ISTORIA LUMII

Proiect informatica
Caraus Andrei
Clasa a XI-A
CUPRINS
• Preistoria Epoca Industriala
-Ce s-a intamplat inaintea aparitiei scrisului -Revolutia Industriala

• Antichitatea Epoca Moderna(1900-1950)

-Marile Razboaie
-Formarea civilizatiei
+
• Epoca Clasica Epoca Informationala(1950-present)
-Clasicismul
-De la aparitia internetului

• Epoca Medievala(Evul Mediu)

-Stagnarea progresului

PREISTORIA
• Ce este preistoria?
• Preistoria reprezintă prima epocă din istoria societății omenești și se
referă la intervalul de timp de la primele urme umane, până la apariția
documentelor istorice scrise. Ea se mai numește și epoca străveche.
• Epoca preistorică a durat de o mie de ori mai mult decât celelalte epoci
istorice luate la un loc, aproximativ 6 milioane de ani. Ea începe odată
cu apariția lui Australopitecus și se termină cu apariția orașelor și
scrierii. În viziunea evoluționistă, preistoria se consideră că ar fi
începutul procesului de antropogeneză și a durat până la apariția
scrisului sau a primelor state. Alte teorii despre originile omului pun în
lumină repere temporale diferite; antropologia reprezintă astăzi o
variantă aproape unanim acceptată de lumea științei, fiind, de departe,
teoria cea mai bine documentată arheologic. Procesul de antropogeneză
se explică ca urmare a schimbărilor climei, florei și faunei Pământului.
• Cele mai vechi urme au fost descoperite pe teritoriul Africii, având o
vechime de peste 2,5 milioane de ani, în zona Riftului. În această zonă,
soții Louis (1907-1972) și Mary Leakey au identificat primul craniu
aproape complet al unui hominid, aparținând genului Australopithecus,
denumit „maimuța din sud”, datând precis între 1,9 -1,7 milioane de
ani. Creierul acestui hominid era o treime din cel al omului actual.
Forma craniului indică un mers biped membrele anterioare nefiind
folosite pentru obținerea echilibrului, ca în cazul maimuțelor. Aici, în
Valea Riftului, au fost depistate peste 50 de cranii ,fenomen care ar
indica acest spațiu ca fiind centrul de apariție al speciei hominizilor
• Antropogenez
• Cea mai realistă și disputată teorie a apariției omului,
este teoria evoluționista a lui Charles Darwin. Teoria
presupune că speciile evoluează nu atât datorită
mutațiilor, care sunt rezultatul hazardului, ci datorită
adaptării la mediu. Presiunea mediului duce la selecție
naturală; speciile care nu pot să se adapteze la noile
condiții pot să dispară, lăsând loc celor care au, în
parte, datorită mutațiilor, acest potențial adaptiv.
• Factorii care au influențat antropogeneza au fost:
varietatea mediului înconjurător, sursele de hrană,
concurența cu alte specii pentru habitat,
comportamentul general al primatelor, gradul de
izolare/contact între populații. La nivel anatomic,
schimbările care indică evoluția spre umanitate au fost:
schimbarea poziției în mers și adoptarea mersului
biped; modificarea membrelor și a coloanei, ceea ce a
permis dezvoltarea brațelor și eliberarea mâinilor de
rolul lor în deplasare pentru a le face apte pentru
activități dedicate mâinilor
Leaganul African • Fauritorii uneltelor

Descoperitorii
focului
Aparitia primei specii de om
• Oamenii (Homo sapiens) sunt o specie de primate. Ei sunt singurii membri existenți ai
subtribului Hominina și – împreună cu cimpanzeii, gorilele și urangutanii – fac parte din
familia Hominidae (maimuțe mari sau hominizi). Oamenii sunt animale de uscat, caracterizate prin
postura erectă și locomoția bipedă, dexteritate manuală mare și utilizare intensă a uneltelor comparativ
cu alte animale, utilizarea limbajului complex în comparație cu alte comunicații animale, creiere mai
mari, mai complexe decât alte primate și societăți foarte avansate și organizate

