UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA KRRM AN II
MASTER

Referat la disciplina
" Antrologie motrică "

Paleoantropologia. Oameni fosili

Profesor
Conf. Univ. Dr. Cojocaru Mirela

Studentă
Pușcașu Aura

Constanța

2023
0
Definitie. PALEOANTROPOLOGIE s.f. Parte a antropologiei care studiază omul fosil,
preistoric. [Gen. -iei. / < fr. paléoanthropologie].

Preistoria:este cea mai veche şi mai îndelungată epocă din istoria omenirii;începe cu apariţia
omului pe Pământ;se încheie odată cu inventarea scrierii şi formarea celor mai vechi state (cca
3200-3000 î.Hr.);se împarte în două perioade istorice: Epoca Pietrei şi Epoca Metalelor. Timp de
sute de mii de ani, oamenii preistorici au trăit în adăposturi naturale, ocupându-se cu
vânătoarea, culesul şi pescuitul. Formau mici comunităţi nomade, aflate mereu în căutarea unor
locuri prielnice supravieţuirii. Descoperirea obţinerii focului (acum circa 1,4 milioane de ani) a
reprezentat un moment esenţial în dezvoltarea omului.În jurul anului 10.000 î.Hr., ca urmare a
încălzirii climei, modul de viaţă al oamenilor s-a schimbat, aceştia devenind sedentari. Au
apărut astfel comunităţi stabile, ce au format sate, apoi oraşe. Uneltele au devenind mai variate.
Oamenii au învăţat:să obţină vase din ceramică;să prelucreze fibrele naturale (lâna, inul, cânepa,
bumbacul);să cultive plante;să domesticească animale.Cele mai vechi sate şi primele
ocupaţii (cultivarea plantelor, păstoritul, diverse meşteşuguri) au apărut în Orient.Cu
timpul, organizarea socială a fost determinată de:necesitatea obţinerii hranei şi a asigurării
protecţiei grupului;constituirea grupurilor umane pe baza relaţiilor de rudenie (familia), a
diveritelor ocupaţii (păstoritul, cultivarea plantelor), a aşezării geografice (vecinătatea).În jurul
anului 5000 î. Hr., oamenii au început să descopere procedeul prelucrării metalelor (aramă, aur,
argint, mai târziu fier).

Că știința evoluției omului are încă multe necunoscute, o știe oricine. Că teoriile cu privire la
strămoșii omului, la verigile lipsa și la hominizii care au populat planeta înaintea noastră sunt
reactualizate și refăcute an de an, este iarăși o certitudine. Este suficient să privim în urmă cu
doar un deceniu și jumătate ca să ne dăm seama cât de mult se pot schimba ipotezele care păreau
pe atunci intangibile. Și totuși, paleoantropologia este o știință aflată încă în anii copilăriei, o
știință care nu a încetat nicio clipă să ne uimească.

An de an, noi dovezi ale trecutului nostru îndepărtat ies la lumină în toate colțurile lumii,
schimbând din temelii vechile concepții. Numai în ultimii 12 ani, descoperirile
paleoantropologilor și ale arheologilor au fost în măsură să nască o veritabilă revoluție în ceea ce
privește teoriile cu privire la nașterea și evoluția omului. De la misteriosul Homo georgicus, la
străvechiul Sahelantropus tchadensis, la Homo antecessor și până la celălalt Homo sapiens
(Homo sapiens idaltu), piesele uriașului puzzle care reprezintă istoria umanității încep să se
adune.

1
Homo sapiens (în latină, omul înţelept) reprezintă specia căreia îi aparţin toţi oamenii
moderni. Homo sapiens este una dintre speciile grupate în clasa Homo, însă este singura care nu
a dispărut. Numele Homo sapiens a fost folosit în 1758 de către părintele clasificării biologice
moderne, Carolus Linnaeus. Se ştia de mult timp că oamenii se aseamănă din punct de vedere
fizic cu primatele mult mai mult decât orice alte organisme vii cunoscute, dar pe atunci
clasificarea fiinţei umane laolaltă cu restul fiinţelor vii era un act de mare îndrăzneală. Linnaeus,
preocupat exclusiv de asemănările din structura corpului, s-a confruntat doar cu problema
deosebirii lui Homo sapiens de maimuţe (gorile, cimpanzei, urangutani şi giboni), care diferă de
oameni prin numeroase trăsături corporale şi cognitive. (Tratatul lui Charles Darwin privind
evoluţia, Despre originea speciilor, va apărea 101 de ani mai târziu.)

