UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS” GALAŢI

FACULTATEA DE ISTORIE, FILOSOFIE ŞI TEOLOGIE

Speciile dominante în
evoluţia umană

ÎNTOCMIT DE: LILIANA AL. ILIE

ANUL I, SEMESTRUL I

2010

1
 Cuprins

Introducere...................................................................................................................pag. 3

Australopithecus..........................................................................................................pag. 4

Homo habilis................................................................................................................pag. 9

Homo erectus...............................................................................................................pag. 11

Homo heidelbergensis.................................................................................................pag. 17

Homo sapiens arhaic...................................................................................................pag. 19

Homo ergaster..............................................................................................................pag. 21

Homo erectus lantianensis...........................................................................................pag. 22

Homo neanderthalensis...............................................................................................pag. 23

Homo sapiens sapiens..................................................................................................pag. 27

Cro-Magnon.................................................................................................................pag. 30

Concluzii.......................................................................................................................pag. 31

Lista cu definiţii............................................................................................................pag. 32

Lista de nume proprii...................................................................................................pag. 33

Bibliografie....................................................................................................................pag. 34

2
 Introducere
Etapele parcurse până a se ajunge la omul modern, au fost stabilite prin prisma
transformărilor anatomo – morfologige şi fiziologice şi au fost determinate folosindu-se: metodele
carbon – 14; potasiu 40 – argon; succesiunii izotopilor de uraniu; analiza biochimică a urmelor de
asparagină* şi izoleucină* din piesele osoase.

Pentru a uşura înţelegerea raportului de timp dintre diferitele etape (perioade) ale evoluţiei
omenirii până în vremurile istorice, s-a întocmit o succesiune etapizată convenţional, care s-a raportat
la 24 de ore (durata unei zile pământene). Adică cele 2,8 milioane de ani de evoluţie au fost reduse la
24 de ore iar principalele etape au fost socotite ca părţi dintr-o zi (24 de ore). Astfel s-a conturat
următoarea evoluţie:

1) Australopithecus habilis – prehominid a apărut acum 2,8 milioane de ani, adică la ora 00 h
00 min 00 sec;

2) Homo erectus – aşezat irevocabil pe două picioare – a apărut după cca 2,2 milioane de ani,
în anul 600.000 î. Hr. Adică la ora 18 h 51 min 26 sec;

3) Homo sapiens praesapiens – dotat cu inteligenţă relativă, a apărut după 400,000 de ani, în
anul 200.000 î. E. N. Adică la ora 22 h 17 min 09 sec;

4) Homo sapiensis neanderthalensis – solid, muşchiulos, puternic – a apărut în anii 100,000 –

160.000 î. Hr. Adică la ora 22 h 53 min 09 sec;

5) Homo sapiens sapiens – creator de unelte (răzuitoare, vârfuri de lance, cuţite pentru
cioplit),a apărut în anii 45.000 – 40.000 î. Hr. Adică la ora 23 h 35 min 50 sec;

6) Omul Cro – Magnon, dotat cu inteligenţă superioară şi creativitate artistică – a apărut în

anii 30.000 – 20.000 î. Hr. Adică la ora 23 h 47 min 08 sec.Omul Cro –Magnon apare exploziv, în cca 0
h 11 min 18 sec. Copilăria acestuia va fi foarte scurtă; în mai puţin de 10 minute – respectiv în numai
20.000–30.000 de ani – acesta va începe marea ofensivă a cunoaşterii şi civilizaţiei;

7) Apar marile migraţii, leagăne de civilizaţie arhaică sau preistorice – în anii 8.000 – 7.000
înainte de era noastră, adică la ora 23 h 56 min 54 sec respectiv după 7 minute de la precedenta etapă
marcată la punctul 6.

8) Apoi în cca 3 minute apar şi se dezvoltă multe civilizaţii bazate pe cunoştinţe tehnologice
complexe, neexplicate până acum de teoriile clasice. Apar şi se dezvoltă formaţiuni statale, marile
oraşe, cetăţi, populaţii despre care istoria şi arheologia nu ştiu nici până astăzi de unde au venit şi cum
a fost posibilă creşterea fantastică a nivelului de cunoştinţe

Ora 24 marchează începutul istoriei când apare necesitatea legitimităţii umane.

2,8 milioane de ani (adică 24 de ore la scara convenţională) a durat evoluţia formei fizice a oamenilor
iar 8.000-9.000 de ani (adică 3 minute la scara convenţională avută în vedere) a durat evoluţia
inteligenţei creative.1

1
Cuvintele notate cu * se găsesc în lista cu definiţii.
3
 Australopithecus
Gracile australopithecines
Fosilă: Pliocen

Regn: Animalia
Australopithecus africanus
Încrengătură: Chordata
Clasificare ştiinţifică
Clasă: Mammalia
Specii
Ordin: Primates
†A. afarensis ("Lucy")
†A. africanus Familie: Hominidae
†A. anamensis
†A. bahrelghazali Subfamilie: Homininae
†A. garhi
Formerly Australopithecus, Trib: Hominini
now Paranthropus
†P. aethiopicus Subtrib: Hominina
†P. robustus
†P. boisei Gen: ''Australopithecus''
R.A. Dart, 1925
Apud www.wikipedia.org

Australopitecinele sunt un grup de primate apropiate de om.

4
 Australopithecus afarensis
(„Lucy”)
Stare de conservare: Fosilă

Australopithecus afarensis

Poza scheletului Lucy la Museo Nacional

de Antropología din Mexico City

Nume binomial*

Australopithecus afarensis
Johanson şi White, 1978

Apud www.wikipedia.org
Lucy (Frankfurt am Main)
Regn: Animalia
Australopitecus afarensis a existat în perioada Încrengătură: Chordata
cuprinsă între acum 3,9 şi 3 milioane de ani.
Clasă: Mammalia
Australopitecus afarensis aveau o faţă de maimuţă cu
fruntea teşită, o formaţiune osoasă deasupra ochilor, Ordin: Primates
un nas turtit şi nu aveau bărbie. Indivizii speciei aveau Familie: Hominidae
maxilare proeminente cu molari mari.
Capacitatea craniană varia de la aproximativ 375 până Subfamilie: Homininae
la 500 cm3. Craniul se aseamănă cu cel al Gen: Australopithecus
cimpanzeului, excepţie făcând dinţii mai apropiaţi de
cei ai omului. Dinţii canini sunt mult mai mici decât cei Specie: A. afarensis
5
ai maimuţelor moderne, însă mai mari şi mai ascuţiţi decât cei ai hominizilor, iar forma maxilarului se
situează între forma dreptunghiulară şi forma parabolică la hominizi. Totuşi, osatura pelvisului şi a
picioarelor este mult mai apropiată de cea a omului actual. Această observaţie nu lasă nici o îndoială
asupra faptului că aceste australopithecine erau bipede (deşi adaptate mai degrabă la mers decât la
alergat). Osatura lor arată că, din punct de vedere fizic erau foarte puternice. Femelele erau
considerabil mai scunde decât masculii, fapt cunoscut sub denumirea de dimorfism* sexual. Înălţimea
varia între aproximativ 107 cm şi 152 cm.

