Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
I.1 Introducere
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au căutat mijloace ajutătoare ca să vindece sau sa
ușureze suferințele și durerile lor. Au utilizat proprietățile terapeutice primare ale apei, luminii solare
și ale mișcării. Cel mai probabil este ca aplicarea inițială a masajului a fost un gest instinctiv, rezultat
prin experiența imediată a proprietăților curative ale acestuia.
Oamenii au observat că gestul de netezire, fricționare și frământare ale diferitelor părți ale
corpului uman poate aduce remedii pentru stările organismului, afectate de boala, lovite sau rănite.
Se poate afirma deci ca masajul, ca disciplină curativă, a apărut într-o manieră oarecum
simultană la popoarele lumii, în paralel cu dezvoltarea celorlalte ramuri ale medicinii populare, și
asta încă din vremea culturilor primitive.
Cuvântul „masaj”
- origine greacă - massein înseamnă frământare, petrisaj.
Definiție:
Masajul este definit ca prelucrarea metodicã a parţilor moi ale corpului prin acţiuni manuale
sau instrumentale.
- instrumentale: mecanice, electrice, acvatice, bule de gaze, jet de aer cald, etc.
Scopul masajului este deopotrivă unul profilactic, el reprezintă o metodă eficientă pentru
prevenirea bolilor, prelungirea vieții și încetinirea proceselor de imbătrânire, cât și unul terapeutic,
este o metodă de tratament curativ a diferitelor afecțiuni și dezechilibre patologice din organismul
uman. Scopul fiziologic al masajului constă în obținerea unei funcționări normale a aparatelor ,
organelor și sistemelor organismului.
- Îmbunătățește circulația sângelui și a limfei, care la nivelul celulei aduc nutrienți și oxigen,
îndepărtând deșeurile și toxinele;
- La detensionarea mușchilor contractați și îi poate stimula pe cei slăbiți, flașci; poate întinde
usor mușchii și tesuturile, susținând menținerea elasticității lor;
• Herodot (484 – 425 i.e.n.) – spunea că masajul este o tehnică menită să infrumuseteze
corpul și să-i asigure longevitatea;
• Asclepiade, elev al lui Hipocrate, spunea că „medicul trebuie să cunoască multe lucruri
iar masajul este unul dintre ele”. Ca practicant al medicinei în Roma, Asclepiade credea că masajul
este un mijloc important pentru dezvoltarea unui trup seducator și sănătos. De efectele terapiei prin
masaj au beneficiat personalități publice și politice din Roma cum ar fi: Cicero, Cezar, Tiberiu,
August, Plinius;
• Peter Henric Ling (1776 – 1839) - a adunat toate cunostintele despre masaj, atât pe cele
occidentale cât și pe cele orientale într-un tratat în care iși au originea aproape toate tehnicile
occidentale cunoscute în prezent;
• R.P. Manga - a fost tipărită în țară noastră în anul 1885, intitulată „Masajul, istoricul,
manipulațiile, acțiunea fiziologică și tratamentul câtorva maladii prin acest remediu”. Cartea
descria tehnica și efectele masajului în tratamentul reumatismului, artritelor, anchilozelor fibroase și
nevralgiilor.
Pentru a împiedica efectele neplăcute rezultate din frecarea pielii și iritarea acesteia,
masajul trebuie făcut cu îngrediente care să ne ajute la alunecare:
• general:
- masaj extins la întreaga suprafaţă a corpului;
- masaj restrâns la părţile mai bogate în ţesuturi moi;
• parţial:
- masaj regional, pe o parte importantă şi bine definită a corpului;
- masaj segmentar pe porţiuni anatomice distincte, în special membre;
- masaj local pe porţiuni mici de piele şi țesut subcutanat, pe grupe de mușchi, pe articulaţii;
• masaj fiziologic;
• masaj profilactic;
• masaj terapeutic;
• masaj sportiv;
• masaj cosmetic.
• manual;
• instrumental.
