.
101
Matei, O istorie, p. 40. 108
Duby, Atlas istoric, p. 25.
102
Geiss, Istoria lumii, p. 81. 109
Geiss, Istoria lumii, p. 82.
 STUDII DIVERSE

extins dominația Asiriei până spre Cipru. În perioada
668-626, pe vremea domniei lui Assurbanipal,
babilonienii și mezii s-au răsculat împotriva asirienilor și
au distrus orașele Assur și Ninive în 612 sub conducerea
lui Cyaxares110. Asirienii au fost primii care au folosit
cavaleria în cadrul bătăliilor111.
Asirienii erau crescători de vite, ulterior s-au ocupat de
pomicultură și metalurgie în N Mesopotamiei. După
tentativele de supunere provocate de Hammurabi, kasiți,
huriți, hitiți și mitanieni, Salmanasar I a domnit asupra
întregii Mesopotamii și s-a intitulat „rege al lumii”.
Tiglatpalassar I a ocupat Asia Mică, Armenia,
Mesopotamia centrală și meridională, ajungând pe
coastele siriene și feniciene ale Mediteranei. Sargon al
II-lea transformă Israelul în provincie asiriană și decide
deportarea a 30.000 de evrei, construind o nouă
capitală la Khorsabad. Sanherib a distrus Babilonul și a
mutat capitala Asiriei la Ninive. Sub Assurbanipal au
fost construite palate și temple la Ninive și a fost
întemeiată biblioteca cu tăblițe scrise în caractere
cuneiforme. Coaliția medo-babilonienilor a provocat
distrugerea capitalei Ninive în 612, iar Nabucodonosor
a înfrânt alianța asiro-egipteană la Karkemiș, ducând în
captivitate o mulțime de prizonieri, dintre care cei mai
mulți evrei112. Imperiul Asirian Vechi și Mijlociu (cca.
1800-1047). Assur a devenit un centru comercial al
Orientului Apropiat prin relațiile cu Siria, Anatolia și
Iran, pe când la conducere se afla Șamși-Adad I
(Imperiul Asirian Vechi), însă a căzut sub dominația
statului Mitanni. Asiria și-a recăpătat independența,
datorită regelui Assurballit I (1365-1330) care a scăpat
de sub dominația statului Mitanni prin alianța cu Egiptul
și Babilonul. Adadnirari I (1305-1275) a cucerit
teritoriile din jurul Babilonului, devenind o putere
militară veritabilă datorită regilor Salmanasar și
Tukulti-Ninurta.
Imperiul Neoasirian (883-612). Assurnasirpal al II-lea
(883-859) a restaurat expansiunea asiriană, fiind urmat
de regina Semiramida/ Sammuramat. Regii slabi care
au urmat nu au putut opri ascensiunea Regatului Urartu.
Eforturile de cucerire a Egiptului ale lui Esarhaddon și
Assurbanipal au fost întâmpinate cu ostilitate de către
populație, în prima fază elamiții și hitiții au intrat în
componența Imperiului Neoasirian. După moartea lui
Assurbanipal, Asiria a fost cucerită de mezi și
babilonieni113.
Descrierea orașului Ninive: „Deoarece săvârșise isprăvi atât de
strălucite, cum nu mai văzuse nimeni până atunci, Ninos voi să
înalțe și un oraș atât de mare încât să fie nu numai cel mai de
seamă dintre toate câte în acea vreme se vor fi aflat în lume.
Nimeni n-a mai întemeiat de-a lungul veacurilor un oraș atât de
măreț și cu ziduri atât de înalte..Orașului i-a dat numele său
Ninos - NINIVE…” - Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică114.
Sec. 19: Regatul Vechi Asirian. În mileniul 3, asirienii
110
Enciclopedie de istorie, p. 256-257.
111
Reynaert, Brocvielle, Le petit, p. 38.
112
Drimba, Istoria culturii, p. 80-83.
113
Berndl, Hattstein, Knebel, Udelhoven, Istoria ilustrată, p.
14-15.
114
Minodora Perovici, Istoria universală în texte, București,
Corint, 2003, p. 39.
vorbeau o limbă înrudită cu akkadiana și foloseau
scrierea cuneiformă. A treia dinastie din Ur a cuprins și
Assurul pe care l-a transformat într-o reședință
guvernamentală provincială (sec. 22-21).
Șamși-Adad (1813-1780) a ocupat tronul Assurului prin
detronarea lui Erișam al II-lea. A domnit 33 de ani și a
cucerit un teritoriu vast între Eufrat și Marea Mediterană
prin ocuparea Babilonului și Siriei.
Ișme-Dagan I (1780-1740) era fiul lui Șamși-Adad și s-a
confruntat cu desprinderea statului Mari de sub
dominația asiriană și izgonirea dinastiei din Assur prin
recunoașterea vasalității față de Hammurabi, regele
Babilonului.
Sec. 14-11: Regatul Asirian Mijlociu. Assurul își
recapătă independența pe vremea lui Assur-Urbalit I,
statul mai avea și denumirile de Subartu. Regența
reginei Sammuramat/ Semiramida (811-806). A
domnit pe timpul minoratului fiului său, Adad-Nirari al
III-lea și în această perioadă s-au amenajat grădinile
suspendate ale Babilonului, una dintre cele 7 minuni
ale lumii antice115. Babilonul a fost întemeiat în S
Mesopotamiei de către Hammurabi și a devenit capitala
regiunii. În 1595 a fost jefuit de un raid hitit, a stat patru
secole sub dominația kassită și a fost restaurat pe timpul
lui Nabucodonosor I116. Numele „Babel” provine din
akkadiană și înseamnă Poarta lui Dumnezeu, orașul a
fost un nod comercial important între India și Europa 117.
Inițial, H. a dominat sudul regiunii, a impus limba
akkadiană ca oficială, iar codul de legi emis de el a
determinat o anumită armonie în Orientul Apropiat 118.
Sumuabum (1894-1880) este considerat fondatorul
primei dinastii amorite a Babilonului, care a construit
canale de irigații și a susținut edificarea de fortificații 119.
Hammurabi (1792-1750) este cel mai cunoscut dintre
conducătorii primei dinastii babiloniene. A fost fiul lui
Sin-muballit, un rege din centrul Mesopotamiei. H. a
ajuns pe tronul Babilonului după ce i-a înfrânt pe Rim-
Sin din Larsa, Zimirilin al statului Mari și în urma
morții lui Șamsi-Adad I, Mesopotamia, Asiria, Elamul
și Mari au recunoscut autoritatea Babilonului, iar
H. s-a intitulat „Rege al Sumerului și Akkadului, rege
al celor 4 părți ale lumii” 120. Codul lui Hammurabi a
fost primul cod legislativ din istorie și a constituit baza
statului de drept oriental, care a ajutat la armonizarea
Orientului Apropiat121. A fost scris pe o stelă de diorit
negru pe care era redată figura lui Hammurabi care
primește de la zeul soarelui - Șamaș - un fierăstrău
pentru împărțirea dreptății în stat. Textul legislativ
cuprinde 282 de articole referitoare la chestiuni penale,
familiale, comerciale și agricole 122, iar pedepsele erau
date după rangul victimelor și criminalilor pe baza
115
Matei, O istorie, p. 48-52.
116
Duby, Atlas istoric, p. 25.
117
Enciclopedie de istorie, p. 280.
118
Geiss, Istoria lumii, p. 82.
119
Oțetea, Istoria lumii, p. 12; Matei, O istorie, p. 44.
120
Matei, O istorie, p. 44-45.
121
Geiss, Istoria lumii, p. 82.
122
Codul lui Hammurabi, trad. Prof. dr. Ovidiu Tămaș, Baia
Mare, Proema, 2009, p. 13-15.
 STUDII DIVERSE
principiului „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”,
astfel pedepsele variau de la biciuire, mutilare și tragere
în țeapă la ardere și înec123.
Samsuiluna (1749-1711/ 1685-1648), fiul lui
Hammurabi, a respins primele atacuri ale triburilor
kasite, originare din Caucaz și s-a confruntat cu revolte
ale cetăților Ur, Uruk și Isin. Sfârșitul primei dinastii
babiloniene, reprezentată atunci de Samsuditana
(1625-1595/ 1561-1530) a fost determinat de raidurile
fulger ale hitiților lui Mursil I (1595/1594) și ale
kasiților care au ocupat regiunea timp de patru secole 124.
Dominația kasiților (1600 - 1150/ 1595 - 1157) a fost
posibilă datorită revoltelor amintite, la care se adaugă
fondarea Țării Mării în zona Golfului Persic125,
evenimente care au provocat decăderea politică,
economică și militară a Babilonului. Printre cei mai
cunoscuți reprezentanți ai dinastiei kasite pot fi
enumerați Ulamburias (1530), care a anexat Țara Mării
și a reunificat Babilonul, Kurigalzu al II-lea (1345-
1323) a cucerit temporar Elamul pentru o scurtă
perioadă, ulterior intrând în sfera de influență asiriană
reprezentată de Assurballit I, recunoscând suzeranitatea
acestuia și stabilind relații diplomatice cu Egiptul126.
Burnaburiash (1367-1346) a fost ultimul rege kassit, iar
dominația acestora asupra Mesopotamiei a fost stopată
de venirea dinastiei 2 din Isin127 care va restabili
Regatul Babilonului prin activitatea lui Nabucodonosor
I128. Regatul Noului Babilon/ caldeo-babilonian a fost
întemeiat în urma așezării caldeilor semiți în
Mesopotamia (Sec. XI - X), care au asimilat cultural și
lingvistic populația Babiloniei prin înlocuirea limbii
akkadiene cu cea aramaică și au pus bazele noii
dinastii129. Primul reprezentant a fost Nabopalasar (625
- 605) care reface Imperiul Neobabilonian prin
înfrângerea Asiriei, cucerirea orașului Ninive și
impunerea hegemoniei asupra Elamului și N Siriei130.
Nabucodonosor al II-lea (605-562) este figura cea mai
reprezentativă a statului babilonian, care a extins
dominația imperiului asupra Palestinei ca urmare a
victoriei de la Karkemiș (605), unde a învins coaliția
asiro-egipteană131. Perioada domniei sale a fost marcată
de importante activități edilitare, acum au fost construite
Poarta zeiței Iștar acoperită cu plăci de faianță colorată,
Turnul Babel - zigurat central masiv și Grădinile
suspendate, incluse în lista celor 7 minuni ale lumii
antice. Tot în acel timp, Babilonul a devenit un centru
științific important, datorită cercetărilor astronomice,
astrologice și a practicii divinației132. Între anii 587-586,
123
Berndl, Hattstein, Knebel, Udelhoven, Istoria ilustrată, p.
16.
124
Oțetea, Istoria lumii, p. 12; Matei, O istorie, p.46. 125
Duby, Atlas istoric, p. 25; Oțetea, Istoria lumii, p. 12. 126
Geiss, Istoria lumii, p. 82.
127
Matei, O istorie, p.46-47.
128
Oțetea, Istoria lumii, p. 12.
129
Matei, O istorie, p. 47.
130
Oțetea, Istoria lumii, p. 12; Matei, O istorie, p.46.
131
Ibidem, p. 14.
132
Berndl, Hattstein, Knebel, Udelhoven, Istoria ilustrată, p.
16.
Nabucodonosor a reprimat răscoala ivită în Iudeea
pornită în urma refuzului de a plăti tributul, drept
urmare, acesta a cucerit și prădat Ierusalimul, strămutând
o parte a populației în Mesopotamia care a fost supusă la
muncă silnică133.
Nabonid (555-539) a intrat în conflict cu preoțimea lui
Marduk, a mutat capitala la Teima și a opus prima oară
rezistență în fața perșilor. Ulterior, urmașul său -
Belșațar - a fost înfrânt de armata persană, iar Cirus al
II-lea a transformat Mesopotamia în provincie persană
(539). În cele din urmă, Alexandru cel Mare a ocupat
Babilonul în urma luptei de la Gaugamela (1 oct. 331),
alături de Susa și Persepolis. În Babilon, Alexandru a
făcut planuri de cucerire a Peninsulei Arabe, însă la 13
iunie 323 a survenit moartea suveranului macedonean
la vârsta de 33 de ani și lăsând în urmă un imperiu întins
și a dat naștere civilizației elenistice. Între anii 114-117,
împăratul Traian a ocupat Armenia, Mesopotamia și
Siria, a cucerit Ctesiphonul, însă răscoala evreilor din
Egipt, Cyrenaica și Asiria l-a făcut pe acesta să-și
întrerupă campania. În fine, Hadrian, fiul adoptiv al lui
Traian a renunțat la provinciile Asia și Mesopotamia,
stabilind granița Imperiului Roman pe Eufrat134.
Descrierea Babilonului: „În Asiria se află multe orașe destul de
însemnate, dar cel mai vestit și mai puternic, care după căderea
Ninivei ajunsese cetate de scaun, era Babilonul. Iată care era
înfățișarea acestui oraș. Orașul se află așezat într-o câmpie
întinsă, e pătrat și fiecare latură are o întindere de 120 de stadii.
Orașul întrece în frumusețe toate celelalte orașe despre care
avem cunoștință. Mai întâi este înconjurat de un șanț adânc și
lat, plin cu apă; urmează un zid de întărire. Sus pe coama zidului
au clădit la margine niște turnuri cu o singură încăpere. În zid,
de jur împrejur sunt deschise 100 de porți cu totul de aramă.
Orașul se împarte în două. el este tăiat drept pe la mijloc de un
fluviu mare, adânc și repede, numit Eufrat” - Herodot, Istorii135
ASPECTE CULTURALE ȘI ARTISTICE
Economia agricolă. La sfârșitul mileniului IV î.Hr., societatea
sumeriană era organizată în obști sătești care lucrau
pământurile statului și pe care țăranii liberi le puteau avea în
posesie. Aceștia plăteau regelui biruri și impozite, erau obligați
să întrețină canalele de irigații, digurile și clădirile publice.
Administrația regală se ocupa de activitățile economice, însă
Marele Templu avea în posesie majoritatea terenurilor,
edificiilor, turmelor și a activităților comerciale și
meșteșugărești. Bogăția financiară a templelor era sporită prin
donațiile și ofrandele credincioșilor. În lumea sumero-
babiloniană, agricultura era activitatea economică de bază pe
care atât conducerea cât și locuitorii Mesopotamiei aveau grijă
să o întrețină. Erau cultivate orzul, susanul, curmalul, au
plantat palmieri și foloseau plugul cu brăzdar. Vitele, oile,
porcii, asinii, dromaderii și caii erau animalele pe care le
creșteau sumero-babilonienii136.
Meșteșugurile și comerțul. Printre meșteșugurile practicată în
lumea mesopotamiană se numără exploatarea stufului și a
trestiei pentru construcția de case și realizarea de mobilier sau
unelte, prelucrarea pieilor, metalurgia bronzului prin
combinarea cuprului cu plumbul și cositorul.
133
Oțetea, Istoria lumii, p. 14.
134
Ibidem, p. 14, 29; Berndl, Hattstein, Knebel, Udelhoven,
Istoria ilustrată, p. 16-17; Oțetea, Istoria lumii, p. 43-44.
135
Perovici, Istoria universală în texte, p. 40.
136
Drimba, Istoria culturii, p. 83-86.
 STUDII DIVERSE