Lucy

Descoperit de D. Johanson în
1974, la Hadar, Etiopia. Perioada
estimată: aproximativ acum 3,2
milioane de ani. “Lucy” era o
femelă adultă, în jur de 25 de ani.
Cam 40% din schelet a fost găsit,
pelvisul, femurul (osul coapsei) şi
osul tibial, toate demonstrând
mersul biped. Măsura cam 107 cm
(mică pentru specia ei) şi cântărea
în jur de 28 de kg.
Squelette_de_Lucy

Laetoli

Descoperiri: ”amprente ale piciorului” lui Australopithecus afarensis ?

Descoperit în 1976, la Laetoli, în Tanzania. Perioada apreciată este de aproximativ acum 3,7
milioane de ani. Urmele constau din amprente fosilizate ale labei piciorului, provenind de la doi sau
trei hominizi* bipezi. Mărimea acestora şi lungimea indică faptul că ei aveau cam 140 cm, respectiv
120 cm în înălţime. Mulţi oameni de ştiinţă susţin că urmele labei piciorului sunt efectiv identice cu
acelea ale hominizilor evoluaţi, în timp ce alţii susţin că degetele mari se îndepărtează uşor (ca la
maimuţe) şi că degetele sunt mai mari decât la hominizi, însă mai scurte decât la maimuţe. S-a făcut o
tentativă de atribuire a amprentelor la Australopithecus afarensis, fiindcă nu se cunoaşte altă specie
hominidă din acel timp.

Australopithecus robustus

6
 Specia se precizează pe la 3 mil. ani, iar durata de existenţă se întinde între 3 şi 1 mil. ani. Cu o
talie net superioară (1,50 m şi un volum cranian de 500-550 cm3), Australopithecus robustus
reprezintă o evoluţie spre specializare în parte datorată şi alimentaţiei (orientarea spre vegetale de
savană, cu un procent ridicat de silice şi celuloză). Amănuntele anatomice sunt următoarele: bipedie
perfectă, craniu rotunjit mult peste arcada supraorbitală, unghi închis la baza craniului, creastă
sagittală, orificiu occipital care evoluează spre orizontală, arcada dentară diastemică; probabil poseda
un encefal mult mai complex. Exemplarele identificate sunt răspândite pe o arie mult mai largă, iar
influenţa nişelor ecologice variate poate explica unele diferenţe care apar între diferitele exemplare.
Descoperirile cele mai importante sunt următoarele: Omo/Shungura (Etiopia) - 2,2/1,8 mil. ani;
Olduway/Bed 1 (Tanzania) - 1,8 mil. ani, denumit iniţial Zinjanthropus boisei, cu un volum cranian de
500 cm3, faţa foarte dezvoltată, cutie craniană teşită, creastă sagittală, torus supraorbital, torus
occipital puternic); Swartkrans (Africa de Sud) - 1,8 mil. ani, denumit iniţial Paranthropus cressidens,
mult mai masiv, creastă sagittală, torus supraorbital, dentiţie modernă la nivelul molarilor;
Chessowanja (Kenya) - 1,8 mil. ani, foarte asemănător cu Swartkrans; Kromdraai (Africa de Sud) -
1.8 mil. ani, denumit iniţial Paranthropus robustus, faţă largă, fosă subtemporală profundă; East
Turkana (Ileret, Koobi Fora) (Kenya) -1,8/1,5 mil. ani, cu un volum cranian de aprox. 500 cm3, craniu
foarte robust, dimorfism sexual (creastă sagittală la masculi), prognatism accentuat şi molari foarte
accentuaţi în raport cu caninii şi premolarii, oase excepţional de groase. Este sub semnul întrebării
dacă aceştia au produs unelte (la Olduway, resturi de Australopithecus robustus au fost identificate în
acelaşi nivel cu Homo habilis).

Australopithecus africanus

Un cuplu de Austropitetici

Datat între 3 - 1 mil. ani şi cu o talie cuprinsă între 1,30 - 1,40 m, Australopithecus africanus
are un volum cranian de 4-500 cm3. Este mai putin specializat, deci cu o capacitate evolutiva mai
mare. În condiţiile în care savana era domeniul marilor rumegătoare şi a carnasierelor, iar pădurea
era apanajul primatelor (în special a celor adaptate la mediul arboricol sau care continuau să aibe
mâinile prehensile), singura nişă disponibilă era cea dintre savană şi pădure - sau o zonă de tip
parkland. Este tipul de nişă care se extinde în Africa cam în aceiaşi perioadă (3 - 1 mil. ani). Spre
deosebire de Australopithecus robustus, perfect adaptat unei diete vegetale, Australopithecus
africanus are un comportament alimentar omnivor (comportamentul oportunistic este mai accentuat)
şi, probabil, face primii paşi spre vânătoarea cooperativă. De notat este faptul că Australopithecus
africanus este primul tip de australopithec identificat; în 1925, doctorul sud-african Raymond Dart
descoperea la Taung, în Africa de Sud, calota craniană a unui copil de aproximativ 6 ani (cu un
posibil volum cranian la maturitate de aprox. 600 cm3) pe care l-a numit Pleisanthropus
transvaalensis. Tot Dart este cel care consideră că aceşti indivizi ar fi creat aşa-numita cultură
osteodontokeratică (unelte produse din oase, fildeş/dinţi de animal şi lemn); ipoteza este discutabilă,
mai ales că este nevoie de condiţii speciale pentru conservarea resturilor organice pe o perioadă aşa de
lungă. Alte exemplare identificate: Makapansgaat, Africa de Sud (435 cm3); Sterkfontein, Africa de
7
Sud (500 cm3, cu un număr de asemănări cu omul contemporan la nivelul orbitelor, al orificiului nazal
şi al osului iliac).

