Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
MASAJ CLASIC
CUPRINS
PARTEA A 7-A
1. Terapia YUMEIHO
2. MASAJUL REFLEXOGEN
BIBLIOGRAFIE
PARTEA 1-a
Una din cele mai corecte şi sintetice definiţii ale masajului a fost
formulată de reputatul şi regretatul Profesor dr. docent Adrian N. lonescu,
ca fiind: „o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului, prin acţiuni
manuale sau mecanice, în scop fiziologic sau curativo-profilactic". Masajul
manual este cea mai veche, răspândită şi eficace formă de abordare a
părţilor moi ale corpului omenesc. Acelaşi reputat autor afirmă că mâna
(maseorului), prin multiplele sale proprietăţi „devine prin practică
îndelungată, cel mai valoros şi mai eficient aparat de masaj".
Îndelungata practică medicală a dovedit de-a lungul timpului că orice
dispozitiv, mecanism, instrument sau aparat acţionat mecanic sau
electric, oricât de ingenios a fost şi este conceput, nu poate înlocui
masajul manual şi nu poate obţine efectele sale medicale şi sportive.
Masajul s-a practicat din vechime, din timpuri nedefinite, la toate
popoarele, putem spune, la nivel planetar. Din timpuri imemoriale,
masajul se practica fără a i se fi cunoscut efectele fiziologice şi medicale
precise, fără o metodologie precizată, dar cu efecte benefice recunoscute
şi apreciate. Timp de mii de ani aplicarea mâinilor pe locuri dureroase, în
scopul îndepărtării efectelor nocive ale unor suferinţe necunoscute,
producea efecte subiective favorabile. Acest procedeu folosit empiric pe
scară largă era mult răspândit în China, India, Egipt şi la alte popoare din
trecutul îndepărtat care ajunseseră la un înalt grad de civilizaţie şi cultură.
Numeroase documente din istoria Egiptului antic şi despre medicina
tradiţională chineză atestă că masajul era folosit în scopuri medicale de
peste trei mii de ani.
În India antică, masajul consta din neteziri, presiuni şi frământări ale
părţilor moi începând cu faţa şi terminând cu membrele.
Pentru prima dată în istorie, grecii antici au folosit masajul ca mijloc
de pregătire fizică a diferitelor categorii de atleţi (Prof. dr. Adrian
lonescu).
Herolidos din Lentini şi Hipocrat au descris efectele şi indicaţiile
masajului precum şi prescripţiile medicale ale acestuia.
Romanii au răspândit şi dezvoltat progresiv masajul, însuşindu-l de la
sclavii popoarelor subjugate (în special de la greci). Galenus, medic
roman de origine greacă, a descris principalele manevre de masaj:
fricţiunile, netezirile, presiunile şi stoarcerile , gradate după intensitatea
aplicaţiei şi durata şedinţelor. Din aceste dovezi scrise, putem şti cât de
veche este practica masajului manual cu scop medical.
După lunga şi nefasta decădere a civilizaţiei care a cuprins şi a
caracterizat Evul Mediu european, a urmat meritul influenţei arabe ce a
pătruns în sud-vestul continentului nostru, în reactualizarea rolului şi
efectuiui benefic al masajuiui (cel mai de seamă reprezentant, Avicenna -
anii 980-1037).
După secolele de „întuneric" ale civilizaţiei Evului Mediu, în secolul al
XVI-lea reapar menţiunile despre efectele benefice ale masajului ,
datorate lui Hyeronimus Mercurialis din Veneţia. Din secolul XVIII, în
ţările avansate ale Europei (Suedia, Franţa, Anglia, Germania), se
reactualizează rolul şi efectele masajului, începând a se pune şi bazele
sale ştiinţifice.
La început treptat şi apoi rapid, diverşi reprezentanţi ai acestor
naţiuni şi şcoli fundamentează şi răspândesc tehnicile masajului manual
(medical şi sportiv). Cel mai cunoscut şi practicat tip de masaj tradiţional
european este masajul suedez, dezvoltat de studentul Per Henrik Ling în
Suedia în anul 1830.
Primele cercetări experimentale care urmăreau stabilirea ştiinţifică a
efectelor şi a indicaţiilor masajului pentru organismul sănătos şi bolnav au
fost efectuate şi publicate în secolul al XIX-lea.
Şi în ţara noastră, la începuturi, masajul a fost aplicat în mod empiric,
observându-se efectele benefice asupra organismelor bolnave.
Cu timpul, au început să se pună bazele ştiinţifice (se apreciază că
dezvoltarea masajului medical datează din a doua jumătate a secoluiui al
XIX-lea).
Primii care l-au aplicat cu determinare medicală ţintită au fost
„ortopediştii", chirurgii, traumatologii şi reumatologii. Între cele două
războaie mondiale a început să fie folosit ca tratament ajutător în
reeducarea şi recuperarea răniţilor şi invalizilor de război.
Prima lucrare despre masaj datează din 1885, aparţinând lui R. P.
Manga (lucrarea, destul de complexă, se referă la date istorice, descriere
de tehnici, observaţii asupra efectelor masajului aplicat în tratamentul
reumatismului, al anchilozelor fibroase, al nevralgiilor şi al „artritelor").
Ca masaj recuperator este considerat în premieră de N. Hălmagiu
(1889), cu a sa lucrare intitulată „Masajul şi mobilizarea ca tratament în
unele fracturi".
După anul 1930, în Transilvania, masajul este răspândit ca practică
medicală, mai ales în sanatorii şi staţiuni balneoclimaterice sub impulsul
Prof. dr. Marius Sturza, care după 1940 îl „implementează" şi la Bucureşti,
pe baze ştiinţifice. După 1950, în cadrul noului Institut de Balneologie
reînfiinţat de regretatul Prof. dr. Traian Dinculescu, masajul medical îşi
câştigă un important şi binemeritat rol în terapia medicală, datorită
eminentului cercetător şi practician, dr. Tudor Agârbiceanu. Acest medic
de mare reputaţie în domeniul balneo-fizioterapiei, a creat o adevărată
şcoală de maseuri medicali, ale cărei efecte şi rezultate sunt recunoscute
şi în zilele noastre.
DEFINITII. CLASIFICARE
Originea cuvântului masaj este incertă. Se presupune că derivă fie din
grecescul massein = a frământa, fie din cuvântul mass = a apăsa.
Indiferent de originea sa, cuvântul masaj s-a impus, ca şi tehnica
respectivă.
Masajul a fost întotdeauna asociat şi cu anumite procedee
complementare, ajutătoare. De aceea această ramură medicală a căpătat
denumirea de "Masaj şi tehnici complementare".
Fundamentarea sa ştiinţifică din ce în ce mai profundă, răspândirea sa
tot mai largă şi cuantificarea sa metodologică şi tehnică justifică
câştigarea denumirii de "Masoterapie", care se impune tot mai mult.
