 Cea mai frecventă boală cronică articulară și

constă în insuficiența articulațiilor

diartrodiale.
 Afecțiune exclusiv articulară și de obicei
progresivă, caracterizată prin eroziunea
cartilajului articular, hipertrofia marginală a
osului (osteofite), remodelare subcondrală
și o serie de modificări biochimice și
morfologice ale membranei sinoviale și ale
capsulei articulare.
  Există mai multe criterii de clasificare:
◦ Din punct de vedere etiologic, artrozele se clasifică în
 primare (idiopatice, primitive, fară cauză bine
identificabilă)
 secundare (în care există un raport de dependenţă cu
afecțiunile care au favorizat iniţierea procesului
degenerativ).
◦ Din punctul de vedere al numărului de articulații afectate,
acestea pot fi monoarticulare sau poliarticulare.
*Artrozele secundare sunt mai frecvent monoarticulare.
I. Primară (idiopatică)
a. Artroza localizată: mâini,
picioare, genunchi, șold,
coloana vertebrală, alte sedii
izolate (glenohumerală,
acromioclaviculară, tibiotalară,
sacroiliacă, temporo-
mandibulară)
b. Artroza generalizată – afectarea
a 3 sau mai multe arii dintre
cele enumerate mai sus
(Kellgren-Moore), dar cu
predilecție pentru articulațiile
carpo-metacarpiene,
interfalangiene distale,
interfalangiene proximale,
genunchiului și șoldului.
II. Secundară unui factor etiologic
local sau sistemic
a. Artroza posttraumatică
b. Boli congenitale sau dobândite
(dislocația congenitală de șold,
inegalitatea membrelor inferioare)
c. Endocrine (acromegalie)
d. Boli cu depunere de calciu
(artropatia de apatită)
e. Alte boli de oase și articulații
(fracturi, gută, artrită reumatoidă,
osteoporoză etc)
f. Neuropatii (articulațiile Charcot)
g. Endemice (Kashin-Beck,
Mseleni)
h. Variate afecțiuni (degerături,
boala Caisson, hemoglobinopatii).
[1, 3, 4]
 Există câteva localizări preferențiale ale artrozei
precum articulațiile genunchiului, șoldului, mâinii,
articulațiile metatarsofalangiene și articulațiile
interapofizare ale coloanei cervicale și lombare.
 Boala poate fi simptomatică sau poate fi identificată
numai radiologic.
 Aproximativ 50% din cei cu semne radiologice
sugestive pentru artroză prezintă simptome, care
sunt variabile și intermitente.
 Cele mai întâlnite simptome sunt:
-durerea, disconfortul, redoarea articulară, reducerea
mobilității articulare, instabilitate articulara.
 Artroza primitivă nu prezintă manifestări
sistemice.
 Durerea este simptomul dominant si are
următoarele caracteristici:
◦ este cronică;
◦ are un caracter mecanic (apare / este accentuată la
mișcare, se ameliorează în repaus), dar pe măsură ce
boala progresează poate deveni persistentă;
◦ intensitate variabilă;
◦ poate fi prezentă spontan, la palpare sau la mobilizare;
◦ este meteodependentă (declanșată de expunerea la frig
și umezeală);
◦ durerea nocturnă (de ex, în coxartroza avansată)
perturbă somnul → oboseală, modificări de dispoziție,
scăderea calității vieții;
◦ absența corelației cu severitatea modificărilor
radiologice;
 Cuantificarea severității durerii:

◦ scale ale durerii:

