Curs II.

< Aspecte clinice, diagnostice i terapeutice>

Scop
Prezentarea conceptului, a rolului i locului fizioterapiei n procesul de
recuperare.

Obiective operaionale
Dup ce vor studia aceast unitate de curs, studenii vor putea s:
Defineasc rolul i importana evalurii clinice-funcionale a pacientului;
Opereze cu informaii despre principiile de diagnostic clinico-funcional;
Dein informaii privind principalele mijloace i modaliti terapeutice
aparinnd fizioterapiei.



















2.1.< Date generale >
Termenul de referin al aplicaiilor de termoterapie este temperatura de
indiferen. Aceasta este de 25C pentru aer i de 34C-35C pentru ap. Ea este
ntotdeauna raportat la temperatura suprafeei corporale care reprezint o medie ntre
temperaturile cutanate extreme fiziologice ale frunii (35C) i ale halucelui (25C).
Mecanismele ce intervin n termoreglare la procedurile hipoterme:
reaciile vasculare consensuale (de acelai sens);
modificrile produse n circulaia renal;
reducerea circulaiei de repaus n musculatur prin unturile anastomotice
arterio-venoase;
devierea circulaiei cerebrale cu descongestionarea produs n cazul bilor
calde ale extremitilor membrelor inferioare.
Medicina fizica si de recuperare medicala (fizioterapia) se defineste drept evolutia
unei persoane spre un potential fizic, psihologic, social, vocational si educational maxim,
in concordanta cu infirmitatea psihologica sau anatomica proprie si raportat la limitele
ambientale (sau ale mediului inconjurator).
Procesul de recuperare presupune existenta unei echipe interdisciplinare in care
membrii sai colaboreaza, fiecare persoana are responsabilitati individuale, integrate in
efortul colectiv, organizatia functionand pe nivele ierarhice. Membrii echipei comunica in
permanenta si folosesc acelasi limbaj medical, cat si aceleasi sisteme de referinta in
evaluarea clinica si functionala a pacientilor. Echipa este alcatuita dintr-o serie de
specialisti, intre care si:
Specialistul in terapie ocupationala. Acesta evalueaza capacitatea de
autoingrijire a pacientului si ofera variante medicale de rezolvare a
diferitelor situatii sau contexte aparute la domiciliul bolnavului,
exploreaza abilitatile vocationale ale pacientilor, asista ceilalti specialisti
la desfasurarea programului de recuperare medicala propriu-zis, educa
familia pacientilor cu deficite functionale etc.
Kinetoterapeutul. Acesta asista pacientul in aplicarea programelor
complexe de fizioterapie si de reeducare functionala (recastigarea
mobilitatii articulare, a fortei si rezistentei musculare, a coordonarii
miscarilor, a sensibilitatii, recuperarea mersului, ameliorarea sindromului
algic musculoscheletal, utilizarea dispozitivelor de mers, utilizarea
aparatelor de reeducare functionala la sala de kinetoterapie, aplicarea
procedurilor de fizioterapie, asigurarea reposturarii corpului prin exercitii
si educatie medicala, realizarea evaluarilor functionale initiale, de etapa si
finale etc).
Specialistul in terapie recreationala. Acesta utilizeaza activitatile
recreationale in scopul interventiei asupra comportamentului fizic, social
sau emotional, spre a produce o schimbare comportamentala dorita, in
vederea cresterii si dezvoltarii normale sau a recuperarii functionale a
pacientilor.
Specialistul in orteze si proteze.
Asistenta de fizioterapie si recuperare. Este persoana care ii ajuta pe
ceilalti specialisti ai echipei si se asigura si de corecta ingrijire si
medicamentatie a pacientilor.
Specialistul logoped.
Specialistul in psihologie.
Asistentul social. Este persoana acre asigura interfata pacientului cu
familia si echipa complexa de recuperare medicala.
Consilierul vocational. Acesta evalueaza potentialul vocational real al
pacientului, stabileste obiectivele de indeplinit, organizeaza activitatile in
consecinta si se asigura de buna lor desfasurare.
Alti specialisti, precum: dieteticianul, specialistul in audiologie,
specialistul in aparatura medicala de specialitate etc.
