ORIGINEA SI EVOLUTIA

OMULUI
 Argumente privind apartenenţa omului la
lumea animală
• Apartenenţa omului la lumea vie de pe planeta noastră
este dovedită de o serie de fapte: structura similară a
ADN; cod genetic comun cu celelalte vieţuitoare;
prezenţa aceloraşi 20 de aminoacizi în structura
proteinelor; desfăşurarea proceselor metabolice după
aceleaşi reguli generale; diviziunea celulară mitotică şi
meiotică etc.
• Homo sapiens sapiens aparţine încrengăturii
vertebrate, afirmaţie dovedită de o serie de fapte:
prezenţa coloanei vertebrale; piesele scheletului uman
sunt omoloage cu cele ale organelor corespunzătoare de
la alte vertebrate; compararea embrionului uman în
primele etape ale dezvoltării sale evidenţiază
asemănarea cu embrionii altor vertebrate, de exemplu
celor de la păsări
Omul aparţine clasei mamiferelor dovadă
prezenţa unui număr mare de caractere comune
cu celelalte mamifere:
– homeotermia
– inima tetracamerală
– viviparitatea
– alăptarea puilor
– învelişul pilos (redus) al corpului
– prezenţa placentei
– organele rudimentare: (organe nefuncţionale care
ilustrează originea speciei luate în discuţie din
strămoşi la care organele respective erau
funcţionale): apendicele vermiform, coccisul, muşchii
urechii externe etc.
O serie de trăsături permite încadrarea omului în ordinul
Primatelor : membre anterioare de tip prehensil cu
degetul mare opozabil; degete cu unghii; poziţia centurii
scapulare; prezenţa unei singure perechi de mamele;
grupe de sânge asemănătoare; o mare omologie a
secvenţei de nucleotide din ADN uman cu cel al ADN al
unor primate (de exemplu, între ADN uman şi ADN de
cimpanzeu există o omologie de peste 95%).
Ordinul Primatelor, sau al maimuţelor, îşi are originea în
grupul insectivorelor primitive şi cuprinde mamifere
evoluate grupate în două subordine: Prosimiae şi
Simiae. In primul subordin sunt incluse infraordinele
actuale Tupaiformes, Lemuriformes, Lorisiformes,
Tarsiiformes şi infraordinul fosil Plesiadapiformes.
Primates
Prosimieni
Cel de-al doilea subordin al primatelor este cel al simienilor
care, la rândul său cuprinde două infraordine:
Platyrrhinae şi Catarrhinae.
Platyrrhinae – grup ce cuprinde maimuţe din America de
Sud, cu nasul turtit, la care nările se deschid lateral şi care
prezintă o serie de trăsături specializate care au închis
posibilităţile de evoluţie ale familiilor componente: viaţa
arboricolă, coada prehensilă folosită pentru menţinerea pe
ramuri.
Infraordinul Catarrhinae este foarte numeros, populează
regiuni din Africa şi Asia şi include mai multe familii:
Cercopithecidae, Hylobatidae, Pongidae şi Hominidae.

Gibon (Hylobatidae) și cercopitec (Cercopithecidae)

Examinarea comparativă a trăsăturilor celor patru
familii a permis evidenţierea unor caracteristici
comune, superioare grupurilor anterioare de
primate:
– scurtarea coloanei vertebrale prin modificarea
numărului de vertebre;
– mărirea dimensiunii cuştii toracice ceea ce permite
sporirea capacităţii respiratorii;
– turtirea antero-posterioară a cuştii toracice şi
schimbarea poziţiei centurii scapulare ceea ce
permite o amplitudine crescută a mişcărilor
membrelor anterioare;
– hrana omnivoră;
– dezvoltarea vieţii de grup;
– creşterea capacităţii cutiei craniene.
 Originea omului actual

In legătură cu originea omului actual se ridică mai

multe întrebări:
– care este leagănul omenirii?
– cum s-au răspândit oamenii pe toate continentele?
– care sunt strămoşii direcţi ai omului şi cum arată
arborele filogenetic al speciei noastre?
– care sunt genele care asigură unicitatea şi
superioritatea fiinţei umane?
– de ce specia noastră a supravieţuit celorlalte care au
dispărut?
Primii reprezentanţi ai familiei Hominidae