Evolutie
Genul Homo a evoluat și s-a separat de alte hominine din Africa acum câteva milioane de ani, după ce clada
umană s-a despărțit de linia cimpanzeilor.Oamenii moderni, în special subspecia Homo sapiens sapiens, au
colonizat toate continentele și insulele mari, ajungând în Eurasia acum 125.000-60.000 de ani, în Australia în
urmă cu aproximativ 40.000 de ani, în America în urmă cu aproximativ 15.000 de ani și în insule îndepărtate
precum Hawaii, Insula Paștelui, Madagascar și Noua Zeelandă între anii 300 și 1280.
Homo Erectus
• Homo erectus („Omul drept”, „Omul în picioare”) este o specie extinctă de o
arhaic care a trăit acum 2 milioane de ani în urmă (Pleistocen) și a dispărut
acum aproximativ 117.000 de ani. Exemplarele Homo erectus sunt printre
primii membri recognoscibili ai genului Homo. A fost primul strămoș uman
care s-a răspândit în întreaga Lume Veche, având o distribuție în Eurasia care
se întindea de la Peninsul Iberică până la Java. Populațiile africane
de H. erectus sunt probabil strămoșii direcți ai mai multor specii umane.
• Primele rămășițe, Omul din Java, au fost descrise de anatomistul
olandez Eugène Dubois în 1893, care și-a propus să caute „veriga lipsă” dintre
maimuțe și oameni în Asia de sud-est, deoarece el credea că gibonii sunt cele
mai apropiate rude vii ale oamenilor în conformitate cu ipoteza „În afara
Asiei”. H. erectus a fost primul hominin fosil găsit ca urmare a unei expediții
dirijate.
• Excavat de pe malul râului Solo la Trinil, Java de Est, el a fost alocat inițial
unui gen de cimpanzei fosili ca Anthropopithecus erectus, apoi în anul următor
a fost atribuit unui nou gen ca Pithecanthropus erectus (numele genului fusese
inventat de Ernst Haeckel în 1868 pentru legătura ipotetică dintre oameni și
maimuțele fosile).
Homo Sapiens
• Homo sapiens (în latină: homō (genitiv hominis) – „ființă umană“,
„om”; sapiens – „intelegent, înțelept, sensibil“; adică: „om înțelept”) este
denumirea științifică pentru singura specie umană existentă. Specii dispărute
din genul Homo includ Homo erectus, existent în urmă cu aproximativ 1,8
până la 0,1 milioane de ani în urmă, și o serie de alte specii (considerate de
unii subspecii de H. sapiens sau de H. erectus). H. sapiens idaltu (2003) a
fost propusă să fie definită ca o subspecie dispărută al lui H. sapiens.
• Vârsta speciației H. sapiens din strămoșul H. erectus (sau o specie
intermediară precum Homo antecessor) se estimează că a avut loc cu
aproximativ 300.000 de ani în urmă. Este cunoscut faptul că încrucișarea
arhaică a avut loc atât în Africa cât și în Eurasia, între aproximativ 100.000
și 30.000 de ani în urmă.
• În anumite contexte, termenul oameni moderni din punct de vedere
anatomic este folosit pentru a distinge H. sapiens ca având
o anatomie compatibilă cu gama de fenotipuri văzute la omul
contemporan din varietatea de oameni arhaici dispăruți.
 Antichitatea
Antichitatea este epoca istorică de la inventarea scrierii și începutul
înregistrărilor istorice până la debutul Evului Mediu. Această
perioadă a durat trei milenii și jumătate din anul 3000 î.Hr. până la
căderea Imperiului Roman de Apus în 476 d.Hr. Reprezintă epoca în
care s-au dezvoltat cultura, arta, religia și marile civilizații.

Egiptul antic a fost o veche civilizație din nord-estul Africii, care s-a dezvoltat în zonele joase de-a lungul fluviului Nil, pe suprafața actuală a
statului modern Egipt. Civilizația egipteană s-a format în jurul anilor 3150 î.Hr. (în conformitate cu cronologia egipteană convențională), prin
unificarea politică a Egiptului de Sus și a Egiptului de Jos sub conducerea primului faraon; Egiptul este impartit in 3 parti, de inceput ,de mijloc
si noul imperiu Egiptean.