De la Linnaues încoace au fost descoperite foarte multe fosile. Această arhivă conţine numeroase
specii dispărute care sunt mult mai înrudite cu omul decât primatele actuale şi se pare că erau
mai asemănătoare cu noi şi din punct de vedere comportamental. Călcând pe urmele strămoşilor
noştri în trecutul îndepărtat, apare întrebarea ce se înţelege prin cuvântul om. Homo sapiens este
uman prin definiţie, pe când maimuţele, nu. Dar membrii familiei umane dispărute (hominine),
care în mod clar nu erau identici nouă, totuşi erau foarte asemănători cu noi? Nu există nici un
răspuns definitiv la această întrebare. Deşi despre evoluţia umană se poate spune că a implicat
toate speciile înrudite mai mult cu noi decât cu maimuţele, adjectivul uman este folosit doar cu
referire la noi înşine şi la alţi membri ai genului Homo (H. erectus, H. habilis). Din punct de
vedere comportamental, doar despre Homo sapiens se poate spune că este „pe deplin uman“, însă
chiar definiţia lui Homo sapiens este o problemă în dezbatere. Unii paleoantropologi extind
durata acestei specii cu mult înapoi în timp şi includ multe fosile diferite anatomic pe care alţii
preferă să le repartizeze altor specii dispărute diferite. Pe de altă parte, mulţi paleoantropologi,
care doresc să aducă studiul hominizilor în rând cu cel al altor mamifere, preferă să îi atribuie
lui Homo sapiens doar acele forme fosilizate care intră în spectrul anatomic al speciilor aşa cum
există astăzi. În acest sens, Homo sapiens este foarte recent, apărând probabil în urmă cu mai
puţin de 150 000 de ani.

 DIRECŢII POSIBILE ÎN EVOLUŢIA LINIEI UMANE. Înainte de 1980, se credea că

fosilele de hominizi puteau fi identificate distinctiv cu o vechime de 14 la 12 milioane de ani. Cu
toate acestea, în anii 1970, geneticienii au introdus utilizarea de ceasuri moleculare pentru a
calcula cât timp au fost separate speciile de un strămoş comun. Conceptul de ceas molecular se
bazează pe o presupusă regularitate în acumularea de mici schimbări în codurile genetice ale
oamenilor şi ale altor organisme. Utilizarea acestui concept împreună cu o reanaliză a arhivei de
fosile a mutat perioada estimată a rupturii evolutive între maimuţe şi strămoşii omului cu
aproximativ cinci milioane de ani în urmă. De atunci, datele moleculare şi un număr constant de
noi fosile hominide a trimis înapoi în timp primii presupuşi strămoşi hominizi cu cca 8–7
milioane de ani.

ORIGINE. Cel mai vechi candidat la statutul de hominid este Sahelanthropus tchadensis,

identificat pe baza unui craniu din Ciad, Africa nord-centrală. Clasificat în 2002, acest specimen

2
este datat cu 7–6 m.a.u. Semnul distinctiv al clasei Hominine este în general considerat a fi
deplasarea în poziţie verticală, pe două picioare (bipedalism terestru). Craniul lui S.
tchadensis nu indică în mod cert dacă această specie avea respectiva trăsătură, deşi poziţia destul
de orientată spre faţă a lui foramen magnum (gaura prin care coloana verticală iese din cutia
craniană) ar putea sugera o postură verticală obişnuită. Aspectul cel mai remarcabil al acestui
craniu este structura lată şi aplatizată a feţei – ceva asociat anterior cu hominizii mult mai
recenţi – împreună cu o cutie craniană mai mică, de forma celei a maimuţei. Acest specimen are,
de asemenea, caninii mici în comparaţie cu cei ai maimuţelor, aliniindu-se astfel cu hominizii,
din punct de vedere funcţional. Nu s-a ajuns încă la un acord în ce priveşte locul acestuia în
arborele genealogic al omului (sau mai exact „arbustul genealogic“), dar, chiar dacă este vorba
de un hominid, este foarte puţin probabil să fie un strămoş direct al lui Homo sapiens.

