(MI-I) Modul 20 –Reumatologie și nursing specific în reumatologie- Investigații specifice în

reumatologie
Curs 7
EXAMENE RADIOGRAFICE

Examenul radiografie convențional reprezintă o foarte importantă metodă de

diagnostic în patologia osteoarticulară. El oferă informaţii în special asupra structurilor osoase
dar şi asupra ţesuturilor moi. În privinţa structurilor osoase, trebuie urmărite mai multe elemente:
 modificări de densitate osoasă:
- osteopenia (osteoporoza) este rezultatul scăderii masei osoase, care atunci când este detectată
radiografie semnifică un proces de mare intensitate. Se exprimă prin subţierea corticalei şi prin
lărgirea spaţiului medular prin pierderea de trabecule. Când este difuză, generalizată, poate fi
urmarea vârstei înaintate, a unei corticoterapii prelungite sau a unei boli cronice debilitante.
Localizarea juxtaarticulară este semn de inf1amaţie sinovială şi apare în artrite septice,
poliartrită reumatoidă;
- leziunile osteolitice sunt transparente, circumscrise şi sunt mai uşor identiticabile în corticală
decât în medulară. Ele pot fi urmarea metastazelor neoplazice (nu lezează cartilajul articular), a
osteomielitei (afectează cartilajul articular şi dă reacţie periostală), a dezvoltării de granulom
sarcoidotic etc.;
- osteocondensările sunt întâlnite în metastazele osteoblastice (neoplasm de prostată),
mieloscleroză, boala Paget;
 modificări ale osului cortical: resorbţii corticale întâlnite mai ales în sclerodermie,
artrită psoriazică, artrită neurotrofică, degerătură;
- eroziuni ce apar în diverse zone ale osului (diafiză, epifiză, os subcon-dral) care pot
avea contur regulat datorită existenţei unor margini sclerotice (guta) sau neregulat, fără scleroză
marginală (poliartrita reumatoidă);
- osteofite ce reprezintă os nou apărut în urma unei solicitări mecanice repetate sau a
degenerării de cartilaj pot avea diverse localizări;
- reacţia periostală se produce prin îngroşarea şi stimularea osteoblastică a acestuia,
urmare a desprinderii sale de pe os prin edem, acumulare de sânge,infecţie, tumoră;
- osul suhcondral adiacent cartlajului articular, care de obicei are margini nete, poate
suferi un proces de scleroză (îngroşare cu creşterea densităţii osoase în artroză, osteomielită,
după fracturi) sau de creştere a transparenţei, prin scăderea vascularizaţiei (necroze avasculare);
- spaţiul articular îngustat, semnificând distrugere de cartilaj articular, poate să se
asocieze cu eroziuni sau chiste (poliartrita reumatoidă, guta, artroza).

1
(MI-I) Modul 20 –Reumatologie și nursing specific în reumatologie- Investigații specifice în
reumatologie
Obliterarea sa totală poate da anchiloză cu dispariţia articulaţiei şi prelungirea
traveelor osoase de la un os la altul. Lărgirea lui se produce de obicei prin acumulare de lichid şi
se observă mai ales la articulaţiile mari. Apariţia de calcificări în interiorul spaţiului articular se
realizează prin depuneri de săruri radioopace în cartilajul hialin sau în fibrocartilaj (menisc
genunchi, disc interverte-bral, cartilajul triunghiular al pumnului, simfiza pubiana).
Condrocalcinoza este cel mai ilustrativ exemplu al acestei stări.
În afară de cercetarea structurii segmentelor osoase ale unei articulaţii, şi a spaţiului
articular, trebuie observată şi menţinerea axialităţii lor. Deformări articulare şi
dezaxări se întâlnesc în nenumărate suferinţe reumatice, fiind urmarea deteriorării cartilajului
articular, a osului subcondral şi uneori şi a celui epifizar.
Examenul radiografie permite şi observarea structurilor moi periarticulare ce deseori
ajută la diagnostic:
 noduli suhcutani (cei reumatoizi nu erodeaza osul şi nu calcifică, cei din gută pot
eroda osul şi uneori au calcificări centrale);
 calcificări subcutane punctiforme sau în plaje (sclerodermie, dermato-miozita, miozita
osifiantă, tofi gutoşi), ale tendoanelor
 burselor, ale capsulei articulare (depuneri de pirofosfat de calciu) sau paraarticulare;
 tumefieri ale părţilor moi observate mai ales la degetele mâinii;
 calcificări ale capsulei articulare.
Tomografia computerizată are unele avantaje faţă de radiografia convenţională, mai
ales în ceea ce priveşte detectarea foarte precoce a leziunilor. Metoda se mai foloseşte pentru
diagnosticarea necrozelor vasculare, pentru evidenţierea chistelor subcondrale, pentru
identificarea îngroşărilor sinoviale, în patologia lombară prin herniere discală etc. Tomografia
computerizată combinată cu artrografia oferă posibilitatea explorării integrităţii cartilajului, a
ligamentelor şi tendoanelor.