Metalurgia fierului s-a dezvoltat pe vremea lui Hammurabi. În

efectuat de mai mulți preoți (aprox.736), credincioșii aduceau
Sumer și Akkad se practicau prelucrarea pieilor și textilelor
jertfe și stăteau în curte la slujbe. Corpul sacerdotal era format și
(in, cânepă, lână) și olăritul. Negustorii ambulanți stabileau
din magi, prezicători, interpreți care făceau exorcisme pentru
prețurile potrivit unui tarif maximal și trebuia să emită un act
alungarea demonilor, stropeau cu apă bolnavii, iar la
oficial de vânzare-cumpărare. O expediție comercială dura
ceremoniile funerare se credea că sufletul ajunge în „țara de
chiar și un an (între Tigru și Indus sunt 2000 km), existau locuri
unde nu este întoarcere prin trecerea unui râu141.
fixe de întâlnire și hanuri de popas pentru negustori.
Arta: arhitectura, sculptura, pictura.
La întoarcere, aceștia aduceau mărfuri sau sclavi în statul
Arta sumero-akkadiană. Arhitectura este reprezentată de
respectiv137.
palatul-fortăreață (plan dreptunghiular, ziduri groase și înalte,
Viața socială. Sclavii. Codul lui Hammurabi stabilește și ne
numeroase camere dispuse în jurul unei curți interioare),
arată modul în care se desfășurau relațiile sociale în legea
templul (vestibul și sanctuarul cu statuia de cult) și ziguratul
mesopotamiană, care erau dominate de legea talionului și de
(turn în 7 trepte cu etaje suprapuse și o capelă/ loc de cercetare
principiile familiei patriarhale. Tatăl putea să-și vândă copiii
astronomică la ultimul etaj din cărămidă smălțuită și reliefuri).
pe post de sclavi, dacă dorea să-i dezmoștenească o putea face
Sculptura este reprezentată de statui de regi și personalități cu
numai prin decizia unui tribunal. Monogamia era forma de
tematică inspirată de lupte și glorificarea statului.
căsătorie acceptată în sensul că dacă prima soție nu năștea copii,
Arta asiriană s-a dezvoltat în orașe importante precum Assur și
bărbatul putea să-și ia o a doua soție, ori putea să o repudieze
Ninive și a preluat elemente sumero-akkadiene și babiloniene.
pentru sterilitate, boală gravă sau neîndeplinirea datoriilor
Arhitectura este reprezentată de construcții precum palatul
casnice, fapte pentru care putea primi pedeapsa capitală. Dacă
(ridicat pe terase artificiale, se întindeau pe suprafețe mari,
soțul ei murea neavând copii, aceasta era obligată să se
împreuneze cu fratele, tatăl sau fiul vitreg al acestuia pentru aveau porți monumentale, turnuri și creneluri) și ziguratul (turn
a-i ridica urmași. Sclavii erau adesea prizonieri de război, în 7 trepte). Sculptura este reprezentată de statui de regi,
copii vânduți de părinți ca sclavi ori adoptați datornici ș.a. animale fantastice hibride și reliefuri care împodobesc pereții
Pentru ei erau emise acte speciale de vânzare-cumpărare, puteau palatelor cu scene de regi pe tron, prizonieri, lupte, vânătoare
fi vânduți odată cu pământurile sau puteau fi schimbați cu alte sau zeități înaripate. Arta babiloniană s-a dezvoltat în mileniul
obiecte sau bunuri. Datornicii la cămătari erau obligați să se II î.Hr., în contextul transformării Babilonului într-un puternic
vândă pe sine, familia sa și să muncească pe post de sclavi ai centru politic și militar, reușind să supună întreaga
celui care l-a creditat. Sclavii de război erau puși să execute Mesopotamie. A cunoscut două etape de evoluție: Arta
lucrări publice, în schimb sclavii domestici - 6 la o familie - Vechiului Babilon (sec. XVIII-XV) și arta Noului Babilon
aveau mai multe drepturi, se puteau căsători cu fiica unui om (sec. VII-VI). Arhitectura este reprezentată de
liber, iar copiii rezultați din această relație deveneau liberi, palatul-fortăreață (decorat cu cărămizi policrome și reliefuri cu
putând să aibă propria afacere și capital financiar138. motive zoomorfe, florale și geometrice), fortificații, Poarta
Organizarea politică și administrativă. Cele mai vechi forme zeiței Iștar și Grădinile suspendate ale Semiramidei adăugate
de organizare a lumii mesopotamiene a fost orașul-stat, unde pe vremea lui Nabucodonosor al II-lea142.
fiecare așezare urbană avea administrația, cultura și religia Literatura sumero-babiloniană cunoaște trei opere însemnate:
proprie, fiecare având în jur de 50.000 de locuitori și fiind Enuma eliș - crearea oamenilor și lucrurilor din apă, Coborârea
conduse de un rege sau un guvernator/ patesi. Regele era zeiței Iștar în infern - lupta dintre Iștar și Ereșkigal care
conducătorul absolut, având în mâinile sale puterea politică, provoacă seceta și insistențele lui Tammuz pentru salvarea
militară, religioasă, administrativă și juridică - ulterior, și-a omenirii, și Epopeea lui Ghilgameș în care eroul se luptă cu un
transferat din atribuții către preoți, judecători, funcționari, taur ceresc pe care-l omoară alături de Enkidu. Merge la
ofițeri ș.a139. Dreptul și justiția. În Mesopotamia, dreptul era
Utnapiștim pentru a afla secretul nemuririi și a ierbii tinereții pe
de origine divină, astfel la sumerieni Nanșe era zeul justiției,
care i-o fură un șarpe, nemaiputând ajunge în lumea de
pe când în Babilon era venerat Șamaș. La sumerieni exista o
dincolo143.
procedură penală bazată pe declarațiile martorilor și a
probelor documentare făcute în temple. La babilonieni s-a
aplicat legea talionului, întărită de Codul lui Hammurabi care
prevedea pedepse precum mutilările corporale, bătaia cu vergi,
munca forțată sau tragerea în țeapă. În cazul adulterului, soțul
putea să-și ucidă soția și pe amantul ei. inițial, regele împărțea
justiția, ulterior a fost acordată Marelui Preot140.
Religia. Cultul. Religia mesopotamiană ocupa un loc
proeminent în cultura și civilizația de aici, astfel fiecare oraș-
stat avea zeul propriu, regele locțiitor și marele preot. În Eridu
era venerat Enki, Șamaș în Larsa, Anu în Uruk, Enlil în Nippur,
numărul lor ridicându-se la peste 3600 de zei. Printre cei mai
importanți zei pot fi enumerați Anu - zeul cerului, Ki -
pământul, Enlil - aerul, Ninlil - „doamna furtunilor”, Enki/ Ea -
apa, Nergal - zeu Infernului. Lumea și oamenii au fost creați
prin amestecarea apei dulci cu cea sărată de către Marduk.
Ghilgameș a încercat să afle secretul nemuririi, a luat parte la
potop când Utnapiștim a salvat ființele vii într-o corabie, însă l- Pieter Bruegel cel Bătrân, Turnul Babel, pictură pe pânză, 1563.
a pierdut din cauza probei somnului. În Babilon era venerată
triada Sin - Șamaș - Iștar. Cultul se desfășura în temple, era 141
Drimba, Istoria culturii, p.109-113; Mircea Eliade, Ioan
Culianu, Dicționar al religiilor, București, Humanitas, 1993,
p. 228-232.
137
Ibidem, p. 87-89. 142
Mihaela Buligă, Bogdan Panțiu, Istoria artelor și
138
Ibidem, p. 89-93. arhitecturii. Manual pentru clasele liceele vocaționale -
139
Ibidem, p.94-95. clasele IX-X, București, Art, p. 6-7.
140
Ibidem, p. 96-99.
143
Ibidem, p. 128-132.
 STUDII DIVERSE

EGIPT. Numit în trecut Țara Neagră/Keme/Αίγυπτος, Printre cei mai importanți faraoni se numără
teritoriul Egiptului antic era dominat de valea Nilului,
Zoser/Djoser (2686-1613), Keops/Khufu (23 de ani de
care avea o lungime de 1000 km și se vărsa în Marea
Mediterană. În zona Deltei, precipitațiile erau mai sărace, domnie, autocratism), Kefren/Khafra/Khafre și
iar ploile din munții Etiopiei și Sudanului provocau Mikerinos/Menkaure, în timpul cărora au fost
inundații asupra culturilor și lăsau în urmă un mâl construite piramida în trepte de la Saqqara (2778-2723:
roditor în urma cărora puteau fi strânse două sau trei proiectată de Imhotep -sfetnic, medic, preot, arhitect- construită
recolte succesive, datorită sistemelor de irigații care din piatră tăiată și măsurând 60 m), precum și cele trei de la
ajutau la adăparea culturilor agricole. Egiptul avea ca Gizeh (2723-2563: Piramida lui Keops este cea mai mare -
vecini Nubia în S unde se găsea aur, Peninsula Sinai de 230 m lățime, 140 m înălțime, 2.300.000 blocuri de piatră
unde se extrăgea minereu de Cu, Siria și Liban de unde fasonată de 2,5 t aduse cu ajutorul unor țărani liberi, celelalte
se aducea lemn, respectiv Asia144.
sunt mai reduse ca dimensiuni + Marele Sfinx), iar creșterea
Pe malul Nilului, la sfârșitul mileniului IV î.Hr., au fost
puterii aristocrației a determinat slăbirea autorității
întemeiate două regate - Egiptul de Sus/ Inferior în N
centrale. Pepi/Phiops al II-lea este faraonul care a
cu capitala la Hierakonpolis cu simbolul unei coroane
domnit 94 de ani și a avut de înfruntat tendințele de
negre și Egiptul de Jos/ Superior în S - zona deltei
independență a nomelor care vor destabiliza statul148.
Nilului - cu capitala la Buto și avea simbolul unei
Prima perioadă intermediară (2160-2040//2263-2050)
coroane albe, care au fost unificate pe la anul
a fost declanșată de tendința de descentralizare a
3200/3100/3000/2900 de Menes/Narmer, cel care a pus
guvernatorilor nomelor, precum și de atacuri ale
bazele statului egiptean, unde s-au dezvoltat scrierea
triburilor asiatice la granița de nord-est. Se înmulțesc
hieroglifică și primul calendar 145. În epoca predinastică
dinastiile locale, se instalează foametea, se propagă
(3300-3100/3000) erau încă prezente culturile neolitice și
cultul lui Osiris în detrimentul lui Ra, Ahtoy se
chalcolitice Badari și Naqada I și II, care au dezvoltat
autoproclamă faraon149. Mentuhotep al II-lea (2060-
primele așezări sedentare, cultivau cereale și creșteau
2009: înfrângerea lui Merikare din dinastia 10) este cel care
animale. Acum se petrece etnogeneza egipteană prin
restabilește unitatea Regatului Mijlociu (2040-1730:
amestecul populației autohtone cu populațiile hamito-
dinastiile 11-14), astfel statul egiptean încheie relații
semite, libiene, sudaneze și asiatice din care se va naște
comerciale cu Creta și Asia Mică, iar Sestrosis/Senusret
poporul Egiptului antic146.
al III-lea (1878-1843) a extins teritoriul statului
În perioada Regatului Timpuriu/ Epoca thinită (3100-
Egiptean prin colonizarea Nubiei/Kuș pe a doua
2686/3000-2778: dinastiile 1-2) s-a petrecut
cataractă a Nilului. În acest timp, a fost amenajat un
centralizarea statului în care faraonul/ despotul avea un
sistem de irigații și o oază la Fayum și cultul lui Ra a
rol accentuat. Statul a fost împărțit în 38-39/40 de
fost fuzionat cu cel al lui Amon, divinitatea egiptenilor
provincii/nome, regiuni conduse de guvernatori/viziri
numindu-se de acum Amon-Ra, fiindu-i dedicat templul
care de multe ori aveau tendințe centrifuge și doreau
de la Heliopolis, alături de cele construite la Teba, Luxor
independența față de conducerea centrală,
și Karnak.
reprezentată de faraon. Acum s-au construit primele
A doua perioadă intermediară (1786-1586/1730-1562:
morminte dreptunghiulare/ mastabale și au fost inițiate
dinastiile 15-17) a fost determinată de pătrunderea
incursiuni în Nubia, Peninsula Sinai și avea relații
hicsoșilor/Hega-khase - „domnitori de pe alte tărâmuri”
comerciale cu Fenicia, iar capitala era la Thinis, locul
- care au cucerit pentru o scurtă perioadă Egiptul, însă
de unde se trăgeau reprezentanții primei dinastii147.
nomarhii din Theba au reușit să recucerească regatul.
Perioada Regatului Vechi (2778-2263/ 2630/2686-2181:
Statul era poziționat în delta Nilului și avea capitala
dinastiile 3-6) a fost marcată de mutarea capitalei la
Avaris150.
Memphis, cucerirea Peninsulei Sinai și a orașelor
În perioada Regatului Nou (1562-1085: dinastiile 18-
feniciene. Acum rolul faraonului crește în importanță ,
20), Ahmosis I (1570-1546/1562-1536) i-a alungat pe
deoarece este considerat reprezentantul lui Horus și fiu
hicsoși, stabilind capitala la Theba. În această perioadă,
al lui Ra, care avea dreptul să stabilească impunerea
comerțul cu Creta, Fenicia și alte țări face ca în Egipt să
dărilor, construirea de canale și diguri, ridicarea de
pătrundă influențe egeene sau asiatice, precum
monumente funerare ș.a. Marii proprietari funciari
acceptarea cultului Astartei alături de Ra. Tutmes al III-
erau acum faraonii urmați de preoți, guvernatorii
lea/Tutmosis (1504-1450/1468-1436) este cel care în
provinciilor care își transmiteau funcția în mod ereditar.
urma a 17 campanii, a stabilit granița Egiptului pe Eufrat.
Aparatul birocratic era format din viziri, scribi, preoți
și alți funcționari.

