1

În literatura de specialitate se spune că masajul apărut odată cu omul, deoarece se face aluzie la masarea
instinctivă care are loc în cazul apariţiei unei dureri în corp şi care se face în zona corespunzătoare durerii
pe suprafaţa corpului, reuşindu-se, astfel, o alinare a acesteia.
Primele informaţii cu privire la masaj se găsesc în tratatul de medicină scris în China în jurul anului
2000 î.e.n. "Clasic al medicinei interne al împăratului Galben" precum şi în tratatele de Ayurveda (termen
sanscrit ce semnifică : AYUR - viaţă, VEDA - ştiinţă) din India apărute tot în jurul anului 2000 î. e. n.
În India antică masajul a fost cunoscut şi practicat de către "popor" folosindu-se pentru îngrijirea corpului.
O astfel de practică făcea parte din preceptele religioase „Schamvahna", care obligau pe toţi credincioşii
să se fricţioneze dimineaţa cu uleiuri mirositoare. Vechii indieni îşi ungeau corpul cu uleiuri aromate
(aromoterapia). Se îmbăiau în apele fluviilor socotite sacre.
Masajul indian consta din neteziri, presiuni si frământări ale părţilor moi ale corpului începând cu faţa,
apoi trunchiul şi terminând cu membrele superioare şi inferioare. Pe membre manevrele se executau în
ritm rapid de la rădăcina lor spre extremităţi ca şi cum s-ar fi dorit să se scoată răul din ele.
La chinezi se atribuie masajului o origine magică, pentru ca la unele popoare mai vechi manevrele erau
însoţite de cuvinte şi gesturi rituale de descântec .
Alte popoare vechi ale orientului (asirieni, babilonieni) au folosit masajul ca tratament al războinicilor
răniţi în luptă (masajul de recuperare).
Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu activitatea sportivă au apărut la greci şi romani, constituind o
metodă importantă de îngrijire a atleţilor. Masajul era indicat atât înainte cât şi după întrecerile sportive,
cu scopul de a preveni şi combate oboseala.
În Grecia antică, masajul era obligatoriu pentru soldaţi, care îl foloseau zilnic alături de exerciţii fizice
speciale. Primii maseuri profesionişti au apărut în cadrul băilor publice, provenind din băieşi care se
numeau aliptes.
Medicii greci foloseau manevre variate, printre care baterile (tapotamentul) efectuate cu palma sau cu
palmule (lopăţele speciale confecţionate din lemn).şi frământările
Hipocrate supranumit şi părintele medicinii este cel care răspândeşte conceptul de masaj terapeutic,
recomandându-l pentru „întărirea corpului şi slăbire progresivă"..
La Roma masajul a pătruns prin intermediul medicilor greci, unde a fost aplicat pentru prima dată în
casele unor personalităţi de seamă ale cetăţii cum ar fi Caius Iulius Caesar, care suferea nevralgii
cumplite ce erau ameliorate numai cu masaj, manevra cu cele mai bune rezultate fiind „ciupirea pielii".
Plinius cel Bătrân a obţinut acordarea cetăţeniei romane de la împărat, după ce 1-a tratat, cu masaje
zilnice, folosind ca tehnici presiunile, fricţiunile şi baterile cu palmele.
In epoca Renaşterii masajul şi-a recăpătat toate drepturile după publicarea, de către medicul italian
Gerolamo Mercuriale, în anul 1569, a unui tratat despre masaj, intitulat „De arte Gymnastica" pe care
autorul 1-a dedicat împăratului Maximilian al II-lea. Acest tratat era foarte bogat în informaţii cu privire
la masaj şi la gimnastica medicală şi făcea o trecere de la gimnastica antică la cea modernă, autorul
recomandând exerciţii fizice active şi pasive.
Masajul clasic, numit şi suedez după originea celui care l-a creat în forma actuală, suedezul Per Henrik
Link, este cea mai populară formă de masaj în Europa şi Statele Unite. Oamenii care se hotărăsc pentru
prima dată să meargă la un masaj, de obicei aleg masajul clasic, fiindcă reprezintă o experienţă foarte
plăcută. In plus, masajul clasic ameliorează starea de sănătate şi produce relaxarea musculară şi
îmbunătăţirea circulaţiei.
Primii medici care au introdus masajul medical au fost specialişti în ortopedie, chirurgie şi reumatologie
şi cei în traumatologie sportivă.
În anul 1885 a fost publicată prima lucrare de specialitate în ţara noastră, de către R.P. Manga, intitulată
„Masajul, istoricul, manipulaţiunile, acţiunea fiziologică şi tratamentul câtorva maladii prin acest
remediu",
MASAJUL - DEFINIŢIE ŞI GENERALITĂŢI
Masajul poate fi definit ca o prelucrare a părţilor moi ale corpului, prin procedee manuale sau
mecanice, executate metodic, în scop profilactic şi terapeutic. Părţile moi ale corpului care pot fi
prelucrate prin masaj de la suprafaţă spre profunzime sunt: tegumentele (pielea şi mucoasele), straturile
moi subtegumentare (ţesuturile conjunctive şi grăsoase), muşchii, tendoanele şi fasciile, vasele şi nervii
periferici, ţesuturile şi organele profunde.
Masajul se poate executa în două moduri:manual - cea mai veche şi eficientă modalitate de masaj, datorită
posibilităţilor multiple de adaptare a mâinilor la suprafaţa masată;mecanic cu ajutorul unor aparate
speciale de masaj;
Masajul poate fi:
din punct de vedere al profunzimii:superficial (se adresează părţilor moi de la suprafaţa
corpului);profund.(se adresează ţesuturilor şi organelor din interiorul cavităţilor corpului, masajul
acţionând în acest caz în mod indirect).
din punct de vedere al întinderii:parţial; la rândul său masajul parţial se mai poate împărţi în: regional
(când se aplică la nivelul unei părţi bine delimitate a corpului - spate, abdomen, faţă etc), segmentar
(umeri, braţe, antebraţe, mâini, coapse, genunchi, etc.), local (când este aplicat pe porţiuni mici de piele,
pe grupe de muşchi, articulaţii, degete);
general.
din punct de vedere al tehnicii şi efectelor >procedee de masaj principale sau fundamentale;procedee de
masaj secundare sau ajutătoare.
din punct de vedere al timpului de aplicare>de durată mai scurtă;de durată mai lungă
din punct de vedre al mijloacelor folosite>masaj pe pielea umedă (uleiuri, creme, săpun etc.);masaj pe
pielea uscată (pudră de talc).
din punct de vedere al efectelor:stimulativ;relaxator;terapeutic
Contraindicaţii
procese inflamatorii- furuncule (inflamaţie purulentă locală a pielii), abcese (acumulare de puroi),
flegmoane (inflamaţie purulentă localizată în ţesutul conjunctiv subcutanat datorită unei infecţii) şi alte
colecţii purulente (artrite supurate);
osteita şi osteomielita (osteita este inflamarea ţesutului osos a periostului iar osteomielita este o formă de
osteită de natură infecţioasă care se localizează mai ales în maduva oaselor;
toate stările patologice cu caracter general însoţite de febră, agitaţie, oboseală acută şi debilitate intensă,
în inflamaţiile centrilor nervosi, în hemoragiile cerebrale recente şi în accidente vasculare - faza spastică
2+3

PROCEDEELE ŞI TEHNICILE PRINCIPALE ŞI SECUNDARE DE MASAJ

În funcţie de efectele pe care procedeele de masaj le exercită asupra organismului, acestea se împart în
procedee principale sau fundamentale şi procedee secundare sau ajutătoare.

