Miss Umbrela

1.

Acum, dragilor, trebuie să vă spun că lucrurile pe care vi le

povestesc, le-am aflat de la nepotul meu. Și mărturisesc că
atunci când le-am auzit am rămas cu gura căscată, destul de
mult cât să intre în ea o prună. Sau, mai bine zis o gogoașă!
Când mi-a văzut expresia de mirare de pe față, Seb a
interpretat-o ca semn de neîncredere și m-a întrebat :
-Cum, nu mă crezi ?
-Ba da, ba da…m-am grăbit să-l liniștesc, pentru că nu poți
pune la îndoială fantezia unui copil de 7 ani, iar Seb își
sărbătorise, de curând, cei 7 ani de acasă.
Miss Umbrela

2.
Sebastian Întâiul, de fapt întâiul nepot al meu, că până acum
am avut noroc doar de fetițe cu fundițe, e cel mai bun nepot al
meu, tocmai pentru că e singurul. E vesel și bine-crescut. I-a
întrecut, cu mai bine de două palme, pe toți cei din clasa lui.
La școală, stă în banca de la perete, cea mai din spate și sunt
foarte mândru de el. Ochii lui albaștri ca o picătură de
cerneală îndoită cu apă te privesc serios, chiar foarte serios,
mai ales de când Sebastian Întâiul a început să meargă la
școală. Adică de anul trecut.
Când Seb își face temele, aerul din jurul lui se mișcă încet,
încet, foarte încet. Din cauza asta și stiloul lui se mișcă pe
hârtie tot foarte încet, aproape la unison cu minutarul pendulei
de pe perete. Și când cade noaptea și Seb cade la fel de
obosit, lăsând restul temelor pe ziua următoare, care cu
siguranță are să fie mai lungă decât cea precedentă, că așa
se întâmplă întotdeauna dimineața, când te scoli și mergi la
școală.

3.
Miss Umbrela

Cred că v-am spus că Seb este foarte înalt. Nu atât de înalt

cât să ajungă la nori, dar destul de înalt cât să ajungă la
ultimul raft al bibliotecii și să șteargă tabla de sus până jos. Și,
fără îndoială mai înalt decât toți ceilalți din familia lui.
-Tu vei sta în ultima bancă, ești cam înăltuț i-a spus Doamna.
Cum ai spus că te cheamă?
-Se-basbas-tian, a șoptit mirat că limba i s-a blocat deodată.
-Așa, Sebastian, a pronunțat ea clar, răspicat si foarte repede
toate cele patru silabe ale numelui său.
-Se-baba-stian! l-a imitat colegul lui de bancă, Marc, râzând
vesel.
De atunci, cuvintele, deși îi sunau în minte ca susurul limpede
al izvorului, uneori rămâneau acolo, sau ieșeau pe jumătate.
Seb se gândi dacă și ceilalți copii pățesc la fel, dar nu-i
întrebă, iar acasă limba i se dezlega ca prin minune.

4.
Miss Umbrela
Era cam la două luni după începutul școlii. O lună Noiembrie
urâcioasă și rece. Doar Sebastian purta în ochii lui cerul senin
al verii. Nu și în suflet, dar cine poate vedea până într-acolo?
În fiecare dimineață, cum ajungea în fața Porții de intrare în
școală, îi dădeau lacrimile. Nu în șuvoi de nestăvilit ca apa de
la robinet, de își stropea tricoul, ci cumva și mai puternic, dar
într-un fel invizibil. Ciudat că se opreau în gât, unde era Mărul
lui Adam și îl făceau să tușească scurt.
“Mi-a intrat frigul în ochi și mă ustură”, zicea imediat și nimeni
nu se îndoia că n-ar fi adevărat, căci toți știau că acolo, cu un
cap mai sus, aerul e mai rece.

