Mamiferele (din latinescul mamma – „sân”, „mamelă” + ferre – „a purta”) sunt un

grup de animale vertebrate care constituie clasa Mammalia și se caracterizează prin

prezența: glandelor mamare, care la femele produc lapte pentru hrănirea puilor; a
neocortexului (o regiune a creierului); blănii sau părului și a oscioarelor urechii
medii. Aceste caracteristici le disting de cealaltă grupă de amnioate, reprezentate
de reptile și păsări (sauropside). Mamiferele reprezintă o linie evolutivă proprie,
derivată din sinapsidele apărute în Carbonifer, acum peste 300 de milioane de ani.
În prezent au fost identificate aproximativ 6.400 de specii existente de mamifere.
Cele mai numeroase ordine sunt rozătoarele, liliecii și insectivorele (arici,
talpide, chițcani și altele), următoarele trei fiind primatele (inclusiv oamenii,
maimuțele, lemurienii și alți), paricopitatele (cetacee, hipopotamide) și
carnivorele (pisici, câini, foci și altele).
Cât privește cladistica, care reflectă istoria evoluționistă a grupului,
mamiferele sunt singurii membri vii ai Synapsida. Această cladă, alături Sauropsida
(reptile și păsări), formează un grup taxonomic comun, numită Amniota. Strămoșii
primelor mamifere au fost sinapsidele pelicozauriene din clada Sphenacodontia (grup
care includea specii premamale precum Dimetrodon). La sfârșitul Carboniferului, în
urmă cu aproximativ 300 de milioane de ani, sinapsidele se îndepărtează de linia
filogenetică sauropsidică. Linia care urmează cladei Sphenacodontia s-a împărțit în
mai multe grupuri de sinapside non-mamifere — uneori denumite incorect reptile
asemănătoare mamiferelor — înainte de a da naștere terapsidelor în perioada
Permianului timpuriu. Astfel, mamiferele provin de la cinodonți, un grup avansat de
terapside din timpul Triasicului târziu. Majoritatea ordinelor contemporane ale
mamiferelor au apărut în perioadele Paleogen și Neogen ale erei Cenozoice. După
dispariția dinozaurilor non-aviari reprezintă grupul dominant de vertebrate
terestre de acum 66 de milioane de ani până în prezent.
Corpul tip al mamiferelor este patruped, alcătuit din cap, gât, torace, abdomen
și coadă, majoritatea mamiferelor folosind cele patru extremități pentru locomoția
terestră. La unele mamifere, extremitățile sunt adaptate pentru deplasarea în apă
(cetacee și pinipede), zbor (liliaci), planare (veverițe) sau săpatul subteran
(cârtițe). Mamiferele au o dimensiune cuprinsă între 30-40 mm (liliac) și 30 m
(balena albastră) — cel mai mare animal care a trăit vreodată pe Pământ. Durata de
viață maximă variază de la doi ani pentru soricide la 211 de ani pentru balena de
Groenlanda. Majoritatea mamiferelor contemporane dau naștere la pui vii, cu
excepția a cinci specii de monotreme, care sunt mamifere ovipare (depun ouă). Cel
mai numeros grup de mamifere, numit Placentalia, include forme la care formează un
organ special în timpul gestației, numit placentă, destinat nutriției fătului.
Unele mamifere sunt „inteligente”, posedând un creier bine dezvoltat,
conștiință de sine și capacitatea de a utiliza unelte primitive. Mamiferele pot
comunica și vocaliza sunete în mai multe moduri: producerea de ultrasunete,
marcarea teritoriului prin intermediul anumitor substanțe, semnale de alarmă, cânt
și ecolocație. Mamiferele se pot organiza în societăți de fisiune-fuziune, haremuri
și ierarhii; dar pot fi și solitare sau teritoriale. Majoritatea mamiferelor sunt
poligame, dar unele sunt monogame sau poliandre.
Domesticirea unor specii de mamifere de către oameni a jucat un rol major în
revoluția neolitică și a dus la dispariția societății vânătorilor și culegătorilor
ca modalitate de constituire a comunităților umane. Acest lucru a dus la o
restructurare majoră a societăților umane de la modul de viață nomad la unul
sedentar, cu o cooperare mai intensă între grupuri din ce în ce mai numeroase,
favorizând dezvoltarea primelor civilizații.
Mamiferele domesticite sunt exploatate ca animale de tracțiune, surse de
produse alimentare (carne, lactate), blană și piele. De asemenea, unele mamiferele
sunt folosite ca organisme model în știință sau vânate.
Mamiferele sun reprezentate în arta grafică din paleolitic și continuă să fie
prezente în literatură, filme, mitologie și religie. Scăderea numărului și
dispariția multor mamifere este determinată în primul rând de braconaj și de
distrugerea habitatelor de către om (defrișări, dezmlăștinire, desțelenirea
stepelor și a luncilor etc).
 Clasificare