 Sahelanthropus pune accent pe un model evolutiv care pare să fi fost o caracteristică a familiei

Hominine încă de la început – model care îl aliniază cu ceea ce se observă în majoritatea
grupurilor de mamifere cu evoluţie de succes. Evoluţia omului, se pare, a fost un proces constant
de încercări şi erori. Din punct de vedere istoric, acest proces a fost considerat o serie mai mult
sau mai puţin directă de aşa-numite îmbunătăţiri în cadrul unei singure linii, care a culminat în
cele din urmă cu imaginea „şlefuită“ a omului modern. Oricât ar fi de măgulitoare această
imagine pentru eul nostru, ea este destul de eronată. De fapt, evoluţia umană a fost de-a lungul
întregii sale istorii o chestiune de experimentare, noi specii ivindu-se constant, fiind aruncate în
arena ecologică pentru a concura şi cel mai adesea dispăreau. Privită în acest fel, noi suntem mai
degrabă ultima crenguţă supravieţuitoare într-un arbust ramificat, vast şi complicat, decât
ocupantul unic al unei culmi, pe care s-a urcat cu greu şi, într-un fel, oarecum meritat.

Fosilele descoperite la începutul anilor 1990 au început să ofere indicii despre complexitatea
arbustului hominid în cele 3 milioane de ani care au trecut de la apariţia lui Sahelanthropus. Trei
alte genuri noi ale primilor hominizi (Ardipithecus, Orrorin şi Kenyanthropus), ce datează de
acum 6–3 milioane de ani, au fost recuperate din Kenya şi Etiopia. În plus, în a doua jumătate a
sec. XX, noi specii au fost adăugate genurilor de mult
stabilite, Australopithecus şi Paranthropus, ambele cunoscute din siturile din Africa de Sud şi
Est. Această primă diversificare a hominizilor, ai cărei ultimi supravieţuitori au trăit acum cca
1,5 milioane de ani, a creat o clasă destul de variată. În general, aceştia erau mici de înălţime, cu
dinţi mari pentru mestecat şi canini mici (uneori foarte mici). Aveau cutii craniene mici (ca la
maimuţe) şi feţe destul de proeminente. Datorită acestor proporţii ale craniului asemănătoare
maimuţei, nu este de mirare că mulţi paleoantropologi i-au caracterizat pe aceşti hominizi drept
„maimuţe bipede“. Dacă erau într-adevăr bipede, există în anatomia lor trăsături structurale
importante, dar subtile, care arată că mergeau diferit faţă de noi.

Două dintre cele mai reuşite exemple de astfel de fiinţe sunt „Ardi“, un hominid din
specia Ardipithecus ramidus din Aramis, Etiopia, şi faimoasa „Lucy“, un hominid din
specia Australopitechus afarensis din Hadar, Etiopia. Scheletul lui Ardi, care este 50% complet,
datează de acum 4,4 milioane de ani. Forma pelvisului şi a picioarelor sugerează deplasarea

3
bipedă. Cu toate acestea, alte elemente ale scheletului indică faptul că petrecea o mare parte din
timp căţărându-se în copaci. În schimb, scheletul lui Lucy este 40% complet şi datează de acum
4,2 milioane de ani. Pelvisul lui Lucy este mult mai asemănător cu al omului, iar forma
articulaţiei genunchiului sugerează că mergea în poziţie verticală într-o manieră asemănătoare
omului modern. Aceste fosile, împreună cu câteva urme de paşi puţin mai vechi, descoperite la
Laetoli, în Tanzania, dovedesc că primii hominizi erau bipezi, adoptând poziţia verticală când
erau pe sol. Totuşi, ei mai păstrau trăsături ale strămoşilor care trăiseră în copac, în special
braţele lungi, picioarele scurte, umerii înguşti şi palmele şi tălpile lungi, cu care puteau apuca.
Toate aceste trăsături i-ar fi făcut nişte erbivori agili printre ramurile copacilor, unde şi-ar fi
căutat mâncare pe timpul zilei şi se adăposteau noaptea, cu toate că se deplasau pe două picioare
când erau pe sol. Mediile în care au trăit aceşti hominizi sugerează că încă se simţeau în largul
lor în pădure şi erau foarte activi la marginea pădurii şi în zonele unde pădurea se rărea şi forma
o savană – un areal care se extindea în habitatul lor african, după 7 milioane de ani când clima
fusese mai uscată şi mai sezonieră.

