BAZELE TEORETICE ŞI METODICE ALE KINETOTERAPIEI

MASAJUL
MIJLOC FUNDAMENTAL AL KINETOTERAPIEI

Mijloacele Kinetoterapiei

 Mijloace fundamentale:
- exerciţiul fizic;
- masajul.

 Mijloace ajutătoare:
- termoterapia;
- electroterapia;
- hidroterapia;
- terapia ocupaţională;
- ergoterapia;
- activităţi fizice adaptate.

 Mijloace asociate:
- factorii naturali (apa, aerul, soarele);
- factorii de igienă şi alimentaţie.

Masajul reprezintă prelucrarea metodică a părţilor moi ale corpului, prin acţiuni manuale
sau mecanice, în scop fiziologic (de întreţinere), profilactic, terapeutic sau sportiv.
Acţiunile manuale de masaj sunt cunoscute sub numele de manipulări, manevre sau
procedee şi constau dintr-un ansamblu de mişcări specifice: de alunecare a mîinilor pe suprafaţa
corpului, de apăsare, strîngere şi stoarcere a ţesuturilor moi, de lovire uşoară şi ritmică a părţilor
carnoase, de scuturare a segmentelor corpului şi alte diverse mişcări.

Tipuri de masaj

Masajul somatic sau clasic este denumit şi masajul corpului fizic, de întreţinere corporală sau
fiziologic
 manevrele se constituie din mişcări fine, uşoare (gen mîngîiere), fricţiuni, compresiuni,
frămîntări (manevre mai energetice şi profunde), bătăi ritmice şi percuţii denumite
tapotament, manevre care activează circulaţia de întoarcere venoasă şi limfatică,
relaxează muşchii şi nervii şi îndepărtează zonele cu acumulări lipidice.

Masajul profilactic
 păstrarea şi ameliorarea stării de sănătate;
 creşte rezistenţa organismului la oboseală.

1
Masajul terapeutic
 alegerea procedeelor şi formelor de masaj terapeutic selecţionate corespunzător
diagnosticului pacientului sînt alese în funcţie de indicaţiile/contraindicaţiile pe care le
prezintă pacientul în alegerea formei de masaj, prescripţiile medicale sînt respectate cu
stricteţe;
 regiunea afectată aplicarea procedeelor de masaj terapeutic pentru obţinerea efectelor
corespunzătoare şi cu respectarea duratei prescrise de medic;
 adaptarea procedeelor masajul terapeutic corespunzătoare afecţiunilor pacienţilor;
 intensitatea şi durata procedeelor este adaptată la apariţia unor semne clinice subiective şi
obiective.

Masajul sportiv
 masajul poate ajuta în orice sport sau formă de exerciţiu;
 ajută la reducerea oboselii fiziologice, recuperare după extenuarea din cauza
antrenamentului/jocului, metodă uzuală de refacere a organismului sportivului;
 facilitează un antrenament calitativ superior, favorizează o mai bună performanţă şi
înlăturînd pericolele de accidente.

Pentru ca masajul să fie aplicat corect, adică să nu pună în pericol sănătatea pacientului şi
să se atingă obiectivele propuse, trebuie să se ţină cont de:
 deprinderea temeinică a tehnicilor din partea maseurului;
 cunoaşterea de către acesta a efectelor masajului asupra sistemelor şi aparatelor
organismului;
 asigurarea condiţiilor optime de lucru;
 respectarea tuturor normelor de igienă şi metodică.