144
Matei, O istorie, p. 13-14.
145
Enciclopedie de istorie, p. 559; Geiss, Istoria lumii, p. 83;
Berndl, Hattstein, Knebel, Udelhoven, Istoria ilustrată, p. 18; 148
Enciclopedie de istorie, p. 559; Geiss, Istoria lumii, p. 84;
Oțetea, Istoria lumii, p. 8. Matei, O istorie, p. 17-18, Oțetea, Istoria lumii, p. 8.
146
Matei, O istorie, p. 14-15; Reynaert, Brocvielle, Le petit, p. 149
Matei, O istorie, p. 17-18, Oțetea, Istoria lumii, p. 8.
38. 150
Enciclopedie de istorie, p. 559; Geiss, Istoria lumii, p. 84;
147
Oțetea, Istoria lumii, p. 8; Berndl, Hattstein, Knebel, Matei, O istorie, p. 19, Oțetea, Istoria lumii, p. 8; Duby, Atlas
Udelhoven, Istoria ilustrată, p. 18; Matei, O istorie, p. istoric, p. 27-28.
16.
 STUDII DIVERSE
Amenophis IV/Akhenaton (1379-1362/1361-1340) a
promovat cultul lui Aton prin care faraonul își legitima
domnia ca fiind dată de zei și a mutat capitala la Tell-
Amarna privându-i de putere pe preoții lui Ra, în timp ce
Tutankhamon/inițial Tutankhaton (1361-1352/1333-
1325: fiul lui Akhenaton, pe tron de la 10 ani, personalitate
ștearsă, statul în puterea generalilor) a restabilit cultul zeului
Amon la Theba151. Ramses al II-lea (1304-1237/1290-
1224: fiul lui Seti I, 67 de ani de domnie, nouă capitală Pi-
Ramses în E deltei) a continuat politica expansionistă
lansată de predecesorii săi, îndreptându-și atenția spre
statul hitit. După bătălia de la Kadesh (1286), purtată
împotriva regelui Muwatali și pacea încheiată între
Ramses și Hattusil al III-lea pecetluită prin căsătoria cu o
prințesă hitită, cele două state și-au împărțit sfera de
influență asupra Siriei.
Crizele economice și politice, precum și frământările din
timpul Regatului Târziu (1085-525: dinastiile 21-26),
datorate pătrunderii libienilor care au preluat conducerea
țării, expedițiile de cucerire ale asirienilor și victoria lui
Nabucodonosor de la Karkemiș (605) a dus la
decăderea regatului egiptean condus de Nechao (609-
594/3) care a favorizat pătrunderea culturii grecești în
Egipt, a ocupat Iudeea prin înfrângerea regelui Iosia la
Megiddo (609) și a încercat fără succes să reziste în fața
puterii Regatului Noului Babilon.
În 525, Cambyses II, regele perșilor cucerește Egiptul
și-l transformă în provincie a Imperiului Persan, astfel că
ultimele dinastii 27-31 sunt reprezentate de satrapi
persani. În cele din urmă, Egiptul a intrat în vastul
imperiu al lui Alexandru cel Mare (332)152.
Inundațiile Nilului: „Eram totuși dornic să aflu de la ei pentru
ce anume, începând cu solstițiul de vară, Nilul crește,
umflandu-se într-una, vreme de 100 de zile, iar după ce numărul
de zile s-a împlinit, scade iarăși, retrăgându-se de pe locurile
înecate și scăzut rămâne toată iarna, până la următorul solstițiu
de vară…” - Herodot, Istorii
Construcția de piramide: „Acest Kheops, după câte îmi
spuneau egiptenii, a domnit 50 de ani. După moartea lui, s-a
urcat pe tron fratele său Kefren, care s-a purtat aidoma cu
înaintașul său. Printre altele, și el a înălțat o piramidă care însă
nu atinge mărimea celei a lui Kheops. După Kefren, mi-au spus
că a domnit peste Egipt Mykerinos, fiul lui Kheops. Și el a lăsat
o piramidă, mult mai mică decât a tatălui său, tot cu patru
laturi…” - Herodot, Istorii153
ASPECTE CULTURALE ȘI ARTISTICE
Organizarea administrativă și judecătorească. În epoca
predinastică în fruntea comunităților agrare se afla un sfat al
bătrânilor, care exercita funcții administrative, fiscale și
juridice, preluate ulterior de scribi care țineau evidența
lucrărilor publice, nevoile armatei, distribuirea sclavilor și
obligațiile impuse față de temple, cult sau rege. De pe timpul
dinastiei 4, în provincii, conducerea o exercitau locțiitori ai
regelui, deveniți viziri care erau șefi militari, administrativi,
151
Enciclopedie de istorie, p. 559-560; Geiss, Istoria lumii, p.
85; Matei, O istorie, p. 21-25, Oțetea, Istoria lumii, p. 8;
Duby, Atlas istoric, p. 27.
152
Enciclopedie de istorie, p. 559-560; Geiss, Istoria lumii, p.
83-85; Matei, O istorie, p. 21-25, Oțetea, Istoria lumii, p. 8;
Duby, Atlas istoric, p. 27-28.
153
Perovici, Istoria universală în texte, p. 35, 38.
judiciari în numele faraonului, de asemenea controla toate
acțiunile din provincia unde era pus.
Justiția supremă aparținea regelui, dar și vizirilor care o
efectuau în numele său. Orice contestație a unei decizii putea fi
făcută în 3 zile de către cei care locuiau în capitală, iar ceilalți o
puteau depune în 2 luni. Reclamațiile se făceau în scris înaintea
grefierului, de asemenea judecătorii ascultau toate declarațiile
martorilor, inculpaților și victimelor, iar la sfârșit consemnau
sentința în scris. Pedepsele se poate să fi fost inspirate din
Codul lui Hammurabi, astfel pentru furt, calomnie sau abuz se
aplicau bătăi cu bastonul, tăierea nasului și urechilor,
deportarea, sinuciderea impusă în caz de adulter, viol sau
omucidere ori ducerea într-un lagăr de muncă forțată154.
Familia era foarte importantă în cultura egipteană, fiind de
multe ori întemeiată din interese economice, combinații
familiale sau din libertate de inițiativă. Pe timpul copilăriei,
părinții copiilor adunau bani pentru zestre/dota pentru momentul
când aceștia vor ajunge să-și întemeieze o familie - 2 treimi
soțul, 1 treime soția. Dota nu putea fi înstrăinată, în caz de divorț
se întorcea la părinți, iar în urma decesului, întreaga sumă
revenea soțului rămas în viață. Femeia era stăpâna casei și se
practica căsătoria monogamă, egalitatea între sexe, putea ocupa
funcții religioase sau politice - Hatșepsut. Copiii erau alăptați
până la 3 ani, puteau umbla nuzi până la 7 ani, și doar cei din
familii înstărite putea să se înscrie la școlile de scribi.
Scribii își transmiteau funcția ereditar din tată în fiu, studiau
scrierea, desenul, aritmetica și geometria la școlile de scribi timp
de 12 ani și realizau opere literare, religioase și cu caracter
moral. Militarii prestau acest serviciu obligatoriu, participau la
construcții, erau în garda regală, efectuau paza pe traseele
comerciale, erau ulterior răsplătiți cu privilegii și scutiri de taxe.
Nobilii făceau parte din vechea aristocrație predinastică, ulterior
au fost incluși în anturajul faraonului în număr de peste 500 și se
bucurau de privilegii și proprietăți întinse. Clerul era numit de
către faraon, de multe ori, preoții erau chiar fiii sau fiicele
regelui, el însuși fiind fiul al zeilor, ulterior funcția sacerdotală a
devenit ereditară și slujeau de patru ori pe an. Preotesele puteau
ține locul faraonului când acesta nu era prezent. Faraonul era
cel mai important reprezentant al statului, considerat și venerat
ca un zeu, hotărârile lui erau inspirate de divinitate, i se aduceau
tămâieri. Poartă pe cap o coroană dublă, barbă falsă, un cap de
șarpe pe frunte, salbe și brățări de aur la gât și mâini.
Alimentația era una foarte strictă, nu mânca nici pește, nici
carne de berbec sau gâscă, ci doar legume crude. Printre
atribuțiile sale pot fi enumerate cele administrative, religioase,
militare, juridice etc. În principiu, el era conducătorul suprem și
orice cetățean îi putea spune direct plângerile sale, dar în unele
cazuri, anumite atribuții și le transfera către viziri155.
Arta egipteană își are originile încă din preistorie și
începuturile antichității când statul egiptean și-a impus
dominația asupra popoarelor vecine, însă un stat izolat, unde
economia prosperă și demografică a favorizat dezvoltarea
artelor și arhitecturii care preamărea puterea faraonului, religiei
și cultul morților. Arhitectura cuprinde temple de cult (plan
rectangular, intrare străjuită de piloni, precedată de o alee de
sfincși și un obelisc, mai multe spații și camera statuii
divinității), morminte/mastabale (dedicate oamenilor bogați, de
plan rectangular, împărțite în două zone: camera ofrandelor și
serdapul cu statuia defunctului + camere mortuare), piramide
(dedicate faraonilor și familiilor lor, ridicate din blocuri de
piatră, alcătuite din camera ofrandelor, serdap și camere
mortuare separate) și temple funerare hipogee/ semihipogee
154
Drimba, Istoria culturii, p. 160-163.
155
Drimba, Istoria culturii, p. 163-168.
 STUDII DIVERSE
săpate în stâncă dedicate familiei regale. Exemple: Mastabalele
de la Abydos, Piramida de la Saqqarah, Piramidele lui Keops,
Kefren și Mikerinos, templul funerar a lui Tutankamon din
Valea Regilor. Sculptura: basorelief, altorelief, statuară de
mari și mici dimensiuni din piatră, metal sau lemn. Canoane de
realizare impuse de credința în zei și viață veșnică. Principii:
hieratismul (trupuri încremenite și lipsirea de expresivitate a
chipurilor - detașarea de viața pământească și așteptarea
nemuririi), frontalismul (vederea din față a personajului, axe de
simetrie), supradimensionarea (zei și personaje mai mari decât
celelalte). Exemple: Scribul, Ka-Aper, statuile faraonului
Ramses al II-lea, Portretul lui Nefertiti, Masca de aur a lui
Tutankamon, ș.a.
Pictura: decorează pereții mormintelor, templelor sau
coloanelor. Tehnica frescei este dominantă. Tematică inspirată
de viața cotidiană (banchete, dansuri, întreceri sportive) sau
ritualuri funerare. Frontalismul și hieratismul sunt principiile
utilizate în realizarea picturilor. Personajele sunt statice ori
surprinse în mișcare, așezate pe etaje. Desenele sunt bine
realizate, linia neagră reliefează formele, culorile sunt uniforme
cu nuanțe care dau impresia de volum. Exemple: Gâștele de la
Meidum, Coțofana, Vânătoare în deltă, Principesele pe plajă156.
Religia. Cultul. În epoca predinastică și a Regatului Vechi regii
primelor dinastii se identificau ca trimiși a lui Seth și Horus.
Ra-Atum a ieșit dintr-un ou primordial din lacul Hermopolis,
apoi a creat aerul (Șu), cerul (Nut), umezeala (Tefnut),
pământul (Gheb) din care se vor naște Osiris, Seth, Isis și
Neftis. Seth îl ucide pe Osiris, iar Isis îl concepe pe Horus din
trupul mort al lui Seth. Lumea s-a născut într-un haos acvatic,
reprezentat de 4 ființe - Ascunderea, Întunericul, Starea
nedeslușită și Abisul de apă. Ptah este mai mare decât Atum,
deoarece îl zămislește pe acesta și pe Ra, care au creat oamenii
modelându-i cu roata olarului. Există viață după moarte dacă
există și trupul defunctului, sufletul faraonului merge spre
Câmpurile de Ofrande, unde se purifică și trece în cele din
urmă pe tronul lui Osiris de unde conduce statul în continuare.
În temple, preoții rași în cap aduceau jertfe zeilor, le spălau
statuile și le transportau în procesiuni, de asemenea stăteau
ascunși în interiorul statuilor și făceau ca zeul să vorbească. În
temple, alături de sanctuare și statui, mai existau un scriptorium
și o bibliotecă unde se păstrau papirusurile cu textele sacre.
Osiris era biruitorul asupra morții. Akhenaton a încercat să
introducă monoteismul prin zeul solar Aton, dar după moartea
sa, Tutankhamon restabilește cultul lui Amon la Teba157.
Literatura. În prima fază sunt importante Textele piramidelor
gravate pe pereții mormintelor regale și conținând formule,
incantații, exorcisme împotriva șerpilor, rugăciuni și imnuri
pentru apărarea și favorizarea acestuia în viața de dincolo.
Pentru morală este important de amintit textul Învățăturile lui
Ptahhotep care cuprinde norme de comportament social și
respectul arătat celuilalt - „pleacă-ți spinarea înaintea mai-
marelui tău”. Pentru istorie, un text relevant rămâne Aventurile
lui Sinuhet care-și povestește călătoriile sale prin Siria și
bătrânețea petrecută în Egipt ș.a158.
156
Buligă, Panțiu, Istoria artei, p. 3-5
157
Eliade, Culianu, Dicționar al religiilor, p. 143-149.
158
Drimba, Istoria culturii, p. 208-217.
Masca lui Tutankhamon
PALESTINA. Palestina este teritoriul cuprins între
Marea Mediterană și Deșertul Siriei, respectiv Libia și
deșertul Sinai, numit astfel de Herodot după numele
unuia dintre triburile care locuiau aici - filistenii. Inițial a
fost locuit în mileniile III-II de triburile semitice ale
canaaneenilor. Teritoriul Israelului pe atunci avea o
suprafață de peste 15.000 km², avea înălțimi de până la
300 m în Muntele Hermon, era străbătut de vânturi
deșertice, cutremure, invazii de lăcuste, iar fauna era
alcătuită din lei, urși, leoparzi sau șerpi veninoși.
Vegetația era, în general, săracă, însă în zona Iordanului
erau cultivate curmalul, sicomorul, trestia de papirus,
stejarul sau cedrul. Triburile ebraice de tip habiru/ivri -
„cei de dincolo” au migrat din Mesopotamia - zona Ur -
sub conducerea lui Avraam/Abraham și au ajuns în
Egipt în perioada dominației hicsoșilor, moment în care
pare să se fi afirmat Iosif. După izgonirea hicsoșilor,
evreii au devenit principala forță de muncă a
egiptenilor probabil pe vremea lui Ramses al II-lea sau
Merneptah (cca. 1280), care sub conducerea lui
Moise/Mașu/Moșe vor străbate delta Nilului, N
Peninsulei Sinai, Marea Moartă și valea Iordanului
pentru a ajunge în Canaan 159. După moartea lui Moise,
Iosua a condus poporul prin C. prin trecerea
Iordanului, cucerirea Ierihonului și așezarea aici în
jurul secolului al XIII-lea purtând lupte victorioase
contra băștinașilor160. În secolele XII-XI/1200-1025/1020
triburile israelite s-au aflat sub conducerea
„judecătorilor” - conducători militari temporari
trimiși de Dumnezeu pentru a-i îndruma și guverna
(Otniel, Aod, Șamgar, Debora, Barac, Ghedeon,
Abimelec, Țola, Iair, Ieftae, Ibțan, Elon, Abdon,
Samson) vreme de 175 de ani, întâlnindu-se cu
populația filistenilor care s-a așezat pe litoralul Mării
Mediterane (1200) pe care evreii au încercat să-i țină
departe de teritoriul lor la care se adaugă triburile
moabiților, madianiților și amoniților161. Ultimul
judecător înainte de instaurarea regalității a fost profetul
Samuel care s-a confruntat cu dorința poporului de a fi
condus de un rege, în acest context proorocul îl unge pe
Saul din seminția lui Beniamin/Veniamin162.
159
Enciclopedie de istorie, p. 984; Geiss, Istoria lumii, p.
103-104; Matei, O istorie, p. 73-74; Drimba, Istoria culturii,
p. 24-226; pt. Avraam - Facere cap.11-25; pt. Moise - Exodul.
160
vezi cartea Iosua din Biblie.
161
Matei, O istorie, p. 74; Drimba, Istoria culturii, p. 229-230;
vezi și cartea Judecătorilor din Biblie.
162
vezi cărțile 1-2 Samuel/1-2 Regi din Bilibe.
 STUDII DIVERSE
Unificarea triburilor israelite s-a făcut sub conducerea lui
Saul din tribul Beniamin (1029/1025/1020-1004) în
contextul luptelor cu filistenii în care a aplicat tactica
unor atacuri-surpriză prin care a reușit să-i alunge pe
filisteni din teritoriile israelite, însă grația divină și-a
retras mâna protectoare de pe el în urma luării prăzilor
care se cuveneau lui Dumnezeu, ceea ce l-a determinat să
se sinucidă după ce israeliții au fost învinși în bătălia de
lângă Muntele Ghilboa după 24 de ani de domnie163.
Primul stat centralizat a fost întemeiat de David din
tribul Iuda (1013-973/1004-965), fiul păstorului Iesei
din Betleem și fiind uns în secret de către profetul
Samuel. S-a făcut remarcat după ce l-a învins pe uriașul
soldat filistean Goliat și s-a căsătorit cu Micol/Mical,
fiica lui Saul și era prieten foarte bun cu Ionatan, fratele
ei. Succesele militare ale lui David au atras invidia și
persecuția lansată de Saul împotriva sa. Cu ajutorul
soției sale și a bunului său prieten scapă de mânia lui
Saul care se sinucide. David a întemeiat un regat care s-a
extins între Eufrat și Marea Roșie prin supunerea
moabiților, sirienilor, arameenilor și a regatului Edom
stabilind capitala la Ierusalim unde a întemeiat o
armată permanentă, de mercenari și un corp de scribi,
de asemenea cultul lui Iahve/Yahve a devenit dominant
prin așezarea aici a Chivotului Legii. După o domnie de
33/40 de ani, David a dat naștere lui Solomon în urma
adulterului comis cu soția lui Urie, ofițer din armata
regală și a fost mustrat pentru aceasta de profetul Natan.
La sfârșitul vieții s-a confruntat cu gelozii și discordii
familiale provocate de violul surorii vitrege de către
Amnon, încercările de preluare a tronului de către
Abesalom și Adonia, precum și de ruptura politică și
psihologică dintre triburile israelite din N și S regatului.
În timpul domniei lui Solomon
(973-933/965-928/961-922), fiul lui David, regatul Israel
a încheiat relații comerciale cu orașele feniciene prin
alianța cu Hiram din Tir și construiește complexul
palatului și templului din Ierusalim. Solomon a fost
caracterizat de înțelepciunea deosebită arătată în cazul
unui copil revendicat de două femei și care a stabilit care
era mama lui prin porunca de a fi tăiat în două și prin
textele Proverbelor/Pildelor, Înțelepciunea lui
Solomon, Eclesiastul, Cântarea Cântărilor. Mintea
lucidă l-a adus în atenția reginei din Saba (Yemen) și a
stabilit relații diplomatice cu fenicienii, arabii și
egiptenii prin căsătoria cu fiica unui faraon. A făcut
posibilă ieșirea regatului la Marea Roșie prin cucerirea
fortăreței Geser și construirea portului Etziongaber -
important șantier naval, centru de prelucrare a aramei și
de comerț maritim. Cosmopolitismul practicat în
Ierusalim, construirea de temple pentru populațiile
străine, impozitele și munca neplătită au atras
nemulțumirea poporului evreu care l-a ales pe
Roboam/Rehoboam (926/925) regatul Israel s-a scindat
în două: Israel în N în care a fost proclamat Ieroboam -
un vechi rival al lui Solomon și Iudeea în S, unde a
continuat să domnească dinastia lui David. După
Roboam, pe tron au venit Abia (911-908) care a luptat
cu Israelul lui Ieroboam I și Asa din Iudeea (908-867)
care a fortificat hotarele nordice și a purificat cultul lui
Iahve/Yahwe de influențele străine reprezentate de
Matei, O istorie, p. 74; Drimba, Istoria culturii, p. 230; 1
163
Samuel/Regi 10:1-31:13.
cultele feniciene și orientale.
Între 880-871, Omri pune bazele unei noi dinastii cu
capitala la Samaria, se aliază cu Sidonul prin intermediul
unei căsătorii dinastice, pune capăt pentru un timp
disputelor dintre Iuda și Israel, perioadă de înflorire și
expansiune teritorială a Israelului prin victoriile obținute
contra Damascului și realipirea Moabului la regat.
Dinastia lui Omri a continuat cu Ahab (871-852) și
Isabela care au încheiat o alianță cu Iudeea și au
încheiat o pace de compromis cu Damascul în fața
puterii asiriene, moment în care cultele feniciene, în
special cel al lui Baal sunt tot mai prezente aici, față de
care au protestat profeții Ilie/Elijah și Elisei/Elisha. Prin
participarea la coaliția palestiniano-siriană a oprit
înaintarea Asiriei, dar și-a găsit sfârșitul în bătălia de la
Ramoth-Gilead purtată contra Damascului.
Azaria (769-733) a întărit fortificațiile Ierusalimului și
cele de la granițe, a recucerit Edomul și Flisteea, însă
Asiria reprezentată de Tiglatpalasar al III-lea și Sargon al
II-lea a ocupat Israelul și a dus o parte a populației din
Samaria în Media și Mesopotamia. Iezechia (727-698) a
întărit armata, a consolidat cetățile, țara a fost împărțită
în 4 prefecturi și a reformat cultul lui Iahve, însă răscoala
antiasiriană a provocat intervenția lui Sennacherib care a
asediat Iudeea și a distrus Ierusalimul, întreruptă de
izbucnirea unei epidemii în tabăra asirienilor. Pe timpul
lui Iosia (639-609) au fost continuate reformele
religioase prin introducerea lecturii Torei în cadrul
slujbelor de la Templu și în sinagogi, a ocupat teritorii
din Regatul Israel, însă a fost omorât în timpul bătăliei
de la Megiddo de către faraonul Nechao și au urmat
frământări sociale și politice.
După bătălia asiro-egipteană de la Karkemiș (605),
câștigată de Nabucodonosor al II-lea, Iudeea a fost
cucerită, iar locuitorii au fost deportați în Mesopotamia
(587-586). Instaurarea dominației persane asupra
Palestinei (539-332) în timpul lui Cirus al II-lea și
Darius cel Mare a permis evreilor să se întoarcă acasă și
să-și reconstruiască templul din Ierusalim. Redactarea
definitivă a primelor 6 cărți ale Vechiului Testament s-a
făcut în secolul V î.Hr. În 332, Palestina a fost inclusă în
imperiul macedonean al lui Alexandru.
Ulterior, Palestina și Israelul au fost anexate de Regatul
Seleucid reprezentat de Antioh III și IV care au interzis
cultul lui Iahve, însă încercarea de impunere a religiei și
culturii elenistice au provocat răscoala Macabeilor, care
au recucerit țara, au restabilit cultul mozaic și au obținut
independența, datorită fraților Iuda, Ionatan, Simon și a
lui Ioan Hircan I care a alipit Samaria și Galileea la
Iudeea, având tendințe pro-romane. Iudeea a fost inclusă
în provincia romană Siria de către Pompei în 63, iar la
conducere a fost numit Irod cel Mare (37-4) confirmat
și de Octavian Augustus, care a separat puterea politică
de cea religioasă, avea o armată permanentă și a
promovat egalitatea dintre greci și evrei, ceea ce a făcut
ca poporul iudeu să-l deteste. După moarte, regatul a fost
împărțit între cei 3 fii ai săi, ulterior luând tronul Irod
Agrippa pe vremea lui Claudius164.
164
Matei, O istorie, p. 76-81
 STUDII DIVERSE

