ISTORIA ROMÂNIEI

PREISTORIE

Paleoliticul este marcat de antropogeneză (1 milion- 10.000). În Paleoliticul inferior

(1.000.000-10.000)1, pe teritoriul României sunt atestați reprezentanți ai culturii de prund2, care au
realizat răzuitoare, așchii sau străpungătoare specifice culturilor oldowaiană3, Abbeviliană,
Acheuleană și Clactoniană4, prezente pe Valea Dârjovului (jud. Olt), Valea Dâmbovnicului (jud.
Argeș) și Valea Lupului (jud. Iași)5.
În Paleoliticul mijlociu (100.000-40.000), reprezentanții Omului de Neanderthal au populat
teritoriul României6, locuind în peșteri și pe terase și realizând unelte de cremene și de cuarțit
specifice culturii Musteriene, descoperite la Ripiceni-Izvor (jud. Botoșani), Nandru (jud. Hunedoara),
Ocna Sibiului (jud. Sibiu) și Ohaba-Ponor (jud. Hunedoara), unde au fost găsite trei falange ale unui
neanderthalian7.
În Paleoliticul superior (40.000-10.000), își face apariția Homo sapiens fossilis8, care locuia în
peșteri, ori pe terase, și a realizat lame și vârfuri cu latura retușată și apare tendința de microlitizare,
specifice culturilor Aurignaciană și Gravettiană9, atestate în peșterile de la Cioclovina, Peștera sau
Dârțu-Ceahlău10.
În Mezolitic/ Epipaleolitic (10.000-5500)11 pătrund grupuri de vânători dinspre Polonia pe direcția
Carpaților Orientali12, care aduc componente culturale aziliene, tardenoisiene și campigniene,
identificate la Porțile de Fier, Băile Herculane și în masivul Ceahlău13.

