Universitatea Spiru H aret

Facultatea de Educație Fizică și Sport

Kinetoterapie și Motricitate Specială

Dr . E. Buhoc iu

„Masaj şi tehnici
Note decomplementare”
curs

Obiectivele cursului: -Definirea termenului şi conţinutului său;

-Localizarea masajului în cadrul metodelor de acţiune asupra
corpului omenesc, în scopul optimizării stării generale, sau
accelerării reabilitării şi scurtării perioadei de convalescenţă;
-Cerinţe pentru obţinerea efectelor maxime, în urma aplicării
manevrelor;
-Indicaţii metodologice

Concepte cheie: -definiţie;

-criterii de clasificare;
-indicaţii metodologice

Definiţie
Masajul reprezintă prelucrarea metodică şi sistematică a părţilor moi ale
corpului.
Este metodică pentru că fiecare tip de masaj acţionează prin anumite
manevre, care se aplică într-o anumită succesiune, urmărind obţinerea unor efecte
precise.
Este sistematică deoarece părţile moi ale corpului sunt abordate într -o
anumită ordine,
aplicate de regulăordine
într-o anumită de la pe
suprafaţă sprecorpului,
regiunile profunzime, iar manevrele
în funcţie sunt
de scopurile
urmărite şi de tipul de masaj.
Masajul poate fi executat:
- manual,
- cu ajutorul aparatelor (vibromasoarele de diferite tipuri, fotolii sau paturi
vibrante),
- cu ajutorul apei (cu jeturi de diferite intensităţi şi diferite temperaturi),
- cu vacuum, pentru slăbit,
- cu gheaţă (cu rol anestezic şi decontracturant).

1
 Cel mai eficient este masajul manual, deoarece în cadrul şedinţei de masaj se
dezvoltă o relaţie bazată pe comunicare între cele două persoane implicate: pe de o
parte maseurul, iar pe de altă parte persoana masată.
Prin masaj manual se pot diagnostica anumite suferinţe pe care subiectul nu
le poate preciza. Un specialist experimentat poate sesiza prin palpare existenţa
anumitor afecţiuni cum ar fi: modificări de consistenţă, de temperatură, sau de
sensibilitate ale tegumentului sau structurilor subiacente,
diferite naturi, poate sesiza prezenţa celulitei, prezenţa unor tumefacţii, colecţii de
contracturi musculare,
a unor adenopatii (creşterea în volum a ganglionilor limfatici).
În funcţie de efectele urmărite prin m asajul manual se poate sesiza tonusul
local individual, iar maseurul îşi poate varia forţa de aplicare a manevrelor
respectând însă principiul nondolorităţii; în caz contrar pot apărea efecte opuse
celor dorite, iar în cazul masajului de întreţinere ?????putem provoca echimoze (în
loc de relaxare obţinem contracturi sau chiar rupturi musculare, tisulare şi/sau
vasculare).

Clasificări

Se realizează

în funcţie
zona geografică de mai multe criterii:
de srcine,
 tipurile de manevre aplicate,
 scopul masajului,
 durata,
 întinderea,
 efectele obţinute/urmărite.
1. Masajul somatic a fost adus în România şi sistematizat în deceniul al
treilea al secolului trecut, de către profesorul Adrian Ionescu, care de altfel a pus
bazele culturii fizice medicale în ţara noastră. Acest domeniu a fost asimilat
ulterior kinetoterapiei.
Masajul somatic are mai multe variante:
- masajul igienic
- masajul relaxant
- tonic -stim
- masajul sportiv
Masajul igienic se bazează pe tehnica suedeză îmbogăţit cu elemente preluate din
scoala franceza.
2. Masajul energetic are srcine în Extremul Orient:
 presopunctura,
 Masajul Shiatsu,
 Masajul indian,

2
  Tai-masajul care de obicei se asociază cu tehnici de stretching,
 Reflexologia.
Aceste forme de masaj sunt foarte vechi şi au fost preluate, prelucrate şi aplicate în
ţările occidentale, începând din secolul optsprezece.
3. Masajul terapeutic a fost dezvoltat ca tehnică adjuvantă în tratarea
anumitor afecţiuni:

drenajul limfatic;
 masajul anticelulitic;
 masajul transversal profund, care se aplică în suferinţe musculare însoţite de
contracturi şi scurtări generatoare de durere; tehnica a fost dezvoltată de
Cyriax;
 masajul periostal, este o tehnică de masaj profund, care se aplică pentru a
stimula activitatea periostului, în scopul accelerării procesului de vindecare a
oaselor.

Indicaţii metodologice

În funcţie de durată şi întinderea suprafaţei de aplicare a manevrelor,

masajul este:
a) General – masaj pe întregul corp într-o anumită succesiune
pe o durată de 60 minute.
b) General extins care durează până la 90 minute
c) Masajul parţial, care, la rândul său, poate fi:
- masaj regional ex. masajul membrelor inferioare, cu o durată de 20 până la
30 minute,
- masaj segmentar sau local, ex: masajul mâinii, gambei, umerilor sau cefei,
care durează 10- 15 minute.
În aceste situaţii se aplică manevre de masaj doar pe anumite zone, mai
intens solicitate în timpul efortului, fie el sportiv sau profesional, sau în anumite
zone afectate de anumite boli.
Masajul utilizează anumite substanţe în funcţie de tipul de masaj şi scopul urmărit:
 Pudre având în compoziţie talc, mentolate sau parfumate,
 Creme şi uleiuri care înlesnesc alunecarea, dar care sunt utilizate şi pentru
intensificarea efectelor masajului,
 Creme sau pomezi cu efecte terapeutice: vasodilatator, exfoliator, sau
antiinflamator.

3
 Condiţii care trebuie îndeplinite de sala de masaj

1. Igiena trebuie să fie uşor de realizat şi de menţinut – pereţii trebuie să fie

vopsiţi în vopsele de ulei, sau placaţi cu faianţă, pentru a putea fi curăţaţi
uşor, podeaua trebuie acoperită cu linoleum, sau cu gresie de culori deschise,
din acelaşi motiv.
2.
3. Sala de masaj
Trebuie trebuie
să aibă să aibă
o bună o bună
izolare izolare
termică fonicăa. permite
, pentru
De ce???
menţinerea unei
temperaturi constante, de confort termic, cupr insă între 22-24° (sub 22ºC
apare senzaţia de frig pentru subiect, care nu se mai relaxează corespunzător,
iar peste 24ºC ambianţa este prea caldă pentru maseur).
4. În sala de masaj nu trebuie să se creeze curenţi de aer.
5. Sala trebuie să fie echipată cu ba nchete confortabile pentru ambele persoane
implicate: lungime de 2 metri, lăţime de 70 -80 centimetri şi o înălţime
ajustabilă de 70-80 centimetri; ele trebuie să fie formate din două sau trei
segmente, care să poată fi mobilizate independent unul de altul.
6. Cearceafurile sau prosoapele trebuie să fie schimbate după fiecare şedinţă de

masaj.
7. Sala trebuie să fie prevăzută cu spaţii pentru vestiare (dotate cu dulapuri
individuale, prevăzute cu încuietori sigure).
8. Trebuie să fie prevăzută cu cabine de duş individuale şi grupuri sanitare
igienizate..

Condiţii care trebuie respectate de către subiect

1. Subiectul trebuie să respecte regulile de igienă;

2. Să nu prezinte contraindicaţii pentru masaj;
3. Să nu poarte bijuterii.

Condiţii care trebuie îndeplinite de către maseur

1.Să asigure şi să întreţină igiena personală şi a sălii de masaj;

2. să nu poarte bijuterii;
3. să aibă o manichiură corespunzătoare cu unghiile scurt tăiate şi
uniformizate;
4. să nu prezinte durioane (bătături) sau veruci (negi).
5. să posede o bună pregătire ştiinţifică (să cunoască reperele osoase care
beneficiază de fricţiuni, să cunoască, la nivelul fiecărei regiuni, dispoziţia
muşchilor şi direcţia fibrelor musculare, să cunoască structura articulaţiilor
şi dispoziţia mijloacelor de legătură din jurul articulaţiilor).

4
 6. trebuie să cunoască elemente de fiziologie a pielii şi ţesutului subcutanat, a
sistemului muscular şi modul de acţiune a masajului asupra acestor structuri;
7. maseurul trebuie să aibă noţiuni de biomecanică, pentru aplicarea corectă a
manevrelor de mobilizare pasivă şi a celor de stretching;
8. trebuie să aibă cunoştinţe temeinice de patologie pentru a nu aplica manevre
de masaj în anumite regiuni în situaţii în care aceste manevre sunt
contraindicate;
9. el trebuie să cunoască toate contraindicaţiile masajului, pentru a nu agrava,
prin masaj anumite afecţiuni;
10.maseurul trebuie să aibă o bună pregătire fizică, pentru a putea mobiliza
pacienţii supraponderali;
11. să aibă mâinile calde şi late, cu eminenţele tenare şi hipotenare bine
dezvoltate, pentru a nu induce subiectului reacţii de apărare sau contracturi
musculare.

Modul de acţiune al masajului (somatic)

a) Mecanic – structurilor
efectele fiindmasate.
produseEfectele
de forţa se
de exercită
aplicare alocal,
manevrelor
direct asupra
asupra
părţilor moi prelucrate prin masaj, dinspre suprafaţă, spre
profunzime.
b) Reflex – acţiunea se manifestă la distanţă de structurile asupra cărora se
aplică manevrele de masaj. În cazul acţiunii reflexe sunt
stimulate:
- reflexul de distanţă,
- reflexul de simetrie, care este utilizat cel mai frecvent în cazul persoanelor
din serviciile de ortopedie-traumatologie, care au segmente imobilizate în
aparat gipsat şi se aplică manevre stimulante pe membrul simetric, inducând

- anumite efecte
Reflexul şi asupra segmentului
de profunzime, indiferent imobiliz at;
de intensitate manevrele se aplică la
suprafaţa corpului se induc anumite efecte în interiorul acestuia.

Masajul somatic manual utilizează ca principal instrument mâinile

maseurului. În afara palmelor se mai utilizează marginea cubitală a mâinii, faţa
dorsală a mâinii şi degetelor, rădăcina mâinii, pumnul palmar sau pumnul cubital,
antebraţele şi uneori coatele.
Masajul somatic trebuie să respecte o anumită ordine atât în aplicarea
manevrelor cât şi în abordarea regiunilor corpului. Masajul somatic începe prin
prelucrarea regiunii spatelui şi în general se respectă sensul de circulaţie de

5
întoarcere, venolimfatice. Anumite tipuri de masaj se pot aplica indiferent de
sensul circulator în funcţie de structurile cărora li se adresează şi de efectele dorite.

Pregătirea maseurului pentru şedinţa de masaj

Fiecare
membrele şedinţăPregătirea
superioare. de masajmaseurului
necesită constă
efort fizic
în: desfăşurat în special cu
- Câteva tehnici de relaxare în special pendulară – pentru membrele
superioare.
- Exerciţii de respiraţie
- Mobilizări analitice ale articulaţiilor degetelor, mâinii şi membrului
superior în totalitate. Mobilizările se pot realiza auto-pasiv, sau activ.

PROCEDEE UTILIZATE ÎN MASAJUL SOMATIC

Procedeele utilizate în masajul somatic clasic se numesc manevre şi sunt de

două tipuri:

1. Manevre principale – care se aplică în funcţie de regiunea topografică şi

respectă întotdeauna aceeaşi succesiune.
a) netezirea sau efleuerajul;
b) fricţiunea;
c) frământatul sau petrisajul;
d) tapotamentul sau baterea;
e) vibraţiile.

2. Manevre secundare
anumite regiuni – care potprintre
şi se intercalează fi aplicate sau nu,
manevrele se regăsesc
principale. doar în
Unele manevre secundare derivă din cele principale pe care le pot însoţii:
 lipăitul şi plescăitul – derivă din tapotament
- Manevre secundare care se adresează doar anumitor regiuni
 rulatul şi cernutul – aplicate pe segmente cilindrice (membre sup. şi
inferioare);
 râcâitul şi balotatul – pe flancurile abdominale.
 tracţiunile – mobilizări pasive cu tensiuni finale
 Scuturările - asupra structurilor articulare ale extremităţilor
 Presiunile – simple sau în asociere cu alte manevre sau acţiuni
(vibraţie, cu respiraţie)

6
  Ciupiri şi pensări – în special pe zonele cu strat adipos bogat şi
structuri musculare bine dezvoltate.

MANEVRELE PRINCIPALE DE MASAJ

Netezirea sau efluerajul

Definiţie: Netezirea constă în alunecări uşoare şi ritmice ale mâinilor pe

suprafaţa corpului.

Clasificare
1. După modul de aplicare netezirile pot fi: Simultane – când lucrează
ambele mâini lucrează simultan, iar acestea pot fi:
a) Simetrice – ambele mâini pornesc din aceeaşi zonă şi execută
aceeaşi mişcare în oglindă.
b) Alternative – mână după mână. Ele se pot aplica pe aceiaşi zonă,
sau hemicorp, sau pe zone simetrice.

2. După lungimea manevrelor, netezirile pot fi: lungi, medii şi scurte.

a) netezirile lungi sunt paralele cu axul longitudinal al corpului sau
segmentului;
b) netezirile medii au direcţie oblică;
c) iar cele scurte, sau transversale se a plică perpendicular pe axul
longitudinal al segmentului.
3. După direcţie se împart în:
a) longitudinale,
b) oblice
c) şi transversale.
4. În funcţie de forma mişcării, netezirile sunt:
a)
b) liniare – mâna
circulare saubrăţară
sau în degetele– descriind
se aplicăo prin
linie manevră
dreaptă; simultană pe
extremităţile corpului;
c) în cleşte – care se aplică folosind priza mică (între police şi degetul
doi);
d) şerpuite;
e) în zigzag.
5. După ritm – descriem neteziri continue sau întrerupte (sacadate).
6. În funcţie de zonele mâinii folosite de maseur pentru aplicarea manevrelor
şi intensitatea pe care acesta doreşte să o imprime, netezirile se realizează
cu:

7
 a) faţa palmară a degetelor, iar dacă regiunea este mică, cu pulpa
degetelor;
b) cu faţa dorsală a mâinii sau degetelor;
c) cu degetele abduse (în pieptene).
7. În funcţie de (momentele) perioadele şedinţei de masaj netezirile sunt:
a) Iniţiale sau introductive;
b) intercalate (intermediare) între alte manevre de masaj;
c) finale.

Netezirile iniţiale
Debutează prin manevre simultane lungi, a poi alternative lungi, sunt urmate
de neteziri alternative medii şi neteziri alternative scurte. Cu cât lungimea
manevrelor scade, cu atât se intensifică ritmul şi presiunea lor. Netezirile iniţiale au
rolul de a pregăti subiectul pentru şedinţa de masaj.
În funcţie de suprafaţa masată: mâinile sunt împinse când manevra începe de
la degete şi se termină cu rădăcina palmei, sau trase când manevra începe prin
aplicarea rădăcinii mâinii pe suprafaţa masată şi se termină la nivelul degetelor.