Fizioterapia se confrunta ca specialitate cu sindromul algo-disfunctional ce poate
apare la o anumita persoana, intr-un context patologic acut sau intr-unul cronic, inclusiv
in situatia malformatiilor congenitale, accidentelor sau traumatismelor. In timp ce
semnele si simptomele bolii acute dispar, ca urmare a tratamentului prescris si urmat de
pacient, in contextul suferintelor cronice se va considera o notiune noua, aceea de
secventialitate a bolii in termeni de infirmitate, incapacitate si handicap. Orice specialist
trebuie sa stie definitia acestor termeni, sa-i identifice corect la persoanele cu
disfunctionalitate clinica si sa stie sa asiste prin actiuni medicale si socioprofesionale
persoanele in cauza.
Infirmitatea reprezinta orice pierdere sau anormalitate a unei structuri sau functii
fiziologice, psihologice sau anatomice. Infirmitatea reprezinta consecinta clinica sau
manifestarea unei boli sau a unei situatii cu implicatii medicale. Ea poate consta intr-o
pierdere anatomica (a unui membru, organ, tesut etc), cat si intr-o disfunctionalitate a
unui organ, aparat sau sistem. Infirmitatea este reprezentata de pierderea unui deget,
scaderea auzului, pierderea sau disfunctionalitatea unei parti din sfera oro-maxilofaciala,
reducerea mobilitatii unei articulatii, perderea de forta musculara, incoordonarea
miscarilor, deposturarea coloanei vertebrale etc. Diagnosticul este clinic.
Incapacitatea reprezinta restrictia sau pierderea aptitudinii de a executa o
activitate considerata pana in acea etapa, normala pentru individul in cauza. Incapacitatea
este consecinta unei infirmitati si se stabileste pe baza diagnosticului functional. Nu orice
infirmitate este obligatoriu urmata de o incapacitate dar orice incapacitate are la baza o
infirmitate. De exemplu, un pacient nu poate deschide usa, nu poate conduce masina, nu
se poate aseza pe scaun, nu poate merge fara a fi asistat la mers, nu pronunta corect
cuvintele, nu se poate alimenta diversificat etc. Se vorbeste astfel, despre incapacitati de
locomotie, de dexteritate, de autoingrijire, de comunicare, situationala etc. Modalitatea in
care poate fi cuantificata incapacitatea sau diagnosticul functional se poate face pe baza
capacitatii de a performa activitatile vietii cotidiene sau de zi cu zi (ADL-activities of
daily living).
Handicapul reprezinta dificultatea unei persoane de a realiza relatii normale cu
mediul de viata, relatii in concordanta cu varsta si pregatirea sa, cu sexul, conditiile
sociale si culturale proprii. Handicapul este consecinta unei infirmitati sau a unei
incapacitati, cand acestea intra in conflict cu mediul social, profesional si familial al
persoanei respective. Persoana cu handicap este un infirm sau se afla in incapacitate de
face fata normelor generale si speciale ale mediului ambiental in care traieste, el nu se
poate manifesta ca individ cu personalitate completa si normala. Deci, nu mai poate fi
sot, partener de afacere, muncitor, tata, student, persoana independenta etc. De exemplu,
pentru un interpret de muzica, o afectiune localizata la nivelul articulatiei temporo-
mandibulare il pune in incapacitatea de a-si desfasura activitatea profesionala. Aceasta
conduce la handicap profesional, cu deteriorarea calitatii vietii persoanei in cauza. Se
poate vorbi astfel, despre un handicap educational, ocupational, profesional, familial,
economic, de integrare sociala etc. Nu orice infirmitate cu incapacitate determina
handicap.
Pornind de la cele prezentate, fizioterapia si-a conturat obiectivele si a stabilit
metodologia utila in recuperarea medicala a urmatoarelor categorii sau domenii de
patologie:
Afectiunile aparatului neuromioartrokinetic (NMAK) de origine
neurologica, ortopedico-traumatica si reumatologica (reumatism cronic
degenerativ sau inflamator sau abarticular).
Afectiunile cardiovasculare.
Afectiunile respiratorii cronice.
Afectiunile psihice, inclusiv tulburarile de vorbire.
Afectiunile senzoriale (vazul, auzul), inclusiv surdo-mutitatea.
Limitat, afectiunile dermatologice, digestive, metabolice, renourinare,
endocrine, inclusiv obezitatea etc.
Mijloacele si metodele fizioterapiei sunt adaptate patologiei careia i se adreseaza
si sunt reprezentate de:
Termoterapie.