Egiptul a ajuns la apogeul puterii sale în timpul Noului Regat, în perioada Ramesside care rivaliza cu Imperiul Hitit, Imperiul Asirian și Imperiul
Mitanni, după care a intrat într-o perioadă de declin lent. Egiptul a fost invadat și cucerit de o succesiune de puteri străine (canaaniți/hicsoși,
libieni, nubieni, asirieni, babilonienii, perși, macedoneni și romani), în a treia perioadă intermediară și Perioada târzie. În urma morții
lui Alexandru cel Mare, generalul acestuia Ptolemeu I Soter, s-a proclamat noul conducător al Egiptului. Dinastia Ptolemeică a condus Egiptul
până în anul 30 î.Hr., când, sub domnia Cleopatrei, Egiptul a fost cucerit de romani și a devenit o provincie romană.
Epoca Fierului:negustori si razboinici
• Popoarele Mării, alcătuite din indivizi deposedați și disperați
de a obține pământ, au cotropit orașe și culturi
în Egipt, Siria, Anatolia și Creta, distrugând civilizații ca cea
egipteană, hitită și cea minoică. După colapsul de la sfârșitul
epocii bronzului, supraviețuitorii aveau să rivalizeze pentru
supremație în cadrul epocii fierului .
• Fiindcă înfruntau foametea și sărăcia, și lipsa de pământ,
aceștia erau nevoiți să cotropească ca să obțină teritorii.
Conform relatărilor de pe fațadele templelor, în Egipt,
armatele lui Ramses al III-lea au respins invadatorii . Dar nu
toate formațiunile statale au avut norocul Egiptului, multe
orașe în Grecia, ca Pilos, Sparta, Atena sau Micene, sau în
Anatolia, ca Hattusa, Tars sau Ugarit, precum
și Qatna, Kadesh, Lahiș sau Megiddo fiind devastate sau
nimicite. Deși rețeaua comercială părea complexă și rafinată,
civilizația bronzului era fragilă și vulnerabilă. De asemenea,
civilizația egeeană a fost extrem de afectată. Orașele au
dispărut, agricultura a decăzut, orizontul vieții s-a îngustat, iar
comerțul s-a prăbușit. Dar civilizația a supraviețuit, începând
un proces de schimbare: Epoca Fierului.
• Fenicienii exploatau la maximum
Marea Mediterană, fiind reputați
navigatori și constructori de corăbii
din lemn de cedru rezistente și
trainice cu care puteau face comerț și
se puteau îndepărta destul de mult de
țărm. Arta navigării le-a permis să
creeze o rețea economică care
lega Armenia, Asia Mică, Cipru,
insulele
egeene, Palestina, Arabia, Siria, Orie
ntul Apropiat, de la un țărm la altul.
În multe locuri erau vestiți pentru
vopseaua lor purpurie, cu care
vopseau pânzeturi prețioase și foarte
căutate atunci.
• Aceste popoare traiind in antichitatea
clasica
Roma:de la republica la imperiu
• La finalul epocii bronzului, în secolul al VIII-lea î.e.n., Roma era doar o aglomerare de sate. Fiind situată în Latium, în
centrul Italiei, Roma deținea o poziție strategică importantă în cadrul rutelor comerciale. În timpul regilor  etrusci au loc
diverse reforme. În 509 î.e.n. romanii si-au detronat monarhii și au instaurat  Republica. Ideea de bază a Republicii este
dată de initialele SPQR: Senatus Populusque Romanus. Puterea aparținea tuturor.  Senatul era organul legislativ. Liderii
erau aleși dintre membrii senatului în cadrul unor alegeri în care votau cetățenii. Votul celui bogat sau celui care
aparținea unei clase superioare cântărea însă mai mult. Conducerea republicii revenea celor doi  consuli cu puteri egale,
aleși anual.

• Romanii considerau că aveau dreptul divin de a stăpâni lumea și de a asimila popoarele vecine. În cazul revoltelor,
romanii le reprimau brutal pentru a da exemplu și altor vecini. Războaiele cu statele vecine au dus la
consolidarea armatei romane compusă din legionari ce luptau cu săbiile scurte "gladius", sulițe "pilum" și se apărau cu
un "scutum". În 390 î.e.n. celții au prădat Roma, dar nu au reușit să se înstăpânească acolo. Samniții, etruscii și orașele
din Campania au căzut și au fost asimilate. La începutul secolului al III-lea î.e.n. Roma a ocupat întreaga peninsulă
italică. Succesul Romei avea la bază un sistem juridic, politic și administrativ elaborat și eficient și o infrastructură
amplă, cum ar fi drumurile sale renumite .

• Sub împăratul Traian, în 117, imperiul și-a atins maximul întinderii teritoriale. Urmașul său,  Hadrian, era un
administrator excelent și vizita deseori provinciile, iar realizările sale sporeau bunăstarea imperiului. Pentru a apăra
granițele de invadatorii "barbari", împărați precum Hadrian stabileau limesuri, frontiere fortificate.

• Dar la scurt timp după apogeu, apar problemele. Costul păcii și prosperității era perceput ca fiind tot mai mare. În 235,
la doua secole după moartea lui Augustus, Roma se afla în fața unei crize politice și economice, iar populațiile
germanice și persanii amenințau hotarele imperiului. Impozitele erau exorbitante, iar împărații erau asasinați și urmați
de uzurpatori. Criza a luat sfârșit la sfârșitul secolului al III-lea, în timpul lui  Dioclețian, care a introdus guvernarea
tetrarhică. În cadrul acestui sistem patru împărați se ocupau simultan de problemele imperiului, guvernând din patru
capitale diferite. Tetrarhia nu supraviețuiește, izbucnind noi războaie civile.
 Evul Mediu
• Evul Mediu (epoca mijlocie) a fost în istoria europeană perioada dintre Antichitate și epoca modernă. Perioada medievală este
subdivizată în trei fazee: Evul Mediu Timpuriu, Evul Mediu clasic și Evul Mediu Târziu.

• Depinzând de continent, această epocă a început în anii 200-600, și s-a încheiat în 1500-1700. Civilizații clasice majore ca Regatul
Han, Imperiul Roman de Apus, Imperiul Gupta și Imperiul Sassanid au căzut în secolele III-VII. Epoca s-a caracterizat prin invazii
din Asia Centrală, dezvoltarea a trei mari religii: Creștinismul, Islamul și Budismul, precum și amploarea contactelor comerciale și
militare dintre civilizații.