- Tipul de regiunii;
forma manevră este ales în funcţie de:
- structura sa, respectiv de grosimea părţilor moi;
- momentul aplicării, respectiv de poziţia faţă de alte manevre de masaj;
- şi de efectele pe care le urmărim.

Netezirile intercalare
Au rolul de a atenua efectele cel orlalte manevre de masaj, pregătind
organismul subiectului pentru manevrele care urmează.

Netezirile finale

Acesteazonă,
pe o anumită se desfăşoară în oglindă
toate manevrele faţă dedorite.
de masaj cele iniţiale, după ce au fost aplicate

Ef ectele netezirilor

Netezirile sunt metodă introductivă. Prin intermediul lor se realizează prima

relaţie între maseur şi subiectul masat. Ele ajută la destinderea persoanei masate,
care datorită faptului că netezirile nu se desfăşoară în profunzime, va căpăta
încredere în specialist.
La nivelul tegumentului netezirea produce un efect termic, datorită frecării
palmelor asupra corpului. Efectul de încălzire se produce şi datorită stimulării
vaselor capilare superficiale şi terminaţiilor nervoase parasimpatice. Datorită

8
acestei stimulări, are loc o vasodilataţie concomitent cu creşterea permeabilităţii
vasculare. Acest efect va favoriza intensificarea schimburilor de substanţe între
sângele conţinut în capilare şi spaţiile interstiţiale ale tegumentului. Efectul
circulator este intensificat şi la nivel veno -limfatic, datorită direcţiei de aplicare a
manevrelor de netezire, întotdeauna în sensul circulaţiei de întoarcere. În cazul
circulaţiei arteriale, pentru ca aceasta să nu fie stânjenită, în special la nivelul
extremităţilor, vor fi
modificarea ritmică apreferate
presiuniinetezirile
(manevrasacadate, discontinue,
„maşină de cusut”). care se realizează cu
Netezirea acţionează prin mecanism direct datorită presiunii manevrelor şi
prin mecanism reflex, prin modificarea reacţiilor vasomotorii periferice dar şi
centrale. În acest mod este influenţată circulaţia sângelui în tot organismul, iar
schimburile de substanţe sunt intensificate şi se intensifică viteza de circulaţie a
fluidelor. Creşterea permeabilităţii se manifestă până la nivel celular, ceea ce va
determina şi intensificarea schimburilor între spaţiul intracelular şi cel interstiţial.
Acţiunea vasodilatatorie se manifestă:
- local;
- la distanţă.
Prin acţiune
nervoase uşoară
libere, darşi şiritmică asupraintră
cele care tegumentelor suntreceptorilor
în structura influenţate senzitivi
terminaţiile
şi
proprioceptivi. Datorită lor netezirile influenţează direct structurile nervoase
centrale la nivelul cărora se transmite starea de relaxare şi decontracturare,
efectul final fiind scăderea tonusului neuromuscular. Prin netezire se va diminua
deci senzaţia dureroasă.
Un alte efect realizat prin acţiune mecanică este de curăţare a epidermei de
dentritusuri (celulele moarte şi descumate, de secreţiile adunate la suprafaţa
corpului).
Deşi tegumentul reprezintă principala structură căreia i se adresează
manevrele de netezire, sunt influenţate şi structurile moi subiacente, la nivelul
căroraindu-le
pregăt fluxul pentru
sanguincelelalte
creşte, manevre.
prin reacţie vasomotorie, iar tonusul general scade

Fricţiunea

Reprezintă una dintre cele mai importante manevre din masajul manual. În
cadrul şedinţelor de masaj terapeutic se pot aplica doar manevre de netezire şi
fricţiune.
Definiţie: Fricţiunea reprezintă presarea şi deplasarea tegumentului, în limita
elasticităţii ţesuturilor. În cadrul manevrelor de fricţiune nu se realizează frecare pe
suprafaţa corpului.

9
 Moduri de realizare a manevrei de fricţiune
Principala zonă cu care realizăm fricţiunea este pulpa degetelor , care se
aplică pe suprafaţa masată, se comprimă pe straturile profunde şi realizează mişcări
de mică amplitudine, liniare sau circulare. Ele nu sunt continue ci se aplică din
aproape în aproape şi de aceea depind mai puţin de sensul circulaţiei locale. Dacă
pe anumite segmente fricţiunile se aplică doar într-o anumită direcţie (extremităţile
–zone
direcţia este strict
fricţionate vor fidinspre distal
reperele sprepalpabile,
osoase proximal),care
în alte zone (spatele)
reprezintă zone de primele
inserţ ie
pentru muşchii mari şi superficiali ai regiunii dorsale.
În afara fricţiunilor realizate cu pulpa degetelor, în cazul subiecţilor
supraponderali sau a celor cu masă musculară mare este necesară o intensitate
crescută şi de aceea se vor folosi:
- policele aplicat perpendicular pe suprafaţa corpului;
- pumnul palmar;
- pumnul cubital;
- sau chiar cu nodozităţile mâinii (pumnul fiind închis).
În cazul suprafeţelor întinse, fricţiunile se pot aplica cu toată palma, iar în cazul
segmentelor circulare
marginea cubitală sau pe părţile laterale ale trunchiului aceste se pot efectua cu
a mâinii.
În fine se mai descrie manevra combinată, care constă în aplicarea pe
suprafaţa de masat a pulpei degetelor, apoi a marginii cubitale, apoi a rădăcinii
mâinii şi apoi a palmei în întregime. Prin această manevră combinată se realizează
o fricţiune continuă a întregii suprafeţe de masat.

Efectele fricţiunii

Fricţiunea este în principal o manevră relaxantă, chiar dacă efectul

principal este similar cu al netezirii şi se exercită la nivel tegumentar; fricţiunea,
datorită presiunii
ţesutului variabile
conjunctiv, asupracustratului
care se realizează,
adipos din se adreseazăsau
hipoderm, în aprimul rând asupra
muşchilor atunci
când intensitatea manevrelor este crescută.
Manevra are importanţă deosebită, această importanţă crescând în cadrul
masajului terapeutic. Fricţiunea este cea mai relaxantă manevră de masaj. Ea poate
fi alături de netezire, singura folosită în cadrul unei şedinţe de masaj terapeutic.
Efectele sale se exercită la nivel trofic, circulator, analgezic, efect neural.

Efectele trofice se realizează prin stimularea schimburilor celulare şi

interstiţiale, ajutând eliminarea toxinelor rezultate în urma metabolismului, (de
exemplu ajută eliminarea acidului lactic din muşchi).

10
 Efectul trofic se realizează şi prin stimularea funcţiilor metabolice la nivel
conjunctiv şi muscular. În cazul fricţiunii utilizate în scop terapeutic, acest efect se
observă:
- prin stimularea proceselor de vindecare a plăgilor, a contuziilor, a
rupturilor fibrelor conjunctive şi / sau musculare,
- prin accelerarea procesului de resorbţie a echimozelor şi hematoamelor.
Fricţiunea
cicatricilor,este recomandată
indiferent de moduldatorită acestui eefect,
lor de producer şi de în procesul de vindecare a
evoluţie.

Efectul circulator se datorează modului de realizare a manevrei – prin

presiune, datorită căreia vasele de la nivelul tegumentului vor fi comprimate pe
timpul executării fricţiunii, pe o anumită zonă, după care, în momentul ridicării
mâinii şi încetării presiunii, pereţii vasculari se relaxează brusc, ajungând la un
diametru mai mare decât cel iniţial, ceea ce stimulează un aflux de sânge crescut în
zona respectivă. O fricţiune bine realizată lasă după manevră o amprentă palidă
înconjurată de un halou roşu, amprentă care ulterior se colorează în purpuriu
intens. Acesta reprezintă efectul vasodilatator local, care are mai multe implicaţii:
 creşte troficitatea tisulară
 creşte elasticitatea vaselor,în zona respectivă,
 scade edemul.
Efectul circulator semanifestă în funcţie de direcţia manevrelor de fricţiune şi la
nivelul vaselor mari (artere şi vene periferice). La nivelul extremităţilor direcţia
manevrelor de fricţiune este întotdeauna dinspre distal spre proximal, astfel că
manevra facilitează circulaţia veno-limfatică de întoarcere.
Observaţie: fricţiunea nu se aplică în insuficienţă cardiacă, chiar compensată,
deoarece fluxul crescut de sânge către inimă poate decompensa fincţia cardiacă.
În anume situaţii patologice, puţine la număr, se recomandă aplicarea
manevrelor de fricţiune în sens invers, dinspre proximal spre distal; este cazul
afecţiunilor
aplicate arteriale,redusă.
cu presiune în special la nivelul membrelor, caz în care fricţiunile pot fi

Efectul analgezic este cunoscut şi resimţit de fiecare subiect în parte.

Efectul asupra receptorilor dureroşi se realizează prin scăderea tonusului simpatic
local, dar şi a celui general, ceea ce determină scăderea travaliului cardiac, prin
scăderea postsarcinii.

Efecte musculare - ca şi frământatul, fricţiunea acţionează asupra fibrelor

musculare, prin creşterea elasticităţii acestora. Sunt stimulate şi celelalte proprietăţi
musculare: contractilitatea, excitabilitatea şi conductibilitatea, şi prin îmbunătăţirea

11
transmiterii sinaptice,
este recomandată în perioadele de refacere post -efort, dar şi
în cele precompetiţionale.

Frământatul sau petrisajul

Definiţie: Se realizează prin prinderea, cu ajutorul mâinilor, a unei cute de

ţesut moale, de
tegumentului, estedimensiuni
comprimatăvariabile,
(stoarsă), care esteînapoi,
împinsă ridicată
cu în limitape elasticităţii
presare stratul dur
subiacent. Mişcarea se realizează ondulator, unic (utilizând o singură mână), sau
bilateral (bimanual), simultan sau alternativ.

Clasificare: În funcţie de regiune şi de grosimea ţesuturilor moi, priza se

realizează:
- cu două sau trei degete, când e vorba strat subţire şi moale – priză mică;
- între degetele doi, cinci şi podul palmei, pentru priza medie;
- între degetele doi cinci pe o parte şi police pe cealaltă – priză mare.
În funcţie de suprafaţă manevra de frământat se realizează:



în cută rulată;
în cută pe loc;
 în brăţară, sau frământatul circular, care se aplică pe segmentele cilindrice în
două variante:
- frământatul şerpuit,
- frământatul în val;
Frământatul se poate aplica cu intensitate mai mică şi pe zone care nu au un suport
rigid (la nivel abdominal), insistându -se asupra stoarcerii cutei formate, printr-o
mişcare caracteristică („spălatul rufelor”).

Efectele frământatului

Acestea depind de intensitatea cu care se aplică manevra şi de viteza

execuţiei.
În cazul execuţiilor lente, cu intensitate redusă, primează efectele sedative şi
relaxante, iar când viteza de execuţie şi presiunea cu care se aplică manevrele sunt
mari, se urmăreşte un efect stimulant.
Părţile moi care beneficiază de manevrele de frământat sunt:
- stratul adipos bogat reprezentat,
- ţesutul muscular.
Manevrele de frământat au un intens efect decontracturant; de aceea se
utilizează mult în cazul sportivilor, atât în perioadele intra, cât şi post
competiţionale.
12
 Efectul circulator este mai intens decât în cazul fricţiunilor, deoarece
compresiile ritmice asupra masei musculare favorizează deschiderea unui număr
mai mare de capilare, atît sanguine, cât şi limfatice, decât în condiţii normale.
Capilarele aflate în vecinătatea fibrelor musculare aduc o cantitate mai mare de
oxigen, favorizând menţinerea efortului şi, în acelaşi timp, preluarea produşilor
toxici rezultaţi,
în pregătirea întăreşte efectul de încălzire a muşchilor, foarte important
deci sesportiv.
efortului
Frământatul stimulează direct proprietăţile muşchilor , în mod special
conductibilitatea şi contractilitatea, deoarece manevra se realizează cu intensitate
mare şi efectele ajung în profunzime.
La nivelul sistemului nervos, în funcţie de intensitatea şi ritmul de aplicare a
manevrelor sunt influenţate ambele componente vegetative (simpatică şi
parasimpatică). Deci aceste manevre vor fi recomandate cu cel puţin două – trei ore
înainte de perioada de odihnă.

Tapotamentul sau baterea

Este cea mai intensă şi mai stimulantă manevră a masajului clasic.

Definiţie: Tapotamentul reprezintă lovituri uşoare şi ritmice, aplicate pe
diverse părţi ale mâinii, cu intensitate şi ritm diferit, în funcţie de regiune şi de
scopul urmărit.
Clasificare : Tapotamentul se realizează:
 cu marginea cubitală a mâinii şi degetelor, eventual cu înclinaţie palmară sau
dorsală – tocatul ;
 cu pumnul cubital, palmar, sau cu palma în căuş – bătătoritul;
 cu faţa dorsală a degetelor, lăsate să cadă simultan pe suprafaţă – in
mănunchi de unele;



cu
cu suprafaţa palmară
toată palma a degetelor
– plescăitul.
– lipăitul;
Observaţie: ultimele două manevre sunt considerate de unii specialişti manevre
secundare.
Tapotamentul se realizează alternativ, cu mâinile şi degetele relaxate, iar în unele
zone cu ţesuturi moi dezvoltate, se acceptă şi manevre realizate cu marginea
cubitală a antebraţelor (regiunea fesieră şi feţele anterioară şi/sau posterioară a
coapselor).
Tapotamentul este interzis în anumite zone:
- regiunea lombară, unde se găsesc lojile renale,
- fosa poplitee,

13
 - faţa anteromedială a gambei,
- zona inghinală,
- feţele antero-laterale ale regiunii cervicale.
La nivelul altor regiuni sensibile, cum sunt fereastra abdominală, faţa
anterioară a toracelui, regiunea cefei, tapotamentul se aplică tangenţial, cu
intensitate redusă.
La nivelul
„în picături calotei Întotdeauna
de ploaie”. craniene se foloseşte
la nivelulocorpului
altă manevră cu intensitate
muscular redusă
tapotamentul se
aplică respectând direcţia fibrelor musculare, cel puţin pentru straturile musculare
superficiale şi nu se aplică la nivelul tendoanelor sau a inserţiilor musculare.
Manevrele de tapotament pot lipsi în cadrul şedinţelor de masaj terapeutic,
dar sunt foarte importante în masajul sportiv, imediat înaintea competiţiilor, în
cazul subiecţilor care prezintă „apatie de start” şi sunt contraindicate în cazul celor
care prezintă „febră de start”.

Percutatul este o formă particulară de tapotament, aplicată în afa ra unei

şedinţe de masaj şi utilizată în activitatea medicală.
Se realizează
lovituri prin aplicarea
uşoare şi ritmice. Manevravârfurilor degetelor
este indicată pe ţesuturile
în special pe torace ţintă, realizând
şi abdomen, ea
realizându-se cu ambele mâini, în mod alternativ; loviturile sunt aplicate ”pasiv”,
mâna fiind lăsată să cadă din articulaţia pumnului; este o manevră rapidă cu
intensitate şi durată reduse.
Este utilizată ca manevră ajutătoare în recuperarea respiratorie, în timpul
drenajului postural.
Manevrele de tapotament se aplică direct pe tegument, dar pot fi aplicate şi
peste piese de îmbrăcăminte.