Reguli privind spaţiul de lucru şi materiale utilizate:

 spaţiu pentru masaj: o cameră unde se va efectua masajul, vestiar/paravan pentru a se
schimba pacientul/clientul, grup sanitar;
 masa/bancheta de masaj să aibă dimensiunile necesare, lungime, lăţime, înălţime;
 mobilierul (măsuţă, scaune, cuier, dulap) să fie strict pentru activitatea de masaj, aşezat
în aşa fel încît să nu perturbe mişcările ce trebuie să le realizeze maseurul prin spaţiul de
lucru;
 prosoape, cerşafuri curate (unică folosinţă);
 igienizarea spaţiului, dezinsecţie, deratizare etc.;
 temperatura camerei să nu fie sub 20°C;
 suprafaţa camerei, vestiarului, grupului sanitar este indicat sa fie acoperită de gresie şi
faianţă pentru o curăţare rapidă şi eficientă;
 atmosferă: lumină, muzică, arome etc.;
 masajul se efectuează uscat (ex. talc) sau umed (unguente, uleiuri).

2
Cabinetul de masaj se amenajează pe lîngă:
 serviciul medical de consultaţii şi tratamente;
 baze sportive;
 serviciile instituţiilor medicale (spitale, sanatorii);
 instituţii balneoclimaterice;
 hoteluri, piscine, staţiuni etc.

Reguli ce trebuie respectate de maseur:

 control medical periodic obligatoriu;
 dacă suferă de o anumită afecţiune sau prezintă diverse leziuni la mîini, nu va efectua
masaj în acea perioadă (pînă la vindecare);
 îngrijirea permanentă a mîinilor pentru menţinerea sănătăţii şi integrităţii acestora: să nu
efectueze munci grele, obositoare, care provoacă leziuni (răni, bătături, înăsprirea pielii);
 igiena individuală (fără miros de parfum puternic, tutun, alcool etc.; unghii scurte şi
îngrijite, părul lung strîns, fără a purta, pe perioada efectuării masajului, bijuterii care ar
putea leza pacientul);
 echipament specific (ţinuta vestimentară): îmbrăcăminte, încălţăminte lejeră, halat alb,
tricou, pantalon - din bumbac, nu din materiale sintetice;
 spălare pe mîini (înainte/după fiecare pacient);
 exerciţii de încălzire (mai ales a mâinilor, braţelor) – să nu aibă mâinile reci;
 dozarea efortului pe durata şedinţei de masaj;
 produsele utilizate să fie de calitate şi în termenul de valabilitate;
 comunicarea, comportamentul cu pacientul să fie de tip profesional, decent;
 să ştie exact diagnosticul pacientului şi procedeele ce trebuie aplicate.

Cunoştinţe ce trebuie însuşite de maseur:

 cunoaşterea formei, structurii şi funcţionării organismului sănătos;
 cunoaşterea şi identificarea semnelor specifice diferitelor stări patologice;
 aceste cunoştinţe îi ajută pe maseuri să înţeleagă importanţa efectelor pe care le poate
obţine prin masaj, în raport cu mijloacele tehnice şi principiile metodice aplicate.

Reguli ce trebuie respectate de pacient/client:

 igiena personală;
 păstrarea curăţeniei;
 decenţă;
 să fie sincer cu afecţiunile/durerile pe care le are;
 să fie explicit în ceea ce doreşte.

3
Efectele masajului
Efecte asupra pielii
 elimină stratul de celule moarte ceea ce reprezintă respiraţie cutanată şi ajută la
intensificarea proceselor de eliminare a glandelor sebacee şi sudoripare, eliminarea
toxinelor din organism;
 vasele sanguine din piele se dilată – circulaţia locală se intensifică, nutriţia bună a pielii,
în timpul masajului temperaturii pielii creşte

Efecte asupra ţesutului conjunctiv

 ţesutul conjuctiv prezintă supleţe foarte mare, dată de numărul important de fibre elastice
ce intră în constituţia sa. Pierderea elasticităţii prin cicatrizare, fibrozare, sclerozare sau
degenerare, scade considerabil rolul său fiziologic şi mecanic.

