1881 PARTICULARITĂȚILE NUVELEI PSIHOLOGICE

Ioan Slavici– Moara cu noroc

Ioan Slavici este unul dintre cei 4 clasici ai literaturii române care a
reprezentat un moment unic în istoria literaturii române. Autorul prezintă în opera
sa spațiul transilvănean la sfârșit de sec. XIX aflat în plină schimbare socială. Dorința
de îmbogățire, dar și apariția primelor meșteșugării sunt surprinse în nuvele
precum:”Comoara”; “Gura satului”; “Scormon”; “Budelea Taichii”; “Popa Tanda”.
Acestea sunt incluse alături de opera “Moara cu noroc” în volumul “Novele din
popor”, apărut în 1881.
Realismul este curentul literar apărut la sfârșit de sec. XIX care creează
iluzia vieții și impune caracter de mimesis. Întâmplările au caracter general, sunt
relatate cu veridicitate și verosimilitate de către naratorul omniscient și
omniprezent. De regulă, credibilitatea întâmplărilor relatate este susținută de
prezentarea detaliată a cronotopului folosind tehnica detaliului semnificativ.
Tehnicile specifice realismului impun relatarea cronologică a evenimentelor,
utilizând înlănțuirea, alternanța și tehnica anticipării. În plus, personajele se
încadrează în tipologii, sunt exponențiale (semnificative/reprezentative) pentru
mediul social din care fac parte. Potrivit realismului, finalul operei este moralizator,
conflictele se încheie, iar personajele negative sunt pedepsite în conformitate cu
gravitatea faptelor lor. Între incipit și final, se stabilește o relație de simetrie.
În egală măsură, opera se încadrează în seria scrierilor psihologice deoarece
regăsim particularități specifice acestui tip de text. Ghiță își dorește îmbogățirea
materială, iar prin conflict interior sunt surprinse cele mai ascunse gânduri,
frământările acestuia, conștientizarea păcatului: “Sărmanilor mei copii, voi nu mai
aveți un tată om cinstit. Tatăl vostru e un ticălos”. Prin autoanaliză, Ghiță este
conștient de greșelile sale, însă pune totul pe seama destinului: “Așa m-a lăsat
Dumnezeu”.
Un prim argument al realismului este detalierea cronotopului. Întâmplările
se petrec pe parcursul unui an calendaristic, de la Sf. Gheorghe (23 aprilie), până la
sfintele sărbători de Paște. Naratorul nu prezintă date concrete, doar sărbători
populare și religioase (Sf. Gheorghe reprezintă începutul anului agrar, iar Sf.
Dumitru indică sfârșitul anului agrar). Locurile precizate sunt reale, regăsibile în
geografia locului: Arad, Ineu, Siria, Oradea Mare, iar locul dezumanizării lui Ghiță
este fictiv. Moara cu noroc este o locație fictivă, semn că oriunde si oricând se pot
derula astfel de evenimente. Ghiță, protagonistul nuvelei, va cunoaște involuția și se
încadrează în categoria omului stăpânit de patima banului. Este personaj tragic,
încearcă să-și depășească statutul de om sărac și, pe măsură ce se îmbogățește își
pierde moralitatea
Un alt argument al realismului este caracterul moralizator al operei. La
final, cele trei personaje care au încălcat normele comunității, sunt pedepsite după
faptele lor. Ana, care a încălcat cinstea familiei este ucisă de soț. Ghiță, cârciumarul
avid de bani, care acceptă nelegiuirile Sămădăului, devenind complice și apoi
criminal, este ucis de unul din oamenii lui Lică. Șeful porcarilor, personaj
machiavelic, va fi pedepsit de autorul moralizator prin sinucidere, pentru a nu fi
prins de Pintea. În egală măsură, regăsim tehnica detaliului semnificativ care are
rolul de a anticipa șirul evenimentelor. Spre exemplu, descrierea inițială a hanului,
la granița dintre locurile bune și cele rele, prezența crucilor de lemn și de piatră
sugerează sacrificiul pe care personajele le fac pentru a se îmbogăți sau suferința pe
care o cunosc pentru a obține iertarea păcatelor.
Tema nuvelei este de factură realistă și surprinde consecințele nefaste ale
dorinței de îmbogățire. Sub imboldul de a-și schimba statutul social, Ghiță își pierde
sufletul, se dezumanizează treptat, se înstrăinează de familie și ajunge să
săvârșească fapte necugetate (complicitate, iar apoi crimă). O altă temă secundară
este destinul, care stă sub semnul tragicului. Ghiță v-a încerca să-și surmonteze
soarta, însă evoluția îi va fi nefastă. Conform viziunii de viață pe care autorul
transilvănean o exprimă în această operă, omul își poate schimba destinul doar
respectând triada bine-adevăr-dreptate.