1
Paleoliticul inferior (1 milion-100.000) este reprezentat de Homo erectus (Pithecanthropus, Sinanthropus) care dezvoltă cultura de
prund (1 milion-500.000).
2
Homo habilis este tipul uman care a inventat cultura de prund în apropierea văii Rift din Kenya în perioada Paleoliticului inferior, prin
confecționarea unor unelte rudimentare, realizate prin cioplirea unor bucăți de piatră naturală, preluate din apropierea râurilor (Imanuel
Geiss, Istoria lumii din preistorie până astăzi, trad. Dragoș Dinulescu, Matei Iagher, București, All Educational, 2012, p. 42; Andrei Oțetea,
Istoria lumii în date, București, Editura Enciclopedică Română, 1969, p. 1).
3
Constantin C. Giurescu (coord.), Istoria României în date, București, Editura Enciclopedică Română, 1972, p. 9.
4
Culturile Paleoliticului inferior sunt caracterizate a fi „de așchii” și „de miez”, după modul prin care își prelucrau materia primă:
Abbeviliană (550.000-440.000: cultură de miez, unealta specifică este toporașul de mână), Clactoniană (540.000-240.000: cultură de
așchii), Levalloisiană (480.000-40.000: cultură dezvoltată în Europa mediteraneană și India, a realizat vârfuri și răzuitoare din așchii late) și
Acheuleană (440.000-120.000: cultură de miez, a evoluat în Europa, Africa și Asia, unealta reprezentativă este toporașul de mână cu forme
triunghiulare, migdaloforme, foarte bine finisate) - Oțetea, Istoria lumii, p. 2.
5
Giurescu, Istoria României, p. 1; Oțetea, Istoria lumii, p. 6.
6
Paleoliticul mijlociu este dominat de activitatea oamenilor de Neanderthal și a culturii Musteriene, cultură de așchii, considerată
moștenitoare a culturilor Levalloisiană și Acheuleană, ai cărei reprezentanți au confecționat două tipuri de unelte: vârfuri de mână cu două
tăișuri și răzuitorul retușat (Ibidem, p. 2); Neanderthalienii care au pătruns pe teritoriul carpato-dunărean erau organizați în triburi de
vânători, printre uneltele realizate fiind sulița de lemn cu vârful de piatră (Andrei Oțetea, Istoria poporului român, București, Editura
Științifică, 1970, p. 20).
7
Oțetea, Istoria lumii, p. 6; Giurescu, Istoria României, p. 10.
8
Apariția lui Homo sapiens, tipul uman actual, este plasată de majoritatea istoricilor în Europa, Africa, Palestina și China, prezenta trăsături
asemănătoare neanderthalienilor și realiza unelte și arme din cremene și silex, dar și alte materiale precum osul, fildeșul, din care scotea
așchii lungi și înguste, cu ajutorul cărora își asigura existența prin cules, pescuire și vânătoarea renilor, bizonilor, mamuților și altor animale
mari care trăiau prin câmpiile Rusiei și Europei Centrale (Gordon Childe, trad. Florica-Eugenia Condurachi, De la preistorie la istorie,
București, Editura Științifică, 1967, p. 50-51).
9
În Paleoliticul superior, Homo sapiens dezvoltă trei culturi arheologice importante precum: Aurignacianul (40.000-18.000: apare în
Europa de Vest și se răspândește până în Orientul Apropiat, în cadrul acesteia apare gravura animalieră și sculptura celebră- Venus din
Willendorf) Solutreanul (18.000-15.000: evoluează și se răspândește din Apusul Europei până în Răsărit, iar unealta principală este vârful
în formă de lauri) și Magdalenianul (15.000-10.000: evoluează în Europa Vestică și Centrală, realizează unelte prin prelucrarea osului și
cornului și dezvoltă primele picturi rupestre în peșterile de la Altamira, Niaux, Font de Gaume) - Oțetea, Istoria lumii, p. 2.
10
Oțetea, Istoria lumii, p. 6; Giurescu, Istoria României, p. 10.
11
În epoca mijlocie a pietrei, hominizii care trăiau pe teritoriul României actuale au domesticit animale precum câinele și porcul (Valentina
Bilcea (coord.), Istoria românilor, o sinteză cronologică, București, Meronia, 2015, p. 14).
12
Oțetea, Istoria lumii, p. 6
13
Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, București, Corint
Educațional, 2014, p. 16; Giurescu, Istoria României, p. 11; Oțetea, Istoria lumii, p. 6.
Neoliticul (5500-3000) reprezintă o perioadă superioară de evoluție a omenirii, se dezvoltă
agricultura și creșterea animalelor, are loc domesticirea caprinelor, ovinelor și bovinelor, iar
uneltele sunt realizate prin șlefuirea pietrei și economia se dezvoltă prin apariția ceramicii, a
olăritului și organizarea socială în triburi. Pe teritoriul României s-au dezvoltat culturile
Starcevo-Criș, Vinca-Turdaș, Hamangia sau Cucuteni, care au confecționat primele unelte de Cu și au
realizat elemente de plastică antropomorfă și zoomorfă.
Perioada de tranziție la Epoca bronzului (2200-1800) este marcată de pătrunderea unor populații
nomade pastorale indo-europene, care au pătruns din zonele nord-estice în spațiul carpato-dunărean și
au asimilat cultural populațiile locale, au adus carul și calul domestic și au dezvoltat culturile Coțofeni
(Oltenia, Banat, Transilvania) și Cernavodă (Dobrogea, Muntenia).
În Epoca bronzului se generalizează metalurgia bronzului ți a produselor obținute din aliajul Cu +
cositor pentru confecționarea armelor și uneltelor, amenajarea de fortificații, utilizarea înhumării și
incinerării ca rituri funerare, precum și cristalizarea grupurilor de traci nord-dunăreni, care se despart
în daco-geți nord-dunăreni și traci sudici. Cele mai importante culturi arheologice ale epocii bronzului
au fost: Glina (Muntenia, Oltenia, S-E Transilvaniei), Monteoru (Muntenia și Moldova), Wietenberg
și Otomani.
Epoca Fierului (mileniile 2 î.Hr.- 1 d.Hr.) reprezintă utilizarea celui de-al treilea metal pentru
confecționarea uneltelor, după aramă și bronz, ceea ce marchează sfârșitul preistoriei și începutul
civilizației/ antichității.
În Prima epocă a fierului/ Hallstatt (mileniul I î.Hr.) sunt realizate primele arme și podoabe și are
loc cristalizarea grupurilor etnice indoeuropene care populează Europa: ilirii, tracii, slavii, latinii,
elinii, etruscii, ș.a. Pe teritoriul României, perioada este marcată de întemeierea coloniilor grecești
Histria (657), Tomis și Callatis în secolele VII-VI, de către coloniștii sosiți din Milet și Heracleea
Pontica, care vor influența cultural populația geto-dacilor, precum arhitectura, vestimentația, inclusiv
căciula dacică pilleus - inspirată de boneta frigiană.