• Masajul general
55 de minute;
- Spate - 15 minute;
- Membre inferioare - 2x7= 14 minute;
- Abdomen şi torace - 5 minute;
- Membre superioare - 2x5= 10 minute;
- Regiunea fesieră - 3 minute;
- Ceafa şi gât - 5 minute;
- Capul - 3 minute;
• Masajul regional
15 minute - se adresează unei părți bine determinate și delimitate a corpului
(spatele, toracele, abdomenul);
• Masajul segmentar
10 minute - se aplică pe porțiuni distincte ale membrelor superioare și inferioare ( mâini, antebraț,
braț, umăr, gambe, coapse, solduri );
• Masajul local
5 minute - se aplică pe porțiuni mai mici de piele și țesuturi subcutanate, pe grupe de mușchi,
articulații, degete ).
Clasificarea efectelor
Efecte:
a) directe asupra ţesuturilor (masajul somatic);
b) indirecte - profunde asupra organelor interne (masaj profund), pe membrul opus, la distanţă;
c) reflexogene.
Efecte:
a) stimulante, excitante;
b) calmante, relaxante, liniştitoare.
Efecte:
a) parţiale (locale) - calmarea durerii, hiperemie locală, creşterea circulaţiei locale, îndepărtarea
stazelor, accelerarea proceselor de resorbţie;
b) generale - stimularea funcţiilor aparatului respirator şi circulator, creşterea metabolismului,
îmbunătăţirea stării psihice și a somnului, îndepărtarea oboselii.
Efecte:
a) imediate;
b) tardive.
Efecte:
a) obiective, ce pot fi monitorizate de către medic prin metode clinice și paraclinice;
b) subiective, declarate de către bolnav.
1. Asupra pielii
a) Asupra muşchilor
- creşte performanţa musculară prin creşterea conductibilitătii, a excitabilităţii și a contractibilităţii,
prin creşterea elasticităţii muşchilor;
- accelerează refacerea muşchiului obosit prin creşterea schimburilor vasculare cu aport de
substanţe nutritive proaspete și îndepărtarea reziduurilor;
- creşte rezistenţa musculara la efort prin hiperemie;
- creşte viteza de refacere după traumatisme, atrofii;
- creşte sau scade tonusul și excitabilitatea, în funcţie de tehnică;
- la nivelul circulaţiei venoase - creşte viteza de circulaţie şi uşor presiunea venoasă şi susţine
valvulele venoase;
- circulaţia limfatică este intensificată;
- creşterea fluxului sanguin;
- valorile tensionale pot fi controlate în funcţie de necesităţi (scad la masajul relaxant şi cresc la cel
excitant);
- se constată și modificarea compoziţiei sanguine - creşte numărul de hematii și leucocite și
cantitatea de hemoglobină;
- se realizează mobilizarea masei sanguine, activarea volumelor sanguine periferice stagnante,
accelerarea circulaţiei sanguine și vasodilataţie capilară, drenaj și resorbţie cu ameliorarea
secundară a troficităţii celulare.
- prin masajul peretelui abdominal apar efecte directe mecanice cu reglarea secreţiei / excreţiei și
motilităţii viscerelor;
- prin masaj reflex de toate tipurile apar în mod indirect aceleaşi efecte.
I.10 Contraindicații
Utilizarea masajului fară a se tine seama de contraindicaţii poate avea un efect dăunător chiar
dacă a fost corect executat.
- spaţiul popliteu;
- triunghiul lui Scarpa;
- axilă;
- plica cotului;
- partea anterioară a gâtului;
- zona mamară.
Contraindicațiile definitive
Referitor la unele reguli de igienă propriu-zise, acestea se adresează maseurului, celui masat,
spaţiului în care se desfăşoară activitatea şi mai include și unele reguli generale.
Maseurul trebuie să respecte condiţiile optime de lucru şi respectarea tuturor normelor igienice și
metodice ale acestei activităţi.