Clasificarea mamiferelor a suportat mai multe modificări, odată cu definirea

acestui grup taxonomic de Carl Linné în 1758. În prezent, niciun sistem de
clasificare a organismelor vii nu este universal acceptat. McKenna & Bell (1997) și
Wilson & Reader (2005) oferă compendii recente utile în acest sens. Principiile de
clasificare a mamiferelor propusă de George Gaylord Simpson (Buletinul AMNH v. 85,
1945) furnizează o imagine generalistă asupra sistematicii și originii mamiferelor,
concepte predate universal până la sfârșitul secolului al XX-lea. Clasificarea
mamiferelor propusă de Simpson a fost recalibrată în urma descoperirilor
paleontologice recente. Totuși, în ultimii au avut loc mai multe dezbateri privește
cu privire la principiile de clasificare ale organismelor, inclusiv mamiferele,
incluzând rezultatle genetice. Chiar și în astfel de condiții, clasificarea propusă
de Simpson fiind depășită, rămâne a fi cea mai apropiată de cerințele actuale.Cele
mai multe mamifere, inclusiv cele șase ordine bogate în specii, aparțin grupului
placentar. Cele trei ordine cele mai mari în număr de specii sunt Rodentia:
șoareci, șobolani, porcupine, castori, capibarii și alte mamifere rozătoare;
Chiroptera: lilieci; și Soricomorpha: soricidele, țestarii și solenodonii.
La începutului secolului XXI, studiile moleculare bazate pe analizele de ADN,
au furnizat noi date privind legătura evoluționistă între taxonii mamiferelor.
Sistemele actuale de clasificare bazate pe studii moleculare relevă trei grupuri
majore, sau linii filogenetice, de mamifere placentare - Afrotheria, Xenarthra și
Boreoeutheria - care s-au desprins în perioada Cretacică dintr-un strămoș comun.
Totuși, legăturile dintre cele trei ramuri este controversată, existând mai multe
ipoteze de clasificare a mamiferelor. Principalele grupe care alcătuiesc clasa
mamiferelor sunt: Atlantogenata, Epitheria și Exafroplacentalia. Boreoeutheria
reprezintă două linii evoluționiste - Euarchontoglires și Laurasiatheria.
Estimărea timpul de divergență a celor trei grupe maore de placentare variază
între 105 - 120 de milioane de ani în urmă, în funcție de tipul de ADN utilizat în
cercetările moleculare (nuclear sau mitocondrial) și de interpretările oferite de
datele paleogeografice.

Morfologie externă
Marea majoritate a mamiferelor au corpul acoperit de păr/blană, (în afară de
cetacee, care însă pot avea urme de pilozitate).
Blana mamiferelor are mai multe funcții vitale. Împiedică răspândirea căldurii
corpului în mediul înconjurător. Mamiferele, având o temperatură internă de 36 -
39° Celsius, adică o temperatură mai mare decât cea a mediului extern, cedează
căldură, în special în sezonul rece, când temperatura mediului extern devine mult
mai mică decât cea a corpului. Când însă în mediul exterior temperatura devine
aproape la fel de mare ca cea a corpului, la unele mamifere se manifestă fenomenul
invers, de năpârlire, atunci când cade părul, ca cedarea temperaturii să se
accelereze; oferă protecție mamiferului contra unor factori externi, precum
radiațiile solare, suprafețe dure, plante sau animale ce pot afecta tegumentul
mamiferului; părul/blana poate asigura o adaptare mai bună a mamiferului la
condițiile externe.