Efecte asupra circulaţiei sanguine

Efecte asupra circulaţiei subcutanate
Orice aplicare a masajului asupra pielii este urmată de apariţia, mai mult sau mai puţin
rapid a unei înroşiri locale, de intensitate variabilă. Această vasodilataţie superficială crează
senzaţia de creştere a căldurii locale. Studiile realizate de către Fawaz sugerează că această
vasodilataţie conduce la o ameliorare a troficităţii celulare locale, crescînd schimburile între
mediul celular şi sanguin, demonstrînd aportul nutritiv şi de oxigen, şi transportul de deşeuri
metabolice şi de gaz carbonic.

Efectele asupra circulaţiei de întoarcere venoase

Presiunile alunecate şi cele statice permit creşterea circulaţiei de întoarcere venoasă.
Studiile au demonstrat că aplicarea acestor manevre asupra membrului inferior antrenează o
accelerare a vitezei fluxului venos la nivelul marilor trunchiuri venoase, profunde.
Masajul trebuie să fie asociat cu acţiunea favorabilă a mobilizării articulare, al
contracţiilor musculare şi al întinderilor aponevrotice. Trebuie, de asemenea, asociat cu o bună
igienă de viaţă: activitate generală, reprize de repaus, o bună activitate abdominală (tranzit
digestiv, activitate musculară), imobilizare în cazul unei insuficienţe.

Efecte asupra sistemului arterial

Datorită faptului că sistemul circulator este unul închis, acţionându-se prin masaj asupra
circulaţiei venoase, se acţionează indirect şi asupra celui arterial.

Efecte asupra circulaţiei de întoarcere limfatice

Drenajul limfatic manual realizează o accelerare a fluxului de întoarcere limfatic, cu
manevre de masaj deosebit de blînde, realizate după un protocol special.

Efectele asupra sistemului musculo-tendinos şi nervos

 efect trofic asupra muşchiului, îmbunătăţindu-i vascularizaţia (aporturile nutritive,
energetice, schimburile gazoase);
 poate ajuta detensionarea muşchilor contractaţi şi îi poate stimula pe cei slăbiţi, atrofiaţi.
Acest echilibru muscular poate ajuta postura şi promova eficienţa în mişcări;
 masajul nu măreşte în mod direct forţa musculară, însă poate grăbi recuperarea după
oboseala ce survine în urma efectelor exerciţiilot fizice, în acest fel, este posibil să se
4
 realizeze mai multe exerciţii şi antrenamente, ceea ce în timp fortifică muşchii şi
îmbunătăţeşte condiţia fizică;
 echilibrează sistemul nervos calmîndu-l şi stimulîndu-l, în funcţie de ce efecte are nevoie
individul în acel moment;

Efecte asupra organelor interne

 măreşte secreţiile şi excreţiile corpului. S-a demonstrat că masajul măreşte producerea
sucurilor gastrice, salivei, urinei;
 influenţează organele interne – vasele de sînge ale acestor organe se dilată şi permit o
alimentare cu sînge.

Contraindicaţiile masajului
 generale – interzicerea aplicaţiilor oricărei procedeu de masaj pe orice parte a corpului
(boli cronice grave);
 parţiale – restrîngerea manevrelor de masaj la cele care sînt mai bine tolerate şi
excluderea celorlalte, fie administrarea masajului numai pe părţile sănătoase şi
interzicerea lor pe părţile bolnave;
 temporare – foarte frecvente, fiind impuse de boli/tulburări şi leziuni uşoare care după
vindecare, vor permite aplicarea procedeelor de masaj;

