ANCHETA EPIDEMIOLOGICĂ

Definiție

Ancheta epidemiologică (AE) reprezintă totalitatea investigaților efectuate în variate

grupuri populaționale, în scopul depistării cauzelor apariției și evoluției bolilor (transmisibile
sau netransmisibile) pentru elaborarea măsurilor prevenționale și de combatere a acestora.

Obiective:

AE permite culegerea unor date suplimentare față de cele furnizate de sistemul uzual
al informațiilor medicale.

În funcție de tipul său, AE are următoarele obiective:

1. Rezolvarea urgențelor în epidemiologie;

2. Culegerea de informații exhaustive sau pe eșantioane, asupra stării de sănătate a
populației și a riscurilor la care aceasta poate fi expusă în anumite circumstanțe;
3. Cunoașterea în timp și spațiu a potențialului de factori de risc, constituționali și de
mediu, implicați în producerea unor maladii netransmisibile;
4. Elucidarea unor aspecte ale etiologiei multifactoriale a bolilor cu extindere în
populație și o mai completă edificare asupra noțiunii de „urgență epidemiologică”;
5. Realizarea de prognoze asupra evoluției naturale a bolilor transmisibile;
6. Îmbunătățirea programelor naționale sau internaționale de prevenție și combatere cât
și adaptarea lor la noile situați ecologice, sociale și economice;
7. Evitarea „importului și exportului” unor boli transmisibile;
8. Orientarea programelor de pregătire a cadrelor medicale din domeniul epidemiologiei,
igienei, ecologiei umane, organizării sănătății publice;
9. Orientarea producției de materiale biologice utilizate în scopul preventive și a
medicamentelor;
10. Îmbunătățirea conținutului și eficienței măsurilor educaționale ale populației;
11. Evaluarea eficacității măsurilor de prevenție și combatere.

Metode principale utilizate pentru realizarea AE

În studiul particularităților și legilor care guvernează evoluția sau întreruperea
desfășurării procesului epidemiologic, se folosesc variate metode: anamneza (interviul),

1
observația, descrierea, analiza, metaanaliza, comparația (istorică, geografică, populațională),
experimentul, screeningul, statistica și matematica.
Datele cu semnificație epidemiologică obținute prin aceste metode, vor fi coroborate
cu cele furnizate de investigațiile bacteriologice, virusologice, parazitologice, ecologice,
economice etc.
Metodele enunțate nu sunt utilizate, în mod exclusiv, în activitatea de anchetă, ele se
pot asocia și completa în raport de circumstanțele epidemiologice, în scopul realizării
obiectivelor propuse.

Metoda anamnezei (interviului) are rol hotărâtor în acumularea de date cu privire la:
factori care se asociază la un moment dat și creează premisele declanșării procesului
epidemiologic, asupra modului în care evoluează aceasta, care este eficiența măsurilor de
combatere aplicate și care este gradul de cooperare populațională.
Convorbirea cu bolnavul sau cu anturajul se apreciază a fi cea mai importanta sursă de
informații necesară pentru caracterizarea și evaluarea unui fenomen epidemiologic apărut
într-o colectivitate umană.

Metoda observației este considerată a fi prima care a furnizat date despre prezența
unei stări morbide cu extindere populațională.
Observația epidemiologică, plecând încă de la medicina hipocratică, a stat la baza
primelor concepții despre existența unor cauze obiective (relații de cauzalitate) în apariția,
extinderea și stingerea unui proces epidemiologic.
Anchetele epidemiologice care utilizează ca metodă principală observația au permis
evidențierea legilor care guvernează declanșarea unui proces epidemiologic, etiologia
multifactorială, situațiile cu risc pentru unele grupuri populaționale, relațiilor ecologice,
natura bolilor care pot apare în colectivitățile umane.
Studiile observaționale pot avea în particular un caracter analitic, fiind posibilă, prin
intermediul lor, descifrarea unor relații între o anumită boală și factorii posibili cauzali.

Metoda descriptivă asigură prezentarea detaliată a unui fenomen, constituind

metodologia de bază în epidemiologie. Datele culese pot fi prezentate sintetic fiind utilizate și
pentru calcularea diverșilor indici.

2
 Metoda analitică permite identificarea, diferențierea și studierea părților componente
ale unei probleme de sănătate cu scopul de a realiza descrierea ei, a populației în care a apărut
și a factorilor care au concurat la declanșarea fenomenului morbid. Analiza se bazează pe
comparație și aprecierea unor interrelații, desfășurându-se dinspre simplu spre complex, cu
parcurgerea sistematică a etapelor (descrierea, comparația, evaluarea erorilor de bias și a
întâmplării, interpretarea datelor prin raționamentul epidemiologic). Prin asocierea acestei
metode cu cea statistică epidemiologia beneficiază în prezent de un procedeu sistematic de
combinare a rezultatelor unor cercetări diferite, denumit metaanaliză.
Scopul principal al metaanalizei este de mări reprezentarea statistică a rezultatelor
fiecărei observații epidemiologice atunci când acestea sunt de proporții reduse. Ca etape,
metaanaliza cuprinde: definirea exactă a probelei abordate de studiile care vor fi analizate;
stabilirea criteriilor pentru includerea studiilor individuale în metaanaliză; localizarea
cercetărilor individuale; clasificarea și codificarea fiecărui studiu prin caracteristici relevante
metaanalizei; sinteza rezultatelor studiilor individuale; raportarea rezultatelor la
caracteristicile metaanalizei.
Avantajele acestei metode sunt multiple prin faptul că permite estimarea unui efort,
crește semnificația statistică a rezultatelor și puterea de generalizare a acestora, obligă la
rigurozitate în aplicarea metodei, în informare și culegere a datelor, diminuând în proporție
semnificativă subiectivismul.

Metoda experimentului asigură verificarea unor ipoteze privind apariția și evoluția

unor procese epidemiologice. Experimentul poate fi natural sau realizat în laborator, în
clinică sau populațional.
Cu ajutorul experimentului epidemiologic se poate stabili, cu certitudine, eficiența
unor vaccinuri, seruri, imunoglobuline, decontaminanți sau substanțe medicamentoase.
Rezultatele validate, în urma utilizării acestei metode, pot fi extrapolate la un număr mare de
persoane, sau la o întreagă populație, constituind argumentul cel mai important în aplicarea
unei anumite strategi prevenționale sau de combatere.
Restricția și randomizarea, în cadrul metodei experimentului, reduc potențialul de
confuzie al evaluări epidemiologice și stabilesc eligibilitatea fiecărui subiect de a face parte
din oricare grup de cercetat (grup supus intervenției sau grup martor).

3
 Metoda comparației permite cunoașterea istoriei naturale a fiecărei boli, privită ca un
proces complex, cu particularități temporale și spațiale în desfășurarea etapelor procesului
epidemiologic și a manifestărilor clinice.
Cunoștințele referitoare la istoria unei maladii, comparate cu cele care se referă la
manifestările prezente, asociate cu informațiile furnizate și de alte metode, permit enunțarea
unor prognoze.