Sufixul de „terapie" arată locul său alături de celelalte terapii ale
recuperării medicale (electroterapie, hidroterapie, fototerapie,
magnetoterapie, kinetoterapie, laseroterapie, balneoclimatoterapie).
Clasificarea masoterapiei se poate realiza după mai multe criterii:
• general:
> extins la întreaga suprafaţă a corpului;
> restrâns la părţile mai bogate în ţesuturi moi;
• parţial:
> regional, pe o parte importantă şi bine definită a corpului;
> segmentar pe porţiuni anatomice distincte, în special membre;
> local pe porţiuni mici de piele şi ţesut subcutanat, pe grupe de
muşchi, pe articulaţii;
• masajul clasic:
> tehnici clasice:
~ principale : netezirea;
: fricţiunea;
: frământatul;
: tapotamentul;
: vibraţia;
~ complementare : cernutul şi rulatul ;
: presiunile şi tensiunile;
: tracţiunile, scuturările, elongaţiile;
b - masajul oriental:
> osteopresura - masajul periostal;
> digitopresura - presopunctura:
~ craniopresura;
~ rinofaciopresura:
~ auriculopresura;
~ mano şi podopresura : pe punctele de acupunctură;
: pe sistemul pumn - gleznă
~ presura generală pe punctele de acupunctură ale
meridianelor;
> touch for health;
> metode combinate, (masaj pe puncte şi meridiane energetice
combinat cu tehnici de manipulare articulară, întinderi şi masaj muscular
decontracturant):
~ chinezeşti : Ngam;
: Tao-lnn;
: Tui –Na;
~ japoneze : Do-lnn;
: Ann-ma;
: Shiatsu;
: Yumeiho;
~ thailandeze : thai – masaj;
EFECTELE MASAJULUI
Efectele masajului sunt multiple şi pot fi clasificate după mai mult
criterii.
• Efecte: a. imediate;
b. tardive.
NETEZIREA
Tehnica de execuţie:
1. Netezirea simplă:
Mâna maseurului alunecă cu palma ferm şi complet aplicată pe piele
în sens centripet, cu o presiune crescândă, atingând un maxim la mijlocul
suprafeţei şi scăzând intensitatea presiunii spre sfârşit. Se impun
următoarele precizări:
- policele se poate opune celorlalte degete, în funcţie de segmentul
masat;
- degetele mâinii pot fi lipite între ele sau larg deschise;
- mâna poate fi împinsă sau trasă;
- mişcarea poate fi scurtă sau lungă;
- poziţia palmei poate fi paralelă, perpendiculară sau oblică, faţă de
direcţia mişcării;
2. Netezirea în greblă:
Netezirea se execută cu nodozităţile articulare ale falangelor
degetelor flectate, pumnul fiind închis, iar alunecarea pătrunzătoare (în
spaţiile intermusculare sau în cazul unor regiuni acoperite de fascii
puternice: plantă, faţa laterală a coapsei, etc).
3. Netezirea şerpuită:
Mâna aplicată longitudinal, cu degetele strânse se mişcă în zig-zag în
sens centripet, fără avăntări bruşte.
4. Netezirea în cleşte:
Degetul mare împreună cu celelalte degete, imitând acţiunea unui
cleşte, alunecă în această poziţie pe tot traiectul muşchiului sau
tendonului masat.
6. Netezirea alternantă:
Se lucrează alternant cu ambele mâini care execută acelaşi tip de
manevră, cu ritm specific, iar mâinile dau impresia că se încrucişează sau
că se deplasează una pe sub cealaltă.
7. Netezirea cu îngreuiere:
0 mână se aplică cu partea dorsală pe suprafaţa masată, iar în
palmă se pun degetele mâinii opuse sau o mână se aşează cu faţa
palmară în contact cu suprafaţa masată, iar suprafeţele interne ale
degetelor mâinii opuse apasă pe prima.
8. Netezirea concentrică:
Ambele mâini cuprind ca într-o brăţară articulaţia, policele şi
degetele arătătoare atingându-se. Se execută mişcări circulare.
9. Netezirea lungă:
Palmele cu degetele strânse se aplică paralel cu axul longitudinal
regiunii masate sau uşor oblic, în aşa fel încât se va masa segmentul sau
membrul întreg de la extremitatea sa înspre rădăcină, (pe toata lungimea
sa).
Reguli generale:
Efecte:
• Activarea circulaţiei superficiale (capilare şi limfatice);
• Stimulatoare sau calmante asupra nervilor şi calmante asupra
muşchilor periferici.
FRICŢIUNEA
Tehnica de execuţie:
1. Fricţiunea rectilinie:
Se mobilizează pielea până la limita ei elastică în sens rectiliniu, a
cărei intensitate şi extindere creşte treptat. Manevra se poate face cu:
pulpa policelui, pulpele celorlalte degete, palma întreagă de la o singură
mână sau de la ambele mâini, cu pumnul sau cu cantul mâinii.
2. Fricţiunea în spirală:
Cu pulpa degetelor sau cu rădăcina mâinii aplicate pe regiunea
masată se imprimă fricţiunii o direcţie în zig-zag, sau în spirală.
3. Fricţiunea în cleşte:
Se formează un cleşte alcătuit din degetul mare şi celelalte degete şi
se fricţionează elementele anatomice prin mişcări rectilinii sau circulare.
4. Fricţiunea în greblă:
Constă în mobilizarea profundă, rapidă şi energică a pielii cu ajutorul
feţei dorsale a degetelor şi nodozităţilor lor.
5. Fricţiunea circulară:
Degetele ce masează păstrează o poziţie asemănătoare cu cea din
varianta simplă însă pulpele degetelor fac o mişcare circulară.
6. Fricţiunea cu îngreuiere:
Degetele mâinii libere sunt aplicate perpendicular pe partea dorsală a
mâinii care lucrează, îngreunând-o.
Reguli generale:
Efecte:
FRĂMÂNTATUL
Tehnici de execuţie:
1. Frământatul în cută:
Cuprinderea muşchiului (sau a ţesutului gras) într-o cută formată de
către cele patru degete, pe o parte şi degetul mare şi rădăcina palmei pe
de altă parte, ridicarea şi strângerea acestuia printr-o stoarcere,
strângere propriu-zisă sau printr-o presare pe planul osos.
2. Frământatul în inel:
Mâinile se aşează transversal pe muşchi, faţă în faţă , astfel încât
arătătoarele şi policele se ating iar muşchiul, cuprins ca într-un inel, trece
dintr-o mână în alta.
3. Frământatul lung:
Se aplică ambele mâini pe muşchiul masat astfel încât pulpele
degetelor mari vin deasupra acestuia, iar celelate degete pe marginea lui
externă respectiv internă; în timpul deplasării înainte prin salturi mici,
policele se îndreaptă înspre celelalte degete, realizând ridicarea şi
stoarderea muşchiului.