1. Efleurajul (netezirea)
este prima si ultima manevră folosită în masaj dar se poate intercala şi printre celelalte manevre.
sunt mişcări de alunecare ale mâinilor pe suprafaţa corpului cu o anumită intensitate şi un anumit ritm în
funcţie de necesităţi;se execută în sensul circulaţiei de întoarcere către inimă, adică de jos în sus;
intensitatea şi ritmul se adaptează în funcţie de particularităţile zonei masate şi de efectele urmărite;
produce o vasodilataţie locală numită hiperemie;se poate asocia cu vibraţii pe punctele dureroase sau în
scop relaxator.pregăteşte organismul pentru manevrele de masaj care vor urma;sunt folosite ca manevre
de pregătire a organismului înainte de concurs (tehnici scurte şi rapide) şi de relaxare, după concurs în
scopul înlăturării oboselii locale;manevrele lente şi profunde accelerează circulaţia sanguină de
întoarcere, activează evacuarea şi resorbţia deşeurilor produse de solicitările musculare intense,
ameliorând astfel nutriţia celulelor favorizând regenerarea ţesuturilor lezate.
-din punct de vedere al intensităţii tehnicile de efleuraj sunt:
de intensitate mică – pentru influienţarea nervilor şi vaselor pielii
de intensitate medie – pentru influienţarea straturilor subcutanate;
de intensitate mare – pentru influienţarea circulaţiei în ţesuturile profunde.
-din punct de vedere al sensului :
neteziri lungi (membre, spate) – la începutul şi sfârşitul masajului;
neteziri medii (torace, abdomen);
neteziri scurte (articulaţii, degete, ceafă)- la începutul şi sfârşitul masajul;
-din punct de vedere al suprafeţei cu care se lucrează efleurajul se execută:
cu faţa palmară a mâinii şi degetelor apropiate sau depărtate între ele;
cu partea cubitală a mâinii sau a pumnului închis sau semiînchis
cu nodozităţile degetelor pumnul fiind închis;
cu rădăcina mâinii
-din punct de vedere al modului de execuţie efleurajul se execută:
cu o mână sau doar cu faţa palmară a degetelor pe suprafeţe foarte mici;simultan sau alternativ (mână
după mână);în brăţară la nivelul membrelor (mâinile aşezate la acelaşi nivel);în pieptene pe suprafeţele cu
pilozitate mare sau la nivelul toracelui;mână peste mână pentru ţesuturile mai profunde;în cleşte (ex.la
nivelul tendonului ahilean).
2. Fricţiunea
se adresează ţesuturilor mai profunde de sub piele;constă în apăsarea pielii şi a ţesuturilor moi
subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe un plan osos şi deplasarea lor în sens liniar sau circular din
aproape în aproape atât cât ne permite elasticitatea ţesutului masat.
tehnicile fricţiunii se vor alege în funcţie de structura regiunii masate şi de efectele urmărite;intensitatea
manevrelor se adaptează în funcţie de sensibilitatea regiunii masate;executată lent, fricţiunea reduce
sensibilitatea locală, contracturile şi încordarea nervoasă generală;executată în ritm viu stimulează
sistemul nervos periferic şi central,este recomandată în tratamentul sechelelor traumatice şi are un rol
important în:
- stimularea proceslor de vindecare prin regenerarea ţesuturilor lezate şi prin activarea nutriţiei locale;-
desfacerea formaţiunilor fibroase şi grăsoase din ţesuturi;-desfacerea aderenţelor cicatriciale şi
favorizarea formării unor ţesuturi noi;- este indicată atât înaintea probelor cât şi după probele sportive, în
tratamentul sechelelor posttraumatice (contuzii, entorse, fracturi, întinderi de muşchi etc.).
-din punct de vedere al suprafeţei cu care se lucrează fricţiunea se execută cu:partea palmară a degetelor –
pe suprafeţe mai mici;partea palmară a mâinii, cu pumnul închis sau semiînchis, partea cubitală a mâinii,
rădăcina mâinii – pe suprafeţe mai mari;
-din punct de vedere al intensităţii tehnicile fricţiunii pot fi:de intensitate mică, medie, profundă;
-din punct de vedere al sensului>liniar- în lungul ligamentelor, tendoanelor, spaţiilor interosoase;circular
– în jurul articulaţiilor, abdomen;longitudinal – spate, membre;în cleşte- tendonul ahilean;
3. Frământatul
constă din prinderea sub formă de cută a muşchilor şi a altor ţesuturi profunde, ridicarea lor atât cât le
permite elasticitatea proprie şi stoarcerea prin comprimare între degete şi palmă sau prin presiune pe
planul profund;stimulează circulaţia profundă;influienţează proprietăţile muşchilor: contractilitate,
excitabilitate, conductibilitate;este utilizat în tratamentul atoniei, atrofiei, produse de imobilizarea
prelungită, traumatisme sau alte afecţiuni ale muşchilor;
se poate executa: - frământat în cută; - în val; - şerpuit şi zig –zag;
4. Tapotamentul
constă din loviri uşoare şi ritmice aplicate pe ţesuturi alternativ sau simultan;
provoacă un aflux crescut de sânge în regiunea masată, stimulând aportul de substanţe nutritive la nivel
local;Se deosebesc 4 tehnici:tocat – cu partea cubitală a mâinii degetele uşor flectate, cu partea cubitală a
mâinii degetele extinse,percutat (în ploaie sau pianotat) – pe regiuni mai sensibile (torace, abdomen, faţă),
degetele sunt flectate şi cad perpendicular pe suprafaţa masată;bătătoritul - cu palma căuş, (lovirile
producând un sunet surd), cu pumnul închis sau semiînchis– pe regiunile foarte voluminoase.Plescăitul
se execută cu faţa palmară a degetelor sau a mâinii;se aplică pe spate, coapse, gambe.mâinile cad pasiv iar
intensitatea loviturilor depinde de greutatea mâinilor şi de înălţimea de la care cad
5. Vibraţiile
constau din presiuni şi mişcări oscilatorii ritmice pe anumite zone dureroase;se execută cu partea
palmară a degetelor, cu palma sau cu podul palmei;mişcările sunt asemănătoare cu un tremurat continuu;
se pot combina cu efleurajul;vibraţiile sunt indicate în tratamentul afecţiunilor dureroase, contracturi
musculare etc.;au efecte calmante, relaxatoare pentru întregul organism.vibraţiile cu amplitudine mai
mare se numesc trepidaţii, se execută pe torace asociindu-se cu respiraţia astfel: odată cu inspiraţia şi cu
ridicarea pasivă a toracelui încep trepidaţiile pe expir, palmele fiind plasate pe părţile laterale şi
posterioare a toracelui;
PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ
Se intercalează printre cele principale, sau se execută la sfârşitul şedinţelor.
