FIȘĂ DE DOCUMENTARE NR.2.

Supravegherea epidemiologică
Supravegherea epidemiologică este activitatea sistematică şi/sau continuă de colectare,
analiză, prelucrare, interpretare a datelor, necesară pentru cunoaşterea frecvenţei infecţiilor
nosocomiale şi identificarea factorilor de risc.
Rezultatul analizei datelor este difuzat sistematic.
 Obiective:
- să determine incidenţa infecţiilor nosocomiale pe baza definiţiilor de caz;
- să determine tendinţa evoluţiei precum şi modificările caracteristicilor infecţiilor
nosocomiale;
- să identifice factorii de risc;
- să determine promovarea acţiunilor/programelor de prevenire şi control;
- să evalueze activităţile/programele de prevenire şi control.
Sistemele de supraveghere au următoarele caracteristici: ·
- abordează cazurile medicale de o importanţă considerabilă pentru sănătatea publică;
- au obiective clar definite;
- identifică / clasifică corect numărul mare de fenomene medicale centrate;
- reflectă corect distribuirea cazurilor în timp, spaţiu şi printre indivizi;
- includ următoarele componente:
a. definiţia clară a cazului (-rilor) medical(-e) supus(-e) supravegherii;
b. modalitatea lucidă şi logică pentru fluxul de date;
c. cunoştinţe adecvate despre populaţia aflată sub supraveghere;
d. metode corespunzătoare şi bine definite pentru colectarea, analiza, interpretarea şi
feedback-ul informaţiei.
- au o structură simplă, flexibilă şi instabilă;
- promovează un nivel înalt de participare a tuturor celor implicaţi în sistem;
- prestează informaţia la timp, stimulând astfel acţiunea importantă la nivelul sănătăţii
publice.
Sistemele de supraveghere asigură diagnosticarea şi pronosticarea oportună a stărilor
nefavorabile, precum şi elaborarea măsurilor adecvate de prevenire a îmbolnăvirilor şi de
diminuare a morbidităţii. Eficienţa supravegherii sanitaro-epidemiologice, necesită abordarea
problemelor de sănătate din diferite aspecte.
Există mai multe tipuri de sisteme de supraveghere:
1. Raportare complexă versus raportare de tip ,,santinelă”. Sistemele de raportare
complexă colectează informaţia despre toate cazurile unui fenomen medical special care este
supravegheat. Datele colectate de rutină despre asistenţa pacientului sunt acumulate pe o bază
regulată şi sunt raportate. Supravegherea de tip ,,santinelă” monitorizează fenomenele
medicale cheie prin selectarea locurilor, regiunilor geografice, fenomenelor, prestatorilor, sau
vectorilor.
În cadrul acestui sistem, instituţiile medicale selectate sunt considerate ca centre de
supraveghere de tip ,,santinelă” şi sunt solicitate să raporteze fenomenul medical
supravegheat. Supravegherea de tip ,,santinelă” include un număr mare de activităţi medicale,
în scopul obţinerii informaţiei la timpul potrivit. Datele de la centrele de supraveghere de
tip ,,santinelă” sunt de obicei mai exacte şi mai complete, iar acumularea datelor este mai
puţin costisitoare, comparativ cu sistemele de supraveghere complexă.
2. Sisteme în baza populaţiei versus sisteme în baza instituţiei medicale. Expresia ,,în
baza populaţiei” este utilizată pentru a descrie informaţia colectată de la toate persoanele
dintr-o anumită unitate geografică, spre deosebire de informaţia ,,în baza instituţiei medicale”
care se referă doar la persoanele din zona care cuprinde instituţia medicală dată.

1
 3. Date primare versus date secundare. Datele care sunt colectate în scopul
supravegherii sunt numite date primare, iar datele acumulate din alte motive (spre exemplu,
înregistrări financiare şi administrative), însă utilizate în scopul supravegherii, sunt numite
date secundare.
4. Supraveghere activă versus supraveghere pasivă. Supravegherea activă sau iniţiată
de către Departamentul de Sănătate, implică utilizarea regulată şi solicitarea de rutină a
raporturilor de la reporterii potenţiali, pentru a majora raportarea situaţiilor sau maladiilor
specifice.
Supravegherea pasivă sau iniţiată de prestator reprezintă o formă de colectare a
datelor, în care prestatorii serviciilor medicale expediază raporturile la Departamentul de
Sănătate în baza setului de legi şi regulamente cunoscute.
Procesul de supraveghere în sănătate publică constă din cinci componente principale:
1. stabilirea scopurilor şi obiectivelor duc la stabilirea unei conexiuni solide între procesul de
supraveghere şi acţiunea în domeniul sănătăţii publice;
2. colectarea datelor. Sursele de date şi metodele de colectare trebuie să fie testate în prealabil,
pentru a garanta validitatea sa. Mecanismele de colectare a datelor trebuie să găsească
informaţia necesară pentru supravegherea fenomenului medical, în scopul asigurării calităţii
datelor
3. analiza datelor. Analiza, interpretarea şi prezentarea corespunzătoare a datelor referitoare la
supraveghere, este o abilitate importantă a lucrătorilor din sfera medicală. Colectarea regulată
şi sistematică a informaţiei referitoare la supraveghere permite descrierea în dinamică a
fenomenelor medicale desfăşurate în cadrul populaţiei aflate sub supraveghere. Datele
supravegherii sunt de obicei analizate în dependenţă de perioada de timp, regiune şi persoană.
4. interpretarea datelor este un proces de transformare a datelor obţinute din studiul de
supraveghere în informaţia utilizată pentru realizarea acţiunii. Interpretarea datelor de
supraveghere furnizează informaţia care poate fi utilizată pentru: identificarea epidemiei,
monitorizarea tendinţelor, evaluarea politicii publice, proiectarea necesităţilor pe viitor.
5. comunicarea sau diseminarea informaţiei referitor la supraveghere, care este corelată direct
cu acţiunea la nivelul sănătăţii publice.
O sarcină importantă a supravegherii epidemiologice este asigurarea volumului
necesar calitativ şi cantitativ de informaţie pentru realizarea obiectivelor esenţiale. Informaţia
poate fi extrasă din diferite surse, care asigură veridicitatea informaţiei statistice.
Selectarea şi utilizarea adecvată a datelor din aceste surse depinde în primul rând de
tipul şi scopul activităţilor care trebuie monitorizate:
a) Statistica demografică a naşterii, decesului, starea civilă şi divorţului, reprezintă baza
supravegherii în ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare. Statistica demografică este mai utilă
pentru fenomenele care sunt uşor recunoscute la momentul naşterii sau decesului. Statistica
demografică este deosebit de importantă, deoarece în multe ţări ea reprezintă singura formă a
datelor medicale disponibile într-o formă standard, astfel fiind utile pentru comparaţiile
globale
b) Datele cu privire la morbiditate sau date referitoare la maladii sau alte fenomene legate de
sănătate, sunt obţinute din câteva surse, ca :
-raporturile bolilor care trebuie declarate;
-datele spitaliceşti;
- datele instituţiilor din asistenţa medicală primară specializată şi clinicilor speciale;
-datele de laborator.
c) Registrele servesc pentru includerea toate cazurile de boală sau categoria de boală în cadrul
unui teritoriu definit. Informaţia este colectată din surse multiple şi este corelată cu fiecare
individ în dinamică.