Urmasul sau va fi Homo Habilis.

Homo habilis

Homo habilis
Fosilă: Pliocen-Pleistocen

8
 Regn: Animalia

Încrengătură: Chordata

Subâncrengătură: Vertebrata
Craniu de Homo habilis
Clasă: Mammalia

Ordin: Primates
Nume binomial
Familie: Hominidae
Homo habilis
Gen: Homo
Apud www.wikipedia.org
Specie: habilis

Homo habilis, „omul îndemânatic”, a fost numit astfel datorită uneltelor descoperite împreună
cu el. A existat între acum 2,4 şi 1,5 milioane de ani.

9
O înfăţişare posibilă a lui Homo Habilis.

Descriere
Se aseamănă în multe privinţe cu Australopitecus. Faţa sa e la fel de primitivă, însă mai puţin
proeminentă; molarii mai mici, însă considerabil mai mari decât la omul actual. Mărimea creierului,
în medie de 650 cm³ este apreciabil mai mare decât la Australopitecus. Mărimea creierului variază
între 500 şi 800 cm³. Forma creierului este, de asemenea, asemănătoare hominizilor. Protuberanţa
sferei lui Broca*, esenţială vorbirii, este vizibilă în mulajele făcute după creierul lor şi indică faptul că
specia era probabil capabilă de vorbire rudimentară. Se crede că Homo habilis avea în jur de 127 cm
înălţime şi cântărea aproximativ 45 kg.

Între Australopithecus si Homo Erectus

Homo habilis este o specie controversată. Unii oameni de ştiinţă nu au acceptat asta, fiind de
părere că toate specimenele de Homo habilis ar trebui să fie atribuite fie genului Australopithecus, fie
celor din categoria Homo erectus. În prezent, mulţi consideră că Homo habilis combină exemplare din
cel puţin două specii diferite.

10
 Homo erectus

Om
Fosilă: Pleistocen

Regn: Animalia

Încrengătură: Chordata

Subîncrengătură: Vertebrata
Craniul unui Homo erectus
Clasă: Mammalia
Nume binomial
Ordin: Primates
†Homo erectus
(Dubois, 1892) Familie: Hominidae
Sinonime Gen: Homo
† Sinanthropus pekinensis
Specie: eractus
† Javanthropus soloensis
† Meganthropus paleojavanicus
Apud www.wikipedia.org

Descriere

11
 Homo erectus („omul ridicat”) este o specie de hominid preistoric, posibil precursor al
oamenilor moderni. Acest palier al antropogenezei reprezintă, la rândul său, un moment crucial.
Chiar dacă, strict anatomic, există unele trăsături care pot fi considerate “primitive”, în ansamblu
evoluţia lui Homo erectus se înscrie pe direcţia acumulărilor, atât anatomice, cât mai ales culturale.

Craniul lui Erectus

Are o talie de peste 1,50 m şi un volum cranian în medie de 1000 cm3; craniul este alungit şi
aplatizat, fruntea relativ teşită şi torus supraorbital*, retracţie post-orbitală, cutia craniană are pereţi
masivi şi (cel puţin la unele exemplare) creastă sagittală, bărbie redusă. Dar dentiţia şi membrele (în
special mâinile) sunt asemănătoare celor lui Homo sapiens. Poate cea mai importantă achiziţie la nivel
anatomic este creşterea cutiei craniene, astfel că s-a şi formulat ipoteza unui “Rubicon cerebral”*, a
unui nivel de creştere a masei cerebrale (undeva peste 750-800 cm3) la care schimbările sunt mai
degrabă calitative decât pur şi simplu cantitative – cum ar fi creşterea numărului de conexiuni
neuronale şi dezvoltarea sistemului de circumvoluţiuni, precizarea ariilor corticale. Sunt, însă, câteva
elemente care trebuiesc a fi luate în considerare. În primul rând, variabilitatea deosebită a speciei şi
potenţialul evolutiv deosebit. Acoperind o perioadă foarte lungă de timp, diferenţele dintre primele
exemplare şi ultimele cunoscute sunt destul de mari. Mai mult, există şi diferenţe regionale. Apoi, este
de presupus că achiziţiile culturale au acum un rol mult mai mare în adaptare şi supravieţuirea
indivizilor. Fenomenul principal este expansiunea speciei umane în afara Africii. Chiar dacă există şi
ipoteza policentrică, direcţiile de expansiune par să indice, totuşi, o origine africană pentru populaţia
umană de pe glob. Ţinând cont de faptul că cele mai timpurii exemplare de Homo erectus din afara
Africii se află în zone care şi astăzi sunt tropicale sau sub-tropicale, este mai uşor de susţinut o
răspândire a speciei pe nişe criterii ecologice (deci o răspândire în zonele mai apropiate de habitatul
originar). În ceea ce priveşte răspândirea omului în zonele temperate, aceasta a fost posibilă după
apariţia focului.

Trăsături
Focul reprezintă o achiziţie culturală şi biologică în acelaşi timp. Prepararea cărnii a însemnat
o reducţie a aparatului masticator, ceea ce a înlesnit înălţarea feţei şi a calotei craniene (deci o creştere
a volumului cranian), dar şi o modificare a obiceiurilor alimentare. Influenţa la nivelul
comportamentelor este mai dificil de sesizat; ea poate fi doar intuită. Nu este chiar imposibil de
susţinut faptul că tipul de interacţiune dintre membrii grupului s-a schimbat. În primul rând, se
accentuează diferenţa faţă de restul primatelor – spre deosebire de acestea, care îşi schimbă locul de
tabără în fiecare seară, taberele şi aşezările umane, chiar şi în cazul grupelor umane cu un grad
ridicat de mobilitate, au o persistenţă mai lungă în timp. Apoi, durata de activitate în fiecare zi este
12
mult crescută, la fel ca şi capacitatea omului de a ocupa noi spaţii geografice şi de a utiliza, pentru
prima dată, peşterile. Dar schimbarea cea mai importantă o reprezintă modificarea
comportamentului în interiorul grupului ; în majoritatea aşezărilor există o singură vatră, ceea ce ne
trimite cu gândul la faptul că rezultatul vânătorii şi sau al culesului era consumat în comun sau, cel
puţin, public. Foarte probabil aceasta a crescut importanţa mecanismelor de într-ajutorare dintre
membrii grupului. În sfârşit, amenajarea spaţiului interior. De la acest nivel, în aşezările umane par
să existe două spaţii, unul ”privat” (dedicat somnului) şi unul ”public” (dedicat activităţilor
cotidiene).