1. Igiena maseurului
Igiena propriu-zisă
- echipament simplu și lejer (tricou și pantaloni lungi, de preferat în alb);
- spălare pe mâini înainte şi după fiecare masaj efectuat;
- unghii tăiate şi pilite;
- maseurul nu trebuie să aibă bijuterii;
- nu va folosi parfumuri, uleiuri cu mirosuri puternice;
- nu va fuma și consuma băuturi alcoolice în sala de masaj;
- părul va fi strâns (dacă este lung);
Cabinetul de masaj
- cabinetul trebuie să aibă suficient spaţiu pentru masaj;
- să fie dotat cu ferestre pentru o bună aerisire;
- temperatura trebuie să fie cuprinsă între 22-24 grade;
- pereții să fie vopsiți în culori calde;
- să conțină pe cât posibil lumină naturală, ori lumina să fie difuză;
- să aibă grup sanitar anex;
- să aibă dulăpior cu cearceafuri curate, prosoape curate etc.;
- nu trebuie să se creeze curenţi de aer;
- mobilier strict necesar pentru masaj.
Patul de masaj
- poate avea diverse forme și dimensiuni;
- înălțimea poate varia în funcție de statura terapeutului: 60-65-70 cm, lung.: 2 m; lățimea 70 cm;
- taburet/scăunel: 45-50 cm;
- cearceaf curat pentru fiecare pacient; foarte important: cearceaful se va schimba după fiecare
pacient/client.
La rândul lor, persoanele care doresc să fie masate trebuie să respecte câteva reguli elementare de
igienă individuală, mai ales în ceea ce priveşte curăţenia.
1. netezire (efleuraj);
2. fricţiune;
3. frământat (petrisaj);
4. tapotament (batere);
5. vibraţii.
1. Netezirea
Alunecările executate cu faţa dorsală a mâinilor şi cu degetele strânse în pumni au efecte mai
profunde decât cele executate cu faţa palmară a mâini.
• nervii și vasele din piele sunt influenţate de apăsarea redusă;
• circulaţia sângelui în vasele superficiale este activată de presiunile medii;
• circulaţia din ţesuturile profunde este influenţată de manevrele viguroase;
• circulaţia limfatică este activată de alunecările lente, dar destul de apăsate şi efectuate sacadat.
2. Fricţiunea
Forme speciale:
transversală, “în fierăstrău” executată cu marginea cubitală a mâinii se aplică la nivelul
tendonului lui Achile;
în zig-zag, executată cu vârful a 2-3 degete (index, medius și inelar), se aplică la nivelul coloanei
vertebrale.
Vârful degetelor se aplică pe tegument, cu o anumită presiune şi sub anumite unghiuri.
Se execută mişcări circulare într-un sens și apoi în sens opus, deplasând mâinile în limita
mobilităţii și a supleţei normale a ţesuturilor masate. După un număr oarecare de mişcări executate
pe o mică porţiune a pielii, mâna se deplasează încet în vecinătatea locului masat, până când este
cuprinsă toată regiunea.
Presiunea și amplitudinea mişcărilor de fricţiune va fi la început mai redusă şi de durată mai scurtă,
mărindu-se progresiv, după necesităţi.
Efectele fricţiunii:
prin acţiunea mecanică mobilizează ţesuturile moi, le măreşte supleţea şi elasticitatea,
asuplizează tegumentul;
tot prin acţiune mecanică se activează circulaţia locală (înroşirea pielii), stimulând nutriţia
ţesuturilor;
pe cale reflexă, are efecte de durată, circulatorii și trofice;
fricţiunea prelungită, executată într-un ritm lent, scade sensibilitatea locală, scade contractura
musculară, reduce încordarea nervoasă;
ritmul viu şi mişcările scurte, dar viguroase, stimulează sistemul nervos periferic;
fricţiunile previn rupturile musculare și smulgerile de fibre care pot apărea la nivelul joncţiunii
miotendinoase.