2
d) Studiile asupra grupurilor ţintă şi studiile la nivel de gospodărie. Informaţia care poate fi
obţinută din studii include starea morbidă, comportamentele asociate cu boala, factorii de risc
şi datele serviciilor medicale.
e) Identificarea la nivel de comunitate a fenomenelor medicale se produce atunci, când
persoanele considerate uneori ca fiind ,,informatori principali”, raportează informaţia din
comunitate la sectorul medical. Informatorii ,,cheie” pot fi reprezentaţi prin asistenţi medicali,
conducători sau pur şi simplu subiecţii care contactează strâns în comunitate. Evaluarea
regulată a sistemului de supraveghere stabilit permite cadrului medical de a modifica şi
perfecţiona acţiunile medicale care au loc în domeniul corespunzător.
Evaluarea sistemelor de supraveghere reprezintă o etapă cheie în promovarea utilizării
maxime a resurselor medicale publice şi trebuie să includă recomandări, în scopul ameliorării
calităţii şi eficienţei.
Evaluarea unui sistem de supraveghere a Sănătăţii Publice implică evaluarea
atributelor sistemelor, inclusiv sensibilitatea, oportunitatea, reprezentativitatea, valoarea
predictivă, exactitatea şi caracterul amplu al informaţiei descriptive, simplitatea, flexibilitatea
şi acceptabilitatea. Cunoaşterea acestor atribute este un atu important în domeniul Sănătăţii
Publice.
Atributele supravegherii epidemiologice sunt:
1. Simplitatea se referă la structura sa, la facilitatea funcţionării sale. Sistemele de
supraveghere trebuie să fie cât mai simple, realizând obiectivele sale.
2. Flexibilitatea Un sistem de supraveghere flexibil se poate adapta la modificare
necesităţilor informaţionale sau condiţiilor de operare care necesită puţin timp suplimentar,
personal sau finanţări alocate. Flexibilitatea este probabil cel mai bine evaluată retrospectiv
prin observarea modalităţii în care sistemul răspunde la solicitările noi.
3. Calitatea datelor reflectă complexitatea şi validitatea datelor înregistrate în cadrul
sistemului de supraveghere al sănătăţii publice. Calitatea datelor este influenţa de performanţa
testelor diagnostice şi de screening în cazul unui fenomen legat de sănătate, calitatea instruirii
şi supravegherii persoanelor care completează aceste formulare de supraveghere, şi precauţia
exercitată în operarea cu datele. Analiza acestor implicaţii ale sistemului de supraveghere
furnizează o modalitate indirectă de evaluare a calităţii datelor.
4. Acceptabilitatea reflectă dorinţa persoanelor şi organizatorilor de a participa în
sistemul de supraveghere. Acceptabilitatea se referă la dorinţa persoanelor din agenţiile de
sponsorizare care operează în sistem şi persoanelor din afara agenţiilor de sponsorizare de a
utiliza sistemul.
5. Sensibilitatea unui sistem de supraveghere poate fi caracterizată în baza a două
nivele. În primul rând, la nivel de raportare a cazului, sensibilitatea se referă la proporţia
cazurilor unei maladii detectate de către sistemul de supraveghere. La al doilea nivel,
sensibilitatea se referă la abilitatea de a detecta focarele, inclusiv abilitatea de a monitoriza
modificările numărului de cazuri în dinamică.
6. Valoarea predictivă pozitivă este proporţia de cazuri raportate, care realmente
suportă un fenomen legat de sănătate, supus supravegherii.
7. Reprezentativitatea descrie exact evoluţia fenomenului de sănătate în dinamică şi
distribuţia sa în populaţie în dependenţă de regiune şi persoană.
8. Oportunitatea reflectă rapiditatea desfăşurării etapelor în sistemul de supraveghere a
sănătăţii publice.
9. Stabilitatea se referă la siguranţa (spre exemplu, abilitatea de a colecta, procesa, şi
furniza datele corect, fără riscul potenţial al erorilor) şi disponibilitatea (abilitatea de a fi
operaţional în caz de necesitate) sistemului de supraveghere a sănătăţii publice.
Metode și mijloace de realizare a supravegherii, profilaxiei și dispensarizării
bolilor.