Metoda screeningului (triajul epidemiologic) este utilizată în scopuri variate, de

evaluare a stării de sănătate a populației, a eficienței unor programe de vaccinare,
educaționale etc.
Investigațiile tip screening imunologic sau hematologic, efectuate pe grupuri mari de
populație, permit culegerea informațiilor referitoare la istoria și tendința unor procese
morbide. Metoda screeningului poate ameliora informațiile asupra incidenței, prevalenței și
distribuției temporale, spațiale și populaționale a unor maladii.
Screeningul serologic, hematologic, biochimic, și genetic poate semnala deviații de la
starea de sănătate, ceea ce permite aplicarea precoce a măsurilor prevenționale sau de
combatere.

Metoda statistică contribuie la obținerea unor informații suplimentare, sugestive,

asupra structurii și formelor de manifestare ale proceselor epidemiologice. Această metodă,
prin asocieri cu oricare dintre cele enunțate anterior, le poate mări eficiența în realizare
sintezei și interpretării informațiilor privind bolile transmisibile sau netransmisibile care
evoluează în colectivități umane, constituind astfel o metodologie utilă studiului distribuției
bolilor și factorilor de risc.
Complexitatea, diversitatea, variabilitatea proceselor epidemiologice în bolile
transmisibile și netransmisibile, necesită studii statistice de amploare. În epidemiologie,
această metodă își păstrează caracterul auxiliar, deoarece fenomenele epidemiologice nu se
pot subordona unor operațiuni exclusiv statistice.

Metoda matematică reprezintă transpunerea în ecuații matematice a unui număr cât

mai mare de parametri biologici, medicali și sociali, prin intermediul „modelelor matematico-
epidemiologice”. Acestea furnizează date privind caracteristicile din trecut, prezent și viitor
ale proceselor epidemiologice.

4
 Metoda matematică și a informatizării asigură elaborarea unor programe
computerizate, cu valoare deosebită în cadrul operațiunilor de evaluare a tendințelor evoluției
populaționale a unor maladii, a eficienței măsurilor medicale și economice și, în final,
realizarea unor prognoze.

Tipuri de anchetă epidemiologică

În practica epidemiologică sunt utilizate, cel mai frecvent, anchetele operaționale care
pot fi:
A) Prevenționale, pentru evaluarea stării de sănătate a populației și a riscurilor la care
este expusă aceasta;
B) De combatere (de urgență) care asigură orientarea intervențiilor în sensul stopării
evoluției și lichidării unui proces epidemiologic.
Pe alt plan, în raport de anumite circumstanțe, în cadrul activităților de supraveghere
epidemiologică este necesară cunoașterea potențialului epidemiologic al unor boli, a
tendințelor evolutive generale ale unei maladii și culegerea informațiilor epidemiologice utile
realizării unor aprecieri predictive, de prognoză, necesară elaborării Programelor globale de
sănătate.
În acest scop se vor efectua anchete speciale sau de cercetare, care se pot referi la
morbiditate, incidență, prevalență, extensivitatea și severitatea unor epidemii, natura fondului
imunitar populațional, mortalitate etc.
Abordarea acestor parametri se va face prin anchete epidemiologice:
- Prospective;
- Retrospective;
- Retroprospective;
- Seroepidemiologice (de evaluare a fondului imunitar) etc.
Acestea la rândul lor vor putea fi sau/și transversale, longitudinale,
seroepidemiologice, tip screening etc. Epidemiologia își poate completa sursele de informații
prin anchete ecosocioepidemiologice (utile evaluării factorilor dinamizatori – favorizanți ai
unui proces epidemiologic) și de evaluare a raportului cost/beneficiu (de eficiență economică
a acțiunilor prevenționale și de combatere).

5
 ANCHETA EPIDEMIOLOGICĂ OPERAȚIONALĂ

Ancheta epidemiologică prevențională

Starea de sănătate a populației ca reprezentare a stării de bine fizic, mintal și a unei
integrări sociale optime, este un fenomen complex, conținând mai multe componente care se
modifică în timp, urmare a schimbărilor survenite în ecosistemul uman.
Exprimarea stării de sănătate se realizează prin utilizarea mai multor indici care se
referă la:
• populația de sănătoși (aparent sănătoși);
• dezvoltarea fizică și neuropsihică a copiilor și adolescenților;
• proporția de supraviețuitori, la diferite vârste, pentru un contingent;
• durata medie a vieții (speranța vieții la naștere);
• perioada de timp (ani) din viață cu sănătate deplină.
Dintre acestea, aprecierea proporției de persoane sănătoase se realizează pe baza
rezultatelor anchetelor desfășurate în variate structuri populaționale (școlare, ocupaționale
etc.).
Metodologia acestui tip de anchetă este diferită, fiind posibilă efectuarea ei unică sau
repetată, pentru aceeași persoană, la întreaga populație sau numai la un eșantion. Astfel,
fenomenul poate fi caracterizat în funcție de durata de desfășurare și de tipul de anchetă
recomandat pentru a surprinde evenimentele la un moment dat (transversal) sau în evoluția
lor (longitudinal).
Rezultatele examenelor medicale efectuate în grupuri de populație, în anumite
circumstanțe: la naștere, la primirea în colectivități școlare sau profesionale, la căsătorie, în
timpul gravidității, controlul medical periodic și preventiv sau examenul de bilanț, permit
acumularea informațiilor necesare evaluării stării de sănătate.
Astfel o anchetă epidemiologică ne poate furniza date despre dezvoltarea fizică și
neuropsihică a copiilor și adolescenților, ca expresie a sănătății, reflectând în sinteză
rezultatul acțiunii factorilor ereditari și ambientali asupra organismului în dezvoltare.
Cunoașterea stadiului și evoluției dezvoltări fizice prin indicatori somatometrici și
fiziometrici se realizează prin anchete medicale organizate la diverse intervale de timp, în
unitățile preșcolare, școlare și militare. Ancheta este realizată după o metodologie standard
aplicată la întreaga populație, sau la eșantioane care întrunesc anumite caracteristici (vârstă,
sex, mediu de reședință, nivelul educațional al părinților).

6
 Dezvoltarea neuropsihică se apreciază la copii în primii 3 ani din viață și în anul
premergător intrării la școală, prin diverse instrumente. Modul în care aceste tipuri de anchetă
se execută în teritoriu și atribuțiile fiecărui operator sunt stabilite prin legi elaborate de
Ministerul Sănătății. Operațiunile de anchetare sunt realizate prin colaborarea
multidisciplinară a medicilor și a altor specialiști, un rol important deținând cadrele din
rețeaua asistenței medicale primare.