 scala Likert (5 puncte: 0 – fără durere, 1 – durere ușoară, 2 – durere
moderată, 4 – durere severă, 5 – durere foarte severă),
 scala VAS (100mm: 0 mm – fără durere, 10 mm durerea cea mai mare
posibilă),
 scala numerică (11 puncte: 0 - fără durere, 10 cea mai mare durere)
◦ teste standardizate:
 indexul WOMAC pentru șold și genunchi (cuantifică durerea, redoarea și
funcția pe subscări separate),
 indexul algofuncțional Lequesne pentru membrele inferioare (șold,
genunchi),
 scorurile HOOS și KOOS pentru șold, respectiv genuchi au inclus și
indexul Lequesne,
 indexul ICOAP pentru măsurarea durerii constante și intermitente a
durerii;
 AUSCAN și FIHOA pentru artroza mâinii indexul [5].
 Sursele potențiale ale durerii:
◦ sinovita,
◦ microfracturi din osul subcondral sau hipertensiune
medulară dată de modificarea fluxului sanguin de
către trabeculele subcondrale îngroșate,
◦ compresie terminații nervoase din periostul acoperit
de osteofite,
◦ tracțiuni asupra capsulei din cauza instabilității
articulare,
◦ spasme musculare
◦ Redoarea articulară poate apare dimineața sau după
o perioadă relativ scurtă de inactivitate și durează
aproximativ 5-30 de minute
 Principalele semne sunt reprezentate de:
-alterarea mersului, sensibilitate la palpare, tumefacții
osoase, tumefacții de părți moi cu/fără efuziune, cracmente,
limitarea mișcărilor în articulație, deformări articulare,
instabilitate ligamentară.
 Tumefacția de părți moi cu efuziune articulară în cantitate
mică sunt prezente în artroza activă și pot afecta mișcarea
de extensie [2];
 Cracmentele sunt fine inițial, grosiere pe parcursul
evoluției;
 Atrofia musculară periarticulară apare în urma inactivității
cauzate de durere;
 În stadiile avansate pot apărea deformări articulare
importante, subluxatii, hipertrofii osoase, reducerea
marcată a mobilității articulare.
 Testele de laborator nu au valoare diagnostică în
artrozele primare, dar trebuie efectuate pentru
diagnosticul diferențial. Un grad scăzut de
inflamație poate fi totuși detectat prin măsurarea
titrului PCR [5].
 Puncţia de lichid sinovial şi analiza lichidului
articular:
◦ permit confirmarea naturii mecanice a
lichidului, eliminarea DD (artrită microcristalină
şi septică sau inflamatorie),
◦ lichidul sinovial – neinflamator, clar, de la
incolor până la serocitrin, vâscozitate redusă,
leucocite ≤ 2000celule/mm3 .
 Radiografia
◦ permite:
 confirmarea diagnosticului;
 evaluarea gravităţii afectării anatomice (gravitatea nu este în
sine o indicaţie pentru chirurgie);
 eliminarea diagnosticelor diferenţiale (osteonecroză aseptică,
algodistrofie, fisuri/fracturi, tumori osoase, sinovită
vilonodulară);
 căutarea unei osteoartrite secundare (gută, condrocalcinoză,
boala Paget) [5, 6].
◦ Imagini de solicitat:
 Genunchi: din faţă în picioare, Schuss, profil, incidenţa
patelofemurală 30⁰;
 Şold: radiografie bazin faţă, şolduri faţă, profil fals Lequesne;
 Mâini: mâini şi pumni față [6].
 Semnele radiologice cardinale ale bolii atrozice:
◦ îngustarea neuniformă a spaţiului articular
(semn cauzat de subţierea cartilajului degenerat la ariile
de maximă solicitare, fenomen denumit şi „pensare ”
articulară)
◦ osteofite marginale,
◦ macrogeode subcondrale,
◦ osteoscleroza subcondrală (eburneizare, proces de
osteocondensare propriu artrozei ce constă în
accentuarea radioopacităţii osoase în zonele în care
începe să scadă acţiunea de amortizare a cartilajului;
osul se densifică în urma stimulării mecanice majore)
[5, 6].
Radiografiile normale sau subnormale nu exclud
diagnosticul (artroză la debut) [6].
 Stadializarea Kellgren-Lawrence (Tabelul 2)
este cel mai utilizat sistem pentru
cuantificarea leziunilor din artroză vizibile
radiologic, folosind o numerotare de la 0 la 4,
dar are limitări: nu ia în considerare faptul că
modificările nu sunt liniare pe parcursul
Grad Severitatea Modificări radiologice
evoluției
artrozei bolii și că relația dintre acestea nu
esteNuconstantă
0 Normal [2, 5].
1 Îndoielnică Osteofite mici, semnificație îndoielnică
2 Minimă Osteofite prezente, posibl îngustarea spațiului articular
3 Moderată Osteofite multiple, îngustare moderată spațiu articular
4 Severă Osteofite mari, îngustarea marcată a spațiului articular,