3. Frământatul (petrisajul)
Reprezintă prinderea muşchilor şi a altor ţesuturi profunde, ridicarea lor, atât cât permite
elasticitatea proprie şi stoarcerea prin comprimare (între degete sau între degete şi palmă) sau prin
presiune pe planul profund.
Pe regiunile întinse şi plate, frământatul constă în ridicarea şi apucarea între degete și rădăcina
mâinii a unei cute de ţesuturi, care este stoarsă prin ducerea rădăcinii mâinii spre degete și prin
comprimarea ei pe planul dur, profund. Mişcarea se repetă de mai multe ori pe acelaşi loc, apoi
mâinile se deplasează din aproape în aproape, în axul lung al grupelor de muşchi.
Efectele frământatului
Acestea se produc mai ales pe cale reflexă, comparativ cu cele mecanice:
ridicarea şi strângerea ţesuturilor cărnoase dezvoltă elasticitatea, excitabilitatea şi
contractibilitatea muşchilor;
prin stoarcere se comprimă vasele profunde, se activează circulaţia, având un efect trofic asupra
organismului;
prin frământare sunt îndepărtaţi produşii de catabolism din muşchi;
previne atrofia musculară;
Efectele frământatului se datoresc stimulării circulaţiei și troficităţii nervilor, mai ales ale celor
motori. Din acest motiv se indică în stările de atonie şi atrofie musculară secundară imobilizărilor
prelungite ale diferitelor segmente ale aparatului locomotor.
manevrele lente, aplicate pe zone aderente şi infiltrate au efect decontracturant;
manevrele executate rapid induc efecte stimulante.
4. Tapotamentul (baterea)
Constă în aplicarea unor lovituri ritmice și uşoare executate cu diferite părţi ale mâinii și
antebraţului.
“Tocatul”
Se execută cu degetele ambelor mâini, ţinute faţă în faţă. Degetele întinse depărtate între ele
şi uşor flectate cad perpendicular pe piele, de la o distanţă mică, într-un ritm foarte viu, lovind cu
partea laterală şi dorsală sau cu cea laterală și palmară. “Tocatul” se poate face și cu marginea ulnară
a mâinilor.
Intensitatea manevrelor rezultă mai mult din greutatea degetelor şi a mâinilor, decât din
contracţiile musculare. Mâinile cad moi, mişcându-se din articulaţiile pumnilor. Pentru a amplifica
aceste manevre se adaugă înclinarea laterală a mâinilor şi o mişcare de răsucire a antebraţelor în
pronaţie şi supinaţie. Braţele trebuie să fie apropiate de trunchi, iar antebraţele apropiate de regiunea
masată, pentru ca loviturile să nu cadă prea de sus și să nu fie intense.
Pe regiunile sensibile intensitatea loviturilor trebuie să fie mai mică, pe mase mari de muşchi,
medie sau mare.
Ritmul poate fi foarte viu sau rar și lent (cap, regiune precordială).
“Percutatul”
Este o formă de batere cu vârfurile degetelor uşor îndoite. Manevra se execută cu amândouă
mâinile mişcate din articulaţiile pumnilor, cu palmele orientate spre regiunea masată. Mâinile se
mişcă alternativ sau simultan, într-un ritm foarte viu.
Intensitatea loviturii trebuie să fie unică, rezultat al greutăţii mâinilor.
Manevra se poate executa cu vârful unui singur deget.
“Plescăitul”
Este o manevră de lovire cu faţa palmară a degetelor și a mâinii. Se execută cu mâinile moi și
uşoare, prin mişcări suple și repezi. Mişcările se execută activ, cu o mână sau cu amândouă mâinile,
numai cât este necesar să se ridice antebraţele la o înălţime potrivită, apoi acestea cad pasiv,
alternativ sau simultan pe regiunea respectivă. Intensitatea loviturii depinde numai de greutatea
proprie a acestor segmente. Loviturile active sunt mai puternice , dar pot deveni dureroase.