Ancheta epidemiologică de combatere (de urgență)

Are un caracter operațional și se practică îndeosebi în bolile transmisibile. AE se
adresează tuturor persoanelor care fac parte din focarul de boli transmisibile: bolnavi,
persoane presupuse a prezenta forme atipice de boală sau inaparente, purtători cunoscuți de
agenți patogeni, foști bolnavi aflați în stadiul de convalescență și la care diagnosticul s-a
stabilit retrospectiv și contacților direcți și indirecți cu cazul de referință.
O asemenea anchetă are două etape: de orientare și de aprofundare.
Etapa de orientare sau preliminară este executată de medicul de medicină generală
(sau de medicul de familie) și constă în:
1. Depistarea și diagnosticarea precoce a cazului de boală, folosind investigații
epidemiologice, clinice și de laborator;
2. Stabilirea caracteristicilor principale ale factorilor procesului epidemiologic,
elaborarea și aplicarea măsurilor antiepidemice de urgență (izolarea bolnavului, a
suspecților și eventual a contacților);
3. În funcție de situație decontaminare, dezinsecție, deratizarea;
4. Intensificarea măsurilor de educație antiepidemică a populației;
5. Informarea operativă a unităților sanitare, ierarhic superioare, privind situația
epidemiologică creată și măsurile preliminare adoptate;
6. Întocmirea fișei de anchetă de urgență (de raportare).
Etapa de aprofundare constă în cunoașterea procesului epidemiologic pe baza
datelor obținute în prima etapă, prin colaborarea medicului din teritoriu cu epidemiologi sau
alți specialiști.
Amploarea acestei colaborări depinde de particularitățile procesului epidemiologic
anchetat (extensivitate, severitate) și de forma de manifestare a acestuia.
În AE definitivă se urmărește:
✓ Modul de izolare (la domiciliu, spital, izolator) și tratamentul bolnavului pe toată
durata bolii;

7
 ✓ Diagnosticul definitiv al bolii și al formei evolutive, stabilit prin investigații clinice și
paraclinice;
✓ Situația epidemiologică a bolnavului vindecat clinic și externat (purtător sau
nepurtător de agenți patogeni);
✓ Modul în care se va face dispensarizarea în urma revenirii în teritoriu;
✓ Precizarea modurilor și căilor de transmitere a agenților patogeni și eficiența
măsurilor de neutralizare a acestora în urma aplicării procedeelor de decontaminare,
dezinfecție și deratizare;
✓ Modul de supraveghere epidemiologică și clinică a contacților pe perioada maximă de
incubație, specifică fiecărei boli;
✓ Evaluarea receptivității populației (fondul imunitar etc.) și a măsurilor de prevenție
specifică și nespecifică, aplicate în focar și perifocar;
✓ Stabilirea măsurilor de educație pentru sănătate, concretizate la situația
epidemiologică anchetată și ameliorarea metodelor de conștientizare a populației
pentru o autoprotecție față de bolile transmisibile.

Obiectivele anchetei epidemiologice de urgență

Cunoașterea particularităților factorilor procesului epidemiologic supus anchetării
prin culegerea, prelucrarea și interpretarea datelor epidemiologice.
a) Culegerea datelor
Această etapă se realizează prin convorbire (anamneza epidemiologică) cu bolnavii
și/sau anturajul acestora, observația epidemiologică, acumularea datelor de laborator,
obținerea de informații speciale prin celelalte metode disponibile.
Convorbirea (anamneza, interviul) urmărește obținerea a cât mai multe informații
referitoare la factorii epidemiologici, stabilindu-se: data probabilă a contaminării și
împrejurările în care a avut loc; data debutului real al bolii; asocieri posibile dintre primele
simptome și consumul de alimente, apă etc.; relațiile cu anumite persoane din familie, rude,
colectivitate, loc de muncă, mijloace de transport în comun; călătorii efectuate; antecedente
patologice de tip infecțios și ce preparate imunizante a primit; existența în ambientul
bolnavului a animalelor domestice, sălbatice, rozătoare, păsări, artropode și relațiile stabilite
continu sau accidental cu acestea.
Continuarea investigației similare prin interviu se realizează cu contacții și/sau
suspecți cazului de boală, pe toată durata evoluției procesului epidemiologic.

8
 O anamneză minuțioasă este esențială stabilirii datei debutului real al îmbolnăvirii
deoarece la prima interogare bolnavul are tendința de a asocia aceasta cu fapte și evenimente
apropiate cu momentul prezentării la medic. Debutul real corespunde momentului în care s-
au declanșat primele simptome sau semne, fiind un reper important pentru stabilirea
retrospectivă a perioadei de incubație a bolii.
În acest interval calendaristic se poate aprecia momentul contaminării atât prin
situarea lui în intervalul caracteristic incubației bolii respective, cât și prin depistarea
particularităților sale epidemiologice. Este posibil, chiar în cazul unei anamneze corecte, să
fie estimate două date care să corespundă momentului contaminării. Pentru precizarea cu
certitudine a acestui moment pot fi utile investigațiile de laborator complementare, care
permit excluderea sau confirmarea unor posibile surse de agent patogen.
Există situații în care, din anamneza efectuată, nu se poate stabili data la care a fost
posibilă contaminarea bolnavului, astfel încât investigațiile epidemiologice vor trebui extinse
asupra altor elemente din focar.
Întrebările suplimentare asupra modului în care s-a produs contaminarea vor fi
necesare pentru precizarea caracteristicilor sursei de agent patogen, în scopul de a fi
neutralizată în timp util.
Depistarea și înregistrarea contacților este o etapă importanță deoarece, după caz,
aceștia beneficiază de măsuri eficiente de prevenție (imunoprevenție, antibioprofilaxie și
chimioprofilaxie). În contextul bolilor cu contagiozitate ridicată contacții vor fi izolați pe
perioada maximă de incubație a bolii în cauză deoarece pot fi surse potențiale de agenți
patogeni.
Observația epidemiologică va permite aprecierea condițiilor igienico-sanitare ale
locuinței, dependințelor, calitatea igienei corporale și a alimentației, modurile de îndepărtare
a rezidurilor, situația instalațiilor tehnico-sanitare, întreținerea animalelor, atât în cadrul
focarului epidemic, cât și la locul de muncă sau în întreaga colectivitate.
Cercetarea unor posibile căi de transmitere se realizează pe baza datelor de anamneză,
dintre care sunt important de precizat perioada de contagiozitate a bolnavului, modalitățile și
căile de eliminare a agentului patogen, rezistența microorganismului în mediu ambiental.
Investigațiile de laborator vor fi utile pentru depistarea surselor de agent patogen,
inclusiv animale, artropode; stabilirea afiliației cazurilor; cunoașterea receptivității populației;
a modurilor și căilor de transmitere.
Informațiile speciale se vor obține prin utilizarea unor metode variate și se vor referi
la situația topografică a localității, natura solului, surselor de apă, rețeaua de comunicații,

9
condiții climatice și meteorologice, situația demografică, densitatea populației, profesia
dominantă, morbiditatea, mortalitatea, situația bolilor transmisibile, a vaccinărilor,
alimentația, aprovizionarea cu apă potabilă, funcționalitatea unităților medico-sanitare etc.
b) Prelucrarea datelor
Informațiile obținute vor fi sistematizate pentru o interpretare cât mai corectă și vor fi
incluse în variate documente care vor facilita aplicarea măsurilor de prevenție și combatere,
cum ar fi: fișa de anchetă epidemiologică, tabele, grafice, schițe, hărți etc.
c) Interpretarea datelor
Analiza datelor cuprinde în tabelul cu persoanele diagnosticate poate releva caracterul
repetitiv al unui nume, ceea ce duce la concluzia existenței unui focar familial, sau repetarea
aceleiași adrese ce semnifică existența probabilă a sursei în locuința sau colectivitatea
respectivă; repetarea aceleiași grupe de vârstă poate da indicații asupra receptivității la boală,
iar menționarea aceleiași profesii precizează caracterul profesional al îmbolnăvirii.
Din analiza schițelor (hărților) localității sau a colectivității în care au apărut cazurile
de boală, se poate remarca posibila grupare a îmbolnăvirilor în zona din apropierea sursei de
apă potabilă sau de-a lungul apei curgătoare etc. Aceste date aduc informații asupra sursei de
agent patogen, a modului și căilor de transmitere.
Datele prezentate grafic vor facilita concluziile referitoare la perioada de debut, modul
de evoluție în timp, vârful epidemiei, perioada de descreștere a acesteia etc.
Elaborarea măsurilor pentru stingerea procesului epidemiologic și evitarea
reapariției lui
Datele culese, prelucrate și interpretate, asigură elaborarea și aplicarea măsurilor de
combatere a unei maladii și prevenția apariției acesteia în viitor. Aceste măsuri sunt igienico-
sanitare și antiepidemice.
Măsurile igienico-sanitare recomandate în legislația de profil au drept scop
îmbunătațirea condițiilor de igienă individuală, de familie sau din colectivitate, a mediului
ambiental natural sau ocupațional.
Măsurile anti-epidemice se vor materializa prin:
- depistarea activă, precoce a cazurilor tipice sau atipice de boală, cât și a suspecților;
- izolarea în spital sau la domiciliu a bolnavilor, în condiții adecvate;
- declararea cazului de boală numeric și nominal;
- măsuri de D.D.D prin mijloace combinate;
- măsuri față de suspecți, în general aceleași ca și pentru bolnavi;

