IBlestemul perfectionistului

Poate ca te-ai laudat de multe ori cu asta ,, sunt un perfecționist!”, exclamat cu mandrie imi plac
lucrurile bine făcute. Dati apoi iti dai seama ca sunt putine lucrurile pe care le duci la final...pentru că
nu pot fi perfecte. In primul rand vrei sa ai tot timpul chilotii curati..daaaa cum faci asta? Iti bagi 2 -3
perechi de schimb la tine? Iti instalezi un bideu? Dar uiti ca se fapt pentru asta s-au inventat chilotii,
pentru ca un pwrfextionist isi dorea mereu pantalonii curati, numa bine ca o alta perfectionosta a
imventat tampoanelw zilnixe..si tot asa, cu fiecare strat mai aproape de perfectiune.

Perfectionismul deprima de la primul semn de imperfectiune: un rid , un repros, o observație. Daca

mu deprima indispune si mai apoi frustreaza.Iar daca in oglinfa cad te privesti cu mandrie cat de
perfect ai evoluat, tipi lq cei din jurul tau care sunt niste imperfecti.

Tinzand spre perfectiune riști sa devii un quiter/ renuntator iar una din legile omenirii e ca devii ceea
ce faci. Fiecare actiune pe care o faci la un moment dat si are ceva in comun cu o actiune viitoare,pur
si simplu te defineste, fara sa vrei. Gandeste-te ca nu dai importanta unui aspect din viata ta, ti -e
lenw pur si simplu sa te trezesti devremw in weekend si astq cu timpul te transforma intr-un lenes de
weekend. Si cqns in sfarsit ai xonstientizat asta, pur si simpli nu-ti mai pasa.De ce?!!. Pentru ca te-ai
obisnuit asa. Obisnuinta te face perfect sau imperfect?! Aceasta-i intrebarea

Cand iti dai seama ca ceea ce faci nu va fi perfect, il dai pur si simplu deoparte, il numesti ,, o
incercare esuata” si treci la urmatorul lucru sperand ca asta o sa -ti iasa mai bine.

DE exemplu la un moment dat m -am apucat de impaslit lana si...unele chestii au iesit chiar dragute
si mai mult decat atat am vazut cateva lucrari laudate, mult mai proaste decat ale mele si cu toate
astea le lipsea ceva lucrarilor mele...perfectiunea

Am inceput sa scriu cateva carti si nici din asta nu stiu daca va iesi mai mult de o brosura, totusi am
abandonat toate subiectele pentru ca...n -aveau dialog sau n avea acel ceva care sa atraga. Desi la
viata mea am citit cateva carti fara dialog sau cari fara sare si piper, pe unele le-am abandonat pur si
simplu, pe altele le -am stivuit in categoria ,, carti mai putin bune pe care le -am citit,, si am incercat
sa le uit se pare ca inca imi mai amintesc de ele.

Am citit cateva carti care m-au pacalit cu titlul si am cautat pana in ultima pagina acel ceva pentru
care am dat banii pe carte dar m -am.multumit cu vreo fraza motivatoare infipta in cap.

Dl. Dinica in flimul. Filantropica. spune ca ,, Mana intinsa care nu spunķe o poveste, nu primeste
pomana,, cam asa e si cu cartile, mai nou filmele. Daca ramai cu povestea in cap (chiar daca e a shitty
story) o povestesti mai departe, daca nu, nu. Si totusi in orice lucru rau e ceva bun chiar si in gunoi.
Cu timpul-am perfectionat, am invatat sa vad si sa inteleg ceva chiar si din nonsensuri. Vad ceva bun
in orice, se pare ca asa s-a produs evolutia. Oare focul a fost bun de la bun inceput?! Nu trebuie sa tr
muncesti prea tare sa vezi la nivel de substrat,,Squid Game” desi la prima vedere e un film plin de
sange, ineptii si periculos pentru mintile nematurate. Ti-ai ucide un prieten de copilarie ca sa te
salvezi pe tine? Ai face orice ca sa -ti schimbi destinul? Care-ti sunt prioritatile? Si mai ales : crezi ca ai
scapa normql la cap din toate astea? Dar nu vreau sa fac comentariu pe text, cu acest supliciu se
ocupa scoala ( cel putin cea romaneasca).

