Evoluția omului

Teoria evoluţionistă (darwinism), apărută după mijlocul secolului al XIX-lea, rămâne cea mai
importantă şi disputată teorie cu privire la evoluţia şi originea omului. La baza teoriei se află datele
acumulate de tânărul Charles Darwin în timpul călătoriei efectuate în jurul lumii cu nava “Beagle” în
anii 1833-1835. Scopul călătoriei era acela de a aduna date care să confirme creaţia divină. Mult mai
târziu şi la insistenţele prietenilor săi, va publica lucrarea sa fundamentală, “Originea speciilor prin
selecţie naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existenţă” (1859). Rezultatul a fost,
însă, altul. Confruntat cu varietatea deosebită a speciilor de animale (în special cazul sturzilor din
Galapagos), Charles Darwin a fost obligat să accepte ideea că teoriile creaţioniste nu reuşesc să
explice varietatea speciilor.

Rezumând, teoria lui Darwin propune următoarea interpretare: speciile evoluează nu atât
datorită mutaţiilor, care sunt rezultatul hazardului, ci datorită adaptării la mediu. Altfel spus,
presiunea mediului duce la selecţie naturală; speciile care nu pot să se adapteze la noile condiţii pot
să dispară, lăsând loc celor care au, în parte datorită mutaţiilor, acest potenţial adaptiv. Important de
reţinut este faptul că, cel puţin iniţial, această teorie nu se aplica fiinţelor umane. Darwin niciodată
nu a încercat să explice apariţia omului în termenii propriei sale teorii. Într-o scrisoare adresată unui
prieten şi redactată după publicarea lucrării sale (care nu a stârnit imediat pasiuni academice), el
remarca faptul că ar fi interesant de aplicat teoria selecţiei naturale şi problemei apariţiei omului (o
va face, dar mult mai târziu). Contemporanii sunt cei care au adus în centrul dezbaterilor teoria sa.

Primatele sunt mamifere placentare, apărute în urmă cu 60-70 mil. ani în urmă, majoritar arboricole.
Grupul Hominide-lor apare pe la 14-12 mil. ani cu Ramapithecus, primul exemplar cu o clară poziţie
bipedă, chiar dacă accidental sau de scurtă durată. Homo sapiens este singura specie care a
supraviețuit din genul sau. Alte specii ale acestui gen au fost fie strămoși de-ai noștri, fie rude
separate de linia noastră ancestrala. Inca nu s-a ajuns la un consens cu privire la cum ar trebui
acestea privite, ca specii separate sau ca sub-specii.

1
Omul a fost un animal de trib inca de când s-a ridicat in doua picioare, acum mai bine de patru
milioane de ani. Mersul biped a avut numeroase avantaje, brațele puteau fi folosite la apucarea
obiectelor, însa a avut si dezavantaje. Era mai dificil sa fuga pentru a scăpa de pradatori. Insa, prin
cooperare, puteau face fata oricărui pradator.

Timp de doua milioane de ani, hominizii au trăit in grupuri, asemenea cirezilor de animale ierbivore,
iar mai apoi, au devenit adevărați vanatori; si inca mai sunt. Trăind in grupuri, instinctele de iubire,
compasiune, cooperare, curiozitate si inventivitate au evoluat odată cu ei. Instinctele erau necesare
ca specia sa poată supraviețui. In timp ce instinctele nu se pot modifica prin educație,
comportamentul lor putea fi modelat de semeni. Intelectul s-a dezvoltat încet, timp de 4 milioane de
ani, odată cu dezvoltarea uneltelor si a vieții din ce in ce mai complexe pe care o trăiau.