Homo Erectus-recontituire digitala

O achiziţie care a stârnit discuţii îndelungate este cea legată de posibila apariţie a
comportamentelor simbolice (practic, a fenomenelor legate de lumea abstractă). Deşi capacitatea de
gândire abstractă este, în general, legată de Homo sapiens (prin apariţia artei şi a înmormântărilor),
credem că este cazul să coborâm nivelul cronologic la care are loc această îmbogăţire a bagajului
cultural uman. Câteva sunt argumentele în favoarea acestei aserţiuni. În primul rând, faptul că
prelucrarea uneltelor este, deja, foarte elaborată; apariţia uneltelor bifaciale lucrate pe cea mai mare
parte a suprafeţei rocii (nucleului) din care au fost prelucrate şi care atestă schimbarea unghiului de
lovire de mai multe ori pentru a se conforma cât mai mult unei forme eficiente indică, în opinia
noastră, capacitate de abstractizare (în sensul că Homo erectus este capabil să stabilească un lanţ
operator complex, care să-l ducă de la materia primă la o formă prestabilită). Cel de-al doilea
argument este ceva mai solid. De la acest nivel (Ngandong în Indonezia şi Chou-Kou-Tien în China,
dar şi Cauna del Arago în Franţa) avem atestat consumul de carne umană. Este de discutat dacă
13
avem de-a face cu un canibalism alimentar sau cu unul ritualic ; dacă la Chou-Kou-Tien ne este foarte
greu să ajungem la o concluzie (fragmentele de oase calcinate de om au fost aruncate în acelaşi loc cu
cele de animale vânate), la Ngandong în Indonezia situaţia este mai limpede. Acolo, au fost identificate
craniile a 11 indivizi care au suferit o moarte violentă. O parte din aceste cranii au faţa smulsă, iar o
altă parte au orificiul occipital (foramen magnum) deformat (lărgit). Aceasta presupune că, probabil,
consumul de materie cerebrală era un consum ritualic – un astfel de stigmat putea fi realizat doar în
urma unei operaţii complicate (desprinderea craniului de pe trunchi, eliminarea primei vertebre şi a
tendoanelor extrem de rezistente de la baza craniului, lărgirea orificiului occipital cu un băţ) efectuată
doar cu ajutorul uneltelor de piatră şi în momentul decesului victimei (calităţile plastice ale oaselor
umane se pierd relativ repede după deces). Oricum, comportamentul acesta implică şi existenţa unui
univers de idei abstracte, legate de transferul de abilităţi de la victimă la cel ce consumă carnea
acestuia – cu astfel de fenomene ne întâlnim până în epoca istorică. Un ultim element legat de viaţa
spirituală a Homo erectus o reprezintă posibila utilizare a coloranţilor (anume ocrul).

O reconstrucţie a lui Homo Erectus.

Antropologii cred că Homo Erectus a fost primul hominid care a reuşit să controleze focul.

Localizare
Lista exemplarelor identificate nu este exhaustivă; ea dă doar un ordin de mărime al
distribuţiei speciei umane pe glob. Remarcabilă este şi îndelunga supravieţuire în timp a acestei
« specii» ; spre sfârşitul existenţei sale, el pare să fie contemporan cu Homo sapiens fossilis şi Homo
sapiens sapiens.

Africa
Koobi-Foora (craniul KNM-ER 3733), zona Turkana, Etiopia (1,8 -1,5 mil. Ani): aprox. 850
cm3, bolta craniană joasă, pereţi groşi, torus occipital şi supraorbital, retracţie postorbitală,
depresiune supraorbitală, prognatism* lejer, dinţi anteriori mari şi molari mici, afinităţi cu
exemplarele din N-E Chinei;

14
 Olduvai (Bed II/aria FLK II, craniul OH 9), Tanzania (1,1 mil. Ani): aprox. 1000 cm3, bolta
craniană lungă şi joasă, torus occipital accentuat, frunte foarte fugindă (teşită), torus supraorbital
foarte gros, depresiune supraorbitală, asociat cu utilaj acheulean* tipic (numeroase bifaciale);

Ternifine, Algeria (0,7 mil. Ani): iniţial denumit Atlantropus mauritanicus, are mandibule
masive, cu dimorfism sexual pronunţat, asemănări cu Sinanthropus;

Salé, Maroc (0,35 mil. Ani): cu un volum cranian de aprox. 950 cm3;

Rabat, Maroc (aprox. 0,12 mil. Ani): prezintă asemănări cu Sinanthropus;

Broken Hill, Zambia (0,15 mil. Ani): singurul craniu paleolitic cu carii, asociat cu utilaj;

Hopefield, Zambia (0,15 mil. Ani): asemanator cu Broken Hill, acheulean;

Bodo, Etiopia (0,125 mil. Ani): craniul prezintă un torus supraorbital, pereţi foarte groşi,
asemănător cu exemplarul de la Broken Hill, utilaj pe aşchii Levallois;

Laetoli (strat Ngaloba), Tanzania (0,120 mil. Ani): are un volum cranian de 1200-1300 cm3, poate
fi considerat un Homo erectus recent, asemănător cu Broken Hill şi Elandsfontein.

Asia
Trinil, Indonezia: este una din cele mai vechi descoperiri (făcută la sfârşitul secolului XIX de
doctorul belgian Eugene Dubois, care i-a dat numele de Pithecanthropus erectus), are un volum
cranian de 900 cm3, bolta craniană puternic aplatizată, frunte teşită, torus supraorbital foarte
accentuat, retracţie postorbitală foarte puternică;

Sangiran (craniul 31), (1,1 mil. Ani): denumit iniţial Pithecanthropus robustus, are peste 900
cm3, torus occipital foarte puternic, a fost găsit cu o mandibulă de 1,8 mil. Ani (asemănătoare cu cea
de Australopithecus robustus şi denumită Meganthropus paleojavanicus);

Sangiran (craniul Pithecanthropus VIII), (0,25 mil. Ani): are un volum cranian de 1100 cm3, o
faţă înaltă şi largă, orificiu nazal şi orbite mari, dentiţie mare, dar cu un aspect modern;

