Sunteți pe pagina 1din 20

MASAJUL REFLEXOGEN

Un alt masaj, care se practica astazi pe scara mare n ntreaga lume, este masajul reflexogen. El consta n masarea anumitor zone limitate ale corpului, n scopul obtinerii unui efect la distanta de zona masata (la nivelul unor organe, muschi, functii ale sistemului nervos, etc.) Reflexele (lat. reflexus=reflectat, rasfrnt) sunt activitati fundamentale ale sistemului nervos, prin care sunt reglate relatiile existente dintre diferitele parti ale organismului, ct si cele dintre organism si mediul nconjurator. J.Bossy defineste reflexul ca fiind un raspuns rapid al structurilor biologice la un stimul anume, specific si localizat cu precizie. Reflexele sunt de doua categorii: neconditionate (congenitale) si conditionate (dobndite prin repetitie). Reflexele pot fi cutanate, subcutanate, ncrucisate, posturale, autonome etc. n reflexul autonom, impulsul nu ajunge pna la sistemul nervos central, fiind dirijat catre ganglionii nervosi paravertebrali (sau medulari), genernd un raspuns reflex la nivelul acestora. Acest raspuns este trimis direct la organul sau muschii deserviti de acesta. Mecanismele reflexe au o valoare terapeutica recunoscuta stiintific. Daca la nivelul acestor cai sau al centrilor nervosi se produc anumite modificari, actul reflex nu mai are loc, sau se produce alterat (exagerat, ncetinit sau chiar aberant). Cteva exemple de mecanisme reflexe: introducerea piciorului sanatos ntrun vas cu apa calda, produce, pe cale reflexa, vasodilatatie la piciorul bolnav (procedura folosita la tratamentul arteriopatiilor 616b17g cronice obliterante); apasarea blnda pe globii oculari era folosita de vechii clinicieni n tratamentul de urgenta al tahicardiei paroxistice, (suferinta caracterizata prin cresterea brusca si rapida a batailor inimii la 120220 pe minut) pentru rarirea batailor inimii. n astfel de cazuri, vechii clinicieni mai foloseau si o alta metoda: atingerea omusorului (luetei) cu vrful degetului sau cu coada unei linguri. Filozoful, matematicianul si fizicianul Rene Descartes (1596-1650) a fost primul om de stiinta care a vorbit despre actele automate ale organismului uman. El spunea ca fiziologia trebuie nteleasa si explicata prin fenomene mecanice", carora le-a dat numele de reflexe. Catre anul 1860, medicii germani, Metzgers, de Cornelius, de Miiller si Kirchberg exerseaza stimularea unor puncte reflexe de pe piele.

In 1893 neurologul englez H. Head vorbeste, ntr-un articol publicat n revista Brain, de zone hiperalgice aparute pe piele n anumite boli. Aceste zone sunt cunoscute astazi sub numele de Zonele Head". Cam n acelasi timp, medicul englez J. Mackenzie intuieste rapoartele reflexe dintre anumite organe si unele zone de pe piele, care ar putea fi folosite n scopuri terapeutice. Intemeietorul reflexoterapiei moderne este considerat Barczewski. El a folosit pentru prima data masajul digital al unor puncte de pe piele n scopuri terapeutice (1911). Dupa numai sase ani, Van Veen (Haarlem) a comunicat rezultate terapeutice interesante obtinute tot prin stimularea unor zone de pe piele. n 1937 profesorul W. Kohlrausch observa contractura persistenta a unor muschi, care apare n unele boli, n anumite zone. Prin stimularea acestor zone, cu masaj digital, s-au obtinut rezultate surprinzatoare n foarte multe suferinte. Despre un astfel de fenomen vorbeau si vechii chinezi, ei denumind respectiva contractura musculara sfoara". Mai nainte de Kohkausch, o maseoza germana, pe nume Dicke, descoperise, ntmplator, masajul conjunctiv reflexogen. Principiile reflexoterapiei si au radacina n vechile doctrine filozofice, din Egipt si nu numai. Filozofii antici vorbeau despre asemanarile si corespondentele dintre macrocosmos si microcosmos, afirmnd ca: Ce este sus este si jos, ce este jos este si sus; totul corespunde n univers". Bazele neurobiologice ale reflexologiei moderne (reflexo-diagnostic si reflexoterapie) le-a pus profesorul francez de anatomie Jean Bossy de la Facultatea de Medicina de la Montpellier. n concluziile sale el spune: Masajul unui punct dureros de pe piele poate avea o actiune directa, actionnd pe o zona, dureroasa sau nu, printr-o actiune reflexogena care inhiba durerea ndepartata, adesea viscerala". si tot Jean Bossy mai spune: Reflexele cele mai simple, elementare (cutanate, vasculare, osteo-artro-musculare) sunt exceptional monosinaptice, cel mai adesea ele avnd trei elemente situate n acelasi segment: un neuron aferent, senzitiv (protoneuron); un neuron eferent, motor (motoneuron) sau autonom; unul sau mai multi interneuroni scurti". In practica se folosesc mai multe feluri de masaj reflexogen: pe muschi, pe tesutul conjunctiv, pe talpi, picioare, mini, ureche, mucoasa nazala etc. 1.Masajul muscular reflexogen.