CLASA HOMO. Este dificil de spus cât interacţionau primii hominizi. În plus, deşi aceste
forme antice au fost clar membri ai aceluiaşi grup mai mare, este greu de distins exact în ce fel
oricare dintre ele ar putea avea legătură cu speciile ulterioare, din cauza fosilelor incomplete sau
a interpretărilor diferite ale aceluiaşi indiciu. Homo ar fi putut apărea încă de acum cca 2,5
milioane de ani, deşi arhiva din această perioadă este extrem de incompletă. Mai multe fosile
incomplete sau rupte, din perioada cuprinsă între cca 2,5 şi 2 m.a.u., au fost plasate în
categoria Homo timpuriu, în timp ce fosile puţin mai recente din defileul Olduvai, Tanzania, dar
şi din altă parte, au fost numite H. habilis. Luată împreună, această adunare de hominide
alcătuieşte un grup destul de ciudat, care se bazează în principal pe o creştere modestă a
dimensiunii creierului în comparaţie cu cel al lui Australopithecus şi al rudelor sale. Chiar mai
importantă în repartizarea acestor fosile în clasa Homo poate fi apariţia în aceleaşi depozite
geologice a unor unelte de piatră foarte primitive. Noţiunea de „om creator de unelte“ a fost
foarte puternică la începutul anilor 1960, când a fost numit H. habilis. Decenii mai târziu, specia
căreia îi revine producerea primelor unelte de piatră rămâne necunoscută, dar avea probabil
creierul destul de mic, cu un corp proporţionat destul de diferit faţă de al nostru.

4
Rămăşiţe dintr-un craniu datat cu cca 2 m.a.u. au fost descoperite la Koobi Fora, Kenya. Se crede
că au aparţinut aceleaşi specii din care face parte scheletul complet denumit „băiatul de la
Turkana“ vechi de 1,6 milioane de ani, descoperit în apropiere de Nariokotome. Natura asocierii
dintre cele două descoperiri nu este încă foarte clară, de vreme ce scheletele parţiale de hominide
sunt extrem de rare, iar cercetătorii caută adânc în trecut, într-o perioadă anterioară introducerii
practicilor de înmormântare. Descoperit în 1984, scheletul cu membre zvelte şi picioare lungi de
la Nariokotome este prima dovadă solidă a unui individ care semăna cu Homo sapiens în ce
priveşte forma corpului. Acesta este în sfârşit un reprezentant al speciei care locuia cu siguranţă
în savană, departe de pădure şi de zonele împădurite la care se limitaseră predecesorii săi. Băiatul
de la Turkana avea 1,60 m înălţime când a murit, la vârsta de 8 ani, şi s-a estimat că ar fi atins
înălţimea de 1,80 m la maturitate. Scheletul său poartă semne distinctive de bază, la fel ca şi al
nostru; faţa sa era însă destul de proeminentă, iar creierul era aproape jumătate din al nostru. În
ciuda trăsăturilor craniene, acest individ merită în mod clar să fie clasificat alături de noi în
grupul Homo. Majoritatea experţilor îl consideră acum un exemplar de H. ergaster, cu toate că
unii oameni de ştiinţă preferă încă specia mai largă H. erectus, care s-a bazat iniţial pe
specimenele descoperite la Java în anii 1890; alţii îl includ într-o interpretare extinsă a lui H.
sapiens.

Odată ce au fost atinse proporţiile corporale ale omului modern, astfel de specii ar putea tolera
specimenele mai îndepărtate recent descoperite. Cu aproape 1,8 m.a.u., hominizii care se
limitaseră iniţial doar la Africa s-au deplasat până în China şi Indonezia. Pe noile teritorii, ei s-au
diversificat, după cum era de aşteptat, apărând noile specii care se dezvoltau în diferite
regiuni. H. erectus a apărut mai devreme în estul Asiei; primul hominid european, H. antecessor,
este cunoscut doar mult mai târziu, acum 800 000 de ani. Se pare că Africa a fost sursa nu numai
a unuia, ci a succesive valuri de emigranţi hominizi, inclusiv H. heidelbergensis, care provine de
acum 600 000 de ani şi s-a îndreptat spre Europa acum 500 000 de ani. În Europa, un prim
reprezentant al lui H. heidelbergensis ar fi dat naştere grupurilor din care făceau parte
neanderthalienii (H. neanderthalensis), care populau Europa şi vestul Asiei acum 200 000–
300 000 de ani. Cu toate acestea, se pare că Africa a continuat să producă specii care se înrudesc
mai direct cu H. sapiens de astăzi.

1997.Cercetatorii germani au reusit sa extraga in premiera un fragment de ADN mitocondrial din

fosilele Omului de Neanderthal. Rezultatul a fost unul socant. Homo neanderthaliensis nu este
inrudit cu omul modern si, cel mai probabil, reprezinta o specie diferita.Mai multe fosile
hominide au fost descoperite in Spania si au fost datate la 780.000 de ani. Cum acestea nu se
incadrau in nicio specie cunoscuta, ele au fost atribuite unui nou gen hominid, Homo
antecessor.Cele mai vechi unelte descoperite vreodata (2,6 milioane de ani vechime) au fost
scoase la lumina in Ghana. Cercetatorii nu stiu inca cine le-ar fi putut crea, desi a fost avansata
ideea unor hominizi primitivi inca necunoscuti.Studiul asupra unor fosile de Homo erectus
descoperite in Indonezia a aratat o varsta halucinanta a acestora, 27.000-51.000 de ani, ceea ce il
face pe stravechiul hominid o specie contemporana lui Homo Sapiens.

