Definiţia, obiectivele, compartimentele

Fondatorul biostatisticii este John Graunt.

STATISTICA – este o ştiinţă socială, care studiază partea cantitativă a
fenomenelor sociale de masă în legătură strânsă cu particularităţile lor calitative în
condiţii concrete de spaţiuşi timp.
Reieşind din definiţie putem să evidenţiem două particularităţi ale ei:
• nu se ocupă cu cazuri individuale ci numai cu fenomenele demasă;
• studiază fenomenele de masă în condiţii concrete de timpşispaţiu.
BIOSTATISTICA – este statistica, ce studiază aspectele, legate demedicinăşi
ocrotirea sănătăţii.
Bazele teoretice ale biostatisticii sunt:
1) dialectica materiei;
2) teoria generală a statisticii;
3) legităţile economice;
4) bazele medicinii sau unor ramuri ale ei.
Obiectivele biostatisticii. Biostatistica studiază:
1. Starea sănătăţii populaţiei:
¾ Reproducereaşi mortalitatea populaţiei;
¾ Morbiditateaşi invaliditatea;
¾ Parametrii dezvoltării fi zice.
2. Legătura dintre infl uenţa mediului ambiantşi factorilor sociali asupra sănătăţii
populaţiei.
3. Acumulareaşi analiza datelor referitor la activitatea instituţiilor şi cadrelor
medicale.
4. Evaluarea efi cacităţii metodelor de profi laxieşi tratament.
5. Planifi carea, economiaşi fi nanţarea ocrotirii sănătăţii.
Pornind de la obiective deosebim următoarele compartimente ale
biostatisticii
• Statistica sănătăţii populaţiei;
• Statistica ocrotirii sănătăţii;
• Statistica managementului de profi laxie, tratamentşi altor activităţi în medicină
Metode de cercetare utilizate în biostatistică
Metodele de cercetare aplicate în biostatistică nu diferă cu mult de cele folosite în
alte domenii, unele din ele au fost chiar împrumutate de la ele (cele matematice,
economice). Utilizarea lor se va face îns ă ţinând cont de specifi cul acesteia. De
exemplu, specificul statisticii sanitare în cadrul studiului sănătăţii publice constă
nu numai în depistarea fenomenelor legate de ea, ci şi a dinamicii lor, în
evidenţierea tendinţei acestor fenomene, corelaţiei lor cu factorii ce le provoacă
etc. Cunoaşterea acestor lucruri se poate efectua prin intermediul urm ătoarelor
metode:
1. Metoda observării – const ă în urm ărirea desfăşur ării unor fenomene
pentru a le putea analiza în dinamică, sau prin compararea lor, ca apoi să se
realizeze sinteza caracteristicilor lor esenţiale. Cercet ările efectuate cu
folosirea acestei metode în studiul s ănătăţii publice sau unor cazuri clinice se
realizeaz ă pe diferite căi:
A) statistică – când se acumulează informaţia sub formă de valori numerice
despre schimbările fenomenului studiat sau activitatea organelor, instituţiilor
sanitare şi altor servicii pentru sănătate. Pe parcurs, observarea statistică după
volum poate fi efectuată prin: - cercetarea integrală (adică a întregului volum
numeric al totalităţii) când avem de a face cu un fenomen de apariţie rară, cu
un număr mic de cazuri în legătură cu care se cere de luat măsuri urgente, sau
când ne interesează determinarea stării întregii populaţii prin recensăminte; -
cercetarea selectivă – faţă de cea integrală se foloseşte mai des şi urmăreşte
studiul unui fenomen cu o frecvenţă mai mare pe baza unei totalităţi
selective. Dacă este nevoie de a studia aprofundat un aspect, un fenomen
răspândit într-o localitate, un grup de populaţie, va fi folosită cercetarea
monografi că, prin cohortă, prin sondaj etc.
b) aprecierea prin expertiză – prezintă un supliment, când fenomenul general
e studiat pe fi ecare aspect al lui în particular prin intermediul experţilor. De
exemplu, dacă ne interesează morbiditatea spitalizată, atunci fi ecare caz de
boală tratat în staţionar fi e că va fi paralel studiat în decursul spitalizării, fi e
că după externare pe baza istoriei de boală. Experţii se pronunţă cu privire la
termenele spitalizării bolnavului, dată fi ind starea lui, apreciază calitatea
investigaţiilor, corectitudinea diagnosticului şi tratamentului în fi ecare caz
concret de patologie. Acelaşi lucru se poate efectua în cadrul serviciului de
ambulator, de urgenţă etc.