4. Frământatul în cleşte:
Muşchii scurţi sau laţi sunt cuprinşi într-un cleşte format de cele patru
degete, de pe o parte şi degetul mare pe de altă parte, sunt ridicati şi
strânşi.
5 Frământatul cu pumnii:
Cu pumnii strănşi se execută mişcări de frământare asemănătoare cu
frământatul pâinii, efectuându-se mişcări de rotaţie care ridică muşchiul şi
în acelaşi timp execută o presiune asupra lui.
6. Frământatul şerpuit:
Degetele, printr-o mişcare de alunecare continuă, presează muşchiul
aşa cum s-ar stoarce de apă un burete, ridicându-l şi strângându-l cu
ambele mâini; înaintarea spre zonele învecinate dă aspectul unui val al
mişcării.
Reguli generale:
Efecte:
TAPOTAMENTUL
1. Tocatul.
Palmele aşezate paralel, faţă în faţă, cu degetele uşor flectate şi
depărtate, lovesc într-un ritm vioi, alternativ, locul masat în aşa fel încât
ambele mâini să bată în acelaşi loc, progresându-se treptat în sensul
dorit. Degetele cad fie cu partea latero-dorsală, fie cu muchia. Degetele
sunt relaxate, pasive, golul de aer care se formează între degete
amortizând astfel loviturile. Se obţine astfel un zgomot asemănator cu
pocnetele scurte sau cu picăturile mari de ploaie. Variantă : tocatul în
nuiele – atunci când degetele cad pe piele unul după celălalt.
2. Plescăitul.
Derivă din varianta anterioară însă aici prin mişcări simple şi repezi se
produce o supinaţie alternativă, pe corp căzând degetele flectate care
parcă ridică de pe el un fir. Loviturile produc un sunet clar specific care a
dat şi numele acestei variante.
3. Percutatul
Loviturile în această variantă se efectuează cu pulpa degetelor uşor
îndoite care cad oblic sau perpendicular pe regiunea masată. Ritmul de
aplicare este rapid şi se practică cu ambele mâini care lovesc simultan sau
alternativ.
4. Bătătoritul cu palmele.
În această variantă palmele şi degetele cad moi pe suprafaţa corpului
de la o distanţă mică, iar loviturile sunt scurte şi dese, producând un
sunet deschis caracteristic. Se mai pot executa şi mişcări cu degetele
apropiate de palmă, mâna îmbrăcând forma unei cutii. Se mai pot folosi şi
lovituri uşoare cu dosul mâinilor.
5. Bătătoritul cu pumnii.
În această manevră mâna cu degetele uşor flectate se află într-o
poziţie intermediară între pronaţie şi supinaţie. Ea cade perpendicular şi
cu degetul mic uşor depărtat de pumn. Variantă cu pumnul semiînchis.
6. Bătătoritul în căuş.
Este o manevră mai puţin aspră, fiind efectuată de palmele şi
degetele strânse în aşa fel încât să creeze o adâncitură în care se
formează o pernă de aer care amortizează loviturile. Se aude un sunet
surd deosebit de cel al celorlalte variante.
Reguli generale:
Efecte:
VIBRAŢIILE
Definiţie - sunt mişcări oscilatorii pe un fond de presiune continuă şi
constantă, de intensitate redusă.
.
Tehnici de execuţie:
1. Vibraţia simplă
Este vibraţia care se execută cu o singură mână, în următoarele
variante:
• cu vârful degetelor sau cu faţa lor palmară;
• cu podul palmei;
• cu rădăcina mâinii;
• cu toată palma, având degetele depărtate, cuprinzând muşchiul;
• cu degetele întinse;
• cu pumnul deschis sau închis.
2. Trepidaţia
Vibraţiile ale căror mişcări oscilatorii au o amplitudine şi intensitate
mare; se execută cu palmele, având degetele depărtate cuprinzând
muşchiul şi imprimându-i mişcări în spirală.
3. Vibraţia combinată
Vibraţiile asociate cu alte manevre dau fricţiune vibratoare, frământat
vibrator sau presiune vibratoare.
Reguli generale:
Efecte:
• calmant, relaxant;
• reduce sensibilitatea nervoasă;
• îmbunătăţeşte capacitatea de efort;
• calmează durerile în diferite afecţiuni (ginecologice, nevralgii,
migrene);
• intensifică funcţionarea glandelor;
• acţionează asupra nervilor periferici (nervii motori, senzitivi,
vasomotori şi secretori);
• acţionează asupra parezelor, spasmelor musculare; reduc durerea.
• influenţează organele şi ţesuturile profunde (inima, muşchii,
pereţiiabdominali şi intestinali);
• influenţează secreţia majorităţii organelor şi glandelor (stomac,
glande salivare, intestine, ficat, glande sexuale etc.).
CERNUTUL
Definiţie - mobilizarea alternativă, energică şi ritmică a masei
musculare prin mişcarea în sens lateral şi de jos în sus a mîinilor aşezate
paralel de o parte şi de alta a locului masat, în supinaţie şi cu degetele
uşor flectate; mişcarea seamănă cu cernutul printr-o sită.
Tehnica de execuţie:
Reguli generale:
Efecte:
RULATUL
Definiţie – mişcarea (rularea) în toate sensurile, într-un ritm viu,
energic şi cu o presiune crescută a masei musculare mobilizate între
palme, cu degetele întinse.
Reguli generale:
Efecte:
• Relaxarea muşchilor;
• Măreşte supleţea ţesuturilor;
• Activează funcţiile circulatorii şi trofice.
• Rulatul acţionează în mod uniform asupra ţesuturilor moi din
preajma zonei masate.
• Este mai puţin traumatizant decât frământatul.
SCUTURATUL
Reguli generale:
Efecte:
• de relaxare dacă sunt efectuate cu blândeţe;
• de înviorare şi stimulare generală, dacă sunt executate într-un ritm
mai viu.
TRAGEREA
Reguli generale:
Efecte:
• De relaxare a articulaţiilor şi a tensiunilor periarticulare, dacă sunt
efectuate cu blândeţe;
CIUPITUL
Definiţie – formarea unei cute din piele şi ţesut subcutanat sau chiar
muşchi, strângerea (pensarea) uşoară şi ridicarea ei atât cât permite
elasticitatea acestor ţesuturi.
Tehnica de execuţie:
1. Ciupitul cu rulare;
2. Ciupitul cu tăiere;
3. Ciupitul cu tragere;
4. Ciupitul cu presiune;
Reguli generale:
Efecte:
• Excitant.
• Măreşte supleţea ţesuturilor;
PRESIUNILE
Definiţie - reprezintă apăsări cu palmele, având degetele întinse
paralel, repetate pe acelasi loc, deplasănd apoi palmele în sus şi în jos. Se
pot efectua şi folosind degetele şi pumnii.