scleroză osooasă subcondrală, deformare capetelor osoase
 IRM
◦ Este indicat pentru a investiga un diagnostic în caz de formă clinică atipică
(început precoce al durerilor, program mixt sau inflamator, suspiciune de
tumoră osoasă sau sinovită vilonodulară, factori de risc ai osteonecrozei
sau algodistrofiei) [6]. Are rol diagnostic în gonalgia asociată cu blocaj sau
instabilitate ce ar putea sugera o distrucție meniscală sau ligamentară [5].
 Ecografia
◦ Folosită în special pentru evaluarea artropatiilor inflamatorii, ecografia are
sensibilitate mai mare decât radiografia convențională în detectarea
osteofitelor (în special la articulațiile metacarpofalangiene) și îngustării
spațiului articular utilă pentru detecția modificărilor de cartilaj ale
articulațiilor metacarpofalangiene, a sinovitei și efuziunii articulare [5].
◦ Nu este utilă pentru vizualizarea regiunii centrale a articulațiilor care
suportă greutate, iar actualmente utilizată pentru ghidajul injecțiilor
intraarticulare, diferențierea artrozei de boala inflamatorie și confirmarea
prezenței osteofitozei ca suport diagnostic pentru boala artrozică [5].
 Artroza mâinii
 Artroza șoldului (coxartroza)
 Atroza genunchiului (gonartroza)
 Artroza coloanei vertebrale
 Artroza umărului
 Alte articulații afectate de boala artrozică:
articulațiile piciorului (talocalcaneană,
talonaviculară, calcaneocuboidală,
metatarsocuneiformă, metatarsofalangiană I),
glezna, cotul, articulația temporomandibulară.
Mâinile furnizează deseori primul indiciu al diagnosticului de
boală artrozică [2]. Poate îmbrăca următoarele forme:
 artroza generalizată a mâinii,
 rizartroza (artroza carpometacarpiană I),
 artroza nodulară (Heberden, Bouchard),
 artroza erozivă (boala Crain).
În stadiile incipiente, tabloul clinic este dominat de manifestari
de natură subiectivă: senzația de înțepeneală a articulațiilor și de
fatigabilitate, durere de intensitate redusă, dar pe parcurs
durerea rămâne principalul simptom, adăugându-se modificările
obiective în proporție variabilă .
Impotența funcțională apare prin scăderea capacității de
prehensiune și a realizarii penselor interdigitale, iar pentru
evaluarea acesteia se folosește indexul funcțional Dreiser.
Pot exista perioade asimptomatice.
Obiectiv, se pot observa:
 tumefacții dure:
◦ noduli Heberden la nivelul articulațiilor
interfalangiene distale,
◦ noduli Bouchard la interfalangienele proximale
 spasmul musculaturii adiacente, ulterior
apar retracții sau atrofii musculare tenare,
hipotenare, interosoase;
 deformare articulară (degete șerpuitoare);
 semne de inflamație, uneori anchiloze: în
artroza erozivă [5,7].
Nodulii Heberden reprezintă cea mai frecventă formă de
artroză idiopatică. Frecvent, se dezvoltă progresiv, fără
simptome sau cu simptome reduse, iar uneori, pot prezenta
dureri acute, roșeață și tumefacție, declanșate de
traumatisme minore [1]. Caracteristici:
 de obicei mai evidenți la mâna dominantă [2];
 produc simptome mai frecvent la femei decât la bărbați;
 frecvent prezintă agregare familială;
 se asociază deseori deviații radiale, ulnare [5].
Artroza nodulară afectează frecvent articulațiile
interfalangiene bilateral, iar la unii pacienți se pot dezvolta
mici chiste gelatinoase (conțin acid hialuronic) localizate la
baza falangei distale, la inserția tendonului extensorilor
degetelor [1]. Aceste chiste precedă de obicei apariția
nodulilor Heberden [7].
 Nodulii Heberden
Figura 1: Modificări radiologice caracteristice
artrozei mâinilor: noduli Heberden (articulații
interfalangiene distale), scleroză subcondrală ,
îngustarea spațiului articular (Sursa:
www.hand-surgery.eu)
Artroza erozivă este o formă nenodală de artroză primitivă a mâinii
care afectează articulațiile interfalangiene ale mâinii (în mod
particular cele distale).
 Apare mai frecvent la femei după menopauză și este
caracterizată din punct de vedere clinic de episoade cu inflamație
și tumefacție dureroasă.
 Poate apărea anchiloza osoasă, iar deformările articulare și
afectarea funcțională pot fi severe.
 În cazuri rare poate apare la baza metacarpianului I sau chiar la
picior [1, 2].
 Din punct de vedere paraclinic, FR și Ac anti-CCP sunt negativi.