10
 - măsuri față de contacți: izolarea în familie sau colectivitate, carantinarea, examen
clinic, termometrizarea, examen de laborator, chimio-antibiotico-sero- și
imunoglobino-prevenția, vaccinarea, măsuri D.D.D., educația pentru sănătate;
- măsuri față de purtători: evidența și dispensarizarea acestora, sterilizarea prin
metode variate, supravegherea, educația, excluderea temporară sau definitivă din
diferite sectoare (alimentația publică, aprovizionarea cu apă, colectivitățile de copii,
unități medico-sanitare);
- măsuri generale de vaccinare, revaccinare în focare, perifocare sau în populație;
prevenția prin imunoglobuline și preparate de chimioprevenție; testări în populație
(exemplu i.d.r. la tuberculină) pentru stabilirea gradului de receptivitate a acestuia;
măsuri speciale prin sistarea temporară a activității în unele unități de interes public;
educația sanitaro-antiepidemică a populației.

Verificarea aplicării corecte a măsurilor igienico-sanitare sau antiepidemice și

urmărirea eficienței lor

După elaborarea complexului de măsuri, se vor efectua cercetări populaționale pentru

evitarea aplicării greșite a măsurilor, fiind controlat modul în care fiecare cadru medico-
sanitar execută anumite activități.

Se va stabili durata supravegherii speciale în focar, data și persoana care va realiza

declararea stingerii focarului odată cu activitățile de analiză a acțiunilor desfășurate.

Întocmirea fișei de anchetă epidemiologică

Această fișă reprezintă documentul metodologic cel mai important care este
elaborat la apariția fiecărui caz de boală transmisibilă.

Într-o formă rezumativă, fișa de anchetă epidemiologică de urgență este utilizată și

în scopul declarării cazului de boală.

Metodologia activității practice epidemiologice în focarul de boală transmisibilă

pe parcursul executării anchetei de urgență

11
 La semnalarea unui eveniment morbid infecțios, medicul își va pune întrebarea:
“este o epidemie?”.

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie parcurse mai multe etape:

- cunoașterea cazurilor probabile de boală și definirea criteriilor de diagnostic care să

permită clasificarea acestora în: cazuri probabile sau sigure;
- controlul sistemelor de informare medicală și înregistrarea corectă a datelor de
morbiditate;
- depistarea activă a cazurilor cu manifestări subclinice sau asimptomatice;
- informarea asupra datelor de morbiditate și a nivelului de endemicitate anterior
momentului anchetei.

Într-o epidemie se va raporta un exces de morbiditate sau mortalitate dacă se va

analiza situația în comparație cu cea existenă în mod obișnuit (metoda comparației
epidemiologice).
Metodologia de studiu și aplicarea măsurilor de prevenție sau combatere, vor fi
diferențiate, în funcție de particularitățile fiecărui fenomen morbid apărut.
Stadiile precoce ale unei epidemii pot fi depistate numai în cazul supravegherii
epidemiologice continue, a diferitelor grupări populaționale, apelând la metoda cercetării tip
“santinelă”.
Epidemiile considerate ca evenimente morbide grave sunt generate de boli cu
incubație scurtă și la care transmiterea agentului pathogen se realizează ușor. Toxiinfecțiile
alimentare, holera, gripa pot fi încadrate în această categorie. Apariția unui număr redus de
îmbolnăviri în situația bolilor de gravitate majoră, poate să constituie un element definitoriu
în aprecierea momentului de declanșare a unei epidemii.
În alte boli, cum ar fi: rujeola, rubeola, boala diareică acută, epidemia va fi depistată
tardive când este marcată de un număr mai mare de cazuri (în general tipice), realizând “un
vârf epidemic”. O asemnea manifestare poate fi favorizată de aglomerații, un anumit sezon,
cataclisme naturales au sociale.
Cunoașterea potențialului epidemiologic într-un teritoriu și stabilirea momentului
apariției evenimentelor premonitorii epidemiei, constituie elemente importante care trebuie
stabilite pe baza analizei datelor culese prin activitatea de anchetă epidemiologică (Fig. 2.).

12
 ORIENTĂRI GENERALE

I. IDENTIFICAREA PROBLEMEI DE STUDIAT

II. DETERMINAREA GRADULUI DE PRIORITATE A PROBLEMEI
III. FORMULAREA IPOTEZEI
IV. DETERMINAREA OBIECTIVELOR ȘI METODELOR

ELEMENTE STRUCTURALE ELEMENTE ORGANIZATORICE

- PLANUL ANCHETEI – AUTORIZAREA

- EȘANTIONAREA – PERSONALUL
- OBSERVAȚIA – MATERIALELE
- MĂSURILE ELABORATE – FINANȚAREA
- INSTRUMENTELE – TRANSPORTUL
- FORMAȚIUNEA ABORDATĂ – UTLIZAREA TIMPULUI
– MIJLOACELE DE COMUNICARE
-- CAZAREA OPERTORILOR

DESFĂȘURAREA ANCHETEI

• CULTIVAREA DATELOR
• ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR
• REDACTAREA DOCUMENTELOR (FIȘE, HĂRȚI, GRAFICE, SCHIȚE)
• COMUNICAREA REZULTATELOR
• UTILIZAREA INFORMAȚIILOR PENTRU ELAORAREA PROGRAMELOR
• EVALUAREA EFICACITĂȚII PROGRAMELOR PENTRU SĂNĂTATE
(COST/BENEFICIU)

Fig. 2. Schema principalelor etape în elaborarea anchetei epidemiologice

Confirmarea epidemiei se realizează prin parcurgerea mai multor etape. În primul

moment se impune consemnarea corectă a cazurilor de boală depistate activ (prin activități