Reguli generale:
Efecte:
MASAJUL PE REGIUNI
1. Masajul spatelui
Netezirea
Frământatul
Manevre secundare:
B. Presiuni:
• Pe coloană: mişcările de presare se efectuează prin următoarele procedee:
- cu policele mâinii, şerpuit printre vertebre, de sus în jos,
- cu două degete (police mână dreaptă şi stângă), şerpuit prin forfecare.
• Pe lângă coloană:
- cu degetele mari ale mâinilor se merge de sus în jos pe muşchii paravertebrali
presând în dreptul fiecărei vertebre, mâna stângă acţionând pe partea stângă,
iar dreapta pe partea dreaptă a coloanei vertebrale.
- presiuni cu policele mâinii efectuate de sus în jos (gât - sacru) policele mâinii
stângi fiind deasupra;
- cu coatele mişcări de dute vino;
3. Masajul capului
Netezirea: Mâinile maseurului vor aluneca de pe frunte, peste
creştet, până la ceafă, făcând 3-4 astfel de mişcări.
• Vom face aceeaşi mişcare ca la punctul 1, dar aducând mâinile prin
lateral, peste urechi, făcând de asemenea 3-4 curse.
• Se relizează folosind degetele, prin mişcări circulare urmărindu-se
să deplasăm pielea pe planurile profunde, atât cât îi permite elasticitatea.
Degetele se mută din aproape în aproape pe toată suprafaţa capului.
• Folosind podurile palmelor se fac mişcări circulare alternative.
Tapotamentul: în picături de ploaie, pe tâmple .
Masajul se încheie cu o netezire relaxantă.
Netezirea:
• Ambele palme cuprind simultan piciorul şi alunecă de la călcâi
spre plica fesieră. Mişcarea se termină alunecând cu palmele înspre
exterior spre fesă.
• Se face netezire mână pe sub mână, formă lungă, alunecând cu
palmele una după cealaltă de la călcâi până la fesă cu mişcări continue şi
lungi.
• Netezirea mână pe sub mână, formă scurtă se face alunecând cu
palmele una după cealaltă de la călcâi până la fesă cu mişcări profunde,
piciorul se apucă cu putere din lateral între palme, iar apoi se presează
înspre în jos mişcări scurte şi energice.
Fricţiunea - Fricţiunea se face cu degetele sau cu podul palmelor,
pornind de la fese cu mişcări circulare şi terminând la călcâi. Se fac 3 curse
folosind degetele şi 3 cu podul palmelor.
Frământatul - are 3 forme-:
1. în cerc sau inel: piciorul se apucă cu putere din lateral între
palme, iar apoi se presează înspre în jos.
2. In cută: - se prinde cu ambele mâini o cută de muşchi şi piele
din interiorul piciorului se ridică şi se presează înspre în jos pe femur.
3. în val sau şerpuit: se apucă cu ambele mâini o cută de muşchi
şi piele din interiorul piciorului şi se rulează simultan de sus în jos ca un
val.
Tapotamentul - se pot face toate formele de tapotament de la
spate, ţinând cont de conformaţia specială a zonei de masat.
Fricţiunea în „fierăstrău":
• Se face cu partea cubitală a mâinii drepte, mâna stângă ţinând
de călcâi. Se fac mişcări ca şi cum am tăia cu un fierăstrău tendonul. Se
porneşte dinspre călcâi şi se termină înspre gambă.
• Se freacă energic tendonul cu podul palmei de o parte şi de alta a
sa.
Frământatul:
• Se execută pe talpă cu mişcări circulare folosind degetele mari de
la ambele mâini, presând cu putere.
• Se apucă de-o parte şi de alta laba piciorului cu ambele mâini,
palma fiind plasată pe partea anterioară, iar degetele pe talpă. Se trag
degetele apăsând cu putere dinspre mijlocul tălpii înspre lateral.
• Din aceeaşi poziţie ca mai sus se fac tensiuni între metatarsiene
mişcându-le unul pe lângă altul în sus şi înjos.
• în încheiere se face o netezire uşoră, relaxantă.
Masajul degetelor
Masajul genunchiului:
Se execută cu piciorul întins şi sprijinit pe toată partea sa
posterioară. Manevrele depăşesc în sus şi în jos regiunea articulară. Se
prelucrează pielea, ţesutul conjunctiv subcutanat şi elementele articulare
sau periarticulare accesibile.
Netezirea:
• Se face cu podul palmei pe genunchi şi în imediata sa apropiere.
• Degetele mari alunecă unul după altul în mişcări scurte şi dese de
pe rotulă spre pulpă, iar apoi de pe rotulă spre gambă.
• Degetele mari alunecă înconjurând rotula de jos în sus, iar apoi
revin pe
acelaşi traseu de sus în jos. Se repetă această mişcare de 6 ori.
Fricţiunea:
• Se face circular, folosind degetele sau podul palmei, pe partea
laterală a genunchiului.
• Cu podul palmei drepte plasat pe rotulă, se fac mişcări circulare
atât cât permite mobilitatea acesteia.
6. Masajul abdomenului
La unele persoane, regiunea abdominală este foarte sensibilă, fapt
care face imposibilă aplicarea manevrelor de masaj. Pentru a înlesni
relaxarea muşchilor abdominali, picioarele se îndoaie şi se sprijină pe tălpi.
Netezirea:
• Alunecările se încep din regiunea supraombilicală şi se îndreaptă în
sus spre marginile costale. Mâinile se duc apoi în lateral, spre flancuri şi, în
sfârşit, coboară peste regiunea sub-ombilicală, îndreptându-se în jos şi
înăuntru, în lungul şanţurilor iliace, spre simfiza pubiană.
Tapotamentul abdomenului
In încheiere se face o netezire uşoră, însoţită de vibraţii uşoare şi
relaxante.
După masaj sunt recomandate câteva mişcări active de respiraţie
profundă.
Masajul umărului:
Netezirea - Se fac neteziri circulare peste umăr şi în jurul lui
folosind o singură mână.
Fricţiunea - se efectuează cu o singură mână; se fac fricţiuni
circulare mai întâi cu degetele, iar apoi cu podul palmei; se va insista cu
degetele, în special înjurul oaselor umărului.
Frământatul - Se combină cu fricţiunea, executându-se practic la
fel, dar cu mai multă forţă.
Tapotamentul - Se poate efectua cu vârful degetelor, folosind
ambele mâini.
Masajul braţului:
Netezirea - se execută cu o mână sau cu două, alunecând din
regiunea cotului până la umăr pe toate feţele braţului.
Fricţiunea - Se execută cu degetele sau cu podul palmei, în mişcări
circulare, pe toată lungimea braţului, începând de la umăr şi până la cot.
