Moara cu noroc, Ioan Slavici – caracterizare personaj

Ghiţă este personajul principal din nuvela realistă şi psihologică Moara cu noroc, de Ioan Slavici, publicată în
1881, în volumul de debut „Novele din popor”, El reprezintă tipul omului care își jertfește cinstea și familia în
favoarea banilor, deci al arivistului și al avarului. Această evoluție duce la o dramă psihologică concre tizată prin două
înfrângeri: încrederea în sine şi încrederea celorlalţi în el.
Temele care se reflectă în construcţia pesonajului sunt: viaţa socială, banul, înavuţirea şi familia. Apare şi
tema psihologică: dezumanizarea cauzată de dorinţa de înavuţire, nuvela prezentând conflictul interior trăit de Ghiţă,
care, dornic de prosperitate economică, îşi pierde pe rând siguranţa în sine şi în familie. De asemenea, este prezentă şi
tema destinului tragic, asupra căruia Ghiţă este avertizat de la început de bătrână. C3 3p
Titlul nuvelei este un element important în caracterizarea personajului, fiind pentru Ghiţă mai degrabă
ironic, pentru că locul ales, Moara cu noroc, înseamnă, de fapt, Moara cu ghinion, ascunzând, în spatele favorizării
unor câştiguri uşoare, abateri etice grave, nelegiuirea şi crima, iar personajele implicate în conflicte aici au un sfârşit
tragic. . C3
Spaţiul unde se află hanul este plin de semnificaţii pentru destinul lui Ghită: intersecţia de drumuri anunţă
întâlnirea mai multor destine şi conflicte inevitabile, poziţionarea între locurile sigure şi cele periculoase, ale
porcarilor, simbolizează plasarea la mijloc între bine şi rău, sugerând că personajul ar avea de ales între a rămâne
cinstit sau a trece de partea răului, alături de Lică, iar cele cinci cruci, în ciuda explicaţiei pe care o dă naratorul pentru
plasarea lor acolo – semne ale bunăvoinţei divine pentru unii oameni – par a anunţa un sfârşit tragic. Timpul
desfăşurării acţiunii este a doua jumătate a secolului al XlX-lea, granițele temporale cu valoare religioasă având
conotații deosebite: de la Sfântul Gheorghe până la Paşti, anul următor. Acestea sunt, de asemenea, pline de
semnificaţii: mutarea la han de Sf. Gheorghe pare a anunţa o confruntare inevitabilă cu răul, dar cum personajul nu
este decât un surogat al sfântului (numele său este o prescurtare de la diminutivul lui Gheorghe), deznodământul
nefavorabil se poate ghici. Paştele, sărbătoare a purificării şi a înălţării morale, area această semnificaţiile pentru
personajele corecte, căci pentru Ghiţă aduce o pedeapsă binemeritată. . C3 3p
Conflictele care afectează personajul principal sunt: acela central este moral-psihologic, conflict interior
Ghiţă oscilând între puternice dorinţe contradictorii: dorinţa de a rămâne om cinstit, pe de o parte, şi dorinţa de a se
îmbogăţi alături de Lică, pe de altă parte. În conştiinţa personajului principal, acest conflict duce la pierderea
încrederii în sine, fapt care, în planul exterior, afectează grav relaţiile sale de familie. De asemenea, conflictul interior
se reflectă în plan exterior, prin confruntarea dintre cârciumarul Ghiţă şi Lică Sămădăul. C3
C2 – 2p. Incipitul nuvelei este un prim episod semnificativ pentru hotărârea personajului de a-şi schimba
statutul. El are statutul unui prolog şi surprinde relaţiile din familia lui Ghiţă, personajul principal. Acesta e căsătorit
cu Ana, împreună cu care are un copil şi locuieşte cu soacra sa. Cei trei au un trai modest, căci Ghiţă, cizmar fiind, nu
are suficienţi clienţi în sat pentru a-şi îmbunătăţi starea gospodăriei. Ca atare, plănuieşte să arendeze o cârciumă,
numită Moara cu noroc, deoarece iniţial acolo îşi duceau oamenii la măcinat gránele. Ghiţă şi soacra sa sunt surprinşi
în dialog, sfătuindu-se cu privire la oportunitatea unei afaceri. Debutul dialogului îi aparţine soacrei, şi este o
constatare exprimată apăsat, printr-un verb la modul conjunctiv cu valoare imperativă: Omul să fie mulţumit cu
sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit. Fraza ascunde viziunea despre lume,
teza morală care validează construcţia rotundă a subiectului. Sărăcia este aici asociată cu fericirea, în timp ce bogăţia
este văzută ca posibilă sursă de nefericire. Opinia soacrei impune o perspectivă tradiţională, generată de o mentalitate
conservatoare: omul să fie mulţumit cu ce i s-a dat şi să nu provoace modificări în destinul său. Vorbele bătrânei
anticipează conflictul: schimbarea provoacă modificări de atitudine care vor fi sancţionate.