Dovezile sunt adesea insuficiente si sunt ilustrate in buna parte de descoperirea fosilelor. Originea
omului datează de acum 2 milioane de ani, undeva in estul Africii. Primele fosile descoperite,
recunoscute ca fiind primii oameni au fost denumiți “homo habilis”. Insa, de curând, s-a constatat ca
specimenele descrise sub acest nume erau prea variate pentru a aparține unei singure specii. In
funcție de particularitățile corpului si a creierului au fost impartite in mai multe specii. De exemplu,
cele cu creierul mai mare au fost numite “Homo rudolfensis”. Aceasta specie se deosebea de
Australopithecus: brațele erau mai scurte si picioarele erau mai lungi, molarii erau mai mici iar
incisivii erau mai mari. Insa pe măsura ce se descopereau noi fosile, interpretarea se schimba radical.
Adeseori, o noua descoperire aducea mai multa confuzie. Anumite fosile păreau sa nu descindă din
nici specie de Australopithecus. Si asta, tocmai pentru ca viața a evoluat gradat cu modificări aproape
insesizabile.

Întrebări precum “care este originea noastră?” exista de când lumea. La început, miturile triburilor
aveau răspuns la orice întrebare, existenta lumii a fost considerata de la sine înțeleasa, iar despre
originea omului au apărut nenumărate legende. Mai târziu, filozofii si fondatorii religiilor au încercat
si ei sa ofere răspunsuri, preluate din vechile mituri si credințe. Trecerea omului din starea de
animalitate la cea de umanitate este condiționata de trei coordonate esențiale: starea bipeda,
limbajul si gândirea. Prin acestea, omul se diferențiază de orice alt animal. Evoluția omului (ca si a
tuturor speciilor) este considerata continua si ascendenta, adică, trecerile nu au fost bruște, de la un
nivel mai puțin evoluat (maimuțe) la un altul mai evoluat.

Specia umana s-a răspândit pe tot globul datorita schimbărilor geo-climatice si a progresului
tehnologic. Pornind din Etiopia, valea Omo si Hadar, homo sapiens s-a răspândit in întreaga Africa,
Asia de Sud si respectiv Europa de sud. In perioada paleoliticului superior, homo sapiens a ajuns pana
in nordul Europei. America a fost populata probabil in timpul glaciației de acum 20 – 30 de mii de ani
i.e.n, in mai multe etape, dintre care, ultima, acum 12.000 – 10.000 i.e.n. Fosilele găsite in Africa sunt
dovada înaintașilor omului modern. Oamenii s-au răspândit de pe acest continent in urma cu cca 100
000 ani si au colonizat alte regiuni, eliminând in acest proces hominizii mai vechi, cum ar fi
neanderthalieni europeni. Cimpanzeii sunt astăzi cele mai apropiate rude ale oamenilor, si asta
pentru ca au strămoși comuni. De fapt, cimpanzeii se aseamănă din punct de vedere genetic mai
mult cu oamenii decât cu alte primate mari, precum urangutanii.

Fosilele descoperite ne-au arătat ca au existat doua mari migrații, sprijinind modelul “out of Africa”.
Specia noastră, Homo sapiens, se pare ca isi are originea in estul Africii, fosilele datând de acum

2
200.000 de ani. Homo sapiens a migrat către nordul Africii acum 100.000 de ani. Aceasta etapa a fost
denumita “Out of Africa II”.

Deși ființele umane au in comun multe trasaturi biologice cu alte organisme, in special cu
mamiferele, caracteristicile lor unice le fac sa fie una dintre cele mai dezvoltate specii de pe Pamant.

Cum am devenit oameni?

Oamenii si-au dezvoltat caracteristici care ii deosebesc total de alte specii. Hominidul timpuriu,
australopitecul, a început sa meargă vertical in urma cu trei milioane de ani. Acest lucru s-a întâmplat
din cauza schimbărilor climatice de pe glob din timpul erelor glaciare, care au dus la rărirea pădurilor
si răspândirea stepelor cu grupuri izolate de copaci. Primatele mari arborescente erau dezavantajate
comparativ cu cele terestre, care aveau mersul vertical, puteau sa-si caute hrana pe pamant, puteau
vedea teritorii deschise si folosi unelte. Hominizii timpurii (Homo habilis) au creat si folosit unelte
simple de piatra in urma cu cca doua milioane de ani, intr-o epoca in care creierul lor mai mare decât
al altor specii de primate le permitea acest lucru.

