Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
bobițelor.
Si nu știu cum dar bobul de fetiță era singurul care nu înțelegea nimic la școală,
ori pentru că bobul era prea mic ori pentru că școala era prea mare.
Tabla era prea departe și atât de neagră, literele pline de praf alb și atât de mici
încât bobul de fetiță abia putea să le citească. Iar când încerca să le scrie în caiet,
mâinile îi alunecau, literele fugeau de sub stilou, se împiedicau și cădeau toate
strâmb pe foaie.
« – Bob stricat ce ești, nu ești în stare să scrii o literă! » auzea ca prin vis foaia
foșnind! Vedea ca prin ceață foaia plină de roșu cum era smulsă și mototolită și
venea ca un ghem uriaș înspre ea. Iar bobul de fetiță se făcea una cu hârtia
șifonată de nu mai știai care-i foaia și care-i bobul!
Când încerca să citească dintr-o carte, parcă nu vedea bine. Își lipea ochii de
carte dar literele se lungeau și se deformau, unele se împingeau, altele se
ascundeau și bobul de fetiță abia reușea să prindă câteva cuvinte și sa le îngâne.
« – Bob prost ce ești, treci la locul tău! » Iar bobul roșu și usturat se strângea și se
întorcea în bancă.
Vorbea din ce în ce mai puțin căci credea că toate cuvintele ei sunt stricate, citea
din ce în ce mai puțin căci credea că ochii ei sunt stricați și scria din ce în ce mai
puțin căci mâna ei ar fi stricat foile.
Dar într-o zi, nu se știe cum, fetița cât un bob s-a întors de la școală cu o lucrare
pe care scria “Nota 10″. Nu mai luase “Nota 10″ până atunci căci era un bob care
nu lua niciodată note mari.
Era prima dată când vedea un 10 pe numele ei, nu-i venea să creadă că e chiar
nota ei!
Când s-a întâlnit cu un bob mai mare, a ridicat mândră foaia în sus și a zâmbit.
« – Tu? 10? Dar un bob stricat nu poate primi nota 10, probabil e o greșeală !»
Fetița bob a închis ochii, cum de uitase că era un bob stricat. A mototolit și a
azvârlit lucrarea udă pe care abia se mai zărea un 10 de cerneală întins de ploaie,
cu siguranță fusese o greșeală.
De-atunci fetița bob s-a ascuns într-o nucă și nu a mai luat niciodată un 10. A
continuat să se ducă la școală precum o nucă stricată. Si dacă uneori se întâmpla
să-i iasă ceva frumos, își aducea aminte că e o greșeală căci cum ar putea o nucă
stricată să facă ceva frumos.
Până când, într-o zi, s-a rostogolit pe-o cărare și s-a izbit zgomotos de trunchiul
unui Copac.
Copacul și-a scuturat frunzele de rouă, i-a zâmbit și i-a spus vesel:
« – Bună dimineața! Ai ieșit la lumină! »
Fetița bob era acum o sămânță încolțită, râdea cu cârlionții blonzi, plini de stropi
de rouă și se unduia ca un fir de lumină.