1. Cernutul şi rulatul
sunt procedee foarte des utilizate de sportivi ;se aplică pe membrele inferioare şi superioare după
framântat şi tapotament ;în masajul de relaxare se poate aplica şi după netezire sau fricţiune.
1.a. cernutul
se execută cu ambele mâini, aplicate de o parte şi de alta a segmentului pe care îl masăm ;cu degetele
flectate se prinde masa musculară de pe membre şi se execută o mişcare de jos în sus, asemănătoare
cernutului cu o sită ;manevrele se execută în ritm viu, deplasând mâinile din aproape în aproape ;
are efecte relaxatoare asupra muşchilor;activează circulaţia locală;
1.b. rulatul
se execută la fel ca şi cernutul, degetele fiind extinse şi cu palmele apăsând mai tare pe ţesuturi decât la
cernut ;prin rulat se poate acţiona asupra tuturor ţesuturilor moi de jur –împrejurul segmentelor;are efecte
relaxatoare şi se poate combina cu cernutul.sportivii folosesc cele două procedee după orice efort intens,
în pauzele dintre probe sau la sfârşitul competiţiilor.
2. Presiunile
întăresc acţiunea procedeelor de netezire, fricţiune şi framântat;se execută cu toată palma sau doar cu
degetele în funcţie de suprafaţă;după ce se apasă o dată sau de mai multe ori, palmele se deplasează din
aproape în aproape pe toată regiunea masată;pentru a realiza o presiune eficientă se foloseşte greutatea
trunchiului prin aplecarea acestuia spre înainte, braţele fiind bine întinse;se pot asocia cu vibraţii
crescându-le astfel eficienţa;se execută de regulă la sfârşitul masajului dar pot fi alternate cu fricţiuni şi
neteziri locale;produc relaxarea sau detensionarea zonei asupra căreia se acţionează;la sportivi sunt
indicate presiunile în special la nivelul spatelui în cadrul masajului general sau regional.
3. Tracţiunile şi tensiunile
sunt procedee de masaj care acţionează asupra articulaţiilor şi asupra ţesuturilor periarticulare;se execută
la sfârşitul masajului segmentar sau articular;se apucă deasupra şi dedesubtul articulaţiei şi se trage de
segmentul terminal în sensul axei lungi a membrului masat;se urmăreşte o întindere şi o alungire, în limite
fiziologice, a elementelor articulare şi periarticulare şi o degajare de sub presiune a elementelor
intraarticulare;manevrele se efectuează după un masaj al articulaţiei vizate, care favorizează mobilitatea
articulară şi relaxarea muşchilor periarticulari;tracţiunile se pot combina cu tensiuni şi cu scuturături;
coloana vertebrală cervicală se întinde prin ridicarea capului în sus, cu ajutorul mâinilor aplicate pe
tâmple sau frunte şi ceafă;întinderea trunchiului se face din poziţia stând şi şezând prin apucare de sub
axilă, ridicarea în sus şi scuturarea energică a întregului corp;
4. Scuturările
constau din mişcări oscilatorii mai ample, executate ritmic, cu segmentele de membre, cu membrele în
întregime sau cu corpul întreg;se execută la sfârşitul şedinţelor de masaj;se prind mâinile de degete, iar
picioarele de călcâie şi le scuturăm, exercitând în acest timp şi uşoare tracţiuni în sensul lungimii
membrului respectiv.la mâini scuturăturile înlocuiesc frământatul;au efecte relaxatoare, dacă sunt
efectuate cu blândeţe sau stimulative dacă sunt executate într-un ritm mai viu.
5. Pensările sau ciupirile
se aplică pe porţiunile cărnoase ale membrelor;se apucă între degete o cută de piele şi ţesut subcutanat, se
strânge uşor şi se ridică cuta atât cât permite elasticitatea acestor ţesuturi, apoi se lasă să scape brusc.
6. Ridicarea muşchilor
se aplică în general pe regiunea spatelui;
o cută de piele, de ţesuturi şi de muşchi este prinsă cu putere între degete şi palmă şi trasă în sus ca şi cum
am dori să o desprindem de pe planul profund.
4

Influentele masajului asupra organismului

Influenţele masajului asupra organismului uman se împart astfel:directe – când acţiunea masajului se
exercită asupra pielii şi a ţesuturilor de la suprafaţa corpului;indirecte – când efectele masajului sunt
transmise în profunzime la distanţă de regiunea masată;mecanice - se produc sub acţiunea mecanică a
procedeelor de masaj şi constau în schimbările fizice de tensiune din ţesuturi şi în modificările din
concentraţia umorilor (Ionescu, A., 1992);parţiale – corespund unor acţiuni locale, reduse ca întindere şi
intensitate;generale –întinse ca suprafaţă, profunde şi care se produc în urma unor acţiuni
complexe;imediate – se produc rapid şi durează atâta timp cât este efectuat masajul, dispărând imediat
după încheierea acestuia;tardive – apar după încetarea manevrelor de masaj şi se menţin mai mult
timp;.stimulative – constau în intensificarea unor procese sau fenomene;relaxatoare – constau în
încetinirea intensităţii sau chiar oprirea unor procese sau fenomene.

Influenţele masajului asupra pielii

Funcţiile pielii>Protecţie;Termoreglare;Excreţie;Respiraţie;Endocrină.
Efecte directe>îmbunătăţirea elasticităţii, consistenţei, mobilităţii şi a legăturii cu straturile profunde;
îndepărtarea celulelor cornoase descuamate sau pe cale de descuamare, curăţarea pielii de impurităţi şi
stimularea creşterii celulelor tinere;deschiderea canalelor de excreţie ale glandelor şi favorizarea
eliminării transpiraţiei şi substanţei sebacee;păstrarea echilibrului dintre circulaţia periferică şi cea
profundă;activarea circulaţiei, stimulând schimburile nutritive la acest nivel prevenind astfel atrofia şi
grăbind regenerarea celulelor tinere;
Efecte indirecte:contribuie la îmbunătăţirea funcţiei de termoreglare şi la călirea organismului împreună
cu apa, soarele, aerul;influenţează funcţiile secretorii ale pielii, sub acţiunea procedeelor de masaj
producându-se în piele o serie de substanţe hormonale cu acţiune vasomotoare, fapt ce explică apariţia
fenomenului de hiperemie.stimularea pătrunderii în organism a unor substanţe medicamentoase;
influenţează în sens fiziologic şi curativo profilactic ţesuturile şi organele profunde pe cale reflexă;
Influenţele masajului asupra ţesutului conjunctiv
Ţesutul conjunctiv are rol în:întreţinerea formei şi reliefurilor corpului;favorizarea funcţiilor de sprijin şi
mişcare;protecţia organismului împotriva unor agenţi patogeni;regenerarea ţesuturilor şi vindecarea lor
după leziuni traumatice, inflamatorii, toxice etc.
