Mamifere

Facci Vanessa
 Definitie
 Mamiferele (din latinescul mamma – „sân”,
„mamelă” + ferre – „a purta”) sunt un grup de
animale vertebrate care constituie clasa
Mammalia și se caracterizează prin
prezența: glandelor mamare, care la femele
produc lapte pentru hrănirea puilor; a
neocortexului (o regiune a creierului); blănii
sau părului și a oscioarelor urechii medii.
Aceste caracteristici le disting de cealaltă
grupă de amnioate, reprezentate de reptile și
păsări (sauropside). Mamiferele reprezintă o
linie evolutivă proprie, derivată din
sinapsidele apărute în Carbonifer, acum
peste 300 de milioane de ani. În prezent au
fost identificate aproximativ 6.400 de specii
existente de mamifere. Cele mai numeroase
ordine sunt rozătoarele, liliecii și
insectivorele (arici, talpide, chițcani și altele),
următoarele trei fiind primatele (inclusiv
oamenii, maimuțele, lemurienii și alți),
paricopitatele (cetacee, hipopotamide) și
carnivorele (pisici, câini, foci și altele).
 La începutului secolului XXI, studiile
moleculare bazate pe analizele de ADN, au
Clasificare
furnizat noi date privind legătura
evoluționistă între taxonii
mamiferelor.Sistemele actuale de clasificare
bazate pe studii moleculare relevă trei
grupuri majore, sau linii filogenetice, de
mamifere placentare - Afrotheria, Xenarthra
și Boreoeutheria - care s-au desprins în
perioada Cretacică dintr-un strămoș
comun.Totuși, legăturile dintre cele trei
ramuri este controversată, existând mai
multe ipoteze de clasificare a mamiferelor.
Principalele grupe care alcătuiesc clasa
mamiferelor sunt: Atlantogenata, Epitheria
și Exafroplacentalia. Boreoeutheria
reprezintă două linii evoluționiste -
Euarchontoglires și Laurasiatheria.
 Estimărea timpul de divergență a celor trei
grupe maore de placentare variază între 105 -
120 de milioane de ani în urmă, în funcție de
tipul de ADN utilizat în cercetările
moleculare (nuclear sau mitocondrial) și de
interpretările oferite de datele
paleogeografice.
Morfologie externă Morfologie
 Marea majoritate a mamiferelor au internă
 Structura internă la toate mamiferele este
corpul acoperit de păr/blană, (în afară de cam aceeași. Cavitatea toracică este la fel,
cetacee, care însă pot avea urme de conținând inima și plămânii, iar cea
pilozitate). abdominală conține stomacul,
 Blana mamiferelor are mai multe funcții intestinele, ficatul, rinichii, splina etc.
vitale. Împiedică răspândirea căldurii
corpului în mediul înconjurător.
Mamiferele, având o temperatură internă
de 36 - 39° Celsius, adică o temperatură
mai mare decât cea a mediului extern,
cedează căldură, în special în
sezonul rece, când temperatura mediului
extern devine mult mai mică decât cea a
corpului. Când însă în mediul exterior
temperatura devine aproape la fel de
mare ca cea a corpului, la unele mamifere
se manifestă fenomenul invers, de
năpârlire, atunci când cade părul, ca
cedarea temperaturii să se accelereze;
oferă protecție mamiferului contra unor
factori externi, precum radiațiile solare,
suprafețe dure, plante sau animale ce pot
afecta tegumentul mamiferului;
părul/blana poate asigura o adaptare mai
Tegument
Tegumentul mamiferelor (pielea), este un strat exterior protector, care
este de cele mai multe ori acoperit de pilozitate, (cazuri excepționale
sunt cetaceele, care din cauza mediului marin și-au pierdut pilozitatea).
Are o structură complexă, constituită din epidermă, dermă și țesutul
subcutanat (hipoderma).
 Toate mamiferele au un endoschelet dur.
Au o cutie craniană dezvoltată. Dantura
este mai puternică și dinții sunt
diferențiați în canini, molari și incisivi.
 Regiunea cervicală a coloanei vertebrale
este la toate mamiferele alcătuită din 7
vertebre. Coloana vertebrală este mai
mobilă decât la celelalte viețuitoare. Cu
regiunea toracală a coloanei vertebrale
(12-15 vertebre) sunt unite coastele,
alcătuind împreună cutia toracică.
 Fiind animale terestre, mamiferele
dispun de patru membre bine dezvoltate,
având fiecare câte cinci degete. La unele
specii membrele au suferit pe parcursul
evoluției un șir de modificări esențiale
care le-au permis să se deplaseze cu
ușurință în cele mai diverse medii de
viață-subteran, terestru, aerian și acvatic.