 Are tendința de a fi mai distructivă decât artroza nodală tipică, o
trăsătură caracteristică fiind colapsului zonei subcondrale
evident la radiografie.
 Sinoviala este infiltrată mai extensiv cu celule mononucleate
decât în alte forme de artroză [2, 5].
 Artroza erozivă a mâinii
Figura 2: Imagine radiologică ce arată
eroziune subcondrală în artroza erozivă a mâinii [7]
Baza policelui este a doua arie interesată în ordinea
frecvenței.
 Tipic, se întâlnesc: tumefacția, sensibilitatea și
crepitațiile.
 Osteofitele dau un aspect pătrat al bazei
policelui.
 Rizartroza generează frecvent pierderea
mobilității și forței (spre deosebire de nodulii
Heberden), iar durerea conduce la adducția
policelui și contractură la nivelul primului spațiu
interdigital, producând frecvent hiperextensia
compensatorie a primei articulații
metacarpofalangiene și deformarea în gât de
lebădă a policelui [1].
Criterii clinice
1. Artralgii sau redoare matinală pentru majoritatea
zilelor lunii anterioare
2. Tumefacția osoasă a ≥2 din 10 articulații selectate *
3. Tumefacția a ≤2 metacarpofalangiene
4. Tumefacție osoasă a ≥2 interfalangiene distale
5. Deformarea a ≥1 articulații din 10 selectate
*includ: IFP 2 și 3, IFD 2 și 3, prima carpometacarpiană.
Pentru diagnostic sunt necesare: criteriile 1, 2, 3, 4 sau
1, 2, 3, 5.
Principalele elemente de diagnostic diferențial ale
artrozei mâinilor includ:
 Artrita reumatoidă: articulațiile
metacarpofalangiene și interfalangiene
proximale sunt primele articulații afectate,
absența nodozităților;
 Artrita psoriazică: afectare poliarticulară difuză,
boală cutanată și unghială;
 Artroza secundară: traumatisme acute și
cronice, boli metabolice și endocrine
(hemocromatoză, controcalcinoză etc) [5, 7].
 Defectele congenitale sau dobândite (de ex. displazia acetabulară, boala
Legg-Calvé-Perthes, dezlipirea epifizară a capului femural) pot fi
implicate în până la 80% din cazurile de coxartroză, iar 20% din pacienți
vor dezvolta o suferință bilaterală [1, 2].
 Principalele simptome ale coxartrozei sunt durerea, redoarea de
inactivitate, limitarea mobilității și senzația de instabilitate articulară.
 Durerea:
◦ poate fi resimțită trohanterian, în regiunea fesieră, inghinală și poate iradia în
regiunea anteromedială sau superolaterală a coapsei, mai rar, la nivelul genunchiului
(uneori durerea poate debuta numai la nivelul geunchiului, punând probleme de
diagnostic);
◦ este provocată de solicitarea motorie a articulației: flexia poate fi inițial nedureroasă,
dar rotația internă exacerbează durerea; perturbă mersul, pacientul încercând să-și
protejeze șoldul afectat
◦ are caracter progresiv, se calmează după repausul nocturn [1, 2];
 Limitarea mobilității articulare este inițial cauzată de durere, ulterior de
scleroză și retracție capsulo-tendinoasă și ligamentară [7].
 Din punct de vedere obiectiv se pot observa:
◦ limitarea mișcării sau durerea la mobilizarea activă sau pasivă a
articulațiilor (rotația internă în flexie este prima mișcare afectată):
 „semnul pantofului” (Duverney) este pozitiv când bolnavul nu poate
efectua flexia-rotația necesară sprijinirii piciorului pe coapsa opusă,
pentru a incălța pantoful;
 „semnului cifrei 4” se efectuează in decubit dorsal, cu bazinul fixat, cu
coapsa ținută în abducție, genunchiul flectat si călcâiul sprijinit pe
genunchiul opus; se masoară distanța dintre genunchi si planul mesei,
care normal este sub 20 cm, testul fiind pozitiv pentru coxartroză dacă
distanța masurată este peste 20-30 cm
 semnul Patrick pozitiv – durere la nivelul șoldului și plicii inghinale
însoțită de limitarea mobilității articulare la flexia și rotația externă a
șoldului;
 testul Trendelenburg pozitiv [9, 10];
 hipotonia, urmată de atrofia grupelor musculare fesiere si
cvadricipitale apar relativ precoce;
 în coxartroza avansată, când apar fibroza capsulară și/sau
osteofitele proeminente, este prezentă atitudinea vicioasă în
flexie, cu rotație externă și adducție, uneori cu scurtarea
 Radiografia de bazin
- stabilește diagnosticul, evidențiind: îngustarea segmentară a spațiului articular, scleroză
subcondrală, osteofite marginale, dezaxări sau subluxații. Modificările pot apărea polar
superior, medial sau concentric [9].