Datele generalizate servesc la căpătarea unor coefi cienţi de corijare a
indicilor obţinuţi pe cale statistică. Expertiza este o metodă mai mult
calitativă de investigaţie, permiţând elaborarea de măsuri concrete de ajustare
a fenome nului studiat. În funcţie de timpul când se efectuează observarea
delimităm: - cercetarea curentă (permanentă, continuă) – se utilizează atunci
când variabilitatea fenomenului studiat se poate schimba destul de des, iar
aceste schimbări importante pot surveni zi de zi şi chiar oră de oră. Astfel de
cercetări se efectuează de regulă în clinică, mai ales în secţiile de reanimare
sau în maternitate, secţiile de boli infecţioase, unde observarea trebuie să se
facă de câteva ori pe zi sau peste un anumit interval de timp. - cercetarea
periodică (la anumite intervale de timp) – se utilizează atunci când
fenomenul studiat are o variabilitate mult mai mică în timp, sau o apariţie şi
evoluţie periodică. De exemplu, se ştie că o parte din boli pot da acutizări în
anumite perioade ale anului (boala ulceroasă, reumatismul) sau evoluează în
condiţii atmosferice specifi ce ale anului (gripa, virozele organelor
respiratorii, unele boli infecţioase etc.). Ca urmare, cercetarea poate fi
efectuată numai pe parcursul acestor perioade de timp sau la sfârşitul lor. În
alte cazuri se recurge la cercetări periodice o dată la 5-10 ani. Astfel de
cercetare se impune în cazul unui volum mare al totalităţii (structura
populaţiei după sex, vârstă, ocupaţie, locul de trai, starea civilă etc.).
- cercetare la un moment critic
– atunci când se fi xează data şi chiar ora de înregistrare a fenomenului
studiat (recensământul populaţiei, înregistrarea personalului medico-sanitar
etc.).
După frecvenţa observărilor cercetările pot fi : - de o singură dată; -
repetate.
2. Metoda epidemiologică sintetizează cele evidenţiate prin metoda
observării şi prezintă un studiu corelativ al fenomenelor din cadrul sănătăţii
publice cu factorii (cunoscuţi sau presupuşi) de risc. Această metodă, ca şi
cea precedentă, foloseşte pe larg o serie de metode matematice pentru a găsi
legitatea schimbărilor variabile, dinamice, structurii fenomenelor studiate în
legătură cu factorii ce le determină (valorile medii, dispersia, corelaţia,
regresia etc.).
3. Metoda istorică e strâns legată cu primele două metode fundamentând
studiul sanitar al sănătăţii publice sau al activităţii serviciilor pentru sănătate
în cadrul dezvoltării istorice a societăţii. Este un fapt dovedit că gradul de
dezvoltare a societăţii, orânduirea socială în trecut şi în prezent determină
nivelul de trai al populaţiei, calitatea vieţii, deci şi sănătatea ei. Aici mai des
se foloseşte metoda comparării aceluiaşi fenomen raportat la diferitele
categorii de populaţie (diferenţiate după semne – sex, grupuri sociale, vârstă,
ocupaţii etc.), teritorii (continente, ţări, regiuni, localităţi) studiate acum şi în
trecut.
4. Metoda economică precizează starea de sănătate publică, determinată de
prezenţa surselor băneşti, materiale, economice etc. Această metodă se
foloseşte la aprecierea efi cacităţii activităţii serviciilor pentru sănătatea
populaţiei (din punct de vedere social şi economic) în cadrul medicinii de
stat, prin asigurare, precum şi celei private.
5. Metoda experimentală urmăreşte scopul de a elabora şi aproba noi forme şi
metode de organizare a muncii, a asistenţei medicale, aplicarea în practică a
experienţei înaintate, verifi carea reciprocă a diferitelor proiecte, ipoteze, a
noilor metode de diagnosticare şi tratament etc. Specifi cul acestei metode
constă în aceea că cercetătorul singur îşi „creează” obiectul şi metoda de
cercetare, reproducând astfel fenomenele sau aspectele ce-l interesează în
condiţii de laborator, iar mai apoi analizând totul în detaliu conform scopului
stabilit. Orice experiment nu depinde numai de dorinţa şi năzuinţa savantului,
ci e o problemă de ordin social. Rezolvarea lui va cere din partea acestuia
îmbinarea mai multor metode de cercetare.