Modjokerto: tot o descoperire relativ timpurie, denumit inţial Pithecanthropus

modjokertensis, are un volum cranian de 700 cm3 (este un copil la vârsta de 6-7 ani, dar la maturitate
putea atinge aprox. 1000 cm3);

Sanbungmachan: volumul cranian de 1100 cm3, este un individ cu aspect arhaic (se apropie de
exemplarele de la Ngandong);

Ngandong (11 indivizi): media volumelor craniene de1100 – 1300 cm3, craniile sunt foarte
aplatizate, iar torus-urile foarte groase, pare să repezinte legătura dintre Homo erectus şi Homo
sapiens, posibile urme de canibalism (orificiu occipital distrus, lărgit), fără foc şi structuri de habitat,
în zonă de preerie, dar cu utilaj asemănător celui de la Quina (sit european);

China
Eyuan (1,7 mil. Ani) ;

15
 Lantian (0,5 mil. Ani): denumit şi Homo erectus, are un volum cranian de 770 cm3, pare mai
arhaic decât Sinanthropus, prezintă retracţie supraorbitală şi postorbitală, o calotă craniană foarte
groasă, iar mandibula este asemănătoare celei de Sinanthropus;

Chou-Kou-Tien: are mai multe denumiri (Homo erectus Pekinensis, Sinanthropus Pekinensis),
(0,5 – 0,25 mil. Ani): mai mulţi indivizi, cu un volum cranian de 850 -1300 cm3 şi o înălţime de aprox.
1,56 m, lăţimea maximă a craniului este la baza acestuia şi nu sus, torus supraorbital gros şi continuu
(deci nu este mai redus deasupra fosei nazale), dinţi largi cu relief mult mai complicat decât la alte
exemplare de Homo erectus, asociat cu un inventar compus din 2000 unelte, urme clare de utilizare a
focului, posibile urme de canibalism, o problemă o reprezintă faptul că aceste cranii au fost pierdute
în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, astfel că astăzi orice comparaţie se bazează pe o serie de
mulaje realizate în perioada interbelică;

Dali (Shanxi), (0,2 – 0,15 mil. Ani): volum cranian de aprox. 1120 cm3, torus foarte gros;

Europa

Mauer (0,65 mil. Ani): mandibulă;

Tautavel (Cauna de l’Arago), Franţa, individul Arago XXI: volum cranian de 1150 cm3, orbite
joase, largi şi adânci, torus supraorbital puternic, curbură joasă a calotei, frunte teşită;

Vertesszöllös, (sfarsit Mindel): 1100-1200 cm3, utilizarea focului, asociat cu utilaj bazat pe piese
foliacee;

Swanscombe, (interglaciarul Mindel-Riss = aprox. 0,28 mil. Ani): volum cranian de aprox.
1300 cm3;

Steinheim, (interglaciarul Mindel-Riss = aprox. 0,25 mil. Ani): torus supraorbital, bolta
craniană joasă, dentiţie asemănătoare celei moderne;

Petralona, (0,2 mil. Ani): volum cranian de aprox. 1200 cm3;

Biache St. Vaast (0,12 mil. Ani): volum cranian de aprox. 1200 cm3, asociat cu utilaj de tip
acheulean;

Ehringsdorf (90.000 mii ani): volum cranian de aprox. 1400 cm3, torus supraorbital masiv,
convexitate accentuată a frunţii (boltă lungă, torus occipital), practic ultimul exemplar de Homo
erectus din Europa;

Alte situri relevante: Montmaurin, Orgnac, Fontechevade, Soleihac, Grotte du Prince,

Vallonet, Chillac, Lazaret, La Chaise, Terra Amata, Bilzingsleben, Stromska-Skala, Cueva Negra,
Bañolas, Atapuerca, Azich.

Subspecii

Homo erectus tautavelensis;

16
 Homo erectus lantianensis.

Homo heidelbergensis
Homo heidelbergensis ("Omul din Heidelberg") este o specie dispărută, probabil din genul
Homo, despre care se crede că ar fi strămoşul Omului de Neanderthal din Europa.

Rămăşiţe ale Homo heidelbergensis au fost găsite pentru prima dată la Mauer, lângă
Heidelberg, în Germania, ulterior găsindu-se şi alte fosile la Arago, în Franţa şi la Petralona, în
Grecia.

Cele mai vechi fosile ale Homo heidelbergensis sunt considerate ca având o vechime de 400.000
- 500.000 de ani.

Homo heidelbergensis-Cranium

Homo_heidelbergensis

17
Homo heidelbergensis

Homo sapiens arhaic

Craniu de Homo rhodesiensis datat a fi trăit între 300.000 şi 125.000 în urmă.

Comparaţie anatomică între craniile omului modern şi cel a unui exemplar de Homo
neanderthalensis.

Homo sapiens arhaic este un termen larg cuprinzând o întreagă listă de varietăţi ale genului
Homo, contrastând cu oamenii moderni (specia Homo sapiens sapiens), din perioada începând în
urmă cu 500.000 de ani. Lista "umbrelă" include Homo heidelbergensis, Homo rhodesiensis, Homo
neanderthalensis şi, uneori, Homo antecessor.
18
 Astăzi, se crede că oamenii moderni ar fi evoluat din indivizii cuprinşi în categoria Homo
sapiens arhaic, care l-a rândul lor ar fi evoluat din Homo erectus. Varietăţile cuprinse în grupul homo
sapiens arhaic sunt parte a speciei numită "Homo sapiens" întrucât mărimea creierului lor era foarte
asemănătoare cu cea a oamenilor moderni. Mărimea creierului indivizilor Homo sapiens arhaic varia
între 1.100 şi 1.400 cm3, care coincide cu intervalul de variaţie al volumului creierului oamenilor
moderni.

Din punct de vedere fizic, arhaicii homo sapiens se disting uşor faţă de oamenii moderni
întrucât aveau un schelet mai masiv, cu oase mai grele, respectiv aveau un craniu format din oase mai
groase şi mai rezistente, arcade orbitale mai proeminente şi o bărbie mai puţin pronunţată decât cea a
oamenilor contemporani.

Creşterea volumului creierului

Apariţia oamenilor de tipul Homo sapiens arhaic este uneori utilizat ca un exemplu de
"echilibru punctat", teorie emisă de Niles Eldredge şi Stephen Jay Gould în 1972. Un astfel de
echilibru are loc atunci când o anumită specie este supusă unei evoluţii biologice semnificative într-un
scurt interval de timp. Similar, conform neliniarităţii teoriei, specia poate evolua foarte puţin pentru o
lungă perioadă de timp până la următoarea "punctuaţie".