5
1998.Un craniu cu o vechime de circa 1 milion de ani a fost scos la lumina in Eritreea.
Caracteristicile sale par sa indice un hominid cu trasaturi atat din specia Homo erectus cat si din
Homo sapiens.Analiza unui craniu de Australopitecus africanus descoperit in situl de la
Sterkfontein, Africa de Sud, arata ca membrele sale superioare erau mult mai aproape de cele ale
maimutelor decat sunt membrele presupusului sau stramos, A. Afarensis.

1999.O noua specie de australopitec, Australopitecus garhi a fost scoasa la lumina in localitatea
Bouri, Etiopia. Interesant este faptul ca ramasitele acestuia a fost gasite langa cele ale unei
caprioare care a fost transata cu unelte de piatra, sugerand ca aceasta specie folosea uneltele
inaintea lui Homo habilis.

2000.Analiza unei noi secvente de ADN mitocondrial extrasa de la un neanderthalian descoperit

in Rusia are acelasi rezultat ca si testele din 1997. Homo neanderthaliensis era o specie diferita
de Homo Sapiens. Cea de a treia secventa de ADN, de data aceasta de la un specimen din
Croatia, a confirmat aceeasi ipoteza.Doua cranii misterioase, atribuite lui Homo erectus, a fost
scoase la lumina in situl de la Dmanisi, Georgia. Vechimea lor a fost estimata la 1,7 milioane de
ani.

2001.Fosila unui hominid inca neidentificat, cu o varsta de 3,4 milioane de ani, a fost descoperita
in Etiopia.O echipa mixta francezo-kenyana scoate la lumina un specimen considerat mai vechi
decat orice alt reprezentant al genului Homo (6 milioane de ani) dar care, totusi, pare mult mai
evoluat decat australopitecii. Specia a fost numita Orrorin tugenensis si a fost considerata
stramosul direct al hominizilor, excluzand australopitecii din linia evolutiei umane.O fosila cu o
varsta de 3,6 milioane de ani este identificata in Kenya. Cercetatorii au concluzionat ca este
vorba de o specie cu totul noua si au numit-o Kenyantropus platyops.

2002.Un craniu descoperit in Ciad este identificat ca apartinand celei mai vechi specii hominide.
Noua specie a fost botezata Sahelantropus tchadensis. Varsta exemplarului este de cca 7 milioane
de ani.Cele doua cranii descoperite la Dmanisi, Georgia se dovedesc a fi cele mai primitive de
acest gen, scoase la lumina in afara Africii. Desi unii cercetatori inca mai vad legaturi intre
acestea si specia Homo erectus, specimenele au fost atribuite unui nou tip de hominid, Homo
georgicus.

2003.Trei cranii catalogate ca apartinand speciei Homo sapiens sunt descoperite in situl
arheologic de la Herto, Etiopia. Varsta acestora, 160.000 de ani, le face cele mai vechi de acest
gen. Analizele craniilor arata ca apartineau unor indivizi cu trasaturi oarecum diferite de cele ale
omului modern. Aparea pe scena lumii un alt Homo sapiens – Homo sapiens idaltu.Un specimen
scos la lumina in Africa de Sud se dovedeste cel mai vechi australopitec cunoscut. Fosila cu o
varsta de 4 milioane de ani a fost botezata Little Foot.In insula Flores, Indonezia, cercetatorii
descopera scheletul aproape complet al unui hominid de dimensiuni reduse (1,1 metri). S-a
dovedit ca este vorba de o specie umana necunoscuta pana atunci, Homo Floresiensis.

6
2004.Fosilele fragmentate ale unui specimen antropoid, cu o varsta de 5,2 – 5,8 milioane de ani
sunt descoperite in Etiopia. Cercetarile ulterioare au dus la identificarea unei noi specii
Ardipithecus kadabba.In situl arheologic de la Olorgesailie, Kenya, este scos la lumina un craniu
cu o varsta de cca 950.000 de ani, apartinand unui Homo erectus. Dimensiunile acestuia sunt insa
asemanatoare cu cele ale lui Homo georgicus (cca 650-800 centimetri cubi), mult prea mic
pentru un reprezentat din specia erectus.