Electroterapia, diatermia (curenti terapeutici de inalta frecventa).
Masajul terapeutic.
Kinetoterapia.
Laserterapia.
Hidroterapia.
serie de modalitati terapeutice adjuvante, precum biofeedback-ul, terapia
ocupationala, tehnicile de facilitare neuroproprioceptiva, protezarea
auzului, vederii, psihoterapia, terapia educationala etc.
2.2.< Principii de diagnostic clinico-functional>
Interventia terapeutica trebuie sa fie fundamentata pe bazele unei evaluari corecte
si complete deoarece incapacitatea functionala se afla in contextul mai larg al patologiei
preexistente si concomitente. Diagnosticul medical se concentreaza pe antecedentele
pacientului si pe datele examenului clinic, permitand intr-o prima etapa, identificarea
corecta a bolii si stabilirea diagnosticului de boala, urmand ca specialistul in fizioterapie
si recuperare medicala sa stabileasca consecintele functionale ale bolii sau traumatismului
si nivelul functional actual, ceea ce reprezinta diagnosticul de recuperare medicala.
Bilantul si diagnosticul functional corect presupune o buna cunoastere a diferentelor
dintre infirmitate, incapacitate si handicap, la pacientul in cauza. Daca boala nu poate fi
abordata pe cale medicamentoasa si/sau chirurgicala, specialistului in fizioterapie si
recuperare medicala ii revine sarcina sa identifice prioritatile terapeutice si sa stabilesca
un program complex de recuperare medicala, stabilind obiectivele de indeplinit,
mijloacele, modalitatile terapeutice si metodele ce urmeaza a fi utilizate. Evaluarea
clinico-functionala a pacientului este urmata deci, de desfasurarea unui program ce
cuprinde si alte modalitati terapeutice, alaturi de cele clasice, bine cunoscute.
Spre deosebire de alte specialitati medicale, medicina fizica si de recuperare
medicala este comprehensiva, ea nelimitandu-se doar la un singur organ sau sistem
functional al organismului uman. Scopul principal al medicinii de recuperare este acela al
readucerii persoanelor cu diferite grade de disfunctionalitate (infirmitate, incapacitate,
handicap) la o independenta fizica, mentala, sociala si economica, maxim posibila. Drept
urmare, trebuie cunoscute si evaluate corect toate conditiile constatate la pacientul in
cauza. In acest context, ne vor interesa urmatoarele:
Aspectele legate de capacitatea de miscare (mobilizare, deplasare).
Afectarea acesteia poate fi subiectiva si/sau obiectiva, tinand de sindromul
algic asociat sau doar de gradul de disfunctionalitate, in sine. Se vor
identifica si eventualele necesitati terapeutice si de reeducare functionala,
incluzand dispozitivele de mers sau alt necesar tehnic suplimentar (orteze,
proteze, dispozitive de electrostimulare, scaun cu rotile, carje, baston etc).
Aspectele legate de posibilitatea de a executa activitatile din viata
cotidiana sau de zi cu zi, inclusiv activitatile de autoingrijire. Ne
intereseaza prezenta subiectiva sau obiectiva a unor incapacitati,
posibilitatile reale de rezolvare, asistenta tehnica si umana de specialitate.
Aspectele legate de realizarea capacitatilor/posibilitatilor de comunicare.
Accentul se pune pe identificarea aspectelor subiective si obiectice ale
problemei ridicate, posibilitatile de rezolvare si necesitatea utilizarii unor
echipamente adecvate deficitului constatat.
Aspectele legate de interactiunea pacient-societate. Impactul social al
disfunctionalitatii poate fi perceput atat la modul subiectiv, cat si la cel
obiectiv. Intereseaza identificarea problemelor sociale ce necesita
rezolvare imediata, cat si posibilitatea de adaptare a unor echipamente si
de a solicita insotitor la nevoie.
Aspectele psihologice sunt abordate din punctul de vedere al componentei
subiective si a celei obiective, intereseaza posibilitatile terapeutice de
corectare si de promovare a reechilibrarii psihologice a pacientului.
Toate aspectele prezentate vin in sprijinul afirmatiei conform careia tratamentul
problemelor medicale trebuie sa aiba in vedere si aspectele disfunctionale, apreciate cu
ajutorul evaluarii clinico-functionale.