Figura 3: Artroza articulației coxofemurale drepte: îngustarea spatiului

articular, osteoscleroză la nivelul buzei superioare acetabulare [11]
Criterii clinice, Paraclinice și Radiologice
1. Coxalgii în majoritatea zilelor lunii anterioare

2. VSH ≤ 20mm/h (laborator)

3.Osteofite femurale sau acetabulare (Rx)

4. Îngustare spațiu articular (Rx)

Pentru diagnostic: 1, 2, 3 sau 1, 2, 4 sau 1, 3, 4.

 durerea - radiculopatie lombară, patologie articulară sacro-iliacă, sindromul
ligamentului ilio-lombar pentru durerea fesieră; bursită trohanteriană, sindromul
dureros al marelui trohanter, pentru durerea regiunii laterale a coapsei; necroză
avasculară de cap femural, impingement femuro-acetabular, bursita iliopsoasului,
osteoporoză, pentru localizarea anterioară a durerii; osteita pubiană, entezita
adductorului, pentru durerea regiunii mediale a coapsei; fractură de col femural,
meralgie parestezică (sindromul Bernhardt-Roth, mononeuropatie dureroasă a
nervului cutanat femural lateral), claudicația intermitentă la nivelul coapsei,
determinări secundare la nivelul femurului [2, 7].
 îngustarea spațiului articular:
◦ coxita reumatismală cu limitarea globală a mișcărilor, durere de tip inflamator,
îngustarea globală a interliniului articular, demineralizare epifizară, sindrom
biologic inflamator;
◦ coxopatie pagetică modificarile structurale sunt caracteristice [10];
 în lipsa îngustării spațiului articular:
◦ algosdistrofia șoldului - demineralizări difuze ale capului, colului femural și
cotilului, fără îngustarea spațiului articular;
◦ sinovita vilonodulară soldului - geode voluminoase, multiple, în afara zonelor
de presiune, comunicând cu cavitatea articulară;
◦ periartropatia coxofemurală: dureri în plica inghinală, la nivelul marelui
trohanter sau la nivelul spinei iliace postero-superioare, exacerbate la
mobilizarea articulară, dar limitarea mobilității articulare nu este globală și nu
 Gonartroza poate interesa compartimentul tibio-femural
medial (determină cel mai frecvent simptomatologie) sau lateral
și/sau compartimentul femuropatelar [1, 9].
Debutează insidios cu durere, redoare articulară și
limitarea gamei de mișcări [2]. Pacienții descriu adeseori durere
în special la urcarea sau la coborârea scărilor și este asociată cu
o senzație de instabilitate a genunchiului [2]. Se poate asocia
durerea la nivelul bursei anserine sau chiar la nivelul marelui
trohanter și se datorează biomecanicii alterate [2]. Redoarea
după repaus, tumefierea articulară și cracmentele sunt de
asemenea prezente.
Din punct de vedere obiectiv, se pot observa următoarele semne:
 deformări osoase: genu varum (afectarea compartimentului medial,
în special în gonartroza severă, poate fi considerat un factor de risc
pentru progresia bolii), genu valgum (afectarea compartimentului
lateral);
 efuziunea articulară, dacă este prezentă, este in cantitate mică și
neînsoțită de eritem sau căldură locală; uneori poate asocia bursită
poplitee (chist Baker);
 sunt frecvente cracmentele la mobilizarea articulației (indică mai
degrabă afectarea compartimentului patelofemural decât
femurotibial)
 palparea poate evidenția: sensibilitate sau durere, tumefiere
articulară fermă (osteofite);
 durerea la compresia rotulei pe femur în timpul contracției
cvadricepsului poate fi indicator de artroză femuro-patelară [1, 2].
 Imagini radiologice
Radiografiile (figura 4) vor conține imagini comparative ale ambilor
genunchi în incidență antero-posterioară și laterală, evidențiind: osteofite,
îngustarea spațiului articular, efilarea spinelor tibiale, scleroză subcondrală,
chisturi subcondrale [9].

Figura 4: Radiografie anteroposterioară genunchi: stânga – normal; dreapta: ștergerea spațiului