Descoperirile din ultimii ani ale paleoantropologilor au complicat şi mai

mult „scenariul” originii şi evoluţiei speciei umane. Cele mai vechi
fosile ale unor hominizi (bipezi cu aspectul corpului asemănător cu
cel al oamenilor) au fost descoperite în Africa, continent considerat
de cei mai mulţi specialişti drept „leagănul omenirii”. Mai mult, până
de curând, mai exact până în anul 2002, majoritatea fosilelor de
hominizi proveneau din partea estică a Africii; în anul menţionat, o
echipă de paleontologi francezi conduşi de Michel Brunet a
descoperit în Ciad cea mai veche fosilă de hominid, datată ca având
între 6,5-7 milioane de ani, şi care a fost botezată de băştinaşi cu
numele de Toumai care înseamnă „speranţă de viaţă”, iar
specialiştii au denumit specia Sahelanthropus tchadensis. Această
descoperire indică faptul că primele grupuri de hominizi prezentau
un grad relativ ridicat de diversificare, atât din punct de vedere
anatomic cât şi geografic.
Următoarele fosile de hominizi, ca vârstă, au fost descoperite în Africa
de Est, fiind datate ca având între 2 şi 6 milioane de ani. Dintre
acestea sunt de menţionat patru genuri de hominizi: Orrorin (6
milioane de ani), Ardipithecus (la 5,8 milioane ani), Australopithecus
(4,2-1,7 milioane de ani) şi controversatul Kenyanthropus.
Sahelanthropus
Principalele situri din Africa de Est unde au fost găsite fosilele celor mai vechi
hominizi
Cele mai mediatizate fosile de hominid găsite
sunt cele ale lui Lucy (numele provenind de la
melodia "Lucy in the Sky with the Diamonds", a
formaţiei Beatles, melodie îndrăgită de membrii
expediţiei care au descoperit fosilele), o femelă
de Australopithecus afarensis, cu vârsta
estimată la 3,2-3,3 milioane de ani, descoperită
în anul 1974 de către paleontologul Donald
Johanson la Hadar în Etiopia. Spre deosebire de
resturile fosile ale altor hominizi, în cazul lui Lucy
s-a găsit aproximativ 40% din scheletul său.
“Lucy” Australopithecus afarensis
3.24 million years old
Australopithecus africanus reprezintă, aşa cum am menţionat deja, prima
specie de australopitec descoperită. Ulterior, tot în Africa de Sud, au mai
fost găsite şi alte fragmente de oase care au permis estimarea vârstei
acestei specii la 3,0-2,5 milioane de ani şi reconstituirea, în cea mai mare
parte a scheletului şi craniului. Concluziile rezultate din analizarea acestor
fosile se referă la faptul că ele aparţineau unor hominizi bipezi, cu
capacitate craniană de aproximativ 440-485 cm3, ce prezentau dimorfism
sexual (masculii erau înalţi de aprox.138 cm, cu o greutate de 41 kg, iar
femelele erau mai scunde – 115 cm, cu o greutate mai mică – 30 kg), cu o
structură a scheletului pelvisului şi al piciorului asemănătoare cu a omului
modern.

