Eseu- Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Repere de analiză
- încadrarea într-un curent literar/ într-o orientare tematică
- comentarea a două scene semnificative pentru tema operei
- prezentarea a două elemente de structură (subiect, conflict, titlu, tehnici
narative)
de Ioan Slavici

Introducere
Apărută în volumul de debut „Novele din popor” din 1881, „Moara cu noroc”
de Ioan Slavici s-a bucurat de o primire favorabilă. Mihai Eminescu aprecia faptul că
personajele acestor nuvele „nu numai că seamănă în exterior cu ţăranul român dar în
port şi vorbă ci şi cu fondul sufletesc al poporului, gândesc şi simt ca el”.
Întreaga creaţie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibru moral, pentru
chibzuinţă şi înţelepciune, pentru fericirea prin iubirea de oameni şi mai ales pentru
păstrarea măsurii în toate iar orice abatere este grav sancţionată de autor. Ioan Slavici
construieşte o operă literară bazată pe cunoaşterea sufletului omenesc, cu un puternic
caracter moralizator.

II Încadrare în curent literar

„Moara cu noroc” este o nuvelă de factură realistă, prin crearea unor

personaje tipice în împrejurări tipice, accentul pus pe prezentarea veridică a
realității, prin obiectivitate și prin prezentarea individului în relație cu mediul în
care trăiește. Astfel, protagonistul nuvelei, Ghiță, devine reprezentativ pentru
categoria indivizilor dominați de patima banilor, în slujba cărora sacrifică totul :
liniștea familiei, preceptele morale, echilibrul sufletesc. Deznodământul personajului,
ajuns la limita de jos a degradării morale, accentuează caracterul moralizator al
nuvelei. Obiectivitatea nuvelei este susținută de opțiunea pentru un narator
omniscient, care prezintă cititorului narațiunea la persoana a treia dar și frământările
personajelor prin intermediului monologului interior: „Ghiță pentru întâia oară în
viața lui ar fi voit să n-aibă nevastă și copii și copii ca să poată zice ”Prea puțin îmi
pasă”.

III Comentarea a două scene semnificative pentru tema operei

Tema acestei opere o constituie urmările nefaste, consecinţele pe care setea de
înavuţire le are asupra vieţii sufleteşti a individului, asupra destinului omenesc. La
baza ei stă convingerea autorului că goana după avere, în special după bani, zdruncină
tihna şi amărăşte viaţa omului, generează numeroase rele iar în cele din urmă duce la
pierzanie.
O scenă semnificativă care ilustrează concepția autorului despre lume este
incipitul nuvelei, ce prezintă discuția dintre Ghiță și soacra sa cu privire la
posibilitatea luării în arendă a cârciumii Moara cu noroc.
Cuvintele bătrânei accentuează ideea potrivit căreia cea mai importantă
valoare este fericirea data de familie:„ Omul sa fie multumit cu sărăcia sa, căci, dacă e
vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Bătrâna pune în opoziție cele
două elemente: bogăția și fericirea, asociind fericirea cu sărăcia și accentuează
importanța echilibrului familiei și a liniștii în asigurarea unei vieți împlinite. Vorbele
bâtrânei înțelepte, care deschid dar și încheie nuvela, reflectă de altfel convingerea
despre viață a autorului și se constituie ca un avertisment celor ce încearcă o
schimbare a destinului.
Replica lui Ghiță, dominată de ironie, reflectă nemulțumirea față de situația
prezentă și dorința de schimbare: „vorbă scurtă, să ne punem pe prispa casei la soare,
privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaș, iar dumneata la tustrei. Iacă
liniștea colibei.” Spirit întreprinzător, autoritar, puternic, Ghiță consideră mutarea la
„Moara cu noroc” o oportunitate ce ar aduce prosperitate și schimbări benefice în
viața familiei.
O altă secvență semnificativă pentru conturarea conflictului central al nuvelei
este prima confruntare dintre Ghiță și Lică odată cu venirea la han a sămădăului.
Introducerea în scenă a Sămădăului este realizată de autor prin tehnica
anticipației. Naratorul introduce cititorului atributele asociate unui sămădău, văzut ca
stăpân al locurilor „sămădăul e om aspru și neîndurat, de care tremură toată lunca și
care știe să să afle urechea grăsunului pripășit chiar și-n oala cu varză”. Este apoi
realizat portretul fizic al personajului prin caracterizare directă de către narator, cu
evidențierea statutului social dar și a stării financiare„poarta camasa subţire si albă ca
floricelele, pieptar cu bumbi de argint si bici de carmajin, cu codoristea de os
împodobit cu flori taiate si cu ghintulete de aur.”
Punctul de maximă intensitate a scenei e reprezentat de autocaracterizarea pe
care și-o realizează sămădăul prin care transmite un mesaj clar: că el este stâpânul
locurilor și că este un om de temut căruia cârciumarul ar trebui să i se supună. „Eu
voiesc sa ştiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce
face, si voiesc ca nimeni afara de mine sa nu ştie. Cred ca ne-am inteles!?”. Fire
puternică, Ghiță pare să refuze inițial colaborarea cu sămădăul, decizie la care va
reveni mai târziu.
III. Prezentarea a două elemente de structură (subiect, conflict, perspectivă
narativă)