2005.Un schelet partial descoperit la Mille, Etiopia este catalogat drept cel mai vechi hominid
biped. Cercetatorii nu au identificat inca specia din care face parte desi studiile tind sa indice un
reprezentat al speciei Ardipithecus ramidus sau Australopitecus afarensis.Doua cranii descoperite
langa raul Omo, Etiopia, se dovedesc cele mai vechi fosile ale lui Homo Sapiens. Varsta lor este
de 195.000 de ani.

2006. Scheletul complet al unui Australopitecus afarensis este descoperit in Etiopia. Botezat
„Selam”, acesta prezinta atat trasaturi bipede cat si arboricole.

2007. Fosile apartinand atat lui Homo erectus cat si lui Homo habilis sunt descoperite in acelasi
sit, in Kenya. Faptul ca ele s-au dovedit contemporane indica faptul ca speciile nu s-au succedat
ci au evoluat in paralel.

2008. In insula Palau sunt descoperite ramasitele a 26 de indivizi cu aceleasi trasaturi ca Homo
Floresiensis. Varsta acestora este de doar 1000-3000 de ani.Studiile asupra unui craniu
apartinand unui Homo heidelbergensis, hominid care a populat pamantul cu aproximativ 530.000
de ani in urma si care este anterior atat neanderthalienilor cat si oamenilor, demonstreaza ca
acesta era inzestrat cu caracteristicile fizice necesare vorbirii. Are loc prima reconstructie fidela a
chipului unui neanderthalian. Modelul, o femela botezata Wilma, a fost realizat dupa ramasitele a
cel putin opt oameni de neanderthal

2012. Arheologii au dezgropat în sudul Chinei rămășițele a ceea ce se crede că ar fi o nouă specie
de oameni. Oasele, provenind de la cel puţin cinci indivizi, datează de acum 11.500, până la
14.500 de ani. Cercetătorii i-au denumit oamenii din Peştera Căprioara Roşie, după numele
sitului unde a fost făcută descoperirea.Deși rămășițele au fost descoperite cu mai multă vreme în
urmă, abia acum a fost făcută publică informația, după mai multe cercetări. Încă sunt necesare
mai multe serii de analize pentru a confirma că este vorba despre o nouă specie de
oameni."Încercăm să fim foarte precauți în acest moment în ceea ce privește clasificarea lor", a
afirmat Darren Cunroe de la Universitatea New Soth Wales, Australia, co-autor al
studiului."Unul dintre motive este faptul că, în prezent, în paleoantropologie nu există o definiţie
exactă pentru specia noastră (homo sapiens), oricât de greu ar fi de crezut asta. E un domeniu
foarte discutabil", a explicat Cunroe.Oamenii de știință cred că ar putea fi vorba despre o specie
de oameni necunoscută până în prezent, care ar fi apărut în Asia. Indivizii aveau cranii rotunde şi
tari, cu frunţi proeminente, feţe nu foarte alungite şi nasuri late.