Dacă manevrele sunt tangenţiale, efectul lor excitant este diminuat. Se indică în masajul
excitant al unor regiuni întinse, cărnoase şi puţin sensibile.
Percutatul, la nivel toracic, favorizează eliminarea secreţiilor bronhice. Manevrele de batere sunt
contraindicate în tratamentul afecţiunilor dureroase, contracturilor musculare, spasmelor, oboselii
musculare.
5. Vibraţiile
Constau din imprimarea în ţesuturi a unui număr cât mai mare de mişcări oscilatorii pe
unitatea de timp; ele se execută pe loc sau cu deplasare laterală.
Mişcările sunt asemănătoare unui tremurat continuu şi rezultă din contracţiile alternative ale
muşchilor agonişti și antagonişti ai degetelor și mâinii pe de o parte, şi ai antebraţelor şi braţelor pe
de altă parte. Din această cauză, vibraţiile manuale sunt obositoare şi greu de executat, de aceea se
completează sau se înlocuiesc cu forme instrumentale.
Vibraţiile manuale se execută cu vârful degetelor sau cu faţa lor palmară, cu podul palmei sau
cu rădăcina mâinii, cu palma și cu degetele întinse sau cu pumnul închis.
1. Cernutul și rulatul;
2. Presiunile;
3. Tracţiunile și tensiunile;
4. Scuturările;
5. Ciupirile și pensările.
• simple;
• asociate cu mişcări respiratorii în ritmul frecvenţei respiratorii normale (16-18
respiraţii pe minut);
• asociate cu vibraţii, sunt numite presiuni vibrate.
Presiunile puternice produc asupra pielii o uşoară ischemie iniţială cauzată de scăderea
afluxului de sânge către zona masată, urmată de hiperemie locală și scăderea sensibilităţii până la
anestezie, scăderea tonusului muscular local şi secundar, relaxare musculară și scăderea sau
dispariţia oboselii. Pe acest tip de “presiune profundă” se bazează tehnicile masajului reflex, care
folosesc fie zonele de inervaţie metamerică (ce urmăresc dermatoamele) descrise de Head şi
modificate de Hensen și Schillak, fie punctele și meridianele din acupunctura tradiţională chineză.
Efectele pozitive asupra ţesuturilor perimusculare și periarticulare sunt induse prin
întreruperea arcurilor reflexe la nivelul dermatoamelor sau miotoamelor în sens viscero-musculo-
cutanat.
În general, orice procedeu de masaj poate induce efecte stimulante sau relaxante prin
modificarea ritmului, intenstăţii și presiunii.
Curs masaj somatic și reflexogen | 21
Masajul reflexogen
I.1 Introducere
Reflexoterapia ofera solutii pentru rezolvarea urmatoarelor disfunctii sau afectiuni: insomnii,
stres, migrene, oboseala, afectiuni ale vezicii biliare, tulburari endocrine, celulita, obezitate,
constipatie, astm bronsic, infertilitate, impotenta, tulburari de menopauza, etc. Scopul reflexoterapiei
este de a corecta cei trei factori negativi implicati în procesul de boala:congestia,inflamatia și
tensiunea. Afectiunile congestive sunt responsabile de aparitia tumorilor; afectiunile inflamatorii sunt
cele precum colita, bronsita sau sinuzita; tensiunea este responsabila de diminuarea eficientei
sistemului imunitar.
Reflexoterapia are actiunea cea mai eficienta cand este folosita pentru tratarea intregului
organism și nu numai pentru anumite afectiuni. În acest mod, ea imbunatateste toate functiile
organismului, ceea ce stimuleaza procesul natural devindecare, facandu-l mai rapid și mai eficient.