Totuși, în acea zi ploioasa de miercuri, Seb a reușit să-și

înghită lacrimile. Tocmai atunci, pe lângă el trecea Carla. Ea
stătea în banca a doua de la geam și râdea tot timpul, la fel ca
toate fetele. Asta se întâmpla, desigur, pentru că fetele n-
aveau Mărul lui Adam, ca să le oprească suspinele și n-aveau
încotro, trebuiau să fie vesele tot timpul.
Seb s-a așezat în banca lui și și-a scos grăbit penarul. Mai
avea ceva de făcut la tema pentru acasă. Același lucru îl
constată și Doamna când și-a aruncat un ochi pe caietul lui și
a țâțâit din buze. S-a oprit chiar în spatele lui și și-a sprijini
umbrela de perete. Era o umbrelă neagră, lungă care se
termina într-un gât de lebădă răsucit ca cifra 2.
Doamna zburdă până la tablă și se apucă să o umple cu litere
rotunjite asemeni găoacelor de ou. Seb nu putea ține pasul cu
ea, mâna lui se mișca încet-încet, în același ritm cu picăturile
de ploaie care se prelingeau din umbrelă : pic, pic, pic .
Întâiul meu nepot urmărea firele ude cum se strâng în bobițe și
cad pe podeaua clasei, unde deveneau invizibile .
-Sebastian, ai terminat de scris? îl întrebă deodată Doamna.
Te deranjează cumva, umbrela mea? Văd că te uiți la ea tot
timpul…
Miss Umbrela

-Nnu, nnu! Dar unde se duce toată ploaia care curge din ea?
Pe jos nu e nicio pică…
Seb a întors capul să-i arate. Umbrela nu mai era nicăieri. O
femeie subțire, îmbrăcată intr-o rochie verde cu picățele
Miss Umbrela
galbene stătea în locul ei, zâmbindu-i. Pe cap avea o pălărie
enormă de pe care se prelingeau niște rotocoale de apă. Dar,
cel mai surprinzător lucru era coșul plin cu gogoși care atârna
de brațul ei.
Pufoase, pudrate cu zahăr răspândeau o aromă căreia cu
greu i-ai fi rezistat. Seb parcă simțea gustul dulce, catifelat al
cremei de vanilie pe cerul gurii. Nările i se măriseră și simți că
nu se mai poate abține de poftă .
-Hai, drăguțule, ia o gogoașă! Sunt calde ! După ce-o
mănânci ai să te simți mai bine.
Femeia îi puse o gogoașă în mânâ. Era pudrată cu un strat de
zahăr care sclipea argintiu în lumina sobră a dimineții. Mușcă
pofticios. Din trei înghițituri o termină. A avut dreptate femeia.
Parcă se simțea mai bine . S-a șters cu mâneca hanoracului
dar tot simțea pe buze gust de zahăr.
S-a întors să mai ia una, dar femeia dispăruse și în locul ei
stătea, neagră și cu vârf ascuțit, umbrela Doamnei, din care
continuau să cadă picături mici.
Seb ridică privirea zăpăcit de tot. Oare a avut o vedenie?
Colegul lui de bancă continua să scrie, impasibil, literele
rotunjite. Doamna era în fața clasei. Toți ceilalti copii, se
concentrau aplecați ușor asupra caietelor. Totul era în ordine.
În pauză vru să-l întrebe pe colegul lui, dar ceva îi atrase
atenția: în colțul buzelor avea urme de zahăr vanilat .
-Și tu…?
-Și eu ce ?întrebă Marc.
-Ai zah…Nimic, lasă, mi s-a părut…, zise el și o zbughi spre
ușă, apoi pe culoar, ieșind în curte. Aproape că o răsturnă pe
Irina, fata care stătea în prima bancă si cu care se întâlnise
dimineața. Se uită scurt la ea și dădu din cap.
Toți, dar absolut toți copiii din jurul lui aveau urme de zahăr
vanilat, pe buze, pe obraz, pe nas.Și habar n-aveau de asta !
Seb incepu să râdă în hohote. Chiar Doamna părea că nu știe
că e puțin albă sub bărbie.
Miss Umbrela

Deci dragilor, Seb când s-a întors de la scoală, găsindu-mă

doar pe mine acasă m-a îmbrățișat si mi-a șoptit :
-Unchiule, cu ce era gogoașa ta ?