ANTICHITATE

În 514 î.Hr., expansiunea Imperiului Persan condus de Darius cel Mare a ajuns până pe teritoriul Asiei
Mici, însă prezența sciților care dominau această zonă, după cele scrise de Herodot, a fost motivul
pentru care suveranul perșilor a pornit lupta împotriva acestora. Tracii skyrmiazi și nipsei s-au supus
îndată lui Darius, însă geții din zona Dunării/ Istrului au fost cei care s-au opus pătrunderii acestuia în
teritoriu, însă fără succes, deoarece au fost biruiți de trupele suveranului ahemenid.
464: menționarea regelui Charnabon „care în timpurile de față, domnește peste geți”, în tragedia
Triptolemos, scrisă de Sofocle
În a doua epocă a fierului/ Latene (mileniul 1 î.Hr.) se dezvoltă o cultură celtică influențată de
civilizațiile etruscă, romană, greacă, scitică, care s-a răspândit în Europa Centrală, Peninsula Iberică și
Insulele Britanice.
În acest timp, pătrund numeroase influențe grecești și sud-tracice, precum folosirea intensă a fierului
pentru confecționarea uneltelor, apariția primelor monede copiate de daci și diferențierea socială a
geto-dacilor în două categorii: tarabostes/ pileati (nobilimea, aristocrația) și comati (războinici,
oameni simpli).
În perioada 429-335, izvoarele grecești și romane îi menționează pe unii conducători ai geto-dacilor:
Sitalces, regele odrisilor, (Tucidide: trib tracic, alături de care au participat și geții în cadrul celui de-al
doilea război medic), rex Histrianorum, care domnea în N Dobrogei (Trogus Pompeius), iar
Alexandru cel Mare a pătruns la N Dunării pentru a-i supune pe tribali, iliri și geți, care în
superioritate numerică au reușit să țină piept falangei macedonene.
În a doua jumătate a secolului IV, mai multe grupuri de celți au pătruns în zona intracarpatică, pe
văile Mureșului, Crișurilor și Begăi care se vor contopi cu populația daco-getică, în timp ce alte
grupuri se vor retrage spre N-V în contextul creșterii puterii autohtonilor.
În perioada 300-292, Lysimachos, diadohul Traciei se luptă în două rânduri cu formațiunea dacilor
din Câmpia Munteană, condusă de regele Dromichaites care îl înfrânge și-l ia prizonier atât pe el cât
și pe fiul său, Agathocles.
În secolele III-II î.Hr, triburile geților au fost conduse de mai mulți regi precum Zalmodegikos în NV
Dobrogei, Rhemaxos (200) în stânga Dunării, ocrotitor al cetăților grecești împotriva tracilor lui
Zoltes și pe Oroles (200), conducător al triburilor dacilor din E Transilvaniei și Moldova, care s-au
luptat cu bastarnii, după scrierile lui Trogus Pompeius.

REGATUL DAC ÎN TIMPUL LUI BUREBISTA

Între anii 82-44, în fruntea triburilor dacice s-a afirmat Burebista, care a unit toate formațiunile
existente în regiunile intra și extracarpatice, punând bazele unui „stat centralizat” cu centrul în cetatea
Costești din Munții Orăștiei.
În perioada 60-55, Burebista a lansat două campanii împotriva triburilor celților, boiilor și tauriscilor
pentru a-i alunga din teritoriile locuite de daci (60), și a doua a avut în vedere cucerirea orașelor
grecești Olbia, Tyras, Histria, Tomis și Callatis pentru a preîntâmpina trecerea acestora de partea
Romei (55), singurul cruțat a fost orașul Dionysopolis datorită relațiilor apropiate cu geții. În urma
acestor campanii, teritoriul regatului dac s-a extins de la Dunărea Mijlocie până în Munții Slovaciei.
În anul 48, Burebista l-a susținut pe Pompei în războiul civil purtat de acesta împotriva lui Caesar,
deoarece primul i-a promis recunoașterea granițelor, însă înfrângerea acestuia la Pharsalos (9 august
48) de către Caesar a determinat atragerea pericolului roman care dorea să cucerească Dacia.
În anul 44, Caesar a fost omorât în Senatul roman (15 martie 44), iar în Dacia, o parte a aristocrației a
decis asasinarea lui Burebista și împărțirea regatului în cinci părți cu centrul de putere în Munții
Orăștiei.
După moartea lui Burebista, la conducerea Daciei s-au aflat cinci regi, printre care preotul Deceneu,
urmat de Comosicus, Scorillo, Duras și Diurpaneus (44 î.Hr-87 d.Hr), care au mutat capitala la
Sarmizegetusa Regia, însă Iordanes și Dio Cassius îi menționează și pe Koson, al cărui nume apare
pe legenda monedelor copiate în atelierele dacice, dar și pe Roles (29-28), care conducea triburile
geților din S Dobrogei, susținut de romani pentru ajutorul oferit în campaniile de alungare a
bastarnilor, fiind numit de Octavianus Augustus: Amicus et socius populi Romani/ Prieten și aliat al
poporului roman.
8-17: Poetul latin Publius Ovidius Naso este exilat în Dobrogea de împăratul Octavian Augustus.
Aici el a scris Tristele și Epistulae ex Ponto în care și-a descris atât dispoziția sa sufletească, cât și
evenimentele care se petreceau la Tomis și în Dobrogea, respectiv atacurile eșuate ale geților față de
trupele romane ale lui Sextus Aelius Catus (11-12) și Pomponius Flaccus (15), care le-au respins cu
succes.
46: Teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră este anexat provinciei Moesia de către Marcus
Licinius Crassus, care va deveni Moesia Inferior în vremea domniei lui Domitian (81-96)
În timpul domniei lui Domitian, dacii, bastarnii, sarmații roxolani și iazigi atacă provincia Moesia
(85-86) provocând moartea guvernatorului Caius Oppius Sabinus, iar Cornelius Fuscus face față cu
greu atacurilor acestora, moment în care Domitian decide împărțirea provinciei în două: Moesia
Superior și Moesia Inferior; în același timp pe tronul regatului dac urcă Decebal.