Frământatul:
• „În brăţara" - Se cuprinde braţul cu ambele mâini şi se
prelucrează muşchii prin manevre ondulatorii;
• „Şerpuit" - Cu ambele mâini de aceeaşi parte a braţului celui
masat, se prinde o cută de piele şi muşchi şi se prelucrează şerpuind din
regiunea cotului şi până în zona umărului;
• „În cută" - Se apucă o cută de muşchi şi piele, cu o mână sau
cu amândouă, şi se presează între degetul mare şi restul degetelor.
Tapotamentul:
• Se aplică în lungul braţului, cu partea laterală a degetelor;
• Se poate face un „plescăit" uşor cu degetele şi palmele pe
partea anterioară şi posterioară a braţului.
Masajul cotului:
Se face uşor şi delicat, ţinând seama de conformaţia specială a
zonei.
Netezirea - Se face uşor, cu toată palma, prin mişcări circulare atât
pe faţa anterioară cât şi pe cea posterioară a încheieturii.
Fricţiunea:
• Pe partea anterioară a încheieturii se fac mişcări liniare scurte,
alunecând cu degetele mari, unul după altul, dinspre antebraţ înspre braţ.
• Pe partea posterioară a cotului se folosesc degetele, care descriu
cercuri în jurul oaselor cotului.
• Tot pe partea posterioară a cotului se poate folosi podul palmei
pentru a face fricţiuni circulare relaxante.
• Masajul cotului se încheie cu o netezire uşoară.
Fricţiunea cotului
Masajul antebraţului:
Netezirea:
• Se fac alunecări lungi şi lente, executate cu ambele mâini simultan,
plecând de la nivelul pumnului, netezind antebraţul pe toate feţele şi
urcând până la cot.
• Se fac alunecări scurte şi repezi, executate cu ambele mâini
alternativ (mână pe sub mână), pe toată lungimea antebraţului.
Fricţiunea:
• Cu degetele mari de la ambele mâini se face o mişcare continuă pe
toată lungimea antebraţului, ţinând degetele unul lângă altul sau unul sub
altul pentru a da mai mare profunzime mişcării.
• Pe partea cărnoasă şi pe tendoane se fac mişcări circulare folosind
degetele ori podurile palmelor.
Frământatul: Se poate executa „în brăţară", „şerpuit" şi „în cută".
Masajul se încheie cu o netezire uşoară.
Masajul palmei:
Netezirea - Se fac neteziri uşoare pe partea dorsală şi mai
apăsate pe faţa palmară, folosind toată palma sau chiar pumnul închis.
Fricţiunea:
• Se face o mişcare liniară pe faţa dorsală a palmei, în lungul
tendoanelor şi a spaţiilor inter-osoase, folosind degetul mare sau trei
degete.
• Se face o mişcare circulară pe faţa palmară, folosind degetele sau
pumnul închis.
Frământatul - Se frământă muşchii tenari şi hipotenari, cât mai
apăsat, folosind pentru aceasta degetele. Acest frământat se poate
completa cu scuturarea spaţiilor inter-osoase, care se face ţinând palma
de marginile sale între mâinile maseurului şi tensionând în sus şi în jos
falangele.
Masajul se încheie cu o netezire uşoară.
Masajul degetelor:
Neteziri - din vârful degetelor spre palmă se masează fiecare
deget prin neteziri executate pe întreaga lungime a degetului şi pe fiecare
falangă.
Fricţiunile - se aplică insistent. mai ales pe faţa palmară a
degetelor.
Tracţiuni şi scuturări - Masajul se încheie prin tracţiuni şi scuturări
ale fiecărui deget în parte, după care se poate face o mobilizare activă a
tuturor degetelor.
9. MASAJUL GENERAL
3. REGULI DE IGIENĂ
Specialistul îşi dezvoltă şi îşi păstrează calităţile sale profesionale
printr-un regim corect de viaţă şi de muncă. El dovedeşte o grijă
meticuloasă, permanentă pentru curăţenia corporală şi igiena
echipamentului său.
Spălatul pe mâini, înainte şi după fiecare şedinţă de masaj, este o
regulă care are ca scop să evite transmiterea germenilor patogeni de la o
persoană la alta.
Masorul, bărbat sau femeie, are unghiile foarte îngrijite, părul scurt
sau acoperit şi nu poartă inele, brăţări sau alte podoabe care îl pot
stânjeni în muncă, sau pot leza pielea celui pe care îl masează. Nu va
folosi parfumuri sau pomezi cu miros puternic; nu va fuma şi nu va abuza
de băuturi alcoolice. Va evita muncile fizice grele şi chiar sporturile care
obosesc, înăspresc sau rănesc pielea palmelor.
Pentru a deveni un bun specialist, masorul trebuie să-şi însuşească
o serie de cunoştinţe de bază, despre forma şi structura corpului, despre
funcţiunile organismului sănătos şi despre semnele cele mai caracteristice
ale diferitelor stări patologice. Aceste cunoştinţe îi vor ajuta să înţeleagă
importanţa efectelor pe care le poate obţine prin masaj, în raport cu
mijloacele tehnice şi principiile metodice aplicate. Pregătirea teoretică îi
dă convingerea în valoarea activităţii sale şi îl face să lucreze mai sigur de
sine.
În raporturile sale cu cei pe care îi masează, tehnicianul va proceda
cu mult tact şi înţelegere, cu seriozitate şi conştiinciozitate. El trebuie să
fie întotdeauna bine dispus şi comunicativ, dar cuviincios şi discret.
La rândul lor, persoanele care doresc să fie masate trebuie să
respecte câteva reguli elementare de igienă individuală, mai ales în ceea
ce priveşte curăţenia.
Masajul manual se aplică în marea majoritate a cazurilor direct pe
piele şi numai în împrejurări speciale se poate aplica şi peste rufele de
corp.
Înainte de şedinţa de masaj se scot hainele care ar stânjenii
mişcările, circulaţia sângelui sau respiraţia liberă şi se descoperă complet
regiunea sau segmentul care se prelucrează. Pentru a trece mai departe,
se acoperă părţile masate cu un cearşaf sau prosop. Nu este bine să
dezbrăcăm pe cei pe care îi masăm mai mult decât trebuie, pentru a nu le
expune corpul la răceli prin pierderea inutilă de căldură şi deseori pentru
a menaja pe cât posibil sentimentele de pudoare ale fiecăruia.
Pentru masajul igienic, orele cele mai potrivite sunt cele de
dimineaţa sau dinaintea mesei de seară. Masajul terapeutic se poate
executa şi peste zi, la 2-3 ore după masă, sau în aşa fel încât şedinţa să
se termine cu cel puţin o jumătate de oră înaintea meselor principale.
Oricine se prezintă la masaj trebuie să-şi satisfacă mai întâi nevoile
naturale de evacuare a intestinului sau a vezicii urinare.
4. REGULI METODICE
Cel masat este sfătuit să păstreze în timpul şedinţei o poziţie
comodă de repaus, să-şi relaxeze musculatura şi să evite orice încordare
fizică şi psihică. În anumite cazuri, este recomandat să urmărească
desfăşurarea manevrelor de masaj şi să comunice executantului tot ce
simte.