3
 O profilaxie realist-științifică a îmbolnăvirilor nu poate fi realizată decât pe baza
cunoașterii cauzelor și condițiilor care determină și favorizează apariția și dezvoltarea acestor
boli.
Clasificarea metodelor de profilaxie:
I.metode de profilaxie primară – cuprind acțiunile și mijloacele care vizează impiedicarea
apariției manifestărilor patologice sau a bolilor propriu-zise. Acțiunile de impiedicare a
apariției bolilor și/sau a unor manifestări patologice au un rol limitat în cazul bolilor a căror
etiopatogenie este necunoscută. În imposibilitatea orientării specific etiologice a acțiunilor
sale, profilaxia primară își concentrează preocupările asupra asigurării și consolidării
sănătății, pornindu-se de la premisa că promovarea sănătății constituie un mod eficient de a
preveni îmbolnăvirea. Dintre acțiunile profilaxiei primare fac parte: măsuri preventive
biologice, psihologice și sociologice. Ponderea acestor măsuri poate fi eșalonată într-o
succesiune conform căreia cu cât individul se află în stadii mai precoce ale dezvoltării sale, cu
atât crește importanța acțiunilor cu caracter biologic, pentru ca în stadiile ulterioare dezvoltării
sale accentul să se deplaseze asupra acțiunilor cu conținut psihologic și psihosocial.
Măsurile preventive biologice au ca scop reducerea sau înlăturarea factorilor de risc
patogenetic și malformativ pentru descendenți. Astfel, se pot face determinări biochimice ale
cuplului matrimonial, pentru a evita procrearea la cei care au incompatibilități ale unor
fracțiuni serologice. De asemenea, vor fi stimulate nașterile la vârstă tânără, știut fiind faptul
că vârsta înaintată a mamei crește riscul unor afecțiuni ce evolueazș cu deficit psihic.
Cunoscându-se potențialul ereditar al unor afecțiuni, se poate institui și legifera planning-ul
familial și sfatul genetic, astfel încât cuplurile care doresc să aibă copii să poată fi investigate
și în funcție de rezultate procrearea sa poata fi incurajată sau evitată, prin aprecierea realistă a
riscului patogenetic. Acest filtru a fost denumit în sens metaforic „eugenie psihică sau
sterilizare psihologică”. Desigur, măsurile negative de limitare a procreației privind
persoanele handicapate psihologic sau biologic sunt împotriva sensului moral al epocii în
general și al societății actuale în special, dar cunoașterea condiției biologice a copiilor și a
părinților se înscrie de asemenea în codul moral al responsabilității față de copii și față de
societate.
Măsurile preventive educativ-psihologice se adresează în special sanogenezei mintale.
De mare importanță pentru cristalizarea și dezvoltarea personalității copiilor, aceste măsuri
vizează în primul rând o raportare adecvată a părinților față de copii. Interacțiunea
defectuoasă dintre părinți și copii, cu consecințe patogenice asupra dezvoltarii psihice a
acestora, impune în primul rând educația părinților. Atitudinile și acțiunile acestora față de
copii vor fi nuanțate și relativ specifice, în funcție de stadiul evolutiv al copilului și
particularitățile sale psihice.
Măsuri preventive institutional-sociale constau în evitarea suprasolicitării, dar mai ales
a muncii desfășurate în condiții de incertitudine și insecuritate, ca și crearea unui climat
profesional favorabil. Este necesară întocmirea de programe educaționale care să ilustreze
rolul negativ psihopatogenetic al situațiilor conflictuale, psihotraumatizante și psihostresante.
Creșterea progresivă a numărului de bătrâni, datorită progreselor medicale și a măsurilor
sociale, ridică numeroase probleme privind psihoprofilaxia vârstei a III-a. Reducerea
posibilităților și performanțelor psihice și fizice prin slăbirea funcțională a sistemului nervos
la care se adaugă reducerea relațiilor sociale, a responsabilității și autostimei determină
apariția la bătrâni a numeroase manifestări psihopatologice, astfel încât se impun măsuri de
psihoprofilaxie care constau în încurajarea pe plan psihosocial a unei atitudini pozitive față de
senescență.
II. metode de profilaxie secundară au în vedere măsuri menite să amelioreze evoluția
negativă a tulburărilor, să previna agravările și să diminueze posibilitatea de cronicizare sau
potențialul sechelar al bolii.

4
 Profilaxia secundara vizează oportunitatea și eficacitatea măsurilor terapeutice al
căror scop este reducerea simptomatologiei și evoluției bolilor, precum și obtinerea unor
remisiuni îndelungate, de bună calitate și a recuperării totale sau parțiale, precoce. Această
etapă profilactica este impropriu denumită secundară, întrucât are în față manifestări
patologice evidente sau boala este deja bine constituită. De aceea, într-o exprimare sintetică,
profilaxia secundară are drept scop să prevină sechelele și să limiteze deficiențele bolilor.
Desigur, condiția acestui deziderat o constituie precocitatea diagnosticului, oportunitatea
tratamentului, aspectele care se includ, de asemenea, în ansamblul măsurilor profilaxiei
secundare.

Direcțiile de acțiune ale profilaxiei secundare sunt:

- realizarea screening-ului, prin investigarea unor grupuri populaționale cât mai mari
pentru a descoperi persoanele cu boli specifice sau manifestări patologice în vederea aplicării
tratamentului necesar și a cunoașterii cât mai precise a morbidității, știut fiind faptul că de
aceasta depinde asigurarea cadrelor de îngrijire și a instituțiilor de asistență medico-
psihologică.
- dezvoltarea și creșterea utilizării serviciilor de sănătate, pentru a mării accesibilitatea
la tratament a oricărei persoane care prezintă tulburări, dezarmonii sau deficiențe somato-
psihice.
- înființarea și dezvoltarea unor servicii de „intervenție în criză”, la care pot apela
persoane aflate într-un impas psihologic sau cu tendințe de suicid.
- intreprinderea unor acțiuni de educatie psiho-medicală destinate cunoașterii semnelor
bolilor și a măsurilor terapeutice profilactice și curative necesare, precum și instruirea în
semiologia psihopatologică a medicilor și a psihologilor.
III. metode de profilaxie terțiară cuprind ansamblul măsurilor ce au drept scop reducerea
invalidității, reabilitarea și resocializarea bolnavilor. Profilaxia tertiară are în vedere mai ales
bolnavii care au prezentat un proces patologic agresiv sau boli cronice și cuprinde acțiuni
complexe, cu caracter socio-culturale, destinate prevenirii sau limitării dezadaptării,
dependenței și deficienței psiho-somatice.
Direcțiile de actiune ale profilaxiei tertiare sunt:
- evaluarea gradului de incapacitate de muncă și profesională, ca o consecință a
gradului de invaliditate sau defectivitate psihică. Evaluarea gradului de incapacitate de muncă
și de activitate profesională este o problemă medico-psihologica și se înscrie ca un al treilea
deziderat după diagnostic și tratament, căruia comisia de expertiză trebuie să-i răspundă
oportun, adecvat și cu conștiința deplinei responsabilități.
- acțiuni înscrise sub numele de reabilitare, readaptare și resocializare. Reabilitarea si
readaptarea se realizează printr-un ansamblu de acțiuni înscrise în aria terapiei medicale,
psihoterapiei, ergoterapiei și socio-terapiei, desfășurate în cadrul acțiunii de asistență medico-
psihologică. Obiectivul major al acestor acțiuni este pregătirea persoanelor respective pentru
viața socială din afara instituției medicale, pentru aceasta fiind folosit și termenul de
resocializare.
Măsurile de psihoprofilaxie terțiară capătă o dimensiune prospectivă pe baza
comportamentului și situației prezente, dacă cel ce a avut o boala poate desfășura o activitate
în cadrul profesiunii sale și în societate.
Spre deosebire de etapele anterioare ce aveau în vedere boala, profilaxia terțiară are în
vedere în primul rând persoana prin prisma posibilităților sale de desfășurare a unei activități
social-organizate și productive care constituie rostul primar al existenței și conduita esențială
a sanogenezei.
Supravegherea epidemiologică în boli digestive

5
 1.Supravegherea epidemiologică este activitatea sistematică și/sau continuă de
colectare, analiză, prelucrare, interpretare a datelor, necesară pentru cunoașterea frecvenței
infecțiilor digestive și identificarea factorilor de risc. Rezultatul analizei datelor este difuzat
sistematic.
Datele obținute folosesc pentru elaborarea, planificarea, implementarea și evaluarea
acțiunilor/programelor de acțiuni, având ca scop prevenirea și controlul infecțiilor digestive
2. Obiective:
2.1. Să determine incidența infecțiilor digestivepe baza definițiilor de caz.
2.2. Să determine tendința evoluției precum și modificările caracteristicilor infecțiilor
digestive 2.3. Să identifice factorii de risc.
2.4. Să determine promovarea acțiunilor/programelor de prevenire și control.
2.5. Să evalueze activitățile/programele de prevenire și control.
3. Definițiile infecțiilor digestive. Supravegherea epidemiologică a infecțiilor
nosocomiale se bazează pe definițiile clinice de caz ale infecțiilor nosocomiale.
4. Populația supravegheată: Reprezintă numărul total de persoane aflate la risc pentru
dobândirea unei infecții digestive (ex.:pacienții internați în secțiile de chirurgie, pacienții
internați în secția de pediatrie, sugarii alimentați artificial în secția de pediatrie).
5. Colectarea datelor.
5.1. Identificarea infecțiilor digestive constituie sarcina permanentă a medicilor din
spitale/ambulatoriu, din sistemul sanitar de stat și privat. Diagnosticul de infecție digestivă se
va menționa în actele medicale cu care lucrează medicul (ex.: foaia de observație clinică, fișa
de consultație, registrul de consultație).
5.2. Înregistrarea și declararea infecțiilor digestive se face pe Fișa cazului de infecție digestivă
de către asistenta desemnată (asistenta șefă) din fiecare secție sau directorul de îngrijiri din
unitatea sanitară respectivă.
5.3. Responsabilitatea corectitudinii datelor înregistrate revine medicului în îngrijirea căruia
se află pacientul.
5.4. Fișele cazurilor de infecții digestive vor fi transmise imediat compartimentului/serviciului
de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale.
6. Controlul înregistrării și declarării cazurilor de infecție nosocomială
6.1. Compartimentul/serviciul de supraveghere și control al infecțiilor digestive stabilește un
ritm de control pentru depistarea cazurilor nediagnosticate, neînregistrate și neanunțate (ritm
recomandat: minim la 2 zile, maxim la 7 zile).
6.2. Compartimentul/serviciul de supraveghere și control al infecțiilor digestive înregistrează
și declară cazurile de infecție digestivă descoperite la verificările pe care le face la nivelul
secțiilor, după consult cu medicul care îngrijește pacientul.
6.3 Centralizarea datelor se face de către asistenta compartimentului/serviciului de
supraveghere și control al infecțiilor digestive pentru spitalul pe care îl deservește.
7. Analiza datelor.
7.1. Datele se prelucrează și se analizează săptămânal de către compartimentul/serviciul de
supraveghere și control al infecțiilor digestive
7.2. Validarea datelor se face de compartimentul/serviciul de supraveghere și control al
infecțiilor digestive care poate solicita în acest sens medicul care are în îngrijire pacientul.
8. Calculul și interpretarea indicilor se face de către compartimentul/serviciul de
supraveghere și control al infecțiilor digestive cu un ritm săptămânal.
Incidența infecțiilor digestive reprezintă numărul de cazuri noi de infecții într-o
săptămână, raportate la populația asistată în același interval de timp. Pentru intervale de timp
lunare, trimestriale sau anuale, în unitățile sanitare cu paturi, se va utiliza ca numitor populația
de pacienți externați.