REGATUL DAC ÎN TIMPUL LUI DECEBAL

Urcarea la tron a lui Decebal (87-106) a însemnat punctul maxim de dezvoltare a civilizației
geto-dacice, care deși avea o întindere teritorială mai restrânsă, a putut fi mai bine organizat printr-o
centralizare accentuată, datorită constituirii unei armate mai bine echipate și al programelor edilitare
de construire a unor fortificații în Munții Orăștiei.
Între anii 87-88, armatele romane comandate de Cornelius Fuscus au traversat Dunărea, fiind
întâmpinați și înfrânți de ofensiva dacilor lui Decebal la Tapae (87), care au jefuit bogățiile din tabăra
romană. Dio Cassius îl caracterizează pe Decebal ca fiind „priceput în ale războiului, știind când să
năvălească și când să se retragă la timp, meșter în a întinde curse, viteaz în luptă…” (Dio Cassius,
Istoria romană, 47, 6-7, 10).
În anul următor, trupele romane de pe frontul dacic au ajuns la comanda generalului Tettius Iulianus,
guvernatorul Moesiei, care a inițiat o expediție pentru cucerirea capitalei Sarmizegetusa, reușind să-l
înfrângă pe Decebal la Tapae (88), însă înfrângerile suferite în timpul expediției împotriva cvazilor și
marcomanilor din Pannonia. După înfrângerea suferită, împăratul Domitian hotărăște încheierea
păcii cu Decebal (89) cu condiția ca Dacia să devină stat clientelar Romei, să ajute legiunile în luptele
cu dușmanii externi, în schimbul primirii de ajutoare financiare și tehnice pentru întărirea
fortificațiilor, însă Decebal nu a respectat condițiile păcii, folosind materialele primite pentru
consolidarea statului său și în politica externă a regatului dacilor.
În perioada 96-192, Dobrogea a cunoscut o dezvoltare accentuată pe vremea domniei Antoninilor,
fiind întemeiate castrele de la Capidava și Carsium, Tomisul a devenit „capitala Pontului”, iar Histria
și Callatis au început să bată monedă proprie.

În anul 96, pe tronul imperiului ajunge Marcus Ulpius Traianus, primul provincial din Spania care a
condus statul roman. Încă de la începutul domniei, acesta a anulat condițiile păcii lui Domițian și a
adunat peste 100.000 de oameni pentru constituirea legiunilor care au inițiat cucerirea Daciei prin
concentrarea trupelor în Moesia Superior, pe malul drept al Dunării.
101-102: Primul război daco-roman
La 25 martie 101, Traian a plecat în Moesia, de unde a adunat 150.000 de soldați și a pătruns în Dacia
prin Banat și Dierna, în timp ce Decebal l-a așteptat la Tapae în fruntea a 50.000 de oameni, însă
trupele romane au învins rezistența dacilor.
În 102, Decebal a încheiat mai multe alianțe cu bastarnii și roxolanii, alături de care a organizat un
atac asupra romanilor din Moesia, dar Traian i-a învins la Adamclisi și a condus legiunile până la
cetatea Costești, de unde au capturat-o pe sora lui Decebal și au ajuns până în cartierul vestic al
Sarmizegetusei. În acest context, Decebal cere încheierea păcii condiționată de dărâmarea cetăților și
înapoierea materialelor și meșterilor primite în timpul lui Domițian.
Între anii 103-105, romanii au început construirea unui pod peste Dunăre, proiectat de Apolodor din
Damasc, iar Decebal a căutat aliați în rândul populațiilor vecine precum marcomanii, carpii și
costobocii și nu s-a ținut de condițiile impuse de Traian, ci și-a reconstruit cetățile, iar vestea că
Decebal încalcă tratatul, l-a convins pe Traian să înceapă un nou conflict împotriva dacilor.