ANEXA 4.

TEXTE DE PLASAT PE NIVEL

Citiți textele de mai jos și specificați ce nivel de competență ar trebui să aibă elevii
pentru a putea utiliza aceste texte în vederea dezvoltării competenței de receptare a
unui mesaj.

1. Un hoț nervos
Cu câ teva zile în urmă am citit o știre amuzantă despre un hoț nu prea talentat. Nu știm
sigur câ t de adevă rată a fost întâ mplarea, dar se pare că un bă rbat în vâ rstă de treizeci și cinci de
ani avea nevoie de o haină nouă de iarnă . S-a dus la cel mai apropiat magazin, unde s-a uitat la
produse vreo cincisprezece minute. În timp ce se uita, era extrem de relaxat și pă rea un client
obișnuit. Cerceta fiecare articol cu ră bdare, fă ră să se gră bească . În sfâ rșit, a gă sit o haină care i-a
plă cut foarte mult. Hotă râ ndu-se să o fure, a plecat din magazin îmbră cat cu haina cea nouă. Dar, a
lă sat în magazin haina lui cea veche în care, din pă cate, se aflau și actele sale de identitate. În ziua
urmă toare, observâ nd că îi lipsesc actele, a fost atâ t de supă rat încâ t nu și-a mai amintit ce s-a
întâ mplat cu o zi înainte. Era ferm convins că actele i-au fost furate de un hoț și repede s-a dus la
poliție ca să facă o reclamație și să ceară ajutor. Imediat ce a ajuns acolo, a spus cum se numește și,
înainte să spună pentru ce a venit, a fost arestat. De ce? Deoarece, cu o zi înainte, proprietarul
magazinului s-a dus la poliție cu haina veche în care au fost gă site actele lui. E greu de spus câ te zile
va petrece la închisoare pentru această lipsă de atenție, dar, cu siguranță , data viitoare se va gâ ndi
de două ori înainte de a merge la poliție să facă o reclamație. A fost interesantă știrea, nu-i așa?

2. Despre Vlad!

2. Salut, sunt Vlad! Am două zeci de ani și sunt student la Facultatea de Informatică . Voi vorbi puțin
despre mine. Nu este foarte greu, pentru că sunt informatician și nu fac multe lucruri într-o zi. Îmi
place să lucrez toată ziua pe calculator. Seara, mă întâ lnesc cu prietenii mei și mergem la cinema
sau jucăm baschet. Nu mă uit la televizor și nu-mi place să citesc. Prefer jocurile pe calculator.
Uneori, câ nt și la chitară . Nu sunt foarte talentat, dar sunt un informatician foarte bun. Asta e tot.

3. Cărţi personalizate

Mi-a căzut, întâ mplă tor, în mâ nă o carte pentru copii al că rei erou este... însuşi cititorul. Cu
alte cuvinte, o carte personalizată – în locul personajelor, autorii pun puncte-puncte care se
completează cu numele viitorului proprietar, al prietenilor, colegilor, învă ţă toarei... Ş tiu că şi
copilului meu, la şcoală, i s-au oferit asemenea că rţi: ideea era ca, din receptor pasiv, să devii
personaj activ, implicat în acţiune... Copilul meu nu a fost prea încâ ntat de ofertă . Era, probabil, deja
prea mare, dar ştiu că învă ţă toarei şi altor copii ideea li s-a pă rut nemaipomenită.
Ş i mie mi se pare simpatică , ca tot ce reprezintă , în materie de copii de diverse vâ rste şi de
educaţia lor, inovaţie şi, într-o oarecare mă sură, experiment. Am citit chiar una dintre că rticelele în
cauză , intitulată Prietenul meu, Codruţ. Am făcut-o pentru că , în privinţa că rţilor de copii apă rute la
noi, încă am îndoielile mele: nu sunt convinsă că autorii şi editorii noştri au nimerit tonul cel mai
potrivit pentru a fi atâ t pe placul primei vâ rste de auditori, câ t şi pentru a-i educa. Unele dintre
publicaţiile ce le sunt adresate sunt total lipsite de imaginaţie, fade, scrise într-un limbaj neatractiv;
altele, formulate mai pertinent şi cu mai multă imaginaţie, sunt lipsite de partea educativă. Visul
meu este să gă sesc poveşti deştept şi neaşteptat scrise, care să le dea copiilor şi câ teva lecţii
implicite pentru diverse situaţii din viaţă, dar fă ră să fie didacticiste sau moraliste.
Nu am prea întâ lnit un asemenea tipar în că rţile semnate de autori româ ni. L-am gă sit însă
în traducerile adresate preşcolarilor sau „şcolarilor mici“ (terminologia îi aparţine doctorului
Că praru, în celebra sa carte, Mama şi copilul). Era vorba fie de ursuleţul Winnie şi prietenii săi, fie de
ştrumfi, iar aventurile lor erau prezentate într-un fel discret moralizator. Concluzia era, în general,
urmă toarea: să fim buni şi toleranţi cu prietenii noştri, să -i ajută m, să le spunem în faţă ce ne
nemulţumeşte, să lă să m de la noi câ nd e cazul... La care se adaugă stratul mai superficial, dar
necesar, de învă ţă turi pragmatice, de genul trebuie să fim conştiincioşi la şcoală , să ne spă lăm pe
dinţi, să nu intră m în vorbă cu necunoscuţii...
În această din urmă categorie intră şi Prietenul meu Codruţ. Că rticica, scrisă de Ioana Radu, a
apă rut la Editura Aquanet, în 2005. Sub numele autoarei stă scris: „Cu acordul Ministerului
Educaţiei şi Cercetă rii“, pentru că volumele în cauză au fost distribuite prin şcoli. Pe pagina
urmă toare, sus, e dedicaţia – „Această carte a fost scrisă special pentru..., elev la..., de la mami şi
tati“. Personalizarea e înduioşă toare şi cred că e importantă pentru un copil pâ nă -n 10 ani: sub
dubla egidă a şcolii şi a pă rinţilor, sfaturile din carte au mai multe şanse să fie luate în serios. Chiar
şi ilustraţiile – nu în cele mai vii culori, ceea ce le conferă o involuntară nuanţă de tristeţe – au o
anumită că ldură . Textul însă e strict didactic, lipsindu-i partea de imaginaţie de care vorbeam.
Altfel, sfaturile incluse în că rticică sunt câ t se poate de utile pentru copiii care merg neînsoţiţi sau
care stau singuri acasă. Aceştia sunt învă ţaţi cum să traverseze strada, ce să facă dacă îi urmă reşte
cineva, cum să nu intre în vorbă cu necunoscuţii sau să nu le deschidă uşa, cum să nu comită „acte
de vandalism“. Mesajul că rţii e câ t se poate de binevenit, iar iniţiativa – lă udabilă, ca şi adresarea
personalizată ; însă vocabularul, prea tehnic şi aparţinâ nd mai curâ nd limbajului poliţiei decâ t celui
al copiilor, mai poate fi îmblâ nzit.
4. Mesaj pentru Ioana