2.3.< Evaluarea clinico-functionala a pacientului>
Evaluarea clinica a pacientului incepe prin consemnarea antecedentelor si a
istoricului bolii si continua cu examenul fizic al pacientului (observatie, palpare, percutie
si auscultatie). Dupa identificarea elementelor examenului fizic care ajuta la stabilirea
diagnosticului de boala, specialistul in medicina fizica si recuperare medicala mai are in
fata doua sarcini de indeplinit:
Examinarea amanuntita a pacientului in scopul identificarii elementelor
fizice care definesc incapacitatea si handicapul si care se afla in legatura
cu boala.
Identificarea restantului fizic, psihologic si intelectual, menit sa confere
baza de plecare in restabilirea independentei functionale.
Segmentele importante ale examenului clinic in fizioterapie si recuperare
medicala sunt reprezentate de: semnele vitale si aspectul general al pacientului, aspectul
tegumentelor si al ganglionilor limfatici, examinarea capului, ochilor, urechilor, nasului,
gurii si fundului de gat, a gatului, toracelui, regiunii precordiale si inimii, a vaselor
periferice, a regiunii abdominale, a sistemului genitourinar si rectului, a sistemului
musculoscheletal, examenul neurologic si cel functional.
In privinta examenului sistemului musculoscheletal, examinatorul trebuie sa
posede abilitati deosebite si experienta spre a putea identifica elemente fizice ce tin de
fiecare regiune a corpului si de fiecare element constituient, precum os, articulatie,
cartilaj, ligament, tendon si muschi. Acestor elemente li se adauga cele obtinute ca
urmare a exmenului neurologic.
Examinarea sistemului neuromioartrokinetic NMAK cuprinde inspectia, palparea,
bilantul articular (aprecierea gradului de mobilitate sau ROM assessement), aprecierea
stabilitatii articulare si bilantul sau testingul fortei musculare.
Inspectia poate identifica scoliozele, cifoza accentuata, hiperlordoza, deformarile
articulare, amputatia unui segment, absenta sau asimetria unor zone sau regiuni ale
corpului (dismetriile de membre), edem, inflamatie, congestie, deformarea tesutului
moale, cicatrici, fasciculatii musculare, atrofie musculara, hipertrofie sau ruptura
musculara. Uneori, toate cele prezentate nu sunt evidente si trebuie cautate cu atentie. Pe
parcursul examenului fizic se apreciaza si manifestarile sindromului dureros, precum si
alte manifestari insotitoare.
Palparea sistemului MAK deceleaza si identifica structura de origine (os, tesut
moale sau alta structura anatomica) care confera sensibilitate si diformitate locoregionala.
Se vor palpa toate tesuturile aflate in vecinatatea zonelor cu hemoragie sau cu edem la
pacientii cu modificarea starii de constienta.
Aprecierea gradului de mobilitate sau bilantul articular se face in scop de evaluare
initiala, evaluare a programului de reeducare functionala efectuat, obtinerea feedback-
ului performantei terapeutice, aprecerea capacitatii de lucru sau in scop de studiu. Pentru
aprecerea gradului de mobilitate al unei articulatii se porneste din pozitia anatomica, ca
fiind pozitia de baza sau punctul zero. Exista o serie de factori care conduc la variatiile
valorilor gradelor de miscare obtinute. Acesti factori tin de varsta, sex, conditia fizica,
obezitatea, contextul genetic. Valorile ideale, cu care se compara cele reale, obtinute de la
pacienti, reprezinta o valoare medie propusa. Cand pacientul nu participa la evaluare,
masuratoarea este efectuata in exclusivitate de catre examinator si este pasiva iar cand
pacientul insusi efectueaza miscarea, gradul de mobilitate obtinut este unul activ. Daca
comparam valorile activa si pasiva ale unei miscari dintr-o articulatie, atunci pozitia de
start, stabilizarea miscarii, aliniamentul segmentelor si tipul goniometrului ar trebui sa fie
aceleasi. In aprecierea recuperarii functionale a mainii operate se realizeaza inregistrari
grafice ale miscarilor degetelor.
Stabilitatea articulara reprezinta capacitatea elementelor structurale apartinand
unei articulatii de a rezista fortelor care se manifesta inoportun/necorespunzator.
Stabilitatea unei articulatii este determinata de:
Gradul de congruenta osoasa.
Integritatea structurilor cartilaginoase si capsulare.