Răspunsul lui Ghiţă - autoritar - sugerează statutul personajului într-o familie de tip tradiţional: bărbatul este
capul familiei. Argumentele sale vizează profesia lipsită de perspective şi care, implicit, duce la sărăcie, condiţii în
care familia ar trăi într-o rutină păguboasă: Vorbă scurtă, răspunse Ghiţă, să rămânem aici, să cârpesc şi mai departe
cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci ori desculţi, iară dacă duminica e noroi, îşi duc cizmele în
mână până la biserică, şi să ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaş,
iară d-ta la tustrei. Iacă liniştea colibei. Acetse cuvinte dovedeschotărârea sa de a nu se da înapoi în faţa greutăţilor
pentru a reuşi să schimbe în bine soarta familiei. În acelaşi timp, răspunsul dat soacrei îl situează pe o poziţie opusă
acesteia, ca persoană activă, dinamică, hotărâtă şi deschisă la schimbare. în plus, Ghiţă îşi descoperă acum spiritul
practic, puterea de iniţiativă. Replica soacrei indică statutul acesteia: are rol de sfătuitor, însă nu trece peste deciziile
bărbatului: voi faceţi după gândul vostru, şi ştiţi prea bine că, dacă voi vă duceţi la moară, nici vorbă nu poate fi ca
eu să rămân aici.
Ghiţă este un personaj complex, în jurul lui fiind polarizată întreaga acţiune. Mijloacele de caracterizare
indirectă sunt diversificate, unele constituind mijloace de investigaţie psihologică. Naratorul notează gesturile,
replicile, reacţiile personajului, surprinde relaţiile sale cu celelalte şi fluxul gândirii lui. În plus, sunt introduse
secvenţe de monolog interior, prin intermediul cărora sunt redate gândurile şi frământările personajelor.
Caracterizarea protagonistului se realizează şi din perspectiva altor personaje, cum este, de exemplu, cazul Anei,
care observă modificările comportamentale şi afective ale soţului său: „simţea că de câtva timp bărbatul ei s-a
schimbat".
Statutul iniţial al personajului este reliefat în prima scenă a nuvelei. Căsătorit cu Ana, împreună cu care are doi
copii, Ghiţă locuieşte cu aceştia şi cu soacra sa într-un sat sărăcăcios. Au un trai modest, căci Ghiţă, cizmar fiind, nu
1
are suficienţi clienţi în sat pentru a-şi îmbunătăţi starea gospodăriei. Bun meseriaş, om harnic, blând şi cumsecade,
Ghiţă doreşte să-şi schimbe statutul social. De aceea, el ia în arendă cârciuma de Moara cu noroc, intenţionând să
agonisească atâţia bani cât să-şi angajeze vreo zece calfe cărora să le poată da de cârpit cizmele oamenilor. Aspiraţia
lui e firească şi nu-i depăşeşte puterile.
Dialogul cu soacra sa este reprezentativ pentru ilustrarea unor trăsături de caracter, fiind aici mijloc de
caracterizare. Răspunsul dat soacrei îl situează pe o poziţie opusă acesteia, ca persoană activă, dinamică, hotărâtă şi
deschisă la schimbare. În plus, Ghiţă îşi descoperă acum spiritul practic, puterea de iniţiativă. Psihologic,
personajul pare puternic şi determinat.
Mutarea la Moara cu noroc înfăţişează familia în noua sa postură de cămin fericit, în care bărbatul, spirit
protector, dar şi cu respect faţă de experienţa şi vârsta soacrei, pare elementul de echilibru şi de forţă.