În Europa, declinul Imperiului Roman, dezurbanizarea și depopularea, precum și scăderea nivelului de trai

a dus la conceptul de "Epoca întunecată", deși în estul Mediteranei, Imperiul Bizantin a prosperat până în
1204.
În Europa depopularea, dezurbanizarea, invaziile și migrațiile populațiilor, începute în
antichitatea târzie, au continuat pe parcursul evului mediu mijlociu. Invadatorii barbari,
incluzând populații germanice variate, au format noi regate pe teritoriile fostului Imperiu
Roman de Apus. În secolul al VII-lea, nordul Africii și Orientul Mijlociu, ce fuseseră cândva
teritorii ale Imperiului Roman de Est au ajuns sub stăpânirea Califatului, un imperiu islamic,
fiind cucerite de succesorii lui Mahomed. Deși s-au desfășurat schimbări substanțiale în
societate și structurile politice, ruptura dintre antichitate și evul mediu n-a fost completă.
Imperiul Bizantin a supraviețuit și s-a menținut ca o putere majoră. Legea imperială, Codul
lui Iustinian, a fost redescoperit în nordul Italiei în 1070, fiind admirat pe parcursul epocii. În
vest, multe regate au încorporat vechile instituții romane .
Evul Mediu Timpuriu
• Structura politică a Europei occidentale s-a schimbat în urma căderii
imperiului roman. Deși mișcările popoarelor din această perioadă sunt de
obicei descrise drept „invazii”, ele n-au fost doar expediții militare, ci
migrații ale unor popoare întregi în imperiu. Asemenea mișcări au fost
ajutate de refuzul elitelor romane de a susține armata sau a plăti taxele care
ar permite armatei să reprime migrația.

• Specific Evului Mediu din punct de vedere artistic îi este caracteristic stilul
romanic și stilul gotic.

• Stilul romanic apare în secolul IX și își extinde existenta până în secolul

XIII. Se dezvoltă numai în spațiul catolic, este o artă religioasă. Apare în
Franța și Italia și se răspândește până în Transilvania. Construcțiile sunt
masive cu ziduri groase fiind susținute de coloane în interior și contraforți în
exterior. Ferestrele sunt mici, iar interiorul este întunecos. Bolta semi-
circulară este specifică stilului romanic. Picturile se inspiră din viața
religioasă și sunt înfricoșătoare. La subsolul se află moaștele și mormintele
ctitorilor sau a regilor. Monumente în stil romanic Biserica Mânăstirii Clunis
din Franța, Domul din Pisa in Italia, în Transilvania Catedrala Romano
Catolică din Alba-Iulia.

• Stilul gotic apare în Vestul Europei în secolul XII. Stilul ogival de la ogiva
sau arcul frânt este specifica stilului. Construcțiile sunt civile și religioase.
Construcțiile sunt masive, ferestrele sunt mari, iar interiorul este luminat.
Construcțiile durează mai mulți ani. Vitraliu este geamul colorat.
Viata in Evul Mediu
• Din timpul crizei secolului al III-lea, Europa a traversat o
perioadă de regres demografic până în secolul al VII-lea. Dacă
în secolul al II-lea erau 50 de milioane de locuitori în Europa,
din secolul V, erau 30 de milioane. Războaiele, violențele și
insecuritatea drumurilor însoțite de migrații, foamete și
epidemii, ca ciuma lui Iustinian din secolul al VI-lea, precum
și comportamentele morale și creștine ca celibatul au
contribuit masiv la scăderea populației. Între secolele III-VII a
avut loc o răcire climatică ce a modificat radical vegetația. În
nordul Europei, grâul nu mai era cultivat în condițiile
predominării pădurilor și mlaștinilor. Terenurile cultivate erau
tot mai puține în raport cu spațiile naturale. O mare parte din
suprafața Europei era dominată de păduri, însă străpunse de
drumuri, poieni în care erau instalate sate. Negustorii le
traversau pentru a cumpără lemn sau vânat.
• Abia în secolele X-XIII, în urma creșterii temperaturii cu 1-2
grade ce a redus umiditatea, locuitorilor le-au fost asigurate
condiții mai optime pentru cultivarea cerealelor. Încetarea
migrațiilor și stabilirea sistemului feudal, precum și absența
epidemiilor au contribuit la o creștere a populației
Hrana?
• În Evul Mediu existau mai multe moduri de procurare a hranei: cules,
vânat și pescuit; cultivarea plantelor și creșterea animalelor și
schimbul comercial.
• Comunitățile de vânători-culegători ocupau către secolul al XV-lea o
mare parte din Americi, extremitățile nordice ale Europei și Asiei, o
parte din Africa, Australia și Oceania. Comunitățile ocupau imperfect
spațiul, fiind puțin numeroase și vulnerabile în raportul cu alte tipuri
de comunități umane. Din neolitic, comunitățile de vânători-culegători
au fost nevoite să se amplaseze spre zonele periferice ale lumii datorită
presiunii societăților compacte și organizate de agricultori.
• Societățile pastorale erau minoritare. În Africa estică, în Asia centrală
și în Europa răsăriteană încă mai existau triburi sau societăți ce trăiau
de pe urma creșterii animalelor domestice: bovine, oi, capre și cai.
Aceste societăți erau nomadice, deplasându-se în spațiu pentru a
asigura hrana animalelor. La sfârșitul Evului Mediu nomadismul și
comunitățile montane de crescători de animale erau în scădere, lăsând
loc unui sistem de pendulare sezonieră, între zone cunoscute și vizitate
periodic-transhumanța
Epoca Industriala