Contraindicaţii după ţesuturi şi organe

 afecţiuni dermatologice (de piele): de natură parazitară sau inflamatorie, eczeme, Zona
Zoster, herpes, plăgi, arsuri, alte manifestări patologice acute sau cronice, care prin masaj
s-ar putea agrava şi contamina;
 pe regiuni ale pielii care acoperă un proces inflamator profund: furuncule, abcese,
flegmoane, alte colecţii purulente etc.;
 stări patologice cu caracter general, însoţite de febră, agitaţie, oboseală acută, toate bolile
infecto-contagioase, hemoragii cerebrale recente;
 boli sau leziuni cu caracter hemoragic (boli de cord/vase): miocardită, endocardită,
infarctul miocardic, embolii, hipertensiune arterială (HTA), varice proeminente,
leucemie, fragilitate vasculară etc.;
 boli ale plămînilor: pneumonii, pleurezii, în unele forme de tuberculoză pulmonară,
abcese pulmonare şi pleurezii purulente;
 abdominal: inflamaţii acute/cronice de orice natură, tulburări digestive, bolile organelor
abdominale (stomac, intestine, ficat, pancreas, splină, ganglioni limfatici, rinichi, vezica
urinară, uter şi anexe);
 tot ce poate constitui o suferinţă acută, dureroasă, hemoragică, tumorală;
 tumori canceroase în forma lor generalizată, unele boli psihice cu caracter excitativ şi
confuzional.

5
 Exerciţii pregătitoare (de încălzire) pentru maseur

Maseurii trebuie să fie bine dezvoltaţi şi antrenaţi din punct de vedere fizic – ei trebuie
să-şi perfecţioneze calităţile tehnice prin exerciţii metodice.
Supleţea şi forţa mîinilor, rezistenţa lor la oboseală, dar mai ales abilitatea şi
adaptabilitatea lor se pot îmbunătăţi, atît la începători, cît şi la avansţi, prin exerciţii speciale
constînd din mişcări active şi pasive ale extremităţilor membrelor superioare.
Pentru degete şi articulaţia pumnului se realizează mişcări de îndoire înainte, lateral,
extensie, rotare (circumducţie). Pentru antebraţ se efectuează mişcări de pronaţie şi supinaţie,
iar pentru cot flexi şi extensii.
Exemple de exerciţii pregătitoare pentru masaj, care constau din mişcări analitice libere
active, pasive şi cu tensiune finală a segmentelor.

Exerciţii pentru degete:

 mişcări active şi pasive ale fiecărui deget. Degetul respectiv se mişcă activ în toate
sensurile, apoi este mişcat pasiv, urmărind ca prin tensiuni sau presiuni finale să îi mărim
mobilitatea;
 fiecare deget în parte se îndoaie în palmă şi apoi se întinde cu tensiune, începînd cu cel
mare sau cu cel mic şi continuînd unul după altul, dintr-o parte în alta;
 îndoirea, întinderea şi depărtarea degetelor. Degetele de la ambele mîini se fixează toate
odată în pumn strîns, apoi se întind şi se depărtează între ele terminînd mişcarea prin
tensiuni finale active. Mişcarea se poate executa simultan sau alternative şi se repetă, la
început rar, apoi din ce în ce mai repede (fig. 1). Tensiunile finale pot fi accentuate prin
presiunea reciprocă a degetelor ambelor mîini şi depărtarea palmelor, sau prin aplicarea
lor pe o masă şi ridicarea progresivă a palmelor de pe planul de sprijin;
 cu palma aplicată pe o suprafaţă plană se ridică, pe rînd, în extensie, fiecare deget şi apoi
pe toate deodată;
 cu degetele încleştate, extensii prin ducerea palmelor înainte şi întinderea coatelor;
 cu degetul mare se exercită separate flexia şi extensia, abducţia şi adducţia, circumducţia
şi mai ales mişcarea de opoziţie faţă de celelalte degete;
 se strînge cu degetele un obiect moale sau elastic (colac de cauciuc). (fig. 2)

Fig. 1 Fig. 2

6
Exerciţii pentru pumn:
 flexia şi extensia pumnului se execută activ, la început cu ambele mîini deodată, apoi
alternative, într-un ritm din ce în ce mai vioi, sau cu tensiuni finale. Degetele pot fi
întinse sau uşor fixate. (fig. 3 a şi b)