REZONANŢA MAGNETICĂ NUCLEARĂ

Metoda se bazează pe înregistrarea modificărilor energetice pe care le prezintă ionii de H,

după o stimulare, într-un câmp magnetic foarte puternic. Cum ionii de H se găsesc in principal în
compoziţia moleculei de apă, diferenţele de cnntrast între diversele structuri anatomice sunt
determinate de hidratarea lor diferită. Astfel osul cortical dă un semnal slab spre deosebire de cel
medular care are un semnal puternic. Aceeaşi deosebire apare între cartilajul hialin şi

2
(MI-I) Modul 20 –Reumatologie și nursing specific în reumatologie- Investigații specifice în
reumatologie
tlbrocartilaj, tendon, ligament. Astfel rezonanta magnetică nucleară este sensibilă în detectarea
leziunilor mici ce ref1ectă alterarea contrastului. Are o mare valoare diagnostică în detectarea
foarte precoce a osteonecrozei aseptice vasculare, cu importanţă asemănătoare sau chiar
identică. cu explorarea izotopică, sesizând neregularităţi trabeculare, mai ales în capul temural.
Metoda are o mare putere diagnostică în leziunile discale şi în patologia coloanei vertebrale. Ca
şi tomografia computerizată, poate identifica îngroşări sinoviaie, chiste subcondrale şi alte
modificări morfologice fine care la radiografia convenţională nu sunt vizibile, fiind mascate de
alte structuri.

Participarea asistentului medical la efectuarea examenelor radiologice

Aspecte generale
Examelele radiologice sunt investigaţii imagistice realizate cu ajutorul radiaţiilor X,
vibraţii electromagnetice cu lungime de undă foarte scurtă, care au capacitatea de a penetra
ţesuturile şi de a produce imagini sau umbre (în funcţie de densitate) ce pot fi înregistrate pe film
fotografic.
Scop/indicaţii
 obţinerea unor informaţii despre organe, aparate care sunt vizibile cu sau fără
substanţe de contrast;
 stabilirea diagnosticului şi supravegherea evoluţiei unor boli;
 monitorizarea tratamentului;
 evaluarea durerii sau disconfortului;
 identificarea unor anomalii.
Tipuri de examene
 radioscopia;
 radiografia;
 xeroradiografia;
 tomografia computerizată.
Responsabilităţi
Medicul clinician:
 stabileşte indicaţiile şi contraindicaţiile;
 explică pacientului derularea procedurii;
 obţine consimţământul;
 participă la unele examene (ex: HSG);

