Particularități de construcție a unui text aparținând lui Ioan Slavici

/realismului/într-o nuvelă studiată

,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică reprezentativă pentru

creația prozatorului și pentru literatura română de la sfârșitul secolului al XIX lea. ,,Moara cu
noroc” a fost inclusă în volumul de debut a lui Slavici ,,Novele din popor” apărut în 1881.

Din punct de vedere estetic, nuvela ,,Moara cu noroc” se încadrează în realism, curent
literar și artistic ce se manifestă în Europa în a doua jumătate a secolului al XIX lea. O primă
trăsătură a realismului regăsită în nuvelă este aceea că scriitorul construiește un univers
ficțional ce reușește să creeze iluzia vieții, prezentând în mod veridic realitatea. ,,Moara cu
noroc” este un tablou autentic din punct de vedere etnografic, psihologic și social al lumii
transilvănene, reflectând rânduielile rurale, morala și prejudecățile oamnilor simpli. Lumea
rurală a satului, împărțită între valorile tradiționale și noua mentalitate a epoci, creează
contextul social, personajele nuvelei punând în evidență opoziția dintre cele două mentalități.
Bătrâna soacră dă glas concepției tradiționale, conform căreia omul trebuie să fie mulțumit
,,cu liniștea colibei sale” în vreme ce Ghiță aderă la noua mentalitate, cea capitalistă. Mai mult
decât atât, este surprinsă atmosfera din Câmpia de Vest, din zona Ineului, unde legea o făceau
cei puternici și lipsiți de scrupule, cum e Lică Sămădăul. O altă trăsătură a realismului
identificată în text este caracterul tipologic al personajelor. Astfel Ghiță, personajul principal
al nuvelei, ilustrează ambițiosul, fiind surprins în mai multe ipostaze care evidențiază
transformarea sa morală produsă de determinarea sa. Cizmarul Ghiță, devenit cârciumar la
Moara cu noroc, este un personaj puternic ividualizat ilustrând omul pentru care atingerea
scopului este esențială.

Tema abordată în nuvela lui Slavici este tema banului, relevante pentru ilustrarea
acesteia fiind scenele în care Ghiță numără banii. O primă secvență apare în capitolul al
doilea, când după mutarea la moară, Ghiță și familia sa impun un ritual: în fiecare sâmbătă
seara, după ce locul se golește de lume se așează toți trei să numere banii câștigați peste
săptămână. Ghiță, Ana și bătrâna trăiesc bucuria profitului: ,,el privea la Ana, Ana privea la
el, amândoi priveau la cei doi copilași, iar bătrâna la câte-ș patru”. Mulțumirea trăită de Ghiță
și familia sa se datorează ,,sporului dat de la Dumnezeu și câștigului făcut cu bine”, ceea ce
sugerează că banul câștigat cinstit produce satisfacții și întreține liniștea sufletească. O altă
secvență semnificativă pentru temă este ceea din capitolul treisprezece a numărării banilor pe
care Lică îi returnează cârciumarului. Singur în fața banilor, trăiește un sentiment de
dezamăgire bănuind că aceștia nu mai sunt câștigați ,,cu bine”, cârciumarul știind că banii vin
de la arendașul tâlhărit. Deși își pune problema moralității păstrării banilor, nu are puterea să
renunțe la ei fiind convins că prin muncă cinstită i-ar fi greu să strângă o sumă așa de mare:
,,ar fi vrut să îi ia și să-i arunce pe fereastră, însă el nu putea, se gândea cât trebuie să
muncească un om ca dânsul pt ca să adune atâta la un loc”.

Relevantă penrtu construcția nuvelei este perspectiva narativă. Naratorul se distanțează

de evenimente, obiectivându-se și relatând întâmplările la persoana a treia. Obiectivitatea
perspectivei narative este completată de omnisciență prin detaliile semnificative cu privire la
gândurile personajelor și la trăirile acestora. De exemplu, în secvența în care Ghiță și Lică au
prima confruntare, naratorul evidențiază capacitatea de disimulare a cârciumarului care
încearcă să pară calm deși trăiește o stare de nervozitate maximă ,,Ghiță ar fi avut poftă să
sară la el și să-l sfâșie în bucăți”. Relațiile de simetrie din text, în special relația ce se
stabilește între incipit și final este un alt element pentru construcția nuvelei. Opera literară se
deschide cu vorbele bătrânei: ,,Omul să fie... , căci, dacă e vorba, nu bogăția ci liniștea....”.
Aceste cuvinte constituie un avertisment ce va fi ignorat de cei tineri în special de Ghiță,
mânat de dorința nemăsurată de a câștiga bani și care îi vor aduce pieirea. Astfel sfatul
bătrânei devine pe parcursul nuvelei o normă morală. Finalul aparține tot bătrânei. Fără să știe
ce s-a întâmplat la Moara cu noroc, aceasta preferă să accepte ideea că soarta este vinovată
pentru sfârșitul tragic al fiicei și ginerelui, și nu ignoranța manifestată de Ghiță: ,,Simțeam eu
că n-are să fie bine. Dar așa le-a fost dată.”. De altfel, finalul înscrie nuvela în categoria
tragicului prin îndrăzneala personajului de a înfrunta destinul. Cele două secvențe ce
reprezintă incipitul și finalul au în comun ideea că omul trebuie să își accepte destinul .

,,Moara cu noroc” este o nuvelă realist psihologică în care arta construirii personajelor
este dublată de un spirit moralizator, Slavici afirmând că rolul scrierii a fost îndrumarea spre o
viață în armonie, valorile firii omenești.