13
prevenționale de screening) sau pasiv (ca urmare a adresabilității pacienților la serviciile
medicale) și prin analiza datelor clinice sau de laborator obținute.
Prelevările de material biologic (sânge, materii fecale, exsudat nasofaringian, urină) în
diferite grupuri populaționale, pot aduce informații importante pentru interpretarea
fenomenelor și uneori, pentru precizarea diagnosticului, în condițiile de ambulator.
În cazul în care în această activitate este greu de realizat, prin absența unui laborator
dotat sau apropiat, evaluările se vor baza pe diagnosticul clinic și epidemioogic, completat
mai târziu cu informațiile obținute în urma spitalizării.
În acest stadiu este importantă cunoașterea criteriilor de diagnostic care să permită
identificarea cazurilor și clasificarea lor ca posibile, probabile sau certe, chiar în situația în
care manifestările sunt atenuate, infraclinice sau chiar de îmbolnăvire, pot sugera de asemnea,
cauzele declanșării epidemiei.
Criteriile de diagnostic, care pot defini un caz probabil sau sigur de boală infecțioasă,
sunt epidemice, clinice și de laborator.
Ancheta epidemiologică, efectuată pentru evidențierea acestor criterii, trebuie să se
bazeze pe un chestionar. Aceasta trebuie să cuprindă detalii cu privire la boala respectivă și
totodată să permită depistarea cazurilor noi sau suspecte, cât și a contacților.
O epidemie poate fi confirmată prin analiza valorilor actualizate de incidență a bolii
comparativ cu situațiile anterior semnalate, pentru aceeași perioadă a anului, în același grup
populațional.
Momentul declanșării epidemiei coincide cu înregistrarae mai multor cazuri de boală
de un anumit tip.
În unele situații epidemiologice deosebite, generate de boli cu gravitate crescută, după
semnalarea primelor cazuri este necesară depistarea activă a celor secundare, aflate în
perioada de incubație a bolii.
Această etapă denumită de depistare activă este finalizată prin efectuarea unei AE
speciale care depășește limitele unei anchete de urgență efectuată în primele 24 ore de la
semnalarea primului caz de îmbolnavire.

Descrierea epidemie. Medicul continuă să-și pună urmaătorele întrebări:

- „când?”, prin analiza curbei de incidență a epidemiei;
- „unde?”, prin urmărirea hărții de distribuție a cazurilor;
- „cine?”, prin evaluarea caracteristicilor de receptivitate la cazurile apărute.

14
 Datele cu privire la: vârstă, sex, localitatea de provienență, profesia bolnavilor, ca și
cele referitoare la debutul bolii, contactului persoanelor aflate în perioada de incubație etc.,
pot fi definitorii în stabilirea caracteristicilor epidemiei.
Elemente comune, pentru toate cazurile apărute, trebuie cercetate printr-un studiu al
curbei incidenței îmbolnăvirilor, care poate fi important și pentru stabilirea naturii epidemiei
sau, eventual, a sursei de agent patogen.
Într-o epidemie, unde sursa a fost unică și s-a produs o expunere simultană a mai
multor persoane receptive, se va înregistra o creștere rapidă a incidenței bolii.
Acest tip de epidemie este caracteristic bolilor determinate în urma contaminării apei
sau a alimentelor (îndeosebi a laptelui) cu agenți patogeni de diverse categorii.
Evoluția incidenței îmbolnăvirilor poate fi modificată în situații de expunere
îndelungată, la agentul patogen. Debutul în aceste situații va fi brutal, iar îmbolnăvirile vor fi
semnalate pe o periaodă mai lungă de timp, corespinzător cu durata incubației.
Când sursa inițiala de agent patogen este necunoscută, iar cazule semnalate apar la
intervale relativ regulate, epidemia este datorată transmiterii agentului patogen de la persoană
la persoană, prin contactul în mod direct.
Aspectul curbei, care marchează evoluția epidemie, va depinde atât de perioada
incubație a bolii cât și de caracteristicile mediului ambiental, care pot fi favorabile sau
nefavorabile extinderii bolii.
Suprapopularea unor teritorii și frecvența mare a contactelor directe dintre indivizi,
pot determina declanșarea rapidă a epidemiei și atingerea în timp scurt a punctului maxim de
cazuri. Numărul de receptivi va condiționa însă durata extinderii acesteia.
Analiza curbei epidemiei poate aduce informații asupra momentului expunerii,
cunoscându-se din datele de AE caracteristicile agentului patogen și deci, perioada de
incubație a bolii.
Totodată, dacă numai momentul expunerii este cunoscut din anamneza
epidemiologică, se poate estima direct durata perioadei de incubație și respectiv indirect,
caracteristicile agentului patogen.

Analiza cazurilor de boală. Aceasta va fi realizată odată cu precizarea răspunsului la

întrebarea “care a fost cauza epidemiei?”.
În acest sens trebuie cunoscute:
- caracteristicile agentului pathogen implicat în apariția bolii;
- sursa de agent patogen;

15
 - modurile și căile de transmitere ale acestuia;
- particularitățile de receptivitate ale populației și cunoașterea grupurilor cu risc crescut
pentru boală.
Analiza îmbolnăvirilor în funcție de factori individuali, cum ar fi: vârstă, sex,
profesie, orientează acțiunile de depistare a sursei. În cazurile în care primele îmbolnăviri au
fost observate în mod particular la copii, sursa poate fi localizată în colectivitatea pe care
aceștia o frecventează, respectiv școală. La adulți aceasta trebuie cercetată la locul de muncă.
Întocmirea unei hărți pe care sunt localizate sursele depistate, permite cunoșterea
distribuției bolii în populație și caracteristicile ei evolutive.
În anumite circumstațe, analiza descriptivă a fenomenului, realizată prin aflarea
răspunsurilor din AE: cine?, unde?, cand?, poate aduce suficiente informații asupra sursei, iar
măsurile de combatere trebuie să fie imediat aplicate.
În situațiile mai greu de evidențiat, prin investigațiile AE preliminare, va fi necesară o
analiză mai amănunțită printr-o metodologie de studiu caracteristică, tip caz-martor.
Întrebările adresate bolnavilor care sugerează existența unei surse comune de agenți
patogeni, vor fi aplicate și grupurilor de persoane din același areal, care nu prezintă semne
clinice de boală. Acest studiu impune de asemenea o metodologie de AE specifică analizelor
epidemiologice tip caz-martor.

Evaluarea factorilor de mediu (ambientali)

Frecvent, în mediul de viață sau de muncă al bolnavului se află originea căilor de
transmitere a agenților patogeni, contaminate de variate surse.
Acest fapt va fi confirmat sau infirmat prin analiza chimică sau bacteriologică a unui
eșantion de apă, sol, sau aliment suspect, presupus a fi mplicat în transmiterea agentului
patogen.
În cazul epidemiilor determinate ed agenți patogeni transmiși prin vectori (antropode),
este important de realizat și analiza ecologică a ciclului de dezvoltare al acestora, în teritoriul
respectiv.

Strategiile de combatere în bolile transmisibile

După culegerea datelor referitoare la factorii determinanți care au concurat la
declanșarea epidemiei, pe baza operațiunilor specifice anchetei epidemiologice preliminare se
acționează, în regim de urgență, la limitarea consecințelor prin elaborarea strategiilor de
combatere.