Tonusul si forta musculara si ligamentara.
Fortele care solicita permanent articulatia.
Un exemplu in favoarea celor deja prezentate o reprezinta descrierea articulatiei
coxo-femurale care este congruenta si stabila, in timp ce articulatia glenohumerala se
bazeaza pe un suport musculoligamentar datorita lipsei de congruenta osoasa a capului
sferic in relatie cu fosa glenoidala plata.
Stabilitatea articulara este adesea compromisa prin afectiuni ce solicita frecvent
tratamentele specifice fizioterapiei si recuperarii medicale. De exemplu, sinovita
inflamatorie asociata puseelor bolii reumatismale cronice degenerative sau inflamatorii,
slabeste capsula articulara, cat si ligamentele de vecinatate, iar durerea ce survine va
inhiba contractia musculara periarticulara normala. Aceasta inhibitie predispune
articulatia implicata la susceptibilitate fata de agresiuni din partea fortelor normale si
anormale, conducand la instabilitate articulara. Instabilitatea articulatiilor segmentelor
periferice si ale coloanei vertebrale este des intalnita in situatii neurologice si
posttraumatic. Excesul de miscare este remarcat ca urmare a evaluarii functionale
articulare. Studiile radiografiilor efectuate in flexie-extensie sau executarea unor miscari
exagerate asupra segmentelor interesate pot oferi date importante atunci cand este
suspectata o instabilitate articulara neexprimata in mod evident clinic.
Bilantul articular mai poate evidentia: contractura in flexie prelungita cu aparitia
unui flexum articular, redoare articulara de cauza mecanica si/sau inflamatorie, blocajul
articular (prin prezenta unui corp strain intraarticular cum se intampla in ruptura de
menisc sau in suferintele reumatismale cronice degenerative etc) si ankiloza articulara
(fibroasa sau osoasa).
In practica medicala mobilitatea articulara se poate aprecia prin comparatie cu
membrul contralateral. Programele de fizioterapie si recuperare medicala se adreseaza
mai putin gradului maxim de mobilitate articulara, preferandu-se reeducarea functionala a
unghiului functional, numit si unghi util de miscare, ce corespunde zonei de maxima
utilitate articulara in contextul activitatilor zilnice familiale, sociale si profesionale.
Bilantul muscular reprezinta evaluarea obiectiva a tonusului, fortei si rezistentei
musculare la efort. Evaluarea fortei musculare poate releva o hipertonie sau o hipotonie
musculara. Valorile obtinute difera insa, in functie de varsta, sex, prezenta sindromului
dureros, starea de oboseala a pacientului, lipsa sau slaba motivatie a acestuia, teama, lipsa
de intelegere a testarii efectuate, prezenta unei suferinte de neuron motor central sau
periferic, asociata. Afectiunile neuronului motor periferic vor conduce la pierderea
pattern-urilor motorii, in concordanta cu nivelul/sediul suferintei. De exemplu, intr-o
neuropatie periferica, hipotonia musculara este prezenta in teritoriul de distributie a
radacinii nervoase afectate. Musculatura paretica sau plegica din sindromul de neuron
motor periferic difera de spasticitatea sau rigiditatea din sindromul de neuron motor
central. Bilantul sau testingul muscular se poate realiza corect doar in urmatorul context:
pacientul trebuie sa fie relaxat si sa colaboreze la evaluare, cunoasterea corecta a
anatomiei functionale si a biomecanicii locoregionale, cunoasterea si controlul
sindromului algic asociat, cat si asocierea datelor bilantului articular.
Obiectivarea bilantul muscular se realizeaza prin utilizarea unui sistem de cotare
international, sistem care foloseste scala de la 0-5, cu ajutorul caruia se apreciaza
tensiunea in tendon si masa musculara, forta si rezistenta muschiului.
Valoarea 0: nu se simte tensiune nici in tendon, nici in masa musculara, nu
apare schita de contractie, muschiul fiind practic denervat.
Valoarea 1: apare tensiune in tendon si in masa musculara iar contractia
musculara este modesta, nefiind urmata de miscarea segmentului.
Valoarea 2: se realizeaza o contractie musculara prin care se deplaseaza
segmentul scos de sub forta gravitationala si orice alta rezistenta care s-ar
opune
Valoarea 3: contractia musculara este suficient de puternica spre a realiza
deplasarea segmentului impotriva gravitatiei dar fara sa existe vreo alta
rezistenta
Valoarea 4: contractia musculara realizeaza deplasarea segmentului contra
gravitatiei la care se adauga o rezistenta medie.