De cate ori m-am gândit sa inventez o poveste am avut impresia ca s-au spus toate, Povestea mea
adevarata e una clasica: m -am nascut, normal, natural fix pe calea aia pe care vin majoritatea
oamenilor pe pamant ( in timp metoda s-a perfectionat si s-a inventat cezariana. Pe la 6 luni mama m
-a dus la bunica sa ma creasca, intr-un sat la tară, cu aer curat, ieșire la garla si vedere la munti, cu o
bunica cum doar in povestile cu zane gasesti, cu un bunic ager, puternic, morocanos si cu o inima de
piatra care atunci cand se topea devenea aur curat.Se topea greu si rar. Cadrul copilariei mele a fost
unul idilic, cam asa cum unii oameni isi imagineaza raiul. Fix raiul ala din care am cazut pe la 6 ani
cand am venit in Bucuresti, la civilizatie, pentru a primi o educatie corespunzatoare pentru un copil
cu potential peste masura sau cel putin asa a crezut tatal meu pana am luat prima nota de 7. O nota
imperfecta pentru el dar acum, cand stiy cateva lucruri, imi dau seqma ca 7 este nota perfecta. E nota
aia care nu te face sa te culci pe o ureche ca esti bun si le stii pe toate dar nici nu te face sa cazi
intabara prostilor, incompetenti, care ,,atata pot”. Uneori luam cate o nota de 9 si nota asta imi
dadea parca aripi dar pentru tata cea mai buna nota era 10. Nota perfecta pe care am atins-o de
putine ori si care nu a fost suficient de documentata ci doar luata la noroc. Norocul de a pica pe
subiect. In clasa a 5a, imediat dupa revolutie, cand toti copiii dw militeni aducatori de orhidee
invatatoarei sau cei aducători de sapunuri Fa, incepusera sa ia note mici, am avut ideea stralucita de
a-l impresiona pe directorul scolii, profesorul nostru de istorie dl Axioti pentru care aveam un
respect deosebit. Pur si simplu am invata lectia de zi plus lectia urmatoare, mi-a dat un 9 sau un 10
dar nu asta a contat ci admiratia din ochii lui, stupoarea colegilor care ma catalogasera sters ca pe,,
colega din a doua banca”.

-Tataie ce ai in geanta aia? ( o geanta de piele care ma fascina, era geanta lui de serviciu)

-Sămânța de gură cascata! Imi raspundea aprig, apoi isi zambea in interior, singur la gluma lui.

Dar nu-mi pasa, pentru mine nu era o gluma era ceva serios.In mintea mea se tesea o poveste
despre aceasta sămânță pe care el o cara in geantă maro, de piele, imi imaginam ca acolo la Filipesti
la mina unde se ducea el, era plin de campuri cu niste plante ciudate care in loc de palarii de floarea
soarelui aveau niste guri cascate, culmea, fara niciun dinte lipsa. Mai tarziu, mult mai tarziu am vazut
la televizor prin filme niste plante carnivore care semanau cu cele din mintea mea. Povestea asta s-a
intamplat pe cand aveam doar trei ani sau poate chiar mai putini iar la varsta aceea nu cercetezi
vorbele, le iei ca atare si crezi in ele, de aceea cred ca e foarte important ce fel de seminte plantezi in
capul unui copil, fara sa o bagi p-aia cu: ,, e prea mic, nu intelege” sau ,, e si el mic, lasa-l in pace”. Eu
imi amintesc numeroase episoade de pana sa merg la gradinitia si apoi din gradinita, cred ca as putea
scrie o carte pe baza amintirilor mele din gradinita cu povesti de dragoste, intrigi, chiul, pozne,
evadarea de la o educatoare la alta, roluri la serbarea de Craciun, drama cadoului de Craciun. La 6 ani
cand am plecat la scoala, aveam capul deja plin de imagini, ganduri si intrebari.