Motivul esenţial al folosirii teoriei echilibrului punctat este saltul extraordinar al volumului
creierului indivizilor speciei Homo erectus de la circa 900 cm3la circa 1.300 cm3, în cazul grupului
Homo sapiens arhaic, respectiv menţinerea constantă a acestui volum al creierului până la Homo
sapiens sapiens.

19
 Homo ergaster

Este o specie umanoidă preistorică, posibil precursor al oamenilor moderni. El a trăit în

acelaşi perioadă ca Homo erectus.

Homo ergaster
Fosilă: Pleistocen

Homo ergaster

Clasificare ştiinţifică

Nume binomial

†Homo ergaster
Groves & Mazak, 1975

Apud www.wikipedia.org

20
 Regn: Animalia

Încrengătură: Chordata

Clasă: Mammalia

Ordin: Primates

Familie: Hominidae

Trib: Hominini

Gen: Homo

Specie: Homo ergaster

Homo erectus lantianensis

Homo erectus lantianensis sau Omul Lantian (Homo erectus lantianensis, în trecut
Sinanthropus lantianensis).

Omul Lantian, reconstituire făcută în Muzeul de Istorie din Shaanxi, Xian (martie 2006)

Craniu de Om
Lantian Mandibulă de Om Lantian

21
 Homo neanderthalensis

Faţa schiţată a Neanderthalului

Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata Omul de Neanderthal (denumire binomială, Homo
neanderthalensis) considerat o specie dar şi o subspecie a
Subîncrengătură: Vertebrata rasei umane (Homo sapiens sapiens) al cărui areal acoperea
Clasă: Mammalia Europa, dar şi părţi ale Asiei de Vest, extinzându-se
temporal pe o perioadă de timp cuprinsă aproximativ între
Ordin: Primate 230.000 şi 29.000 de ani înaintea contemporaneităţii.
Familie: Hominidae
Denumirea de Homo neanderthalensis a fost conferită în
Gen: Homo 1864 de William King şi a fost păstrată în detrimentul
Specie: neanderthalensis denumirilor propuse de Ernst Haeckel în 1866, Homo
stupidus sau Homo sapiens stupidus.

Istoria speciei

Apariţia speciei umane în varianta sa modernă are o datare nesigură; momentul apariţiei sale
a fost plasat, în general, între 240.000 şi 100.000 ani, dar au fost propuse date mergând până la
450.000 î.Hr. Oricum, acesta rezistă până către 35.000-25.000 î.Hr. Câteva sunt problemele majore
care însoţesc apariţia speciei moderne. În primul rând, problemele climatice; perioada aceasta este
marcată de fluctuaţii climatice destul de puternice, în primul rând de glaciaţiunea Würm (una din
cele mai dure faze glaciare) – climatul glaciar pare să fi influenţat o serie de atribute biologice (în
special masivitatea trunchiului, existenţa unui torus supraorbital foarte marcat), dar şi şansele de
supravieţuire ale speciei. În al doilea rând, raportul dintre Homo sapiens fossilis şi Homo erectus.
Dacă filiaţia* dintre cele două specii pare să fie sigură, trebuie lămurită diversitatea tipurilor
antropologice, atât la nivelul Homo erectus, cât mai ales la nivelul Homo sapiens ossilis. Aceasta cu
atât mai mult cu cât specia care evoluează din Homo erectus nu este Homo sapiens fossilis, ci un tip
generic de Homo sapiens. Varianta clasică de Homo sapiens fossilis, anume cea europeană
(neandrethalienii) reprezintă o adaptare specială la un climat periglaciar*. Altfel spus, din Homo
erectus evoluează o specie nouă, Homo sapiens, care tinde să se specializeze anatomic şi în funcţie de
condiţiile climatice, un fenomen prezent şi la nivelul populaţiilor actuale. Locul de apariţie a noului

22
tip de umanitate pare să fie tot Africa de Est, de unde noile grupe se extind spre Orientul Apropiat,
Asia şi Europa, iar mai apoi, cândva între 60.000 şi 20.000 î.Hr., pătrund între cele două Americi,
simultan cu ocuparea Australiei. Pacificul va fi colonizat mult mai târziu, în mileniile I şi II d. Hr.
Mecanismul propriu-zis de apariţie a noului tip uman este încă dezbătut, dar ipoteza care pare să
ofere o soluţie este cea intitulată “prima Evă”. Conform acestei ipoteze, noul tip de umanitate a
apărut ca un grup restrâns de femei înrudite şi care au transmis – numai pe linie feminină – noile
trăsături genetice. Aceasta ar explica şi lunga supravieţuire a lui Homo erectus şi lunga perioadă de
contemporaneitate dintre cele două tipuri umane. La nivelul evoluţiilor culturale, apar câteva
elemente semnificative. În primul rând, apariţia diversităţii culturale – la nivelul uneltelor, apar cele 5
tipuri de tradiţii industriale musteriene* (clasic, de tip Ferrassie, de tip Quina*, de tip Levallois*, cu
denticulate*), care delimitează o serie de “provincii” culturale. Elementul important îl reprezintă
complexitatea debitajului de tip levallois, care presupune o foarte mare doză de gândire abstractă şi
de planificare. În plus, există dovezi din ce în ce mai clare pentru utilizarea ocrului (colorant mineral)
şi primele elemente de artă. Creşterea varianţei culturale reprezintă şi trecerea la adaptarea pe baze
culturale la mediu şi la resurse. Continuă evoluţia specializării habitatului (distincţia dintre aşezări
principale şi halte* de vânătoare este mult mai clară, apar mai multe vetre în aşezări, peşterile încep
să fie utilizate cu regularitate). Acum apar şi dovezi clare de cult al morţilor (la Teshik-Tash*, Monte-
Circeo* - cu occipital lărgit, La Ferrassie*); continuă să apară dovezi de canibalism (Monte-Circeo,
Hortus, Krapina*).