Ef ectele tapotamentu lui

Efectele acestor manevre variază în funcţie de:

- intensitatea execuţiei,
- ritmul de aplicare,
- de supleţea sau rigiditatea mâinilor maseurului,
- de sensibilitatea individuală a subiectului.
Principalul efect este cel excitant, datorită ritmului de aplicare a manevrelor,
realizându-se la nivelul părţilor moi modificări de presiune rapide, care stimulează
circulaţia locală, terminaţiile şi receptorii nervoşi senzitivi, atât la nivelul
straturilor tegumentare, cât şi la nivelul ţesutului muscular. Principalele efecte se
realizează la nivelul muşchilor, tapotamentul stimulând toate proprietăţile acestora.

14
De aceea este o manevră indicată în şedinţele de masaj aplicate sportivilor,
pregătind organismul pentru efort, dar este contraindicată în:
- stări de hipertonie,
- stări de suprasolicitare,
- în patologia neurologică,
- în patologia psihiatrică,
- în cadrulpersoanelor
şedinţelor de masaj circulator,
- în cazul hipersensibile.
Tapotamentul nu se aplică în anumite regiuni: zona lombară, fosa poplitee,
iar în altele se aplică cu intensitate redusă: în regiunea abdominală, în regiunea
cervicală, cât şi la nivelul calotei craniene.
Prin tapotament creştem tonusul simpatic, dar şi tonusul muscular local; din
această cauză pot apărea, ca răspuns imediat la stimularea locală, fasciculaţii
musculare.

Vibraţiile

Definiţie: Vibraţiile constau în mişcări oscilatorii ritmice realizate cu

presiune intermitentă, cu frecvenţă mare, şi pe cât posibil uniforme; ele se
realizează fie manual prin aplicarea palmei sau degetelor pe suprafaţa masată sau
cu ajutorul unui aparat numit vibrator. Aceste mişcări realizează deplasări pe
distanţe foarte reduse de câţiva milimetri ale tegumentului şi ţesuturilor subiacente
dar şi presiuni ondulatorii pe zonele învecinate.
Mişcările sunt asemănătoare unui tremurat cât mai uniform şi sunt realizate
prin contracţii rapide ale muşchilor antagonişti ai degetelor şi mâinii. Dacă este
necesară combinarea manevrei cu dezvoltarea concomitentă a unei presiuni
crescute, iar suprafaţa pe care trebuie realizată este întinsă, se aplică palma pe
corpul subiectului urmărind menţinerea unei poziţii precise a segmentelor
membrului superior:
- un unghi de 90º extensie, în articulaţia pumnului,
- un unghi de 90º flexie, în articulaţia cotului,
- un unghi de 90º abducţie în articulaţia umărului.
Mişcările ondulatorii se realizează atât în plan transversal cât şi perpendicular pe
suprafaţa corpului.
Sunt manevre dificil de efectuat, care necesită o practică îndelungată; cu
toate acestea vibraţiile manuale sunt indicate, deoarece frecvenţa şi intensitatea lor
pot fi permanent adaptate la nevoile subiectului. Vibraţiile mecanice sunt mai
rapide şi mai uniforme, menţinându-şi aceste calităţi timp nedefinit, dar aparatele
care le realizează trebuie setate la nevoile fiecărui subiect în parte.

15
 Vibraţiile se pot combina, asocia, în cadrul masajului manual, cu mane vre de
fricţiune, ele având mare valoare în drenajul postural al bronşiilor.
În cazul în care intensitatea şi amplitudinea mişcărilor este mai mare vorbim
de trepidaţii, care, la rândul lor, se pot executa atât manual cât şi mecanic şi se
aplică în special pe regiunile trunchiului, sau la nivelul extremităţilor.
Trepidaţia toracică este asociată cu mişcările respiratorii.

Efectele vibraţiilor

Efectele vibraţiilor se explică prin acţiunea lor mecanică şi reflexă.

Manevrele executate cu intensitate redusă şi amplitudine mică, care sunt menţinute
un timp suficient de îndelungat, au efecte liniştitoare. Ele reduc sensibilitatea
cutanată, şi a ţesuturilor mai profunde, producând efect liniştitor şi relaxant.
Dimpotrivă, manevrele ample, executate cu intensitate şi viteză mari,
intensifică circulaţia locală. În asociere cu manevre de netezire fricţiune şi
frământat formează masajul relaxant. Vibraţiile sunt indicate în tratamentul
afecţiunilor dureroase
în hipertoniile de naturăsau congestive şi în tratamentul contracturilor musculare şi
psihică.

PROCEDEE SECUNDARE DE MASAJ

Sunt numite astfel deoarece pot lipsi din şedinţa de masaj. Ele ajută şi
intensifică efectul manevrelor principale şi se aplică specific în anumite regiuni.

Cernutul şi rulatul

Sunt două manevre secundare foarte mult utilizate, în special în masajul

sportiv, fiind specifice extremităţilor (membrelor superioare şi inferioare). În
aceste zone cernutul şi rulatul pot fi intercalate după netezire şi fricţiune dar şi
după tapotament. În prima situaţie se urmăreşte efect relaxant, iar în cea de a doua,
prin mobilizarea amplă a ţesuturilor se pregăteşte zona respectivă pentru efortul
sportiv.

Cernutul este o manevră bimanuală, care se aplică în mod variat, în funcţie

de dimensiunile segmentului. În cazul unor circumferinţe reduse, segmentul este
ţinut între palme susţinut prin împletirea degetelor după care este ”aruncat dintr -o
palmă în alta”. În cazul în care segmentul are circumferinţă mare şi nu-l putem

16
cuprinde cu mâinile, se aplică mâinile pe părţile laterale ale segmentului, iar
structurile moi sunt mobilizate şi aruncate dintr-o palmă în alta.

Rulatul este o manevră asemănătoare, care se realizează prin aplicarea

palmelor de o parte şi de alta a segmentului şi executarea unor deplasări ale
mâinilor în sensuri contrare.
Cernutul
sensul şi rulatul
de aplicare realizează vasodilataţie importantă şi ajută circulaţia
a manevrei: în
- arterială dacă manevrele se execută din proximal spre distal,
- dinspre distal spre proximal, în scopul stimulării fluxului veno-limfatic.
O variantă a manevrei de cernut se aplică la nivel abdominal (râcâitul).
Ambele manevre stimulează proprietăţile muşchilor şi îmbunătăţesc
schimburile de substanţe între fibrele musculare şi spaţiile interstiţiale.

Presiunile

Sunt manevre care se pot executa cu diferite porţiuni ale mâinilor şi

degetelor, pe diferite
ţesuturile moi suprafeţe,
există un plan osos.mai întinse sau mai restrânse, în zone în care sub
Ele se aplică variat, în funcţie de regiunea topografică, dar zona care
beneficiază cel mai mult de presiuni este regiunea dorsală a trunchiului. La acest
nivel presiunile pot fi aplicate variat:
- cu policele, de o parte şi de alta a apofizelor spinoase,
- cu toată palma deasupra coloanei,
- sau pe cele două h emitorace simultan.
Presiunile pot fi asociate în mişcările respiratorii. Pentru aceasta se aplică
palmele cu degetele orientate lateral, la nivelul bazei toracelui, se va solicita
subiectului să inspire, apoi se exercită presiuni, cu manevre sacadate, în partea a
doua aZonele
expirului.
de elecţie pentru aplicarea presiunilor sunt:
- toate zonele în care planurile osoase sunt superficiale,
- zonele în care sunt accesibile palpării interliniile articulare,
- mijloacele de legătură articulară (capsulă, ligamente).
Ele pot fi asociate cu netezire, fricţiune, frământat şi vibraţii.
Efectele se explică prin mecanism reflex, deoarece presiunile se aplică la
suprafaţa corpului, iar efectele sunt induse în profunzime, sau în zone simetrice.

17
 Mobilizările pasive, tensiunile finale, tracţiunile

Aceste manevre sunt împrumutate din kinetoterapia medicală; ele au efect

atât asupra structurilor articulare, la nivelul cărora produc decoaptare (deplasarea,
îndepărtarea capetelor articulare), ceea ce determină creşterea elasticităţii
structurilor îmbunătăţeşte circulaţia lichidului sinovial la nivelul cavităţii
articulare,
pasive crescfavorizează nutriţia
elasticitatea cartilagiilor
musculară articulare. Peruperea
şi favorizează de altă parte mobilizările
aderenţelor între
straturile moi.
Prin poziţionarea segmentelor articulare la capătul cursei de mişcare, aceste
manevre stimulează proprietăţile muşchilor în special elasticitate şi contractilitate.
Aceste manevre nu sunt recomandate în procese inflamatorii sau d egenerative
articulare.
Scuturările sunt manevre secundare aplicate pe extremităţi în încheierea
şedinţei de masaj. Se asociază în general cu tracţiuni în ax a segmentului şi au
acţiune relaxantă.

Ciupirile şi pensările
Sunt manevre secundare, care co nstau în formarea unei cute de ţesut moale,
urmată de ridicarea sa rapidă, prin tracţiune în limita elasticităţii tisulare, după care
este eliberată. Diferenţa dintre ele constă în mărimea prizei şi, implicit grosimea
pliului tegumentar.

Ciupirile se realizează cu priză mică, digito -digitală, utilizându-se policele,

de o parte şi indexul, sau indexul şi mediusul de cealaltă parte.

Pensările se realizează cu priză medie (digito -palmară, utilizând degetele

doi – cinci,
degetele doi respectiv
– cinci, pepodul palmei),
de altă parte). sau mare (ut ilizând policele pe de o parte şi

Efectele lor sunt exclusiv stimulante şi se manifestă:

- la nivel tegumentar, prin creşterea elasticităţii pielii şi ruperea aderenţelor,
- la nivelul hipodermului, determinând mobilizarea lipidelor (efect
anticelulitic),
- la nivel muscular, prin intensificarea tuturor proprietăţilor musculare,
pregătindu-i pt efort;
- la nivelul terminaţiilor nervoase, determinând stimularea transmisiei
sinaptice, > excitab tis.
- la nivel capilar, producând vasodilataţie,

18
 -la nivelul circulaţiei sistemice, crescând fluxul şi viteza de curgere a
sângelui.

CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI

Sunt contraindicaţii temporare şi definitive, contraindicaţi locale şi generale,

lângă care se regăsesc şi contraindicaţii parţiale.
1. Contraindicaţii locale temporare :
- plăgi recente sau deschise,
- traumatisme acute,
- contuzii,
- arsuri recente prin agenţi termici, fizici sau chimici,
- eritem solar,
- infecţii localizate la nivel tegumentar de natură virală, microbiană, sau
fungică (foliculite, furunculoze, pitiriazis versicolor, candidoze, dermatite
sau dermatoze),

- rupturi musculare,
- hematoame musculare,
- artrite localizate acute, sau trenante,
- osteomielite supurate.

2. Contraindicaţii locale definitive:

- în caz de nevi şi pete pigmentare,
- hemangioane,
- zone hiperpigmentate constituţional (areole mamare),
- varice voluminoase neoperate,
- tromboze venoase localizate (în aceste situaţii masajul poate fi reluat după
rezolvarea chirurgicală a afecţiunii).
3. Contraindicaţiile generale temporare:
a) Boli neurologice:
- accidentele vasculare cerebrale recente,
- meningoencefalite,
- sindromul de hipertensiune intracraniană
b) Boli circulatorii:
- infart miocardic recent,
- cardiopatie ischemică instabilă,
- insuficienţă cardiacă decompensată,
- tulburări de ritm şi de conducere,

19
 - anevrisme arteriale,
- procese infecţioase,
c) Boli respiratorii
- insuficienţă respiratorie,
- boli infecţioase acute cu srcine microbiană sau virală,
- pneumonii sau bronhopneumonii,
- afecţiuni pleurale,
- tuberculoza pulmonară activă,
- pneumotorax,
d) Boli digestive:
- ulcere gastro-duodenale simple sau complicate, cu fără sau perforaţii în
special în perioadele dureroase,
- colecistopatia,
- pancreatite acute sau subacute,
- hepatite virale,
- ciroza hepatică decompensată,
- rectocolite ulcero-hemoragice.

e) Boli urogenitale:
- glomerulonefrite acute şi cronice,
- pielonefrite acute şi subacute,
- insuficienţă renală acută sau cr, cu potenţial de acutizare,
- hematurii macroscopice,
- endometrite,
- miometrite,
- anexite, salpingite, ovarite
- sarcina peste 3 luni,
f) Afecţiuni articulare în puseu evolutiv
- reumatismul articular acut,

- poliartrita reumatoidă
4. Contraindicaţii generale permanente (definitive):
- bolile neoplazice
- boli cu manifestare tegumentară (psoriazisul generalizat,)
- boli psihice grave (psihozele sau psihopatiile).

20
 MASAJUL PE REGIUNI

Masajul spatelui

1. Neteziri iniţiale:
a) Lungi - care pot fi simultane sau alternative - ambele realizându-
se dispuse
regiunea longitudinal pe o limită dintre regiunea spatelui şi
fesieră,
b) Medii - de la baza toracelui în direcţie oblică spre umăr, se execută
cu mişcarea alternativă a mâinilor.
c) Scurte - cu direcţie transversală, care încep de jos de la limita
dintre spate şi regiunea fesieră şi se execută din aproape în aproape
cu mişcări alternative ale mâinilor, întâi pe un hemicorp, apoi pe
celălalt. Pentru hemicorpul opus manevra începe prin aplicarea
degetelor la coloană, iar pentru hemicorpul alăturat mişcarea este
de tragere prin aplicarea bazei mâini tot la coloană, îmbrăcând şi
flancurile. Netezirile scurte se opresc la nivelul axial.

2. Fricţiunea
Primele se realizează
abordate sunt celeladouă
început pe repere osoase.
acromioaone, cu manevre circulare,
folosind degetele. Treptat, din aproape în aproape, se abordează toate reperele
omoplatului (acromion, spina scapulei, unghiul superior intern, margine internă,
unghiul inferior, margine externă).
În acest moment, prin manevre specifice, se realizează deplasarea omoplatului de
pe planul toracelui, insinuând degetele, în limita elasticităţii tegumentului, în
planul subscapular.
Următoarele repere osoase sunt apofizele spinoase, pe care se insistă cu
manevre circulare de fricţiune, adăugând după fiecare apofiză şi ligamentul
interspinos respectiv. Manevrele pe apofizele spinoase se realizează de sus în jos

de la vertebrele C6, C7pepână

Continuăm la nivel
creasta sacrat.
sacrată, apoi pe crestele iliace, cu fricţiuni liniare
realizate cu intensitate crescută în zonele latero -vertebrale; manevrele se aplică tot
de sus în jos.
Urmează fricţiuni liniare, aplicate cu degetele abduse, dinspre medial
spre lateral, pe spaţiile intercostale.
Manevra de fricţiune combinată – începe de la baza spatelui şi se
realizează continuu, fără a ridica în totalitate mâna de pe suprafaţa masată, până ce
s-a cuprins toată regiunea. În funcţie de mărimea suprafeţei sunt două sau trei linii
de fricţiune, paralele cu axul vertical al coloanei vertebrale.
După această manevră se execută manevre de netezire intermediară, cu
mişcări simultane lungi.