Dragă Ioana,

Vacanţa este aproape şi mi-e foarte dor de tine. Îţi propun să vii câ teva zile în vizită la mine,
la Cluj. Eu sunt liberă toată să ptă mâ na şi putem vizita Gră dina Botanică . Ț i-am spus că este
locul ideal pentru o plimbare mai lungă . Ce pă rere ai despre propunerea mea? I-am scris și
Mariei ca să o invit și pe ea. Știi că mâ ine va începe și Festivalul Internațional de Film
„Transilvania” (TIFF), iar Mariei îi place mult să meargă la cinema. După ce o să primesc un
ră spuns și de la Maria, te anunț dacă vine și ea. Te rog să -mi ră spunzi repede ca să pot face
un program. Poți să -mi faci niște sugestii. Tu ai mai fost la Cluj și știi deja ce posibilită ți
avem. Nu uita să -mi scrii cu ce tren poţi veni ca să te aştept la gară . Dacă nu ai timp pentru
un mesaj, poţi să -mi telefonezi, seara, după ora 8. Aştept cu mult drag să te vă d!

Pe curâ nd, Adela

 5. Violenţa în mass-media

Majoritatea cercetă torilor sunt de acord că televiziunea influenţează atitudinile, opiniile şi

comportamentul uman. Dar cum are loc această influenţă , câ t de puternică este aceasta în
comparaţie cu alte influenţe sunt întrebă ri deschise încă. Potter, în studiul asupra literaturii din
domeniu, observa nesiguranţa cercetă torilor în ceea ce priveşte efectele existente. El sugerează
că ar fi 19 efecte posibile, dar lista sa nu este definitivă . Alţi autori, referindu-se la literatura
existentă , au ajuns la concluzia că posibilele efecte negative ale televiziunii sunt reduse în
comparaţie cu cele ale familiei, şcolii şi cercului de prieteni.
Specialiștii afirmă că nu expunerea la violenţa TV a adulţilor sau a adolescenţilor îi
îngrijorează , ci expunerea copiilor. Violenţa din mass-media poate avea efecte pe termen scurt
asupra adulţilor, dar efectele pe termen lung se pare că au loc numai în cazul copiilor. Este însă,
cu siguranţă , adevă rat că violenţa televizuală nu se află la originea tuturor comportamentelor
agresive ale copiilor. La fel de adevă rat este şi că anumiţi copii pot fi mai ușor influențați decâ t
alții, însă, pe majoritatea copiilor, efectele violenţei televizuale îi fac să devină şi mai impulsivi
decâ t ar fi fost în alte condiţii.
În ultimii trei ani, în Româ nia au fost desfă şurate mai multe studii referitoare la violenţa din
mass-media, care au investigat atâ t conţinutul violent din emisiunile TV, câ t şi practicile de
consum media (inclusiv TV) ale copiilor şi adolescenţilor. Rapoartele de cercetare postate pe site-
ul Consiliul Naţional al Audiovizualului conţin foarte multe detalii referitoare la tema pe care o
discutăm aici. Însă datele acestei cercetă ri trebuie supuse unor analize secundare ulterioare,
pentru diferite analize, de explorare şi de confirmare.
De fapt, peste tot în lume, sectorul audio-vizual se confruntă cu un conflict de interese în
ceea ce priveşte violenţa: pe de o parte, dreptul la libertatea de exprimare şi de creaţie, esenţial
pentru o societate democratică , iar, pe de altă parte, protejarea celorlalte drepturi ale omului, în
special a drepturilor copiilor. Se pune problema limită rii violenţei în programele televizuale, fă ră
a-i ignora prezenţa în viaţa reală sau a restrâ nge libertatea de informare.
(după „Dilema veche”, nr. 118/ 2006)