Aspect (reconstituit) al craniului de A.africanus (A) şi compararea scheletului

pelvisului şi a piciorului de la cimpanzeu, A.africanus şi omul actual (B).
Cele două specii de australopiteci descrise mai sus, împreună cu
A.garhi (asemănătoare cu acestea) sunt incluse, de majoritatea
specialiştilor, în grupul australopitecilor „zvelţi”, atât datorită aspectului
corpului cât, mai ales datorită aspectului craniului şi dinţilor. Pe baza
aceloraşi criterii, următoarele specii de australopiteci (A.aetiopicus,
A.robustus şi A.boisei) sunt incluse în grupul australopitecilor „robuşti”.
Mai mult, o serie de paleoantropologi consideră speciile menţionate ar
aparţine unui alt gen care a primit denumirea de Paranthropus. Acest
grup a trăit acum 2,6 şi 1,7 milioane de ani, probabil chiar mai aproape
de zilele noastre (până acum 1,1 milioane ani), fosilele fiind
descoperite atât în estul Africii cât şi în sud. Caracteristic acestor specii
este: creşterea mărimii corpului (oase mai mari cu o musculatură mai
dezvoltată), mandibula mai dezvoltată şi prezenţa unei pronunţate
creste sagitale, capacitate craniană relativ redusă (410-530 cm3),
dentiţie ce sugerează o dietă formată din alimente tari (nuci, seminţe
etc), dimorfism sexual pronunţat. Nu în ultimul rând trebuie amintit
faptul că excavaţiile care au permis descoperirea lor au scos la iveală
şi oase alte altor animale care erau folosite de către australopiteci
drept unelte pentru săpat.
Pe baza aspectului corpului şi a asemănării dentiţiei s-ar putea
concluziona că unii dintre hominizii primitivi ar putea fi strămoşii genului
Homo, unii dintre paleoantropologi considerând că australopitecii „zvelţi” şi
nu parantropii ar reprezenta linia umanizării.
Conform datelor de până acum, specialiștii consideră că
reprezentanţii genul Homo au evoluat din formele
anterioare de australopiteci, cel mai probabil din
A.africanus. In genul Homo sunt incluse mai multe
specii, cum ar fi: H.habilis, H.erectus, H.ergaster,
H.heidelbergensis, H.neanderthalensis, H.sapiens.
Primele trei specii sunt considerate ca fiind „oameni
străvechi” sau arheantropi, în timp ce următoarele două
aparţin grupului de paleontropi iar ultima cuprinde
neantropii (oamenii moderni). In ultimii ani se consideră
că ultimele trei specii menţionate anterior
(H.heidelbergensis, H.neanderthalensis, H.sapiens) sunt
de fapt subspecii aparţinând unei unice specii, Homo
sapiens, unele având caractere arhaice în timp ce altele
cuprind formele cele mai evoluate
Homo erectus, 1 million years old; Australopithecus afarensis, 2.5 million
years old; Homo neanderthalensis, 100,000 – 32,000 years old
Primele fosile de H.habilis au fost descoperite în anii ’60 în
Tanzania, la Olduvai Gorge, de către membrii ai clanului
Leakey, după care numeroase fragmente de craniu sau de
schelet au fost identificate şi în Kenya, ultimele fiind obţinute în
1986 de către Tim White în urma unor săpături în regiunea
Olduvai. Găsirea unor unelte alături de fosile au permis
concluzia că aceşti „oameni” foloseau uneltele şi, probabil, le şi
produceau dar nu se cunoaşte dacă foloseau focul. Este posibil
ca reprezentanţii acestei specii să fi fost capabili de un limbaj
rudimentar.
Homo erectus (1,8-0,3 milioane de ani) a prezentat o răspândire
largă, resturi fosile fiind evidenţiate în Africa, Asia şi Europa.
Membrii acestei specii erau capabili nu numai să folosească uneltele
ci să le şi producă; este posibil ca ei să fi folosit focul. Specia era
politipică, ea ocupând un vast teritoriu, pe care, în condiţiile
specifice de mediu s-au putut forma mai multe rase geografice
(subspecii) care, în condiţiile unei relative izolări geografice, au putut
evolua divergent. Pareri actuale consideră că specia a dispărut
deoarece complexitatea și calitatea uneltelor era foarte redusă.
Homo sapiens