21
 3. Frământatul
Primele zone care vor fi frământate sunt cele cu musculatura mai dezvoltată
şi anume zona umerilor şi zonele laterale ale spatelui pentru muşchii superficiali:
mare dorsal, trapez şi rotunzi. În funcţie de grosimea stratului muscular frământatul
se realizează cu priză medie sau mare, cu manevre simultane sau alternative.
În afara acestor zone următoarea zonă frământată este zona muşchilor
paravertebrali, undeşisestrânsă,
nu mai este ridicată aplică ci
manevre
presată uşor diferite profunde.
pe planurile deoarece cuta de ţesut moale
Cuta rulată - care se realizează cu priză mică, pornind de la baza spatelui şi
plimbând ţesutul din aproape în aproape de jos până sus, fără discontinuităţi. Se
lucrează pe două – trei linii verticale, paralele, pentru a cuprinde întreaga suprafaţă,
la nivelul fiecărui hemitorace.
4. Tapotamentul spatelui
Manevra de tocat nu se aplică niciodată perpendicular pe direcţia fibrelor
musculare. Prin urmare le putem aplica descriind un evantai cu centrul la nivelul
umărului, urmărind dispoziţia celor trei fascicule ale muşchiului trapez. Pentru
musculatura paravertebrală se aplică manevra de tocat tangenţial, cu presiune mai
mare la nivel
exceptate de latoracic şi intensitate mai mică la nivel lombar; lojile renale vor f i
tapotament.
Manevrele de bătătorit (pumn palmar, pumn cubital şi manevra în „căuş”) se
aplică pe toată suprafaţa toracelui posterior, descriind o spirală pentru a cuprinde
toată zona.
Manevrele de lipăit şi plescăit pot fi aplicate pe tot spatele, iar manevra „în
mănunchi de nuiele” se aplică pe zona toracelui posterior insistând pe porţiunile cu
musculatură mai bine dezvoltată.
Se intercalează manevre de neteziri intermediare.
5. Ciupirile şi pensările - se realizează cu ritm alert pe toată suprafaţa
spatelui, exceptând regiunea lojelor renale.
6. Vibraţiile
exceptând se realizează pe ambele hemitorace, după tehnica descrisă,
lojile renale.
7. Presiunile
- Se aplică pe suprafaţă mică cu pulpa policelui, de o parte şi de alta a
apofizelor spinoase, întotdeauna în direcţie craniocaudală.
- Presiunile cu toată palma, care se aplică în special în zona toracelui de jos în
sus, fie simultan, fie alternativ (mersul ursului).
- Presiunile cu respiraţie: subiectul face un inspir profund cu toracel e liber,
apoi kinetoterapeutul aplică palmele pe baza celor două hemitorace. Debutul
expirului va fi liber, după care se execută presiuni ritmice către sfârşitul
expirului. În acest mod se asigură o viteză mai mare a aerului expirat care va
facilita curăţarea bronhiilor.

22
 8. Netezirile finale care se execută în sens invers, de la neteziri transversale
scurte dar cu intensitate şi viteză crescută, se continuă cu neteziri medii şi se
termină cu manevre lungi, întâi alternative şi apoi simultane.

Masajul regiunii fesiere

Este următoarea
aproximativ aceeaşi. regiune abordată după spate şi succesiunea manevrelor este
1. Netezirile iniţiale – se realizează:
a) În patru timpi - începând cu zonele situate de o parte şi de alta a
şanţului interfesier. Se începe cu faţa dorsală a degetelor de la nivelul pliului
subfesier, de unde continuă ascendent, apoi oblic către baza sacrului şi creasta
iliacă. O manevră oblică în jos şi lateral, către marele trohanter. Cu faţa palmară a
mâini şi degetelor se realizează o mişcare de asemenea oblică în jos şi medial către
punctul de pornire, îmbrăcăm pliul subfesier şi se continuă mişcările pe părţile
laterale până la nivelul crestei iliace.
b) Neteziri transversale - cu manevre simultane şi simetrice, de la pliul

interfesier spre lateral.

2. Fricţiunea:
– primele zone fricţionate cu manevre circulare sunt reperele osoase
ale sacrului: crestele medială, intermediare şi laterale sacrate,
– interliniile articulare sacroiliace;
– din aproape în aproape se fricţionează crestele iliace, coborâm la
marele trohanter, după care prin insinuare de la nivelul pliului
subfesier, abordăm tuberozităţile ischiatice.
Fricţiunea pe restul regiunilor, caracterizate prin dezvoltare mare a
ţesuturilor moi, se realizează cu intensitate crescută, cu nodozităţile mâini şi ale
degetelor. Se intercalează neteziri intermediare – două trei manevre de neteziri în
patru timpi.
3. Frământatul - se aplică în cută pe loc, cu priză mare, pentru părţile
laterale şi cu presiune mai mare, cu pumnii, pentru zonele cu musculatura cea mai
dezvoltată. Sunt urmate de neteziri intermediare.
4. Tapotamentul – în cazul tapotamentului cu marginea cubitală se
urmăreşte direcţia fibrelor marelui fesier, punctul de convergenţă fiind reprezentat
de marele trohanter. Pentru manevra de bătătorit, î n afara celor realizate cu
pumnul, se mai poate executa un tapotament simultan al celor două fese, pe cea
apropiată lucrându-se cu antebraţul, iar pe cea opusă cu pumnii.
5. Presiunile şi vibraţiile se aplică în acelaşi mod ca la nivelul regiunii
dorsale. Nu se aplică pensări şi nici tapotament în mănunchi de nuiele.

23
 6. Netezirile finale respectă regula deja descrisă la regiunea spatelui: se
vor aplica întâi cele transversale şi apoi cele în patru timpi.

Masajul membrului inferior

Faţa posterioară

Această regiune are două segmente care se pot aborda pe rând, sau
împreună, începând deasupra gleznei şi până la rădăcina membrului inferior. În
cazul extremităţilor, manevrele se aplică respectând sensul circulaţiei de întoarcere
venolimfatică.
În cazul în care se lucrează pe segmentele articulare intersegmentare, vor fi
abordate ambele segmente.
1. Netezirile iniţiale – vor fi:
- Lungi – paralele cu axul longitudinal al segmentului.
- Medii – care formează cu axul longitudinal un unghi ascuţit deschis
superior.

- Scurte – perpendiculare pe axul longitudinal al segmentului.

Modul de realizare: ele se realizează la fel ca şi pe spate, împărţind fiecare segment
în două.
Pentru extremităţi se mai aplică netezirea circulară sacadată, numită şi
mişcarea simultană, de la extremitatea distală către cea proximală, imprimând şi
vibraţii uşoare. Acest tip de netezire este folosit atât la începutul masajului, după
netezirile liniare, cât şi ca metodă intermediară de netezire, intercalată între
celelalte manevre principale.
La persoanele de sex masculin netezirea se va face în pieptene pe zonele în
care există pilozitate dezvoltată.
2. Fricţiunile

Primele abordate
masează sunt reperele
ambele segmente osoase ale segmentelor, (în varianta în care se
simultan):
- Fricţiuni circulare aplicate pe maleole, apoi pe părţile laterale ale platoului
tibial (condilii tibiali), la nivelul interliniei articulare a genunchiului, pe
epicondilii femurali şi pe marele trohanter.
- Fricţiunile părţilor moi se realizează cu vârfurile degetelor pentru suprafeţe
mai mici, cu marginea cubitală pentru suprafeţele laterale ale fiecărui
segment şi prin manevră combinată (dinspre distal spre proximal), pentru
restul suprafeţei. Urmează neteziri intermediare, executate cu mişcări
simultane lungi şi/sau cu manevra circulară.
3. Frământatul

24
 - Manevra de frământat se aplică în funcţie de dimensiunile segmentului,
împărţindu-l în două sau în trei. Tipul de manevră aplicat este cuta pe loc,
executată simultan sau alternativ.
Pentru extremităţi se mai descriu încă două tipuri de frământat:
- Frământatul şerpuit – în care mâinile se aşează pe părţile laterale ale
segmentului, iar policele pe partea mediană, poziţia sa fiind paralelă cu axul

- longitudinal
Frământatul alînsegmentului;
val – mâinilemanevra se execută
se mişcă alternativ.
simultan, policele se aşează tot
paralele între ele şi perpendiculare pe axul segmentului, celelalte degete sunt
dispuse lateral; în acelaşi timp se face priză şi cută şi se execută presiune din
lateral pe suprafaţa osului şi se ridică, în limita elasticităţii.. Când cuta este
dusă la loc, se aplică o altă presiune cu policele pe suprafaţa osului. Apoi
urmează neteziri intermediare.
4. Rulatul şi cernutul – dacă se execută cu presiune mare sunt stimulante şi
fac introducerea pentru tapotament . În cazul rulatului nu are importanţă cât
de mare este segmentul, mişcarea mâinilor fiind alternativă, de du -te-vino,
realizând deplasarea straturilor de ţesut moale, faţă de axul central osos. În
cazul cernutului,
posterioară dacă segmentele
a segmentului suntdintr
şi se aruncă subţiri
-un se împletesc
podul degetele
unei palme pe faţa
în celălalt,
executându-se o mobilizarea intensă a ţesuturilor moi. Rulatul şi cernutul –
se execută dinspre distal spre proximal, favorizând circulaţia venoasă.
Aceste manevre pot fi introduse între manevrele de drenaj limfatic.
5. Tapotamentul – se realizează dinspre distal spre proximal, iar manevrele
de tocat trebuie aplicate paralel cu direcţia fibrelor musculare, în axul
longitudinal al segmentului. La nivelul acestui segment pot fi aplicate:
- manevra de bătătorit – cu pumnul cubital sau palmar;
- manevra în cupă (ventuză);
- manevrele de lipăit şi plescăit;
- manevra „în
musculare; mănunchi de nuiele”, care trebuie să respecte direcţia fibrelor
În cazul în care se lucrează ambele membre inferioare, se poate realiza tapotament
cu mâna sau cu pumnul pe membrul inferior controlateral şi respectiv cu
antebraţele pe membrul inferior de partea maseurului.
Manevrele de tapotament pot fi urmate de manevre de ciupire şi pensare,
executate în acelaşi ritm alert. Aceste manevre întăresc efectele stimulante ale
tapotamentului.
Tapotamentul, ciupirile şi pensările sunt urmate de neteziri intermediare
simultane lungi, alternând cu manevre de netezire circulară sacadată.
6. Vibraţiile – se execută după metoda cunoscută, în sensul circulaţiei de
întoarcere venoasă.

25
 7. Manevrele de presiune se execută, ca şi vibraţiile, dinspre distal spre
proximal, din aproape în aproape; intensitatea lor trebuie adaptată în funcţie
de sensibilitatea şi toleranţa subiectului.
Ca menţiune specială, trebuie să evităm zona poplitee, care nu beneficiază de:
frământat, tapotament, presiuni şi vibraţii.
8. Înainte de netezirile finale se execută pe această faţă, la nivelul articulaţiei
genunchiului, mobilizăriinferior
scuturări ale membrului pasiveîncu tensiuni finale, tracţiuni în ax şi
întregime.
9. Pentru a realiza tracţiunile aplicăm mâinile la nivelul articulaţiei gleznei şi
realizând priză circulară, la nivelul tendonului ahilian, Tracţiunile se
realizează numai în axul longitudinal; nu se roteşte şi nu se abduce membrul
inferior, deoarece se solicită articulaţia coxofemurală, care poate fi sensibilă
în caz de artroze, artrite, sau poate să fi fost înainte sediul unei intervenţii
chirurgicale.
10. Netezirile finale se realizează, ca şi la nivelul regiunii spatelui, în oglindă
faţă de cele iniţiale.

Masajul tendonului ahilian

Poate fi prima regiune abordată în masajul membrului inferior, când se
abordează faţa posterioară în întregime şi nu se lucrează segmentar.
Tendonul ahilian beneficiază de patru forme de netezire, patru forme de
fricţiune şi două forme de frământat.

1. Netezirea
- Pentru prima formă de netezire, maseurul se aşează la picioarele subiectului
şi execută neteziri cu direcţie oblică, ascendent şi lateral, pornind de la
nivelul talonului; netezirile se execută simultan şi simetric, îmbrăcând toată

- zona gleznei.
Netezirea liniară – executată cu pulpa degetelor se face pe toate feţele
tendonului.
- Netezirea în căuş, mână după mână, care îmbracă tendonul.
- Netezirea în cleşte – se formează o priză mică între police şi degetele doi,
trei, şi se lucrează tot de la punctul de inserţie către masa musculară, cu
intensitate crescândă.
2. Fricţiunea
- Fricţiunea liniară – executată cu pulpa degetelor 2-5, care realizează o
mişcare de du-te vino, cu amplitudine redusă, pe fiecare dintre feţele
tendonului.

26
 - Fricţiunea în cleşte – ea este realizată ca şi netezirea, tot cu priză mică şi cu
aceleaşi manevre de du-te vino, din aproape în aproape.
- Fricţiunea circulară care se execută pe feţele laterale ale tendonului,
insistând la nivelul calcaneului pe locul de inserţie. Manevra cunoscută se
execută simultan cu pulpa degetelor.
- Fricţiunea „în ferăstrău” – care se execută cu marginea cubitală a mâinii,
pornind dela nivelul inserţieicupe calcaneu,
muscular. Manevra se execută ambele mâinipână la unirea
deplasate cu pântecele
în sensuri opuse.
3. Frământatul
- Se realizează cu priză mică în cută pe loc executată simultan sau alternativ;
- Se poate realiza cu acee aşi priză, cu ambele mâini simultan, dar deplasate în
sensuri opuse.
4. Netezirile de încheiere se realizează în funcţie de timpul avut la
dispoziţie: putem executa toate cele patru forme de netezire, sau putem
aplica doar manevra „în căuş”.

Masajul piciorului
Se realizează după aşezarea pacientului în decubit dorsal.
Piciorul este o zonă sensibilă, cu multe suprafeţe şi repere osoase, cu multe
elemente fibroase şi tendinoase, cu vase situate superficial şi cu multe terminaţii
nervoase. Toate aceste elemente fac din picior o regiune specială a corpului, care
beneficiază de o medodologie particulară. Această regiune este abordată specific în
cadrul reflexologiei plantare.

I. Faţa plantară
1. Netezirea

- Netezirea
pe este realizată
faţa dorsală bimanual:
a degetelor cu mâna
şi piciorului, stângă
care se execută
continuă neteziri
cu neteziri uşoare
prelungite
peste articulaţia gleznei, până în treimea mijlocie a gambei; în acelaşi timp,
cu mâna dreaptă strânsă pumn, pentru a evidenţia nodozităţile, se execută
manevre pe faţa plantară a piciorului, dinspre degete spre talon. Manevrele
plantare trebuie executate cu intensitate crescută, pentru a evita senzaţiile
neplăcute (de gâdilare).
2. Fricţiunile
Se vor executa, la nivel plantar, fricţiuni circulare, utilizând tot nodozităţile
mâinii şi degetelor, la nivelul suprafeţelor de sprijin plantare, la nivelul marginilor
laterale ale piciorului şi calcaneului.
3. Frământatul

27
 Se recomandă o primă manevră de frământat a zonei plantare, cu executarea
unei prize digito – laterale, între police şi marginea laterală a indexului, la nivelul
zonei de presiune anterioare a plantei.
Cel de-al doilea tip de frământat se realizează cu priză mică, în cută şi se
adresează marginii laterale a piciorului, de la baza degetului V, până la talon.
4. Tapotamentul

pumnulLapalmar
nivel plantar se realizează
şi/sau cubital, dinspreun singur tip
antepicior spredecalcaneu,
manevră insistând
de bătătorit cu
asupra
degetelor, a zonei de presiune anterioare şi asupra bolţii plantare.

