CURS VI.

MEDICINĂ COMUNITARĂ

DOMENIILE SĂNĂTĂȚII ORALE - continuare

6. Științele comportamentale reprezintă baza înțelegerii rolului comportamentului

sanogen în relație cu statusul de sănătate, cu speranța de viață și cu utilizarea serviciilor de
sănătate.

7. Management-ul și administrația serviciilor de sănătate. Ca parte integrantă a

sistemelor de sănătate, sănătatea publică dentară implică înțelegerea dimensiunii și a
operativității sistemelor de sănătate pentru a permite analiza calității funcționării acestora în
asigurarea îngrijirilor de sănătate.

8. Etica este știința socială care se ocupă cu studiul valorilor și condiției umane din
perspectiva principiilor morale și cu rolul lor în viața socială.

9. Metodologia cercetării științifice studiază totalitatea mijloacelor de abordare și

analiză a modelelor folosite pentru cercetarea științifică. Cuprinde o serie de principii și reguli de
desfășurare a investigațiilor, instrumentele de lucru pentru culegerea și analiza datelor, criterii de
certificare a cali-tății rezultatelor, strategiile explicației și construcțiilor teoretice și integrarea
teoriilor particulare în te-orii mai generale.
1. EPIDEMIOLOGIA a fost definită ca studiul distribuției și al determinanților stărilor
sau evenimentelor legate de sănătate în populații specificate și aplicarea acestui studiu pentru a
ține sub control problemele de sănătate. Epidemiologia analizează atât starea de boală,
incapacitatea, morbidi-tatea și mortalitatea, cât și aspectele pozitive ale stării de sănătate și
metodele de ameliorare ale aceste-ia.
Nivelele cercetării epidemiologice
Cercetarea epidemiologică este diferențiată pe două nivele:
1. Nivelul cunoașterii (explicației), adică cercetarea fundamentală;
2. Nivelul intervenției (acțiunii), adică cercetarea aplicativă.

1
 Epidemiologia se adresează procesului de apariție a bolii, care are în componență
următoarele etape:
i) Inițierea procesului etiologic;
ii) Inițierea procesului patologic, ca urmare a acțiunii factorilor etiologici. Procesul
patologic evoluează, ajungându-se la starea de boală, care poate fi depistată clinic sau prin
examene de laborator;
iii) Depistarea clinică a bolii;
iv) Supravegherea bolii.
Nivelul intervenției (acțiunii) are la rândul lui trei componente, pe trei nivele:
i) Profilaxia primară (evitarea inițierii și declanșării procesului patologic);
ii) Profilaxia secundară (evitarea depistării tardive a bolii);
iii) Profilaxia terțiară (evitarea urmărilor nefaste ale bolii – incapacitate, invaliditate,
handicap, deces).
În domeniul sănătății publice, epidemiologia este utilizată în studiul etiologiei bolilor, a
istori-cului acestora, pentru descrierea stării de sănătate a populației, pentru determinarea
frecvenței factori-lor de risc, pentru descrierea și explicarea modelelor de morbiditate și
mortalitate, pentru evaluarea intervenției medicale, planificarea sanitară și promovarea acțiunilor
de sănătate și evaluarea acțiunilor și serviciilor de sănătate.
Pentru a descrie starea de sănătate a grupelor populaționale, epidemiologia cuantifică
„cantita-tea” de boală existentă în cadrul unei populații specifice. Pe aceste baze sunt elaborate
programe de sănătate publică pentru prevenirea și amendarea efectelor anumitor afecțiuni care să
folosească cele mai eficiente metode în limita resurselor existente.
Mai recent, epidemiologia s-a concentrat și asupra evaluării eficienței și eficacității
serviciilor de sănătate prin analiza statistică a rezultatelor diferitelor tratamente aplicate, a
eficienței măsurilor sa-nitare de control a bolilor, prin determinarea duratei de spitalizare.
Tipuri de studii epidemiologice
Studiile epidemiologice pot fi clasificate în studii observaționale și studii experimentale.
Studiile observaționale sunt acele studii care măsoară și analizează dimensiunile unei
proble-me de sănătate fără a interveni în evoluția bolii. Aceste studii pot fi de tip descriptiv sau
analitic.