Cel dinti medic care a descoperit cresterea tonusului muscular, ntr-o anumita zona a corpului, n cazul mbolnavirii unui anumit organ, a fost Mackenzie. El a descoperit, n timpul palparii, o contractura neobisnuita n unele boli acute (gastrita acuta, apendicita acuta, colecistita acuta), contractura care era sensibila la miscari si persista o bucata de vreme dupa vindecare. n suferintele subacute contractura era mai putin evidenta. Acelasi Mackenzie a mai observat ca suferintele unor organe se manifesta prin contracturi, mereu n acelasi loc, ca de exemplu n suferintele ficatului numai ntre omoplatul drept si coloana vertebrala. Profesorul Kohlrausch, care studia de multa vreme acest fenomem, a reusit sa stabileasca organul bolnav si chiar suferinta sa, n functie de localizarea contracturii (hipertonie musculara), pe care o descoperea printr-o palpare minutioasa cu vrful degetului. Dupa lungi observatii, lui Kohlrausch i-a venit ideea actionarii asupra acestor contracturi prin masaj digital. n felul acesta el a obtinut ameliorarea ctorva suferinte. Asa a luat nastere masajul muscular reflexogen. S-au mai ncercat si alte mijloace pentru suprimarea contracturilor musculare n anumite zone ale corpului, n scopuri terapeutice. Cel mai eficient s-a dovedit masajul digital. Masajul muscular reflexogen foloseste o serie de manevre, n functie de contractura. - pentru o hipertonie limitata vibratii sau frictiuni blnde, ritmice; - pentru o hipertonie ntinsa vibratii ceva mai energice. n foarte multe cazuri, suferinta se manifesta nu prin hipertonie locala, ci prin hipotonie (asociata cu atonia organului respectiv). n acest caz se folosesc frictiuni sau framntari energice, care au rolul de a stimula tonusul respectivelor organe. Hipertonia musculara reflexa se ntlneste n numeroase boli: entorse, luxatii, fracturi, hernie discala, crampa scriitorului, angiospasme, varice, ulcer varicos, dureri de cap, dureri lombare, boli de inima, angina pectorala, traheobronsita acuta, bronsita cronica, scleroemfizem pulmonar, boli de stomac, boli de ficat , boli genito-urinare, nevralgii, paralizii etc. 2.Masajul conjunctiv reflexogen

Aceasta metoda terapeutica a fost descoperita ntmplator n anul 1929 de catre maseoza germana, Dicke. Suferinda de arteriopatie cronica obliteranta, la unul din membrele inferioare, ea statea mult timp n pat. ntr-una din zile, a avut ideea de a-si masa cu vrful degetelor cteva zone mpastate de pe piele, pe care le descoperise ntmplator n regiunea sacrata si pe crestele oaselor bazinului (iliace). Dupa nenumarate zile de automasaj, bolnava a observat aparitia unor furnicaturi la nivelul piciorului bolnav si usoare senzatii de caldura locala. Ulterior si-a extins masajul si n regiunea trohanteriana (fata externa a coapsei), prin manevre mai energice, executate ore ntregi. Dupa trei luni de automasaj energic, zilnic, durerile din membrul bolnav s-au ameliorat simtitor. Cazul a facut multa vlva n lumea medicala, miraculosul" tratament fiind preluat de o clinica medicala universitara din Fribourg, care l-a aplicat si n alte boli: miocardita, insuficienta coronariana, hipertensiune arteriala etc. Acest masaj, denumit de medicii germani Bindegewebsmassage" (masaj conjunctiv) a fost folosit ulterior n clinicile germane de pediatrie, ortopedie, neurologice, ginecologie etc. 0 contributie importanta la dezvoltarea masajului conjunctiv au avut-o medicii germani Teirich-Leube, Kohlrausch si Kliber, ultimul publicnd o lucrare de specialitate, intitulata Segmentherapie ", n care si-a prezentat propriile sale observatii. Toti medicii practicieni erau convinsi ca masajul tesutului conjunctiv actioneaza asupra sistemului nervos vegetativ, obtinnd, n felul acesta, ameliorarea unor tulburari functionale ale anumitor organe. Unii dintre ei stimulau zonele respective nu numai cu masaj, dar si cu alte mijloace: caldura locala (mpachetari), injectii locale cu substante anesteziante. La Congresul Mondial de masaj si kineziterapie, din 1959, de la Paris, Dr. Teirich-Leube a prezentat o comunicare privind studiile si cercetarile sale n domeniul masajului reflex terapeutic. Cu aceasta ocazie a vorbit si despre masajul lui Dicke. esutul conjunctiv, format din celule cu aceeasi structura si aceleasi functii, face legatura ntre tesuturi si ntre acestea si organe, avnd, n acelasi timp, si un rol de sustinere. esutul lax subcutanat contine fibre elastice (care i confera elasticitatea) si fibre colagene (care i confera rezistenta). esutul conjunctiv, care se gaseste n piele, n stratul adipos, n cartilagii, n oase, n muschi etc., reprezinta 16% din greutatea corpului, continnd si 23% din apa ntregului organism. Functiile sale sunt reglate de sistemul nervos si sistemul endocrin, ceea ce explica actiunea sa reflexogena.