Efecte directe:întreţinerea şi refacerea elasticităţii elementelor care favorizează mişcările corpului;
dezvoltarea tonusului şi rezistenţei elementelor cu rol de fixare şi protecţie a ţesuturilor şi organelor;
menţinerea echilibrului circulator;resorbţia depozitelor de ţesut adipos.
Efecte indirecte>influienţarea circulaţiei sângelui şi a limfei;influienţarea schimburilor metabolice, a
excreţiei, funcţiilor hormonale şi reacţiilor neurovegetative;stimularea proceselor de vindecare a unor
afecţiuni cronice sau acute, cunoscându-se faptul că în ţesutul conjunctiv se elaborează mijloacele de
apărare a organismului;
Influenţele masajului asupra elementelor aparatului locomotor
Muşchii reprezintă cea mai mare parte a ţesuturilor moi ale corpului. Masând întreaga musculatură
scheletică influenţăm organismul în mod substanţial. În aceşti muşchi se produc diferite fenomene fizice
si chimice, metabolice şi energetice.Efecte >îmbunătăţirea proprietăţilor funcţionale ale muşchilor:
excitabilitatea, conductibilitatea, contractilitatea şi elasticitatea lor;relaxarea musculară;stimularea
creşterii debitului sanguin local, lărgirea capilarelor şi deschiderea capilarelor de rezervă, accelerarea
curentului de limfa; intensificarea proceselor metabolice din muşchi, pentru a produce energia necesară
efortului fizic şi pentru refacerea rezervelor de glicogen;refacerea după efort şi prevenirea oboselii
musculare;creşterea capacităţii de contracţie a muşchiului prin excitarea nervilor motori.
Masajul tendonelor şi a tecilor tendinoase>au rol static şi dinamic şi sunt sediul unor traumatisme;
se masează odată cu muşchii datorită legăturilor anatomice şi funcţionale dintre acestea şi efectele sunt
aceleaşi ca la muşchi;
Articulaţiile.Efecte:activarea circulaţiei şi nutriţei oaselor;resorbţia sau împingerea în circulaţia generală
a revărsatelor articulare sau a infiltratelor patologice din ţesuturile periarticulare;prevenirea şi combaterea
aderenţelor, retracţiilor, redorilor, cicatricilor etc..
Oasele >se bucură de efectele masajului prin intermediul ţesuturilor moi care le acoperă.
Influenţele masajului asupra circulaţiei sângelui şi limfei
Prin presiune şi comprimarea vaselor sângele este împins de la periferie spre inimă, acesta nemaiputându-
se întoarce din cauza existenţei pe traiectul vaselor a unor valvule care asigură sensul unic al circulaţiei.
Efectele de durată sau la distanţă sunt atribuite unor mecanisme de natură hormonală şi pot fi sintetizate
astfel:accelerarea scurgerii sângelui din vene şi capilare, golind activ lichidele din vasele limfatice şi din
spaţiile intercelulare;diminuarea congestiilor şi stazelor din ţesuturi şi organe, facilitând circulaţia în
artere, scăzând astfel efortul miocardului;influenţarea conţinutului vaselor de sânge care prezintă unele
modificări.(creşterea numărului de globule roşii şi albe şi a cantităţii de hemoglobina);reglarea circulaţiei
în întreg organismul şi echilibrarea circulaţiei profunde şi superficiale.
Influenţa masajului asupra sistemului nervos
Acţiunea manevrelor de masaj excită terminaţiile aparatului exteroceptor cutanat şi subcutanat, precum şi
ale aparatului proprioceptor din muşchi, tendoane şi articulaţii, care le transmit centrilor nervoşi, şi apoi
pe cale reflexă se răsfrâng asupra diverselor funcţiuni ale ţesuturilor şi organelor.
Procedeele şi tehnicile de masaj acţionează diferit asupra terminaţiilor nervoase periferice: executate lent
produc efecte liniştitoare; executate într-un ritm viu produc efecte stimulative.
Efectele masajului asupra sistemului nervos pot fi sintetizate astfel:activarea funcţiilor şi organelor,
creşterea sensibilităţii, conductibilităţii şi reactivităţii nervilor, prin aplicarea procedeelor stimulative;
încetinirea funcţiilor şi organelor, creşterea sensibilităţii, conductibilităţii şi reactivităţii nervilor, prin
aplicarea procedeelor relaxatoare;echilibrarea circulaţiei energetice şi reechilibrarea neurovegetativă;
inducerea unei stări de bună dispoziţie, energie prin masajul stimulativ şi a unei stări de destindere,
deconectare prin masajul relaxator.
Influenţele masajului asupra ţesuturilor şi organelor profunde
Organele profunde nu pot fi influenţate decât pe cale reflexă la o oarecare distanţă de regiunea masată.
Astfel masajul capului are un efect liniştitor asupra centrilor nervoşi şi a căilor nervoase superioare.
Masajul spatelui şi toracelui influenţează aparatele respirator şi circulator. Respiraţia este activată datorită
existenţei unor reflexe cu punct de plecare aflat în peretele toracic, care determină stimularea centrilor
automatismului respirator.Aplicarea unor procedee de masaj pe regiunea precordială poate accelera sau
încetini frecvenţa cardiacă, poate scădea sau creşte tensiunea arterială.
Masajul peretelui abdominal, influenţează aparatul digestiv prin intermediul unor puncte reflexe, existente
la nivelul abdomenului. Astfel se poate remarca îmbunătăţirea digestiei şi a absorbţiei prin activarea
circulaţiei funcţionale, creşterea secreţiilor şi stimularea peristaltismului, reglându-se astfel tranzitul
gastrointestinal şi pe căile biliare.
5
MASAJUL TERAPEUTIC
Masajul în afecţiunile sistemului nervos periferic
Masajul îşi propune mai ales profilaxia tulburărilor trofice, cutanate şi musculare contribuind la
întreţinerea vasomotricităţii superficiale şi profunde ţinând cont de fragilitatea relativă a structurilor.
Se urmăreşte întreţinerea elasticităţii structurilor musculo- articulare condamnate la inactivitate
se folosesc tehnicile care urmăresc efectul sedativ: frământatul lent şi profund combinat cu întinderea
progresivă solicitând extensibilitatea totală a fibrelor musculare şi a fasciilor.Tulburările motrice iau
forma paraliziilor, parezelor sau diskineziilor (tulburari de motricitate).