articular în compartimentul medial, osteofite, scleroză subcondrală (Sursa: www.orthoinfo.aaos.org)
Criterii clinice Clinice și radiologice
1. Gonalgii în majoritatea 1.Gonalgii în majoritatea zilelor
zilelor lunii anterioare lunii anterioare
2. Cracmente la mobilizarea 2. Osteofite marginale (RX)
articulației 3.Lichid sinovial tipic pentru
3. Redoare matinală ≤30 min artroză (laborator)
4. Vârsta ≥38 ani 4. Vârsta ≥40 ani
5. Tumefacție articulară 5. Redoare matinală ≤30 min
6. Cracmente la mobilizarea
articulară
Pentru diagnostic: 1, 2, 3, 4 Pentru diagnostic: 1, 2 sau 1,
sau 1, 2, 5 sau 1, 4, 5. 3, 5, 6 sau 1, 4, 5, 6.
 Sindromul femuro-patelar: durere de
genunchi anterioară și bilaterală la pacienți
tineri (<45 ani);
 Monoartrita determinată de microcristale
(gută, pseudogută), spondilartropatii
seronegative, artrită reumatoidă;
 Hemartroză posttraumatică;
 Afecțiuni mecanice locale: ruptură de
menisc, dislocare patelară [1, 12]
 Afecțiunea poate interesa articulațiile apofizare, discurile
intervertebrale și/sau ligamentele paraspinoase. Spondiloza
reprezintă suferința degenerativă a discului intervertebral [1].
Diagnosticul de artroză vertebrală trebuie rezervat cazurilor
în care se evidențiază interesarea articulațiilor apofizare care
sunt articulații diartrodiale autentice [1].
 Simptomele includ durere locală (lumbago – în afectarea
coloanei lombare) sau iradiată și redoare articulară.
Compresia rădăcinilor nervoase de către osteofitele ce
obstruează găurile de conjugare, prolabarea discului
degenerat sau subluxația unei articulații apofizare pot genera
durere radiculară sau deficit motor:
 Radiculopatia cervicală implică cel mai frecvent rădăcina nervului spinal C7
când este cauzată de modificările degenerative de la nivelul C6-C7 și poate
avea ca simptome posibile:
◦ durere sau parestezii la nivelul umerilor, ariei tricipitale (determinând
episoade de nevralgie cervico-brahială), antebraț, feței dorsale a
mediusului;
◦ slăbiciunea mușchiului triceps sau pierderea reflexului tricipital [1, 2];
 Radiculopatia lombosacrată, frecvent datorată degenerării discurilor
intervertebrale, prezintă durere lombară iradiantă, exacerbată de obicei de
aplecarea trunchiului înainte, șederea pe scaun și ameliorată de clinostatism;
semnele clinice diferă în funcție de nivelul afectat, nivelurile joase fiind mai
frecvent implicate:
◦ Radiculopatia L4: tulburări de sensibilitate a porțiunii distale a membrului
inferior, forță musculară diminuată la extensia genunchiului și adducția
coapsei; posibil și diminuarea reflexului rotulian;
◦ Radiculopatia L5: mers stepat, tulburări de sensibilitate pe fața
anterolaterală a gambei și plantă;
◦ Radiculopatia S1: forță musculară diminuată la flexia plantară, flexia
genunchiului și extensia coapsei, reflex ahilean diminuat;
◦ Hernierea discului L4-L5 poate produce compresia rădăcinilor nervilor
spinali lombari inferiori și sacrați cu sindrom de coadă de cal [2].
 Osteofitele cervicale posterioare voluminoase pot determina cefalee
occipitală, vertiji, diplopie, scotoame (sindrom Barré-Lieou) prin interesarea
arterelor vertebrale [9].
Imagini radiologice
 Imagini radiologice

Figura 6: Radiografie coloană lombară: pensarea spațiilor articulare, osteofite (Sursa:

http://www.knowhowmd.com)
Atroza coloanei vertebrale dorsale este cel mai adesea secundară: sechele de boală
Scheuermann cu cifoză accentuată [9].
Boala Baastrup este o formă particulară de artroză a coloanei vertebrale lombare și
constă în dezvoltarea unor neoarticulații între apofizele spinoase, boală însoțită de o
simptomatoloie zgomotoasă [9].
Elementele de diagnostic diferențial a artrozei vertebrale includ spondilita
anchilozantă, osteoporoza, determinările secundare vertebrale și hiperostoza
scheletică idiopatică difuză [9].
În hiperostoza scheletică idiopatică difuză (boala Forestier) apar calcificarea marcată și
osificarea ligamentelor paraspinoase. Boala este adesea catalogată ca o variantă de
artroză, dar articulațiile diartrodiale nu sunt afectate. Calcificarea ligamentelor și
osificarea ligamentului vertebral anterior dau aspectul de „lumânare pe care se
prelinge ceara“ pe fața anterioară a corpurilor vertebrale. Spațiul translucid dintre
calcificările nou formate și corpurile vertebrale difereațiază modificările din această
boală de osteofitele din spondiloză. Spațiul intervertebral este păstrat, articulațiile
sacroiliace și apofizare nu sunt afectare, ajutând la diferențierea bolii de spondiloză și
respectiv de spondilita anchilozantă. Sunt afectați în special bărbații de vârste medii și
avansate. Pacienții sunt deseori asimptomatici, dar pot avea redoare
musculoscheletică, iar simptomatologia severă apare când există compresia
structurilor nervoase. Modificările radiologice sunt în general mai severe față de
simptomatologia blândă [1, 9].
 Simptomele sunt datorate mai degrabă
osteofitozei și îngustării spațiului articulației
acromioclaviculare și/sau sternoclaviculare,
decât afectării articulației glenohumerale.
Leziunile manșetei rotatorilor în particular,
predispun la boala artrozică glenohumerală
[2]. Forma secundară se poate dezvolta după
traumatisme, osteonecroză aseptică de cap
humeral, distrofie musculară [9]. O formă
particulară de artroză este umărul hemoragic
(umărul Milwakee) caracterizată prin depuneri
de hidroxiapatită și distrugerea severă a
articulației [5, 9].
 Trebuie excluse: bursita subacromială,
Imagini radiologice