II. Faţa dorsală

1. Neteziri liniare
Se aplică pe fiecare deget, pe fiecare metatarsian, pe fiecare dintre spaţiile
interosoase şi pe tendoanele extensorului comun al degetelor – din aproape în
aproape.
2. Fricţiunile
-liniare, executate cu pulpa degetelor II – V şi se aplică pe aceleaşi
structuri-circulare,
ca şi manevra precedentă;
executate cu părţile moi ale mâini (marginea cubitală şi
eminenţa hipotenară, rădăcina palmei, eminenţa tenară) pe toată suprafaţa dorsală a
piciorului.

3. La nivelul degetelor se execută manevre de mobilizare pasivă, tracţiuni în

ax şi de scuturare, pe fiecare deget în parte, dar cu priză comună mobilizând
degetele simultan. În cazul în care se lucrează pe fiecare deget în parte, priza este
latero-laterală.
4. Frământatul
Se aplică muşchilor interosoşi: maseurul se aşază la picioarele subiectului
şi face
du- o priză
te vino, dinbimanuală
aproape înlatero -laterală,
aproape, după
pentru care execută
fiecare mişcări alternative
spaţiu interosos. de
Din aceeaşi
poziţie se execută manevre de „stoarcere” a piciorului, adică de mobilizare
alternativă, în inversie şi eversie; pentru aceasta piciorul este susţinut cu mâna
stângă la nivelul talonului şi cu mâna dreaptă se face o priză laterală şi se execută
mişcări ale mâinilor în sensuri opuse. Din această poziţie, cu mâinile aşezate pe
părţile laterale ale piciorului, se execută o manevră de rulat a plantei.
5. Netezirile finale
Sunt executate cu manevra bimanuală – „în căuş” pe suprafaţa dorsală a
piciorului şi cu nodozităţile mâinii şi degetelor, pe suprafaţa plantară.

28
 Masajul gleznei

La nivelul gleznei, manevrele le pot continua pe cele aplicate la nivelul

piciorului, realizând o singură regiune.
1. Netezirile
Sunt simultane (bimanuale) şi se aplică oblic ascendent, începând de pe faţa

2.dorsală a piciorului către zona maleolară, tendonul lui Ahile şi gambă.

Fricţiunile
- Se execută circular, începând de la baza metatarsienelor şi insistând în zona
perimaleolară, a calcaneului;
- la nivelul interliniei articulare talo-crurale se realizează fricţiuni liniare
transversale.
3. Mobilizările pasive
La nivelul gleznei se pot realiza simultan cu mobilizările piciorului, sau
după manevra precedentă.
4. Neteziri finale

Masajul feţei anterioare a membrului inferior

Gamba

1. Netezirile
Sunt cele descrise pentru segmentele circulare:
- simultane lungi,
- alternative lungi,
- alternative medii,
- alternative scurte,
- neteziri circulare sacadate.

2. Fricţiunile
a. Pe faţa anteromedială a tibiei, care este abordabilă prin palpare
imediat sub tegument şi care este deosebit de sensibilă, fricţiunile se
realizează circular şi liniar pe suprafaţa tibială şi liniar pe creasta
tibială. În partea superioară a crestei tibiale se fricţionează
tuberozitatea tibială, reper osos important, care dă inserţ ie
cvadricepsului.
La nivelul feţei anterioare a gambei sunt două loji musculare, una
b.
medială şi una laterală, care se fricţionează cu manevre circulare
şi/sau prin manevră combinată.
3. Neteziri intermediare – manevre scurte.

29
 4. Frământatul – se execută prin cută pe loc, simultană sau alternativă, pe
fiecare dintre feţele musculare, sau prin manevre circulare {frământat
şerpuit, în val, sau ambele), evitând presiunile pe creasta tibială.
5. Tapotamentul – se pot aplica toate variantele, exceptând creasta tibială.
6. Neteziri intermediare – se aplică manevre simultane lungi, sau netezirea
circulară.
7. Vibraţiile – trebuie să respecte sensul circulaţiei de întoarcere.
8. Neteziri finale care le reiau pe cele iniţiale, în sens invers (în oglindă).

Genunchiul

Este cea mai mare articulaţie a corpului, cu repere osoase perceptibile la

palpare, de aceea masajul genunchiului se poate realiza ca masaj terapeutic izolat,
insistând pe manevrele de netezire şi fricţiune. Genunchiul este considerat zonă
specială de masaj şi va fi abordat odată cu fiecare dintre segmentele pe care le
articulează (gambă şi coapsă).

1. Netezirea – este de tip special:

 În romb – cu manevre simultane aplicate în sens ascendent şi
descendent.
 Transversală – aplicată tot simultan (bimanual), dinspre
medial spre lateral, îmbrăcând genunchiul, de jos în sus şi din
aproape în aproape.
2. Fricţiunea
Manevrele folosite mai frecvent sunt cele circulare, care se aplică de
jos în sus, pe tuberozitatea tibială, pe condilii tibiali, pe interlinia
articulară (unde se pot realiza şi manevre liniare), pe epicondilii femurali
şi pe rotulă.
La nivelul
circular rotulei
pe faţa manevrele
anterioară pot fi aplicate
a rotulei. liniareste
Fricţiunea pentru margini pe
insistentă şi
ligamentul rotulian.
La nivel rotulian se realizează două manevre speciale:
3. Manevra „în capac de borcan” – prin care se mobilizează circular
rotula altenativ, în ambele sensuri, executând priză pe marginea
rotulei.
4. Mobilizările rotulei – se fac în sens latero-lateral şi craniocaudal şi
realizează deplasarea, pe distanţe mici ale rotulei, faţă de planurile
tisulare profunde.
5. Netezirile finale – se aplică întâi cele transversale şi apoi cele în
romb.

30
 Masajul coapsei

Datorită asemănărilor anatomice între cele două feţe ale coapsei, manevrele
de masaj (atât cele principale, cât şi cele secundare) se aplică în aceeaşi succesiune
şi după aceleaşi metodologii urmărite şi expuse la „Masajul feţei posterioare a
coapsei.

Masajul abdomenului

Din raţiuni tehnice, dar şi didactice se împarte în:

- masajul peretelui abdominal
- masajul conţinutului abdominal.

Masajul peretelui abdominal

1. Netezirea – se desfăşoară în trei timpi şi seamănă cu cel executat la

nivelul regiunii fesiere.
a. Cu faţa dorsală a degetelor, cu mâinile apropiate şi paralele de la
nivelul pubian până la nivel xifoidian;
b. Tot cu faţa dorsală a degetelor paralel cu rebordul costal, dinspre
medial spre lateral, oblic şi de sus în jos.
c. Cu faţa palmară a mâinilor şi degetelor tot cu manevră oblică dinspre
flancuri spre zona pubiană.
Se pot aplica şi manevre circulare transversale simultane, executate dinspre medial
spre lateral şi de jos în sus.
2. Fricţiunile se realizează din aproape în aproape, pe re perele osoase ale
zonei:

-- de
pe la nivel xifoidian,
rebordul costal,
-creasta iliacă, bilateral,
-simfiza pubiană.
Pentru fereastra abdominală se aplică palma deasupra regiunii ombilicale şi se
execută mişcări uşoare, circulare, în limita elasticităţii tegumentului, fără presiuni.
3. Neteziri intermediare, executate în trei timpi, după tehnica descrisă.
4. Frământatul se realizează în cută pe loc, sau alternativ, pentru flancuri şi
în cută rulată pentru peretele abdominal.
Se mai descrie un tip de frământat în cută, realizat cu priză mică numit ”spălatul
rufelor”, mobilizând ţesuturile alternativ, din aproape în aproape.

31
 5. Tapotamentul se realizează tangenţial respectând direcţia fibrei
musculare a drepţilor abdominali şi oblicului extern.
6. Netezirile de încheiere – se fac întâi cele transversale şi apoi cele în patru
timpi.

Masajul conţinutului abdominal

Abdomenul are nouă zone, dispuse pe trei niveluri:

1. Pe nivelul întâi - epigastrul este zona supraombilicală, iar hipocondrul
drept şi hipoc ondrul stâng sunt cele două zone laterale, imediat sub
rebordul costal.
2. Pe nivelul al doilea - zona din jurul ombilicului se numeşte
periombilicală iar fl ancul dre ptşi flancul stâng sunt cele două zone
care încadrează lateral zona periombilicală.
3. Pe nivelul al treilea - zona centrală poartă numele de hipogastru şi este
încadrată de zona inghinală dreaptă şi zona inghinală stângă.
La nivelul acestor zone se proiectează viscerele abdominale, astfel în cât vom avea:

La nivelul epigastrului – stomacul;
 La nivelul hipocondrului drept – ficatul şi vezica biliară;
 La nivelul hipocondrului stâng – splina şi pancreasul;
 La nivelul regiunii periombilicale – ansele jejunoileonului;
Colonul are o repartiţie particulară:
- Partea sa iniţială, cecul, de care este ataşat apendicele vermicular se
proiectează la nivelul regiunii inghinale drepte şi imediat deasupra
acesteia.
- Cecul continuă cu colonul ascendent, care are o direcţie cranială,
urcă la nivelul flancului drept, sub loja hepatică, formând o curbură
numită curbura (flexura) colică dreaptă, după care se continuă cu

- colonul
Colonultransvers
transvers(de
se la dreaptaînlaetajul
situează stângă).
superior abdominal, la limita
dintre epigastru şi zona periombilicală.
- Când ajunge la nivelul hipocondrului stâng, formează curbura colică
stângă, sau unghiul stâng al colonului şi îşi schimbă din nou direcţia
devenind colon descendent, în zona flancului stâng.
- Colonul descendent continuă cu cel de al patrulea segment al
colonului, sigmoidul, care devine profund, are un traiect ondulat şi se
termină cu rectul, care nu poate fi palpat deoarece se află în spatele
vezicii urinare, care se proiectează la nivelul hipogastrului.

Toate elementele descrise se pot aborda prin manevre uşoare de masaj:

32
Masajul începe cu neteziri în trei timpi după care se realizează o manevră între
fricţiune şi frământat pentru ansele intestinului subţire: se aplică toată palma
deasupra zonei periombilicale şi se realizează o manevră circulară, dezvoltând
presiune pe toate marginile mâinii.
Următoarele manevre se adresează cadrului colic:
1. Neteziri – se realizează cu mişcări alternative scurte, mână după mână,

orientate
Direcţia paralel
manevreicu respectă
axul longitudinal
direcţia alde fiecărui segment
progresie de colon.
a conţinutului
intestinului.
2. Manevrele intermediare (între fricţiune şi frământat) se realizează cu
pulpa degetelor şi se pot face în două moduri:
- circular – din aproape în aproape pe tot cadrul colic;
- liniar – se aplică degetele, se trage în suprafaţă şi se împinge în
profunzime (începând cu colonul descendent manevra este inversă)
3. Tapotamentul – pentru cadrul colic, care se realizează tangenţial, cu
vârful degetelor, sau cu mâna înclinată în sens de adducţie. Fibrele
musculare la nivelul colonului audispozi’ie particulară:
- unele circulare discontinue numite haustre,
- altele longitudinale, care sunt condensate
şi formează trei benzi
longitudinale, care se continuă pe toată lungimea colonului şi sunt numite
tenii.
Cele două variantele tapotament se adresează ambelor tipuri de fibre musculare:
- pentru a stimula fiecare haustru, tapotamentul se aplică din aproape
în aproape, perpendicular pe axul longitudinal al colonul, de la
nivelul cecului până la sigmoid.
- Pentru a stimula fibrele musculare longitudinale (teniile), manevra se
realizează pe direcţie longitudinală, tot din aproape în aproape şi tot
de la cec la sigmoid, paralel cu axul longitudinal.

4. Vibraţiile se realizează pe trei zone de elecţie, cu marginea cubitală a

mâini:
- la nivelul hipocondrului drept, pentru a stimula ficatul şi vezica
biliară, se aplică mâna sub rebordul costal;
- la nivelul hipocondrului stâng – tot cu marginea cubitală, pentru loja
splenică;
- la nivelul hipogastrului, deasupra simfizei pubiene, pentru stimularea
vezicii urinare.
5. Netezirea de încheiere care se execută invers:
- mai întâi manevrele liniare transversale,
- în final manevrele de netezire în trei timpi.
La nivelul abdomenului se utilizează două manevre secundare:

33
 a) Râcăitul –care seamănă cu cernutul şi se aplică pe flancuri, pentru a
stimula întreaga masa musculară.
b) Balotatul – mâinile se aşează tot la nivelul flancurilor, dezvoltând o
presiune se deplasează anterior o dată cu încrucişarea braţelor şi o dată
fără.
Acestea sunt manevre finale, ce se execută înaintea netezirilor de încheiere.

Masajul toracelui

Toracele beneficiază de puţine manevre, iar areolele mamare (la sexul

masculin) şi glanda mamară (la sexul feminin) se exceptează de la masaj.

1. Netezirile – sunt:
- simultane lungi cu ieşire la nivelul muşchilor trapezi şi respe ctiv pe
umeri îmbrăcând deltoidul;
- alternative lungi care se aplică pe fiecare din torace, mână după
mână, începând de asemenea de la baza toracelui;
- neteziri oblice medii;
- transversale scurte.
2. Fricţiunea – începe cu manevră circulară, la nivelul:
- apendicelui xifoid,
- continuă pe corpul sternului insistându-se în unghiul Luis,
- manubriul sternal,
- furculiţa sternală,
- claviculă,
- până la nivelul celor două acromioane.
Pentru zonele costale se aplică de asemenea fricţiuni, cu toată palma, sa u cu
marginea cubitală a mâinii, începând de la rebord şi continuând pe tot toracele.
Fricţiunile
suprafeţelor liniare
coastelor, câtseşi realizează cu degetele Încep
spaţiilor intercostale. uşor abduse şi se adresează
parasternal atât
şi se continuă
pe toată lungimea arcului costal.
3. Frământatul se realizează numai pe tendonul şi porţiunea axilară a
marelui pectoral, cuta realizându-se la nivelul peretelui anterior al axilei.
Se realizează cu priză mică, simultan, sau alternativ.
4. Tapotamentul – se realizează cu intensitate redusă, cu manevre
tangenţiale, aplicate craniocaudal deasupra sternului; cu manevre paralele
cu direcţia fibrelor pe marii pectorali; şi manevre paralele cu coastele pe
restul suprafeţei toracelui.
5. Vibraţiile – se realizează cu intensitate redusă şi numai peste corpul
muşchiului pectoral.