Fig. 3a Fig. 3b

 extensia accentuată a pumnului se execută din poziţia cu palmele faţă în faţă lipite,
degetele în sus. Palmele astfel fixate se duc într-o parte alta şi se depărtează coatele, cît
se poate de mult, fără a dezlipi palmele (fig. 4). Se repetă mişcarea cu degetele în jos.
 cu mîinile întinse înainte, coatele uşor îndoite şi ţinute lîngă corp, îndoirea lateral a
palmelor. Mişcările se execută în sens cubital şi radial, liber şi cu tensiuni finale,
simultan sau alternative, într-un ritm din ce în ce mai vioi. Mişcarea se execută la început
cu fiecare mînă şi se poate amplifica în sensul dorit prin presiuni finale (fig. 5)

Fig. 4 Fig. 5

 rotarea (circumducţia) pumnilor se poate executa cu degetele întinse sau îndoite (fig. 6).
Mişcarea se execută cu o mînă sau cu ambele mîini, se poate lucra simultan sau
alternative în ambele sensuri. Aceeaşi mişcare se poate încerca executînd cu una sau
ambele mîini cifra 8.
 cu mîinile îndoite înainte (relaxate), îndoire lateral- revenire, cu tensiuni finale (fig. 7)

7
 Fig. 6 Fig. 7

Exerciţii pentru antebraţe şi articulaţia cotului:

 pentru antebraţe se recomandă pronaţii şi supinaţii active, executate cu ambele părţi,
simultan sau alternative, cu degetele întinse sau strînse în pumn.
 pentru articulaţia cotului sînt indicate flexii şi extensii simultane sau alternative, cu
degetele întinse sau strînse, executate într-un ritm vioi.
 mişcările de pronaţie şi supinaţie ale antebraţelor pot fi combinate cu mişcări de îndoire
şi întindere executate din articulaţia cotului: în flexie se execută pronaţia, în extensie,
supinaţia.

Şedinţa de masaj:
 în timpul masajului, se descoperă doar zona masată a corpului, restul este acoperit cu un
prosop sau cerşaf;
 masajul se efectuează cu 2-3 ore după masă, iar cel puţin după jumătate de oră de la
terminarea şedinţei se poate servi masa;
 maseurul alege procedeele de masaj în funcţie de particularităţile de vîrstă, sex,
constituţie, afecţiunile pacienţilor;
 intensitatea manevrelor de masaj urmează o curbă (asemănătoare cu cea a efortului):
ascendentă în prima parte şi descendentă în cea de-a doua, cu un platou între cele două
(manevrele puternice);
 sensibilitatea, durerea, jena, contractura musculară, alte semne de încordare şi nelinişte
pe care le manifestă pacientul se datorează fie unei execuţii defectuoase a manevrelor, fie
a unor greşeli de dozare şi de gredare a lor;
 durata şedinţei variază după preferinţe/necesităţi: local (10-15 min), regional (15-30
min), general (50-60 min) – nu trebuie să depăşească 1 oră;
 obţinerea rezultatelor aşteptate se realizează pe parcursul mai multor şedinţe de masaj –
serie de şedinţe: minim 10-12 şedinţe, maxim 20-30 şedinţe, după care trebuie o pauză de
la cîteva zile la cîteva săptămîni;
 numărul şi frecvenţa şedinţelor dintr-o serie şi al seriilor dintr-un tratament sînt
determinate de necesităţile speciale ale fiecărui pacient şi fixate de medic;
 spre sfîrşitul tratamentului se recomandă ca şedinţele să fie rărite şi eventual înlocuite
prin automasaj;
8
 şedinţele de masaj dintr-un tratament (serie) să fie executate de acelaşi KT/maseur
deoarece cunoaşte cazul şi s-a adaptat la particularităţilor şi necesităţile pacienţilor;
 succesiunea în care se execută manevrele este foarte importantă. În timpul unui masaj
este absolut contraindicat să se intercaleze aceste manevre deoarece fiecare are un efect
anume şi respectă regula cursivităţii încît "amestecarea" lor nu va mai avea rezultatul
dorit:
- netezirea introductivă;
- fricţiunea;
- frămîntatul;
- ciupituri, pensări, stoarceri şi ridicări;
- tapotamentul;
- cernutul şi rulatul;
- presiunile şi tensiunile;
- tracţiunile şi scuturările;
- vibraţiile;
- netezirea de încheiere.
 o problemă metodică deosebită o constituie succesiunea regiunilor de masat, în privinţa
cărora părerile sînt împărţite. A. Ionescu consideră că cea mai eficientă succesiune a
regiunilor masate, fără o modificare frecventă a poziţiei celui masat şi a celui care
lucrează este următoarea:
- în decubit ventral se efectuează masajul spatelui, a regiunii fesiere, al piciorului pe faţa
plantară, ca şi a gambei şi coapsei pe partea dorsală;
- din decubit dorsal se continuă masajul membrelor inferioare pe partea anterioară (picior,
gambă, genunchi, coapsă);
- din aşezat rezemat sau culcat rezemat se masează peretele abdominal şi toracic,
membrele superioare, ceafa şi gîtul.
 utilizarea în mod raţional a unei terapii trebuie să se bazeze pe cunoaşterea indicaţiilor,
contraindicaţiilor, precum şi a limitelor acesteia, trebuie cunoscute de asemenea şi
eventualele riscuri la care pacientul poate fi expus în timpul unei şedinţe de tratament;
 mare grad de vulnerabilitate le prezintă anumite zone ale corpului cum ar fi regiunea
anterioară a gîtului, spaţiul popliteu, plica cotului etc.