ASPECTE CULTURALE ȘI ARTISTICE

Dacă acesta pățea ceva în casa stăpânului, acesta era obligat să-l
Organizarea administrativă și juridică. La începuturile
elibereze. O sclavă putea deveni soția stăpânului său166.
evreilor, aceștia erau nomazi și creșteau vite, fiind organizați în
Arta ebraică nu cunoaște sculptura sau pictura, deoarece era
familii și clanuri. În perioada lui Moise, evreii țineau foarte
interzisă reprezentarea oamenilor sau animalelor. Templul din
mult la puritatea sângelui lor, de aceea nu doreau să se amestece
Ierusalim a fost construit de Solomon, avea 30 m lungime, două
cu alte neamuri prin căsătorie. Aceștia erau organizați în 12
coloane de bronz cu motive florale înaintea intrării de 12 m.
triburi/seminții care erau conduse de un șef militar temporar și
Sala principală - 9x18 m lățime, 13 m înălțime - era decorată cu
fiecare trib își avea propriul sfat al bătrânilor pe timpul cât au
panouri de lemn de cedru, sfincși și pilaștri în formă de palmieri,
ocupat Canaanul, ulterior fiind coordonați de judecători care
10 candelabre de aur cu câte 7 lumânări. În capăt se afla Sfânta
aveau atribuții militare și juridice pe o perioadă limitată.
Sfintelor flancată de heruvimi de aur de 5 m, acoperită cu o
Regalitatea a fost instituită pe principiul egalitarismului și
pânză după care se afla Chivotul Legii167.
individualismului, caracteristici ale monarhiei de origine
Religia. Cultul. Iudaismul reprezintă factorul de unitate al
divină, iar eventualele diferențieri sociale sau guvernarea
poporului evreu, este o religie specific etnică bazată pe mitul
autoritară a regelui erau sancționate de către poporul evreu. În
poporului ales pentru a servi drept exemplu pentru întreaga
timpul domniei lui Saul, care a obținut funcția prin profetul
omenire, legată de un pământ sfânt. În religia iudaică,
Samuel care reprezenta autoritatea religioasă - conflictul
Dumnezeu/Iahve/Yahwe este creatorul Universului, este
început cu clerul și masacrarea a 85 de preoți au avut drept
atotputernic și poruncile Sale sunt codificate în textele sacre care
urmare părăsirea lui de către popor și alegerea lui David de către
vestesc venirea Împărăției lui Dumnezeu ca efect al respectării
sfatul bătrânilor care doreau ca regele să fie devotat lui Iahve.
acestora. Iudaismul se bazează pe 3 principii fundamentale -
Acesta a făcut din Ierusalim capitala țării, unde au fost numiți
Dumnezeu, Legea și poporul evreu. Fiecare om are o relație
foarte mulți funcționari - comandant al armatei, ministru de
personală cu Dumnezeu prin intermediul tăierii împrejur a
externe, ministru pentru impozite, o curte și un harem.
bărbaților și respectarea legii dumnezeiești, precum și arătarea
Regele administra terenurile supușilor, putea acorda privilegii
unei căințe sincere în cazul încălcării ei. Evreii îl așteaptă încă
sau confisca domeniile funciare ori clădirile acestora. De la
pe Mesia care va aduce pacea și dreptatea din neamul lui David,
Solomon, regele devine un monarh absolut, dorește să
pe când creștinii susțin că acesta a și venit în persoana lui Iisus
acumuleze mai multă bogăție și fast, fapt care a provocat revolta
Hristos acum 2000 de ani.
și decăderea materială și morală a poporului, în sprijinul cărora
Biblia ebraică/Tora este alcătuită din 39 de cărți, împărțite în 3
se vor ridica profeții. Profeții/Proorocii erau cei care vorbeau și
categorii - Legea, Profeții și Scrierile. Legea reprezintă cele 5
transmiteau mesajele lui Iahve către popor, rolul lor fiind acela
cărți ale lui Moise - Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii,
de a critica derapajele morale ale regalității și ale
Deuteronomul), Profeții reprezintă scrierile proorocilor
reprezentanților principalelor instituții, susțineau cauzele celor
împărțiți în Profeți Mari și Profeți Mici, iar Scrierile cuprind
săraci și oprimați și doreau nu reformarea statului sau religiei ci
texte eterogene - poezii liturgice, poeme de dragoste, scrieri cu
păstrarea unei egalități și condiții morale normale. Erau din
valoare morală, istorice și profetice. Din secolul XIX,
categorii sociale diverse - Isaia - aristocrat, Amos - păstor - au
cunoaștem trei confesiuni iudaice - Ortodocșii care cred că Tora
existat și femei profetese precum Debora165.
și scrierile talmudice reprezintă adevăratul cuvânt al lui
Familia era o instituție importantă la evrei. În perioada de
Dumnezeu. Reformații din Germania care au introdus cântecul
nomadism și până la domnia lui David, familia ebraică era
la orgă și au eliminat referințele despre Mesia din Biblie.
organizată pe sistemul matriarhal în care mama ocupa rolul
Iudaismul Conservator care susține că poporul evreu a fost
principal în aceasta, cortul îi aparținea ei, gradul de rudenie se
trâmbița prin care Dumnezeu a revelat lumii Tora. Locurile de
făcea pe linie maternă, cea mai grea ofensă adusă cuiva era
adunare au fost mai întâi corturile - Cortul adunării în Sinai,
jignirea mamei, iar mama vitregă se putea căsători cu fiul ei
Templul lui Solomon unde se aflau Chivotul Legii și unde se
dacă rămânea văduvă. De la domnia lui David, sistemul familial
aduceau jertfe vegetale și animale. După dărâmarea Templului
se schimbă în cel patriarhal în care autoritatea tatălui era
în 70 d.Hr,. sinagoga a devenit centru comunităților evreiești
absolută asupra soției și copiilor, se putea desparte de soție fără
din Israel și din afara acestuia/Diaspora. Ritualurile constau în
nicio explicație, însă ea nu putea divorța de el, și dacă era prinsă
sacrificii de animale sau vegetale, rugăciuni diverse, și
în adulter putea fi pedepsită prin lapidare. Bărbatul putea avea
respectau o serie de sărbători precum tăierea împrejur a 8-a zi
chiar și două soții (cf. 1 Regi 11:3), și dacă femeia rămânea
de la naștere a copilului, Roș Hașana/Anul Nou - prima zi de
văduvă era obilgată să se căsătorească cu fratele fostului soț
toamnă a creației, Yom Kippur - post de 24 h, haine albe;
pentru a asigura continuitatea familiei. Au fost și femei
Sărbătoarea Corturilor - colibe din crengi unde se și doarme;
deosebite precum Debora, Iudita sau Estera care au luptat și au
sărbătoarea Torei - sfârșitul anului agrar; Hannuka - aprinderea
salvat poporul din momente foarte grele. Copiii erau o
Menorei, amintirea victoriei Macabeilor asupra elenismului;
binecuvântare pentru părinți, numele era pus de către tată și era
Purim - celebrarea Esterei pentru salvarea poporului evreu de la
tăiat împrejur/circumscris în ziua 8 de la naștere și i se aplica un
moarte; Pesah/Paștele - eliberarea din robia egipteană, doliu de
tatuaj cu rol magic împotriva duhurilor rele. Erau alăptați până
7 săptămâni înaintea sărbătorii; Cincizecimea - ziua în care
la 3 ani. Educația era făcută acasă de către mamă și tată care îi
Dumnezeu a dat tablele Legii lui Moise168.
învăța în mod oral tradițiile și principiile religioase, morale și
literare ebraice. Școlile au apărut în Israel abia în sec. II î.Hr.
Copiii care vorbeau urât sau ridicau mâna asupra părinților erau
pedepsiți cu moartea.Sclavii proveneau din rândurile
prizonierilor de război sau a datornicilor, era proprietatea
statului și a stăpânilor la care ajungea.

