EPIDEMIOLOGIE

C3

INVESTIGAREA EPIDEMIOLOGICĂ, INTOCMIREA FIŞEI DE ANCHETĂ,

METODOLOGIA EFECTUĂRII ANCHETEI EPIDEMIOLOGICE, IVESTIGAREA
FOCARULUI DE BOALA TRANSMISIBILĂ-RECOLTAREA, CONSERVAREA,
TRANSPORTUL PRODUSELOR PATOLOGICE

a)Investigarea epidemiologică
Realizarea unei investigații epidemiologice presupune parcurgerea
următorilor pași:
1.Depistarea unui focar real
2.Deplasarea în teren
3.Verificarea diagnosticului
4.Identificarea cazurilor: definiția cazului și constatarea activă
5.Epidemiologia descriptivă(cine, ce, cînd, cîte, curba)
6.Se elaborează o ipoteză
7.Se ajustează ipoteza
8.Se implementează măsurile de control și prevenire
9.Se comunică către parteneri,colegi, presă
10.Epidemiologia analitică
Structura investigației epidemiologice
1. Context
•Istoria alertei
•Cazul index / descrierea focarului
•Cine raportează
•Cînd raportează
•Ce raportează
•Graficul evenimentelor –grafic
•Aria geografică -descrierea, harta
2.Conținutul investigației epidemiologice
3. Constatări
-semne clinice,
-morbiditatea per grup şi totală,
-sugestii privind dinamica răspândirii,
-prelevarea probelor,
-rezultate si concluzii preliminare.
4. Acțiunile întreprinse
- până în prezent conținând focarul
-prevenirea răspândirii în continuare.
5. Rezumat și discuții
6. Confirmare
O investigare epidemiologică ar trebui să prioritizeze următoarele întrebări:
 Cît timp boala a fost prezentă?
 Amploarea problemei: numărul de cazuri, definirea unităților
epidemiologice și populația expusă riscului?
 Posibile surse de infecție
 Mișcările vectorilor care ar fi putut răspîndi boala
Scopul investigării unei epidenmii este de a identifica cauza ei și cele mai bune
mijloace de control. Aceasta presupune desfășurarea unei activități epidemiologice
sistematice. Investigarea unei epidemii implică următoarele etape :
- Investigații preliminare
- Identificarea cazurilor
- Adunarea și analiza datelor
- Implementarea măsurilor de control
- Campanie de informare și urmărire
O bună investigație permite uneori efectuarea mai multor etape simultan. În
stadiul primar al unei investigații se vor veriffica diagnosticele cazurilorr suspecte
și se va confirma existența epidemiei. Investigația preliminară va permite
formularea de ipoteze cu privire la sursa și răspândirea bolii. Aceasta va permite
aplicarea unor măsuri imediate de control.
Orice epidemie necesită o supraveghere atentă de aceea se consideră că
supravegherea reprezintă o parte esențială în controlul bolilor.
Cele mai importante dintre acestea fiind sistemele de rutină, de raportare a cazurilor
în cadrul sistemului se sănătate.
Aceasta necesită o examinare permanentă a tuturor aspectelor care privesc
apariția și răspândirea bolilor folosind în general metode practice care se remarcă
adesea mai ales prin rapideitatea lor decât prin acuratețe. Analiza datelor obținute
printr-un sistem de supraveghere arată dacă a existat o creștere semnificativă a
numărului de cazuri raportate.
Sistemele de informații de tip santinelă sunt cele mai des folosite, ele fiind acele
sisteme în cadrul cărora un număr limitat de medici generaliști fac raportări cu
privire la o listă de subiecte care se pot schimba din timp în timp. O rețea santinelă
urmărește atent un eșantion populațional, oferind rapoarte regulate și standardizate
despre boli specifice și proceduri efectuate în cadrul rețelei de îngrijiri primare. În
acest fel se creează un feedback regulat de informații creându-se și o legătură
permanentîă cu structurile de monitorizare
Investigația unei presupuse epidemii se bazează pe identificarea de cazuri noi și
necesită prin urmare definirea clară a noțiunii de caz. Investigația presupune de
asemenea colectarea de informații detaliate despre cel puțin un eșantion de cazuri.
Cazurile care sunt raportate în perioada de debut al unei epidemii reprezintă adesea
doar o proporție mică din total.
Este nevoie de numărătoarea atentă ulterioară a tuturor cazurilor pentru a se
putea face o descriere amplă și completă a dimensiunilor reale ale epidemiei.
Imediat după ce epidemia a fosr confirmată, prioritatea este controlul ei,
asigurându-se astfel limitarea răspândirii bolii.
Managementul și controlul
Managementul unei epidemii implică tratarea cazurilor, prevenirea
răspândirii bolii, și monitorizarea efectului măsurilor de control. Există și
posibilitatea unui management dificil când este vorba de o epidemie pe scară
mare, apărută pe fondul unor fenomene de catastrofă socială, situație în care pot fi
necesare chiar ajutoare externe.