Valoarea 5: contractia musculara este posibila si realizeaza deplasarea
segmentului contra gravitaiei, la care se adauga o rezistenta crescuta
(maximala).
Examenul neurologic este la fel de important ca si acela al sistemului MAK,
impreuna alcatuind doua componente de baza ale examenului fizic standard, oferind
clinicianului posibilitatea de a identifica sursa disfunctionalitatii constatate si de a realiza
un program coerent de reeducare functionala a pacientului. In ceea ce priveste reflexele,
se urmareste prezenta corecta a stretch reflexului muscular, a reflexelor superficiale
segmentare si a celor patologice.
Integrarea motorie centrala este identificata prin aprecierea tonusului muscular, a
coordonarii miscarilor, evidentierea spasticitatii, a rigiditatii si incoordonarii miscarilor,
evidentierea miscarilor involuntare, constatarea apraxiei.
Tulburarile de sensibilitate se refera la aprecierea celei superficiale, a celei
profunde si a integrarii corticale iar tulburarile de perceptie sunt puse in evidenta prin
identificarea agnoziei, a lipsei de orientare stanga-dreapta, precum si prin aplicarea altor
teste de perceptie.
Examenul si evaluarea functionala apreciaza consecinta infirmitatii, din momentul
in care a fost identificata, asupra statusului functional al pacientului. Acesta este evaluat
la locul de desfasurare a activitatii solicitate si in diferite situatii. Specialistul este
interesat in a determina statusul functional initial al pacientului in cauza, spre a putea
stabili programul de reeducare functionala si pentru a putea evalua in termeni de
comparatie, progresele obtinute. Nu se pierde din vedere nici evaluarea componentelor
care apreciaza capacitatea de comunicare a pacientului. In contextul prezentat,
intereseaza posibilitatea pacientului de a se alimenta, de a se imbraca, de a-si asigura
igiena si toaleta personala, de a se mobiliza in pat, de a-si asigura transferurile, de a se
deplasa cu scaunul cu rotile, de a merge, de a conduce vehicule. Literatura de specialitate
prezinta o serie de scale menite sa evalueze (sa identifice si sa cuantifice corespunzator)
statusul functional in contextul activitatilor zilnice. Aceste scale permit aprecierea
obiectiva a independentei sau al gradului de dependenta a pacientului in realizarea
diferitelor solicitari functionale, precum si tipul de asistenta (umana, tehnica, mecanica)
sau nevoia unui insotitor. In lumina celor prezentate, nivelele de dependenta sunt:
Independenta, cand se pot efectua activitati fara asistenta fizica sau
verbala.
Nevoia de control sau supervizare, cand sunt necesare instructiuni verbale
sau alte tipuri de control.
Nevoia de asistenta, cand este nevoie de ajutorul minim, moderat sau
maxim al altei persoane spre a reliza performantele asteptate.
Dependenta totala de alta persoana.
Din momentul in care antecedentele pacientului si istoricul bolii sunt cunoscute,
examinarea fizica a fost efectuata, rezultatele notate, specialistul in fizioterapie si
recuperare medicala centralizeaza datele, elaboreaza o lista a problemelor de rezolvat si
formuleaza un plan terapeutic de urmat.
2.4.< Mijloace si modalitati terapeutice apartinand fizioterapiei.
Principii generale>
Agentii fizicali precum caldura, recele, lumina, frictiunea si presiunea au o
vechime de utilizare de mii de ani. Lor li s-au alaturat proceduri precum diatermia,
electroterapia si electrostimularea, masajul terapeutic, terapia prin campuri
electromagnetice, laserterapia. Tratamentele nu au fost nicicand statice, terapia prin
miscare jucand in permanenta un rol cheie in programele de fizioterapie si recuperare
medicala.
Fizioterapia se adreseaza pacientilor cu boli acute sau cronice, carora le asigura
ameliorarea sau diminuarea pana la disparitie a sindromului algic si limitarea
disfunctionalitatii cu promovarea restantului functional.
Principalele mijloace si modalitati terapeutice se adreseaza unui context terapeutic
complex, constand in:
Pondere crescuta a cazurilor cronice, fata de cele acute.