6
 Prevalența la un moment dat reprezintă numărul de cazuri de infecții digestive
existente în evoluție la un moment dat (o zi, o săptămână) într-o populație analizată
9. Diseminarea datelor. Datele interpretate sunt diseminate către:
9.1. secții, pentru informare și completarea măsurilor;
9.2. Consiliul de administrație, care prin analiză ia decizii legate de obiectivele menționate în
prezenta Anexă, în legătură directă cu asigurarea actului medical;
9.3. Compartimentul/serviciul de supraveghere și control al infecțiilor digestive are obligația
întocmirii ,,Dării de seamă statistice trimestriale" și transmiterea acesteia către Autoritatea de
Sănătate Publică județeană.
10. Atitudinea în caz de izbucnire epidemică.
Izbucnirea epidemică reprezintă înregistrarea unui număr de cazuri de infecție
digestivă în exces net față de numărul de cazuri așteptat. Responsabilitatea pentru izbucnirea
unui episod epidemic revine în exclusivitate unității care l-a generat.
Secțiile la nivelul cărora se înregistrează izbucniri epidemice sunt responsabile de
ducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite de Compartimentul/serviciul de supraveghere și
control al infecțiilor digestive în vederea rezolvării episodului epidemic.
Comitetul director al unității sanitare este abilitat să stabilească măsurile
administrative corespunzătoare în cazul unei izbucniri epidemice.
Supravegherea epidemiologică în infecții nosocomiale
1. Supravegherea epidemiologică este activitatea sistematică și/sau continuă de
colectare, analiză, prelucrare, interpretare a datelor, necesară pentru cunoașterea frecvenței
infecțiilor nosocomiale și identificarea factorilor de risc.
Rezultatul analizei datelor este difuzat sistematic. Datele obținute folosesc pentru
elaborarea, planificarea, implementarea și evaluarea acțiunilor/programelor de acțiuni, având
ca scop prevenirea și controlul infecțiilor digestive
2. Obiective:
2.1. Să determine incidența infecțiilor nosocomiale pe baza definițiilor de caz.
2.2. Să determine tendința evoluției precum și modificările caracteristicilor infecțiilor
nosocomiale
2.3. Să identifice factorii de risc
2.4. Să determine promovarea acțiunilor/programelor de prevenire și control
2.5. Să evalueze activitățile/programele de prevenire și control.
3. Definițiile infecțiilor nosocomiale. Supravegherea epidemiologică a infecțiilor
nosocomiale se bazează pe definițiile clinice de caz ale infecțiilor nosocomiale.
4. Populația supravegheată reprezintă numărul total de persoane aflate la risc pentru
dobândirea unei infecții nosocomiale (ex.: pacienții internați în secțiile de chirurgie, pacienții
internați în secția de pediatrie, sugarii alimentați artificial în secția de pediatrie).
5. Colectarea datelor.
5.1. Identificarea infecțiilor nosocomiale constituie sarcina permanentă a medicilor din
spitale/ambulatoriu, din sistemul sanitar de stat și privat. Diagnosticul de infecție nosocomială
se va menționa în actele medicale cu care lucrează medicul (ex.: foaia de observație clinică,
fișa de consultație, registrul de consultație).
5.2. Înregistrarea și declararea infecțiilor nosocomiale se face pe Fișa cazului de infecție
nosocomială, de către asistenta desemnată (asistenta șefă) din fiecare secție sau directorul de
îngrijiri din unitatea sanitară respectivă.
5.3. Responsabilitatea corectitudinii datelor înregistrate revine medicului în îngrijirea căruia
se află pacientul.
5.4. Fișele cazurilor de infecții nosocomiale vor fi transmise imediat
compartimentului/serviciului de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale.
6.Controlul înregistrării și declarării cazurilor de infecție nosocomială

7
6.1. Compartimentul/serviciul de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale stabilește
un ritm de control pentru depistarea cazurilor nediagnosticate, neînregistrate și neanunțate
(ritm recomandat: minim la 2 zile, maxim la 7 zile).
6.2.Compartimentul/serviciul de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale
înregistrează și declară cazurile de infecție nosocomială descoperite la verificările pe care le
face la nivelul secțiilor, după consult cu medicul care îngrijește pacientul.
6.3.Centralizarea datelor se face de către asistenta compartimentului/serviciului de
supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale pentru spitalul pe care îl deservește.
Unitățile sanitare private înregistrează și declară cazurile de infecții nosocomiale în același
regim ca și unitățile sanitare de stat.
7.Analiza datelor.
7.1. Datele se prelucrează și se analizează săptămânal de către compartimentul/serviciul de
supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale.
7.2. Validarea datelor se face de compartimentul/serviciul de supraveghere și control al
infecțiilor nosocomiale care poate solicita în acest sens medicul care are în îngrijire pacientul.
8. Calculul și interpretarea indicilor se face de către compartimentul/serviciul de
supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale cu un ritm săptămânal.
Incidența infecțiilor nosocomiale reprezintă numărul de cazuri noi de infecții într-o
săptămână, raportate la populația asistată în același interval de timp. Pentru intervale de timp
lunare, trimestriale sau anuale, în unitățile sanitare cu paturi, se va utiliza ca numitor populația
de pacienți externați.
Prevalența la un moment dat reprezintă numărul de cazuri de infecții nosocomiale
existente în evoluție la un moment dat (o zi, o săptămână) într-o populație analizată.
9. Diseminarea datelor către:
9.1. secții, pentru informare și completarea măsurilor;
9.2. Consiliul de administrație, care prin analiză ia decizii legate de obiectivele menționate în
prezenta Anexă, în legătură directă cu asigurarea actului medical;
9.3. Compartimentul/serviciul de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale are
obligația întocmirii "Dării de seamă statistice trimestriale" și transmiterea acesteia către
Autoritatea de Sănătate Publică județeană
10. Atitudinea în caz de izbucnire epidemică.
10.1. Izbucnirea epidemică reprezintă înregistrarea unui număr de cazuri de infecție
nosocomială în exces net față de numărul de cazuri așteptat.
10.2. Responsabilitatea pentru izbucnirea unui episod epidemic revine în exclusivitate unității
care l-a generat.
10.3. Compartimentul/serviciul de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale stabilește
din punct de vedere tehnic conduita în rezolvarea izbucnirii epidemice. Odată cu informarea
operativă a Autorității de Sănătate Publică și Județeană, conform reglementărilor Ministerului
Sănătății Publice, Compartimentul/serviciul de supraveghere și control al infecțiilor
nosocomiale poate solicita colaborarea acesteia.
10.4. Secțiile la nivelul cărora se înregistrează izbucniri epidemice sunt responsabile de
ducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite de Compartimentul/serviciul de supraveghere și
control al infecțiilor nosocomiale în vederea rezolvării episodului epidemic,
10.5. Comitetul director al unității sanitare este abilitat să stabilească măsurile administrative
corespunzătoare în cazul unei izbucniri epidemice.
c) Supravegherea epidemiologică a infecţiei cu HIV. Supravegherea epidemiologică şi
activităţile de prevenire a infecţiei cu HIV sunt efectuate în conformitate cu obiectivele şi
activităţile Programului Naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi ITS pentru
anii 2016- 2020, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1164 din 22.10.2016.

