CURS 1

1. MASAJUL – ISTORIC,
NOŢIUNI GENERALE

1.1 ISTORIC
1.2. NOŢIUNI GENERALE
1.3. APRECIERI REFERITOARE LA
ACTIVITATEA MASEURULUI. SPAŢIILE DE
MASAJ. REGULI IGIENICE DE PRACTICARE
A MASAJULUI
 MASAJUL – ISTORIC,
NOŢIUNI GENERALE
Introducere
 Aspecte legate de apariţia şi evoluţia cunoştinţelor acestei activităţi
şi rolul ei în menţinerea parametrilor funcţionali optimi ai
organismului uman în situaţii diferite în care se poate afla: sănătos
(masajul igienic), bolnav (masajul terapeutic), sportiv (masajul în
sport).
 Pentru desfăşurarea activităţii de masaj se impune respectarea unor
condiţii şi reguli legate de activitatea maseurului şi a spaţiilor de masaj
(sală/cabinet).
 Obiectivele cursului:
 - însuşirea noţiunilor teoretice legate de apariţia şi
dezvoltarea masajului;
 – însuşirea cunoştinţelor teoretice în scopul lărgirii ariei metodice de
utilizare a masajului în funcţie de scopul urmărit.
 Obiectivele cursului:

 - însuşirea noţiunilor teoretice

legate de apariţia şi dezvoltarea
masajului;
 – însuşirea cunoştinţelor teoretice
în scopul lărgirii ariei metodice de
utilizare a masajului în funcţie de
scopul urmărit.
1.1. ISTORIC
 În limba română denumirea “masaj” a
acestei practici a fost introdusă prin
intermediul literaturii medicale franceze

etimologia cuvântului:
 “mass” în limba arabă înseamnă a apăsa;

 “massesch” în limba ebraică veche are

aceeaşi semnificaţie;
 “massien” în limba greacă înseamnă a
frământa.
 Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu
activitatea sportivă au apărut în Grecia, ca
mijloc important pentru îngrijirea atleţilor
 Grecii antici au folosit masajul în pregătirea
diferitelor categorii de sportivi, remarcându-
se faptul că se utiliza atât înainte de efort cât
şi după terminarea acestuia, în scopul
prevenirii şi combaterii oboselii musculare şi
nervoase.
În China
 Medicina tradiţională din China are o
foarte mare vechime. Masajul la chinezi
era practicat de către o castă de preoţi-
medici (cu peste 3000 de ani î.e.n.), în
scopul activării circulaţiei sângelui şi a
umorilor din corp, pentru stimularea sau
liniştirea nervilor cât şi pentru
vindecarea unor tulburări sau boli
cronice ale organismului.
Egipt şi India
 Egiptul antic – numeroase documente scrise
pe papirusuri, inscripţii, picturi şi sculpturi
aduc mărturii despre practicarea masajului în
scopul tratării bolnavilor.
 În India antică, masajul a fost cunoscut şi
practicat în popor, în legătură cu unele
procedee cu caracter igienic sau ritual, cum
ar fi ungerea trupului cu uleiuri aromate,
îmbăierea în apele fluviilor şi lacurilor
considerate sacre
Masajul şi activitatea sportivă
 La evrei, cărţile de cult recomandau folosirea
masajului în scop igienic.
 Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu
activitatea sportivă au apărut în Grecia, ca
mijloc important pentru îngrijirea atleţilor.
 Grecii antici au folosit masajul în pregătirea
diferitelor categorii de sportivi, remarcându-
se faptul că se utiliza atât înainte de efort cât
şi după terminarea acestuia, în scopul
prevenirii şi combaterii oboselii musculare şi
nervoase.
 Atleţii greci practicau şi automasajul.
 Medicii greci au fost primii specialişti
care au recomandat şi fundamentat
practicarea masajului în mod ştiinţific.
 Hipocrat (460-377 î.e.n.) este
considerat cel mai mare medic al
antichităţii. Acesta, discipol al lui
Herodicos din Lentini, a continuat
practicile şi tradiţiile instituite anterior
În Imperiul Roman
 Medicii şi gimnaştii greci luaţi în captivitate, cât şi alţii
atraşi de bogăţie şi glorie, au făcut ca aceste
descoperiri să fie cunoscute de romani, unele ca
atare, altele adaptate
 Celsius, unul dintre cei mai mari medici romani de
origine greacă, recomanda masajul atît înainte cât şi
după exerciţiile corporale
 Oribasius, de asemenea medic de origine greacă, se
ocupa de tratarea gladiatorilor răniţi, intitulându-se
cu mândrie “medic al gladiatorilor”. El a contribuit la
îmbogăţirea practicilor medicale în privinţa recuperării
posttraumatice.
Evul mediu
 În Europa interesul pentru îngrijirea trupului
era interzis
 Avicena (980-1037), pe numele său adevărat
Abu Ali Ibn Sin (medic arab), în lucrarea
“Cartea legilor medicinei” a concentrat toate
cunoştinţele medicale din acele timpuri
făcând şi o descriere exactă a masajului. De
asemenea, recomandările lui de asociere a
masajului cu hidroterapia şi dietetica,
constituie noutăţi.
 Renaşterea
 Epoca în care reînvie interesul pentru
cultura fizică. În epoca modernă masajul
se dezvoltă sub aspect tehnic în cadrul
medicinei, educaţiei fizice şi sportului, iar
practicarea lui se extinde în multe ţări ale
Europei ca: Suedia, Anglia, Franţa,
Germania, Rusia.
 Pehr Henrik Ling (1776-1839) pune
bazele ştiinţifice ale masajului şi
gimnasticii moderne
 În secolul al IXX şi începutul secolului al
XX-lea

