Ciob

-Mâine dimineață mă duc cu Crina, la lapte, mă lași ? Mă lași, mamă ? Mă laaași ?

Mama nu zice nimic, Potrivește mașina de tocat carne, pe dunga mesei. Șurubul se învârte
ușor în gol.
-Adu-mi o bucățică de ziar, zice ea. Ia de sub măsuța de televizor .
În sufragerie, sub măsuță de televizor, locul e gol.
-Nu mai sunt, i le-am dat ieri vecinei, aia de sub noi, de la parter, ăăă… nu mai știu cum o
cheamă.
Tata Bunu își târăște picioarele, venind în bucătărie.
-Doamna Dragu...Doar nu i le-ai dat pe toate ? Era un braț întreg …
În vocea mamei răsună mirarea îndoită de supărare. Dar se stăpânește.
-Cică face curățenie de sărbători… și șterge geamurile!
-Și noi n-avem geamuri..? bombăne mama.
-N-am știut că te superi așa … mare lucru, că doar n-am dat zestrea fetii, lasă că-ți aduce
Poșta azi alt ziar. Și tu nu folosești Scânteia la curățat geamuri că-ți dă vot de blam, dacă te
pârăște vreunul la Partid. M-a rugat frumos femeia…
-Cât de frumos te putea ruga …?! bombăne pentru ea mama, dar Tata Bunu ia de-a dreptul
întrebarea.
-A întrebat întâi dacă ești acasă. Nu erai. “Tulai doamne, ce rău imi pare, numai doamna
profesoară mă putea ajuta…Despre ce e vorba, poate vă ajut eu, i-am zis. “ Oh , nu nu , nu vreau
să abuzez, mă bucur că sunteți bine…
Tata Bunu o imită perfect, cum vorbește cu accentul ei de ardeleancă. Doamna Dragu e
mama Crinei. Lucrează la Confecția, de aia Crina are atât de multe plovere, de toate culorile.
-De ce n-aș fi bine, o întreb ? Că mă văd vânjos când mă uit în oglindă … da’ asta nu i-am
spus, că s-ar fi răsucit a bătrână …și auzi tu, ce mi-a răspuns: nu v-am mai auzit, de mult târșâind
picioarele … știți că în cubul asta se aude tot- tot, da, nu -i bai, sa fiți sănătos!
Bunu nu-i spune mamei că, dacă Crina din spatele maică-sii nu mi -ar fi suflat că n-o lasă
afară până nu termină treaba, nu i -aș fi dat ziarele alea. Oricum, nu înțeleg de ce face mama atâta
caz, că nu e nimic important în ele, pentru că dacă ar fi fost, nu le-ar fi stivuit sub televizor, așa
cum le găsea în cutia poștală, fără măcar să le deschidă.
-Bine, lasă că mă descurc cu niște hârtie igienică, face mama bucuroasă că a găsit metoda
să convingă șurubul să se strângă și-și amintește deodată de mine. Unde vrei să te duci mâine ?
-La coadă la lapte îngăim, stins, în timp ce mă gândesc că Tata Bunu, aflând că doamna
Dragu venise să ne ceară niște ziare, m-a trimis imediat cu ele în brațe.
Crina s-a bucurat și, ca mulțumire m-a chemat să-mi arate, cum cântă ziarul pe sticlă. Într-
adevăr, sub degetele ei, șomoiogul de hârtie se înnegrea, scoțând tot felul de sunete. As fi vrut și
eu să curăț măcar o bucată de geam, dar Crina nu m-a lăsat, pe motiv că sunt prea mică. Ce-i
drept ea era într-a șasea, iar eu abia intr-a treia. Dar asta n-a împiedicat-o să mă cheme să
mergem mâine, cu noaptea-n cap, după lapte.
-Cu cine te duci ? mă interoghează mama, în timp ce îndeasă carnea în mașină. Mie îmi
tresare inima, de speranță. Știu că dacă n-a spus de la început “nu” și s-a apucat să ceară detalii,
mai e o șansă să mă lase.
-Cu Crina și cu doamna Dragu…
( Mint fără să clipesc, fata n-a zis nimic, c-ar veni și mama ei.)
-Imhî, du-te, dar te culci devreme diseară și te îmbraci cu ursonul.
-Da, da, zic, bucuroasă și nu prea.
(Urăsc ursonul, e făcut dintr-un palton de blană, adus din nu știu ce țară germană. Arăt
caraghioasă în el)
***
Ora 5 pare mai mult o oră a nopții decât a dimineții. Pe afară nici țipenie de om. De la
jumătatea străzii plase cu sticle goale de lapte sunt înșirate pe trotuar, într-o coadă lungă. Oamenii
s-au adăpostit pe undeva, de ger. Punem și noi sticlele. Ne cam bâțâim de frig. Acum imi pare bine
că am luat ursonul. Păcat că am uitat de mănuși.
-Hai, zice Crina, doar nu vrei să înghețăm aici ?
-Și unde mergem ? o întreb.
- La blocurile turn, să ne dăm cu liftul. Ne întoarcem în juma de oră.
(Blocul nostru e de patru etaje. Nu cunosc nicio persoană care să stea la turn, deci nu am urcat
niciodată cu liftul. )
-Fii atentă, nu trebuie să faci niciun zgomot! Cică e ca în avion, mă stârnește Crina.
(Nici cu avionul nu am mers vreodată.)
În lift e cald. Imi țin respirația, când Crina apasă pe buton și mă ridic pe vârfuri ca să mă
văd în oglinda cețoasă, cu ramă de lemn înnegrită.
-Ai simțit? mă întreabă Crina ?
-Ce ? N-am simțit nimic, ce trebuia să simt ?
(Eram ocupată cu oglinda.)
-Fii atentă, acum coborâm!
- Hâc! Am simțit, îi spun fetei. Mi s-a suit burta în gât, tu ! Hai să ne mai dăm o dată !
Crina refuză categoric :
-Nu putem, trebuie să ne întoarcem la magazin. Pierdem rândul …! Și așa suntem în
întârziere!
Fata o ia la fugă și abia mă țin pe urmele ei. Sticlele sunt la locul lor. Dar abia se văd de
oameni. Le găsim pe ale noastre. Încă nu s-a deschis magazinul. E ora șase.
Am mâinile înghețate. Plasa îmi alunecă și se lovește de asfalt. Se aude un zgomot ca un
scrâșnet de dinți, care trece neobservat, pentru că oameni se mișcă repede și dispar prin ușa
magazinului. Intrăm și noi.
Văzând că sunt gata să plâng, Crina imi șoptește că îmi dă două sticle de la ea. Ne oprim
la primul coș de gunoi, cioburile scâncesc când le arunc cu tot cu plasă,
-Când mai mergem o întreb? pe Crina. Mi -a plăcut … data viitoare imi iau mănuși să nu
-mi mai înghețe mâinile. Și -ți dau sticlele înapoi!
Fata imi zâmbește, dincolo de umărul ei se vede soarele răsărind.

***
Doamna Dragu iar sună la ușă. Ca și ieri îi deschide Tata Bun, care o cheamă imediat pe
mama.
-Pentru ziare … ! Îi zice femeia.
Vorbește tare, încât o aud și eu .
- Nu trebuia, bâiguie mama, știți, pe noi ne obligă la școală, ca membri de partid, să ne
abonăm ...
-Știu, tocmai de aceea.
În minutul următor, mama intră în camera mea.
-Răsplata ta pentru “Scânteia” ...
Îmi întinde un plovăr verde. Pe partea din față un ren, cu doi clopoței atârnând de coarne
surâde, parcă fericit să mă vadă.