Dar in capul meu se adunase prea multi fluturi si licurici iar la scoala Tovarasa invatatoare, o femeie
blajină cu ochi calzi si par aranjat care m -a luat intr-o zi de coada ( lucru la care țineam enorm ,
pentru ca de frica păduchilor bunica ma tundea mereu foarte scurt)- deci la momentul respectiv
coada de.par avea doar cativa centimetri), stiu ca am pus paranteza in paranteza si acum mai fac o
alta paranteza,far sunt la varsta la care nu mi mai pasa de toate rahaturile si in plus nicio critica nu-mi
poate detrona autocritica, doar suntem perfectionistice matca iadului vorbim aixi?!, asadar tovarășa
blajina a scuturat cu capul meu deasupra bancii, periculos de aproape dar nu suficient cat sa-mi
julesc nasul, doar pentru ca scriam prea mic si dansa nu vedea, insa mie scrisul acela mic mi se părea
aproape de perfectiune, il admirasem deunazi in temele prietenei mele, pe când ne făceam temele
impreuna, si -mi spusese că avea numai 10 la caligrafie. Cum eu nu eram un geniu dar puteam scrie
binisor atat cu dreapta cat si cu stanga si cum scrisul meu in formare putea copia cam orice scris pe
care-l vedea, inclusiv pe cel al mamei mele, lucru care-a ajutat mai tarziu in falsificarea semnatirii in
carnetul de note sau pe tezele cu note sub nivelul meu.
Acum e momentul să vă intrebati ce relevanta are? si de ce nu am o continuitate in ceea ce spun
adică nu prea reusesc sa termin o poveste pentru ca ajung rapid in alta. Si am sa va raspund
asa..pentru ca las lucrurile sa curga fara sa mai am pretentia de la ele sa fie perfecte. Pur si simplu am
impresia ca forma de perfectiune este atinsa de un om doar atunci cand se.naste, sau poate
intrauterin. Din prima zi, omul devine imperfect, si trebuie infasat , hranit, domesticit si dresat, orice
forma de impotrivire te poate face sa porti o vreme eticheta de needucat. Copiilor le mai ramae o
vreme lucruri valoroase din aceasta perfectiune, lucruri pe care o vreme nu i le poate lua nimeni,
libertatea mintii, pot merge oriunde cu imaginatia, pot visa. Copiii sunt liberi, intr-o forma sau alta
dar nu pot ramane asa multa vreme si asta cam pana cand inteleg ca exista moartea. Unii afla.mai
devreme, altii mai tarziu, unii afla cu durere sfasietoare pentru cineva apropiat, altii ca mine sunt
dresati cu durerea in timp...dar nu pricep nimic din asta. Mamaie venea si ma lua de la gradinita ca sa
mergem la cineva cu lumanare, nu cunosteam pe nimeni, oamenii din sat imi erau toti egali,mersul
cu lumanare era ca o vizita pentru mine, ceva normal. Doar ca cine ne primea, nu ne primea cu
zambete ci cu o fata umflata de plans...nu ma afecta pe vremea aia sau cel putin asa am crezut. Intr -
o zi am mers la o fetita, putin mai mare decat mine si bunica m-a ridicat sa o vad cum dormea in
cosciug linistita, cu ochii atat de incercanati, imbracata in alb, un inger dormind, imi amintesc vag
imaginea, vag mirosul si de cate ori ma inntorc in timp la momentul acela mi se strange inima si mi
se pune un nod in gat., automat, ca si cum ai apasa un buton. Atunci am întrebat de ce are pielea asa
de inchisa in jurul ochilor, ce s-a intamplat cu ea, de ce a murit, apoi am mers acasa si.mi-am vazut
de viata mea. Probabil ca tot episodul s -a închis intr-o capsula a timpului in creierul meu si din cand
in cand se deschide cu incordare si tristete. Azi pare o barbarie sa duci un copil la o inmormantare, eu
am incercat sa -mi tin copiii cat mai departe de aceasta vizualizare a mortii, ei o vad in filme si li se
pare ceva departe de ei si ireal. Desi poate azi ar parea o barbarie mergi cu copilul la un priveghi desi
n-are vreo legatura cu respectivul, cartile de povesti pentru copii au moartea in prim plan, cu
circumstanțe atenuante de inviere. Desi bunica mea a.fost cel mai bun si frumos om din viata mea se
pare ca nu era perfecta totusi pana la 6 ani a incercat din rasputeri sa hrănească semintele de gura
cascata din capul meu , cu o gura atasata si pornita probabil pe ,, de ce? Cu o minte fascinata de ceea
ce se.intampla in jurul meu si cu o motivație debordanta care ma facea sa ma trezesc dimineața si sa
caut pe urzicile inca ude, licurici, sa-i fac prizonieri intr-un borcan ( mare valoare pe timpul
comunismului, cand sticla de plastic nu exista nici in imaginatia oamenilordin lumea mea) si sa le dau
drumul seara in casa doar ca sa vad cum lumineaza. Nu stiu daca la vremea aceea cautam pur si
simplu o solutie pentru lipsa curentului la care eram supusi aproape in fiecare seara, la lipsa bateriilor
din lanterna bunicului, pe care la un moment dat un var de-al meu le cam sparlise si-n negrul
intuneric (caci nu aveam nici telefon cu fir barem vreun mobil cu lanterna iar lumanarile erau doar
cele de.la biserica si gazul pentru lampa era scump si greu de gasit), in negrul intuneric cum
spuneam, tataie injura cu patos de morti si sfinti, anafura, cristelinta, toaca, soarli (mi dat eu seama
mai tarziu ca era de fapt soarele), mir, patrafir si toate obiectele bisericesti pe care le cunostea, ca
doar isi petrecuse niste ani de copil pe jumatate orfan, pe jumatate renegat intr-o mănăstire de maici
la Cernica. De la el nu prea aflai amanuntele astea, le inchisese bine intr-un beci al mintii, încercase
sa-si ierte tatal care parasit cu un copil mic isi gasise alta muiere, ca -n basmele fratilor Grimmm, ce
nu spune nimeni in povestile astea NICIODATA, e substratul sexual, care pe unii barbati ii face sa
ucida orice urma de omenie din jurul.lor pentru cateva minute de sex, de cele mai multe ori
supraestimat. Nu, nu sunt vreo frigida...dar hormonii sunt ca niste caluti pe care daca nu stii sa -i
stapanesti, iti tropaie in creier si-n inima si -ti distrug viata daca il lasi pe altul sa ti-i stapaneasca. Ca
tineti bine minte ce va spun oricat de iubiti veti fi, voi insisi trebuie sa va autoiubiti, nu, nu sa va
masturbati..aia nu e iubire. Masturbarea e un proces de a elimina tensiunile sexuale si de a-ti
limpezi.mintea, trimitand tropaitorii in tarcul lor.
D-asta zic ca perfectionismul asta e un blestem, am o explicatie pentru orice, am cate o teorie in
legatura cu orice dar de cele mai multe ori mi-e teama sa nu le enunt doar ca sa nu fiu urat
de.posteritate asa cum multi il uram pe Thales sau pe Pitagora, nu-i⁸ uram dar le -am dori sa-si bage
teoremele alea undeva , cu varful triunghiului isoscel inainte si la patrat cu tot cu catete si ipotenuze,
direct proportional cu utilitatea lor in zilele noastre, im viata de zi cu zi.