n unele boli, tensiunea tesutului subcutanat creste, zona respectiva devenind palpabila si chiar vizibila, din cauza retractarii pielii. Aceste modificari, mai mult sau mai putin evidente, sunt n functie de cantitatea tesutului conjunctiv din acea zona. Ea are centrul retractat, n raport direct cu disfunctia organului, iar periferia infiltrata. Zona respectiva este ferma la pipait. Zonele tesutului conjunctiv sunt mai mult sau mai putin vizibile, descoperirea lor prin palpare minutioasa depinznd de experienta terapeutului. Tehnica: Mai nti se inspecteaz si se palpeaza zona respectiva, cu multa rabdare, cu vrful degetelor. Pentru aprecierea tensiunii tesuturilor din zona, se palpeaza, printr-o rulare usoara, pliul pielii. Descoperirea acestor zone reflexogene se face dupa o lunga practica. Masajul consta din presiuni si frecari putemice cu vrful degetelor, manevre care produc senzatii de smulgerea" pielii, de tietura" sau ruptura" locala. n timpul unui astfel de masaj, pielea este usor deplasata pe tesuturile subiacente, manevra respectiva producnd dureri foarte vii. In acelasi timp pielea se nroseste, se reliefeaza usor, capatnd un aspect zebrat, fenomene care persista n urmatoarele 36 de ore. Acestea, spun profesionistii, sunt reactiile normale ale masajului conjunctiv. Cu toate ca masajul este digital, senzatiile produse dau impresia ca manevrele respective au fost efectuate cu unghia. Dupa masaj se recomanda repaus de 1-2 ore. La nceputul tratamentului se face cte o sedinta pe zi, apoi la 2-3 zile. Rezultatele sunt pozitive dupa 4-5 sedinte, mai ales n tulburarile cronice. Principalele indicatii: - dureri; - tulburari circulatorii periferice: picioare grele, crampe musculare, varice, etc.; - boli cardio-respiratorii: astm bronsic, bronsite cronice, dureri precordiale, etc.; - boli ale aparatului digestiv: stomac, ficat, pancreas, constipatie, migrena; - boli ginecologice, menopauza; - boli reumatice cronice, lumbago, etc.

3.Masajul vertebral reflexogen 0 metoda terapeutica mai putin cunoscuta la noi n tara, dar foarte raspndita n America de Nord si Europa de Vest, este chiroterapia. Ea mai este cunoscuta si sub alte denumiri: osteoterapie, osteopatie, chiropractica, manipulari, medicina osteopata si vertebroterapie. Chiroterapia (gr.kheir=mana; therapia=lecuire) consta din folosirea minilor, cu ajutorul carora terapeutul imprima anumite miscari unei articulatii, n scopul ameliorarii sau chiar vindecarii, pe cale reflexa, a unor suferinte locale sau la distanta. Miscarile respective sunt de mai multe feluri: presiuni, mpingeri, tractiuni, rasuciri si masaje. Manipularile provoaca reflexe la distanta, care au o influenta pozitiva asupra unui organism bolnav. Despre reflexele produse cu ocazia manipularilor vertebrale s-a ocupat, la nceputul secolului al XX-lea, medicul american Albert Abrams. Foarte multe dintre efectele acestor manipulari erau asemanatoare celor obtinute prin acupunctura. Abrams a studiat, n acelasi timp, si reflexele vertebrale produse prin percutia cu vrful degetului a apofizelor spinoase sau prin exercitarea de presiuni paravertebrale. Bazele reflexoterapiei vertebrale moderne (spondilo-terapie) au fost puse de Albert Abrams. Percutia apofizelor spinoase ale vertebrelor actioneaza asupra ganglionilor si viscerelor corespunzatoare. Stimularea locala poate fi facuta cu vrful degetului sau prin percutia (cu marginea mini) pe degetul aplicat pe vertebra. Percutiile vor fi blnde, regulate, ntr-un ritm de 65 pe minut. Se mai folosesc presiuni cu vrful degetelor, paravertebral, unilateral sau bilateral, timp de 10 secunde, pe anumite puncte. Manevrele vor fi alternate cu pauze: percutii (4-5 secunde), pauza de 2-3 minute, apoi presiuni paravertebrale (10-15 secunde). 4.Masajul reflexogen al talpilor si al picioarelor Masarea unor puncte de pe talpi si picioare, n scopuri terapeutice, este o practica foarte veche, ea aflndu-se de milenii n arsenalele terapeutice ale medicinii traditionale din China si India, fiind preluata, din secolul al VI-lea, si de japonezi.