Măsurile de control pot fi îndreptate împotriva sursei și diseminării bolii și
spre protejarea persoanelor care sunt expuse la boală. În mod normal sunt necesare
toate aceste căi de control. Există și situații în care îndepărtarea sursei de infecție
poate fi singura acțiune necesară. Este exemplul clasic al retragerii din vânzare al
unor alimente contaminate.
O componentă esențială a măsurilor de control o reprezintă informarea
personalului sanitar și a publicului cu privire la cauzele probabile, la riscul de a
contacta boala și la măsurile de control emise. Odată ce s-au implementat măsurile
de control, supravegherea se continuă pentru asa fi asigurată acceptabilitatea și
eficacitatea acestora.
Acest lucru poate să fie mai ușor de făcut pentru epidemiile de scurtă durată
cu caracter acut, dar este dificil atunci când e vorba de epidemii pe termen lung,
care implică programe de imunizare pe scară largă. Aplicarea metodelor
epidemiologice la investigarea și controlul epidemiilor de boli transmisobile, pune
încă probleme structurilor de sănătate.
Investigarea trebuie efectuată rapid și nu de puține ori cu resurse limitate. Sa dovedit că
programele de educație sunt esențiale arătând că bolile transmisibile
pot fi controlate doar dacă se iau măsurile preventive optime.
b) Întocmirea fișei de anchetă .Metodologia efectuării anchetei epidemiologice
În funcție e scopul urmărit se apelează la una din variantele de anchetă
1.1Anchete epidemiologice descriptive
Sunt tipurile de anchetă care evidențiază variațiile de distribuție a bolilor la
nivelul populației precum și a factorilor de risc în raport de variația unor
caracteristici de timp de spațiu și de persoană. Ele servesc pentru a se putea elabora
ipotezele cauzale dar nu oferă răspunsuri la întrebările legate de momentul în care
se produce boala, unde se produce și la ce grup populațional.
1.2Anchete epidemiologice analitice.
Ele verifică atât la nivelul individului cât și a colectivității rolul factorilor
de risc și al celor cauzali. Ancheta epidemiologică analitică se poate realiza în două
variante.
1.2.1 Ancheta analitică prospectivă se realizează in viitor presupunând
formarea a două loturi reprezentative dintre care unul este expus acțiunii factorilor
de risc iar celălalt nu. Sunt urmărite o perioadă de timp și se compară frecventa de
aparitie a îmbolnăvirilor la nivelul celor două loturi. Se adreseaza diverselor
grupuri populaționale de tip familie, colectivități școlare, unități militare.
1.2.2.Ancheta epidemiologică retrospectivă se realizează în trecut, după
producerea bolii. În acest caz desfășurarea ei este în sens invers. Se constituie tot
două loturi de analizat urmărindu-se antecedentele bolnavilor. Astfel de anchete
urmăresc aă identifice dacă un factor de risc presupus cauzator al îmbolnăvirii a
apărut cu o frecvență mai mare în rândul persoanelor care au făcut boala față de
cele care nu au făcut-o.
Este aleasă una sau alta din variantele de anchetă in raport de :
- frecvența bolii
- gravitatea ei
- timpul disponibil
- mijloacele financiare disponibile
c) Investigarea focarului de boli transmisibile: recoltarea, conservarea și
transportul produselor patologice.
Diagnosticul de laborator presupune următoarele etape:
1.recoltare, transport, prelucrare produse patologice
2.diagnosticul microbiologic (bacteriologic)
3. diagnostic imunologic
Diagnosticul bolilor infecţioase necesită în primul rînd o recoltare de produse. Aceste
produse ar trebui să gazduiască microorganismele suspectate. Pot fi produse normale
ale organismului dar care se modifică în caz de apariţie a unei boli sau pot fi produse
exclusiv patologica adică, apar numai în situaţii de îmbolnăvire (puroi, lichid peritoneal,
lichid articular). Aceste produse se pot recolta de la bolnavi, convalescenţi, suspecţi
sau purtători.
Recoltarea produselor patologice
Reguli de recoltare. În caz de înbolnăvire se vor recolta produsele patologice care
se consideră cu cel mai înalt grad de reprezentativitate pentru boala respectivă. În acest
sens se va alege momentul cel mai bun pentru recoltarea lor( de exemplu hemocultura
în puseu febril) şi se va recolta o cantitate suficientă. Este foarte important ca această
operaţie să se facă steril, respectându-se regulile de sepsie şi antisepsie. Se vor lua
toate măsurile pentru ca respectivul produs să nu fie contaminat sau să nu fie denaturat
pe timpul transportului la laborator. În acest sens trebuie avut grijă ca transportul să fie
făcut cât mai repede, orice întârziere făcând posibilă o apariţie cât mai târzie în
dezvoltarea microorganismelor urmărite dar şi o dezvoltare a florei de contaminare.
Foarte important în această etapă este şi asigurarea temperaturii optime. În obţinerea
unui diagnostic corect este foarte important etichetarea corespunzătoare a fiecărui
produs recoltat.În activitatea de laborator pot fii analizate produse normal contaminate
sau produse normal sterile.