16
 Aceste sunt măsuri de:
1. prevenție primară, incluzând activități care urmăresc întreruperea transmiterii
agentului patogen și protejarea persoanelor receptive, ca și cele adresate surselor,
inclusiv cele reprezentate de animale, păsări, în cazul zooantroponozelor.
Aplicarea corectă a acestor măsuri poate contribui la diminuarea numărului de
cazuri noi de îmbolnăviri. Controlul aprovizionării cu apă potabilă și neutralizarea
apelor reziduale poate limita propagarea agenților patogeni cu poartă de intrare
digestivă; împiedicarea anofelismului poate împiedica impaludarea unui teritoriu.
2. Prevenție secundară, constă în depistarea cazurilor asimptomatice (infraclinice)
sau a purtătorilor și permite cunoașterea și supravegherea contacților.
3. Prevenție terțiară care reprezintă aplicarea unui tratament țintit la bolnav și
purtător; se realizează frecvent în condiții de spitalizare cu scopul întreruperii
diseminării agentului patogen.

Aceste măsuri vor fi completate de supravegherea generală continuă a populației.

ANCHETA EPIDEMIOLOGICĂ SPECIALĂ

Obiectivul major al epidemiologiei se concretizează prin evitarea cumulării în

momentul critic a factorilor structurali ai procesului epidemiologic. Aceasta se realizează prin
acțiuni care asigură cunoașterea și neutralizarea factorilor de agresiune, stabilirea grupurilor
cu risc crescut și protecția populației prin acțiuni de dispensarizare.

La cele menționate se adaugă determinarea factorilor nesanogeni și a cauzelor de

boală prin cercetări de tip screening populațional; completarea cunoștințelor asupra
procesului epidemiologic, tabloului clinic, istoriei naturale a bolii, stabilirea normelor
educaționale pentru sănătate în colectivități; evaluarea necesarului de asistență medicală, a
costului, eficienței serviciilor și programelor pentru sănătate; elaborarea programelor de
prevenție și combatere sau de organizare a supravegherii epidemiologice.

Obiectivele anchetei epidemiologice speciale:

17
1. Măsurarea morbidității într-o populație. Nivelul morbidității poate fi considerat ca
un criteriu de comparație între populații diferite. O anchetă epidemiologică bine
dirijată poate să aducă cele mai clare informații asupra acestui aspect.
Prezența sau absența bolii pot fi cunoscute din cercetările epidemiologice iar nivelul
morbidității se poate calcula separate pentru diferite categorii de persoane. Acest fapt
este important atât pentru compararea datelor din interiorul fiecărui studiu, dar și celor
aparținând unor studii diferite. Analiza epidemiologică poate să evalueze nivelul
morbidității specifice pentru fiecare categorie de persoane (după vârstă, gen, tabagism
etc.) sau a normalității care va ține cont de variabilele amintite. Astfel, probabilitatea
ca o asociere de factori să corespundă în mod real unei relații cauzale este mai mare
dacă aceasta este depistată prin studii realizate de mai multe echipe de specialiști în
populații diferite.
2. Studiul evoluției naturale a bolii. Cunoașterea particularităților evoluției naturale a
unui proces epidemiologic are o importanță deosebită în organizarea programelor de
prevenție și combatere. Aceasta presupune cunoașterea parametrilor care permit
precizarea diagnosticului de boală încă de la debut, a evoluției maladiei, a categoriilor
de persoane la care progresia bolii este mai rapidă sau a indivizilor expuși frecvent
riscului de complicație. La analiza acestor aspecte se utilizează elementele de definiție
a bolii, în funcție de experiența clinică proprie a celor care realizează studiul, sau de
reglementările stabilite unitar, pe grupuri de boli.
3. Descrierea caracteristicilor „statusului de sănătate”. Pentru a caracteriza boala
într-o populație aparent sănătoasă este necesară efectuarea unei anchete care să
stabilească caracteristicile biologice esențiale și distribuția acestora în variate grupuri
de indivizi.
Valorile considerate normale pot fi cuantificate și definite ca fiind cele:
- Situate în intervalul median (statistic normal);
- Observate la persoane fără manifestări morbide (clinic normale);
- Atestate prin studii anterioare a fi corelate cu statusul normal al individului.
În cazul în care sunt îndeplinite aceste criterii de încadrare a populației sănătoase, pot
fi alcătuite grupuri de martori, comparabile cu persoanele aflate în diverse stadii de
boală.
4. Formarea și verificarea ipotezelor etiologice au o mare importanță în studiile
populaționale. Constatarea unui nivel crescut al morbidității în anumite grupuri de
persoane poate sugera existența unor factori individuali sau ambientali implicați în

18
 etiologia bolii. Ipotezele emise trebuie dovedite pe parcursul anchetei ca fiind reale,
valide, verificându-se dacă asocierea presupusă este constantă iar frecvența bolii
crește proporțional cu intensitatea prezenței factorului incriminat.

Tipurile de anchetă epidemiologică specială

Cercetările populaționale sau cele clinice, efectuate prin anchete speciale, se bazează
preponderent pe observație și/sau experiment.

Clasificarea tipului de anchetă epidemiologică specială se poate face după:

▪ Modul de desfășurare: transversale, longitudinale, semilongitudinale;

▪ Obiectivul studiului: descriptiv sau analitic care variază în funcție de metoda aplicată
(observațională sau experimentală), de modelele logice folosite în culegerea datelor
(inductive și deductive) și extinderea comparației la diverse grupuri populaționale
(prospective sau de cohortă și retrospective sau caz-martor).

În bolile netransmisibile se folosesc frecvent diverse tipuri de anchetă epidemiologică:

descriptive, analitice, transversale, longitudinale, retrospective etc.

Obiective Tipul de anchetă epidemiologică

Prevalența Anchetă transversală
Incidența Anchetă de cohortă
Risc Anchetă de cohortă, anchetă caz-martor
Prognostic Anchetă de cohortă
Etiologie, cauzalitate Anchetă de cohortă, anchetă caz-martor
Intervenție Anchetă experimentală
Diagnostic Anchetă transversală, anchetă experimentală

Ancheta epidemiologică descriptivă permite aprecierea, într-un mod direct și

simplu, a unei situații date. Această anchetă se efectuează pe baza metodei observației și
răspunde la întrebarea: când? Unde? La cine?

Uzual acest tip de anchetă nu urmărește stabilirea ipotezei asupra unei posibile relații
cauzale. Scopul practic al anchetelor descriptive este dublu: de a identifica subiecții afectați

19
de o boală și/sau de a determina numărul persoanelor cu anumite caracteristici (de exemplu
constituționale) expuse la factori posibil nesanogeni.

În etapa inițială ancheta cuprinde definiția cazului de boală, stabilindu-se într-un mod
unitar criteriile de normalitate sau de patogenitate. Ulterior aceste etape se efectuează
identificarea populației cu risc semnificativ pentru boala cercetată. În final ancheta
descriptivă urmărește studierea unor caracteristici determinante, denumite variabile de studiu.
Aceste variabile supuse observației epidemiologice pot fi calitative (atribute nemăsurabile
precum genul, rasa, prezența sau absența bolii), cantitative (care pot fi comparate cum ar fi
numărul de decese, numărul de hematii din sângele periferic).

Ancheta epidemiologică analitică, spre deosebire de cea descriptivă, are ca scop

explicarea fenomenelor, răspunzând la întrebarea de ce?.

Cronologic, anchetele analitice permite efectuarea unor studii prospective sau de

cohortă. Acestea urmăresc în timp, la un anumit grup de indivizi expuși sau neexpuși la un
factor de risc, apariția unei boli sau a altor fenomene cercetate.