Nihil sine Deo! Dar oare Dumnezeu e perfect?! O profa din liceu spunea ca nota 10 e doar pentru
Dumnezeu, avea o intreaga teorie cum ca la ora de romana daca inveti foarte bine ceea ce ti preda si
ce ai in manual, nota maxima obtinuta va fi 7, olimpicii vor lua 9 si totusi prima nota obtinuta la ora
de romana a fost 9 si fara sa fiu olimpica si fara sa fi invatat ceva din manual sau extra, o simpla
compunere depre moartea tragica a unui var de al doilea cu prea multa increderein el, totul citit cu o
voce sugrumata de emotie, a starnit lacrimi si o nota aproape maxima, asadar regulile au fost făcute
pentru a fi incalcate. Oar pentru mine 7 oricum era nota mea, rareori mai luam un 8. Fac ce fac si ma
intorc la scoala, se pare ca acolo se cere cel mai tare perfectiunea e meditata, laudata, etichetata si
notata. Si cu toate astea dupa 12 ani de scoala (romaneasca cel putin) , te trezesti imcompetent sau
chiar un analfabet functional cu diploma de bac , te duxi sa -i con ingi p-aia sa te angajeze la
McDonalds si promiti ca vei fi sclavul perfect. Chiar vei reusi cateva saptamaniin care iti vei pune in
pericol sanateatea fizica si mentala Din punctul meu de vedere scoala mutileaza creativitatea, liceul
frustreaza si detrabaleaza socializarea. Am invatat mai multe lucruri interesanye de la prima
drumetie pe munte, cu bani putin, rucsacul in spate, mancare limitata si cazare nerezervata, totul la
limita. Un traseu in care am vazut norii de sus si foamea de jos. In varful muntelui esti mai aproape
de Dumnezeu si te simti perfect, esti mandru ca ai picioare puternice, o bluza groasa si o inima in
piept. Prima ploaie insa iti da de gandit si totusi fericirea sta in lucruri atat de simple dar unora
inaccesibile nu doar din punct de vedere fizic ci la la nivel de inconstienta. Uneori inconstienta poate
fi perfecta. V-am spus doar ca in orice rau exista un bine, trebuie doar sa -l vezi. Sunt momente in
care raul poate fi asa de puternic incat n’ai cum sa vezi ceva bun in asta.