7
DESCOPERIRI PALEOANTROPOLOGICE ÎN ROMÂNIA. Cele mai vechi resturi umane
descoperite până acum în România sunt două falange de la mână şi una de la picior descoperite
în peştera Bordul Mare de la Ohaba Ponor, jud. Hunedoara. Prin materialele osteologice
descoperite până în anul 1928 în peştera Bordul Mare, St. Gaal a separat prima falangă a celui
de-al doilea deget al piciorului drept, pe care a atribuit-o lui Homo primigenius Schwalbe {Homo
primigenius neandertalensis). Din materialele arheologice descoperite în anul 1929, tot St. Gaal
avea să distingă o falangă a degetului arătător de la mâna stângă şi o altă falangă a degetului
inelar pe care le-a atribuit aceleiaşi specii. C.S. Nicolăescu-Plopşor, în anul 1956, poate sub
influenţa descoperirii din peştera Muierilor de la Baia de Fier a unei forme de Homo sapiens
fossilis în mediu musterian, consideră că St. Gaal s-a grăbit în atribuirea celor trei falange lui
Homo primigenius, dar nu justifică această neîncredere şi nici nu oferă o altă încadrare. O
explicaţie în acest sens va încerca să găsească fiul său, D. Nicolăescu-Plopşor în 1968, care însă
o va face nu prin restudierea materialului antropologic, cum ar fi fost firesc, afirmând că ar fi
inutilă o discuţie cu privire la morfologia şi descrierea metrică a pieselor în vederea precizării
apartenenţei lor la o specie umană mai arhaică - Neandertal, sau mai evoluată - Homo sapiens.
Cum St. Gaal menţionase că falangele umane din peştera Bordul Mare aparţin lui Homo
primigenius pe considerentul unei asociaţii faunistice ce ne-ar îndrepta spre timpurile musteriene
precoce, D. Nicolăescu-Plopşor încerca să creeze un nou model care să demonstreze că există o
mare diferenţă între asociaţia biotop şi fauna unor nivele de locuire, iar valoarea cronologică a
faunei din această peşteră nu trebuie absolutizată. Prin urmare, la Ohaba Ponor ar fi vorba de un
"habitat de lungă durată" care ar aparţine unui musterian superior şi, prin urmare, inclusiv cele
trei falange pot să fie atribuite lui Homo sapiens fossilis. Este evident că demonstraţia lui D.
Nicolăescu-Plopşor nu pare prea convingătoare, pentru că ea nu face altceva decât să pornească
de la o slăbiciune a demersului lui St. Gaal, pentru a o înlocui cu altele lipsite şi mai mult de
argumentaţia faptică. Aceasta nu înseamnă că excludem a priori că resturile umane din peştera
Bordul Mare să aparţină lui Homo sapiens sapiens. O altă descoperire interesantă şi curioasă în
acelaşi timp este cea făcută în mediul musterian din peştera Muierilor de la Baia de Fier, jud.
Gorj. În publicaţia din anul 1953, C.S. Nicolăescu-Plopşor menţiona că în stratul inferior, atribuit
unui musterian care nu s-ar înscrie totuşi în formele clasice ale acestei culturi, s-au găsit câteva
resturi umane: un craniu care păstrează în mare parte masivul facial; un fragment din jumătatea
dreaptă a unei mandibule şi alături, împreună cu oase de urs de peşteră, o tibie umană cu urme de
roadere pe extremităţi; la 30 cm mai jos a apărut o scapulă umană. În această fază a cercetărilor,
craniul şi tibia au fost atribuite lui Homo sapiens fossilis, iar mandibula şi scapula lui Homo
primigenius. într-un articol apărut trei ani mai târziu, C.S. Nicolăescu-Plopşor, referindu-se la
aceeaşi descoperire, menţionează că la Baia de Fier s-a descoperit un craniu de Homo sapiens
sapiens care a conservat o bună parte din masivul facial, împreună cu un fragment de mandibulă,
o scapulă şi o tibie. Este lesne de observat că s-a renunţat la atribuirea unora din resturile
osteologice lui Homo primigenius (neandertalensis) şi se menţionează că întregul material
aparţine unei unice specii - Homo sapiens fossilis. 206 https://biblioteca-digitala.ro Nu este
exclus ca această schimbare să se fi produs sub influenţa expertizei antropologice oferite de Al.
Gheorghiu şi N. Haas, care atribuiau întregul material lui Homo sapiens fossilis, mai precis unei
8
femei de 50-65 ani. D. Nicolâescu-Plopşor, într-un studiu din 1968, consideră că resturile umane
de la Baia de Fier aparţin unei femei de 40-45 ani din specia Homo sapiens fossilis cu anumite
caractere mai arhaice şi câteva trăsături negroide pe care o atribuie în ansamblul său la tipul
Grimaldi din peştera Copiilor. Datorită implicaţiilor unei astfel de descoperiri - Homo sapiens în
strat musterian - mulţi specialişti, printre care şi O. Necrasov, au privit cu îndoială rezultatele din
peştera Muierilor. în schimb, Alex. Bolomey încearcă să găsească o explicaţie asupra trăsăturilor
oarecum deosebite ale resturilor umane din această peşteră, care frapează prin caracterul lor