34
 6. Netezirea de încheiere care se aplică în oglindă faţă de cele iniţiale.

Masajul membrului superior

Poziţia pacientului poate fi cea de decubit dorsal, sau aşezat -rezemat.

Masajul se realizează cu o singură mână a maseurului, cealaltă susţinând
segmentul, pentru mână şi bimanual pentru antebraţ şi braţ.
Masajul mâinii

Membrul superior este susţinut, poziţionând palma subiectului pe zona

palmară a mâinii maseurului, mediusul maseurului se aşează pe antebraţ între
cubitus şi radius în timp ce indexul şi inelarul se poziţionează deasupra celor două
stiloide. Priza este identică, indiferent care dintre cele două membre este în lucru.

Faţa dorsală a mâinii

1. Neteziri– cu mânadeget
de lucru, dinspre
dorsală, pe fiecare în parte, apoidistal spre proximal,
pe fiecare liniare
metacarpian şi pe faţa
fiecare
spaţiu interosos.
2. Fricţiuni – circulare executate cu eminenţele tenară şi hipotenară.

Faţa palmară

1. Neteziri – cu pulpa degetului, pentru fiecar e deget în parte.

2. Fricţiunile – se pot realiza liniar pe degete şi cu intensitate crescută,
circular pe regiunea palmară, insistând pe zonele capetelor
metacarpienelor. Dacă pacientul nu are sensibilitate deosebită, se poate

3. lucra cu nodozităţile
Frământatul – este degetelor pe zona
de asemenea tenară şi hipotenară.
unimanual se realizează cu priză mică
deasupra capetelor metacarpienelor şi pe zona muscularizată (tenară şi
hipotenară). Se efectuează şi frământat bimanual, ca în cazul piciorului,
pentru musculatura interosoasă, cu mişcări alternative, înainte şi înapoi,
alternativ.
4. Tapotamentul – se face uşor, în picături de ploaie, pe cele două eminenţe.

5. Rulatul şi cernutul – se realizează bimanual atât pentru degete cât şi

pentru toată mâna.
6. Tracţiunile în ax ale degetelor se realizează respectând priza laterală, pe
fiecare deget în parte.

35
 7. Mobilizări pasive cu tensiuni finale, executate analitic, pentru fiecare
articulaţie în parte.
8. Scuturări ale fiecărui deget în parte şi pentru mână în ansamblu.
9. Neteziri de încheiere

Masajul antebraţului

Cuprinde toate cele 5 manevre principale şi manevrele secundare aplicate

segmentelor cilindrice.

1. Netezirile iniţiale – sunt lungi, medii, scurte şi circulare sacadate.

2. Fricţiunile – insistând pe reperele mari ale articulaţiilor pumnului şi a celor
două stiloide şi pe reperele articulaţiilor cotului: olecran, cap radial,
epicondilii humerali. Fricţiunea se adresează apoi părţilor moi, folosind
manevre circulare. Intensitatea trebuie adaptată deoarece persoanele mai

3. învârstă
Netezirisau slabe pot eavea
intermediar o sensibilitate
– vor maicele
fi aplicate doar crescută.
circulare sacadate.
4. Frământatul – în funcţie de volumul segmentului, ca şi la nivelul gambei,
antebraţul poate fi împărţit în două sau trei părţi longitudinale, pentru
frământatul în cută pe loc, simultan sau alternativ. Se mai aplică frământat
circular (şerpuit şi în val).
5. Tapotamentul – dacă părţile moi sunt dezvoltate, se pot aplica toate
tipurile de tapotament. La persoanele cu extremităţi subţiri se realizează
tapotamentul tangenţial, manevrele fiind aplicate paralel cu axul fibrelor
musculare.
6. Cernutul şi rulatul se realizează după tehnica descrisă, respectând direcţia

7. Vibraţii veno-limfatice.
întoarcerii–spre deosebire de membrul inferior, se realizează bimanual, o
mână a maseurului susţinând segmentul şi efectuând vibraţiile cu mâna
dreaptă..
8. Neteziri finale.
Masajul antebraţului ca şi al braţului se realizează bimanual şi pentru o bună
efectuare este necesar ca maseurul să aibă o centură de care pacientul să -şi agaţe
mâna, pentru susţinerea segmentului.

36
 Masajul braţului

Respectă aceleaşi etape, intensitatea manevrelor fiind însă mai crescută,

deoarece părţile moi fiind mai dezvoltate.
După masarea tuturor segmentelor se aplică câ teva manevre adresate
membrului superior în ansamblu:
- mobilizările pasive cu tensiuni finale;
- tracţiuni în ax;
- scuturări.

Masajul cefei şi al umerilor

Poziţia subiectului este: aşezat în faţa unei mese, cu coatele sprijinite pe

planul aceasteia şi mâinile susţinând fruntea. În felul acesta se etalează regiunea
cefei.

1. Netezirile iniţiale – sunt lungi, executate alternativ, cu două tipuri de

mişcări:
a) Se aşează rădăcina mâinii la nivelul liniei occipitale şi acestea se deplasează
vertical descendent, până la nivelul regiunii interscapulare.
b) Se aşează mâinile cu marginea cubitală sub lobii urechilor şi sub apofizele
mastoide, iar manevra continuă îmbrăcând feţele laterale ale gâtului, umerii şi
regiunea deltoidiană.

2. Fricţiunile – se aşează rădăcina mâini la baza gâtului şi cu degetele

uşor abduse se realizează mişcări circulare la nivelul liniei occipitale externe,
protuberanţei occipitale externe şi bazei craniului. Fricţiunile continuă apoi, din
aproape în aproape, tot cu manevre circulare şi intensitate uşor crescută, pe toată
regiunea spinoase
apofizei cefei. SeC7,
insistă cu fricţionarea
se fricţionează ligamentului
musculatura gâtuluioccipital
de sus în până la nivelul-
jos, insistându
se atât pe trapezi cât şi pe paravertebrali.
3. Frământatul – se va împărţi regiunea cefei în trei părţi:
- două părţi laterale, care se vor lucra simultan şi simetric, până la baza
gâtului;
- regiunea mediană, care se lucrează cu cută mică, cu ambele mâini,
simultan.
După ce s-a ajuns la rădăcina gâtului, fiecare umăr se lucrează separat, în cută pe
loc, simultană şi alternativă, după care se continuă cu deltoidul de aceeaşi parte.
4. Tapotamentul:

37
 - La nivelul regiunii occipitale se realizează cu manevre uşoare, blânde
aplicate cu pulpa degetelor.
- Pe ceafă şi umeri se lucrează tangenţial, paralel cu fibrele musculare.
- La nivelul deltoidului se pot efectua manevre de tocat cubito-palmar
şi bătătorit.
5. Vibraţiile – se aplică numai pe umeri şi pe deltoid.
6. Neteziri finale similare celor iniţiale.
Masajul calotei craniene

Se păstrează aproximativ aceeaşi poziţie, ca pentru masajul cefei, numai că

se va susţine capul pacientului sub bărbie. Poziţia maseurului este ortostatică,
iniţial în spatele, apoi în faţa pacientului.

1. Netezirile – sunt de două feluri şi se efectuează cu degetele abduse:

a) degetele se aplică deasupra arcadelor sprâncenoase, pe frunte, manevra
îmbracă toată calota şi se termină la nivelul regiunii cefei, mâinile fiind

b) ţinute
Mâinileparalel.
se aşează faţă în faţă la nivelul frunţii, cu degetele mici pe
pleoapa superioară şi se deplasează deasupra pavilioanelor urechilor,
îmbrăcând calota craniană.
2. Fricţiunile – maseurul se aşează în faţa pacientului, cu degetele abduse
execută fricţiune sistematică a întregii calote, de câte ori este nevoie.
3. Tapotamentul – se face uşor, în picături de ploaie, cu pulpa degetelor,
lăsate să cadă pe toată suprafaţa.
4. Fricţiuni vibrate – care se realizează ca şi fricţiunile simple, doar că
presiunea este mai mare şi mişcarea este vibratorie.
5. Netezirile finale se execută similar celor iniţiale.

38
 DRENAJUL LIMFATIC

SCURT ISTORIC

Existența limfei era bănuită încă din antichitate, când era denumită de greci
sângele alb. Ea nu a fost pusă în evidență în mod direct, din cauza limpidității sale.
Exist
oară, de unența limfeiitalian
fiziolog și a vaselor limfatice
– Gaspare Asselli,aînfost pusă în evidență, pentru prima
1622.
În anul 1647, Jean Pecquet a descoperit vasele mari ale circulației limfatice:
canalul toracic și cisterna chyli care-i poartă numele.
Prima descriere a sistemului circulator limfatic îi aparține lui Thomas
Bartholin și datează din anul 1652.
Cercetările ulterioare s-au soldat cu rezultate notabile abia peste două sute de
ani, când, în anul 1874, anatomistul francez Marie Phili bert Constant Sappey
publică un atlas anatomic, care conține o descriere amănunțită a circulației
limfatice superficiale.
De la sfârșitul secolului XIX datează primele încercări de tratament a
limfedemelor, prin aplicarea de presiuni manuale la nivelul ext remităților, încercări
ce au aparținut chirurgului belgian de srcine austriacă Alexander von Winiwarter.
În anul 1912, Alexis Carrel, chirurg și biolog american de srcine franceză,
este premiat de Fundația Nobel pentru studiile sale, care au demonstrat r olul
fundamental al limfei în menținerea vitalității țesuturilor, dar și pentru reușitele
sale în domeniul chirurgiei vasculare.
În fine, în 1932, fizioterapeutul danez Emil Volder pune la punct metoda
drenajului limfatic manual, pentru tratamentul limfedemelor. Metoda sa este
utilizată în prezent, în întreaga lume.
În 1978, Dominique Jacquemay asociază drenajul limfatic cu metodele terapeutice
extrem-orientale, ceea ce sugerează că această metodă de tratament se poate

dezvolta și modifica în continuare, sub influența celor mai noi descoperiri

științifice.

ALCĂTUIREA ŞI DISPOZIŢIA SISTEMULUI LIMFATIC

Structura vaselor şi ganglionilor limfatici

1. Limfaticele membrului superior

Limfaticele membrului superior se împart în superficiale – plasate în derm şi în

ţesutul celular subcutant de deasupra aponevrozelor şi în profunde ¬¬– plasate
dedesupt.

39
• Reţeaua colectoarelor superficiale – repartizată armonios la suprafaţa
fiecarui membru şi, în acelaşi timp, cea mai densă la nivelul degetelor şi la
suprafaţa palmară a mâinii. Astfel se explică frecvenţa mai mare a edemelor feţei
dorsale ale mâinii, în raport cu faţa palmară. Colectoarele interosoase anterioare şi
posterioare (ultimele satelite ale reţelei sanguine, urcă pe antebraţ, apoi pe braţ,
colectând limfaa antebraţului
antero-internă adusă prin capilare). Drenajul
şi braţului, trecândseprin
va ganglionii
realiza, în supraepitrohleeni.
principal, pe faţa
Colectorii se reunesc în final în regiunea axilară.
• Două colectoare radiale profunde la nivelul pumnului mâinii, care însoţesc
artera radială şi se anastomozează la plica cotului. Există, de asemeni, două
colectoare cubitale profunde care urcă de -a lungul vaselor cubitale până la plica
cotului. Colectoarele interosoase anterioare şi posterioare (ultimele perforează
membrana interosoasă) se unesc cu celelalte colectoare la nivelul plicii cotului. Din
aceste colectoare ale antebraţului, se nasc 2 sau 3 colectoare humerale. Acestea se
pot reuni în treimea mijlocie a braţului, cu una sau două ramuri ale ganglionilor
epitrohleeni şi cu câteva ramuri musculare.
Observaţie : Aceste ramuri
în cazul întreruperii reţeleiconstituie,
limfaticefără
– deîndoială,
ex. Inocazul
cale derezecţiei
supleerelimfatice
(aternativă),
din
mastectomii. Aceste căi pot creşte numeric, anume, căile preexistente
nefuncţionale devin funcţionale, în caz de necesitate. O altă ipoteză susţine că
sensul fluxului limfatic poate fi inversat şi poate fi trecut din reţeaua profundă în
cea superficială pentru degajarea reţelei profunde.

2. Ganglionii limfatici ai membrului superior

• Ganglionii superficiali:
a. Supraepitrohleenii -- 2-3 cm deasupra epitrohleei. Vasele eferente

reîntâlnescspre
orientează reţeaua
calea limfaticelor
superficială. profunde, în timp ce ganglionii humerali se
b. Ganglionii stratului deltopectoral
• Ganglionii profunzi – se pot afla de-a lungul arterei radiale, cubitale,
interosoase şi humerale
• Ganglionii axilari – Majoritatea acestora sunt sub-aponevrotici (deci
profunzi). Puţine limfatice ale membrului superior nu converg spre ganglionii
axilari. Se găsesc aici grupul humeral, toracic, scapular, central, subclavicular.
Toate vasele colectoare limfatice ale membrului superior (superioare sau profunde)
ajung la grupul humeral. Colectoarele cele mai externe ale braţului pot
scurtcircuita grupul humeral şi comunică direct cu grupul sub sau supraclavicular.
Grupul humeral numără 5-7 ganglioni în zona posteroexternă a axilei.

40
Vasele eferente ale grupului humeral se varsă :
1. în grupul central ;
2. în grupul subclavicular.
Grupul toracic sau mamar extern (subgrupul superior şi subgrupul inferior)
cuprinde 5-7 ganglioni lipiţi pe peretele toracic al coastelor de la a 2 -a la a 6-a. Ei
drenează o mare parte a limfaticelor sânului, ale peretelui antero -lateral al
toracelui, ale tegumentelor şi muşchilor peretelui abdominal supra-ombilical.
Grupul scapular cuprinde 5-10 ganglioni aflaţi de -a lungul venei scapulare
inferioare, până la vărsarea acesteia în vena axilară. Ei dreneaza tegumentele şi
muşchii peretelui toracic posterior şi ai părţii postero -laterale de la baza gâtului.
Limfa se varsă apoi în ganglionii humerali.
Grupul central numără 4-6 ganglioni. El primeşte colectoarele limfatice venind de
la sân (cu grupul toracic). El este inclus în grăsimea din partea medie a ailei. Îşi
trimite eferenţele spre grupul subclavicular.Grupul subclavicular cuprinde 6 -12
ganglioni : el ocupă vârful piramidei axilare deasupra mivului pectoral. El primeşte
vasele eferente ale altor grupuri, trunchiul superficial interdeltopectoral si
colectoarele superficiale ale glandei mamare.

Sistematizarea teritoriilor
interes practic minor, de există
fiindcă drenajmultiple
ale fiecărui sediu ganglionar nu are decât un
anastomoze.
Observaţie: Limfaticele pielii şi ale sânului merg direct în releul retroclavicular pe
faţa anterointernă.
Examinarea ganglionilor axilari -- Pacientul este aşezat cu braţul în antepulsie la
cca 30°, cotul flectat, mâna în sprijin pe omoplatul practicianului. Mâna
homolaterală a practicianului fixează umărul pacientului, în timp ce degetele
celeilalte mâini explorează piramida axilară. Ţesuturile moi vor fi deprimate fie
spre cutia toracică, fie către extremitatea proximală a humerusului.