C2 – 2p Un episod semnificativ pentru hotărârea lui Ghiță de a-și urma planurile, este prima confruntare cu
stăpânul locurilor, Lică Sămădăul. El perturbă echilibrul familiei și pe al personajului. Întrebând unde e cârciumarul,
bătrâna, care se afla alături de Ana, răspunde sugerând această unitate: Noi suntem. Lică vrea să îl cunoască însă pe
Ghiţă. Dialogul are iniţial aparenţa unui interogatoriu condus de Lică. Acesta e interesat de trecerea a trei oameni, care
mâncaseră la han fără să plătească. Ghiţă îi răspunde precaut, chibzuit şi chiar hotărât, încercând să-şi impună punctul
de vedere: De cârciumar să nu întrebi niciodată, căci el vede şi aude atât de multe, încât trebuie să uite degrabă şi să
nu mai ţie nimica minte. Tensiunea e provocată de replica bătrânei: Cum nu!? strigă bătrâna cu nerăbdare. Cei trei
porcari ce au băut atât de mult şi n-au plătit. Intervenţia bătrânei provoacă dezechilibrul lui Ghiţă, care se simte
nesigur de autoritatea sa. Soacra sa devine o ameninţare în acest sens: Pe Ghiţă îl trecu un fior de junghi prin inimă şi,
oricât de mult ţinea la soacră-sa, acum el ar fi fost în stare să-i pună degetul pe gură. Lică îl abordează acum dintr-o
perspectivă autoritară superioară şi nu îi mai lasă dreptul la replică. Plecarea lui Lică este urmată de primul moment de
nesinceritate din partea lui Ghiţă, care, frământat interior, nu-şi exteriorizează gândurile, ci şi le ascunde: dorind să
ascundă înaintea nevestei gândurile grele ce-l cuprinseseră.
Din acest moment, în raport cu Lică, Ghiţă începe să simtă că are o poziţie inferioară, căci este însurat şi ţine la
imaginea sa în faţa lumii. Lică îi impune colaborarea la afacerile lui. Obişnuit cu independenţa şi cu libertatea
decizională, Ghiţă se vede nevoit să accepte constrângerile lui Lică şi astfel apare principalul conflict, cel al pierderii
încrederii în sine. Ghiţă începe să se închidă în sine, pe de o parte e nemulţumit de raporturile pe care le are cu Lică,
dar pe de altă parte e orbit de patima banului.
Din perspectiva lui Ghiţă, punctul său slab este dependenţa faţă de familie: avea însă nevastă şi copii şi nu putea
să facă ce-i plăcea. Pe de altă parte e stăpânit de dorinţa de a câştiga, pentru aceasta trebuie să i se supună lui Lică şi,
ca atare, mândru fiind, acumulează frustrări, care se manifestă prin impulsivitate şi agresivitate faţă de cei din jur: îşi
bătu sluga fără a-şi da seama pentru ce.
Deşi îşi dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el şi familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe
care acesta o exercită asupra lui, mai ales că tentaţia îmbogăţirii, dar şi a existenţei în afara normelor etice sunt
enorme.
Cu toate acestea, Ghiţă îşi ia toate măsurile de precauţie împotriva lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere două
pistoale, îşi ia doi câini pe care îi asmute împotriva turmelor de porci şi angajează o slugă credincioasă, pe Marţi, „un
ungur înalt ca un brad".