Efectele masajului depind în bună măsură de felul cum sunt
orânduite şi îmbinate între ele diversele procedee tehnice. Adaptarea
acestor procedee la caracterele anatomice şi funcţionale ale fiecărei
regiuni sau segment, ţesut sau organ, precum şi la necesităţile fiecărui
caz în parte depinde întotdeauna de priceperea şi experienţa
executantului.
De regulă, masajul se începe prin manevre ample, suple şi uşoare,
cu caracter pregătitor şi progresează încet în amplitudine şi forţă, până ce
atinge intensitatea necesară, după care scade treptat, iar şedinţa se
încheie prin manevre lungi, liniştitoare. Urmărim, după cum se vede, un
fel de curbă ascendentă şi descendentă a intensităţii manevrelor, care se
repetă pe fiecare regiune sau segment al corpului.
În practică, nu suntem obligaţi să pastrăm întotdeauna schema
metodică, stabilită ca formă de bază a masajului şi nici să respectăm
întocmai succesiunea cunoscută a procedeelor clasice de masaj.
Intinderea sau intensitatea, ritmul şi numărul de repetări al manevrelor
pot fi schimbate după nevoie. Aceste modificări de metodică sunt necesae
mai ales în aplicare masajului general. Vor apare desigur diferenţe
evidente între masajul general al unui bărbat robust, cu muşchii tari şi
ţesuturile dense, şi al unei femei fine cu muşchii subţiri şi ţesuturile moi;
între masajul unui copil plăpând şi al unei persoane în vârstă.
Hotărâtoare pentru alegerea, orânduiala şi adaptarea manevrelor
sunt de fapt reacţiile subiective şi obiective ale celui masat. Sensibilitatea
durerea, jena, contracturile musculare sau alte semne de încordare şi
nelinişte pe care le manifestă acesta, se datoresc fie unei executări
defectuoase a manevrelor, fie unor greşeli de dozare şi gradare a lor.
Durata şedinţei de masaj variază după prefeinţe, dar mai ales după
necesităţi; uneori sunt agreate manevrele lente şi uşoare, care prelungesc
durata masajului, alteori sunt indicate manevrele scurte, vii şi cu
intensitate crescută, care scurtează şedinţa.
Masajul local poate dura 10-15 min, cel regional 15-30 min, iar cel
general 50 - 60 minute. 0 şedinţă de masaj nu trebuie să depăşească
niciodată durata de o oră, pentru că devine obositoare atât pentru cel
masat, cât şi pentru cel care masează.
După şedinţele de masaj cu caracter stimulant, se recomandă
câteva exerciţii fizice de înviorare şi de respiraţie, care permit reluarea
oricărei activităţi, fizice sau intelectuale.
După şedinţele lungi de masaj liniştitor, apare nevoiea de repaos şi
de menţinerea relaxării, care poate să dureze de la câteva minute, la o
jumătate de oră şi chiar mai mult.
Efectele masajului se resimt chiar după prima şedinţă, dacă
aceasta este bine executat; dar efectele lui slăbesc treptat în orele ce
urmează, până ce dispar. Pentru a obţine efecte de durată este nevoie de
un număr mai mare de şedinţe, executate în serie. 0 serie minimă nu
poate fi mai mică de 10 -12 şedinţe
5. MIJLOACE AJUTĂTOARE
Pentru executarea masajului folosim mai întotdeauna metoda cea
mai simplă a "mâinilor curate"; pentru a face pielea mai netedă şi mai
alunecoasă, putem folosi pulberi fine, substanţe grase sau lichide. Aceste
substanţe se întind într-un strat foarte subţinre şi uniform, atât pe
palmele şi degetele celui ce execută masajul, cât şi pe regiunea ce
urmează să fie masată.
Pulberile întrebuinţate în masaj sunt de origine minerală sau
vegetală. Primele provin din oxizi şi săruri minerale, cu reacţii chimice
neutre, lipsite de toxicitate care nu se alterează în contact cu substanţele
organice. Dintre oxizi indicăm "albul de zinc", care are slabe proprietăţi
sedative şi antiseptice, dar este un putemic absorbant al secreţiei
sudorale.
Pudra de talc s-a dovedit a fi cea mai practică şi mai igienică.
Talcul (silicat de magneziu hidratat) nu se combină cu alte substanţe
chimice şi nu atacă ţesuturile; nu se alterează cu timpul şi nu aderă la
pielea pe care o curăţă, absorbind secreţiile sudorale şi sebacee sau alte
impurităţi şi căzând o dată cu ele.
Grăsimile folosite în masaj sunt de origine vegetală şi minerală. În
măsură mai mare au fost folosite în trecut uleiurile vegetale de măsline,
seminţe de in, rapiţă, floarea-soarelui; iar cele din cacao, ricin, migdale
dulci etc. intră în compozitia unor creme sau pomezi cosmetice sau
medicinale.
Grăsimile minerale sunt de regulă produse din distilarea petrolului.
În masaj se foloseşte mai ales vaselina şi uleiul de vaselină, care nu au
miros, nu sunt absorbite de piele şi nu se alterează în contact cu
substanţele organice, acide sau alcaline.
Glicerina este o substanţă grasă de consistenţă siropoasă, fără
culoare şi fără miros; are o reacţie chimică neutră şi nu se alterează în
contact cu alte substanţe chimice organice sau anorganice; se dizolvă în
apă şi se combină uşor cu acizii graşi, oleic, stearic şi palmitic. Este un
foarte bun emolient, dar nu trebuie să fie prea des întrebuinţată în stare
pură, pentru că devine iritantă şi chiar caustică pentru piele. Glicerina
intră în compoziţia cremelor, emulsiilor săpunurilor şi altor produse
medicinale şi cosmetice de uz curent.
Grăsimile animale şi vegetale pot fi transformate în săpunuri. În
săpunurile medicinale sunt încorporate diferite medicamente cu bază de
borax, sulf, rezorcină, gudron etc. Apa de săpun este folosită foarte
frecvent în masajul umed.
Cremele sunt emulsii de grăsimi, la care se adaugă diferite alte
medicamente, vitamine sau hormoni. Pot fi preparate şi creme negrase,
pe bază de stearină, caseină, gelatină şi alte albumine animale, care
servesc unor scopuri cosmetice sau terapeutice.
Tincturile sunt soluţii în aclool concentrat ale unor substanţe
chimice, organice şi anorganice cu proprietăţi antiseptice şi stimulatoare
pentru circulaţia şi nutriţia pielii. Tincturile aromatice sunt preparate din
anurnite uleiuri volatile sau esenţe naturale ori artificiale, cu miros
agreabil şi înviorator.