n antichitate se credea ca pe suprafata unor segmente ale corpului, printre care si picioarele, sunt reprezentate toate organele. Medicii vremurilor au observat ca unele zone de proiectie devin sensibile cnd organul respectiv se mbolnaveste. De aici ideea de a fi masate cu degetul sau cu alte mijloace pentru ameliorarea unor suferinte. Masajul punctelor de pe talpi si picioare (podopunctura) se practica astazi pe scara mare n estul Asiei, metoda adoptata la jumatatea secolului trecut si de numerosi terapeuti naturisti din Europa si America de Nord. Un merit deosebit n raspndirea acestei metode l are specialistul america, W. H. Fitzgerald, care a denumit-o zonoterapie. n Japonia zilelor noastre exista specialisti care practica, nu numai presopunctura talpilor si picioarelor n scopuri terapeutice, dar si diagnostice, specialitatea lor fiind cunoscuta sub denumirea de sokushindo, n Japonia profesionistii folosesc urmatoarele zone reflexogene: -zonele Hirata: reprezentate de 12 benzi orizontale, fiecare fiind n relatie cu un anumit organ: trahee si bronsii, plamni, inima, ficat, vezica biliara, splinapancreas, stomac, rinichi, intestin gros, intestin subtire, vezica, organe genitale.La nivelul piciorului se gasesc proiectate: arborele bronsic, plamnii, inima, ficatul si vezicula biliara. - zonele Sokushindo, ilustrate prin cartografii precise, n care coloana vertebrala se afla pe marginea interna a labei piciorului; - zonele Shiatsu, cu 44 de puncte pe picior. n China se folosesc 32 de puncte pentru podopunctura, situate n afara meridianelor. La rndul lor, specialistii taiwanezi folosesc 25 de puncte situate pe picior. n SUA podopunctura a constituit obiect de studiu pentru numerosi specialisti, printre care: Fitzgerald, Riley (cercetarile sale fiind preluate de suedeza Eunice Ingham), R.A.Dale. Masajul talpilor picioarelor sunt folosite astazi n foarte multe tari occidentale, n scop diagnostic si terapeutic. Reflexodiagnosticul consta din reperarea punctelor sensibile sau chiar dureroase de pe talpi, printr-o palpare minutioasa cu vrful unui deget. Punctele sensibile semnifica suferinta organelor proiectate n acel loc.