Rolul masajului este de a întreţine musculatura, tehnicile de masaj constând în puternice stimulări
proprioceptive care fac să se câştige timp în reapariţia contracţiei voluntare
Paraliziile faciale care pot fi datorate unor afecţiuni centrale sau periferice au o indicaţie favorabilă pentru
masaj.În poliomielită nu este recomandat în faza acută. În faza de recuperare se recomandă masajul
membrelor afectate şi masaj general, însoţit de aplicaţii de căldură pentru stimularea circulaţiei, asigurând
nutriţia ţesuturilor şi conservarea tonicităţii musculare. În faza sechelelor se recomandă masajul
circulator.În maladia Parkinson se recomandă masaj general şi efleuraj profund asociat cu presiuni pe
punctele dureroase.
În miopatii datorită tulburărilor circulaţiei profunde se recomandă masaj general, pentru a preveni
afectarea muşchilor sănătoşi, masaj trofic pentru a asigura nutriţia muşchilor afectaţi, masaj circulator,
însoţit de aplicaţii de căldură şi gimnastică respiratorie.Este eminamente necesara aplicarea masajului pe
punctele de sprijin pentru prevenirea apariţiei escarelor.
Masajul in afectiunile SNC
În acest domeniu masajul nu se adresează asupra cauzei în sine ci consecinţelor cutanate şi
musculare, deoarece în acest tip de afecţiuni se întâlnesc tulburări trofice, ale tonusului şi contracţiei
musculare.În comele neurologice care pot surveni după arsuri grave sau politraumatisme, masajul
constituie o urgenţă în ceea ce priveşte prevenirea escarelor.Asociat cu mobilizările articulare, contracţiile
izometrice şi cu posturi masajul este un element al luptei contra retracţţilor musculare.
2. În paraliziile flasce, pierderea întregii motricităţi voluntare şi a întregii sensibilităţi, atrage aproximativ
aceleaşi consecinţe ca şi la comă (riscul apariţiei escarelor şi retracţiilor, masajul trebuind să acţioneze în
sensul prevenirii sau combaterii lor). Flaciditatea de origine cerebrală poate fi trecătoare, iar masajul este
un element de menţinere a troficităţii în aşteptarea trecerii la faza spastică.
3. În hipertoniile de origine centrală masajul este contraindicat deoarece ea poate fi accentuată prin
excitaţii cutanate şi musculare. Când această reacţie nu apare masajul poate fi folosit în lupta contra
retracţiilor.În general se masează grupele musculare antagoniste celor hipertone pentru tonifiere. În
hipertoniile extrapiramidale, masajul de tip presiuni locale puternice, obţine o sedare momentană care
scade puţin spasticitatea.La paraplegici şi tetraplegici în faza spastică masajul punctelor de sprijin este
imperativ zilnic. El se execută printr-un frământat al ţesutului subcutant de minim 10 minute pentru
fiecare zonă, vizând prevenirea apariţiei escalelor.Edemele cutanate şi subcutanate frecvente în afecţiunile
traumatice ale nervilor membrelor pot beneficia de drenaj limfatic. De asemenea în paraplegii se
recomandă şi masajul peretelui abdominal pentru prevenirea paraliziilor intestinale.
6
Masajul in afectiunile obstetricale, pediatrice si geriatrice
Efectele masajului în obstetrică.În obstetrică efectele urmărite au mecanisme bine cunoscute:efectul
antalgic;efectul circulator;efectul de drenaj;efectul de întreţinere a troficităţii şi tonicităţii pielii şi
musculaturii,Sarcina a fost mult timp cotată printre contraindicaţiile masajului. Cu toate astea
obstreticienii recomandă această modalitate simplă şi eficientă de a îmlătura o serie de tulburări care
apar în perioada sarcinii şi postpartum.Astfel în cazul femeilor însărcinate masajul are urmatoarele
obiective:menţinerea tonusului fizic şi psihic general în limitele fiziologice; menţinerea greutăţii
corporale în limitele fiziologice, prin masaj de înlăturare a ţesutului adipos în exces;prevenirea şi
înlăturarea tulburărilor circulatorii sangvine şi limfatice, frecvente la nivelul membrelor inferioare şi
constând din edeme şi senzaţii de greutate şi oboseală;întreţinerea şi tonifierea musculaturii
suprasolicitate şi combaterea durerilor care apar frecvent în regiunea lomabară datorită poziţiei adoptate
de gravidă.Tot în această categorie ar putea fi introdus şi masajul copilului efectuat de ambii părinţi care
ar avea valoare de integrare a acestuia în noul univers familial.
După naştere femeia are nevoie de masaj, care poate contribui la revenirea treptată a organismului la
starea sa din perioada anterioară sarcinii. De exemplu, în cazul apariţiei vergeturilor se poate interveni
eficient prin masaj pentru atenuarea acestora.
Masajul în afecţiunile pediatrice şi geriatrice
Masajul în afecţiunile pediatrice
Contrar părerilor unor specialişti, masajul terapeutic nu este contraindicat la copii. Calitatea ţesuturilor la
aceasta vârstă face refacerea să se realizeze adesea singură, dar masajul poate avea valoarea sa terapeutică
sau poate fi considerat ca punct de sprijin în multe cazuri.Intensitatea masajului va ţine cont de faptul că
ţesuturile sunt subţiri, tehnica fiind determinată de natura şi gravitatea afecţiunii. Trebuie evitată orice
senzaţie de disconfort care ar putea să o simtă copilul, mai ales în primele şedinţe, în caz contrar, acesta
va refuza tratamentul.Principalele indicaţii ale masajului la copii sunt: în afecţiuni neurologice, cu
precădere în afecţiunile periferice şi poliomielită. În ceea ce privşte afecţiunile de origine centrală,
(IMC), masajul joacă un rol mai mic şi nu poate pretinde că rezolvă problemele majore ale tonusului
muscular, dar nu se poate spune ca efectele sale sunt neglijabile;In ortopedie - frecvent bolile congenitale
sau dobândite ale aparatului osteo articular, prezintă distonii sau deficienţe musculare pentru care masajul
aplicat în paralel cu celelalte mijloace ale kinetoterapiei, joacă un rol foarte important, mai ales în ceea ce
priveste coloana vertebrală (deviaţii şi deformaţii, epifizite). În afara efectelor sale asupra hipertoniilor
dureroase, masajul are un rol care nu poate fi neglijat în învăţarea schemei corporale statice şi kinetice.
In traumatologie .Atât masajul clasic dar şi tehnicile complementare sunt foarte eficiente asupra
afecţiunilor organice, singura condiţie fiind aceea de a selecta şi aplica tehnicile respective ţinând cont de
scopul urmarit, de particularitaţile vârstei şi cele individuale ale fiecarui pacient.