2
 Studiile descriptive se limitează la descrierea fenomenului de apariție a unei boli în cadrul
unei populații definite și reprezintă prima etapă în cadrul unei cercetări epidemiologice. Sunt cele
mai sim-ple studii epidemiologice și pot fi reprezentate de seriile de caz, studiile ecologice
(corelaționale) și studiile în secțiune (transversale).
Studiile analitice analizează relația existentă între starea de sănătate și diverse variabile
sau de-terminanții acesteia. Reprezentative pentru aceste studii sunt studiile caz-control și
studiile de cohortă.
Studiile experimentale sau de intervenție implică o tentativă activă de a schimba prin
tratament un element determinant al bolii cum ar fi expunerea sau progresul bolii. Modelul de
studiu cel mai frecvent folosit este studiul controlat randomizat, care are drept subiecți pacienții.
Alte tipuri de studii experimentale sunt studiile în teren și comunitare, în care subiecții sunt fie
persoane sănătoase, fie co-munități de persoane.
Foarte importantă în orice gen de studiu epidemiologic este definirea exactă a cazului de
boală studiată, definiție care include simptomele și caracteristicile bolii respective, cât și o
descriere clară a tipului persoanelor expuse, mai precis a caracteristicilor care identifică
expunerea la factorul studiat. Lipsa acestor definiții exacte conduce la probleme de interpretare a
datelor, cât și la rezultate eronate.
Seriile de cazuri se bazează pe raportarea unei serii de cazuri cu anumite condiții
specifice de a dezvolta o boală sau o serie de cazuri tratate fără a avea alocate grupuri de control.
Acest studiu pre-supune colectarea datelor despre apariția bolilor în populații, în acord cu
anumite caracteristici ale indi-vizilor (vârstă, sex, educație, obiceiul de a fuma, religie, ocupație,
status marital, clasă socială, persona-litate, stare a sănătății), caracteristici de localizare (rural /
urban, local / subnațional / național / interna-țional) și de timp (epidemică, sezonală, ciclică,
seculară). O altă descriere poate fi dată de caracteristi-cile familiale, ca de exemplu vârsta
mamei, paritatea, intervalul dintre nașteri, tipul familiei, ordinea nașterilor.
Studiile în secțiune (transversale) se mai numesc și studii de prevalență deoarece
determină prevalența unei boli, măsurând în același timp expunerea și efectul. Problema
principală la acest tip de studii este determinarea cronologiei expunere-efect, iar în cazul în care
datele referitoare la expunere reprezintă expunerea înaintea apariției vreunui efect, analiza
datelor se face în același mod ca la studii-le de cohortă. Studiile în secțiune se realizează pe
eșantioane reprezentative de populație și se folosesc în cazul anchetelor în care se cercetează

3
expunerile, care reprezintă caracteristici fixe ale persoanelor, cum ar fi caracteristicile personale
și demografice (etnicitatea, situația socio-economică, vârsta) și obi-ceiurile legate de sănătate și
boală. Rezultatele obținute contribuie la evaluarea nevoilor de sănătate ale populațiilor.
Screening-ul poate fi inclus în categoria studiilor observaționale. Reprezintă o examinare
de masă, care constă în aplicarea unui ansamblu de procedee și tehnici de investigație asupra
unui grup populațional, în scopul identificării de prezumție a unei boli, anomalii sau factor de
risc. În prezent, screening-ul se mai practică doar pentru anumite boli, unde i s-a dovedit
eficacitatea.

Ipotezele care stau la baza practicării screening-ului

i) Într-o populație există boli și bolnavi necunoscuți datorită unor nevoi neresimțite,
neexprima-te sau nesatisfăcute;
ii) Identificarea bolii în perioada ei de latență face ca eficacitatea și eficiența
intervențiilor să fie mai mare;
iii) Tratamentele efectuate în stadiile precoce ale bolii sunt mai ieftine și mai eficace
(boala nu se agravează și se pot preveni decesele premature).

Scopurile screening-ului
i) Depistarea precoce a bolilor, screening-ul având scop descriptiv;
ii) Determinarea prevalenței unei boli sau factor de risc, fiind un instrument pentru
planificarea și programarea sanitară;
iii) Prevenirea bolilor și menținerea stării de sănătate în ipoteza în care scopul este
determinarea facotirlor de risc, putând astfel fi încadrat în măsurile de profilaxie primară;
iv) Diagnosticul stării de sănătate a unei colectivități;
v) Evaluarea unor programe și acțiuni de promovare a sănătății;
vi) Determinarea prezenței unei asocieri între factorii de risc și boală.