modern "sapiensoid", dar care au fost totuşi recuperate dintr-un strat musterian tardiv,
asemănător celui care există în alte peşteri carpatice, aşa cum au demonstrat cercetările
cronoclimatice. Dar, de Homo sapiens fossilis în mediu musterian, D. Nicolâescu-Plopşor
vorbeşte şi în localitatea Peştera, corn, Moieciu, jud. Braşov. Ultimele observaţii asupra
materialului de aici, făcute de M. Pâttou şi P. Auguste au demosntrat că resturile osteologice
respective nu sunt de la un hominid. E. Terzea comunică descoperirea unei falange, probabil de
Homo neanderthalensis, dintr-un strat din peştera Livadiţa, corn. Pescari, jud. Caraş-Severin,
atribuit de V. Boroneanţ unui Musterian ce se apropie de tipul Quina şi de cel tipic. Semnele de
întrebare care însoţesc unele descoperiri antropologice din stratele musteriene din România
impune revizuirea întregului material osteologic, cu atât mai mult cu cât în ultima vreme, o serie
de cercetători, printre care B. Vandermeersch, afirmă că în anumite regiuni oamenii moderni au
fost anteriori sau contemporani cu neandertalienii. De altfel, situaţiile din România, la prima
vedere confuze, au fost relevate şi în alte regiuni din Europa centrală şi de sud. Aşa de exemplu
la Vindija în Croaţia au fost găsite fragmente umane în nivele musteriene îmbogăţite în elemente
din Paleoliticul superior, iar neandertalienii de aici au fost interpretaţi ca stabilind o tranziţie spre
Homo sapiens sapiens. De asemenea, resturile umane din Aurignacianul vechi de la Mladec şi
Zlatny Kun din Cehia posedă evidente caractere arhaice, care au putut să persiste la Predmost 3
în nivele mai recente ale paleoliticului superior. Din stratele atribuite paleoliticului superior, cea
mai cunoscută descoperire antropologică este cea din peştera Cioclovina, corn. Boşorod, jud.
Hunedoara. Nu este exclus ca prima descoperire a unui craniu uman în peştera Cioclovina să fi
fost făcută încă din anul 1910, când M. Roska a fost anunţat de doi turişti şi istorici amatori din
Călan că în "sala mare" au fost găsite cranii de urşi şi un craniu de om. Din păcate, în anul
următor el nu avea să mai găsească decât un dinte de urs. La începutul deceniului al cincilea
începe exploatarea depunerilor bogate în fosfaţi din peştera Cioclovina, cu această ocazie fiind
descoperit un craniu uman. Craniul, descoperit întâmplător, nu a beneficiat de observaţii
stratigrafice atente. Acest craniu a ajuns prin intermediul a doi ingineri la geologul I. Simionescu
şi a fost supus unui studiu antropologic de Fr. Rainer. Trei piese litice care însoţeau craniul au
fost atribuite aurignacianului. După Fr. Rainer şi I. Simionescu, craniul din peştera Cioclovina
aparţine unui individ de sex feminin, de 30-40 de ani, din specia Homo sapiens diluvialis, cu
menţiunea că există elemente care amintesc de Homo primigenius, omul de Neandertal. Sunt
invocate analogii ale craniului din peştera Cioclovina cu craniul de la Predmost din Moravia. Cu
ocazia construirii podului peste Dunăre de la Giurgiu în aluviunile de bază ale ostrovului
Mocanu, la peste 20 m adâncime, în poziţie secundară, cu evidente urme de 207
https://biblioteca-digitala.ro rulare, s-a recuperat un frontal atribuit unei femei de 40 de ani din
9
specia Homo sapiens fossilis. În peştera Ciurului-Izbuc, corn. Roşia, jud. Bihor şi în peştera
"Gheţarul de la Vârtop", cătunul Casa de Piatră, corn. Arieşeni, jud. Bihor, s-au descoperit
amprente ale piciorelor umane. Pentru prima din aceste peşteri s-au încercat analogii cu urmele
de paşi similare din peşterile franceze Tuc d'Audoubert, Cabrerets, Montespan, Niaux etc. sau
peştera Sorciere din Italia. Locuirea tardigravetiană (romanello-aziliană) de la Cuina Turcului,
corn. Dubova, jud. Mehedinţi a livrat mai multe resturi ososase umane. Descoperiri similare s-au
făcut se pare şi în peştera Climente II, corn. Dubova, jud. Mehedinţi.

Bibliografie
 1971, Originea si evoluţia omului, Editura Academiei Romane, Bucureşti;
 1976, La prehistoire Francaise, Tome I-II,.Editions du Centre National de la Recherche
Scientifique, Paris;
 1984, Encyclopedie illustree de l'homme prehistorique, Griind;
 1989, Le temps de la Prehistoire, Societe Prehistorique Francaise, Edition Archeologia,
Dijon (voi. 1-2);
 1986, Bilzingsleben III. Homo erectus-seine Kultur und seine Umwelt, Berlin;
 1995, The Neanderthal Legacy, An Archaeological Perspective from Western Europe,
Princeton University Press, Princeton, New Jersey;
 2010, București, Indrumar de antropologie medicala, Baciu, Adina, Editura: Carol
Davila

10