Figura 7: Radiografie umăr -

modificări de boală
artrozică la nivelul articlației
La nivelul piciorului, cel mai frecvent sunt afectate
articulațiile: talocalcaneană, talonaviculară,
calcaneocuboidală, metatarsocuneiformă,
metatarsofalangiana I. Artroza metatarsofalangiană I e
caracterizată de durere și hallux valgus (mont) și prezintă
îngustarea spațiului articular și osteofitoză la fel ca alte
artroze. Pierderea funcției articulației ca un rezultat al
anchilozei (hallux rigidus) poate duce la modificarea
mersului [2, 13].
Artroza gleznei se poate datora alterărilor biomecanice
date de artrozele cu alte localizări și traumatismelor în
antecedente [2].
Artroza cotului este rară și legată de traumatisme, factori
ocupaționali (vibrații) sau de alte entități precum
pseudoguta [2].
 Nu există niciun tratament etiologic al
osteoartritei, obiectivele tratamentului fiind:
controlul durerii, limitarea impotenţei
funcţionale, ameliorarea calității vieții [6].
Tratamentul trebuie adaptat în funcție de
severitatea stării pacientului:
 Formele blânde: susținere psihologică, protecția
articulațiilor, ocazional analgezice,
 Forme severe, mai ales gonartroză sau
coxartroză: măsuri farmacologice și
nefarmacologice, analgezice și/sau
antiinflamatoare [1].
 Metode de tratament disponibile:
 1. Măsuri igieno-dietetice (dieta, evitarea mersului pe
jos, evitarea statului în picioare prelungit şi a ridicării
greutăţilor în perioadele dureroase şi încurajarea
activităţii fizice în afara puseurilor, utilizarea unui
baston pe partea sănătoasă, cadru sau mergător
pentru gonartroza bilaterală) [6].
 2. Tratamentele termice – căldura locală (relaxează
musculatura și reduce durerea și rigiditatea articulară
prin aplicarea săculeților cu căldură timp de 10-15
min sau utilizarea băilor calde) sau gheața (pentru
reducerea inflamației locale, aplicații pungi cu gheață
înfășurate întru-un prosop pentru 10-15 min, de 4-5
ori/zi) [6, 8].
 3. Utilizarea de orteze plantare corective în caz de
genu valgum sau pentru osteoartrita digitală.
 4. Reeducarea izometrică şi izotonică, în scopul de a
Toate aceste tratamente pot fi combinate
[6].
1. Analgezicele (paracetamol)
2. Antiinflamatorii nonsteroidiene orale
neselective și selective (inhibitorii COX2)
3. Analgezice cu acțiune centrală
4. Antiartrozice simptomatice cu acţiune
lentă
5. Tratamentul local
 Niciun risc Orice AINS

Risc CV redus + istoric Celecoxib/AINS clasice + IPP

evenimente complicate GI

Risc CV redus + risc GI crescut Naproxen + IPP

Risc CV crescut Naproxen + IPP

Risc CV crecut + risc GI crescut Niciun AINS

 paracetamolul până la o doză de 3-4 g/zi;
◦ prima alegere pentru durerea medie- moderată din
gonartroză și coxartroză
◦ utilizare de lungă durată
◦ interacțiuni cu anticoagulate cumarinice
◦ un studiu farmacoepidemiologic sugerează că
dozele mai mari de 3g/zi implică același risc de
complicații gastrointestinale ca AINS neselective.
◦ dacă se inițiază doza maximă de 4g/zi, pacientul
trebuie instruit să evite orice alte medicamente OTC
care conțin paracetamol sau care conțin analgezice
opioide [5, 6].
 pentru pacienții care nu răspund la
paracetamol
 introduse suplimentar sau înlocuind
paracetamolul doar în cazul răspunsului
inadecvat
 în cure scurte (8-14 zile) şi doză minimă
eficace, în acutizare
 Folosirea pe termen lung crește riscul
complicațiilor cardiovasculare și
gastrointestinale
 Riscul complicațiilor severe gastrointestinale
crește cu vârsta, durata tratamentului,
Risc crescut Opinii terapeutice
Vârsta ≥65 ani; AINS convenţionale, non-selective la
Fumătorii doza cea mai micǎ eficace şi durata
scurtǎ + IPP (nivel de evidenţǎ Ia);
Consumatori de alcool și cafea
AINS convenţionale + misoprostol
concomitenţa cu medicaţia (fără nivel de evidenţă)
anticoagulantǎ, antiagregantǎ
inhibitori COX2 – specifici
ulcer peptic activ/recent, sângerarea
gastrointestinalǎ