I.3 Definiții
• Corectarea celor trei factorii negativi implicaţi în procesul de boală : congestia (responsabilă de
apariţia tumorilor), inflamaţia şi tensiunea (responsabile de diminuarea eficienţei sistemului
imunitar);
• Îmbunătăţirea circulaţiei în organism şi eliminarea reziduurilor astfel încât toxinele să nu se mai
acumuleze în concentraţii dăunătoare, în ficat rinichi sau intestin;
• Scăderea senzaţiei de durere, prin stimularea eliberării de endorfine (analgezice naturale), de
către hipofiză;
• Reflexoterapia are acţiunea cea mai eficientă atunci când este folosită pentru tratarea întregului
organism şi nu numai pentru anumite afecţiuni. În acest mod ea îmbunătăţeşte toate funcţiile
organismului ce stimulează procesul natural de vindecare făcând-ul mai rapid şi mai eficient;
• Este o metodă de întreţinere preventivă a bunăstării corpului.
I.4 Indicaţii
Efectul cel mai des întâlnit este o relaxare totală, pacienţii descriind o senzaţie de descărcare,
uşurare, în special la nivelul picioarelor. Uneori în timpul tratamentului pacienţii acuză stări de frig,
somn, datorită relaxării, sau o transpiraţie excesivă, cauzată de emoţii.
După tratament pacienţii reacţionează felurit, uni neobservând nici o modificare imediată,
fiind nevoie de mai multe şedinţe, pentru a începe procesul de purificare. Iar la alţi aceasta se
instalează chiar după prima şedinţă. Pe măsură ce ies din corp reziduurile ar putea cauza variate
I.6 Contraindicaţii
• Cel mai mare avantaj este că acest gen de tratament poate fi efectuat tuturor indiferent de
vârstă, sex, stare de sănătate, atât în scop curativ cât şi ca o bună profilaxie;
• Reflexodiagnosticul este extrem de important deoarece ne ajută să facem o verificare a
stării de sănătate a unui individ, într-un timp foarte scurt;
• Reflexoterapia acţionează în totdeauna în sensul normalizării, neexistând nici un pericol
de agravare a unei stării de sănătate;
• Nu tratează simptomatologia bolilor, ci cauzele lor;
• Un mare avantaj îl reprezintă lipsa completă de toxicitate;
• Normalizarea circulaţiei sangvine în organul sau zona afectată este extrem de importantă
deoarece sângele transportă substanţe de asimilaţie, dezasimilaţie şi apărare, o bună
circulaţie sangvină ducând la accelerarea vindecării și reconstituirii ţesuturilor şi
organelor lezate;
Masarea zonelor reflexe afectate, pe parcursul mai multor şedinţe, îmbunătăţeşte substanţial
circulaţia sangvină ajutând la transportarea acestor depozite de toxine, spre organele de eliminare,
precum și la transportul de material nutritiv, plastic, hormoni și anticorpi spre organe și ţesuturi.
O altă modalitate prin care reflexoterapia acţionează asupra organismului este stimularea
punctelor reflexe corespunzătoare sistemului nervos și a celui endocrin, care activate fiind vor
contribui la buna funcţionare a întregului organism.
Pentru afecțiuni recente și ușoare, un tratament de 2-3 zile este suficient. În afecțiunile acute,
efectul ameliorant se produce după 20 min și 2-3 sedințe de reflexoterapie. O cura completă de
tratament duează în medie 12-15 sedințe.
În cazul bolilor grave și cronice, o ameliorare semnificativă se obține după aproximativ 3 luni
de tratament, iar vindecarea completă este atinsă după cel putin un an de sedințe consecutive.
Sănătatea noastră depinde într-o mare măsură şi de starea psihică, teama, emoţiile, stresul și
supărările ducând la îmbolnăvire. S-a demonstrat că acestea pot modifica, compoziţia şi circulaţia
sângelui, creşte aciditatea gastrică și pot modifica valorile normale ale unor hormoni. Psihiatri susţin
că orice afecţiune în plan fizic este generată sau susţinută de una în plan psihic, existând o
permanentă corelare între mintea și corpul unui individ. Sănătatea oamenilor nu se poate îmbunătăţii
până când aceştia nu au mai întâi dorinţa de vindecare şi certitudinea că starea lor se poate ameliora.