Masajul în afecţiunile geriatrice
Practicarea masajului în geriatrie se realizeaza în doua scopuri:
A . În scop terapeutic
Masajul face parte dintr- un program de recuperare instaurat în urma unui traumatism sau a tratamentului
afecţiunilor reumatologice, neurologice sau organice.Tehnologia folosită este aceeaşi dar pentru a adapta
masajul la particularităţile pacientului în vârstă, terapeutul va ţine cont de fragilitatea pielii, de impactul
major al poziţiilor inconfortabile de masaj, de frecvenţa insuficienţelor cardio - vasculare şi frecvenţa
foarte crescută a hipertensiunii arteriale.Una dintre cele mai bune formule de masaj şi gimnastică
medicală la bătrâni este hidromasajul şi hidrokinetoterapia în mediu termal sau talasoterapic apărând
zilnic îmbunatăţiri la nivelul performanţelor motrice ale celor trataţi prin balneo- kinetoterapie.În cazul
hipertensiunii arteriale temperatura apei nu trebuie sa depaşească 33 – 340 C iar modalităţile de revenire
la normal după şedinţă trebuie atent supravegheate. Apariţia durerii în timpul aplicării tratamentului poate
conduce la abandon; efectele sedative, antalgice ale masajului au un efect favorabil asupra bătrânilor.
B . In scop igienic
În absenţa aspectului patologic masajul poate contribui la conştientizarea şi acceptarea de către subiect a
propiului corp .Din acest punct de vedere caracteristicile masajului specific în geriatrie, sunt:
aplicat la nivelul centurilor scapulară şi pelvină şi asociat cu tracţiuni axiale şi mobilizări ale umerilor şi
şoldurilor contribuie la reîncadrarea subiectului în spaţiu (pseudo-retracţiile care apar la aceste nivele,
simbolizează de fapt tendinţa de retragere din lume a subiectului);masajul extremităţilor contribuie la
conştientizarea acestora;masajul gâtului, mai ales al cefei, asociat cu mobilizări uşoare, blânde, contribuie
la câştiguri spectaculoase de mobilitate şi prin aceasta la deblocarea socială şi la îmbunătăţirea atitudinii
de a se informa şi de a comunica (gâtul înţepenit simbolizează izolarea faţă de lumea din jur);
masajul abdomenului contribuie la înlăturarea constipaţiilor funcţionale frecvent întâlnite la vârstnici
datorită lipsei de mişcare (metoda Grossi este foarte indicată.
In afectiunile cardio-vasculare
În ceea ce priveşte afecţiunile circulaţiei de retur masajul este cel de facilitare a acesteia, dar efectuat cu
precauţie, în functie de starea cardică respiratorie etc. a fiecarui pacient.
In afecţiunile digestive
Constipaţia persoanei în vârstă datorată unor cauze diverse nu este o problemă chiar usor de rezolvat.
Alături de medicaţia reglatoare a tranzitului masajul constituie un mijloc foarte eficient mai ales dacă este
asociat cu gimnastica respiratorie şi abdominală.
In afectiunile reumatismale
Numeroase la aceasta vârstă şi de gravitate variabilă în multe situaţii ele pot fi ameliorate prin masaj care
se adresează simptomelor, având efecte antalgice sau decontracturante şi luptând înpotriva atrofiei
musculare (mijlocul de bază fiind totuşi gimnastica medicală)
Artrozele coloanei vertebrale reprezintă o foarte bună indicaţie pentru masaj; cele ale membrelor răspund
mai puţin bine la tratamentul prin masaj iar cele în fază inflamatorie constituie o contraindicaţie pentru
masaj mai ales la nivelul articulaţiei afectate.
In afecţiunile neurologice
Frecvenţa mare a hemiplegiei la subiecţii în vârsta face ca această boală să constituie una dintre
afectiunile neurologice care răspund cel mai bine tratamentului prin masaj
7
Masajul in afectiunile cardiovasculare
Hipertensiunea arterială
În funcţie de etiologie:Hipertensiunea arterială esenţială nu se poate evidenţia o cauză organică.
Hipertensiunea arterială secundară sau simptomatică e dovedită cauza (hipertensiuni secundare renale,
endocrine , neurogene şi cardiovasculare)De cauză renală.În apariţia hipertensiunii renale ,rolul
principal este deţinut de o enzimă care ia naştere în rinichiul ischemic – renina .Aceasta se transformă în
sânge într-o substanţă hipertensivă – angiotensina.Factorii predispozanţi:Obezitatea,Trauma cranio-
cerebrală,Stresul,Afectarea echilibrului endocrin (climaxul),Abuzul excesiv de sare de bucătărie şi
lichide,Lucru nocturn,Consumul alcoolului , a ceaiului negru şi cafelei tare,Ereditatea
Masajul: este indicat in hipertensiune arteriala stadiul I. Manevrele folosite sunt cele in scop sedativ, deci
ritmul masajului este lent, dar nu de lunga durata; controland valorile tensiunii arteriale si al pulsului, care
nu trebuie sa creasca sau sa devina mai puternic.In stadiile II si III ale tensiunii arteriale, nu este indicat
masajul.
Afecţiunile circulaţiei venoase
În afecţiunile circulatorii de retur (venoase) masajul constituie o bună indicaţie ameliorând stazele (în
flebite, varice, edeme, staze simple, dureri de picioare de origine circulatorie).Obiectivele masajului
terapeutic sunt:îmbunatatirea circulatiei venoase de întoarcere;micsorarea stazei sanguine cu reducerea
edemelor;ameliorarea conditiilor trofice locale cu mentinerea elasticitatii tegumentelor;
prevenirea proceselor de dermatoscleroza si a celor de celulita indurativa în tesuturile subcutanate.
lebite ,inflamarea peretelui venosmsenzaţie de tensiune în picior
Principalele cauze:imobilizarea la pat pe o perioadă lungă de timp,compresia unei vene pe o perioadă
lungă de timp.tulburări congenitale ale hemostazei (tulburări ale coagulării sângelui)
Tratament medicamentos:vasodilatatoare,antiinflamatoare,antialgice,unguente cu heparină.
Masajul se aplică subiectului tratat anticoagulant, după cel puţin 48 de ore de la administrare sau pentru
mai multa siguranta în momentul în care eficienţa tratamentului medicamentos a fost constatată (după 8-
15 zile), apariţia flebitei reprezintând în realitate o contraindicaţie momentană pentru aplicarea tehnicilor
de masaj.Se folosesc presiuni alunecate profunde din aproape în aproape urmate de frământat lent. În
flebite resorbţia edemului cere luni de îngrijire continuă, întreruperea îngrijirii soldându-se cu o regresie a
stării trofice şi funcţionale a pacientuluiVarice- dilatatii subcutanate, ale venelor superficiale, inestetice,
de marime si densitate variabile, in functie de faza evolutiva,Simptomatologie:disconfortul la nivelul
gambelor, senzaţia de greutate, senzaţia de arsură, de picioare umflate, venele dureroase şi inestetice.În
varice - masajul nu este un tratament al varicelor, el este un element de luptă contra stazei şi tulburărilor
trofice, fiind un stimulent al motricităţii venoase prin acţiunea mecanică şi reflexă. Dacă intervine o
flebită superficială, masajul va fi suspendat. Existenţa sau apariţia unui ulcer varicos (tulburarea de
troficitate care duce la răni) nu va conduce la suspendarea masajului ci alături de posturările cu membrul
inferior ridicat şi îngrijirile locale, masajul se va aplica în afara zonei ulcerate ca în escarele
constituite.Nu se va acţiona la nivelul plăcilor varicoase şi a zonelor inflamatorii, dar procedeele şi
tehnicile defibrozante în jurul venelor şi drenajul nu are decât consecinţe benefice asupra hemodinamicii
(circulaţiei sângelui).