9
Principalele forme de masaj
Masajul manual este forma cea mai veche, mai răspîndită şi mai eficace de prelucrare a
părţilor moi ale corpului. Mîna omului dispune de multiple posibilităşi de adaptare şi
perfecţionare a mişcărilor.
Mesajul mecanic se execută cu aparate sau instrumente, puse în mişcare fie de mînă, fie
cu ajutorul unor diverse surse de energie, în special electrice.

Tehnica procedeelor de masaj

Ţinînd seama de efectele lor asupra organismului, procedeele de masaj se împart în două
categorii:
 procedee principale sau fundamentale;
 procedee secundare, ajutătoare.

Procedeele principale de masaj sînt:

 netezirea sau efleurajul;
 fricţiunea;
 frămîntatul sau stoarcerea, petrisajul;
 tapotamentul sau baterea;
 vibraţiile.

Netezirea (efleurajul) constă în alunecări uşoare şi ritmice aplicate cu mîinile pe

suprafaţa corpului. Mişcările de alunecare seamănă cu mîngîierea; în realitate ele sunt acţiuni
de împingere sau tragere a mîinilor pe suprafeţe mai mult sau mai puţin întinse ale pielii, cu o
anumită apăsare, cu sens bine determinat şi cu ritm variabil, în funcţie de necesităţi.
Netezirea se poate executa cu o mînă pe suprafeţe foarte mici şi cu amîndouă mîinile pe
suprafeţe mai mari, manevra executîndu-se cu faţa palmară sau dorsală a mîinilor, cu palmele
sau cu degetele apropiate sau depărtate. Pe membre, alunecările se fac cu mîinile aşezate în cerc
la acelaşi nivel, dacă segmentul este destul de gros, sau cu mîna deasupra celeilalte, dacă
segmentul este mai subţire. Mîinile execută mişcările simultan sau alternativ.
Pe suprafeţe foarte mici şi rotunjite, netezirea se face cu degetele, cuprinzînd regiunea
între degetul mare şi celelalte degete.
Din punct de vedere metodic deosebim:
 netezirea iniţială: orice şedinţă de masaj începe cu ea;
 netezirea finală: orice şedinţă de masaj se termină cu ea.
Sensul netezirii este cel al circulaţiei venoase, adică de la extremităţi spre centru.
Efectele netezirii sînt:
 realizează "acomodarea" subiectului cu următoarele procedee de masaj şi stabilişte
totodată "colaborarea" subiect-maseur;
 stimulează circulaţia venoasă, de întoarcere, împingînd sîngele venos în sensul curgerii
normale;
 scade travaliu cardiac, creşte volumul sistolic;
 exfoliază celulele moarte de la nivelul pielii;
 accelerează secreţia de sebum şi de sudoare, stimulează deschiderea glandelor
sudoripare;
 excită receptorii senzitivo-senzoriali, acţionează asupra terminaţiilor nervoase libere;
10
  efect calmant liniştitor asupra sistemului nervos (manevrele lungi);
 efect stimulator.