Metodele de colectare a datelor pot fi divizate în două grupe mari: directă
şi indirectă
La metoda directă se referă:
• Metoda observării
• Anchetare
• Interviu
• Monitorizare Cea indirectă reprezintă extragerea datelor din documentaţia
medicală. Cel mai des în studiile statistice medicale sunt folosite următoarele
metode de colectare a informaţiei.
1. Metoda observării (directă) se utilizează de obicei în clinică, când
medicul, după ce precizează anamneză bolnavului, face studiul obiectiv şi
investigaţiile de laborator ale pacientului, înregistrează în fişă aceste date.
Analogic se procedează şi în policlinică, şi la deservirea chemărilor la
domiciliu. Dacă cercetătorul statistic vrea să folosească această metodă, el
trebuie să fi e prezent alături de medic şi să înregistreze datele de care are
nevoie. Sunt cazuri când pe cercetător îl interesează nu numai date legate de
boală, dar şi probleme de ordin personal şi social, ca urmare înregistrarea
directă poate fi făcută sub formă de anchetă. În acest caz cercetătorul trebuie
să benefi cieze de încrederea respondentului.
2. Metoda extragerii informaţiei dintr-un formular statistic (indirectă) –
fişa medicală a bolnavului de staţionar, fişa medicală a bolnavului de
ambulator, tichetul statistic de evidenţă a diagnosticului defi nitiv (precizat),
epicriză, raport statistic privind numărul de maladii înregistrate la bolnavii
domiciliaţi în teritoriul de deservire a instituţiei curative etc. Când se
efectuează acest lucru se ţine cont de programul de culegere a informaţiei,
unde trebuia să fi e indicat concret care este unitatea de evidenţă,
caracteristicile ei atributive şi cantitative. Datele privind aceste caracteristici
se extrag din documentele enumerate mai sus şi se notează într-un registru
special sau în mai multe fişe, pe fi ecare semn aparte. Această metodă se
foloseşte frecvent în studiile statistice şi poate fi utilizată de însuşi
cercetătorul sau de persoane special instruite, în acest caz fi ind necesar
controlul logic al materialului cules.
3. Metoda de anchetare utilizează informaţia prin intermediul unor
anchete, anterior pregătite-, care includ întrebări speciale, la care
respondenţii trebuie să dea răspuns. Această metodă se foloseşte în studiile
sociologice, dar poate fi aplicată şi în orice studiu statistic sanitar
în îmbinare cu alte metode de culegere a informaţiei. Este foarte important ca
întrebările incluse în anchetă să fi e formulate clar şi concret, în caz contrar
respondenţii nu vor şti ce să răspundă la ele.
Totodată ancheta trebuie să fi e anonimă, adică să nu cerem de la respondenţi
să ne comunice numele, adresa domiciliului ş.a., deoarece aceasta poate să-l
facă pe cel anchetat să nu răspundă în genere la nici o întrebare. Anchetele de
informare se utilizează mai ales în cercetările stării de sănătate a populaţiei şi
în cercetările epidemiologice. Întrebările din anchetă pot fi de tip: - deschis –
când la întrebare nu se dau variante de răspuns şi respondentul trebuie să le
formuleze singur; - semideschis – se dau variante de răspuns, dar se lasă un
rând liber pentru expunerea unor opinii personale ale respondentului; - închis
– când la întrebare sunt date 2 şi mai multe variante de răspuns, iar
respondentului i se propune să aleagă unul din ele.
Datele acumulate pot fi analizate prin următoarele metode:
• Metoda istorică
• Metode epidemiologice
• Metode economice
• Metoda experimentală
• Calcularea indicatorilor relativi şi medii
• Metode de corelaţie şi regresie
• Determinarea testului de semnifi caţie (t) şi pragului de semnifi - caţie (p)
Noţiuni de bază în biostatistică În biostatistică sunt cunoscute următoarele
noţiuni de bază: • totalitatea statistică
• unitatea de observare
• caracteristică statistică
• indicatori statistici
• date statistice 2.5.1.
Totalitatea (colectivitatea) statistică
Definiţia: totalitatea statistica reprezintă un număr de elemente (unităţi de
observare) omogene, luate împreună în baza unui factor comun în anumită
perioadă de timp şi spaţiu.
Numărul de unităţi de observare determină volumul totalităţii supuse
studiului şi se notează prin litera „n”. După volum deosebim două tipuri de
totalităţi statistice:
• Totalitatea integrală (generala, „univers statistic”)
 • Totalitatea selectivă Totalitatea selectiva are următoarele caracteristici de
bază: ¾ trebuie sa deţină caracteristice de bază de care dispune cea integrală;
¾ trebuie sa dispună de un volum. Metodele de selectare a totalităţii
selective:
• cercetarea prin sondaj
• cercetarea monografi că
• cercetarea selectivă: ¾ aleatorie ¾ mecanică ¾ tipică.