166
Ibidem, p. 239-243.
167
Ibidem, p. 257.
165
Drimba, Istoria culturii, p. 236-239. 168
Eliade, Culianu, Dicționar al religiilor, p. 207-223.
 STUDII DIVERSE
IMPERIUL AHEMENID/PERSAN
Mezii și perșii erau un popor iranian de călăreți din Asia
Centrală, erau o populație de tip indo-european care
purtau și denumirea de „arieni”, de la care a derivat
numele regiunii - Iran = teritoriul arienilor. Aceștia au
pătruns în platourile Iranului în jurul anului 1400/1000
și au exercitat o anumită presiune asupra zonei
mesopotamiene, intrând la scurt timp sub suzeranitatea
Asiriei (836), asimilând o parte însemnată a culturii și
civilizației Orientului Apropiat. Mezii s-au așezat în S
Mării Caspice în regiunea lacului Urmia, foarte aproape
de Asiria și a regatului Urartu. Perșii s-au stabilit în N–V
Golfului Persic în provincia Fars/Pars de unde va deriva
numele de Persia.
Prima mențiune a mezilor în istorie a fost făcută într-o
inscripție asiriană (836) de pe vremea lui Salmanasar al
III-lea pe când aceștia au reușit cu ajutorul babilonienilor
să obțină independența și vasalitatea Asiriei. Primii
conducători ai statului Media au fost
Diokes/Deioces/Daiukku (728-675) care a extins
dominația Mediei asupra asirienilor, urmat de
Cyaxares/Ciaxare (630-584/625-530) care a transformat
Media într-o putere importantă a Orientului Apropiat
prin cucerirea orașelor Assur (614) și Ninive (612) cu
ajutorul lui Nabopalasar prin care a nimicit puterea
statului asirian, urmată de extinderea regatului prin
anexarea posesiunilor asiriene din Anatolia și Bactria
stabilind capitala statului med la Ecbatana/Hamadan. Un
lucru interesant care s-a întâmplat pe timpul domniei lui
Cyaxares a fost eclipsa de soare care s-a desfășurat în
timpul unei bătălii dintre Cyaxares și Alyattes -
suveranul Lidiei - pe fluviul Halys (28.05.585), prezisă
de Thales din Milet care a determinat încheierea păcii și
împărțirea granițelor de-a lungul fluviului. În acest timp
și perșii au recunoscut suzeranitatea Mediei.
Cel care a reușit unificarea triburilor persane a fost
Ahemenes/Ahaimene în jurul anului 700, un strămoș al
viitorului rege Cirus cel Mare, care va întemeia dinastia
ahemenizilor.
Cirus al II-lea/Cyrus (559-530/529/556-522) a fondat
dinastia și Imperiul Ahemenizilor prin cucerirea
regatului mezilor care au primit statutul de egalitate
legislativă față de perși. După ce și-a supus vecinii, Cirus
a înaintat spre vest cucerind și supunând Lidia/ Lydia
(547/546) lui Cresus care a fost luat prizonier, orașele
grecești ioniene din Asia Mică (545), Babilonul (539)
unde a profitat de instabilitatea ivită datorită conflictelor
dintre Nabonid și preoțimea lui Marduk, care s-au predat
fără luptă în fața perșilor, Fenicia/Palestina (538) unde
i-a eliberat pe evrei din captivitate și a permis întoarcerea
lor în Israel și reconstruirea templului din Ierusalim.
Cirus a murit într-o bătălie cu sciții masageți (529) care
au oprit expansiunea Persiei în Asia Centrală, iar acesta a
lăsat în un imperiu situat între Marea Mediterană și
Indus, reușind să reunească toate teritoriile locuite de
iranieni și inaugurând dominația asupra Orientului
Apropiat, care va dura 12 secole.
Cambyses/Cambise al II-lea (530/529-522) a obținut
tronul prin asasinarea secretă a fratelui său -
Smerdis/Bardiya - și a continuat expansiunea persană
prin anexarea Egiptului (525), însă tentativa eșuată de
cucerire a Nubiei (524) a provocat apariția unei crize
interne inițiată de magul Gaumata care s-a dat drept
Smerdis, însă Darius - fiul lui Histaspe, satrapul Partiei -
l-a înlăturat și a urcat pe tron cu susținerea nobilimii
persane.
Darius I (522-486) a reprimat la începutul domniei
răscoalele ivite în Babilon, Elam și Persia, campania s-a
extins până în India și teritoriile locuite de sciți în
Tracia/Skudra. A fost un bun organizator și reformator,
a împărțit imperiul în 20 de satrapii/provincii în care
satrapul era reprezentantul regelui, a uniformizat
Orientul Apropiat prin utilizarea limbii aramaice în
diplomație și administrație și a emis o nouă monedă de
aur și argint - dareikos/dareicul. Darius a creat o rețea
importantă de drumuri, un sistem poștal și a reformat
armata prin introducerea unor unități de cavalerie, o
gardă personală și elita formată din 10.000 de soldați. În
timpul faraonului Nechao, Darius a construit canalul Nil-
Marea Roșie pentru realizarea comerțului la distanță și
dominația maritimă și politică în regiunea
Bactria/Afghanistan și lupta contra sciților. În 514/513,
Darius a inițiat o expediție în zonele nord-pontice
împotriva sciților și s-a lovit de rezistența geților de la
Dunărea de Jos. Extinderea granițelor spre Indus și
Dunăre a provocat răscoala cetăților grecești din Ionia
împotriva stăpânirii persane (500/499) și a declanșat
Războaiele Medice greco-persane. În timpul primului
război, perșii au fost înfrânți la Marathon (490).
Xerxes I a înăbușit răscoalele care au început în Egipt și
Babilonia și a continuat expediția de cucerire a Greciei în
cadrul celui de-al doilea război medic la începutul căruia
părea să fie învingător la Cap Artemision,
Termopile/Θερμοπύλες/Thermopylae și a incendiat
Atena, însă flota ateniană comandată de Temistocle/
Θεμιστοκλής a nimicit armata și navele persane la
Salamina/Σαλαμίνας, Mycale/Μυκάλη și
Plateea/Πλαταιές, și s-a terminat prin Pacea lui
Callias/Ειρήνη του Καλλία (449/448), ulterior
Artaxerxes I/Αρταξέρξης Α΄ (464-424) a provocat
răscoale în Egipt, Bactria și Siria datorită politicii
fiscale excesive, motiv pentru care satrapii s-au
emancipat de sub autoritatea suveranului și Darius al II-
lea Nothos/Δαρείος Β΄ (423-402), care a sprijinit
financiar Sparta în Războiul Peloponesiac/
Πελοποννησιακός Πόλεμος pentru înfrângerea Atenei.
Artaxerxes al II-lea (404-358) a ajutat la refacerea
puterii ateniene și înființarea unei coaliții antispartane în
Grecia, însă declinul imperiului ahemenid avea să se
accentueze odată cu sustragerea satrapilor de sub
conducerea centrală și emiterea de monede proprii.
 STUDII DIVERSE
În anul 401, Cirus cel Tânăr, satrap din Asia Mică s-a
răsculat împotriva fratelui său - Artaxerxes al II-lea - și s-
au luptat în bătălia de la Cunaxa unde și-a găsit
sfârșitul, iar mercenarii greci au străbătut imperiul timp
de 7 luni, întâmplare povestită de Xenofont/Ξενοφών în
Anabasis/Ἀνάβασις. Pacea lui Antalcidas/ Antalkidas/
Ανταλκίδειος ειρήνη (387) și Pacea de la Sardes (386)
au restaurat dominația persană asupra Egiptului și a
orașelor grecești din Anatolia. Artaxerxes al III-lea
Ochos/Αρταξέρξης Γ΄ ο Ώχος a recucerit Egiptul (343)
și s-a aliat cu dușmanii lui Filip al II-lea Macedoneanul,
dar a sfârșit otrăvit în urma unor intrigi de palat.
Ultimul reprezentant important al dinastiei ahemenizilor
a fost Darius al III-lea Codomanus /Δαρείου Γ΄
Κοδομανού (336-330) care a fost înfrânt de Alexandru
cel Mare/Αλέξανδρος ο Μέγας în bătăliile de la Issos/
Μάχη της Ισσού (333) și Gaugamela/ Μάχη των
Γαυγαμήλων (331) care a pornit o campanie împotriva
Persiei pentru a răzbuna pagubele provocate Atenei și
Greciei de către ahemenizi în războaiele medice. După
ce a fost învins, Darius III s-a refugiat în N Iranului și a
murit asasinat în anul 330. Declinul Imperiului Persan a
însemnat sfârșitul puterii militare și civilizatoare a
Orientului Apropiat și afirmarea elenismului. După
moartea lui Alexandru, Persia a fost condusă de
dinastiile seleucidă, arsacidă (324) și sasanidă care au
încercat să păstreze în actualitate vechile tradiții și
cultura persană. În perioada 226-650 d. Hr., Persia a fost
cucerită pe rând de sasanizi, turci și arabi care au
cucerit Ctesifonul (650) și au dus o campanie puternică
de islamizare a teritoriului, astfel încât califatul abbasid
al Bagdadului a instaurat aici islamul de tip șiit și a
provocat dispariția definitivă a culturii și civilizației
persane169.
ASPECTE CULTURALE ȘI ARTISTICE
Organizarea administrativă și juridică. Statul persan era
împărțit în 20/23 de satrapii/provincii aflate sub conducerea
unui satrap/guvernator care era ales de rege chiar din membri
familiei regale ori dintre nobili, răspundeau în fața regelui
pentru faptele și deciziile lor. Ei se ocupau de perceperea
dărilor, recrutarea soldaților și administrarea justiției. Pe
lângă satrap, exista un organism consultativ format din 7
consilieri, dintre care cel mai important era Marele Vizir care
avea funcția de prim-ministru, era locțiitorul regelui în lipsa
acestuia și avea atribuții militare, administrative și juridice.
Alături de vizir, regele mai era ajutat de un guvern militar, un
secretar și inspectori care verificau modul în care guvernatorii
conduceau provinciile și îi raportau situația regelui.
Populația persană număra 500.000 de locuitori, era scutită de
dări, însă trebuia să ajute la treburile administrative și militare.
Resursele financiare proveneau din surse diverse - proprietăți
funciare, mine, vămi, prăzi de război, taxe și impozite, tributul
perceput de la țările supuse, taxe pe proprietăți, cele impuse la
căsătorie sau deces ș.a.
169
Duby, Atlas istoric, p. 33; Enciclopedie de istorie, p.
1011-1013; Reynaert, Brocvielle, Le petit Larousse, p. 39;
Geiss, Istoria lumii, p. 118-120; Berndl, Hattstein,
Knebel, Udelhoven, Istoria ilustrată, p. 32-34; Matei, O
istorie, p. 94-101; Oțetea, Istoria lumii, p. 16-17.
Suma de bani percepută ca tribut pentru popoarele cucerite și
aflate în componența Imperiului Persan ajungea la 450 de
talanți de argint sau de aur, 100.000 de oi și hrană pentru
50.000 de cai. Statul persan avea și o rețea de drumuri
foarte bine pusă la punct încă de pe vremea lui Darius cel Mare,
străbătea o distanță de peste 2683 km de la Sardes, trecea prin
Efes și ajungea la Susa/Suza, având hanuri amenajate la fiecare
24 km și stații de poștă.
Societatea persană era împărțită în 4 clase: preoți, militari,
funcționari, poporul. Preoții se bucurau de notorietate în
urma activităților spirituale pe care le desfășurau, aveau
influență în viața socială și politică, veniturile sau proprietățile
deținute și le achiziționau din dijmele și amenzile pe care le
percepeau celor care încălcau regulile religioase și morale.
Militarii și funcționarii (scribi, astrologi, poeți de curte) făceau
parte din aristocrație/nobilime, aveau privilegii ereditare, ei îl
alegeau pe rege, participau la războaie, banchete și vânătoare,
aveau haremuri și se ocupau cu știința, jocurile de șah sau
arta în timpul liber. Regele era considerat monarhul absolut,
avea autoritate nelimitată, era trimisul zeului Ahura Mazda și
reprezenta modelul principal de luptă și dreptate în societate.
Familia. Oamenii din societatea persană erau în general buni,
ospitalieri și politicoși, țineau foarte mult la curățenia
corporală și chiar se sărutau atunci când se întâlneau pe stradă.
Ca și în alte societăți ale Orientului Antic, și în Persia era foarte
întâlnită poligamia, însă una singură putea deveni stăpâna casei
- „privilegiata”. Căsătoria avea loc după ce mirele plătea o
sumă de bani către părinții logodnicei, care putea fi returnată
dacă fata nu rămânea însărcinată. Femeile obișnuite erau
ascultătoare față de bărbați, aveau dreptul de a merge pe stradă
fără văl pe față, puteau fi iertate în caz de adulter numai dacă
nu avortau copilul - dacă o făceau riscau pedeapsa cu moartea.
Femeile aristocrate aveau o soartă mult diferită, trăiau în
izolare, erau obligate să poarte văl pe față și li se interzicea
interacțiunea cu alți bărbați după căsătorie.
Copiii erau foarte prețuiți și reprezentau o bucurie atât pentru
părinți cât și pentru rege care le trimitea daruri părinților care
nășteau mai mulți prunci. De educație se ocupau mama și tatăl
la vârsta de 5-7 ani. Copiii bogați mergeau la școlile din
incinta templelor unde preoții îi învățau scrierea cuneiformă,
texte religioase din Avesta, medicină, drept, artă etc. Pregătirea
pentru cei care doreau cariera militară era una umilitoare și
înjositoare perecum mergerea în marșuri pe timp de ger sau
arșiță, călăritul unor cai nărăvași, precum și efectuarea de munci
agricole170.
Arta persană nu cunoaște pictura și este o artă compozită,
deoarece se inspiră din exemplele artistice ale Orientului și
Occidentului, reprezentând o sinteză originală și valoroasă.
Arhitectura este slab reprezentată, singurele tipuri de clădiri
fiind mormintele regale săpate în stâncă, altarele de mici
dimensiuni unde se aprindea focul sacru. Dintre acestea,
palatul regal este clădirea cea mai reprezentativă, ridicată cu
ajutorul unor materiale și meșteri aduși din Egipt, India și
Grecia. Inițial, ele au fost locuințe din lemn de cedru și chiparos
pe o esplanadă înaltă de 6 m, și dimensiunile între 300-500 m.
Palatul lui Darius de la Persepolis avea dimenisuni între 530-
330 m, curți interioare, coridoare lungi în exterior, plafon de
lemn de cedru, susținute de 36 de coloane canelate.
Sculptura este reprezentată de basoreliefuri înfățișând șiruri de
soldați, supuși aducând tributul, regele în luptă cu un taur,
mozaicuri și tapiserii, toate având rolul de a preamări
conducătorul și regalitatea171.
170
Drimba, Istoria culturii, p. 298-299.
171
Ibidem, p. 310-316.
 STUDII DIVERSE
Religia. Cultul. Zarathustra/Zoroastru a trăit în Iran, a
reorganizat mitologia și religia Iranului într-un nou cult dualist
bazat pe lupta dintre Bine și Rău, precum și schimbarea
panetonului în favoarea monoteismului reprezentat de Ahura
Mazdă. În Iran au existat trei imperii - ahemenid (sec.VII-331
î.Hr.) care îl adorau pe A.Mazda, part (sec.III î.Hr.) unde era
adorat Mithras și sasanid în regiunea Fars. Zoroastrismul s-a
răspândit în Iran, Afghanistan, Azerbaijan și Asia Mică la
începutul mileniului I î.Hr. Cartea principală a zoroastrismului
este Avesta care cuprinde învățăturile lui Zarathustra - Gatha,
rugăciuni zilnice - Khorda Avesta, enciclopedie de apologetică
și filosofie - Denkard, cosmogonie - Bundahisn, scrieri
apocaliptice - Arda Wiraz Namog despre lumea de dincolo și
altele asemenea. La baza doctrinei zoroastrismului stă textul
avestic, care prezintă un dualism, reprezentat de Bine - Ahura
Mazda și Rău - Angra Mainyu. Ahura Mazda este stăpânul și
creatorul contrastelor, a avut doi fii: Spanta Mainyu - Spiritul
binefăcător și Angra Mainyu - Spiritul negativ. Lupta dintre
Bine și Rău avea să se ducă în contextul unui duel decisiv purtat
de 3 mântuitori născuți din 3 fecioare imaculate, dintre care
numai unul se va arăta la judecata din urmă și-i va distruge pe
dușmanii adevărului. Omul dispune de liberul arbitru pentru a
se putea situa în tabăra Binelui sau a Răului și are 6 moduri
de a acționa - gând bun, adevăr, putere, evlavie, integritate și
nemurire - lucruri care atrag bunătatea lui Ahura Mazda și prin
munca pământului, creșterea vitelor și intonarea a peste 10.000
de rugăciuni. Eshatologia zoroastristă spunea că sfârșitul lumii
va fi marcat de o purificare prin foc și transfigurarea vieții
pentru cei morți, un râu de foc îi va despărți pe păcătoși de cei
drepți, morții vor învia, trupurile vor fi nestricăcioase și se duc
la Podul Cinvat însoțiți de o fecioară de 15 ani sau de o
zgripțuroaică.
Cultul era exercitat doar de bărbați împărțiți în 3 ordine
sacerdotale: mobed, ervad, dastur. Îmbrăcămintea lor era
albă, recitau rugăciuni, se căsătoreau și-i învățau pe copii
profesia sacerdotală. Focul reprezintă expresia spiritului, în
timpul ceremoniilor era mereu o urnă unde ardea un foc sacru.
Focul de la Yazel era întreținut până la 3 ani, iar cel de la
Udvada de lângă Bombay a fost întreținut vreme de 1000 de
ani. Ritualurile funerare aveau în centru punerea cadavrelor
într-un turn de unde erau mâncate de păsări, ceea ce însemna
purificarea osemintelor. Marile sărbători erau în relație cu cele
două solstiții și echinocții172.
Literatura. În primul rând, merită amintită Avesta, opera lui
Zarathustra scrisă în epocile ahemenidă și sassanidă care
cuprindea 21 de cărți și texte liturgice, cuvântările acestuia,
rugăciuni, profeții eshatologice. Istoria lui Zarer (sec.IV)
relatează povestea unui copil care voia să-și răzbune tatăl mort
într-o bătălie. Omar Khayyam (1053-1123) - poezie bahică și
melancolică. Saadi (1213-1292), Grădina de flori/ Golistan
cuprinde aforisme, percepte morale, sfaturi de conduită,
elemente autobiografice etc173.
172
Eliade, Culianu, Dicționar al religiilor, p. 269-277.
173
Drimba, Istoria culturii, p. 321-326.
Maniheismul. Mani s-a născut în anul 216 la
Ktesiphon/Ctesifon/ Κτησιφῶν, făcea parte dintr-o sectă iudeo-
creștină, a avut două revelații pe care le-a făcut cunoscute unui
suveran din regiunea Indusului de Jos pe care l-a convertit la
credința sa și a răspândit-o prin propovăduirea din
Mesopotamia, Siria, Arabia de Nord și Egipt.
Între anii 262-263, a elaborat regulile bisericii sale, a trimis
misionari În Egipt, Partia, Arabia și India. În anul 272, Mani
a fost prins, pus în lanțuri și acuzat de erezie.
Maniheismul s-a răspândit în N Africii prin Adeimantus, unul
dintre discipolii lui Mani care a dus credința la Roma, în
Dalmația, Galia și Iberia, însă în 445 papa Leon cel Mare a
decis expulzarea maniheiștilor din Italia și instituirea pedepsei
cu moartea față de aceștia. În Mongolia, maniheismul a devenit
religie de stat, aveau temple și s-a extins spre Siberia.
Biserica maniheistă era compusă din aleși, auditori, 12
maeștrii, al 13-lea era îndrumătorul, ajutat de 72 de episcopi și
preoți. Cei aleși își dedicau viața luptei împotriva Răului, se
supuneau unor interdicții ascetice, auditorii erau discipolii și
învățăceii celor din lume, având o conduită religioasă adecvată.
INDIA
Civilizația din valea Indusului se întinde pe parcursul a
5 milenii și s-a dezvoltat pe o suprafață de 4.860.000
km, având o populație eterogenă care vorbea peste 500
de limbi. Continuitatea culturală de aici a fost
neîntreruptă încă din mileniul III î.Hr. Numele regiunii
se trage de la fluviul Sindhu - Jambudvipa - „insula
fructului jambu” - fruct mic de culoare neagră
asemănător cu măslinele/ Hindhu pers./ Indos gr./
Bharatvarsa. De-a lungul teritoriului se află 3 părți ale
Oceanului Indian, în N se află Himalaya (8800 m) și
podișul Tibetului. În N Indiei se aflau câmpii fertile
unde se cultiva maia în podișul Deccan/ Dekkan,
străbătut de câmpiile aluvionare tropicale și jungla
populată de elefanți, tigri, rinoceri, bizoni și crocodili.
Cercetările arheologice au arătat că pe văile fluviilor
Indus și Gange primii oameni au sosit în India în urmă
cu 40.000-30.000 de ani, erau originari din Africa și au
ajuns aici prin traversarea Arabiei. Aceasta era împărțită
în 5 grupe lingvistice: indo-europenii/hindi în Sri
Lanka, dravidienii în S Indiei și Sri Lanka, austro-
asiatica/munda și sino-tibetana în Cașmir, Nepal și
Bhutan. Prima populație a Indiei a fost cea dravidiană
care avea caractere negroide/negritos și trăia retrasă
spre N în zona Nepalului. Activitățile agricole și relațiile
comerciale cu Mesopotamia au făcut posibilă apariția
primelor centre urbane importante precum Harappa din
N-E Pakistanului, Mohenjo Daro și Chanho Daro unde
exista o agricultură avansată prin intermediul unui
sistem de irigații performante și apariția scrierii Harappa
identificată prin intermediul a 5000 de sigilii și tăblițe.
Dispariția populației de aici a fost determinată de
inundații și atacuri externe din partea arienilor, cavaleri
indo-europeni care aveau arme de fier, care și-au extins
dominația și asupra fluviului Gange și au provocat
retragerea dravidienilor spre S care s-a ascuns. De la
ei, arienii au preluat ritualurile de sacrificiu și cultul vacii
sacre.
Arian = nobili, piele deschisă la culoare, aristocrație.
Dravidian = pielea închisă la culoare, supuși, retrași în S.
 STUDII DIVERSE
Triburile vedice/ariene au pătruns în Punjab (1000) și
au înaintat în regiunile din E în valea Gangelui și S în
apropierea fluviului Huriul Narbada (900-600), au
dezvoltat metalurgia fierului și aveau o societate
împărțită în 3 caste: brahmanii (preoții), ksatriya
(războinici), vaisya (țărani, păstori, meșteșugari) + sudra
(sclavii). Cel care încerca să-și schimbe casta inferioară
cu alta la reîncarnare avea parte tot de ea. Indienii vedici
era seminomazi și se ocupau de cultivarea orezului și s-
a produs unificarea a 30 de triburi indo-europene sub
conducerea tribului Kuru Pancala, iar dinastia Bharata
a stabilit capitala la Hastinapura/ Delhi.
În secolul VI, a trăit prințul Sakya-Muni/
Shakyamuni/Gautama Buddha (566-486), alături de
Mahavira care au reformat societatea și credințele
indienilor prin intermediul budismului și jainismului
care s-au opus brahmanismului și au criticat modul de
împărțire a societății în caste și au condamnat
sacrificarea animalelor practicate în ritualurile
religioase.
Cultura Indiei clasice din jurul anului 500, reprezenta
sinteza conviețuirii și asimilării reciproce dintre
dravidieni și arieni, fapt care a dat naștere limbii
sanscrită, devenită limbă națională, și se pare că arienii
au găsit modul de organizare în caste la dravidieni, iar
religia indiană propovăduia că omul după moarte ajunge
să se contopească cu Neantul/Nirvana. Practica
religioasă consta în ritualuri de sacrificiu, schimburi de
hrană între zei și oameni, brahmanii interpretau textele
sacre, toate având ca scop păstrarea ordinii cosmice.
Prima formă de statalitate a fost înființată în N Indiei prin
statul Magadha (540-490) realizat prin fărâmițarea
micilor regate care existau în Himalaya. Primul rege a
fost Bimbisara, convertit la budism și Ajatashatru care
a inclus Punjabul, urmată de adăugarea părții centrale pe
timpul dinastiei Nanda. În perioada 327-325, Alexandru
cel Mare a ajuns în Punjab și a întemeiat două provincii
în N-V Indiei, unde s-a răspândit cultura grecească.
În 324, Chandragupta (324-300) a pus bazele dinastiei
Maurya, care a reușit să reunifice N Indiei sub
autoritatea sa, iar Asoka a extins teritoriul statului prin
cucerirea întregului teritoriu indian, încoronarea în
capitala Pataliputra și declararea budismului ca religie
de stat. După ce soldații lui Alexandru s-au retras (323),
Asoka a extins teritoriul în zona fluviilor Indus și Gange,
respectiv din N-V Indiei până în E Afganistanului.
Statul Andhra (sec. II î.Hr. - III d.Hr.) a luat ființă în S
peninsulei, în podișul Dekkan, unde a domnit dinastia
Satavahana și a purtat relații comerciale cu Roma pe
vremea domniei lui Pushyamitra (187) care a întemeiat
noua dinastie Sunga, a limitat teritoriul pe cursul
mijlociu și inferior al Gangelui, iar la curta sa a trăit
Patanjali, teoreticianul sistemului yoga. În perioada
180-30, Menandros a întemeiat un regat elenistic în N-V
Indiei, invaziile sciților (shaka), parților (pahlava) și
kușanilor (yuechi) au pustiit Pen. Hindustan și Asia
Centrală.
Toate acestea au provocat decăderea statului Magadha și
continuitatea regatului Andhra care a cucerit teritoriul
acestuia.
În secolul IV d.Hr., a fost inițiată o reacție națională
împotriva kușanilor reprezentați de regii Kadphises
(50) și Kanishka (78-101) în timpul cărora budismul a
fost difuzat în Asia Centrală și în China.
Afirmarea pe tron a lui Chandragupta I a însemnat
apogeul imperiului indian datorită dinastiei Gupta care a
creat un imperiu întins, extins prin adăugarea Indiei de
Nord și Himalayei pe vremea urmașilor săi -
Samudragupta (330-380) și Chandragupta al II-lea
Vikramaditya (380-413).
În final, invaziile hunilor albi/eftaliți și instalarea lor pe
valea Indusului (433), raidurile acestora din zona
Gangelui (467), au fost evenimentele care au dus la
decăderea imperiului Gupta, budismului și înlocuirea
lor cu hinduismul și islamul174.
ASPECTE CULTURALE ȘI ARTISTICE
Organizarea administrativă și socială. În societatea indiană,
stratificarea se făcea pe sistemul castelor, grupuri închise în
care membri aveau aceleași origini și ocupații, concepție bazată
pe brahmanism care susținea predestinarea omului de a fi într-o
anumită castă și imposibilitatea de a-și schimba situația, în cazul
în care o făcea era exclus din societate și tratat ca niște
necivilizați/paria. În vârful piramidei sociale se aflau
brahmanii/preoții care se bucurau de respectul populației,
aveau privilegii și dețineau domenii întinse achiziționate prin
sumele și donațiile pe care le pretindeau de la cei credincioși ca
obligație morală pentru iertarea păcatelor și răsplata în viețile
viitoare. Brahmanii-sacerdoți cunoșteau Cărțile sfinte, aveau o
conduită morală deosebită, erau scutiți de impozite și pedepse
corporale și asigurau activitatea didactică în școlile elementare
și superioare. Războinicii/kșatriya proveneau dintre nobili,
studiau Vedele, luptau pentru apărarea poporului și aveau o serie
de privilegii, fapt care le aducea o relație tensionată cu
brahmanii. Oamenii liberi/vaisya erau marii și micii proprietari
de pământ și negustorii asupra cărora erau impuse sarcini
fiscale, întreținerea castelor conducătoare, însă puteau avea
avere și să acceadă la funcții publice. Servitorii/sudra erau
considerați vechii autohtoni dravidieni care aveau statutul de
iobagi, erau supuși la munci umilitoare, aveau accesul interzis în
temple și mâncau din fărâmiturile de la masa stăpânilor, nefiind
plătiți pentru munca depusă. Paria era statutul acordat celor care
nu erau acceptați în societatea indiană, respectiv vânătorii,
pescarii, măcelarii, călăii și groparii care erau siliți să locuiască
în cartiere și case separate, trebuiau să se îmbrace cu haine luate
de la morți și puteau fi omorâți/purificați de brahmani.
În ceea ce privește străinii, aceștia erau mai bine văzuți,
pustnicii se bucurau de respect, iar sclavii proveneau din rândul
prizonierilor de război sau dansatoare vândute prin negustori
arabi. Organizarea administrativă se baza pe comunitatea
sătească, condusă de un „păstor” și sfatul bătrânilor care
aveau atribuții juridice. Veniturile proveneau din manufacturi,
ateliere regale, exploatarea minelor (Au, Ag, Cu, Fe, Mc).
Regele avea putere nelimitată, ajutat de un consiliu de 3
consilieri militari, religioși și economici. În Pataliputra exista un
consiliu de 30 de persoane175.
174
Duby, Atlas istoric, p. 60-61; Geiss, Istoria lumii, p. 87-89;
Berndl, Hattstein, Knebel, Udelhoven, Istoria ilustrată, p.35-
37; Oțetea, Istoria lumii, p. 19-20.
175
Drimba, Istoria culturii, p. 346-350, 352-355.
 STUDII DIVERSE