3. Limfaticele membrului inferior

Ele cuprind :
1. Colectoarele superficiale satelite ale safenei interne – mergând spre
colectoarele inghinale ;
2. Colectoarele superficiale ale safenei externe – mergând spre ganglionii
limfatici poplitei:
3. Colectoarele regiunii fesiere.
Observaţie : Limfaticele sunt mai numeroase la picior, decât la gambă şi la coapsă.
La picior, sunt mai numeroase pe faţa plantară, decât pe faţa dorsală. Există o axă
medio-posterioară de drenaj limfatic puţin dezvoltată, din care pleacă numeroase
ramuri circumflexe care se întâlnesc cu trunchiurile venoase superf iciale antero-
interne principale, pe care le însoţesc până la releul inghinal.

41
4. Colectoarele profunde se împart în :
a. cele care urmează vasele (sau principale) ;
b. cele numite căi accesorii.
Căile principale :
a. care urmăresc artera nutritivă a osului;
b. ale membranei interosoase;
c. care
d. care urmează arterele plantare;
însoţesc anastomoza dintre artera pedioasă şi artera plantară externă;
e. care însoţesc artera tibială anterioară
f. satelitele arterei tibiale posterioare, care se varsă în gangli onul popliteu cel
mai extern
Limfaticele satelite vaselor femurale cresc numeric pe măsură ce cresc colateralele.
Cele mai multe se întâlnesc cu ganglionii iliaci externi.
Căile accesorii :
a. limfaticele satelite ale arterei obturatorii, care se varsă în grupul intern an
ganglionilor externi ;
b. Limfaticele satelite ale arterei sciatice, care se varsă în ganglionii iliaci
interni ;
c. Limfaticele satelite ale arterei fesiere, care pot ajunge în ganglionii limfatici
şi în cei ai arterei iliace comune.
Observaţii :
1. Aceste căi accesorii sunt căi posibile de derivaţie în limfedeme.
2. Comunicaţiile există între circulaţia superficială şi circulaţia profundă.

4. Ganglionii limfatici ai membrului inferior

• mai
sunt Ganglionii inghinali
putin numeroşi : 1se
-3împart alţi autori).şiEi
în superficiali
(4-5 după profunzi. Ganglionii
sunt legaţi profunzi
de grupul intern
al ganglionilor iliaci. Jackson a dovedit că, colecţiile limfatice ale coapsei pot
atinge şi ganglionii limfatici iliaci, fără să treacă p rin ganglionii inghinali.
Examinarea ganglionilor inghinali – Pacientul este în decubit dorsal,
genunchii semiflectaţi în sprijin pe o pernă.
• Ganglionii poplitei – Sub aponevroză, între safena externă şi nervul sciatic
popliteu extern se află grupul ganglionilor profunzi.
Un ganglion izolat s-ar putea afla, după unii autori, deasupra
aponevrozei şi deci mai superficial, dar legat de ganglionii mai profunzi.

42
 Ganglionul safen extern primeşte colectoarele satelite ale venei safene
externe, provenind de la treimea posterioară a marginii externe a picioarului, de la
partea externă a călcâiului şi de la faţa posterioară a gambei.
Examenul ganglionilor politei : Pacientul se află în decubit ventral,
genunchiul flectat pasiv la 60°. Pulpa falangelor distale ale degetelor explorează
creasta poplitee.
Ganglionul tibial anterior – La nivelul membranei interosoase, deci chiar
•sub-aponevrotic. Unii autori cred că e vorba de un nodul întrerupător, aşa cum se
găsesc numeroşi de-a lungul colectoarelor şi care nu se poate numi ganglion. Alţii
cred că e o formaţiune « progresivă », care va fi mai mare la descendenţi, deci
creşte de la o generaţie la alta.

Remarci generale :
1. Ganglionii întrerupători pot lipsi complet. Aceştia nu par a juca un rol
important în drenajul limfatic.
2. Mult mai grave sunt, în consecinţă :
a. anomalia reprezentată prin absenţa unuia sau mai multor colectoare. Chiar
dacă condiţiile
greu de sunt normale,
tratat : fazele funcţia
repausului cu mede drenaj
mbrul în poate
poziţiefideclivă
depăşită. Limfedemul
reprezintă este
o măsură
profilactică, cum este şi folosirea contenţiei elastice, alături de drenajul manual ;
b. Prezenţa unui număr suficient de colectoare, dar de calibru inferior
normalului. Limfedemul poate să nu apară decât foarte târziu, de exemplu, în urma
unui traumatism. Pacientul îşi poate aminti că avea gleznele mai groase seara
uneori, fără a atinge proporţiile unui adevărat edem. La ridicarea membrului,
edemul se resoarbe întotdeauna. Contenţia elastică se recomandă alături de
drenajul manual ;
c. Prezenţa varicelorlimfatice. Această anomalie este un obstacol evident în
evacuarea normală a limfei. Repausul în poziţie declivă şi contenţia elastică ajută
mult
d. manevrele manuale
Hipoplazia vaselorale drenajului
limfatice. ;
Aceasta poate fi combătută eficace prin drenaj
manual. Ne referim la una dintre caracteristicile esenţiale ale drenajului manual,
care constă în redarea unei activităţi normale sau măcar în depăşirea acestor
condiţii de către unitatea limfatică ( unitatea funcţională limfatică = limfangiom :
spaţiul cuprins între 2 valve). Credem că această proprietate a masajului este un
factor determinant în rolul tratamentului limfedemului.
3. Comunicaţiile (comunicantele) limfovenoase au fost puse în evidenţă de
numeroşi autori.
Cea mai importantă este vărsarea canalului toracic în vena subclavie.
Numeroase ipoteze au fost emise pentru a explica această particularitate, ca şi

43
funcţionalitatea prin prea-plin, pe care l-ar putea juca comunicaţiile
(comunicantele).
În altă ordine de idei, comuncantele nu ar intra în funcţie decât în caz de
nevoie, în anumite condiţii experimentale sau patologice.
4. Pe baza acestor date, putem presupune că, creşterea presiunii edemului, deci
şi creşterea presiunii în interiorul vasului limfatic este susceptibilă să deschidă
comunicantele. Se crede, între
artificială de comunicante deasemeni,
limfaticecăşi actul
vene. chirurgical constăadică
Trecerea inversă, în creşterea
trecerea
sângelui venos în vasul limfatic, antrenează coagularea.

STRUCTURA SI FUNCTIA SISTEMULUI LIMFATIC

Ganglionii iliaci şi lomboaortici

Lanţurile iliace constituie releul obligatoriu prin care limfa, venind de la

membrele inferioare se varsă în canalul toracic. Tehnicile manuale nu ar avea, fără
îndoială,
limfatice.mare incidenţă la acest nivel datorită profunzimii localizării acestor căi
Ganglionii iliaci se împart în 3 lanţuri :
1. lanţul extern : aflat pe marginea externă a arterelor iliace, primitivă şi
externă, având tendinţa să se insinueze între psoas şi arteră ;
2. lanţul mijlociu: este plasat înăuntrul arterei iliace externe, pe faţa
anterointernă a venei. Se continuă în spatele arterei iliace primitive ;
3. lanţul intern : se naşte în spatele părţii interne a arcadei crurale şi se
continuă de-a lungul arterei iliace interne.
Lanţurile iliace primesc şi trunchiurile care drenează majoritatea viscerelor
pelvine.

Lanţurile
lanturile ganglionare lomboaortice
ilio-pelviene. se împart în 4 grupe care prelungesc
Din plexul lomboaortic s e desprind două trunchiuri lomb are care, dupa un
traiect sinuos retrovascular, depăşesc orificiul aortic cu diafragma, în spatele aortei.
Reunirea lor supra sau subdiafragmatic ă formează canalul toracic. Dacă
confluentul este subdiafragmatic, el primeşte trunchiul limfatic intestinal care
drenează chilul absorbit la nivelul intestinului subţire. Cisterna lui Pecquet
marchează srcinea canalului toracic.

1. Limfaticele capului şi ale gâtului

Cercul ganglionar pericervical cuprinde :

44
 1. grupul occipital profund – situat sub unghiul postero-superior al
muşchiului sternocleidomastoidian şi pe ţesutul fibrotendionos, care
acoperă linia occipitală superioară între inserţiile
sternocleidomastoidianului şi trapezului, primeşte limfaticele din
porţiunea occipitală a pielii păroase a capului. Vasele eferente se varsă
în canalele profunde ale sternocleidomastoidianului către crestele
retroclaviculare ;
2. grupul mastoidian – situat la capătul proximal al
sternocleidomastoidianului, primeşte limfaticele feţei posterioare ale
pavilionului urechii şi a teritoriului parietal al pielii păroase a capului ;
vasele eferente întâlnesc eferentele grupului parotidian, apoi coboară
pe marginea anterioară ;
3. grupul parotidian – care se subdivide în 3 grupe : grupul superficial
şi preauricular, grupul sub -aponevrotic şi ganglionii intraglandulari.
Acest grup primeşte limfa din regiunile temporală şi frontală a pielii
păroase a capului, de la pleoape, de la rădăcina nasului, de la urechea
externă ;
4. grupul submaxilar profund – plasatde pe marginea inferioară
mandibulei şi obrazului primeşte limfa la pleoapa inferioară, de laa
nas, de la obraz, de la buze, de la gingii şi de la planşeul bucal ;
5. grupul submentonier – care este fie profund, fie superficial, plasat
între cele două părţi ale muşchiului digastric, primeşte limfa de l a
menton, de la buza inferioară, de la partea mediană a gingiei
inferioare, de la planşeul bucal şi de la vârful limbii.

 Grupele laterale profunde ale gâtului sau lanţul ganglionar

substernomastoidian profund, plasat de la mastoidă până la baza gâtului.
 Grupul cervical profund juxta-visceral cuprinde :
a. ganglionii retrofaringieni;
b. ganglionii prelaringieni;
c. ganglionii pretraheali;
d. ganglionii lanţului recurenţial.
 Vasele limfatice ale capului şi gâtului merg la ganglionii
substernomastoidieni. De la aceştia pleacă vasele eferente, care se reunesc
de fiecare parte într-un trunchi comun, trunchiul jugular. Acesta se varsă în
dreapta, în unghiul confluenţei venelor jugulară internă şi subclavie drepte ;
în stânga, în canalul toracic, puţin deasupra vărsării acestuia în subclavie.

2. Limfaticele feţei anterioare a trunchiului

45
  Limfaticele feţei anterioare a toracelui (pieptul) – Pieptul este drenat pe cale
antero-internă, fără să treacă prin piramida axilară, direct prin ganglionii
aflaţi deasupra articulaţiilor condrosternale. Aceste căi eferente se îndreaptă
şi spre releele ganglinare mamare interne.
Limfaticele regiunii medio-abdominale şi supraombilicale se
îndreaptă şi spre releele ganglionare mamare interne.
Aceste căi se îndreaptă
Calea anteroexternă apoi, colectori
trimite de regulă,spre
în canalul toracic.
ganglionii mamari externi
inferiori. Limfa este apoi evacuată prin piramida axilară.

 Limfaticele abdominale – Limfaticele peretelui abdominal se îndreaptă, sub

linia medio-abdominală subombilicală spre grup ele ganglionare inghinale
corespunzătoare, adică grupele superointernă si superoexternă.
Aceste relee ganglionare trimit, la rândul lor, limfa în profunzime prin
căi eferente care se varsă în lanţurile ganglionare lomboaortice.

3. Limfaticele feţei posterioar e a tru nchiul ui

Limfaticele feţei posterioare a trunchiului se repartizează în două teritorii

distincte, delimitate printr-o linie, mai mult sau mai puţin orizontală, care trece
deasupra vertebrelor dorsale de la a 10-a la a 12-a.
Faţa posterioară a toracelui este drenată spre ganglionii axilari şi mai precis,
spre grupele subscapulare homolaterale.
Colectoarele regiunii medio-dorsale se îndreaptă spre plica axilară
homolaterală.
Se pare că nu există posibilitatea transferului controlateral al limfei , de pe o
parte pe alta.
Limfaticele părţii inferioare a spatelui (regiunea lombară până la vertebrele
dorsale a 11-a sau a 12-a) drenează limfa sprelanţurile ganglionare
Regiunea mediodorsală inferioară e drenată spre plica inghinalăinghinale.
homolaterală.
Colectoarele limfatice posterioare devin laterale, pentru a înainta pe faţa antero -
laterală a abdomenului spre grupul ganglionar inghinal superoextern.

METODOLOGIA DRENAJULUI LIMFATIC MANUAL

Drenajul limfatic – obiective şi mod de realizare

Drenajul limfatic asigură drenarea lichidelor excedentare care scaldă celulele,

menţinând, în acelaşi timp, echilibrul hidric al spaţiilor interstiţiale şi evacuarea
46
deşeurilor provenind din metabolismul celular. La evacuarea acestor lichide
interstiţiale participă doua procese total distincte.
Primul proces este o captare realizată de capilare limfatice. Captarea este
consecinţa creşterii locale a presiunii tisulare; cu cât va fi mai mare presiunea, cu
atât va fi mai mult preluată de capilarele limfatice.
Al doilea proces constă în evacuarea, departe de zona infiltrată, a substanţelor

preluate în capilarele
precolectoare limfatice. Acest transport al limfei în vase se realizează prin
către colectoare.
Cele două procese, foarte diferite unul de altul, trebuie faci litate prin tehnici
apropiate drenajului manual.
Pentru a răspunde exigenţelor de captare şi evacuare, urmează descrierea
modalităţilor de executare a manevrelor necesare. Captarea se realizează chiar la
nivelul infiltraţiei. Evacuarea reprezintă transferul de lichide captate la distanţă de
zona de captare.

MODALITĂŢILE DE EXECUŢIE A MANEVRELOR DE MASAJ

Manevra de captare sau resorbţie

Mâna se află în contact cu pielea prin marginea cubitală a degetului al 5 -lea.
Degetele imprimă succesiv o presiune, în acelaşi timp antrenând o mişcare
circulară a pumnului. Pumnul mâinii participă şi el la dezvoltarea presiunii.
Manevra realizează o creştere a presiunii tisulare şi orientarea apăsărilor care
determină evacuarea. Presiunea trebuie, deci, orientată în sensu l drenajului
fiziologic. Umărul execută mişcări de abducţie şi adducţie ale braţului. Presiunea
se instalează pe durata abducţiei. Experienţele pe animale au dovedit valoarea
acestei manevre.

Manevra
Mâna estedeînevacuare
contact sau de apelprin marginea radială a indexului. Contactul
cu pielea
marginii cubitale a mâinii se întrerupe. Degetele se derulează de la index la inelar,
luând în contact cu pielea care e în pinsă în sens proximal, pe parcursul acestei
manevre. Presiunea se instalează pe măsura abducţiei braţului. Manevra realizează
o aspiraţie şi o împingere a limfei de colectoare. Experienţele la om, pe parcursul
limfografiilor, au evidenţiat efectul de împingere.
Experienţele pe animale, în laborator, ne -au dovedit efectul de aspiraţie realizat
prin această tehnică, la nivelul colectoarelor. Mişcările umărului, ca şi cele ale
cotului, sunt ample. Pumnul se flectează pentru a evita transmiterea unor presiuni
puternice. Deplasarea degetelor este redusă. Mişcările se efectuează cu blândeţe,
sub forma unei atingeri uşoare apăsate.

