Moara cu noroc – Particularități de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă/ un text

aparținând lui Slavici

,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică reprezentativă pentru

creația prozatorului și pentru literatura română de la sfârșitul secolului al XIX lea. Ghiță este
protagonistul acestei nuvele, un om care se metamorfozează iremediabil sub fascinația
banului câștigat ușor.

Protagonistul nuvelei este un ,,personaj rotund” care se transformă pe parcursul

acțiunii, involuând și dezumanizându-se. El este urmărit în proces de degradare umană de la
ipostaza de om cinstit, la ceea de ființă imorală, capabilă de crimă. Acesta trăiește o traumă,
din punct de vedere psihologic, concretizată prin trei pierderi: încrederea în sine, încrederea
celorlalți în el, dar mai ales încrederea soției sale, Ana, în el.

Din punct de vedere al statutului social, Ghiță e surprins în două ipostaze: la început el
este un cizmar nemulțumit de condiția sa, iar dup,ă aceasta devine cârciumarul de la Moara cu
noroc. Statutul social este deci cel care determină schimbarea sau transformarea personajului.
Ghiță are parte de o ascensiune în plan material, dar în același timp de o decădere în plan
moral.

De-a lungul nuvelei, statutul moral al personajului se modifică. Inițial statul său moral
este necompromis, fiind un om corect, demn, respectat social, echilibrat interior, iubitor și
protectiv cu membrii familiei. Ulterior, el se dovedește egoist, obsedat de îmbogățire,
răzbunător și lipsit de scrupule, ajungând să își pună în pericol copii și să-și ucidă soția.

În ceea ce privește statutul psihologic, Ghiță este o fire puternică dar are neșansa de a
se confrunta cu o ființă mai puternică decât el. Acest fapt va genera complicațiile sufletești și
conflictul interior al personajului. Ghiță oscilează între dorința de a rămâne om cinstit și
dorința de a se îmbogății alături de Lică. În conștiința personajului principal, acest fapt duce la
pierderea încrederii în sine, fapt care în plan exterior afectează relațiile legate de familie:
Ghiță devine ,,ursuz se aprinde pentru ori-și-ce lucru de nimic, râdea cu hohot”. Când se certa
cu Ana ,,își pierdea repede cumpătul și-i lăsa urme vinete pe brațe”. Irascibilitatea față de Ana
este înlocuită de autocontrol atunci când se află în prezența lui Lică, stăpânindu-și trăirile din
dorința de a nu fi perceput ca un om slab. Conflictul nuvelei este astfel unul complex, de
natură socială(confruntarea a 2 lumi cu mentalități diferite), psihologică și morală (lupta
dintre bine și rău).

Obsesia pt înavuțire constituie trăsătura principală de caracter a lui Ghiță, mai precis
lăcomia ce îi ghidează toate acțiunile. Relevantă în acest sens este scena din incipitul nuvelei
reprezentată de dialogul dintre bătrână și Ghiță. Nemulțumit de statutul său de cizmar și de
sărăcia ce trebuie să o înfrunte zilnic, el plănuiește să arendeze o cârciumă numită Moara cu
noroc. Sfătuindu-se cu soacra sa, aceasta formulează teza nuvelei: ,,Omul sa fie multumit cu
saracia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Ghiță însă este
hotărât să ia în arendă cârciuma fără a ține cont de sfatul bătrânei. A doua scenă semnificativă
este cea în care Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică la sărbătorile Paștelui, lăsându-o
singură la cârciumă, în timp ce el merge să-l anunțe pe jandarmul Pintea, că Lică are asupra
lui banii furați. Dezgustată de lașitatea soțului, Ana îi se dăruiește lui Lică. În momentul în
care Ghiță se întoarce la cârciumă și își dă seama de infidelitatea soției, acesta o ucide fiind la
rândul lui omârât din ordinul lui Lică.
 Relevantă pentru construcția nuvelei este perspectiva narativă. Naratorul se distanțează
de evenimente, obiectivându-se și relatând întâmplările la persoana a treia. Obiectivitatea
perspectivei narative este completată de omnisciență prin detaliile semnificative cu privire la
gândurile personajelor și la trăirile acestora. De exemplu, în secvența în care Ghiță și Lică au
prima confruntare, naratorul evidențiază capacitatea de disimulare a cârciumarului care
încearcă să pară calm deși trăiește o stare de nervozitate maximă ,,Ghiță ar fi avut poftă să
sară la el și să-l sfâșie în bucăți”. Relațiile de simetrie din text, în special relația ce se
stabilește între incipit și final este un alt element pentru construcția nuvelei. Opera literară se
deschide cu vorbele bătrânei: ,,Omul să fie... , căci, dacă e vorba, nu bogăția ci liniștea....”.
Aceste cuvinte constituie un avertisment ce va fi ignorat de cei tineri în special de Ghiță,
mânat de dorința nemăsurată de a câștiga bani și care îi vor aduce pieirea. Astfel sfatul
bătrânei devine pe parcursul nuvelei o normă morală. Finalul aparține tot bătrânei. Fără să știe
ce s-a întâmplat la Moara cu noroc, aceasta preferă să accepte ideea că soarta este vinovată
pentru sfârșitul tragic al fiicei și ginerelui, și nu ignoranța manifestată de Ghiță: ,,Simțeam eu
că n-are să fie bine. Dar așa le-a fost dată.”. De altfel, finalul înscrie nuvela în categoria
tragicului prin îndrăzneala personajului de a înfrunta destinul. Cele două secvențe ce
reprezintă incipitul și finalul au în comun ideea că omul trebuie să își accepte destinul .

,,Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică care urmărește modul în care conflictul
exterior se reflectă în planul conștiinței personajelor. Prin Ghiță, Slavici demonstrează că
patimile puternice pot să distrugă.