1. Recoltarea produselor normal contaminate
1.1 Secreţie faringiana
 Indicaţii : faringite, angine streptococice sau de alta etiologie, confirmarea
diagnosticului în difterie, urmărirea purtătorilor de strptococus piogenes sau
corinebacterium diphteriae.
1.2 Exudat nazal şi nazofaringean
Exudat nazal – indicaţii : viroze respiratorii, urmărirea calităţii de purtător pentru
stafiloccocus aureus, streptococus piogenes.
Exudat nazofaringian – indicaţii : tuse convulsivă, viroze respiratorii, , urmărirea
calităţii de purtător pentru streptococus piogenes, bacili difterici.
1.3 Secreţie otică
 Indicaţii Otite medii sau externe
1.4. Sputa
1.5 Lichidul gastric
1.6 Lichid de vărsătură
 Indicaţii : gastroenterite, toxinfecţii alimentare.
1.7 Materii fecale
Produse = materii fecale.
Prelevarea se face direct din rect sau emisie spontană de scaun.
1.8 Secreţii uretrale
 Indicaţii : pacienţi cu uretrită. Microbii căutaţi sunt gonococ, trichomonas, virus
herpes.
1.9 Secreţia vaginală
 Indicaţii suspiciunea unei afecţiuni genitale prin prezenţa unor simptome
sau suspiciune în context epidemiologic, de exemplu partener confirmat. Această
manevră se recomandă în vulvovaginite specifice sau nespecifice.
1.10 Secreţia conjunctivală
 Indicaţii : conjunctivite şi cheratite, infecţii ale pleoapelor, infecţiii ale aparatului
lacrimal, abcese, flegmoane orbitale.
1.11 Puroiul
Acesta este format din leucocite, respectiv polimorfonucleare neutrofile în fază
acută şi monocite în fză cronică asociate cu resturi de celule şi microorganisme de
regulă fagocitate. Scurgerea de puroi poartă numele de supuraţie şi acesta este un
proces care se poate întâlni în interstiţiile cutanate( sub formă de pustule, abcese,
furuncule, hidrosadenită) furuncul.
Deasemenea în țesuturile musculoscheletice (sub formă de flegmoane-mai ales
fesiere și periamigdaliene- sau abcese), în viscere sub formă de abcese, în cavităţi
preformate cum ar fi sinusurile paranazale, pleură-empiem-, pericard, urechea medie
sau peritoneu, pe suprafete tisulare denudate sub forma plăgilor arse.
2. Recoltarea produselor sterile
Produsele normal sterile pentru orgsnismul uman sunt :
 Sângele
 Lichidul cefalorahidian
 Urina
 Bila
 Lichidele din seroase
 Ganglionii limfatici
2.1 Sângele
Prin recoltare de sânge se pot face :
 Examene bacteriologice de tip hemocultură
 Examene serologice de identificare a anticorpilor
 Examene biochimoce
 Examene parazitologice
 Examene hematologice
2.1.1 Hemocultura
Are drept scop punerea în evidenţă a prezenţei în sânge de bacterii sau viruşi.
Indicaţii
 Febră prelungită a cărei cauză nu poate fi precizată
 Infecţii suspectate a fi de plurietiologie
 Sindroame septicemice
 Infecţii sistemice care au patogeni specifici de tip leptospiroză
 Stări febrile la persoane imunocompromise.
2.1.2 Determinări serologice
În acest caz asistentul va recolta 10 ml de sânge puncţionând vena de la plica
cotului.
2.2 Lichidul cefalorahidian.
Caracteristicile normale ale lichidului sunt:fluid steril, clar şi incolor. Ca
urmare a existenţei barierelor hematomeningee şi hematoencefalice este redusă
semnificativ pătrunderea agenţilor infecţioşi către ţesutul nervos şi lichidul
cefalorahidian.
Indicaţii :
- meningite de etiologie bacteriană, virală , fungică, parazitară
- meningoencefalită
- sindroame meningeale care apar în cursul altor boli care în evoluţia lor afectează SNC
- supuraţii cerebrale de tip abces
2.3 Urina
 Indicaţii:
-Suspiciune de infecţii urinare
-Evaluare periodică în cazul unor boli tip diabet.
2.4 Bila
Din acest produs se fac de terminări bacteriologice, parazitologice şi biochimice.Metoda de
recoltare este tubajul În mod normal cele trei tipuri de bilă sunt absolut limpezi, numai în stări
patologice pot avea mucus sau puroi.Cel mai adesea infectează bila bacterii cu origine intestinală
cum ar fi proteus, slamonela, coli, enterococi, clepsiela,paraziţi de tip giardia şi amibe sau levuri
de tip candida.
2.5 Exudate seroase
a. puncţia pleurală este indicată în suspiciuni de pleurezii de diverse etiologii
b. Puncţia pericardică
c. Puncţia peritoneală se face în suspiciuni de ascită sau peritonită.
d. Puncţia auriculară se are în vedere pentru afecţiuni ale urechii medii. Cel ma
adesea în aceste procese sunt incriminaţi streptococii, stafilococii, germeni enterali.
2.6 Produs de puncţie ganglionară Cel mai adesea se practică această metodă atunci când se
suspectează o tuberculoză ganglionară.