-cel mai vechi european a fost găsit în peştera Atapuerca din

Spania, în 1977, el având între 550.000-800.000 ani, denumit
H.antecessor. Analizele actuale permit concluzia că aceste fosile
ar putea fi încadrate în specia H.sapiens.
-In aceeaşi specie ar putea încadrat şi „omul de Heidelberg”,
descoperit în anul 1907 în Germania, lângă Heidelberg (o
mandibulă şi mai mulţi dinţi, datate ca având între 400.000 şi
700.000 de ani) deşi unii paleoantropologi îl consideră o specie
distinctă, H.heidelbergensis. Cu toate acestea, o serie de
caracteristici ale „omului de Heidelberg” a determinat o nouă
părere a specialiştilor: acest specimen ar putea fi o formă de
legătură între H.erectus şi H.sapiens, el putând fi la fel de bine
inclus printre membrii speciei H.erectus.
Fosile de H.sapiens
•Cro Magnon (sapiens sapiens), descoperit in 1868 la Cro-Magnon,
Les Eyzies, Franța
•Omo 1, descoperit de Richard Leakey in 1967-1974 la Kibish,
aproape de râul Omo, Etiopia
•Herto skull (idaltu), descoperit de Tim White in 1997 in Herto Bouri,
Etiopia.
•Jebel Irhoud 1-4, descoperit in 1991 in Maroc
Mitochondrial DNA from El Mirador Cave (Atapuerca, Spain) Reveals the
Heterogeneity of Chalcolithic Populations
Homo sapiens neanderthalensis sau H.neaderthalensis a fost descoperit
în anul 1856 în Germania, în valea Neander, de către Johann Fuhlrott.
Cercetări mai recente au arătat însă că cele mai vechi descoperiri ale
unor fosile aparţinând acestei specii datează din anul 1829 când în Belgia
a fost găsit craniul unui copil de 2,5 ani şi, respectiv 1848 când în
Gibraltar a fost găsit craniul unui adult. Majoritatea fosilelor aparţinând
acestei subspecii au fost găsit în numeroase locuri în Europa şi Asia,
vârsta lor fiind apreciată la 230.000-30.000 ani.
Infăţişarea generală a membrilor acestui grup se apropia destul de mult
de cea a oamenilor actuali dar, unele trăsături aveau caracter de
primitivitate: fruntea teşită şi joasă, arcade proeminente, gât scurt şi
masiv, talia de aproximativ 160 cm, capacitatea cutiei craniene de circa
1500 cm3, poziţia orificiului occipital şi structura centurii pelviene
evidenţiază o poziţie aplecat, cu genunchii uşor îndoiţi. Neandertalienii
foloseau focul atât ca mijloc de apărare cât şi pentru încălzire şi
pregătirea hranei, fapt ce le-a permis supravieţuirea în timpul
glaciaţiunilor; erau capabili de a produce unelte; trăiau în colectivităţi şi îşi
îngropau morţii. Ei au fost contemporani, o bună perioadă de timp, cu
oamenii moderni, Homo sapiens sapiens, după care au dispărut.
Excavațiile de la Atapuerca (Spania) au
permis descoperirea în 1992 a 5 cranii
identificate pe baza analizei ADN mitocondrial
ca fiind de H.neanderthalensis, cu o vechime
de 430.000 ani
Homo sapiens sapiens a apărut acum aproximativ 120.000
ani, aspectul specimenelor descoperite fiind foarte
apropiate de cele ale omului actual: aspectul feţei al
mandibulei şi al dinţilor era mai robust decât în prezent (cu
excepţia aborigenilor din Australia care prezintă un aspect
asemănător). Micşorarea dimensiunii dinţilor a fost
evidenţiată la fosilele descoperite în zone unde tehnicile de
prelucrare a hranei erau folosite de mai multă vreme,
fenomen ce ar putea fi considerat drept un exemplu de
selecţie naturală produs în ultimii 10.000 de ani (Brace,
1983). Cel mai cunoscut specimen a fost descoperit în anul
1868 la Cro-Magnon în Franţa, el având o vârstă de 28.000
ani. Situl unde a fost găsit adăpostea mai multe schelete,
alături de unelte din piatră, coarne de ren cioplite, podoabe
din fildeş şi din scoici. Oamenii de Cro-Magnon au trăit în
Europa între 35.000-10.000 ani, ei fiind vânători,
producători de unelte şi, nu în ultimul rând, artişti, ei fiind
autorii celebrelor picturi rupestre din peştera Lascaux.
East Africa:  

  Herto, Middle Awash 160,000-154,000  

  Omo 1 195,000
  Laetoli 120,000

South Africa:  

  Border Cave 115,000-90,000

  Klasies River Mouth 90,000

Israel:  

  Skhul and Qafzeh 92,000-90,000

Australia:  

  Lake Mungo 60,000-46,000

Asia:  

  Ordos (Mongolia) 40,000-20,000 ?

  Liujiang (China) 139,000-111,000 ?

  Zhoukoudian upper cave

27,000
     (China)

Europe:  

  Peştera cu Oase (Romania)   36,000-34,000

  Combe Capelle (France) 35,000-30,000

  Mladeč and Předmost�

35,000-25,000
     (Czech Republic)
  Cro-Magnon (France) 27,000-23,000
Map of early human migrations