Preparatele care conţin substanţe grase sunt îndepărtate de pe
piele, după fiecare şedinţă de masaj, prin spălare cu apă caldă şi săpun şi
prin ştergere cu tampoane îmbibate cu alcool diluat.
Pulberile uleiurile şi alte substanţe organice şi anorganice folosite
în masaj pot fi combinate între ele după diferite formule şi procedee de
preparare. Ele se găsesc în comerţ sau se prepară în farmacii, după
ordonanţe medicale, sub formă de uguente, balsamuri, loţiuni, emulsii,
soluţii. În aceste preparate sunt cuprinse şi substanţe medicamentoase cu
rol antiseptic, antiinflamator, vasodilatatoare şi vasoconstrictoare,
excitante sau sedative. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt
preparatele cu esenţă de terebentină, camfor, salicilat de metil, acid
salicilic, rezorcină, acid boric sau borax, acid tanic, alcool, eter şi altele.
Numărul acestor formule şi preparate creşte continuu, iar denumirea lor
se schimbă de la ţară la ţară sau de la un fabricant la altul.
Se atrage atenţia tuturor specialiştilor sau nespecialiştilor în tehnica
masajului, să folosească aceste preparate cu mult discernământ, după ce
cunosc bine conţinutul lor şi efectele substanţelor din care se compun,
dozarea şi gradarea lor, preferând pe cele care nu se alterează cu timpul
şi nu exercită nici o influenţă vătămătoare asupra organismului.
MASAJUL TERAPEUTIC
Principalele afecţiuni beneficiare ale masoterapiei sunt:
- omalgii
- contracturi musculare
- tendinopatii - torticolis
- cefalee fibrozitică
- fibrozita
- cifoza
- lordoza
- scolioza
3. Afecţiuni musculare:
- atonii musculare
- atrofii musculare
- miozite
- miastenia gravis
- hipertrofia musculară
- distrofia musculară
- dureri radiante musculare
- miotonia congenitală - boala Thomsen
- spasme musculare
- pleurodinita
- reumatism muscular
- lumbago
- ruptura musculară
- nevralgia de trigemen prin fibrozare
- contuzii
- entorsa
- luxaţia
- întinderi musculare
- întinderi de ligamente
- cicatricea
- fractura - sechele
5. Afecţiuni vasculare:
6. Afecţiuni neurologice
-de nutriţie:
– oboseala
- debilitatea fizică
- obezitatea
- celulita
- guta
- diabetul
-reumatismale de tip inflamator:
- artritele
- poliartritele reumatismale
- spondilita anchilopoetică
- bursita
- reumatismale de tip degenerativ:
- artroza - artroza coloanei vertebrale
(spondiloza)
- artroza articulaţiilor membrelor
(gonartroza, coxartroza, etc.)
- hidrartroză
- redoarea articulară
Tratament:
-infraroşii;
-masaj prin: netezire, fricţiuni, vibraţii.
e. Torticolis („ gât de lup”)- Reprezintă blocajul total sau limitarea
capacităţii de mişcare a gâtului în consecinţa inflamaţiei muşchilor gâtului
şi spatelui (regiunea umerilor şi toracală superioară, în special al celui
stemocleidomastoidian şi a trapezului), inflamaţii şi suferinţe ale
aparatului ligamentar al articulaţiilor intervertebrale; Cauzele fiind
determinate de expunerea la curenţi de aer reci, umezeală, poziţii forţate
menţinute timp îndelungat, poziţii şi atitudini vicioase ale gâtului,
suferinţe vertebrale cervicale de origine reumatismale sau sechele post-
traumatice (de ex. Sindromul „loviturii de bici” din accidentele auto).
Tratament:
A.) Bolnavul în decubit-ventral:
- Se vor aplica ventuze sau comprese calde sau raze infraroşii în regiunea
cervicală incluzând muşchii stemocleidomastoidieni;
- Se va face un masaj general al spatelui, concomitent cu regiunea
umerilor şi cea cervicală;
- Masaje şi fricţiuni blânde în regiunea cervicală, care vor fi superficiale,
medii - după toleranţa celui bolnav;
- Frământări digitale în zonele fără contractură sau a celor dureroase; ele
vor fi lente şi blânde; se alternează fricţiunile cu frământările;
- Frământări digitale în zonele contracturate, care vor fi precedate de
fricţiuni şi din când în când, de întinderi;
- Se vor aplica fricţiuni la muşchii sternocleidomastoidieni;
- Aplicarea de căldură, sau de raze infraroşii timp de 3 minute;
- Se vor face vibraţii pe întregul spate, precum şi în regiunea cervicală,
mai puţin dureroasă, cu foarte mare grijă - după toleranţa bolnavului;
B.) Poziţia bolnavului – şezând:
Maseurul se va posta în faţa pacientului şi va executa următoarele
mişcări:
- Flexie, extensie, circumducţie lentă şi progresivă;
- Cu grijă se vor executa mişcări de rotaţie laterale la dreapta şi la stânga;
primele mişcări se vor adresa părtilor mai puţin dureroase sau
contractate urmând regula „non durere" şi mişcare inversă;
- Se lucrează pe partea dureroasă sau contractată, fiind atenţi la semnele
de durere pe care pacientul le va manifesta;
f. Fibrozita - poate fi acută sau cronică. Este o inflamaţie a
ţesutului fibros, deci poate fi o tendinită, miozită, etc.
Tratament: se tratează la fel ca ruptura musculară.
g. Cefalee de origine fibrozitică - Se localizează în regiunea
cervicală-occipitală care iradiază până la umeri şi produce rigiditatea
cefei.
Tratament:
A.) Pacientul în decubit ventral:
- Se va efectua masajul spatelui, cu manipularea muşchiului trapez,
deltoid şi a regiunii cervicale;
- Infraroşii în regiunea cervicală timp de 3 minute;
- Masaj neurosedativ şi kinetic în regiunea cervicală;
- Vibraţii generalizate şi discrete în regiunea spatelui şi în cea
cervicală;
- Masaj manual cefalic;
B.) Pacientul în poziţie dorsală:
- Masaj manual facial cu o atenţie sporită la regiunea şi în punctele
inervate de trigemen;
- Mişcări de mobilizare a capului, prin rotaţii la stânga şi la dreapta.
3. AFECŢIUNI MUSCULARE
a. Atonia musculară - Amiotonia congenitală - Este diminuarea
capacităţii contractile a muşchilor,în perioada de repaus (fâră să fie
paralizie). În acest caz picioarele şi muşchii spatelui sunt cei mai afectaţi
deoarece ligamentele sunt relaxate prin hipotonia musculară şi prin
urmare articulaţiile sunt slăbite. Pacientul oboseşte atât la mers, cât şi în
poziţia şezut, iar pachetele musculare devin moi şi fără tonusul necesar -
normal.