Revoluția industrială a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în primele decenii ale secolului al XIX-lea mai întâi în Anglia, care a
reușit să se mențină ca prima putere industrială a lumii până la sfârșitul secolului al XIX-lea. În Franța, revoluția industrială a evoluat lent,
începuturile ei datând din jurul anilor 1830. Industrializarea Germaniei a fost marcată de fărâmițarea sa politică, condițiile favorabile
declanșării revoluției în acest domeniu fiind create prin anii 1840-1850. Dezvoltarea industrială a SUA a debutat la mijlocul secolului al
XIX-lea prin aplicarea unei multitudini de invenții și inovații. Sosirea masivă de emigranți după 1865 a antrenat o puternică dezvoltare a
economiei americane și astfel în jurul anului 1900 SUA a devenit prima țară industrială din lume. Descoperirile din domeniul științific au
impulsionat apariția unor tehnici și invenții modern.

Revoluția industrială a fost un proces tehnic complex prin care munca

manuală a fost înlocuită cu mașinismul. În acest proces mecanizat
muncitorului îi revine rolul de supraveghere, reglare și alimentare a
mașinii și control al calității. Revoluția industrială a avut ca efect
creșterea producției, dezvoltarea orașelor și a științei.
Primul domeniu în care a fost utilizată mașina cu abur a fost industria
textilă.
 Inventia motorului
• Motorul cu abur este un motor termic cu ardere externă, care transformă energia
termică a aburului în lucru mecanic. Aburul sub presiune este produs într-un generator de
abur prin fierbere și se destinde într-un agregat cu cilindri, în care expansiunea aburului produce
lucru mecanic prin deplasarea liniară a unui piston, mișcare care de cele mai multe ori este
transformată în mișcare de rotație cu ajutorul unui mecanism bielă-manivelă.  Căldura necesară
producerii aburului se obține din arderea unui combustibil sau prin fisiune nucleară.

• Motoarele cu abur au dominat industria și mijloacele de transport din timpul Revoluției

industriale până în prima parte a secolului al XX-lea, fiind utilizate la
acționarea locomotivelor, vapoarelor, pompelor, generatoarelor electrice, mașinilor din fabrici,
utilajelor pentru construcții (excavatoare) și a altor utilaje. A fost înlocuit în majoritatea acestor
aplicații de motorul cu ardere internă și de cel electric.

• Prima mașină cu aburi a fost inventată în secolul I d. Hr. de către inginerul grec  Heron
din Alexandria. O sferă goală pe dinăuntru era pivotată pe două tuburi prin care trecea
aburul dintr-un mic fierbător. Aburul umplea sfera și ieșea prin țevi dispuse în părți
opuse ale acesteia. Jeturile de abur care țâșneau determinau sfera să se rotească. Totuși,
în ciuda faptului că era o invenție interesantă, mașina nu servea unui scop util.

• A doua revoluție industrială a avut loc la sfârșitul secolului al XIX-lea datorită

descoperirii de noi surse de energie, fapt ce a permis dezvoltarea unor ramuri
industriale precum industria electrotehnică, chimică, a automobilelor etc.
Primul motor cu abur a fost proiectat în 1698 de Thomas Savery, un inginer englez
 Epoca Moderna/Atomica
• Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor, denumit, în timpul celui de Al Doilea Război
Mondial, Primul Război Mondial, a fost un conflict militar de dimensiuni mondiale. A fost un război
global declanșat în Europa, care a durat de la 28 iulie 1914 până pe 11 noiembrie 1918, la care au
participat peste 70 de milioane de militari, inclusiv 60 de milioane de europeni, mobilizați într-unul
dintre cele mai mari războaie din istorie. Peste nouă milioane de combatanți și șapte milioane de civili
au murit ca urmare a războiului, o rată a accidentelor exacerbată de progresul tehnologic și industrial
al beligeranților și impasul tactic cauzat de războiul de tranșee.