corticoterapia oralǎ
prezenţa Helicobacter Pylori (în
cazurile asimptomatice sau de
sângerare GI se efectueazǎ testare şi
tratament)
 duloxetina – inhibitor al recaptării serotoninei și
norepinefrinei
◦ poate fi folosit singur sau în combinație cu AINS la
pacienții cu durere persistentă [5]
 tramadol – singur sau în combinație cu
paracetamol sau AINS
◦ se începe cu doze mici (50mg/zi) și se crește lent doza
(până la 100-200 mg/zi) pentru a minimiza potențialele
efecte adverse, în special la vârstnici. [5]
 codeină
 Sunt indicate în tratamentul de scurtă durată
durerii refractare la pacienții cu coxartroză/
gonartroză, la care alți agenți farmacologici sunt
ineficienți și/sau contraindicați [5]
 Tratamentul de lungă durată trebuie rezervat
 diacereina, componentele nesaponificabile
de avocado şi soia, condroitinsulfat (800
mg o dată pe zi), glucozamina [6];
 contraindicații: alergie, asociere
anticoagulante – condroitină.
 Tratamentul cu glucozamină și/sau
condroitin sulfat poate avea beneficiu la
pacienții cu gonartroză, dacă nu apare
răspuns în 6 luni, se încetează administrarea
[8].
 Infiltrarea de corticosteroizi intraarticular se
recomandǎ pacienţilor în caz de durere și
inflamație acută fǎrǎ rǎspuns la analgezice
sau AINS; maxim 3-4 aplicații pe an (indicate
mai ales în coxartroză) [5];
 Injecţiile cu acid hialuronic (genunchi) – 3-5
injecții;
 Lavaj articular urmat de in filtrarea de
corticosteroizi.
 AINS topice, capsaicină [5, 6, 8].
1. Protezarea articulară totală trebuie rezervată cazurilor cu impotență funcțională
majoră și dureri foarte greu de controlat [1].

2. Osteotomia, cea mai conservatoare metodă chirurgicală, poate elimina concentrarea

solicitărilor mecanice într-o zonă limitată și diminua eficient durerile la pacienții cu
coxartroză sau gonartroză [1, 6]. La pacienţii tineri (sub 65 ani), în caz de gonartroză
moderată unicompartimentală internă sau externă, dureroasă, dezaxată, fără
hipermobilitate, poate fi propusă o osteotomie de corectare a axelor femurotibiale.
Acest tip de intervenţie poate întârzia plasarea unei proteze de genunchi (cu 12 ani în
medie) [6].

3. Extragerea artroscopică a unor fragmente detașate din cartilaj poate preveni

blocajul articular și diminua durerea [1]

4. Lavajul articular (genunchi) cu ser fiziologic sau soluție Ringer în cantitate mare
pentru a elimina fibrina, fragmentele de cartilaj și alte detritusuri poate produce
confort pe termen lung (luni de zile) în cazurile refractare la analgetice, AINS și
infiltrații locale cu steroizi. Totuși, procedurile invazive ca aceasta sunt acompaniate
de un marcat efect placebo și nu s-au raportat studii care să includă grupe de control
la care s-a practicat lavajul [1].

5. Condroplastia (artroplastie abrazivă) - nu există studii bine controlate asupra

eficacității sale, iar fibrocartilajul care reacoperă osul abrazat este inferior cartilajului
hialin normal în ceea ce privește capacitatea de a suporta încărcările mecanice [1].

6. Artrodeză [11].
 În cadrul terapiei nonfarmacologice:
 Se va evalua capacitatea de a efectua activitățile de zi cu zi;
 Se vor instrui pacienții privind tehnicile de protecție articulară
și se vor recomanda mijloace de suport utile efectuarea
activităților de zi cu zi;
 Modalități termice de ameliorare a durerii;
 Recomandarea ortezelor pentru pacienții cu artroza
trapezometacarpiană [8].
 În tratamentul farmacologic se preferă utilizarea agenților
topici (capsaicină, AINS), în defavoare celor orali sau
injectabili. Astfel:
 Nu se recomandă terapiile intraarticulare sau analgezicele
opioide;
 Se pot administra AINS oral, inclusiv COX2 selectivi;
 La pacienți peste 75 ani se recomandă utilizarea preferențială
a AINS topice decât a celor orale [8].
 Monitorizarea și evaluarea activității bolii
artrozice se efectuează astfel:
◦ Clinic: subiectiv si obiectiv;
◦ Radiologic: scara Kellegren Lawrance
◦ Funcţional: cu ajutorul indexului WOMAC
(Western Ontario and McMaster Universities
Osteoarthritis Index) – cel mai cunoscut și folosit;
conține 24 de întrebări ce măsoară durerea (5
itemi), redoarea (2 itemi) şi funcţia fizică (17
itemi); indexul activității fizice (AIMS– Arthritis
Impact Measurement scales); indexul calităţii
vieţii HAQ sau HAQol [5, 8].