Reflexoterapia favorizează începerea unui proces de vindecare, efectuarea ei corectă, ducând
la o stare de echilibru şi creând condiţiile în care poate să apară vindecarea. Trebuie să existe o
permanentă comunicare între reflexoterapeut și pacient, pentru ai insufla acestuia încrederea în sine
și ai explica modul în care reflexoterapia acţionează, făcându-l să înţeleagă că doar printr-o bună
colaborare se va ajunge mai repede la efectele dorite.
I.12 Sensibilitatea
Dacă o persoană pare a fi sensibilă la nivelul tuturor zonelor reflexogene, denotă ori oboseală
fizică, ori stres și emoţii, ori o perturbare energetică.
Curs masaj somatic și reflexogen | 27
În 99,9% din cazuri există un anumit grad de sensibilitate în ceea ce priveşte un reflex sau
altul, care ar putea fi un indiciu al existenţei unei tensiuni, congestii sau a unei funcţionări incorecte
la nivelul părţii corespunzătoare a corpului, putând însă evidenţia şi rănile, traumele sau intervenţiile
chirurgicale din trecut. De asemenea o sensibilitate pe o anumită zonă ne poate arăta un deficit
energetic la nivelul organului respectiv, care nu înseamnă neapărat patologie, ci o predispoziţie la
boală, sau oboseală, sau o dereglare a câmpurilor energetice a pacientului. Cu acest gen de probleme
ne confruntăm când într-o anumită zonă există doar o sensibilitate și nu găsim şi depozite.
Pacienţii vor avea această sensibilitate cu precădere la început, ea diminuându-se pe parcursul
tratamentului, sau chiar dispărând total. După câteva şedinţe vor rămâne sensibile doar zonele pe a
căror corespondente există o afecţiune cronică.
Recomandăm revenirea asupra acestor puncte în repetate rânduri, pe parcursul unei şedinţe
şi nu presarea lor preţ de câteva minute, pentru că astfel se diminuează durerea și puteţi acţiona în
mod corect asupra lor.
Factori care determină, întreţin şi agravează depunerile toxice pentru organism, în zonele
reflexogene sunt multipli și depind de:
Modul de viaţă prin alimentaţie, stare psihică și stare mentală;
Circulaţie sangvină insuficientă într-un anumit organ sau segment din corp.
Bătăturile de la mâini sau picioare conduc la stază circulatorie zonală;
Fracturi consolidate greşit şi/sau calusul vicios la mâini și picioare, antrenează presiuni
anormale pe vase şi nervi implicând perturbări circulatorii zonale, care, în timp, afectează
organele corespondente prin insuficienţă circulatorie sau nervoasă.
Folosirea de încălţăminte strâmtă și incomodă care periclitează circulaţia sangvină la
nivelul picioarelor.
Nu s-a dovedit ce reprezintă cu adevărat aceste depozite, acumulate în zonele reflexe, dar se
crede că ele nu sunt altceva decât acumulări de toxine ca de exemplu: acizi (urici, proteici), grăsimi
toxice, oxalaţi de calciu, săruri și alţi componenţi chimici dăunători organismului.
3. Linia pelviana – separa abdomenul de micul bazin, situat la baza trunchiului. Este
localizata pe talpi la baza calcaiului. Pe palme, linia bazinului incepe în zona moale,
carnoasa a bazei policelui, la aproximati 2,5 cm de articulatia pumnului
4. Linia ligamentara – pentru a gasi aceasta linie pe talpi, impingem halucele inapoi, iar în
spatiul dintre primul și al doilea deget vom simti un ligament vertical, în tensiune, ca un
elastic. Pe palme, linia linia ligamentara se afla itre al doilea și al treilea deget.
5. Linia umerilor poate fi localizata numai pe talpi și se intinde de la baza degetului mare,
traversand pe latime talpa spre inceputul metatarsianului degetului mic, mergand paralel
cu linia degetelor. Considerata linie principala, ea separa partea superioara a corpului de
trunchi.