Fricţiunea este o manevră de masaj care constă într-o apăsare şi deplasare a ţesuturilor
moi în limita elasticităţii acestora. Ca efecte se obţin o hiperemie a pielii şi efect analgezic
local, scăzînd foarte mult sensibilitatea terminaţiilor nervoase. Pe cale reflexă, fricţiunile au
efecte de durată, trofice şi circulatorii, contribuind fie la calmarea nervoasă şi relaxarea
musculară, fie la stimularea sistemului neuro-vegetativ (în funcţie de necesităţi şi de tehnica de
execuţie). Se poate executa cu faţa palmară a degetelor şi a mîinii, cu faţa dorsală a degetelor
îndoite, cu vîrful degetelor sau cu pumnul.

Frămîntatul se adresează în primul rînd ţesutului muscular şi constă în apucarea,

ridicarea, stoarcerea şi apăsarea ţesuturilor moi pe plan osos dur. Acţiunea frămîntatului este
mai pătrunzătoare decît a celorlalte manevre, adresîndu-se mai ales masei musculare, fapt
pentru care este foarte mult utilizat în masajul sportiv în toate perioadele de pregătire (de
pregătire, competiţională sau de recuperare medicală), după cum şi pentru tratarea atrofiei ori
insuficienţei musculare de diferite etiologii (accidente, imobilizări etc.).

Tapotamentul reprezintă lovirea uşoară şi ritmică a ţesuturilor moi, se adresează

ţesuturilor superficiale sau profunde, în funcţie de intensitatea de lovire şi vizează în mod
deosebit terminaţiile nervoase. Efectele apar la nivelul pielii şi al ţesutului conjunctiv
subcutanat, unde produc o vasodilataţie şi o încălzire locală.

Vibraţiile au o arie foarte restrînsă de contraindicaţii (hemoragii, afecţiuni cutanate) şi

sunt reprezentate de imprimarea unor mişcări oscilatorii ritmice asupra ţesuturilor moi.
Manevra se poate efectua manual cu faţa palmară a degetelor şi mîinii. Există posibilitatea
aplicării unor vibraţii mecanice cu diferite aparate care sunt mai rapide, perfect ritmice,
uniforme şi care pot fi aplicate timp mai îndelungat. Efectele vibraţiilor sînt întotdeauna de
calmare, relaxare. Executate profund produc şi o activare a circulaţiei, o descongestionare şi o
îmbunătăţire a capacităţii de efort.

Procedee secundare, ajutătoare în masaj întregesc acţiunea celor principale şi sînt

următoarele:
 rulatul şi cernutul;
 presiunile;
 tracţiunile, scuturările, elongaţiile;
 pensările, ciupiturile, stoarcerile.