La a doua confruntare dintre el şi Lică, acesta îi dă însemnele turmelor sale şi îi cere să îi spună doar lui ce
observă în zona hanului. Ghiţă nu este de acord, deoarece vrea să se înţeleagă cu Lică de la egal la egal, „cată să te
pui la bună înţelegere cu mine”. Lică este obişnuit să fie ascultat, nu are încredere decât în slugile sale şi nu poate
accepta un asociat. Îl ameninţă pe Ghiţă, că dacă nu i se supune, va aduce pe altcineva la moară în locul lui. Mai mult,
îi cere cheile de la toate sertarele, ca să se împrumute, fără să înumere banii luaţi. Ghiţă nu mai este atât de sigur pe
el, deoarece nu poate face nimic să se opună. Cu părere de rău îi dă cheile şi atunci Lică îi spune batjocoritor: „Aşa-i
că te-ai făcut blând ca un mieluşel!” Orgolios, Ghiţă se simte jignit, bătaia de joc îl scoate din minţi şi se repede
la Lică, apucându-l de braţe. Curajul acesta îl pune în încurcătură pe Lică, mai ales că Ghiţă chiamă şi oamenii lui
Lică de afară ca să-l vadă în această ipostază. Atunci Lică porunceşte să fie aduşi soţia şi copiii, Ghiţă se sperie şi
pentru a se apăra pe sine şi familia sa îi spune lui Lică unde era Laie atunci: la preot, sa spună că Lică fusese acolo în
caz că s-ar fi întâmplat ceva. Este rândul lui Lică să se retragă, prilej pentru Ghiţă să revină hotărât la propunerea sa:
„tu trebuie să înţelegi că oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepreţuiţi .” Uşurat, Lică este de
acord cu el. Acest episod reprezintă pactul dintre cei doi, care îl transformă pe Ghită într-un om necinstit.
Cu toate acestea, în raport cu Lică, Ghiţă, începe să simtă că are o poziţie inferioară, căci este însurat şi ţine la
imaginea sa în faţa lumii. Lică îi impune colaborarea la afacerile lui. Obişnuit cu independenţa şi libertatea
decizională, Ghiţă se vede nevoit să accepte constrângerile lui Lică şi astfel apare principalul conflict, cel al
pierderii încrederii în sine. Ghiţă începe să se închidă în sine, pe de o parte pentru că e nemulţumit de raporturile pe
care le are cu Lică, iar pe de altă parte pentru că e orbit de patima banului.
In timp, judecata sa devine tot mai eronată. Din perspectiva lui Ghiţă, punctul său slab este dependenţa faţă de
familie. Stăpânit de dorinţa de a câştiga, trebuie să se supună lui Lică, şi ca atare, orgolios fiind, acumulează
frustrări, care se manifestă prin impulsivitate şi agresivitate faţă de cei din jur. Astfel cârciumarul devine „de tot
ursuz, se aprindeţi pentru orişice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îţi venea să
te sperii de el." (caracterizare directă). Este „mohorât, violent , îi plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de
brutalitate neînţeleasă faţă de Ana, se poartă brutal cu cei mici.
2
 Raporturile cu Ana devin tot mai încordate, iar episoadele în care aceasta încearcă să se apropie de soţul ei devin
relevante pentru ilustrarea eşecului comunicării în cuplu. Ghiţă începe să o respingă şi îşi plânge de milă pentru că
Ana se îndepărtează de el.
Ghiţă începe din acest moment să fie dominat de patimă, care îl orbeşte, astfel încât înaintează din eşec în eşec.
Se trezeşte implicat în jaf şi în crimă, jură strâmb la proces şi devine complice mincinos al lui Lică. Mustrările de
conştiinţă alternează cu momentele de sinceritate în care îşi cere iertare de la soţie, dar apoi o împinge pe aceasta în
braţele lui Lică. Aflat astfel pe pragul de jos al degradării, vrea să se răzbune pe Lică şi colaborează cu jandarmul
Pintea, însă nu joacă cinstit, căci doreşte să îşi păstreze banii obţinuţi din afaceri necurate. Crima din final (uciderea
Anei de către Ghiţă) se naşte din disperarea unui om care nu mai are nimic de pierdut. La rândul său, Ghiţă este
ucis de Răuţ, ispăşindu-şi astfel păcatele şi slăbiciunile. Acest final pune în lumină caracterul slab al personajului:
Ghiţă este ucis, fiind o simplă victimă, în vreme ce Lică alege să se sinucidă, pentru a nu deveni o victimă. C1 – 6p
În concluzie, evoluţia personajului principal reprezintă consecinţele nefaste ale lăcomiei şi lipsei de măsură atât
asupra individului, cât şi asupra familiei. Mai mult decât atât, poate fi pusă şi pe seama destinului pe care l-a
provocat. Închis de la început în propria-i soartă, el a fost condamnat irevocabil la a o trăi până la capăt, fără putinţă de
opunere. Astfel, Ghiţă devine victima condiţiei sale umane tragice, aflate sub dominaţia destinului.