Principalele tipuri neanderthaliene

a) Engis, Neandertal, Trou de la Naulette (oasele lungi foarte groase, dar moderne, craniu jos şi
arcade pronunţate), Spy. Scrierea Neandertal (fără h) se referă la numele văii Neandertal, vale care
înainte se scria cu h: Neanderthal. Aici au fost descoperite fosilele speciei numită în latină Homo
neanderthalensis (scris cu h);

b) Gibraltar, Spy, Monte Circeo;

c) Saccopastore (interglaciarul Riss-Würm = 120.000 – 80.000): aprox. 1200 cm3, variantă

arhaică (talie mai mica);

d) Cariguela (doar fragmente parietale şi frontale), Krapina, La Chapelle-aux-Saints (aprox.

1625 cm3);

e) Qafzeh (aprox. 1550 cm3), Amud I (1740 cm3, o talie de 1,77 m, craniu lung şi relativ înalt,
arcade pronunţate, faţa şi orbite mari, torus occipital), El Tabun & Skhul (1500 cm3, arcade mai
puţin marcate, bărbie redusă), Mugharet el Zultyeh (aprox 1400 cm3, boltă craniană mai înaltă,
frunte mai puţin fugindă). Aceste exemplare reprezintă grupul cel mai timpuriu de Homo sapiens
fossilis, adaptat însă unui mediu cald (alungirea membrelor pentru a înlesni schimbul termic);
volumul cranian este, cel puţin în unele cazuri, mai mare decât media actuală a volumului cranian.
Aceasta pare să ateste faptul că adaptarea biologică rămâne, încă, importantă.

Evoluţia speciei Homo neanderthalensis alături de alte specii

23
Adaptare pentru tabel cu mici adăugiri a schemei lui Ian Tattersall (2001), modificat de Sylvie
Daoudal (2002)

Milioane Acual .
ani Homo
{Specii actuale de
sapiens
gorile şi .
(Lumea
cimpanzei}
întreagă)
Linie Homo
evolutivă neanderthalensis
ce duce
↑ (Europa şi Asia de
.
1 spre est)
gorilele ??
şi ↑↑
cimpanzeii .
Homo heidelbergensis
actuali (Lumea veche)
↑
Homo erectus
Homo antecessor .
(Asia de est)
(Spania)
??
Paranthropus Paranthropus
↑↑
robustus boisei
Homo ergaster (pre erectus)
(Africa de sud) (Africa de est)
(Africa de est)
2 ↑
?
. Homo habilis ↑↑
. (Africa
subsahariană)
Homo rudolfensis
↑ . ↑
(Africa de est)
?? ↑
3 ↑↑ Paranthropus
Australopithecus
Australopithecus aethiopicus
. garhi
africanus (Africa de est)
(Etiopia)
(Africa de sud) ↑
↑ ?

Australopithecus ↑↑?
bahrelghazali ↑↑↑
(Ciad) Australopithecus afarensis
4 ↑ (Etiopia, Tanzania)
↑
?
HOMINIZI
↑↑
?↑
.
Australopithecus anamensis
5 (Kenia)
Australopithecus ramidus ↑
(Etiopia) ?
6 ↑↑
??
Ardipithecusramidus
(Etiopia)
. ↑ ?
?
Orrorin
tugenensis
(Kenia)

24
 ↑
?
. ↑
? Sahelanthropus
7 tchadensis
(Ciad)
↑↑
??
Mari maimuţe primitive strămoşii gorilelor, cimpanzeilor {şi oamenilor}

Observaţii:

- textul aflat între acolade este adăugat faţă de original;

- căsuţa de culoare închisă reprezintă linia principală de evoluţie a speciei;

- căsuţele goale reprezintă evoluţia eşuată.

Homo sapiens sapiens

25
 Stare de conservare: În siguranţă

Regn: Animalia

Încrengătură: Chordata

Subîncrengătură: Vertebrata

Clasă: Mammalia

Ordin: Primata

Familie: Hominidae

Gen: Homo
Nume trinomial*
Homo sapiens sapiens Specie: sapiens
Linnaeus, 1758
Subspecie: sapiens
Apud www.wikipedia.org

Oamenii (Homo sapiens sapiens) sunt fiinţe vii inteligente. Biologii consideră că toţi oamenii
sunt membrii aceleiaşi specii (Homo sapiens sapiens). Generic, oamenii sunt denumiţi rasa umană sau
umanitatea şi membrii săi sunt cunoscuţi ca oameni sau fiinţe umane.

26
 Istoria speciei
Homo sapiens sapiens pătrunde în Europa cândva în jurul datei de 40.000 î.Hr. dar originile
sale se plasează în grupul din Orientul Apropiat (Qafzeh, Tabun, Skhul etc.), aflat mai aproape de
Homo sapiens sapiens decât de neanderthalienii europeni. Evoluţia în timp a oamenilor moderni este
cea care duce la apariţia raselor moderne – un fenomen relativ recent, poate chiar de la sfârşitul
paleoliticului şi reprezentând ultima formă de adaptare biologică a fiinţei umane la mediu. Adevărat,
rasele actuale sunt deosebite anatomic, uneori foarte evident. Ceea ce trebuie subliniat cu tărie este
faptul că doar amănuntele biologice cu rol adaptativ sunt cele care dau un aspect diferit raselor (de
ex., tendinţa corpurilor umane de compactare în zonele reci pentru a limita piederea de căldură,
respectiv alungirea membrelor pentru un efect invers, accentuarea ţesuturilor adipoase pentru
menţinerea umidităţii, apariţia pliului ocular pentru protejarea globului ocular etc.). Potenţialul
intelectual este identic, iar apartenenţa raselor la o singură specie este demonstrată de posibilitatea
metisajului*.

”Omul Vitruvian”,de Leonardo da Vinci

La nivel anatomic înregistrăm evoluţii în parte paralele ale diferitelor tipuri; în general, au
talie mare (Cro-Magnon = 1,80 m, Grimaldi = 1,80 – 1,95 m) sau mică (Combe-Capelle = 1,63 m,
Chancelade = 1,60 m), dar în ambele cazuri capacitatea craniană este mare (Cro-Magnon = 1600 cm3,
Chancelade = 1710 cm3).

Succesiunea tipurilor pare să fie Combe-Capelle (perigordian* inferior) -> Cro-Magnon

(aurignacian*) -> Chancelade (magdalenian*). Alte exemple relevante sunt Paviland, Solutré,
Laugerie-Basse, Grimaldi, Predmosti, Obercassel. Dar practic fiecare regiune a lumii a dat la iveală
resturi ale lui Homo sapiens sapiens.