În anchetele retrospective și retroprospective, sau caz-martor (caz-control), subiecții

sunt selectați în funcție de starea lor de sănătate, prezentând boala studiată (subiecții bolnavi
= cazuri sau sănătoși = martori). La aceștia se urmărește gradul de implicare a factorilor de
risc potențial, care este diferit la martori și bolnavi, fiind mai bine precizat astfel rolul
factorilor etiologici în geneza bolii studiate. În general, metoda caz-control se aplică pentru
maladiile mai puțin cunoscute, fiind analizat un număr important de factori de risc, presupuși
a interveni în producerea bolii și, totodată, sunt verificate un număr mare de ipoteze cauzale.

Ancheta epidemiologică transversală care se încadrează în categoria anchetelor

descriptive, observaționale, permite obținerea unei imagini reale a distribuției bolii în
populație, la un moment bine determinat. Ca regulă generală, prin această anchetă se
efectuează o singură evaluare a populației sau maxim două într-un interval de timp foarte
scurt.

Observațiile obținute printr-un studiu transversal fac referire la starea de sănătate sau
boală a indivizilor într-o populație cunoscută la un moment dat fără a se face referire la trecut

20
sau potențiale căi de evoluție în viitor. Acest studiu este echivalentul unui sondaj științific
riguros, construit extemporaneu („poză” a unei populații). Dacă boala a fost definitivă
calitativ (prezent/absent) atunci frecvența sa va fi estimată prin prevalență.

Printr-o clasificare exhaustivă, anchetele transversale pot fi exprimate ca studii de caz,

serii de cazuri, studii de corelație (ecologice) și de prevalență.

Anchetele tip caz raportat/case report constituie o primă etapă în recunoașterea unui
nou factor de risc sau boală, descriind o observație mai puțin cunoscută în populația analizată.

Seriile de cazuri înglobează mai multe anchete de caz, fiind o regrupare a unor
observații disparate, dar similare, sugerând în mod particular existența unui factor etiologic
comun, implicat în declanșarea bolii.

Studiile de corelație sunt la granița între anchetele descriptive și cele analitice,

stabilind frecvența unui factor de risc presupus a exista într-o populație dată, cât și relația sau
cu incidența sau prevalența unei maladii considerate ca un efect secundar al acțiunii
factorului incriminat.

Anchetele de prevalență combină avantajele studiilor de serii de cazuri și de corelație,

eliminând inconvenientele rezultate în urma culegerii datelor și aplicării unor anumite
principii de alegere a grupurilor incluse în studiu.

Avantajele anchetelor transversale:

1. Singurele anchete ce permite evaluare completă a prevalenței.

2. Permit aprecierea relației dintre boală și un factor de risc.
3. Contribuie la evaluarea concomitentă a asocierii dintre numeroase forme de boală
și mai mulți factori de risc, ceea ce sporește gradul de încredere în generalizarea
unor ipoteze, necesare elaborării unor studii de cohortă sau caz-control.
4. Pot constitui prima etapă a studiilor de cohortă.
5. Se desfășoară într-un interval de timp scurt și cu costuri reduse.

Limitele anchetelor transversale:

1. Evenimentele sunt descrise într-o manieră temporală;

2. Nu pot stabili corelații clare în cazul patologiilor rare, numărul de cazuri fiind
redus.

21
 3. Supuse riscului de evaluare selectivă și apariția de erori în culegerea informațiilor
din anamneze.
4. Aprecierea prevalenței exclude măsurarea incidenței și estimarea riscului relativ.

Ancheta longitudinală se desfășoară printr-o cercetare inițial similară cu cea

transversală dar necesită reexaminări periodice ulterioare ale aceluiași grup populațional
(cohortă). Ideal, reluarea investigațiilor trebuie să se realizeze pe baza planului utilizat la
cercetarea anterioară.

Avantaje:

- Stabilirea succesiunii evenimentelor;

- Calculul incidenței, riscului relativ și al altor variabile care estimează riscul, la
populații expuse sau nonexpuse;
- Aplicabilitate crescută în cazul studierii bolilor mai frecvente în populație.

Limite:

- Includerea în fazele inițiale a unui număr mare de persoane.

- Neaplicabil pentru patologii rare.
- Necesită timp îndelungat de desfășurare și costuri mai ridicate.
- Riscul obținerii unor rezultate false prin pierderea unor persoane din supraveghere
(scoaterea din evidență, vindecare, deces, schimbarea domiciliului etc).

Ancheta retrospectivă oferă posibilitatea cercetării asocierilor cauzale. Pentru că în

practică este rareori posibilă studierea unei colectivități în ansamblul ei, prin ancheta
retrospectivă se poate estima absența sau prezența unei boli într-un grup populațional și
acțiunea unor factori asupra persoanelor din două eșantioane. Simultan se testează influența
determinantă sau favorizantă a acestor factori asupra organismului și în ce măsură un
organism care a fost supus acțiunii unui astfel de factor riscă mai mult decât altul nonexpus să
dezvolte o anumită patologie.

Acest tip de anchetă precizează dacă printre persoanele afectate de o anumită

patologie există o mai mare frecvență a expunerii la factorii de risc decât printre persoanele
sănătoase.

22
 Avantaje:

- Poate depista toate formele de manifestare ale procesului epidemiologic, inclusiv

morbiditatea sporadică;
- Utilă în perioada de supraveghere a bolilor aflate în stadiul de eradicare sau în cazul
acelor boli transmisibile care au o manifestare predominant sporadică.

Pentru efectuarea unei anchete epidemiologice retrospective este necesară

selecționarea unui grup din populație cu o anumită boală și un grup martor, indemn la acea
boală. Grupul de bolnavi poate fi uneori reprezentat de pacienții internați într-un spital, într-o
anumită perioadă de timp. Alegerea grupului martor este o operație dificilă deoarece aceștia
trebuie să aibă aceeași expunere la factorii de risc implicați în apariția îmbolnăvirilor ca și
pacienții luați deja în studiu. În plus trebuie asigurată o structură similară în ceea ce privește
grupa de vârstă, genul, preocupările profesionale, statutul socio-economic, obiceiurile
alimentare, zona geografică, mediul ambiental, prezența sau absența altor boli în
antecedentele personale și familiale. Este astfel necesar, ca cele două categorii populaționale,
cu și fără boală, să provină din același segment al populației.

Limitele anchetei retrospective constau în:

- posibilitatea apariției unor idei preconcepute, alegerea bolnavilor cu forme particulare

sau cele mai grave de boală;
- grupul de control poate să nu prezinte caracteristici comune cu segmentul din
populația căreia aparțin bolnavii;
- poate fi insuficient argumentată relația cauzală directă între factorii suspectați și
apariția unor boli.

Ancheta epidemiologică prospectivă

Cele mai importante și mai complete informații asupra potențialului epidemiologic

dintr-o populație se obțin atunci când, anumite grupuri populaționale sunt supuse continuu
unor observații.

Colectivitățile aflate în supraveghere pot fi familii, școli, unități militare, instituții,

întreprinderi, localități etc. În toate cazurile, dar mai ales în supravegherea familiilor, este
necesară cooperarea persoanelor investigate cu cei care realizează ancheta.