Morfologie internă
Structura internă la toate mamiferele este cam aceeași. Cavitatea toracică este
la fel, conținând inima și plămânii, iar cea abdominală conține stomacul,
intestinele, ficatul, rinichii, splina etc.

Tegumentul
Tegumentul mamiferelor (pielea), este un strat exterior protector, care este de
cele mai multe ori acoperit de pilozitate, (cazuri excepționale sunt cetaceele,
care din cauza mediului marin și-au pierdut pilozitatea). Are o structură complexă,
constituită din epidermă, dermă și țesutul subcutanat (hipoderma). Pielea
mamiferelor cuprinde multe glande sudoripare și mai cuprinde glandele mamare,
precum și vase de sânge.

Scheletul
Toate mamiferele au un endoschelet dur. Au o cutie craniană dezvoltată. Dantura
este mai puternică și dinții sunt diferențiați în canini, molari și incisivi.
Regiunea cervicală a coloanei vertebrale este la toate mamiferele alcătuită din
7 vertebre. Coloana vertebrală este mai mobilă decât la celelalte viețuitoare. Cu
regiunea toracală a coloanei vertebrale (12-15 vertebre) sunt unite coastele,
alcătuind împreună cutia toracică.
Fiind animale terestre, mamiferele dispun de patru membre bine dezvoltate,
având fiecare câte cinci degete. La unele specii membrele au suferit pe parcursul
evoluției un șir de modificări esențiale care le-au permis să se deplaseze cu
ușurință în cele mai diverse medii de viață-subteran, terestru, aerian și acvatic.

Musculatura
Mamiferele au o musculatură bine dezvoltată. Mușchii sunt foarte dezvoltați, în
special mușchii membrelor fiind dezvoltați. Mușchii scheletici ai vertebratelor
participă la termoreglare, la comunicare și la locomoție. Ei se leagă de oase prin
tendoane și sunt acționați voluntar de către creier.

Sistemul nervos
Sistemul nervos îndeplinește mai multe funcții și anume: asigură integrarea
sistemelor de organe în cadrul organismului, asigură integrarea organismului în
mediu. Aceste funcții se realizează prin primirea, prelucrarea, elaborarea și
transmiterea de mesaje, mesaje care au ca scop păstrarea integrității organismului
și integrarea sa în mediu său de viață.
Sistemul nervos al organismelor ce se încadrează în clasa Mammalia (mamifere)
are același plan de organizare cu al organismelor încadrate în clasele:
Cyclostomata (ciclostomi), Pisces (pești), Amphibia (amfibieni), Reptilia
(reptile), Aves (păsări) și poate fi reprezentat schematic ca în tabelul de mai
jos.

La majoritatea speciilor, creierul are multe circumvoluții cerebrale. Cu cât

mai multe circumvoluții, cu atât este mai complex comportamentul. Astfel, iepurele
are o suprafață aproape netedă, fără prea multe circumvoluții, iar pisica, câinele
și maimuța, fiind mai dezvoltate, au creierul „brăzdat” de cute.

Organele de simț
Organele de simț ale mamiferelor sunt:

ochii, pentru vederea și localizarea spațială

urechile, pentru receptarea semnalelor sonore
nasul, pentru perceperea diferitelor mirosuri
limba, pentru perceperea gusturilor
pielea, pentru pipăit

Aparatul digestiv
Aparatul digestiv, la mamifere, este adesea specializat pe tipul de hrană
consumat de animal (vegetal sau animal) și procesează treptat mâncarea în următorii
pași:
În gură, hrana este mestecată de dinți, umezită și amestecată, până când ajunge
destul de omogenă pentru a putea fi înghițită și a ajunge în stomac după ce
parcurge esofagul. În stomac, mâncarea este dizolvată până la cele mai simple
substanțe, prin intermediul acidului gastric. Din stomac, mâncarea trece în
intestinul subțire, unde sunt amestecate cu lichidul biliar și unde sunt extrase
substanțele nutritive și transferate în sânge. Resturile nedigerate, împreună cu
celule moarte și ajung în intestinul gros, înainte de a fi eliminate prin anus.
Unele mamifere erbivore, ca iepurele, alimentele trec și prin cecum, unde
vegetalele sunt digerate de către niște bacterii, înainte de a ajunge în colon.