Creier de Homo sapiens

27
 Principalele achiziţii culturale din paleolitic pot fi ordonate pe mai multe paliere. La nivel
tehnologic, asistăm la diversificarea tradiţiilor tehnologice şi a tipologiilor; de la nivelul paleoliticului
superior, evoluţia uneltelor începe să fie în bună măsură regionalizată. Alături de utilajul litic, capătă
o pondere deosebită utilajul din os şi corn sau fildeş; din aceste materiale (foarte probabil utilizate şi
înainte, dar în proporţie mai mică) se produc unelte mai eficiente (de tipul harpoanelor, al vârfurilor
de suliţă). Dar poate ceea ce este mai important este faptul că apare prima unealtă care multiplică
forţa umană – propulsorul. Acesta practic măreşte distanţa loviturii eficace de suliţă, ceea ce se
traduce într-o vânătoare mai eficientă. La nivel cultural, principala achiziţie este arta . Complexitatea
acesteia reprezintă separarea clară a omului modern de toţi predecesorii săi.

Originea speciei umane

Schelet de Homo sapiens

Conform studiilor evoluţioniste, cele mai apropiate rude actuale ale omului (specii care se
întâlnesc astăzi pe pământ, adica nu specii fosile), sunt două specii de cimpanzeu Pan troglodytes
(„cimpanzeul obişnuit”) şi Pan paniscus („cimpanzeul pitic” sau „Bonobo”). Alte rude apropiate
actuale sunt urangutanii si gorilele. Biologii au comparat o secvenţă de perechi de bază ADN de la
oameni şi cimpanzei şi au estimat o diferenţă totală genetică de 5%. Se presupune că rasa umană s-a
despărţit de cimpanzei acum 5 milioane de ani. Totuşi, rapoarte recente, folosind date obţinute de la
un craniu uman în vârstă de 7 milioane de ani indică despărţirea de alte hominide mult mai devreme.
Unii oameni de ştiinţă încearcă să includă cimpanzeii în genul Homo, dar aceasta este deocamdată o
părere minoritară în cadrul comunitaţii ştiinţifice.

28
 Cro-Magnon

Omul de Cro-Magnon reprezintă unul dintre principalele tipuri de Homo sapiens din
Paleoliticul European Superior, asemănător cu omul modern şi care a trăit cu 40.000
până la 10.000 de ani în urmă. Denumirea de Cro-Magnon a fost împrumutată de la
numele peşterii aflate în sud-vestul Franţei, unde primul specimen a fost descoperit.
Arheologii au identificat această fosilă în anul 1868, în peştera Cro-Magnon din Les
Eyzies, Dordogne, Franţa.

29
 Concluzii

Umanitatea nu este atât un punct de plecare, cât un rezultat, o operă a inteligenţei şi a

interesului uman. (Tudor Vianu).

Umanitate. Rasa umană, în mod colectiv, în afară de poeţii antropoizi. (Ambrose Bierce).

Umanitatea este totalitatea valorilor culturale omeneşti, e cultura acumulată, iar din punct de
vedere practic ea este un ideal etic, o tendinţă către realizarea unei forme superioare istorice şi a unui
alt om, cu sufletul ideal organizat, tendinţa către omul şi societatea perfectă. (P. Andrei).

Umanitatea reprezintă altceva pentru fiecare din noi, mai bună sau mai rea, mai simplă sau
mai complexă dar poate că niciodată identică cu realitatea.

30
 Lista cu definiţii

Acheulean – ultimul subetaj al Paleoliticul inferior.

Asparagină – alcaloid existent în plante, care se întrebuinţează ca diuretic.

Aurignaciană – tradiţie culturală apărută între 45.000 şi 43.000 î. Hr. în Orientul Apropiat.

Binomial – denumirea ştiinţifică din două cuvinte a unei specii.

Broca – denumire a unei regiuni a lobului frontal, dată după numele antropologului francez
Pierre Paul Broca.

Denticulate – care cuprind elemente de ornamentaţie în formă de dinte.

Dimorfism – prezenţa în aceeaşi specie a unor caractere distincte, proprii celor două sexe.

Filiaţie – legătură de rudenie între copii şi părinţi, descendenţă.

Halte – loc de întâlnire a oamenilor pentru a întreprinde diferite activităţi.

Hominizi – familie de primate cuprinzând omul şi precursorii săi fosili din perioada
cuaternară.

Izoleucină – aminoacid.

La Ferrassie – denumire a unui craniu fosilizat de Homo neanderthalensis descoperit în

Franţa.

Levallois – tehnică de prelucrare a pietrei în Paleolitic.

Magdalenian – care este caracteristic ultimului subetaj al Paleoliticului superior, în care apar
elemente de cultură umană.

Metisaj – încrucişare a două rase de animale sau de plante.

Musterian – al cincilea subetaj al Paleoliticului inferior.

Periglaciar – condiţii fizico-geografice care se întâlnesc la periferia gheţarilor.

Perigordian – perioadă din Paleolitic caracterizată prin cultura cu acelaşi nume.

Prognatism – conformaţie a feţei omului care constă în proeminenţa anterioară (în formă de
bot) a maxilarelor sau a arcadelor dentare ale acestora.
31
Quina – tip de cultură musteriană.

Rubicon cerebral – capacitatea craniană minimă necesară pentru ca un specimen să fie

considerat ca făcând parte dintr-o formă preistorică a omului.

Torus supraorbital – protuberanţă osoasă localizată deasupra ochilor, întâlnită de regulă la

hominizi.

Trinomial – expresie fixă formată din trei cuvinte.

32
 Lista de nume proprii

Krapina – oraş în Croaţia.

Monte-Circeo – insulă pe coasta de N-V a Italiei.

Teshik-Tash – sit arheologic în Uzbekistan.

33
 Bibliografie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Homo_neanderthalensis

http://ro.wikipedia.org/wiki/Australopithecus

http://ro.wikipedia.org/wiki/Homo_ergaster

http://ro.wikipedia.org/wiki/Homo_erectus

http://ro.wikipedia.org/wiki/Homo_erectus_lantianensis

http://ro.wikipedia.org/wiki/Homo_sapiens

http://ro.wikipedia.org/wiki/Homo_sapiens_arhaic

http://ro.wikipedia.org/wiki/Homo_habilis

http://ro.wikipedia.org/wiki/Homo_heidelbergensis

http://www.descopera.ro/dexcopera/4015564-cro-magnon

34