Ca şi celelalte zone reflexe, picioarele și mâinile pot fi considerate adevărate oglinzi ale
corpului omenesc. Puse una lângă alta reflectă corpul omenesc în întregime, aşa cum este el dispus
anatomic. Aşadar piciorul și mâna dreaptă cuprind reflexe ale părţi drepte a corpului, iar piciorul și
mâna stângă cuprind reflexe ale părţi stângi a corpului, cu menţiunea că la nivelul capului punctele
reflexe sunt dispuse invers și anume degetul mare de la mâna şi piciorul drept reflectă emisfera
stângă a capului, iar degetul mare de la mâna și piciorul stâng, reflectă emisfera dreaptă a capului.
Suprafaţa picioarelor şi mâinilor poate fi împărţită în zone care corespund celor existente în
întregul corp. Astfel:
- Reflexele capului gâtului și a organelor de simţ sunt localizate pe suprafaţa cuprinsă între
vârfurile degetelor și linia curburii sau a umerilor.
- Reflexele oricărei părţi de la nivelul cutiei toracice (inimă, plămân, sân, umăr, etc.), se găsesc
la nivelul perniţelor, între baza degetelor şi linia curburii, sau altfel spus în zona articulaţiilor
interfalangiene proximale.
- Reflexele organelor interne se află la nivelul piciorului pe partea plantară de la baza
falangelor până la călcâi, iar la nivelul mâinilor în palmă.
Cele mai bune şi mai uzitate instrumente sunt mâinile, care la început vor da semne de
oboseală, însă asemenea oricărui muşchi și cei ai antebraţului, mâinii și degetelor, vor deveni mai
puternici, pe măsură ce sunt folosiţi mai intens. Instrumentul principal va fi deci policele sau uneori
indexul terapeutului, unghiile lungii fiind strict interzise.
În ceea ce priveşte folosirea unor instrumente ajutătoare (dispozitive din lemn, metal sau
plastic), rămâne la latitudinea fiecărui terapeut, recomandăm însă, pentru începători folosirea
degetelor pentru a localiza mai bine punctele şi a nu traumatiza pacienţii. De asemenea nu trebuie
neglijat faptul că mâinile sunt adevărate antene, captatoare și emiţătoare de energie şi că un contact
direct l-ar avantaja pe cel căruia i se adresează tratamentul.
De preferinţă ca pacientul să fie întins pe un pat de masaj, (cu faţa în sus, când masajul se
adresează punctelor de pe mâini, picioare și urechi, şi cu faţa în jos când se lucrează pe coloana
vertebrală), ca să poată sta cât mai relaxat în timpul tratamentului. Se mai poate opta şi pentru un
fotoliu, când tratamentul se efectuează asupra mâinilor sau chiar și pentru picioare, în lipsa altei
alternative. Şi terapeutul trebuie să fie aşezat pe un scaun, mai jos decât fotoliul sau patul
pacientului, Într-o poziţie comodă, pentru că tratamentul durează şi altfel efortul ar fi mult prea mare.
Dacă se lucrează pe mâini, acestea vor fi aşezate pe o pernă pusă pe genunchii pacientului, iar
pentru picioare, atunci când nu avem un pat, ele se aşează tot pe o pernă dar pe genunchii
terapeutului.
În cazul auto-masajului poziţia trebuie să fie la fel de relaxantă şi cât mai corectă, pentru a nu
suprasolicita coloana vertebrală. Se poate opta tot pentru un fotoliu sau pentru un scaun cu spătar.
Se utilizează tehnici diferite în funcţie de localizarea punctului masat iar mişcarea se poate
efectua atât cu pulpa degetului cât și cu articulaţia distală, având degetul îndoit:
1 2 3 4 5 6 7
De obicei una dintre mâini este activă iar cealaltă inactivă, cea dintâi trebuind să efectueze
masajul, iar cea din urmă să susţină mâna sau piciorul pacientului. Pentru a avea o maximă libertate