Aparatul respirator
Este format din căi respiratorii și plămâni. Aerul pătrunde prin cele 2 nări
ale nasului, apoi trece prin faringe, laringe, trahee, bronhii și ajunge în
plămâni, unde se efectuează schimbul de gaze la nivelul vaselor de sânge.

Aparatul circulator
Sistemul circulator este diferit de cel al păsărilor. Acesta constă dintr-un
miocard și o rețea densă de vase sanguine, care transportă sângele. Inima are 4
camere, cei 2 atrii, cel drept care primește sângele dezoxigenat de la vena cava,
și cel stâng care primește sângele oxigenat de la plămâni prin vena pulmonară, și
cei 2 ventriculi, cel drept pompează sângele dezoxigenat spre plămâni, și cel stâng
pompează sângele oxigenat spre artere. Pereții groși ai miocardului asigură
circulația rapidă a sângelui, care duce mai repede oxigenul către țesuturi.

Aparatul excretor

Aparatul excretor la mamifere se ocupă cu filtrarea și eliminarea tuturor

deșeurilor metabolice, apărute în corpul mamiferelor în urma proceselor metabolice.
De asemenea, acesta controlează nivelul de lichide prezent în corp. Cel mai des
întâlnit deșeu este acidul uric, sau ureea.
Aparatul excretor este format dintr-o pereche de rinichi metanefrotici și căi
urinare. Rinichii mamiferelor sunt situați de o parte și de alta a coloanei
vertebrale lombare, pe peretele abdominal posterior. Aspectul extern al rinichilor
este, de regulă, de forma unui bob de fasole (reniform). Fiecare rinichi este
acoperit cu o capsulă compactă de țesut conjunctiv fibros. La exterior se află un
strat protector de țesut adipos atașat de fascia renală, care fixează rinichii și
glandele supraranale.
Rinichii sunt alcătuiți din două straturi: extern (cortical) și intern
(medular). Stratul cortical este format din nefroni, iar stratul medular conține
piramide renale alcătuite din tubi colector (canale colectoare). Un nefron include
corpuscul renal Malpigi și tub urinifer (renal). În interior, corpusculul renal
conține glomerul - un ghem de capilare sangvine, înconjurat de capsula Bowman.
Vasele sangvine rezultă prin ramificarea arteriolei aferente și se reunesc la
ieșire din capsulă formând arteriola eferentă. În glomerulele renale se desfășoară
procesul de filtrare și formarea urinei primare. Capsula Bowman reprezintă
extremitatea proximală a tubului urinifer, în interiorul căreia de află glomerulul.
Capsulă are formă sferoidală și se continuă cu tubul urinifer, în care are loc
reabsorbirea apei, zahărului și a aminoacizilor din urina primară.
Tubul urinifer formează câteva curburi și prezintă trei porțiuni (tubul contort
proximal, ansa Henle, tubul contort distal). Tubul contort proximal este constituit
dintr-un strat de celule cu micorvili îndreptați spre lumen. Ansa Henle coboară
până la stratul medular, fiind formată din segmentul descendent și segmentul
ascendent. Tubul distal prezintă un segment drept ascendent care reintră în zona
corticală în apropierea glomerulului și se deschide în tubul colector, care
alcătuiesc stratul medular al rinichilor.
În stratul medular se evidențiază piramidele, cu vârful orientat spre bazinetul
renal, separate prin coloanele corticale Bertin. O asemenea piramidă, împreună cu
stratul cortical aferent, formează un lob renal. Tubii colectori care se
concentrează în grupuri și se deschid la capătul papilelor renale, ce nimeresc în
calicele mari. Calicele se unesc în bazinet care continuă cu uretere alcătuite din
țesut conjunctiv, muscular neted și epitelial.
Prin cele două uretere, câte unul de la fiecare rinichi, urina este
transportată într-o vezică comună. În vezica urinară are loc acumularea temporară a
urinei, iar la umplere este eliminată în mediul exterior prin uretră. La
momotremate, uretra se deschide în cloacă.