47
 Manevre specifice de drenaj

Cercurile cu degetele (fără police)

Cercurile cu degetele sunt mişcări circulare concentrice realizate apăsând uşor
pielea şi deplasând-o faţă de planul profund. Pielea antrenează ţesuturile mo i
subiacente printr-o întindere blândă, prelungită şi ritmată, pentru a facilita
resorbţia
la nivelul capilarelor.
Presiunea realizată pe parcursul acestor manevre este uşoară şi progresivă. Ea
se realizează după un gradient de presiune la care valoarea maximă nu depăşeşte
40 torri. Aceste cercuri cu degetele se efectuează de mai multe ori consecutiv în
acelaşi loc. Mâna se deplasează fără a freca. Orientarea fazelor succesive ale
presiunii şi depresiunii urmează sensul drenajului limfatic fiziologic. Mişcarea se
caracterizează printr-un “du-te-vino” de abducţie şi adducţie a umărului, cu cotul
flectat, realizând la nivelul mâinii, o succesiune de pronaţii şi supinaţii.

Cer curi l e cu poli ce

Policele, sa
cadeosebită
şi celelalte degete, să
poate participa la manevre ce de drenaj.
Mobilitatea îi permite cuprindă reliefurile pentruspecifi
a le apăsa ulterior.
Presiunile crescătoare şi descrescătoare sunt orientate în sensul drenajului local.
Manevrele circulare în jurul unui pivot metacarpofalangian sunt combin ate cu
rotaţia axială a policelui.

Mişcarea combinată
Mişcarea combinată reprezintă asocierea cercurilor cu degetele, cu cercurile cu
policele. În vreme ce degetele efectuează mişcările descrise mai sus (cercurile cu
degetele), policele finalizează mişcarea circulară descrisă în sens opus sau în
acelaşi sens, cu mişcarea celorlalte degete, deoarece cercurile de mişcare
combinată se execută
Circumducţia în sensuri
pumnului opuse. căuşului
permite Manevra de drenajsăseamănă
mâinii cu petrisajul.
efectueze presiuni şi
depresiuni succesive pe zona infiltrată. Această succesiune lentă presupune o
manevră la 2-3 secunde şi facilitează resorbţia şi derularea drenajului. O presiune
intermitentă este preferabilă unei presiuni constante, fiind vorba de favorizarea
preluării de lichid interstiţial de către capilare.

Presiunile în brăţară
“Presiunile în brăţară” se justifică, dacă zona de tratat poate fi înconjurată de
una sau de cele două mâini. Dacă, « presiunile în brăţară » se aplică din aproape în
aproape, de la proximal către distal, presiunea propriu -zisă merge din amonte în
aval, în sensul facilitării resorbţiei la nivelul capilarelor sau limfaticelor. Mâinile

48
înconjură segmentul de drenat şi presiunile sunt intermitente, adica faza de
presiune urmează faza de relaxare.
Remarcă : Cercurile cu degetele, cercurile cu policele, mişcările combinate şi
presiunile în brăţară pot fi executate în două feluri diferite, după scopul urmărit.

Manevrele se pot executa :

1. Pe o regiune sănătoasă, de apel pe zona
infiltrată sau de evacuareneinfiltrată, în scopul
a limfei aflată în colectoarele sau în
precolectoarele limfatice. Acest efect de apel a fost evidenţiat in vivo,
după experimente pe animal. Drenajul de apel trebuie aplicat în aval
de regiunea considerată. De exemplu, se poate efectua în afara zonei
de control. Manevra începe prin contactul radial al degetelor şi se
termină prin contactul marginii cubitale. Experienţa a arătat că, de la
primele manevre, limfa (vizualizată experimental cu un colorant)
progresează prin straturi succesive pe măsura mişcărilor de apel.
Curentul venos primeşte şi el doze de colorant care umplu tot lumenul
vasului în momentul manevrelor. Drenajul de apel realizează golirea

zonei
Tratândinfiltrate şi debitul
hipodermite limfatic
inflamatorii devine
acute considerabil
cu ajutorul mailimfatic
drenajului rapid.
de apel s-au realizat următoarele observaţii subiective:
a. furnicături în regiunea unde e localizat procesul inflamator;
b. scăderea durerii.
Observaţiile obiective se limitează la:
a. măsurarea unei scăderi rapide a temperaturii regiunii inflamate
(măsurători termometrice şi termografice);
b. înregistrarea fotografică a scăderii coloraţiei pielii.
Manevra de apel realizează dubla funcţie de a atrage limfa distală şi
de evacuare a limfei care se află în colectoare.

Limfa este
evidenţiat aspirată
o dilataţie în aval. Viteza
considerabilă de curgere
a vasului colectorelimfatic
accelerată. S -a
al cărui
calibru devine mai mare decât al venei, în cursul drenajului limfatic de
apel, fara ca vasul sa fie manipulat, manevra aplicandu-se la distanţă.
Este firesc să se înceapă drenajul la nivelul releului ganglionar, aflat
în aval de regiunea infiltrată. Presiunea exercitată de mână participă la
deschiderea de căi mai numeroase pentru evacuarea limfei. Colect oare
limfatice goale de limfă, adică colabate, se deschid, devin funcţionale
pentru că mâna aduce, prin presiuni uşoare, cantităţi mai mari de lichid
resorbit. Este important să se înţeleagă că presiunea orientată numai în
sensul de evacuare deschide căi d e drenaj mai numeroase.

49
 2. Pe o regiune infiltrată – Scopul urmărit e resorbţia sau captarea.
Manevra urmăreşte să faciliteze reluarea lichidului interstiţial, prin
capilarele limfatice sau sanguine. Mâinile practicianului se aplicăă
direct pe infiltraţie.
Manevrele nu produc frecări sau ciupiri. Presiunea creşte şi descreşte
progresiv pe parcursul derulării mâinii. Netezirea la nivelul capilarelor
sanguine
membranei şi limfatice neoformate
lor şi, în determină
consecinţă, creşterea
pierderea permeabilităţii
l ichidului resorbit.
Manevrele de netezire se contraindică ori de câte ori suspectăm
existenţa unei neoformaţiuni vasculare.

sunt manevre aplicate în special la nivelul membrelor,

Presiu ni l e gli sante
pentru reducerea edemului și accelerarea întoarcerii veno-limfatice, ajutând și
procesul de captare. Manevrele se aplică dinspre zonele distale către cele
proximale, în scopul reducerii edemelor. Manevrele se pot realiza uni sau
bimanual, simultan sau alternativ. În caz de realizare bimanuală, simultană, mai
sunt denumite manevre sandwich. Presiunile sunt progresive ascendente și se
realizează prin aplicarea rădăcinii mâinii în zona distală a segmentului. Pe
parcursul manevrei, mâna execută un rulaj, de la bază către vârful degetelor, cu
articulațiile metacarpo-falangiene și interfalangiene extinse (manevra seamănă cu
aplicarea unui tampon de sugativă). La sfârșitul manevrei, degetele execută o
presiune finală în sens proximal.
Manevra lingură se aplică pe zone corporale întinse și lipsite de suport osos,
abdomenul fiind regiunea de elecție. Manevrele se aplică pentru realizarea
procesului de captare și sunt orientate infero-lateral, către grupele ganglionare
inghinale și respectiv supero-medial, către ganglionii aortici și cisterna Pecquet.
Manevra presupuneaplicarea mâinii „în căuș” pe tegument la nivelul marginii
cubitale și realizarea unei mișcări de supinație la nivelul antebrațului.
După preferința, îndemânarea și abilitățile maseurului, se mai pot utiliza
presiuni simple, menținute 5-10 secunde, care alternează cu manevrele clasice de
drenaj, sau se aplică, pentru intensificarea efectelor sale, la sfârșitul masajului
regional. Numărul repetărilor acestor procedee este variabil, ele aplicându -se până
la schimbarea calităților tegumentului subiacent, observându-se scăderea
procesului infiltrativ și creșterea elasticității pielii.

50
 La nivelul extremităților (membre superioare și inferioare), se pot executa și
manevre de frământat circular, împrumutate din masajul clasic – frământatul „în
val”, sensul de aplicare fiind dinspre distal către proximal.
Deși mulți specialiști nu le utilizează, pe suprafețe limitate, care au suport
solid subiacent (plan osos), se pot aplica manevre de fricțiune ușoară, liniară sau
circulară, executate lent, în ritmul general de realiz are a celorlalte manevre de
drenaj limfatic. Manevrele se realizează cu pulpa degetelor II-IV, sau cu pulpa
policelui, se repetă de minim trei ori și se finalizează cu presiune finală, orientată
în sensul fiziologic al drenajului limfatic general..
În afara manevrelor propriu-zise, care se aplică la nivel ganglionar, la nivelul
colectoarelor limfatice și la nivelul țesuturilor (infiltrate sau nu), terapeuții mai
recomandă și utilizează, pentru creșterea eficienței drenajului, o manevră specială,
care însă poate lipsi din cadrul ședinței de masaj limfatic. Este așa-numita
deschidere a unghiurilor venoase , care se realizează printr -o tracțiune axială a
membrelor superioare și urmărește reducerea unghiurilor formate la nivelul vărsării
vaselor limfatice terminale – canalul toracic și marea venă limfatică – în venele
subclaviculare stângă și dreaptă. Manevra de tracțiune se realizează după o serie de
mobilizări pasive ale articulațiilor centurii scapulare, care implică rotații ale
centurii și deplasări ale omoplatului pe planul toracelui. Prin această manevră se
intenționează stimularea drenajului la nivel central al limfei, în sistemul circulator
venos sanguin, pentru ca aceste vase, golite de limfa conținută, să poată primi
fluxul crescut limfatic din zonele periferice. Manevrele sunt lente, ritmate cu
respirația, și se execută la începutul ședinței, ca prim procedeu al drenajului
limfatic.

Trebuie făcută o mențiune asupra manevrelor de netezire, similare celor din

masajul somatic. Deși sunt preferate de unii terapeuți, nu recomandăm utilizarea
lor în cadrul drenajului limfatic, deoarece unul dintre principalele efecte ale
efleurajului este creșterea permeabilității vasculare, ceea ce ar putea favoriza
„fuga” lichidelor din capilare, vase și colectoare limfatice, anulându-se astfel
efectele masajului și agravându-se fenomenul de stază.

Manevrele de drenaj limfatic se execută lent, trebuie ritmate cu mișcările

respiratorii și se repetă de minim trei ori, pe fiecare regiune și în fiecare sens.

51
 DRENAJUL MANUAL AL GANGLIONILOR LIMFATICI

Drenajul manual al ganglionilor limfatici se efectuează cu la fel de multă

blândeţe şi prudenţă, ca şi cel al căilor limfatice.
Mâna intră în contact cu pielea prin index. M]na se aşează pe pielea
pacientului, Degetele sunt
perpendiculareo pe
deprimă
direcţiaşideoevacuare
tensionează în sens proximal.
a ganglionilor, adică a vaselor aferente.
Cele două mâini pot “acoperi” o suprafaţă mai mare: se pare că unii terapeuţi
exercită presiune cu mâna de deasupra : mâna aflată în contact cu pielea amortizată
presiunea.

DRENAJUL LIMFATIC MANUAL GENERAL AL CORPULUI

Pacientul este întins pe spate, trunchiul uşor redresat. Drenajul limfatic

manual general al corpului începe prin manevre uşoare la nivelul foselor
retroclaviculare (10-15 cercuri cu degetele).
Urmează manevrele de drenaj ale pieptului şi membrelor superioare care
începe la nivelul ganglionilor axilari. Manevrele de drenaj ale capului şi gâtului pot
preceda, uneori, drenajul pieptului şi al membrelor superioare. Mişcările de drenaj
asupra ganglionilor inghinali realizează un apel nu numai pe colectoarele peretelui
abdominal, ci şi asupra limfaticelor membrelor inferioare. Acestea vor fi drenate
imediat după drenajul peretelui abdominal. Membrele inferioare sunt uşor ri dicate
în raport cu bazinul, aşezând perne sub gambe.
Drenajul limfatic manual general al corpului se âncheie prin manevre pe faţa
posterioară a trunchiului, pacientul fiind culcat pe burtă (decubit ventral).
Durata totală a drenajului limfatic manual nu trebuie să depăşească 3 sferturi
de ora. Emanual.
drenajul recomandabil ca pacientul să rămână în repaus câteva minute după

52
 DERULAREA ÎNLĂNŢUITĂ A MANEVRELOR DE DRENAJ

 Drenajul limfatic al extremităţii cefalice se face mereu împreună cu cel al

gâtului.
 Drenajul limfatic al membrului superior se face mereu bilateral, împreună cu
toracele anterior (bustul/pieptul).

Drenajul abdomenului se poate face singur.
 Drenajul limfatic al membrelor inferioare se face bilateral (faţa anterioară şi
posterioară) şi mereu, cu drenajul prealabil al abdomenului.
 Spatele şi regiunea fesieră se drenează cu abdomenul în anumite cazuri.
CONCLUZII ASUPRA METODOLOGIEI DRENAJULUI LIMFATIC

Drenajul ganglionilor limfatici

Ganglionii limfatici sunt localizaţi în regiuni bine definite ale corpului, fiind în
general grupaţi în « relee ». Mărimea lor variază între un bob de orez şi o măslină.
Forma lor e ovală.
Definire : drenajul ganglionilor urmăreşte golirea gonţinutului lor prin presiuni
repetate, lente şi de intensitate slabă.
Tehnica : mâna e culcată pe releul ganglionar, degetele sunt perpendiculare pe
vaele eferente. Degetele, în extensie pasivă, trag pielea şi ganglionii subiacenţi, în
timp ce presiunea uşoară asigură evacuarea limfei. Ritmul manevrelor e de 2 -3 la
10 secunde. « Buzunarele » de limfă reprezentate de ganglioni se golesc foarte lent.
Mişcarea lentă şi uşoară a mâinii se repetă de cca 12 ori pe fiecare grup ganglionar.

Drenajul « de apel » (asupra colectoarelor)

Colectoarele limfatice însoţesc, în general, reţeaua venoasă. Ele sunt adesea

numeroase.
ColectoareleRolul lor ealeacela
limfatice de a drena
membrelor limfa,
se varsă în în prealabil
releele recoltată din capilare.
ganglionare.
Definire: drenajul de apel se realizează pe colectoarele de evacuare, î n aval de
regiunea de drenat. Scopul acestei manevre e acela de a goli colectoarele, realizând
« o aspiraţie » la nivelul regiunii de drenaj.
Tehnica : mişcarea mâinii relaxate urmăreşte mişcarea de circumducţie a
umărului. Presiunea uşoară se instalează şi creşte, apoi scade şi se anulează.
Trebuie reţinut că, contactul mâinii cu corpul începe întotdeauna proximal şi se
termina distal, pe parcursul fiecărei manevre de apel. (vezi şi volumul Masajul în
kinetoterapie – Sidenco, E.L., pag 73 – 119).

53