Reflexoterapia consta din stimularea punctelor sensibile, n ordinea indicata pentru fiecare boala, cu vrful degetului, cu un instrument improvizat (betigas de lemn, cu vrful rotunjit al stiloului, al unei baghete de sticla etc.). Punctele se maseaza cteva minute pna la disparitia durerii locale si a granulatiilor de sub piele. Aceste manevre deblocheaza energiile din corp si mbunatatesc circulatia sngelui si obtin, pe cale reflexa, normalizarea functiei organului respectiv. Masajul se executa nu numai pe talpi, dar si la nivelul picioarelor pe o piele curata si snatoas (fara bataturi, rani, tumori etc.). nainte si dupa tratament, se executa masajul blnd al talpilor, cu palma, timp de 20-30 de secunde. Pentru suferintele acute se recomanda 1-3 sedinte pe zi, durata lor putnd fi pna la 30 de minute, iar pentru cele cronice, 2-3 sedinte pe saptamna. n timpul masajului bolnavul va sta culcat cu fata n sus, iar masorul ntr-o pozitie ct mai comoda, asezat pe un scaun. El se va concentra strict asupra masajului, alte activitati simultane (conversatii, privit la televizor) fiind interzise. 5.Masajul reflexogen al minilor Ca si picioarele, minile prezinta numeroase zone reflexogene ce pot fi folosite n scopuri diagnostice si terapeutice. Importanta degetelor minilor este cu mult mai mare dect a picioarelor, mai ales degetul mare pe care se gasesc numeroase astfel de zone. De asemenea, pielea spatiilor interdigitale poseda zone reflexogene, ca de exemplu cel dintre degetul mare si aratator. Punctele sensibile sau chiar dureroase pot fi stimulate prin masaj digital, cu pulpa degetului, sau chiar cu unghia, timp de cteva secunde. Unii terapeuti folosesc pentru zone mai ntinse stimulari cu dintii unui pieptene sau ciupirea pielii, mai ales la vrful degetelor, cu un crlig de rufe. De reflexologia minilor s-au ocupat cercetatori americani (Fitzgerald, Dale), japonezi (Hirata, Yamamoto) si, binenteles, chinezi, care ncadreaza minile n microsistemele de acupunctura. Un aport deosebit n aceasta privinta l-a avut profesorul francez J. Bossy, care a ntocmit si o cartografie a minilor. Autorii chinezi vorbesc de puncte de acupunctura pe mini (fata palmara si dorsala), situate n afara meridianelor. 6.Masajul lingual reflexogen Din cele mai vechi timpuri limba a fost una din oglinzile sanatatii omului. si astazi modificarile limbii (forma, culoare, pete, crapaturi, rugozitati etc.) sunt

elemente pretioase n stabilirea unui diagnostic. Modificarile aparute pe proiectia unui organ semnifica suferinta sa. 0 mare importanta asupra acestui aspect l acorda si medicii homeopati, care stabilesc diagnosticul si cu ajutorul modificarilor descoperite pe limba. Limba ocupa un loc important si n medicina traditionala chineza. Pe fata dorsala, pe linia mediana, se gaseste meridianul Trei focare" si proiectia urmatoarelor organe: rinichi, splina, inima, ficat, vezicula biliara si plamn. 0 limba este examinata prin inspectie si palpare cu vrful unui deget, spalat si badijonat cu alcool. Pe limba se gasesc si zone reflexogene care pot fi stimulate cu vrful degetului, prin apasari continue sau printr-un masaj circular, timp de 2-3 minute. Zonele mai mari pot fi stimulate prin apasari cu coada unei linguri, care se aplica mai nti pe vrful limbii, cteva secunde, dupa care este deplasata spre regiunea dorita. Reflexodiagnostic: - Zone usor mpastate sau usor dureroase catre centrul limbii semnifica suferinte ale minilor si picioarelor. - Zonele organelor proiectate pe limba, acoperite cu depozite albicioase, gri, hasurate sau brazdate de mici crapaturi, semnfifica suferinta lor. 7.Masajul reflexogen pe ureche 0 alta zona reflexogena, folosita n scopuri terapeutice dar si diagnostice, este pavilionul urechii. Prima sa cartografie, completa, apartine medicului francez Paul Nogie considerat si parintele auriculoterapiei moderne, cel care a pus bazele teoretice si practice ale acestei metode. Nogier a fost cel dinti care a intuit proiectia, pe fata interna a pavilionului urechii, a unui fat cu capul n jos. Tot el a ntocmit si prima cartografie completa pavilionului urechii. Ulterior, J. Bossy a ntocmit reprezentarea inervatiei somatice si viscerale pe pavilionul urechii. Pe ureche sunt proiectate toate organele corpului. Stimularea punctelor de proiectie ale organelor respective, prin masaj cu un stilet metalic sau din sticla, subtiri, cu ace speciale, cu anumiti curenti electrici, generati de aparate speciale, poate produce ameliorarea unor suferinte: dureri de orice fel, rinita alergica, astm bronsic, migrena, insomnie etc. Urechea este si ea oglinda sanatatii noastre: lobul inferior bine dezvoltat nseamna o vitalitate crescuta; un lob inferior subtire si brazdat pe centru nseamna scaderea vitalitatii; un lob inferior umflat si rosu semnifica o proasta

circulatie periferica, mai ales cea a limfei; o ureche rotunda si mare este ntlnita la persoane cu activitate intelectuala intensa. Manevre reflexogene la ndemna oricui: tragerea de lobul urechii si purtarea de inele mici, stimuleaza acuitatea vizuala; tragerea de lobul urechii mareste atentia (manevra folosita la unii scolari); tragerea n sus a pavilionului urechii, de partea sa superioara, creste forta membrelor inferioare; tragerea napoi, din partea mijlocie, creste forta bratelor; ciupirea marginii pavilionului produce revigorarea organismului, ca si frecarea ntregului pavilion.