Aparatul reproducător
Masculii au o pereche de testicule care produc spermatozoizi iar femelele au
două ovare, care produc ovule. În timpul contactului sexual, un spermatozoid
pătrunde într-un ovul, astfel realizându-se fecundația. Ovulul fecundat devine
zigot. Imediat zigotul (celula ou) începe să se dividă devenind un embrion, apoi un
fetus. Durata de gestație diferă de la specie la specie. Spre exemplu, rozătoarele
au durata de gestație de 2-3 săptămâni, pe când la elefanți puiul stă în pântecul
mamei circa 24 de luni înainte de a se naște.

Metabolism și termoreglare
Având sistemele de organe mai dezvoltate ca la alte organisme, mamiferele au un
metabolism mai ridicat. Datorită acestuia, cât și blănii, ele au tot timpul o
temperatură internă ridicată, iar datorită termoreglării (dilatarea sau comprimarea
capilarelor, transpirația) temperatura este constantă.
Multe mamifere s-au adaptat la mediile lor de viață, creându-și metode mai
ușoare de termoreglare. Iepurele de deșert își folosește urechile pentru a răci
sângele, elefanții își fac vânt cu ajutorul urechilor pe când animalele care
trăiesc la Poli înmagazinează grăsimea, au extremitățile mai mici și blana mai
deasă.

Reproducerea
Majoritatea mamiferelor nasc pui vii, complet dezvoltați. Există însă și
excepții, precum monotremele (care se reproduc prin ouă) și marsupialele (care nasc
pui vii, dar slab dezvoltați).
Pentru că mamiferele nu se pot înmulți decât pe cale sexuată, competiția este
feroce. Multe mamifere recurg la pețirea partenerului, înainte de împerechere.
Această „pețire” poate include lupte între masculi, ritualuri de împerechere (mai
mult sau mai puțin violente), demonstrații de forță.După ce sunt născuți, puii,
neajutorați la început, învață tehnicile de hrănire, apărare, vânare de la părinții
lor, iar când puii sunt destul de mari pentru a se descurca singuri, ei sunt
înțărcați de către părinții lor, adică sunt alungați de la căminul lor și obligați
să se descurce singuri.

Comportament
Comportamentul mamiferelor este foarte variat. El poate fi social sau
singuratic, activ sau pasiv, blând sau violent, după specie.
Majoritatea speciilor prezintă comportamentul de hrănire încă de la naștere, de
altfel primul care apare la puii nou-născuți; printre primele lucruri pe care le
fac ei este să caute glandele mamare și să sugă laptele matern, care le va fi o
vreme hrana de bază.
Comportamentul de apărare se învață exclusiv de la părinți; puii mamiferelor nu
se nasc cu instinctele deja formate, ca peștii, păsările sau ca insectele și au
nevoie de ajutorul părinților pentru a-l dobândi. Adesea puii se implică în jocuri
inocente dar care le formează instinctele și comportamentul de apărare de care vor
avea nevoie mai târziu.
Comportamentul sexual este de cele mai multe ori instinctiv, el declanșându-se
de obicei după ce puii sunt înțărcați, la atingerea maturității sexuale. El include
pețiri, lupte, alergături, demonstrații de forță, de culoare, pentru a impresiona
perechea.
Bioritmurile circadiene ale mamiferelor sunt de obicei diurne, excepție făcând
liliecii, care sunt exclusiv nocturni.

Locomoție
Întrucât sunt animale active, locomoția este un proces esențial în viața
mamiferelor. Ele s-au adaptat pentru un anumit tip de locomoție.

Pe uscat
Cele mai multe mamifere sunt terestre și se deplasează pe uscat. Toate aceste
mamifere se deplasează cu ajutorul picioarelor, cele inferioare fiind mai scurte
decât cele posterioare la cele care se deplasează prin salturi.
Cangurul, mamifer inferior, se deplasează prin salturi mari, folosindu-și coada
grea ca o contragreutate. Alte animale se deplasează prin mers plantigrad (exp.
cârtița) sau mers digitigrad (exp. câinele). Felinele africane, tigrul, leul,
ghepardul, cita, etc, au corpul ușor și fără surplusuri de grăsime, atingând rapid
viteze de până la 70 km/h atunci când își aleargă prada.