Masajul sub apă mecanic sau/şi manual al membrelor inferioare varicoase asociat cu mobilizarea tuturor
articulaţiilor este o formulă terapeutică eficientă. Se foloseşte apă caldă până la 32-33 grade dar şedinţa
se va termina prin stropiri cu apă rece, temperatura scăzând până la 10 grade. Se aplică mai întâi masaj de
apel la nivelul abdomenului pentru facilitarea circulaţiei venoase apoi masaj de drenaj la nivelul
membrelor inferioare.
Tehnicile folosite sunt efleurajul cu presiuni alunecate profunde, prudente, nedureroase. Se va combate o
eventuală contractură la nivelul adductorilor membrelor inferioare care ar putea împiedica circulaţia de
întoarcere. Unii specialişti consideră că întâi apar contracturile care sunt cauza apariţiei varicelor. Se
adaugă un masaj antiedem prin presiuni în brăţară din aproape în aproape. După intervenţia chirurgicală,
când hematoanele redresează masajul poate fi reluat.
În varicele operate masajul se aplica astfel:în prima perioadă (de la a cincea zi până la scoaterea firelor) se
execută masaj superficial al membrelor inferioare evitând cicatricile;în a doua perioadă (scoatera firelor
până la dispariţia hematoamelor) se aplică masaj pe regiunea anterioară şi posterioară a membrului
inferior constând numai din efleuraj şi presiuni alunecate profunde evitând cicatricile;în a treia perioadă
se aplică masaj circulator şi tonifiant al membrelor inferioare.
Tratament medicamentos:Unguiente pe baza de heparina
Arterita
Se caracterizata prin dezvoltarea unor „dopuri” in interiorul vaselor, care provoaca micsorarea
calibrului si diminuarea circulatiei sangelui. prin urmare, tesuturile si muschii hraniti de acestea nu mai
sunt oxigenati corespunzator (ischemie).
Simptome care anunţa prezenţa unei arterite:aparitia durerii intense, la nivelul gambelor, coapselor sau
feselor in timpul mersului, dureri care obliga pacientul sa se opreasca (claudicatie intermitenta).
Sediul durerii este in directa relatie cu locul unde este blocata circulatia.În arteritele membrelor inferioare
medii sau puţin grave se pot folosi două tehnici: masajul centripet;masajul centrifug.
Masajul centripet obişnuit are acţiuni asupra circulaţiei de retur influenţează indirect şi circulaţia arterială
acţionând asupra stazelor şi tulburărilor trofice asociate moderate de la nivelul arterelor.
În arterite – masajul este folosit pentru efectele sale asupra tulburărilor hemodinamice şi trofice.
Masajul preoperator vizează circulaţia globală şi cuprinde : masajul abdominal;masajul coapsei; masajul
gambei şi piciorului insistând pe bolta plantară.Efectul masajului este întărit de folosirea exerciţiilor de
respiraţie de mare amplitudine. Se vor folosi şi aplica tehnicile de masaj cunoscute, mai puţin
tapotamentul.Masajul postoperator – începe prin masaj de apel la nivel abdominal. Pentru combaterea
stazei venoase se aplică:efleuraj;presiuni alunecate profunde;frământat usor longitudinal dirijat de la
nivelul piciorului spre zona inghinală.Pentru combaterea edemului se aplică:presiuni din aproape în
aproape care încep din partea proximală a edemului spre rădăcina membrului, coborând din ce în ce mai
jos.Tulburările trofice care se traduc printr-o fragilitate a ţesuturilor prost irigate dictează folosirea unor
tehnici neagresive (efleuraj şi fricţiuni lente, frământat uşor).
Staza limfatică
Se manifestă prin edeme, în special la nivelul membrelor inferioare. Tratamentul va consta în: bandaje
compresive, diuretice, repaus în decubit dorsal cu membrele inferioare ridicate şi masaj. În acest caz
masajul are următoarele obiective:stimularea circulaţiei limfatice în scopul reducerii edemelor;
menţinerea elasticităţii pielii şi a supleţii ţesuturilor subcutanate;îmbunătăţirea circulaţiei sangvine în
scopul prevenirii tulburărilor trofice locale
Se va executa efleuraj în brăţară la nivelul gambei şi coapsei, în sens centripet, fricţiuni cu partea palmară
a mâinii pentru activarea circulaţiei sangvine, favorizarea resorbţiei edemelor ameliorarea troficităţii
locale.Se mai pot folosi cu succes duş-masajul şi masajul subacval.
8
Masajul in afectiunile digestive si metabolice
Masajul principalelor organe intraabdominale.Corespondenţa zonelor abdominale cu organe
intraabdominale este: hipocondrul drept - ficat - vezica biliară;epigastru - stomac;hipocondrul stâng -
splina;flancul drept - colon ascendent şi unghiul hepatic;mezogastrul - colon transvers-intestin subţire şi o
parte a stomacului;flancul stâng - colon descendent ,unghiul spelnic, o parte a colonului sigmoid;fosa
iliacă dreaptă - apendice;hipogastru - organele urogenitale;fosa iliacă stângă - colon sigmoid şi rect.
Masajul abdominal este indicat în:diskinezii biliare;constipaţii;tulburări ale motilităţii
stomacului;tulburări ale viscerelor abdominale
Contraindicaţii:inflamaţii acute sau subacute, ulcere în faza activă;peritonită;inflamaţii ale organelor
urogenitale;tumori maligne;la sugari şi gravide.
În afecţiunile intestinale masajul abdominal are indicaţii în constipaţiile funcţionale la bătrâni, la cei
imobilizaţi la pat în urma unor greşeli de dietă sau sedentarismului excesiv. Tehnica diferă atunci când e
vorba de un colon hiperton sau hipoton. În cazul de hipotonie mai ales la nivelul colonului descendent se
recomandă un masaj stimulant (presiuni alunecate profunde, în sensul de evacuare a tranzitului
intestinal).Pentru zonele cu stazele cele mai rebele se foloseşte procedeul de fragmentare constând în
fricţiuni între police şi celelalte degete sau între vârful degetelor de la ambele mâini. Se recomandă şi
aplicarea procedeelor stimulante pe tegument (tapotament) pentru a declanşa pe cale reflexă declanşarea
contracţiilor muşchiilor netezi ai colonului.În afecţiunile hepato-biliare masajul constă în trei activităţi
succesive:masajul parţial care constă în procedee de drenaj aplicate profund la nivelul ficatului şi
orientare spre hilul său (presiuni alunecate profunde);masajul pseumatic constă în aplicarea unei
contrapresiuni manuale cu partea palmară a degetelor de către maseur pe ficat în timpul inspiraţiei
profunde executată de subiect;masajul reflex în care se masează întreg hemitoracele din înapoi spre
înainte folosind presiuni asociate cu vibraţii executate cu palma, fricţiuni uşoare şi uşoare pianotări.