De exemplu multi n-au vazut nimic bun in pandemia Covid, izolarea, regulile incoerente, lipsa
informatiilor, criza hartiei igienice, frica de oameni nepurtatori de masca sau virusati. Eu m-am
regasit, aveam nevoie de un timp cu mine, de liniste, de incetare a ritmului, de constientizarea
lucrurilor importante din viata mea, de somn si o da! de o mica intoarcere la lucrurile simple, pranzul
in familie intr-o zi de joi. Desi o pandemie in sine nu are ceva bun se pare ca de-a lungul anilor atat
pandemiile cat si razboaiele au cam resetat lumea si uneori i-a dat un sut in cur sau si mai grav o
bomba nucleara. A fost aceasta bomba perfecta? Pentru cine?!

In capul nostru toti suntem perfecti asta pana ne deranjam la stomac si constientizam cat de fragilil
suntem. Oricum suntem niste cacaciosi Cacaciosii perfecti care au făcut din asta un tabu. Pe mine
orice subiect depre cacat ma dezgusta. Cum poti frate sa ai o discutie pe tema asta? Si totuși pe multi
i-am auzit laudandu-se ba cu consistenta, ba cu regularitatea. Eu am evoluat acum strang rahatul
cainelui pe strada sau in parc. Ieri fiind intuneric il cautam cu lanterna de la telefon, nu pe caine, pe
produs. Oare ....rahatul e forma suprema de functionalitate a unui organism viu?!. Pai daca da, atunci
de ce naiba ne ascundem?!