În apă

Puținele mamifere exclusiv acvatice (cele mai reprezentante fiind delfinul și

balena) se deplasează cu ajutorul cozii musculoase sau a aripilor.
Există și mamifere terestre care pot înota, ca de exemplu ursul polar. Ursul
polar are nevoie de această îndeletnicire mai ales pentru a se hrăni, hrana lui de
bază fiind peștele, dar și pentru a se deplasa între banchizele de gheață. Ursul
polar poate înota pe o distanță de aproape 100 km fără să se odihnească, se
scufundă până la 4,5 metri și poate rezista sub apă până la două minute. Straturile
groase de blană și grăsime asigură flotabilitatea. Hipopotamul, deși este un
mamifer terestru, este bine adaptat vieții acvatice. Urechile, ochii și nările sunt
poziționate pe vârful capului, astfel încât poate vedea, respira și mirosi în timp
ce se află în apă.

În aer

Un mamifer care efectiv zboară este liliacul. Liliacul, făcând parte din grupul
insectivorelor, are aripile formate dintr-un pliu tegumentar care leagă membrele
anterioare de cele posterioare. Mai există mamifere care se pot deplasa pe calea
aerului planând, fără a zbura. Un exemplu este veverița zburătoare.

Comunicarea

Fie că folosește la apărarea teritoriului, la atragerea partenerului sau la

chemarea puilor, comunicarea este crucială în viața mamiferelor, în special a celor
care trăiesc în grupuri.
După specie, mamiferele au dezvoltat diferite metode de a comunica, cele mai
complexe fiind vocalizările articulate ale primatelor. Alte metode de comunicare
includ undele sonore pe frecvență înaltă, diferite mirosuri corporale, mârâituri și
chițăituri sau chiar lovituri sau împunsături.Mamiferele comunică cel mai frecvent
prin sunete. Balenele emit un fluierat deosebit de sonor, care poate străbate
întreg Oceanul Pacific. Suricatele folosesc o largă gamă de sunete pentru a
comunica între ele, fiecare sunet având un anumit înțeles. Primatele își folosesc
inteligența pentru a comunica folosind sunete articulate, chiar dacă pot comunica
și prin diferite gesticulări și semne simple.

Habitat și răspândirea biogeografică

Mamiferele sunt răspândite pe toată suprafața Pământului, de la Polul Nord la
Ecuator și până la Polul Sud și s-au adaptat atât la viața terestră cât și la viața
marină sau chiar subterană. O primă explicație pentru această imensă adaptabilitate
a mamiferelor este faptul că au sânge cald și își păstrează temperatura corporală
constantă indiferent de vreme.
Mamiferele s-au adaptat în foarte multe habitate și ecosisteme, incluzând cel
de baltă, cel de mlaștină, cel de pădure și chiar oceanul, în cazul delfinului și
al balenei.
De departe, concentrația cea mai mare de mamifere este în zona tropicală și
subtropicală, pe când cea mai mică este la Poli.Iată mai jos exemplare din aceeași
familie (Ursidae), împreună cu răspândirea lor geografică. Observați adaptările
fiziologice ale urșilor și habitatul lor.

Importanța pentru oameni

Mamiferele sunt foarte importante pentru oameni, speciile de mamifere fiind
printre cele mai ușor de domesticit. Omul consumă de la ele carne, lapte, folosește
blana, lâna, pielea pentru materialele textile, le folosește în viața de zi cu zi
pentru diverse activități.
Câinele, „cel mai bun prieten al omului”, pe lângă faptul că este afectuos, își
protejează stăpânul și îl ajută în diversele activități cotidiene. Este folosit de
poliție, de jandarmerie la căutarea persoanelor dispărute dar și a drogurilor,
având un miros foarte rafinat. Câinii sunt folosiți de persoanele cu deficiențe de
vedere pentru apărare și pentru orientarea în spațiu.
Pisica se atașează de stăpân și este foarte afectuoasă. Calul a fost (și încă
este) folosit la activitățile agricole și la tractarea vehiculelor.

Clasificarea mamiferelor
În legătură cu clasificarea mamiferelor, ca de altfel în toate clasificările,
există mai multe păreri, iar unele dintre acestea pot fi asemănătoare sau mai puțin
asemănătoare.