Terapia YUMEIHO
Terapia yumeiho consta n manipulari articulare, masaj si presopunctura. Avnd oasele bazinului drept baza, coloana vertebrala este stlpul n jurul caruia este distribuit, simetric, corpul uman. Deoarece este o stricta interdependenta ntre articulatiile bazinului (pozitia, starea si biomecanica acestora) si starea coloanei vertebrale (deci implicit a ntregului organism), tehnica yumeiho propune abordarea terapeutica ncepnd cu diagnosticarea starii articulatiilor bazinului. De asemenea, terapia yumeiho coreleaza o anumita tipologie patologica cu o anumita pozitie (predominanta) a centrului de greutate al corpului uman. Bolile apar din cauza dezechilibrelor din corp. Omul are capacitatea naturala de a corecta aceste dezechilibre. Aceasta este capacitatea de autovindecare sau forta vitala. Daca omul pierde aceasta capacitate, el nu poate rezista n fata bolii si apare ca simptom durerea, mbolnavirea. Restabilirea echilibrului organismului uman este o prioritate absoluta, este singura modalitate de a ne mentine n viata, de a fi sanatosi . Aceasta terapie este cel mai bun remediu pentru a creste capacitatea proprie de vindecare prin restaurarea echilibrului corpului uman, plecnd de la structuri anatomice care por fi corectate echilibrate manual si influentnd astfel structuri si functii care nu pot fi influentate n mod direct prin metode terapeutice manuale. n societatea moderna cu un grad nalt de civilizatie, cu stiinte puternic dezvoltate, noi suntem obligati sa traim mult timp ntr-un mediu de viata neplacut si miscarea noastra este insuficienta att sub aspectul cantitatii ct si al calitatii. Fiecare parte a corpului omenesc, daca nu este pusa n functiune dupa legile naturii, se atrofiaza si degenereaza, iar functia sa slabeste, rezultnd diferite boli. Simptomele timpurii ale unor boli, sunt durerile usoare de sold si slabiciunile membrelor inferioare. Dupa cum se cunoaste, greutatea corpului uman este distribuita n mod egal la nivelul membrelor inferioare. n cazul n care centrul de greutate al corpului este deplasat din pozitia sa centrala, situat fiind predominant la stnga sau la dreapta, membrele inferioare vor fi solicitate inegal (prin distributia asimetrica a greutatii asupra lor). n consecinta membrul inferior suprasolicitat v-a obosi primul, si greutatea corpului v-a fi transferata asupra celuilalt. n acest fel centrul de greutate oscileaza stnga dreapta (si deseori anterior-posterior) n functie de capacitatea membrelor inferioare de a-l sustine. Deseori nsa putem constata anomalii de simetrie (si pozitie) ale oaselor coxale, la nivelul articulatiilor sacro-iliace, (alteori si la nivelul articulatiilor coxo-femurale). Aceste anomalii de pozitie sau pur functionale duc la evidentierea unor inegalitati (aparente!) n lungime ale membrelor inferioare. Aceasta diferenta de lungime are grave consecinte asupra corpului uman, aceasta deoarece prin nclinarea laterala a bazei coloanei vertebrale (prin dezechilibrul bazinului) se induc curburi patologice

ale acesteia (scolioze). Tulburarile de pozitie ale vertebrelor datorate acestor curburi patologice au repercursiuni grave asupra starii de sanatate a ntregului organism (faciliteaza: artroza vertebrala; discopatiile hernieri, tasari, degenerari discale-; iritatiile radiculare care pot genera tulburari functionale ale organelor interne. Care sunt urmarile unei pozitii defectoase ale coxalelor? - Suprasolicitarea unuia dintre membrele inferioare, afectarea coloanei vertebrale si a musculaturii ntregului corp. Sa cunoastem mai n detaliu cazul slabirii membrului inferior drept (centrul de greutate al corpului deviat spre stnga). De ce slabeste membrul inferior drept? Aceasta slabire este cauzata de o anomalie de pozitie sau/si functionala a coxalului drept. Aceasta tulburare contracta si produce dureri ale muschilor n consecinta mpiedica circulatia sngelui la nivelul piciorului drept. n terapia yumeiho aceasta situatie este definita ca "tip de dislocare a coxalului drept" sau tipul devierii pozitiei centrului de greutate spre stnga. Bolnavul n acest caz are o constitutie slaba, deseori subponderal si va fi predispus la suferinte (tulburari functionale) ale organelor digestive cum ar fi: diaree; insuficienta hepatica; hiperciditate gastrica; diskinezii biliare; inflamatii intestinale. Femeia cu acest tip de dislocare sufera frecvent de afectiuni ginecologice. Slabirea membrului inferior stng o numesc "tipul dislocarii coxalului stng". Bolnavul de acest tip este obez, raceste usor si adesea sufera de constipatie si insuficienta cardiaca si pulmonara. Slabirea ambelor membre inferioare este numita "tipul mixt". La nceput, suferindul de acest tip simte slabirea unui membru si si sprijina corpul pe celalalt. Apoi acesta putin cte putin slabeste din cauza greutatii corpului excesiv sprijinita asupra sa. Ca rezultat dislocarea coxala se agraveaza, coloana vertebrala ia forma de S si patologia se va complica din ce n ce mai mult. Coloana vertebrala constnd din 24 vertebre adevarate, mobile, este partea cea mai instabila a corpului uman. Vertebrele, daca sunt dislocate ncep sa apese maduva spinarii si (sau) baza nervilor spinali. Ca urmare apar dureri si tulburari n zonele comprimate sau n organele inervate de acesti nervi. n afara de aceasta, dislocarea vertebrelor afecteaza ligamentele, muschii, nervii si obstructioneaza circulatia sngelui si a limfei. Prin urmare apar multe suferinte. Daca oasele bazinului (coxalele cu articulatiile acestora), n calitate lor de baza de sustinere, nu sunt ndreptate, toate stradaniile de a ndrepta coloana