• Situația din Europa, înainte de război, era

îngrijorătoare. Imperialismul, Militarismul și Naționalismul se aflau în
ascensiune, iar cursa înarmărilor între marile imperii ale Europei a condus la un
nivel crescut de militarizare fără precedent. Conflictele teritoriale nerezolvate
au creat tensiuni internaționale, iar conflictele regionale multiple au dus la
descompunerea relațiilor diplomatice. Războiul a atras în luptă toate marile
puteri economice ale lumii, grupate în două alianțe opuse: Puterile Aliate
sau Antanta (Imperiul Rus, A Treia Republică Franceză și Regatul Unit al Marii
Britanii și Irlandei), contra Puterilor Centrale formate din Imperiul
German și Austro-Ungaria.
 Inceputurile Razboiului
• În ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiducele Austriei și moștenitorul tronului austro-ungar, a
fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student naționalist sârb-bosniac. Acesta a făcut parte
dintr-un grup de cincisprezece asasini, susținuți de Mâna Neagră, o societate secretă fondată de
naționaliști pro-sârbi, cu legături în armata Serbiei. Asasinatul a amorsat tensiunea gravă, care deja
exista în Europa. Rebeliunile de la Sarajevo provocate de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand au fost
instigate de minoritatea sârbă, care era nemulțumită de anexarea în 1908 a Bosniei și Herțegovinei de
către Imperiul Austro-Ungar, ca și de invadarea și ocuparea violentă  a provinciei de către același
imperiu, în 1878.
• Deși acest asasinat a fost considerat ca detonatorul direct pentru Primul Război Mondial, cauzele reale
trebuie căutate în deceniile premergătoare, în rețeaua complexă de alianțe și contrabalansări care s-au
dezvoltat între diferitele puteri europene, în urma înfrângerii Franței și a proclamării Imperiului
federal german (Al II-lea Reich), sub conducerea „cancelarului de fier”, Otto von Bismarck, în 1871.
• Cauzele Primului Război Mondial constituie o problemă complicată din cauza multitudinii factorilor
implicați, între care: naționalismul, disputele anterioare nerezolvate, precum lipsa surselor de materie
primă și de piețe de desfacere pentru industria central-europeană, sistemul de alianțe, guvernarea
fragmentară, întârzieri și neînțelegeri în comunicația diplomatică, cursa înarmărilor etc.
• Marșul german spre Paris a fost oprit în Prima bătălie de pe Marna, ceea ce a determinat ca pe Frontul de
Vest să se instaleze o luptă de uzură, cu o linie de tranșee care s-a schimbat rareori până în 1917. Pe
Frontul de Est armata rusă a condus cu succes campania împotriva austro-ungurilor, însă germanii au
oprit-o în Prusia de Est în bătăliile de la Tannenberg și Lacurile Mazurice. În noiembrie 1914, Imperiul
Otoman s-a alăturat Puterilor Centrale, deschizând fronturi în Caucaz, Mesopotamia și Peninsula Sinai.
Cauzele Razboiului
• Violarea neutralității Belgiei de către Germania

• Cauza principală a Primului Război Mondial a fost refuzul imperiilor
de a acorda populațiilor lor dreptul la auto-determinare. Bosnia a fost
anexată de către Imperiul Austro-Ungar în 1908, în disprețul
sentimentelor sau dorințelor populației, Austro-Ungaria însăși fiind
deja, la acel moment, un stat multi-etnic în care numeroase minorități
erau dominate de o clică de nemți și unguri. La fel cum românii
transilvăneni aflați sub opresiunea austro-ungară priveau cu speranță de
ajutor spre românii deja liberi din regatul României, tot așa și sârbii din
Bosnia și din restul Imperiului Austro-Ungar priveau cu speranță spre
frații lor din regatul independent al Serbiei.
• Întrucât, la începutul conflictului, armatele germane invadatoare au
întâmpinat o neașteptată rezistență a micii armate belgiene a regelui 
Albert I, care a dat dovadă de o bună capacitate de apărare, părea că
războiul nu se desfășura conform planului Schlieffen. În această situație,
generalului german Ludendorff i-au trebuit 11 zile să cucerească orașul 
Liège și abia pe 20 august, germanii au reușit să între în Bruxelles.
Belgienii s-au retras ordonat pentru a se baricada în portul-fortăreață
Anvers, unde au rezistat eroic până în 9 octombrie 1914.
•  S-a renunțat la atacul direct asupra capitalei franceze dinspre nord și est
și s-a trecut la atacul prin învăluire dinspre sud și vest