au fost publicate numeroase lucrări şi

manuale de masaj, s-au efectuat
cercetări experimentale care urmăreau
stabilirea exactă a efectelor masajului în
scopul precizării indicaţiilor acestuia
pentru organismul sănătos şi cel bolnav.
În România
 masajul empiric a fost cunoscut şi practicat în
trecut în popor, transmiţându-se prin tradiţie
din generaţie în generaţie, asociat cu alte
mijloace de îngrijire a bolnavilor.
 răspândirea cunoştinţelor medicale și
aplicaţiile au fost înlocuite cu masajul
ştiinţific.
 Masajul medical s-a instituit la noi începând
cu a doua jumătate a secolului trecut.
Primii medici care au introdus masajul în
clinici au fost chirurgii, ortopezii şi
reumatologii.

 R. P. Manga, în 1885 a publicat teza de

doctorat cu tema: “Masajul, istoricul,
manipulaţiunile, acţiunea fiziologică şi
tratamentul câtorva maladii prin acest
remediu”, fiind prima de acest gen din ţară.
 N. Hălmagiu a susţinut teza de doctorat cu
titlul: “Masajul şi mobilizarea ca
tratament în unele fracturi”, în 1889
 În 1933 a fost publicat
tratatul “Masajul practic
şi teoretic, general şi
parţial” al francezului M.
Defrumerie.
Şcoala românească de
masaj
 Şcoala de masaj se formează la Academia
Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, sub
îndrumarea profesorilor Ion Lascăr şi
Valentina Roşca, după înfiinţarea acesteia în
1922.
 Ulterior, Adrian Ionescu publică “Masajul“,
sub formă de curs pentru studenţii A.N.E.F.S.
urmat de mai multe ediţii de cursuri şi lucrări
în care fundamentează masajul şi
automasajul, cât şi domeniul culturii fizice
medicale
 Absolvenţii acestei instituţii de
învăţământ superior
cât şi ai celorlalte facultăţi de educaţie
fizică înfiinţate în ţară, au desfăşurat, în
şcoli şi în instituţiile medicale o bogată
activitate în direcţia corectării
deficienţelor fizice, recuperării stării de
sănătate după diverse afecţiuni cât şi în
domeniul sportului de performanţă.
1.2. NOŢIUNI GENERALE
 Masajul reprezintă o prelucrare
metodică, sistematică a părţilor moi
ale corpului uman, prin mijloace
manuale şi/sau instrumentale
(mecanice, hidrice, electrice).
 Practicarea lui urmăreşte un scop igienic (de
întreţinere a sănătăţii şi prevenire a unor
tulburări funcţionale), terapeutic (de tratare
a unor afecţiuni organice, funcţionale sau
traumatice).
 Masajul este legat de activitatea sportivă,
aplicarea lui urmărind efecte stimulatoare
(înainte de antrenamente şi competiţii),
efecte trofice, liniştitoare, de dezobosire
(după concursuri sau în pauzele din cadrul
concursurilor), efecte remarcabile de refacere
neuropsihică (pe cale reflexă) şi
neuromusculară (pe cale directă, mecanică).
Clasificare în funcţie de scopul
urmărit prin aplicarea lui:

 masaj igienic;
 masaj terapeutic;
 masaj sportiv.
Masajul fundamentat ştiinţific, este un mijloc de
bază în terapia recuperatorie, constituind un
mijloc specific al kinetoterapiei (terapia prin
mişcare).
 Masajul la omul contemporan supus stressului
cotidian, este recomandat ca mijloc profilactic
important în menţinerea stării de sănătate fizică şi
psihică.

 Tratarea unor boli sau recuperarea sechelelor datorate unor

afecţiuni, în special la nivelul aparatului locomotor, masajul este
prezent ca mijloc de terapie în cadrul terapiei generale

 Efectele masajului ca mijloc terapeutic sunt remarcabile în

special în afecţiunile traumatice, circulatorii şi neuromusculare la
nivelul aparatului locomotor.

 La sportivii de performanţă masajul este un mijloc indispensabil

în regimul cotidian de viaţă sportivă, pentru efectele lui
stimulative ce susţin efortul psihic şi fizic din antrenamente şi
competiţii (susţinerea biologică a efortului), pentru efectele
trofice, de regenerare activă pe plan biologic, necesare în faza
de refacere, de reechilibrare biologică, regenerare trofică ce
induce faza de supracompensare, expresia unei funcţionalităţi
superioare a organismului uman.
 Aplicarea manevrelor de masaj,
manuale sau instrumentale, în scop
igienic, terapeutic sau legate de
activitatea sportivă, se face de către
maseur (o persoană calificată) sau
de către o persoană asupra propriului
corp, acţiune denumită automasaj.
 1.3. APRECIERI REFERITOARE
LA ACTIVITATEA MASEURULUI.

 SPAŢIILE DE MASAJ.
 REGULI IGIENICE DE
PRACTICARE A MASAJULUI
 Masajul se studiază în cadrul facultăţilor şi secţiilor
de kinetoterapie. În aceste facultăţi, precum şi în
facultăţile de educaţie fizică, masajul este o disciplină
de studiu obligatorie.
 Maseurul, cel care practică masajul sportiv (al
sportivului de înaltă performanţă), cel din unităţile
sanitare, recreaţionale sau de întreţinere, trebuie să
fie un specialist pregătit în unităţi de specialitate.
Pregătirea lui se desfăşoară în instituţii de şcolarizare
postliceală sau cursuri cu durata de 6-12, luni pentru
asistenţi medicali sau cadre recrutate din rândul
foştilor sportivi.
 Maseurul care practică masajul la sportivi, legat de
activitatea de performanţă, trebuie să aibă cunoştinţe
atât din domeniul antrenamentului sportiv şi cel
competiţional, el devenind uneori o persoană foarte
importantă în anturajul sportivului de performanţă.
Masajul terapeutic de pură
competenţă medicală
 se adresează strict specialistului în masaj,
maseurului, care nici el nu acţionează singur,
ci numai la recomandarea medicului de
specialitate (diagnostic, proceduri, durată, locul de
aplicare).
 Acesta trebuie să aibă o bună cunoaştere a
domeniului în care lucrează (sportiv, medical, igienic,
de întreţinere), o stare de sănătate bună, să fie
rezistent la oboseala fizică şi psihică, echilibrat. Să
aibă palme mari şi un simţ tactil la nivel palmar,
deosebit
 Maseurii cu handicap de vedere,
deşi au un bun simţ tactil, sunt în
general utilizaţi în unităţile sanitare.