vertebrala si de a reda simetria functionala a acesteia (deci si a aparatului musculo-ligamentar care o deserveste). n ce stadiu este dislocarea oaselor soldului? Linia umerilor si linia ce uneste coxalele sunt paralele si orizontale la oamenii cu oasele soldului normale fie ca se sta n picioare sau culcat (vezi figura A). Cnd coloana vertebrala se intersecteaza cu linia coxalelor formnd un unghi drept, atitudinea corporala este normala, membrele inferioare au aceeasi lungime. Vom explica mai jos situatia n care coxalul drept este dislocat.

Primul stadiu al dislocarii coxale:


n clinostatism ventral (culcat pe burta) latura dreapta a liniei coxalelor este mai nalta dect cea stnga, asemenea si linia umerilor. (Vezi figura B). Coxalul dislocat se rasuceste nspre napoi, cu soldul drept mai nalt dect stngul. Articulatia soldului din dreapta se rasuceste intern din cauza dislocarii coxalului drept, cu membrul inferior drept mai scurt (aparent) dect cel stng. Stnd sau mergnd, la un om cu oasele soldului normale greutatea corpului se repartizeaza egal pe cele doua membre inferioare. Suferindul de dislocare a coxalului drept trebuie sa-si ncline corpul spre dreapta, avnd membrul inferior drept mai scurt dect stngul. Pentru a sustine corpul nclinat, piciorul stng trebuie sa suporte mai mult dect jumatate din greutate. Pentru a mentine pozitia verticala a corpului, vertebrele toracale si lombare se curbeaza spre dreapta, iar vertebrele cervicale spre stnga si capul se nclina spre dreapta. Linia coxalelor devine nalta n partea stnga si joasa n partea dreapta, iar linia umerilor devine astfel ca la pozitia culcat (Vezi figura C). Deoarece coxalul drept dislocat se misca spre nainte, stngul va arata mai nalt dect dreptul. Umarul drept, influentat de curbarea spre dreapta a coloanei vertebrale, se misca spre nainte si corpul se rasuceste spre stnga.

Al doilea stadiu al dislocarii:


Daca dislocarea coxalului drept ramne necorectata timp ndelungat, treptat, piciorul stng oboseste datorita suprancarcarii. n acest timp, membrul inferior drept nca mai poate suporta greutatea. Cnd greutatea se transmite membrului inferior drept, articulatia coxala dreapta, care deja s-a curbat intern, se roteste putin spre exterior, iar membrul inferior drept devine tot mai lung. Deoarece greutatea se transmite piciorului drept, partea supraiacenta a coloanei vertebrale deja curbata spre dreapta nu se mai poate ndrepta ca si nainte, ea poate numai sa utilizeze curbura spre stnga a coloanei de deasupra pentru a mentine echilibrul corpului. Iata de ce ntregul corp ia forma de "S". Pentru a mentine echilibrul coloanei vertebrale curbate supraiacente, linia umerilor se ridica n stnga si coboara n dreapta. Umerii se misca spre nainte si

se rotesc spre dreapta. Un astfel de corp este numit "corp de sarpe". (Vezi figura D).

