EVOLUȚIA UMANĂ

Evoluția umană este procesul evolutiv care conduce la apariția oamenilor

moderni din punct de vedere anatomic. Procesul se concentrează pe istoria
evolutivă a primatelor - în special pe genul Homo, și pe apariția Homo
sapiens ca o specie distinctă de hominidae ("maimuțe mari") - fără a studia
istoria anterioară care a condus la primate și hominoidea (maimuțe fără coadă).
Acest proces a implicat dezvoltarea treptată a însușirilor, cum ar fi poziția
bipedă umană și limbajul, precum și încrucișări cu alți hominizi, care indică
faptul că evoluția umană nu a fost liniară.
În 1859, Darwin și-a publicat cartea "Originea speciilor", în care explică
mecanismul care guvernează evoluția treptată a speciilor vii în natură. Teoria sa
este că doar cei mai bine adaptați indivizi supraviețuiesc și se reproduc. Aceasta
este o selecție naturală.[16]. Cartea lui Darwin nu abordează problema evoluției
umane, dar ideea filiației între oameni și maimuțele vechi a devenit evidentă. El
consideră că maimuțele sunt animalele cele mai apropiate de om și presupune că
originile liniei umane se găsesc în Africa.

Genul Australopithecus
A evoluat în Africa de est cu aproximativ 4 milioane de ani în urmă,
înainte de a se răspândi pe tot continentul și, în cele din urmă, a dispărut cu 2
milioane de ani în urmă. În această perioadă au existat diverse forme de
australopiteci, inclusiv Australopithecus anamensis, Au. afarensis, Au.
sediba și Au. africanus.

Homo habilis
 A trăit de la aproximativ 2,8 până la 1,4 milioane de ani în urmă. Specia a
evoluat în Africa de Sud și de Est în Pliocenul târziu sau Pleistocenul timpuriu,
când s-a separat de australopiteci. Homo habilis avea molari mai mici și creierul
mai mare decât la australopiteci și făcea unelte din piatră și poate din oase de
animale. A fost numit Homo habilis (om îndemânatic) de către descoperitorul ei,
Louis Leakey, datorită asocierii sale cu uneltele de piatră. Unii oameni de știință
au propus scoaterea acestei specii din Homo și includerea
în Australopithecus datorită morfologiei scheletului său care este mai adaptat
pentru traiul în copaci decât pentru deplasarea bipedă ca Homo sapiens.

Homo erectus
A trăit în intervalul cuprins între acum 1,8 milioane de ani până acum
70.000 de ani în urmă - ceea ce ar însemna că probabil a dispărut în
urma catastrofei Toba; totuși, Homo floresiensis a supraviețuit.

Homo sapiens (înțelept sau inteligent)

A apărut în urmă cu 300.000 de ani, probabil derivat din Homo
heidelbergensis.
Între 400.000 de ani în urmă și cea de-a doua perioadă interglacială
din Pleistocenul mijlociu, în urmă cu aproximativ 250.000 de ani, tendința de
extindere a volumului creierului și dezvoltarea elaborării tehnologiilor pentru
unelte de piatră, furnizează dovezi pentru o tranziție de la H. erectus la H.
sapiens. Dovezile directe sugerează că a existat o migrație a lui H. erectus din
Africa, apoi mai departe o speciație a lui H. sapiens din H. erectus în Africa. O
migrație ulterioară (atât în interiorul, cât și în afara Africii) l-a înlocuit în cele
din urmă pe H. erectus. Această teorie a migrației și originii este de obicei
menționată ca "ipoteza originii unice recente" sau teoria "în afara Africii". H.
sapiens s-a încrucișat cu oamenii arhaici atât în Africa, cât și în Eurasia; în
Eurasia, în special cu Neanderthali și Denisovani.

Homo neanderthal
Există o serie de diferențe anatomice clare între oamenii moderni din
punct de vedere anatomic și populațiile neanderthaliene. Multe dintre acestea se
referă la adaptarea superioară la mediile reci a populațiilor neanderthaliene.
Neanderthalienii aveau, de asemenea, un creier semnificativ mai mare. Acest
lucru pare să indice că superioritatea intelectuală a populațiilor oamenilor
modeni in punct de vedere anatomic poate fi discutată. Cercetări mai
recente[68] au arătat importante diferențe în arhitectura creierului. De exemplu,
atât în dimensiunea globului ocular cât și în dimensiunea lobului occipital, o
mărime mai mare sugerează că Neanderthalul avea o acuitate vizuală mai bună
decât oamenii moderni, ceea ce ar fi constituit un avantaj în condițiile de lumină
inferioară găsite în Europa erei glaciare.