 Pentru activitatea sportivă sunt

recomandaţi maseurii cu stare de
sănătate bună, fără handicapuri de
nici un fel, ei devenind adeseori
confidenţi ai sportivilor, care îi
însoţesc pe aceştia la competiţii.
Regulile de igienă
 igiena maseurului;
 Igiena celui masat;
 igiena spaţiului în care se
desfăşoară activitatea.
 Mâinile maseurului trebuie să fie bine spălate înainte
de fiecare şedinţă de masaj, echipamentul adecvat
(tricou cu mâneci scurte, pantalon lung sau scurt,
papuci asemănători celor de la înot) întotdeauna
foarte curat.
 Nu trebuie să poarte inele, brăţări, care ar putea răni
pacientul, să nu aibă bătături, unghii lungi sau
neîngrijite.
 Să nu consume băuturi alcoolice înainte de activitate,
iar în cazul în care este răcit să poarte o mască la
gură, să evite fumatul cu cel puţin 15 minute înainte
de efectuarea masajului.
 Este recomandat ca la 2 - 2,30 h să facă o pauză de
cca. 20 minute pentru a se odihni (relaxare
neuromusculară), în care să consume fructe, dulciuri,
sucuri de fructe sau lactate, timp în care se aeriseşte
încăperea.
 Începerea fiecărei şedinţe de masaj
trebuie să fie precedată de câteva exerciţii
pregătitoare ale segmentelor şi
articulaţiilor membrelor superioare.
 Se mobilizează fiecare segment, în special
articulaţia pumnului şi articulaţiile
degetelor.
 Se fac mişcări de flexie, extensie, abducţie
şi adducţie,(mobilizări pasive), pentru
mărirea mobilităţii articulaţiilor mîinilor şi
supleţei mişcărilor acestora.
 Masajul se poate practica
 în spaţii special amenajate (cabinete de masaj) sau în aer
liber, la competiţii.
 Cabinetele trebuie să fie bine aerisite iar spaţiile libere să
fie ferite de radiaţiile solare, vânt, ploaie, frig sau orice alţi
factori nocivi (cort în apropierea locului de desfăşurare a
competiţiei).
 În încăperi trebuie asigurată o ambianţă plăcută;
temperatura să fie de 20-220C.
 bancheta de masaj bine întreţinută din punct de vedere
igienic, să aibă o înălţime convenabilă maseurului, să
asigure cele mai comode poziţii atât pentru cel masat cât
şi pentru maseur.
 Din mobilierul specific fac parte scăunelele reglabile şi în
mod obligatoriu în cabinet trebuie să existe o chiuvetă
pentru spălarea mîinilor.
 Sălile de masaj
 să aibă anexe, un vestiar pentru îmbrăcat-
dezbrăcat, un grup sanitar şi duşuri, eventual o
mică sală de aşteptare în care se găsesc scaune
sau fotolii, o măsuţă cu reviste, ziare sau pliante
cu specificul activităţii.
 Cel ce urmează a fi masat, sportivul, pacientul,
de asemenea trebuie să se prezinte în bune
condiţii de igienă personală
 Se recomandă
 ca masajul să se efectueze la un interval de 2-3
ore faţă de ora de servire a mesei anterioare şi
cu 30-60 minute înainte de masa următoare.
 Indicaţiile masajului sunt pentru persoanele
sănătoase în scop igienic, de întreţinere, de
refacere după o stare de oboseală; în scop
terapeutic în cazul terapiei complexe de
recuperare după îmbolnăviri sau traumatisme.
 În activitatea sportivă, de asemenea, are un rol
foarte important, practicându-se înainte de
efort, în timpul competiţiilor (în pauzele dintre
probe) cât şi pentru refacere, după efort.
 Contraindicaţiile masajului
 sunt numeroase.