Repercursiuni negative ale facilitatilor oferite de gradul inalt de
urbanizare, care se regasesc sub forma sindromului de deconditionare si de
dezadaptare fizica la efort si a dezvoltarii unei patologii de stres psihic.
Modificare unor obiceiuri cu promovarea altora, intens nocive pentru
organismul umna, precum consumul de alcool, de droguri, fumatul,
sedentarismul, supraponderalitatea si obezitatea de aport, prin dezvoltarea
unor obiceiuri nutritionale nesanatoase si asocierea lipsei de miscare.
Accentuarea procesului de imbatranirea populatiei, cu polarizarea
patologiei si a preocuparilor teraputice spre geriatrie si gerontologie.
Cresterea ponderii de aparitie a patologiei posttraumatice, in special in
randul tinerilor.
Avand in vedere cele prezentate, procedurile de fizioterapie si recuperare
medicala s-au mutat din sfera suferintelor acute spre cea a celor cronice, de lunga durata,
terapia devenind complexa si costisitoare pentru pacient si societate.
Curele de intretinere si recuperare functionala erau recomandate in anii trecuti de
doua ori pe an, ajungand ca actual, programele de fizioterapie si de recuperare medicala
sa se desfasoare pe perioade lungi de timp, raportat la gravitatea deficitelor functionale
dobandite de pacienti.
Programele de fizioterapie contin in medie, trei proceduri electrice si sau
laserterapie, care asociaza, de la caz la caz, masajul terapeutic si kinetoterapia ca atare
sau efectuata pe aparate. Numarul de sedinte este cuprins intre 6-10-15-18 zile, dupa care
urmeaza o terapie de intretinere functionala.


TEM DE LUCRU sau APLICAII

Realizati un referat n care s facei o scurta descriere a cel puin 2:
Afectiuni ale aparatului neuromioartrokinetic (NMAK) de origine neurologica,
ortopedico-traumatica si reumatologica (reumatism cronic degenerativ sau inflamator sau
abarticular),
Afectiuni cardiovasculare,
Afectiuni respiratorii cronice,
Afectiuni psihice, inclusiv tulburarile de vorbire.
Afectiuni senzoriale (vazul, auzul), inclusiv surdo-mutitatea.
Afectiuni dermatologice,
Afectiuni digestive,
Afectiuni metabolice,
Afectiuni renourinare,
Afectiuni endocrine, inclusiv obezitatea etc.
i mijloacele sau metodele fizioterapeutice prin care ar putea fi recuperate






EVALUARE

1. Obiectivarea bilantul muscular se realizeaza prin utilizarea unui sistem de cotare
international, valoarea 2 reprezint
- nu se simte tensiune nici in tendon, nici in masa musculara, nu apare schita de
contractie, muschiul fiind practic denervat.
- apare tensiune in tendon si in masa musculara iar contractia musculara este
modesta, nefiind urmata de miscarea segmentului.
- se realizeaza o contractie musculara prin care se deplaseaza segmentul scos de
sub forta gravitationala si orice alta rezistenta care s-ar opune
- contractia musculara este suficient de puternica spre a realiza deplasarea
segmentului impotriva gravitatiei dar fara sa existe vreo alta rezistenta
- contractia musculara realizeaza deplasarea segmentului contra gravitatiei la care
se adauga o rezistenta medie.

2. Nivelele de dependenta ale pacienilor sunt:
- Independenta, cand se pot efectua activitati fara asistenta fizica sau verbala.
- Nevoia de control sau supervizare, cand sunt necesare instructiuni verbale sau
alte tipuri de control.
- Nevoia de asistenta, cand este nevoie de ajutorul minim, moderat sau maxim al
altei persoane spre a reliza performantele asteptate.
- Dependenta totala de alta persoana.
3. Stabilitatea unei articulatii este determinata de:
- Gradul de congruenta osoasa.
- Integritatea structurilor cartilaginoase si capsulare.
- Tonusul si forta musculara si ligamentara.
- Patologia posttraumatic
- Fortele care solicita permanent articulatia.
4. Temperatura de indiferen pentru ap este de
- 25C
- 28C
- 33C
- 34C
- 35C
5. Modalitatea in care poate fi cuantificata incapacitatea sau diagnosticul functional
se poate face pe baza capacitatii de a performa activitatile vietii cotidiene sau:
- ACD
- ADL
- IMC
- MAK
- ROM