Tratament:
În toate diagnosticele de mai sus se va aplica acelaşi tratament
după cum urmează:
- Aplicarea de masaj manual circulator pe tot organismul;
- Aplicarea de metode vasoconstrictoare în zonele musculare cele mai
afectate;
- După primele trei şedinţe de masaj se va continua cu masajele
circulatorii, dar se va insista pe cel abdominal, în funcţie de ciclurile
respiratorii consecutive ale pacientului;
- Vibroterapia generală;
- în timpul, tratamentului se recomandă aplicarea de raze infraroşii. În
fiecare şedinţă se va avansa în sensul creşterii energiei masajului, adică
manipulările vor fi din ce în mai profunde. În caz de dureri musculare
radiante vezi mai jos.
Tratament:
În miozita traumatică se va trata infecţia ca atare.
În miozita reumatică, tratamentul va consta în:
- masaj manual în toată zona posterioară şi anterioară, care
se va face lent şi cu pauze la muşchii care devin dureroşi;
- înainte de masaj se poate aplica tratamentul cu infraroşii;
- se va executa masajul unor anumite grupe de muşchi, în
timp ce la celelalte grupe vor fi supuse acţiunii cu infraroşii;
- căldura prin infraroşii va fi bine controlată, ea trebuind a
nu fi excesivă şi nici de lungă durată. Va fi altemativă, timp de 2 -3
minute, cu pauze de 30 de secunde;
- vibroterapia se va face mai ales la muşchii cu dureri, va fi
la început blândă, apoi mai dură şi la sfârşit, se revine ca la început;
- masajul manual aplicat va fi executat între circulatoriu şi
sedativ (netezire), deci va fi lent, mergând spre profunzime.
5. AFECŢIUNI VASCULARE
a. Varice - Este o afecţiune circulatorie venoasă, o insuficienţă
venoasă cronică, cu tulburări trofice. Se manifestă prin vene vizibil
dilatate, edeme, crampe musculare şi oboseală pe membrele afectate.
Tratament:
A.) Pacientul în poziţie culcată în repaus, cu piciorul ridicat pe
diagonală de până la 90 de grade
- Purtare de bandaje elastice sau ciorapi elastici;
- Hidroterapie, duş scoţian, prin altemanţă apă rece cu apă caldă,
terminându-se cu temperatura care se află în cameră sau afară, dacă
urmează părăsirea camerei;
- masaj - cu contraindicaţie în tromboflebite;
B.) Masajul manual al membrului
afectat:
- Se aplică un masaj specific acestei părţi de corp;
- Se foloseşte netezirea pe gambe şi coapse în sens centripet, care
uşurează hemodinamica venoasă. Se aplică fricţiunea mai ales contra
tulburărilor vasculotrofice ale pielii şi ţesuturilor subcutanate. Urmează
tapotamentul percutat cu scopul de a tonifia pereţii venoşi.
6. AFECŢIUNI NEUROLOGICE
a. Nevralgii - Este un sindrom dureros localizat pe traseul unui nerv
al cărui nume îl poartă: facială, intercostală, de trigemen, pelviană,
sciatică etc. A nu se confunda cu nevritele care se diferenţiază de
nevralgii datorită tulburărilor care le manifestă ex. retrobulbară,
interstiţială progresivă, optică etc.
Tratament:
- Se aplică infraroşii.
- Masaj manual general uşor, apoi pe coloana vertebrală, urmat de
un masaj local pe nerv sau zonă afectată, sedativ, în sens invers, gen
„non durere".
- Se aplică tapotament uşor urmat de netezire.
- Vibroterapia.
Tratament:
- repaus pe pat tare;
- vibromasaj;
- kinetoterapie; tonifierea musculaturii abdominale;
- combinarea masajului specific leziunilor musculo-ligamentare cu cel
specific afecţiunilor neurologice (în sciatică);
MASAJUL REFLEXOGEN
Tehnica:
Mai întâi se inspecteazâ şi se palpează zona respectivă, cu multă
răbdare, cu vârful degetelor. Pentru aprecierea tensiunii ţesuturilor din
zonă, se palpează, printr-o rulare uşoară, pliul pielii. Descoperirea acestor
zone reflexogene se face după o lungă practică.
Masajul constă din presiuni şi frecări putemice cu vârful degetelor,
manevre care produc senzaţii de „smulgerea" pielii, de „tâietură" sau
„ruptură" locală.
În timpul unui astfel de masaj, pielea este uşor deplasată pe
ţesuturile subiacente, manevra respectivă producând dureri foarte vii. In
acelaşi timp pielea se înroşeşte, se reliefează uşor, căpătând un aspect
zebrat, fenomene care persistă în următoarele 36 de ore. Acestea, spun
profesioniştii, sunt reacţiile normale ale masajului conjunctiv.
Cu toate că masajul este digital, senzaţiile produse dau impresia că
manevrele respective au fost efectuate cu unghia.
După masaj se recomandă repaus de 1-2 ore. La începutul
tratamentului se face câte o şedinţă pe zi, apoi la 2-3 zile. Rezultatele
sunt pozitive după 4-5 şedinţe, mai ales în tulburările cronice.
Principalele indicaţii:
- dureri;
- tulburări circulatorii periferice: picioare grele, crampe
musculare, varice, etc.;
- boli cardio-respiratorii: astm bronşic, bronşite cronice,
dureri precordiale, etc.;
- boli ale aparatului digestiv: stomac, ficat, pancreas,
constipaţie, migrenă;
- boli ginecologice, menopauză;
- boli reumatice cronice, lumbago, etc.
Bolile produse de dislocarea coxală sunt foarte diverse. Mai jos este
redat rezultatul analizei acestora în urma unui studiu îndelungat.
NETEZIRE - 1. SIMPLA
- 2. GREBLĂ
- 3. SERPUITA
- 4. CLESTE
- 5. CU DEGETELE
- 6. ALTERNATIVA
- 7. CU INGREUIERE
- 8. CONCENTRICA
- 9. LUNGA
- 10. INCRUCISATA
- 11. COMBINATA
FRICTIUNE - 1. RECTILINIE
- 2. SPIRALA
- 3. CLESTE
- 4. GREBLA
- 5. CIRCULARA
- 6. CU INGREUIERE
FRAMANTAT - 1. CUTA
- 2. INEL
- 3. LUNG
- 4. CLESTE
- 5. CU PUMNII
- 6. SERPUIT
TAPOTAMENT - 1. TOCAT
- 2. PLESCAIT
- 3. PERCUTAT
- 4. CU PALMELE
- 5. CU PUMNII
- 6. CAUS
VIBRATIE - 1. SIMPLA
- 2. TREPIDATIE
- 3. COMBINATA
MANEVRELE AUXILIARE ALE MASAJULUI CLASIC
CERNUT - 1. LOVIRE
- 2. PRESARE
RULAT
SCUTURAT
TRAGERE
CIUPIT - 1. RULARE
- 2. TAIERE
- 3. TRAGERE
- 4. PRESIUNE
PRESIUNE