Am suferit mereu de un complex de inferioritate fată de oamenii mai mari, inteligenți, mai..sus pusi.
Fiind cu fiica mea in spital, cand venea doctorul sa mi explice ceva din cauza emotiilor eram
incapabila sa i adresez o intrebare. Pana cand cineva m a pus sa mi-l imaginez pe wc... oare de ce
asta.il umaniza?!! In ochii mei a devenit unul de al meu. Cu toate astea uneori uit sa -i pun pe.un wc
pe cei din fata mea, mai ales pentru ca unii am impresia ca digera cuvinte. Probabil si eu fac asta
uneori doar ca la mine autocontrolul a devenit o putere, o putere atat de mare incat intr-o discutie
multi ma subestimeaza.
Nimic nu e pentru totdeauna si cu toate astea nimic nu se pierde , totul se transforma. De exemplu
ciupercile pot transforma orice putreziciune in element. Mereu am crezut ca viermii detin puterea
cea de pe urma pentru ca ei la un moment dat ajuta carcasa, in care ai locuit o vreme, sa se
descompuna. As vrea totusi sa aflu in ce se transforma Mos Craciun atunci cand nu mai crezi in el, in
monstru?, im sacrificiu? In deceptie? In constientizare? Sau in nimic?!!

-Mami, mami! L -am vazut pe Mos Craciun, avea ochii asa de albastrii ca ai tai. Pacat ca ai plecat in
vecini si l-ai ratat!

MOs Craciun a fost perfect dar doar pe timpul celor 8 ani in care am crezut in el, dupa aceea m-a cam
pus pe ,,hold,, o perioada si de fiecare Craciun reuseam sa-mi arat dezamagirea intr-un fel sau altul.
Mama nu se pricepea la cadouri la fel de bine ca Mosul iar eu......eu n-am înțeles nimic din
asta...pana cand copiilor mei le sclipeau ochii si le tremura sufletelul plin de spiritul Craciunului..doar
ca in timp se maturizeaza si perfectiunea Crăciunului devine imperfecta si se transformă in salata de
boeuf, sarmale si carnati toate depuse pe colacelul de salvare.

Fara nicio legatura cu textul de mai sus as dori ca toti maniacii depresivi care au crezut ca se pot
incadra in tiparul ,Perfectionistul perfect”, sa închidă ochii si sa si imagineze ca sunt praf, ca nu sunt
ei cei mai buni si chiar daca isi mentin chilotii curati permanent sa-si faca dracu o programare la
oftalmologie si un consult la cap poate asa vor realiza ca sunt niste Perfecti imperfecti defectivi de
grad de comparatie. Daca si fac consultul in Romania, sa ma sune, cunosc un spagar perfect care da
adeverinte bune, ii spui ce sa scrie si -ti scrie ce vrei, exact ca atunci cand te duci la doctorul de
familie.

-Buna ziua! Spun in timp ce mi trag mucii pe șestache ca sa nu-i suflu ca scroafa, de, am si o sinuzita,
tusesc din toti plamanii..

-Buna ziua, da ...de cand nu v-am vazut!!! Cu ce ocazie pe la noi??? Ma intreaba doamna doctor cu
un zambet pe care unii actori ar fi gelosi.

-Iete , eram in trecere si m-am gandit sa stau doua ore la usa dvs ca sa va dau o ciocolata (are diabet)
si sa va vad mutrele acre (asistenta macar e obosita, se vede)

In schimb spun:

-Sunt racita de doua saptamani si nu -mi mai trece.

Zice amabil cu un zambet fortat:

-Si ce sa va dau?

- Pai tot ce nu pot lua fara reteta: xanax, iarba, algocalmin, ma—ta

In schimb ii zic doar de algocalmin si ceva de supt, imi suflu mucii zgomotos, tusesc si-mi timp ce-mi
scrie reteta imi vine ideea perfecta. Ma aud spunand cu o voce tremuranda.