23
 În aprecierea rezultatelor se vor lua în considerare elementele comune, care apropie
colectivitățile aflate în supraveghere, cât și cele care le diferențiază. În același timp, cor fi
analizați toți factorii rezultați în urma relațiilor ecologice, naturale și sociale, implicați ăn a
asigura sănătatea populației, sau cei care pot reprezenta factori de risc pentru aceasta.

Anchetele prospective permit evidențierea în timp a incidenței unor boli în grupurile

de populație cu caracteristici similare, supuse acțiunii diverșilor factori de risc, în comparație
cu cele neexpuse. Ambele grupuri vor fi supravegheate săptămâni, luni sau ani de zile, pe
parcursul cărora vor fi înregistrate bolile care apar.

Desfășurarea anchetei prospective presupune ca cele două grupuri de populație, luate

în supraveghere: să fie cât mai reprezentative; să asigure o comparabilitate maximă; să
reflecte o diferență reală în apariția unei boli; rezultatele să poată fi extrapolate la întreaga
populație din care povin eșantioanele; să fie evitată intervenția unor variabile necunoscute; să
poată evidenția cu ușurință cazurile de boală care apar în cursul perioadei de supraveghere,
iar această perioadă să fie cât mai lungă.

Acest tip de anchetă permite înregistrarea bolilor care apar în cele două eșantioane
populaționale de expuși și neexpuși la acțiunea factorilor de risc, iar prin compararea lor
evidențiază relația directă dintre boală și anumiți factori determinanți sau favorizanți.

Întrucât comparabilitatea celor două grupuri de populație se stabilește înainte de

înregistrarea bolii, posibilitatea apariției unor idei preconcepute este mult redusă. Informațiile
vor fi culese treptat și prelucrarea lor se va efectua pe etape.

Limitele acestui tip de anchetă epidemiologică constau în:

- greutățile întâmpinate în selecționarea unor grupuri populaționale aflate în condiții li

având caracteristici similare pentru a putea fi reprezentative și comparabile, pentru
întreaga populație de unde provin eșantioanele;
- uneori datele obținute reflectă doar starea grupurilor incluse în anchetă, iar pentru
întreaga populație au numai valoare biologică și epidemiologică, dar nu și statistică;
- timpul necesar supravegherii poate fi foarte lung, mai ales pentru bolile
netransmisibile, ceea ce este greu de realizat, în cazul în care cercetarea este efectuată
în familii sau anumite grupuri de persoane;

24
 - eforturile necesare alegerii grupurilor, perioada lungă de supraveghere și volumul
mare de operațiuni, determină ca anchetă epidemiologică prospectivă să fie o acțiune
dificilă și costisitoare.

Ancheta experimentală
Anchetele epidemiologice în desfășurarea lor se pot baza pe metoda experimentului.
Acestea încep obișnuit în laborator și sunt continuate pe grupuri umane, de testați și martori,
sau în populația generală. Acțiunile pot fi anterior planificate (planned experiments) sau vor
urmări să analizeze fenomenele epidemiologice cu evoluție naturală (experiments of
opportunity).
Studiile bazate pe experimentul clinic, care pot fi efectuate în grupuri de persoane
sănătoase sau bolnave, constau în aplicarea unor: intervenții preventive sau curative,
medicamente, tehnici chirurgicale, procedee diagnostice sau terapeutice. În acest sens, trebuie
respectate anumite reguli de evaluare științifică și specifică medicală, pentru a se obține în
final, rezultate valide și concluzii care nu contravin unor principii etice.
În unele anchete experimentale, specialistul care realizează investigația, poate dispune
de exemplu, aplicarea a două tratamente (sau mai multe) în mod aleator, la un număr de
persoane. În acest caz, este necesar a se constitui 2 grupuri, asttfel încât al doilea să difere de
primul prin felul tratamentului.
Criteriile de evaluare a eficacității terapeutice pot fi reprezentate de parametrii clinici,
biologici sau de durata de supraviețuire.
Evaluările statistice, obligtorii în prelucrarea datelor, vor permite compararea celor
două grupuri, prin respectarea unei metodologii standard.
Alegerea modalității de administrare aleatorie a tratamentului, garanteaza ca în cazul
criteriilor “noncontrolabile” (vârsta, forma clinică) care pot influența efectul tratamentului,
repartiția celor investigați, în cele 2 grupuri, să fie egală.

25
 Avantajele și dezavantajele anchetelor epidemiologice prospective și
retrospective

Prospective Retrospective
• Nu sunt influențate de idei • Se execută în perioade scurte de timp.
preconcepute Selecția grupului martor poate fi
Necesită perioade lungi de timp. influnețată de idei preconcepute.
• Nu sunt necesare repetările. Sunt • Sunt relativ ieftine. Repetările pot fi
costisitoare. motivate de idei preconcepute.
• Se determină incidența. Se efectuează • Sunt convenabile și pentru bolile cu
pentru bolile mai frecvente. frecvență redusă. Nu poate di
• Riscul relativ este bine evidențiat. determinată incidența.
Ridică multe probleme etice. Nu pot • Nu este necesar a se apela la
fi generalizate, adesea se apelează la voluntari. Riscul relativ este
voluntari. Necesită un număr mare de determinat de aproximație.
subiecți. Impune rezolvarea multor • Numărul subiecților anchetați este
probleme de organizare, cooperare mic.
etc. • Nu ridică probleme greu de rezolvat.

Dacă există o diferență de eficacitate a tratamentului, se poate estima că aceasta este

determinată de însuți efectul terapiei, cu menținerea de a se păstra comparabilitatea
grupurilor.
Studiul clinic randomizat este un tip particular de evaluare epidemiologică, definit ca
o cercetare de tip prospectiv, analitic, experimental. El este constituit pe baza unor criterii
pre-definite de experimentator și este aplicat într-un interval de timp dat, la o cohortă de
persoane, care va fi supusă într-o anumită proporție unui tratament sau intervenții. Cel care
realizează acest tip de anchetă urmărește să controleze toți factorii cunoscuți sau necunoscuți,
care pot influența rezultatele experimentului.
În principiu, la alcătuirea unei cercetări (anchete) clinice randomizate sunt urmărite
etapele considerate definitorii de:
- Comparabilitate. Este importantă cuantificarea și compararea evoluției stării de
sănătate a indivizilor care fac parte din grupul supus tratamentului, cu a populației de
referință (grup control sau martor).

26
 Persoanele din grupul de control vor beneficia fie de o intervenție care a mai fost
testată anterior sau de o intervenție fără nici o eficacitate clinică (placebo).
- Randomizarea. Este interpretată ca singura modalitate prin care se poate sigura atât
comparabilitatea inițială a două grupuri cât și repartiția aleatorie a tratamentului (sau a
expunerii la o intervenție) prin metoda “tragerii la sorți”. Aceasta are ca scop evitarea
tuturor erorilor (bias) și echilibrarea variabilelor din cele două grupuri.
- Obiectivitatea. Pentru a nu favoriza o evaluare subiectivă, cei supuși intervenției nu
vor cunoaște conținutul acesteia (simplu orb) existând posibilitatea ca și medicul sau
cercetătorul care o aplică, să fie cât mai puțin informat asupra caracteristicilor
experimentului (dublu orb).
Acest tip de anchetă este aplicată numai în epidemiologia evaluativă, iar utilizarea
practică este limitată din considerente etice.

27