O primă secvență relevantă care surprinde dezumanizarea treptată a
eroului este scena depoziției și a judecății de la Oradea Mare. După jafurile și
crimele petrecute în jurul hanului, principalii suspecți sunt duși la judecată: Săilă
Boaru, Buză-Ruptă, Lică și Ghiță. Minte diabolică, dar lucidă, Lică reușește să-și
creeze un alibi, în timp ce, cei doi oameni ai săi sunt condamnați la închisoare pe
viață, iar asupra lui Ghiță planează suspiciunea de a fi complice. Lică însă este
declarat nevinovat. Într-o zi și o noapte, Lică reușește să pună la cale un plan
diabolic: jefuiește arendașul, îl lasă aproape mort, o ucide pe văduvă și pe cei care o
însoțeau, iar mai apoi îi distruge imaginea cârciumarului. Ghiță este acum asociat cu
faptele de mârșăvie ale porcarului. Duși la anchetă, cârciumarul depune mărturie
mincinoasă în favoarea Sămădăului, iar apoi, întors acasă, își dă seama de pericolul
în care se află. Ghiță însă, nu încearcă să se îndrepte, ci pune totul pe seama
destinului: “Cine poate să scape de soarta ce-i este scrisă?”, “Așa mi-a fost rânduit,
dacă e rău, nu puteam să fac altfel”.
O altă secvență importantă care pune în evideță degradarea morală a lui
Ghiță este punctul culminant, respectiv momentul în care o abandonează pe Ana la
han, cu gândul de a-l prinde pe Sămădăul. Urmând pas cu pas un plan care
presupune înstrăinarea celor doi soți, Lică îi cere lui Ghiță să i-o dea pe Ana pentru o
noapte, promițându-i în schimb să îl locuiască de patima pentru o singură femeie.
Ghiță se împotrivește inițial, însă în noaptea Învierii este nevoit să o lase pe Ana
singură la han. Crede că femeia va putea rezista ispitei și o abandonează plecând la
Ineu pentru a-l aduce pe jandarmul Pintea. Pe drumul de întoarcere, Pintea constată
dorința aprigă de răzbunare a cârciumarului: “Tare om ești tu, Ghiță. Și eu îl urăsc pe
Lică, dar n-aș fi putut să-mi arunc o nevastă ca a ta drept momeală în cursa cu care
vreau să-l prind”. Ajunși la han, Ghiță își ucide soția și astfel devine criminal,
depășind ultima etapă a degradării morale.
Un prim element de structură care evidențiază trăsăturile nuvelei realist
psihologice este dezvoltarea conflictului. Opera literară dezvoltă un conflict
exterior puternic între Ghiță și familia lui, Ghiță-Lică și între Ghiță și opinia lumii.
Apariția la han a Sămădăului va schimba atitudinea cârciumarului. Lică se comportă
ca un stăpân, iar Ghiță este neputincios în fața acestei forțe. Din dorința de
îmbogățire, familia îi apare ca o piedică, de aceea Ghiță se îndepărtează de Ana. Își
ceartă slugile, jocurile cu nevasta și copiii devin violente, se ascunde de bătrână. Pe
de altă parte, conflictul interior este marcant, iar Ghiță se vede neputincios în fața
propriului destin. Își conștientizează faptele, însă patima banului este mai puternică
decât dragostea pentru familie: “ Așa mi-a fost rânduit”, “Dacă e rău ce fac, nu
puteam să fac altfel”.
Un alt element de structură relevant pentru realism este relația de
simetrie a textului. Nuvela debutează cu vorbele de duh ale bătrânei, care au rol
anticipator. Trecută prin viață, bătrâna reprezintă tipologia omului înțelept care
conștientizează că bogăția va aduce nefericire. În prolog, bătrâna se împotrivește
mutării la han: “Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci
liniștea colibei tale te face fericit”. După arderea hanului, luni dimineața bătrâna se
întoarce cu cei doi copii și constată că locul a ars din temelii: “Se vede c-au lăsat
ferestrele deschise. Așa le-a fost dat”. Femeia își ia copiii de mână și “pleacă mai
departe” ca simbol a vieții care își urmează destinul.
“Moara cu noroc” este expresia realismului prin prezentarea verifică a
societății sfârșitului de secol XIX care pare stăpânită de dorința de îmbogățire.