Cercetarea prin sondaj se bazează pe o metodologie precisă, unitară,
valoarea rezultatelor depinzând de efectuarea ei corectă ştiinţifi c. Această
cercetare nu permite să se tragă concluzii generale, valabile pentru totalitatea
integrală, fi ind mai mult o metodă de investigaţie preventivă unui studiu de
mare volum. De obicei se efectuează pe baza unui eşantion mic.
Cercetarea monografi că e un studiu selectiv în care limitarea volumului
eşantionului e completată cu o aprofundare a cercetării caracteristicilor
esenţiale. Acest tip de eşantion poate fi limitat în cazul unui examen medical
clinic cu un scop bine determinat (stabilirea gradului de răspândire al unei
boli sau al unui grup de boli din aceeaşi clasă). Tot astfel de cercetări pot fi
aplicate pe un eşantion mic după spaţiu, dar majorat în volum după timp,
adică în dinamică (studiul natalităţii, mortalităţii pe o perioadă de mai mulţi
ani într-o circumscripţie rurală, dar într-o strânsă legătură cu factorii social-
economici, sanitaro-igienici etc.).
Cercetarea selectivă – studiul selectiv reprezentativ pentru totalitatea
integrală şi care poate fi efectuat prin selecţia: - aleatorie (întâmplătoare,
randomizată simplă) se efectuează prin extrageri din liste în care sunt
înregistrate toate cazurile individuale fără nici o grupare sistemică prealabilă.
O metodă frecventă de selecţie aleatorie este tragerea la sorţi;
2. Unitatea de observare Reprezintă fiecare element component al
colectivităţii statistice, care este purtătorul tuturor trăsăturilor comune ale
colectivităţii supuse studiului. Unităţile statistice pot fi simple, care nu mai
suportă diviziune (persoana) şi complexe, rezultate ale organizăriii sociale
(familia).

Indicatorii stării de sănătate reflectă capacitățile sistemului de sănătate de a presta

servicii medicale, determină volumul și tipul îngrijirilor de sănătate, costurile, etc.
Totodată, indicatorii de sănătate stau la baza creării de noi oportunități pentru
creșterea eficacității programelor naționale de prevenție și control al afecțiunilor cu
răspândire largă, și de promovarea sănătății, menite să îmbunătățească în mod
constant sănătatea populației. Printre multiplii actori ai sistemului de sănătate, un
rol decisiv în fortificarea stării de sănătate a populației revine asistenței medicale
primare și medicului de familie implicit, care este alături de pacient și de nevoile
lui, de la naștere și pe tot parcursul vieții [4]. Calitatea activităților de promovare a
sănătății prestate formează atitudinea și responsabilitatea individului față de
propria sănătate [1, 2, 5]. Scopul studiului a fost evaluarea complexă a stării de
sănătate a populației în vârstă aptă de muncă din Republica Moldova (RM), cu
considerarea factorilor ocupaționali, care concurează la formarea nivelul sănătății,
pentru a argumenta științific principalele măsuri de protecție a sănătății
segmentului respectiv de populație și direcțiilor de conlucrare a Agenției Naționale
pentru Sănătate Publică (ANSP) și Asistența Medicală Primară (AMP) în acest
sens.
Analiza indicatorilor statisticii oficiale indică asupra zonelor vulnerabile atât la
nivel de populație generală, cât și pe segmentul populației în vârstă aptă de muncă.
Astfel, în perioada aflată sub observație, s-a produs reducerea continuă a numărului
populației stabile de la 4 359 377 (1990) până la 3 542 708 (2019) persoane (cu
circa 187%), dintre care circa 43% este prezentată de populația economic activă.
Însă, de facto, numărul populației stabile la începutul anului 2019, recalculat după
definiția reședinței obișnuite, a constituit 2 681 734 persoane, adică cu circa 868
mii mai mic. Reducerea populației cu reședință obișnuită, pe durata anilor 2014-
2019 s-a cifrat, în mediu, la 23,5 mii persoane anual. Proporția bărbaților, calculată
după ambele criterii, este cu 7,8-9,97% mai mică decât cea a femeilor.
Medicina sociala

Tema 2

“Biostatistica medicala”