Subiectul
Dorind să-și îmbunătățească starea financiară, protagonistul nuvelei, Ghiță, se
hotărăşte să abandoneze liniştea colibei din sat şi să ia în arendă cârciuma de la Moara
cu Noroc, unde se mută cu întreaga familie: nevasta, doi copii şi soacra, dovedindu-se
cât se poate de harnic şi de priceput pentru a face rentabilă noua sa îndeletnicire.
Când Ghiţă tocmai începuse să guste, cu întreaga familie, bucuria că a scăpat
de sărăcie, la Moara cu Noroc apare un personaj inedit - Lică Sămădăul. În scurtă
vreme, Ghiță înţelege că „aici, la Moara cu noroc, nu putea să steie nimeni fără voia
lui Lică ... iar Ghiţă voia cu tot dinadinsul să rămâie la Moara cu Noroc pentru că-i
mergea bine...”
Dorinţa de a se face om cu stare, asociat cu evenimente pe care nu le putea
nici prevedea, nici evita, l-au antrenat uneori direct, alteori indirect, în afacerile
necurate ale lui Lică. Chemat în faţa judecătorului, el „ nu putea tăgădui c-a avut
daraveri cu Lică şi atunci din două una: ori Lică ajungea să fie dovedit şi pus la
pedeapsă, şi atunci nici el, Ghiţă, ca om însoţit cu un făcător de rele, nu putea să scape
cu obrazul curat, ori Lică scăpa şi atunci Ghiţă trebuia să se teamă de răzbunarea lui”.
Judecata nu-l putea dovedi vinovat însă pe Lică, pentru că el „ştia să-şi aleagă
stăpânii şi putea să şi-i aleagă după plac, deoarece nimeni nu ştia să păzească o turmă
şi să o vândă atât de bine ca dânsul.”
Setea de răzbunare a lui Ghiţă, necinstit în cele din urmă şi în viaţa familială,
nu poate fi însă stăvilită. Ghiţă ştia acum că Lică este un hoţ şi un ucigaş, că el îl
prădase pe arendaş şi că tot el pusese la cale asasinare acelei femei tinere, găsită în
pădure de jandarmul Pintea. După multe frământări şi ezitări, Ghiţă se hotărăşte să-l
dea pe Ghiţă prins căprarului Pintea – şi el un fost sămădău şi hoţ de codru, care se
făcuse anume jandarm, pentru a se răzbuna pe Lică. Cei doi se înţeleg să-i întindă o
cursă, spre a-l putea prinde cu banii şi obiectele furate asupra lui. Ghiţă îl anunţă în
taină, că vrea să meargă la oraş şi se oferă să-i schimbe acolo galbeni şi alte obiecte de
aur. Fără a bănui gândul ascuns, Lică vine la Moara cu Noroc, aducând cu el „aur şi
argintărie.” Sub pretext că pleacă la oraş, Ghiţă merge să-l anunţe pe Pintea.
Întorcându-se cu acesta şi cu alţi doi jandarmi, îl vede pe Lică plecând de la Moara cu
Noroc şi-şi dă seama că a ratat orice prilej de a-l dovedi vinovat, şi , lucru mai grav,
că onoarea familiei lui a fost întinată. Ghiţă înţelege acum că nimic din câte s-au
întâmplat nu mai poate îndrepta.
Adept al unei morale intransigente, Slavici îşi pedepseşte exemplar toate
personajele amestecate în afaceri necinstite. Iar pentru a purifica locul afacerilor
necurate şi al crimelor, un incendiu mistuie în foc cârciuma de la Moara cu Noroc,
transformând în scrum şi cele două corpuri lipsite de viaţă: al Anei şi al lui Ghiţă.
Perspectiva narativă
Naratorul nuvelei este omniscient şi obiectiv iar naraţiunea e prezentată la persoana a
treia. Se apelează la cele mai variate mijloace de analiză psihologică: dialogul,
autoanaliza, monologul interior care scot în evidenţă zbuciumul protagonistului.
Conflictul
Conflictul principal al nuvelei este cel moral psihologic al protagonistului.
Personajul principal, Ghiţă trăieşte un puternic conflict interior oscilând între dorinţe
puternice dar contradictorii: dorinţa de a rămâne om cinstit pe de o parte şi dorinţa de
a se îmbogăţi alături de Lică, pe de altă parte.
De asemenea conflictul interior se reflectă în plan exterior prin confruntarea dintre
cârciumarul Ghiţă şi Lică Sămădăul.