 Contraindicaţiile temporare (legate de o stare patologică

acută, trecătoare, vindecabilă) şi definitive (legate de o
boală incurabilă cum ar fi neoplaziile generalizate,
psihopatiile, etc.).
 contraindicaţii locale, regionale și generale, temporare
sau definitive care depind de un anumit diagnostic şi pe care
le precizează medicul specialist.
 Contraindicaţiile pot ţine de starea de sănătate a celui masat,
de spaţiul în care se desfăşoară activitatea (impropriu,
neigienic, umed şi rece), dar şi de starea de sănătate a
maseurului.
Afecţiuni în care se contraindică
masajul
 afecţiuni maligne sau cu potenţial de malignizare
prin masaj;
 afecţiuni cutanate (bolile de piele) : parazitare,
infecţioase, inflamatorii, eczematoase, eruptive
de diverse cauze, plăgi posttraumatice,
fragilitate capilară;
 afecţiuni acute febrile;
 afecţiuni inflamatorii osoase şi osteoarticulare;
 tuberculoză cu diferite localizări;
 tromboflebite şi flebotromboze;
 afecţiuni cardiocirculatorii acute : angină pectorală, infarct
miocardic, tulburări de ritm, insuficienţă cardiacă, embolii cu
diferite localizări, hipertensiune arterială netratată;
 afecţiuni pulmomare acute;
 afecţiuni acute ale tubului digestiv;
 manifestări hemoragipare (tulburări ale hemostazei ce
determină sângerări spontane sau după traumatisme
minore);
 stări de oboseală;
 bolile psihice majore (în special psihoze).
Zone în care se contraindică
unele procedee de masaj
 spaţiul popliteu (situat pe faţa
posterioară a articulaţiei genunchiului)
 axilă
 articulaţia cotului (faţa anterioară)
 partea anterioară a gâtului
 zona mamară (nu e contraindicat, se face doar un
masaj mai usor- se exclude tapotamentul)
 partea interioară a coapselor (nu e contraindicat, se
face doar un masaj mai usor- se exclude framantatul
puternic şi tapotamentul);
 zona cu varice
 nu se face in zona lombara procedeul numit
tapotament
 nu se fac manevre de tapotament pe coloana
vertebrala și pe unghiul omoplatului
 Dacă se ţine seama de recomandările
făcute, de cunoaşterea aprofundată a
efectelor masajului asupra organismului şi
se cunoaşte bine tehnica de aplicare,
respectându-se indicaţiile şi
contraindicaţiile, masajul va fi un factor
eficient, igienic, terapeutic şi un suport
important al performanţei sportive, al
reconfortării, un “medicament” de
neînlocuit.
 Rezumat

 Masajul este o activitate cunoscută şi practicată din

vremuri străvechi, pentru efectele sale benefice asupra
organismului.

 Masajul este un mijloc de întrţinere corporală pentru orice

persoană.
 Practicarea masajului are o arie deosebit de extinsă
putând fi practicat în scop igienic, terapeutic şi legat de
activitatea sportivă.
 Pentru practicarea lui este necesară respectarea
indicaţiilor şi contraindicaţiilor cât şi anumite regului de
igienă.
Concepte şi termeni de reţinut

 Masajul igienic – de întreţinere a sănătăţii şi

prevenire a unor tulburări funcţionale.
 Masajul terapeutic – de tratare a unor
afecţiuni funcţionale, organice, traumatice.
 Masajul sportiv (în sport) – efecte
stimulatoare, trofice, de dezobosire, de
refacere neuropsihică şi neuromusculară.
Probleme de reflexie şi teme de
dezbatere

1. Motivaţi clasificarea masajului funcţie

de scopul urmărit.
2. Care sunt regulile impuse de
practicarea masajului (indicaţiile şi
contraindicaţiile, regulile de igienă)?
 Recomandări bibliografice
 Bălteanu V., 1994,- Caiet metodic de kinetoterapie
(partea I), Masajul şi automasajul, Ed. Univ. “Al. I.
Cuza”, Iaşi.
 Bălteanu V, 2004, Masaj şi tehnici complementare,
Editura Tehnopress, Iaşi.
 Cordun M., 1992,- Masajul (tehnici şi aplicaţii în sport),
Ed. Ministerului Tineretului şi Sportului, Bucureşti.
 Drăgan I., Petrescu O., 1993,- Masaj - automasaj, Ed.
Editis, Bucureşti.
 Mârza D., 2002, Masajul terapeutic, Editura Plumb,
Bacău