Masajul în celulita de origine metabolică
Celulita este o depunere, o însumare de substanţe de uzură şi celule grase la nivelul feselor, membrelor
inferioare (mai ales coapse), caracterizată prin infiltraţia celulară a lichidelor interstiţiale.
Cauze: sedentarismul;predispoziţii ereditare,elostopatii (deficienţe globale ale ţesutului elastic);
cardiopatii care se însoţesc de modificări ale circulaţiei;insuficienţe renale care duc la retenţii de lichide;
diabet.Aspect: la examenul superficial se constată deformări generale sau segmentare, de tipul obezităţii;
acestea au aspectul unor nodozităţi la nivelul ţesuturilor mai mult sau mai puţin rezistente la apăsare.
Palparea metodică a planurilor superficiale şi profunde relevă existenţa infiltratului; uneori acesta este
adunat în plăci neregulate care blindează ţesutul celular, alteori este moale, edematos, fără însă a prezenta
semnele edemului; în anumite cazuri este dur, fibros.
Prin masaj se mobilizează o cantitate crescută de sânge şi de lichid tisular interpus, opunându-se astfel
stagnării lor. Prin exerciţiul fizic şi masaj se evită intoxicarea acidă şi infiltrarea ţesuturilor, ajungându-le
să se debaraseze de lichidele care le blochează, conducând la înlăturarea durerii provocată de infiltratele
celulalgice, în timp foarte scurt.Se începe întotdeauna cu efleuraj, care produce o desensibilizare a
planurilor superficiale, făcând posibilă aplicarea procedeelor următoare; efleurajul se efectuează cu toată
palma, pe suprafeţe mari, cu intensitate scăzută, care creşte treptat în timp. Se continuă cu presiuni, care
merg din aproape în aproape, apoi cu fricţiuni, care se efectuează în sens centripet. Se poate recurge la
uşoare ciupituri, într-un ritm mai lent, prinzând în pensă o suprafaţă mai întinsă de ţesut.
La primele şedinţe, frămîntatul precede ciupiturile. Sunt contraindicate percuţiile şi tapotamentul aplicate
direct pe plăcile celulatice, deoarece ele sunt dureroase, spasmogene şi inutile. Se trece la executarea
vibraţiilor, care asociate cu efleuraj au efecte sedative, făcând să dispară durerile provocate de aplicarea
procedeelor anterioare.Durata unei şedinţe nu depăşeşte 20 minute, dar în anumite împrejurări, poate să
ajungă la 40 - 45 minute. Dr.Francisc Heckel recomandă pentru o şedinţă de masaj următoarele procedee:
efleuraj, fricţiuni, frământat uşor, crescând progresiv intensitatea, până la frământat intens, frământat
extins, prin rulări cu ajutorul pumnului şi antebraţului, vibraţii generale şi locale.
Masajul în afecţiunile aparatului respirator
Pentru stimularea funcţiei respiratorii, se vor aplica următoarele tehnici:
Stimularea inspiraţiei:efleuraj, efleuraj+presiuni, frământat al cefei şi umerilor ( trapezi, scaleni,
deltoizi);presiuni+vibraţii, la nivelul articulaţiilor cervicale şi primelor 4-6 dorsale;procedee şi tehnici
calmante pe proiecţia dorsală a ariei cardiace (regiunea supra-scapulară şi latero-dorsală stângă).
Poziţia pacientului: aşezat cu capul pe antebraţele proprii sau aşezat cu mâinile pe coapse.
Stimularea expiraţiei: efleuraj, efleuraj+presiuni, pe stern şi plexul solar;presiuni şi vibraţii, pe spaţiile
intercostale;efleuraj, efleuraj+presiuni pe toracele inferior.Se pare că, în afară de răspunsul respirator,
prin obţinerea hiperemiei pielii în spaţiile intercostale, masajul are o acţiune resorbantă asupra secreţiilor
pleurale.Pentru ameliorarea ventilaţiei pulmonare, la unii bolnavi respiratori, este necesară facilitarea
drenajului căilor respiratorii. Acest lucru se realizează, în general, prin anumite poziţii gravitaţionale, care
însă în cazul afecţiunilor cardio-respiratorii nu pot fi folosite; în aceste situaţii se poate acţiona astfel:
Pentru mobilzarea secreţiilor:inspiraţii şi aplicarea de presiuni vibrate la expiraţie;
Pentru eliminarea secreţiilor (procedee de provocare a tusei)uşoare lovituri, în spate, la nivelul primelor 4
vertrebe dorsale;presiuni vibrate pe manubriul sternal;presiuni de o parte şi de alta a traheei, până în
unghiul sternal superior unde se insistă.
1. Masajul la astmatici
Dată fiind poziţia caracteristică a asmaticului în timpul crizei, masajul zonei cervico-scapulare, vizând
relaxarea locală, este foarte indicat; nu se exclude masajul spatelui, toracelui, feţei şi a tuturor zonelor
corporale care sunt găsite tensionate la examinare.Tehnicile sunt cele de tip sedativ: presiuni alunecate
profunde, frământat lent la nivelul musculaturii cu tensiune crescută (musculatura inspiratorie, a gâtului,
spatelui, umerilor, feţei, mâinilor etc.); pentru faţă şi mâini se folosesc şi presiuni, fricţiuni uşoare, cu
păstrarea contactului permanent cu pielea.La nivelul toracelui, masajul spaţiilo-intercostale, cu pulpele
degetelor, nu trebuie să declanşeze reflexul inspirator, care reproduce comportamentul ventilator din
timpul crizei; dacă acesta apare, se va folosi masajul şi mobilizarea pasivă a toracelui, pe expir.
NU SE FOLOSEŞTE TALC !În astmul cronic, la bătrâni, care în general se asociaza cu inima
pulmonară cronică, masajul este la fel cu cel folosti în emfizem.
Masajul în sechelele pleureziilor
Fibrozarea retractilă care rezultă din organizarea lichidului de stază în marea cavitate pleurală, tinde să
provoace blocarea hemitoracelui pe partea afectată (deficit mecanic).Exerciţiile de recuperare a
mobilităţii toracelui sunt mai indicate, dar pe aceste exerciţii pot fi grefate tehnici de presiune+efleuraj în
pieptene, dirijate de la stern spre coloană (pacientul în decubit lateral pe partea sănătoasă, membrul
superior ridicat complet). Maseurul adaugă o stimulare punctată a spaţiilor intercostale la tehnicile prin
care opune rezistenţă mişcărilor respiratorii ale pacientului.
Masajul poate fi practicat imediat după trecerea perioadei febrile (3-4 săptămâni); şedinţele sunt zilnice,
timp de 2-3 săptămâni, durând 15-20 minute; frecvenţa descreşte treptat, în funcţie de evoluţia bolii.