Homo habilis vana animale pentru a se hrăni, dar aduna si fructe sau rădăcini. Homo erectus a apărut
in urma cu 1,5 – 2 milioane de ani si a fost prima specie de om timpuriu care a migrat din Africa in
regiuni de clima nordica. Unul dintre motive ar putea fi nevoia de hrana, care l-a determinat sa caute
locuri de vanatoare mai bune. Se presupune ca folosirea focului ar fi jucat un rol important in aceasta
migrație. Robustul neanderthalian si omul modern, mai înalt si mai slab (Homo sapiens) s-au
dezvoltat din aceste specii de hominizi timpurii. Oamenii moderni au apărut recent in peisaj, acum

130 000 ani, in Africa. Reconstrucţie a Homo heidelbergensis care

poate fi strămoșul direct atât al Homo neanderthalensis cât și al Homo sapiens.

Au traversat peninsula Arabia, după cum o făcuse si Homo erectus cu 100 000 ani înainte, si s-au
răspândit in Europa, Asia, Australia si in Americi, unde au coexistat cu alți oameni timpurii vreme de
mai multe milenii.

Strămoşii noştri s-au separat decisiv de rudele maimuţe în urmă cu peste şapte milioane de ani. La
început, aspectul fizic era similar, dar în interiorul celulelor schimbarea era deja făcută. Cei mai
îndepărtaţi strămoşi ai noştri mâncau în special fructe, dar ulterior, speciile mai evoluate, cum ar fi
australopitecul, au făcut pasul înainte către un meniu diversificat. Pe lângă o gamă variată de plante

3
şi ierburi, aceştia au început să mănânce şi carne pe care chiar o porţionau cu unelte din piatră. Mai
multă carne însemna mai multe calorii şi mai puţin timp pierdut cu procesul de masticaţie.

Oamenii erau maimuţele fără păr. Nu se ştie încă de ce, dar s-a întâmplat în urmă cu 3-4 milioane de
ani. Un răspuns ar putea fi apariţia păduchelui, iar corpul omului a renunţat la păr pentru a nu găzdui
păduchii. Fără păr, pielea a fost expusă luminii Soarelui şi s-a înnegrit. Din acel moment, toţi strămoşii
noştri au fost negri, până când omul modern a părăsit tropicele. După separarea de maimuţe,unele
gene au început să se modifice. Mâinile noastre au o dexteritate neobişnuită care ne permite să
construim unelte sau să scriem cuvinte. Această dexteritate se datorează şi unei secvenţe din ADN-ul
omului preistoric, care a evoluat rapid, imediat după ce strămoşii noştri s-au separat de maimuţe. Nu
se ştie exact care a fost rolul acestei secvenţe, dar a fost activă în braţele omului în timpul evoluţiei
acestora.

Dezvoltarea culturala este o caracteristica a oamenilor si se explica prin evoluția lor biologica.
Mărirea continua si plierea sporita a creierului uman, plus instruirea parentala a progeniturilor, le-a
permis oamenilor timpurii sa-si dezvolte limba si cultura. Cele mai importante patru zone de
dezvoltare psihologica au fost gândirea abstracta, crearea unui plan de perspectiva, inovația si
simbolismul. Multe dintre trasaturile fizice descrise mai jos au o legătura directa cu dezvoltarea
intelectuala a oamenilor.