Rulatul şi cernutul sînt manevre deosebit de eficiente, care completează frămîntatul şi

tapotamentul segmentelor cilindrice ale corpului, membrele inferioare şi superioare, fiind
asemănătoare ca tehnică de execuţie. În cazul cernutului, masa de ţesut moale este mobilizată
de jos în sus şi în lateral dintr-o palmă într-alta, cu degetele mîinilor uşor îndoite, producîndu-se
un sunet specific cernutului cu o sită. Pentru rulat, palmele sînt aşezate de o parte şi de alta pe
suprafaţa segmentelor, degetele fiind întinse, executîndu-se o rulare a segmentului respectiv în
ambele sensuri, în limita elasticităţii acestuia. Manevrele încep de la extremitatea distală a

11
membrelor spre cea proximală, adresîndu-se în principal masei musculare, dar şi celorlalte
ţesuturi moi; au efecte de relaxare a masei musculare.

Presiunile şi tensiunile întăresc efectele celorlalte manevre. se aplică în masajul sportiv,

mai ales pe coloană, dar şi în alte regiuni ale corpului. Se adresează articulaţiilor, în vederea
păstrării stabilităţii şi mobilităţii.

Tracţiunile, scuturările, elongaţiile sînt manevre ajutătoare care completează masajul,

îmbunătăţesc circulaţia şi schimburile nutritive locale, decongestionînd elementele intra şi
periarticulare. Tracţiunile se efectuează în axul lung al articulaţiilor, iar scuturările constau în
imprimarea unor uşoare mişcări oscilatorii membrelor, toracelui sau întregului corp. Elongaţiile
sînt manevre terapeutice care se adresează în special coloanei vertebrale.

Ciupiturile, pensările, stoarcerile şi ridicările muşchilor reprezintă manevre ajutătoare

care se efectuează prin apucarea unei cute adânci şi deplasarea acesteia în scopul elasticităţii
locale.

REZUMAT

Procedee de masaj

Procedee principale:
 netezirea (efleurajul): iniţială şi finală, alunecări uşoare – încălzire, adaptare.
 fricţiunea: presarea şi deplasarea în sens circular sau liniar (mobilizează ţesutul adipos,
accelerează procesul de cicatrizare şi recuperare a pielii, previne întinderile şi
contracturile musculare)
 frămîntatul (stoarcerea, petrisajul): favorizează circulaţia profundă, mobilizează ţesutul
adipos.
 tapotamentul (baterea): creşte cantitatea de sînge, temperatura din zonă; contraindicat
persoanelor cu dureri musculare, oboseală excesivă.
 vibraţiile: executate uşor au efect calmant, relaxant; executate în ritm vioi – acţionează
circulaţia profundă (înroşirea pielii).

Procedee secundare:
 rulatul şi cernutul: (membre, după manevre puternice de frământat şi tapotament), la
sportivi după eforturi intense, recuperare după accidentări.
 presiunile: apăsări, accentuează acţiunea de netezire, fricţiune şi frămîntat (mai ales
spate, coloană vertebrală), contraindicat persoanelor cu probleme ale coloanei vertebrale.
 tracţiunile şi tensiunile: se trage segmentul în ax longitudinal (creşte mobilitatea
articulară, elasticitatea musculară, scade tensiunea în articulaţia tracţionată).
 scuturările.
 pensările şi ciupiturile.

12
Procedeele principale de masaj sînt:
 netezirea sau efleurajul;
 fricţiunea;
 frămîntatul sau stoarcerea, petrisajul;
 tapotamentul sau baterea;
 vibraţiile.

Netezirea

13
Fricţiunea

Frămîntări

14
 Tapotamentul

Vibraţiile

15
 Rulatul şi cernutul Presiuni

Procedee secundare
 rulatul şi cernutul;
 presiunile;
 tracţiunile, scuturările, elongaţiile;
 pensările, ciupiturile, stoarcerile.

Şedinţa de masaj:
Masaj general – durata pe segmente:
 Spate = 15 min.
 Membre inferioare: 2x7 min = 14 min.
 Membre superioare: 2x3 min = 6 min.
 Abdomen şi torace = 2x5 min = 10 min.
 Regiunea fesieră = 3 min.
 Ceafă şi gît = 5 min.
 Faţa = 5 min. (facultativ)

Sensul mişcărilor tehnicilor de masaj

16