Familia. Detalii despre familia indiană nu se cunosc prea multe

Cele mai reprezentative edificii de acest gen au rămas palatul
detalii, dar se știe că întemeierea unei familii era stabilită chiar
Man Mundir din Gwalior, regiunea Rajputana și mausoleul
de când viitorii soți erau copii, astfel ei erau logodiți încă de la
Taj-Mahal din sec. XV-XVII.
vârsta de 12 ani. Forma cea mai practicată a relației conjugale
Sculptura indiană și-a început povestea în secolul III î.Hr., și s-
era poligamia, deși textele brahmanice promovau căsătoria
a dezvoltat pe parcursul a două faze importante: Școala din
monogamă. Odată efectuată, căsătoria era indisolubilă și nu era
Mathura (sec.II-III d.Hr.) și perioada Gupta (sec. IV-V) în
admis divorțul. În Codul lui Mani se poate observa că statutul
care majoritatea operelor de artă dădeau impresia de simplitate,
femeii era special, deoarece reprezentat puterea cosmică a zeiței
echilibru, sobrietate și senzualitate. Sculptura ronde-bosse a
Shakti. Lor le era interzis să cunoască și să citească Vedele, nu
evoluat în secolul VII d.Hr., când au fost admise reprezentările
puteau fi repudiate prea ușor, își putea păstra zestrea ca avere
umane ale lui Buddha stând în picioare sau pe tron, dar și a
personală, însă ea conducea toate treburile casei, participa la
animalelor. Budismul condamna idolatria, dar a acceptat
sărbători alături de soț, era respectată pentru funcția ei de
reprezentarea figurii umane a lui Buddha/Maestrul/Iluminatul
mamă. Odată cu stăpânirea musulmană, situația femeii
pentru a-și promova doctrina. Statuia uriașă de la Pataliputra
indiene s-a schimbat radical, deoarece de acum era obligată să
ajungea la înălțimea de 25 m. Pictura își are originile din
trăiască în izolare, să-și pună văl pe față în public și în casă de
preistorie când au fost executate scene de vânătoare sau figuri
față cu străinii, numai soțul și copiii îi puteau vedea înfățișarea.
zoomorfe/ antropomorfe pe pereții grotelor (ex. Jogimara - sec.
Nu mai era tratată ca înainte, de acum ea trebuia să doarmă pe
I d.Hr.), moment în care au fost fixate canoanele portretisticii.
jos, să mănânce odată în zi numai hrană vegetariană și devenea
Materialele pe care era executată erau adesea lemnul din care se
soția fiului bărbatului decedat. Exista o tradiție interesantă în
făceau plăci, pânza în formă de rulouri și pereții pe care se
cazul morții soțului, care prevedea ca după arderea corpului
aplica pictură în tempera. Subiectele erau diverse: grupuri de
acestuia să se arunce și ea în foc și să ardă împreună sau în cazul
animale, oameni, portrete realizate prin linii delicate, mișcări
tribului tegulușilor era îngropată de vie176.
elegante, etc. Și în acest caz, cele mai importante erau
Arta indiană este reprezentată de arhitectură (palate și temple)
reprezentările nașterii, copilăriei și tinereții lui Buddha, însă
și palate) și mai ales de sculptură. La început, în perioada de
după venirea musulmanilor, pictura s-a redus la realizarea de
dinaintea civilizației Indusului, arta indiană se rezuma la obiecte
miniaturi și fiind înființate școli speciale pentru asta, precum
de artizanat (bijuterii de aur, sculpturi în lemn și fildeș, obiecte
cea de la Delhi (sec.XVI)177.
de aramă), țesături și decorarea vaselor ceramice.
Religia. Pe parcursul istoriei indiene și-au făcut apariția două
Din perioada vedică, avem deja construite palatele imperiale de
sisteme filosofice și religioase: budismul și jainismul.
inspirație persană și de mari proporții care va deveni tot mai
Budismul se leagă de viața și activitatea prințului Sakya-Muni
originală prin folosirea unor forme nemaifolosite până atunci,
care își avea originile în India de N-V, concepția a fost una
motivul florii de lotus în decorarea capitelurilor și frizelor.
imaculată, mama sa era virgină, însă aceasta a murit imediat la
Palatele erau edificate cu pietre sau cărămizi puse în rânduri
câteva zile după naștere. De la 16 ani, Sakya-Muni s-a căsătorit
succesive sau în retragere, peste toate tronând concepțiile
cu 2 prințese, ducea o viață fără griji la palat, dar după ce a ieșit
religiei budiste. Stupa era o movilă sau un tumul cu rol funerar,
în lume de 4 ori, a descoperit că lumea este efemeră, iar condiția
ridicate din cărămidă și puteau avea formă prismatică sau
umană este afectată de boală, bătrânețe și moarte. În urma
piramidală cu 4 sau mai multe laturi și o structură semisferică cu
acestei descoperiri, Buddha a fugit de la palat și a început o
reprezentarea unui lotus. Edificiul dispunea de o palisadă care-l
viață ascetică severă alături de 5 ucenici. Primirea unui bol de
înconjura, traverse și porți monumentale deschise spre punctele
orez i-a făcut pe aceștia să-l părăsească, deoarece gândeau că a
cardinale. Pereții, coloanele și porțile erau decorate cu
fost o dovadă de slăbiciune. Întins lângă un smochin, B. se luptă
basoreliefuri. Cea mai veche structură de acest gen a fost
cu Mara/Moartea/Cel Rău și intră în posesia celor Patru
construită la Bharut, iar cea mai mare la Sanci cu diametrul de
Adevăruri: 1.Nașterea, boala și îmbătrânirea sunt suferință.
32 m și înaltă de 13 m.
2. Originea suferinței este dorința. 3. Nimicirea dorinței
Templele-grote, săpate în stâncă, a început a fi amenajate încă
antrenează nimicirea Suferinței. 4. Calea cu opt
din secolul III î.Hr. și au ajuns la maturitate până în jurul anului
ramuri/Calea de Mijloc, ce asigură nimicirea suferinței. În
1200 d.Hr. Planul era de cruce, arc deasupra portalului în formă
cadrul predicii de la Benares s-a format comunitatea/samgha la
de potcoavă sau floare de lotus. În interior, camerele erau
care au aderat brahmani, regi, asceți și femei pentru care a fost
separate de capele laterale prin două șiruri de coloane. La
creat un regim monastic. Certurile adepților și încercările lui
Ajanta au fost construite 29 de temple și mănăstiri, dintre care
Devadatta de a-l ucide ucide pe Buddha au fost urmate de
templul 19 este printre cele mai frumoase, fiind ornamentat cu
îmbolnăvirea Iluminatului la 80 de ani din cauza unei indigestii,
basoreliefuri, altoreliefuri și statui ronde-bosse, ajungând chiar
detaliu considerat stânjenitor de către adepții religiei. După
și pe plafonul acoperișului. Pe parcursul secolelor V-XIII, au
moartea lui Buddha, discipolii Ananda și Mahakasyapa s-au
fost amenajate și temple în aer liber, de formă pătrată cu un
luptat pentru conducerea comunității, fiind ales cel de-al doilea
acoperiș-turn piramidal de 30 m și erau decorate cu sculpturi
care a stat 25 în prezența și slujirea Iluminatului și a convocat
reprezentând vegetația junglei, cactusului sau lotusului. Acestea
Conciliul de la Rajagriha în care s-a discutat despre tehnicile
nu erau construite, ci meșterii răzuiau și șlefuiau marmura din
meditației. Doctrina lui Buddha pare una negativă, deoarece
care realizau compoziții dantelate care erau menite să acopere
propovăduiește nimicirea Sinelui și a formulat legea
pereții, plafonul și coloanele. După sosirea islamului în zonă, au
producerii condiționate în care Ignoranța aduce Informația
fost incluse noi principii arhitectonice, fiind ridicate palate,
înnăscută, Informația înnăscută produce Conștiința, Contactul
moschei și monumente funerare în cazul cărora s-au utilizat
dă Senzația, Senzația produce Dorința, Dorința produce
arcul ascuțit, turnuri în formă de bubli, iar pereții erau acoperiți
Atașarea, Atașarea produce Existența, iar din Existență derivă
cu plăci de faianță, mozaicuri și intarsii.
Nașterea, Bătrânețea și Moartea. Ieșirea din starea de Ignoranță
și urmarea lui Buddha sunt remediile pentru a scăpa de Moarte
și Bătrânețe.