8
 Programul naţional are drept angajament menţinerea epidemiei concentrată în
grupurile cu risc sporit de infectare şi neadmiterea răspîndirii infecţiei cu HIV în rândul
populaţiei generale şi se alinează la noile strategii mondiale care promovează cele mai
eficiente intervenţii ca strategia 90-90-90 care presupune:
- identificarea şi diagnosticarea a 90%din numărul estimat de persoane infectate cu
HIV;
- înrolarea în tratament antiretrovirala 90% din cei diagnosticaţi;
- suprimarea încărcăturii viralela 90% din cei care urmează tratamentul
Supravegherea epidemiologică a infecţieicu HIV se efectuează din anul 1987. În
conformitate cu definiţia generală a noţiunii de supraveghere epidemiologică a bolilor
infecţioase, adoptată de OMS (1969), supravegherea epidemiologică a infecţiei cu HIV poate
fi definită ca un proces continuu de colectare şi analiză a datelor despre cazurile noi depistate
de infecţia cu HIV şi cazurile maladia SIDA, comportamentele cu risc epidemiologic sporit
care favorizează apariţia şi răspândirea infecţiei în populaţia umană, elaborarea şi
diseminarea informaţiei cu măsuri de control și răspuns.
Obiectivele primare specifice supravegherii epidemiologice a infecţieicu HIV:
1.Detectarea epidemiei, estimarea schimbărilor în prevalenţa şi distribuţia infecţiei cu HIV în
grupuri de populaţie specifică și alte grupuri de risc (tineri care practică comportamente de
risc. 2.Monitorizarea tendinţelor în infecţia cu HIV în rândul populaţiei generale, pronosticul
epidemiei, estimarea impactului;
3.Identificarea grupurilor cu risc sporit de infectare (inclusiv grupurile aferente) în scopul
planificării intervenţiilor;
4.Folosirea rezultatelor analizei impactului programelor de intervenţie şi asistenţa ulterioară
pentru stabilirea noilor priorităţi dacă este indicat;
5.Evaluarea factorilor de risc în transmiterea HIV;
6.Detectarea deviaţiilor de la tendinţele presupuse de răspîndire a maladiei;
7.Obţinerea şi furnizarea informaţiei de bază pentru efectuarea supravegherii medicale,
tratamentului antiretroviral, tratamentului profilactic pentru prevenirea transmiterii infecţiei
cu HIV de la mamă la copil şi în caz de expunere;
8.Asigurarea securităţii hemotransfuziilor;
9.Furnizarea informaţiei pentru planificarea programelor de sănătate şi justificare a resurselor
necesare
Obiectivele secundare ale supravegherii epidemiologice a infecţiei cu HIV:
1.Sensibiliza rea cu privire la răspîndirea ş idistribuţia epidemiei;
2.Identificarea clară a grupurilorde populaţie care practică comportamente cu risc sporit şi
contribuția la elaborarea unor noi activităţi în scopul reducerii vulnerabilităţiilor;
3.Elaborarea criteriilor şi politicilor, luarea deciziilor cu privire la alocarea resurselor pentru
programele de prevenire;
4.Participarea la procesul de evaluare a altor programe de prevenire (programul de control al
tuberculozei).
Supravegherea epidemiologică a infecţiei cu HIV serveşte drept bază pentru:
-prognosticarea tendinţelor epidemiei;
-evaluarea impactului epidemiei asupra sănătăţi publice, situaţiei demografice;
-elaborarea (perfectarea) strategiilor de intervenţie;
-promovarea activităţilor şi intervenţiilor profilactice la nivel de societate, comunitate şi
individ;
-facilitarea realizării testării, consilierii, tratamentului, îngrijirilor
Dispensarizarea reprezinta metoda de supraveghere activă, complexă de protecție sau
refacerea sănătății, fiind realizată multidisciplinar prin acțiuni medicale și nemedicale.
Prezinta urmatoarele caracteristici:

9
 - asigura inserția și reinserția socială a unor indivizi sau grupuri populationale;
- are funcții: preventive, terapeutice, recuperatorii;
- în relație cu treptele prevenției se descriu și treptele dispensarizării: de protecție,
reechilibrare și recuperare.
1. Dispensarizarea de protecției are caracter prevențional cu durată variabilă și este
efectuată exclusiv de medicul de familie. În acest caz inserția profesională este păstrată și
asigură condiții optime de dezvoltare somato-psihică. Sunt selectate persoane sănătoase după
diverse criterii cum ar fi:
- criteriul vârstei (0-1 an, 1-4 ani, tineri vârstnici);
- criteriul stării fiziologice (gravide, mame în perioada lehuziei/alăptării);
- indivizi sau gruuri cu risc crescut la acțiunea unor factori de agresiune pentru
sănătate depistați cu ocazia acțiunilor de prevenție primară.
2. Dispensarizarea de reechilibrare se realizează prevențional de către medicul de
familie în colaborare cu medici de alte specialități. Este dependentă de rezultatul prevenției
primare și secundare. Se poate realiza ambulatoriu sau prin diverse programe cum ar fi:
examen cliic, laborator, educație pentru comoportamente sanogene. Intervențiile medicale se
pot realiza în ambulator asociat cu eventualele modificări ocupaționale. Ca persoane incluse
în acțiuni sunt selecate persoane aparent sănătoase ca:
- indivizi sau grupuri cunoscute a fi suportat unele agresiuni asupra sănătății;
- indivizi cu dezechilibre reversibile (funcționale, biochimice, pre-boală) depistați prin
sceening.
3. Dispensarizare de recuperare se realizează prin depistare precoce a bolii sau prin
spitalizare și presupune implicarea familiei și a medicului.
Profilaxia bolilor infecțioase reprezintă peste 65% din totalul bolilor ce afectează
comunitățile umane de pe Glob, cuprinde o serie de măsuri care pot fi grupate în patru
categorii:
1.Măsuri preventive permanente au scopul de a identifica și anihila sursele de
infecție, de a supraveghea sau bloca căile lor de transmitere și de a proteja masa receptoare.
În primul caz, un accent deosebit se pune nu numai pe depistarea și înregistrarea
tuturor potențialelor surse de infecție, ci și pe izolarea lor, atunci când este posibil, sau
îndepărtarea lor din anumite medii socio-profesionale.
În al doilea caz, măsurile menite să întrerupă căile de transmitere a bolilor se referă la
utilizarea oricăror mijloace mecanice (ultrasunete), fizice (încălzire, iradiere), chimice
(clorurare, iodurare) sau biologice (terapia cu antibiotice) pentru dezinfectarea și aseptizarea
mediilor contaminate. Dacă aceste procedee sunt relativ operaționale în cazul infecțiilor de
contact, a celor transmise pe cale vectorială sau a celor digestive, în care un rol esețtial îl au
igiena personală sau colectivă, igiena alimentară și protecția sau filtrarea apei, ele prezintă
mari deficiențe în infecțiile aerogene, în care se impun măsuri complexe de antisepsie
faringiană a receptorilor, pe lângă cele total ineficiente de dezinfecție a aerului.
Măsurile pentru protejarea masei receptoare sunt cele mai complexe, dar și cele mai
eficiente deoarece, în practică, este imposibilă anihilarea tuturor surselor de infecție și
efectului lor asupra indivizilor comunităților umane. De aceea, se consideră că, din punct de
vedere economic și social, aceste tipuri de măsuri sunt totodată, și cele mai accesibile și ele se
referă la profilaxia specifică, care se realizează prin imunizare activă (vaccinuri) sau pasivă
(seruri specifice) și chimioprofilaxie, reprezentată de tratamentul cu antibiotice.
2. Măsurile care se iau la apariția unui caz de boala. Privesc strict numai bolnavul
în cauză, motiv pentru care acestea au un spectru foarte restrâns de acțiune. Ele constau în
diagnosticarea și declararea bolii, izolarea și tratarea persoanei contaminate, dezinfectarea
mediului și supravegherea contacților.

10
 3. Măsurile antiepidemice cuprind o serie de indicații speciale urgente, care urmăresc
împiedicarea sau limitarea răspândirii unei epidemii în rândul populației, efectul lor fiind
valabil până la lichidarea completă a infecției.
4. Măsuri legislative internaționale presupun acceptul tuturor țărilor de a adopta
normative menite să garanteze starea de sănătate a diverselor populații prin controlul
epidemiologic în cazul călătoriilor, migrațiilor, refugierilor. Succesul profilactic al acestor
tipuri de măsuri nu poate fi asigurat decât în condțiile unei bune organizări a activității
sanitare și medicale din întreaga lume sub egida Organizatiei Mondiale a Sănătății, care
elaborează programe obligatorii de conduită în vederea menținerii sănătății și siguranței
omenirii.

Exemplu de program de supraveghere

PROGRAMUL NAŢIONAL DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL A BOLILOR
TRANSMISIBILE PRIORITARE
A.Obiectiv:
Depistarea precoce şi asigurarea diagnosticului etiologic al bolilor transmisibile în
vederea implementării măsurilor de limitare a răspândirii acestora.
B. Unitatea de asistenţă tehnică şi management: structura din cadrul Institutului Naţional de
Sănătate Publică
C. Activităţi:
- supravegherea epidemiologică a bolilor transmisibile;
- intervenţia în focar;
- derularea de studii epidemiologice de evaluare a incidenţei şi prevalenţei bolilor infecţioase;
Activităţi implementate la nivelul serviciului de epidemiologie:
1.1. supravegherea bolilor transmisibile prevăzute în reglementările legale în vigoare prin
culegerea, validarea, analiza, interpretarea şi raportarea datelor epidemiologice în
conformitate cu prevederile legale în vigoare pentru aprobarea fişei unice de raportare a
bolilor transmisibile şi metodologiile specifice de supraveghere elaborate de CNSCBT;
1.2. supravegherea bolilor transmisibile considerate probleme de sănătate publică locală sau
regională, sub coordonarea structurilor de specialitate din centrele regionale de sănătate
publică;
1.3. instituirea şi aplicarea măsurilor de prevenire şi control al focarului de boală
transmisibilă, inclusiv focare de tuberculoză cu minim 3 cazuri în colectivităţi, respectiv la
apariţia unui caz de tuberculoză MDR/XDR într-o colectivitate: efectuarea investigaţiei
epidemiologice, depistarea contacţilor/populaţiei la risc, recoltarea probelor biologice,
efectuarea tratamentului profilactic, cu excepţia chimioprofilaxiei tuberculozei, conform
metodologiilor specifice de supraveghere a bolilor infecţioase, efectuarea dezinfecţiei în
colaborare cu reţeaua de asistenţă primară şi raportarea acestora;
1.4. realizarea activităţilor epidemiologice în situaţii de urgenţă provocate de calamităţi
naturale, precum inundaţii, cutremure şi altele asemenea, în colaborare cu reţeaua de asistenţă
medicală primară şi de specialitate şi cu administraţia publică locală, conform practicilor
epidemiologice curente;
1.5. desfăşurarea acţiunilor speciale de depistare activă şi prevenire a bolilor transmisibile
funcţie de situaţia epidemiologică, cu colaborarea centrului regional de sănătate publică, după
caz;