De exemplu, perioada copilăriei la oameni durează mai mult decât la cimpanzei, deoarece copiii se
nasc intr-un stadiu mai timpuriu de dezvoltare, astfel incat craniul lor mare sa poată trece prin
pelvisul mamei in timpul nașterii. Pentru oameni, naşterea e un proces greu şi periculos. Spre
deosebire de alte primate, oamenii au nevoie de ajutor la naştere. Acest lucru e cauzat de mersul
biped, lucru care a format un canal pelvin mai îngust prin care fătul trebuie să treacă, în timp ce
dimensiunea capului a crescut. Pentru a compensa această naştere mai grea, bebeluşii sunt mult mai
mici comparativ cu oamenii maturi, dar şi mai lipsiţi de ajutor După naștere are loc dezvoltarea
semnificativa a creierului uman, stimulat ulterior de mediul înconjurător si de oamenii din preajma.
Toate speciile de maimuţe au saci de aer în tractul vocal, lucru care le permite să producă sunete
foarte puternice. Oamenii, însă, nu au aceşti saci de aer pentru că i-ar împiedica să producă diferite
vocale. Se pare că strămoşii noştri au încetat să mai deţină aceşti saci înainte să evolueze din verii
neanderthalieni, ceea ce sugerează că şi aceştia puteau vorbi. Performante mai mari s-au obținut
așadar datorita creierului uman mai mare si a circumvoluțiilor accentuate ale acestuia, care au
permis utilizarea mai eficienta a spațiului cranian, lucru care a dus la o inteligenta superioara si la
capacitatea de a vorbi. Capacitatea de a invata, care este valabila pe durata întregii vieți,
comportamentul social complex au constituit premisele apariției culturii. Evoluția intelectuala si
culturala a oamenilor timpurii a devenit cunoscuta in urma descoperirii obiectelor „

4
 culturale”, cum ar fi
uneltele. Nimeni nu ştie când au început strămoşii noştri să controleze focul. Cea mai veche dovadă
legată de această abilitate a fost găsită în peştera Wonderwerk, din Africa de Sud, unde există cenuşă
şi oase arse cu o vechime de un milion de ani. Dar sunt dovezi că oamenii procesau mâncarea chiar
cu mai mult timp în urmă şi acest lucru ar fi putut include şi utilizarea focului. Primele primate au
evoluat imediat după dispariţia dinozaurilor. Multe au început rapid să trăiască în grupuri. Asta a
însemnat că fiecare individ a fost nevoit să escaladeze reţeaua complexă a prieteniilor, ierarhiilor şi
rivalităţilor. Astfel, traiul în grupuri ar putea fi unul din stâlpii care stau la baza complexităţii creierului
omului modern.

Comportamentul sexual uman nu este influențat doar de instincte, ci in mare măsura si de

sentimente. Exprimarea afecțiunii joaca un rol semnificativ in acest proces. Sexualitatea umana poate
afecta si structurile sociale din cadrul culturilor, ca de exemplu prietenia pe viața.

Așadar avem creiere neobişnuit de mari care ne permit să construim dispozitive complicate, să
înţelegem concepte abstracte sau să comunicăm folosind limbajul verbal. Suntem aproape lipsiţi de
păr pe corp, avem fălci cu muşcătură slabă şi naşterea este mult mai chinuitoare. Cei de la BBC se
întreabă cum a fost posibil să evoluăm în astfel de creaturi cu mult diferite faţă de restul fiinţelor.
Suntem cu mult diferiţi faţă de restul fiinţelor de pe Pământ şi cercetătorii încă încearcă să explice
întregul drum de la omul preistoric la cel modern. Așa cum nicio alta ființa n-a mai făcut-o vreodată,
oamenii au dat forma propriei vieți, modificând mediul in care trăiesc si lucrurile vii din el. Se
deosebesc de alte animale prin mersul vertical (biped), capacitatea uriașa de a invata, vorbire,
scriere, citire, gândire abstracta, conștiința de sine, creativitate, diversitate culturala.

5
Bibliografie:

https://adevarul.ro/tech/stiinta/15-detalii-ne-au-facut-oamenii-azi

https://www.descopera.org/specia-umana-originea-si-evolutia-omului/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Evolu%C8%9Bia_uman%C4%83