Al treilea stadiu al dislocarii coxale:


Cnd situatia se nrautateste si mai mult, membrul inferior drept, care ar trebui sa fie mai scurt decat cel stng, devine la fel de lung ca si stngul, n ciuda dislocarii coxalului drept, cnd persoana este culcata ventral. n cazurile serioase membrul inferior drept devine ceva mai lung dect stngul pentru a-l proteja de suportarea unei sarcini prea mari. ntr-o situatie si mai grava, dislocarea coxalului stng se impune, deci membrele inferioare par identice ca lungime. Caracteristicile combinate ale dislocarii coxalelor drept si stng se numesc "tipul mixt". Dislocarea coxala devine mai serioasa, deoarece greutatea corporala se transmite alternativ de la membrul inferior drept la cel stng si invers, coloana vertebrala desennd figuri complicate n zig-zag. n afara acestora, si articulatiile coxale dreapta si stnga se disloca continuu n acest stadiu. Dislocarea coloanei vertebrale se extinde nu numai la articulatiile umerilor, coatelor, pumnilor si degetelor, ci chiar si la coaste. Similar, dislocarea coxala se extinde la articulatiile genunchilor, gleznelor si degetelor picioarelor. Aceasta prin tulburarile de biomecanica articulara induse (care se transmit prin lanturile cinetice la nivelul ntregului aparat locomotor. Ce fel de boli produce dislocarea coxala Bolile produse de dislocarea coxala sunt foarte diverse. Mai jos este redat rezultatul analizei acestora n urma unui studiu ndelungat. (1) Tipul dislocarii coxalului drept (tipul tensionarii articulatiei coxale drepte) - tip de afectare a nervilor parasimpatici - hipofunctii ale ficatului si stomacului, slabire, diaree, boli ginecologice si altele. (2) Tipul dislocarii coxalului stng (tipul tensionarii articulatiei coxale stngi) - tip de afectare a nervilor simpatici - hipofunctii ale inimii si plamnilor, adipozitate, constipatie, raceala si altele. (3) Tipul mixt (tipul dislocarii coxalului drept combinat cu tipul tensionarii articulatiei coxale stngi sau tipul rigidizarii articulatiilor coxale drepte si stngi, sau tipul dislocarii coxalului stng combinat cu tipul tensionarii articulatiei coxale drepte, sau tipul tensionarii articulatiilor coxale drepte si stngi) - apetit selectiv, greutate corporala variabila, constipatie si diaree (alternativ), simptome generale de tipul (1) si (2).

Prin corectarea anomaliilor si suferintelor instalate la nivelul aparatului locomotor se va ameliora starea generala de sanatate a omului.

BIBLIOGRAFIE
1. SABIN IVAN Masajul pentru toti, ed.Coresi, 2001 2. ELENA LUMINIA SIDENCO Masajul n kinetoterapie, ed. Fundatia Romnia de mine, Bucuresti 2003 3. ADRIAN N. IONESCU Masajul, procedee tehnice, metode, efecte, aplicatii n sport, ed. ALL 1994 4. LIVIU BULUs Masajul terapeutic clasic suedez , ed. SYLVI 2001 5. ION DAN AURELIAN NEMEs Masoterapie masaj si tehnici complementare, ed. Orizonturi universitare Timisoara 1999 6. A.RDULESCU, E.TEODOREANU Fizioterapie masaj terapeutic, ed. Medicala 2002 7. MASAYUKI SAIONJI Miracolul secolului XX, ed. Eurobit 1994

MANEVRELE PRINCIPALE ALE MASAJULUI CLASIC NETEZIRE - 1. SIMPLA - 2. GREBL - 3. SERPUITA - 4. CLESTE - 5. CU DEGETELE - 6. ALTERNATIVA - 7. CU INGREUIERE - 8. CONCENTRICA - 9. LUNGA - 10. INCRUCISATA - 11. COMBINATA FRICTIUNE
- 1. RECTILINIE

- 2. SPIRALA - 3. CLESTE - 4. GREBLA - 5. CIRCULARA - 6. CU INGREUIERE FRAMANTAT


- 1. CUTA

- 2. INEL - 3. LUNG - 4. CLESTE - 5. CU PUMNII - 6. SERPUIT

TAPOTAMENT

- 1. TOCAT - 2. PLESCAIT - 3. PERCUTAT - 4. CU PALMELE - 5. CU PUMNII - 6. CAUS

VIBRATIE - 1. SIMPLA - 2. TREPIDATIE - 3. COMBINATA MANEVRELE AUXILIARE ALE MASAJULUI CLASIC CERNUT - 1. LOVIRE - 2. PRESARE RULAT

SCUTURAT TRAGERE CIUPIT - 1. RULARE - 2. TAIERE - 3. TRAGERE - 4. PRESIUNE PRESIUNE