• În ziua de 28 iulie 1914, Austro-Ungaria, după o rivalitate ce durase ani

întregi, a declarat război Serbiei. Franța și Rusia s-au mobilizat imediat
ca răspuns la mobilizarea austriacă. Părea că criza va escalada și că
înfruntarea era inevitabilă. Ultima săptămână din luna iulie a fost
caracterizată de un schimb continuu de telegrame între cancelariile din
marile capitale europene. Diplomații europeni și unii oameni politici
încă mai credeau că criza se va. Gravitatea crizei era însă, subevaluată.
Astfel, Tisza, primul minisrezolvatru al Ungariei (Transleithaniei),
excludea riscul izbucnirii unui război european.
Al Doilea Razboi Mondial
• Al Doilea Război Mondial  a fost un război global care a durat din 1939 până în 1945, deși unele
conflicte asociate lui au început și mai devreme. El a implicat marea majoritate a țărilor lumii—
inclusiv toate marile puteri—care au format două alianțe militare opuse: Aliații și Axa. A fost cel mai
întins război din istorie, și a implicat direct mai mult de 100 de milioane de oameni din peste 30 de
țări. Cei mai importanți participanți și-au dedicat întreaga capabilitate economică, industrială și
științifică efortului de război, într-o stare de „război tota”, ștergând distincția între resursele civile și
cele militare. Marcat de moartea masivă a civililor, inclusiv de Holocaust si bombardamente civile.

• La 1 septembrie 1939, Germania a invadat Polonia sub pretextul că polonezii au efectuat o serie

de operațiuni de sabotaj împotriva țintelor germane din apropierea graniței. Două zile mai târziu, pe
3 septembrie, după ce un ultimatum britanic adresat Germaniei, în care i se cerea să înceteze
operațiunile militare, a fost ignorat, Regatul Unit și Franța, urmate
de Dominioanele independente ale Commonwealth-ului Britanic—Australia , Canada , Noua
Zeelandă , și Africa de Sud —au declarat război Germaniei

• Imperiul Japonez avea ca obiectiv dominația asupra Asiei și Pacificului și era deja în

război cu Republica China în 1937, dar în general se consideră că războiul mondial a început pe 1
septembrie 1939 cu invazia Poloniei de către Germania Nazistă și, ulterior, cu declarațiile de război
ale Germaniei, Franței și Regatului Unit. De la sfârșitul anului 1939 până la începutul anului 1941,
într-o serie de campanii și tratate, Germania a cucerit sau controlat o mare parte din Europa
continentală, și a format Axa Roma-Berlin-Tokyo împreună cu Italia și Japonia.
Cursul Razboiului
Pe 17 septembrie 1939, după semnarea unui accord de incetare a focului cu Japonia ,sovietii au invadat polonia  dinspre est.
Armata poloneză a fost învinsă și Varsovia a capitulat germanilor la 27 septembrie, ultimele elemente de rezistență capitulând la
6 octombrie.
Polonia a fost împărțită între Germania și Uniunea Sovietica Lituania și Slovacia primind și ele mici teritorii.
După înfrângerea militară a Poloniei, rezistența poloneză a stabilit un Stat Clandestin și o armata de partizani

Pe 6 octombrie, Hitler a făcut o propunere publică de pace adresată Regatului Unit și Franței, dar a afirmat că viitorul Poloniei
avea să fie hotărât exclusiv de către Germania și Uniunea Sovietică. Chamberlain i-a respins-o pe 12 octombrie, declarând că
„experiența din trecut a arătat că nu se poate pune bază pe promisiunile actualului guvern german.”  După această respingere,
Hitler a ordonat imediat o ofensivă împotriva Franței, dar vremea rea l-a obligat să o amâne repetat până în primăvara anului
1940.

In Iunie 1941 ,Uniunea Sovieticaa aexat cu forta Estonia,Letonia

si Lituania ,si regiunile romanesti disputate din
Basarabia ,Bucovina de Nord si Herta. Intre timp, apropierea
politica si cooperarea economica soviet nazista a incetinit treptat
si ambele state au inceput pregatirile pentru razboi
Atacul Axei asupra URSS
• Cum situația din Europa și Asia era relativ stabilă, Germania, Japonia și Uniunea Sovietică făceau pregătiri. Cum
sovieticii se fereau să escaladeze tensiunile cu Germania și japonezii puneau la cale să profite de războiul european
pentru a acapara posesiunile europene bogate în resurse din Asia de Sud-Est, cele două puteri au semnat pactul de
neutralitate sovieto–japonez în aprilie 1941. Prin contrast, germanii făceau în mod constant pregătiri pentru un atac
asupra Uniunii Sovietice, masând trupe la granița sovietică.
• La 22 iunie 1941, Germania, susținută de Italia și România, au invadat Uniunea Sovietică în Operațiunea Barbarossa,
Germania acuzându-i pe sovietici de complot împotriva ei. Lor li s-au alăturat în scurt timp Finlanda și Ungaria.

