Clasa Mamiferelor, cunoscută ca fiind grupa ai cărei reprezentanți sunt cei mai evoluați, are două

caractere esențiale: prezența glandelor mamare (ce secretă lapte) și acoperirea corpului cu păr. Originea
acestora este încă obscură, fosilele semnificative lipsind sau fiind foarte rare. Ceea ce se cunoaște cu
siguranță este evoluarea lor dintr-un grup de reptile. Acum 200 de milioane de ani, în perioada Triasică a
Mezozoicului au apărut aceste ființe evoluate. Dimensiunile lor erau reduse (unele de câțiva cm),
erbivore sau frugivore, fapt relevat din studiul molarilor fosili prevăzuți cu tubercule. Astfel, grupul
primește numele de Multituberculata. Aceste prime mamifere păstrau numeroase caractere reptiliene,
care au dispărut treptat. Multituberculatele se aseamănă cu monotremele.

Monotremele [1] sunt cele mai vechi și mai primitive mamifere actuale.

Scheletul unui ornitorinc

Caracteristicile monotremelor

Monotremele fac legătura, din punct de vedere evolutiv, între reptile, păsări, și alte mamifere. Acest
lucru e dovedit de următoarele caracteristici:

nu nasc pui vii, ci depun ouă, dar puii ieșiți din ouă sunt hrăniți cu laptele produs de glande mamare
individuale ce se deschid separat pe o anumită parte a abdomenului. Astfel, ele se reproduc la fel ca
reptilele, dar își hrănesc puii cu lapte, la fel ca mamiferele.

centura scapulară amintește de cea a reptilelor (osul coracoid este independent), iar cea pelviană, care
leagă membrele posterioare de corp are, pe lângă cele trei oase obișnuite, și două oase marsupiale,
articulate pe pubis.

deși sunt animale cu sânge cald, temperatura corpului lor variază în funcție de cea a mediului extern.

creierul lor diferă mult de cel reptilian, însă e mai primitiv ca al Plancetarelor, lipsind legăturile nervoase
dintre cele două emisfere cerebrale.

Pintenul de pe membrul posterior al masculului are rolul de a elibera venin

În anul 1642, navigatorul olandez Abel Tasman a întreprins câteva călatorii pe coasta sudică a Tasmaniei.
El nu a făcut observații consistente asupra faunei, semnalând doar urmele unui animal ce se asemăna cu
tigrul, fiind poate semnele lupului tasmanian. Adevărata cunoaștere a faunei australiene a debutat la
sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Coloniștii europeni denumesc exemplare
aduse din Australia "cârtiță-rață", "cioc de rață". Disecarea lor îi surprinde pe savanți; englezul Everard
Home descoperă că organele reproducătoare ale femelelor diferă de cele ale mamiferelor, motiv pentru
care a creat o clasă aparte care era intermediară între mamifere, păsări și amfibieni. Tot în urma unei
disecții, francezul Geoffroy Saint-Hilaire descoperă că animalul depune ouă.
Descrierea speciei