176
Drimba, Istoria culturii, p. 368-371. 177
Ibidem, p. 398-408.
 STUDII DIVERSE

După cel de-al doilea Conciliu de la Vaishali, încep să apară tot

Doctrina jainismului se bazează pe teoria reîncarnării ființei
felul de secte. Împăratul Asoka s-a convertit la budism și a
omului ca urmare a renunțărilor mentale, verbale și corporale,
trimis misiuni care au răspândit această credință în Sri Lanka -
sinuciderea prin postire îndelungată, renunțarea sinelui pentru
singhalezi, Indochina și Indonezia (sec. I d.Hr.), Iranul Oriental,
ceilalți și adoptarea unui regim strict vegetarian, încercând să
Asia Centrală, China, Coreea și Japonia (522-538).
nu rănească nici măcar un purice, lucru care producea eliberarea
Budismul Hinayana reprezintă o serie de secte apărută după
de sub efectele Karmei și îi ajutau să atingă
Conciliul de la Vaishali care au discutat despre modul în care
desăvârșirea/siddhi.
trebuie să fie un credincios/arhat, iar principalele probleme au
Inițial, cultul jainist era practicat în peșteri de către călugări,
apărut în definirea acestuia, dacă poate fi slab sau desăvârșit,
apoi au avut sanctuare săpate în stâncă și ulterior, temple.
dacă este supus ispitelor onirice, dacă mai poate avea îndoieli
Credința lui Jani s-a răspândit în N-E și V teritoriului indian 179.
față de credință. Doctrina Sarvastivada afirmă existența reală a
Literatura indiană a fost scrisă în sanscrită, pali, limbile
fenomenelor din trecut și viitor, în timp ce adepții doctrinei
populare/prakrite și alte dialecte - sindhi, gujarati, bengali etc.
Lokottara susțineau existența transcendentală prin exemplul lui
Literatura religioasă este reprezentată de Veda/ Rig Veda - o
Buddha.
colecție de literatură organizată de brahmani și conține 1028 de
Budismul Mahayana s-a format pe baza Gnozei Transcendente
imnuri, acte de cult, formule pentru sacrificii și magie,
care stabilea un ideal de desăvârșire și spunea că acela care vrea
ceremonii matrimoniale ș.a.
să devină arhat trebuia să-și sacrifice fericirea pentru binele
Brahmanele este o carte de comentarii asupra Vedelor în care se
omenirii și să atingă Nirvana, ulterior ajungând la Trezire și
vorbește despre Absolut, iar Sutrele sunt culegeri de aforisme și
începând ciclul reîncarnărilor.
sentințe morale - „Omul modest este un om sărac cu duhul,
Budismul tantric este o credință cu influențe hinduse și are un
credinciosul este un ipocrit, eroul - un barbar, ascetul - un prost,
simbolism erotic, vorbind despre efectuarea unui act sexual
prudentul - un nehotărât”. Kamasutra este o scriere erotică, ce
ritualic și aprinderea energiilor din măduva spinării pentru a
cuprinde indicații asupra vieții morale libertine.
obține Trezirea.
Genul prozei este exemplificat de povestirile Jataka în care se
Budismul chinez a apărut în timpul dinastiilor Han (206 î.Hr. -
relatează episoade din viața lui Buddha și reîncarnările acestuia.
220 d.Hr.) și Tang, când a fost înființată Școala Chan/Zen care
Epopeea Mahabharata a fost scrisă în secolul V î.Hr., este
se baza pe meditație. O altă școală budistă importantă a fost
capodopera genului epic, este formată din texte istorice,
întemeiată la Chekiang de Chih (531-597) care a pierdut teren
mitologice, juridice, morale, filosofice și religioase. Povestea
odată cu apariția confucianismului.
generală este despre două triburi ariene care se luptau între ele,
Budismul tibetan s-a format ca un regim monastic, fondat în
dar punctul culminant este marcat de condamnarea violenței și
urma influențelor tantrismului care va produce o renaștere a
împăcarea acestora pentru a lupta de acum împreună pentru
budismului, în fruntea cărora urma să se ridice gurul/lama care
înfrângerea răului.
va conduce viața mănăstirească a ordinului Bca Damas Pa. În
O altă carte relevantă pentru literatura indiană este Ramayana,
urma activității lui Naropa (956-1040), Milarepa și Sgam
redactată probabil în secolele IV-III, în care se povestește despre
Popa vor lua naștere noi ordine - KarmaPa (Bonetele Negre) și
viața grea a prințului Rama, persecuția mamei vitrege, refugiul
Dge Lugs Pa (Bonetele Galbene), precum și credința Bon-po în
în pădure alături de soția Sita - care este răpită - și pe care o
care erau prezente influențe magice și șamanice, negând
salvează din mâinile lui Ceylon180.
calitatea de Buddha a lui Sakyamuni - considerat trădător - și
având un Buddha propriu în fiecare dintre comunitățile
existente în Tibet178.
Jainismul a fost fondat de către Mahavira/Vardhamana, a fost
contemporan cu Buddha și i s-au atribuit de asemenea
calitățile unei persoane aleasă de divinitate - conceperea într-o
familie de brahmani, zeul Indra a mutat fătul în matricea
prințesei Trisala pentru se naște într-o familie de regi și a fost
prevestit prin 16 vise premonitorii.
A fost căsătorit, a avut și o fiică, iar după moartea părinților lui,
acesta își lasă averea în urmă și se dedică ascezei și practicând
nuditatea, reușind să afle cele 5 precepte/Mari Legăminte:
1.Să nu ucizi. 2. Să nu minți. 3. Să nu furi. 4 Să nu ai
raporturi sexuale. 5. Să nu strângi averi trecătoare.
Iluminarea s-a petrecut pe când se afla sub un arbore pe
marginea unui râu și a primit Gnoza desăvârșită prin care știa
tot ce a fost și va mai fi, de acum purtând numele de Jina pentru
că a ajuns la Nirvana la 72 de ani. Jina a pus bazele unui regim
monastic unde erau primiți atât bărbați cât și femei și a revelat
Calea celor Trei Giuvaere/triratna -Viziunea Lumii Drepte/ Atacul Marei, pictură de secol X, Dunhuang - China.
samyagdarsana, Dreapta Cunoaștere/samyagjnana și Dreapta
Purtare/samyakcartira. Învățătura sa a fost transmisă celor 11
ucenici și a fondat o comunitate scindată în două: partizanii
tradiției liberale/Svetambara și partizanii tradiției
conservatoare/Digambara care practicau nudismul.

179
Ibidem, p. 224-227.
178
Eliade, Culianu, Dicționar al religiilor, p. 65-83. 180
Drimba, Istoria culturii, p. 414-421.
 STUDII DIVERSE
CHINA
Primul nucleu al Chinei în care a evoluat viața umană au
fost în bazinele fluviilor Huang He/Fluviul Galben și
Yangtze Kiang, unde a trăit Omul de Beijing, primul
hominid găsit într-o peșteră din apropierea orașului
omonim care s-a așezat aici în urmă cu 300.000-400.000
de ani în epoca neolitică (5000) și au întemeiat primele
așezări, având ca ocupație principală creșterea vitelor și
deținând ferme în apropierea fluviilor Chinei. A existat
aici două culturi neolitice importante: YangShao -
ceramică pe fond roșu cu motive geometrice - și Long-
shao - ceramică fină neagră. Producția agricolă neolitică
a fost posibilă datorită condițiilor climatice, astfel în
China de Nord era cultivat grâul și orezul uscat, pe
când în S existau culturi de tuberculi și orez de apă. În
Epoca bronzului, activitățile agricole au permis apariția
primelor orașe fortificate și dezvoltarea meșteșugurilor
de prelucrare a mătăsii, porțelanului, hârtiei și
ceaiului care au făcut obiectul comerțului la mare
distanță.
În perioada secolelor XXI-XVI/2140-1711, la
conducerea statului Xia/Hsia s-a aflat dinastia cu același
nume, care nu a fost atestată și arheologic și despre care
majoritatea cercetătorilor susțin că a avut o existență
legendară.
Prima dinastie, atestată și documentar este Shang
(Sec.XVI-XI/1523-1028) care a înfrânt puterea dinastiei
Xia și a realizat unificarea teritoriilor chineze sub
conducerea lui CengTang. Împăratul era trimisul
cerului, era ajutat de o castă de preoți, au fost construite
orașe cu cetăți, palate și temple, case de lut cu pivnițe
și s-a dezvoltat scrierea pictografică, care cuprinde
peste 3000 de semne ideografice. Unitatea statală a fost
posibilă datorită amenajării sistemelor de irigații,
amenajarea de piețe, baterea de monede și asigurarea
securității pe drumurile publice.
Din anul 1028, dinastia Zhou/Chou, originară din V
Chinei, a preluat puterea și a înfrânt dinastia Shang,
obținând recunoașterea vasalității din partea
conducătorilor locali. În acest timp s-au format mici
principate autonome în care elita era compusă din
nobilime, casta militară, fermieri, șerbi și meșteșugari.
Expansiunea statului s-a întins spre S unde au fost
asimilate populațiile birmanezilor din S-V, sciții indo-
europeni spre V, thai și viet spre S.
Dinastia Zhou de Vest/Chou de Vest (1050-771) a
continuat înaintarea prin cucerirea regiunii Shensi și se
întindea până în zona fluviului Hwang He. Răscoala
principelui Shen contra împăratului You a ajuns în
capitală și l-a instalat pe tron pe Ping-Wang.
Din anul 771, administrația centrală slăbită și invaziile
rebelilor chinezi în capitala Luoyang au determinat
refugiul dinastiei Zhou în Răsărit. Puterea regală a fost
limitată la atribuțiile religioase, au fost fondate state
independente și au fragmentat unitatea Chinei.
În această perioadă au trăit Lao-Tse (604-571)
întemeietorul daoismului și Kong-Zi/Confucius, prim-
ministru al statului Lu (551-479).
În perioada Regatelor combatante (481-223/480-221),
șapte regate rivale (Chin, Wu, Chi, Chu etc) s-au
luptat pentru hegemonie, aristocrația domina conducerea
statului și au apărut centre de putere periferice pentru
respingerea atacurilor nomazilor din N.
În perioada 356-336, Wei Yang - prim-ministru al
statului Chin a început lupta pentru unificarea Chinei,
au fost bătute primele monede (336) și a fost întemeiată
Liga Nord-Sud (333) alcătuită din 6 state care nu doreau
suzeranitatrea statului Chin.
În cele din urmă, Cheng - suveran al statului Chin - a
devenit primul împărat al Chinei și a pus bazele
dinastiei Chin, au fost anexate statele Han, Chao, Chin,
Yen și Chi, iar imperiul a fost împărțit în 36 de
provincii, fiind poziționat între Marea Chinei și
Podișul Tibet în care au fost unificate monedele, legile,
măsurile și greutățile.
În anul 214, invaziile și incursiunile hunilor au
determinat autoritățile să construiască Marele Zid
Chinezesc la granițele nordice, însumând 4000 km de
fortificații și construcția a durat 10 ani.
Răscoala țărănească inițiată de Liu Pang (209-206) a
dus la înlăturarea dinastiei Chin și ascensiunea dinastiei
Han de Vest (206) care a refăcut unitatea statului pe
vremea domniei lui Liu Pang, iar Han Wu-ti (140-87) a
declarat Confucianismul ca religie de stat, a obținut
victorii împotriva hunilor, și-a extins dominația asupra
Asiei Centrale și a cucerit regatul Chosun/Coreea de
Nord. În anul 9 d.Hr., Wang Mang a înlăturat de la
conducere dinastia Han, s-a proclamat împărat, însă
reformele utopice au provocat Răscoala Sprâncenelor
Roșii (17-27) în care a fost omorât și Liu Hsiu care a
instaurat dinastia Han de Est cu capitala la Luoyang și a
înăbușit răscoala.
În anul 48, triburile hunilor s-au scindat în două. Cei
din sud au intrat sub protectoratul chinez, pe când cei
din nord au migrat spre Lacul Aral situat astăzi între
Uzbekistan și Kazahstan, aceștia fiind cei care vor
pătrunde ulterior și în Europa.
Răscoala Turbanelor Galbene (184) înfrântă de
autorități, apariția anarhiei interne și luptele dintre
feudali au rezultat destrămarea imperiului chinez și a
dominației acestuia asupra Asiei Centrale (190-220) și
formarea a 3 state distincte: Wei, Wu, Shu181.
ASPECTE CULTURALE ȘI ARTISTICE
Organizarea administrativă și socială. În societatea chineză,
regele era reprezentantul cerului, el era ajutat de un consiliu
format din 3-5 miniștri, cancelaria, secretariatul imperial, 6
ministere, atașați ai casei regale care se ocupau de agricultură,
construcția canalelor de irigații și eunucii care aveau o influență
interesantă asupra regelui, comandau garda palatului, erau
spionii regelui și îi numeau pe funcționari. Teritoriul era împărțit
în provincii guvernate cu ajutorul unor funcționari interni sau
a căpeteniilor așezărilor rurale aleși de locuitori și care își
câștigau mandatul prin concurs tot la 3 ani.
181
Enciclopedie de istorie, p. 430; Geiss, Istoria lumii, p.
90-92; Berndl, Hattstein, Knebel, Udelhoven, Istoria ilustrată,
p. 38-39; Oțetea, Istoria lumii, p. 21-22.
 STUDII DIVERSE