• Până în octombrie, obiectivele operaționale ale Axei în Ucraina și în regiunea Mării Baltice au fost atinse, mai
rămânând doar asediile Leningradului și Sevastopolului. O importantă ofensivă împotriva Moscovei a fost reînnoită;
după două luni de lupte înverșunate pe o vreme din ce în ce mai grea, armata germană a ajuns aproape de suburbiile
Moscovei, unde trupele extenuate au fost obligate să-și suspende ofensiva.
Finalul Razboiului
• La 16 decembrie 1944, Germania a făcut o ultimă încercare de a ține Frontul de Vest
folosind cele mai multe dintre rezervele rămase pentru a lansa o masivă contra-ofensivă
în Ardeni încercând să-i despartă pe Aliații Occidentali, să încercuiască porțiuni mari din
trupele acestora și să captureze principalul lor port de aprovizionare, Anvers, în scopul
de a putea negocia o pace. Prin ianuarie, ofensiva a fost respinsă fără a-și îndeplini
obiectivele strategice.

• În această perioadă au avut loc mai multe schimbări la conducerea țărilor. Pe 12 aprilie,
președintele Roosevelt a murit și a fost înlocuit de Harry Truman. Benito Mussolini a
fost ucis de partizanii italieni pe 28 aprilie. Două zile mai târziu, Hitler s-a sinucis și
locul lui a fost luat de de amiralul Karl Dönitz

• Forțele germane au capitulat în Italia pe 29 aprilie. Capitularea totală și necondiționată a

fost semnată pe 7 mai și a intrat în vigoare înaintea sfârșitului zilei de 8 mai. Grupul de
Armate Centru German a rezistat în Prag până la 11 mai.

• Pe 15 august 1945, Japonia a capitulat, actul capitulării fiind semnat în cele din urmă pe

puntea vasului american de război USS Missouri, la 2 septembrie 1945 astfel punand
capat razboilui.
Epoca Informationala
• Era informațională denumită și era digitală este o idee conform căreia epoca în care
trăim va fi caracterizată de capacitatea oamenilor de a transmite informație fără
restricții și de a avea acces la informație la un mod care era imposibil în trecut. Ideea
este legată de conceptul de „revoluție digitală”, care cuprinde și ideea că pasul următor
după revoluția industrială constă în trecerea la o economie bazată pe transmisie,
prelucrare și stocare de informaț
• Termenul internet provine din împreunarea artificială și parțială a două
cuvinte englezești: interconnected = interconectat și network = rețea.
• Punctul de pornire în dezvoltarea Internetului a fost rivalitatea între cele două mari
puteri ale secolului al XX-lea: Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. În 1957,
URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) lansează în spațiul cosmic primul
satelit artificial al Pământului denumit Sputnik
Internetul
• Potrivit unui comunicat de presă al fundației ECDL în 2008 aproximativ 83 % din populația globală nu
folosea Internetul.

• În iulie 2016, o rezoluție ONU a declarat că accesul la internet este un drept uman de bază.

• Potrivit unui studiu întocmit de firma de cercetare on-line InternetWorldStats, în noiembrie 2007 rata de

penetrare a Internetului în România a atins nivelul de 31,4 % din totalul populației, estimată la 22,27
milioane de locuitori, iar numărul de conexiuni broadband era de 1.769.300 .

• Între 2007 - 2011 numărul conexiunilor la Internet în gospodăriile românești a crescut de la 22  % la

47 %; cifrele corespunzătoare la nivelul Uniunii Europene au fost 54 % și 73 %.

• În ziua de astăzi Internetul este susținut și întreținut de o mulțime de firme comerciale. El se bazează pe
specificații tehnice foarte detaliate, ca de exemplu pe așa-numitele „protocoale de comunicație”, care
descriu toate regulile și protocoalele de transmitere a datelor în această rețea.
 Viitor?
• Realitatea virtuale este un mare pas catre un viitor sci-fi si acesta nu pare a fi foarte
departe.
• Realitatea virtuală se referă la ambianțe artificiale create pe calculator care oferă o
simulare a realității atât de reușită, încât utilizatorul poate căpăta impresia de
prezență fizică aproape reală, atât în anumite locuri reale, cât și în locuri imaginare.
• Cele mai multe ambianțe sau împrejurimi reprezentate cu metodele VR oferă de
obicei o anumită experiență vizuală a unei realități obișnuite, afișată ori pe un ecran
de calculator, ori pe afișoare 3D speciale. Unele simulări includ însă și informații
suplimentare destinate celorlalte simțuri umane, cum ar fi sunete, forțe exercitate
asupra corpului utilizatorului percepute prin simțul tactil etc. Unele tehnologii mai
avansate oferă și feedback mecanic la anumite mișcări, în special în aplicații
medicale precum și la jocurile computerizate, astfel încât „cufundarea” mentală în
lumea VR devine aproape atotcuprinzătoare. Alte aplicații oferă nu numai imagini
ci și posibilitatea comunicării verbale; astfel ele pot crea chiar și o „teleprezență”
sau și o „teleexistență”.
• Ceea ce ne poate duce cu gandul la Epoca Realitatii Virtuale.