11
1.6. întocmirea referatelor în vederea încheierii contractelor şi, după caz, a actelor adiţionale
la acestea, prevăzute la punctul B din anexa nr. 9 la normele tehnice, pentru vaccinările
efectuate în comunităţile cu risc crescut de apariţie a focarelor de hepatită A, în focare de
boală transmisibilă, în situaţii de urgenţă provocate de calamităţi naturale, precum inundaţii,
cutremure şi/sau în alte situaţii epidemiologice deosebite;
1.7. întocmirea referatelor în vederea decontării serviciilor de vaccinare pentru vaccinurile:
vaccin hepatitic A pediatric, tifoidic, tetanic, hepatitic B tip adult pentru contacţii cazurilor
acordate în cadrul programului;
1.9. întocmirea referatelor în vederea încheierii contractelor de prestări servicii pentru
diagnostic de laborator cu laboratoarele care îndeplinesc condiţiile minime de referinţă
stabilite de ECDC pentru bolile transmisibile prioritare pentru care există supraveghere
epidemiologică, dar pentru care nu există capacitate locală/regională de diagnostic şi pentru
asigurarea cost-eficienţei;
1.10. organizarea de instruiri ale personalului medico-sanitar şi ale mediatorilor sanitari cu
privire la prevenirea, depistarea, raportarea şi controlul bolilor transmisibile;
1.11. întocmirea referatelor de necesitate pentru achiziţionarea testelor şi reactivilor necesari
pentru diagnosticul bolilor transmisibile prioritare în focare de boală transmisibilă şi acţiuni
de depistare activă;
1.12. depistarea, verificarea, investigarea şi raportarea alertelor naţionale, participarea la
verificarea şi investigarea locală a alertelor internaţionale şi asigurarea răspunsului rapid în
conformitate cu legislaţia în vigoare;
1.13. asigurarea/continuarea activităţilor în vederea acreditării/menţinerii acreditării
laboratoarelor de microbiologie şi participarea la realizarea indicatorilor de evaluare a
performanţelor de laborator în materie de supraveghere a bolilor transmisibile;
1.14. asigurarea schimbului de informaţii specific şi colaborarea interjudeţeană în probleme
epidemiologie;
1.15. organizarea şi participarea la derularea unor activităţi antiepidemice solicitate de
CNSCBT sau dispuse de către DGAMSP;
1.16. participarea la realizarea de studii organizate de INSP prin CNSCBT şi/sau CRSP
conform metodologiilor de derulare a studiilor;
1.17. participarea la instruirile organizate de INSP prin CNSCNT şi/sau CRSP;
1.18. întocmirea referatelor de necesitate pentru achiziţionarea medicamentelor, vaccinurilor,
dezinfectanţilor, materialelor sanitare, echipamentelor de protecţie necesare pentru intervenţie
în caz de focar/epidemie de boală transmisibilă sau situaţii de risc.
1.19. identificarea comunităţilor la risc de îmbolnăvire prin hepatită A;
1.20. organizarea vaccinărilor în vederea prevenirii apariţiei focarelor de hepatită A sau a
limitării extinderii acestora în funcţie de nivelul de risc identificat în urma evaluării;
1.21. realizează distribuirea testelor rapide pentru detecţia antigenului SARS-CoV-2 către
unităţile de specialitate care implementează programul;
1.22. identificarea cazurilor care îndeplinesc criteriile epidemiologice prevăzute în
metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, elaborată de
către INSP, colectarea probelor biologice recoltate pentru identificarea virusului SARS-CoV-2
şi transportul acestora către laboratorul la care sunt arondate, în vederea efectuării testelor
genetice de identificare a variantelor SARS-CoV-2 circulante în conformitate cu anexa la
prezenta anexă;
1.23. selectarea probelor biologice recoltate pentru identificarea virusului SARS-CoV-2 de la
cazurile simptomatice, conform definiţiei de caz prevăzute în metodologia de supraveghere a
sindromului respirator acut cu noul coronavirus, elaborat de către INSP, şi transportul acestora
către laboratorul care efectuează testarea RT-PCR specific de variantă, în vederea efectuării

12
testelor genetice de identificare a variantelor SARS-CoV-2 circulante, prevăzută în anexa la
prezenta anexă;
Activităţi desfăşurate la nivelul unităţilor de specialitate pentru identificarea virusului SARS-
CoV-2 şi a variantelor circulante pe teritoriul României:
2.1. testarea de laborator prin metoda RT-PCR standard pentru depistarea infecţiei cu virusul
SARS-CoV-2 a persoanelor stabilite prin metodologia de supraveghere a sindromului
respirator acut cu noul coronavirus, elaborată de INSP, prin CNSCBT sau prin ordin al
ministrului sănătăţii;
Serviciul de testare de laborator prin metoda RT-PCR standard pentru depistarea infecţiei cu
virusul SARS-CoV-2 se finanţează de Ministerul Sănătăţii, respectiv se decontează de către
direcţiile de sănătate publică după cum urmează:
- la un tarif de 200 lei/testare RT-PCR standard realizată şi raportată în cazul probelor
biologice recoltate până la data de 31 martie 2021;
- la un tarif de 175 lei/testare RT-PCR standard realizată şi raportată în cazul probelor
biologice recoltate începând cu data de 1 aprilie 2021.
- la un tarif de 150 lei/testare RT-PCR standard realizată şi raportată în cazul probelor
biologice recoltate începând cu data de 1 ianuarie 2022.

TEMĂ:
1. Ce este supravegherea epidemiologică?
2. Care sunt obiectivele supravegherii epidemiologice?
3. Enumerați atributele supravegherii epidemiologice.
4. Clasificați metodele de profilaxie și explicați fiecare metodă.
5. Care sunt direcțiile de acțiune ale profilaxiei secundare?
6. Ce este dispensarizarea?
7. Care sunt măsurile de profilaxie a bolilor infecțioase și ce scop au?

13