Societatea chineză în afară de pătura conducătoare, era

Filosofia chineză este caracterizată de dualism și existența a
împărțită în două categorii sociale: țărani și nobili. Țăranii erau
două principii antagonice și complementare: Yang -
sedentari, se ocupau cu agricultura, erau fermieri și plăteau taxe
masculin, lumina, cerul - și Yin - feminin, întuneric, pământul.
dând 50% din recoltă. Anii de secetă, foametea și munca
Acestea se resping, dar se și atrag, și când există mutații între
nesfârșită din lunile februarie - octombrie îi făceau pe unii să se
ele, relația acestora determină alternarea anotimpurilor, a zilei și
sinucidă alături de familie și copii. Exista tradiția ca un grup de
a nopții etc.
8 familii să lucreze pe 9 loturi de pământ pentru nobili și din
Kong Zi/ Confucius în comentariile la cele 6 cărți se gândea la
care primeau și ei câte ceva.
existența unor relații ideale în societate, acordarea funcțiilor de
Nobilii aveau strămoși iluștri, aveau în posesie pământuri, iar
conducere numai celor pricepuți și nașterea unui om superior,
dacă nu aveau avere, trebuia să slujească la curtea unui nobil de
caracterizat de 3 virtuți: inteligență, curaj și bună intenție.
rang superior pe post de scutier, bucătar ș.a182.
Meng-Zi/Mencius (371-289) și-a dat seama că omul este
Arta chineză. Arhitectura chineză este reprezentată de
înzestrat de la început cu caracter bun, însă neînfrânarea
construcții de lemn. Printre cele mai vechi edificii poate fi
pornirilor trupești îl fac să fie rău, iar calea de a scăpa de rău
amintită Casa Clanului edificată în jurul anului 2500 î.Hr.,
constă în devierea ispitelor prin activități folositoare societății.
pereții au fost realizați din pământ bătut, stâlpi de lemn,
Lao-Zi a trăit în secolul IV î.Hr., și a întemeiat daoismul,
acoperișul este susținut de grinzi puțin ieșite în afară, iar intrarea
filosofie bazată pe scrierea Dao de jing în care era tratată
era poziționată pe latura de sud. Din perioada Tang au început
problema naturii Universului și a relațiilor umane cu acesta și
să fie construite pagodele, care aveau 50 m înălțime, pereții erau
natura. Doctrina promovată de el era una negativistă, susținea
din cărămidă arsă, baza era pătrată, aveau tendință ascendentă și
evitarea acțiunilor intelectuale, instituirea unei forme de
urmăreau armonizarea cu natura.
guvernare autoritară, emiterea unor legi aspre și distrugerea
Sculptura a avut la început mici dimensiuni și se rezuma la
operelor istorice, literare și filosofice anterioare.
obiecte ceramice, de porțelan, fildeș, bronz, și avea rolul de a-i
În secolul V d.Hr., în China își face simțită prezența budismul
glorifica pe cei înțelepți - ex. Buddha. Interesante sunt și
sub forma doctrinei Zen, care se baza pe obținerea iluminării
reprezentările unor animale reale sau fantastice, printre care
prin tăcere și meditație185.
balaurul era simbolul împăraților, iar basoreliefurile erau
Literatura. Scrierea chineză este una ideografică, în care
prezente în grotele-temple budiste. În epoca Han, sculptura a semnele sugerează imagini sau concepte concrete, adoptată și de
renăscut, acum fiind realizate statuile lui Buddha de 14 m la popoarele vecine precum japonezii, coreenii sau vietnamezii. În
Yang Kang și Bodhisattva. secolul XVIII, erau în uz aprox. 40.000 de ideograme, ulterior în
Pictura s-a dezvoltat în secolul IV î.Hr., când au fost executate perioada modernă ele au fost reduse la 8000-3000. De pildă 漢
lucrări parietale pe pereții templelor, palatelor și mormintelor 字/kan = a privi, 書/shu = carte.
regale. Artiștii foloseau penelul și desenau pe suport de Printre cele mai importante cărți apărute în istoria Chinei, pe
mătase. În Epoca Han, pictorul Gu Kai Ci a realizat ample primul loc se află Cartea Primăverii și a Toamnei scrisă chiar
scene de curte și figuri de femei. Wu Tao Zu și Wang Wei au de Confucius, în care a lăsat o adevărată cronică a
dezvoltat tehnica peisajului monocrom realizat în cerneală pe evenimentelor din secolele VIII-V și a arătat modul în care
vremea dinastiei Tang. În fine, din epoca Song (960-1276) funcționează corespondența continuă dintre viața pământească și
tehnica monocromă a continuat, iar temele au devenit mai cea cerească.
variate - flori, păsări, figuri umane183. Cartea Ritualurilor conține norme de comportament, iar în
Religia. În istoria spirituală a Chinei și-au făcut apariția două Cartea Cântărilor au fost incluse peste 311 poezii utilizate
curente: confucianismul și daoismul, la care se adaugă în ritualurile de sacrificii, poeme de dragoste, idile și era
budismul. Confucianismul are la bază cele 6 cărți clasice: Yi reflectată viața țăranilor chinezi.
jing/Cartea schimbărilor, Shi jing/ Cartea odelor, Shu jing/ În final, se cuvine să-l amintim și pe poetul Qu Yuan
Cartea edictelor, Lu guo Chun Qiu/ Primăvara și Toamna țării (343-280), care se inspira din tradiții și mituri locale -
Lu, din secolul XII avem Cartea muzicii, iar de la Confucius precu în poezia Tainele - sau își exprima dragostea de
cartea de comentarii și cugetări - Analecte/Lunyu. țară și deznădejdea surghiunului prin exemplul lui Pen
Confucius/ Kong Fu-Zi/Kong Qiu a trăit în secolul al VI-lea, Hien în poemul Li Sao/Tristețea înstrăinării care are peste
făcea parte dintr-o familie aristocratică militară și la 50 de ani a 370 de versuri186.
ajuns funcționar al statului Lu, ulterior a renunțat la funcție și a
strâns în jurul său câțiva ucenici pe care i-a învățat cum să
ajungă jun-zi/oameni desăvârșiți. Morala sa era una burgheză,
în care se vorbea despre privilegiile pe care le aduce educația,
comportamentul și răbdarea. Doctrina sa era critică la adresa
religiei, abandonarea credinței în realități invizibile, oficianții
erau jus/erudiți-birocrați care-și obțineau funcția prin concurs.
Ideea centrală a confucianismului se bazează pe teoria Căii de
Mijloc, adică desăvârșirea obținută prin îndeplinirea datoriilor și
câștigarea nemuririi prin succesiunea generațiilor184.

Pagoda Xumi, ridicată pe vremea dinastiei Tang

182
Ovidiu Drimba, Istoria culturii și civilizației, vol. II, Editura
Saeculum I.O., București, 2013, p. 31-33.
183
Ibidem, p. 72-82. 185
Drimba, Istoria culturii, p. 56-62.
184
Eliade, Culianu, Dicționar al religiilor, p. 93-95. 186
Ibidem, p. 89-92.
 STUDII DIVERSE
ANTICHITATEA GRECO-ROMANĂ
Termenul de Antichitate greco-romană se referă la
perioada în care în Grecia s-a dezvoltat o primă formă de
civilizație superioară celor orientale, respectiv minoicii,
micenienii, apoi migrația aheilor și dorienilor a marcat
începuturile Atenei și Spartei, războaiele medice, epoca
elenistică din vremea lui Alexandru și ulterior, intrarea
sub stăpânirea Romei și renașterea sa după căderea
Imperiului de Apus și continuitatea prin cel de
Răsărit/Bizantin.
Civilizația romană s-a dezvoltat începând cu etruscii,
apoi Roma a devenit un oraș puternic și a cucerit întreaga
Peninsulă Italică, ulterior în timpul Războaielor Punice a
ocupat întregul bazin mediteranean. Caesar și Octavian
au întins teritoriul imperiului până la Egipt, iar Traian a
ajuns la Eufrat, însă Hadrian și urmașii săi au renunțat la
cuceririle din Mesopotamia. După 306, la conducere a
venit Constantin cel Mare care a dat libertate creștinilor,
iar Teodosie I a refăcut pentru ultima dată unitatea
imperiului. În fine, atacurile popoarelor migratoare,
respectiv ostrogoții lui Odoacru, care a cucerit Roma și l-
a alungat pe Romulus Augustulus, au produs declinul
imperiului de Apus. În Răsărit a supraviețuit prin
Imperiul Bizantin care va cădea sub stăpânire otomană
abia în anul 1453.
GRECIA ANTICĂ/ΑΡΧΑΙΑ ΕΛΛΑΔΑ
Civilizația minoică/ Μινωικός πολιτισμός a apărut în
insula Creta/Κρήτης din sudul Mării Egee/Αιγαίο
Πέλαγος. Insula Creta este cea mai mare insulă a
Greciei, ocupă o suprafață de 8300 km²/8287 km² și se
află la distanțe egale cu Grecia peninsulară, Asia Mică
și Egiptul. Locuirea pe acest teritoriu datează din
neolitic, unde s-a dezvoltat ceramica de tip
Sesklo/Σέσκλο (5000) și a început practicarea
agriculturii de către populația pregreacă, alcătuită din
pelasgi/Πελασγοί, lelegi și cari + „minonienii” veniți
din Asia Mică. Flora este alcătuită din păduri de
conifere, zăcăminte de aramă, iar fauna cuprinde
mistreți, iepuri, cerbi, țapi de munte și lei. În regiunile de
câmpie se cultivau cereale, pe coastele colinare măsline,
iar pe terase se cultiva vița de vie. Arheologul englez
Arthur Evans a descoperit insula Creta în anul 1900, a
cercetat ruinele de la Cnossos și a stabilit numele acestei
epoci împărțită în 3 faze: timpurie, mijlocie și târzie.
Civilizația minoică timpurie (3000/2600-2000) a
debutat odată cu adoptarea metalurgiei bronzului și
aramei, realizarea de vase de bronz ori piatră, sau
construirea unei flote puternice prin care cretanii au
reușit să domine cultural Marea Mediterană orientală/
Μεσόγειος Θάλασσα, prin intermediul comerțului cu
insulele Ciclade/Κυκλάδες Asia Mică/ Μικρά Ασία,
Egiptul și Grecia continentală/Χέρσου Ελλάδας. Toate
acestea s-au întâmplat datorită regelui Minos/Μίνωας,
care-și avea reședința la Cnossos/Κνωσός/Knossos, oraș
înconjurat de alte mici orașe-stat cu credințe și legi
proprii, fiind identificate arheologic peste 93 de orașe.
Tot în acest timp se dezvoltă scrierea numită Linearul
A/Γραμμική Α, derivată din hieroglifele egiptene.
În faza mijlocie a culturii minoice (2000-1600/1580) se
continuă dezvoltarea așezărilor, deoarece acum sunt
construite palatele de la Cnossos, Phaistos/Φαιστός și
Mallia/Μαλλί Τήνου, adevărate reședințe princiare,
centre administrative și religioase, la subsolul cărora
existau magazii în care erau depuse provizii de grâu, ulei,
vin, ceramică, lemn, aur și textile. Potrivit cercetărilor
arheologice, populația orașului Cnossos avea ca la
80.000 de locuitori. Palatul acestui centru urban avea
între 2-4 etaje, încăperile erau dispuse în labirint,
curțile interioare erau dreptunghiulare și pereții erau
decorați cu fresce murale având o tematică diversă -
reprezentări naturaliste de plante, animale, oameni și mai
ales delfini. În această vreme, Creta și-a extins și mai
mult dominația în Mediterană prin fondarea unor baze
comerciale în insulele Cythera/Kythira/Κύθηρα,
Melos/Μήλος,Egina/Αίγινα/Aegina,Rodos/Ρόδος/Rhod
os și Milet/Μίλητος în Asia Mică. Arta a evoluat foarte
mult în această perioadă, au fost realizate statuete și
reliefuri din lut, bronz, piatră, fildeș, aur, vase ceramice
de piatră sau metal, frescele păreau inspirate din pictura
egipteană și a fost tot mai difuzată scrierea în Linearul
A.
În faza târzie a civilizației minoice (1600/1580-1200),
palatul din Cnossos a avut de suferit din condiții încă
neelucidate, puse pe seama unui cutremur, unei invazii
străine sau a unor conflicte interne din comunitatea
cretană. Este drept să amintim că în jurul anului 1450,
popoarele indo-europene ale ionienilor și dorienilor
au pătruns în S Greciei, în timp ce aheii/Αχαιοί s-au
stabilit în Tesalia/Θεσσαλία și Peloponez/
Πελοπόννησος.
Pentru o scurtă perioadă, ultimul reprezentant al dinastiei
Minos a reunificat așezările de pe insulă sub autoritatea
sa, dominația cretană s-a extins și în insula
Santorini/Σαντορίνη, unde urmele acestei civilizații au
fost distruse de erupția unui vulcan în anul 1628, iar
sfârșitul culturii minoice s-a produs odată cu
pătrunderea aheilor care au ocupat Tesalia, Argolida,
au construit orașele Micene și Tirint, au ruinat orașele
Cnossos și Phaistos, forțând emigrarea populației
înspre Asia Mică, Cipru, Palestina, S Italiei și Sicilia,
iar în urma fuziunii etnice realizată prin căsătoria
regelui Atreu/Ατρέας din Argolida cu Herope/
Αερόπη din Creta au ajuns să se nască Agamemnon/
Αγαμέμνονα și Menelau/Μενέλαος, aheii preluând de
acum conducerea asupra Mediteranei orientale și
transferând elementele de cultură minoice în interiorul
continentului187.
187
Duby, Atlas istoric, p. 30; Enciclopedie de istorie, p. 674; 9;
Geiss, Istoria lumii, p. 105-106; Berndl, Hattstein, Knebel,
Udelhoven, Istoria ilustrată, p. 40-41; Matei, O istorie, p.
191-193; Oțetea, Istoria lumii, p. 23; Drimba, Istoria culturii,
p. 270-273.
 STUDII DIVERSE

Civilizația miceniană/Μυκηναϊκός πολιτισμός a fost

creată la începutul epocii bronzului, când invazia doriană
a răsturnat și a readus la viață cultura superioară minoică
pe care o vor dezvolta și mai mult în perioada Greciei
clasice. Aheii au fugit din fața dorienilor, unii în Asia
Mică, alții în Cipru sau în Attica, unde s-au contopit cu
populația locală și au dat naștere unei noi seminții:
ionienii.
Cultura helladică timpurie (2500-1850) și mijlocie
(1850-1600) a fost caracterizată de generalizarea
metalurgiei bronzului, realizarea unei ceramici cu motive
triunghiulare, pătrunderea indo-europenilor - ionienii și
aheii - în Grecia, care i-au supus pe pelasgi și celelalte
populații locale. Civilizația miceniană și-a extins
influența până în Peloponez și Thessalia.
Cultura helladică târzie (1600-1150) este marcată de
afirmarea politică și economică a orașului
Micene/Μυκήνες (sec. XVI), situat la 25 km de Corint,
unde arheologul Heinrich Schliemann a efectuat
cercetări în 1874 și a dat numele perioadei de
„miceniană”. Expansiunea culturii și puterii miceniene
s-a făcut prin întemeierea de colonii în insulele Mării
Egee (Ciclade, Rodos, Cos/Κώς), Asia Mică (Sec. XV:
Milet, Colofon/Κολοφώνα), activitățile comerciale ale
negustorilor greci în Egipt și Cipru, mercenarii
angajați în provinciile Cirenaica/Κυρηναϊκή și
Lycia/Λυκία.
Palatele miceniene erau decorate cu fresce inspirate
din viața cotidiană sau scene de vânătoare, orașele erau
înconjurate de ziduri ciclopice încadrate de porți
monumentale și existau monumente funerare.
În secolul XII, migrația dorienilor (1150) din regiunile
muntoase ale continentului grecesc, au organizat
incursiuni în Grecia Centrală, Peloponez, Creta,
Rodos, prin care au provocat decăderea și sfârșitul
civilizației miceniene, în timp ce populația eoliană a
fugit din Thessalia pe litoralul Asiei Mici a declanșat
conflictul cu Troia - Războiul troian188.
Războiul troian/Τρωικός πόλεμος (1194-1184) a fost
declanșat de răpirea soției lui Menelau din Sparta -
Elena/Ελένη - de către Paris/Πάρις, fiul regelui din
Troia. Grecii au început asediul asupra Troiei la comanda
lui Agamemnon vreme de 10 ani, iar Ahile/Αχιλλέας a
reușit să-l învingă pe troianul Hector/Έκτορας. Pentru a
putea pătrunde în cetate, grecii au construit un cal de
lemn/Δούρειος Ίππος la inițiativa lui Odiseu/Ulise
/Οδυσσέας și prin care au obținut victoria189.
În secolele X-VIII, grecii au adoptat alfabetul fenician
consonantic la care adaugă 4 vocale (A, E, I, O) și litere
noi (Φ, Χ, Ψ, Ω) pe care l-au dezvoltat, rezultând
alfabetul ionian alcătuit din 24 de semne și care spa
răspândit pe întreg teritoriul grecesc.

188
Oțetea, Istoria lumii, p. 23; Geiss, Istoria lumii, p. 106;
Matei, O istorie, p. 194-19;, Berndl, Hattstein, Knebel,
Udelhoven, Istoria ilustrată, p. 42.
189
Berndl, Hattstein, Knebel, Udelhoven, Istoria ilustrată, p.
43.