Scheletul
 Musculatura

Mamiferele au o
musculatură bine
dezvoltată. Mușchii sunt
foarte dezvoltați, în special
mușchii membrelor fiind
dezvoltați. Mușchii
scheletici ai vertebratelor
participă la termoreglare,
la comunicare și la
locomoție. Ei se leagă de
oase prin tendoane și sunt
acționați voluntar de către
creier.
 Sistemul nervos

Sistemul nervos îndeplinește mai multe funcții și anume: asigură integrarea

sistemelor de organe în cadrul organismului, asigură integrarea organismului în
mediu. Aceste funcții se realizează prin primirea, prelucrarea, elaborarea și
transmiterea de mesaje, mesaje care au ca scop păstrarea integrității organismului
și integrarea sa în mediu său de viață.
Sistemul nervos al organismelor ce se încadrează în clasa Mammalia (mamifere) are
același plan de organizare cu al organismelor încadrate în clasele: Cyclostomata
(ciclostomi), Pisces (pești), Amphibia (amfi bieni), Reptilia (reptile), Aves (păsări)
și poate fi reprezentat schematic ca în tabelul de mai jos.
Reproducerea Majoritatea mamiferelor nasc pui vii, complet dezvoltați.
Există însă și excepții, precum monotremele (care se
reproduc prin ouă) și marsupialele (care nasc pui vii,
dar slab dezvoltați).
Pentru că mamiferele nu se pot înmulți decât pe cale
sexuată, competiția este feroce. Multe mamifere recurg
la pețirea partenerului, înainte de împerechere.
Această „pețire” poate include lupte între masculi,
ritualuri de împerechere (mai mult sau mai puțin
violente), demonstrații de forță.
După ce sunt născuți, puii, neajutorați la început, învață
tehnicile de hrănire, apărare, vânare de la părinții lor,
iar când puii sunt destul de mari pentru a se descurca
singuri, ei sunt înțărcați de către părinții lor, adică sunt
alungați de la căminul lor și obligați să se descurce
singuri.
Locomoție[modificare | modificare sursă]
Întrucât sunt animale active, locomoția este un proces esențial în viața mamiferelor. Ele s-au
adaptat pentru un anumit tip de locomoție.
 Pe uscat[modificare | modificare sursă]
Cele mai multe mamifere sunt terestre și se deplasează pe uscat. Toate aceste mamifere se
deplasează cu ajutorul picioarelor, cele inferioare fiind mai scurte decât cele posterioare la cele
care se deplasează prin salturi.
Cangurul, mamifer inferior, se deplasează prin salturi mari, folosindu-și coada grea ca o
contragreutate.Alte animale se deplasează prin mers plantigrad (exp. cârtița) sau
mers digitigrad (exp. câinele). Felinele africane, tigrul, leul, ghepardul, cita, etc, au corpul ușor
și fără surplusuri de grăsime, atingând rapid viteze de până la 70 km/h atunci când își aleargă
prada.
 În apă[modificare | modificare sursă]
Puținele mamifere exclusiv acvatice (cele mai reprezentante fiind delfinul și balena) se deplasează
cu ajutorul cozii musculoase sau a aripilor.
Există și mamifere terestre care pot înota, ca de exemplu ursul polar. Ursul polar are nevoie de această
îndeletnicire mai ales pentru a se hrăni, hrana lui de bază fiind peștele, dar și pentru a se deplasa
între banchizele de gheață. Ursul polar poate înota pe o distanță de aproape 100 km fără să se
odihnească, se scufundă până la 4,5 metri și poate rezista sub apă până la două minute.Straturile
groase de blană și grăsime asigură flotabilitatea. Hipopotamul, deși este un mamifer terestru, este
bine adaptat vieții acvatice. Urechile, ochii și nările sunt poziționate pe vârful capului, astfel încât
poate vedea, respira și mirosi în timp ce se află în apă.
 În aer[modificare | modificare sursă]
Un mamifer care efectiv zboară este liliacul. Liliacul, făcând parte din grupul insectivorelor, are
aripile formate dintr-un pliu tegumentar care leagă membrele anterioare de cele posterioare.
Mai există mamifere care se pot deplasa pe calea aerului planând, fără a zbura. Un exemplu
este veverița zburătoare.
Fie că folosește la apărarea teritoriului, la atragerea partenerului sau
la chemarea puilor, comunicarea este crucială în viața mamiferelor, Comunicarea
în special a celor care trăiesc în grupuri.
După specie, mamiferele au dezvoltat diferite metode de a comunica,
cele mai complexe fiind vocalizările articulate ale primatelor. Alte
metode de comunicare includ undele sonore pe frecvență înaltă,
diferite mirosuri corporale, mârâituri și chițăituri sau chiar lovituri
sau împunsături.
Mamiferele comunică cel mai frecvent prin sunete. Balenele emit un
fluierat deosebit de sonor, care poate străbate întreg
Oceanul Pacific. Suricatele folosesc o largă gamă de sunete pentru
a comunica între ele, fiecare sunet având un anumit
înțeles. Primatele își folosesc inteligența pentru a comunica
folosind sunete articulate, chiar dacă pot comunica și prin diferite
gesticulări și semne simple.
 Habitat și răspândirea
biogeografică

Mamiferele sunt răspândite pe toată suprafața Pământului, de la Polul Nord la Ecuator și până la
Polul Sud și s-au adaptat atât la viața terestră cât și la viața marină sau chiar subterană. [ 1 0 ] O
primă explicație pentru această imensă adaptabilitate a mamiferelor este faptul că au sânge cald
și își păstrează temperatura corporală constantă indiferent de vreme. [ 1 1 ]
Mamiferele s-au adaptat în foarte multe habitate și ecosisteme, incluzând cel de baltă, cel de
mlaștină, cel de pădure și chiar oceanul, în cazul delfi nului și al balenei.
De departe, concentrația cea mai mare de mamifere este în zona tropicală și subtropicală, pe când
cea mai mică este la Poli. [ 1 0 ]
Mai jos sunt date exemplare din aceeași familie ( Ursidae), împreună cu răspândirea lor
geografi că. A se observa adaptările fi ziologice ale urșilor și habitatul lor.