-SIii stiti, n -as vrea sa -mi imbolnavesc colegii de serviciu ( desi in doua saptamani au avut timp sa ia),
credeti ca se poateee.sa-mi dati un concediu meddical

-Da, bineinteles

-Perfect. Veni Vidi Vici..Yuppiiii, deja imi simt sinusurile eliberate, endorfinele tropaind,
neuroniii...neuronii??..Neuronii??..nu ma aud...astia cred ca dormeau...

-Ai adeverinta de la serviciu cu data de azi?

- Nu, dar incerc sa aduc maine.

-N am cum, trebuie cu data de azi, si oricum nu puteam sa-ti dau mai mult de trei zile...

Vroiam sa -i spun de migrene, de analize, de tot neamul dar...legislatia e de vina si Decebal mi-a fost
chiar simpatic.

Dupa trei ore din viata mea petrecute pentru o reteta pornesc intr-un pelerinaj al farmaciilor, stau la
cozi respectuos si la a opta farmacie accept sa cumpar substitutele; si cica sa ma mai duc la doctor si
cica de ce am asteptat două saptamani...in primul rand imi place ca orice boală pe care o dezvolt sa o
las sa se perfectioneze, eu nu ma lupt cu toti prostii. Ar fi plictisitor...desi pe partea asta cu lupta ...de
prin adolescentq am prefer sa fug. Fuga nu-i frumoasa dar e sanatoasa! Nu -mi place sa.-mi consum
energia prin certuri, nu exista o cearta perfecta, de luptat...doar la bataoe ma pricep...in rest, mi se
rupe, pentru ce?! Pe la 15 ani am emis ipoteza in care cu vremea am inceput sa cred ca la 20 de ani
voi muri. SINCER?! Ce pana mea pitea sa mai fie dincolo?!! Serviciu, lupta pentru bani, copii de
crescut, rufe de spalat ( rufele se spălau la mana pe vremea mea). Asa ca spuneam in stanga si in
dreapta ca gata , la 20 de ani abamdonez viata, pana la 30 traoesti, te distrezi, te doare la
basca...dupa aia, mi-era prea lene sa mai traiesc..dar...pe la 17 ani a aparut un individ in viata mea,
mi-a sucit mintile ca un curcubeu in tirobpmba si m-am trezi azi la 20 de ani de cand am implinit 20
de ani ca...sunt p-aici..pur si simplu. Morala e ca daca nu te încurci cu niciun individ poti sa ti duci
planul perfect in aplicare daca nu..te-a luat dracu..poti sa traiesti si 100 si nici sa nu-ti pese.

Perfectionistul e tot timpul nervos, nemultumjt si asta pentru ca nu e tot timpul totul perfect.
Gaseste o imperfectiune in orice, curatenia nu e niciodata completa, vremea nu e niciodatape placul
lui si tocmai ce am gasit ascendentul Perfectionistului...Nemultumitul.

Blestemul perfectionistului e sa fie in majoritatea timpului nefericit. Nu se poate urca in toate

avioanel vietii. Si ii ies perfect doar maxim 5% din lucruri. Probabil ca nici macar lui Dumnezeu nu i-au
iesit toate lucrurile perfect. Oamenii....oamenii sunt dovada....dar florile? Nici macar florile nu sunt
perfecte. Nu toate....si au fost miliarde de incercari. Cu tepi, cu parfum, culori, rezistente sau mai
putin rezistente. Apoi ciupercile care se nasc din gunoi, din putegrai de unde apuca....nici macar ele
nu sunt perfecte...poate trufele..poate, si doar pentru ca se ascund atat de bine in intuneric. Izolarea
e cea mai buna forma de perfectiune. Linistea e cea mai perfecta zona de sunet. Echilibrul in tot si in
toate. Magnestismul, iubirea constanta si permanenta. Teoria, teoria de obicei e perfecta dar nu
permanent. Un moment uneori poate fi perfect. Un moment intr-o eternitate.

Soarele cu toate beneficiile lui nu poate fi atins, e izolat si totusi vizibil. De miliarde de ani da , dar
oare primeste ceva in schimb?!