3
(MI-I) Modul 20 –Reumatologie și nursing specific în reumatologie- Investigații specifice în
reumatologie
Asistentul medical din clinică
 participă la pregătirea specifică a pacientului pentru examen în funcţie de organul sau
aparatul examinat;
 pregăteşte materialele care vor însoţi pacientul la serviciul de radiologie;
 însoţeşte pacientul la serviciul de radiologie, stabileşte modul de transport;
 supraveghează pacientul după examen;
 se preocupă de obţinerea rezultatelor pentru a fi prezentate medicului.
Observații
 examenele radiologice se execută la serviciile de radiologie de către personal specializat şi
special instruit;
 asistenţii medicali din secţie şi cei din serviciile de radiologie trebuie să identifice reacţiile de
sensibilitate faţă de substanţele de contrast:
 reacţii din partea aparatului cardiovascular: paloare, diaforeză, tahicardie sau
bradicardie, palpitaţii, aritmie, edem pulmonar acut, şoc, insuficienţă caridacă congestivă, stop
cardiac;
 reacţii din partea aparatului respirator: strănut, tuse, rinoree, wheezing, criză de astm
bronşic, laringospasm, edem laringian, cianoză, apnee şi stop respirator;
 manifestări cutanate: eritem, senzaţii de căldură, urticarie, prurit, dureri la locul
injectării, edem angineurotic;
 manifestări gastrointestinale: greaţă, vomă, gust metalic, crampe abdominale, diaree,
ileus paralitic;
 manifestări neurologice: anxietate, cefalee, ameţeli, vertij, agitaţie, dezorientare,
stupoare, comă, convulsii;
 manifestări urinare: dureri în flancuri, hematurie, oligurie, albuminurie, insuficienţă
renală acută;

 asistenţii medicali trebuie să acţioneze prompt la recomandarea şi sub supravegherea

medicului sau conform unui protocol semnat de medic.
Pregătirea pacientului pentru examinarea radiologică a sistemului osteoarticular
Scop: studierea morfologiei oaselor şi a funcţionalităţii unor articulaţii pentru stabilirea
diagnosticului de luxaţii, fractură, tumori, distrofie osoasă. Deoarece oasele sunt radiopace, nu
sunt necesare materiale speciale.

4
(MI-I) Modul 20 –Reumatologie și nursing specific în reumatologie- Investigații specifice în
reumatologie
Pregătirea pacientului
 se dezbracă regiunea cu precauţie, dacă zona este lezată;
 se îndepărtează bijuteriile sau alte obiecte radiopace sau care sunt în câmpul de examinare
(mărgele, lănţişoare, ceas, telefoane după caz);
 se îndepărtează pansamentele, unguentele care ar putea influenţa imaginea radiologică;
 se calmează durerea prin administrarea unui analgezic dacă în timpul examenului zona
examinată este mobilizată (fracturi, luxaţii, inflamaţii articulare acute);
 dacă membrul lezat nu poate fi menţinut fără atele, se pot folosi atele radiotransparente;
 în cazul radiografiilor oaselor bazinului, la recomandarea medicului se face o clismă
evacuatoare;
 pacientul este ajutat să adopte în timpul examinării poziţia indicată de medic.

Modul de execuție a procedurii

 Zona articulară se curață cu o soluție antiseptică și se anesteziază local.
 Dacă există fluid în articulație, acesta va fi aspirat cu o seringă, pentru a împiedica
diluarea substanței de contrast și diminuarea calității radiografiilor. Fluidul poate fi trimis
la laborator pentru alte teste.
 Făra a scoate acul din articulatie, se schimbă seringa cu cea care conține soluție de
contrast. Se injectează soluția de contrast în spațiul articular, iar apoi se retrage acul.

 Pacientului i se cere sa miște articulația pentru ca soluția de contrast să se distribuie în tot

spațiul articular. Apoi se articluează radiografii cu articulația în diferite poziții.
 Procedura durează aproximativ 30 minute.
Îngrijirea după examen
 îngrijirile sunt în funcţie de afecţiunea de bază şi acuzele pacientului.

Riscuri
 Reacții alergice la substanța de contrast
 infectarea locului de puncție
Artrografia nu este recomandată persoanelor cu artrită activă sau cu infecții articulare

5
(MI-I) Modulul 20 Reumatologie și nursing în reumatologie - Intervenții specifice în
reumatologie

https://youtu.be/oRYRj1PosOk

https://youtu.be/xaOu1xqKEec